BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

356/11.06.2015 Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea pieţei vitivinicole

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
11.06.2015

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Regulamentului

privind organizarea pieţei vitivinicole

[Denumirea modificată prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

nr. 356  din  11.06.2015

 (în vigoare 19.12.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 150-159 art. 399 din 19.06.2015

* * *

Notă: Pe tot parcursul textului hotărîrii şi al anexei nr.1 la hotărîre, cuvintele "Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare" şi "Ministerul Sănătăţii", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului" şi, respectiv, cu "Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.1143 din 21.11.2018, în vigoare 18.01.2019

În conformitate cu prevederile art.17 alin (1) din Legea viei şi vinului nr.57-XVI din 10 martie 2006 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.64-68, art.193), cu modificările ulterioare, şi Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate nr.66-XVI din 27 martie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.134-137, art.527), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, conform anexei nr.1.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

2. Stocurile de vinuri în ale căror procese tehnologice a fost utilizat alcool etilic rectificat de altă natură decît de origine vitivinicolă urmează a fi declarate de către agenţii economici producători de vinuri la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, în termen de 30 zile de la data publicării prezentei hotărîri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, şi ulterior comercializate pînă la epuizare.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

3. Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole intră în vigoare în termen de şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

5. Se abrogă unele hotărîri de Guvern, conform anexei nr.2.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.356 din 11 iunie 2015

Notă: În Reglementarea tehnică, în denumire şi pe tot parcursul textului, textul "Reglementarea tehnică "Organizarea pieţei vitivinicole", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole", la forma gramaticală corespunzătoare; cuvintele "prezenta Reglementare tehnică", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "prezentul Regulament", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022

REGULAMENTUL

privind organizarea pieţei vitivinicole

Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole (în continuare – Regulament) transpune art.75, art.80, art.92-95, art.112 şi 113, art.117, art.119-121, art.146 alin.(1), art.147 alin.(1) şi (2), partea IV, pct.2 şi 3 şi pct.12 din Anexa II, partea II primul alineat, pct.1 "Vinul" lit.a), d) şi pct.6 "Vinul spumant de calitate de tip aromat" lit.a) al doilea alineat din Anexa VII, părţile I şi II din Anexa VIII din Regulamentul (UE) nr.1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.922/72, (CEE) nr.234/79, (CE) nr.1037/2001 şi (CE) nr.1234/2007 ale Consiliului, (CELEX: 32013R1308), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347 din 20 decembrie 2013, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 2021, transpune parţial Regulamentul (CE) nr.607/2009 al Comisiei din 14 iulie 2009 de stabilire a unor norme de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr.479/2008 al Consiliului în ceea ce priveşte denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice protejate, menţiunile tradiţionale, etichetarea şi prezentarea anumitor produse vitivinicole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) L 193 din 24 iulie 2009, Regulamentul (CE) nr.436/2009 al Comisiei din 26 mai 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.479/2008 al Consiliului în ceea ce priveşte registrul viticol, declaraţiile obligatorii şi colectarea de informaţii pentru monitorizarea pieţei, documentele de însoţire a transporturilor de produse şi registrele care trebuie păstrate în sectorul vitivinicol, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) L 128 din 27 mai 2009, Partea VI: "Vinul" din anexa II la Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.834/2007 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 150 din 14 iunie 2018, CELEX: 32018R0848, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul delegat (UE) 2025/405 al Comisiei din 13 decembrie 2024,

şi art.41, 48a şi Anexa I la Regulamentul delegat (UE) 2019/33 al Comisiei din 17 octombrie 2018 de completare a Regulamentului (UE) nr.1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cererile de protecţie şi etichetarea denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice, cererile de protecţie, procedura de opoziţie, modificarea şi anularea menţiunilor tradiţionale şi etichetarea şi prezentarea în sectorul vitivinicol, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 009 din 11 ianuarie 2019, CELEX: 32019R0033, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul delegat (UE) 2025/28 al Comisiei din 30 octombrie 2024.

[Clauza de armonizare modificată prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Clauza de armonizare modificată prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Clauza de armonizare modificată prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

DOMENIUL DE APLICARE

1. Prezentul Regulament stabileşte regulile generale privind organizarea pieţei vitivinicole, normele privind potenţialul de producţie, cerinţele specifice privind obţinerea produselor vitivinicole, etapele de organizare a fabricării şi comercializării produselor vitivinicole cu denumire de origine protejată (în continuare – DOP) şi cu indicaţie geografică protejată (în continuare – IGP), modul de elaborare şi omologare a caietului de sarcini, normele specifice privind producerea produselor vitivinicole ecologice, practicile oenologice permise şi restricţiile în enologie, cerinţele faţă de etichetare şi de trasabilitatea producţiei vitivinicole, precum şi prevederile specifice de asigurare a calităţii produselor vitivinicole.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

2. Prezentul Regulament se aplică produselor vitivinicole specificate la punctul 34, fabricate în Republica Moldova sau importate, care cad sub incidenţa poziţiilor tarifare din Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172 din 25 iulie 2014, specificate în tabelul de mai jos:

[Tabelul completat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

TERMINOLOGIE

3. În sensul prezentului Regulament se utilizează noţiunile specificate în articolul 2 din Legea viei şi vinului nr.57-XVI din 10 martie 2006 şi în articolul 2 din Legea nr.66-XVI din 27 martie 2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, precum şi noţiunile după cum urmează:

1) parcelă viticolă – suprafaţă compactă de teren agricol plantată cu viţă-de-vie, delimitată de hotare distincte (drumuri, fîşii de protecţie sau alte limite naturale) şi declarată de către un singur producător de struguri;

2) subparcelă viticolă – parte a unei parcele viticole, care include un singur soi şi este identificată în mod special pentru a fi înregistrată în Registrul vitivinicol;

3) plantare – fixarea definitivă a răsadurilor de viţă-de-vie sau a unor porţiuni de răsaduri de viţă-de-vie, altoite sau nu, în vederea producerii de struguri sau a unei culturi de viţă-mamă pentru altoi;

31) supraaltoire – altoirea unei viţei-de-vie care a mai făcut obiectul unei altoiri;

4) înfiinţare a unei plantaţii viticole – sistem de măsuri economico-organizatorice şi tehnologice pentru crearea unei plantaţii viticole;

5) defrişare – proces de eliminare completă a butucilor de viţă-de-vie dintr-o plantaţie viticolă;

6) restabilire a unei plantaţii viticole – sistem de măsuri agrotehnice aplicat la lichidarea consecinţelor afectării butucilor viţei-de-vie de pe urma temperaturilor scăzute (geruri, îngheţuri), grindinei şi altor calamităţi naturale;

7) reconstrucţie a unei plantaţii viticole – sistem de măsuri economico-organizatorice şi tehnologice care contribuie la înlăturarea unor neajunsuri, la consolidarea şi sporirea potenţialului de producţie al viilor existente;

8) licoare de tiraj sau licoare de rezervor – produse care se adaugă în vinul materie primă pentru realizarea fermentaţiei secundare;

9) licoare de expediţie – produs care se adaugă vinurilor spumante, vinurilor spumante de calitate, vinurilor perlante, vinurilor petiante şi vinurilor spumoase pentru a le conferi caracteristici gustative specifice;

10) lot – cantitate de produs vitivinicol omogen fabricată sau ambalată în condiţii identice;

11) mustuială – produs rezultat în urma zdrobirii boabelor de struguri;

12) trasabilitate – posibilitate de identificare şi urmărire a unui produs vitivinicol ori a unui material încorporat sau care este în contact cu acest produs de-a lungul tuturor etapelor de producţie şi de distribuţie;

121) concentraţia alcoolică, în volume – raportul dintre volumul de alcool în stare pură, cuprins în produs şi volumul total al produsului respectiv, la temperatura de 200C;

13) concentraţie alcoolică naturală, în volume – concentraţia alcoolică totală a produsului considerat înaintea oricărei îmbogăţiri;

14) concentraţie alcoolică dobîndită, în volume – numărul de volume în alcool pur conţinut în 100 de volume din produsul considerat, la temperatura de 20 0C;

15) concentraţie alcoolică potenţială, în volume – numărul de volume în alcool pur ce poate fi realizat prin fermentarea totală a zaharurilor prezente în produs, conţinut în 100 de volume din produsul considerat, la temperatura de 20 0C;

16) concentraţie alcoolică totală, în volume – sumă a concentraţiei alcoolice dobîndite şi a concentraţiei alcoolice potenţiale;

17) vin materie primă – produs în vrac, obţinut prin fermentarea alcoolică completă sau parţială a mustului sau mustuielii de struguri, care a fost sau nu supus procedeelor de tratare şi stabilizare, destinat pentru fabricarea produselor vitivinicole;

171) producţie de vin de bază – must de struguri, vin sau amestec de musturi de struguri şi/sau de vinuri cu diferite caracteristici, destinate obţinerii unui anumit tip de vin spumant;

[Subpct.18) abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

19) alcool etilic de origine vitivinicolă rectificat – produs obţinut prin rectificarea vinului materie primă brut sec sau alcoolizat cu distilat de vin ori a alcoolului etilic de origine vitivinicolă brut, ori a condensatului alcoolic, la care pot fi adăugate, în proporţii determinate, fracţii "de frunte" şi fracţii "cozi", rezultate din distilarea fracţionată a vinului materie primă; concentraţia alcoolică a alcoolului etilic de origine vitivinicolă rectificat trebuie să fie de cel puţin 96%;

20) verificare – examinarea şi analizarea dovezilor obiective, precum şi a respectării cerinţelor prevăzute de actele normative în vigoare;

21) dezalcoolizare – procedeu tehnologic de eliminare parţială sau totală a alcoolului etilic din vinuri prin metoda evaporării în vid sau a separării prin membrane ori prin combinarea acestora;

22) condensat alcoolic – soluţie hidroalcoolică, obţinută în procesul de dezalcoolizare şi/sau corectare a concentraţiei alcoolice a vinului;

23) prezentare – toate informaţiile transmise consumatorilor prin modalitatea de ambalare a produsului vizat, inclusiv prin forma şi tipul sticlelor.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.3 completat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

NORME PRIVIND POTENŢIALUL DE PRODUCŢIE

4. Potenţialul de producţie reprezintă suprafaţa plantată cu soiuri de viţă-de-vie incluse în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova şi/sau în Catalogul comun al soiurilor de viţă de vie al Uniunii Europene (The Common Catalogue of Varieties of Vine) (în continuare – Catalogul soiurilor de plante) şi care este definită ca "patrimoniu viticol", constituit din componentele prevăzute la articolul 5 din Legea viei şi vinului.

[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

5. Înfiinţarea de plantaţii viticole se efectuează în cadrul arealului vitivinicol delimitat. Delimitarea geografică a arealului vitivinicol, prevăzută la articolul 4 din Legea viei şi vinului, se aprobă de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (în continuare – Ministerul). Lucrările de delimitare a arealului vitivinicol se realizează de către instituţiile de cercetări ştiinţifice din domeniu, la solicitarea Oficiului Naţional al Viei şi Vinului de pe lîngă Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (în continuare – Oficiu). În funcţie de condiţiile naturale ale Republicii Moldova, arealul vitivinicol este divizat în patru regiuni vitivinicole – Sud, Centru, Sud-Est şi Nord.

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

6. Înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru producţie-marfă, prevăzută la art.10 din Legea viei şi vinului, se efectuează doar cu soiuri de viţă-de-vie înscrise în Catalogul soiurilor de plante.

[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

7. La înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru producţie-marfă destinată fabricării produselor vitivinicole se admit soiurile de viţă-de-vie din specia Vitis vinifera şi cele de hibrizi interspecifici (soiuri de selecţie nouă). Înfiinţarea plantaţiilor viticole cu soiuri de struguri din specia Vitis labrusca pentru producerea produselor vitivinicole specificate în prezentul Regulament este interzisă.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

8. Amplasarea soiurilor de viţă-de-vie înscrise în Catalogul soiurilor de plante pe regiuni şi centre vitivinicole, precum şi direcţiile de utilizare a strugurilor, sub aspectul arealului vitivinicol, se elaborează de către instituţiile ştiinţifice de profil, cu consultarea asociaţiilor producătorilor de vinuri DOP sau cu IGP, şi se aprobă de către Oficiu.

9. Plantarea viilor se realizează cu material săditor viticol de categorii biologice, fitosanitare şi fiziologice prevăzute la articolul 9 din Legea viei şi vinului şi în Regulamentul privind producerea, certificarea, controlul şi comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.418/2009.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

10. Înfiinţarea plantaţiilor viticole pentru producţie-marfă se efectuează pe teren în pantă cu unghiul de înclinare de peste 30, iar argila din compoziţia mecanică a solului nu depăşeşte 70 %.

[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.11 abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

12. Particularităţile înfiinţării plantaţiilor viticole în funcţie de condiţiile ecologice (climatice, pedologice, de relief) se stabilesc printr-un regulament privind proiectarea plantaţiilor multianuale, aprobat de către Minister.

13. Înfiinţarea plantaţiilor viticole producţie-marfă cu suprafaţa de la 0,1 ha pînă la 0,5 ha se efectuează conform unui plan de organizare a teritoriului şi de plantare a viţei-de-vie, elaborat de către producătorii viticoli cu studii de profil sau de către specialişti în domeniu, iar a celor cu suprafaţa de la 0,5 ha – conform unor proiecte elaborate de către instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile de proiectare (birouri de proiectare).

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

14. Planul de organizare a teritoriului şi de plantare menţionat la punctul 13 trebuie să prevadă, după caz, amplasarea parcelelor şi a drumurilor, orientarea rîndurilor şi repartizarea soiurilor pe sector, să includă suprafaţa de plantare (totală şi sub aspectul soiurilor), termenul de plantare, schemele de plantare şi densitatea plantării, precum şi necesarul de material săditor, apă, fertilizanţi, echipamente, braţe de muncă, inventar şi materiale.

15. Cerinţele faţă de elaborarea şi valorificarea proiectelor pentru înfiinţarea plantaţiilor viticole trebuie să fie reglementate de regulamentul menţionat la punctul 12 din prezentul Regulament.

16. Evidenţa plantaţiilor viticole pentru producţie-marfă şi a unităţilor vinicole se efectuează în Registrul vitivinicol. Registrul vitivinicol, constituit din Registrul plantaţiilor viticole şi Registrul unităţilor vitivinicole, este ţinut şi gestionat de către Oficiu, conform Regulamentului privind modul de ţinere a Registrului vitivinicol al Republicii Moldova", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.292/2017 şi prevederilor prezentului Regulament.

[Pct.16 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

17. În Registrul vitivinicol se ţine evidenţa plantaţiilor viticole pentru struguri de soiuri de vin şi de masă. Evidenţa plantaţiilor viticole se ţine pe parcele sau subparcele viticole, sub aspectul producătorilor de struguri, persoane juridice şi fizice.

18. Includerea în Registrul vitivinicol a informaţiei despre producătorii de struguri şi de produse vitivinicole se efectuează pe baza declaraţiilor despre parcele (subparcele) viticole şi, respectiv, a declaraţiilor despre unităţile vinicole, prezentate de producători pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile regulamentului specificat la punctul 16 din prezentul Regulament.

[Pct.19 abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

20. Deţinătorii de plantaţii viticole, în conformitate cu prevederile articolului 10 alineatul (81) din Legea viei şi vinului, în termen de 30 de zile de la finalizarea lucrărilor de plantare, reconstrucţie sau defrişare, trebuie să prezinte primăriilor din localitatea unde sînt situate plantaţiile declaraţii în scris sau în format electronic, după cum urmează:

1) declaraţia privind înfiinţarea plantaţiei viticole (plantarea viţei-de-vie), conform modelului prezentat în anexa nr.1 la prezentul Regulament;

2) declaraţia privind reconstrucţia/restabilirea plantaţiei viticole, conform modelului prezentat în anexa nr.2 la prezentul Regulament;

3) declaraţia privind defrişarea plantaţiei viticole, conform modelului prezentat în anexa nr.3 la prezentul Regulament.

21. Primăriile localităţilor transmit declaraţiile menţionate la punctul 20 în termenul şi modul prevăzute în regulamentul specificat la punctul 16 din prezentul Regulament.

NORME SPECIFICE ÎN DOMENIUL VITICOL PRIVIND OBŢINEREA

PRODUSELOR VITIVINICOLE CU DENUMIRE DE ORIGINE

PROTEJATĂ ŞI CU INDICAŢIE GEOGRAFICĂ PROTEJATĂ

22. Înfiinţarea şi exploatarea plantaţiilor viticole pentru producerea vinurilor cu DOP şi cu IGP se realizează în conformitate cu actele specificate la punctul 13 din prezentul Regulament, în corespundere cu următoarele cerinţe:

1) aria geografică delimitată;

2) soiurile de viţă-de-vie admise pentru cultivare în aria geografică delimitată respectivă, în conformitate cu prevederile punctului 8 din prezentul Regulament;

3) materialul săditor de categorii biologice "certificat" şi "standard".

