BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea nr.21(10-23-02/1-1492) din 26.06.98 privind aplicarea facturilor TVA şi ţinerea registrelor de evidenţă a procurărilor şi livrărilor de către subiecţii plătitori ai TVA

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
26.06.1998
MINISTERUL FINANŢELOR Privind aplicarea facturilor TVA şi ţinerea registrelor de evidenţă a procurărilor şi livrărilor de către subiecţii plătitori ai TVA (Scrisoarea Ministerului Finanţelor) Nr.21(10-23-02/1-1492) din 26.06.98 "Contabilitate şi audit", 1998, nr.7, pag.120 * * * Abrogat: 10.04.2002 Scrisoarea Ministerului Finanţelor nr.(17-13-02/1-1741)23 din 10.04.2002 Notă: Scrisoarea modificată prin Scrisoarea Min.Fin. nr.(10-13-02/1-2253)32 din 26.04.2001 (modificarea nu a fost introdusă, deoarece lipseşte varianta româna a textului) Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în legătură cu intrarea în vigoare de la 01.07.98 a Titlului III al Codului fiscal "Taxa pe valoarea adăugată ", aduce la cunoştinţă indicaţiile privind modul de completare şi evidenţă a facturilor TVA şi a registrelor de evidenţă a procurărilor şi livrărilor. I. Subiecţii impozabili cu TVA la livrarea mărfurilor (serviciilor) impozabile cu TVA eliberează facturile TVA şi ţin Registrul de evidenţă a livrărilor şi Registrul de evidenţă a procurărilor. Fiecare livrare de marfă (serviciu) se perfectează prin completarea facturii şi se înregistrează în Registrul de evidenţă a livrărilor şi Registrul de evidenţă a procurărilor. Facturile TVA constituie documente de evidenţă strictă, ce însoţesc livrările impozabile ale mărfurilor şi serviciilor şi sînt obligatorii pentru a fi completate de către subiectul impozabil. Toate anexele la factura TVA constituie parte integrantă a acesteia. Factura TVA se completează de către subiectul impozabil - furnizor (antreprenor) pe măsura livrării mărfurilor (prestării serviciilor) în adresa organizaţiei (întreprinderii) - cumpărător (beneficiar) (în conţinuare respectiv - furnizor şi cumpărător) în patru exemplare. Originalul şi prima copie (de culoare verde) în termen de nu mai tîrziu de 7 zile lucrătoare după efectuarea livrării (expedierii mărfurilor, prestării serviciilor) se prezintă de către furnizor consumatorului şi acordă dreptul la trecerea în cont a sumelor TVA în modul stabilit. Copiile 2 şi 3 ale facturii TVA rămîn la dispoziţia furnizorului pentru a fi înregistrate în Registrul de evidenţă a livrărilor şi efectuarea calculării TVA la furnizare (livrarea mărfurilor, prestarea serviciilor). Factura TVA se semnează de contabilul-şef sau adjunctul său al furnizorului. [Alin. modificat prin Scrisoarea Min.Fin. nr.45(10-23-02/1-2596) din 09.11.1998] La primirea facturii TVA, ea se semnează de cumpărător sau reprezentantul lui. În factura TVA nu se admit corectări şi radieri. Corectările se confirmă prin semnătura conducătorului şi ştampila furnizorului cu indicarea datei corectării. Nu se permite utilizarea aparatelor de fax, utilajului mecanic şi altor aparate de copiere pentru amprentarea semnăturii. Facturile TVA, completate cu încălcarea modului de completare a lor, nu pot servi ca confirmare pentru trecerea în cont (restituirea) a sumelor TVA consumatorului. În factura TVA la livrările de export trebuie să fie indicat că bunurile sînt destinate pentru export, precum şi ţara destinaţiei. Facturile TVA primite şi eliberate se păstrează separat într-un loc special pe parcursul a 5 ani compleţi de la data primirii (eliberării) lor. Factura TVA pentru energia electrică şi termică livrată, serviciile telefonice şi comunale prestate se eliberează de către furnizori în conformitate cu termenele stabilite în acorduri, pentru acea perioadă gestionară în care a fost efectuată livrarea, odată cu prezentarea contului furnizorului, dar nu mai tîrziu de data de 7 a lunii care urmează după luna gestionară şi nu mai rar de o dată pe lună. Subiecţii impozabili care efectuează livrări de produse petroliere (benzină, motorină etc.) şi realizează aceste produse prin metoda bonurilor eliberate preventiv, în cazul