Ordin nr.108 din 20.06.2025 cu privire la aprobarea Regulamentului privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar
MINISTERUL INFRASTRUCTURII
ŞI DEZVOLTĂRII REGIONALE
O R D I N
cu privire la aprobarea Regulamentului privind specificaţia tehnică de
interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice
pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar
nr. 108 din 20.06.2025
(în vigoare 18.12.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 369-371 art. 570 din 16.07.2025
* * *
În temeiul pct.3 din Hotărârea Guvernului nr.725/2024 cu privire la aprobarea unor regulamente în domeniul transportului feroviar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.529-532, art.955),
Prezentul Ordin transpune parţial Regulamentul (UE) nr.454/2011 al Comisiei din 5 mai 2011 privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul aplicaţii telematice pentru serviciile de călători al sistemului feroviar transeuropean, CELEX: 32011R0454, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 123 din 12 mai 2011, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/775 al Comisiei din 16 mai 2019,
ORDON:
1. Se aprobă Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar (se anexează).
2. Punctul 6 şi Anexa nr.6 din Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar se vor aplica de la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
3. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina secretarului de stat responsabil de domeniul transportului.
4. Prezentul ordin intră în vigoare la 18 decembrie 2025 şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPRIM-MINISTRU, | |
| MINISTRUL INFRASTRUCTURII | |
| ŞI DEZVOLTĂRII REGIONALE | Vladimir BOLEA |
| Nr.108. Chişinău, 20 iunie 2025. | |
Aprobat
prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului
infrastructurii şi dezvoltării regionale
nr.108/2025
REGULAMENT
privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul
"aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar
1. Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar (în continuare – Regulament) reglementează şi stabileşte specificaţia tehnică de interoperabilitate (în continuare – STI) referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" astfel cum este definit la subpunctul 2.6, lit.a) din Anexa nr.2 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului 725/2024 cu privire la aprobarea unor regulamente în domeniul transportului feroviar.
2. Prezenta STI se pune în aplicare în trei etape:
2.1. Prima etapă privind stabilirea specificaţiilor informatice detaliate, gestionarea şi planul general;
2.2. A doua etapă privind dezvoltarea sistemului de schimb de date;
2.3. A treia etapă privind desfăşurarea sistemului de schimb de date.
3. Autoritatea de realizare a politicilor în domeniul transportului feroviar şi al siguranţei feroviare publică documentele tehnice enumerate în Anexa nr.3.
4. Autoritatea de realizare a politicilor în domeniul transportului feroviar şi al siguranţei feroviare publică fişierele de referinţă menţionate la subpunctul 4.2.19 din Anexa nr.1.
5. Întreprinderile feroviare, administratorii de infrastructură şi autoritatea de realizare a politicilor în domeniul transportului feroviar sprijină activităţile din etapa a doua, astfel cum sunt specificate la subpunctul 7.3 din Anexa nr.1, prin furnizarea de informaţii şi expertiză funcţională şi tehnică.
6. Organul central de specialitate în domeniul transportului feroviar asigură ca întreprinderile feroviare, administratorii de infrastructură, gestionarii de gară şi vânzătorii de legitimaţii de transport sunt informaţi cu privire la prezentul Regulament şi desemnează un punct de contact naţional (în continuare - PCN) pentru monitorizarea punerii în aplicare a acestuia. Rolul PCN este descris în Anexa nr.6.
Anexa nr.1
la Regulamentul privind specificaţia tehnică de
interoperabilitate referitoare la subsistemul
"aplicaţii telematice pentru serviciile de călători"
al sistemului feroviar
1. Introducere
1.1. Domeniul tehnic de aplicare
Prezenta specificaţie tehnică de interoperabilitate (în continuare - STI) este inclusă în domeniul funcţional al listei din Anexa nr.2 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024 cu privire la aprobarea unor regulamente în domeniul feroviar.
1.2. Domeniul geografic de aplicare
Domeniul geografic de aplicare al prezentei STI îl constituie sistemul feroviar, astfel cum este definit la Anexa nr.1 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024 cu privire la aprobarea unor regulamente în domeniul feroviar.
1.3. Conţinutul prezentei STI
Conţinutul prezentei STI este în conformitate cu Capitolul III din Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024 cu privire la aprobarea unor regulamente în domeniul feroviar.
Prezenta STI cuprinde, inclusiv, normele de exploatare şi întreţinere specifice domeniului tehnic şi domeniului geografic de aplicare.
2. Definirea subsistemului/domeniului de aplicare
2.1. Subsistem
Prezenta STI reglementează:
- subsistemul funcţional "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători";
- partea subsistemului de întreţinere referitoare la aplicaţiile telematice pentru serviciile de călători.
Aceasta include furnizarea informaţiilor referitoare la următoarele aspecte:
- sistemele care oferă călătorilor informaţii înaintea şi în timpul călătoriei;
- sistemele de rezervare şi plată;
- gestionarea bagajelor;
- eliberarea legitimaţiilor de transport la ghişee sau prin intermediul distribuitoarelor automate, telefon, internet sau prin orice alte mijloace informatice disponibile la scară largă, precum şi la bordul trenurilor;
- gestionarea legăturilor între trenuri şi cu alte moduri de transport.
2.1.1. Informarea călătorilor înaintea şi în timpul călătoriei
Anexa nr.2 la Drepturile şi obligaţiile pasagerilor în transportul feroviar şi regulile de furnizare a serviciilor în transportul feroviar de pasageri, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.593/2023, enumeră informaţiile minime care trebuie furnizate călătorilor de către întreprinderile feroviare şi/sau de către vânzătorii de legitimaţii de transport.
2.1.2. Sistemele de rezervare şi plată
Sistemele de rezervare şi eliberare a legitimaţiilor de transport, precum şi sistemele de plată ale diferiţilor vânzători de legitimaţii de transport şi întreprinderi feroviare vor face schimb de informaţii pentru a permite călătorilor să plătească legitimaţiile de transport, rezervările şi suplimentele de mai sus, în funcţie de tipul traseului şi al serviciului ales de către aceştia.
2.1.3. Gestionarea bagajelor
Călătorii vor fi informaţi în legătură cu procedurile de depunere a unei plângeri în cazul pierderii bagajelor înregistrate pe parcursul călătoriei. În plus, călătorii vor primi informaţii referitoare la expedierea sau ridicarea bagajelor înregistrate.
2.1.4. Emiterea de legitimaţii de transport la ghişee sau prin intermediul distribuitoarelor automate, prin telefon, internet sau prin orice alte mijloace informatice disponibile la scară largă
Întreprinderile feroviare şi vânzătorii de legitimaţii de transport vor face schimb de informaţii pentru a permite celor din urmă să emită, după caz, legitimaţii de transport, bilete directe şi suplimente şi să facă rezervări.
2.1.5. Gestionarea legăturilor între trenuri şi cu alte moduri de transport
Se propune un standard privind furnizarea şi schimbul de informaţii cu alte moduri de transport.
3. Cerinţe esenţiale
3.1. Respectarea cerinţelor esenţiale
În conformitate cu punctul 8 din Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024, sistemul feroviar, subsistemele sale şi elementele constitutive de interoperabilitate trebuie să îndeplinească Cerinţele esenţiale stabilite de Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar.
În domeniul de aplicare al prezentei STI, îndeplinirea cerinţelor esenţiale relevante menţionate la prezentul punct va fi asigurată pentru subsistem prin respectarea specificaţiilor descrise în punctul 4.
3.2. Relevanţa cerinţelor generale pentru subsistemul "aplicaţii telematice" pentru călători este determinată după cum urmează:
3.2.1. Siguranţă
Cerinţele esenţiale privind siguranţa care se aplică "subsistemului aplicaţii telematice pentru călători" corespund subpunctelor 1.1.1-1.1.5 din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar. Aceste cerinţe esenţiale nu sunt aplicabile pentru subsistemul "aplicaţii telematice".
3.2.2. Fiabilitatea şi disponibilitatea
Cerinţa esenţială menţionată la subpunctul 1.2. din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar este îndeplinită de subpunctele 4.2.19. şi 4.2.21.
3.2.3. Sănătate
Cerinţele esenţiale menţionate la subpunctele 1.3.1. şi 1.3.2. din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar nu sunt aplicabile pentru subsistemul "aplicaţii telematice".
3.2.4. Protecţia mediului
Cerinţele esenţiale menţionate la subpunctele 1.4.1, 1.4.2, 1.4.3, 1.4.4 şi 1.4.5 din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar nu sunt aplicabile pentru subsistemul "aplicaţii telematice".
3.2.5. Compatibilitatea tehnică
Cerinţa esenţială menţionată la subpunctul 1.5 din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar nu se aplică pentru subsistemul "aplicaţii telematice".
3.3. Aspecte specifice subsistemului "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători":
3.3.1. Compatibilitatea tehnică
Cerinţa esenţială menţionată la subpunctul 2.7.1 din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar este îndeplinită de subpunctele 4.2.19 şi 4.2.21.
3.3.2. Fiabilitate şi disponibilitate
Cerinţa esenţială menţionată la subpunctul 2.7.2 din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar este îndeplinită de subpunctele 4.2.19 şi 4.2.21.
Cerinţa esenţială menţionată la subpunctul 2.7.2 din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar se aplică pentru întreaga STI.
3.3.3. Sănătate
Prezenta STI nu stabileşte cerinţe suplimentare faţă de dispoziţiile naţionale existente referitoare la normele minime privind ergonomia şi protecţia sănătăţii ale unei interfeţe între aplicaţiile telematice şi utilizatori.
3.3.4. Siguranţă
Cerinţa esenţială menţionată la subpunctul 2.7.4 din Anexa nr.3 la Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar este îndeplinită de subpunctele 4.2.19 şi 4.2.21.
4. Caracterizarea subsistemului
4.1. Introducere
Ţinând seama de toate cerinţele esenţiale aplicabile, subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" este caracterizat de parametri de bază, grupaţi în şapte parametri de bază:
- Specificaţii funcţionale şi tehnice ale subsistemului;
- Specificaţii funcţionale şi tehnice ale interfeţelor;
- Norme de exploatare;
- Norme de întreţinere;
- Calificări profesionale;
- Condiţii de sănătate şi siguranţă;
- Registre privind tipurile autorizate de vehicule şi infrastructura.
4.2. Specificaţii funcţionale şi tehnice ale subsistemului
4.2.1. Schimbul de date cu privire la orar
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară efectuează schimbul de date cu privire la orar.
Acest parametru de bază garantează faptul că se pun la dispoziţie orare care conţin elementele de date definite mai jos.
De asemenea, acest parametru de bază asigură furnizarea de date exacte şi actualizate cu privire la orar de către fiecare întreprindere feroviară.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică serviciilor de călători ale întreprinderii feroviare.
Acest parametru de bază prezintă următorul proces:
4.2.1.1. Întreprinderea feroviară pune la dispoziţia altor întreprinderi feroviare şi părţi terţe propriile date cu privire la orar
Întreprinderea feroviară furnizează toate datele cu privire la orar pentru care se face responsabilă în calitate de transportator unic sau comun şi care vizează serviciile de transport care pot fi achiziţionate de către populaţie prin garantarea accesului tuturor întreprinderilor feroviare, părţilor terţe şi organismelor publice. Întreprinderea feroviară se asigură că datele cu privire la orar sunt exacte şi actualizate. Datele cu privire la orar sunt disponibile pentru o perioadă de cel puţin douăsprezece luni de la expirare.
În cazul în care o întreprindere feroviară operează un serviciu de transport pentru care este unul dintre transportatorii comuni, întreprinderea feroviară se asigură, împreună cu toţi ceilalţi transportatori comuni, că datele sale cu privire la orar sunt exacte şi actualizate.
Datele cu privire la orar trebuie să conţină, în principal, următoarele:
– principiile fundamentale ale variantelor feroviare;
– reprezentarea unui tren;
– diverse modalităţi posibile de reprezentare a zilelor de funcţionare;
– categoria trenului/modul de serviciu;
– relaţiile privind serviciile de transport;
– grupurile de vagoane ataşate trenurilor;
– ataşare, separare;
– conexiuni directe (conexiune);
– conexiuni directe (modificarea numărului serviciului);
– detalii privind serviciile de transport;
– opriri cu restricţii de trafic;
– trenuri de noapte;
– tranzitarea zonelor de fus orar;
– regim de tarifare şi detalii privind rezervările;
– furnizor de informaţii;
– furnizor de rezervări;
– infrastructuri de servicii;
– accesibilitatea trenului;
– extra servicii;
– conexiune – sincronizarea serviciilor de transport;
– lista gărilor.
Pentru serviciile de transport asupra cărora întreprinderea feroviară are control exclusiv, orarul anual este pus la dispoziţia publicului cu cel puţin două luni înainte de intrarea sa în vigoare. În ceea ce priveşte celelalte servicii de transport, întreprinderea feroviară pune la dispoziţia publicului orarul cât mai curând posibil.
Întreprinderea feroviară pune la dispoziţia publicului toate modificările aduse orarului anual într-o serie de actualizări cu cel puţin şapte zile înainte de intrarea în vigoare a modificărilor respective. Această obligaţie este aplicabilă doar dacă modificarea a fost adusă la cunoştinţa întreprinderii feroviare cu cel puţin şapte zile înainte de intrarea sa în vigoare.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente trebuie să respecte documentul tehnic B.4 menţionat în Anexa nr.3.
4.2.2. Schimbul de date privind tarifele
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară realizează schimbul de date privind tarifele.
Acest parametru de bază asigură furnizarea de date privind tarifele în formatul definit mai jos celorlalte întreprinderi feroviare sau părţi terţe autorizate să comercializeze legitimaţii de transport.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică tuturor tarifelor pentru călători ale întreprinderii feroviare în vederea vânzărilor naţionale, internaţionale şi străine.
Acest parametru de bază prezintă următorul proces:
4.2.2.1. Întreprinderea feroviară comunică propriile tarife altor întreprinderi feroviare, organisme autorizate şi părţi terţe care sunt autorizate să vândă legitimaţii de transport
Fără a aduce atingere drepturilor călătorilor şi în conformitate cu acordurile de distribuţie, fiecare întreprindere feroviară pune la dispoziţie tarifele sale (inclusiv tabelele cu tarife) prin garantarea accesului întreprinderilor feroviare pe care le autorizează să vândă legitimaţii de transport, al părţilor terţe pe care le autorizează să vândă legitimaţii de transport şi al organismelor publice autorizate. Întreprinderea feroviară se asigură că datele privind tarifele sunt exacte şi actualizate. În cazul în care o întreprindere feroviară operează un serviciu de transport pentru care este unul dintre transportatorii comuni, întreprinderea feroviară se asigură, împreună cu toţi ceilalţi transportatori comuni, că datele sale privind tarifele sunt exacte şi actualizate.
Conţinutul principal al datelor privind tarifele destinate vânzărilor internaţionale sau străine este definit în Anexa nr.4.
