Ordin nr.609/65 din 21.07.2017 pentru aprobarea Ghidului Naţional privind Planul de Siguranţă a Apei pentru sistemele de alimentare cu apă potabilă

MINISTERUL MEDIULUI ŞI

MINISTERUL  SĂNĂTĂŢII

O R D I N

pentru aprobarea Ghidului Naţional privind Planul de Siguranţă

a Apei pentru sistemele de alimentare cu apă potabilă

nr. 609/65  din  21.07.2017

 (în vigoare 01.12.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 421-427 art. 2078 din 01.12.2017

* * *

În scopul realizării prevederilor Programului Naţional de implementare a Protocolului privind Apa şi Sănătatea în Republica Moldova pentru anii 2016-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1063 din 16 septembrie 2016,

ORDONĂM:

1. Se aprobă Ghidul Naţional privind Planul de Siguranţă a Apei pentru sistemele de alimentare cu apă potabilă, conform anexei.

2. Centrul Naţional de Sănătate Publică, centrele teritoriale de sănătate publică, organele de protecţie a mediului înconjurător vor acorda suport consultativ şi vor instrui operatorii sistemelor de alimentare cu apă potabilă în elaborarea Planului de Siguranţă a Apei, în termenele prevăzute de Programul Naţional de implementare a Protocolului privind Apa şi Sănătatea în Republica Moldova pentru anii 2016-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1063 din 16 septembrie 2016, vor coordona conţinutul Planului înainte de aprobare de către autoritatea administraţiei publice locale.

3. Prezentul ordin intră în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. A publica prezentul ordin pe pagina web a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Mediului.

Aprobat

prin Ordinul comun

nr.609/65 din 21 iulie 2017

al Ministerului Sănătăţii

şi al Ministerului Mediului

GHID NAŢIONAL

privind elaborarea Planurilor de Siguranţă a Apei

pentru sistemele de alimentare cu apă potabilă

INTRODUCERE

Planurile de Siguranţă a Apei (PSA) se bazează pe o evaluare cuprinzătoare a riscului şi a managementului de abordare a riscului cu privire la acţiunile necesare în cadrul unui sistem de alimentare cu apă potabilă, de la captarea apei şi pînă la robinetul consumatorului. Această abordare a fost iniţiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Comisia Europeană, care au analizat rolul PSA în cadrul discuţiilor pentru revizuirea Directivei 98/83/CE cu privire la calitatea apei destinată consumului uman. OMS a pregătit împreună cu Asociaţia Internaţională a Apei (IWA) un ghid general pentru întocmirea PSA.

În conformitate cu prevederile Programului Naţional pentru implementarea Protocolului privind Apa şi Sănătatea pentru anii 2016-2025, adoptat prin HG nr.1063 din 19.09.2016, elaborarea PSA este una din ţintele naţionale ce urmează a fi atinse gradual, astfel încât către a.2025 în toate oraşele şi localităţile rurale cu o populaţie de peste 2000 locuitori să se aplice principiul siguranţei apei potabile în scopul reducerii riscurilor pentru sănătate condiţionate de apa de băut.

Prezentul ghid este destinat Centrelor de Sănătate Publică şi operatorilor sistemelor de alimentare cu apă potabilă pentru elaborarea unui PSA în scopul unei mai bune protecţii a sănătăţii populaţiei şi reducerii îmbolnăvirilor condiţionate de apă, conţine aspectele metodologice necesare pentru elaborarea unui plan pentru un sistem concret. Ghidul ţine cont de recomandările OMS şi abordările utilizate de statele europene în stabilirea metodologiei PSA, fiind adaptat cerinţelor din sistemele publice de alimentare cu apă din Moldova. Ghidul/ metodologia poate fi aplicat şi sistemelor mici de alimentare cu apă potabilă.

Un plan de siguranţă a apei este un mijloc de a asigura distribuirea adecvată a apei, în orice moment, pentru a proteja sănătatea publică. Este şi un mijloc important prin care se asigură că sistemele de alimentare cu apă pot îndeplini cerinţele europene şi reglementările naţionale cu privire la calitatea apei potabile. PSA se bazează pe identificarea pericolelor asupra calităţii apei potabile ce pot proveni de la sursa de apă, din staţia de tratare, din sistemul de distribuţie exterior şi interior, asigurându-se că măsurile sau procedurile corespunzătoare de management sunt eficiente pentru a diminua riscurile identificate şi funcţionează adecvat în orice moment. Măsurile ar trebui concepute astfel încât să diminueze contaminarea ce se poate produce la sursa de apă, în timpul tratării sau în reţeaua de distribuţie, inclusiv cea din interiorul clădirilor. Fiecare sistem de alimentare cu apă este diferit, iar PSA trebuie să fie personalizat, pentru a ţine cont de cerinţele specifice ale sistemului, indiferent de mărimea sau complexitatea sa. Un PSA individual ar trebui elaborat pentru fiecare sistem de alimentare cu apă.

Pentru sistemele mici de alimentare cu apă potabilă, aşa cum sunt ele definite conform Regulamentului sanitar privind sistemele mici de alimentare cu apă potabilă, aprobat prin HG 1466 din 30.12.2016 (Monitorul Oficial din 24.02.2017, Nr.60-66, art.Nr.131), se poate folosi un model general de PSA, în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). (WHO/ SDE/ WSH/ 05.06 Water Safety Plans Managing drinking-water quality from catchment to consumer).

Aplicarea PSA este o abordare mult mai cuprinzătoare care integrează funcţionarea întregului sistem de alimentare cu apă. O serie de aspecte cum ar fi protecţia captărilor şi reţelelor interioare din clădirile de locuit conduce la ideea că trebuie să existe o colaborare strânsă cu alte părţi interesate sau implicate.

PSA este în esenţă un cadru de identificare a pericolelor, evaluare a riscurilor şi management al riscului, împreună cu măsuri de control, monitorizare, planuri pentru cazuri de incidente şi situaţii de urgenţă. Datorită complexităţii, documentaţia aferentă pentru fiecare fază a PSA trebuie să fie corespunzătoare şi să reflecte caracteristicile sistemului de alimentare cu apă. Pentru fiecare sistem de alimentare cu apă ar trebui întocmit un PSA individualizat care poate varia în complexitate, în funcţie de caracteristicile şi mărimea sistemului.

În Moldova, responsabilitatea asigurării consumatorilor cu apă potabilă sigură este împărţită între mai multe instituţii cu atribuţii specifice:

- Ministerul Sănătăţii,

- Ministerului Mediului;

- Agenţia Apele Moldovei;

- Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor cu Agenţiile Regionale de dezvoltare;

- Operatorii/Companiile apă-canal, producătorii/distribuitorii de apă (staţiile de tratare ale apei) sunt coordonate de administraţiile publice locale (APL) şi au rolul de a trata apa în scopul potabilizării şi de a o distribui consumatorilor. Aceste instituţii sunt cele care trebuie să întocmească Planurile de Siguranţă ale Apei;

- Serviciul de supraveghere de stat a sănătăţii publice (prin CNSP şi CSP teritoriale) este responsabil de controlul calităţii apei la sursă, în reţea şi la robinetul consumatorului, având atribuţii operaţionale legate de monitorizarea de audit a calităţii apei potabile şi de inspecţie sanitară, fiind subordonat Ministerului Sănătăţii.

Scopurile urmărite la aplicarea unui Plan de Siguranţă a Apei

Un PSA se focusează pe inofensivitatea tuturor aspectelor alimentării cu apă potabilă, care pot varia de la un sistem ce alimentează sute de mii de consumatori la sisteme mici de alimentare cu apă cu un număr mic de consumatori.

Scopurile unui Plan de Siguranţă a Apei sunt:

• Identificarea şi minimizarea riscurilor pentru sănătate condiţionate de apa nesigură;

• Încurajarea şi motivarea cetăţenilor să intreprindă acţiuni locale pentru îmbunătăţirea mediului de viaţă şi a accesului lor la informaţie şi apă potabilă sigură;

• Asigurarea unei cooperări dintre toţi responsabilii de alimentarea cu apă potabilă;

• Stabilirea unui sistem de monitorizare a calităţii apei în funcţie de riscurile identificate;

• Sensibilizarea consumatorilor privind calitatea apei potabile, sursele de poluare şi protecţia apelor.

Bazele pentru Planurile de Siguranţă a Apei

Sistemele de alimentare cu apă pot fi considerate ca o serie de paşi succesivi care trebuie urmaţi şi integraţi pentru a obţine o apă potabilă sigură şi sanogenă. Pentru siguranţa apei potabile, fiecare pas necesită un management atent care cuprinde:

• Prevenirea şi controlul poluării surselor de apă;

• Managementul înmagazinării apei, acolo unde este posibil;

• Tratamentul corespunzător şi optimizat înainte de distribuţie;

• Protecţia în timpul distribuţiei şi managementul sistemului de distribuţie;

• Distribuţia sigură şi, în situaţii specifice, tratarea suplimentară în punctul de consum.

Fiecare din aceşti paşi trebuie avut în vedere la luarea măsurilor necesare pentru a asigura o apă potabilă sanogenă şi curată. Există o gamă largă de agenţi de contaminare chimici şi microbiologici care pot fi prezenţi în apa potabilă, unii dintre aceştia având efecte negative asupra sănătăţii consumatorilor. Contaminanţii pot proveni dintr-o serie de surse, iar în unele cazuri chiar din procesul de tratare propriu-zis. Înţelegerea naturii pericolelor şi surselor de contaminare şi a modului în care acestea pot intra în sistemul de aprovizionare cu apă este un aspect foarte important în atingerea calităţii de "apă potabilă sigură şi sanogenă".

Mijlocul cel mai ieftin şi eficient de a produce apă potabilă sigură este aplicarea unui management al riscului, susţinut de o monitorizare corespunzătoare a funcţionării sistemului de alimentare. Deoarece la fiecare etapă/verigă a sistemului de alimentare pot apărea riscuri de contaminare şi/sau deteriorare, este important ca managementul riscului să reprezinte o abordare consecventă pe tot parcursul lanţului cauzal, de la priza de captare a apei până la robinetul consumatorului (Figura 1).

