Hotărâre nr. 436 din 12.08.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

HO T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului naţional de reducere a

riscurilor de dezastre naturale pentru anii 2026-2030

nr. 436  din  12.08.2026

 (în vigoare 21.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 386-389 art. 459 din 21.08.2026

* * *

În temeiul art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul naţional de reducere a riscurilor de dezastre naturale pentru anii 2026-2030 (se anexează).

2. Autorităţile şi instituţiile publice responsabile vor asigura realizarea acţiunilor incluse în Planul de acţiuni privind implementarea Programului naţional de reducere a riscurilor de dezastre naturale pentru anii 2026-2030 şi vor prezenta anual, până la data de 31 ianuarie a anului următor perioadei de raportare, Ministerului Mediului informaţiile privind gradul de implementare a acestuia.

3. Ministerul Mediului va prezenta Guvernului:

3.1. anual, până la data de 31 martie, raportul de progres privind implementarea Programului naţional de reducere a riscurilor de dezastre naturale pentru anii 2026-2030;

3.2. până la data de 15 aprilie 2029, raportul de evaluare intermediară privind implementarea Programului menţionat pentru 3 ani;

3.3. până la data de 15 aprilie 2031, raportul de evaluare finală privind implementarea Programului sus-numit.

4. Finanţarea acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni privind implementarea Programului naţional de reducere a riscurilor de dezastre naturale pentru anii 2026-2030 se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor responsabile, precum şi din alte surse, conform cadrului normativ.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Mediului.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.436/2026

PROGRAM NAŢIONAL

de reducere a riscurilor de dezastre naturale

pentru anii 2026-2030

Capitolul I

INTRODUCERE

1. Republica Moldova este situată în sud-estul Europei, la intersecţia dintre bazinul Mării Negre şi stepele est-europene. Are o suprafaţă de 33,8 mii km², cu o întindere de 339 km de la nord la sud şi 155 km de la vest la est. Relieful este predominant deluros şi de câmpie, ceea ce determină o distribuţie teritorială neuniformă a riscurilor naturale. Reţeaua hidrografică include aproximativ 3 621 de râuri şi pâraie, cu o lungime totală de circa 16 000 km, iar principalele cursuri de apă sunt Nistru (657 km), Prut (695 km), Răut (286 km) şi Bîc (155 km), care joacă un rol esenţial în alimentarea cu apă, în irigaţii şi în conservarea biodiversităţii. Clima este temperat-continentală, influenţată de masele de aer atlantice, mediteraneene şi continentale. În ultimii 35 de ani, s-a înregistrat creşterea temperaturii medii anuale cu 1,2°C, iar anul 2024 a fost unul dintre cei mai călduroşi din ultimele decenii. Aceste particularităţi naturale contribuie la expunerea ridicată la riscuri hidrometeorologice şi geologice precum seceta, inundaţiile, ploile torenţiale, grindina de mari dimensiuni, valurile de căldură şi alunecările de teren. În plus, intensificarea schimbărilor climatice amplifică riscurile biologico-sociale, inclusiv epidemiile şi zoonozele, fenomene a căror incidenţă este influenţată de modificarea habitatelor naturale, a regimului hidrologic şi a migraţiei speciilor.

2. Analiza perioadei 2010-2024 relevă o creştere constantă a frecvenţei evenimentelor meteorologice extreme, amplificată de efectele schimbărilor climatice. În aceeaşi perioadă, pagubele economice directe au depăşit 23 de miliarde de lei, numai în 2024 pierderile fiind estimate la 4,7 miliarde de lei, aproximativ 1,5 % din PIB. Seceta generează peste 70 % din aceste pierderi, urmată de ploile torenţiale cu grindină, de vânturile puternice şi de inundaţii. Aceste cifre subliniază necesitatea consolidării măsurilor preventive şi a investiţiilor strategice în infrastructuri şi în ecosisteme reziliente. În paralel, fenomenele hidro-meteorologice extreme afectează în mod recurent infrastructura agricolă şi naturală, într-un context marcat de degradarea ecosistemelor-cheie (păduri, zone umede, soluri) şi de presiune ridicată asupra resurselor naturale. Această degradare sporeşte vulnerabilitatea teritorială şi socială şi contribuie la accentuarea mobilităţii umane în zonele expuse. Tendinţele demografice amplifică aceste vulnerabilităţi. Migraţia internaţională şi mobilitatea internă se concentrează în special în regiunile rurale afectate de riscuri climatice şi de lipsa oportunităţilor economice. Depopularea localităţilor din sudul şi din centrul ţării slăbeşte capacitatea instituţională locală de a presta servicii publice şi de a răspunde adecvat la dezastre, creând un cerc vicios între expunere la riscuri, vulnerabilitate socială şi pierderi economice.

3. În acest context, Programul naţional de reducere a riscurilor de dezastre naturale 2026-2030 (denumit în continuare Program) are ca scop reducerea riscurilor naturale şi biologico-sociale prin acţiuni preventive şi investiţii în rezilienţa ecologică, infrastructurală şi socială. Prezentul Program abordează aceste riscuri printr-o cooperare intersectorială dintre autorităţile din domeniile mediului, sănătăţii, agriculturii şi siguranţei alimentare.

Reducerea riscurilor de dezastre naturale trebuie abordată integrat, prin corelarea analizei de hazard, expunere şi vulnerabilitate cu tendinţele demografice, sociale şi climatice. Prezentul Program adoptă această abordare sistemică şi multisectorială, fundamentată pe date şi pe evidenţe, pentru a preveni pierderile, a pregăti comunităţile şi instituţiile şi a promova o dezvoltare durabilă rezilientă la riscuri.

4. Coerenţa cu politicile şi cu cadrele internaţionale. Elaborarea prezentului Program se realizează într-un context politic şi strategic bine definit, caracterizat printr-o interconectare strânsă între angajamentele internaţionale, iniţiativele europene şi documentele de planificare naţională deja existente sau în curs de adoptare.

La nivel internaţional, Republica Moldova aplică prevederile Cadrului de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre pentru perioada 2015-2030 (denumit în continuare Cadrul de la Sendai), document-cheie de referinţă pentru integrarea reducerii riscurilor de dezastre naturale (denumită în continuare RRDN) în politicile de dezvoltare. Acesta promovează o viziune bazată pe prevenţie, pregătire, răspuns şi reconstrucţie, precum şi pe consolidarea capacităţilor instituţionale şi a comunităţilor, inclusiv prin integrarea dimensiunii sociale şi a mobilităţii umane în analiza riscurilor, în conformitate cu recomandările Grupului operativ privind strămutarea din cadrul Comitetului Executiv al Mecanismului Internaţional de la Varşovia pentru Pierderi şi Daune, care subliniază importanţa includerii legăturilor dintre mobilitatea umană şi schimbările climatice în procesele naţionale relevante de planificare privind schimbările climatice.

5. În plus, Republica Moldova este parte şi a celor trei convenţii de la Rio: Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (denumită în continuare CONUSC), Convenţia privind diversitatea biologică (denumită în continuare CDB) şi Convenţia Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării în ţările afectate grav de secetă şi/sau de deşertificare, în special în Africa (denumită în continuare CONUCD). Aceste convenţii oferă un cadru strategic fundamental pentru combaterea schimbărilor climatice, protejarea ecosistemelor şi gestionarea sustenabilă a solurilor. Instrumente operaţionale asociate acestora precum contribuţia naţională determinată (denumită în continuare CND), planul naţional de adaptare la schimbările climatice, strategia naţională şi planul naţional de acţiune privind conservarea biodiversităţii şi obiectivele de neutralitate a degradării terenurilor susţin o abordare coerentă şi integrată la nivel naţional şi sunt esenţiale pentru combaterea riscurilor de dezastre naturale şi climatice.

