BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 775 din 20.11.2024

pentru aprobarea Regulamentului privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.11.2024

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea  Regulamentului privind practicile

oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii

şi conservării produselor vitivinicole

nr. 775  din  20.11.2024

 (în vigoare 10.07.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 5-7 art. 4 din 10.01.2025

* * *

UE

În temeiul art.17 alin.(1), art.21 alin.(3) şi art.28 alin.(1) din Legea viei şi vinului nr.57/2006 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.64-68, art.193), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole (se anexează).

2. Stocurile de produse vitivinicole produse înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri pot fi comercializate pentru consumul uman, în conformitate cu normele aflate în vigoare înaintea datei respective.

3. Punctele 291, 1151, 1152, şi 1153, 117-1431, 145 şi anexa nr.10 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.356/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.150-159, art.399), cu modificările ulterioare, se abrogă.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.775/2024

REGULAMENT

privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile

producerii şi conservării produselor vitivinicole

Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole transpune:

- articolul 80 şi anexa VIII din Regulamentul (UE) nr.1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.922/72, (CEE) nr.234/79, (CE) nr.1037/2001 şi (CE) nr.1234/2007 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347 din 20 decembrie 2013 (CELEX: 32013R1308), aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul (UE) 2024/1143 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 aprilie 2024; şi

- parţial Regulamentul delegat (UE) 2019/934 al Comisiei din 12 martie 2019 de completare a Regulamentului (UE) nr.1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte zonele viticole în care poate fi majorată tăria alcoolică, practicile oenologice autorizate şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole, procentajul minim de alcool al subproduselor şi eliminarea acestora şi publicarea fişelor OIV, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 149 din 7 iunie 2019 (CELEX: 32019R0934), aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul delegat (UE) 2022/68 al Comisiei din 27 octombrie 2021.

DOMENIUL DE APLICARE

1. Regulamentul privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole (în continuare – Regulament) stabileşte normele privind practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile producerii şi conservării produselor vitivinicole (în continuare – produse), definite în anexele nr.4 şi nr.5 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.356/2015 (în continuare – Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole), procentajul minim de alcool al subproduselor şi publicarea fişelor Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (în continuare – OIV).

2. Pentru producerea şi conservarea produselor enumerate în anexele nr.4 şi nr.5 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole sunt utilizate numai tratamentele oenologice permise în conformitate cu anexa nr.1, cu condiţiile şi limitele lor de utilizare, precum şi compuşii oenologici permişi în conformitate cu anexa nr.2, cu condiţiile şi limitele lor de utilizare.

3. Punctul 2 nu se aplică:

3.1. sucului de struguri şi sucului de struguri concentrat; şi

3.2. mustului de struguri şi mustului de struguri concentrat, destinat producerii sucului de struguri.

4. Practicile oenologice permise se utilizează numai pentru asigurarea unei bune vinificări, a unei bune conservări sau a unei valorificări superioare a produsului.

5. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova fişele Codului internaţional al practicilor oenologice al OIV, menţionate în anexele nr.1 şi nr.2.

PRACTICI OENOLOGICE

Secţiunea 1

Procedee de îmbogăţire

6. Procedeul de îmbogăţire, în scopul creşterii concentraţiei alcoolice naturale în volume a strugurilor proaspeţi, a mustului de struguri, a mustului de struguri parţial fermentat, a vinului nou aflat încă în fermentaţie şi a vinului obţinut din soiurile de struguri de vinificaţie, care pot fi clasificate conform articolului 10 din Legea viei şi vinului nr.57/2006, se poate realiza:

6.1. în cazul strugurilor proaspeţi, al mustului de struguri parţial fermentat sau al vinului nou aflat încă în fermentaţie numai prin adaos de zaharoză, de must de struguri concentrat sau de must de struguri concentrat rectificat;

6.2. în cazul mustului de struguri, numai prin adaos de zaharoză, de must de struguri concentrat sau de must de struguri concentrat rectificat ori prin concentrare parţială, inclusiv prin osmoză inversă;

6.3. în cazul vinului, numai prin concentrare parţială la rece.

7. Procesele menţionate la pct.6 se exclud reciproc în cazurile în care vinul sau mustul de struguri este îmbogăţit cu must de struguri concentrat sau cu must de struguri concentrat rectificat.

8. Adaosul de zaharoză menţionat la subpct. 6.1. şi 6.2. se poate realiza numai prin îndulcire, fără apă.

9. Limitele de îmbogăţire permise prin adaos de zaharoză, de must de struguri concentrat sau must de struguri concentrat rectificat sunt următoarele:

9.1. cu cel mult 33,3 g/dm3 (recalculat în alcool – cu cel mult 2 % vol.) – pentru vinurile materie primă destinate fabricării vinului, vinului spumant, vinului spumant de calitate, vinului spumant de calitate de tip aromat, vinului spumos, vinului petiant, vinului perlant, cu condiţia de a se depăşi concentraţia în masă minimă a zaharurilor în struguri (must), stabilită în standardul moldovenesc SM 84:2023 "Struguri recoltaţi manual sau mecanizat pentru procesare industrială. Specificaţii";

9.2. cu cel mult 50 g/dm3 (recalculat în alcool – cu cel mult 3 % vol.), în anii cu condiţii climaterice nefavorabile, la decizia Instituţiei Publice Oficiul Naţional al Viei şi Vinului – pentru vinurile materie primă destinate fabricării vinului, vinului spumant, vinului spumant de calitate, vinului spumant de calitate de tip aromat, vinului spumos, vinului petiant, vinului perlant, începând cu concentraţia în masă a zaharurilor în struguri (must) de cel puţin 120 g/dm3.

10. Concentrarea mustului de struguri sau a vinului supus procedeelor menţionate la pct.6 nu poate avea ca efect reducerea volumului iniţial al acestor produse cu mai mult de 20 % şi nu poate creşte concentraţia alcoolică naturală în volume a acestor produse cu mai mult de 2 % vol.

11. Concentraţia alcoolică totală a produselor supuse procedeului de îmbogăţire, conform pct.6, nu poate depăşi valoarea de 13,5 % vol.