Datele privind tarifele destinate vânzărilor internaţionale sau străine se pun în avans la dispoziţia întreprinderilor feroviare şi a părţilor terţe autorizate să comercializeze legitimaţii de transport în conformitate cu acordurile de distribuţie, precum şi la dispoziţia organismelor publice autorizate, cel târziu în intervalul de timp prevăzut în Anexa nr.4.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă datele privind tarifele destinate vânzărilor internaţionale sau străine din documentele tehnice:
– B.1, menţionat în Anexa nr.3;
– B.2, menţionat în Anexa nr.3;
– B.3, menţionat în Anexa nr.3.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente referitoare la datele privind tarifele destinate vânzărilor interne reprezintă un punct deschis.
4.2.3. Gestionarea informaţiilor privind datele de contact ale întreprinderii feroviare
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară furnizează informaţii în legătură cu site-ul său web oficial de unde clienţii pot obţine informaţii exacte.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică tuturor întreprinderilor feroviare.
Acest parametru de bază prezintă următorul proces:
4.2.3.1. Întreprinderea feroviară furnizează o parte din datele sale de contact
Întreprinderea feroviară pune la dispoziţia celorlalte întreprinderi feroviare, organul central de specialitate din domeniul transportului feroviar, părţilor terţe şi organismelor publice un set de date care conţin numele transportatorului, codul transportatorului şi site-ul său oficial. Site-ul oficial menţionat în acest parametru de bază trebuie să poată fi citit automat şi să respecte orientările privind accesibilitatea conţinutului web. Dacă o întreprindere feroviară operează o unitate economică în comun cu o altă întreprindere feroviară, numele unităţii economice comune, codurile transportatorului şi site-ul oficial sunt puse la dispoziţia celeilalte întreprinderi feroviare.
În cazul în care o întreprindere feroviară pune informaţiile sale cu privire la orar la dispoziţia altor întreprinderi feroviare în conformitate cu subpunctul 4.2.1.1, aceasta se asigură că numele transportatorului din orarul furnizat are un nume de transportator corespondent în setul de date respectiv. În cazul în care intervin modificări, întreprinderea feroviară actualizează conţinutul setului de date cât mai curând posibil.
4.2.4. Gestionarea informaţiilor privind condiţiile de transport
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară gestionează informaţiile privind condiţiile de transport.
Acest parametru de bază asigură publicarea condiţiilor de transport pe site-ul oficial al întreprinderii feroviare.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică serviciilor de călători ale întreprinderii feroviare.
Acest parametru de bază prezintă următorul proces:
4.2.4.1. Întreprinderea feroviară publică informaţiile privind condiţiile de transport.
Întreprinderea feroviară publică informaţii privind:
– condiţiile generale de transport feroviar pentru călători;
– propriile condiţii de transport;
– un link către Drepturile şi obligaţiile pasagerilor în transportul feroviar şi a regulile de furnizare a serviciilor în transportul feroviar de pasageri, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.593/2023;
– modalităţile acceptate de plată;
– condiţiile de vânzare şi după vânzare, în special în legătură cu schimbul şi rambursarea legitimaţiilor de transport;
– procedurile de depunere a plângerilor;
cel puţin pe site-ul său oficial. Acest site respectă orientările privind accesibilitatea conţinutului web care iau în considerare nevoile persoanelor cu deficienţe auditive şi/sau vizuale.
Modificările aduse informaţiilor se publică cu cel puţin 6 zile înainte de intrarea lor în vigoare. Întreprinderea feroviară enumeră articolele care au fost modificate faţă de versiunea anterioară. Cu fiecare astfel de ocazie, întreprinderea feroviară păstrează versiunea precedentă a informaţiilor pe site-ul său oficial.
4.2.5. Gestionarea informaţiilor privind transportul bagajelor înregistrate
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară asigură furnizarea informaţiilor privind transportul bagajelor înregistrate în cazul în care întreprinderea feroviară oferă acest serviciu. Dacă serviciul respectiv nu este oferit, întreprinderea feroviară precizează acest lucru.
Acest parametru de bază asigură punerea la dispoziţia călătorilor a informaţiilor privind gestionarea bagajelor înregistrate.
Acest parametru de bază prezintă următorul proces:
4.2.5.1. Întreprinderea feroviară publică condiţiile privind gestionarea bagajelor înregistrate
Întreprinderea feroviară publică în atenţia călătorilor condiţiile privind gestionarea bagajelor înregistrate în cazul în care întreprinderea feroviară oferă astfel de servicii. Dacă serviciul respectiv nu este oferit, întreprinderea feroviară publică informaţii în acest sens. Informaţiile în cauză se publică cel puţin pe site-ul oficial al întreprinderii feroviare. Acest site respectă orientările privind accesibilitatea conţinutului web care iau în considerare nevoile persoanelor cu deficienţe auditive şi/sau vizuale.
Modificările aduse informaţiilor se publică cu cel puţin 6 zile înainte de intrarea lor în vigoare. Întreprinderea feroviară enumeră articolele care au fost modificate faţă de versiunea anterioară. Cu fiecare astfel de ocazie, întreprinderea feroviară păstrează versiunea precedentă a informaţiilor pe site-ul său oficial.
4.2.6. Gestionarea informaţiilor privind transportul şi asistenţa persoanelor cu mobilitate redusă
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară, vânzătorul de legitimaţii de transport şi/sau gestionarul de gară trebuie să asigure furnizarea informaţiilor privind transportul şi asistenţa persoanelor cu mobilitate redusă.
Acest parametru de bază asigură punerea la dispoziţia călătorilor a informaţiilor privind transportul şi asistenţa persoanelor cu mobilitate redusă. Dacă întreprinderea feroviară utilizează comunicarea informatică în scopul trimiterii unei solicitări privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de asistenţă destinat persoanelor cu mobilitate cu redusă, sistemul căruia îi este adresată aceasta trebuie să fie cel puţin capabil să gestioneze mesajele în conformitate cu protocolul specificat în documentul tehnic B.10 menţionat în Anexa nr.3. Sistemul trebuie să emită un număr de confirmare pentru rezervarea serviciului de asistenţă, care este esenţial pentru a-i furniza clientului/călătorului garanţia şi încrederea că serviciul de asistenţă în cauză va fi realizat şi pentru a-şi asuma răspunderea în acest sens. Mesajele conţin toate informaţiile necesare pentru ca întreprinderea feroviară, vânzătorul de legitimaţii de transport şi/sau gestionarul de gară să emită către persoanele cu mobilitate redusă un număr de confirmare (pentru fiecare plecare şi sosire a trenului) în legătură cu rezervarea serviciului de asistenţă.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică după cum urmează: gestionarea informaţiilor privind transportul persoanelor cu mobilitate redusă se aplică serviciilor de călători ale întreprinderii feroviare.
Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.6.1. Întreprinderea feroviară publică informaţiile privind accesibilitatea serviciilor feroviare şi condiţiile de acces la materialul rulant
Întreprinderea feroviară publică următoarele informaţii:
– tipurile/numerele de tren şi/sau numărul peronului (dacă nu există un număr de tren disponibil pentru public) pentru care sunt disponibile facilităţile destinate persoanelor cu mobilitate redusă;
– tipurile şi cantităţile minime ale facilităţilor destinate persoanelor cu mobilitate redusă în trenurile sus-menţionate, în condiţii normale de funcţionare;
– metodele de solicitare a asistenţei pentru îmbarcarea şi debarcarea din trenuri (inclusiv perioada de notificare a persoanelor cu mobilitate redusă, adresa, e-mailul, orele de funcţionare şi numărul de telefon al biroului de asistenţă destinată persoanelor cu mobilitate redusă), în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul privind drepturile călătorilor;
– mărimea şi greutatea maximă admisibilă a scaunului cu rotile;
– condiţiile de transport pentru persoanele şi/sau animalele însoţitoare;
– condiţiile de acces la clădirea şi peroanele gării, inclusiv dacă staţia este clasificată drept accesibilă pentru persoanele cu mobilitate redusă şi dacă aceasta este prevăzută cu personal pentru asistenţa persoanelor cu mobilitate redusă;
cel puţin pe site-ul său oficial.
Modificările aduse informaţiilor sunt publicate cu cel puţin 6 zile înainte de intrarea lor în vigoare. Întreprinderea feroviară enumeră articolele care au fost modificate faţă de versiunea anterioară. Cu fiecare astfel de ocazie, întreprinderea feroviară păstrează versiunea precedentă a informaţiilor pe site-ul său oficial.
4.2.6.2. Întreprinderea feroviară sau vânzătorul de legitimaţii de transport trimite sistemului destinatar o solicitare privind disponibilitate/rezervarea serviciului de asistenţă destinat persoanelor cu mobilitate redusă.
Dacă întreprinderea feroviară sau vânzătorul de legitimaţii de transport utilizează comunicarea informatică în scopul trimiterii unei solicitări privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de asistenţă destinat persoanelor cu mobilitate redusă, solicitarea trebuie să respecte dispoziţiile relevante.
Posibilitatea rezervării serviciului de asistenţă destinat persoanelor cu mobilitate redusă trebuie să facă obiectul unui acord comercial între transportatorul şi distribuitorul implicaţi. Astfel de acorduri pot include taxe, standarde tehnice şi de siguranţă, limitaţii specifice privind trenurile, originea/destinaţia, tarifele, canalele de vânzare.
Pe baza unui acord între părţile implicate, sistemul de distribuţie solicitant trimite sistemului solicitări privind disponibilitatea/rezervarea trenului relevant în ceea ce priveşte tipul de asistenţă specificat.
Principalele tipuri de solicitări sunt:
– solicitarea de disponibilitate;
– solicitarea de rezervare;
– solicitarea de anulare parţială;
– solicitarea de anulare integrală.
Acest proces se efectuează în urma solicitării transmise de către un client sistemului care aparţine întreprinderii feroviare sau vânzătorului de legitimaţii de transport. Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie elementele definite în documentul tehnic B.10 menţionat în Anexa nr.3, caz în care toate sistemele destinatare trebuie să fie capabile să înţeleagă solicitarea şi să răspundă;
– fie alte tipuri de standarde, caz în care sistemul destinatar trebuie să fie capabil să înţeleagă solicitarea şi să răspundă.
4.2.6.3. Sistemul destinatar trimite un răspuns privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de asistenţă destinat persoanelor cu mobilitate redusă.
Dacă întreprinderea feroviară utilizează comunicarea informatică în scopul trimiterii unui răspuns privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de asistenţă destinat persoanelor cu mobilitate redusă, răspunsul trebuie să respecte termenii şi condiţiile procesului respectiv.
Dacă o solicitare de rezervare a serviciului de asistenţă destinat persoanelor cu mobilitate redusă a fost formulată corespunzător, în conformitate cu procesul descris mai sus, sistemul destinatar trimite sistemului solicitant un răspuns privind disponibilitatea/rezervarea tipului de asistenţă solicitat.
Principalele tipuri de răspunsuri privind rezervarea sunt:
– răspunsul privind disponibilitatea;
– confirmarea solicitării de rezervare;
– confirmarea solicitării de anulare parţială;
– confirmarea solicitării de anulare integrală;
– răspunsul negativ.
Acest proces se efectuează ca răspuns la o solicitare primită de către sistemul destinatar în conformitate cu procesul descris mai sus.
Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie elementele definite în documentul tehnic B.10 menţionat în Anexa nr.3;
– fie alte tipuri de standarde, în conformitate cu protocolul utilizat de către sistemul solicitant.
4.2.7. Gestionarea informaţiilor privind transportul de biciclete
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară asigură furnizarea de informaţii privind transportul de biciclete.
Acest parametru de bază asigură punerea la dispoziţia călătorilor a informaţiilor privind transportul de biciclete. Sistemul de atribuire trebuie să fie capabil să gestioneze cel puţin mesajele în conformitate cu protocolul specificat în documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică după cum urmează: gestionarea informaţiilor privind transportul de biciclete se aplică pentru serviciile de călători ale întreprinderii feroviare care oferă acest serviciu. Dispoziţiile acestui parametru de bază privind solicitarea/confirmarea electronică se aplică dacă există un acord prealabil între părţile solicitante şi părţile prestatoare în legătură cu furnizarea serviciilor pentru care acest tip de transport poate fi rezervat sau face obiectul unei rezervări obligatorii.
Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.7.1. Întreprinderea feroviară publică condiţiile privind gestionarea bicicletelor
Întreprinderea feroviară publică în atenţia călătorilor condiţiile privind transportul de biciclete în cazul în care întreprinderea feroviară oferă astfel de servicii. Informaţiile se publică cel puţin pe site-ul oficial al întreprinderii feroviare. Acest site respectă orientările privind accesibilitatea conţinutului web care iau în considerare nevoile persoanelor cu deficienţe auditive şi/sau vizuale.
Aceste condiţii cuprind cel puţin :
– tipurile/numerele de tren sau numărul liniei de tren (dacă nu există un număr de tren disponibil pentru public) pentru care este disponibil transportul de biciclete;
– orele/perioadele de timp specifice în care este permis transportul de biciclete;
– taxele privind transportul de biciclete;
– dacă o rezervare specifică pentru spaţiul de depozitare a bicicletelor în tren este disponibilă sau obligatorie (inclusiv perioada de notificare privind bicicleta, orele de funcţionare, e-mailul şi/sau numărul de telefon).
Modificările aduse informaţiilor sunt publicate cu cel puţin şase zile înainte de intrarea lor în vigoare. Întreprinderea feroviară enumeră articolele care au fost modificate faţă de versiunea anterioară. Cu fiecare astfel de ocazie, întreprinderea feroviară păstrează versiunea precedentă a informaţiilor pe site-ul său oficial.
4.2.7.2. Întreprinderea feroviară sau un vânzător de legitimaţii de transport trimite sistemului de atribuire a rezervării o solicitare privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de biciclete
Posibilitatea rezervării acestui serviciu face obiectul unui acord comercial între transportatorul şi distribuitorul implicaţi. Astfel de acorduri pot include tarife, standarde tehnice şi de siguranţă, limitaţii specifice privind trenurile, originea/destinaţia, tarifele, canalele de vânzare.
Dacă întreprinderea feroviară sau vânzătorul de legitimaţii utilizează comunicarea informatică în scopul trimiterii unei solicitări privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de biciclete, această comunicare respectă cerinţele procesului respectiv.
Pe baza unui acord între părţile implicate, sistemul de distribuţie solicitant trimite sistemului de atribuire solicitări privind transportul specific de biciclete în legătură cu disponibilitatea/rezervarea trenului în cauză.
Principalele tipuri de solicitări de rezervare sunt:
– verificarea disponibilităţii;
– solicitarea de rezervare;
– solicitarea de anulare parţială;
– solicitarea de anulare integrală.
Acest proces se efectuează în urma solicitării transmise de către un client sistemului de distribuţie al întreprinderii feroviare. Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie definiţiile din documentul tehnic B.5 menţionat la Anexa nr.3, caz în care toate sistemele de atribuire trebuie să fie capabile să înţeleagă solicitarea şi să răspundă;
– fie alte tipuri de standarde, caz în care sistemul de atribuire trebuie să fie capabil să înţeleagă solicitarea şi să răspundă doar dacă a fost încheiat în prealabil un acord specific cu sistemul de distribuţie solicitant.