Figura 1. Alinierea Programului la cadrele internaţionale şi la politicile naţionale relevante

În afară de aceasta, în cadrul Platformei Globale pentru Reducerea Riscului de Dezastre 2025, care a avut loc între 2 şi 6 iunie 2025 la Geneva, s-au reafirmat direcţii strategice esenţiale pentru accelerarea implementării Cadrului de la Sendai până în 2030, multe dintre acestea fiind relevante pentru elaborarea şi operaţionalizarea prezentului Program. În cadrul reuniunii au fost subliniate următoarele aspecte:

5.1. necesitatea unei mai bune înţelegeri a riscului prin colectarea, analiza şi utilizarea sistematică a datelor istorice şi actuale, defalcate pe sexe, vârstă, dizabilităţi şi venit, precum şi prin extinderea utilizării instrumentelor digitale de urmărire şi de monitorizare (de exemplu, a instrumentului de monitorizare al Cadrului de la Sendai (Sendai Framework Monitor));

5.2. guvernanţa integrată a riscurilor, care presupune depăşirea graniţelor sectoriale şi integrarea planificării reducerii riscurilor de dezastre cu politicile de adaptare la schimbările climatice şi de protecţie socială şi de mediu, în paralel cu consolidarea cooperării regionale pentru gestionarea riscurilor emergente;

5.3. investiţia în prevenţie prin mobilizarea tuturor resurselor, accesarea finanţărilor climatice şi parteneriatele cu sectorul privat, dar şi prin integrarea principiului “investiţie fundamentată pe riscuri” în toate deciziile publice şi private, inclusiv în educaţie, domeniu în care rezilienţa infrastructurii are efecte multiplicatoare;

5.4. în ceea ce priveşte pregătirea şi răspunsul, s-a reiterat importanţa sistemelor de avertizare timpurie multirisc, în condiţiile în care aproape jumătate din populaţia globului rămâne neacoperită; realizarea obiectivului “Avertizări timpurii pentru toţi” (Early Warnings for All), iniţiativă lansată de Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (denumită în continuare ONU), până în anul 2027 necesită sprijin internaţional şi asumare instituţională internă, precum şi investiţii în acţiuni anticipative şi plase de siguranţă socială;

5.5. principiul incluziunii şi al reconstrucţiei durabile, reiterându-se angajamentul ca nimeni să nu fie lăsat în urmă. Guvernele sunt încurajate să aplice pe deplin Planul de Acţiune de Gen Sendai, apelurile globale la acţiune ale copiilor şi tinerilor, precum şi recomandările privind incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, iar procesul de reconstrucţie postdezastru (Build Back Better) trebuie planificat în avans, într-o manieră participativă, incluzivă şi adaptată contextului cultural local.

6. Un element central în elaborarea prezentului Program a fost desfăşurarea unui proces consultativ structurat şi progresiv, derulat în mai multe etape, pentru a asigura validarea tehnică şi politică a documentului, precum şi integrarea contribuţiilor instituţiilor naţionale, ale partenerilor de dezvoltare şi ale societăţii civile. Procesul a debutat cu o reuniune tehnică organizată la 7 aprilie 2025 în parteneriat cu Oficiul Naţiunilor Unite pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre (denumit în continuare UNDRR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (denumită în continuare OIM), dedicată validării liniilor directoare metodologice de elaborare a prezentului Program. A urmat consultarea sectorială din 28 mai 2025, desfăşurată împreună cu Ministerul Mediului, care a reunit instituţiile de mediu precum Instituţia Publică Administraţia Naţională “Apele Moldovei” (denumită în continuare AN “Apele Moldovei”), Autoritatea de Meteorologie şi Monitoring de Mediu (denumită în continuare AMMM), Agenţia “Moldsilva” etc., inclusiv actorii responsabili de gestionarea riscurilor, precum Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (denumit în continuare IGSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (denumit în continuare MAI), Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (denumit în continuare MAIA), contribuind la rafinarea propunerilor iniţiale de măsuri. Ulterior, la data de 13 iunie 2025, a fost organizată o consultare publică extinsă cu participarea instituţiilor guvernamentale, a partenerilor internaţionali şi a reprezentanţilor societăţii civile, în vederea validării versiunii intermediare a prezentului Program şi consolidării abordării intersectoriale. Acest proces a fost completat de consultarea organizată în cadrul Grupului de rezultate ONU pentru mediu, schimbări climatice şi rezilienţă (pilonul 4) (grupul tematic UNRG-4), o structură de lucru internă şi interinstituţională creată prin acord între Guvernul Republicii Moldova şi Organizaţia Naţiunilor Unite, la 27 iunie 2025. Consultarea a permis identificarea sinergiilor cu iniţiativele de reducere a riscurilor de dezastre/managementul riscurilor de dezastre, aflate deja în derulare la nivelul ONU. De asemenea, au avut loc întrevederi bilaterale cu parteneri de dezvoltare şi cu instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, în scopul colectării datelor, validării analizelor şi armonizării priorităţilor sectoriale.

7. Pentru elaborarea prezentului Program au fost consultaţi reprezentanţii instituţiilor naţionale relevante, precum şi actori activi în domeniul cooperării internaţionale precum UNDRR, OIM, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, Banca Mondială. Contribuţiile actorilor sus-menţionaţi au fost esenţiale pentru ancorarea prezentului Program în realităţile instituţionale ale Republicii Moldova şi pentru alinierea recomandărilor la obiectivele naţionale de dezvoltare şi de rezilienţă.

8. Coerenţa cu politicile şi cadrele de reglementare naţionale. La nivel naţional, Strategia naţională de dezvoltare “Moldova Europeană 2030” (denumită în continuare SND), aprobată prin Legea 315/2022, oferă cadrul general de orientare a politicilor publice spre obiective de dezvoltare durabilă (denumite în continuare ODD) şi rezilienţă. ODD 10 “Asigurarea dreptului fundamental la un mediu ambiant sănătos şi sigur” stabileşte direcţiile-cheie privind protecţia mediului, promovarea economiei verzi şi combaterea schimbărilor climatice. Ţintele aferente acestui obiectiv, inclusiv consolidarea rezilienţei la schimbările climatice (ODD 13.1), combaterea degradării solurilor (ODD 15.3) şi creşterea suprafeţelor împădurite (ODD 15.2), sunt direct relevante pentru reducerea riscurilor de dezastre naturale şi climatice. Prezentul Program contribuie la atingerea acestor ţinte printr-o abordare bazată pe prevenţie, adaptare şi rezilienţă, devenind un instrument operaţional de implementare a priorităţilor SND.

9. Prezentul Program este aliniat pe deplin şi la cadrul naţional de monitorizare a implementării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.953/2022, contribuind la obiectivele şi la ţintele relevante pentru consolidarea rezilienţei şi dezvoltării durabile în Republica Moldova. Programul reflectă recunoaşterea faptului că reducerea riscurilor de dezastre este o condiţie esenţială pentru atingerea ODD, iar implementarea acţiunilor de prevenire, de adaptare şi de răspuns contribuie direct la protejarea vieţilor, ecosistemelor, economiei şi infrastructurilor.

10. Prezentul Program contribuie la realizarea ODD 1 “Eradicarea sărăciei în toate formele sale şi în orice context”, sprijinind ţinta 1.5 prin acţiuni care vizează creşterea rezilienţei gospodăriilor vulnerabile şi reducerea expunerii acestora la şocuri climatice, sociale şi economice.

În domeniul prevăzut de ODD 3 “Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă”, ţinta 3.d, prezentul Program consolidează capacităţile sistemului medical de a gestiona riscuri biologico-sociale, asigurând continuitatea serviciilor esenţiale, inclusiv în domeniul sănătăţii publice şi reproductive.

În conformitate cu ODD 6 “Asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi sanitaţie pentru toţi”, ţintele 6.3, 6.4, 6.5, 6.6, 6.a, prezentul Program promovează protecţia resurselor de apă, reducerea poluării, eficientizarea utilizării apei şi consolidarea managementului integrat al resurselor hidrografice, inclusiv prin măsuri în bazinele hidrografice expuse riscurilor.

Conform ODD 9 “Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile şi încurajarea inovaţiei”, ţintele 9.1 şi 9.4, prezentul Program susţine modernizarea şi adaptarea infrastructurilor la hazarduri naturale şi climatice, promovând standarde de construcţie rezilientă şi investiţii în tehnologii sigure şi eficiente.

În acelaşi timp, în contextul ODD 11 “Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile”, ţintele 11.5 şi 11.b, prezentul Program sprijină reducerea pierderilor umane şi economice cauzate de dezastre şi dezvoltarea strategiilor locale de reducere a riscurilor de dezastre, contribuind la oraşe şi comunităţi sigure, reziliente şi incluzive.

În domeniul consumului şi al producţiei, care constituie obiectul ODD 12 “Asigurarea unor tipare de consum şi producţie durabile”, ţintele 12.2, 12.4, 12.5, prezentul Program promovează utilizarea durabilă a resurselor naturale şi managementul ecologic al substanţelor şi al deşeurilor, prevenind riscurile legate de poluare şi de degradarea terenurilor.

Prezentul Program abordează ODD 13 “Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor”, ţintele 13.1, 13.2, 13.3, prin integrarea schimbărilor climatice în planificarea sectorială, dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie multihazard şi măsuri de creştere a capacităţii instituţionale şi de conştientizare publică.

În ceea ce priveşte conservarea ecosistemelor, ODD 15 “Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deşertificării, stoparea şi repararea degradării solului şi stoparea pierderilor de biodiversitate”, ţintele 15.1, 15.2, 15.3, 15.5, 15.9, prezentul Program facilitează protejarea şi restaurarea pădurilor, solurilor şi ecosistemelor acvatice, promovând împădurirea, prevenirea deşertificării şi integrarea valorii ecosistemelor în planificarea naţională şi locală.

În final, în spiritul ODD 16 “Promovarea unor societăţi paşnice şi incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile”, ţintele 16.6 şi 16.7, prezentul Program întăreşte guvernanţa bazată pe date, pe transparenţă şi pe participare publică, sprijinind procese incluzive de planificare, de coordonare interinstituţională şi de responsabilizare administrativă. Contribuţiile prezentului Program la Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030 sunt reflectate în matricea de rezultate şi de monitorizare, utilizând indicatori naţionali şi indicatorii Cadrului de la Sendai, în limitele posibilului, asigurând astfel o raportare coerentă, anuală şi comparabilă la diferite niveluri.