Secţiunea a 2-a

Acidificare şi dezacidificare

12. Strugurii proaspeţi, mustul de struguri, mustul de struguri parţial fermentat, vinul nou aflat încă în fermentaţie şi vinul pot face obiectul acidificării şi dezacidificării.

13. Acidificarea produselor menţionate la pct.12 se poate face doar până la limita maximă de 4 g/dm3, exprimată în acid tartric, sau de 53,3 miliechivalenţi pe litru.

14. Dezacidificarea vinurilor se poate face doar până la limita maximă de 1 g/dm3, exprimată în acid tartric, sau de 13,3 miliechivalenţi pe litru.

15. Mustul de struguri destinat concentrării poate face obiectul unei dezacidificări parţiale.

16. Acidificarea şi îmbogăţirea, precum şi acidificarea şi dezacidificarea aceluiaşi produs se exclud reciproc.

Secţiunea a 3-a

Proceduri

17. Concentrarea vinurilor trebuie să aibă loc în zona vitivinicolă în care au fost recoltaţi strugurii proaspeţi utilizaţi.

18. Acidificarea şi dezacidificarea vinurilor nu pot avea loc decât în zona vitivinicolă în care au fost recoltaţi strugurii utilizaţi pentru fabricarea vinului respectiv.

19. Fiecare procedură menţionată la pct.17 şi 18 trebuie înscrisă în registrul vitivinicol de evidenţă, în conformitate cu Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole.

20. Concentrarea prin răcire, acidificarea şi dezacidificarea vinurilor se pot face pe tot parcursul anului.

Secţiunea a 4-a

Îndulcirea

21. Îndulcirea vinului poate fi permisă doar dacă este efectuată cu ajutorul unui sau a mai multe dintre următoarele produse:

21.1. must de struguri;

21.2. must de struguri concentrat;

21.3. must de struguri concentrat rectificat.

Concentraţia alcoolică totală în volume a vinului în cauză nu poate fi majorată cu mai mult de 4 % vol.

22. Îndulcirea vinurilor importate, destinate consumului uman direct şi desemnate cu o indicaţie geografică, este interzisă. Îndulcirea altor vinuri importate face obiectul aceloraşi condiţii ca cele aplicabile în cazul vinurilor produse în Republica Moldova.

23. Îndulcirea unui vin cu denumire de origine protejată poate fi permisă doar dacă se efectuează:

23.1. cu respectarea condiţiilor şi a limitelor prevăzute în prezentul Regulament;

23.2. în regiunea în care a fost produs vinul în cauză sau într-o zonă situată în imediata vecinătate.

Mustul de struguri şi mustul de struguri concentrat menţionate la pct.21 trebuie să fie originare din aceeaşi regiune ca şi vinul pentru a cărui îndulcire sunt utilizate.

24. Îndulcirea vinurilor este permisă numai în etapa producţiei şi în cea a comercializării angro.

Secţiunea a 5-a

Practici oenologice specifice unor produse

25. În plus faţă de practicile oenologice şi restricţiile cu aplicabilitate generală, practicile oenologice şi restricţiile specifice permise, inclusiv îmbogăţirea, acidificarea şi dezacidificarea în ceea ce priveşte vinurile spumante, vinurile spumante de calitate şi vinurile spumante de calitate de tip aromat, sunt enumerate în anexa nr.3.

26. În plus faţă de practicile oenologice şi restricţiile cu aplicabilitate generală, practicile oenologice şi restricţiile specifice permise în ceea ce priveşte vinurile licoroase sunt enumerate în anexa nr.4, iar pentru vinurile peliculare – în anexa nr.5.

27. Prin procedeul de cupajare se subînţelege amestecul de vinuri sau musturi de provenienţă diferită, din soiuri de viţă-de-vie diferite, din ani de recoltă diferiţi sau din categorii de vin sau de must diferite.

28. Sunt considerate categorii de vin sau de must diferite următoarele:

28.1. vinul roşu, vinul alb şi musturile sau vinurile din care se poate obţine una dintre aceste categorii de vin;

28.2. vinurile fără denumire de origine protejată şi vinurile fără indicaţie geografică protejată, vinurile cu denumire de origine protejată şi vinurile cu indicaţie geografică protejată, precum şi musturile sau vinurile din care se poate obţine una dintre aceste categorii de vin.

În scopul prezentului punct, vinul roze este considerat vin roşu.

29. Nu sunt considerate cupaj următoarele tratamente:

29.1. îmbogăţirea prin adăugarea mustului de struguri concentrat sau mustului de struguri concentrat rectificat;

29.2. îndulcirea.

30. Un vin poate fi obţinut prin amestec sau prin cupaj doar în cazul în care componentele amestecului sau ale cupajului respectiv prezintă caracteristicile necesare pentru obţinerea unui vin şi sunt conforme cu Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole şi cu prezentul Regulament.

31. Cupajul unui vin alb fără denumire de origine protejată sau fără indicaţie geografică protejată cu un vin roşu fără denumire de origine protejată sau fără indicaţie geografică protejată nu poate produce un vin roze.

32. Prevederile de la pct.31 nu exclud un cupaj de tipul celui menţionat la pct.31, în cazul în care produsul finit este destinat asamblării, definite la pct.3 subpct. 171) din Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, sau producerii vinurilor petiante.

Secţiunea a 6-a

Specificaţii privind puritatea şi identitatea substanţelor

utilizate în cadrul practicilor oenologice

33. Specificaţiile privind puritatea şi identitatea substanţelor utilizate în cadrul practicilor oenologice sunt cele menţionate la coloana 5 a tabelului din anexa nr.2 şi trebuie să respecte prevederile Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.229/2013.

34. Enzimele şi preparatele enzimatice utilizate în practicile şi tratamentele oenologice permise, enumerate în anexele nr.1 şi nr.2, îndeplinesc cerinţele prevăzute în Regulamentul sanitar privind enzimele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1056/2016.

Secţiunea a 7-a

Procedee de dezalcoolizare

35. Procedeele permise pentru a reduce parţial sau aproape integral conţinutul de etanol din produsele vitivinicole menţionate la pct.1 şi 3-8 din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, indiferent dacă sunt utilizate în mod independent sau în combinaţie cu alte procedee de dezalcoolizare enumerate, sunt următoarele:

35.1. evaporare parţială sub vid;

35.2. procese de membrană;

35.3. distilare.

