Hotarîre nr.12 din 04.07.2006 privind controlul constituţionalităţii art.LXXVI din Legea nr.154-XVI din 21 iulie 2005 "Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative"

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Î R E

privind controlul constituţionalităţii art. LXXVI din Legea nr.154-XVI din 21 iulie 2005

“Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”

nr. 12 din 04.07.2006

 (în vigoare 04.07.2006) 

Monitorul Oficial nr. 106-111 art.12 din 14.07.2006

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

cu participarea grefierului Victoria Botnariuc, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională Nicolae Eşanu, în lipsa deputatului în Parlament Valentina Golban, autoarea sesizării, legal citată, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii art.LXXVI din Legea nr.154-XVI din 21 iulie 2005 “Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Valentina Golban, depusă la 23 martie 2006, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 3 aprilie 2006 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.

Examinînd materialele dosarului, punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Centrul pentru Drepturile Omului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la proces,

Curtea Constituţională a constatat:

1. La 21 iulie 2005 Parlamentul a adoptat Legea nr.154-XVI “Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”¹ (în continuare - Legea nr.154-XVI).

__________________

¹ M.O., 2005, nr.126-128, art.611

Conform art. LXXVI al Legii nr.154-XVI, din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală² a fost exclus punctul 16), care prevedea că partea vătămată dispune de dreptul să i se repare din contul statului prejudiciul cauzat în urma infracţiunii, iar punctele 17) - 19) au devenit, respectiv, punctele 16) - 18).

__________________

² M.O., 2003, nr.104-110, art.447

Autoarea sesizării invocă inadmisibilitatea limitării printr-o lege adoptată ulterior a dreptului deja consfinţit al părţii vătămate de reparaţie din contul statului a prejudiciului cauzat prin infracţiune, considerînd această limitare contrară art.15, art.54 din Constituţie, pct.12 din Declaraţia principiilor fundamentale ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzurilor de putere, adoptată de Adunarea Generală a ONU, şi art.14, art.17 şi art.18 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În sesizare se afirmă că prevederile art.LXXVI din Legea nr.154-XVI încalcă dispoziţiile art.140 din Constituţie, deoarece la adoptarea lor nu s-a ţinut cont de Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.38 din 15 decembrie 1998, în care se subliniază că dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare.

2. Examinînd dispoziţiile contestate prin prisma normelor constituţionale şi în raport cu legislaţia naţională în domeniu şi actele internaţionale cu privire la drepturile omului, Curtea reţine următoarele.

În Republica Moldova demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate (art.1 alin.(3) din Constituţie).

Constituţia garantează accesul liber la justiţie şi dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţeanului (art.20).

Art.8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului³ stipulează că orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce sînt recunoscute prin Constituţie sau prin lege.

__________________

³ Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.11

În sensul expus art.53 din Constituţia Republicii Moldova prevede expres că:

(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvîrşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti.

Legea procesuală penală asigură drepturile victimei în urma infracţiunilor sau abuzurilor de serviciu, precum şi ale persoanei condamnate sau arestate nelegitim ori lezate în drepturi în alt mod.

Potrivit art.23 alin.(3) din Codul de procedură penală, persoana achitată sau în privinţa căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute, precum şi să fie despăgubită pentru prejudiciul care i-a fost cauzat.

Dreptul părţii vătămate la compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală şi la repararea prejudiciului cauzat în urma acţiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală este prevăzut de art.60 alin.(1) pct.16) din Codul de procedură penală în redacţia Legii nr.154-XVI.

Procedura de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti este reglementată de art.524 şi art.525 din Codul de procedură penală. Conform acestor prevederi legale, persoanele cărora, în cursul procesului penal, prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti, li s-a cauzat un prejudiciu material sau moral, au dreptul la despăgubire echitabilă, în conformitate cu Legea nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 “Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti”⁴ (în continuare - Legea nr.1545-XIII), care prevede cuantumurile de cheltuieli ce pot fi reparate sau restituite părţii vătămate, modul de executare a hotărîrii (deciziei) instanţei judecătoreşti cu privire la recuperarea pagubei.

__________________

⁴ M.O., 1998, nr.50-51, art.359

Modalitatea de îndeplinire a titlurilor executorii ce ţin de dezafectarea incontestabilă a mijloacelor băneşti nemijlocit de la bugetul de stat este stipulată de art.10 şi art.36 din Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar”⁵.