11. Prezentul Program este aliniat la obiectivele Strategiei naţionale de reducere a riscurilor dezastrelor pentru perioada 2024-2030 (denumită în continuare SNRRD), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.804/2024.

12. Prezentul Program contribuie, de asemenea, la atingerea obiectivelor din Strategia de mediu pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.409/2024, şi a celor din Programul naţional de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 (denumit în continuare PNASC), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.624/2023, şi integrează în mod transversal aspecte legate de protecţia grupurilor vulnerabile, de incluziunea socială, de migraţie şi de strămutare. Sinergiile dintre aceste documente strategice au permis formularea obiectivelor generale (denumite în continuare OG) şi a obiectivelor specifice (denumite în continuare OS) coerente, precum şi propunerea unor măsuri concrete, corelate cu planurile sectoriale. Printre aceste documente de referinţă se numără Planul de gestionare a riscului de inundaţii pentru districtul bazinului hidrografic Nistru şi Planul de gestionare a riscului de inundaţii pentru districtul bazinului hidrografic Dunărea – Prut şi Marea Neagră, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.562/2020. Prin această viziune integrată, prezentul Program creează premise pentru politici şi investiţii publice bazate pe risc, în concordanţă cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova.

13. Unul dintre documentele-cheie cu relevanţă deosebită este PNASC, care propune măsuri sectoriale şi transversale de consolidare a rezilienţei climatice, inclusiv abordarea explicită a conexiunii migraţie – mediu – schimbări climatice. Interconexiunile dintre PNASC şi prezentul Program sunt multiple, deoarece ambele promovează evaluarea riscurilor climatice şi de mediu, integrarea adaptării şi a rezilienţei în planificarea sectorială, protejarea grupurilor vulnerabile, elaborarea mecanismelor de coordonare şi finanţarea multisectorială.

14. Astfel, prezentul Program nu doar se aliniază cadrului existent, documentul devine şi un instrument catalizator pentru operaţionalizarea politicilor naţionale şi internaţionale în domeniul climei, pentru reducerea şi gestionarea riscului de dezastre naturale şi pentru creşterea rezilienţei, inclusiv prin abordarea vulnerabilităţilor generate de mobilitatea umană şi asociate acesteia, în contextul schimbărilor climatice şi al riscurilor naturale. Prezentul Program este elaborat în concordanţă cu prevederile Legii nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză, contribuind la consolidarea componentelor de prevenire, de pregătire şi de răspuns a sistemului naţional de management al situaţiilor de criză. În acest sens, prezentul Program sprijină dezvoltarea capacităţilor naţionale de identificare, de evaluare şi de monitorizare a riscurilor, consolidarea mecanismelor de avertizare timpurie, planificarea bazată pe risc, dezvoltarea capabilităţilor instituţionale şi coordonarea interinstituţională necesare pentru prevenirea, gestionarea şi recuperarea în urma situaţiilor de criză generate de dezastre naturale.

15. Din perspectiva egalităţii de gen şi a dreptului la sănătate sexuală şi reproductivă, se remarcă faptul că schimbările climatice şi dezastrele afectează în mod disproporţionat femeile, fetele tinere, persoanele cu dizabilităţi şi femeile în vârstă. Aceste grupuri se confruntă cu bariere sistemice în accesarea serviciilor de sănătate sexuală şi reproductivă, care sunt agravate în perioade de dezastre naturale. Este esenţial ca sistemele de sănătate, de protecţie şi de intervenţie să fie adaptate pentru a răspunde acestor nevoi, inclusiv prin integrarea pachetului minim de servicii în primele 48h de la un dezastru, formarea personalului implicat şi dotarea centrelor medicale. În paralel, sunt necesare măsuri pentru prevenirea şi combaterea violenţei bazate pe gen, alocări financiare echitabile, participarea tinerilor la procesele decizionale şi colectarea datelor dezagregate pentru a asigura politici bazate pe dovezi şi pe echitate. Aceste recomandări sunt formulate în conformitate cu SNRRD (pct. 4.5.3.10) şi cu angajamentele Republicii Moldova în cadrul CND 3.0.

Capitolul II

ANALIZA SITUAŢIEI

Secţiunea 1

Lecţii învăţate din politicile şi din intervenţiile anterioare

16. Republica Moldova se confruntă cu o creştere accentuată a riscurilor naturale, generate atât de fenomene hidro-meteorologice extreme (secetă, inundaţii, ploi torenţiale, grindină), cât şi de presiunile antropice asupra mediului. În perioada 2010-2024, dezastrele naturale au generat pierderi economice directe de peste 23 de miliarde de lei, afectând în special agricultura, infrastructura şi comunităţile rurale vulnerabile. Seceta reprezintă riscul cu cel mai mare impact economic sistemic, fiind responsabilă pentru peste 70 % din totalul pagubelor asociate situaţiilor excepţionale (denumite în continuare SE) naturale. Acest tablou este confirmat şi de analiza recentă realizată de către Banca Mondială în raportul “Consolidarea managementului riscului de dezastre şi rezilienţei la schimbările climatice în Moldova”, în care se menţionează că Republica Moldova este expusă la o gama largă de dezastre naturale, iar impactul acestora afectează în mod disproporţionat persoanele sărace.

17. Analiza politicilor şi intervenţiilor anterioare evidenţiază mai multe probleme structurale, care limitează capacitatea de prevenire şi de reducere a riscurilor:

17.1. fragmentarea instituţională şi sectorială. Gestionarea riscurilor este realizată predominant sectorial, cu mecanisme limitate de coordonare între domeniile mediului, agriculturii, sănătăţii, dezvoltării regionale şi protecţiei civile. Această abordare reduce eficienţa măsurilor preventive şi capacitatea de răspuns integrat la riscuri complexe şi interconectate;

17.2. integrarea insuficientă a riscurilor climatice în politicile şi în investiţiile publice. Riscurile climatice şi de dezastre sunt integrate limitat în procesele de planificare sectorială, în investiţiile publice şi în dezvoltarea infrastructurii. Persistă vulnerabilităţi ridicate în infrastructura locală, în sistemele de apă, în agricultură şi în serviciile publice esenţiale;

17.3. capacităţile instituţionale şi tehnice insuficiente. Instituţiile responsabile se confruntă cu limitări privind colectarea, interoperabilitatea şi utilizarea datelor de risc, inclusiv în domeniul monitorizării climatice şi al sistemelor de avertizare timpurie. Capacităţile tehnice şi digitale pentru evaluarea şi anticiparea riscurilor rămân insuficient dezvoltate, în special la nivel local;

17.4. degradarea ecosistemelor şi utilizarea limitată a soluţiilor bazate pe natură. Degradarea pădurilor, solurilor şi ecosistemelor acvatice reduce capacitatea naturală de protecţie împotriva secetei, eroziunii şi inundaţiilor. În acelaşi timp, soluţiile bazate pe natură au fost aplicate fragmentar şi predominant prin proiecte izolate, fără integrare sistemică în politicile publice;

17.5. vulnerabilitatea socială ridicată şi impactul disproporţionat asupra grupurilor expuse. Persoanele în vârstă, femeile, copiii, persoanele cu dizabilităţi şi comunităţile rurale sunt afectate disproporţionat de riscurile climatice şi biologico-sociale. Migraţia şi depopularea localităţilor rurale reduc capacitatea comunităţilor de a răspunde eficient la dezastre şi accentuează dezechilibrele teritoriale;

17.6. mecanismele insuficiente de prevenire şi de finanţare a riscurilor. Politicile anterioare s-au concentrat preponderent pe răspuns post-situaţie excepţională, în detrimentul măsurilor preventive şi al investiţiilor în rezilienţă. Persistă lacune privind mecanismele de finanţare a prevenirii, instrumentele de transfer al riscului şi investiţiile bazate pe evaluarea riscurilor.

18. Lecţiile învăţate din implementarea politicilor şi intervenţiilor anterioare demonstrează necesitatea unei abordări integrate şi preventive, bazate pe:

18.1. coordonarea interinstituţională consolidată;

18.2. integrarea riscurilor în politicile sectoriale şi în investiţiile publice;

18.3. dezvoltarea sistemelor de monitorizare şi de avertizare timpurie;

18.4. utilizarea soluţiilor bazate pe natură;

18.5. dezvoltarea capacităţilor locale;

18.6. protecţia grupurilor vulnerabile;

18.7. utilizarea sistematică a datelor şi a instrumentelor digitale.

19. În acest context, intervenţia publică prin prezentul Program este necesară pentru consolidarea unui sistem integrat de reducere a riscurilor de dezastre, orientat spre prevenţie, adaptare climatică, rezilienţă instituţională şi protecţia grupurilor vulnerabile.