36. Procedeele de dezalcoolizare utilizate nu produc defecte organoleptice ale produsului vitivinicol. Eliminarea etanolului din produsele vitivinicole nu este efectuată în combinaţie cu o creştere a conţinutului de zahăr din mustul de struguri.

37. Procedeul de dezalcoolizare menţionat la pct.35 trebuie înscris în registrul vitivinicol de evidenţă în conformitate cu Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole.

RESTRICŢII

38. Restricţiile generale în oenologie sunt următoarele:

38.1. toate practicile oenologice permise exclud adaosul de apă, exceptând cazurile în care acest lucru este cerut de o necesitate tehnică specifică;

38.2. toate practicile oenologice permise exclud adaosul de alcool, cu excepţia practicilor care vizează obţinerea mustului din struguri proaspeţi oprit din fermentare prin adaosul de alcool, a vinului licoros, a vinului spumant, a vinului alcoolizat, a vinului petiant şi a vinului pelicular;

38.3. vinul alcoolizat nu poate fi utilizat decât pentru distilare.

39. Restricţiile specifice strugurilor proaspeţi, mustului de struguri şi sucului de struguri sunt:

39.1. mustul de struguri proaspeţi oprit din fermentaţie prin adaosul de alcool poate fi folosit numai în etapa de preparare a produselor care nu sunt încadrate la poziţiile tarifare 2204 10, 2204 21 şi 2204 29 din Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014;

39.2. sucul de struguri şi sucul de struguri concentrat nu pot fi folosite în scopul vinificării şi nici nu se pot adăuga în vin. Se interzice fermentarea alcoolică a acestor produse;

39.3. mustul de struguri parţial fermentat obţinut din struguri stafidiţi nu poate fi introdus pe piaţă decât pentru fabricarea vinurilor licoroase şi pentru fabricarea vinurilor obţinute din struguri supracopţi.

40. Sunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova cupajul unui vin originar dintr-o altă ţară cu un vin din Republica Moldova şi cupajul între vinuri originare din alte ţări.

41. La valorificarea produselor secundare vinicole şi a produselor obţinute prin valorificarea produselor secundare vinicole trebuie respectate următoarele cerinţe:

41.1. se interzice suprapresarea strugurilor. Cantitatea de alcool conţinută în tescovină şi în drojdii, după presarea strugurilor, trebuie să fie la un nivel minim de 5% în raport cu volumul de alcool conţinut în vinul produs. Dacă nu se atinge procentajul relevant, operatorul în cauză furnizează, din producţia proprie, o cantitate de vin care corespunde cantităţii necesare pentru atingerea procentajului minim;

41.2. nu se pot fabrica vin sau altă băutură destinată consumului uman direct din drojdie de vin sau din tescovină de struguri, cu excepţia alcoolului, a rachiului şi a pichetului;

41.3. sunt interzise presarea drojdiei de vin şi refermentarea tescovinei în alte scopuri decât cele pentru distilare sau producere a pichetului. Filtrarea şi centrifugarea drojdiei de vin nu sunt considerate presare în cazul în care calitatea produselor obţinute este bună, conformă şi comercială;

41.4. pichetul nu poate fi utilizat decât pentru distilare sau pentru consum în gospodăriile producătorilor de vin.

Anexa nr.1

la Regulamentul privind practicile oenologice

permise şi restricţiile aplicabile producerii şi

conservării produselor vitivinicole

Tratamente oenologice permise

Apendicele 1

Utilizarea răşinilor schimbătoare de ioni

Răşinile schimbătoare de ioni, care pot fi utilizate în conformitate cu poziţia 7 a tabelului de mai sus, sunt copolimeri de stiren sau divinilbenzen care conţin grupări de acid sulfonic sau amoniu. Aceste răşini trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în Regulamentul sanitar privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.278/2013, şi în Regulamentul sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011. În plus, răşinile schimbătoare de ioni, atunci când sunt testate cu metoda de analiză prevăzută mai jos, nu trebuie să piardă, în oricare dintre solvenţii enumeraţi la pct.4, mai mult de 1 mg/dm3 de materie organică. Răşinile trebuie regenerate prin utilizarea substanţelor permise la fabricarea produselor alimentare.

Răşinile se utilizează numai sub supravegherea unui oenolog sau a unui tehnician şi doar în instalaţii verificate de personalul calificat cu competenţe în domeniu.

Metoda de analiză pentru determinarea pierderilor de materie organică ale răşinilor schimbătoare de ioni:

1. Metoda propriu-zisă se aplică pentru determinarea pierderilor de materie organică ale răşinilor schimbătoare de ioni.

2. Pierderea materiei organice este determinată cu ajutorul metodei indicate.

3. Principiul metodei constă în trecerea solvenţilor de extracţie prin răşini preparate, iar greutatea materiei organice extrase este determinată prin gravimetrie.

4. Toţi reactivii utilizaţi la determinarea pierderilor de materie organică ale răşinilor schimbătoare de ioni trebuie să fie de calitate analitică. Sunt utilizaţi următorii solvenţi de extracţie:

4.1. apa distilată sau apa deionizată ori cu o puritate echivalentă;

4.2. etanolul 15% v/v, care se prepară prin amestecarea a 15 părţi de etanol absolut cu 85 părţi de apă (subpct. 4.1);

4.3. acid acetic 5% m/m, care se prepară prin amestecarea a 5 părţi de acid acetic glacial cu 95 de părţi de apă (subpct. 4.1).

5. Aparatura utilizată la determinarea pierderilor de materie organică ale răşinilor schimbătoare de ioni este formată din:

5.1. coloane cromatografice cu schimb ionic;

5.2. cilindri gradaţi cu capacitatea de 2 dm3;

5.3. capsule de evaporare rezistente la o temperatură de 850°C într-un cuptor cu muflă;

5.4. cuptor de uscare, controlat termostatic la 105 ± 2°C;

5.5. cuptor cu muflă, controlat termostatic la 850 ± 25°C;

5.6. balanţă analitică, cu o precizie de 0,1 mg;

5.7. evaporator, placă fierbinte sau evaporator cu infraroşu.