__________________

⁵ M.O., 1997, nr.19-20, art.197

Codul civil⁶, în art.1405, de asemenea reglementează răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat persoanei fizice prin acţiunile organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor judecătoreşti, care se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor cu funcţii de răspundere din organele respective.

__________________

⁶ M.O., 2002, nr. 82-86, art.661

Astfel, Curtea Constituţională conchide că, potrivit Constituţiei şi actelor normative în vigoare, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală, procuraturii şi instanţelor judecătoreşti. În celelalte cazuri răspunderea materială revine persoanei care a cauzat prejudiciul.

De menţionat faptul că, potrivit art.17 din Legea nr.1545-XIII, după repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii şi instanţelor judecătoreşti statul, autorităţile administraţiei publice locale sînt obligate să înainteze persoanelor culpabile cerere de reparare a pagubei, integral sau parţial, în baza şi în condiţiile stabilite de legislaţie.

3. Despăgubirea victimei reprezintă o modalitate directă de imputare a răspunderii pentru fapta penal-condamnabilă şi corespunde intereselor financiare şi morale ale victimei.

Repararea prejudiciului cauzat victimei constituie unul din elementele răzbunării echitabile pentru infracţiunea comisă, de aceea răspunderea o poartă persoana vinovată.

Conform art.14 alin.(1) din Codul penal al Republicii Moldova⁷, infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsa penală.

__________________

⁷ M.O., 2002, nr.128-129, art.1012

Se supune răspunderii penale şi pedepsei penale numai persoana care a săvîrşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală (art.6 alin.(2) din Codul penal).

Înfăptuirea justiţiei penale trebuie să fie echitabilă nu numai faţă de infractor, dar şi faţă de victimele infracţiunii.

Potrivit standardelor internaţionale, statul şi societatea au datoria de a trata victimele cu compasiune şi de a respecta demnitatea lor. Aceste persoane trebuie să aibă acces liber la justiţie, să beneficieze cît mai rapid, în conformitate cu legislaţia naţională, de compensaţie pentru prejudiciile cauzate.

Cadrul legal naţional în vigoare garantează victimei infracţiunii dreptul de reparaţie a prejudiciului cauzat.

Dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune este prevăzut de un şir de articole din Codul de procedură penală (art.6 pct.32), art.10 alin.(5), art.23, art.57 alin.(2) pct.13), art.58 alin.(4) pct.4), art.59, art.60, art.61, art.62 alin.(1) pct.19), art.219 alin.(1), art.221 alin.(2) etc.).

Victima infracţiunii este în drept să ceară pornirea unei cauze penale, să participe la procesul penal în calitate de parte vătămată şi să-i fie reparate prejudiciile morale, fizice şi materiale. Victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, indiferent de faptul dacă este recunoscută în calitate de parte vătămată sau parte civilă, beneficiază de dreptul de compensare materială pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune, conform hotărîrii judecătoreşti (art.23 alin.(2) şi art.58 alin.(4) pct.4) din Codul de procedură penală).

Potrivit art.59 alin.(1) din Codul de procedură penală, parte vătămată este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei.

Una din căile de apărare a dreptului părţii vătămate la despăgubire o constituie acţiunea civilă în procesul penal.

Acţiunea civilă în procesul penal se înaintează faţă de bănuit, învinuit, inculpat, faţă de o persoană necunoscută care urmează să fie trasă la răspundere sau faţă de persoana care poate fi responsabilă de acţiunile învinuitului, inculpatului. Acţiunea civilă în procesul penal poate fi intentată la cererea persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputaţiei lor profesionale nemijlocit prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia.

Persoana care nu a înaintat acţiunea civilă în cadrul procesului penal, precum şi persoana a cărei acţiune civilă a rămas nesoluţionată, au dreptul de a înainta o asemenea acţiune în ordinea procedurii civile (art.219 alin.(1), art.221 alin.(2) şi alin.(5) din Codul de procedură penală).

Potrivit art.60 alin.(11) din Codul de procedură penală, partea vătămată este în drept să atace hotărîrea instanţei judecătoreşti privitor la prejudiciul cauzat.

Temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale sînt stipulate şi de legislaţia civilă. Potrivit art.1398 din Codul civil, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.

Astfel, Curtea conchide că excluderea prevederilor pct.16) din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală nu atinge dreptul părţii vătămate de a revendica de la persoana sau autoritatea vinovată o reparaţie echitabilă a prejudiciului cauzat.