23. Cerinţele specifice la înfiinţarea şi exploatarea plantaţiilor viticole pentru producerea anumitor categorii de produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP se precizează în caietul de sarcini al produsului respectiv.

24. Soiurile de viţă-de-vie destinate plantării sau replantării în scopul producerii vinurilor cu DOP trebuie să aparţină speciei Vitis vinifera, iar cele destinate producerii vinurilor cu IGP – speciei Vitis vinifera sau unei încrucişări între Vitis vinifera şi alte specii din genul Vitis.

25. Tehnologia de cultivare a viţei-de-vie destinate producerii vinurilor cu DOP şi cu IGP se va reglementa în caietele de sarcini pentru produsele respective, conform bunelor practici în viticultură.

26. Reglarea masei recoltei de struguri, determinată în tone la un hectar, se efectuează pentru fiecare soi şi arie delimitată, ţinîndu-se seama de direcţiile de utilizare a strugurilor, de particularităţile biologice ale soiului, precum şi de condiţiile de vegetaţie şi menţinere a calităţii înalte a strugurilor. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, reglarea masei recoltei la hectar se va efectua prin înlăturarea surplusului de inflorescenţe sau de struguri nematuraţi.

CERINŢE PRIVIND MATERIA PRIMĂ ŞI MATERIALELE

27. La fabricarea vinurilor, a produselor obţinute pe bază de must şi a produselor obţinute pe bază de vin, specificate la punctul 34 din prezentul Regulament, se utilizează struguri proaspeţi, recoltaţi manual sau mecanizat, aparţinînd soiurilor speciilor Vitis vinifera, Vitis labrusca sau unei încrucişări între Vitis vinifera şi alte specii din genul Vitis (soiuri de selecţie nouă).

28. Strugurii ajunşi la maturitatea tehnologică şi transportaţi la prelucrare trebuie să corespundă condiţiilor specificate în standardul moldovenesc SM 84:2023 "Struguri recoltaţi manual sau mecanizat pentru procesare industrială. Specificaţii".

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

29. În funcţie de tehnologia aplicată, la fabricarea vinurilor, a produselor obţinute pe bază de must şi a produselor obţinute pe bază de vin se mai utilizează şi altă materie primă şi materiale, aşa cum sînt specificate în capitolul XVI din prezentul Regulament, care trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei în vigoare sau Codexului oenologic internaţional, publicat de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (în continuare – OIV).

[Pct.291 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.291 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

CERINŢE PRIVIND UTILAJUL

30. Utilajul tehnologic, vasele tehnologice, precum şi toate echipamentele şi ambalajele care vin în contact cu strugurii şi produsele obţinute în urma prelucrării acestora în timpul fabricării, ambalării şi transportului trebuie să fie specifice domeniului vitivinicol şi să corespundă cerinţelor stabilite de Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor, Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, de cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, aprobate prin Legea nr.296/2017, de Regulamentul sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.308 din 29 aprilie 2011, precum şi de Regulamentul sanitar privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.278 din 24 aprilie 2013.

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.956 din 03.10.2018, în vigoare 02.11.2018]

31. Produsele vitivinicole nu se păstrează în scopul vânzării şi nici nu se introduc pe piaţă în recipiente prevăzute cu dispozitive de închidere acoperite cu capsule sau folii pe bază de plumb.

[Pct.31 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

32. Mijloacele de măsurare utilizate în domeniul vitivinicol trebuie să fie adecvate, legalizate şi supuse verificării metrologice, conform prevederilor Legii metrologiei nr.19/2016.

[Pct.32 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

CERINŢE SPECIFICE PENTRU PRODUSELE VITIVINICOLE

33. Produsele vitivinicole se fabrică conform categoriilor specificate în articolul 13 din Legea viei şi vinului şi în prezentul Regulament.

331. Produsele vitivinicole pot fi comercializate dacă respectă următoarele cerinţe, definite ca fiind standarde de comercializare:

1) prezentarea, etichetarea, ambalarea, inclusiv normele care trebuie aplicate în privinţa centrelor de ambalare, marcarea, anul recoltării şi utilizarea unor termeni specifici, fără a aduce atingere denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice;

2) aspectul şi caracteristicile produsului;

3) substanţe specifice utilizate în procesul de producţie sau componente ori constituenţi, inclusiv conţinutul cantitativ, puritatea şi identitatea acestora;

4) tipul de activitate agricolă şi metoda de producţie, inclusiv practicile oenologice, şi sistemele avansate de producţie durabilă;

5) cupajul mustului şi al vinului, inclusiv definiţiile lor, amestecul şi restricţiile corespunzătoare;

6) restricţiile cu privire la utilizarea anumitor substanţe şi practici;

7) condiţiile care reglementează eliminarea, deţinerea, circulaţia şi utilizarea produselor care nu respectă cerinţele specificate în subpunctele 1)-5) sau definiţiile, denumirile şi denumirile comerciale menţionate în anexa nr.4, precum şi eliminarea subproduselor.

[Pct.331 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

34. Cerinţele specifice pentru categoriile de produse vitivinicole sînt definite după cum urmează:

1) pentru vinuri – conform anexei nr.4 la prezentul Regulament;

2) pentru categoria de produse obţinute pe bază de must – conform anexei nr.5 la prezentul Regulament;

3) pentru categoria de produse obţinute pe bază de vin, specificate în articolul 14 alineatul (2) din Legea viei şi vinului – conform Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor ce conţin alcool, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.589/2023, şi prezentul Regulament;

4) pentru categoria de produse vitivinicole aromatizate – conform anexei nr.6 la prezentul Regulament şi conform Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea produselor vitivinicole aromatizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.741/2017;

5) pentru categoria de produse secundare vinicole – conform anexei nr.7 la prezentul Regulament;

6) pentru categoria de produse obţinute prin valorificarea produselor secundare vinicole – conform anexei nr.8 la prezentul Regulament.

[Pct.34 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.34 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

35. Categoriile de vinuri destinate consumului uman direct, specificate în anexa nr.4 la prezentul Regulament, trebuie să posede caracteristicile organoleptice, fizico-chimice şi de siguranţă indicate în prezentul Regulament.

[Pct.35 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

36. Caracteristicile organoleptice ale vinurilor trebuie să corespundă categoriei respective, soiului sau sortimentului de soiuri de struguri utilizate şi locului de provenienţă (pentru cele cu DOP sau cu IGP) şi să fie:

1) sănătoase, fără defecte de miros şi de gust;

2) limpezi, fără sediment şi particule în suspensie. Vinul nou aflat încă în fermentare poate fi slab opalescent, iar vinul supus învechirii la sticlă, conform punctului 149 litera e) subpunctul 4) din prezentul Regulament, poate avea sediment natural pe pereţii şi fundul buteliei.

37. Vinurile, după culoare, pot fi: albe, roze şi roşii.

38. Vinurile trebuie să prezinte următoarele caracteristici fizico-chimice şi indici de siguranţă:

1) concentraţia alcoolică, exprimată în procente din volum, determinată la temperatura de 20°C, trebuie să corespundă categoriei specificate în anexa nr.4 la prezentul Regulament;

2) concentraţia în masă a zaharurilor, exprimată în grame de zahăr reducător pe decimetru cub, trebuie să fie:

a) pentru vinurile spumante, vinurile spumante de calitate, vinurile spumante de calitate de tip aromat şi vinurile spumoase:

- brut natur – de cel mult 3 g/dm3. Această menţiune poate fi utilizată numai pentru produsele la care nu s-a adăugat zahăr după fermentarea secundară;

- extra brut – cuprinsă între 0 şi 6 g/dm3;

- brut – de cel mult 12 g/dm3;

- extra sec – cuprinsă între 12 şi 17 g/dm3;

- sec – cuprinsă între 17 şi 32 g/dm3;

- demisec – cuprinsă între 32 şi 50 g/dm3;

- dulce – de cel puţin 50 g/dm3;

a1) pentru vinurile licoroase:

sec – cuprinsă între 45 şi 50 g/dm3;

demisec – cuprinsă între 50 şi 80 g/dm3;

dulce – de cel puţin 80 g/dm3;

a2) pentru vinurile peliculare:

sec – cuprinsă între 0 şi 15 g/dm3;

demisec – cuprinsă între 15 şi 20 g/dm3;

demidulce – cuprinsă între 20 şi 45 g/dm3;

dulce – de cel puţin 45 g/dm3;

b) pentru celelalte categorii de vinuri:

- sec – de cel mult 4 g/dm3 sau de cel mult 9 g/dm3, cu condiţia ca aciditatea totală, exprimată în grame de acid tartric pe decimetru cub, să nu fie cu mai mult de 2 g sub concentraţia în masă a zahărului rezidual;

- demisec – dacă concentraţia în masă a zaharurilor depăşeşte valoarea maximă stabilită pentru vinul sec, dar este de cel mult 12 g/dm3 sau este de cel mult 18 g/dm3, cu condiţia ca aciditatea totală, exprimată în grame de acid tartric pe decimetru cub, să nu fie cu mai mult de 10 g sub concentraţia în masă a zahărului rezidual;

- demidulce – dacă concentraţia în masă a zaharurilor este mai mare decît valoarea maximă stabilită pentru demisec, dar este de cel mult 45 g/dm3;

- dulce – de cel puţin 45 g/dm3;

3) concentraţia în masă a acizilor titrabili, exprimată în grame de acid tartric pe decimetru cub, trebuie să fie de cel puţin 4,0 g/dm3;

4) concentraţia în masă a acizilor volatili, exprimată în grame de acid acetic pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult, pentru:

a) musturi de struguri parţial fermentate şi vinurile albe sau roze – 1,08 g/dm3;

b) vinurile roşii – 1,2 g/dm3;

c) vinurile din struguri supracopţi şi vinurile din struguri stafidaţi – 1,8 g/dm3.

Se admite depăşirea limitelor stabilite la literele a)-c) dacă vinurile au fost supuse unei perioade de maturare de cel puţin doi ani sau dacă vinurile au fost produse în conformitate cu unele tehnologii speciale, cu condiţia ca aceasta să nu aibă influenţă negativă asupra caracteristicilor organoleptice;

5) concentraţia în masă a extractului sec nereducător, exprimată în grame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel puţin:

- 15 g/dm3 – pentru vinurile albe şi roze;

- 18 g/dm3 – pentru vinurile roşii;

6) concentraţia în masă a dioxidului de sulf total, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult, pentru:

a) vinuri, cu excepţia vinurilor licoroase, peliculare, spumante, spumante de calitate şi spumante de calitate de tip aromat:

- 150 mg/dm3 – pentru vinurile roşii;

- 200 mg/dm3 – pentru vinurile albe şi roze;

b) prin derogare de la litera a), limita maximă a concentraţiei în masă a dioxidului de sulf pentru vinurile a căror concentraţie în masă a zaharurilor este egală sau mai mare de 5 g/dm3 poate fi de cel mult:

- 200 mg/dm3 – pentru vinurile roşii;

- 250 mg/dm3 – pentru vinurile albe şi roze;

- 300 mg/dm3 – pentru vinurile cu o concentraţie în masă a zaharurilor de cel puţin 45 g/dm3;

- 400 mg/dm3 – pentru vinurile din struguri supracopţi dulci sau pentru vinurile din struguri stafidiţi dulci;

c) vinurile licoroase:

- 150 mg/dm3 – pentru vinurile cu o concentraţie în masă a zaharurilor de cel mult 45 g/dm3;

- 200 mg/dm3 – pentru vinurile cu o concentraţie în masă a zaharurilor de cel puţin 45 g/dm3;

c1) vinurile peliculare:

120 mg/dm3 – pentru vinurile cu o concentraţie în masă a zaharurilor de cel mult 5 g/dm3;

150 mg/dm3 – pentru vinurile cu o concentraţie în masă a zaharurilor de cel puţin 5 g/dm3;

d) vinurile spumante, spumante de calitate şi spumante de calitate de tip aromat:

- 185 mg/dm3 – pentru toate categoriile de vinuri spumante de calitate;

- 235 mg/dm3 – pentru celelalte categorii de vinuri spumante;

7) presiunea dioxidului de carbon în recipiente închise, la temperatura de 20°C, exprimată în bari, trebuie să corespundă categoriei specificate în anexa nr.4 la prezentul Regulament (vin spumant, vin spumant de calitate, vin spumant de calitate de tip aromat, vin spumos, vin perlant şi vin petiant);

8) concentraţia în masă a acidului citric, exprimată în grame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 1,0 g/dm3;

9) concentraţia în masă a arsenului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 0,2 mg/dm3;

10) concentraţia în masă a cadmiului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 0,01 mg/dm3;

11) concentraţia în masă a cuprului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 1 mg/dm3, cu următoarea excepţie:

- 2 mg/dm3 – pentru vinurile licoroase fabricate din must de struguri nefermentat sau puţin fermentat;

12) concentraţia în masă a plumbului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 0,2 mg/dm3 (începînd cu campania de producţie vitivinicolă a anului 2007);

13) concentraţia în masă a zincului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 5 mg/dm3;

14) concentraţia în masă a fierului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 14 mg/dm3;

15) concentraţia în masă a diglicozidului malvidinei, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 15 mg/dm3 – pentru vinurile roşii obţinute din soiurile de struguri din specia Vitis vinifera, determinată prin metoda cantitativă;

16) concentraţia în masă a ocratoxinei A, exprimată în micrograme pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 2 ľg/dm3;

17) concentraţiile maxime admise igienic semnificative a radionuclizilor, exprimată în bechereli pe decimetru cub, trebuie să fie:

- cesiu Cs-137 – 70 Bq/dm3;

- stronţiu Sr- 90 – 100 Bq/dm3;

18) concentraţia în masă a borului, exprimată în acid boric în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 80 mg/dm3;

19) concentraţia în masă a bromului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 1 mg/dm3 (limita poate fi depăşită în vinurile care provin din struguri colectaţi de pe plantaţiile vitivinicole unde solul se caracterizează prin conţinut sporit de săruri);

20) concentraţia în masă a dietilenglicolului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 10 mg/dm3;

21) concentraţia în masă a etanediolului/etilenglicolului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 10 mg/dm3;

22) concentraţia în masă a fluorului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 1 mg/dm3;

23) concentraţia în masă a metanolului, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult:

- 400 mg/dm3 – pentru vinurile roşii;

- 250 mg/dm3 – pentru vinurile albe şi roze;

24) concentraţia în masă a propan-1,2 diolului (propilen glicolului), exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult:

- 300 mg/dm3 – pentru vinurile spumante, spumante de calitate, spumante de calitate de tip aromat, spumoase, perlante şi petiante;

- 150 mg/dm3 – pentru celelalte vinuri;

25) concentraţia în masă a sodiului excedentar, exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 80 mg/dm3;

26) concentraţia în masă a sulfaţilor, exprimată în sulfat de potasiu în grame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 1 g/dm3, cu următoarele excepţii:

- 1,5 g/dm3 – pentru vinurile maturate cel puţin 2 ani, vinurile îndulcite, vinurile obţinute cu adaos de must, de alcool etilic de origine vitivinicolă rectificat sau de distilat de vin;

- 2 g/dm3 – pentru vinurile obţinute cu adaos de must concentrat şi pentru vinurile dulci;

- 2,5 g/dm3 – pentru vinurile obţinute prin maturare biologică aerobă şi pentru vinurile tratate termic cu acces de oxigen;

27) concentraţia în masă a acidului sorbic (în caz de utilizare), exprimată în miligrame pe decimetru cub, trebuie să fie de cel mult 200 mg/dm3.

[Pct.38 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

39. Întreprinderile producătoare de vinuri garantează valorile caracteristicilor fizico-chimice, organoleptice şi de siguranţă specificate la punctele 36 şi 38 din prezentul Regulament.

[Pct.39 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

40. Restricţiile privind condiţiile de calitate şi de producere a vinurilor şi a produselor obţinute pe bază de must sînt prevăzute în articolul 27 din Legea viei şi vinului şi în prezentul Regulament.

[Pct.41 abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

42. Evaluarea caracteristicilor organoleptice ale produselor vitivinicole se efectuează în conformitate cu Regulamentul privind modul de evaluare a caracteristicilor organoleptice ale produselor vitivinicole prin analiză senzorială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.810/2015. Evaluarea caracteristicilor organoleptice ale produselor vitivinicole cu DOP şi IGP şi ale produselor vitivinicole din import este obligatorie.