cînd consumatorul achită prin virament procurarea unui lot mare de produse petroliere pentru a fi luate ulterior pe calea utilizării bonurilor pentru o alimentare de o singură dată, eliberează factura TVA în momentul achitării la procurarea bonurilor. În cazurile de vînzare a produselor petroliere în numerar celorlalţi consumatori (populaţie, persoane fizice) eliberarea facturilor TVA se efectuează la cererea cumpărătorului. Întreprinderile de alimentaţie publică - subiecţi impozabili în cazul vînzării bucatelor de fabricaţie proprie şi a mărfurilor procurate nu eliberează factura TVA (în cazul cînd aceasta nu cere cumpărătorul) şi organizează evidenţa TVA în modul stabilit pentru întreprinderile de comerţ cu amănuntul. Totodată, dacă consumatorul bucatelor (mărfurilor) este agent economic, ce achită în avans deservirea la întreprinderea de alimentaţie publică pentru o perioadă anumită de timp, eliberarea facturii TVA este obligatorie şi în cazul dat factura TVA se eliberează la momentul achitării deservirii viitoare. Regulile analogice de eliberare a facturii TVA se extind şi asupra întreprinderilor ce efectuează livrări de servicii poştale. În cazul necorespunderii volumelor livrate (mărfurilor facturate, serviciilor prestate) cu volumele mărfurilor, indicate în factura TVA, pentru suma devierii se efectuează eliberarea facturii TVA suplimentare. În cazul remunerării muncii de către subiectul impozabil angajaţilor proprii în formă naturală eliberarea copiilor 2 şi 3 ale facturilor TVA se efectuează o singură dată pentru fiecare perioadă de plată cu reflectarea pe denumiri a volumului total de mărfuri (producţie) eliberate. Pentru întreprinderi ce prestează servicii de intermediere la vînzarea mărfurilor conform condiţiilor acordurilor de comision sau însărcinării şi participanţilor la decontări se propune următorul mod de completare a facturilor TVA. Comitentul completează factura TVA la costul mărfii livrate, face o înscriere în Registrul de evidenţă a livrărilor şi o transmite comisionarului. Comisionarul completează factura TVA la expedierea mărfurilor cumpărătorului (unua sau mai multe, în dependenţă de numărul cumpărătorilor) la costul mărfurilor livrate, care include recompensa de comision şi face înscriere în Registrul de evidenţă a livrărilor în momentul eliberării facturii TVA. Înregistrarea în Registrul procurărilor se efectuează de întreprinderea-comisionar la momentul primirii facturii TVA de la întreprinderea-comitent sau în cazul decontărilor efective cu comitentul, cu prezenţa facturii TVA.Dacă mărfurile se livrează, în condiţiile comisiei, din afara teritoriului republicii, atunci înscrierea în Registrul procurărilor se efectuează de întreprinderea - comisionar după primirea declaraţiilor vamale de către organele vamale, în care este indicată suma TVA, achitată la import. [Alin. modificat prin Scrisoarea Min.Fin. nr.45(10-23-02/1-2596) din 09.11.1998] Factura TVA se completează la primirea avansului pentru livrările viitoare a mărfurilor (serviciilor), dar nu mai tîrziu de 7 zile de la data primirii lui. În cazul dat se eliberează copiile 2 şi 3 ale facturii TVA, ce constituie drept temei pentru calcularea TVA şi înregistrarea ei în Registrul de evidenţă a livrărilor la furnizor şi nu se prezintă consumatorului pentru înscrierea în Registrul de evidenţă a procurărilor. La importul serviciilor la data decontărilor pentru ele se eliberează copiile 2 şi 3 ale facturilor TVA, care servesc drept temei pentru calcularea TVA şi înregistrarea lor în Registrul de evidenţă a livrărilor. La importul mărfurilor eliberarea facturilor TVA nu se efectuează. Un model de completare a facturii TVA se prezintă în exemplul prezentat mai jos. Exemplu Factura TVA Seria xxx Nr.xxxxx Data eliberării facturii (data, luna, anul) 02.07.98 Furnizor S.R.L. "Succes", or.Chişinău, bd.Renaşterii, 23, c/f şi nr. de înregistrare a plătitorului de TVA xxxx/xx Consumator S.A. "Noroc", or.Bălţi, str.Ostrovschi 14, c/f şi nr. de înregistrare a plătitorului de TVA xxxx/xx. Este întocmită în baza facturii de expediţie seria xxx