BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 247 din 10.07.2025

pentru modificarea unor acte normative (aspecte referitoare la activitatea Centrului pentru Comunicare Strategică şi Contracarare a Dezinformării)

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
10.07.2025

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea unor acte normative

(aspecte referitoare la activitatea Centrului

pentru Comunicare Strategică şi

Contracarare a Dezinformării)

nr. 247  din  10.07.2025

 (în vigoare 12.08.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 426-429 art. 584 din 12.08.2025

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. În denumirea legii şi la articolul 1, cuvântul “Combatere” se substituie cu cuvântul “Contracarare”.

2. La articolul 2:

în denumirea articolului, cuvântul “Combatere” se substituie cu cuvântul “Contracarare”;

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

“(1) Centrul pentru Comunicare Strategică şi Contracarare a Dezinformării (în continuare – Centru) este o autoritate administrativă care funcţionează la nivel naţional ca o structură unică.”

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

“(3) Centrul este subordonat Preşedintelui Republicii Moldova.”

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

“Articolul 3. Cadrul juridic al activităţii Centrului

Centrul îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea nr.249/2025 privind securitatea naţională a Republicii Moldova, Strategia securităţii naţionale a Republicii Moldova, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.391/2023, cu alte acte normative, precum şi cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.”

4. Articolul 4:

la noţiunea “comunicare strategică”, cuvintele “obiectivele strategice ale autorităţii şi ale statului” se substituie cu cuvintele “interesele naţionale şi obiectivele naţionale de securitate”;

noţiunea “acţiuni de manipulare a informaţiilor şi ingerinţe străine” va avea următorul cuprins:

“acţiuni de manipulare a informaţiilor şi ingerinţe străine – model de comportament manipulator, desfăşurat în mod intenţionat şi coordonat, care ameninţă sau are potenţialul de a avea un impact negativ asupra valorilor, a procedurilor şi a proceselor politice, economice şi sociale, promovat de actori statali sau nonstatali, inclusiv de intermediari din interiorul sau exteriorul statului, şi care sunt de natură să cauzeze prejudicii securităţii, intereselor naţionale sau obiectivelor naţionale de securitate;”

articolul se completează cu o noţiune nouă cu următorul cuprins:

“informaţii de securitate sensibile – informaţii protejate a căror divulgare neautorizată sau scurgere este de natură să aducă atingere intereselor securităţii naţionale, accesul către informaţiile respective fiind restricţionat şi fiind acordat în baza principiului “nevoia de a cunoaşte”, adică este acordat doar persoanelor care au nevoie de informaţiile respective pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu.”

5. La articolul 6 alineatul (1), textul “împotriva acţiunilor coordonate de răspândire a mesajelor, naraţiunilor, comunicărilor, indiferent de originea acestora” se substituie cu cuvintele “ingerinţelor străine”, iar la final se introduc cuvintele “sau a obiectivelor naţionale de securitate”.

6. La articolul 7 litera c), cuvintele “rezistenţă a societăţii” se substituie cu cuvintele “rezilienţă societală”.

7. Articolul 9:

se completează cu litera c1) cu următorul cuprins:

“c1) să stabilească mecanismul privind protecţia, gestionarea şi acordarea accesului la informaţiile de securitate sensibile;”

la litera h), cuvântul “combaterea” se substituie cu cuvântul “contracararea”.

8. Articolul 10:

la litera a), cuvântul “combatere” se substituie cu cuvântul “contracarare”;

la litera c), sintagma “Consiliului Centrului” se substituie cu sintagma “Consiliului Naţional de Securitate”.

9. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

“Articolul 11. Conducerea Centrului

(1) Centrul este condus de un director, numit şi eliberat din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, pe durata mandatului său.

(2) Directorul Centrului deţine funcţie de demnitate publică, obţinută prin numire. Funcţia de director al Centrului este incompatibilă cu orice altă activitate remunerată, inclusiv cu activitatea de întreprinzător, cu excepţia activităţii de creaţie, didactice şi ştiinţifice, de instruire şi cercetare.”

