Lege nr. 20 din 26.02.2026
privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a
contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune
nr. 20 din 26.02.2026
(în vigoare 01.04.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.137 art.108 din 25.03.2026
* * *
UE
C U P R I N S
Articolul 1. Domeniul de aplicare a legii
Articolul 2. Noţiuni principale
Articolul 3. Statutul Autorităţii Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor
Articolul 5. Principiile de activitate
Articolul 6. Colaborarea ANSC cu Parlamentul, cu autorităţile şi instituţiile publice
Articolul 11. Completele de soluţionare a contestaţiilor
Articolul 12. Numirea membrilor pentru soluţionarea contestaţiilor
Articolul 13. Condiţii pentru a candida la funcţia de membru pentru soluţionarea contestaţiilor
Articolul 18. Dreptul la contestare
Articolul 19. Depunerea contestaţiei
Articolul 21. Procedura de examinare a contestaţiilor
Articolul 22. Procedura de soluţionare a contestaţiilor
Articolul 23. Soluţiile pe care le poate pronunţa ANSC
Articolul 24. Actele de soluţionare ale ANSC
Articolul 25. Raportarea măsurilor de remediere
Articolul 27. Soluţionarea litigiilor
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 28. Dispoziţii finale
Articolul 29. Dispoziţii tranzitorii
Anexă Modificarea unor acte normative
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Prezenta lege transpune parţial (art.1 alin.(1)–(3), art.2 alin.(1)–(5), (8) şi (9), art.2a–2f şi 3a) Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 395 din 30 decembrie 1989, CELEX: 31989L0665, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, precum şi transpune parţial (art.1 alin.(1)–(3), art.2 alin.(1)–(5), (8) şi (9), art.2a–2f şi art.3a) Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 76 din 23 martie 1992, CELEX: 31992L0013, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Domeniul de aplicare a legii
Prezenta lege reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor, remediile şi căile de atac, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, a contractelor de achiziţii sectoriale, a contractelor de concesiune de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii de către autorităţile/entităţile contractante.
Articolul 2. Noţiuni principale
(1) În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:
1. interes – preocupare legitimă, directă şi actuală, de natură publică sau privată, care poate fi afectată de o decizie, acţiune sau inacţiune intervenită în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, a contractelor de achiziţii sectoriale, a contractelor de concesiune de lucrări sau a contractelor de concesiune de servicii;
2. procedură de atribuire – procedură reglementată de legislaţia-cadru prin care se intenţionează a atribui un contract de achiziţie publică, un contract de achiziţie sectorială, un contract de concesiune de lucrări sau un contract de concesiune de servicii;
3. remediere – acţiune de corectare a unui act al autorităţii/entităţii contractante, emis în cadrul unei proceduri de atribuire;
4. termen de aşteptare – intervalul în care autoritatea/entitatea contractantă nu are dreptul de a încheia un contract de achiziţie publică, un contract de achiziţie sectorială, un contract de concesiune de lucrări sau un contract de concesiune de servicii, sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului.
(2) Noţiunile prevăzute la alin.(1) se completează, după caz, cu noţiunile definite în legislaţia privind achiziţiile publice, în legislaţia privind achiziţiile sectoriale, precum şi în legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
Articolul 3. Statutul Autorităţii Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor
(1) Autoritatea Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor (în continuare – ANSC) este o autoritate publică autonomă care examinează şi/sau soluţionează contestaţii formulate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, a contractelor de achiziţii sectoriale, a contractelor de concesiune de lucrări sau a contractelor de concesiune de servicii.
(2) ANSC este persoană juridică de drept public ce dispune de conturi trezoreriale, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi de alte atribute specifice autorităţilor publice conform legislaţiei.
(3) ANSC dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară, conform prezentei legi.
(4) ANSC are obligaţia de a asigura respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale tuturor părţilor implicate în procedura de soluţionare a contestaţiei, fără nicio privilegiere sau discriminare.
(5) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea ANSC, structura şi efectivul-limită ale acesteia se aprobă prin hotărâre a Parlamentului.
Articolul 4. Bugetul ANSC
(1) Activitatea ANSC este finanţată integral din bugetul de stat, în limitele alocaţiilor bugetare aprobate prin legea bugetului de stat.
(2) Bugetul ANSC se elaborează şi se aprobă conform principiilor, regulilor şi procedurilor prevăzute de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 pentru autorităţile bugetare independente/autonome.
Articolul 5. Principiile de activitate
Activitatea ANSC se bazează pe următoarele principii:
a) independenţă – desfăşurarea activităţii independent de Guvern, de alte autorităţi publice, de alte persoane juridice de drept public sau privat şi de persoane fizice;
b) legalitate – respectarea Constituţiei Republicii Moldova, a legislaţiei naţionale şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
c) imparţialitate – desfăşurarea activităţii de soluţionare a contestaţiilor cu obiectivitate, în mod nepărtinitor, în baza raţionamentelor profesionale şi a normelor legale;
d) disponibilitate – posibilitatea părţilor de a determina independent întinderea pretenţiilor şi a mijloacelor de apărare;
e) contradictorialitate – posibilitatea părţilor de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în procesul de soluţionare a contestaţiei, precum şi de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu contestaţia.
Articolul 6. Colaborarea ANSC cu Parlamentul, cu autorităţile şi instituţiile publice
(1) ANSC prezintă Parlamentului, până la data de 15 martie a fiecărui an, un raport anual de activitate, care include date şi analize cu privire la cazurile de soluţionare a contestaţiilor. Acest raport este audiat în şedinţa plenară a Parlamentului.
(2) Raportul prevăzut la alin.(1) se publică pe site-ul web oficial al ANSC în termen de 7 zile de la data prezentării acestuia în Parlament.
(3) ANSC colaborează cu autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv cu organele de drept, respectând principiile legalităţii şi neintervenţiei în activitatea acestora.
(4) ANSC informează autorităţile publice centrale de specialitate în cazul în care constată deficienţe ale legislaţiei privind achiziţiile publice, ale legislaţiei privind achiziţiile sectoriale, precum şi ale legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
(5) Autorităţile publice centrale de specialitate cu competenţe în domeniul achiziţiilor publice, al achiziţiilor sectoriale şi al concesiunilor informează ANSC în cazul în care constată existenţa unor practici neunitare în exercitarea atribuţiilor de soluţionare a contestaţiilor.
(6) În scopul exercitării atribuţiilor sale, ANSC este în drept să solicite informaţii, acte şi alte materiale care au legătură cu obiectul contestaţiei de la autorităţi şi instituţii publice, precum şi de la alte entităţi de drept public sau privat, în măsura în care deţin informaţii relevante pentru soluţionarea contestaţiilor, iar acestea sunt obligate să le prezinte, cu excepţia cazurilor în care acest fapt este interzis expres de legislaţie.