[Pct.42 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

43. Metodele de prelevare a probelor şi metodele de analiză privind determinarea caracteristicilor fizico-chimice şi de siguranţă pentru produsele vitivinicole sunt stabilite de Hotărârea Guvernului nr.245/2024 cu privire la metodele de analiză pentru determinarea caracteristicilor fizice şi chimice ale produselor vitivinicole, precum şi de standardele recomandate de Organizaţia Internaţională de Standardizare sau, după caz, de cele recomande şi publicate de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului sau de alte norme aprobate în Republica Moldova.

[Pct.43 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.43 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

44. Produsele vitivinicole, aditivii alimentari şi materialele care vin în contact cu produsele vitivinicole vor fi autorizate în conformitate cu prevederile Legii nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor.

[Pct.44 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

DENUMIRILE DE ORIGINE ŞI INDICAŢIILE

GEOGRAFICE ÎN SECTORUL VITIVINICOL

45. Categoriile de vinuri specificate la punctele 1-5, 7, 8, 10 şi 11 din anexa nr.4 la prezentul Regulament, precum şi mustul de struguri parţial fermentat pot fi cu DOP sau cu IGP.

[Pct.45 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

451. Prin derogare de la punctul 45, categoriile de vinuri specificate la punctele 1, 3-5, 7 şi 8 din anexa nr.4, care, în procesul de producere, au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare totală în conformitate cu punctele 35 şi 36 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.775/2024 (în continuare – Regulament privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole), nu pot fi desemnate cu DOP sau cu IGP.

[Pct.451 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.451 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

452. Normele menţionate la punctele 45 şi 451 se bazează pe:

1) protecţia intereselor legitime ale consumatorilor şi ale producătorilor;

2) asigurarea bunei funcţionări a pieţei interne pentru produsele vizate; şi

3) promovarea producerii unor produse de calitate.

[Pct.452 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

46. "Denumirea de origine" semnifică denumirea unei regiuni, localităţi sau a unui loc determinat sau, în cazuri excepţionale, a unei ţări utilizată pentru a desemna un produs originar din această regiune, localitate, loc determinat sau ţară, care corespunde următoarelor cerinţe:

1) calitatea şi caracteristicile produsului se datorează, în principal sau exclusiv, mediului geografic cu factori naturali şi umani din aria geografică respectivă;

2) strugurii din care este fabricat produsul provin exclusiv din aria geografică respectivă;

3) producţia are loc în aria geografică respectivă;

4) produsul este obţinut din soiuri de viţă-de-vie aparţinînd speciei Vitis vinifera sau unei încrucişări între Vitis Vinifera şi alte specii din genul Vitis.

[Pct.46 completat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

47. "Indicaţia geografică" semnifică denumirea unei regiuni, localităţi sau a unui loc determinat sau, în cazuri excepţionale, a unei ţări utilizată pentru a desemna un produs originar din această regiune, localitate, loc determinat sau ţară, care corespunde următoarelor cerinţe:

1) posedă o calitate specifică, o reputaţie sau alte caracteristici care pot fi atribuite ariei geografice respective;

2) strugurii din care este fabricat produsul provin, în proporţie de cel puţin 85%, exclusiv din aria geografică respectivă, restul de cel mult 15% provenind din alte arii geografice ale Republicii Moldova;

3) producţia are loc în aria geografică respectivă;

4) produsul este obţinut din soiuri de viţă-de-vie aparţinînd speciei Vitis vinifera sau unei încrucişări între Vitis vinifera şi alte specii din genul Vitis (soiuri de selecţie nouă).

[Pct.47 completat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

48. În sensul punctul 46 subpunctul 3) şi punctul 47 subpunctul 3) din prezentul Regulament, prin "producţie" se înţeleg toate procedeele tehnologice realizate, de la recoltarea strugurilor pînă la încheierea procesului de vinificare primară, cu excepţia recoltării strugurilor care nu provin din zona geografică vizată, astfel cum se menţionează în punctul 47 subpunctul 2), şi cu excepţia oricăror procedee tehnologice ulterioare, respectiv vinificarea primară include procedeele de prelucrare şi de transformare a strugurilor în vin, cu tragerea ulterioară a acestuia de pe drojdie.

[Pct.48 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

49. Sînt, de asemenea, considerate denumiri de origine sau indicaţii geografice denumirile geografice sau negeografice tradiţionale care desemnează un produs şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la punctul 46 sau 47 din prezentul Regulament.

50. Prin derogare de la punctul 46 subpunctul 3) şi punctul 47 subpunctul 3) din prezentul Regulament şi cu condiţia ca acest lucru să se prevadă în caietul de sarcini şi să se efectueze sub monitorizarea Oficiului, materia primă destinată fabricării produselor vitivinicole cu DOP şi/sau cu IGP poate fi procesată şi transformată în vin (vinificare primară) într-o arie delimitată ce se află în imediata apropiere a ariei delimitate în cauză.

[Pct.51 abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

ETAPELE ORGANIZĂRII FABRICĂRII ŞI COMERCIALIZĂRII

PRODUSELOR VITIVINICOLE CU DENUMIRE DE ORIGINE

PROTEJATĂ ŞI CU INDICAŢIE GEOGRAFICĂ PROTEJATĂ

52. Etapele organizării fabricării şi comercializării produselor vitivinicole cu DOP şi a celor cu IGP sînt următoarele:

1) constituirea asociaţiei (grupului) de producători (în continuare – asociaţie) în aria geografică delimitată respectivă, în sensul capitolului VI1 din Legea viei şi vinului şi al articolului 9 alineatul (2) din Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, cu excepţia cazului în care o persoană fizică sau juridică este unicul producător din aria geografică delimitată care doreşte să depună cerere de înregistrare a unei indicaţii geografice sau a unei denumiri de origine;

2) elaborarea şi omologarea caietelor de sarcini privind fabricarea produselor cu DOP sau cu IGP, conform capitolului X din prezentul Regulament;

3) depunerea cererii şi înregistrarea denumirii de origine sau a indicaţiei geografice de către asociaţia de producători sau de către un producător, conform prevederilor specificate la subpunctul 1), la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, în concordanţă cu Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate;

4) luarea în evidenţă a producătorilor de struguri destinaţi fabricării produselor vitivinicole cu DOP sau cu IGP şi a producătorilor de produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP, conform capitolului XI din prezentul Regulament;

5) verificarea respectării prevederilor caietului de sarcini conform Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, a denumirilor de origine şi a specialităţilor tradiţionale garantate şi capitolului XII din prezentul Regulament;

6) luarea în evidenţă a produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP conform capitolului XIII.

[Pct.52 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

ELABORAREA ŞI OMOLOGAREA CAIETULUI DE SARCINI

53. Caietul de sarcini se elaborează de către asociaţia de producători din aria geografică delimitată pentru denumirea de origine sau indicaţia geografică respectivă pentru un produs sau mai multe produse specificate la punctul 33 din prezentul Regulament.

În cazul în care în aria geografică delimitată există doar un singur producător în sensul prevederilor punctului 52 subpunctul 1) din prezentul Regulament, caietul de sarcini se elaborează de către producătorul respectiv.

54. Caietul de sarcini stabileşte condiţiile necesare privind fabricarea produselor cu DOP sau cu IGP.

541. Caietul de sarcini permite părţilor interesate să verifice respectarea condiţiilor relevante de producţie asociate DOP sau IGP.

[Pct.541 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

55. Caietul de sarcini conţine informaţii referitoare la:

1) denumirea elaboratorului caietului de sarcini;

2) denumirea de origine sau indicaţia geografică respectivă;

3) delimitarea ariei geografice, cu anexarea hărţii topografice;

4) denumirea şi descrierea produsului (produselor), cu indicarea:

a) categoriei de produs, conform punctului 34 din prezentul Regulament;

b) asortimentului de produse sub aspectul categoriilor de produse (după caz);

c) caracteristicilor organoleptice şi fizico-chimice, inclusiv concentraţiile alcoolice naturale şi dobîndite minime, în volume ale produsului (produselor);

5) elementele care să justifice legătura dintre calitatea şi caracteristicile produsului (produselor) şi mediul geografic cu factorii săi naturali şi umani – pentru o denumire de origine sau o calitate, reputaţie sau alte caracteristici ale produsului şi originea sa geografică – pentru o indicaţie geografică;

6) principalele caracteristici ale plantaţiei viticole, conform punctului 22 din prezentul Regulament, inclusiv:

a) categoria biologică a materialului săditor viticol admisă;

b) schema de plantare;

c) densitatea plantaţiei;

d) limitele de goluri admise;

7) tehnologia de cultivare a viţei-de-vie, conform punctului 25, inclusiv:

a) forme de butuci admise pentru cultivare;

b) reguli privind sistemul de întreţinere şi fertilizare a solului;

c) reguli privind sistemul de protecţie fitosanitară;

d) reguli privind irigarea;

8) indicarea soiului (soiurilor) de struguri din care este obţinut produsul (produsele);

9) producţia maximă de struguri la hectar;

10) cerinţele faţă de calitatea strugurilor la recoltare;

11) schema tehnologică de fabricare a produsului (produselor);

111) dacă este cazul, practicile oenologice specifice utilizate pentru producerea vinului sau a vinurilor, precum şi a restricţiilor relevante pentru producerea acestora;

12) condiţiile referitoare la păstrare şi ambalare;

13) regulile specifice de etichetare;

14) condiţiile de declasare a produselor cu DOP sau cu IGP;

15) denumirea şi adresa producătorilor – membri fondatori ai asociaţiei de producători din aria geografică delimitată;

16) denumirea şi adresa organismelor responsabile de verificarea respectării caietului de sarcini;

17) regulile, categoriile şi indicatorii pentru planurile de control ale asociaţiei asupra respectării caietului de sarcini.

[Pct.55 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

551. Caietul de sarcini al produsului poate conţine o descriere a contribuţiei denumirii de origine sau a indicaţiei geografice la dezvoltarea durabilă.

[Pct.551 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

552. În cazul în care vinul sau vinurile pot fi parţial dezalcoolizate, caietul de sarcini conţine, de asemenea, o descriere a vinului sau a vinurilor parţial dezalcoolizate, în conformitate cu punctul 55 subpunctul 2) şi subpunctul 4) litera c), mutatis mutandis, şi, după caz, a practicilor oenologice specifice utilizate pentru producerea vinului sau vinurilor parţial dezalcoolizate, precum şi restricţiile relevante privind producerea acestora.

[Pct.552 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

56. Caietul de sarcini privind fabricarea produselor cu DOP sau cu IGP se adoptă cu cel puţin 2/3 din numărul voturilor membrilor participanţi la adunarea generală a asociaţiei respective.

În cazul în care în aria geografică delimitată se află doar un singur producător în sensul prevederilor punctului 52 subpunctul 1) din prezentul Regulament, caietul de sarcini se semnează de către producătorul respectiv.

57. Asociaţia depune la Minister o cerere pentru omologarea caietului de sarcini, la care se anexează următoarele documente:

1) statutul asociaţiei;

2) trei exemplare ale caietului de sarcini, aprobate de preşedintele asociaţiei prin semnătură şi aplicarea ştampilei;

3) extrasul din procesul-verbal al şedinţei adunării generale în care s-a aprobat caietul de sarcini.

În cazul în care în aria geografică delimitată există doar un singur producător în sensul prevederilor punctului 52 subpunctul 1) din prezentul Regulament, producătorul depune la Minister o cerere pentru aprobarea caietului de sarcini, cu anexarea a trei exemplare ale caietului de sarcini semnate.

58. Ministerul examinează caietul de sarcini şi, dacă acesta corespunde cu cerinţele actelor normative, îl omologhează prin ordin al ministrului agriculturii şi industriei alimentare, informând solicitantul despre emiterea ordinului de omologare.

[Pct.58 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.58 modificat prin Hot.Guv. nr.1143 din 21.11.2018, în vigoare 18.01.2019]

59. Dacă se identifică neconcordanţa caietului de sarcini cu legislaţia şi actele normative în vigoare, Ministerul elaborează o referinţă la caietul de sarcini, cu specificarea obiecţiilor şi recomandărilor, şi remite elaboratorului caietul de sarcini pentru ajustare, în vederea unei ulterioare omologări.

60. În cazul în care se constată că obiecţiile nu au fost înlăturate, solicitantul se informează, în scris, despre refuzul omologării caietului de sarcini. Refuzul de omologare a caietului de sarcini poate fi contestat în instanţele de judecată, conform procedurii contenciosului administrativ.

[Pct.60 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

61. După emiterea ordinului de omologare, două exemplare ale caietului de sarcini omologat se remit elaboratorului, iar un exemplar se anexează la ordinul ministrului.

LUAREA ÎN EVIDENŢĂ A PRODUCĂTORILOR DE STRUGURI

DESTINAŢI FABRICĂRII PRODUSELOR VITIVINICOLE CU DOP

ŞI CU IGP ŞI A PRODUCĂTORILOR DE PRODUSE

VITIVINICOLE CU DOP ŞI CU IGP

62. Pentru fabricarea produselor vitivinicole cu DOP sau cu IGP, producătorii de struguri şi unităţile vinicole din aria geografică delimitată sînt luaţi în evidenţă de către Oficiu în Registrul vitivinicol ca producător de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP sau cu IGP sau ca producător de produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP. Plantaţiile viticole şi capacităţile de producere ale acestora sînt supuse verificării corespunderii cu prevederile caietului de sarcini, în condiţiile stabilite de prezentul capitol.

63. Pentru a fi luat în evidenţă în Registrul vitivinicol, producătorii de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP sau cu IGP şi producătorii de produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP trebuie:

1) să devină membri ai asociaţiei menţionate la punctul 52 subpunctul 1) din prezentul Regulament;

2) să fie atestaţi de către asociaţia din care fac parte referitor la corespunderea acestora cerinţelor din caietul de sarcini respectiv, în conformitate cu prevederile prezentului capitol şi cu statutul asociaţiei.

64. Producătorul de struguri, în scopul luării în evidenţă, va depune la asociaţie, pe numele Oficiului, o cerere, în care va indica:

1) denumirea şi adresa juridică a solicitantului;

2) denumirea de origine protejată sau indicaţia geografică protejată;

3) amplasarea şi suprafaţa plantaţiei viticole (parcelelor/subparcelelor) din a cărui struguri este obţinut produsul cu DOP sau cu IGP;

4) numărul de înregistrare a plantaţiei viticole (parcelelor/subparcelelor), conform Registrului vitivinicol;

5) denumirea soiului (soiurilor) de struguri din care este obţinut produsul.

65. Producătorul de produse vitivinicole, în scopul luării în evidenţă, va depune la asociaţie, pe numele Oficiului, o cerere, în care va indica (după caz):

1) denumirea şi adresa juridică a solicitantului;

2) denumirea sub care se comercializează produsul;

3) categoria produsului, conform punctului 34 din prezentul Regulament;

4) denumirea de origine protejată sau indicaţia geografică protejată;

5) dotarea tehnico-tehnologică;

6) amplasarea şi suprafaţa plantaţiei viticole (parcelelor/subparcelelor) din ai cărei struguri este obţinut produsul cu DOP sau cu IGP;

7) numărul de înregistrare a plantaţiei viticole (parcelelor/subparcelelor), conform Registrului vitivinicol;

8) denumirea soiului (soiurilor) de struguri din care este obţinut produsul;

9) denumirea şi locul amplasării unităţii vinicole unde au fost realizate procedeele tehnologice.

66. La cererile specificate la punctele 64 şi 65 din prezentul Regulament se anexează dosarul, care va conţine (după caz):

1) harta topografică, cu delimitarea plantaţiei viticole (parcelelor/subparcelelor);

2) copia actelor care atestă dreptul de proprietate sau folosinţă a plantaţiei viticole (parcelelor/subparcelelor);

3) fişa plantaţiei viticole (parcelei/subparcelei);

4) fotocopia paşaportului proiectului de înfiinţare a plantaţiei viticole;

5) lista utilajului tehnologic la unităţile vinicole.

[Pct.66 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

67. Cererea şi dosarul specificate la punctele 64-66 din prezentul Regulament se prezintă iniţial asociaţiei de producători din aria geografică delimitată respectivă sau Oficiului, dacă în aria geografică delimitată există doar un singur producător de produse vitivinicole cu DOP şi/sau cu IGP.

68. Asociaţia, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare, examinează documentele prezentate, atestă că producătorul corespunde cerinţelor caietului de sarcini şi, împreună cu referinţa de confirmare din partea asociaţiei respective privind întrunirea prevederilor caietului de sarcini de către solicitant, le transmite Oficiului.

69. Oficiul înregistrează cererea doar în cazul prezentării dosarului complet. Examinarea dosarului de către Oficiu se efectuează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.