Figura 1. Managementul riscului de la priza de captare, la robinetul consumatorului

Abordarea managementului riscului se bazează pe Analiza Pericolului şi Controlul în Puncte Critice (APCPC). Principiile APCPC (care este un sistem preventiv de management al riscului utilizat în industria alimentară pentru o perioadă de câteva decenii), se bazează pe dezvoltarea şi înţelegerea unei metode care ierarhizează şi prioritizează riscurile, asigurând totodată măsuri de control pentru a le reduce până la un nivel acceptabil. Experienţa în aplicarea APCPC a reprezentat platforma de dezvoltare a planurilor de siguranţă a apei pentru sistemele publice de alimentare.

Aşadar, un plan de siguranţă a apei cuprinde evaluarea sistemului şi elaborarea planurilor operaţionale de monitorizare şi management (incluzând documentaţia şi comunicarea).

Cadrul pentru Planurile de Siguranţă a Apei

Un plan de siguranţă a apei este parte a unui ansamblu de măsuri menite a furniza consumatorilor o apă potabilă sigură şi sanogenă (a se vedea Figura 2). PSA este un instrument al unui management de prevenire, care cuprinde evaluarea sistemului şi elaborarea planurilor operaţionale de monitorizare şi management.

Figura 2. Cadrul pentru siguranţa apei potabile

PSA este un instrument de asigurare a apei potabile sigure, dar nu înlocuieşte celelalte abordări importante cum sunt aplicarea ţintelor bazate pe sănătate şi supravegherea independentă, care sunt de asemenea stabilite de OMS.

Obiectivele Planurilor de Siguranţă a Apei

Obiectivul PSA este de a asigura apă potabilă sigură şi sanogena, prin practici corecte de tratare / dezinfectare şi distribuţie:

• Reducerea contaminării surselor de apă;

• Tratarea / dezinfecţia apei pentru a reduce sau îndepărta agenţii de contaminare care ar putea exista, în vederea conformării la normele sanitare privind calitatea apei potabile în vigoare;

• Prevenirea recontaminării în timpul stocării, distribuţiei, transportului şi utilizării apei potabile.

Acest Ghid îşi propune să ofere îndrumare producătorilor/distribuitorilor de apă potabilă din Republica Moldova, pentru elaborarea şi implementarea planurilor de siguranţă a apei, pentru sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

Elaborarea şi utilizarea PSA oferă un mijloc de a arăta interesul cuvenit în privinţa evaluării pericolelor şi demonstrării siguranţei în producerea şi distribuţia apei potabile.

• O evaluare a riscurilor predictibile pentru consumator de la sursă, la robinet;

• Un sistem corespunzător pentru tratarea riscurilor predictibile;

• Dovada unei "culturi a respectării conformării la normele sanitare privind calitatea apei potabile" (pe care organizaţia care operează sistemul trebuie să le respecte);

• Un proces continuu de revizuire şi includere de noi cunoştinţe;

• Planificarea corespunzătoare pentru evenimente neaşteptate şi urgenţe.

Pentru a realiza cu succes obiectivele, este esenţial ca, alături de producătorii/ distribuitorii de apă, să se implice atât factorii de reglementare cât şi de administrare a resurselor de apă, la nivel instituţional şi la nivelul fiecărui anagajat în parte. Personalul care pune în aplicare PSA trebuie să fie instruit pentru implementarea acestuia.

Elaborarea Planurilor de Siguranţă a Apei

Un plan de siguranţă a apei este alcătuit în esenţă din trei componente principale:

• Evaluarea sistemului;

• Monitorizare operaţională;

• Planurile de management (inclusiv documentarea şi comunicarea).

Detaliile componentelor PSA sunt ilustrate în Figura 3.

Există o serie de caracteristici ale planurilor de siguranţă a apei care sunt importante pentru producătorii/ distribuitorii de apă şi anume:

• PSA demonstrează publicului că producătorul/distribuitorul de apă foloseşte cea mai bună practică pentru a asigura o apă sigură şi sanogenă;

• PSA aduce o garanţie în plus că apa potabilă sigură este furnizată în mod consecvent;

• Se evită limitările asociate cu testarea produsului final, adică apa la robinetul consumatorului, ca un mijloc de control al calităţii apei;

• Se pot face economii prin evitarea cheltuielilor asociate măsurilor pentru situaţiile de urgenţă sau eventualelor defecţiuni în sistem, prin punerea accentului pe o monitorizare corespunzătoare;

• Se pot face îmbunătăţiri semnificative în managementul resurselor/investiţiilor;

• Sunt îmbunătăţite serviciile de marketing către clienţii existenţi, dar pot fi atraşi şi clienţi noi prin furnizarea unui produs îmbunătăţit şi de încredere.

Raţionalizarea repartiţiei investiţiilor se consideră oportun de ajustat la reglementările normativului în construcţii NCM L.01.07-2005, Regulamentul privind fundamentarea proiectelor investiţionale în construcţii, precum şi alte normative în vigoare încadrate în compartimentul "G.03 Instalaţii şi reţele de alimentare cu apă şi canalizare" din capitolul "G. Reţele şi echipamente aferente construcţiilor" din Catalogul documentelor normative în construcţie.

Implementarea unui plan pilot de siguranţă a apei, integrat practicilor existente de management privind calitatea apei, reprezintă un mijloc de a demonstra că această abordare este viabilă, are avantaje şi ar facilita acceptarea acestei metode noi de management al riscurilor în punctele critice.

Figura 3. Detaliile componentelor PSA

1. STABILIREA GRUPULUI DE LUCRU PENTRU PSA

Primul pas în elaborarea PSA constă în stabilirea grupului tehnic de lucru pentru elaborarea acestui document. Pentru sistemele mari de alimentare cu apă, trebuie alcătuită o echipă multidisciplinară din persoane specializate în domenii-cheie pentru elaborarea planului. Această echipă va cuprinde manageri, ingineri (exploatare, întreţinere, proiectare, investiţii de capital), specialişti în sănătate publică, personal de laborator specializat în analiza calităţii apei (microbiologi şi chimişti) şi personal tehnic implicat în exploatarea de zi cu zi. Toţi membrii echipei trebuie să aibă cunoştinte solide despre sistemul de tratare şi distribuţie a apei.

Trebuie nominalizat un şef al grupului tehnic, cu rolul de a coordona elaborarea PSA şi a asigura adecvarea la scop. Şeful grupului tehnic trebuie să aibă cunoştinţe tehnice şi calităţi personale, autoritate, capacităţi organizatorice şi interpersonale pentru a asigura implementarea PSA.

Este responsabilitatea grupului de lucru tehnic de a defini scopul planului de siguranţă a apei. Scopul ar trebui să descrie care părţi din sistemul de alimentare cu apă sunt critice şi care pericole trebuie analizate. Grupul de lucru tehnic trebuie să elaboreze şi să pună în aplicare fiecare etapă a PSA, exemplificată în Figura 3.

Evaluarea sistemului de alimentare cu apă

Primul pas în procesul de evaluare a sistemului de alimentare cu apă este descrierea detaliată a acestuia. Descrierea trebuie să acopere întregul sistem de la sursa de apă până la robinetul consumatorului, incluzând tehnologia de tratare. Deoarece calitatea apei potabile variază de-a lungul sistemului, evaluarea ar trebui să aibă ca scop verificarea calităţii apei la robinetul consumatorului prin comparare cu valorile-limită stabilite de legislaţia în vigoare. Aceste valori-limită sunt menite să protejeze sănătatea consumatorilor.

Descrierea trebuie să cuprindă următoarele elemente:

Captările

• Geologie şi hidrologie

• Meteorologie şi regim climatic

• Captări generale şi starea ecologică a râului (corpului de apă)

• Animalele sălbatice şi sursele potenţiale de contaminare

• Alţi utilizatori de apă

• Natura şi intensitatea dezvoltării şi utilizării terenului

• Alte activităţi în zona de captare care ar putea contamina sursa de apă

• Alte activităţi viitoare planificate.

Sursele de apă de suprafaţă

• Descrierea tipului de apă (ex. râu, rezervor, lac de acumulare)

• Caracteristicile fizice precum mărimea, adâncimea, gradientul termic, altitudinea

• Debitul sursei de apă şi constanţa acestuia

• Timpii de retenţie

• Caracteristicile apei (fizice, chimice, microbiene)

• Protecţia (ex. zone de protecţie, îngrădiri, acces)

• Activităţile de recreere şi antropice

• Transportul volumului de apă.

Sursele de apă subterană

• Strat acvifer închis sau deschis

• Hidrogeologia stratului acvifer

• Debitul şi direcţia de curgere a apei

• Caracteristicile de diluţie

• Zona de reîncărcare

• Protecţia izvorului

• Adâncimea forajului

• Transportul volumului de apă.

Sistemele de tratare

• Procese de tratare (incluzând procese opţionale)

• Tipul echipamentului

• Echipamentul de monitorizare şi automatizarea

• Substanţele chimice utilizate pentru tratare

• Eficienţa tratării

• Îndepărtarea germenilor patogeni prin dezinfecţie

• Dezinfectantul rezidual / Timpul de contact.

Rezervoarele de stocare şi sistemele de distribuţie

• Tipul de rezervor

• Timpul de stocare

• Variaţiile sezoniere

• Protecţia (ex. acoperiş, îngrădire, acces)

• Tipul reţelei de distribuţie

• Condiţiile hidraulice (ex. vârsta apei, presiuni, debite)

• Protecţia împotriva sifonării

• Dezinfectantul rezidual.

Diagrama de flux

Pentru evaluarea sistemului de alimentare cu apă se elaborează o diagramă de flux (a se vedea Figura 4).