(7) ANSC este în drept să contracteze specialişti calificaţi sau entităţi specializate pentru prestarea de servicii/acordarea asistenţei de specialitate.
Articolul 7. Transparenţa
(1) ANSC asigură transparenţa activităţii sale prin furnizarea de informaţii de interes public, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) În scopul informării publicului şi al asigurării accesului la informaţii, ANSC publică pe site-ul său web oficial şi, după caz, în alte surse electronice:
a) raportul anual de activitate prezentat Parlamentului în condiţiile legii;
b) deciziile adoptate în soluţionarea contestaţiilor, cu excepţia celor care conţin informaţii clasificate sau protejate conform legii;
c) orice alte informaţii de interes public stabilite de ANSC, în limitele legislaţiei aplicabile privind protecţia datelor personale, secretul comercial sau secretul de stat, conform prevederilor Legii nr.384/2023 privind protecţia secretelor comerciale, ale Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat şi ale Legii nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public, care ar putea aduce atingere concurenţei loiale dintre operatorii economici.
Capitolul II
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII
Articolul 8. Structura ANSC
(1) ANSC are în componenţa sa 7 membri pentru soluţionarea contestaţiilor, inclusiv preşedintele şi vicepreşedintele, care au statut de persoane cu funcţii de demnitate publică.
(2) ANSC îşi exercită atribuţiile de soluţionare a contestaţiilor prin intermediul completelor de soluţionare a contestaţiilor, constituite în conformitate cu prezenta lege şi cu regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea ANSC.
(3) În cadrul ANSC activează un colegiu. Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea colegiului şi componenţa nominală a acestuia se aprobă de către preşedintele ANSC.
Articolul 9. Conducerea ANSC
(1) Conducerea ANSC se exercită de către preşedintele acesteia.
(2) În cazul absenţei preşedintelui ANSC, atribuţiile acestuia se exercită de către vicepreşedinte.
Articolul 10. Atribuţiile preşedintelui ANSC
(1) Preşedintele ANSC are următoarele atribuţii:
a) exercită conducerea ANSC şi organizează activitatea acesteia în conformitate cu legislaţia;
b) reprezintă ANSC în relaţiile acesteia cu alte instituţii din ţară şi de peste hotare;
c) coordonează, organizează şi monitorizează activităţile de gestionare a resurselor umane şi de aplicare a politicilor de personal;
d) organizează şi implementează sistemul de control intern managerial şi poartă răspundere managerială pentru administrarea alocaţiilor bugetare şi a patrimoniului public aflat în gestiunea ANSC;
e) exercită alte atribuţii prevăzute de lege.
(2) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele ANSC emite ordine şi dispoziţii.
Articolul 11. Completele de soluţionare a contestaţiilor
(1) Completele de soluţionare a contestaţiilor (în continuare – complete) din cadrul ANSC adoptă decizii şi încheieri.
(2) Componenţa completelor, inclusiv preşedinţii, se aprobă prin ordinul preşedintelui ANSC pentru o perioadă de cel mult 12 luni calendaristice. Aceeaşi componenţă a completului, inclusiv preşedintele, poate fi păstrată nu mai mult de două perioade consecutive.
(3) Activitatea de examinare şi soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a contestaţiilor prin intermediul sistemului informaţional de management electronic al documentelor, conform procedurii stabilite de regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea ANSC.
(4) Prin derogare de la prevederile alin.(3), în vederea pronunţării unei soluţii unitare, contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire se distribuie astfel:
a) contestaţiile depuse până la data-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor se repartizează şi se soluţionează de un singur complet desemnat pentru această etapă;
b) contestaţiile depuse după data-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor se repartizează şi se soluţionează de un alt complet desemnat, distinct faţă de cel prevăzut la lit.a).
Articolul 12. Numirea membrilor pentru soluţionarea contestaţiilor
(1) Selectarea preşedintelui ANSC şi a membrilor pentru soluţionarea contestaţiilor se face pe baza aptitudinilor profesionale, în urma unui concurs public, imparţial şi transparent, organizat de către Comisia pentru economie, buget şi finanţe a Parlamentului.
(2) Preşedintele ANSC şi membrii pentru soluţionarea contestaţiilor sunt numiţi de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea Comisiei pentru economie, buget şi finanţe a Parlamentului, pentru un mandat de 5 ani. Aceeaşi persoană poate ocupa funcţia de membru, preşedinte şi/sau vicepreşedinte pentru cel mult două mandate consecutive.
(3) Vicepreşedintele se desemnează de către Parlament, la propunerea preşedintelui ANSC, din rândul membrilor pentru soluţionarea contestaţiilor.
Articolul 13. Condiţii pentru a candida la funcţia de membru pentru soluţionarea contestaţiilor
(1) Poate candida la funcţia de membru pentru soluţionarea contestaţiilor persoana care corespunde cumulativ următoarelor cerinţe:
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) nu se află sub incidenţa vreunei măsuri de ocrotire judiciare, instituită în condiţiile legii;
c) deţine diplomă de studii superioare;
d) are o vechime în muncă de cel puţin 7 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum şi o experienţă de cel puţin doi ani în domeniul achiziţiilor publice, sectoriale sau al concesiunilor;
e) posedă limba română;
f) nu a fost privată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi;
g) nu este membru al unui partid politic sau al unei organizaţii social-politice;
h) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate;
i) nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale;
j) nu a atins vârsta de pensionare.
(2) Pentru funcţia de preşedinte, candidatul trebuie să întrunească următoarele condiţii suplimentare:
a) deţine o diplomă de licenţă în domeniul juridic;
b) are experienţă managerială de cel puţin 5 ani.
Articolul 14. Drepturile, obligaţiile şi incompatibilităţile membrului pentru soluţionarea contestaţiilor
(1) Membrul pentru soluţionarea contestaţiilor are următoarele drepturi:
a) să înainteze propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii ANSC;
b) să beneficieze de asistenţă juridică, metodologică şi tehnică în procesul de soluţionare a contestaţiilor;
c) să îşi expună opinia separată cu privire la contestaţie, care va fi anexată la dosarul procedurii.