70. Atestarea de către asociaţii a producătorilor de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP sau cu IGP şi a producătorilor de produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP şi examinarea dosarelor acestora de către Oficiu constă în verificarea, după caz, a următoarelor:

1) veridicitatea informaţiilor prezentate în cerere şi dosar;

2) încadrarea plantaţiei viticole (parcelei/subparcelei) în aria delimitată pentru produsele vitivinicole cu DOP sau cu IGP;

3) corespunderea plantaţiilor viticole cu prevederile caietului de sarcini;

4) corespunderea capacităţii de producere cu prevederile caietului de sarcini.

71. Verificarea de către asociaţii a informaţiilor specificate în punctul 70 subpunctele 2), 3) şi 4) se efectuează, cu deplasarea la faţa locului, de către o comisie, din care face parte şi reprezentantul Oficiului. Solicitantul se anunţă din timp cu privire la data verificării.

72. În cazul în care se constată necorespunderea informaţiei prezentate de solicitant cu prevederile caietului de sarcini, asociaţia întocmeşte un act în care indică încălcările depistate şi îl remite solicitantului pentru înlăturarea acestora, în vederea unei ulterioare verificări.

73. Pe baza rezultatelor pozitive ale examinării dosarului depus, Oficiul întocmeşte un act de luare în evidenţă a producătorului de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP sau a producătorului de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi înscrie solicitantul în Registrul vitivinicol. În termen de 3 zile de la data înregistrării, Oficiul transmite asociaţiei respective, pe numele solicitantului, actul de luare în evidenţă, pe care asociaţia îl contrasemnează şi îl eliberează, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, solicitantului.

74. În cazul rezultatelor negative ale examinării dosarului depus, Oficiul întocmeşte un act de refuz, pe care îl remite solicitantului pentru înlăturarea tuturor obiecţiilor indicate în el, în vederea unei noi examinări, aşa cum este specificat la punctul 71 din prezentul Regulament.

75. Oficiul actualizează periodic şi publică pe pagina web extrasul din Registrul vitivinicol referitor la producătorii de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi producătorii de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP.

76. Oficiul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înscrierii, va informa Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală despre înscrierea producătorilor de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP în Registrul vitivinicol. Oficiul lunar va transmite Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor informaţia referitor la luarea în evidenţă a producătorilor de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi a producătorilor de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP.

Orice modificare referitoare la producătorii de produse vitivinicole cu DOP şi IGP se va comunica Agenţiei de stat pentru Proprietatea Intelectuală în termen de 5 zile lucrătoare de la data înscrierii acesteia în Registrul vitivinicol.

[Pct.76 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

77. Modelele cererii de luare în evidenţă şi a actelor specificate în prezentul capitol sînt elaborate şi aprobate de către Oficiu.

78. Producătorii de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi producătorii de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP, în termen de 30 zile de la data recepţionării actului de luare în evidenţă, vor notifica în scris asociaţiei respective şi Oficiului încheierea contractului de prestări servicii cu organismul de certificare desemnat pentru verificarea caietului de sarcini.

79. Producătorii de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi producătorii de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP urmează să reînnoiască procedura de luare în evidenţă conform prezentului capitol, în următoarele cazuri:

1) reorganizarea juridică a agentului economic;

2) reconversia, reconstrucţia sau plantarea nouă a parcelelor luate în evidenţă;

3) reutilarea cu echipamente tehnologice, considerate factori de risc pentru caietul de sarcini al asociaţiei respective.

80. Unitatea vitivinicolă luată în evidenţă ca producător de struguri pentru producerea produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP sau ca producător de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP va informa asociaţia respectivă despre modificarea datelor şi informaţiilor din cererea şi dosarul de luare în evidenţă, în termen de 15 zile de la data survenirii schimbării. Omisiunea de a comunica schimbarea datelor poate servi ca temei pentru excluderea producătorului din Registrul vitivinicol.

[Pct.81 abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

VERIFICAREA RESPECTĂRII CERINŢELOR

CAIETULUI DE SARCINI

82. Activităţile ce ţin de verificarea respectării cerinţelor şi condiţiilor stabilite în caietul de sarcini sînt coordonate de către Oficiu.

83. Verificarea respectării caietului de sarcini privind producerea strugurilor şi fabricarea produselor vitivinicole cu DOP şi/sau cu IGP se efectuează anual, pe parcursul întregului ciclu tehnologic, de către organismele de certificare a produselor vitivinicole cu DOP şi/sau cu IGP, acreditate şi recunoscute conform legislaţiei în vigoare, desemnate de către Minister (în continuare – organism de certificare desemnat). Procedura de verificare a respectării caietului de sarcini este elaborată şi aprobată de către Oficiu.

[Pct.83 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

84. Controalele de stat privind respectarea cerinţelor caietului de sarcini sînt efectuate de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

[Pct.84 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

85. Organismul de certificare a produselor respectă standardul moldovenesc SM EN ISO/CEI 17065:2013 "Evaluarea conformităţii. Cerinţe pentru organisme care certifică produse, procese şi servicii", este obiectiv şi imparţial, dispune de personal calificat şi de resurse necesare pentru a-şi executa sarcinile.

[Pct.85 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

86. Producătorii de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi producătorii de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP, luaţi în evidenţă în Registrul vitivinicol conform capitolului XI din prezentul Regulament care nu intenţionează să producă produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP în anul în curs notifică în scris Oficiului şi asociaţiei, indicînd categoria produsului şi a denumirii DOP sau cu IGP respective. Termenul de notificare este pînă la 31 martie a anului în curs pentru producătorii de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP sau cu IGP şi pînă la 31 iulie a anului în curs pentru producătorii de produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP.

[Pct.86 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

87. Oficiul, în baza notificărilor prezentate de către producătorii de struguri şi de produse vitivinicole cu DOP şi/sau cu IGP, în termen de 10 zile ale lunii următoare, elaborează, cu consultarea organismelor de certificare desemnate şi a asociaţiilor de producători din aria geografică delimitată (după caz), un plan calendaristic privind verificarea respectării caietului de sarcini, pe care îl publică pe pagina web a Oficiului. Planul respectiv se transmite spre executare organismelor de certificare desemnate.

88. Organismele de certificare desemnate efectuează, cu deplasarea pe teren, verificarea respectării caietului de sarcini. Fiecare verificare a respectării caietului de sarcini se încheie cu întocmirea unui act de verificare, semnat de către persoana care efectuează verificarea şi de către reprezentantul producătorului, după competenţă. Modelul actului de verificare este elaborat şi aprobat de către Oficiu.

89. Actul de verificare se întocmeşte în 3 exemplare, din care un exemplar se păstrează la organismul de certificare desemnat, un exemplar – la producător şi un exemplar, în termen de 5 zile, se transmite Oficiului.

90. Anual, pînă la data de 31 ianuarie, organismele de certificare desemnate prezintă Oficiului lista producătorilor supuşi verificării în decursul anului precedent, cu indicarea denumirii producătorului, a adresei, a categoriei produselor şi a volumelor de produse certificate şi refuzate de la certificare.

91. Oficiul monitorizează procesul de verificare a respectării prevederilor din caietul de sarcini de către organismele de certificare desemnate. În cazul în care se depistează că acestea nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile, Oficiul sesizează despre acest fapt Ministerul.

92. Cheltuielile aferente verificării respectării prevederilor din caietul de sarcini sînt suportate de către producătorii vizaţi de aceste verificări şi se efectuează în conformitate cu articolul 34 alineatul (5) din Legea privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate.

LUAREA ÎN EVIDENŢĂ ŞI CERTIFICAREA PRODUSELOR VITIVINICOLE

CU DENUMIRE DE ORIGINE PROTEJATĂ ŞI CU INDICAŢIE

GEOGRAFICĂ PROTEJATĂ

93. Un lot de produse vitivinicole poate fi plasat pe piaţă, consemnînd pe etichetă sau pe ambalajul de desfacere "denumire de origine protejată" sau "indicaţie geografică protejată", cu condiţia respectării cumulative a următoarelor cerinţe:

1) producătorul de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi producătorul de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP sînt luaţi în evidenţă conform prevederilor capitolului XI din prezentul Regulament;

2) producătorul de struguri destinaţi producerii produselor vitivinicole cu DOP şi cu IGP şi producătorul de produse vitivinicole cu DOP şi cu IGP au fost supuşi verificării corespunderii cu cerinţele caietului de sarcini respectiv conform prevederilor din capitolul XII din prezentul Regulament;

3) lotul de produs cu DOP şi cu IGP este însoţit de certificat de conformitate sau de declaraţia de conformitate pe propria răspundere, care cuprinde raportul de analiză/raportul de încercări ce reflectă cel puţin indicii de calitate şi siguranţă determinaţi de un laborator de încercări, neafiliat solicitatului, acreditat la SM EN ISO/IEC 17025:2018 "Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări", corespunzător cadrului normativ, extrasul din procesul-verbal al şedinţei comisiei de degustare (aprecierea caracteristicilor organoleptice) în condiţiile punctului 42, şi este luat în evidenţă de către Oficiu conform prevederilor prezentului capitol.

[Pct.93 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.94-100 abrogate prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

101. Organismul de certificare desemnat şi unitatea vinicolă care emite declaraţia de conformitate pe propria răspundere, în termen de 7 zile lucrătoare, prezintă Oficiului copia certificatului de conformitate şi copia declaraţiei de conformitate pe propria răspundere, emise pentru lotul de produs cu DOP şi IGP.

[Pct.101 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

102. Oficiul duce evidenţa loturilor de produse vitivinicole cu DOP sau cu IGP plasate pe piaţă cu menţiunile "denumire de origine protejată" sau "indicaţie geografică protejată". Oficiul actualizează şi publică pe pagina web extrasul din Registrul vitivinicol privind produsele vitivinicole cu DOP şi cu IGP.

[Pct.103 abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

DECLASAREA PRODUSELOR VITIVINICOLE CU DENUMIRE DE ORIGINE

PROTEJATĂ SAU CU INDICAŢIE GEOGRAFICĂ PROTEJATĂ

104. Declasarea unui lot sau a unei părţi din lot de produs cu DOP sau cu IGP se efectuează de către autoritatea de control, menţionată la punctul 84 din prezentul Regulament în cazul în care produsul nu corespunde cerinţelor stipulate în caietul de sarcini respectiv, prevederilor prezentului Regulament şi legilor în domeniu.

105. Producătorii pot declasa, prin decizie proprie, pînă la plasarea pe piaţă, un lot sau o parte din lotul de produs vitivinicol cu DOP sau cu IGP, cu notificarea Oficiului şi organismelor de certificare desemnate, în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul luării deciziei de declasare, în care va indica data declasării, datele de identificare a lotului şi volumul produsului declasat.

106. Oficiul poate solicita iniţierea procedurii de declasare a unui produs cu DOP sau cu IGP, cu sesizarea autorităţii de control menţionate la punctul 84 din prezentul Regulament, ori de cîte ori va dispune de probe cu privire la necorespunderea produsului cerinţelor caietului de sarcini, sub aspect fizico-chimic şi/sau organoleptic.

107. Dacă în urma controalelor efectuate de către autorităţile de control competente se constată necesitatea declasării unui produs vitivinicol cu DOP sau cu IGP, acestea întocmesc un act de declasare a lotului respectiv sau a unei părţi din lotul de produs, în 2 exemplare, din care unul se prezintă producătorului.

Copia actului de declasare se transmite Oficiului şi asociaţiei în termen de 3 zile lucrătoare de la data eliberării lui. Actul de declasare serveşte drept temei pentru operarea modificărilor în Registrul vitivinicol referitor la produsele vitivinicole cu DOP sau cu IGP.

108. Decizia menţionată în actul de declasare poate fi contestată în instanţa de judecată, conform legislaţiei.

[Pct.108 în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

MENŢIUNI TRADIŢIONALE

[Cap.XIV 1 (pct.1081-1085) introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 01.07.2025]

1081. "Menţiune tradiţională" înseamnă o menţiune folosită în mod tradiţional pentru produsele menţionate la punctul 45 pentru a desemna:

1) faptul că produsul are o DOP sau o IGP în temeiul Legii nr.66/2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate; sau

2) metoda de producţie sau de maturare, calitatea, culoarea, tipul locului de provenienţă sau un eveniment deosebit legat de istoria produsului cu DOP sau IGP.

1082. O menţiune tradiţională protejată poate fi utilizată numai în cazul unui produs care a fost produs în conformitate cu definiţia prevăzută la pct.1081.

1083. Menţiunile tradiţionale sunt protejate împotriva utilizării ilicite.

1084. Menţiunile tradiţionale sunt protejate doar în limba şi pentru categoriile de produse vinicole menţionate în cerere împotriva:

1) oricărei utilizări abuzive, inclusiv atunci când denumirea protejată este însoţită de expresii precum "stil", "tip", "metodă", "produs la fel ca în", "imitaţie", "gust", "la fel ca" sau altele similare;

2) oricărei alte indicaţii false sau înşelătoare cu privire la natura, caracteristicile sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau în documentele aferente;

3) oricăror alte practici care pot induce în eroare consumatorii, în special pentru a crea impresia că vinul îndeplineşte condiţiile menţiunii tradiţionale protejate.

1085. Menţiunile tradiţionale nu pot deveni generice.

[Cap.XIV 1 (pct.1081-1085) introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 01.07.2025]

NORME SPECIFICE PRIVIND FABRICAREA PRODUSELOR

VITIVINICOLE ECOLOGICE

109. Categoriile de produse vitivinicole ecologice pot fi următoarele:

1) strugurii proaspeţi, alţii decît strugurii de masă;

2) mustul de struguri;

3) mustul de struguri concentrat;

4) mustul de struguri concentrat rectificat;

5) categoriile de vinuri specificate în anexa nr.4 la prezentul Regulament;

6) rachiul de drojdie de vin;

7) drojdiile de vin;

8) tescovina de struguri.

110. Organizarea producerii şi comercializării produselor vitivinicole ecologice se efectuează conform prevederilor Legii nr.237/2023 privind producţia ecologică şi etichetarea producţiei ecologice, actelor normative de punere în aplicare a acesteia aprobate de Guvern, şi prezentului Regulament.

[Pct.110 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

111. Produsele vitivinicole ecologice prevăzute la punctul 109 din prezentul Regulament se obţin din materii prime ecologice.

112. La fabricarea produselor vitivinicole ecologice, inclusiv prin procedeele şi practicile oenologice prevăzute în capitolul XVI, se utilizează numai produsele şi substanţele permise în conformitate cu articolul 16 din Legea nr.237/2023 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice.

[Pct.112 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

113. La fabricarea produselor vitivinicole ecologice se interzice utilizarea următoarelor procedee tehnologice:

1) concentrarea parţială prin răcire, prevăzută la subpunctul 6.3 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole şi poziţia 21 din anexa nr.1 la Regulamentul menţionat;

2) eliminarea dioxidului de sulf prin procedee fizice, prevăzută la poziţia 6 din anexa nr.1 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole;

3) tratarea prin electrodializă, pentru a asigura stabilizarea tartrică a vinului, prevăzută la poziţia 11 din anexa nr.1 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole;

4) corectarea concentraţiei alcoolice a vinului, prevăzută la poziţia 13 din anexa nr.1 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole;

5) tratamentul cu schimbători de cationi, pentru a asigura stabilizarea tartrică a vinului, prevăzut la poziţia 14 din anexa nr.1 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole.

[Pct.113 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

114. Se admite utilizarea procedeelor tehnologice în următoarele condiţii:

1) în cazul tratamentelor termice prevăzute la poziţia 2 din anexa nr.1 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, temperatura nu trebuie să depăşească 75 °C;

2) în cazul centrifugării şi filtrării, cu sau fără agent de filtrare inert, prevăzute la poziţia 4 din anexa nr.1 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, diametrul porilor nu trebuie să fie mai mic de 0,2 micrometri;

3) în cazul evaporării parţiale sub vid, menţionată la subpunctul 35.1 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole – indiferent dacă este utilizată în mod independent sau în combinaţie cu distilarea, menţionată la subpunctul 4), evaporarea parţială sub vid se utilizează doar pentru producţia de vin dezalcoolizat cu o concentraţie alcoolică de maximum 0,5 % vol., temperatura utilizată nu trebuie să depăşească 75 °C, iar dimensiunea porilor pentru filtrare trebuie să nu fie mai mică de 0,2 micrometri;

4) în cazul distilării, menţionată la subpunctul 35.3 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole – indiferent dacă este utilizată în mod independent sau în combinaţie cu evaporarea parţială sub vid, menţionată la subpunctul 3), distilarea se utilizează doar pentru producţia de vin dezalcoolizat cu o concentraţie alcoolică de maximum 0,5 % vol., trebuie să fie utilizată sub vid, temperatura utilizată nu trebuie să depăşească 75 °C, iar dimensiunea porilor pentru filtrare trebuie să nu fie mai mică de 0,2 micrometri.