Identificarea clară a pericolelor, necesită scheme specifice ale sistemului de alimentare, care să indice procesele implicate în fiecare etapă de tratare şi distribuţie (a se vedea Figura 5). În unele situaţii, procesul de tratare a apei în scopul potabilizării se reduce la etapa de dezinfecţie cu clor, pe când în alte situaţii tratamentul este complex. În mod similar, sunt situaţii în care producătorul de apă nu poate influenţa calitatea sursei sau caracteristicile prizei de captare. În alte cazuri, accesul la informaţii detaliate despre zona de captare şi sursa de apă există. Acest fapt se poate utiliza pentru optimizarea activităţilor în zona de captare şi/sau transfer de apă. În astfel de cazuri, informaţiile extensive privind captările şi sursele de apă pot face parte din diagramele de flux sau pot fi dispuse în sistem geografic (harţi), iar măsurile de control ale captărilor şi surselor de apă pot fi incluse în plan.

Descrierea consumatorilor şi modului de utilizare al apei

PSA se aplică sistemelor publice destinate alimentării cu apă potabilă a populaţiei generale. Instituţiile sociale sau grupurile vulnerabile cum sunt copiii, bolnavii, pacienţii cu dializă, bătrânii şi persoanele cu imunitate scăzută ar trebui identificate şi informate de către echipa PSA. Aceste informaţii sunt importante, deoarece vor fi utilizate în etapa de analiză a pericolelor. Este esenţial ca reprezentarea sistemului să fie conceptual corectă, deoarece ea stă la baza analizei pericolelor. Diagrama de flux trebuie să fie integrată în sistemul de control al calităţii documentelor, fiind înregistrată şi semnată de un membru al grupului tehnic PSA, pentru confirmarea corectitudinii şi integrităţii.

Figura 4. Diagrama de flux a unui sistem de alimentare cu apă potabilă

Figura 5. Exemplu de diagramă de flux, incluzând procese de subordonare

2. EVALUAREA PERICOLULUI

Pericolul este reprezentat de orice agent biologic, fizic sau radiologic care poate afecta negativ calitatea apei, făcând-o nepotrivită pentru consum. Un eveniment periculos este un incident sau o situaţie care poate genera pericolul. Riscul este probabilitatea ca pericolul identificat să afecteze populaţia expusă o anumită perioada de timp, incluzând anvergura prejudiciului.

Un management eficient al riscului necesită identificarea tuturor pericolelor posibile, a provenienţei lor, a efectelor adverse pe care le pot genera şi evaluarea fiecăruia.

Etapa PSA corespunzătoare identificării pericolului impune ca echipa tehnică să ia în considerare toate ameninţările posibile, de natură biologică, fizică, chimică şi radiologică asociate sistemului de alimentare cu apă. Echipa tehnică ar trebui să înceapă cu sursa de apă şi să parcurgă apoi toţi paşii indicaţi în diagrama de flux validată. Fiecare etapă are doua obiective principale:

• Identificarea surselor de contaminare şi

• Identificarea măsurilor de control aferente fiecărui tip de pericol.

Echipa PSA trebuie să ia în considerare şi influenţa următorilor factori:

• Variaţiile datorate vremii

• Contaminarea accidentală sau intenţionată

• Practicile de control a surselor de poluare

• Procesele de epurare a apei uzate

• Procesele de tratare a apei potabile

• Practicile utilizate la stocare

• Condiţiile de igienă

• Practicile legate de distribuţie, întreţinere şi protecţia reţelei

• Obiceiurile consumatorilor.

Pericole biologice - aceste pericole includ agenţii patogeni oportunişti

• Bacteriile

• Virusurile

• Protozoarele şi

• Paraziţii intestinali.

Alte organisme nepatogene care influenţează acceptabilitatea apei potabile şi care ar trebui avute în vedere sunt Asellus şi Cyclops.

Nu este nici necesară, nici fezabilă eliminarea totală a microorganismelor din sistemele de alimentare cu apă potabilă. Numărul germenilor patogeni ar trebui însă menţinut sub nivelul acceptabil de risc, care este stabilit prin valorile admise de legislaţia privind calitatea apei potabile.

Germenii patogeni din sistemele de alimentare cu apă provin din materia fecală de origine umană sau animală, care ajunge în apa brută sau apa care pătrunde accidental în reţeaua de distribuţie a apei. Alte surse de contaminare cu materie fecală sunt animalele şi păsările sălbatice din jurul rezervoarelor, refluxul din racorduri neprotejate şi din sistemul de canalizare.

Pericole chimice - un pericol chimic poate fi considerat orice agent chimic care poate compromite siguranţa sau calitatea apei (a se vedea Tabelul 1).

Pericole fizice - Pericolele fizice pot afecta siguranţa apei şi implicit a consumatorilor, prin reducerea eficienţei tratării. Cel mai obişnuit pericol este reprezentat de sedimentele din conductele ce formează sistemul de distribuţie al apei. Sedimentele şi particulele pot include bucăţi din conductă, materiale cu care s-a vopsit conducta, depuneri de fier sau mangan. Sedimentele în suspensie pot conţine substanţe toxice sau germeni patogeni şi pot reprezenta vehicolul de transport pentru alte "pericole".

Pericole radiologice - contaminarea radiologică a apei potabile este generată de obicei de sursele radioactive produse de om şi provine de la:

• Izotopii naturali radioactivi prezenţi în sursele de apă potabilă;

• Activităţile de minierit;

• Radionuclizii prezenţi în deşeurile de la spitale sau din industria de materiale radioactive.

Evenimente periculoase - odată identificate pericolele, este importantă luarea în considerare a evenimentelor care au condus la pătrunderea lor în sistemul de aprovizionare cu apă. Acestea pot fi denumite evenimente periculoase sau cauze ale pericolului.

Evenimentele periculoase pot produce o contaminare directă şi indirectă. De exemplu, germenii patogeni pot ajunge în sistemul de aprovizionare cu apă, prin contaminare directă cu materia fecală. Un exemplu de pătrundere indirectă este contaminarea cu toxine provenind de la cianobacterii, care rezultă din proliferarea unei alge toxice. Înflorirea algală este favorizată de factori externi, cum sunt concentraţiile ridicate de nutrienţi, apa devenind în acest fel nepotrivită pentru consum. Creşterea concentraţiei de nutrienţi poate fi considerată un factor indirect care conduce la apariţia pericolului. Reducerea impactului acestor factori necesită măsuri de management, care fac parte din planul de siguranţă a apei.

Pentru sistemele de distribuţie, scopul primar al PSA este prevenirea situaţiilor în care contaminarea de tip microbiologic ajunge în conducte sau a celor în care creşterea microbilor este favorizată de condiţiile existente în conducte. Un exemplu clasic de relaţie pericol-cale-receptor într-un sistem public de distribuţie este o conductă în care presiunea apei este scăzută datorita unei fisuri, iar conducta se află într-un sol saturat cu apa deversată dintr-o conductă de canalizare situată deasupra ei. Există multe variante ale acestui scenariu, în care riscul este în realitate scăzut. De exemplu, o astfel de situaţie poate genera intermitenţe în distribuţia apei, ceea ce înseamnă că apa nu ajunge la robinetele consumatorilor. Explicaţia lipsei apei la robinet nu este datorată inexistenţei apei în conductă, ci a presiunii foarte scăzute din reţeaua de distribuţie. Chiar dacă există apă contaminată în sol, contaminarea se produce numai dacă gradientul hidraulic este dinspre sol spre conductă şi nu invers. Acest lucru nu înseamnă că repararea conductei nu este necesară, dar dacă există simultan mai multe zone ale sistemului în care apar defecţiuni de acest fel, atunci prioritatea trebuie acordată punctului în care gradientul hidraulic favorizează producerea contaminării apei, adică acţionează dintre sol spre conductă.

Ierarhizarea pericolelor - măsurile de control şi frecvenţa monitorizării trebuie corelate cu probabilitatea apariţiei pericolului şi cu consecinţele sale. În orice sistem există multe pericole potenţiale şi un mare număr de măsuri de control asociate. Este aşadar important să se stabilească o ierarhie şi priorităţi de rezolvare a acestora.

Matricea de prioritizare a pericolelor - prin utilizarea unei evaluări semicantitative a riscului, echipa PSA poate calcula un scor de prioritate pentru fiecare pericol identificat. Obiectivul matricei de prioritizare este de a evalua/ierarhiza pericolele, pentru a permite concentrarea atenţiei către pericolul cel mai semnificativ. Riscul dat de pericole individuale nu necesită cuantificare. Există şi o serie de abordări care clasifică riscurile. Echipa PSA trebuie să determine ce abordare va folosi.

Măsurile de control al pericolelor - măsurile de control reprezintă un ansamblu de acţiuni întreprinse în cadrul sistemului de aprovizionare cu apă, direct legate de calitatea acesteia, cu scopul de a conferi siguranţa că apa furnizată consumatorilor este sanogenă şi curată; sunt acţiuni, activităţi şi procese aplicate pentru a preveni sau diminua pericolele care apar.

Toate pericolele semnificative din procesul de aprovizionare cu apă, identificate în timpul analizei pericolelor, trebuie să fie controlate prin procese care au drept scop reducerea consecinţelor negative.

3. EVALUAREA RISCURILOR

Evaluarea riscului pentru sistemul de alimentare cu apă

Evaluarea riscului privind sănătatea publică generat de germenii patogeni din apa potabilă poate avea diverse forme:

1) Evaluarea riscului contaminanţilor care ajung la consumator, alături de evaluarea severităţii efectelor. Aceasta este o parte importantă în elaborarea PSA şi implică identificarea pericolelor şi circumstanţelor în care expunerea poate avea loc, împreună cu impactul măsurilor de diminuare a acestor pericole; de exemplu tratarea apei.