(2) Membrul pentru soluţionarea contestaţiilor are următoarele obligaţii:
a) să soluţioneze cu obiectivitate şi în termen contestaţiile, respectând principiile reglementate la art.5;
b) să evite orice ingerinţă în activitatea de soluţionare a contestaţiilor din partea persoanelor fizice sau juridice ori a grupurilor de interese, care ar putea afecta independenţa, imparţialitatea sau ar putea crea suspiciuni în acest sens, având obligaţia de a denunţa şi de a raporta orice influenţă necorespunzătoare sau presiune exercitată asupra activităţii sale, conform legislaţiei privind integritatea în exercitarea funcţiei publice;
c) să evite orice situaţie care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită;
d) să participe la şedinţele de soluţionare a contestaţiilor şi să respecte secretul deliberărilor;
e) să îşi exprime votul prin "pro" sau "contra", abţinerea de la vot fiind exclusă, cu excepţia cazului în care acesta se află în conflict de interese ce a fost declarat;
f) să îşi perfecţioneze, în mod continuu, abilităţile şi pregătirea profesională în conformitate cu cerinţele de specializare stabilite prin regulamentul intern şi prin alte acte normative relevante;
g) să dea dovadă de competenţă profesională şi de imparţialitate în raport cu persoanele cu care intră în contact în calitate de persoană oficială;
h) să asigure securitatea şi confidenţialitatea tuturor datelor conţinute în dosarele procedurilor pe care le examinează;
i) să respecte normele stabilite prin regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea ANSC şi prin alte acte interne ale acesteia;
j) să îşi depună, în conformitate cu legislaţia, declaraţia de avere şi interese personale;
k) să fie independent la soluţionarea contestaţiilor, deciziile pronunţate fiind bazate pe stricta aplicare şi respectare a legii.
(3) Membrul pentru soluţionarea contestaţiilor nu este în drept:
a) să desfăşoare activitate de întreprinzător direct sau prin intermediari;
b) să deţină mai mult de 5% din participaţiuni sau acţiuni în societăţi comerciale, inclusiv în bănci, societăţi de plată, societăţi emitente de monedă electronică, societăţi de asigurare şi reasigurare, organizaţii de creditare nebancară, în întreprinderi de stat sau în societăţi pe acţiuni cu capital de stat;
c) să desfăşoare alte activităţi profesionale remunerate, cu excepţia activităţilor didactice, ştiinţifice, de formare profesională sau de creaţie literară şi artistică, cu condiţia ca acestea să nu aducă atingere independenţei, imparţialităţii sau exercitării corespunzătoare a funcţiei.
Articolul 15. Încetarea, revocarea şi suspendarea mandatului membrului pentru soluţionarea contestaţiilor
(1) Mandatul membrului pentru soluţionarea contestaţiilor încetează în cazul:
a) demisiei;
b) revocării;
c) expirării mandatului;
d) decesului.
(2) Revocarea preşedintelui ANSC sau a unui membru pentru soluţionarea contestaţiilor se face de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului sau a cel puţin o treime din numărul deputaţilor aleşi, în cazul:
a) pierderii cetăţeniei Republicii Moldova;
b) condamnării, în baza hotărârii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată, pentru comiterea unei infracţiuni;
c) imposibilităţii de a-şi exercita atribuţiile din motive de sănătate, confirmată prin certificat medical, pe o perioadă de cel puţin 4 luni consecutive;
d) declarării dispariţiei fără veste, în conformitate cu legislaţia;
e) desfăşurării activităţii în cadrul unui partid politic sau al unei organizaţii social-politice;
f) constatării, prin act rămas definitiv, emis de o autoritate competentă potrivit legii, cum ar fi instanţa de judecată sau autoritatea de integritate, a săvârşirii, în mod direct sau prin intermediar, a unui act juridic interzis de cadrul normativ privind conflictul de interese, incompatibilitatea sau alte fapte de natură să afecteze integritatea funcţiei;
g) privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita anumite activităţi, ca pedeapsă de bază sau complementară, prin hotărâre judecătorească definitivă;
h) nedepunerii declaraţiei de avere şi interese personale sau refuzului de a o depune, în condiţiile legii;
i) constatării executării necorespunzătoare sau a neexecutării atribuţiilor sale;
j) constatării, în urma controlului parlamentar efectuat în condiţiile legii, a unei activităţi defectuoase.
(3) Preşedintele ANSC este obligat să înainteze Parlamentului propunerea privind încetarea sau, după caz, revocarea mandatului membrului pentru soluţionarea contestaţiilor imediat după ce a aflat de existenţa unei situaţii prevăzute la alin.(1) sau (2).
(4) Suspendarea mandatului membrului pentru soluţionarea contestaţiilor are loc în modul stabilit la art.21 din Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, cu informarea Parlamentului.
(5) Perioada de suspendare se include în durata totală a mandatului membrului pentru soluţionarea contestaţiilor.
(6) Încetarea sau revocarea mandatului membrului pentru soluţionarea contestaţiilor se dispune prin hotărâre a Parlamentului, adoptată cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
Articolul 16. Personalul ANSC
(1) Personalul ANSC este constituit din funcţionari publici, pentru care se aplică prevederile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, şi din personal contractual, pentru care se aplică prevederile legislaţiei muncii.
(2) ANSC asigură formarea iniţială şi continuă a personalului conform actelor normative şi modalităţilor stabilite prin actele interne.
Articolul 17. Colegiul ANSC
(1) Colegiul este un organ format din membrii pentru soluţionarea contestaţiilor în vederea respectării prevederilor legale şi aplicării practicilor unitare prin hotărâri de unificare, funcţionând sub conducerea preşedintelui ANSC.
(2) Colegiul se convoacă în şedinţe la iniţiativa preşedintelui ANSC, a unui complet sau la cererea a cel puţin o treime din membrii colegiului.
Capitolul III
SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIILOR
Articolul 18. Dreptul la contestare
(1) Orice persoană care are sau a avut un interes în obţinerea unui contract de achiziţie publică, a unui contract de achiziţie sectorială, a unui contract de concesiune de lucrări sau a unui contract de concesiune de servicii şi care consideră că, în cadrul procedurilor de atribuire, un act al autorităţii/entităţii contractante a vătămat un drept al său recunoscut de lege, fapt ce i-a cauzat sau poate să îi cauzeze prejudicii, este în drept să conteste actul respectiv în modul stabilit de prezenta lege.
(2) Se consideră că ofertanţii sunt interesaţi în cazul în care nu au fost excluşi definitiv din procedura de atribuire. O excludere este definitivă dacă a fost notificată ofertanţilor interesaţi şi fie a fost considerată legală de către ANSC, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac.
(3) Candidaţii se consideră a fi interesaţi dacă autoritatea/entitatea contractantă nu a făcut publice informaţiile privind respingerea candidaturii acestora înainte de notificarea deciziei de atribuire a contractului către ofertanţii interesaţi.
