Hotarîre nr.22/9 din 29.04.2015 cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "MĂRINEŞTI"
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea
legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut
de către A.E.Î. "MĂRINEŞTI"
nr. 22/9 din 29.04.2015
(în vigoare 08.05.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 110-114 art. 727 din 08.05.2015
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.10/16-O din 27.02.20151 şi a Ordinului preşedintelui C.N.P.F. nr.16 din 27.02.2015, a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "MĂRINEŞTI" (satul Mărineşti, raionul Sîngerei, IDNO 1003602005658), pentru perioada de activitate 01.05.2012-31.01.2015, ce deţine licenţă de categoria B seria CNPF nr.000119, eliberată la data de 26.02.2009, în cadrul căruia s-au constatat următoarele.
__________________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.58, art.457
Conform rapoartelor specializate, A.E.Î. "MĂRINEŞTI" (în continuare – asociaţia) a înregistrat următorii indicatori de bază caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează:
|
mii lei |
|||||
| Nr. | Indicatorii | 31.01.2014 | 31.01.2015 | 2015 faţă de 2014 (-, +) |
2015 faţă de 2014 (%) |
| 1. | Împrumuturi acordate | 2522,6 | 2571,5 | + 48,9 | 101,9 |
| 2. | Provizioane pentru pierderi din împrumuturi | -35,2 | -82,3 | + 47,1 | Creştere de 2,3 ori |
| 3. | Total active | 3245,1 | 3445,3 | + 200,2 | 106,2 |
| 4. | Depuneri de economii | 2931,9 | 3046,8 | + 114,9 | 103,9 |
| 5. | Pierdere netă | -0,2 | -23,5 | -23,3 | Creştere de 117,5 ori |
Din datele tabelului se relevă creşterea majorităţii indicatorilor înregistraţi, iar majorarea valorii pierderii nete se datorează creşterii provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi de 2,3 ori.
Directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat la situaţia din 31.03.2014 şi în perioada 31.05.2014-30.06.2014 respectarea cerinţelor pct.12 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20082 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), privind plasarea şi menţinerea rezervei instituţionale de minimum 4 la sută din active în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat. În perioada 31.12.2013-31.05.2014 şi la situaţia din 31.07.2014 au fost încălcate cerinţele art.33 alin.(3) lit.e) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20073 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007) şi pct.4 din Normele de prudenţă financiară, conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să deţină şi să menţină rezerva instituţională în raport cu valoarea activelor la orice dată de minimum 10 la sută începînd cu al şaselea an de activitate. Contrar prescripţiilor stipulate la pct.2 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.38/1 din 28.09.2012 "Cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "MĂRINEŞTI""4, pentru întreaga perioadă supusă controlului valoarea totală a cotelor de membru ale asociaţiei a depăşit limita de 20 la sută din rezerva instituţională, fiind astfel încălcate cerinţele pct.7 din Normele de prudenţă financiară.
__________________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.209-211, art.1148
Urmare a verificării modului de acceptare a depunerilor de economii de la membri, s-a constatat că directorul executiv al asociaţiei şi-a exercitat atribuţiile cu încălcarea cerinţelor legislaţiei, adoptînd unipersonal toate deciziile de acceptare a depunerilor de economii, contrar cerinţelor stipulate la pct.7 şi pct.8 din Politica privind acceptarea depunerilor de economii, ce prevede că hotărîrile privind acceptarea depunerilor de economii se adoptă de către consiliu. De asemenea, contrar prevederilor art.42 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, în perioada 15.01.2013-01.02.2014 directorul executiv a aplicat o rată a dobînzii la depunerile de economii diferită faţă de cea aprobată în cadrul şedinţei consiliului din 26.12.2011.
Nerespectînd cerinţele pct.38 din Normele de prudenţă financiară şi art.29 pct.3 lit.b) din Statut, consiliul asociaţiei a adoptat decizia privind încheierea unei tranzacţii cu preşedintele consiliului care, fiind persoană afiliată a asociaţiei, a fost prezent în cadrul şedinţei pe parcursul discutării şi adoptării deciziei referitoare la acordarea împrumutului. Contrar prevederilor art.14 alin.(3) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007 şi pct.20 din Normele de prudenţă financiară, consiliul asociaţiei nu a aprobat nomenclatorul informaţiilor şi documentelor confidenţiale, precum şi modul şi nivelul de acces la acestea, iar politica privind acordarea împrumuturilor, aprobată la şedinţa consiliului din 26.03.2012 nu a fost reexaminată în anii 2013 şi 2014.
Administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor privind împrumuturile expirate şi dobînzile aferente conform pсt.36 din Normele de prudenţă financiară, fiind constatate 3 cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru rambursarea împrumuturilor şi dobînzilor aferente expirate mai mult de 90 de zile, în mărime de circa 53,9 mii lei.
Contrar art.9 alin.(2) lit.b) şi art.44 alin.(1) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20075 (în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), raportul specializat al asociaţiei la situaţia din 31.01.2015 nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale asociaţiei, fiind admise cazuri în care datele din acesta privind rezultatul net din constituirea şi anularea provizioanelor nu corespund valorilor înregistrate în registrele contabile obligatorii, care au servit drept bază pentru întocmirea raportului în cauză. Politica de contabilitate a asociaţiei, aprobată prin Ordinul directorului executiv nr.1 din 14.01.2015, nu a fost conformată prevederilor art.44 alin.(1) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, art.13 alin.(2) lit.b) şi art.16 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007.
__________________________
5 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61
Directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pentru anii 2012-2014 în modul prevăzut de Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.60 din 29.05.20126, fiind astfel încălcate cerinţele art.13 alin.(2) lit.e) şi art.24 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007.
__________________________
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.166-169, art.953
În calitate de entitate raportoare, asociaţia nu a elaborat şi aprobat programul propriu privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, fiind astfel încălcate cerinţele pct.2 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.49/14 din 21.10.2011 "Cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară"7 şi art.9 alin.(3) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007 "Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului"8 (în continuare - Legea nr.190-XVI din 26.07.2007). Nerespectînd cerinţele art.8 alin.(2) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007, datele privind 24 tranzacţii aferente acceptării şi rambursării depunerilor de economii, realizate în numerar printr-o operaţiune ori prin mai multe operaţiuni în valoare de peste 100,0 mii lei în diverse perioade, nu au fost remise Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.
__________________________
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.206-215, art.1820
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.597
Contrar art.5 alin.(1) lit.b) şi art.7 alin.(1) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007, pct.13 alin.(2) din Regulamentul privind măsurile de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat ţinerea registrului persoanelor fizice şi juridice identificate şi nu a aplicat măsuri de identificare a persoanelor fizice sau juridice, precum şi a beneficiarului efectiv, la efectuarea tranzacţiilor ocazionale în valoare de cel puţin 50 mii de lei, precum şi la efectuarea tranzacţiilor electronice în valoare de cel puţin 15 mii de lei, indiferent de faptul că tranzacţia se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni.
Nerespectînd prevederile pct.6 din Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară a informaţiei privind acordarea serviciilor, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.8/6 din 26.02.20109, pe panoul informativ al asociaţiei nu a fost afişată informaţia privind activitatea sa, prevăzută la pct.5 subpct.(2)–(6) şi subpct.(8)–(11), pct.21 din regulamentul precitat.
__________________________
9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.81-82, art.310
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.1, art.3, art.4, art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.j), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"10, art.9 alin.(2) lit.b) şi lit.e), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
__________________________
10 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
HOTĂRĂŞTE:
1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "MĂRINEŞTI", în exerciţiu pînă la data de 19.12.2014, conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "MĂRINEŞTI" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor constatate şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.
3. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. "MĂRINEŞTI" a încălcărilor reflectate în actul de control, şi anume:
- conformarea la situaţia din 31.03.2015 cerinţelor pct.7 din Normele de prudenţă financiară;
- revizuirea Politicii privind acordarea împrumuturilor şi aprobarea nomenclatorului informaţiilor şi documentelor confidenţiale, precum şi a modului şi nivelului de acces la acestea, în cadrul şedinţei consiliului din 16.03.2015.
4. Se remit Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor materialele controlului A.E.Î. "MĂRINEŞTI" privind 24 tranzacţii neraportate conform legislaţiei cu privire la combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului pentru luare de atitudine conform competenţei.
5. A.E.Î. "MĂRINEŞTI" va prezenta lunar Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, pînă la înlăturarea integrală a încălcărilor, rapoarte cu privire la măsurile întreprinse în vederea executării pct.2, cu anexarea copiilor documentelor justificative.
6. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.
7. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Iurie FILIP |
| Nr.22/9. Chişinău, 29 aprilie 2015. | |