[Pct.114 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

PRACTICILE OENOLOGICE PERMISE

ŞI RESTRICŢIILE ÎN ENOLOGIE

[Denumirea cap.XVI modificată prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

115. Practicile oenologice permise, aşa cum sunt prevăzute în Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, trebuie să asigure obţinerea vinurilor şi produselor obţinute pe bază de must cu caracteristici conforme prevederilor prezentului Regulament, păstrînd particularităţile specifice ale materiei prime din care au fost fabricate.

[Pct.115 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.1151 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1151 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.1152 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1152 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.1153 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1153 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

1154. Atunci când se permit practicile oenologice menţionate la punctul 331 subpunctul 3):

1) se iau în considerare practicile oenologice şi metodele de analiză recomandate şi publicate de OIV, precum şi rezultatele utilizării experimentale a unor practici oenologice încă nepermise;

2) se ia în calcul protecţia sănătăţii umane;

3) se ia în calcul riscul potenţial pentru consumatori de a fi induşi în eroare din cauza percepţiei lor deja formate şi a aşteptărilor corespunzătoare cu privire la produs, având în vedere disponibilitatea şi viabilitatea mijloacelor de informare care permit excluderea unor astfel de riscuri;

4) se face posibilă conservarea caracteristicilor naturale şi esenţiale ale vinului şi nu aduce modificări substanţiale compoziţiei produsului în cauză;

5) se asigură un nivel minim acceptabil de protecţie a mediului;

6) se respectă normele generale în materie de practici oenologice şi normele stabilite în Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole.

[Pct.1154 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.1154 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

1155. Produsele enumerate în anexele nr.4 şi nr.5 nu pot fi comercializate în cazul în care au făcut obiectul unor practici oenologice nepermise sau nu respectă Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole.

[Pct.1155 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.1155 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

1156. Produsele vitivinicole care sunt necomercializabile sunt distruse sau utilizate în distilerii, în fabrici de oţet sau în scopuri industriale, fără a stimula producţia produselor vitivinicole prin practici oenologice nepermise.

[Pct.1156 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.1156 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

1157. Pentru a asigura tratarea corectă a produselor vitivinicole necomercializabile, normele privind procedurile de retragere sau distrugere a produselor vitivinicole specificate la punctul 1155 se stabilesc de către organele de supraveghere şi control.

[Pct.1157 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

116. Procedeele tehnologice permise pentru a fi utilizate la fabricarea produselor vitivinicole aromatizate, specificate la punctul 34 subpunctul 4) din prezentul Regulament, trebuie să corespundă prevederilor Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea produselor vitivinicole aromatizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.741/2017, păstrînd particularităţile specifice ale materiei prime din care au fost fabricate.

[Pct.116 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.116 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

[Pct.117-118 abrogate prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.119 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.119 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.120-137 abrogate prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1371 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1371 introdus prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

[Pct.1372 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1372 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.138-143 abrogate prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1431 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Pct.1431 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

144. Siguranţa produselor vitivinicole se asigură la toate etapele de producţie şi de circulaţie a acestora – ambalare, transportare şi depozitare – prin respectarea cerinţelor de igienă prevăzute în Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, a cerinţelor de siguranţă prevăzute în Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor, precum şi a Regulamentului sanitar privind nivelurile maxime pentru anumiţi contaminanţi din produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.724/2024.

[Pct.144 în redacţia Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.145 abrogat prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

CERINŢE PRIVIND ETICHETAREA

146. Etichetarea şi prezentarea categoriilor de vin menţionate la punctele 1-13 din anexa nr.4 la prezentul Regulament va fi efectuată conform prevederilor actelor legislative şi normative în vigoare şi va conţine indicaţii obligatorii şi facultative.

[Pct.146 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.146 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

147. Indicaţiile obligatorii de etichetare a produselor sînt stabilite prin Legea viei şi vinului.

148. Modul de prezentare a indicaţiilor obligatorii de etichetare pentru produsele menţionate la punctul 146 din prezentul Regulament sînt următoarele:

1) se expun în acelaşi cîmp vizual pe recipient, astfel încît să poată fi citite simultan, fără a fi necesară întoarcerea ambalajului:

a) denumirea sau marca sub care este comercializat produsul;

b) denumirea categoriei de produs. Pentru categoriile de produse vitivinicole definite în punctele 1 şi 3-8 din anexa 4, atunci când aceste produse au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare în conformitate cu punctele 35 şi 36 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, denumirea categoriei este însoţită de:

- termenul "dezalcoolizat" – în cazul în care concentraţia alcoolică dobândită, în volume, a produsului este de maximum 0,5 %;

- termenul "parţial dezalcoolizat" – în cazul în care concentraţia alcoolică dobândită, în volume, a produsului este de peste 0,5 % şi este sub minimumul concentraţiei alcoolice dobândite, în volume, categoriei înainte de dezalcoolizare;

b1) prin derogare de la litera b), în cazul altor produse vitivinicole decât cele care au fost supuse unui tratament de dezalcoolizare în conformitate cu punctele 35 şi 36 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, trimiterea la categoria de produse vitivinicole poate fi omisă pentru vinurile ale căror etichete conţin o DOP sau o IGP;

c) denumirea indicaţiei geografice protejate sau denumirea de origine protejată;

d) menţiunile "denumire de origine protejată" sau "indicaţie geografică protejată";

d1) prin derogare de la litera d), referirea la menţiunile "denumire de origine protejată" sau "indicaţie geografică protejată" poate fi omisă în cazul în care o menţiune tradiţională în conformitate cu punctul 1081 subpunctul 1) figurează pe etichetă în conformitate cu caietul de sarcini menţionat la punctul 55;

e) concentraţia alcoolică;

f) categoria produsului în funcţie de concentraţia în masă a zaharurilor;

g) volumul nominal al produsului;

h) ţara de origine a produsului:

i) îmbuteliatorul sau, în cazul vinului spumant, al vinului spumos, al vinului spumant de calitate sau al vinului spumant de calitate de tip aromat, numele producătorului sau al vânzătorului/distribuitorului;

Celelalte indicaţii obligatorii pot apărea în alte cîmpuri vizuale pe recipient;

2) se scriu cu caractere indelebile şi se disting în mod clar de textul sau graficele adiacente;

3) la specificarea concentraţiei alcoolice:

a) concentraţia alcoolică se exprimă în unităţi sau semiunităţi procentuale;

b) fără a aduce atingere toleranţelor stabilite pentru metoda de analiză de referinţă utilizată, valoarea concentraţiei alcoolice indicată nu poate să varieze cu mai mult de 0,5% vol. faţă de cea rezultată în urma analizei. Cu toate acestea, concentraţia alcoolică a produselor cu DOP sau cu IGP îmbuteliate timp de peste trei ani, a vinurilor spumante, a vinurilor spumante de calitate, a vinurilor spumante de calitate de tip aromat, a vinurilor spumoase, a vinurilor petiante, a vinurilor perlante, a vinurilor licoroase, a vinurilor peliculare şi a vinurilor din struguri supramaturaţi nu poate să varieze cu mai mult de 0,8% vol. faţă de cea rezultată în urma analizei, fără a aduce atingere toleranţelor stabilite pentru metoda de analiză de referinţă utilizată;

c) valoarea (cifra) concentraţiei alcoolice apare pe etichetă cu caractere de cel puţin 5 mm înălţime, în cazul în care volumul nominal al ambalajului depăşeşte 100 cm3, de cel puţin 3 mm înălţime, în cazul în care acesta este egal cu sau mai mic de 100 cm3, dar mai mare de 20 cm3 şi de 2 mm înălţime, în cazul în care volumul nominal este de cel mult 20 cm3;

d) în cazul vinului nou aflat încă în fermentare (tulburel), concentraţia alcoolică dobîndită şi/sau totală în volume trebuie menţionată pe etichetă. Atunci cînd concentraţia alcoolică totală în volume este menţionată pe etichetă, cifra trebuie să fie urmată de "% vol" şi poate fi precedată de termenii "concentraţia alcoolică totală" sau "alcool total";

e) în cazul vinurilor total dezalcoolizate, valoarea concentraţiei alcoolice indicată pe etichetă se reprezintă prin "0 % vol.", cu menţiunea "poate conţine maximum 0,5 % vol;

4) la specificarea categoriei produsului în funcţie de concentraţia în masă a zaharurilor şi valoarea acesteia:

a) se indică, pentru vinurile spumante, vinurile spumante de calitate, vinurile spumante de calitate de tip aromat şi vinurile spumoase, tipul şi valoarea acesteia, conform punctului 38 subpunctul 2) litera a);

b) se indică, pentru vinurile perlante şi vinurile petiante, tipul şi valoarea acesteia, conform punctului 38 subpunctul 2) litera b);

c) valoarea (cifra) este urmată de unitatea de măsură "g/dm3" şi poate fi precedată de abrevierea "zah.";

d) fără a aduce atingere condiţiilor de utilizare prezentate la litera a) din prezentul subpunct, concentraţia în masă a zaharurilor nu poate să varieze cu mai mult de 3 g/dm3 faţă de valoarea înscrisă pe eticheta produsului;

e) în cazul în care concentraţia în masă a zaharurilor produselor, exprimată ca fructoză şi glucoză (inclusiv orice zaharoză), justifică utilizarea a două dintre menţiunile incluse la litera a) din prezentul subpunct, se alege numai una dintre aceste două menţiuni;

5) la specificarea denumirii şi adresei producătorului, a ambalatorului, a distribuitorului, a importatorului care reprezintă sau conţine o denumire de origine protejată sau o indicaţie geografică protejată, aceasta se indică pe etichetă cu caractere a căror dimensiune nu depăşeşte jumătate din dimensiunea celor utilizate fie pentru indicarea denumirii de origine protejate sau indicaţiei geografice protejate, fie pentru denumirea categoriei produsului în cauză;

6) specificarea categoriilor "vin spumos" şi "vin perlant" se completează cu menţiunea "obţinut prin adaos de dioxid de carbon", scrisă cu caractere de acelaşi tip şi de aceeaşi dimensiune;

7) în scopul indicării anumitor substanţe sau produse care provoacă alergii sau intoleranţe, menţionate la articolul 19 din Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, folosind exprimarea "conţine...", trebuie utilizate următoarele menţiuni:

a) referitoare la sulfiţi – "sulfiţi" sau "dioxid de sulf";

b) referitoare la ouă şi la produse pe bază de ouă – "ouă", "proteine din ouă", "produse din ouă", "lizozimă din ouă" sau "albumină din ouă";

c) referitoare la lapte şi produse pe bază de lapte – "lapte", "produse din lapte", "cazeină din lapte" sau "proteine din lapte".

Menţiunile respective pot fi înlocuite de pictograma relevantă ilustrată în anexa nr.19;

8) la specificarea listei de ingrediente:

a) termenul "struguri" poate fi folosit pentru a înlocui indicarea strugurilor şi/sau a mustului de struguri utilizaţi/utilizat ca materii prime pentru producţia de produse vitivinicole;

b) termenul "must de struguri concentrat" poate fi utilizat pentru a înlocui indicarea mustului de struguri concentrat şi/sau a mustului de struguri concentrat rectificat utilizate pentru producţia de produse vitivinicole;

c) categoriile de compuşi oenologici, denumirile şi numerele E ale acestora care trebuie utilizate în lista ingredientelor sunt prevăzute în anexa nr.2 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole;

d) fără a se aduce atingere subpunctului 7), termenii care trebuie utilizaţi în lista ingredientelor pentru indicarea compuşilor oenologici care provoacă alergii sau intoleranţe sunt prevăzuţi în coloana a 2-a a anexei nr.2 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole;

e) aditivii din categoriile "corectori de aciditate" şi "stabilizatori" care sunt similari sau interschimbabili pot fi indicaţi în lista ingredientelor folosind exprimarea "conţine... şi/sau", urmată de cel mult trei aditivi, din care cel puţin unul este prezent în produsul final;

f) indicarea în lista ingredientelor a aditivilor care se încadrează în categoria "gaze de ambalare" poate fi înlocuită cu indicaţia specifică "Îmbuteliat în atmosferă protectoare" sau "Îmbutelierea poate fi efectuată în atmosferă protectoare";

g) adăugarea la produsele vitivinicole a licorii de tiraj şi a licorii de expediţie poate fi indicată cu ajutorul indicaţiilor specifice "licoare de tiraj" şi "licoare de expediţie", singure sau însoţite, între paranteze, de o listă a componentelor lor, prevăzute în anexa nr.3 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole.

[Pct.148 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.148 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.148 completat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

149. Pe etichetă sau pe suprafaţa ambalajului de desfacere al produselor menţionate în anexa nr.4 la prezentul Regulament pot fi specificate, următoarele indicaţii facultative:

1) anul de recoltare, cu condiţia ca cel puţin 85% din cantitatea de struguri utilizată în procesul de producţie să fie recoltată în anul respectiv. Aceasta nu include cantităţile de produse utilizate pentru îndulcire, specificate în punctul 21 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, pentru fabricarea licorilor de tiraj, de rezervor şi de expediţie, specificate în anexa nr.3 la Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, şi cantităţile de produse menţionate la punctul 2 subpunctul 5) din anexa nr.4 la prezentul Regulament;

2) denumirea unuia sau a mai multe soiuri de struguri de vinificaţie sau sinonimele acestora utilizate la fabricarea produselor menţionate în anexa nr.4 la prezentul Regulament, cu următoarele precizări:

a) în cazul în care se menţionează doar un singur soi de struguri de vinificaţie sau sinonimul acestuia, cel puţin 85% dintre produsele în cauză trebuie să fie obţinute din soiul respectiv, fără a include cantităţile de produse indicate la subpunctul 1);

b) în cazul în care se menţionează două sau mai multe soiuri de struguri de vinificaţie sau sinonimele acestora, 100% dintre produsele în cauză trebuie să fie obţinute din aceste soiuri, fără a include cantităţile de produse indicate la subpunctul 1). Soiurile de struguri de vinificaţie se indică în ordine descrescătoare a ponderii lor în produs şi cu caractere de aceeaşi dimensiune;

3) categoria produsului în funcţie de concentraţia în masă a zaharurilor şi/sau valoarea acesteia – pentru vinurile menţionate în anexa nr.4, altele decât cele menţionate la punctul 148 subpunctul 4):

a) cu indicarea tipurilor, conform punctului 38 subpunctul 2) literele a1), a2) şi b);

b) valoarea (cifra) este urmată de unitatea de măsură "g/dm3" şi poate fi precedată de abrevierea "zah.";

c) fără a aduce atingere condiţiilor de utilizare prezentate la litera a) din prezentul subpunct, concentraţia în masă a zaharurilor nu poate să varieze cu mai mult de 1 g/dm3 faţă de valoarea înscrisă pe eticheta produsului;

d) în cazul în care concentraţia în masă a zaharurilor produselor justifică utilizarea a două dintre menţiunile incluse la litera a) din prezentul subpunct, se alege numai una dintre aceste două menţiuni;

31) în cazul vinurilor cu DOP sau IGP, menţiunile tradiţionale în conformitate cu punctul 1081 subpunctul 2);

4) menţiunile referitoare la anumite procedee tehnologice, după cum urmează:

a) "fermentat în butoaie din lemn de stejar" sau "maturat în butoaie din lemn de stejar" – numai pentru produsele fermentate sau maturate în recipiente din lemn de stejar. Menţiunile nu se utilizează în cazul fermentării sau maturării cu contact cu lemnul de stejar (fragmente, aşchii, talaş şi rumeguş), chiar şi împreună cu utilizarea unuia sau a mai multe recipiente din lemn;

b) "fermentat în sticlă" – numai pentru a descrie vinurile spumante sau vinurile spumante de calitate obţinute prin fermentare secundară în sticlă, cu condiţia ca procesul de maturare să dureze cel puţin nouă luni, inclusiv fermentarea secundară şi menţinerea pe drojdii cel puţin 90 de zile, iar produsul să fie separat de drojdie prin filtrare, conform metodei de transvazare sau prin evacuare;

c) "fermentat în sticlă prin metoda tradiţională", "metoda tradiţională", "metoda clasică" sau "metoda tradiţională clasică" – numai pentru a descrie vinurile spumante cu DOP sau cu IGP sau vinurile spumante de calitate, cu condiţia ca fermentarea secundară să fie realizată în sticle şi acestea să fie menţinute în prezenţa drojdiei timp de cel puţin nouă luni, iar produsul să fie separat de drojdie prin evacuare;

d) "maturat … ani (luni)" – numai pentru a descrie vinurile maturate în vase vinicole cu prezenţa lemnului de stejar înainte de îmbuteliere, pînă la obţinerea nuanţelor de maturare bine pronunţate, cel puţin 6 luni în cazul vinurilor albe şi roze, şi cel puţin 12 luni, în cazul vinurilor roşii;

e) "învechit în sticlă … ani" sau "vin de colecţie" – numai pentru a descrie vinurile învechite la sticlă cel puţin 2 ani în cazul vinurilor albe şi roze şi cel puţin 2,5 ani, în cazul vinurilor roşii, care anterior au fost maturate în vase vinicole, conform condiţiilor indicate la litera d);

5) menţiunea "vin tînăr" – numai pentru a descrie vinurile menţionate la punctul 1 din anexa nr.4 la prezentul Regulament, puse în comercializare pînă la finele anului de recoltă a strugurilor;

[Subpct.51) abrogat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

6) denumirea unei arii geografice mai mici decît aria care stă la baza denumirii de origine sau a indicaţiei geografice, constituită din denumirea unităţii administrative, care poate fi utilizată numai dacă cel puţin 85% dintre strugurii din care a fost produs vinul provin din acea arie geografică de dimensiuni mai mici, iar partea rămasă de 15% provine din aria geografică delimitată a denumirii de origine sau a indicaţiei geografice în cauză;

7) prezentarea grafică a arealului delimitat pentru vinurile cu DOP;

8) denumirea procedeelor tehnologice specifice aplicate;

9) date cu privire la certificare;

10) codul cu bare (dacă este înregistrat);

11) indicarea imaginilor medaliilor, distincţiilor, dacă sînt demonstrate;

12) alte indicaţii, dacă nu contravin legislaţiei în vigoare.