(4) În sensul prevederilor alin.(1), prin act al autorităţii/entităţii contractante se înţelege orice acţiune sau inacţiune care produce sau poate produce efecte juridice în legătură cu procedura de atribuire.
(5) Operatorul economic are obligaţia de a-şi exercita cu bună-credinţă dreptul prevăzut la alin.(1).
Articolul 19. Depunerea contestaţiei
(1) Operatorul economic vătămat poate sesiza ANSC în vederea anulării actului şi/sau a recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim prin depunerea unei contestaţii în termen de 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a documentelor transmise prin mijloace electronice sau în termen de 15 zile – în cazul utilizării altor mijloace de comunicare, fără dreptul la repunerea în termenele stabilite.
(2) Depunerea contestaţiei ce se referă la acte ale autorităţii/entităţii contractante care sunt emise sau au loc înainte de deschiderea ofertelor se efectuează cu respectarea termenelor prevăzute la alin.(1). Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a prelungi perioada stabilită pentru depunerea ofertelor/cererilor de participare în cazul în care, din momentul emiterii actului în sensul art.18 alin.(4), nu pot fi respectate termenele pentru depunerea contestaţiei.
(3) În sensul alin.(1), data luării la cunoştinţă a documentelor transmise prin mijloace electronice se consideră data publicării acestora în Sistemul informaţional "Registrul de stat al achiziţiilor publice".
(4) Contestaţia se depune în formă scrisă, în limba română, semnată de persoana împuternicită, şi trebuie să conţină:
a) numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, în cazul persoanelor juridice, denumirea completă a operatorului economic, numele şi prenumele reprezentantului acestuia, copia documentului care confirmă împuternicirile, adresa juridică şi datele de contact;
b) denumirea autorităţii/entităţii contractante, adresa juridică şi datele de contact;
c) denumirea obiectului contractului de achiziţie publică, al contractului de achiziţie sectorială, al contractului de concesiune de lucrări sau al contractului de concesiune de servicii şi procedura de atribuire aplicată;
d) esenţa şi temeiul contestaţiei, cu indicarea drepturilor sau intereselor legitime ale contestatorului, încălcate în cadrul procedurii de atribuire;
e) nomenclatorul documentelor anexate la contestaţie;
f) semnătura contestatorului persoană fizică sau a reprezentantului persoanei juridice;
g) dovada achitării taxei de stat.
(5) Contestaţia poate fi depusă şi prin mijloace electronice, utilizând un formular standardizat care va include câmpuri obligatorii corespunzătoare informaţiilor prevăzute la alin.(4), precum şi opţiunea de a anexa documentele justificative. Procedura de transmitere a contestaţiei prin mijloace electronice, inclusiv cerinţele tehnice şi condiţiile de utilizare a formularului, se stabileşte prin regulamentul aprobat de ANSC.
(6) Contestatorul anexează la contestaţie şi copia actului atacat, în cazul în care acesta a fost emis, precum şi copii ale înscrisurilor prevăzute la alin.(4), dacă acestea sunt disponibile.
(7) În situaţia în care ANSC constată că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la alin.(4), aceasta va solicita contestatorului completarea contestaţiei în termen de 3 zile de la înştiinţare. În cazul în care contestatorul nu se conformează solicitării, contestaţia se restituie fără examinare.
(8) La depunerea contestaţiei, operatorul economic achită taxa de stat conform prevederilor Legii taxei de stat nr.213/2023.
Articolul 20. Termene pentru încheierea contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune
(1) Contractele de achiziţii publice, contractele de achiziţii sectoriale şi contractele de concesiune de lucrări sau contractele de concesiune de servicii pot fi încheiate numai după împlinirea termenului de aşteptare de 11 zile de la data transmiterii, prin mijloace electronice, a comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire sau de 16 zile -– în cazul utilizării altor mijloace de comunicare.
(2) Contractele de achiziţii publice, contractele de achiziţii sectoriale şi contractele de concesiune de lucrări sau contractele de concesiune de servicii încheiate înainte de împlinirea termenelor de aşteptare prevăzute la alin.(1) sunt lovite de nulitate.
(3) Respectarea termenelor de aşteptare prevăzute la alin.(1) este facultativă în următoarele cazuri:
a) atunci când contractul de achiziţie publică, contractul de achiziţie sectorială şi contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii este atribuit în urma desfăşurării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ sau a unei invitaţii de participare/a unui anunţ de concesionare;
b) atunci când contractul de achiziţie publică, contractul de achiziţie sectorială şi contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii, precum şi acordul-cadru respectiv urmează a fi încheiate cu un operator economic care a fost singurul ofertant la procedura de atribuire şi nu există alţi operatori economici implicaţi în respectiva procedură de atribuire;
c) atunci când este atribuit un contract subsecvent unui acord-cadru sau un contract ca urmare a utilizării unui sistem dinamic de achiziţii.
(4) Agenţia Achiziţii Publice este responsabilă de monitorizarea respectării termenelor de aşteptare prevăzute la alin.(1), iar în caz de constatare a încălcării acestor termene, ea sesizează instanţa de judecată competentă în sensul declarării nulităţii contractului conform prevederilor art.27.
Articolul 21. Procedura de examinare a contestaţiilor
(1) ANSC soluţionează contestaţiile cu privire la procedurile de achiziţie publică/sectorială şi de concesiune în limitele pretenţiilor formulate.
(2) Procedura de examinare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, disponibilităţii, imparţialităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.
(3) În vederea soluţionării contestaţiei, ANSC solicită punctul de vedere al autorităţii/entităţii contractante pe marginea acesteia.
(4) În termen de o zi lucrătoare de la primirea solicitării menţionate la alin.(3), autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia să informeze despre aceasta şi ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, în condiţiile în care participanţii sunt cunoscuţi. Informarea trebuie să fie însoţită de o copie a contestaţiei respective.
(5) Până la transmiterea punctului de vedere sau până la desfăşurarea şedinţei deschise de examinare a contestaţiei, autoritatea/entitatea contractantă are dreptul să adopte măsuri de remediere necesare, ca urmare a deficienţelor invocate de către contestator, informând participanţii la procedura de atribuire, inclusiv ANSC, cu privire la măsurile de remediere aplicate, având obligaţia de a le publica în Sistemul informaţional "Registrul de stat al achiziţiilor publice" nu mai târziu de o zi de la data adoptării.
(6) În cazul procedurilor care nu au fost iniţiate prin intermediul Sistemului informaţional "Registrul de stat al achiziţiilor publice", măsurile adoptate potrivit alin.(5) se comunică contestatorului şi celorlalţi operatori economici implicaţi în procedură, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor, prin orice mijloc de comunicare adecvat (poştă electronică, fax, curierat, comunicare directă în scris).