6. Procedura pentru determinarea pierderilor de materie organică ale răşinilor schimbătoare de ioni include următorii paşi:

6.1. la fiecare dintre cele trei coloane cromatografice cu schimb ionic (subpct. 5.1) se adaugă 0,05 dm3 de răşină schimbătoare de ioni, care urmează să fie testată, spălată şi tratată în conformitate cu instrucţiunile producătorului pentru prepararea răşinilor în vederea folosirii lor în sectorul alimentar;

6.2. în cazul răşinilor anionice, cei trei solvenţi de extracţie (subpct. 4.1, 4.2 şi 4.3) se trec separat prin coloanele preparate (subpct. 6.1) cu un debit de 0,35-0,45 dm3/h. De fiecare dată, primul litru de eluat se aruncă, iar următorii 2 litri se colectează în cilindri gradaţi (subpct. 5.2). În cazul răşinilor cationice, prin coloanele pregătite în acest scop se trec numai solvenţii indicaţi la subpct. 4.1 şi 4.2;

6.3. cele trei eluate se evaporă pe o placă fierbinte sau cu ajutorul unui evaporator cu infraroşu (subpct. 5.7) în capsule de evaporare separate (subpct. 5.3) care au fost curăţate şi cântărite în prealabil (m0). Capsulele de evaporare se pun într-un cuptor (subpct. 5.4) şi se usucă la o greutate constantă (m1);

6.4. după înregistrarea greutăţii constante (subpct. 6.3), capsula de evaporare se pune într-un cuptor cu muflă (subpct. 5.5) şi se transformă în cenuşă, la o greutate constantă (m2);

6.5. se calculează materia organică extrasă (subpct. 7.1). Dacă rezultatul este mai mare de 1 mg/dm3, se efectuează o determinare-martor asupra reactivilor şi se recalculează greutatea materiei organice extrase.

Determinarea-martor se realizează prin repetarea operaţiunilor menţionate la subpct. 6.3 şi 6.4, utilizându-se însă 2 litri de solvent de extracţie pentru a obţine greutatea m3 şi greutatea m4 corespunzătoare subpct. 6.3 şi, respectiv, 6.4.

7. Cantitatea de materie organică extrasă din răşinile schimbătoare de ioni, în mg/dm3, se obţine cu ajutorul următoarei formule:

500 (m1 – m2),

unde m1 şi m2 sunt exprimate în grame.

Greutatea corectată a materiei organice extrase din răşinile schimbătoare de ioni, în mg/dm3, se calculează cu ajutorul următoarei formule:

500 (m1 – m2 – m3 + m4),

unde m1, m2, m3 şi m4 sunt exprimate în grame.

Diferenţa dintre rezultatele a două analize paralele, efectuate pe acelaşi eşantion, nu trebuie să depăşească 0,2 mg/dm3.

Apendicele 2

Cerinţe privind tratamentul prin electrodializă

Acest tratament are ca scop obţinerea stabilităţii tartrice a vinului în ceea ce priveşte bitartratul de potasiu şi tartratul de calciu (şi alte săruri de calciu), prin extragerea ionilor suprasaturaţi din vin sub acţiunea unui câmp electric şi folosind membrane permeabile fie pentru anioni, fie pentru cationi.

1. Membranele utilizate trebuie să respecte următoarele cerinţe:

1.1. într-un sistem de tip "filtru-presă" sau în orice alt sistem adecvat care separă compartimentele de tratament (vin) şi de concentraţie (apă uzată), membranele trebuie dispuse alternat;

1.2. membranele permeabile pentru cationi trebuie să fie proiectate numai pentru extragerea cationilor, în special K+, Ca++;

1.3. membranele permeabile pentru anioni trebuie să fie proiectate numai pentru extragerea anionilor, în special a anionilor tartraţi;

1.4. membranele nu trebuie să modifice excesiv compoziţia fizico-chimică şi caracteristicile senzoriale ale vinului. Ele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1.4.1. trebuie să fie fabricate în conformitate cu bunele practici de fabricaţie, din substanţe permise pentru fabricarea materialelor din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare (substanţe enumerate în anexa nr.1 la Regulamentul sanitar privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.278/2013);

1.4.2. utilizatorul echipamentului de electrodializă trebuie să demonstreze că membranele folosite îndeplinesc cerinţele sus-menţionate şi că eventualele înlocuiri au fost efectuate de personal calificat;

1.4.3. membranele nu trebuie să elibereze nicio substanţă în cantităţi care pot fi dăunătoare sănătăţii umane sau care afectează gustul sau mirosul produselor alimentare şi trebuie să respecte criteriile prevăzute în Regulamentul sanitar privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.278/2013;

1.4.4. utilizarea membranelor nu trebuie să determine interacţiuni între componentele lor şi vin, care riscă să ducă la formarea în produsul tratat a unor noi compuşi care ar putea fi toxici.

Stabilitatea membranelor noi folosite în electrodializă se determină cu ajutorul unui simulant care reproduce compoziţia fizico-chimică a vinului în vederea identificării unei posibile migraţii a unor substanţe din membrane.

Pentru determinarea stabilităţii membranelor se recomandă următoarea metodă experimentală:

Simulantul este o soluţie hidroalcoolică ajustată la pH-ul şi conductivitatea vinului. Compoziţia soluţiei este următoarea:

- etanol absolut – 11 dm3;

- bitartrat de potasiu – 380 g;

- clorură de potasiu – 60 g;

- acid sulfuric concentrat – 0,005 dm3;

- apă distilată – completare până la 100 dm3.

Această soluţie este utilizată pentru teste de migrare în circuit închis pe un strat de electrodializă sub tensiune (1 volt/celulă), folosindu-se membranele anionice şi cationice de 50 dm3/m2, până la o demineralizare de 50% a soluţiei. Circuitul efluent este iniţiat de o soluţie de clorură de potasiu de 5 g/dm3. Testarea se realizează pentru identificarea substanţelor migratoare atât în simulant, cât şi în efluent.

Se vor determina moleculele organice care intră în compoziţia membranei şi care ar putea migra în soluţia tratată. Într-un laborator autorizat se va efectua o determinare specifică pentru fiecare dintre componentele respective. Conţinutul total de compuşi determinaţi în simulant trebuie să fie mai mic de 50 μg/dm3.