4.2.7.3. Sistemul de atribuire a rezervări trimite răspunsul privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de biciclete
Dacă întreprinderea feroviară utilizează comunicarea informatică în scopul trimiterii unui răspuns privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de biciclete, aceasta urmează instrucţiunile relevante din procesul respectiv.
Dacă o solicitare de rezervare a spaţiilor pentru biciclete a fost formulată corect, în conformitate cu procesul descris mai sus, sistemul de atribuire trimite sistemului de distribuţie solicitant un răspuns privind disponibilitatea/rezervarea trenului solicitat.
Principalele tipuri de răspunsuri privind rezervarea sunt:
– răspunsul privind disponibilitatea;
– confirmarea solicitării de rezervare;
– confirmarea solicitării de anulare parţială;
– confirmarea solicitării de anulare integrală;
– răspunsul negativ.
Acest proces se efectuează ca răspuns la o solicitare primită de către sistemul de atribuire în conformitate cu procesul descris mai sus.
Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie informaţiile din documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3;
– fie alte tipuri de standarde;
în conformitate cu protocolul utilizat de către sistemul de atribuire solicitant.
4.2.8. Gestionarea informaţiilor privind transportul de maşini
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară asigură furnizarea informaţiilor privind transportul de maşini/motociclete (în continuare, cuvântul "maşini" include şi motocicletele) în cazul în care întreprinderea feroviară oferă acest serviciu.
Acest parametru de bază asigură punerea la dispoziţia călătorilor a informaţiilor privind transportul de maşini. Sistemul de atribuire trebuie să fie capabil să gestioneze cel puţin mesajele în conformitate cu protocolul specificat în documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică după cum urmează: gestionarea informaţiilor privind transportul de maşini se aplică pentru serviciile de călători ale întreprinderii feroviare care oferă acest serviciu. Dispoziţiile acestui parametru de bază privind solicitarea/confirmarea electronică se aplică dacă există un acord prealabil între părţile solicitante şi părţile prestatoare în legătură cu furnizarea serviciilor pentru care acest tip de transport poate fi rezervat sau face obiectul unei rezervări obligatorii.
Acest parametru de bază se aplică după cum urmează:
4.2.8.1. Întreprinderea feroviară publică condiţiile privind gestionarea maşinilor
Întreprinderea feroviară informează călătorii cu privire la condiţiile privind transportul de maşini în cazul în care întreprinderea feroviară oferă acest serviciu. Informaţiile sunt publicate cel puţin pe site-ul oficial al întreprinderii feroviare. Acest site respectă orientările privind accesibilitatea conţinutului web care iau în considerare nevoile persoanelor cu deficienţe auditive şi/sau vizuale.
Aceste condiţii cuprind cel puţin:
– tipurile/numerele de tren pentru care este disponibil transportul de maşini;
– orele/perioadele de timp specifice în care este permis transportul de maşini;
– tarifele standard pentru transportul de maşini (inclusiv tarifele pentru atribuirea unui loc călătorilor, în cazul în care acest serviciu este oferit de către întreprinderea feroviară);
– adresa şi ora specifică de îmbarcare a maşinilor în tren;
– adresa specifică şi ora de sosire a trenului în staţia de destinaţie;
– mărimea, greutatea şi alte limitaţii privind transportul de maşini.
Modificările aduse informaţiilor trebuie publicate cu cel puţin şase zile înainte de intrarea lor în vigoare. Întreprinderea feroviară enumeră articolele care au fost modificate. Cu fiecare astfel de ocazie, întreprinderea feroviară păstrează versiunea precedentă a informaţiilor pe site-ul său oficial.
4.2.8.2. Întreprinderea feroviară sau vânzătorul de legitimaţii de transport trimite sistemului de rezervare o solicitare privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de maşini.
Posibilitatea rezervării acestui serviciu face obiectul unui acord comercial între transportatorul (transportatorii) şi distribuitorul (distribuitorii) implicaţi. Astfel de acorduri pot include taxe, standarde tehnice şi de siguranţă, limitaţii specifice privind trenurile, originea/destinaţia, tarifele, canalele de vânzare.
Dacă întreprinderea feroviară sau vânzătorul de legitimaţii de transport utilizează comunicarea informatică în scopul trimiterii unei solicitări privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de maşini, aceasta respectă dispoziţiile privind procesul respectiv.
Pe baza unui acord prealabil între părţile implicate, sistemul de distribuţie solicitant trimite sistemului de atribuire solicitări privind transportul specific de maşini în legătură cu disponibilitatea/rezervarea trenului în cauză.
Principalele tipuri de solicitări de rezervare sunt:
– solicitarea privind disponibilitatea;
– solicitarea de rezervare;
– solicitarea de anulare parţială;
– solicitarea de anulare integrală.
Acest proces se efectuează în urma cererii trimise de către client sistemului de distribuţie al întreprinderii feroviare.
Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie elementele definite în documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3, caz în care toate sistemele de atribuire trebuie să fie capabile să înţeleagă cererea şi să răspundă;
– fie alte tipuri de standarde, caz în care sistemul de atribuire trebuie să fie capabil să înţeleagă cererea şi să răspundă doar dacă există un acord specific cu sistemul de distribuţie solicitant.
4.2.8.3. Sistemul de atribuire a rezervării trimite răspunsul privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de maşini.
Dacă întreprinderea feroviară utilizează comunicarea informatică în scopul trimiterii răspunsurilor privind disponibilitatea/rezervarea serviciului de transport de maşini, aceasta respectă dispoziţiile privind procesul respectiv.
Dacă o solicitare de rezervare a serviciului de transport de maşini a fost formulată corespunzător, în conformitate cu procesul descris mai sus, sistemul de atribuire trimite sistemului de distribuţie solicitant un răspuns privind disponibilitatea/rezervarea trenului solicitat.
Principalele tipuri de răspunsuri privind rezervarea sunt:
– răspunsul privind disponibilitatea;
– confirmarea solicitării de rezervare;
– confirmarea solicitării de anulare parţială;
– confirmarea solicitării de anulare integrală;
– răspunsul negativ.
Acest proces se efectuează ca răspuns la solicitarea primită de sistemul de atribuire în conformitate cu procesul descris mai sus.
Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie elementele definite în documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3;
– fie alte tipuri de standarde;
în conformitate cu protocolul utilizat de către sistemul de distribuţie solicitant.
4.2.9. Gestionarea disponibilităţii/rezervării
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară gestionează rezervările de locuri pentru călători. Diversele tipuri de locuri, cum ar fi locurile, cuşetele, vagoanele de dormit, locurile prioritare, spaţiile destinate scaunelor cu rotile, compartimentele de dormit universale sunt denumite în continuare "locuri", cu excepţia cazului în care sunt necesare informaţii mai specifice. Rezervările privind transportul de biciclete, maşini şi asistenţa persoanelor cu mobilitate redusă sunt descrise în cadrul parametrilor de bază separaţi din capitole distincte.
Rezervarea locurilor poate viza simpla rezervare a unui loc, pe lângă contractul de transport, sau poate face parte dintr-o tranzacţie combinată care include atât punerea la dispoziţia călătorului a unui loc, cât şi contractul de transport.
Acest parametru de bază asigură schimbul de informaţii corespunzătoare privind disponibilitatea şi rezervarea între întreprinderile feroviare responsabile cu eliberarea şi atribuirea legitimaţiilor de transport. Sistemul de atribuire trebuie să fie capabil să gestioneze cel puţin mesajele în conformitate cu protocolul specificat în documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică în cazul în care există un acord prealabil între părţile solicitante şi părţile prestatoare cu privire la serviciile care pot fi rezervate sau fac obiectul unei rezervări obligatorii.
Acest parametru de bază implică următoarele procese:
4.2.9.1. Întreprinderea feroviară sau vânzătorul de legitimaţii de transport trimite sistemului de atribuire a rezervării o solicitare privind disponibilitatea/rezervarea
Posibilitatea efectuării unei rezervări face obiectul unui acord comercial între transportatorul şi distribuitorul implicaţi. Astfel de acorduri pot include taxe, standarde tehnice şi de siguranţă, limitaţii specifice privind trenurile, originea/destinaţia, tarifele, canalele de vânzare.
Pe baza unui acord prealabil între părţile implicate, sistemul de distribuţie solicitant trimite sistemului de atribuire solicitări privind disponibilitatea/rezervarea trenului relevant pentru tipul de loc.
Principalele tipuri de solicitări de rezervare sunt:
– întrebări în legătură cu disponibilitatea;
– solicitarea de rezervare;
– solicitarea de anulare parţială;
– solicitarea de anulare integrală.
Acest proces se efectuează în urma solicitării transmise de către un client sistemului de distribuţie al întreprinderii feroviare.
Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie elementele stabilite în documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3, caz în care toate sistemele de atribuire trebuie să fie capabile să înţeleagă solicitarea şi să răspundă;
– fie alte tipuri de standarde, caz în care sistemul de atribuire trebuie să fie capabil să înţeleagă solicitarea şi să răspundă doar dacă există un acord specific cu sistemul de distribuţie solicitant.
4.2.9.2. Sistemul de atribuire a rezervării trimite răspunsul privind disponibilitatea/rezervarea.
Dacă o cerere de rezervare a locurilor a fost formulată corespunzător, în conformitate cu procesul descris mai sus, sistemul de atribuire trimite sistemului de distribuţie solicitant un răspuns privind disponibilitatea/ rezervarea trenului solicitat.
Principalele tipuri de răspunsuri privind rezervarea sunt:
– răspunsul privind disponibilitatea;
– confirmarea solicitării de rezervare;
– confirmarea solicitării de anulare parţială;
– confirmarea solicitării de anulare integrală;
– propunerea de înlocuire;
– răspunsul negativ.
Acest proces este efectuat ca răspuns la o solicitare primită de sistemul de atribuire în conformitate cu procesul descris mai sus.
Elementele de date şi conţinutul informaţiilor din mesajul utilizat pentru îndeplinirea obligaţiilor respectă:
– fie elementele definite în documentul tehnic B.5 menţionat în Anexa nr.3;
– fie alte tipuri de standarde; în conformitate cu protocolul utilizat de sistemul de distribuţie solicitant.
4.2.10. Gestionarea elementelor de securitate pentru distribuţia produselor
Acest parametru de bază specifică modul în care întreprinderea feroviară de atribuire generează elementele de securitate pentru distribuţia produselor sale.
Acest parametru de bază trebuie să asigure că întreprinderea feroviară şi călătorii obţin la momentul potrivit din partea întreprinderii feroviare de atribuire informaţiile şi referinţele privind securitatea necesare pentru diferitele tipuri de legitimaţii de transport.
Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.10.1. Sistemul de atribuire creează un element de securitate pentru distribuţia electronică.
Dacă o întreprindere feroviară emite o legitimaţie de transport/rezervare care respectă Regulile uniforme privind Contractul de transport internaţional feroviar de călători şi bagaje (în continuare CIV), personalul biroului/agenţiei/vânzătorului cu amănuntul din transportul feroviar sau sistemul de distribuţie al întreprinderii feroviare generează informaţiile privind securitatea care urmează să fie introduse în legitimaţia de transport/ rezervare.
Acest proces se efectuează încă din momentul în care statusul rezervării şi datele privind tranzacţia de vânzare au fost trimise cu succes sistemului de distribuţie al întreprinderilor feroviare convenite.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă standardul care vizează gestionarea elementelor de securitate pentru distribuţia produsului care se află în curs de elaborare. Prin urmare, acesta rămâne un punct deschis şi este menţionat în Anexa nr.2.
4.2.10.2. Sistemul de atribuire creează un număr de referinţă al dosarului pentru distribuţia electronică destinată întreprinderilor feroviare.
Dacă o întreprindere feroviară emite o legitimaţie de transport/rezervare care respectă CIV, biroul/agenţia/vânzătorul cu amănuntul din transportul feroviar sau sistemul de distribuţie al întreprinderii feroviare generează un număr de referinţă al fişierului pentru recuperarea legitimaţiei de transport/rezervării şi introduce toate informaţiile privind legitimaţia de transport în propriul sistem de distribuţie.
Acest proces se efectuează încă din momentul în care statusul rezervării şi datele privind tranzacţia de vânzare au fost trimise cu succes sistemului de distribuţie al întreprinderilor feroviare convenite.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă standardul care vizează gestionarea elementelor de securitate pentru distribuţia produsului care se află în curs de elaborare. Prin urmare, acesta rămâne un punct deschis şi este menţionat în Anexa nr.2.
4.2.10.3. Sistemul de atribuire creează un număr de referinţă al fişierului pentru distribuţia electronică destinată călătorilor.
Dacă o întreprindere feroviară emite o legitimaţie de transport/rezervare care respectă CIV, biroul/agenţia/vânzătorul cu amănuntul din transportul feroviar sau sistemul de distribuţie al întreprinderii feroviare generează un număr de referinţă al fişierului şi îl introduce în legitimaţia de transport/rezervare.
Acest proces se efectuează încă din momentul în care statusul rezervării şi datele privind tranzacţia de vânzare au fost trimise cu succes sistemului de distribuţie al întreprinderilor feroviare convenite.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă standardul care vizează gestionarea elementelor de securitate pentru distribuţia produsului care se află în curs de elaborare. Prin urmare, acesta rămâne un punct deschis şi este menţionat în Anexa nr.2.
4.2.11. Furnizarea produsului către client după achiziţionarea sa (realizare).
Acest parametru de bază stabileşte toate metodele directe şi indirecte posibile de realizare care au legătură cu legitimaţia de transport şi/sau rezervarea şi cu mijloacele utilizate.
Acest parametru de bază garantează faptul că emitentul sau vânzătorul de legitimaţii de transport emite legitimaţiile de transport în conformitate cu standardele care asigură interoperabilitatea între întreprinderile feroviare. În scopul emiterii de legitimaţii de transport pentru vânzări internaţionale şi străine, întreprinderile feroviare utilizează cel puţin una dintre modalităţile de realizare enumerate la subpunctele 4.2.11.1 şi 4.2.11.2.
Dispoziţiile acestui parametru de bază trebuie să se aplice cel puţin în ceea ce priveşte tarifele pentru vânzări internaţionale şi străine.
4.2.11.1. Realizare – directă – pentru vânzări internaţionale şi străine
Acest proces este o alternativă la procesul descris la subpunctul 4.2.11.2.
Întreprinderea feroviară acceptă cel puţin legitimaţiile de transport în conformitate cu definiţia din documentul tehnic B.6 menţionat în Anexa nr.3, cu excepţia cazului în care legitimaţia de transport în cauză nu corespunde traseului aflat în curs de desfăşurare, iar întreprinderea feroviară are motive întemeiate să suspecteze că se comite o fraudă, precum şi în cazul în care legitimaţia de transport nu este utilizată în conformitate cu condiţiile de transport de la subpunctul 4.2.4.