(7) Dacă consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind ilegale, contestatorul transmite către ANSC o cerere de renunţare la contestaţie. În acest caz, ANSC dispune încetarea procedurii de soluţionare a contestaţiei.
(8) Toate notificările sau comunicările actelor procedurale se fac cu confirmarea recepţionării.
(9) Contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire pot fi conexate de către ANSC pentru a se pronunţa o soluţie unitară.
(10) Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a transmite către ANSC punctul său de vedere asupra contestaţiei în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii unei astfel de solicitări, însoţit de orice alte documente considerate edificatoare, precum şi dosarul achiziţiei/concesiunii, cu excepţia anunţurilor publicate în Sistemul informaţional "Registrul de stat al achiziţiilor publice" şi a documentaţiei de atribuire, atunci când aceasta este disponibilă şi poate fi descărcată direct de pe internet. Prin punctul său de vedere, autoritatea/entitatea contractantă nu poate completa sau substitui motivele şi temeiurile actului contestat. Lipsa punctului de vedere al autorităţii/entităţii contractante nu împiedică soluţionarea contestaţiei.
(11) Autoritatea/entitatea contractantă notifică punctul său de vedere contestatorului în termenul prevăzut la alin.(10).
Articolul 22. Procedura de soluţionare a contestaţiilor
(1) Procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei, inclusiv în ceea ce ţine de limitările de a acţiona în procedură administrativă şi suspiciunile de părtinire, se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului administrativ nr.116/2018.
(2) În vederea soluţionării contestaţiei, ANSC are dreptul de a solicita explicaţii părţilor, de a administra probe şi de a solicita orice alte date/documente în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestaţiei. ANSC are dreptul să ceară orice date necesare pentru soluţionarea contestaţiei, inclusiv de la alte persoane fizice sau juridice.
(3) Aplicarea prevederilor alin.(2) nu trebuie să conducă la depăşirea termenului de soluţionare a contestaţiei prevăzut la alin.(17).
(4) Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a răspunde la orice solicitare a ANSC şi de a transmite acesteia orice alte documente decât cele menţionate la art.21 alin.(10), care prezintă relevanţă pentru soluţionarea contestaţiei, într-un termen care nu poate depăşi 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
(5) Soluţionarea contestaţiilor se realizează de către complete constituite din 3 membri. Pentru buna funcţionare a acestora, fiecărui complet îi este repartizat, din cadrul subdiviziunilor corespunzătoare ale ANSC, cel puţin un jurist, un metodolog şi un consultant responsabil de lucrările de secretariat.
(6) Şedinţele completelor se conduc de către preşedinţii acestora şi sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de către toţi membrii.
(7) Şedinţele completelor sunt deliberative cu prezenţa tuturor membrilor.
(8) Deciziile în cadrul completelor sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor. Membrii care au votat împotrivă îşi consemnează opinia separată în procesul-verbal al şedinţei. Nimeni nu este în drept să influenţeze deciziile sau să interfereze cu deciziile completelor. Fiecare membru votează potrivit propriei convingeri, cu respectarea prevederilor legale.
(9) Lucrările de secretariat ale completelor se asigură de către subdiviziunea responsabilă conform regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea ANSC.
(10) Corespondenţa cu privire la procedura de soluţionare a contestaţiei se realizează doar în scris.
(11) În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei, persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar, iar persoanele juridice – prin organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi prin alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau prin avocaţi sau avocaţi stagiari.
(12) Soluţionarea contestaţiilor are loc în procedură scrisă, cu excepţia cazurilor în care completul consideră necesară organizarea unei şedinţe deschise. Şedinţa deschisă pentru examinarea contestaţiei este organizată şi la cererea indicată în contestaţie sau adresată de către oricare altă parte implicată în procedura de soluţionare a acesteia, odată cu prezentarea punctului de vedere în termenul reglementat de art.21 alin.(10), sau la cererea reprezentanţilor societăţii civile, depusă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei. În cazul în care decide desfăşurarea şedinţei sau admite o cerere în acest sens, ANSC are obligaţia să publice pe site-ul său web oficial informaţia privind data, ora şi locul desfăşurării şedinţei cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data la care aceasta va avea loc şi să comunice această informaţie tuturor părţilor implicate, prin mijloace admisibile de comunicare (electronic, poştă, telefonic sau alte mijloace de comunicare disponibile), în acelaşi termen.
(13) Părţile pot depune concluzii scrise pe parcursul procedurii cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului legal de soluţionare a contestaţiei. Sunt inadmisibile prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere prin concluzii scrise sau verbale ori prin precizări la contestaţie după expirarea termenului legal de formulare a acesteia.
(14) În cazuri temeinic justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, ANSC, până la soluţionarea fondului cauzei, poate să dispună, prin încheiere, în termen de 5 zile de la depunerea contestaţiei, inclusiv la cererea părţii interesate, suspendarea procedurii de atribuire.
(15) În sensul prevederilor alin.(14), ANSC soluţionează cererea de suspendare luând în considerare consecinţele acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public.
(16) Încheierea prevăzută la alin.(14) poate fi atacată în instanţa de judecată competentă pentru examinarea litigiilor de contencios administrativ, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
(17) ANSC are obligaţia de a soluţiona în fond contestaţia în termen de 20 de zile lucrătoare de la data recepţionării contestaţiei depuse pe marginea unei proceduri de achiziţie publică sau de atribuire a unui contract de achiziţie sectorială. Contestaţia depusă pe marginea unei proceduri de atribuire a contractului de concesiune de lucrări sau a contractului de concesiune de servicii se soluţionează în fond în termen de 35 de zile lucrătoare de la data recepţionării acesteia. În situaţia apariţiei unei excepţii care împiedică examinarea în fond a contestaţiei, conform art.23 alin.(2), ANSC se va pronunţa asupra acesteia în termen de 10 zile lucrătoare. În cazuri temeinic justificate, termenul de soluţionare a contestaţiei poate fi prelungit o singură dată, cu cel mult 10 zile lucrătoare. În cazul în care sunt depuse două sau mai multe contestaţii privind aceeaşi procedură de atribuire, care urmează a fi conexate, termenul de soluţionare curge de la data înregistrării primei contestaţii.
(18) Autoritatea/entitatea contractantă nu are dreptul de a încheia contractul de achiziţie publică, contractul de achiziţie sectorială, contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii până la publicarea deciziei ANSC pe site-ul său web oficial şi aducerea acesteia la cunoştinţa părţilor în condiţiile legii.