Secţiunea a 2-a

Evoluţia climatică în ultimele trei decenii

20. Datele climatice pentru perioada cuprinsă între anii 1990-2024 confirmă accentuarea schimbărilor climatice în Republica Moldova, manifestată prin creşterea temperaturilor medii anuale, variabilitatea precipitaţiilor şi intensificarea fenomenelor meteorologice extreme.

21. Tendinţa temperaturilor în perioada 1990-2024 este ilustrată în figura 2, care prezintă variaţia temperaturilor medii anuale la staţiile meteorologice Chişinău, Bălţi şi Cahul. Toate cele trei staţii au înregistrat o tendinţă de creştere susţinută a temperaturii medii anuale pe parcursul celor 35 de ani analizaţi. Staţiile meteorologice Chişinău şi Cahul au înregistrat cele mai accentuate creşteri, depăşind constant pragul de 12°C în ultimul deceniu. În anul 2024, la Cahul s-a înregistrat un record de 13,7°C, cea mai ridicată valoare din seria analizată. Se observă, de asemenea, o sincronizare regională între cele trei staţii în ceea ce priveşte temperaturile minime şi maxime înregistrate, fapt care sugerează o dinamică climatică comună la nivel naţional. Ani precum 2007, 2015, 2020 şi 2024 au fost constant printre cei mai calzi la toate cele trei staţii. Acest fenomen reflectă o tendinţă structurală de creştere a temperaturilor, cu implicaţii directe asupra agriculturii, sănătăţii publice şi resurselor de apă. Zonele sudice (Cahul) par a fi cele mai afectate, consolidând ideea unui risc climatic regional diferenţiat în Republica Moldova.

Figura 2. Variaţia anuală a temperaturilor înregistrată la staţiile meteorologice

de referinţă Chişinău, Bălţi şi Cahul în perioada 1990-2024

Sursa: Biroul Naţional de Statistică (BNS) (2025)

22. Variabilitatea precipitaţiilor. Graficul privind precipitaţiile evidenţiază o oscilaţie puternică a regimului pluviometric anual. Deşi nu se conturează o tendinţă descendentă clară, se remarcă episoade repetate de secetă severă în anii 2012, 2015, 2020, 2022 şi 2023, în special în zona de sud (Cahul), unde valorile au scăzut frecvent sub 400 mm/an.

Anul 2010 reprezintă o excepţie extremă, cu un vârf de 960 mm la Briceni, sugerând un episod localizat de ploi torenţiale sau de inundaţii. Fluctuaţiile mari între ani secetoşi şi ani mai ploioşi indică o instabilitate hidrologică care complică planificarea agricolă şi gestionarea resurselor de apă.

Figura 3. Cantitatea medie anuală de precipitaţii înregistrată la staţiile

meteorologice Briceni, Chişinău şi Cahul în perioada 1990-2024

Sursa: BNS (2025)

Secţiunea a 3-a

Tendinţe climatice în perioada 2016-2035 şi proiecţii până în anul 2100

23. Evoluţia temperaturii. Conform proiecţiilor climatice prezentate în cea de-a cincea comunicare naţională către CONUSC (NC5), evoluţia riscurilor climatice în Republica Moldova este analizată în funcţie de trei traiectorii reprezentative de concentraţie (Representative Concentration Pathways – RCP): RCP8.5, RCP4.5 şi RCP2.6. Aceste scenarii reflectă diferite niveluri posibile de emisii de gaze cu efect de seră până în anul 2100. RCP8.5 reprezintă un scenariu pesimist, fără măsuri semnificative de reducere a emisiilor, care duce la o creştere accentuată a temperaturii globale cu peste 4°C faţă de perioada preindustrială până la sfârşitul secolului al XXI-lea şi la riscuri climatice severe. RCP4.5 este un scenariu intermediar, care presupune politici climatice moderate şi o stabilizare a concentraţiilor atmosferice în a doua jumătate a secolului. RCP2.6 este scenariul optimist, bazat pe reducerea rapidă şi substanţială a emisiilor, menit să limiteze încălzirea globală la sub 2°C, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris. Analiza acestor traiectorii permite estimarea impactului climatic viitor asupra sectoarelor vulnerabile cum ar fi agricultura, resursele de apă şi sănătatea publică şi constituie baza pentru prioritizarea măsurilor de adaptare şi de reducere a riscurilor.

Conform acestor proiecţii, Republica Moldova se va confrunta cu o încălzire constantă a climei:

23.1. pe termen scurt (2016-2035), toate cele trei scenarii indică o creştere similară a temperaturii medii anuale între +0,9 şi +1,1°C faţă de perioada de referinţă 1986-2005;

23.2. pe termen lung (până în anul 2100), diferenţele devin semnificative: scenariul RCP8.5 admite o încălzire de până la +4,6°C, scenariul RCP4.5 prevede o încălzire de pana la +2,4°C, iar scenariul RCP2.6 de pana la +1,3°C.

Figura 4. Modelare a temperaturii medii anuale pe teritoriul

Republicii Moldova pentru perioada 2016-2035 (°C)

Sursa: Cea de-a cincea Comunicare naţională a Republicii Moldova către CONUSC

24. Evoluţia precipitaţiilor. Proiecţiile climatice indică schimbări moderate ale cantităţilor anuale de precipitaţii pe termen scurt (2016-2035), însă cu reduceri semnificative ale precipitaţiilor în sezonul de vară. În scenariile RCP8.5 şi RCP2.6, cantitatea anuală de precipitaţii creşte uşor, cu aproximativ 0,6-2 % în toate zonele agroecologice, în timp ce scenariul RCP4.5 estimează o reducere de 1,5-2 % în regiunile din nordul şi din centrul Republicii Moldova. Totodată, precipitaţiile estivale scad în toate scenariile, cele mai pronunţate reduceri fiind estimate în scenariul RCP8.5, de până la –25,1 %, în partea centrală, şi de până la –18,1 % în partea nordică a ţării. Pe termen lung (2081-2100), scenariile evidenţiază traiectorii divergente: RCP8.5 prevede o diminuare anuală a precipitaţiilor de 9,9-13,4 %, RCP2.6 indică o creştere moderată de 3,1-5,1 %, iar RCP4.5 estimează creşteri limitate în partea de nord şi în centrul ţării, de 1,6-3,6 %. În ansamblu, proiecţiile sugerează creşterea frecvenţei şi a severităţii secetelor, în special în sezonul cald, cu implicaţii majore pentru resursele de apă, pentru agricultură şi pentru rezilienţa ecosistemelor.

Figura 5. Modelare a precipitaţiilor totale anuale pe teritoriul

Republicii Moldova pentru perioada 2016-2035 (mm)

Sursa: Cea de-a cincea Comunicare naţională a Republicii Moldova către CONUSC

25. Indicii extremelor climatice. Proiecţiile climatice indică o intensificare semnificativă a fenomenelor meteorologice extreme în Republica Moldova, tendinţă care devine tot mai pronunţată în scenariile cu emisii ridicate. Se estimează o creştere accentuată a frecvenţei şi a duratei valurilor de căldură, a nopţilor tropicale şi a zilelor foarte calde, concomitent cu reducerea fenomenelor asociate sezonului rece precum zilele cu îngheţ şi episoadele de frig sever. În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor, se preconizează o creştere a intensităţii ploilor abundente şi a evenimentelor extreme de precipitaţii, concomitent cu reducerea numărului total de zile ploioase şi cu extinderea perioadelor consecutive fără precipitaţii. Aceste evoluţii indică o accentuare a variabilităţii climatice, caracterizată prin alternanţa unor perioade mai lungi de secetă cu episoade de precipitaţii torenţiale, ceea ce va amplifica riscurile pentru sănătatea populaţiei, agricultură, resursele de apă, infrastructură şi securitatea energetică.

Secţiunea a 4-a

Grupuri vulnerabile în contextul riscurilor climatice

şi de dezastre în Republica Moldova

26. La 1 ianuarie 2024, populaţia cu reşedinţă obişnuită a Republicii Moldova a constituit 2 423 de milioane de persoane, în scădere cu 2,8 % faţă de anul precedent. Tendinţa de depopulare, determinată de declinul natural şi de migraţia externă, reduce capacitatea comunităţilor de a preveni, de a gestiona şi de a recupera efectele dezastrelor.

27. Structura demografică evidenţiază un proces accentuat de îmbătrânire a populaţiei: 25,2 % din populaţie are vârsta de 60 de ani şi peste, comparativ cu 17,5 % din populaţie, care sunt copii cu vârsta de până la 14 ani. Creşterea ponderii persoanelor vârstnice amplifică vulnerabilitatea la efectele fenomenelor extreme şi exercită presiuni suplimentare asupra sistemelor de sănătate şi de protecţie socială.