Principalele tipuri de legitimaţii de transport emise sunt specificate în documentul tehnic B.6 din Anexa nr.3:
– legitimaţii de transport şi rezervare;
– doar legitimaţii de transport;
– doar rezervare;
– suplimente;
– actualizare;
– schimbarea itinerarului;
– permis de îmbarcare;
– tarife speciale în legătură cu cardurile de tren;
– legitimaţii de transport pentru grupuri;
– permise feroviare internaţionale de diferite tipuri;
– cupon pentru vehiculele însoţite;
– bon de călătorie pentru compensaţie.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă documentul tehnic B.6 din Anexa nr.3.
4.2.11.2. Realizare – indirectă – pentru vânzări internaţionale şi străine
Acest proces este o alternativă la procesul descris în subpunctul 4.2.11.1.
Dacă întreprinderea feroviară face vânzări prin realizare indirectă pentru una dintre următoarele metode, aceasta trebuie să utilizeze următoarele standarde:
– transmisia electronică care respectă CIV (legitimaţie de transport achiziţionată la plecare),
– confirmarea pe listă care respectă CIV,
– legitimaţia de transport în format A4 care respectă CIV prin intermediul transmisiei electronice. Tipurile principale de legitimaţii de transport emise sunt:
– legitimaţie de transport cu dată deschisă (exclusiv pentru călătorie);
– legitimaţie de transport cu dată deschisă + rezervare (călătorie şi rezervare);
– legitimaţie de transport cu dată deschisă + supliment (călătorie şi supliment);
– legitimaţie de transport cu dată deschisă + rezervare + supliment (călătorie, rezervare şi supliment);
– legitimaţie de transport cu preţ global (călătorie şi rezervare).
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă următoarele documente tehnice:
– B.6 din Anexa nr.3;
– B.7 din Anexa nr.3;
– Acesta este un punct deschis.
4.2.11.3. Realizare – directă – vânzări interne
Acesta este un punct deschis.
4.2.11.4. Realizare – indirectă – vânzări interne
Acesta este un punct deschis.
4.2.12. Gestionarea furnizării de informaţii în zona gării
Acest parametru de bază stabileşte modul în care gestionarul de gară furnizează clientului, în zona gării, informaţii privind circulaţia trenurilor.
Dispoziţiile se aplică doar dacă există o reînnoire, o actualizare majoră sau o nouă instalare a anunţurilor vocale şi/sau a sistemelor de afişaj.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică cel puţin pentru gările în care opresc trenurile care efectuează servicii internaţionale.
Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.12.1. Gestionarul de gară informează clienţii în perimetrul gării
În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la plecările trenurilor, gestionarii de gară furnizează clienţilor următoarele informaţii în perimetrul gării:
– tipul şi/sau numărul trenului;
– staţia (staţiile) de destinaţie;
– şi, după caz, oprirea (opririle) în staţii intermediare;
– peronul sau linia;
– ora de plecare prevăzută.
În cazul în care există anumite abateri de la informaţiile privind plecările trenurilor, gestionarii de gară furnizează, în perimetrul gărilor, cel puţin următoarele informaţii:
– tipul şi/sau numărul trenului;
– staţia (staţiile) de destinaţie;
– ora de plecare prevăzută;
– abaterea de la plan.
În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la destinaţia trenurilor, gestionarul de gară furnizează cel puţin următoarele informaţii:
– staţia (staţiile) de origine;
– ora de sosire în gara de destinaţie;
– tipul şi/sau numărul trenului,
– peronul sau linia de sosire.
În cazul în care există anumite abateri privind trenurile la sosire, gestionarul de gară furnizează cel puţin următoarele informaţii pentru aceste trenuri:
– tipul şi/sau numărul trenului;
– staţia (staţiile) de origine;
– ora de sosire prevăzută;
– abaterea de la plan.
Abaterile de la plan cuprind:
– întârzieri materiale;
– schimbarea liniei sau a peronului;
– anularea integrală sau parţială a trenului;
– redirecţionarea trenului.
Gestionarul de gară decide, în conformitate cu acordurile încheiate între întreprinderile feroviare şi/sau administratorii de infrastructură:
– tipul sistemului de informare (afişaj şi/sau anunţ vocal);
– momentul în care este furnizată informaţia;
– locul în care va fi instalat sistemul de informare în perimetrul gării.
În conformitate cu un acord contractual, întreprinderile feroviare şi/sau administratorii de infrastructură furnizează în timp util gestionarului de gară informaţii privind abaterile.
4.2.13. Gestionarea furnizării de informaţii în zona vehiculelor
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderile feroviare furnizează, în zona vehiculelor, informaţii privind circulaţia trenurilor.
Dispoziţiile se aplică materialului rulant nou, reînnoit sau actualizat, în cazul reînnoirii sau instalării sistemelor de informare.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică cel puţin tuturor trenurilor care efectuează servicii internaţionale.
Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.13.1. Întreprinderea feroviară informează călătorii la bordul trenului.
Întreprinderea feroviară furnizează călătorilor din tren:
– În staţia de plecare şi în principalele staţii intermediare de oprire:
– tipul şi/sau numărul trenului;
– destinaţia (destinaţiile) finală (finale);
– atunci când este posibil, staţiile intermediare de oprire;
– întârzierea materială;
– motivele întârzierii, dacă acestea sunt cunoscute.
Înainte de sosirea în fiecare staţie intermediară de oprire:
– următoarea oprire (numele gării).
Înainte de sosirea în principalele staţii intermediare şi în staţia de destinaţie:
– următoarea oprire (numele gării);
– ora de sosire planificată;
– ora de sosire estimată şi/sau alte informaţii privind întârzierile;
– următoarele servicii principale de conexiune (la discreţia întreprinderii feroviare).
Întreprinderea feroviară ia hotărâri cu privire la:
– tipul sistemului de informare (afişaj şi/sau anunţuri vocale);
– momentul în care este furnizată informaţia;
– locul în care vor fi instalate dispozitivele de informare în interiorul trenului.
4.2.14. Pregătirea trenului
Acest parametru de bază stabileşte modul în care întreprinderea feroviară trebuie să informeze administratorul de infrastructură că trenul este pregătit pentru a accesa reţeaua în momentul în care au fost îndeplinite sarcinile privind plecarea trenului definite în STI pentru operarea şi managementul traficului sau când numărul trenului a fost schimbat.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică tuturor trenurilor care aparţin întreprinderii feroviare.
Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.14.1. Mesajul "tren pregătit" pentru toate trenurile
Întreprinderea feroviară trimite administratorului de infrastructură mesajul "tren pregătit" de fiecare dată când un tren este pregătit să acceseze reţeaua pentru prima oară, cu excepţia cazului în care, administratorul de infrastructură acceptă orarul drept mesaj "tren pregătit". În acest caz, întreprinderea feroviară informează cât mai curând posibil administratorul de infrastructură şi, după caz, gestionarul de gară dacă trenul nu este pregătit.
Mesajele cuprind inclusiv:
– numărul trenului şi/sau numărul trasei;
– menţiunea "tren pregătit", care precizează faptul că trenul a fost pregătit şi poate circula.
Alte elemente, cum ar fi:
– punctul de plecare al trasei, împreună cu ora pentru care a fost solicitată trasa;
– punctul de destinaţie al trasei, împreună cu ora la care trenul propus urmează să sosească la destinaţie.
pot fi transmise în acelaşi mesaj.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente trebuie să respecte cel puţin mesajul "tren pregătit" din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3. Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.15. Informaţii şi prognoza privind circulaţia trenului
Acest parametru de bază stabileşte informaţiile privind circulaţia trenului şi prognoza privind circulaţia trenului. Acesta trebuie să prevadă modul în care se realizează dialogul între administratorul de infrastructură şi întreprinderea feroviară, precum şi între întreprinderea feroviară şi gestionarul de gară, în vederea furnizării reciproce de informaţii privind circulaţia trenului şi de prognoze privind circulaţia trenului.
Acest parametru de bază stabileşte modul în care administratorul de infrastructură trebuie să trimită, la momentul oportun, informaţiile privind circulaţia trenului întreprinderii feroviare şi următorului administrator de infrastructură implicat în exploatarea trenului.
Informaţiile privind circulaţia trenului servesc la furnizarea de detalii privind starea actuală a trenului la punctele de raportare convenite prin contract.
Prognoza privind circulaţia trenului este utilizată pentru a trimite informaţii în legătură cu ora estimată la punctele de prognoză convenite prin contract. Administratorul de infrastructură transmite mesajul către întreprinderea feroviară şi următorul administrator de infrastructură implicat în exploatarea trenului. Întreprinderile feroviare şi/sau administratorii de infrastructură furnizează în timp util gestionarului de gară informaţiile referitoare la prognoza privind circulaţia trenului, în conformitate cu acordul contractual.
Contractul privind trasa precizează punctele de raportare pentru deplasarea trenului.
Acest parametru de bază descrie conţinutul mesajului şi nu stabileşte procesul de generare a prognozei privind circulaţia trenului.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică tuturor trenurilor care aparţin întreprinderii feroviare. Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.15.1. Informaţii privind circulaţia trenului pentru toate trenurile
Administratorul de infrastructură trimite întreprinderii feroviare mesajul "informaţii privind circulaţia trenului". Acest proces se efectuează de îndată ce trenul ajunge în punctele de raportare convenite prin contract în care trebuie să se furnizeze informaţii privind circulaţia trenului. Un punct de raportare convenit poate fi, printre altele, un punct de predare, o gară sau destinaţia finală a trenului.
Conţinutul principal al mesajului este:
– numărul trenului şi/sau al trasei (numărul de identificare a trenului);
– ora prevăzută şi ora reală la punctul de raportare convenit;
– identificarea punctului de raportare;
– etapa în care se află trenul la punctul de raportare (sosire, plecare, tranzit, plecare din gara de origine, sosire la destinaţia finală).
Alte elemente, cum ar fi:
– deviaţia delta de la ora prevăzută în rezervare (în minute);
– după caz, motivul întârzierii; pot fi transmise în acelaşi mesaj. Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul "informaţii privind circulaţia trenului" din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.15.2. Prognoza privind circulaţia trenului pentru toate trenurile
Administratorul de infrastructură trimite întreprinderii feroviare mesajul "prognoză privind circulaţia trenului". Acest proces se efectuează de îndată ce trenul ajunge în punctele de raportare convenite prin contract în care trebuie să se furnizeze o prognoză. Un punct de prognoză convenit poate fi, printre altele, un punct de predare sau o gară. Prognoza privind circulaţia trenului poate fi transmisă, de asemenea, înainte de punerea în mişcare a trenului. În ceea ce priveşte întârzierile suplimentare care se produc între două puncte de raportare, trebuie definit prin contract un prag între întreprinderea feroviară şi administratorul de infrastructură către care trebuie trimisă prognoza iniţială sau o prognoză nouă. Dacă întârzierea nu este cunoscută, administratorul de infrastructură trebuie să trimită un "mesaj de întrerupere a serviciului" descris la subpunctul 4.2.16.
Mesajul de prognoză privind circulaţia trenului trebuie să furnizeze ora prevăzută pentru punctele de prognoză convenite.
Întreprinderile feroviare şi/sau administratorii de infrastructură furnizează în timp util gestionarului de gară informaţiile referitoare la prognoza privind circulaţia trenului, în conformitate cu acordul contractual.
Administratorul de infrastructură trimite mesajul următorului administrator de infrastructură implicat în exploatarea trenului.
Mesajul conţine cel puţin:
– numărul trenului şi/sau numărul trasei (numărul de identificare a trenului);
– pentru fiecare punct de prognoză convenit:
– ora prevăzută şi ora preconizată;
– identificarea punctului de prognoză convenit;
– etapa în care se află trenul la punctul de prognoză convenit (sosire, plecare, tranzit, sosire la destinaţia finală).
Alte elemente, cum ar fi:
– deviaţia delta estimată de la ora prevăzută în rezervare (în minute);
– transmiterea motivelor privind întârzierea, dacă sunt disponibile;
pot fi trimise în acelaşi mesaj.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul "prognoză privind circulaţia trenului" din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.16. Informaţii privind întreruperea serviciului
Acest parametru de bază stabileşte modul în care sunt prelucrate informaţiile privind întreruperea serviciului între întreprinderea feroviară şi administratorul de infrastructură.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică tuturor trenurilor care aparţin întreprinderii feroviare.
În scopul gestionării plângerilor înaintate de către călători, datele privind întreruperea serviciului trebuie puse la dispoziţia întreprinderilor feroviare, a vânzătorilor de legitimaţii de transport şi/sau a organismelor publice autorizate pentru o perioadă de cel puţin douăsprezece luni de la expirarea respectivelor date.
Acest parametru de bază prezintă următoarele procese:
4.2.16.1. Observaţii generale
Întreprinderea feroviară informează administratorul de infrastructură în legătură cu starea operaţională a trenurilor, astfel cum este definită în STI operarea si management al traficului.
În cazul în care circulaţia unui tren este întreruptă, administratorul de infrastructură trimite un mesaj "întreruperea circulaţiei trenului", după cum se menţionează mai jos.
4.2.16.2. Mesaj de întrerupere a circulaţiei trenului pentru toate trenurile
În cazul în care circulaţia unui tren este întreruptă, administratorul de infrastructură trimite mesajul următorului administrator de infrastructură şi întreprinderii feroviare.
În cazul în care se cunoaşte durata întârzierii, administratorul de infrastructură trebuie să trimită un mesaj de prognoză privind circulaţia trenului descris în subpunctul 4.2.15.2. Principalele elemente de date ale mesajului sunt:
– numărul trasei şi/sau al trenului (numărul de identificare a trenului);
– identificarea localizării pe baza următoarei localizări din fişierul de referinţă privind localizările;
– ora la care a avut loc întreruperea;
– data şi ora de plecare prevăzute din locul respectiv;
– codul care denotă motivul şi/sau descrierea întreruperii.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul "întrerupere a circulaţiei trenului" din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17. Gestionarea datelor privind orarul pe termen scurt pentru trenuri
Acest parametru de bază stabileşte modul în care trebuie gestionate solicitările de trasă pe termen scurt între partea de acces (în continuare - PA) şi administratorul de infrastructură. Cerinţele sunt valabile pentru toate solicitările de trasă pe termen scurt.
Acest parametru de bază nu include aspectele privind gestionarea traficului. Termenul limită dintre trasele pe termen scurt şi schimbările trasei privind managementul traficului face obiectul acordurilor locale. În ceea ce priveşte transportul solicitat cu foarte puţin timp înainte (trenuri speciale, trenuri suplimentare), trebuie să existe posibilitatea solicitării unei trase pe termen scurt. În acest scop, PA care solicită o trasă pe termen scurt trebuie să pună la dispoziţia administratorului de infrastructură toate informaţiile necesare care indică momentul şi locul în care este solicitat trenul, precum şi datele aferente.
Documentul de referinţă al reţelei poate specifica intervale minime de timp.