10. Articolul 12:

în denumirea articolului, cuvintele “mandatelor de director şi de director adjunct” se substituie cu cuvintele “mandatului de director”;

alineatul (1):

în partea introductivă, cuvintele “Poate candida la funcţia de director şi la cea de director adjunct” se substituie cu cuvintele “Este numită în funcţia de director”;

la litera b), textul “în cazul directorului, sau de cel puţin 4 ani, dintre care 1 an de experienţă managerială, în cazul directorului adjunct,” se exclude;

la alineatul (2) în partea introductivă, cuvintele “sau al directorului adjunct al” se exclud;

alineatul (3):

în partea introductivă, cuvintele “sau a directorului adjunct al” se exclud;

la litera e), cuvintele “sau directorul adjunct al” se exclud;

la alineatul (4) în partea introductivă, cuvintele “sau a directorului adjunct al” se exclud;

alineatul (5) se abrogă;

alineatul (6) va avea următorul cuprins:

“(6) În cazul directorului Centrului, temeiurile prevăzute la alin.(2)–(4) se constată de către Preşedintele Republicii Moldova prin emiterea unui decret prin care se dispune încetarea, revocarea sau suspendarea mandatului.”

11. Articolul 13 alineatul (1):

la litera c), cuvintele “spre aprobare” se substituie cu textul “spre avizare/consultare”;

la litera f), cuvântul “Parlamentului” se substituie cu sintagma “Preşedintelui Republicii Moldova”;

alineatul se completează cu litera h1) cu următorul cuprins:

“h1) deleagă dreptul de a efectua în numele său acte, de a semna documente pe perioada absenţei sale;”.

12. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

“Articolul 14. Consiliul Centrului

(1) Consiliul consultativ de pe lângă Centru (în continuare – Consiliu) este un organ consultativ în vederea asigurării bunei funcţionări a Centrului.

(2) Consiliul este constituit din cel mult 8 membri, dintre care:

a) directorul Centrului, funcţionari de demnitate publică sau foşti demnitari de rang înalt, cum ar fi ex-preşedinţi, ex-prim-miniştri, ex-miniştri, a căror activitate a contribuit la promovarea valorilor supreme în stat;

b) reprezentanţi ai mediului academic care deţin titluri ştiinţifice şi profesionale de specialitate;

c) personalităţi cu activitate profesională notorie recunoscută în societate şi mediul profesional;

d) specialişti/experţi cu experienţă şi activitate notorie în domeniile comunicare publică, securitate şi apărare, administraţie publică, relaţii internaţionale, evaluare şi management al riscului, ştiinţe sociale, tehnologii informaţionale, în alte domenii conexe.

(3) Calitatea de membru al Consiliului este voluntară, benevolă şi presupune o înaltă responsabilitate civică.

(4) Componenţa Consiliului se aprobă pe durata mandatului directorului Centrului, la propunerea acestuia, prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.

(5) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului se aprobă de directorul Centrului.

(6) În scopul realizării misiunii sale, Consiliul exercită următoarele atribuţii:

a) asistă activitatea Centrului, examinează şi prezintă, la solicitare, opinii de îmbunătăţire a planului anual de activitate al Centrului, a rapoartelor sau a recomandărilor elaborate de Centru;

b) prezintă propuneri de îmbunătăţire a modelelor de cooperare şi coordonare între autorităţile şi instituţiile publice, a mecanismelor de cooperare interinstituţională, a instrucţiunilor, a ghidurilor, a metodologiilor şi a procedurilor elaborate de Centru, potrivit domeniului de competenţă;

c) instituie grupuri de lucru pe domenii specifice de activitate pentru a asigura suportul în domeniile de competenţă ale Centrului.

(7) Poate fi numită în funcţia de membru al Consiliului persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;

b) nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciară sub forma tutelei;

c) are studii superioare relevante pentru activitatea Centrului;

d) nu are antecedente penale pentru infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, săvârşite cu intenţie;

e) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau complementară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

f) cunoaşte limba română.