28. Vulnerabilitatea este amplificată şi de migraţia populaţiei apte de muncă, soldul migraţiei nete fiind negativ (–59 de mii de persoane în anul 2023), precum şi de accesul inegal la servicii esenţiale. În mediul rural, doar 31 % din populaţia adultă apreciază starea lor de sănătate ca fiind bună sau foarte bună, comparativ cu 44 % în mediul urban. În acest context, următoarele categorii sunt identificate ca grupuri vulnerabile în faţa riscurilor naturale şi climatice:

28.1. femeile şi fetele, în special femeile însărcinate, mamele cu nou-născuţi şi adolescentele;

28.2. copiii, în special cei separaţi de familie sau aflaţi în situaţii de risc;

28.3. persoanele în vârstă şi cele cu dizabilităţi;

28.4. migranţii interni şi gospodăriile afectate de migraţia externă;

28.5. persoanele aflate în sărăcie, în şomaj de lungă durată sau în locuire informală;

28.6. populaţia din zone izolate sau cu acces limitat la infrastructură şi la servicii esenţiale.

29. Analiza evidenţiază necesitatea integrării dimensiunilor de gen, de vârstă şi de incluziune socială în politicile de reducere a riscurilor de dezastre. Măsurile de prevenire, pregătire, răspuns şi recuperare trebuie să asigure accesul echitabil la informaţie, la servicii esenţiale şi la asistenţă pentru grupurile vulnerabile. O atenţie deosebită urmează a fi acordată femeilor şi fetelor, inclusiv femeilor însărcinate şi mamelor cu nou-născuţi, precum şi altor categorii cu vulnerabilitate ridicată, în conformitate cu recomandările formulate de UNFPA.

Secţiunea a 5-a

Indicele de risc INFORM: analiză comparativă la nivel european

30. Indicele de risc INFORM este un instrument global cu sursă deschisă, conceput pentru a evalua riscul de crize umanitare şi dezastre, sprijinind astfel luarea deciziilor legate de prevenire, pregătire şi răspuns. Acesta evaluează ţările pe baza a trei dimensiuni: hazard şi expunere, vulnerabilitate şi lipsa capacităţii de răspuns. Datele recente indică o creştere a riscurilor la nivel global, pe fondul intensificării fenomenelor climatice extreme şi al creşterii frecvenţei situaţiilor de urgenţă.

31. Comparativ cu alte regiuni ale lumii, Europa înregistrează, în general, niveluri reduse de risc datorită capacităţilor instituţionale dezvoltate, infrastructurii reziliente şi investiţiilor constante în prevenirea şi în gestionarea dezastrelor. În acest context, poziţionarea Republicii Moldova relevă vulnerabilităţi mai pronunţate decât media europeană.

32. Conform indicelui de risc INFORM, Republica Moldova înregistrează un scor general de risc de 3,6, fiind clasificată în categoria de risc moderat şi situându-se pe locul 90 din 191 de state analizate. La nivel european, Republica Moldova ocupă locul trei după nivelul riscului general, după Ucraina şi Federaţia Rusă.

Tabelul 1

Sinteza scorurilor INFORM dezagregate, ediţia a 2-a, Republica Moldova

Sursa: Indicele de risc INFORM

Analiza componentelor indicelui evidenţiază trei constatări principale:

32.1. expunerea la riscuri naturale rămâne semnificativă, cu un scor de 3,4 pentru hazardurile naturale, superior celui aferent hazardurilor antropice (2,5). Cele mai relevante riscuri sunt asociate cutremurelor (6,0), secetei (5,7), epidemiilor (4,7) şi inundaţiilor (4,6);

32.2. vulnerabilitatea socială este relativ ridicată, scorul pentru grupurile vulnerabile fiind de 5,0, ceea ce confirmă expunerea disproporţionată a anumitor categorii de populaţie la impactul dezastrelor şi al situaţiilor de criză;

32.3. capacitatea instituţională de răspuns reprezintă una dintre principalele constrângeri, componenta instituţională înregistrând un scor de 5,5, în timp ce infrastructura obţine un scor relativ favorabil de 1,9.

33. Rezultatele indicelui de risc INFORM evidenţiază două lacune majore de politici publice:

33.1. necesitatea consolidării capacităţilor instituţionale pentru gestionarea integrată a riscurilor de dezastre;

33.2. necesitatea protejării grupurilor vulnerabile prin măsuri specifice de prevenire, pregătire şi răspuns. Totodată, analiza subliniază importanţa dezvoltării sistemelor de colectare şi de analiză a datelor privind riscurile, a instrumentelor digitale de monitorizare şi a mecanismelor de anticipare care să sprijine procesul decizional şi orientarea investiţiilor publice.

Secţiunea a 6-a

Profilul dezastrelor în Republica Moldova

34. Conform datelor IGSU, în perioada 2010-2024 au fost înregistrate 4 303 SE, dintre care 1 329 cu caracter natural şi 109 cu caracter biologico-social. Deşi SE tehnogene au fost cele mai frecvente, dezastrele naturale au generat aproape 99 % din totalul pagubelor materiale raportate.

35. În perioada analizată, pagubele directe cauzate de SE depăşesc 23 de miliarde de lei. Numai în anul 2024, pierderile raportate constituie 4,69 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 1,5 % din PIB. Impactul economic real este, probabil, mai mare, deoarece evaluările actuale includ doar pagubele directe, fără a cuantifica pierderile indirecte şi efectele pe termen lung asupra economiei şi comunităţilor.

36. Analiza SE cu caracter natural evidenţiază o diferenţă semnificativă între frecvenţa şi impactul economic al hazardurilor. Majoritatea evenimentelor înregistrate sunt asociate cu ploi torenţiale, cu grindină şi cu vânturi puternice (66 %), urmate de grindină mare (17 %) şi de furtuni severe (8 %). În schimb, seceta reprezintă doar aproximativ 1 % din numărul total al evenimentelor naturale.

Figura 6. Numărul SE cu caracter natural pe tipuri în Republica Moldova în perioada 2010-2024

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

37. Cu toate acestea, seceta este responsabilă pentru peste 70 % din valoarea totală a pagubelor economice generate de dezastrele naturale în perioada analizată, în timp ce ploile torenţiale, grindina şi vânturile puternice au generat circa 18 % din pierderi. Acest dezechilibru demonstrează că impactul economic al unui risc nu este determinat exclusiv de frecvenţa producerii acestuia, ci şi de amploarea efectelor asupra sectoarelor vulnerabile, în special asupra agriculturii.

Figura 7. Pagube provocate de SE pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 2010-2014 (mii lei)

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

38. Datele analizate evidenţiază o lacună importantă a abordării actuale a gestionării riscurilor, şi anume accentul trebuie pus nu doar pe hazardurile frecvente, ci şi pe riscurile cu probabilitate mai redusă, dar cu impact economic şi social sistemic. În contextul schimbărilor climatice, care indică o creştere a frecvenţei şi a severităţii secetelor, devine necesară consolidarea mecanismelor de anticipare, de monitorizare şi de gestionare a riscurilor, inclusiv prin dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie, a instrumentelor financiare de protecţie şi a măsurilor de adaptare pentru sectoarele şi comunităţile expuse.

39. În ansamblu, analiza confirmă că dezastrele naturale reprezintă una dintre principalele surse de pierderi economice în Republica Moldova şi evidenţiază necesitatea consolidării unui sistem integrat de management al riscurilor, orientat spre prevenire, reducere a vulnerabilităţilor şi creştere a rezilienţei comunităţilor şi a infrastructurii critice.

Secţiunea a 7-a

Analiză pe tipuri de risc: profil, impact, vulnerabilitate, expunere
şi capacitate de adaptare

40. În cadrul prezentului Program sunt analizate riscurile prioritare, identificate în SNRRD. Evaluarea acestora a fost realizată în anul 2024 prin aplicarea unei metodologii bazate pe matricea de risc recomandată de UNDRR şi de liniile directoare ale Uniunii Europene (denumită în continuare UE) privind gestionarea riscurilor de dezastre.

41. Metodologia combină probabilitatea de apariţie a hazardurilor cu impactul potenţial asupra populaţiei, economiei şi mediului. Nivelul de risc este determinat prin corelarea probabilităţii şi impactului şi este clasificat în patru categorii: risc scăzut, moderat, înalt şi foarte înalt. Aplicarea consecventă a acestei metodologii necesită consolidarea capacităţilor instituţionale, dezvoltarea sistemelor de colectare şi de analiză a datelor şi utilizarea instrumentelor digitale de monitorizare a riscurilor, aspecte reflectate în măsurile prevăzute de prezentul Program.

Tabelul 2

Lista situaţiilor excepţionale identificate conform SNRRD

Sursa: SNRRD

42. SE expuse în tabelul 2 reprezintă principalele ameninţări naturale şi biologico-sociale identificate la nivel naţional şi constituie baza pentru prioritizarea intervenţiilor prevăzute de prezentul Program. Analiza detaliată a acestora este prezentată în secţiunile următoare, cu accent pe profilul riscului, expunere, vulnerabilitate, capacitate de adaptare şi măsuri de reducere a riscului.

