BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.462 din 28.03.2017 cu privire la modificarea şi completarea unor ordine ale Serviciului Fiscal de Stat

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
28.03.2017

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

cu privire la modificarea şi completarea unor

ordine ale Serviciului Fiscal de Stat

nr. 462  din  28.03.2017

 (în vigoare 07.04.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 109-118 art. 749 din 07.04.2017

* * *

În scopul executării prevederilor Legii nr.281 din 16 decembrie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.472-477, art.947) şi în temeiul art.133 alin.(1) lit.c) şi art.187 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare,

ORDON:

1. Se modifică şi se completează:

1) Instrucţiunea nr.11 din 4 septembrie 2001 cu privire la modul de calculare şi achitare la buget a impozitelor funciar şi pe bunurile imobiliare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.126-128, art.301), după cum urmează:

a) în textul instrucţiunii sintagmele “organul fiscal teritorial”, “organele fiscale de stat teritoriale”, “organele Serviciului Fiscal de Stat” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) anexa nr.4 se abrogă;

2) Ordinul nr.24 din 6 februarie 2006 cu privire la aprobarea formularelor tipizate a dărilor de seamă fiscale la impozitele funciar şi pe bunurile imobiliare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.39-42, art.131), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-nul (mun.)”, “organul fiscal teritorial”, “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în textul anexelor la ordin după cuvintele “semnăturile autentificate” se completează cu cuvîntul “opţional”;

3) Ordinul nr.289 din 7 iunie 2007 privind aprobarea formularelor tipizate a dărilor de seamă fiscale pe taxele rutiere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.98-102, art.432), după cum urmează:

a) pct.2 se abrogă;

b) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat”, “Inspectoratul fiscal”, “Inspectoratului Fiscal Principal de Stat” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

c) în textul anexelor la ordin după cuvintele “semnătura autentificată” se introduce cuvîntul “opţional”;

4) Ordinul nr.514 din 7 septembrie 2007 privind aprobarea formularelor tipizate a dărilor de seamă fiscale privind taxa pentru serviciile de telefonie mobilă, plata suplimentară obligatorie la vînzarea valutei străine prin intermediul caselor de schimb valutar şi instrucţiunilor cu privire la modul de completare şi prezentare a lor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.146-148, art.542), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat teritorial”, “Inspectoratul fiscal de stat” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în textul anexelor la ordin după cuvintele “semnătura autentificată” se introduce cuvîntul “opţional”;

5) Ordinul nr.693 din 26 decembrie 2007 privind particularităţile administrării prevederilor art.901 alin.(34) din Codul fiscal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.4), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagma “Inspectoratul Fiscal de Stat” se substituie cu sintagma “Serviciul Fiscal de Stat”;

b) în textul anexelor la ordin sintagmele “organ fiscal”, “organ fiscal teritorial”, “oficiul fiscal teritorial”, “Inspectoratul fiscal teritorial”, “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” la orice formă gramaticală se substituie cu cuvintele “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

c) în Recomandările metodologice privind particularităţile administrării prevederilor art.901 alin.(34) din Codul fiscal (anexa nr.1 la ordin), punctul 4, al doilea alineat din Exemplu, sintagma “art.90 alin.(34)” se substituie cu sintagma “art.901 alin.(34)”;

6) Ordinul nr.104/38-A din 18 martie 2008 cu privire la operarea modificărilor la Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi Casei Naţionale de Asigurări Medicale nr.30/24-A din 11 februarie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.76-77, art.220), după cum urmează:

a) în textul anexei la ordin sintagma “Inspectoratul Fiscal de Stat” se substituie cu sintagma “Serviciul Fiscal de Stat”;

b) în textul anexei la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat” şi “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

c) Anexa la ordin, la final, se completează cu alineatul:

“Semnăturile pe darea de seamă se confirmă, opţional, prin aplicarea ştampilei contribuabilului respectiv.”;

7) Ordinul nr.317 din 27 noiembrie 2009 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Informaţiei privind taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele admise, calculată în conformitate cu art.352 alin.(5) al CF (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.174-176, art.809), după cum urmează:

a) în textul anexei la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat” şi “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în textul anexei la ordin după cuvintele “semnătura autentificată” se introduce cuvîntul “opţional”;

8) Ordinul nr.1080 din 10 octombrie 2012 cu privire la aprobarea Nomenclatorului codurilor aferent facilităţilor fiscale la impozitul pe venit (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.216-220, art.1231), după cum urmează:

a) în Nomenclatorul codurilor aferent facilităţilor fiscale la impozitul pe venit (anexa la ordin) la codul facilităţii 4i, sintagma “salariul mediu anual” se substituie cu sintagma “salariul mediu lunar”;

b) Nomenclatorul menţionat se completează cu trei poziţii noi, conform anexei la prezentul ordin;

9) Ordinul nr.1164 din 25 octombrie 2012 cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.234, art.236), după cum urmează:

în anexa nr.2 la pct.8 cuvintele “inspectoratelor fiscale de stat teritoriale de la locul de înregistrare” se substituie cu sintagma “subdiviziunilor Serviciului Fiscal de Stat”;

10) Ordinul nr.1152 din 19 octombrie 2012 cu privire la aprobarea Certificatului privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.222-227, art.1274), după cum urmează:

a) punctul 2 se expune în următoarea redacţie:

“Certificatul în cauză se eliberează de către Direcţia control fiscal a subdiviziunii teritoriale a SFS (Direcţia generală administrare contribuabili mari) de la locul deservirii contribuabilului, în termen ce nu va depăşi 5 zile lucrătoare.”;

b) în textul ordinului sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” şi “Inspectoratul fiscal de stat” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare, iar sintagma “Inspectoratul Fiscal Principal de Stat” se substituie cu sintagma “Serviciul Fiscal de Stat”;

c) în anexa nr.1 cuvintele “Şeful Inspectoratului Fiscal” se substituie cu cuvintele “Şeful Direcţiei control fiscal a subdiviziunii structurale a SFS (Şeful DGACM)”;

11) Ordinul nr.1603 din 20 decembrie 2012 privind aprobarea formularelor tipizate ale Dării de seamă pe taxele locale (Forma TL 13) şi a instrucţiunii privind modul de întocmire şi prezentare a acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.273-279, art.1701), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” şi “Inspectoratul fiscal de stat” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în anexa nr.2 după cuvintele “semnăturile autentificate” se introduce cuvîntul “opţional”;

12) Ordinul nr.274 din 7 martie 2013 privind aprobarea formularelor tipizate ale dărilor de seamă aferente unor taxe rutiere şi a instrucţiunilor privind modul de completare a acestora (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.56-59, art.331), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat” şi “Inspectoratul fiscal” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în textul anexelor la ordin după cuvintele “semnătura autentificată” se introduce cuvîntul “opţional”;

13) Ordinul nr.1721 din 5 decembrie 2014 privind aprobarea Instrucţiunii privind modul de întocmire şi prezentare a Dării de seamă pe taxele pentru resursele naturale (Forma TRN 15) şi a Formularului TRN 15 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.366-371, art.1843), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat teritorial”, “organul fiscal de stat”, “Inspectoratul fiscal de stat” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în anexa nr.1 după cuvintele “semnăturile autentificate” se introduce cuvîntul “opţional”;

14) Ordinul nr.1804 din 30 decembrie 2014 privind aprobarea Dării de seamă fiscale unificate (Declaraţie) (Forma UNIF14) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.11-21, art.115), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul Fiscal Principal de Stat” şi “Inspectoratul Fiscal de Stat” se substituie cu sintagma “Serviciul Fiscal de Stat”;

b) în textul anexei nr.2 la ordin sintagma “organul fiscal teritorial” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

c) Anexa nr.2 la ordin, la final, se completează cu alineatul:

“Semnăturile pe darea de seamă se confirmă, opţional, prin aplicarea ştampilei contribuabilului respectiv.”;

15) Ordinul nr.495 din 10 iunie 2015 privind aprobarea formularului tipizat a Calculului la impozitul pe bunurile imobiliare (Forma BIJ-15) şi instrucţiunea privind modul de completare a acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.150-159, art.1059), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat” şi “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în anexa nr.2 după cuvintele “semnătura autentificată” se introduce cuvîntul “opţional”;

16) Ordinul nr.521 din 23 iunie 2015 privind aprobarea formularelor tipizate a Dării de seamă fiscale şi a Informaţiei pe taxele pentru folosirea zonei drumului public şi/sau zonelor de protecţie a acestuia din afara perimetrului localităţilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.166-176, art.1177), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul fiscal de stat” şi “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” la orice formă gramaticală se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat” la forma gramaticală corespunzătoare;

b) în textul anexelor la ordin după cuvintele “semnăturile autentificate” se introduce cuvîntul “opţional”;

17) Ordinul nr.533 din 26 iunie 2015 privind aprobarea formularului Informaţiei cu privire la volumul de apă livrată în scopurile specificate la art.306 lit.b), c), d) şi e) al Codului fiscal şi Instrucţiunea de completare a acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.166-176, art.1178), după cum urmează:

în anexa nr.2 după cuvintele “al subiectului impunerii,” se introduce cuvîntul “opţional”;

18) Ordinul nr.956 din 30 octombrie 2015 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Informaţiei privind taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale, autorizaţiilor multilaterale CEMT, carnetelor de drum la autorizaţiile multilaterale CEMT, carnetelor cu foi de parcurs (Interbus) (Forma IATRI 15) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.302-305, art.2220), după cum urmează:

a) în textul anexelor la ordin sintagmele “Inspectoratul Fiscal de stat” şi “Inspectoratul fiscal de stat teritorial” se substituie cu sintagma “subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat”;

b) în anexa nr.2 după cuvintele “semnătura conducătorului” se introduce cuvîntul “opţional”;

19) Ordinul nr.455 din 17 mai 2016 cu privire la aprobarea formularelor de dări de seamă cu privire la dividendele ce urmează a fi achitate la buget de către societăţile pe acţiuni şi defalcările din profitul net al întreprinderilor de stat şi municipale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.140-149, art.985), după cum urmează:

a) în textul ordinului sintagma “Inspectoratul Fiscal Principal de Stat” se substituie cu sintagma “Serviciul Fiscal de Stat”;

b) pct.1 din anexele nr.2 şi nr.4, la final, după cuvintele “se confirmă” se introduce cuvîntul “opţional”.

2. Subdiviziunea responsabilă a Serviciului Fiscal de Stat va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.