Membranelor respective trebuie să li se aplice normele generale privind controalele referitoare la materialele care vin în contact cu alimentele.

2. Perechea de membrane utilizate este alcătuită în aşa fel încât să fie îndeplinite următoarele condiţii:

2.1. reducerea pH-ului vinului nu poate depăşi valoarea de 0,3 unităţi de pH;

2.2. diminuarea acidităţii volatile trebuie să fie mai mică de 0,12 g/dm3 (2 miliechivalenţi exprimaţi ca acid acetic);

2.3. tratamentul nu afectează compuşii neionici ai vinului, în special polifenolii şi polizaharidele;

2.4. difuzia de molecule mici, cum ar fi etanolul, este redusă şi nu determină o reducere a concentraţiei alcoolice de peste 0,1% vol.;

2.5. membranele trebuie să fie păstrate şi curăţate, utilizându-se metode aprobate şi substanţe permise pentru prepararea produselor alimentare;

2.6. membranele sunt marcate astfel încât să poată fi verificată alternarea lor în stratul de electrodializă;

2.7. echipamentul folosit trebuie să fie prevăzut cu un mecanism de comandă şi control, care ţine cont de instabilitatea fiecărui vin în parte, astfel încât să fie posibilă eliminarea numai a bitartratului de potasiu şi a sărurilor de calciu aflate în suprasaturaţie;

2.8. tratamentul se efectuează sub responsabilitatea unui oenolog sau a unui tehnician calificat.

Apendicele 3

Cerinţe privind bucăţile din lemn de stejar

1. Bucăţile din lemn de stejar se utilizează în vinificaţie şi la învechirea vinurilor, inclusiv la fermentarea strugurilor proaspeţi şi a mustului de struguri, scopul fiind de a transmite vinului anumite caracteristici ale lemnului de stejar.

2. Bucăţile din lemn de stejar trebuie să provină doar din genul Quercus.

3. Bucăţile din lemn de stejar sunt fie lăsate în stare naturală, fie încălzite la o temperatură scăzută, medie sau înaltă, însă trebuie să nu fi fost supuse unei combustii, nici măcar la suprafaţă, şi trebuie să nu fie carbonizate sau friabile la atingere. De asemenea, trebuie să nu fi fost supuse vreunui alt tratament chimic, enzimatic sau fizic decât încălzirea. Nu este permis să li se adauge niciun produs în scopul de a le intensifica aroma naturală sau compuşii fenolici extractibili.

4. Eticheta trebuie să indice originea speciei sau a speciilor botanice de stejar şi intensitatea unei eventuale încălziri, condiţiile de păstrare şi măsurile de siguranţă.

5. Dimensiunile particulelor de lemn trebuie să fie de aşa natură, încât cel puţin 95% dintre particule, ca greutate, să fie reţinute de o sită cu ochiuri de 2 mm (adică de mărimea 9).

6. Nu este permis ca bucăţile din lemn de stejar să elibereze substanţe în concentraţii care ar putea prezenta eventuale riscuri pentru sănătate.

Apendicele 4

Cerinţe privind tratamentul de corectare

a concentraţiei alcoolice a vinurilor

Tratamentul de corectare a concentraţiei alcoolice (în continuare –tratament) are ca scop reducerea conţinutului excesiv de etanol din vinuri în vederea îmbunătăţirii echilibrului gustativ.

Cerinţele privind tratamentul sunt următoarele:

1. Obiectivele pot fi atinse prin intermediul unor tehnici de separare, aplicate individual sau combinate.

2. Vinurile tratate nu trebuie să prezinte defecte organoleptice şi trebuie să fie adecvate pentru consumul uman direct.

3. Eliminarea alcoolului din vin nu poate fi efectuată dacă unui dintre produsele vinicole utilizate la fabricarea vinului în cauză i-a fost aplicat unul dintre procedeele de îmbogăţire prevăzute la pct.6-20 din prezentul Regulament.

4. Concentraţia alcoolică poate fi redusă cu maximum 20%, iar concentraţia alcoolică totală în volume a produsului finit trebuie să corespundă celei stabilite la pct.1 subpct. 1) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole.

5. Tratamentul se efectuează sub responsabilitatea unui oenolog sau a unui tehnician calificat.

6. Tratamentul este notificat prealabil Instituţiei Publice Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

Apendicele 5

Cerinţe privind tratamentul de reducere a conţinutului

de zaharuri din must prin cuplaj membranar

Tratamentul de reducere a conţinutului de zaharuri (în continuare – tratament) vizează eliminarea zaharurilor din must prin intermediul unui cuplaj membranar care asociază microfiltrarea sau ultrafiltrarea cu nanofiltrarea sau cu osmoza inversă.

Cerinţele privind tratamentul sunt următoarele:

1. Tratamentul determină o diminuare a volumului, în funcţie de cantitatea şi de conţinutul de zaharuri ale soluţiei, de zaharuri eliminate din mustul iniţial.

2. Procedeele trebuie să permită conservarea conţinutului de constituenţi ai mustului, alţii decât zaharurile.

3. Reducerea conţinutului de zaharuri din must exclude corectarea concentraţiei alcoolice a vinurilor care sunt obţinute din mustul respectiv.

4. Nu este permisă aplicarea acestui tratament împreună cu unul dintre procedeele de îmbogăţire prevăzute în pct.6-20 din prezentul Regulament.

5. Tratamentul se efectuează asupra unui volum de must, determinat în funcţie de obiectivul vizat de reducere a conţinutului de zaharuri.

6. Obiectivul primei etape este de a face ca mustul să fie adecvat pentru a doua etapă, cea de concentrare, şi de a păstra macromoleculele a căror talie depăşeşte pragul de reţinere al membranei. Această etapă poate fi realizată prin ultrafiltrare.

7. Permeatul obţinut în cursul primei etape a tratamentului este supus ulterior concentrării prin nanofiltrare sau prin osmoză inversă.

În mod special, apa iniţială şi acizii organici nereţinuţi prin nanofiltrare pot fi reintroduşi în mustul tratat.

8. Tratamentul trebuie efectuat sub responsabilitatea unui oenolog sau a unui tehnician calificat.

9. Membranele utilizate trebuie să îndeplinească cerinţele Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.278/2013 şi ale Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011. Membranele trebuie să îndeplinească cerinţele Codexului oenologic internaţional publicat de OIV.