43. Rezultatele evaluării riscurilor evidenţiază existenţa unor niveluri diferite de severitate. Inundaţiile sunt încadrate în categoria cu cel mai înalt nivel de risc, fiind caracterizate prin probabilitate înaltă şi impact major. Totodată, ploile torenţiale însoţite de grindină şi de vânt puternic, temperaturile ridicate şi grindina mare se caracterizează prin probabilitate ridicată şi impact semnificativ, necesitând măsuri prioritare de prevenire şi de adaptare.

44. Evaluarea relevă, de asemenea, că anumite riscuri cu probabilitate mai redusă precum seceta, alunecările de teren şi riscurile biologico-sociale pot genera efecte severe asupra populaţiei, economiei şi mediului. Acest fapt evidenţiază necesitatea unei abordări bazate nu doar pe frecvenţa producerii hazardurlor, ci şi pe amploarea impactului acestora, pentru a asigura prioritizarea eficientă a măsurilor de reducere a riscurilor.

45. Riscul de insuficienţă acută a apei potabile, determinat de secarea sau de poluarea surselor de apă, este abordat transversal în cadrul prezentului Program. Acesta este analizat atât din perspectiva efectelor secetei asupra disponibilităţii resurselor de apă, cât şi din perspectiva riscurilor biologico-sociale asociate calităţii apei şi a impactului asupra sănătăţii publice. Pentru a evita suprapunerea analizelor şi a măsurilor propuse, acest risc nu este tratat ca profil distinct, fiind integrat în domeniile tematice relevante.

Tabelul 3

Evaluarea riscurilor de dezastre naturale, conform SNRRD

Sursa: SNRRD

Subsecţiunea 1

Profilul secetei în Republica Moldova: studiu de caz

46. Impactul secetei asupra sectorului agricol. Seceta reprezintă unul dintre cele mai severe riscuri climatice pentru Republica Moldova, cu efecte directe asupra agriculturii, resurselor de apă, securităţii alimentare şi dezvoltării economice. Vulnerabilitatea ridicată este determinată atât de amplificarea efectelor schimbărilor climatice, cât şi de dependenţa sectorului agricol de precipitaţii şi de resursele limitate de apă disponibile pentru irigare. Agricultura Republicii Moldova se confruntă cu vulnerabilitate structurală la secetă, cauzată de orientarea sa preponderent spre culturi cerealiere şi tehnice, sensibile la stresul hidric, la variaţia şi la distribuţia precipitaţiilor.

În acelaşi context, Republica Moldova este afectată de episoade de secetă la intervale de aproximativ 3-10 ani. Evenimentele severe din 2007, 2012, 2020, 2022 şi 2024 au demonstrat amploarea impactului acestui risc. În anul 2007, seceta a afectat aproximativ 80 % din teritoriul ţării şi circa 135 de mii de persoane, generând pierderi estimate la aproape 1 miliard USD. În anul 2012, au fost afectate peste 360 de mii ha de culturi agricole, cu pierderi directe estimate la 1,25 miliarde de lei. În anul 2020, producţia agricolă s-a redus cu peste 26 %, iar pagubele au constituit aproximativ 5,9 miliarde de lei, echivalentul a 3,3 % din PIB. În anii 2022 şi 2024, seceta a afectat majoritatea raioanelor ţării, provocând pierderi de circa 4,9 miliarde de lei în anul 2022 şi, respectiv, de 3,8 miliarde de lei în anul 2024.

Totodată, seceta afectează comunităţile rurale, în care aproximativ 45 % din populaţie utilizează fântânile de mină ca sursă principală de apă potabilă, sporind riscurile asociate accesului la apă în perioadele de deficit hidric.

Figura 8. Frecvenţa secetelor pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 2010-2024

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

"https://dse.md/sites/default/files/statistic_documents/Analiza%20SE%202010-2024.pdf"

47. Impactul secetei asupra agriculturii este amplificat de structura actuală a sectorului agricol. Agricultura Republicii Moldova este orientată predominant spre culturile cerealiere şi tehnice, care ocupă peste 90 % din terenurile cultivate şi care sunt deosebit de sensibile la deficitul de umiditate şi la temperaturile extreme. În aceste condiţii, variaţiile precipitaţiilor se reflectă direct asupra producţiei agricole, veniturilor fermierilor şi securităţii alimentare.

48. Suprafeţele agricole reprezintă peste 70 % din fondul funciar naţional, ceea ce evidenţiază gradul ridicat de expunere a economiei la efectele secetei. În lipsa unor sisteme eficiente de irigare şi a tehnologiilor agricole adaptate schimbărilor climatice, o mare parte din producţia agricolă rămâne dependentă de condiţiile meteorologice, după cum se poate deduce din figura 9.

Figura 9. Fondul funciar pe categorii de terenuri şi pe ani

Sursa: BNS (2025), Mediul înconjurător/Fondul funciar şi fondul silvic

"https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/ro/10%20Mediul%20inconjurator/10%20Mediul%20inconjurator__MED050/MED050100.px/"

49. Deşi producţia agricolă globală a înregistrat o tendinţă generală de creştere în ultimii ani, evoluţia acesteia se caracterizează prin fluctuaţii semnificative în perioadele de secetă severă. Anii 2007, 2012, 2020 şi 2022 au fost marcaţi de diminuări importante ale producţiei vegetale şi ale randamentelor culturilor agricole.

Datele privind cerealele şi leguminoasele confirmă sensibilitatea ridicată a sectorului agricol la secetă: randamentele au depăşit 4 700 kg/ha în anii favorabili din punct de vedere climatic, însă au scăzut sub 1 800 kg/ha în anii afectaţi de secetă severă. Aceste fluctuaţii demonstrează că productivitatea agricolă este mult mai vulnerabilă la riscurile climatice decât suprafeţele cultivate, care rămân relativ stabile.

Seceta generează şi efecte sociale importante. Numărul salariaţilor din agricultură, silvicultură şi pescuit s-a redus cu aproximativ 17 % în ultimul deceniu, fenomen influenţat inclusiv de instabilitatea veniturilor agricole şi de migraţia forţei de muncă din mediul rural.

Figura 10. Producţia globală agricolă pe ramuri ale agriculturii şi pe ani (milioane, lei)

Sursa: BNS (2025), Statistica economica/Agricultura/Cultura plantelor

Figura 11. Suprafaţa însămânţată (mii, ha), recolta globală (mii, tone) şi randamentul

culturilor cerealiere şi leguminoase cu boabe (kg/ha)

Sursa: BNS (2025), Statistica economica/Agricultura/Principalii indicatori in agricultura

50. Graficul privind suprafeţele afectate confirmă o diminuare a terenurilor cultivate cu porumb, cu grâu şi cu floarea-soarelui în anul 2022, urmată de o recuperare parţială până în anul 2024, indicând asupra deciziilor prudente ale fermierilor în funcţie de condiţiile climatice anticipate.

Figura 12. Suprafeţele culturilor agricole cele mai afectate de secetă (ha)

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

51. Această dinamică se reflectă şi în preţurile medii de vânzare a produselor agricole, prezentate în figura 13. Floarea-soarelui a atins valori record în anul 2022 (peste 10 mii de lei/tonă), iar valorile grâului şi ale porumbului au înregistrat creşteri semnificative în anii cu producţii scăzute. Corelaţia dintre secetă, randament scăzut şi preţuri mari este clară şi reflectă presiunea asupra securităţii alimentare şi a veniturilor fermierilor.

Figura 13. Preţuri medii de vânzare a producţiei agricole pe 3 tipuri de produse agricole şi pe ani (lei/tonă)

Sursa: BNS (2025), Statistica economica/Preturi/Preturile si indicii preturilor de vânzare producţiei agricole

Sectorul zootehnic este afectat indirect de secetă prin reducerea disponibilităţii de furaje şi prin degradarea pajiştilor. Datele privind efectivele de animale, expuse în figura 14, indică asupra unei scăderi dramatice încă din anii ′90 ai secolului trecut, fără a avea loc o redresare reală în ultimele decenii. Seceta contribuie suplimentar la vulnerabilitatea acestui sector prin reducerea productivităţii şi creşterea dependenţei de importuri.

Figura 14. Efectivul de animale pe specii şi pe ani

Sursa: BNS (2025), Statistica economica/Agricultura/Sectorul zootehnic

52. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare în agricultură. Agricultura în Republica Moldova este unul dintre sectoarele economice cele mai expuse la riscuri climatice. Cele mai ridicate niveluri de risc la secetă sunt înregistrate în raioanele din sudul şi din centrul ţării, unde condiţiile climatice sunt agravate de accesul limitat la infrastructura de irigare şi la tehnologii moderne de gestionare a apei.

Vulnerabilităţile structurale ale sectorului sunt amplificate de fragmentarea terenurilor agricole, de predominanţa culturilor sensibile la secetă, de accesul limitat la mecanisme de asigurare agricolă, precum şi de capacitatea de investiţii redusă a fermierilor mici şi mijlocii. Totodată, sistemele de avertizare timpurie şi serviciile de consiliere climatică pentru fermieri rămân insuficient dezvoltate.