De observat că dispoziţiile menţionate din Codul de procedură penală şi Codul civil sînt în concordanţă cu recomandările cuprinse în Declaraţia principiilor fundamentale ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzurilor de putere, adoptată prin Rezoluţia nr.40/34 din 29 noiembrie 1985 a Adunării Generale a ONU⁸ (în continuare - Declaraţia).

__________________

⁸ http://www.un.org/russian/documen/declarat/power.htm

Infractorii sau terţii, responsabili de comportamentul lor, trebuie să repare în mod echitabil prejudiciul cauzat victimelor, familiilor lor sau persoanelor aflate la întreţinerea lor. Această reparaţie trebuie să includă restituirea bunurilor, o indemnizaţie pentru prejudiciu sau pierderile cauzate, rambursarea cheltuielilor suportate în rezultatul victimizării, acordarea serviciilor şi restabilirea drepturilor (pct.8 din Declaraţie).

Potrivit pct.12 al actului internaţional citat, în anumite circumstanţe statul este obligat să asigure o indemnizaţie financiară la două categorii de victime.

Declaraţia prevede că, în cazul imposibilităţii obţinerii unei indemnizaţii complete de la delincvent sau din alte surse, statele trebuie să depună eforturi pentru a asigura o indemnizaţie financiară:

a) victimelor care au suportat vătămări corporale sau prejudicii considerabile sănătăţii fizice sau mintale în rezultatul infracţiunilor grave;

b) familiilor, în particular persoanelor aflate în întreţinerea persoanelor care au decedat sau care au devenit incapabile fizic sau mintal în rezultatul acestei victimizări.

Aceste cerinţe sînt respectate de către Republica Moldova. În cazurile arătate la lit.a) şi lit.b) ale pct.12 din Declaraţie, statul acordă persoanelor pensie de invaliditate sau pensie de urmaş, potrivit Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 “Privind pensiile de asigurări sociale de stat”⁹.

__________________

⁹ M.O., 1998, nr.111-113, art.683

În vederea consolidării statutului cetăţeanului protejat, legislatorul a stabilit unele garanţii în Legea nr.79-XIII din 28 aprilie 1994 “Privind repararea cheltuielilor de tratament aplicat persoanei vătămate în acţiune criminală”¹⁰, Legea nr. 1458-XIII din 28 ianuarie 1998 “Privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal”¹¹ şi Legea nr.241-XVI din 20 octombrie 2005 “Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane”¹².

__________________

¹⁰ Monitor, 1994, nr.5, art.140

¹¹ M.O., 1998, nr.26-27, art.169

¹² M.O., 2005, nr.164-167, art.812

4. Din sensul dispoziţiei pct.16) alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală în redacţia anterioară rezulta că statul era obligat să răspundă patrimonial în toate cazurile faţă de partea vătămată prin infracţiune. Această reglementare contravenea principiului caracterului personal al răspunderii penale.

În executarea dispoziţiilor constituţionale, care stipulează că cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de protecţia statului, statul este obligat să apere, prin organele sale specializate, drepturile şi interesele cetăţenilor. În cazul în care cetăţeanul devine victima unei infracţiuni, statul are datoria de a asigura despăgubirea lui. Statul, însă, nu-şi poate asuma angajamentul de a repara prejudiciul material în locul infractorului.

Este important ca despăgubirile să fie imputate persoanei vinovate, deoarece prin aceasta se realizează nu numai repararea daunelor, dar şi atenuarea conflictului social dintre victimă şi infractor, se favorizează resocializarea infractorului, creşterea încrederii infractorului în capacitatea sa de reabilitare şi de control asupra propriilor acţiuni şi împăcarea sa cu victima.

De menţionat că, potrivit Codului penal, repararea pagubei de către vinovat constituie una din condiţiile pentru liberarea de răspundere penală, de pedeapsa penală (art.57 alin.(1), art.90 alin.(3).

Prevederea legală cuprinsă în pct.16) alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală în redacţia anterioară, care atribuia părţii vătămate dreptul de reparaţie din contul statului a prejudiciului cauzat prin infracţiune, avea un caracter preponderent declarativ şi era dificil de executat.

Codul de procedură penală nu stipulează modalitatea de reparare din contul statului a prejudiciului cauzat prin infracţiune, limitele minime şi maxime ale compensaţiilor. Nu a fost adoptată nici o lege, care să indice cuantumurile de cheltuieli ce pot fi reparate sau restituite părţii vătămate din contul statului, în bugetul de stat nu sînt alocate resurse financiare în acest scop.