Apendicele 6

Cerinţe pentru tratarea vinurilor cu ajutorul unei tehnologii

pe bază de membrană, combinate cu carbon activ pentru

a reduce 4-etilfenolul şi 4-etilguaiacolul în exces

Obiectivul tratării vinurilor este de a reduce conţinutul de 4-etilfenol şi de 4-etilguaiacol de origine microbiană, care constituie defecte organoleptice şi maschează aromele vinului.

Cerinţele privind tratarea vinurilor sunt următoarele:

1. Tratamentul se efectuează sub responsabilitatea unui oenolog sau a unui tehnician calificat.

2. Membranele utilizate trebuie să îndeplinească cerinţele Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.278/2013, şi ale Regulamentului sanitar privind materialele şi obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.308/2011. Membranele trebuie să îndeplinească cerinţele Codexului oenologic internaţional publicat de OIV.

Anexa nr.2

la Regulamentul privind practicile oenologice

permise şi restricţiile aplicabile producerii şi

conservării produselor vitivinicole

Compuşi oenologici permişi

Apendicele 1

Acidul L(+)-tartric şi produsele derivate

1. Acidul tartric, a cărui utilizare în scopuri de dezacidificare este prevăzută la poziţia 1.1, poate fi utilizat doar în cazul produselor care sunt obţinute din soiurile de viţă-de-vie Riesling.

2. Acidul tartric, denumit şi acid L(+)-tartric, a cărui utilizare este prevăzută la poziţia 1.1, trebuie să fie de origine agricolă şi să fie extras doar din produse vinicole.

3. Următoarele produse derivate din acid L(+)-tartric, a căror utilizare este prevăzută la următoarele poziţii, trebuie să fie de origine agricolă:

3.1. tartrat de calciu (poziţia 6.2);

3.2. tartrat de potasiu (poziţia 1.4);

3.3. bitartrat de potasiu (poziţia 6.1);

3.4. acid metatartric (poziţia 6.7).

Apendicele 2

Ferocianura de potasiu, fitatul de calciu, acidul DL tartric

Ferocianura de potasiu sau fitatul de calciu, a căror utilizare este prevăzută la poziţiile 6.5 şi 6.6, sau acidul DL tartric, a cărui utilizare este prevăzută la poziţia 6.9, pot fi utilizate doar sub supravegherea unui oenolog sau a unui tehnician aprobat în mod oficial de către Instituţia Publică Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.

După tratarea cu ferocianură de potasiu sau cu fitat de calciu, vinul trebuie să conţină urme de fier.

Apendicele 3

Ureaza

Cerinţele privind utilizarea ureazei sunt:

1. Codul internaţional pentru urează: EC 3-5-1-5, nr.CAS: 9002-13-5.

2. Activitatea: ureaza (activă în pH acid), descompunerea ureei în amoniac şi dioxid de carbon. Activitatea declarată este de minimum 5 unităţi/mg, o unitate fiind definită ca fiind cantitatea de enzimă care produce 1 μmol de amoniac pe minut la temperatura de 37°C, din uree de 5 g/dm3 la un pH de 4.

3. Originea: Lactobacillus fermentum.

4. Domeniul de aplicare: descompunerea ureei prezente în vinurile destinate unei învechiri prelungite, în cazul în care concentraţia iniţială de uree a vinului respectiv este mai mare de 1 mg/dm3.

5. Doza maximă: 75 mg de preparat enzimatic pentru 1 litru de vin tratat, fără a depăşi 375 de unităţi de urează pentru 1 litru de vin. După efectuarea tratamentului, întreaga activitate enzimatică reziduală trebuie eliminată prin filtrarea vinului (dimensiunea porilor mai mică de 1 μm).

6. Specificaţii privind puritatea chimică şi microbiologică:

Anexa nr.3

la Regulamentul privind practicile oenologice

permise şi restricţiile aplicabile producerii şi

conservării produselor vitivinicole

PRACTICI OENOLOGICE

permise şi restricţii aplicabile vinurilor spumante,

vinurilor spumante de calitate şi vinurilor

spumante de calitate de tip aromat

Practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile vinurilor spumante, vinurilor spumante de calitate şi vinurilor spumante de calitate de tip aromat, fără a aduce atingere celor specificate în anexele nr.1 şi nr.2, sunt următoarele:

1. Pentru vinul spumant:

1.1. licoarea de tiraj poate fi compusă numai din:

1.1.1. must de struguri;

1.1.2. must de struguri parţial fermentat;

1.1.3. must de struguri concentrat;

1.1.4. must de struguri concentrat rectificat; sau

1.1.5. zaharoză şi vin,

iar concentraţia alcoolică dobândită în volume, inclusiv alcoolul conţinut în eventuala licoare de expediţie adăugată, este de minimum 9,5% vol.;

1.2. licoarea de expediţie poate să conţină doar:

1.2.1. zaharoză;

1.2.2. must de struguri;

1.2.3. must de struguri parţial fermentat;

1.2.4. must de struguri concentrat;

1.2.5. must de struguri concentrat rectificat;

1.2.6. vin; sau

1.2.7. un amestec al produselor sus-menţionate,

cu posibilitatea adăugării distilatului de vin;

1.3. fără a se aduce atingere îmbogăţirii permise, specificate în capitolul II, orice altă îmbogăţire este interzisă;

1.4. adăugarea licorii de tiraj şi a licorii de expediţie nu este considerată nici îmbogăţire, nici îndulcire. Adăugarea licorii de tiraj nu poate duce la o majorare a concentraţiei alcoolice totale în volume mai mare de 1,5 % vol. Această majorare se măsoară prin calcularea diferenţei dintre concentraţia alcoolică totală în volume a vinului materie primă pentru vinuri spumante şi concentraţia alcoolică totală în volume a vinului spumant înainte de eventuala adăugare a licorii de expediţie;

1.5. adăugarea licorii de expediţie se efectuează astfel încât să nu ducă la majorarea concentraţiei alcoolice dobândite în volume a vinului spumant cu mai mult de 0,5% vol.;

1.6. îndulcirea vinului materie-primă pentru vinuri spumante şi a componentelor sale este interzisă;