nr.xxxxxx din 01.07.98 Punctul de destinaţie a mărfurilor de export____________________ (lei) ------------------------------------------------------------------------ Data |Denumirea|Unita-|Canti-|Valoarea| Cota| Suma| Suma | Suma livrării | mărfii |tea de|tatea |unui | TVA,| TVA |totală |totală |(servici-|măsură|mărfii|articol | % |pe un|de plată,|a TVA |ilor) | | |fără TVA| |arti-|fără TVA | | | | | | |col | | ------------------------------------------------------------------------ 01.07.98 Divin st.0,5 100 25 20 5 2500 500 "Doina" 01.07.98 Divin st.0,5 50 10 20 2 500 100 "Belîi Aist" 01.07.98 Vin st.0,75 200 4,5 20 0,9 400 180 "Kagor" ------------------------------------------------------------------------ Valoarea totală a livrărilor impozitate fără TVA 3400 lei Valoarea totală a livrărilor fără TVA 3900 lei Total taxa pe valoarea adăugată 780 lei Valoarea totală a livrărilor conform facturii 4680 lei. În factura TVA este obligatorie includerea livrărilor impozitate la cota standard, la cota zero şi a livrărilor scutite de TVA (dacă acestea sunt), a livrărilor în Federaţia Rusă şi raioanele de est ale Republicii Moldova. Pentru mărfurile, costul cărora nu depăşeşte 0,1 lei, coloana "TVA pe un articol" nu se completează, TVA se indică numai în coloana "Suma totală a TVA". Sumele totale ale facturii TVA trebuie să includă sumele generalizate, ţinînd cont de indicii totali ai anexelor. Pentru vînzarea cu amănuntul în locurile special amenajate, cu plata în numerar, eliberarea facturii TVA nu este obligatorie, daca sînt respectate următoarele condiţii: a) subiectul impozabil ţine evidenţa sumei primite şi achitate în numerar la fiecare punct comercial şi de prestări servicii în conformitate cu legislaţia privind efectuarea decontărilor băneşti pentru operaţiile comerciale sau serviciile prestate. Înscrierea se efectuează în momentul primirii sau achitării sumei în numerar. La sfîrşitul fiecărei zile de lucru se face bilanţul; b) la sfîrşitul fiecărei zile de lucru, în documentaţia de evidenţă este înscrisă suma totală a TVA pentru livrările efectuate, iar în documentul de evidenţă a valorilor materiale procurate se introduc datele din facturile TVA care au fost achitate în numerar. În comerţul cu amănuntul şi sfera de deservire, care efectuează vînzări în numerar, la cererea consumatorului eliberarea facturii TVA este obligatorie. II. Subiecţii impozabili cu TVA - furnizorii mărfurilor (serviciilor) ţin Registrul de evidenţă a livrărilor. Registrul de evidenţă a livrărilor se ţine discret (nu conform totalului cumulativ). Registrul de evidenţă a livrărilor este destinat pentru înscrierea facturilor TVA (benzilor de înregistrare a aparatelor de casă, borderourilor de evidenţă), întocmite de furnizor, în scopul determinării sumei TVA pentru mărfurile livrate (facturate) (serviciile prestate). Evidenţa facturilor TVA în Registrul de evidenţă a livrărilor se efectuează în ordinea cronologică pe măsura facturării mărfurilor (prestării serviciilor) sau primirii avansului, dar nu mai tîrziu de 7 zile lucrătoare de la data livrării (facturării), prestării serviciilor sau primirii avansului. Registrul de evidenţă a livrărilor trebuie să includă următoarele date: - numărul curent al facturii TVA; - data eliberării ei; - denumirea (numele) consumatorului; - descrierea succintă a livrării; - valoarea totală a livrării, prezentată pentru a fi achitată fără TVA; - suma totală a TVA; - suma rabatului, dacă aceasta se oferă. La livrarea (facturarea) mărfii (prestarea serviciilor) pentru avansul primit, în Registrul de evidenţă a livrărilor se face o înscriere, care micşorează suma TVA înscrisă pentru avansul achitat, cu modificarea corespunzătoare a sumei totale pentru perioada gestionară în care a fost efectuată livrarea (facturarea) mărfii (prestarea serviciilor). Apoi se reflectă operaţiile de livrare (facturare) de-facto pentru avansul primit. Registrul de evidenţă a livrărilor trebuie să fie cusut, iar paginile - numerotate şi adeverite cu ştampilă. Controlul asupra corectitudinii ţinerii Registrului se pune în sarcina