2) Evaluarea nivelului expunerii existente şi a riscului asupra sănătăţii. O parte din acest proces este bazată pe utilizarea ţintelor referitoare la sănătate din ghidurile OMS. Pentru germenii patogeni este destul de dificil să se calculeze un risc cantitativ; este greu să fie identificaţi toţi germenii patogeni prezenţi într-un anumit sistem de aprovizionare cu apă, iar prezenţa lor este greu de cuantificat. Ingestia dintr-odată a unui număr suficient de mare de germeni patogeni va produce îmbolnăvirea unui individ susceptibil. Spre deosebire de germenii patogeni, expunerea la contaminanţii de natură chimică trebuie să aibă loc o perioada mai îndelungată de timp pentru a se produce îmbolnăvirea. În privinţa germenilor patogeni, există puţine date disponibile care să coreleze prezenţa lor în apă, cu îmbolnăvirea produsă prin ingestia apei. Metodele de screening actuale se bazează pe analiza organismelor indicatoare ale prezenţei contaminării cu materii fecale, de exemplu E. Coli. Combinând informaţia privind calitatea microbiologică a apei cu eficienţa tratării în scopul potabilizării, se poate obţine o estimare calitativă sau semicantitativă a riscului pentru sănătate.

În cazul contaminanţilor chimici, ţintele bazate pe sănătate sunt standardele sau valorile ghid: stabilirea lor se bazează pe principiul precauţiei şi nu pe efectele asupra sănătăţii, ca de exemplu valoarea de 0,1 ľg/L pentru orice pesticid din Normele sanitare privind calitatea apei potabile, aprobate prin HG nr.934 din 15.08.2007, conform Directivei 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman. În plus, faţă de principiul precauţiei, standardele şi ghidurile includ o marjă de siguranţă, care este adeseori semnificativă, astfel încât concentraţia şi frecvenţa prezenţei unui contaminant în apă este importantă şi necesară pentru a evalua riscul asupra sănătăţii. Acolo unde apar depăşiri ale valorilor standard sau valorilor limită, este necesară o metodologie de evaluare a riscului pentru a determina acţiunile ce trebuie întreprinse pentru reducerea lui. Acesta este un pas important deoarece este nevoie de găsirea compromisului între furnizarea unei ape contaminate chimic la valori mai mari decât Concentraţia Maximă Admisibilă (CMA) şi riscul de a nu distribui apă sau de a utiliza surse alternative, care pot fi necorespunzătoare din punct de vedere microbiologic. Este importantă de asemenea atingerea compromisului optim între riscul datorat prezenţei germenilor patogeni şi cel datorat prezenţei substanţelor chimice.

3) Determinarea incidenţei bolilor condiţionate de apă dintr-o anumită comunitate. Aceasta necesită cunoaşterea calităţii apei, a expunerii indivizilor din comunitate la anumiţi contaminanţi şi cunoaşterea incidenţei tuturor îmbolnăvirilor. De asemenea este necesară luarea în considerare şi a altor surse de expunere care pot genera boala, ca de exemplu hrana, condiţiile de la locul de muncă şi alţi factori de confuzie. Această abordare integrată reprezintă un program de supraveghere a sănătăţii comunităţii, prin mijloace precise şi adecvate de înregistrare atât a cazurilor de îmbolnăvire cât şi a expunerii. Ancheta epidemiologică a epidemiilor hidrice care se pot produce într-o comunitate este o altă cale de a lega cauza de efect.

Evaluarea riscului în contextul PSA

Evaluarea riscului în contextul PSA este etapa care urmează după identificarea pericolelor de natură microbiologică sau chimică. Riscurile pot fi legate de sănătate, de furnizarea către consumatori a unei ape de o calitate inacceptabilă sau de depăşirea valorilor limită din legislaţia în vigoare.

Abordarea OMS de evaluare a riscului este calitativă, dar poate fi uşor transformată în una semicantitativă (a se vedea Tabelul 2).

Controale necesare

Exemplu de luare a deciziei asupra metodei adecvate de evaluare a riscului – procesul de evaluare a riscului poate implica abordări cantitative sau semicantitative, incluzînd estimarea probabilităţii apariţiei/frecvenţei şi severitatea efectului/consecinţele. Este posibilă o abordare simplificată a evaluării calitative a riscului, pe baza judecăţii profesionale a experţilor. Un sistem mic de aprovizionare cu apă poate fi evaluat prin metoda calitativă de evaluare a riscului, în timp ce un sistem mai complex trebuie să beneficieze de o prioritizare semicantitativă a riscului. În oricare dintre alternative este bine să se înregistreze metoda de evaluare a riscului, pentru ca echipa sau evaluatorii care vor revizui procesul să înţeleagă modul în care s-a luat decizia.

Această abordare permite luarea în considerare a acţiunilor şi stabilirea priorităţilor. Riscurile fiecărei etape sunt evaluate în relaţie cu metodele luate pentru a preveni contaminarea apei şi eficienţa lor şi sunt susţinute cu date de monitorizare a pericolelor în apa distribuită consumatorilor.

În continuare este prezentat un exemplu de evaluare a riscului în procesul de tratare, pentru o statie de tratare ce utilizează o sursă de suprafaţă (a se vedea Tabelul 3). Riscurile prezente în apa brută sunt mari, dar acestea sunt reduse printr-o tratare corespunzătoare.

Evaluarea riscului datorat prezenţei unui contaminant, la nivele ce depăşesc CMA

Pentru evaluarea gradului de contaminare microbiologică este necesară examinarea sursei de provenienţă a acesteia şi alte date care arată adecvarea procesului de tratare a apei la calitatea sursei de apă; de exemplu un număr ridicat de microrganisme în apa brută, creşterea turbidităţii apei tratate, concentraţii scăzute de clor rezidual liber sau o combinaţie a acestora.

În cazul substanţelor chimice, este necesar să se ia în considerare dacă expunerea rezultă dintr-o depăşire a dozei zilnice tolerabile şi dacă da, care este mărimea acelei depăşiri. Evaluarea riscului necesită de asemenea luarea în considerare a perioadei de expunere şi a căilor de expunere (apă, alimente etc). Acolo unde substanţa este considerată a fi toxică sau cancerigenă, creşterea riscului este determinată prin extrapolare pe baza unor modele de calcul.

Evaluarea riscului asupra sănătăţii - impactul direct al sistemului de alimentare cu apă

Bolile atribuibile sistemului de alimentare cu apă pot fi măsurate prin determinarea numărului de îmbolnăviri care pot fi asociate în mod credibil consumului de apă. Acest fapt implică existenţa unei metode de diagnosticare adecvate şi a unui sistem de raportare corespunzător, care este capabil să elimine factorii de confuzie (celelalte cauze posibile de îmbolnăvire). Atribuirea este foarte uşoară atunci când există o afecţiune specifică, de exemplu fluoroza dentară sau febra tifoidă, care pot fi diagnosticate rapid şi pentru care există metode de analiză corespunzătoare. Este de asemenea foarte importantă identificarea epidemiilor hidrice. Ancheta epidemiologică în focar necesită pregătire de specialitate în funcţie de circumstanţe.

PSA reprezintă un instrument eficient de gospodărire raţională şi sigură a sistemului de alimentare cu apă potabilă pentru producătorii/distribuitorii de apă. PSA oferă suport şi autorităţilor care supraveghează sănătatea publică.

Contaminarea cu fecală nu se distribuie uniform în întreaga reţea de distribuţie. În zonele din reţea în care calitatea apei este bună, probabilitatea de a detecta bacterii indicatoare a poluării fecale este simţitor redusă, raportat la numărul standard de determinări recomandate de programul de monitorizare. Probabilitatea de a detecta contaminarea în sistemele care raportează predominant rezultate negative pentru bacteriile indicatoare ale poluării fecale poate fi crescută prin utilizarea mai frecventă a testelor de screening de tip prezent/absent (P/A).

Testarea P/A poate fi mai simplă, mai rapidă şi mai puţin costisitoare decât metodele cantitative. Studiile comparative ale testelor de screening şi metodelor cantitative demonstrează că metoda de testare P/A poate maximiza detectarea bacteriilor indicatoare ale poluării fecale. Totuşi, testarea P/A este adecvată doar pentru sistemele în care majoritatea testelor pentru bacteriile indicatoare prezintă rezultate negative. Cu cât apa este examinată mai frecvent pentru indicatorii de poluare fecală, cu atât este mai probabilă detectarea unei contaminări.

Examinarea frecventă utilizând o metodă simplă este mai valoroasă decât examinarea mai puţin frecventă, dar utilizînd teste complexe sau o serie de teste. Natura şi probabilitatea contaminării pot varia sezonier, în funcţie de regimul precipitaţiilor şi de condiţiile locale.

Prelevarea probelor ar trebui să fie în mod normal aleatorie, dar trebuie crescută frecvenţa în cazul unor evenimente de tipul epidemiilor, inundaţiilor şi operaţiunilor de remediere care presupun întreruperea în furnizarea apei şi repararea reţelei de distribuţie.

Efectuarea unei evaluări simplificate a riscului, care are la bază judecata profesională, reprezintă o alternativă a utilizării scorurilor pentru cuantificarea riscului, pe baza modelului care stabileşte legătura dintre probabilitatea apariţiei cauzei şi severitatea efectului.

Riscurile pot fi ierarhizate ca fiind "semnificative", "probabile" sau "nesemnificative", pe baza evaluării pericolului/evenimentelor periculoase din fiecare etapă a procesului. Se stabileşte apoi dacă riscul poate fi controlat, prin ce măsuri de control, când este necesară luarea unor astfel de măsuri şi cum trebuie elaborat şi pus în practică un program cu măsuri aplicabile pe termen, scurt, mediu şi lung de reducere a riscului.

Este esenţial să se documenteze evenimentele care necesită o atenţie urgentă (acele situaţii care apar frecvent şi care pot genera un număr semnificativ de îmbolnăviri).

Orice pericol care a fost clasificat cu un scor "mare", "foarte mare" sau "semnificativ" trebuie să fie însoţit de măsuri de control efective şi validate - denumite şi măsuri de reducere a riscului. Atunci când nu s-au stabilit astfel de măsuri, trebuie elaborat un program de îmbunătăţire a situaţiei care a generat riscul. Măsurile de control luate pentru riscurile "mari" sau "foarte mari" pot reduce şi alte riscuri. Orice pericol clasificat va avea un risc "moderat" sau "mic", va fi documentat şi supravegheat periodic.

