BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotarîre nr.53/3 din 27.09.2006 cu privire la rezultatele controlului complex al activităţii participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare Compania "M-Invest" SRL

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
27.09.2006

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului complex al activităţii participantului

profesionist la piaţa valorilor mobiliare Compania "M-Invest" SRL

 nr.53/3  din  27.09.2006

 (în vigoare 06.10.2006) 

Monitorul Oficial nr.158-160 art.535 din 06.10.2006

* * *

În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) nr.35/3-O din 22.06.2006 şi Ordinului Preşedintelui CNVM nr.38 din 26.06.2006, grupul de control al CNVM a efectuat controlul complex al activităţii participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare Compania "M-Invest" SRL (în continuare - Broker), pentru perioada 01.01.2003 - 01.08.2006, în urma căruia s-au constatat următoarele încălcări ale legislaţiei în vigoare.

Brokerul nu a respectat întocmai modul de ţinere şi completare a registrelor, stabilit de prevederile pct.12 al Regulamentului cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărîrea CNVM nr.48/7 din 17.12.2002.

Contractele privind prestarea serviciilor de brokeraj, încheiate de Broker cu clienţii, nu prevăd limita mărimii comisionului perceput de broker din valoarea tranzacţiei, fapt prin care se încalcă prevederile pct.5.1 din Anexa nr.2 la Hotărîrea CNVM nr.48/7din 17.12.2002.

La recepţionarea ordinelor de la clienţi, de către Broker nu se completează regulat compartimentul "ora primirii ordinului", contrar prevederilor Ordinului-tip stabilit în Anexa nr.3 la Hotărîrea CNVM nr.48/7 din 17.12.2002.

În perioada supusă controlului, de către CNVM din oficiu a fost verificată conformarea activităţii Companiei "M-Invest" SRL, sub aspectul respectării Legii nr.633-XV din 15.11.2001 şi Hotărîrii CNVM nr.11/1 din 28.02.2005, ulterior informaţia privind unele tranzacţii efectuate de Broker fiind remisă organelor de resort pentru investigaţii suplimentare.

Reieşind din cele expuse, în conformitate cu art.1 alin.(1), art.3 lit.b), art.8 lit.c), art.9 alin.(1) lit.d), art.21 alin.(1), art.22 ale Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, art.1 şi art.66 lit.g) ale Legii nr.199-XIV din 18.11.1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se avertizează conducerea Companiei "M-Invest" SRL (dna Magdaliuc Elena) asupra necesităţii respectării necondiţionate a normelor legislaţiei şi actelor normative în vigoare.

2. Se prescrie conducerii Companiei "M-Invest" SRL înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control în termen de 30 zile din data intrării în vigoare a prezentei Hotărîri.

3. Controlul asupra executării prezentei Hotărîri se pune în sarcina Departamentului operaţiuni de piaţă.

4. Prezenta Hotărîre intră în vigoare din data publicării.