Administratorul de infrastructură este responsabil de adecvarea unei trase în infrastructura sa, iar întreprinderea feroviară este obligată să verifice caracteristicile trenului în raport cu valorile furnizate în detaliile privind trasa contractată.
În ambele scenarii, procedura de atribuire a unei trase pe termen scurt se desfăşoară sub forma unui dialog între PA şi administratorul de infrastructură în cauză, care conţine următoarele mesaje:
– mesaj de solicitare a trasei;
– mesaj privind detaliile trasei;
– mesaj de indisponibilitate a trasei;
– mesaj de confirmare a trasei;
– mesaj de refuzare a detaliilor trasei;
– mesaj de anulare a trasei;
– mesaj de indisponibilitate a trasei rezervate;
– mesaj de confirmare a primirii.
În ceea ce priveşte mişcările trenului pentru care a fost solicitată şi rezervată deja o trasă, nu este necesară repetarea solicitării de trasă, decât în cazul în care întârzierile depăşesc valoarea convenită contractual între întreprinderea feroviară şi administratorul de infrastructură sau dacă compunerea trenului este modificată astfel încât aceasta anulează solicitarea curentă de trasă.
Dispoziţiile acestui parametru de bază se aplică gestionării traselor pentru toate trenurile care aparţin întreprinderii feroviare, însă doar dacă părţile implicate utilizează aplicaţii telematice în sensul articolului 20 din Codul transportului feroviar al Republicii Moldova nr.19/2022 pentru solicitările de trasă pe termen scurt.
În acest caz, parametrul de bază prezintă următoarele procese:
4.2.17.1. Mesaj de solicitare a trasei
– PA care solicită trasa;
– punctul de plecare al trasei: locul unde începe trasa propusă;
– ora de plecare din punctul de plecare al trasei: ora pentru care este solicitată trasa;
– punctul de destinaţie al trasei: destinaţia trenului pentru trasa solicitată;
– ora de sosire la punctul de destinaţie al trasei: ora la care trenul propus urmează să sosească la destinaţie;
– secţiunea de traseu solicitată;
– opririle intermediare sau orice alte puncte desemnate de-a lungul trasei propuse, împreună cu ora la care trenul propus urmează să sosească la un punct intermediar şi ora la care trenul urmează să plece de la un punct intermediar. O rubrică necompletată indică faptul că nu va exista o oprire la punctul respectiv;
– echipamentele/datele feroviare convenite şi necesare pentru secţiunea de traseu;
– viteza maximă admisibilă a trenului;
– viteza maximă în cadrul sistemului (sistemelor) specific(e) de control al trenurilor;
– pentru fiecare unitate de tracţiune: clasa de tracţiune, varianta tehnică;
– lungimea totală;
– greutatea totală;
– greutatea maximă pe osie;
– greutatea brută pe metru;
– performanţa de frânare (care reprezintă nivelul puterii efective de frânare);
– tipul de frâne (pentru indicarea utilizării frânei electromagnetice);
– sistemul (sistemele) specific(e) de control al trenurilor;
– suprareglarea frânei de urgenţă;
– sistemul radio;
– loturile speciale;
– gabaritul de încărcare;
– orice alte cerinţe tehnice care diferă de dimensiunile standard;
– categoria trenului;
– orice alte date specifice solicitate la nivel local sau naţional pentru procesarea solicitării de trasă;
– definiţiile activităţilor care urmează a fi efectuate într-un anumit punct intermediar pe parcursul traseului;
– codul întreprinderii feroviare responsabile de deplasarea trenului pe secţiunea actuală de traseu;
– codul administratorului de infrastructură responsabil de exploatarea trenului de-a lungul secţiunii de traseu în cauză;
– codul întreprinderii feroviare şi al administratorului de infrastructură pentru următoarea secţiune a trenului, dacă este cazul.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul de solicitare a trasei din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17.2. Mesaj privind detaliile trasei
Administratorul de infrastructură trimite acest mesaj către PA solicitantă cu următoarele informaţii principale ca răspuns la solicitarea de trasă a PA:
– PA care solicită trasa;
– punctul de plecare al trasei: locul unde începe trasa propusă;
– ora de plecare din punctul de plecare al trasei: ora pentru care este solicitată trasa;
– punctul de destinaţie al trasei: destinaţia trenului pentru trasa solicitată;
– ora de sosire la punctul de destinaţie al trasei: ora la care trenul propus urmează să sosească la destinaţie;
– secţiunea de traseu solicitată;
– opririle intermediare sau orice alte puncte desemnate de-a lungul trasei propuse, împreună cu ora la care trenul urmează să sosească la un punct intermediar şi ora la care trenul urmează să plece de la un punct intermediar. O rubrică necompletată indică faptul că nu va exista o oprire la punctul respectiv;
– echipamentele/datele feroviare convenite şi necesare pentru secţiunea de traseu;
– viteza maximă admisibilă a trenului;
– viteza maximă în cadrul sistemului (sistemelor) specific(e) de control al trenurilor;
– pentru fiecare unitate de tracţiune: clasa de tracţiune, varianta tehnică;
– unitatea bancară de tracţiune (clasa de tracţiune, varianta tehnică);
– remorcă de conducere;
– lungimea totală;
– greutatea totală;
– greutatea maximă pe osie;
– greutatea brută pe metru;
– performanţa de frânare (care reprezintă nivelul puterii efective de frânare);
– tipul de frâne (pentru indicarea utilizării frânei electromagnetice);
– sistem(e) specific(e) de control al trenurilor;
– suprareglarea frânei de urgenţă;
– sistem radio;
– loturi speciale;
– gabaritul de încărcare;
– orice alte cerinţe tehnice care diferă de dimensiunile standard;
– categoria trenului;
– orice alte date specifice solicitate la nivel local sau naţional pentru procesarea solicitării de trasă;
– definiţii ale activităţilor care urmează a fi efectuate într-un anumit punct intermediar pe parcursul traseului;
– codul întreprinderii feroviare responsabile de deplasarea trenului pe secţiunea actuală de traseu;
– codul administratorului de infrastructură responsabil de exploatarea trenului de-a lungul secţiunii de traseu în cauză;
– codul întreprinderii feroviare şi al administratorului de infrastructură pentru următoarea secţiune de traseu, dacă este cazul.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul privind detaliile trasei din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17.3. Mesaj de indisponibilitate a trasei
Administratorul de infrastructură trimite acest mesaj către PA solicitantă ca răspuns la solicitarea de trasă a PA în cazul în care nu există nicio trasă disponibilă:
– punctul de plecare al trasei: locul de unde pleacă trenul pe trasă;
– punctul de destinaţie al trasei;
– ora de plecare din punctul de plecare al trasei: ora pentru care este solicitată trasa;
– indicaţia că trasa este indisponibilă;
– motivul indisponibilităţii trasei.
Împreună cu mesajul sau de îndată ce este posibil, administratorul de infrastructură trebuie să trimită o propunere alternativă, fără a fi necesară o solicitare suplimentară din partea întreprinderii feroviare (mesaj privind detaliile trasei).
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul de indisponibilitate a trasei din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17.4. Mesaj de confirmare a trasei
PA solicitantă utilizează acest mesaj pentru a rezerva/confirma trasa propusă de către administratorul de infrastructură:
– numărul trasei: pentru identificarea trasei;
– punctul de plecare al trasei: locul de unde pleacă trenul pe trasă;
– punctul de destinaţie al trasei;
– ora de plecare din punctul de plecare al trasei: ora pentru care este solicitată trasa;
– punctul de destinaţie al trasei: destinaţia trenului pentru trasa solicitată;
– ora de sosire la punctul de destinaţie al trasei: ora la care trenul propus urmează să sosească la destinaţie;
– indicaţia că PA a acceptat trasa propusă.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul de confirmare a trasei din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17.5. Mesaj de refuzare a detaliilor trasei
PA solicitantă utilizează acest mesaj pentru refuzarea detaliilor trasei propuse de administratorul de infrastructură relevant:
– numărul trasei: pentru identificarea trasei;
– indicaţia refuzului detaliilor trasei;
– motivul refuzării trasei sau al modificării solicitate de PA;
– punctul de plecare al trasei: locul de unde pleacă trenul pe trasă;
– punctul de destinaţie al trasei;
– ora de plecare din punctul de plecare al trasei: ora pentru care este solicitată trasa;
– punctul de destinaţie al trasei: destinaţia trenului pentru trasa solicitată;
– ora de sosire la punctul de destinaţie al trasei: ora la care trenul propus urmează să sosească la destinaţie.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul de refuzare a detaliilor trasei din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17.6. Mesaj de anulare a trasei
Acest mesaj este utilizat de o PA pentru a anula o trasă rezervată:
– numărul trasei: pentru identificarea trasei;
– secţiunea traseului care urmează să fie anulată;
– indicaţia anulării trasei;
– punctul iniţial de plecare al trasei: locul de unde pleacă trenul pe trasă;
– punctul de destinaţie al trasei;
– ora de plecare din punctul iniţial de plecare al trasei: ora pentru care a fost solicitată trasa;
– punctul iniţial de destinaţie al trasei: destinaţia trenului pentru trasa solicitată;
– ora de sosire la punctul iniţial de destinaţie al trasei: ora la care trenul propus urma să sosească la destinaţie.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul de anulare a trasei din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17.7. Mesaj de confirmare a primirii
Administratorii de infrastructură şi PA îşi transmit reciproc acest mesaj în momentul în care răspunsul solicitat la unul dintre mesajele de mai sus nu poate fi pus la dispoziţie în următoarele 5 minute:
– mesaj de confirmare a primirii: indică faptul că destinatarul a primit mesajul şi va acţiona în consecinţă.
Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul de confirmare a primirii din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.17.8. Mesaj de indisponibilitate a trasei rezervate
Administratorul de infrastructură utilizează acest mesaj pentru a aduce la cunoştinţa PA că o trasă rezervată nu mai este disponibilă. Motivele privind indisponibilitatea trasei rezervate sunt întemeiate.
Mesajul conţine:
– numărul trasei care nu mai este disponibilă;
– numărul trenului prevăzut pentru trasa anulată (în măsura în care este cunoscut deja de administratorul de infrastructură);
– punctul iniţial de plecare al trasei: locul de unde pleacă trenul pe trasă;
– punctul de destinaţie al trasei;
– ora de plecare din punctul iniţial de plecare al trasei: ora pentru care a fost solicitată trasa;
– punctul iniţial de destinaţie al trasei: destinaţia trenului pentru trasa solicitată;
– ora de sosire la punctul iniţial de destinaţie al trasei: ora la care trenul propus urma să sosească la destinaţie;
– precizarea cauzei. Procesul de mai sus şi informaţiile aferente respectă cel puţin mesajul de indisponibilitate a trasei rezervate din documentul tehnic B.30 menţionat în Anexa nr.3.
Pot fi utilizate în acelaşi scop şi alte standarde în vigoare dacă părţile implicate au încheiat un acord specific prin care autorizează utilizarea standardelor respective.
4.2.18. Calitatea datelor şi informaţiilor aferente prezentei STI
4.2.18.1. Cerinţele
Pentru a îndeplini cerinţele prezentei STI, se aplică următoarele în ceea ce priveşte calitatea datelor şi a informaţiilor din cadrul STI.
Toţi destinatarii prezentei STI răspund de punerea la dispoziţia altor întreprinderi feroviare, administratori de infrastructură sau părţi terţe a datelor actualizate, coerente, exacte şi complete la momentul şi în formatul oportun. Fiecare actor vizat de prezenta STI răspunde de publicarea de informaţii actualizate, coerente, exacte şi complete la momentul şi în formatul oportun pentru clienţi (călători) sau alte întreprinderi feroviare, administratori de infrastructură sau părţi terţe.
În cazul în care datele sau informaţiile sunt utilizate pentru a îndeplini simultan cerinţele mai multor parametri de bază din prezenta STI, actorii vizaţi se asigură că datele sau informaţiile transmise reciproc între parametrii de bază sunt utilizate într-o manieră coerentă.
În cazul în care datele sau informaţiile sunt furnizate de anumiţi actori vizaţi de prezenta STI, aceştia se asigură împreună că părţile datelor şi informaţiilor comune furnizate sunt actualizate, coerente, exacte, complete şi compatibile.
În cazul în care datele de referinţă sau informaţiile de referinţă sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prezentei STI, actorii vizaţi garantează coerenţa datelor de referinţă sau a informaţiilor de referinţă cu datele şi informaţiile utilizate în parametrii de bază ai prezentei.
Calitatea datelor sau a informaţiilor furnizate de către actori în sensul prezentei STI trebuie să atingă un nivel care să permită actorilor vizaţi de prezenta STI să furnizeze informaţiile stabilite în Anexa nr.2 la Drepturile şi obligaţiile pasagerilor în transportul feroviar şi a regulilor de furnizare a serviciilor în transportul feroviar de pasageri, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.593/2023.
4.2.19. Diverse fişiere de referinţă şi baze de date
4.2.19.1. Fişiere de referinţă
Pentru exploatarea trenurilor de călători în reţeaua feroviară, următoarele fişiere de referinţă trebuie să fie disponibile şi accesibile tuturor prestatorilor de servicii feroviare. Datele trebuie să reflecte starea efectivă în orice moment.
Autoritatea de realizare a politicilor în domeniul transportului feroviar şi al siguranţei feroviare depozitează şi gestionează la nivel central codurile unice pentru următoarele date de referinţă:
– fişier de referinţă al codurilor pentru toţi administratorii de infrastructură, întreprinderile feroviare, gestionarii de gară, societăţile furnizoare de servicii;
– fişier de referinţă al codurilor localizărilor;
– fişier de referinţă al tuturor sistemelor existente de control al trenurilor;
– fişier de referinţă al tuturor tipurilor de locomotive;
– fişier de referinţă al tuturor atelierelor de întreţinere;
– fişier de referinţă al tuturor sistemelor de rezervare;
– fişier de referinţă al codurilor în scopul schimbului de orare;
– fişier de referinţă al codurilor în scopul schimbului de tarife;
– catalog privind setul de date şi mesaje;
– anuarul conţinând lista codurilor;
– orice alte fişiere şi liste de coduri necesare pentru utilizarea documentelor tehnice din anexe.
În cazul în care un fişier de referinţă este utilizat împreună cu STI "aplicaţii telematice pentru servicii de transport de marfă", dezvoltarea şi utilizarea acestuia sunt similare, pe cât posibil, cu aplicarea STI "aplicaţii telematice pentru servicii de transport de marfă", în vederea obţinerii de sinergii optime.
4.2.19.2. Cerinţe suplimentare privind bazele de date
La următoarele puncte sunt enumerate cerinţele suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească diferitele baze de date. Acestea sunt:
4.2.19.2.1. Autentificarea
O bază de date trebuie să garanteze autentificarea utilizatorilor sistemelor înainte ca aceştia să obţină accesul la baza de date.
4.2.19.2.2. Securitatea
O bază de date trebuie să prevadă aspectele de securitate în sensul controlului accesului la baza de date. Posibila criptare a conţinutului bazei de date nu este necesară.