Afirmaţia autoarei sesizării că excluderea pct.16) din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală contrazice principiul enunţat de Curtea Constituţională în Hotărîrea nr.38 din 15 decembrie 1998¹³, conform căruia dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare, este nefondată pentru următoarele motive.

__________________

¹³ M.O., 1999, nr.1-2, art.2

Principiul invocat în hotărîrea Curţii Constituţionale se referă la un drept fundamental statuat de Constituţie - dreptul la asistenţă şi protecţia socială. Dreptul părţii vătămate la reparaţie din contul statului a prejudiciului cauzat în urma infracţiunii nu este un drept fundamental.

Prin urmare, prin art.LXXVI din Legea nr.154-XVI nu au fost încălcate prevederile art.140 din Constituţie.

De asemenea, Curtea relevă că prin acest articol nu au fost încălcate nici prevederile art.14, art.17 şi art.18 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale¹⁴.

__________________

¹⁴ Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.341

Astfel, Curtea apreciază că excluderea pct.16) din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală nu suprimă şi nu diminuează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în speţă dreptul părţii vătămate la despăgubire pentru prejudiciile cauzate, şi în nici un caz nu pune partea vătămată în condiţii inegale cu alţi participanţi la procesul penal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.6 alin.(2) şi alin.(3), art.61, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE:

1. Se recunoaşte constituţional art.LXXVI din Legea nr.154-XVI din 21 iulie 2005 “Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”.

2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională

şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Deputata Valentina Golban, invocînd art.15, art.22, art.54 şi art.140 din Constituţie, a contestat excluderea din Codul de procedură penală a stipulaţiei privind dreptul părţii vătămate de reparaţie din contul statului a prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Prin hotărîrea Curţii Constituţionale din 4 iulie 2006 excluderea acestei prevederi a fost recunoscută constituţională.

În opinia mea, hotărîrea Curţii este nefondată, contradictorie şi bazată pe argumente eronate.

Art.4 din Constituţia Republicii Moldova statuează imperativ că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.

La 2 martie 1992 Republica Moldova a devenit membru de drept al Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin acceptarea Cartei ONU asumîndu-şi obligaţia de a executa rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală. Rezoluţia Adunării Generale a ONU din 29 noiembrie 1985 cu privire la Declaraţia principiilor fundamentale ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzurilor de putere recomandă guvernelor de a perfecţiona căile şi mijloacele de protejare a victimelor atît la nivel naţional, cît şi în baza cooperării internaţionale (pct.7). Potrivit acestei Declaraţii, guvernele statelor trebuie să ia măsuri pentru acordarea compensaţiilor financiare victimelor infracţiunilor (pct.12), iar în caz de necesitate, să contribuie la crearea unor fonduri, din care, în cazul cînd infractorul se află în incapacitate financiară, statul să repare prejudiciul material cauzat victimei (pct.13 şi pct.14).

Pct.16) alin.(1) art.60 din Codul de procedură penală în redacţia iniţială stipula imperativ că partea vătămată (victima infracţiunii) e în drept de a cere de la stat repararea prejudiciului cauzat în urma infracţiunii. Această prevedere corobora cu art.1 alin.(3) din Constituţie, care statuează că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sînt garantate, şi art.18 alin.(1) din Constituţie, care prevede că cetăţenii beneficiază de protecţia statului.

Prin stipulaţia legală despre dreptul victimei de a pretinde de la stat reparaţia prejudiciului material cauzat prin infracţiune legiuitorul a ţinut cont de faptul că statul este obligat să apere, prin organele sale specializate, drepturile şi interesele persoanei. Acest drept indiscutabil al victimei se realizează în circumstanţele în care infractorul se află în imposibilitatea de a repara prejudiciul cauzat. Excluderea din Codul de procedură penală a prevederii menţionate contrazice art.18 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 4 noiembrie 1950, ratificată de Republica Moldova la 24 iulie 1997, art.8 privind obligaţia Republicii Moldova de a respecta Carta ONU şi tratatele internaţionale la care este parte şi art.54 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova, care statuează imperativ că în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile omului.

Decizia legiuitorului de a exclude pct.16) din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală distonează cu conţinutul Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.38 din 15 decembrie 1998, care a fost fundamentată pe principiul juridic, potrivit căruia dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare, nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare, precum şi pe teoria generală a dreptului.