(8) Mandatul de membru al Consiliului încetează în caz de:

a) retragere benevolă;

b) reorganizare a Centrului;

c) absenţă nemotivată de la trei şedinţe consecutive;

d) revizuire a componenţei Consiliului;

e) deces.

(9) Membrul Consiliului are obligaţia să respecte, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, următoarele norme de conduită:

a) să se abţină de la exprimarea publică a convingerilor lui politice privind activitatea Consiliului sau a Centrului şi să nu favorizeze vreun partid politic;

b) să nu participe la examinarea unor subiecte dacă există circumstanţe legale care exclud participarea lui la examinarea subiectelor în cauză. În cazul în care există astfel de circumstanţe, membrul Consiliului este obligat să facă o declaraţie privind conflictul de interese, în condiţiile legii;

c) să nu accepte, direct sau indirect, niciun fel de cadouri sau alte avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale ce ar putea influenţa sau ar putea fi percepute ca influenţând exercitarea atribuţiilor lui ori performanţa îndeplinirii îndatoririlor lui asumate în cadrul Consiliului, cu excepţia cadourilor admisibile permise de legislaţie;

d) să nu realizeze imixtiuni în activitatea Consiliului şi a membrilor Consiliului;

e) să nu divulge informaţiile de securitate sensibile, precum şi alte date de care a luat cunoştinţă în legătură cu exercitarea calităţii de membru al Consiliului sau care rezultă din procesul de colaborare cu Centrul;

f) să aibă un comportament profesionist şi să asigure, în limita prevederilor legale, transparenţa administrativă;

g) să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin, cu respectarea eticii profesionale;

h) să apere loial prestigiul organului al cărui membru este şi să se abţină de la orice act şi fapt ce poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acestuia, să nu admită manifestări ce ar aduce atingere onoarei sau probităţii profesionale ori statutului de membru al Consiliului în exercitarea atribuţiilor lui de serviciu sau în afara acestora.

(10) Şedinţele Consiliului sunt deliberative dacă la acestea participă majoritatea membrilor. Şedinţele Consiliului sunt prezidate de un preşedinte al şedinţei, ales cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Deciziile Consiliului se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi şi sunt semnate de preşedintele şedinţei.

(11) Lucrările de secretariat ale Consiliului sunt asigurate de către Centru.

(12) Lucrările Consiliului se desfăşoară, de regulă, la sediul Centrului.”

13. Articolul 16 se abrogă.

14. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

“Articolul 17. Evaluarea activităţii şi a performanţelor Centrului

(1) Preşedintele Republicii Moldova evaluează activitatea şi performanţele Centrului pe baza raportului anual de activitate al Centrului.

(2) Raportul anual de activitate al Centrului conţine informaţii despre gradul de îndeplinire a obiectivelor stabilite în planul de activitate al Centrului şi este prezentat Preşedintelui Republicii Moldova până la 20 ianuarie a anului imediat următor perioadei de raportare.

(3) Preşedintele Republicii Moldova aprobă raportul anual de activitate al Centrului.”

“Director al Centrului pentru Comunicare Strategică şi Contracarare a Dezinformării”.

1. La articolul 17 alineatul (2) litera f), cuvintele “combatere a dezinformării” se substituie cu textul “contracarare a dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiei şi a ingerinţelor străine”.

2. La anexa nr.3 tabelul 2 punctul 16 din note, după cuvintele “domeniul comunicării strategice” se introduce textul “şi/sau al contracarării dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi a ingerinţelor străine”, iar cuvintele “combatere a dezinformării” se substituie cu textul “contracarare a dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi a ingerinţelor străine”.

la litera b) liniuţa a unsprezecea, sintagma “Centrului pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării” se substituie cu sintagma “Centrului pentru Comunicare Strategică şi Contracarare a Dezinformării”;

la litera e) liniuţa întâi, cuvintele “şi directorul adjunct ai Centrului pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării” se substituie cu sintagma “Centrului pentru Comunicare Strategică şi Contracarare a Dezinformării”.

(2) Guvernul, în termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi, va aduce actele sale normative în conformitate cu aceasta.