4.2.19.2.3. Principiul ACID
O bază de date selectată trebuie să garanteze principiul ACID (atomicitate, coerenţă, izolare, durabilitate).
4.2.19.2.4. Controlul accesului
O bază de date trebuie să permită accesul la date utilizatorilor sau sistemelor care au primit aprobare. Controlul accesului trebuie aplicat până la cel mai mic element al unei înregistrări de date. Controlul accesului la baza de date trebuie să poată fi configurat în funcţie de utilizatori pentru inserarea, actualizarea sau eliminarea înregistrărilor de date.
4.2.19.2.5. Localizarea
O bază de date trebuie să asigure urmărirea tuturor modificărilor aduse bazei de date pentru identificarea detaliilor introducerii de date (cine, ce, când a fost modificat conţinutul?).
4.2.19.2.6. Strategia de blocare
O bază de date trebuie să aplice o strategie de blocare permiţând accesul la date chiar şi atunci când alţi utilizatori sunt în curs de a modifica înregistrările.
4.2.19.2.7. Accesul multiplu
O bază de date trebuie să garanteze că datele pot fi accesate simultan de mai mulţi utilizatori şi de mai multe sisteme.
4.2.19.2.8. Fiabilitatea
Fiabilitatea unei baze de date trebuie să garanteze disponibilitatea necesară.
4.2.19.2.9. Disponibilitatea
O bază de date trebuie să dispună de nivelul necesar de disponibilitate pentru natura datelor şi cazurile de afaceri bazate pe aceasta.
4.2.19.2.10. Întreţinerea
Întreţinerea bazei de date trebuie să asigure disponibilitatea necesară.
4.2.19.2.11. Siguranţa
Datele de baze nu au conţinut legat de siguranţă. Astfel, aspectele de siguranţă nu sunt relevante.
Acest lucru nu trebuie confundat cu faptul că datele pot avea impact asupra exploatării în siguranţă a unui tren.
4.2.19.2.12. Compatibilitatea
O bază de date trebuie să asigure un limbaj de manipulare a datelor acceptat la scară largă, precum SQL sau XQL.
4.2.19.2.13. Facilitatea de import
O bază de date trebuie să permită importul de date formatate care pot fi utilizate pentru completarea bazei de date în locul introducerii manuale.
4.2.19.2.14. Facilitatea de export
O bază de date trebuie să permită exportul conţinutului întregii baze de date sau a unei părţi din conţinut ca date formatate.
4.2.19.2.15. Câmpurile obligatorii
O bază de date trebuie să cuprindă câmpuri obligatorii care trebuie completate înainte de acceptarea înregistrării în cauză în baza de date.
4.2.19.2. 16. Controalele de plauzibilitate
O bază de date trebuie să permită controale de plauzibilitate configurabile înainte de acceptarea înregistrării, actualizării sau eliminării datelor.
4.2.19.2.17. Timpii de răspuns
O bază de date trebuie să dispună de timpi de răspuns care să permită utilizatorilor să insereze, să actualizeze sau să elimine datele în timp util.
4.2.19.2.18. Aspectele privind performanţele
Fişierele şi bazele de date de referinţă trebuie să ţină cont într-o manieră rentabilă cererile necesare pentru a permite exploatarea eficientă a tuturor trenurilor care sunt reglementate de dispoziţiile prezentei STI.
4.2.19.2.19. Aspectele privind capacităţile
O bază de date trebuie să permită stocarea datelor relevante pentru toate vagoanele de călători şi/sau reţea. Aceasta trebuie să permită extinderea capacităţii prin mijloace simple. Extinderea capacităţii nu solicită înlocuirea subsistemului.
4.2.19.2.20. Datele istorice
O bază de date trebuie să prevadă gestionarea datelor istorice în sensul asigurării accesului la date care au fost deja transferate într-o arhivă.
4.2.19.2.21. Strategia de rezervă
Trebuie creată o strategie de rezervă pentru a asigura recuperarea întregului conţinut al bazei de date pe o perioadă de până la 24 de ore.
4.2.19.2.22. Aspectele comerciale
Sistemul bazei de date utilizat trebuie să fie un produs comercial autonom sau să fie disponibil în domeniul public (sursă liberă).
4.2.19.2.23. Aspectele privind confidenţialitatea
O bază de date trebuie să îndeplinească cerinţele legislaţiei naţionale privind politica de confidenţialitate.
4.2.20. Transmiterea electronică a documentelor
Descrierea de la subpunctul 4.2.21 – Introducere în reţea şi comunicare – prezintă reţeaua de comunicare care trebuie utilizată pentru schimbul de date. Reţeaua şi măsurile de securitate descrise permit orice tip de transmisie în reţea precum e-mailuri, transferuri de fişiere. Părţile implicate în schimbul de informaţii decid tipul ales, ceea ce înseamnă că este asigurată transmisia electronică a documentelor.
4.2.21. Introducere în reţea şi comunicare
4.2.21.1. Arhitectura generală
Infrastructura de reţea şi de comunicare se va baza pe o "arhitectură de schimb de informaţii", cunoscută şi adoptată de toţi participanţii.
"Arhitectura de schimb de informaţii":
– este destinată să armonizeze modelele eterogene de informaţii prin transformarea semantică a datelor schimbate între sisteme şi prin armonizarea diferenţelor dintre procesele comerciale şi protocoalele de la nivelul aplicaţiilor;
– are un impact minim asupra arhitecturilor informatice existente şi aplicate de fiecare participant;
– protejează investiţiile în materie de tehnologie a informaţiei deja efectuate.
Arhitectura de schimb de informaţii favorizează în principal interacţiuni de la egal la egal între toţi actorii, garantează integritatea şi coerenţa de ansamblu ale comunităţii feroviare de interoperabilitate prin furnizarea unui set de servicii centralizate.
Un model de interacţiune de la egal la egal permite o distribuţie optimă a costurilor între diferiţii participanţi, bazată pe utilizarea efectivă, şi prezintă, în general, mai puţine probleme de scalabilitate.
4.2.21.2. Reţeaua
Reţeaua asigură nivelul necesar de securitate, redundanţă, control al traficului, instrumente de statistică, creşterea lăţimii de bandă, accesibilitatea utilizatorilor şi managementul eficient.
În acest context, "reţea" înseamnă metoda de comunicare.
Interoperabilitatea feroviară se bazează pe o "arhitectură de schimb de informaţii" comună, cunoscută şi adoptată de toţi participanţii, încurajând astfel şi eliminând barierele din calea noilor participanţi, în special clienţi.
Repertoriul centralizat este consultat în primul rând pentru a obţine informaţii, cum ar fi identitatea omologului (participant) pentru care sunt înregistrate anumite informaţii, sau pentru a verifica elementele de securitate. Ulterior, se realizează o comunicare de la egal la egal între părţile implicate.
4.2.21.3. Protocoalele
Trebuie utilizate pentru dezvoltare doar protocoalele care aparţin ansamblului complet de protocoale internet (cunoscute în general sub numele de TCP/IP, UDP/IP).
4.2.21.4. Securitatea
Pe lângă nivelul de securitate garantat de reţea prin prevederile subpunctului 4.2.21.2, poate fi obţinut un nivel suplimentar de securitate pentru datele sensibile prin utilizarea unei combinaţii între regimul de criptare, certificare şi tehnologiile VPN.
4.2.21.5. Criptarea
În ceea ce priveşte transmiterea şi stocarea datelor, se poate utiliza fie o criptare asimetrică, fie o criptare simetrică, în funcţie de cerinţele comerciale. În acest sens, trebuie pusă în aplicare o infrastructură cu cheie publică (ICP).
4.2.21.6. Repertoriul centralizat
Repertoriul centralizat trebuie să fie capabil să gestioneze:
– date structurate care descriu conţinutul mesajelor;
– lista adreselor electronice în care actorii vizaţi de prezenta STI permit altor actori să obţină informaţii sau date în conformitate cu dispoziţiile prezentei STI;
– criptarea;
– autentificarea;
– cartea de telefon – conţine toate informaţiile necesare privind participanţii la schimbul de mesaje şi date.
În cazul în care repertoriul centralizat este utilizat în paralel cu STI privind aplicaţii telematice privind transportul de mărfuri, dezvoltarea şi modificările se efectuează, pe cât posibil, după modelul STI privind aplicaţii telematice privind transportul de mărfuri aplicată în vederea obţinerii de sinergii optime.
4.2.21.7. Interfaţa comună pentru comunicarea întreprinderii feroviare sau administratorului de infrastructură
Interfaţa comună este obligatorie pentru fiecare participant pentru a-i permite integrarea în comunitatea de interoperabilitate feroviară. Interfaţa comună trebuie să fie capabilă să gestioneze:
– formatarea mesajelor transmise, în conformitate cu metadatele;
– semnarea şi criptarea mesajelor transmise;
– adresarea mesajelor transmise;
– verificarea autenticităţii mesajelor primite;
– decriptarea mesajelor primite;
– controale privind conformitatea mesajelor primite, în conformitate cu metadatele;
– gestionarea accesului comun unic la diferitele baze de date.
Fiecare utilizator al interfeţei comune va avea acces la toate datele necesare în funcţie de STI pentru fiecare întreprindere feroviară, administrator de infrastructură, indiferent dacă bazele de date relevante sunt centrale sau individuale. Pe baza rezultatelor verificării autenticităţii mesajelor primite, se poate aplica un nivel minim de confirmare a mesajelor:
– confirmare de primire pozitivă "ACK";
– confirmare de primire negativă "NACK".
Pentru a gestiona sarcinile de mai sus, interfaţa comună utilizează datele din repertoriul centralizat.
Dacă un participant pune în aplicare o copie "oglindă" locală a repertoriului centralizat, participantul respectiv trebuie ulterior – pe cont propriu – să se asigure că "oglinda" locală este o copie fidelă şi actualizată a repertoriului centralizat.
În cazul în care repertoriul centralizat este utilizat în paralel cu STI privind aplicaţii telematice privind transportul de mărfuri, dezvoltarea şi modificările se efectuează, pe cât posibil, după modelul STI privind aplicaţii telematice privind transportul de mărfuri aplicată în vederea obţinerii de sinergii optime.
4.2.22. În vederea gestionării legăturilor cu alte moduri de transport, următorul standard trebuie aplicat pentru furnizarea informaţiilor şi pentru schimbul de informaţii cu alte moduri de transport:
Pentru schimbul de date privind tarifele: acest standard rămâne un punct deschis.
4.3. Specificaţii funcţionale şi tehnice ale interfeţelor
Din punctul de vedere al compatibilităţii tehnice, interfeţele subsistemului "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" cu alte subsisteme sunt descrise în următoarele rânduri.
4.3.1. Interfeţe cu subsistemul "material rulant"
Tabelul 1
Interfeţe cu subsistemul "material rulant"
| Interfaţă | STI privind aplicaţiile telematice de referinţă pentru călători | STI privind materialul rulant de referinţă din transportul feroviar convenţional |
| Afişaj dispozitiv de bord | 4.2.13 Gestionarea dispoziţiilor privind furnizarea de informaţii în zona vehiculelor | 4.2.5 Informarea clienţilor (persoane cu mobilitate redusă) |
| Anunţ vocal automat | 4.2.13 Gestionarea dispoziţiilor privind furnizarea de informaţii în zona vehiculelor | 4.2.5 Informarea clienţilor (persoane cu mobilitate redusă) |
| 4.2.5.2 Sistemul de adrese publice |
4.3.2. Interfeţe cu subsistemul "aplicaţii telematice pentru transportul de marfă"
Tabel 2
Interfeţe
cu subsistemul "aplicaţii telematice pentru transportul de marfă"
| Interfaţă | STI privind aplicaţiile telematice de referinţă pentru călători | STI privind aplicaţiile telematice de referinţă pentru transportul feroviar convenţional de marfă |
| Tren pregătit | 4.2.14.1 Mesaj "tren pregătit" pentru toate trenurile | 4.2.3.5 Mesaj "tren pregătit" |
| Prognoză privind circulaţia trenului | 4.2.15.2 Mesaj "prognoză privind circulaţia trenului" pentru toate trenurile | 4.2.4.2 Mesaj de prognoză privind circulaţia trenului |
| Informaţii privind circulaţia trenului | 4.2.15.1 Mesaj "informaţii privind circulaţia trenului" pentru toate trenurile | 4.2.4.3 Informaţii privind circulaţia trenului |
| Întreruperea circulaţiei trenului pentru întreprinderea feroviară | 4.2.16.2 Mesaj de întrerupere a circulaţiei trenului pentru toate trenurile | 4.2.5.2 Întreruperea circulaţiei trenului |
| Prelucrarea datelor privind orarul pe termen scurt | 4.2.17 Gestionarea datelor privind orarul pe termen scurt pentru trenuri | 4.2.2 Solicitarea unei trase |
| Interfaţă comună | 4.2.21.7 Interfaţa comună pentru comunicarea întreprinderea feroviară/administratorul de infrastructură | 4.2.14.7 Interfaţa comună pentru comunicarea dintre întreprinderea feroviară/administratorul de infrastructură |
| Repertoriu centralizat | 4.2.21.6 Repertoriul centralizat | 4.2.14.6 Repertoriul centralizat |
| Fişiere de referinţă | 4.2.19.1 Fişiere de referinţă | 4.2.12.1 Fişiere de referinţă |
4.4. Norme de exploatare
Având în vedere cerinţele esenţiale prevăzute la punctul 3, normele de exploatare specifice subsistemului reglementat de prezenta STI sunt următoarele:
4.4.1. Calitatea datelor
Pentru asigurarea calităţii datelor, autorul unui mesaj STI este responsabil pentru corectitudinea conţinutului mesajului la momentul trimiterii mesajului. În cazul în care datele-sursă pentru asigurarea calităţii sunt disponibile în bazele de date furnizate ca parte componentă a STI, datele conţinute în bazele de date respective trebuie utilizate pentru asigurarea calităţii datelor.
În cazul în care datele-sursă pentru asigurarea calităţii nu sunt furnizate din bazele de date oferite ca parte componentă a prezentei STI, autorul mesajului trebuie să efectueze controlul calităţii datelor din propriile resurse.
Asigurarea calităţii datelor include compararea cu datele din bazele de date furnizate ca parte a prezentei STI descrise anterior plus, după caz, verificări logice pentru a asigura punctualitatea şi continuitatea datelor şi mesajelor.
Datele sunt de calitate ridicată în cazul în care sunt adecvate utilizării avute în vedere, ceea ce înseamnă că acestea:
– nu au erori: sunt accesibile, exacte, oportune, complete, coerente cu alte surse;
– au caracteristicile dorite: sunt relevante, complete, suficient de detaliate, uşor de citit şi de interpretat;
Calitatea datelor se caracterizează, în principal, prin:
– exactitate;
– exhaustivitate;
– coerenţă;
– punctualitate.