Articolul 23. Soluţiile pe care le poate pronunţa ANSC
(1) ANSC examinează admisibilitatea contestaţiei, iar în cazul în care constată că aceasta este inadmisibilă, nu mai procedează la examinarea ei în fond.
(2) ANSC constată inadmisibilă contestaţia în cazul în care:
a) a fost depusă după expirarea termenelor prevăzute la art.19 alin.(1);
b) este lipsită de interes;
c) este lipsită de obiect;
d) a fost depusă/înaintată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al operatorului economic sau nu deţine împuterniciri corespunzătoare;
e) există o decizie definitivă a ANSC, cu autoritate de lucru judecat, pronunţată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri;
f) există o altă excepţie de procedură sau de fond prevăzută de lege, care împiedică examinarea în fond a contestaţiei.
(3) În procesul examinării în fond a contestaţiei, ANSC:
a) admite contestaţia, integral sau parţial;
b) respinge contestaţia ca neîntemeiată.
(4) ANSC examinează actul atacat din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei şi poate pronunţa o decizie prin care îl anulează parţial sau integral, obligă autoritatea/entitatea contractantă să emită un alt act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor care afectează procedura de atribuire. În cazul în care ANSC dispune modificarea/eliminarea unor specificaţii tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, autoritatea/entitatea contractantă are dreptul de a anula procedura de atribuire pe motiv că scopul achiziţiei/concesiunii nu mai poate fi atins în mod corespunzător, iar autoritatea/entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere fără ca acestea să afecteze principiile achiziţiilor publice/sectoriale sau ale concesiunilor.
(5) În cazul în care ANSC admite contestaţia şi dispune luarea unei măsuri de remediere a actului atacat, aceasta va preciza inclusiv termenul în care măsura respectivă trebuie dusă la îndeplinire şi care nu va fi mai mare decât termenul de exercitare a căii de atac împotriva deciziei ANSC.
(6) În funcţie de soluţia pronunţată, ANSC decide asupra continuării sau anulării procedurii de atribuire, inclusiv asupra anulării contractului atribuit.
(7) ANSC poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator.
(8) ANSC nu poate decide atribuirea unui contract unui anumit operator economic.
(9) În situaţia în care contestaţia vizează rezultatul procedurii de atribuire şi se dispune reevaluarea ofertelor, autoritatea/entitatea contractantă aplică măsurile de remediere şi reevaluează oferta/ofertele cu respectarea prescripţiilor cuprinse în decizia ANSC, finalizând procedura fie cu atribuirea contractului, fie cu anularea procedurii, în condiţiile legislaţiei privind achiziţiile publice, ale legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau ale legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
(10) ANSC are obligaţia de a motiva în mod clar, fără echivoc, deciziile/încheierile adoptate.
Articolul 24. Actele de soluţionare ale ANSC
(1) În urma soluţionării contestaţiilor în fond, ANSC emite decizii, iar în cazul excepţiilor de procedură şi de fond, emite încheieri.
(2) Decizia ANSC include:
a) partea introductivă, care conţine numărul şi data de înregistrare a contestaţiei, numele şi prenumele, reşedinţa contestatorului, datele de identificare ale autorităţii/entităţii contractante, procedura de atribuire în cadrul căreia s-a emis actul atacat şi obiectul acesteia;
b) considerentele, care cuprind obiectul contestaţiei şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt, constatată de ANSC pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, incluzând atât motivele admise, cât şi cele respinse;
c) dispozitivul, care cuprinde denumirea părţilor, soluţia pronunţată cu privire la toate cererile depuse soluţionării;
d) informaţia cu privire la exercitarea căilor de atac;
e) menţiunea despre modalitatea de restituire a taxei de stat, în cazul admiterii totale sau parţiale a contestaţiei.
(3) Decizia ANSC se comunică părţilor în scris, în termen de 3 zile de la data pronunţării. Decizia se publică pe site-ul web oficial al ANSC în acelaşi termen.
(4) Contractul de achiziţie publică, contractul de achiziţie sectorială, contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii încheiat cu nerespectarea deciziei ANSC este lovit de nulitate absolută. În cazul în care constată că un contract de achiziţie publică, un contract de achiziţie sectorială, un contract de concesiune de lucrări sau un contract de concesiune de servicii a fost încheiat cu nerespectarea deciziei sale, ANSC este în drept să se adreseze instanţei de judecată competente cu acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului respectiv.
(5) Decizia ANSC privind soluţionarea contestaţiei poate fi atacată în instanţa de judecată competentă pentru examinarea litigiilor de contencios administrativ, fără respectarea procedurii prealabile, precum şi fără a putea fi invocate alte motive împotriva actelor autorităţii/entităţii contractante decât cele cuprinse în contestaţia adresată către ANSC. Intentarea acţiunii în contencios administrativ nu suspendă executarea deciziei sau a contractului atribuit, dacă instanţa nu dispune altfel.
Articolul 25. Raportarea măsurilor de remediere
(1) Decizia ANSC este obligatorie pentru părţi.
(2) Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a raporta către ANSC cu privire la măsurile de remediere adoptate în vederea executării deciziei.
(3) ANSC stabileşte în mod expres termenul de raportare a măsurilor de remediere adoptate pentru executarea deciziei, în funcţie de complexitatea acestora.
(4) La finalizarea executării contractului, autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a raporta către ANSC cu privire la impactul măsurilor de remediere dispuse prin decizie asupra eficienţei procedurii de atribuire, inclusiv cu privire la menţinerea angajamentelor asumate în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei.
(5) ANSC asigură monitorizarea raportării măsurilor de remediere.
Capitolul IV
SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
Articolul 26. Litigiile
Litigiile civile referitoare la contractele de achiziţii publice, contractele de achiziţii sectoriale, contractele de concesiune de lucrări sau contractele de concesiune de servicii, inclusiv cererile de solicitare a despăgubirilor, se examinează şi se soluţionează de către instanţa de judecată competentă în procedură civilă contencioasă în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă nr.225/2003, cu excepţia litigiilor administrative ce rezultă din soluţionarea contestaţiilor conform capitolului III.
Articolul 27. Soluţionarea litigiilor
(1) În cazuri temeinic justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, instanţa de judecată competentă, până la soluţionarea fondului cauzei, poate să dispună, inclusiv la cererea părţii interesate, suspendarea executării contractului de achiziţie publică, a contractului de achiziţie sectorială, a contractului de concesiune de lucrări sau a contractului de concesiune de servicii.