1.7. vinul-materie primă pentru vinuri spumante poate face obiectul acidificării sau dezacidificării. Acidificarea şi dezacidificarea se exclud reciproc. Acidificarea se poate efectua doar în limita unei cantităţi maxime de 1,5 g/dm3, exprimată în acid tartric, adică 20 de miliechivalenţi pentru 1 litru;

1.8. în ani cu condiţii meteorologice excepţionale, limita maximă de 1,5 g/dm3, exprimată în acid tartric, adică de 20 de miliechivalenţi pentru 1 litru, la decizia Instituţiei Publice Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, poate fi majorată la 2,5 g/dm3, adică la 34 de miliechivalenţi pentru 1 litru, cu condiţia ca aciditatea naturală a produselor să nu fie mai mică de 3 g/dm3, exprimată în acid tartric, adică 40 de miliechivalenţi pentru 1 litru;

1.9. dioxidul de carbon din vinurile spumante poate proveni numai din fermentarea alcoolică a vinului materie primă pentru vinuri spumante din care se obţine vinul respectiv.

Cu excepţia cazului în care scopul este prelucrarea strugurilor, a mustului de struguri sau a mustului de struguri parţial fermentat direct în vin spumant, fermentarea poate fi doar rezultatul adăugării licorii de tiraj. Fermentarea poate avea loc numai în sticle sau în recipiente închise.

Utilizarea dioxidului de carbon, în cazul operaţiunii de transvazare prin contrapresiune, este permisă sub supraveghere şi cu condiţia ca schimburile inevitabile de gaze cu dioxidul de carbon, rezultat din fermentarea alcoolică a vinului materie primă pentru vinuri spumante, să nu mărească presiunea dioxidului de carbon din vinurile spumante.

2. Pentru vinul spumant de calitate:

2.1. licoarea de tiraj destinată producerii unui vin spumant de calitate poate fi compusă numai din:

2.1.1. zaharoză;

2.1.2. must de struguri concentrat;

2.1.3. must de struguri concentrat rectificat;

2.1.4. must de struguri sau must de struguri parţial fermentat; sau

2.1.5. vin;

2.2. producţia vinurilor spumante de calitate respectă normele menţionate la subpct. 1.2-1.9;

2.3. concentraţia alcoolică dobândită în volume a vinurilor spumante de calitate, inclusiv alcoolul conţinut în eventuala licoare de expediţie adăugată, este de minimum 10% vol.;

2.4. vinurile spumante de calitate păstrate la o temperatură de 20°C, în recipiente închise cu capacitate mai mică de 0,25 dm3, trebuie să prezinte o suprapresiune minimă de 3 bari;

2.5. durata procesului de fabricare a vinurilor spumante de calitate, inclusiv învechirea în exploataţia producătoare, calculată începând cu fermentarea care le conferă calitatea de vinuri spumante, nu poate fi mai mică de:

2.5.1. şase luni, dacă fermentarea care le conferă calitatea de vinuri spumante are loc în recipiente închise;

2.5.2. nouă luni, dacă fermentarea care le conferă calitatea de vinuri spumante are loc în sticle;

2.6. durata procesului de fermentare şi durata menţinerii pe drojdie nu pot fi mai mici de:

2.6.1. 90 de zile;

2.6.2. 30 de zile, dacă fermentarea are loc în recipiente prevăzute cu agitatoare.

3. Pentru vinul spumant de calitate de tip aromat:

3.1. aceste vinuri pot fi produse numai dacă se utilizează doar mustul de struguri sau mustul de struguri parţial fermentat obţinut din soiuri de viţă-de-vie inclusă în lista prevăzută în apendice;

3.2. pentru ca vinul produs să devină spumant, controlul asupra procesului de fermentare, înainte şi după constituirea vinului materie primă pentru spumant, poate fi exercitat doar prin refrigerare sau prin alte procedee fizice;

3.3. este interzisă adăugarea licorii de expediţie;

3.4. durata procesului de fabricare a vinurilor spumante de calitate de tip aromat nu poate fi mai mică de o lună.

4. Pentru vinurile spumante şi vinurile spumante de calitate cu denumire de origine protejată:

4.1. concentraţia alcoolică totală în volume a vinului materie-primă destinat producerii vinurilor spumante de calitate cu denumire de origine protejată este de cel puţin 9,5% vol.;

4.2. concentraţia alcoolică dobândită în volume a vinurilor spumante de calitate cu denumire de origine protejată, inclusiv alcoolul conţinut în eventuala licoare de expediţie adăugată, este de minimum 10% vol.;

4.3. licoarea de tiraj pentru vinurile spumante şi vinurile spumante de calitate cu denumire de origine protejată poate fi compusă numai din:

4.3.1. zaharoză;

4.3.2. must de struguri concentrat;

4.3.3. must de struguri concentrat rectificat;

şi din:

4.3.4. must de struguri;

4.3.5. must de struguri parţial fermentat;

4.3.6. vin;

potrivite pentru producerea aceluiaşi vin spumant sau vin spumant de calitate cu denumire de origine protejată ca şi cel în care se adăugă licoarea de tiraj;

4.4. în pofida dispoziţiilor de la pct.4 subpct. 3) din anexa nr.4 a Regulamentului privind organizarea pieţei vitivinicole, vinurile spumante de calitate cu denumire de origine protejată păstrate la o temperatură de 20°C, în recipiente închise cu capacitate mai mică de 0,25 cm3, trebuie să prezinte o suprapresiune minimă de 3 bari;

4.5. durata procesului de fabricare a vinurilor spumante de calitate cu denumire de origine protejată, inclusiv învechirea în exploataţia producătoare, calculată începând cu fermentarea care le conferă calitatea de vinuri spumante, nu poate să fie mai mică de:

4.5.1. şase luni, dacă fermentarea care le conferă calitatea de vinuri spumante are loc în recipiente închise;

4.5.2. nouă luni, dacă fermentarea care le conferă calitatea de vinuri spumante are loc în sticle;

4.6. durata procesului de fermentare care conferă vinurilor materie primă calitatea de vin spumant şi durata prezenţei vinului materie primă pe drojdie nu pot fi mai mici de:

4.6.1. 90 de zile;

4.6.2. 30 de zile, dacă fermentarea are loc în recipiente prevăzute cu agitatoare;