4.4.1.1. Exactitate
Informaţiile (datele) necesare trebuie colectate cât mai economic posibil. Acest lucru este fezabil numai în cazul în care datele primare sunt înregistrate, pe cât posibil, o singură dată. Prin urmare, datele primare trebuie introduse în sistem cât mai aproape de sursa lor, astfel încât să poată fi integrate pe deplin în orice operaţiune ulterioară de prelucrare.
4.4.1.2. Exhaustivitate
Înainte de trimiterea mesajelor, trebuie verificate exhaustivitatea şi sintaxa folosind metadatele. De asemenea, această verificare evită traficul de informaţii inutile în reţea. Toate mesajele primite trebuie verificate, de asemenea, în ceea ce priveşte exhaustivitatea, folosind metadatele.
4.4.1.3. Coerenţă
Pentru a garanta coerenţa, trebuie aplicate normele comerciale. Dubla înregistrare trebuie evitată, iar titularul datelor trebuie identificat în mod clar. Tipul de aplicare a normelor comerciale depinde de complexitatea normei. Pentru normele simple, sunt suficiente constrângerile şi dispoziţiile privind bazele de date. În cazul unor norme mai complexe care necesită date din alte tabele, trebuie aplicate proceduri de validare pentru a verifica dacă datele sunt coerente înainte ca datele de interfaţă să fie generate şi ca noua versiune a datelor să devină operaţională. Trebuie garantat faptul că datele transferate sunt validate în conformitate cu normele comerciale definite.
4.4.1.4. Punctualitate
Furnizarea de informaţii la timp este un aspect important. În măsura în care înregistrarea datelor sau trimiterea mesajelor se realizează direct de sistemul IT, punctualitatea nu este o problemă în cazul în care sistemul este bine conceput, în conformitate cu necesităţile procesului comercial. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, trimiterea unui mesaj este efectuată de un operator sau, cel puţin, se bazează pe intervenţia unui operator. Pentru a îndeplini cerinţele de punctualitate, actualizarea datelor trebuie efectuată în cel mai scurt timp, pentru a garanta, de asemenea, că mesajele vor avea conţinutul exact de date atunci când vor fi transmise automat de sistem. Timpul de răspuns pentru solicitări trebuie abordat pentru diferite aplicaţii şi tipuri de utilizatori în cadrul specificaţiilor informatice detaliate. Toate actualizările şi schimburile de date trebuie realizate în cel mai scurt timp posibil.
4.4.1.5. Măsurarea calităţii datelor
Specificaţiile informatice detaliate definesc procentele corespunzătoare pentru:
– exhaustivitatea datelor (procent din câmpurile de date în care sunt înregistrate valori) şi coerenţa datelor (procent de corespondenţă a valorilor în tabele/fişiere/înregistrări);
– punctualitatea datelor (procent de date disponibile într-un termen specificat);
– precizia necesară (procent de valori stocate care sunt corecte atunci când sunt comparate cu valorile efective).
4.4.2. Gestionarea repertoriului centralizat
Funcţiile repertoriului centralizat sunt definite la subpunctul 4.2.21.6. Repertoriu centralizat. În scopul asigurării calităţii datelor, entitatea care gestionează repertoriul centralizat trebuie să fie responsabilă cu actualizarea şi calitatea metadatelor şi a repertoriului, precum şi cu gestionarea controlului accesului. Calitatea metadatelor în ceea ce priveşte exhaustivitatea, coerenţa, punctualitatea şi exactitatea permite funcţionarea corespunzătoare în sensul prezentei STI.
4.5. Având în vedere cerinţele esenţiale de la punctul 3, normele de întreţinere specifice subsistemului reglementat de prezenta STI sunt următoarele:
Calitatea serviciilor de transport trebuie asigurată chiar şi în cazul în care datele ar fi corupte sau echipamentele de prelucrare a datelor ar fi în pană totală sau parţială. Prin urmare, se recomandă instalarea de sisteme sau calculatoare de rezervă cu un grad înalt de fiabilitate şi care să asigure funcţionarea neîntreruptă în timpul întreţinerii.
Aspectele privind întreţinerea diferitelor baze de date sunt menţionate la subpunctele 4.2.19.2.10 şi 4.2.19.2.21.
4.6. Calificări profesionale
Calificările profesionale ale personalului necesare pentru exploatarea şi întreţinerea subsistemului şi pentru aplicarea STI sunt următoarele:
Aplicarea prezentei STI nu necesită un sistem complet nou cu hardware şi software nou operat de personal nou. Îndeplinirea cerinţelor STI conduce doar la modificări, actualizări sau extinderi funcţionale ale operaţiunilor deja efectuate de personalul existent. Nu există cerinţe suplimentare faţă de normele naţionale existente privind calificările profesionale.
După caz, o formare suplimentară a personalului nu trebuie să se limiteze la învăţarea modului de funcţionare a echipamentelor. Personalul trebuie să cunoască şi să înţeleagă rolul specific pe care îl joacă în procesul global de transport. În special, personalul trebuie să fie conştient de cerinţa de a menţine un nivel ridicat de calitate a muncii, întrucât acesta este un factor decisiv pentru fiabilitatea informaţiilor care trebuie prelucrate într-o etapă ulterioară.
Calificările profesionale necesare pentru compunerea şi exploatarea trenurilor sunt definite în STI "exploatarea şi gestionarea traficului".
4.7. Condiţii de sănătate şi siguranţă
Condiţiile de sănătate şi siguranţă a personalului necesare pentru exploatarea şi întreţinerea subsistemului în cauză şi pentru aplicarea STI sunt următoarele:
Nu există cerinţe suplimentare faţă de normele naţionale privind sănătatea şi siguranţa.
4.8. Registre privind tipurile autorizate de vehicule şi infrastructura
În conformitate cu punctul 184 din Regulamentul privind interoperabilitate sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024, autoritatea de realizare a politicilor în domeniul transportului feroviar se asigură că este publicat un registru de infrastructură care să indice valorile parametrilor de reţea ai fiecărui subsistem sau ai fiecărui părţi de subsistem în cauză, astfel cum se prevede în STI relevante.
Prezenta STI nu are nimic de indicat în registrele respective.
5. Elementele constitutive de interoperabilitate
5.1. Elemente constitutive de interoperabilitate reprezintă orice componentă elementară, grup de componente, subansamblu sau ansamblu complet din echipamentul încorporat sau care se intenţionează a fi încorporat într-un subsistem, de care depinde, direct sau indirect, interoperabilitatea sistemului feroviar. Noţiunea de "element constitutiv" acoperă atât la obiectele tangibile, cât şi pe cele intangibile, precum programele de calculator.
5.2. Lista elementelor constitutive de interoperabilitate
Elementele constitutive de interoperabilitate sunt reglementate de dispoziţiile relevante ale Regulamentului privind interoperabilitate sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024.
Niciun element constitutiv de interoperabilitate nu vizează subsistemul "aplicaţii telematice pentru transportul de călători".
Pentru aplicarea cerinţelor prezentei STI, este necesar doar un echipament informatic standard, fără caracteristici specifice pentru interoperabilitate în mediul feroviar. Acest lucru este valabil atât pentru componentele hardware, cât şi pentru componentele software standard utilizate, precum sistemele de operare şi bazele de date. Aplicaţiile software sunt individuale pentru fiecare utilizator şi pot fi adaptate şi îmbunătăţite pe baza funcţionalităţii şi nevoilor individuale efective. "Arhitectura de integrare a aplicaţiei" propusă presupune că aplicaţiile pot să nu aibă acelaşi model intern de informaţii. Integrarea aplicaţiei este definită ca procesul care permite coordonarea sistemelor de aplicaţie concepute independent.
5.3. Performanţe şi specificaţii ale elementelor constitutive
Subpunctul 5.2 nu se aplică pentru STI "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători".
6. Evaluare conformităţii şi/sau adecvării pentru utilizare a elementelor constitutive şi verificarea subsistemului
6.1. Elementele constitutive de interoperabilitate
6.1.1. Procedurile de evaluare
Nu se aplică pentru STI "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători".
6.1.2. Modulul
Nu se aplică pentru STI "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători".
6.2. Subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători"
În conformitate cu Anexa nr.2 la Regulamentul privind interoperabilitate sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024, subsistemele sunt defalcate în domenii structurale şi operaţionale. Evaluarea conformităţii este obligatorie pentru STI în domeniul structural. Subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" aparţine domeniului funcţional, iar prezenta STI nu defineşte module pentru evaluarea conformităţii.
7. Punere în aplicare
7.1. Introducere
Prezenta STI se referă la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători". Acest subsistem este funcţional în conformitate cu Anexa nr.2 la Regulamentul privind interoperabilitate sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024. Aplicarea prezentei STI nu se bazează pe noţiunea de sistem nou, reînnoit sau actualizat, astfel cum este cazul specificaţiilor tehnice de interoperabilitate referitoare la subsistemele structurale, cu excepţia cazului în care STI specifică acest lucru.
Prezenta STI va fi pusă în aplicare în următoarele etape:
– etapa întâi: specificaţii informatice detaliate, gestionare şi plan general;
– etapa a doua: dezvoltare;
– etapa a treia: desfăşurare.
7.2. Etapa întâi – specificaţii informatice detaliate, gestionare şi plan general
7.2.1. Etapa întâi are trei obiective:
Definirea sistemului de schimb de date (denumit în continuare "sistemul") format din componente comune şi din interconectarea sistemelor de informaţii şi comunicaţii ale părţilor interesate capabile să îndeplinească cerinţele prezentului regulament.
Confirmarea acestui tip de sistem din punctul de vedere al fiabilităţii tehnice şi economice.
Elaborarea unei agende a activităţilor considerate necesare în vederea implementării sistemului, inclusiv inovaţiile corespunzătoare pentru monitorizarea progresului implementării acestuia de către organul central de specialitate în domeniul transportului feroviar, autoritatea de siguranţă feroviară şi părţile interesate.
7.2.2. Gestionarea proiectului în etapa întâi
Dezvoltarea specificaţiilor informatice se bazează pe colaborare, transparenţă şi monitorizare constantă. Consultarea părţilor implicate şi expertiza tehnică asigură soluţii eficiente, iar evaluările periodice duc la actualizarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemului.
7.2.3. Rezultate
Printre elementele rezultate din etapa întâi se numără următoarele:
7.2.3.1. ghidurile de aplicare care descriu specificaţiile funcţionale, tehnice şi de performanţă, datele asociate, cerinţele privind interfaţa, cerinţele privind securitatea şi calitatea;
7.2.3.2. schiţa arhitecturii globale a sistemului;
7.2.3.3. planul general, care include:
7.2.3.3.1. identificarea activităţilor necesare pentru implementarea cu succes a sistemului;
7.2.3.3.2. un plan de migrare, care include o serie de etape ce conduc la rezultate intermediare verificabile şi tangibile, de la cadrul actual al sistemelor de informare şi comunicare ale părţilor interesate la sistemul în sine;
7.2.3.3.3. un plan detaliat pe etape;
7.2.3.3.4. o evaluare a riscurilor privind etapele esenţiale ale planului general;
7.2.3.3.5. o evaluare a costurilor totale legate de ciclul de viaţă asociate cu introducerea şi exploatarea sistemului, împreună cu planul de investiţii aferent şi analiza cost-beneficiu relevantă;
7.2.3.4. rezultatul de obţinut în domeniul gestionării, care include identificarea structurilor, metodelor şi procedurilor de gestionare corespunzătoare pentru a susţine dezvoltarea şi validarea sistemului, precum şi ulterior, introducerea, exploatarea pe teren şi gestionarea sa pe parcursul întregului ciclu de viaţă (inclusiv gestionarea disputelor dintre părţile implicate în conformitate cu dispoziţiile prezentei STI).
7.3. Etapa a doua – Dezvoltare
Toţi actorii vizaţi dezvoltă sistemul conform celor descrise în elementele rezultate din etapa întâi, după cum urmează:
7.3.1. Gestionarea proiectului
Pentru a garanta dezvoltarea corespunzătoare a sistemului, actorii trebuie să implementeze treptat structura de gestionare descrisă în documentul tehnic B.61, menţionat în Anexa nr.5.
Rolurile şi responsabilităţile tuturor actorilor trebuie să evolueze odată cu implementarea noii structuri de gestionare descrisă în documentul tehnic B.61 menţionat în Anexa nr.5.
Dacă noua structură de gestionare va fi pe deplin conformă cu documentul tehnic B.61 menţionat în Anexa nr.5 se va considera că este conformă şi cu cerinţele prezentului regulament. Cu toate acestea, dată fiind natura documentului şi necesitatea de a adapta în permanenţă structura de gestionare la nevoile reale ale pieţei, orice abatere de la dispoziţiile acestuia trebuie raportată imediat comitetului director, care va evalua respectiva abatere şi va decide dacă documentul tehnic şi/sau statutul juridic al acestuia trebuie să evolueze la sfârşitul etapei a doua.
7.3.2. Planul general
Pentru a garanta dezvoltarea corespunzătoare a sistemului, toţi actorii în cauză cooperează şi implementează sistemul cu respectarea deplină a planului general, astfel cum se specifică în documentul tehnic B.62 menţionat în Anexa nr.5.
7.3.3. Dezvoltarea sistemului
Toţi actorii în cauză cooperează şi dezvoltă arhitectura detaliată a sistemului în conformitate cu dispoziţiile privind arhitectura descrise în documentul tehnic B.60 menţionat în Anexa nr.5.
Toţi actorii în cauză cooperează şi dezvoltă sistemul şi părţile acestuia, astfel încât să respecte cât mai mult posibil ghidurile de aplicare descrise în documentele tehnice:
B.50 menţionat în Anexa nr.3;
B.51 menţionat în Anexa nr.3;
B.52 menţionat în Anexa nr.3;
B.53 menţionat în Anexa nr.3;
B.54 menţionat în Anexa nr.3;
B.55 menţionat în Anexa nr.3;
B.56 menţionat în Anexa nr.3.
Dacă sistemul respectă pe deplin documentele tehnice menţionate se va considera că acesta respectă şi cerinţele tehnice ale prezentului regulament. Având în vedere că ghidurile de aplicare B50-B56 menţionate în Anexa nr.3 nu sunt specificaţii obligatorii, acestea nu se supun procedurii de gestionare a controlului asupra modificărilor.
7.4. Etapa 3 – Desfăşurare
Toţi actorii vizaţi desfăşoară sistemul în urma modificării prezentei STI.