Este discutabilă invocarea de către Curte a art.6, art.10, art.23 alin.(3), art.57-62, art.219, art.221, art.524 şi art.525 din Codul de procedură penală, art.1405 din Codul civil, a Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 “Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti”, a Legii nr.847-XIII din 24 mai 1996 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar”, a Legii nr.1458-XIII din 28 ianuarie 1998 “Privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal”, a Legii nr.241-XVI din 20 octombrie 2005 “Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane”, deoarece normele şi actele menţionate nu relaţionează decît tangenţial cu obiectul propriu-zis al cauzei.

Prevăzînd în Codul de procedură penală norma exclusă ulterior Parlamentul a executat Rezoluţia Adunării Generale a ONU referitor la acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor infracţiunilor în cazul în care infractorii nu dispun de mijloace financiare. Prin urmare, prin actul de excludere a pct.16) din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală legiuitorul a violat prevederile art.54 şi art.140 din Constituţie.

Argumentul Curţii privind inexistenţa unei modalităţi de executare a normei excluse ulterior nu poate fi reţinut, fiindcă legiuitorul, la adoptarea Codului de procedură penală, în art.562, a obligat Guvernul să prezinte propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu dispoziţiile Codului, să asigure elaborarea actelor normative de reglementare a aplicării Codului. Neexecutarea de către Guvern a acestor indicaţii nu poate justifica privarea persoanei de un drept atribuit prin lege.

Astfel, excluderea din alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală a pct.16) privind dreptul părţii vătămate de reparaţie de către stat a prejudiciului cauzat de infractor intră în contradicţie cu normele constituţionale şi internaţionale. Prin urmare, art.LXXVI din Legea nr.154-XVI, prin care s-a operat modificarea respectivă în Codul de procedură penală, trebuie să fie declarat neconstituţional, avînd în vedere şi faptul că autoritatea de jurisdicţie constituţională nu efectuează controlul oportunităţii, nici al legalităţii, ci controlul constituţionalităţii actelor contestate.

ADRESĂ

În şedinţa plenară din 4 iulie 2006 Curtea Constituţională a examinat sesizarea deputatului în Parlament Valentina Golban privind controlul constituţionalităţii art.LXXVI din Legea nr.154-XVI din 21 iulie 2005 “Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, prin care din alin.(1) art. 60 al Codului de procedură penală a fost exclus punctul 16), care atribuia părţii vătămate dreptul de reparaţie din contul statului a prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Curtea a recunoscut constituţional art. LXXVI din Legea nr.154-XVI şi a conchis că norma legală cuprinsă în pct.16) alin.(1) art.60 al Codului de procedură penală în redacţia anterioară avea un caracter general, impunînd statului în toate cazurile obligaţia de răspundere patrimonială faţă de victimele infracţiunilor şi încălcînd astfel principiul caracterului personal al răspunderii penale.

Problema reparării daunelor cauzate prin infracţiune este primordială pentru realizarea justiţiei faţă de victimă.

Curtea a subliniat că dreptul victimei la reparaţia prejudiciului cauzat prin infracţiune este garantat de legislaţia naţională, fiind prevăzut de un şir de articole din Codul de procedură penală şi Codul civil.

Dispoziţii privind repararea sau compensarea de către stat a prejudiciului cauzat victimei prin infracţiune sînt cuprinse în Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 “Privind pensiile de asigurări sociale de stat”, Legea nr.79-XIII din 28 aprilie 1994 “Privind repararea cheltuielilor de tratament aplicat persoanei vătămate în acţiune criminală”, Legea nr.241-XVI din 20 octombrie 2005 “Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane”, Legea nr.1458-XIII din 28 ianuarie 1998 “Privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal”, însă aplicarea lor în cauze concrete este dificilă.

Curtea consideră necesară adoptarea unei legi care ar reglementa măsuri de informare, de consiliere psihologică şi de asistenţă juridică gratuită a victimelor infracţiunilor, precum şi acordarea de către stat a compensaţiilor financiare în cazul unor infracţiuni.

De altfel, în multe state protecţia victimelor infracţiunilor este garantată prin legi speciale.

Pentru motivele arătate, în temeiul art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea consideră oportună soluţionarea acestei probleme.

Conform art.28¹ alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Parlamentul va examina adresa şi, în termen de 3 luni, va informa Curtea asupra rezultatelor examinării acesteia.