În Marea Britanie (Anglia şi Ţara Galilor), mulţi producători/distribuitori de apă au restrâns iniţial procesul de identificare a pericolului şi de analiză a riscului, la aspectele legate de conformarea la valorile admise pentru parametri de caracterizare ai calităţii apei potabile. Evenimente cum sunt inundaţiile, întreruperile în alimentarea cu energie electrică, securitatea, răspunsul în situaţii de urgenţă, telemetria, comunicaţiile şi sistemele IT, deşi erau documentate în diverse proceduri, nu erau considerate a face parte din PSA. Acest lucru se întîmpla deoarece de cele mai multe ori aceste aspecte nu erau sub controlul direct al echipei PSA.

Gradual, pe măsură ce abordarea PSA s-a dezvoltat, a apărut necesitatea lărgirii perspectivei acesteia, dar includerea altor domenii decât cele nouă etape enumerate, se discută încă. Companiile de apă trebuiau să aplice tehnici de evaluare a riscului la procedurile lor operaţionale, la bunurile materiale şi la sistemele financiare, având "Registre de Risc". Uneori proprietatea registrului de risc nu intră sub incidenţa echipei PSA, aşa că de exemplu o epidemie hidrică nu este descrisă în conexiune cu PSA deoarece ea este deja descrisă în registrul de risc al companiei. Lărgirea aplicaţiilor PSA este încă o provocare pentru multe companii de apă.

4. MĂSURILE DE CONTROL

În multe cazuri măsurile de control (adeseori denumite "bariere") vor exista, acolo unde sunt necesare; ele trebuie evaluate pentru a determina dacă îndeplinesc criteriile curente, de exemplu ţintele bazate pe sănătate.

Măsurile de control sunt identificate pe baza evenimentelor periculoase care pot cauza contaminarea apei, atât în mod direct cât şi indirect; ele reprezintă activităţile necesare pentru atenuarea riscurilor ce pot apărea ca urmare a acelor evenimente. Măsurile de control trebuie identificate atât în punctul de contaminare (unde apare pericolul), cât şi în aval, astfel încât efectul lor să poată fi judecat în ansamblu. Diagramele de flux sunt în mod special utile pentru identificarea măsurilor de control. Este posibil să fie sute de măsuri de control pentru un sistem mare, sau pentru un plan de siguranţă a apei care acoperă mai multe sisteme mici.

Măsurile de control pot fi eficiente în reducerea nivelelor pericolelor prin:

• Reducerea pătrunderii lor în sistemul de alimentare cu apă,

• Reducerea concentraţiei lor odată ce au pătruns în sistemul de alimentare,

• Reducerea proliferării.

Deoarece măsurile de control ar trebui aplicate întregului proces de aprovizionare cu apă, cele care vizează pericolele generate de microorganismele patogene sau de substanţele chimice, includ protecţia sursei de apă şi tehnologia de tratare: de exemplu protecţia prizelor de captare, staţiile de tratare a apei potabile, staţiile de dezinfecţie, rezervoarele de stocare şi protecţia împotriva sifonării.

Majoritatea măsurilor de control nu sunt inginereşti, multe dintre procedurile de operare standard incluzînd consideraţii privind siguranţa apei. Respectarea lor poate fi considerată o măsură de prevenire a contaminării, aşadar o măsura de control şi face parte din planul de siguranţă a apei.

Controlul surselor de apă

Protecţia apelor de suprafaţă şi apelor subterane împotriva poluării face obiectul următoarelor documente legislative:

- HG nr.890 din 12 noiembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă (MO nr.262-267 din 22.11.2013, art.1006).

- HG nr.932 din 20 noiembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane (MO nr.276-280 din 29.11.2013, art.1038).

- HG nr.931 din 12 noiembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane (MO nr.276-280 din 29.11.2013, art.1037).

- HG nr.802 din 9 octombrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la condiţiile de deversare a apelor uzate în corpurile de apă (MO nr.243-247 din 01.11.2013).

- HG nr.949 din 25 noiembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind zonele de protecţie sanitară a prizelor de apă (MO nr.284-289 din 6.12.2013).

- HG nr.950 din 25 noiembrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind cerinţele de colectare, epurare şi deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare şi/sau corpuri de apă pentru localităţile urbane şi rurale (MO nr.284-289 din 06.12.2013).

- HG nr.836 din 29 octombrie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea poluării apelor din activităţi agricole (MO nr.243-247 din 01.11.2013, art.nr.942).

- Legea nr.303 din 13.12.2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare (MO nr.60-65 din 14.03.2014, art.123).

Un management eficient la nivelul captărilor de apă are multe beneficii. Prin reducerea contaminării surselor de apă, procedeul de tratare şi cantitatea de substanţe chimice necesare se reduc. Această abordare poate reduce cantitatea de produşi secundari de dezinfecţie şi de asemenea poate diminua costurile operaţionale. Protecţia eficientă a surselor cuprinde următoarele elemente:

• Elaborarea şi implementarea unui plan de management al captărilor care să cuprindă măsurile de protecţie a surselor de apă de suprafaţă şi subterane;

• Asigurarea că regulile de planificare cuprind protejarea resurselor de apă (planificarea utilizării terenurilor şi managementul izvoarelor) împotriva potenţialelor activităţi de poluare şi că aceste reguli sunt puse în practică;

• Conştientizarea în cadrul comunităţii a impactului activităţilor umane asupra calităţii apei.

Exemple de măsuri specifice de control pentru sursele de apă:

Controlul captărilor

• Utilizări destinate şi limitate

• Înregistrarea substanţelor chimice folosite în zona de captare

• Cerinţe specifice de protecţie (ex. închiderea) pentru unităţile de industrie chimică sau pentru benzinării

• Controlul activităţilor umane din zona de captare

• Controlul deversărilor de apă uzată

• Proceduri de planificare a utilizării terenurilor, respectarea reglementărilor privind mediul şi planificarea teritoriului pentru a ţine sub control posibilele deversări de poluanţi în sursele de apă

• Inspectarea regulată a zonelor de captare

• Devierea apelor de şiroire

• Protejare albiilor

• Captarea viiturilor

• Securizare, pentru a preveni acţiunile de sabotaj şi acţiunile criminale.

Controlul captărilor de apă şi al sistemelor de stocare

• Utilizarea spaţiilor de stocare disponibile, în timpul şi după perioadele de precipitaţii abundente

• Amestecarea apei în rezervoare pentru a reduce dezvoltarea cianobacteriilor, a anoxic hypolimnion (favorizează dezvoltarea biogenă de toluen) şi a solubilizării manganului şi fierului din sedimente

• Ajustarea pH-ului apei din rezervor

• Amplasarea şi protejarea corespunzătoare a punctului de intrare a apei în rezervor

• Alegerea corespunzătoare a adâncimii punctului de evacuare a apei din rezervor

• Construirea corespunzătoare a forajelor, cu acoperiş de protecţie, impermeabilizat şi securizat

• Localizarea corespunzătoare a aliniamentului forajelor de captare

• Sisteme de stocare a apei pentru a creşte timpii de retenţie

• Stocări în spaţii acoperite şi rezervoare cu sisteme corespunzătoare de colectare şi drenaj a precipitaţiilor

• Securizarea bazinelor împotriva accesului animalelor

• Securitate pentru a preveni accesul neautorizat, acţiunile de sabotaj şi interceptare şi acţiunile ilegale.

Controlul staţiei de tratare a apei

După protejarea sursei de apă, următoarea măsură de protecţie împotriva contaminării sistemului de aprovizionare cu apă este controlul procesului de tratare.

Sursele de apă de bună calitate au nevoie doar de instituirea perimetrelor de protecţie şi de dezinfecţie. Măsurile de control pot cuprinde pretratarea, coagularea - flocularea - decantarea, filtrarea şi dezinfecţia. Exemple:

Măsuri de control a tratării apei:

• Coagulare/floculare şi decantare

• Tratare alternativă

• Utilizarea reactivilor şi materialelor de tratare a apei aprobate

• Controlul reactivilor folosiţi pentru tratare

• Procesul de controlare a echipamentului

• Asigurarea unor rezerve de apă pentru situaţii de urgenţă

• Optimizarea procesului de tratare a apei care cuprinde:

- Dozarea reactivilor

- Spălarea în contracurent a filtrelor

- Asigurarea debitului optim

- Modificări minore ale infrastructurii

• Utilizarea apei stocate în bazine, în perioade în care apa brută din sursă are o calitate inadecvată

• Asigurarea securităţii staţiei de tratare pentru prevenirea acţiunilor de sabotaj şi de atac terorist.

Controlul sistemului de distribuţie a apei

Sistemul de distribuţie prin care apa este transportată către utilizator trebuie să reprezinte o măsură sigură împotriva contaminării după tratare. Prezenţa dezinfectantului rezidual în reţeaua de distribuţie asigură o protecţie parţială a calităţii microbiologice a apei, dar ar putea de asemenea masca detectarea contaminării fecale prin indicatorul convenţional E. coli. Presiunea pozitivă ar trebui menţinută, cât mai mult posibil, în sistemul de distribuire. O securitate corespunzătoare trebuie să existe pentru a preveni accesul neautorizat. Exemple:

Măsurile de control pentru reţeaua de distribuţie

• Întreţinerea sistemului de distribuţie

• Existenţa de sisteme de rezervă în caz de avarie (alimentare cu energie)

• Menţinerea unui nivel corespunzător al dezinfectantului rezidual

• Implementarea de sisteme de prevenire a refluxului şi contaminării încrucişate

• Sistem de distribuire şi stocare complet împrejmuite

• Proceduri de lucru corespunzătoare pentru reparaţii, incluzând dezinfecţie ulterioară a conductelor de apă

• Menţinerea unei presiuni corespunzătoare în sistem

• Asigurarea pazei şi protecţiei pentru a preveni acţiunile de sabotaj, contaminare intenţionată sau terorism.