[Pct.149 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.149 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.149 completat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

150. Etichetarea şi prezentarea produselor obţinute pe bază de vin, specificate la punctul 34 subpunctul 3) din prezentul Regulament trebuie să corespundă prevederilor Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor ce conţin alcool, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.589/2023, iar a celor specificate la punctul 34 subpunctul 4) din prezentul Regulament – prevederilor Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea produselor vitivinicole aromatizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.741/2017, cu respectarea modului de prezentare a indicaţiilor obligatorii menţionate la punctul 148 subpunctele 1) şi 2) din prezentul Regulament.

[Pct.150 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.150 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

151. Etichetarea şi prezentarea produselor fabricate prin prelucrarea strugurilor cultivaţi în sistemul de viticultură ecologică se efectuează în conformitate cu Legea nr.237/2023 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi cu prezentul Regulament.

[Pct.151 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

152. Atunci cînd sînt exprimate în cuvinte, indicaţiile obligatorii şi facultative se expun în limba română.

[Pct.152 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

TRASABILITATEA PRODUSELOR VITIVINICOLE

153. Producătorii produselor vitivinicole, pentru a asigura trasabilitatea la toate etapele circuitului produselor vitivinicole – producerea, prelucrarea, depozitarea, transportarea şi comercializarea lor – în scopul asigurării siguranţei şi ocrotirii sănătăţii populaţiei, precum şi protecţiei mediului înconjurător, trebuie să perfecteze documentele de evidenţă şi să prezinte declaraţii vitivinicole, conform capitolului III1 din Legea viei şi vinului şi prezentului Regulament.

[Pct.153 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

154. Trasabilitatea produselor viticole prevede:

1) asigurarea trasabilităţii produselor viticole de către producătorii de struguri la toate etapele de înfiinţare şi exploatare a plantaţiilor viticole prin alegerea terenului şi solului favorabile pentru viţa-de-vie privind conţinutul de metale toxice, pesticide persistente şi reziduuri de preparate de uz fitosanitar, prin neadmiterea poluării solului şi prin folosirea corectă a preparatelor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor permişi pentru utilizare;

2) obligativitatea producătorilor de struguri să utilizeze pentru protecţia plantaţiilor viticole de boli şi dăunători doar preparatele de uz fitosanitar şi fertilizanţii incluşi în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor permişi pentru utilizare în Republica Moldova şi, în funcţie de produs, să respecte normele de consum şi termenul ultimului tratament pînă la recoltare;

3) ţinerea de către producătorii de struguri a evidenţei tratamentelor fitosanitare ale plantaţiilor şi a lucrărilor de aplicare a fertilizanţilor în Registrul de evidenţă a utilizării produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor;

4) la comercializarea strugurilor, deţinerea de către producătorii viticoli a certificatului privind respectarea regulilor de utilizare a produselor de uz fitosanitar şi a fertilizanţilor şi certificatul de inofensivitate, pînă la începerea campaniei de recoltare a strugurilor;

[Subpct.5)-8) abrogate prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

155. Trasabilitatea produselor vitivinicole se asigură de către unităţile vinicole prin ţinerea evidenţei produselor utilizate în procesul tehnologic (în funcţie de genul de activitate) şi prin ţinerea registrelor vitivinicole de evidenţă, cu condiţia demonstrării tuturor menţiunilor din registre, prin fişele de cupaj, declaraţiile vitivinicole şi alte documente de evidenţă.

[Pct.155 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

156. Registrele vitivinicole de evidenţă sînt:

1) Registrul de evidenţă a cantităţii şi calităţii strugurilor (musturilor, mustuielii) recepţionaţi, conform modelului expus în anexa nr.12 la prezentul Regulament;

2) Registrul de intrări-ieşiri ale produselor vitivinicole, conform cerinţelor specificate la punctele 162 şi 164 din prezentul Regulament;

3) registrele procedeelor tehnologice, conform cerinţelor specificate la punctele 165-1682 din prezentul Regulament;

4) Registrul de intrări-ieşiri privind deţinerea şi utilizarea unor produse, conform cerinţelor specificate la punctele 169-170 din prezentul Regulament;

5) registrele de evidenţă privind producerea, îmbutelierea şi comercializarea distilatelor de origine vitivinicolă, a alcoolului etilic de origine vitivinicolă rectificat şi a altor produse obţinute pe bază de vin, conform cerinţelor Regulamentului privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor ce conţin alcool, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.589/2023;

6) Registrul de îmbuteliere.

[Pct.156 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

[Pct.156 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.156 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

157. Unităţile vinicole pot ţine şi alte registre de evidenţă a procedeelor tehnologice şi de producere decît cele specificate la punctele 165-1682 din prezentul Regulament.

[Pct.157 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.157 modificat prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

158. Registrele de evidenţă se completează de către unităţile vinicole şi pot fi ţinute pe suport de hîrtie şi în format electronic. Registrele pe suport de hîrtie sînt compuse din foi fixate, numerotate consecutiv şi şnuruite, care sînt ştampilate şi vizate de către conducătorul întreprinderii.

[Pct.158 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

159. Registrele de evidenţă în format electronic sînt întocmite pe baza unui sistem automatizat, în conformitate cu normele stabilite de către Minister. Conţinutul acestuia trebuie să fie identic cu cel al registrului pe suport de hîrtie.

160. Registrele de evidenţă se păstrează la locul fabricării produselor.

161. În cazul în care mai multe magazine de vînzare cu amănuntul ce vînd produsele direct către consumatorul final aparţin aceleiaşi întreprinderi şi sînt aprovizionate de la unul sau mai multe depozite centrale ce aparţin acestei întreprinderi, depozitele centrale respective au obligaţia să ţină registrele respective. În aceste registre, livrările către magazinele menţionate sînt înscrise ca ieşiri.

162. Se ţin registre de intrări-ieşiri separat pentru:

1) fiecare categorie de vin enumerată în anexa nr.4 la prezentul Regulament;

2) fiecare categorie de vin cu DOP şi pentru produsele destinate a fi transformate în vinuri cu DOP;

3) fiecare categorie de vin cu IGP şi pentru produsele destinate a fi transformate în vinuri cu IGP.

163. În registrele de evidenţă pot fi înscrise şi alte menţiuni decît cele indicate în modelele registrelor specificate la punctul 156 din prezentul Regulament.

164. Pentru fiecare intrare şi ieşire, în registre se specifică următoarele:

1) data acţiunii;

2) cantitatea reală intrată şi ieşită;

3) denumirea produsului;

4) documentul de însoţire a transportului;

5) după caz, indicaţii facultative, conform punctului 149 din prezentul Regulament;

6) identificarea recipientelor pentru depozitarea vinurilor şi volumul lor nominal. Cu toate acestea, înregistrarea recipientelor a căror capacitate nu depăşeşte 600 de litri, care conţin acelaşi produs şi sînt depozitate împreună în acelaşi lot poate fi înlocuită prin înregistrarea întregului lot, cu condiţia ca acest lot să fie separat în mod clar de celelalte.

165. Procedeele tehnologice înscrise în registre sînt:

1) creşterea concentraţiei alcoolice – îmbogăţirea mustului;

2) acidificarea;

3) dezacidificarea;

4) îndulcirea;

5) cupajarea;

6) ambalarea;

7) distilarea;

8) producerea vinurilor spumante, a vinurilor spumante de calitate, a vinurilor spumante de calitate de tip aromat, a vinurilor petiante, a vinurilor perlante şi a vinurilor spumoase;

9) producerea vinurilor licoroase;

91) producerea vinurilor peliculare;

10) producerea mustului de struguri concentrat şi a mustului de struguri concentrat rectificat;

11) tratarea cu cărbune de uz oenologic;

l2) tratarea cu ferocianură de potasiu;

13) adaosul de bicarbonat de dimetil (DMDC) în vinuri;

14) tratarea cu chitosan şi cu chitină-glucan;

15) corectarea concentraţiei alcoolice a vinurilor;

16) producerea vinului materie primă sec alcoolizat cu distilat de vin;

17) celelalte cazuri de adaos de alcool;

18) prelucrarea într-un produs dintr-o altă categorie, în special în produse vitivinicole aromatizate;

19) tratarea prin electrodializă sau tratarea cu schimbători de cationi în vederea stabilizării tartrice a vinului sau tratarea cu schimbători de cationi în vederea acidificării;

20) utilizarea lemnului de stejar în procesul de fabricare a produselor vitivinicole;

21) tratamentul prin electrodializă cu membrane în vederea acidificării sau dezacidificării.

[Pct.165 completat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

166. Pentru fiecare dintre procedeele tehnologice specificate la punctul 165, registrele, altele decît cele menţionate la punctele 167-1682 din prezentul Regulament, conţin informaţii privind:

1) denumirea procedeului efectuat şi data efectuării;

2) denumirea şi cantităţile produselor utilizate;

3) cantitatea de produs obţinută prin acest procedeu, inclusiv alcoolul obţinut din tratamentul de corectare a concentraţiei alcoolice a vinului;

4) cantitatea de produs utilizată pentru creşterea concentraţiei alcoolice, acidificare, dezacidificare, îndulcire şi alcoolizare;

5) descrierea produselor (caracteristicile fizico-chimice care se modifică) înainte şi după acest procedeu;

6) marcarea recipientelor în care produsele înscrise în registre se aflau înaintea procedeului respectiv şi a celor în care se află după efectuarea acestuia;

7) în cazul ambalării, numărul de ambalaje umplute şi conţinutul acestora;

8) în cazul ambalării în regim contractual, numele şi adresa ambalatorului;

9) în cazul în care un produs trece într-o altă categorie, în urma unei transformări care nu rezultă din procedeele specificate la punctul 165 subpunctul 1) din prezentul Regulament, în special în cazul fermentării mustului de struguri, în registre se menţionează cantităţile şi denumirea produsului obţinut în urma transformării.

[Pct.166 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

167. La producerea vinurilor spumante, a vinurilor spumante de calitate, a vinurilor spumante de calitate de tip aromat, a vinurilor petiante, a vinurilor perlante şi a vinurilor spumoase, registrele trebuie să indice:

1) data fabricării;

2) data preparării amestecului de tiraj şi de rezervor;

3) volumul vinului materie primă pentru vinul spumant utilizat, precum şi precizarea fiecărui component împreună cu volumul, concentraţia alcoolică dobîndită şi concentraţia alcoolică potenţială a fiecăruia;

4) volumul de licoare de tiraj şi de licoare de rezervor utilizate;

5) volumul de licoare de expediţie utilizat;

6) numărul de butelii obţinute cu precizarea, dacă este cazul, a tipului de vin exprimat printr-o categorie în funcţie de concentraţia în masă a zahărului rezidual, cu condiţia ca aceasta să apară şi pe etichetă.

168. La producerea vinurilor licoroase, registrele trebuie să indice:

1) data adaosului unuia dintre produsele menţionate în punctul 2 subpunctul 5) din anexa nr.4 la prezentul Regulament;

2) denumirea şi volumul produsului adăugat.

1681. La producerea vinurilor dezalcoolizate, registrele trebuie să indice:

1) volumul vinului supus dezalcoolizării;

2) concentraţia alcoolică dobândită a vinului supus dezalcoolizării;

3) metoda de dezalcoolizare;

4) volumul de alcool obţinut în urma dezalcoolizării;

5) concentraţia alcoolică a vinului dezalcoolizat.

[Pct.1681 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Pct.1681 introdus prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

1682. La producerea vinurilor peliculare, registrele trebuie să indice:

1) volumul vinului supus procedeului de maturare biologică aerobă;

2) data şi volumul alcoolului etilic de origine viticolă rectificat sau al distilatului de vin adăugat;

3) concentraţia alcoolică dobândită şi cea totală a vinului pelicular;

4) durata procedeului de maturare biologică aerobă, în zile;

5) originea, tipul şi provenienţa levurilor speciale utilizate, starea fiziologică şi microbiologică a peliculei pe durata procedeului de maturare biologică aerobă.

[Pct.1682 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

169. Se ţin registre privind intrările şi ieşirile pentru unele produse, indiferent în ce scop le deţin, inclusiv pentru utilizare în propriile unităţi şi anume:

1) zaharoză (zahăr tos, zahăr rafinat);

2) must de struguri concentrat;

3) must de struguri concentrat rectificat;

4) produse utilizate pentru acidificare;

5) produse utilizate pentru dezacidificare;

6) alcooluri şi distilate.

170. În registrele menţionate la punctul 169 din prezentul Regulament se precizează separat pentru fiecare produs:

1) în ceea ce priveşte intrările:

a) numele sau denumirea oficială a furnizorului şi adresa acestuia;

b) numărul documentului care a însoţit produsul;

c) cantitatea de produs;

d) data intrării;

2) în ceea ce priveşte ieşirile:

a) cantitatea de produs;

b) data utilizării sau a ieşirii;

c) dacă este cazul, numele sau denumirea oficială a destinatarului şi adresa acestuia;

d) numărul documentului care a însoţit produsul.

171. Unităţile vitivinicole, conform articolului 262 alineatul (4) din Legea viei şi vinului, sînt obligate să îşi stabilească procentul maxim de pierderi, care rezultă din evaporare în cursul depozitării sau din alte procedee tehnologice, aprobate prin ordinul conducătorului întreprinderii.

172. Înregistrările în registrele de intrări-ieşiri trebuie să fie asigurate de un document care a însoţit transportul corespunzător sau de un alt document justificativ şi se realizează pentru menţiunile specificate la punctul 156 subpunctele 2) şi 4) şi la punctele 162 şi 164 din prezentul Regulament, în modul următor:

1) pentru intrări – cel tîrziu în prima zi lucrătoare de la data recepţionării;

2) pentru ieşiri – cel tîrziu în a treia zi lucrătoare de la data expedierii.

173. Înregistrările în registrul procedeelor tehnologice se efectuează pentru procedeele şi menţiunile specificate la punctele 165 şi 166 din prezentul Regulament, cel tîrziu în prima zi lucrătoare de la data începerii procedeului tehnologic respectiv, iar pentru îmbogăţire, în aceeaşi zi.

174. Înregistrările în registrul pentru unele produse specificate la punctele 169 şi 170 din prezentul Regulament privind intrările şi ieşirile se efectuează cel tîrziu în prima zi lucrătoare de la data recepţionării sau a expediţiei, iar în ceea ce priveşte utilizările – în ziua utilizării.

175. La finele campaniei de producţie vitivinicolă (31 iulie a anului următor), în registrele privind intrările şi ieşirile se fac totalizările (bilanţ anual) pentru perioada respectivă.

176. În cadrul bilanţului anual se efectuează inventarul stocurilor.

177. Soldul stocurilor existente trebuie înscrise în registre ca "intrare" pentru campania de producţie vitivinicolă a anului următor, iar dacă în bilanţul anual apar diferenţe între stocul teoretic şi stocul efectiv, acest lucru trebuie consemnat în registrele închise.

178. Registrele şi documentaţia privind procedeele înregistrate în acestea trebuie păstrate cel puţin cinci ani de la ultima înscriere efectuată. În cazul în care într-un registru figurează unul sau mai multe conturi încă neînchise referitoare la anumite cantităţi de vin, aceste conturi pot fi reportate într-un alt registru, cu condiţia să se menţioneze acest lucru în registrul iniţial. În acest caz, perioada de cinci ani începe din ziua reportării.