(2) Instanţa de judecată constată nulitatea, inclusiv nulitatea absolută, a contractului de achiziţie publică, a contractului de achiziţie sectorială, a contractului de concesiune de lucrări sau a contractului de concesiune de servicii în următoarele cazuri:
a) autoritatea/entitatea contractantă a atribuit contractul fără să respecte obligaţiile referitoare la publicarea unui anunţ sau a unei invitaţii de participare/a unui anunţ de concesionare;
b) prevederile art.20 alin.(1) au fost încălcate, dacă această încălcare a privat operatorul economic interesat de posibilitatea de a formula o cale de atac înainte de încheierea contractului, în cazul în care încălcarea este cumulată cu încălcarea altor dispoziţii privind achiziţiile publice/sectoriale sau concesiunile, dacă această din urmă încălcare a afectat şansele operatorului economic interesat de a obţine contractul;
c) autoritatea/entitatea contractantă nu a respectat prevederile art.61 alin.(19) sau ale art.62 alin.(13)–(17) din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice ori prevederile art.43 alin.(14) sau ale art.44 alin.(13)–(17) din Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale;
d) contractul de achiziţie publică, contractul de achiziţie sectorială, contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii a fost încheiat cu nerespectarea deciziei ANSC.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), în cazul în care instanţa de judecată constată, în urma unei analize a tuturor aspectelor relevante, că menţinerea efectelor contractului de achiziţie publică, ale contractului de achiziţie sectorială, ale contractului de concesiune de lucrări sau ale contractului de concesiune de servicii este impusă de motive imperative de interes general, aceasta va dispune aplicarea unor sancţiuni alternative după cum urmează:
a) limitarea efectelor contractului, prin reducerea termenului de execuţie a acestuia; şi/sau
b) aplicarea unei sancţiuni financiare cu caracter civil, care constă în plata de către autoritatea/entitatea contractantă a unei sume ce reprezintă între 2% şi 15% din valoarea contractului. Suma stabilită de instanţă se varsă la bugetul de stat şi se execută potrivit legislaţiei privind executarea creanţelor bugetare. Cuantumul sancţiunii va fi determinat ţinând cont de gravitatea încălcării, de valoarea contractului şi de posibilitatea obiectivă de limitare a efectelor contractului conform lit.a).
(4) La aplicarea sancţiunilor alternative prevăzute la alin.(3), instanţa de judecată va avea în vedere ca acestea să fie eficiente, proporţionale şi descurajante.
(5) Interesele economice se consideră motiv imperativ în cazuri excepţionale, când efectele consecinţelor sunt disproporţionate. Interesele economice directe legate de contract, cum ar fi costurile generate de întârzieri în executarea contractului, costurile generate de iniţierea unei noi proceduri de atribuire, costurile generate de schimbarea operatorului economic care va îndeplini contractul sau costurile cu privire la obligaţiile legale generate de absenţa efectelor contractului, nu constituie motive imperative de interes general.
(6) În toate cazurile în care sancţiunea nulităţii prevăzută la alin.(2) nu poate avea efect retroactiv, întrucât desfiinţarea obligaţiilor contractuale deja executate este imposibilă, instanţa de judecată va aplica, în plus, şi sancţiunea prevăzută la alin.(3) lit.b).
(7) În cazul încălcării prevederilor art.20 alin.(1) care nu face obiectul alin.(2) lit.b) din prezentul articol, instanţa de judecată poate decide, după evaluarea tuturor circumstanţelor, dacă va constata nulitatea contractului sau dacă este suficient să dispună sancţiuni alternative precum cele prevăzute la alin.(3) din prezentul articol.
(8) Prevederile alin.(2) lit.a) nu sunt aplicabile atunci când autoritatea/entitatea contractantă, considerând că se încadrează în una dintre situaţiile în care are dreptul de a nu transmite spre publicare un anunţ sau o invitaţie de participare/un anunţ de concesionare, a procedat după cum urmează:
a) a publicat în mod voluntar în Buletinul achiziţiilor publice, în Sistemul informaţional "Registrul de stat al achiziţiilor publice" şi/sau în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un anunţ, pentru asigurarea transparenţei, prin care îşi exprimă intenţia de a încheia contractul de achiziţie publică sau contractul de achiziţie sectorială ori contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii;
b) a încheiat contractul respectând, din proprie iniţiativă, termenele de aşteptare prevăzute la art.20 alin.(1), termenele curgând în acest caz de la data publicării anunţului prevăzut la lit.a).
(9) Prevederile alin.(2) lit.c) nu sunt aplicabile atunci când autoritatea/entitatea contractantă, considerând că a respectat prevederile art.61 alin.(19) sau ale art.62 alin.(13)–(17) din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice ori prevederile art.43 alin.(14) sau ale art.44 alin.(13)–(17) din Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale, a procedat după cum urmează:
a) a comunicat ofertanţilor implicaţi decizia de atribuire a contractului de achiziţie publică, a contractului de achiziţie sectorială, cu respectarea prevederilor privind informarea candidaţilor şi ofertanţilor; şi
b) a încheiat contractul respectând, din proprie iniţiativă, prevederile art.20 alin.(1), termenele curgând în acest caz de la data transmiterii comunicării prevăzute la lit.a) din prezentul alineat.
(10) Formatul anunţului menţionat la alin.(8) lit.a) este aprobat de către Guvern şi conţine următoarele informaţii:
a) denumirea şi datele de contact ale autorităţii/entităţii contractante;
b) descrierea obiectului contractului;
c) justificarea deciziei autorităţii/entităţii contractante de atribuire a contractului fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în Buletinul achiziţiilor publice, în Sistemul informaţional "Registrul de stat al achiziţiilor publice" şi/sau în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;
d) numele şi datele de contact ale operatorului economic în favoarea căruia a fost luată o decizie de atribuire; şi
e) dacă este cazul, orice altă informaţie considerată utilă de autoritatea/entitatea contractantă.
(11) Constatarea nulităţii contractului de achiziţie publică, a contractului de achiziţie sectorială, a contractului de concesiune de lucrări sau a contractului de concesiune de servicii, în condiţiile alin.(2), poate fi solicitată şi prin cerere separată, în termen de:
1) cel mult 30 de zile, începând cu ziua următoare:
a) publicării anunţului de atribuire a contractului, cu condiţia ca acesta să conţină justificarea deciziei autorităţii/entităţii contractante de a atribui contractul fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare în Buletinul achiziţiilor publice, în Sistemul informaţional "Registrul de stat al achiziţiilor publice" şi/sau în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau
b) informării de către autoritatea/entitatea contractantă a ofertanţilor şi a candidaţilor interesaţi cu privire la încheierea contractului, cu condiţia ca informarea să fie însoţită de un rezumat al motivelor pertinente referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem dinamic de achiziţie, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire. Această opţiune se aplică şi în cazurile atribuirii contractelor subsecvente unui acord-cadru sau ca urmare a utilizării unui sistem dinamic de achiziţii;
2) cel mult 6 luni, începând cu ziua următoare încheierii contractului, în cazurile în care nu au fost respectate condiţiile prevăzute la pct.1) lit.a).