Definirea parametrilor operaţionali ai sistemului de alimentare cu apă

O limită operaţională (adeseori definită ca limita de alertă sau limita de acţiune) este criteriul care indică dacă măsura de control funcţionează conform valorilor proiectate. Depăşirea limitelor operaţionale înseamnă că este necesară luarea de măsuri pentru a preveni ca măsura de control să iasă în afara parametrilor permişi. Termenul-limită critic este adeseori în unele planuri de siguranţă a apei menit să evidenţieze limitele operaţionale legate direct de acceptabilitatea absolută cu privire la siguranţa apei. Monitorizarea este actul de organizare a unei serii de observaţii planificate sau măsurători operaţionale şi/sau limite critice pentru a evalua dacă componentele alimentării cu apă funcţionează corespunzător.

Pentru fiecare măsură de control este important să se definească mai întâi domeniul limitelor operaţionale care vor asigura o apă curată şi sanogenă, ca parte a procesului de aprovizionare cu apă. Deoarece nu este practic să se măsoare direct concentraţia tuturor contaminanţilor, trebuie identificate şi alte măsuri de control şi parametri indicatori. Aşadar, o relaţie între performanţa măsurilor de control, conform rezultatelor obţinute prin parametri măsurabili şi performanţa controlului pericolului trebuie stabilită. Această relaţie poate fi stabilită folosind studii teoretice şi/sau empirice în etapa de validare (Pasul 7). Deci, datele de exploatare pe termen lung, cerinţele de proiectare şi analiza obiectivă ştiinţifică şi empirică pot fi combinate. Nu toate măsurile de control sunt corespunzătoare pentru acest tip de monitorizare. Doar acolo unde următoarele criterii sunt îndeplinite este posibilă definirea limitelor operaţionale pentru măsurile de control:

• Limitele pentru acceptabilitate operaţională pot fi identificate

• Aceste limite pot fi monitorizate, fie direct sau indirect (ex. prin parametri indicatori)

• O acţiune de corectare predeterminată (răspuns) poate fi activată când se detectează devieri în urma monitorizării

• Acţiunea de corectare va proteja siguranţa apei prin aducerea măsurilor de control în limitele cerinţelor, prin îmbunătăţirea măsurilor de protecţie a apei sau prin implementarea de măsuri suplimentare de control, şi

• Procesul de detectare a devierii şi finalizarea acţiunii de corectare poate fi încheiată într-o perioadă de timp corespunzătoare pentru a menţine siguranţa apei.

Echipa care întocmeşte planul de siguranţă ar trebui să definească limitele operaţionale (sau critice) pentru fiecare măsură de control, pe baza parametrilor de exploatare, cum sunt: clorul rezidual, pH-ul şi turbiditatea, sau prin factori observabili, cum sunt: debitele de curgere (a se vedea Tabelul 2).

Limitele trebuie să fie măsurabile direct sau indirect şi determinate de grupul tehnic care întocmeşte PSA. Ţinta sau limitele operaţionale stabilite pentru ca sistemul să funcţioneze la capacitatea optimă trebuie să fie în mod normal stabilite de producătorul de apă (staţia de tratare a apei) în timp ce limitele critice ce trebuie aplicate în cazul măsurilor de corectare pentru a preveni sau limita impactul pericolului posibil asupra siguranţei şi calităţii apei trebuie determinate de CNSP.

5. MONITORIZAREA MĂSURILOR DE CONTROL

Monitorizarea parametrilor de operare ai sistemului de alimentare cu apă

Parametrii selecţionaţi pentru monitorizarea operaţională (de control) ar trebui să reflecte eficienţa fiecărei măsuri de control, să ofere informaţii privind modul de funcţionare al sistemului la un moment dat, să fie uşor de măsurat şi să permită un răspuns corespunzător în caz de neconformare. O serie de caracteristici ale apei pot fi folosite ca indicatori pentru anumiţi parametri pentru care testarea directă este mai dificilă sau mai scumpă. Conductivitatea electrică, de exemplu, este un indicator folosit pentru determinarea valorilor totale de substanţe dizolvate în apă. În majoritatea cazurilor, monitorizarea de rutină se bazează pe observaţii simple sau teste cum sunt turbiditatea, respectiv integritatea reţelei de distribuţie, mai mult decît pe analize complexe ale parametrilor microbiologi sau chimici. Parametrii analitici mai complecşi se analizează ca parte a activităţilor de validare şi verificare (Pasul 7) (monitorizarea de audit, în conformitate cu legislaţia în vigoare). Exemple de parametri operaţionali în timpul procesului de tratare şi distribuţie a apei sunt prezentate în Tabelul 4.

Criteriul este monitorizarea cu o frecvenţă adecvată a măsurilor de control pentru a preveni furnizarea către consumatori a unei ape necorespunzătoare din punct de vedere al calităţii. Trebuie să existe un program de monitorizare şi un sistem de evidenţă al rezultatelor monitorizării.

Programul de monitorizare al calităţii apei

Strategiile şi procedurile pentru monitorizarea diferitelor aspecte ale sistemului de aprovizionare cu apă trebuie să fie documentate.

Planurile de monitorizare ar trebui să cuprindă următoarele informaţii:

• Parametrii ce trebuie monitorizaţi

• Locul prelevării probelor şi frecvenţa prelevării

• Necesarul de probe şi echipamente pentru prelevare

• Programul de prelevare a probelor

• Metodele de asigurare a calităţii şi validare a rezultatelor probelor prelevate

• Cerinţe pentru verificarea şi interpretarea rezultatelor

• Responsabilităţile şi calificarea necesară pentru personal

• Cerinţe pentru documentare şi organizarea datelor înregistrate, inclusiv modul în care rezultatele vor fi înregistrate şi stocate

• Cerinţe pentru raportarea şi comunicarea rezultatelor.

6. PROCEDURILE DE MANAGEMENT

Dacă prin monitorizare se detectează că un proces funcţionează în afara specificaţiilor limitelor critice sau operaţionale, trebuie să existe o procedură de a corecta devierea. O componentă importantă a planului de siguranţă a apei este dezvoltarea acestor acţiuni operaţionale de corectare pentru devieri specifice de la limitele stabilite.

Planurile de măsuri corective şi de remediere

O acţiune de remediere/corectare este definită ca acţiunea ce trebuie întreprinsă cînd rezultatele monitorizării indică o deviere de la limitele operaţionale sau critice.

Categoria de acţiuni de remediere poate fi diversă dar, într-un sistem ideal, capacitatea de a trece provizoriu la o sursă alternativă de apă este una dintre cele mai utile. Mai obişnuit, utilizarea staţiilor de dezinfecţie de rezervă sau clorinarea la punctele de repompare poate fi folosită pentru a corecta nivelul dezinfectantului rezidual liber din reţeaua de distribuţie a apei.

Este important să existe disponibilă o cantitate de dezinfectant pentru situaţii neaşteptate, care se va folosi în cazul înregistrării unor abateri de la concentraţiile maxim admise, astfel încât siguranţa apei să poată fi menţinută.

Pentru unele măsuri de control cum ar fi clorinarea, monitorizarea se recomandă să fie on-line, astfel încât acţiunile de remediere să poată fi întreprinse imediat. Pentru alte situaţii, de exemplu controlul densităţii animalelor în zonele de captare, monitorizarea poate fi doar anuală, iar abaterile pot necesita doar acţiuni de corectare care să se efectueze o dată la câteva luni sau ani.

O acţiune de remediere ar putea fi iniţiată ca răspuns la abateri ce provin din evenimente de tipul:

• Nerespectarea criteriilor de monitorizare operaţională/de control

• Efectuarea necorespunzătoare a tratării într-o staţie de epurare care deversează efluenţii într-o sursă de apă

• Notificarea incidentelor

• Deversarea de substanţe periculoase în sursele de apă

• Precipitaţii puternice în zona captărilor

• Gust, miros şi aspect neobişnuit al apei.

Planurile cu acţiunile corective cuprind în general:

• Detaliile de contact ale persoanelor responsabile

• Descriere clară a acţiunilor necesare în situaţii în care se înregistrează abateri

• Locul şi identitatea procedurilor de operare standard şi echipamentul necesa

• Amplasamentul echipamentului de rezervă

• Informaţii logistice şi tehnice relevante.

Procedurile de management în situaţii de urgenţă

Indiferent cât de detaliat este un plan de siguranţă, pot apărea evenimente neprevăzute sau neconformări pentru care nu există nici o acţiune de remediere. În astfel de cazuri este necesară elaborarea acţiunilor de remediere fără avertizare. Deşi nu este posibil să existe acţiuni de remediere specifice şi detaliate pentru a putea răspunde acestor scenarii, este bine să fie pregătit un plan general de răspuns pentru situaţii neprevăzute.

Un plan de răspuns în cazuri de urgenţă nu are definiţii specifice ale limitelor operaţionale sau critice. Mai degrabă, planul va include un protocol pentru evaluarea situaţiei împreună cu anunţarea activării planului de răspuns pentru cazuri de urgenţă. Acesta ar include persoanele responsabile şi criteriul de selecţie în funcţie de severitatea cazului etc.

Criteriul de selecţie poate cuprinde:

• Timpul necesar pentru producerea efectului

• Populaţia afectată

• Natura pericolului suspectat.

Succesul răspunsului în cazuri de urgenţă depinde de personalul de operare şi conducere al sistemelor de alimentare cu apă. Totuşi, activităţile generale care sunt comune multor evenimente susceptibile a produce contaminarea apei pot fi încorporate în planul de răspuns în cazuri de urgenţă. De exemplu, pentru sistemele de aprovizionare cu apă cu conducte, pot fi pregătite şi testate proceduri de operare standard prin evacuare, pentru utilizare în cazul în care apa contaminată trebuie evacuată din sistemul de conducte.