179. Unităţile vitivinicole, în urma efectuării procedeului tehnologic de cupajare, trebuie să întocmească fişe de cupaj, conform modelului expus în anexa nr.13 la prezentul Regulament, în două exemplare, din care unul se depune la contabilitatea întreprinderii, iar celălalt se păstrează în subdiviziunea în care a fost efectuat procedeul de cupajare.

180. Pe baza registrelor vitivinicole de evidenţă, se întocmesc şi se depun, în termenele stabilite, următoarele declaraţii vitivinicole:

1) declaraţia de recoltă a strugurilor, care se depune de către producătorii de struguri, persoane fizice sau juridice, conform modelului expus în anexa nr.5 la Regulamentul privind modul de ţinere a Registrului vitivinicol al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.292/2017;

2) declaraţia de producere, care se depune de către unităţile vinicole, conform modelului expus în anexa nr.6 la Regulamentul privind modul de ţinere a Registrului vitivinicol al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.292/2017, şi se însoţeşte de o informaţie privind achiziţionarea strugurilor, cu indicarea denumirii soiului, cantităţii în tone, localităţii de provenienţă;

3) declaraţia privind stocurile de produse vitivinicole, care se depune de către unităţile vinicole, conform modelului expus în anexa nr.7 la Regulamentul privind modul de ţinere a Registrului vitivinicol al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.292/2017.

[Pct.180 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

181. Sînt scutiţi de prezentarea declaraţiei de recoltă a strugurilor producătorii a căror producţie totală de struguri este destinată consumului în stare neprelucrată sau uscării sau transformării directe în suc de struguri ori în vin pentru consum familial.

182. Sînt scutiţi de prezentarea declaraţiei privind campania de producţie vitivinicolă:

1) producătorii de struguri specificaţi la punctul 181 din prezentul Regulament, precum şi cei care vinifică struguri şi obţin o cantitate de vin de cel mult 100 dal ce nu va fi comercializată sub nici o formă;

2) producătorii de struguri care fac parte sau sînt asociaţi la o cooperativă vinicolă obligată să prezinte o declaraţie şi care îşi livrează producţia de struguri acesteia, dar îşi rezervă dreptul de a obţine prin vinificare o cantitate de vin de cel mult 100 dal pentru consumul familial. În acest caz cooperativa vinicolă va prezenta declaraţia, cu excepţia vinului rezervat consumului familial al producătorului de struguri.

183. Sînt scutiţi de prezentarea declaraţiei de stocuri de produse vitivinicole comercianţii cu amănuntul.

184. Declaraţia de recoltă a strugurilor se întocmeşte şi se depune la sfîrşitul campaniei de recoltare a strugurilor, dar nu mai tîrziu de 1 decembrie a anului de recoltă al strugurilor, în două exemplare, unul dintre care se depune la Oficiu, iar celălalt se păstrează la declarant.

[Pct.184 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

185. Declaraţia privind campania de producţie vitivinicolă se întocmeşte şi se depune pînă la data de 15 ianuarie a anului următor recoltării strugurilor, în două exemplare, dintre care unul se depune la Oficiu, iar celălalt se păstrează la declarant.

[Pct.185 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

186. Declaraţia de stocuri de produse vitivinicole se întocmeşte şi se depune, pînă la data de 15 august al fiecărui an, pentru cantităţile deţinute la data de 31 iulie a anului în curs, în două exemplare, dintre care unul se depune la Oficiu, iar celălalt se păstrează la declarant.

[Pct.186 modificat prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

1861. Oficiul, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data termenului-limită de depunere a declaraţiilor specificate la punctul 180, prezintă Ministerului informaţia aferentă obiectului declaraţiilor menţionate.

[Pct.1861 introdus prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

ASIGURAREA CALITĂŢII PRODUSELOR VITIVINICOLE

[Cap.XIX (pct.187-202) în redacţia Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

187. Produsele vitivinicole autohtone şi din import, la data plasării pe piaţă, trebuie să corespundă cerinţelor stabilite în Legea viei şi vinului nr.57/2006 şi în prezentul Regulament şi să reprezinte indicii fizico-chimici, de siguranţă şi caracteristicile organoleptice, pentru fiecare categorie de produs, specificate la punctele 35-38.

[Pct.187 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

188. Produsele vitivinicole cu DOP şi IGP, pe lângă cerinţele specificate la punctul 187, trebuie să respecte cerinţele prevăzute de caietul de sarcini.

[Pct.188 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

189. Verificarea respectării valorii indicilor fizico-chimici şi ale caracteristicilor organoleptice, pentru fiecare lot de produs, se efectuează de către un laborator de încercări atestat sau un laborator de încercări acreditat ce îndeplinesc criteriile generale ale SM EN ISO/IEC 17025:2018, prin elaborarea raportului de analiză/raportului de încercări şi a extrasului din procesul-verbal al şedinţei comisiei de degustare, în condiţiile punctului 42.

[Pct.189 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

190. Prin derogare de la punctul 189, pentru produsele cu DOP şi IGP, verificarea respectării valorii indicilor fizico-chimici şi a caracteristicilor organoleptice, pentru fiecare lot, se efectuează de către un laborator de încercări, neafiliat solicitantului, acreditat la criteriile generale ale SM EN ISO/IEC 17025:2018, prin elaborarea raportului de analiză/raportului de încercări şi a extrasului din procesul-verbal al şedinţei comisiei de degustare, în condiţiile punctului 42.

[Pct.190 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

191. În cazul în care unitatea vinicolă ce comercializează produse vitivinicole pe piaţa internă nu deţine laborator propriu pentru realizarea analizelor necesare, aceasta se poate adresa la unitatea vinicolă ce dispune de laborator atestat/acreditat sau la un laborator de încercări acreditat, în condiţiile pct.189.

[Pct.191 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

192. Raportul de analiză ce însoţeşte produsul vitivinicol plasat pe piaţa internă eliberat de către un laborator al unităţii vinicole va fi înregistrat într-un registru special de evidenţă vizat de conducătorul acestuia.

[Pct.192 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

193. Registrul va cuprinde următoarele rubrici: solicitantul, adresa solicitantului, denumirea produsului, anul de producere, numărul probei de control (contraprobei), categoria, numărul lotului, cantitatea pentru care s-a emis raportul, numărul raportului, concluziile.

[Pct.193 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

194. Persoana care solicită eliberarea raportului de analiză ce va însoţi produsul plasat pe piaţa internă pentru comercializare va completa la sediul laboratorului o cerere, în două exemplare, şi va depune trei probe medii din produsul ce urmează a fi comercializat, în volum de minimum 0,75 litri fiecare.

[Pct.194 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

195. O probă este destinată efectuării analizelor fizico-chimice şi organoleptice, o probă (contraprobă) sigilată de către laborator se restituie solicitantului, iar a treia probă se sigilează în prezenţa solicitantului şi se păstrează în laborator timp de 180 de zile, după care, la cererea depusă de acesta, în timp de cinci zile lucrătoare, poate fi restituită solicitantului.

[Pct.195 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

196. Raportul de analiză se completează, ca urmare a determinărilor fizico-chimice şi organoleptice, la toate rubricile, în două exemplare, şi se semnează de conducător. Un exemplar se înmânează solicitantului, iar al doilea exemplar se păstrează de laboratorul care l-a emis.

[Pct.196 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

197. Actele specificate la pct.189, 190 şi 196 sunt parte componentă a declaraţiei de conformitate pe propria răspundere care însoţeşte produsele vinicole puse în circulaţie pentru consum uman direct. Declaraţia de conformitate se completează doar în cazul în care produsul corespunde caracteristicilor fizico-chimice şi organoleptice. Forma declaraţiei este specificată în anexa nr.18.

[Pct.197 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

198. În cazul produselor vitivinicole din import, raportul de analiză ce însoţeşte fiecare lot de produs este eliberat de organismul sau direcţia sau laboratorul acreditat desemnate de ţara de origine a produsului, iar evaluarea caracteristicilor organoleptice se face în condiţiile punctului 42. În baza raportului de analiză şi a extrasului din procesul-verbal al comisiei de degustare, importatorul completează declaraţia de conformitate pe propria răspundere.

[Pct.198 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

199. Declaraţiile de conformitate pe propria răspundere emise de către unitatea vinicolă sau de către importator se înscriu într-un registru ţinut de emitentul declaraţiei, fiind compuse din foi fixate, numerotate consecutiv şi şnuruite, care sunt vizate de către conducătorul întreprinderii sau de către reprezentantul său autorizat şi coordonate cu Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. În registrul declaraţiilor se specifică următoarele:

1) numărul şi data emiterii declaraţiei;

2) produsul şi categoria pentru care a fost emisă declaraţia;

3) numărul lotului, data de îmbuteliere, volumul (cantitatea) pentru care se emite declaraţia;

4) numărul şi data emiterii raportului de analiză/raportului de încercări;

5) numărul şi data emiterii extrasului de la şedinţa Comisiei de degustare a producătorului sau a Comisiei de degustare;

6) semnătura persoanei responsabile, împuternicite să semneze declaraţia în numele producătorului sau al reprezentantului său autorizat.

[Pct.199 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

200. Vinul materie primă şi distilatele de origine vitivinicolă produse în Republica Moldova şi utilizate pe teritoriul Republicii Moldova în calitate de materie primă la producerea altor produse vitivinicole pot fi comercializare în baza raportului de analiză.

[Pct.200 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

201. Raportul de analiză ce însoţeşte produsul vitivinicol comercializat în vrac şi declaraţia de conformitate pe propria răspundere este valabilă pe teritoriul Republicii Moldova.

[Pct.201 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

202. Calitatea produselor vitivinicole poate fi asigurată prin evaluarea conformităţii cu titlu voluntar ce se efectuează după caz, prin încercare, inspecţie, certificare sau prin combinarea acestora.

[Pct.202 în redacţia prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

Anexa nr.1

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIE

privind înfiinţarea plantaţiei viticole (plantarea viţei de vie)

Anexa nr.2

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIE

privind reconstrucţia/restabilirea plantaţiei viticole

Anexa nr.3

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIE

privind defrişarea plantaţiei viticole

Anexa nr.4

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

CERINŢE SPECIFICE

PENTRU CATEGORIILE DE VINURI

Categoriile de produse viticole prevăzute la punctele 1 şi 3-8 pot fi supuse unui tratament de dezalcoolizare totală sau parţială în conformitate cu punctele 35 şi 36 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.775/2024, după ce şi-au atins pe deplin caracteristicile respective, astfel cum sunt descrise la punctele respective.

[Alin. modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

1. Vin – produs alimentar obţinut exclusiv prin fermentarea alcoolică, totală sau parţială, a strugurilor proaspeţi, presaţi sau nu, sau a mustului de struguri proaspăt şi care are:

1) după tratamentele eventuale menţionate la punctele 6, 7, 8 şi 10 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.775/2024, o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 8,5% vol.;

2) prin derogare de la subpunctul 1), o limită minimă a concentraţiei alcoolice dobîndite aplicabile în alte cazuri, atunci cînd are o denumire de origine protejată sau o indicaţie geografică protejată, după tratamentele eventuale menţionate la punctele 6, 7, 8 şi 10 din Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.775/2024, de cel puţin 4,5% vol.;

3) o concentraţie alcoolică totală de cel mult 15% vol.;

4) prin derogare de la subpunctul 3), o limită maximă a concentraţiei alcoolice totale ce poate depăşi 15% vol. pentru vinurile cu denumire de origine protejată, care au fost obţinute fără îmbogăţire;

5) o concentraţie alcoolică naturală de cel puţin 9% vol., recalculată reieşind din concentraţia în masă a zaharurilor de cel puţin 150 g/dm3 în strugurii procesaţi;

6) concentraţia în masă a acizilor titrabili, exprimată în acid tartric, de cel puţin 3,5 g/dm3.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

2. Vin licoros – produs alimentar care:

1) are o concentraţie alcoolică dobîndită de la 15% vol. pînă la 22% vol.;

2) are o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 17,5% vol.;

3) se obţine din:

a) must de struguri parţial fermentat;

b) vin;

c) must de struguri parţial fermentat în amestec cu vin;

4) are o concentraţie alcoolică naturală iniţială de cel puţin 12% vol., recalculată reieşind din concentraţia în masă a zaharurilor de cel puţin 200 g/dm3 în strugurii procesaţi;

5) la care s-au adăugat următoarele:

a) individual sau în amestec:

- alcool etilic de origine vitivinicolă rectificat, inclusiv alcool obţinut prin distilarea strugurilor stafidiţi, avînd o concentraţie alcoolică de cel puţin 96% vol.;

- distilat de vin sau de struguri stafidiţi, avînd o concentraţie alcoolică de cel puţin 52% vol. şi de cel mult 86% vol.;

b) dacă este cazul, individual sau în amestec:

- must de struguri concentrat;

- un amestec al produselor specificate la litera a) din prezentul subpunct cu must de struguri parţial fermentat şi cu must de struguri proaspăt.

3. Vin spumant – produs alimentar:

1) obţinut prin fermentarea alcoolică primară sau secundară din:

a) struguri proaspeţi;

b) must de struguri proaspăt; sau

c) vin materie primă pentru vinuri spumante;

2) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentare;

3) care, conservat la o temperatură de 20°C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de cel puţin 3 bari, datorită dioxidului de carbon în soluţie; şi

4) pentru care concentraţia alcoolică totală a vinului materie primă pentru spumante destinat fabricării acestuia trebuie să fie de cel puţin 8,5% vol.;

5) are o concentraţie alcoolică dobîndită, inclusiv alcoolul conţinut în licoarea de expediţie eventual adăugată, de cel puţin 9,5% vol.

4. Vin spumant de calitate – produs alimentar:

1) obţinut prin fermentarea alcoolică primară sau secundară din:

a) struguri proaspeţi;

b) must de struguri proaspăt; sau

c) vin materie primă pentru spumante;

2) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentare;

3) care, conservat la o temperatură de 20°C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de cel puţin 3,5 bari, datorită dioxidului de carbon în soluţie; şi

4) pentru care concentraţia alcoolică totală a vinului materie primă pentru spumante destinat fabricării acestuia trebuie să fie de cel puţin 9% vol.;

5) are o concentraţie alcoolică dobîndită, inclusiv alcoolul conţinut în licoarea de expediţie eventual adăugată, de cel puţin 10% vol.

5. Vin spumant de calitate de tip aromat – vin spumant de calitate:

1) care este obţinut numai prin utilizarea exclusivă, la alcătuirea producţiei de vin de bază, a mustului de struguri proaspăt sau a mustului de struguri parţial fermentat, care provin din anumite soiuri de struguri de vinificaţie de tip aromat;

2) care, conservat la o temperatură de 20°C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de cel puţin 3 bari, datorită dioxidului de carbon în soluţie;

3) a cărui concentraţie alcoolică dobîndită trebuie să fie de cel puţin 6% vol.;

4) a cărui concentraţie alcoolică totală trebuie să fie de cel puţin 10% vol.

6. Vin spumos – produs alimentar care:

1) se obţine din vin fără denumire de origine protejată sau indicaţie geografică protejată cu sau fără adaos de licoare de expediţie;

2) degajă, la deschiderea recipientului, dioxid de carbon provenind, total sau parţial, dintr-un adaos al acestui gaz;

3) prezintă, atunci cînd este conservat la 20°C în recipiente închise, o suprapresiune de cel puţin 3 bari datorată dioxidului de carbon în soluţie.

7. Vin petiant – produs alimentar care:

1) se obţine din vin, din vin nou aflat încă în fermentare, din must de struguri proaspăt sau din must de struguri parţial fermentat, cu condiţia ca aceste produse să aibă o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 9% vol.;

2) are o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 7% vol., inclusiv alcoolul conţinut în licoare de expediţie eventual adăugată;

3) prezintă, dacă este conservat la 20°C în recipiente închise, o suprapresiune datorată dioxidului de carbon endogen în soluţie de cel puţin 1 bar şi de cel mult 2,5 bari; şi

4) este ambalat în recipiente de 60 l sau mai mici.

8. Vin perlant – produs alimentar care:

1) se obţine din vin, din vin nou aflat încă în fermentare, din must de struguri proaspăt sau din must de struguri parţial fermentat;

2) are o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 7% vol., inclusiv alcoolul conţinut în licoare de expediţie eventual adăugată şi o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 9% vol.;

3) prezintă, dacă este conservat la 20°C în recipiente închise, o suprapresiune, datorită dioxidului de carbon în soluţie total sau parţial adăugat, de cel puţin 1 bar şi de cel mult 2,5 bari; şi

4) este ambalat în recipiente de 60 l sau mai mici.