(12) În măsura în care un operator economic nu a utilizat o cale de atac în acest sens, autorităţile competente au dreptul de a solicita instanţei de judecată constatarea nulităţii absolute a contractului de achiziţie publică, a contractului de achiziţie sectorială, a contractului de concesiune de lucrări sau a contractului de concesiune de servicii pentru următoarele motive:
a) autoritatea/entitatea contractantă a atribuit contractul fără respectarea obligaţiilor referitoare la publicarea unui anunţ sau a unei invitaţii de participare/a unui anunţ de concesionare;
b) nerespectarea prevederilor art.20 alin.(1);
c) autoritatea/entitatea contractantă nu a respectat prevederile art.61 alin.(19) sau ale art.62 alin.(13)–(17) din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice ori prevederile art.43 alin.(14) sau ale art.44 alin.(13)–(17) din Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale;
d) contractul de achiziţie publică, contractul de achiziţie sectorială, contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii a fost încheiat cu nerespectarea cerinţelor minime prevăzute de către autoritatea/entitatea contractantă în caietul de sarcini sau, deşi sunt respectate cerinţele respective, contractul în cauză a fost încheiat în condiţii mai puţin favorabile decât cele prevăzute în propunerea tehnică şi/sau financiară care a constituit oferta declarată câştigătoare;
e) atunci când, deşi urmăreşte dobândirea livrării unui bun, a prestării unui serviciu sau a execuţiei unei lucrări, fapt care ar încadra contractul respectiv în categoria contractelor de achiziţii publice, a contractelor de achiziţii sectoriale ori a contractelor de concesiune de lucrări sau a contractelor de concesiune de servicii, autoritatea/entitatea contractantă încheie un alt tip de contract sau nu încheie niciun contract, nerespectând procedurile de atribuire prevăzute de Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice, Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale sau de Legea nr.22/2025 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
f) contractul de achiziţie publică, contractul de achiziţie sectorială, contractul de concesiune de lucrări sau contractul de concesiune de servicii a fost încheiat cu nerespectarea regulilor de evitare a conflictelor de interese;
g) nu au fost respectate criteriile de calificare şi selecţie, precum şi/sau factorii de evaluare prevăzuţi în anunţul sau în invitaţia de participare/anunţul de concesionare;
h) modificarea contractului a condus la diminuarea avantajelor şi, după caz, a factorilor de evaluare care au stat la baza declarării ofertei câştigătoare.
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 28. Dispoziţii finale
(1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2026.
(2) Guvernul, până la data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege;
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
c) va asigura elaborarea şi aprobarea actelor normative necesare pentru implementarea prevederilor prezentei legi.
(3) La data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) se abrogă Hotărârea Parlamentului nr.271/2016 cu privire la instituirea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.478–490, art.965), cu modificările ulterioare;
b) se modifică unele acte normative conform anexei.
Articolul 29. Dispoziţii tranzitorii
Directorul general şi consilierii pentru soluţionarea contestaţiilor, aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi exercită funcţiile de preşedinte şi membri pentru soluţionarea contestaţiilor până la expirarea mandatului pentru care au fost numiţi. La expirarea acestuia, preşedintele şi membrii pentru soluţionarea contestaţiilor pot beneficia de reînnoirea mandatului în condiţiile şi cu respectarea criteriilor prevăzute la art.12.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.20. Chişinău, 26 februarie 2026. | |
Anexă
Modificarea unor acte normative
1. În anexa la Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.194–196, art.637), cu modificările ulterioare, poziţia "Director general, consilier pentru soluţionarea contestaţiilor al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor" va avea următorul cuprins:
"Preşedinte, vicepreşedinte şi membru pentru soluţionarea contestaţiilor al Autorităţii Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor".
2. Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.424–429, art.666), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
2.1. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
"Articolul 32. Termene pentru încheierea contractelor de achiziţii publice
Contractele de achiziţii publice care intră în sfera de aplicare a prezentei legi pot fi încheiate numai după împlinirea termenelor de aşteptare prevăzute la art.20 alin.(1) din Legea nr.20/2026 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune."
2.2. La articolul 71 alineatele (2) şi (3), sintagma "Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "Autoritatea Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor" la forma gramaticală corespunzătoare.
2.3. Articolele 80-84 se abrogă.
2.4. Articolul 85 va avea următorul cuprins:
"Articolul 85. Soluţionarea contestaţiilor
Soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţii publice se realizează conform prevederilor Legii nr.20/2026 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune."
2.5. Articolele 86-88 se abrogă.
3. În anexa nr.3 la Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.441-447, art.715), cu modificările ulterioare, tabelul 1 se modifică după cum urmează:
denumirea compartimentului "Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei şi Comisia Electorală Centrală" va avea următorul cuprins:
"Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Comisia Electorală Centrală
şi Autoritatea Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor";
în compartimentul "Alte funcţii de demnitate publică la nivel central", poziţia "A1041" se exclude.
4. Legea nr.74/2020 privind achiziţiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor şi serviciilor poştale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.153–158, art.278), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
4.1. Articolul 65 va avea următorul cuprins:
"Articolul 65. Termene pentru încheierea contractelor de achiziţii sectoriale
Contractele de achiziţii/acordurile-cadru care intră în sfera de aplicare a prezentei legi pot fi încheiate numai după împlinirea termenelor de aşteptare prevăzute la art.20 alin.(1) din Legea nr.20/2026 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune."
4.2. Articolul 87:
în denumirea articolului şi la alineatul (1), cuvântul "Agenţia" se substituie cu cuvântul "Autoritatea";
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţii sectoriale se realizează conform prevederilor Legii nr.20/2026 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune."
5. Legea nr.22/2025 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.154–156, art.157), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
5.1. La articolul 33, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Contractele de concesiune care intră în sfera de aplicare a prezentei legi pot fi încheiate numai după împlinirea termenelor de aşteptare prevăzute la art.20 alin.(1) din Legea nr.20/2026 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune."
5.2. Articolul 50:
în denumirea articolului şi la alineatul (1), cuvântul "Agenţia" se substituie cu cuvântul "Autoritatea";
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Soluţionarea contestaţiilor aferente contractelor de concesiune se realizează conform prevederilor Legii nr.20/2026 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, sectoriale şi de concesiune."