conducătorului întreprinderii - contribuabil al TVA sau persoanei împuternicite de el. În Registrul de evidenţă a livrărilor este obligatorie includerea şi a datelor facturilor, eliberate la exportul mărfurilor (serviciilor) sau datele facturii de transport la livrarea mărfurilor (serviciilor) scutite de TVA. III. Subiecţii impunerii - consumatorii mărfurilor (serviciilor) ţin Registrul de evidenţă a procurărilor. Registrul de evidenţa a procurărilor se ţine în mod discret. Registrul de evidenţă a procurărilor este destinat pentru înregistrarea facturilor TVA, prezentate de furnizori, în scopul determinării sumei TVA destinate trecerii în cont (restituirii). Suma TVA pentru mărfurile (serviciile) procurate (achitate) se trec în cont la consumator numai în cazul prezenţei facturilor TVA, declaraţiilor vamale care confirmă achitarea TVA la import şi înscrierilor corespunzătoare în Registrul de evidenţă a procurărilor. Datele facturii TVA primite se înscriu în Registrul de evidenţă a procurărilor pe măsura primirii facturilor TVA. [Alin. modificat prin Scrisoarea Min.Fin. nr.45(10-23-02/1-2596) din 09.11.1998] Facturile TVA prezentate de furnizor trebuie să fie înregistrate în Registrul de evidenţă a procurărilor în ordine cronologică - pe măsura trecerii la intrări a mărfurilor (serviciilor) procurate. În cazul utilizării mărfurilor (serviciilor) procurate în alte scopuri decît cele legate de activitatea de întreprinzător, pentru care a fost efectuată în modul stabilit trecerea în cont (restituirea) sumelor TVA, în Registrul de evidenţă a procurărilor se face înscrierea ce corectează această sumă a impozitului, cu diminuarea corespunzătoare a sumei totale a TVA destinate trecerii în cont (restituirii) în perioada curentă de dare de seamă. La procurarea mărfurilor în Federaţia Rusă şi în raioanele de est ale Republicii Moldova, drept temei pentru înscriere în Registrul de evidenţă a procurărilor serveşte factura TVA conform formularului stabilit sau documentului de însoţire (factura de transport) cu evidenţierea obligatorie în ea a sumei TVA într-un rînd separat. Registrul de evidenţă a procurărilor trebuie să includă următoarele date: - numărul de ordine al facturii TVA; - data primirii facturii; - denumirea (numele) furnizorului; - descrierea succintă a livrării; - valoarea totală a livrării fără TVA; - suma totală a TVA; - valoarea oricăror mărfuri exportate, reimportate de către exportator fără schimbarea caracteristicilor lor cantitative şi calitative. Registrul de evidenţă a procurărilor trebuie să fie cusut, iar paginile lui numerotate şi adeverite prin ştampilă. Controlul asupra corectitudinii ţinerii evidenţei se pune în sarcina conducătorului întreprinderii sau persoanei împuternicite. În cazul existenţei unui număr mare de cumpărători (consumatori) sau furnizori, precum şi a formei de evidenţă computerizate se permite ţinerea computerizată a Registrului de evidenţă a livrărilor (procurărilor). În cazul dat, la expirarea perioadei gestionare, dar nu mai tîrziu de ultima zi a lunii ce urmează după luna (trimestrul) de dare de seamă. Registrul de evidenţă a livrărilor (procurărilor) se tipăreşte, paginile se numerotează, se coase şi se adeveresc cu ştampilă. IV. Contribuabilii procură facturile TVA la editura "Statistica". La procurarea lor este necesară prezentarea certificatului de înregistrare a contribuabilului TVA, eliberat de IFS teritorial de la locul de înregistrare. Contribuabilii TVA trebuie să ţină evidenţa veridică a blanchetelor TVA necompletate, pe care le au la dispoziţie. Se interzice multiplicarea şi transmiterea facturilor TVA necompletate altor întreprinderi, precum şi filialelor, oficiilor şi subdiviziunilor separate ale întreprinderii, inclusiv şi subiecţilor impozabili privind TVA, care livrează de sine stătător mărfuri (servicii), sau persoanelor fizice. Controlul asupra corectitudinii evidenţei şi utilizării facturilor TVA se pune în sarcina conducătorului întreprinderii sau persoanei împuternicite. Despre cele expuse de adus la cunoştinţa contribuabililor. Viceministru MIHAIL MANOLI