Capacitatea de adaptare este neuniformă la nivel teritorial şi depinde în mare măsură de resursele disponibile la nivel local. Deşi unele investiţii realizate prin remitenţe şi prin programe de sprijin au contribuit la dezvoltarea sistemelor de irigare şi la diversificarea activităţilor economice rurale, acestea nu sunt suficiente pentru reducerea vulnerabilităţilor la scară naţională.

În consecinţă, principalele lacune identificate vizează infrastructura de irigare insuficientă, utilizarea limitată a practicilor agricole reziliente la schimbările climatice, accesul redus la instrumente financiare de gestionare a riscurilor şi integrarea insuficientă a informaţiilor climatice în procesul decizional al fermierilor. Riscurile climatice în agricultura Republicii Moldova sunt accentuate de interacţiunea dintre expunerea teritorială ridicată, vulnerabilităţile structurale, capacităţile instituţionale limitate şi capacitatea de adaptare la nivel local.

53. Agricultura contribuie cu 7,1 % la PIB-ul Republicii Moldova şi concentrează 5,1 % din forţa de muncă activă, ceea ce o transformă într-un sector strategic pentru economia naţională şi unul dintre cele mai vulnerabile la efectele schimbărilor climatice. Reducerea riscului de secetă necesită intervenţii integrate orientate spre modernizarea infrastructurii de irigare, promovarea practicilor agricole reziliente, dezvoltarea mecanismelor de asigurare climatică şi consolidarea serviciilor de avertizare timpurie şi de consultanţă pentru fermieri.

Tabelul 4

Măsuri de combatere a riscului de secetă în agricultură

54. Impactul secetei asupra sectorului forestier. Pădurile din Republica Moldova reprezintă o componentă esenţială a infrastructurii naturale pentru reducerea riscurilor asociate secetei, eroziunii solului, alunecărilor de teren şi incendiilor de vegetaţie. Totuşi, capacitatea sectorului forestier de a îndeplini aceste funcţii este limitată de suprafaţa redusă a fondului forestier (11,2 % din teritoriul ţării), fragmentarea ecosistemelor forestiere şi vulnerabilitatea ridicată la efectele schimbărilor climatice.

55. Intensificarea secetelor, creşterea temperaturilor şi modificarea regimului precipitaţiilor au determinat degradarea progresivă a ecosistemelor forestiere. În ultimii ani, procesele de uscare a arboretelor s-au amplificat, fiind afectate suprafeţe extinse de pădure, în special în regiunile de sud şi de centru ale ţării. Secetele severe înregistrate în ultimele două decenii au provocat reducerea rezistenţei biologice a arborilor, afectarea regenerării naturale şi diminuarea capacităţii pădurilor de a furniza servicii ecosistemice esenţiale.

56. Seceta prelungită, temperaturile extreme şi schimbările de regim pluviometric afectează profund ecosistemele forestiere, având loc:

56.1. slăbirea rezistenţei biologice a arborilor şi accentuarea proceselor de uscare;

56.2. creşterea incidenţei bolilor şi a dăunătorilor (de exemplu, molia verde a stejarului, omida păroasă);

56.3. risc crescut de incendii forestiere, în special în anii de secetă severă (de exemplu, în anii 2007 şi 2012);

56.4. afectarea capacităţii de regenerare naturală şi reducerea serviciilor ecosistemice.

În ultimii 10 ani, peste 100 000 ha de păduri au fost afectate de uscare sau de atacuri fitosanitare. Sistemele de monitorizare şi de intervenţie sunt fragmentare, iar capacităţile tehnice la nivel local rămân limitate.

Figura 15. Dinamica proceselor de uscare a pădurilor pe teritoriul Republicii Moldova (mii, ha)

Sursa: Raport integrat privind evaluarea nevoilor tehnologice de adaptare

la schimbările climatice pe sectorul forestier din Republica Moldova

57. Un exemplu elocvent al efectului schimbărilor climatice asupra pădurilor din ţară îl reprezintă seceta din primăvara anului 2007 şi vara 2012, care a afectat peste 70 % din teritoriul ţării. Acest fenomen a prejudiciat considerabil şi pădurile pe o suprafaţă de circa 19 mii de hectare sau 6,3 % din suprafaţa pădurilor administrate de Agenţia “Moldsilva”. În consecinţă, în perioada 2012-2015, circa 41 de mii de hectare de pădure au fost afectate în grad diferit de uscare, majoritatea fiind atestate în sudul şi în centrul Republicii Moldova. Conform datelor Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice al Agenţiei “Moldsilva”, procesul de uscare a pădurilor este un fenomen constant în Republica Moldova pe parcursul ultimului deceniu.

58. Mai mult decât atât, variabilitatea climatică, valorile extreme ale temperaturii şi lipsa precipitaţiilor pe parcursul unor perioade de secetă favorizează expunerea pădurilor şi, în special, a vegetaţiei forestiere, la incendii.

Figura 16. Dinamica incendiilor forestiere pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 2000-2020 (ha)

Sursa: Raport integrat privind evaluarea nevoilor tehnologice de adaptare la schimbările

climatice pe sectorul forestier din Republica Moldova

59. Datele prezentate în figura 16 scot în evidenţă o evoluţie haotică a incendiilor forestiere, cu episoade extreme de creştere în anul 2007 (791,3 ha) şi în anul 2012 (672,4 ha), corespunzătoare unor secete severe cu impact naţional. După diminuarea înregistrată în anul 2015, numărul incendiilor a prezentat o evoluţie oscilantă, cu o tendinţă de creştere în perioada 2018-2020.

Această evoluţie este îngrijorătoare şi poate fi corelată cu fragilitatea instituţională la nivel local (de exemplu, pădurile gestionate de administraţia publică locală (denumită în continuare APL)), cu sistemele de supraveghere insuficiente şi cu lipsa unui mecanism funcţional de alertă şi de intervenţie timpurie.

60. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare în sectorul forestier. Sectorul forestier al Republicii Moldova se confruntă cu o vulnerabilitate ridicată la secetă, determinată de:

60.1. suprafaţă redusă şi grad ridicat de fragmentare a pădurilor;

60.2. pondere semnificativă a arboretelor degradate şi a celor provenite din regenerare vegetativă;

60.3. capacitate redusă de regenerare naturală în condiţii de secetă;

60.4. extinderea focarelor de boli şi de dăunători forestieri;

60.5. dependenţa unor comunităţi de resursele forestiere pentru asigurarea necesităţilor energetice;

60.6. resurse financiare şi tehnice insuficiente pentru lucrări de regenerare, de monitorizare şi de protecţie.

61. Vulnerabilităţile sus-menţionate reduc rezilienţa ecosistemelor forestiere şi sporesc expunerea acestora la efectele fenomenelor climatice extreme.

Tabelul 5

Matricea reducerii riscurilor de dezastre naturale - riscuri,

vulnerabilităţi şi măsuri legate de secetă în sectorul forestier

Sursa: Adaptare după Raportul integrat privind evaluarea nevoilor tehnologice

de adaptare la schimbările climatice pe sectorul forestier din Republica Moldova

62. Seceta generează efecte directe şi indirecte asupra ecosistemelor forestiere, dintre care cele mai relevante pentru reducerea riscurilor de dezastre sunt uscarea şi degradarea arboretelor pe suprafeţe extinse; creşterea frecvenţei şi a intensităţii atacurilor de dăunători şi de boli forestiere; sporirea riscului de incendii forestiere şi ale vegetaţie; reducerea capacităţii de regenerare a pădurilor; diminuarea funcţiilor de protecţie a solului şi de reglare a regimului hidrologic; reducerea capacităţii de sechestrare a carbonului şi de adaptare la schimbările climatice.

63. În contextul intensificării secetelor şi a valurilor de căldură, aceste efecte pot provoca pierderea progresivă a serviciilor ecosistemice furnizate de păduri şi amplificarea riscurilor naturale la nivel local şi naţional.

64. Analiza evidenţiază existenţa unor deficienţe care limitează capacitatea sectorului forestier de a răspunde eficient la riscurile asociate secetei: monitorizarea insuficientă a stării fitosanitare a pădurilor şi a impactului schimbărilor climatice; lipsa unui sistem integrat de avertizare timpurie pentru incendii forestiere şi focare de dăunători; capacităţi tehnice şi operaţionale limitate la nivel local pentru prevenirea şi gestionarea incendiilor forestiere; finanţare insuficientă pentru lucrările de regenerare, de împădurire şi de restaurare a ecosistemelor degradate; integrarea limitată a obiectivelor de adaptare climatică şi de reducere a riscurilor de dezastre în planificarea forestieră şi teritorială; mecanisme insuficiente de coordonare între autorităţile responsabile de gestionarea pădurilor, de protecţia mediului şi de gestionarea situaţiilor de urgenţă.