8. În sensul prezentei STI se utilizează următoarele noţiuni:
8.1. ACID – abreviere de la atomicitate, coerenţă, izolare, durabilitate;
8.2. afişaj – orice dispozitiv vizual dinamic localizat fie în cadrul gărilor, fie în interiorul/exteriorul trenurilor în scopul informării călătorilor;
8.3. atribuitor – o întreprindere care gestionează un sistem de atribuire. Acesta poate fi un transportator;
8.4. bilet direct – legitimaţia sau legitimaţiile de transport care reprezintă un contract de transport pentru servicii feroviare succesive executate de către una sau mai multe întreprinderi feroviare;
8.5. canal – metoda prin care întreprinderea feroviară furnizează călătorului un serviciu (informaţii, comercializarea legitimaţiilor de transport, rambursarea legitimaţiilor de transport, răspunsul la plângeri.);
8.6. confirmare pe listă – metodă de realizare prin care clientul face achiziţia în avans şi primeşte doar o confirmare însoţită de obicei de un cod de referinţă;
8.7. contract de transport – un contract de transport, contra cost sau gratuit, între o întreprindere feroviară sau un vânzător de legitimaţii de transport şi călător, în vederea prestării unuia sau mai multor servicii de transport;
8.8. criptare – codarea datelor;
8.9. data/ora de sosire estimată – data (şi ora) de sosire a mijlocului de transport pe baza prognozei existente;
8.10. dată/oră de sosire planificată – data (şi ora) de sosire a mijlocului de transport în cadrul orarului;
8.11. data/ora de sosire reală – data (şi ora) reală de sosire a mijlocului de transport;
8.12. decriptare – conversia datelor criptate în forma iniţială;
8.13. deviaţia delta – reprezintă întârzierea sau anticiparea operaţională în legătură cu ora prevăzută în rezervare;
8.14. disponibilitate – informaţiile (servicii de transport, tipul ofertei, tarife, alte servicii) care pot fi obţinute în mod efectiv de un călător la un anumit moment şi în legătură cu un anumit tren;
8.15. distribuitor – entitatea care acordă emitenţilor dreptul juridic şi tehnic de a comercializa produse feroviare sau de a furniza clienţilor facilităţi online în vederea achiziţionării de produse feroviare. De asemenea, distribuitorul poate furniza emitenţilor diferite servicii prin adunarea serviciilor, realizate de diferiţi transportatori în ansamblul traseului, la solicitarea călătorului. Distribuitorul poate fi un transportator;
8.16. FTP – protocol de transfer de fişiere;
8.17. interconectarea transportatorilor – transferul controlului de la o întreprindere feroviară la alta din motive operaţionale, de securitate şi de responsabilitate practice;
8.18. întârziere – intervalul de timp dintre ora la care călătorul trebuia să ajungă, în conformitate cu orarul publicat, şi ora sa de sosire reală;
8.19. întârzierea preconizată la sosire – diferenţa de timp dintre data/ora de sosire estimată şi data/ora de sosire planificată;
8.20. întârzierea reală la sosire – diferenţa de timp dintre data/ora de sosire reală şi data/ora de sosire planificată;
8.21. legitimaţie de transport – o înregistrare materială sau imaterială care împuterniceşte un călător să utilizeze prin contract unul sau mai multe servicii comerciale de transport oferite de una sau mai multe întreprinderi feroviare;
8.22. legitimaţii de transport cu rezervare integrată – un tip de legitimaţie de transport restricţionată la un anumit tren şi la o anumită dată/oră. O legitimaţie de transport cu rezervare integrată poate fi vândută exclusiv prin intermediul unei tranzacţii online între terminalul de vânzare şi sistemul de atribuire care găzduieşte trenul în cauză;
8.23. metadate – informaţii despre date, servicii software şi alte componente conţinute în sistemele de informaţii ale întreprinderilor;
8.24. NRT – legitimaţii de transport cu rezervare neintegrată, când vânzarea legitimaţiilor de transport destinate vânzărilor internaţionale sau străine în care emitentul eliberează legitimaţia de transport la nivel local, fără o tranzacţie online a sistemului de atribuire;
8.25. număr de trasă – numărul trasei de tren definite;
8.26. operator – proprietarul unui vehicul sau având dreptul de a dispune de acesta, exploatează vehiculul în mod economic şi permanent ca mijloc de transport şi care este înregistrat în Registrul naţional al vehiculelor feroviare;
8.27. operator de transport substituit – întreprinderea feroviară care nu a încheiat un contract de transport cu călătorul, dar căreia întreprinderea feroviară parte la contract i-a încredinţat, în întregime sau în parte, executarea transportului feroviar;
8.28. parte de acces – entitate care solicită să rezerve o trasă feroviară în cadrul orarului de lucru;
8.29. parte terţă – orice întreprindere publică sau privată care nu este o întreprindere feroviară sau un administrator de infrastructură şi care furnizează servicii auxiliare sau legate de servicii/serviciile de transport
8.30. părţi interesate – întreprindere feroviară, furnizor de locomotive, furnizor de vagoane, furnizor de mecanici de locomotivă/personal de tren, administrator de infrastructură, director de parc auto, operator de feribot, muncitor, vânzător de legitimaţii de transport, călător;
8.31. proces obişnuit – proces efectuat într-o perioadă de timp de şapte sau mai multe zile lucrătoare ;
8.32. proces pe termen scurt – proces efectuat într-o perioadă de timp mai mică de şapte zile lucrătoare;
8.33. punct de predare – punctul în care responsabilitatea este predată de la un administrator de infrastructură la altul;
8.34. punct de transfer – locul în care controlul asupra trenului este transferat de la o întreprindere feroviară la alta;
8.35. punct intermediar – locul care defineşte punctul de început sau de sfârşit al unei secţiuni de traseu;
8.36. repertoriu – un mediu cu un sistem detaliat destinat stocării datelor după modelul unei baze de date;
8.37. rută - calea geografică care trebuie urmată de la un punct de plecare la un punct de destinaţie;
8.38. serviciul feroviar internaţional de călători – serviciul feroviar pentru transportul călătorilor în care trenul traversează cel puţin o frontieră şi al cărui scop principal este acela de a transporta pasageri între staţii aflate în state diferite;
8.39. serviciul feroviar străin de călători – serviciul feroviar achiziţionat de călători într-o anumită ţară, dar care este efectuat într-o ţară diferită de ţara în care a fost făcută achiziţia;
8.40. serviciul naţional feroviar de călători – serviciul feroviar pentru transportul călătorilor care nu traversează frontiera altui stat sau ale cărui punct de plecare şi punct de sosire sunt pe teritoriului statului;
8.41. sistem de atribuire – sistem electronic care conţine catalogul serviciilor de transport în baza căruia un prestator de servicii de transport autorizează distribuitorii să emită documente de călătorie;
8.42. solicitare de trasă pe termen scurt – solicitarea individuală pentru o trasă în conformitate cu art.48 din CTF nr.19/2022;
8.43. TCO – entitate de control al legitimaţiilor de transport;
8.44. tarif – taxa care trebuie plătită pentru transport sau servicii;
8.45. transportator comun – un transportator legat printr-un acord de cooperare de unul sau mai mulţi transportatori în ceea ce priveşte exploatarea unui serviciu de transport;
8.46. traseu internaţional – traseul călătorilor din transportul feroviar care traversează cel puţin o frontieră a unui stat;
8.47. trasă – capacitatea de infrastructură necesară pentru circulaţia unui tren între două puncte pe o perioadă de timp dată;
8.48. tren cu preţ global – tren la bordul căruia un călător poate urca doar dacă a achiziţionat în prealabil o legitimaţie de transport cu preţ global;
8.49. tren NRT – tren la bordul căruia poate urca un călător care a achiziţionat o legitimaţie de transport cu rezervare neintegrată în cazul vânzărilor internaţionale sau străine;
8.50. vânzare internaţională – vânzarea unei legitimaţii de transport pentru un traseu internaţional;
8.51. vânzare străină – vânzarea unei legitimaţii de transport de către un emitent care nu este transportatorul (unul dintre transportatorii) care exploatează trenul pentru care va fi utilizată legitimaţia respectivă. Emitentul îşi are sediul într-o ţară diferită de ţara transportatorului (transportatorilor);
8.52. XML – limbaj de marcare extensibil;
8.53. XQL – limbaj extins de interogare structurată.
|
Anexa nr.2 la Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar În conformitate cu punctul 15 din Regulamentul de interoperabilitate a sistemului feroviar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.725/2024, se identifică următoarele puncte deschise: |
|
| Subpunct | Puncte deschise |
| 4.2.2.1. | Document tehnic privind procesul şi informaţiile utilizate în legătură cu datele privind tarifele destinate vânzărilor interne. |
| 4.2.10 | Standardul pentru gestionarea elementelor privind siguranţa distribuţiei produselor. |
| 4.2.11.2 | Standardul privind "legitimaţia de transport achiziţionată la plecare" şi "confirmarea pe listă". |
| 4.2.11.3 | Documentul tehnic sau standardul privind metodele de realizare directă care sunt legate de legitimaţia de transport şi/sau de rezervare, precum şi de tipul de mijloace pentru vânzările interne. |
| 4.2.11.4 | Documentul tehnic sau standardul privind metodele de realizare indirectă care sunt legate de legitimaţia de transport şi/sau de rezervare, precum şi de tipul de mijloace pentru vânzările interne. |
| 4.2.22 | Standardul privind schimbul de informaţii tarifare în contextul conexiunilor cu alte moduri de transport.. |
|
Anexa nr.3 la Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar Lista documentelor tehnice la care face referinţă prezenta STI |
|
| Referinţă | Etichetă |
| B.1. | Generarea şi schimbul computerizat de date privind tarifele destinate vânzărilor internaţionale sau străine legitimaţii de transport cu rezervare neintegrată (NRT). |
| B.2. | Generarea şi schimbul computerizat de date privind tarifele destinate vânzărilor internaţionale sau străine legitimaţii de transport cu rezervare integrată (IRT). |
| B.3. | Generarea şi schimbul computerizat de date destinate vânzărilor internaţionale sau străine oferte speciale. |
| B.4. | Ghidul de punere în aplicare a mesajelor EDIFACT care reglementează schimbul de date privind orarul. |
| B.5. | Rezervarea electronică a locurilor/cuşetelor şi producerea electronică a documentelor de transport schimb de mesaje. |
| B.6. | Rezervarea electronică a locurilor/cuşetelor şi producerea electronică a documentelor de transport (standarde RCT2). |
| B.7. | Printarea legitimaţiilor internaţionale de transport feroviar |
| B.8. | Codificarea numerică standard a întreprinderilor feroviare, a administratorilor de infrastructură şi a altor societăţi implicate în lanţurile de transport feroviar. |
| B.9. | Codificarea numerică standard a locaţiilor |
| B.10 | Rezervarea electronică a serviciului de asistenţă pentru persoanele cu mobilitate redusă schimb de mesaje. |
| B.30. | Schema catalogul de mesaje/seturi de date necesare pentru comunicarea întreprindere feroviară/administrator de infrastructură. |
|
Anexa nr.4 la Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar Lista tarifelor destinate vânzărilor internaţionale sau străine 1. Tarife NRT Datele privind tarifele NRT trebuie să conţină, în principal, următoarele: 1.1. seria; 1.2. produsele; 1.3. serviciile; 1.4. codurile transportatorilor; 1.5. tabelele cu tarife; 1.6. lista gărilor. Tarifele NRT trebuie furnizate înainte de intrarea în vigoare a tarifelor. 2. Tarife IRT Datele privind tarifele IRT trebuie să conţină, în principal, următoarele: 2.1. tarifele; categoriile de tarife; 2.2. cardurile utilizate cu preţurile pieţei; 2.3. tipurile de excludere; 2.4. condiţiile de vânzare; 2.5. condiţiile de după vânzare; 2.6. tabelele cu tarife; 2.7. lista gărilor/zonelor. Tarifele IRT trebuie furnizate în avans, în conformitate cu condiţiile de vânzare. 3. Tarife speciale Datele tarifare speciale conţin, în principal, următoarele: 3.1. oferta şi condiţiile ofertei; 3.2. tarifele; 3.3. suplimentele; 3.4. autorizaţiile; 3.5. numărul de călători/însoţitori de traseu şi categoriile acestora; 3.6. tipurile de reduceri; 3.7. tipurile de excludere; 3.8. condiţiile de vânzare; 3.9. condiţiile de după vânzare; 3.10. taxele de rezervare; 3.10. seria; 3.12. trenurile care includ categorii şi facilităţi. Tarifele speciale sunt puse la dispoziţie în avans, în conformitate cu condiţiile de vânzare. |
|
Anexa nr.5 la Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar Lista documentelor tehnice pentru arhitectura detaliată, gestionare şi planul general: |
|
| Referinţă | Etichetă |
| B.60 (V1.0) | Arhitectura detaliată a TAP |
| B.61 (V1.0) | Gestionarea TAP |
| B.62 (V1.0) | Planul general TAP |
|
Anexa nr.6 la Regulamentul privind specificaţia tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul "aplicaţii telematice pentru serviciile de călători" al sistemului feroviar Sarcini care trebuie îndeplinite de către punctul naţional de contact (PNC) pentru STI referitoare la subsistemele aplicaţii telematice pentru transportul de marfă (în continuare TAF) şi aplicaţii telematice pentru serviciile de călători (în continuare TAP). 1. Să acţioneze ca punct de contact între AEF, comitetul director pentru TAF/TAP şi actorii din sectorul feroviar (administratorii de infrastructură, întreprinderile feroviare şi deţinătorii de vagoane, gestionarii de gară, vânzătorii de legitimaţii de transport şi asociaţiile relevante) din statul membru, pentru a garanta că actorii din sectorul feroviar joacă un rol activ în TAF şi TAP şi cunosc noutăţile generale şi deciziile comitetului director. 2. Să comunice preocupările şi problemele actorilor din sectorul feroviar din statul membru comitetului director pentru TAF/TAP prin intermediul copreşedinţilor, în măsura în care respectivele preocupări sunt cunoscute şi se doreşte să fie supuse atenţiei comitetului. 3. Să menţină legătura cu reprezentantul statului membru în cadrul Comitetului pentru interoperabilitate şi siguranţă feroviară (RISC), asigurând informarea respectivului membru al RISC în privinţa chestiunilor naţionale legate de TAF/TAP înainte de fiecare reuniune a RISC, precum şi să comunice în mod corespunzător deciziile luate de RISC în privinţa TAF/TAP actorilor din sectorul feroviar vizaţi. 4. Statul membru se asigură că toate întreprinderile feroviare autorizate şi ceilalţi actori din sectorul feroviar (administratorii de infrastructură, întreprinderile feroviare, deţinătorii de vagoane, gestionarii de gară, vânzătorii de legitimaţii de transport) sunt contactaţi, primesc detaliile de contact ale PNC şi sunt sfătuiţi să ia legătura cu PNC în cazul în care nu sunt deja în contact cu acesta. 5. În măsura în care actorii din sectorul feroviar din statul membru sunt cunoscuţi, să le aducă la cunoştinţă obligaţiile care le revin în temeiul regulamentelor TAF şi TAP şi faptul că trebuie să le respecte. 6. Să colaboreze cu statele membre pentru a se asigura că se desemnează o entitate responsabilă cu popularea domeniului de referinţă central cu coduri de localizare primară. Identitatea entităţii desemnate trebuie comunicată DG MOVE în vederea unei distribuţii corespunzătoare. 7. Să faciliteze schimbul de informaţii între actorii din sectorul feroviar ai statului membru (administratori de infrastructură, întreprinderi feroviare, deţinătorii de vagoane, gestionari de gară, vânzători de legitimaţii de transport şi asociaţii relevante) în statul membru. |