În mod similar, se pot pregăti, testa şi încorpora procedurile de operare standard (POS) pentru a schimba rapid sau pentru a ocoli rezervoarele. Dezvoltarea unui astfel de "pachet de instrumente" ca material de suport reduce probabilitatea erorilor şi grăbeşte reacţia în situaţii de răspuns de urgenţă. Pregătirea procedurilor clare, responsabilităţilor şi echipamentului pentru prelevare de probe şi stocare a apei în caz de urgenţă poate fi valoroasă pentru urmărirea epidemiologică şi pentru alte investigaţii. Prelevarea de probe şi stocarea apei din timp în perioada de suspectare a unei urgenţe ar trebui să fie parte din planul de răspuns/reacţie.

Planurile de răspuns la situaţii de urgenţă ar trebui să specifice clar responsabilităţile privind măsurile de coordonare luate, un plan de comunicare pentru a alerta şi informa utilizatorii apei distribuite şi planuri de furnizare şi distribuire a apei din stocurile de urgenţă.

Planurile de răspuns la situaţii de urgenţă ar trebui elaborate în colaborare cu grupul de lucru al PSA, autorităţile de reglementare cu responsabilităţi în domeniu şi alte părţi cointeresate şi ar trebui să fie în acord cu măsurile de răspuns în situaţii de urgenţă existente la nivel local şi naţional.

Aspectele-cheie ce trebuie rezolvate în planurile de răspuns la situaţii de urgenţă cuprind:

• Acţiuni de răspuns, inclusiv extinderea monitorizării;

• Responsabilităţile şi autorităţile interne şi externe faţă de organizaţie;

• Planuri de alimentare cu apă în caz de urgenţă;

• Protocoale de comunicare şi strategii, inclusiv procedurile de anunţare (interne, organismul de reglementare, presa şi publicul);

• Mecanisme pentru intensificarea supravegherii sănătăţii publice.

Ca urmare a apariţiei oricărei situaţii de urgenţă, ar trebui efectuată o investigaţie şi tot personalul implicat ar trebui informat pentru a discuta modul de acţiune şi pentru a rezolva orice probleme sau preocupări. Un raport scurt ar trebui transmis de către Grupul de lucru PSA, cuprinzînd cel puţin următorii factori:

• Cauza problemei;

• Identificarea problemei;

• Cele mai importante acţiuni necesare;

• Problemele care necesită un răspuns de urgenţă şi rezolvarea lor;

• Consecinţele imediate şi pe termen lung;

• Calitatea răspunsului de urgenţă;

• Recomandări pentru îmbunătăţirea planurilor de răspuns în situaţii de urgenţă şi PSA.

7. VALIDAREA ŞI VERIFICAREA MONITORIZĂRII

Validarea implică obţinerea de dovezi că elementele planului de siguranţă a apei vor fi eficiente în producerea apei potabile conform celor definite în ţintele de sănătate naţională. Aceasta ar putea include date obţinute în timpul punerii în funcţiune a staţiilor de tratare a apei. Verificarea implică monitorizare separată pentru a controla dacă Planul de siguranţă a apei funcţionează conform aşteptărilor.

Acest proces de colectare de dovezi că PSA este eficient se numeşte validare. Informaţiile necesare validării pot fi obţinute de la unităţile industriale relevante situate în zona captării, din bazele de date ale autorităţilor responsabile (optimizându-se astfel utilizarea în comun a resurselor), din literatura ştiinţifică şi tehnică şi din cunoştinţele profesionale ale experţilor.

Validarea monitorizării

Validarea ar trebui îndreptată către o evaluare a elementelor ştiinţifice şi tehnice din planul de siguranţă a apei. Validarea poate fi o monitorizare suplimentară care să dovedească ca PSA va avea eficienţă în îndeplinirea ţintelor bazate pe sănătate. Procesul de validare este necesar pentru a arăta că procesele de tratare pot opera conform cerinţelor. Se poate efectua în timpul etapelor întocmirii studiilor pilot, în timpul implementării iniţiale a unui sistem de tratare a apei nou sau alternativ şi este un instrument util în optimizarea proceselor de tratare existente.

Dovezile validării limitelor critice ale planurilor de siguranţă a apei pot proveni dintr-o gamă de surse, inclusiv din literatura ştiinţifică, asociaţii comerciale, departamente de reglementare şi legislative, date istorice, organisme profesionale sau cunoştinţele furnizorului. Acestea pot furniza informaţii pentru cerinţele ulterioare de testare, inclusiv utilizarea anumitor germeni patogeni sau organisme indicatoare. Parametrii microbiologici, cum sunt numărul germenilor sau enumerarea bacteriilor termotolerante, care pot fi necorespunzătoare pentru monitorizarea operaţională, pot fi folosite pentru scopurile de validare şi proiectarea sistemelor de tratare, deoarece acestea nu fac parte din monitorizare zilnică de rutină şi management şi aşadar timpul cuvenit primirii rezultatelor nu este o problemă.

Verificarea monitorizării

Verificarea este utilizarea de metode, proceduri sau teste adăugate celor folosite în monitorizarea operaţională pentru a determina dacă planul de siguranţă a apei respectă obiectivele stabilite descrise în ţintele privind calitatea apei şi/sau dacă planul de siguranţă a apei necesită o modificare sau o revalidare. Această monitorizare se aplică după elaborarea primei versiuni a PSA, pentru a dovedi că acesta este eficient.

Verificarea poate include verificarea măsurilor de control, testărilor microbiologice şi chimice sau verificarea planului de siguranţă a apei general, pentru a se asigura că este încă corect. Acest exerciţiu poate fi necesar, dacă au existat schimbări ale proceselor sau echipamentului.

Verificarea calităţii apei la parametrii microbiologici

În privinţa calităţii microbiologice, verificarea poate include analiza bacteriilor indicatoare ale poluării fecale sau mai poate include evaluarea densităţii germenilor patogeni specifici. Verificarea privind calitatea apei potabile din punct de vedere microbiologic este efectuată de:

I. Producătorul de apă (staţia de tratare a apei) trebuie să monitorizeze următorii parametri bacterii coliforme, clostridium perfringens (dacă este o apă de suprafaţă sau o sursă mixtă), Escherichia coli, enterococii şi numărul coloniilor la 22°C si 37°C, ca parte a monitorizării de control (operaţionale).

II. Centrele de Sănătate Publică trebuie să monitorizeze în cadrul monitoringului de audit toţi parametrii enumeraţi în Normele sanitare privind calitatea apei potabile, aprobate prin HG nr.934 din 15.08.2007.

Abordările privind verificarea cuprind testarea surselor de apă, testarea la punctul final al tratării şi la robinetul consumatorilor. Verificarea calităţii microbiologice a apei potabile cuprinde testarea pentru prezenţa de Escherichia coli ca indicator al poluării cu materii fecale. E. Coli furnizează dovezi evidente de poluare recentă cu bacterii coliforme. În practică, detectarea bacteriilor coliforme termotolerante poate fi o alternativă acceptabilă în multe situaţii. În timp ce E. Coli este un indicator util, are anumite limitări. Viruşii enterici şi protozoarele sunt mai rezistente la dezinfecţie şi în consecinţă absenţa E.Coli nu va indica neapărat îndepărtarea acestor organisme. Astfel de situaţii ar putea duce la decizia interzicerii utilizării sursei de apă despre care se cunoaşte a fi contaminată cu viruşi enterici şi paraziţi şi care generează un număr mare de îmbolnăviri prin enteroviroze şi boli parazitare.

Calitatea apei poate varia rapid şi toate sistemele sunt supuse la contaminări ocazionale. De exemplu, precipitaţiile pot creşte puternic nivelul contaminării microbiologice a surselor de apă, generând pericolul apariţiei unor epidemii hidrice în timpul său imediat după furtuni. Rezultatele analizelor trebuie interpretate ţinându-se cont de acest aspect.

Verificarea calităţii apei la parametrii chimici

Evaluarea calităţii apei potabile la parametrii chimici se bazează pe compararea rezultatelor analizelor efectuate cu valorile admise aprobate de legislaţia naţională – Normele sanitare privind calitatea apei potabile, aprobate prin HG nr.934 din 15.08.2007.

În cazul substanţelor nedorite care provin din materialele şi reactivii utilizaţi în producţia şi distribuirea apei potabile, accentul se pune direct pe controlul calităţii acestor produse. În controlarea materialelor şi reactivilor utilizaţi pentru potabilizare, procedurile de testare evaluează aportul de contaminanţi introduşi în apa potabilă, variaţiilor în timp a acestor concentraţii şi compararea lor cu valorile admise a parametrilor prevăzuţi de Normele sanitare menţionate.

O serie de substanţe chimice periculoase care pot apărea în apa potabilă sunt îngrijorătoare din cauza efectelor pe care le pot provoca după o singură expunere sau o serie de expuneri consecutive într-o perioadă scurtă de timp. Cel mai frecvent în condiţiile Republicii Moldova poluarea chimică a apelor subterane se manifestă prin nivele ridicate şi foarte ridicate de amoniu (poluare recentă, rareori - nitriţi), nitraţi (poluare veche) rezultaţi din activităţi agricole şi antropogene fără aplicarea măsurilor de protecţie a apelor freatice. Alţi contaminanţi frecvenţi rezultaţi din condiţiile geologice ale stratului acvifer sunt – fluorul, fierul, hidrogenul sulfurat, amoniul, borul. Foarte frecvent se întâlnesc în concentraţii sporite şi substanţe minerale (sulfaţi, cloruri, sodiu), dar acestea prezintă riscuri minime pentru sănătate.

Acolo unde concentraţia substanţei chimice de interes variază pe o scară largă, chiar şi o serie de rezultate analitice pot să nu identifice şi descrie riscul pentru sănătatea publică. În controlarea acestor tipuri de pericole, trebuie acordată atenţie atât cunoaşterii factorilor cauzători cât şi tendinţelor de variaţie a concentraţiilor determinate, din moment ce acestea vor indica dacă probleme grave pot apărea în viitor.

Alte pericole pot apărea intermitent, adeseori asociate cu activitatea sezonieră sau condiţiile meteorologice. Un exemplu este proliferarea algelor la suprafaţa apei, care generează cianobacterii toxice.