4.7. normele enunţate la subpct. 1.2-1.9 se aplică şi vinurilor spumante şi vinurilor spumante de calitate cu denumire de origine protejată;

4.8. în ceea ce priveşte vinurile spumante de calitate de tip aromat cu denumire de origine protejată:

4.8.1. pot fi obţinute doar prin utilizarea, la constituirea vinului materie primă, a mustului de struguri sau a mustului de struguri parţial fermentat provenit din soiuri de viţă-de-vie incluse pe lista prezentată în apendicele la prezenta anexă, cu condiţia ca aceste soiuri de struguri să fie cultivate în aria geografică delimitată a denumirii de origine pe care o poartă vinul respectiv;

4.8.2. pentru ca vinul produs să devină spumant, controlul asupra procesului de fermentare, înainte şi după constituirea vinului materie-primă, poate fi exercitat doar prin refrigerare sau prin alte procedee fizice;

4.8.3. este interzisă adăugarea licorii de expediţie;

4.8.4. concentraţia alcoolică dobândită în volume a vinurilor spumante de calitate de tip aromat cu denumire de origine protejată nu poate fi mai mică de 6% vol.;

4.8.5. concentraţia alcoolică totală în volume a vinurilor spumante de calitate de tip aromat cu denumire de origine protejată nu poate fi mai mică de 10% vol.;

4.8.6. dacă sunt conservate în recipiente închise la o temperatură de 20°C, vinurile spumante de calitate de tip aromat cu denumire de origine protejată trebuie să prezinte o suprapresiune minimă de 3 bari;

4.8.7. în pofida dispoziţiilor de la subpct. 4.5, durata procesului de producere a vinurilor spumante de calitate de tip aromat cu denumire de origine protejată nu poate fi mai mică de o lună.

Apendice

Lista soiurilor de struguri pentru vin care se pot

utiliza la constituirea vinului materie primă pentru

vinurile spumante de calitate de tip aromat

1. Toate soiurile Muscat

2. Toate soiurile Traminer

3. Fetească Regală

4. Floricica

5. Viorica

6. Legenda.

Anexa nr.4

la Regulamentul privind practicile oenologice

permise şi restricţiile aplicabile producerii şi

conservării produselor vitivinicole

PRACTICI OENOLOGICE

permise şi restricţii aplicabile vinurilor licoroase şi vinurilor licoroase

cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată

Practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile vinurilor licoroase şi vinurilor licoroase cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată, fără a aduce atingere celor specificate în anexele nr.1 şi nr.2, sunt următoarele:

1. Pentru vinurile licoroase:

1.1. produsele menţionate la pct.2 subpct. 3) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole şi utilizate la fabricarea vinurilor licoroase şi a vinurilor licoroase cu denumire de origine sau cu indicaţie geografică protejată trebuie să nu fi fost supuse, după caz, decât practicilor şi tratamentelor oenologice prevăzute în prezentul Regulament;

1.2. totuşi, creşterea concentraţiei alcoolice naturale în volume poate rezulta numai în urma utilizării produselor menţionate la pct.2 subpct. 5) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole;

1.3. în plus, sunt permise şi:

1.3.1. îndulcirea, cu condiţia depunerii unei declaraţii la Instituţia Publică Oficiul Naţional al Viei şi Vinului şi a ţinerii unui registru, cu must de struguri concentrat sau cu must de struguri concentrat rectificat, cu condiţia ca concentraţia alcoolică totală în volume a vinului în cauză să nu fie majorată cu mai mult de 3% vol.;

1.3.2. adăugarea alcoolului, distilatului sau a băuturilor spirtoase, astfel cum se menţionează la pct.2 subpct. 5) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, pentru a compensa pierderile în urma evaporării, pe durata învechirii;

1.4. soiurile de viţă-de-vie din care se obţin produsele menţionate la pct.2 subpct. 3) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole şi care sunt folosite la producerea vinurilor licoroase şi a vinurilor licoroase cu denumire de origine sau cu indicaţie geografică protejată sunt selectate dintre cele menţionate la art.10 alin.(2) din Legea viei şi vinului nr.57/2006;

1.5. concentraţia alcoolică naturală în volume a produselor menţionate la pct.2 subpct. 3) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole şi folosite la producerea unui vin licoros nu poate fi mai mică de 12% vol.

2. Pentru vinurile licoroase cu denumire de origine protejată (alte dispoziţii decât cele prevăzute în pct.1 şi care vizează, în special vinurile licoroase cu denumire de origine protejată):

2.1. produsele menţionate la pct.2 subpct. 3) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, precum şi mustul de struguri concentrat şi mustul de struguri parţial fermentat obţinut din struguri stafidiţi, menţionate la pct.2 subpct. 5) lit.b) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, folosite la producerea unui vin licoros cu denumire de origine protejată, trebuie să provină din regiunea al cărei nume îl poartă respectivul vin licoros;

2.2. concentraţia alcoolică naturală în volume a produselor utilizate la producerea unui vin licoros cu denumire de origine protejată, menţionate la pct.2 subpct. 3) din anexa nr.4 la Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole, nu poate fi mai mică de 12% vol.

Anexa nr.5

la Regulamentul privind practicile oenologice

permise şi restricţiile aplicabile producerii şi

conservării produselor vitivinicole

PRACTICI OENOLOGICE

permise şi restricţii aplicabile vinurilor peliculare

Practicile oenologice permise şi restricţiile aplicabile vinurilor peliculare, fără a aduce atingere celor specificate în anexele nr.1 şi nr.2, sunt următoarele:

1. Se permite maturarea biologică aerobă, utilizând suşe de levuri speciale ce se dezvoltă la suprafaţă sub formă de peliculă sau în volumul vinului şi imprimă produsului caracteristici fizico-chimice şi organoleptice specifice, de oxidare.

2. Nu se admite acidul malic în vinurile destinate obţinerii vinurilor peliculare.

3. Vinurile destinate procedurii de maturare biologică aerobă pot fi cupajate şi alcoolizate până la concentraţia alcoolică totală de 14-16% vol.

4. Procedeul de maturare biologică aerobă trebuie înscris în registrul vitivinicol de evidenţă, în conformitate cu Regulamentul privind organizarea pieţei vitivinicole.