9. Vin nou aflat încă în fermentare (tulburel) – produs a cărui fermentare alcoolică nu s-a încheiat şi care nu este încă separat de drojdie.

10. Vin din struguri stafidiţi – produs alimentar care:

1) se obţine, fără îmbogăţire, din strugurii lăsaţi la soare sau la umbră în vederea unei deshidratări parţiale;

2) are o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 9% vol. şi o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 16% vol.;

3) are o concentraţie alcoolică naturală de cel puţin 16% vol., recalculată reieşind din concentraţia în masă a zaharurilor de cel puţin 272 g/dm3 în strugurii proaspeţi.

11. Vin din struguri supracopţi – produs alimentar care:

1) se obţine fără îmbogăţire;

2) are o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 15% vol. şi o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 12% vol.;

3) prin derogare de la subpunctul 2), limita minimă a concentraţiei alcoolice dobîndite pentru vinurile din struguri supracopţi, obţinute din struguri îngheţaţi şi/sau botritizaţi, poate fi de cel puţin 5,5% vol.;

4) are o concentraţie alcoolică naturală de cel puţin 15% vol., recalculată reieşind din concentraţia în masă a zaharurilor de cel puţin 250 g/dm3 în strugurii proaspeţi.

12. Vin dezalcoolizat – produs alimentar care:

1) se obţine prin diferite metode de dezalcoolizare parţială sau totală a vinului materie primă sec;

2) poate fi îndulcit;

3) poate fi aromatizat;

4) poate fi saturat cu dioxid de carbon;

5) are o concentraţie alcoolică dobândită pentru vinul:

a) total dezalcoolizat – de cel mult 0,5% vol.;

b) parţial dezalcoolizat – de peste 0,5% vol. până la 8,0% vol.;

6) are o presiune a dioxidului de carbon în butelie de cel puţin 1 bar (pentru vinul dezalcoolizat saturat cu dioxid de carbon).

13. Vin pelicular – produs alimentar care:

1) se obţine prin maturarea biologică aerobă a vinului tratat sec alb, alcoolizat în prealabil cu alcool etilic de origine viticolă rectificat şi/sau distilat de vin până la concentraţia alcoolică totală de 16-16,5 % vol., în prezenţa unor suşe de levuri speciale, care se dezvoltă la suprafaţă sub formă de peliculă sau în volumul vinului şi contribuie la acumularea în vin a aldehidelor şi a altor compuşi specifici;

2) are o concentraţie alcoolică totală de la 15 % vol. până la 22 % vol.

14. Vin alcoolizat – produs care:

1) are o concentraţie alcoolică dobândită de 18 % vol. până la 24 % vol.;

2) este obţinut exclusiv prin adăugarea, la un vin care nu conţine zahăr rezidual, a unui produs nerectificat provenind din distilarea vinului şi care are o concentraţie alcoolică dobândită de cel mult 86 % vol. sau

3) are o concentraţie în masă a acizilor volatili, exprimată ca acid acetic, de cel mult 1,5 g/dm3.

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Anexa nr.4 completată prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

Anexa nr.5

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

CERINŢE SPECIFICE PENTRU CATEGORIILE

DE PRODUSE PE BAZĂ DE MUST

1. Must de struguri proaspăt – produs lichid obţinut în mod natural sau prin procedee fizice din struguri proaspeţi, care are o concentraţie alcoolică dobîndită de cel mult 1% vol.

2. Must de struguri parţial fermentat – produs obţinut din fermentarea unui must de struguri, care are o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 1% vol. şi de cel mult trei cincimi din concentraţia sa alcoolică volumică totală.

3. Must de struguri parţial fermentat extras din struguri stafidiţi – produs obţinut prin fermentarea parţială a mustului de struguri căpătat din struguri stafidiţi, a cărui concentraţie în masă a zaharurilor înainte de fermentare este de cel puţin 272 g/dm3 şi a cărui concentraţie alcoolică naturală şi dobîndită este de cel puţin 8% vol.

4. Must de struguri concentrat – must de struguri necaramelizat obţinut prin deshidratarea parţială a mustului de struguri, efectuată prin orice altă metodă autorizată în afară de încălzire pe foc direct, astfel încît valoarea indicată, la temperatura de 20°C, de refractometrul utilizat este de cel puţin 50,9% şi a cărui concentraţie alcoolică dobîndită este de cel mult 1% vol.

5. Must de struguri concentrat rectificat:

- produs lichid necaramelizat care:

1) se obţine prin deshidratarea parţială a mustului de struguri, efectuată prin orice altă metodă autorizată în afară de încălzirea pe foc direct, astfel încît valoarea indicată, la temperatura de 20°C, de refractometrul utilizat este de cel puţin 61,7%;

2) a fost supus unor tratamente autorizate de dezacidificare şi de eliminare a altor componente în afară de zahăr;

3) are următoarele caracteristici:

a) un pH de cel mult 5, determinat la 25ºBrix;

b) o densitate optică, la 425 nm, de cel mult 0,100 la o grosime a stratului de lichid de 1 cm, determinată la 25º Brix;

c) un conţinut de zaharoză nedetectabil;

d) un indice Folin-Ciocalteu de cel mult 6,00, determinat la 25º Brix;

e) o aciditate de titrare de cel mult 15 miliechivalenţi pe kilogram de zaharuri totale;

f) un conţinut de dioxid de sulf de cel mult 25 mg pe kilogram de zaharuri totale;

g) un conţinut total de cationi de cel mult 8 miliechivalenţi pe kilogram de zaharuri totale;

h) o conductivitate care nu depăşeşte 120 micro-Siemens pe centimetru, determinate la 25º Brix şi la 20°C;

i) un conţinut de hidroximetilfurfural de cel mult 25 mg pe kilogram de zaharuri totale;

j) prezenţa mezoinozitolului;

- produs solid necaramelizat care:

1) se obţine prin cristalizarea mustului de struguri concentrat rectificat lichid, fără utilizarea vreunui solvent;

2) a fost supus unor tratamente autorizate de dezacidificare şi de eliminare a altor componente în afară de zahăr;

3) după diluarea într-o soluţie la 25 °Brix, are următoarele caracteristici:

a) un pH de cel mult 7,5;

b) o densitate optică, la 425 nm, de cel mult 0,100 la o grosime a stratului de lichid de 1 cm;

c) un conţinut de zaharoză nedetectabil;

d) un indice Folin-Ciocalteu de cel mult 6,00;

e) aciditate de titrare de cel mult 15 miliechivalenţi pe kilogram de zaharuri totale;

f) un conţinut de dioxid de sulf de cel mult 10 mg pe kilogram de zaharuri totale;

g) un conţinut total de cationi de cel mult 8 miliechivalenţi pe kilogram de zaharuri totale;

h) o conductivitate care nu depăşeşte 120 micro-Siemens pe centimetru, determinată la 20°C;

i) un conţinut de hidroximetilfurfural de cel mult 25 mg pe kilogram de zaharuri totale;

j) prezenţa mezoinozitolului.

Mustul de struguri concentrat rectificat are o concentraţie alcoolică dobîndită de cel mult 1% vol.

6. Must de struguri sulfitat – must oprit să intre în fermentare alcoolică prin administrarea dioxidului de sulf, concentraţia lui alcoolică dobîndită fiind de cel mult 1% vol.

7. Must de struguri proaspeţi oprit din fermentaţie prin adaosul de alcool (mistel) – produs care:

1) are o concentraţie alcoolică dobîndită de cel puţin 12% vol. şi de cel mult 15% vol.;

2) se obţine prin adaos la un must de struguri nefermentat, care are o concentraţie alcoolică naturală de cel puţin 8,5% vol. şi care provine exclusiv din soiurile de struguri de vinificaţie specificate la punctul 27 din prezentul Regulament:

- fie de alcool etilic de origine vitivinicolă rectificat, inclusiv alcool obţinut prin distilarea strugurilor stafidiţi, avînd o concentraţie alcoolică de cel puţin 96% vol.;

- fie a unui distilat de vin cu o concentraţie alcoolică de cel puţin 52% vol. şi cel mult 80% vol.

Anexa nr.6

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

CERINŢE SPECIFICE PENTRU CATEGORIILE

DE PRODUSE VITIVINICOLE AROMATIZATE

1. Vin aromatizat – este băutura:

1) care are o concentraţie alcoolică dobîndită de la 14,5% vol. pînă la 22,0% vol.;

2) care are o concentraţie alcoolică totală de cel puţin 17,5% vol.;

3) care se obţine din una sau mai multe produse vitivinicole specificate la punctele 1-8 din anexa nr.4 şi la punctul 7 din anexa nr.5 la prezentul Regulament;

4) în care produsele specificate la subpunctul 3) reprezintă cel puţin 75% din volumul total;

5) care a fost aromatizată cu ajutorul produselor autorizate, în modul stabilit;

6) în care poate fi adăugat alcool;

7) în care pot fi adăugate unul sau ambele produse specificate la punctele 1 şi 2 din anexa nr.5 la prezentul Regulament;

8) care poate fi îndulcită;

9) în care pot fi adăugaţi coloranţi autorizaţi, în modul stabilit.

2. Băutură aromatizată pe bază de vin – este băutura:

1) care are o concentraţie alcoolică dobîndită de la 4,5% vol. pînă la 14,5% vol.;

2) care se obţine din unul sau mai multe produse vitivinicole specificate la punctele 1, 3-9 din anexa nr.4 la prezentul Regulament;

3) în care produsele specificate la subpunctul 2) reprezintă cel puţin 50% din volumul total;

4) care a suportat o aromatizare cu ajutorul produselor autorizate, în modul stabilit;

5) în care nu poate fi adăugat alcool, cu excepţia cazurilor stabilite de Regulamentul privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea produselor vitivinicole aromatizate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.741/2017;

6) în care pot fi adăugate unul sau ambele produse specificate la punctele 1 şi 2 din anexa nr.5 la prezentul Regulament;

7) care poate fi îndulcită;

8) în care pot fi adăugaţi coloranţi autorizaţi, în modul stabilit.

3. Cocteil aromatizat din produse vitivinicole – este băutura:

1) care are o concentraţie alcoolică dobîndită de la 1,2% vol. pînă la 10,0% vol.;

2) care se obţine din unul sau mai multe produse vitivinicole specificate la punctele 1, 3-9 din anexa nr.4 şi la punctele 1 şi 2 din anexa nr.5 la prezentul Regulament;

3) în care produsele specificate la subpunctul 2) reprezintă cel puţin 50% din volumul total;

4) care a suportat o aromatizare cu ajutorul produselor autorizate, în modul stabilit;

5) în care nu poate fi adăugat alcool;

6) care poate fi îndulcită;

7) în care pot fi adăugaţi coloranţi autorizaţi, în modul stabilit.

[Anexa nr.6 modificată prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

Anexa nr.7

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

CERINŢE SPECIFICE PENTRU CATEGORIILE

DE PRODUSE SECUNDARE VINICOLE

1. Tescovină de struguri – produs secundar vinicol obţinut în urma presării strugurilor proaspeţi, fermentat sau nu.

2. Vinasă – produs secundar vinicol rezultat din distilarea vinurilor.

3. Borhot – produs secundar vinicol rezultat din distilarea deşeurilor provenite din prelucrarea strugurilor şi fabricarea produselor vinicole.

4. Zeamă de difuzie – produs secundar vinicol obţinut prin spălarea tescovinei de struguri cu soluţii alcaline sau acide.

5. Pichet – produs secundar vinicol obţinut prin fermentarea tescovinei de struguri netratate, macerate în apă sau prin extragerea cu apă a tescovinei de struguri fermentate.

6. Tirighie (piatră-de-vin) – produs secundar vinicol format din sărurile acidului tartric.

7. Must de ciorchini – produs secundar vinicol obţinut în urma presării ciorchinilor după desciorchinare.

8. Drojdie de vin – produs secundar vinicol format în recipiente în urma fermentării mustului, a stocării şi tratării vinului sau mustului, precum şi a filtrării sau centrifugării acestor produse.

Anexa nr.8

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

CERINŢE SPECIFICE PENTRU CATEGORIILE

DE PRODUSE OBŢINUTE PRIN VALORIFICAREA

PRODUSELOR SECUNDARE VINICOLE

1. Enocolorant – colorant alimentar natural fabricat prin procedee fizice din mustuială, tescovină sau vinuri materie primă, obţinute din struguri de soiuri roşii intens colorate.

2. Enotanin – produs sumar al substanţelor fenolice extras din seminţe de struguri prin procedee tehnologice autorizate.

3. Tartrat de calciu – precipitat rezultat din produsele secundare vinicole ce conţin săruri tartrice.

4. Ulei din seminţe de struguri – ulei obţinut din seminţe de struguri prin presare directă sau prin extracţie cu diferiţi solvenţi.

Anexa nr.9

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

PRODUSE ŞI SUBSTANŢE

autorizate pentru utilizare sau administrare

în produsele vitivinicole ecologice

[Anexa nr.9 abrogată prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

Anexa nr.10

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

PROCEDEE TEHNOLOGICE AUTORIZATE

[Anexa nr.10 abrogată prin Hot.Guv. nr.775 din 20.11.2024, în vigoare 10.07.2025]

[Anexa nr.10 modificată prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

[Anexa nr.10 completată prin Hot.Guv. nr.296 din 04.05.2022, în vigoare 06.06.2022]

Anexa nr.11

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

LISTA

soiurilor de struguri destinate fabricării vinurilor

spumante de calitate de tip aromat

[Anexa nr.11 abrogată prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

Anexa nr.12

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

REGISTRUL

de evidenţă a cantităţii şi calităţii strugurilor

(musturilor, mustuielii) recepţionaţi

Anexa nr.13

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

Anexa nr.14

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIA

privind recolta totală de struguri

[Anexa nr.14 abrogată prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

Anexa nr.15

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIA

privind recolta de struguri

[Anexa nr.15 abrogată prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

Anexa nr.16

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIA

privind campania de producţie vitivinicolă pentru anul _____

[Anexa nr.16 abrogată prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

Anexa nr.17

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIA

privind stocurile de produse vitivinicole

[Anexa nr.17 abrogată prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

Anexa nr.18

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

DECLARAŢIA

de conformitate pe propria răspundere

[Anexa nr.18 introdusă prin Hot.Guv. nr.891 din 22.11.2023, în vigoare 13.01.2024]

Anexa nr.19

la Regulamentul privind

organizarea pieţei vitivinicole

Pictogramele

utilizate pentru a face referire la sulfiţi, la ouă şi la produsele

pe bază de ouă şi la lapte şi la produsele pe bază de lapte

[Anexa nr.19 introdusă prin Hot.Guv. nr.672 din 08.10.2025, în vigoare 10.01.2026]

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului nr.356

din 11 iunie 2015

LISTA

hotărîrilor de Guvern care se abrogă

1. Hotărîrea Guvernului nr.760 din 10 noiembrie 1995 "Pentru aprobarea Regulamentului de producere a vinurilor şi altor produse vinicole cu denumire de origine" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.11-12, art.50).

2. Hotărîrea Guvernului nr.239 din 1 martie 2002 "Cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.760 din 10 noiembrie 1995" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.33-35, art.309).

3. Punctul 2 din anexa Hotărîrii Guvernului nr.87 din 4 februarie 2003 "Cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.18-19, art.99).

4. Hotărîrea Guvernului nr.551 din 7 iunie 2005 "Cu privire la unele măsuri pentru producerea vinurilor cu denumire de origine" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.86-88, art.634).

5. Punctul 3 din anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.275 din 16 martie 2006 "Cu privire la aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului şi abrogarea unor acte normative" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2006, nr.51-54, art.338).

6. Hotărîrea Guvernului nr.1366 din 1 decembrie 2006 "Cu privire la delimitarea arealului vitivinicol" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.186-188, art.1460).

7. Hotărîrea Guvernului nr.1479 din 25 decembrie 2006 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la producerea şi comercializarea vinului ţărănesc" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.203-206, art.1587).

8. Hotărîrea Guvernului nr.356 din 11 mai 2009 "Pentru aprobarea Reglementării tehnice "Sistemul de organizare a pieţei vitivinicole şi trasabilitatea produselor" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.92-93, art.408).

9. Punctul 2 din anexa nr.5 la Hotărîrea Guvernului nr.793 din 2 decembrie 2009 "Cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2009, nr.174-176, art.875).

10. Punctul 5 din anexa la Hotărîrea Guvernului nr.267 din 18 aprilie 2011 "Cu privire la modificarea, completarea şi abrogarea unor hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.65-68, art.306).

11. Punctul 59 din anexa nr.4 la Hotărîrea Guvernului nr.51 din 16 ianuarie 2013 "Privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.15-17, art.89).