8. PROGRAME SUPORT

Programele suport sunt activităţile care asigură că mediul de operare, echipamentul utilizat şi oamenii nu devin o sursă suplimentară de pericole potenţiale care pot afecta sistemul de alimentare cu apă potabilă.

Câteva exemple de programe suport sunt:

• Instruirea adecvată a personalului în privinţa tuturor aspectelor referitoare la elaborarea şi implementarea PSA;

• PSA necesită numeroase proceduri operaţionale care pot fi scrise, de exemplu, într-un mod ordonat sub forma unor Instrucţiuni Standard de Operare;

• Asigurarea controlului de calitate a tuturor componentelor PSA, de exemplu a tuturor măsurătorilor şi măsurilor de control efectuate şi documentarea acestora prin proceduri, de exemplu controlul intern şi extern de calitate în cadrul laboratoarelor de analize.

Toate aceste măsuri încorporează principiile unui bun proces de control care sprijină planul de siguranţă a apei. Codurile/normele/metodologiile privind funcţionarea, managementul şi practicile de igienă sunt elemente esenţiale în legislaţia naţională.

Acestea ar trebui definite în procedurile de operare standard (POS) sau în regulile de operare a sistemelor:

• Practicile de lucru privind igiena, documentate prin menţinerea POS;

• Instruirea şi competenţa personalului implicat în lucrările de alimentare cu apă;

• Instrumente de organizare/conducere a acţiunii personalului, cum sunt sistemele de asigurare a calităţii;

• Asigurarea angajamentului factorilor de decizie, la toate nivelele, în vederea furnizării de apă sigură;

• Educarea comunităţilor ale căror activităţi pot influenţa calitatea apei;

• Calibrarea echipamentului de monitorizare;

• Păstrarea dovezilor prin menţinerea unui sistem de înregistrare.

Programele suport constau dintr-o serie de proceduri pe care furnizorii de apă le au deja elaborate, ca parte din funcţionarea normală.

Implementarea programelor suport cuprinde:

• Aranjarea practicilor de operare şi management existente;

• Analizare iniţială şi periodică, urmate de o actualizare continuă pentru îmbunătăţirea practicilor;

• Promovarea unor practici de calitate pentru încurajarea utilizării lor;

• Practici de audit pentru a verifica faptul că procedurile sunt utilizate, inclusiv luarea de măsuri corective în cazul nerespectării.

9. DOCUMENTAREA ŞI ÎNREGISTRAREA DOCUMENTELOR

Documentarea Planului de Siguranţă a Apei

PSA nu este un document unic, este alcătuit dintr-o serie de documente şi proceduri active folosite zilnic şi care reuneşte toate standardele şi manualele de operare pentru fiecare fază a procesului de aprovizionare cu apă. Un exemplu al conţinutului documentelor curente necesare într-un PSA şi priorităţile acestora este prezentat în Tabelul 6.

Documentarea şi înregistrarea sunt esenţiale pentru analizarea conformităţii planului de siguranţă şi a corespondenţei acestuia cu sistemului de alimentare cu apa.

Înregistrarea şi arhivarea documentelor

Suplimentar planului de siguranţă a apei propriu-zis, există înregistrări care fac parte din procesul de pregătire şi implementare a PSA, din programele de monitorizare şi acţiunile de remediere, înregistrări ale activităţilor desfăşurate în situaţii de urgenţă, documente privind validările şi verificările efectuate. Acestea pot fi împărţite în patru tipuri de înregistrări:

• Documentaţie suport pentru elaborarea PSA;

• Înregistrări generate de sistemul PSA;

• Documentarea metodelor şi procedurile utilizate;

• Înregistrări ale programelor de instruire a angajaţilor.

Verificarea înregistrărilor poate fi de ajutor în identificarea tendinţelor şi în efectuarea de ajustări operaţionale. Verificări periodice ale înregistrărilor PSA sunt recomandate astfel încât tendinţele să fie notate şi să se ia deciziile corespunzătoare cu privire la măsurile de remediere şi implementare. Aceste date înregistrate trebuie verificate cel puţin o dată pe an de către autoritatea care aplică aceste proceduri.

Sistemele de documentare şi înregistrare trebuie păstrate într-o formă simplă şi cât mai concentrată posibil. Documentarea corespunzătoare şi raportarea incidentelor/urgenţelor trebuie stabilită de asemenea. Operatorul trebuie să înveţe cât mai mult posibil din astfel de incidente pentru a îmbunătăţi pregătirea şi planificarea pentru evenimentele viitoare. Analizarea unui incident poate indica modificările necesare la protocoalele existente şi poate sugera că este necesară îmbunătăţirea sistemului de aprovizionare cu apă.

Principiile se aplică multor operaţii, inclusiv instrumentele de monitorizare şi analizare, indiferent dacă sunt în cadrul lucrărilor sau într-un laborator separat. În realitate, acestea produc un cadru pentru asigurarea calităţii care este esenţială pentru un proces continuu de alimentare cu apă, unde produsul adeseori ajunge la consumator înainte ca rezultatele monitorizarii să fie disponibile. Deşi PSA se bazează pe APCPC aşa cum a fost elaborat pentru industria alimentară, în această privinţă diferă deoarece industria alimentară se bazează aproape direct pe produse în serie.

Documentul principal va conţine toate componentele PSA şi va identifica unde se pot găsi celelalte documente suport. Este nevoie de un sistem de asigurare a calităţii documentelor, astfel încât acestea să nu poată fi modificate fără aprobarea persoanei responsabile, dar să fie posibilă actualizarea lor cu menţinerea unei evidenţe a modificărilor.

De exemplu, dacă apare un incident în care tratarea este compromisă iar procedurile se modifică ca răspuns la cunoştinţele noi dobândite, această informaţie devine valoroasă deoarece poate ajuta la elaborarea de răspunsuri/reacţii la alte situaţii.

PSA include de asemenea păstrarea de înregistrări cu privire la toate etapele procesului, inclusiv date analitice şi modul în care acestea sunt folosite, precum şi proceduri de operare necesare pentru laboratoare, primirea şi înregistrarea reclamaţiilor consumatorilor şi comunicarea acestora personalului de exploatare.

Multe din aceste documente vor fi disponibile la producătorul/distribuitorul de apă potabilă, dar acesta furnizează o structură prin care asigură că documentarea operaţiunilor cheie este actualizată şi la zi.

În pregătirea planului de siguranţă a apei este important ca personalul de operare/exploatare să fie implicat în proces deoarece cunoştinţele sale sunt adeseori vitale, iar PSA furnizează un mijloc de cunoaştere care ajută la asigurarea că procesul poate continua să funcţioneze eficient chiar dacă un membru al personalului nu este disponibil sau pleacă. Cu toate acestea, procedurile clare nu pot înlocui un personal instruit corespunzător.

Specificul PSA pentru sistemele mici de alimentare cu apă potabilă

Sistemele mici de alimentare cu apă potabilă, conform prevederilor Regulamentului sanitar aprobat prin HG nr.1466 din 30.12.2016, sunt considerate sistemele de alimentare cu apă potabilă din localităţile rurale cu o populaţie mai mică de 2000 locuitori sau cu o capacitate mai mică de 200 m³/zi, sistemele de apeduct care aprovizionează obiective cu activitate sezonieră (tabere de odihnă pentru copii, tabere de muncă), instalaţiile de captare a apei – fântână tubulară, izvor captat, cişmea, sondă arteziană cu sau fără reţea de distribuire a apei. Cel mai frecvent acestea sunt operate de către Asociaţii ale utilizatorilor de Apă, primării şi mai puţin de către întreprinderi specializate, deci, de regulă, personalul responsabil de sistem este mai puţin calificat ca în cazul operatorilor urbani. De acest fapt trebuie să ţinem cont la stabilirea echipei PSA, cu includerea în ea a reprezentanţilor cei mai activi ai şcolii din localitate, ai comunităţii, capabili împreună cu primăria să mobilizeze populaţia la realizarea măsurilor de diminuare a riscurilor identificate în cadrul evaluării sistemului. Se recomandă ca echipa să fie asistată obligator de către un reprezentant al instituţiei teritoriale de sănătate publică în procesul de elaborare a PSA.

De asemenea, trebuie de ţinut cont că aceste sisteme de regulă utilizează ape subterane, iar cele mai frecvente riscuri pentru sănătate în cazul unei operări inadecvate sunt poluarea microbiană, poluarea cu nitraţi, sau prezenţa fluorului, care necesită a fi monitorizate cu utilizarea unor metode accesibile de analiză, inclusiv pot fi utilizate metodele expres pentru evaluare rapidă.

CONCLUZII

Ghidul propus pentru elaborarea planurilor de siguranţă a apei se bazează pe cerinţele OMS, este similar altor ghiduri/metodologii PSA din Europa şi demonstrează paşii necesari pentru elaborarea unui PSA.

Un plan de siguranţă a apei constă în esenţă din trei componente:

• Evaluarea sistemului;

• Monitorizarea operaţională (control);

• Planurile de management (documentate şi comunicate).

În elaborarea planurilor de siguranţă a apei, aceste componente pot fi subîmpărţite pentru aplicarea celor 9 paşi principali, elaboraţi în detaliu:

1) Stabilirea Grupului de lucru pentru PSA;

2) Evaluarea pericolului;

3) Evaluarea riscurilor;

4) Măsurile de control;

5) Monitorizarea măsurilor de control;

6) Procedurile de management (rezolvarea eşecurilor măsurilor de control);

7) Validarea şi verificarea monitorizării;

8) Programe suport;

9) Documentarea şi înregistrarea documentelor.

Un plan de siguranţă a apei potabile poate fi fezabil şi aplicat atât în condiţiile unor sisteme urbane mari, cât şi pentru sistemele mici de alimentare cu apă potabilă.

PSA este parte a unui întreg sistem de asigurare a unei ape potabile sanogene şi curate.

Dispunerea geografică a informaţiei (GIS) reprezintă o modalitate modernă de prezentare, fiind atât un suport pentru luarea deciziei, cât şi o bună practică de comunicare către public şi alte părţi interesate/implicate.