65. În concluzie, sectorul forestier al Republicii Moldova se confruntă cu o vulnerabilitate ridicată la secetă, determinată de suprafaţa redusă şi de fragmentarea pădurilor, de degradarea ecosistemelor forestiere şi de capacităţile limitate de prevenire şi de adaptare. Intensificarea fenomenelor climatice extreme amplifică procesele de uscare, creşte riscul de incendii şi reduce capacitatea pădurilor de a furniza servicii ecosistemice esenţiale pentru reducerea riscurilor de dezastre. În lipsa unor măsuri sistemice de consolidare a rezilienţei sectorului forestier, impactul secetei va continua să afecteze atât ecosistemele forestiere, cât şi securitatea ecologică, economică şi socială a comunităţilor.

66. Impactul secetei asupra resurselor de apă. Seceta hidrologică afectează atât disponibilitatea, cât şi calitatea resurselor de apă, generând riscuri pentru alimentarea cu apă potabilă, pentru agricultură, industrie şi funcţionarea ecosistemelor. Conform Raportului integrat privind evaluarea nevoilor tehnologice de adaptare la schimbările climatice în sectorul resurselor de apă, Republica Moldova se confruntă cu reducerea disponibilităţii resurselor de apă de suprafaţă şi subterane, concomitent cu degradarea calităţii apei, ca urmare a creşterii temperaturilor, intensificării evaporării şi amplificării fenomenelor de poluare difuză.

67. Deşi volumul total de apă captată din surse naturale s-a menţinut relativ constant în ultimele două decenii, presiunea asupra resurselor de apă rămâne ridicată, în special în contextul creşterii frecvenţei şi intensităţii secetelor. Totodată, tendinţa de reducere a volumului de apă utilizat în ultimii ani indică o vulnerabilitate crescândă a sistemului de aprovizionare cu apă şi a sectoarelor dependente de această resursă.

68. Vulnerabilitatea sectorului resurselor de apă este determinată de o serie de factori structurali şi climatici: reducerea disponibilităţii resurselor de apă de suprafaţă şi subterane în perioadele secetoase; distribuţia neuniformă a resurselor de apă pe teritoriul ţării, cu expunere ridicată a regiunii de sud la deficit hidric; infrastructură învechită de captare, de stocare şi de distribuţie a apei; capacitate limitată de retenţie şi de acumulare a apei; degradarea calităţii apei ca urmare a temperaturilor ridicate şi a poluării difuze; dependenţa unor localităţi de surse unice de aprovizionare cu apă; lipsa unei planificări integrate la nivel de bazin hidrografic. Aceste vulnerabilităţi sunt amplificate de schimbările climatice şi de presiunea tot mai mare exercitată asupra resurselor disponibile.

69. Impactul secetei asupra resurselor de apă generează efecte economice şi sociale semnificative. Conform estimărilor incluse în raportul PNA, deficitul de apă poate provoca până în anul 2040 pierderi economice de aproximativ 95 de milioane USD doar prin neacoperirea cererii municipale şi industriale de apă. Efectele principale asociate secetei includ:

69.1. reducerea disponibilităţii apei pentru consumul populaţiei, pentru agricultură şi pentru industrie;

69.2. creşterea costurilor de alimentare cu apă şi a costurilor operaţionale pentru furnizorii de servicii;

69.3. afectarea securităţii alimentare şi a activităţilor economice dependente de apă;

69.4. deteriorarea calităţii apei şi creşterea riscurilor pentru sănătatea publică;

69.5. amplificarea vulnerabilităţilor în regiunile cu deficit structural de apă, în special în sudul ţării;

69.6. efecte în lanţ asupra altor sectoare critice, inclusiv agricultură, sănătate şi alimentaţie publică.

70. Întreruperile în alimentarea cu apă au efecte în lanţ asupra agriculturii, sănătăţii publice şi securităţii alimentare, fiind deja observate scăderi ale volumului de apă utilizat în ultimii 15 ani, aşa cum reiese din figura 17.

Figura 17. Utilizarea apei (milioane, m³)

Sursa: BNS (2025), Mediul înconjurător/Utilizarea apei

"https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/ro/10%20Mediul%20inconjurator/"

Graficul de mai sus ilustrează evoluţia anuală a volumului de apă utilizat în Republica Moldova, defalcat pe patru regiuni: de nord, de centru, de sud şi municipiul Chişinău. În baza analizei datelor prezentate, se pot trasa câteva tendinţe relevante pentru evaluarea vulnerabilităţii sectorului de apă în faţa secetei:

70.1. scădere generală a consumului total de apă. Volumul total utilizat a scăzut de la circa 93,6 milioane m³ în 2008 la 81,1 milioane m³ în 2023, reflectând o reducere treptată şi constantă, cu oscilaţii minore. Această tendinţă poate fi explicată atât prin factori economici (declinul industrial, eficientizarea consumului), cât şi prin factori climatici, cum ar fi secetele prelungite, care afectează disponibilitatea şi accesul la resurse de apă;

70.2. municipiul Chişinău domină consumul naţional de apă. Capitala consumă constant peste 50 % din volumul total de apă utilizat în ţară (aproximativ 45-50 mil. m³ anual). Această concentrare constituie o problemă majoră pentru rezilienţa sistemelor urbane, în special în perioadele de stres hidrologic;

70.3. în regiunea de sud a ţării se constată un consum foarte scăzut şi stabil de apă. În mod constant, regiunea de sud înregistrează cel mai mic consum de apă (doar 2,5-3 mil. m³ anual), ceea ce reflectă vulnerabilitatea structurală a acestei zone, deja afectată de lipsa resurselor de apă, de secete frecvente şi de capacitate limitată de stocare. Această realitate este alarmantă, având în vedere faptul că regiunea de sud este şi una dintre zonele cele mai expuse la deşertificare;

70.4. utilizarea totală a apei s-a menţinut relativ constantă în perioada 2002-2022, fiind dominată de consumul pentru necesităţi de producţie, în timp ce utilizarea în agricultură, pentru irigare şi în scopuri menajere a înregistrat variaţii moderate. Absenţa reutilizării şi a sistemelor de circulaţie închisă indică asupra unui model de utilizare liniară a apei, care menţine o presiune constantă asupra resurselor, agravată de riscurile climatice. Scăderea accentuată a valorilor înregistrate în anii 2023-2024 necesită o interpretare prudentă, fiind, posibil, legată de factori metodologici sau de raportare.

71. Analiza evidenţiază lacune care limitează capacitatea sectorului de a preveni şi de a gestiona eficient efectele secetei: lipsa unui sistem integrat şi funcţional de avertizare timpurie pentru secetă; insuficienţa hărţilor de risc actualizate şi a instrumentelor de prognoză şi de planificare; infrastructură insuficient modernizată pentru captarea, stocarea şi distribuţia apei; capacitate redusă de transfer şi de redistribuire a resurselor de apă între regiuni; nivel redus de digitalizare şi de monitorizare a resurselor de apă; subfinanţarea investiţiilor necesare pentru consolidarea rezilienţei infrastructurii hidrotehnice; integrarea insuficientă a riscurilor climatice în planificarea şi în gestionarea resurselor de apă.

72. Măsuri recomandate pentru combaterea secetei în sectorul resurselor de apă. În acest context, prezentul Program recomandă introducerea tehnologiilor eficiente de monitorizare a umidităţii solului şi utilizarea unor soluţii de retenţie a apei. Integrarea măsurilor de reducere a riscului de secetă în politicile locale şi regionale va fi esenţială pentru a preveni întreruperile grave în serviciile de apă şi pentru a proteja populaţia vulnerabilă.

Tabelul 6

Măsuri recomandate pentru combaterea secetei

în sectorul resurselor de apă

73. În concluzie, sectorul resurselor de apă se confruntă cu o vulnerabilitate ridicată la secetă, determinată de reducerea disponibilităţii resurselor de apă, distribuţia neuniformă a acestora şi infrastructura insuficient adaptată la condiţiile climatice actuale. Intensificarea fenomenelor de secetă amplifică riscurile de deficit hidric, afectează calitatea serviciilor de alimentare cu apă şi generează efecte economice şi sociale semnificative. În condiţiile existenţei unor capacităţi limitate de monitorizare, de avertizare timpurie şi de gestionare integrată a resurselor de apă, este necesară intervenţia publică pentru modernizarea infrastructurii, consolidarea mecanismelor de planificare şi dezvoltarea sistemelor de adaptare la riscurile climatice.

74. Impactul secetei asupra sectorului de transport. Sectorul transporturilor este expus tot mai mult efectelor secetei, valurilor de căldură şi altor fenomene climatice asociate, care afectează funcţionalitatea infrastructurii şi continuitatea serviciilor de transport. Temperaturile extreme şi deficitul de umiditate contribuie la deformarea şi la degradarea accelerată a carosabilului, la pierderea stabilităţii terenurilor de fundare, la dilatarea infrastructurii feroviare şi la creşterea riscului de incendii de vegetaţie în proximitatea căilor de transport. În perioadele secetoase, scăderea debitelor râurilor poate afecta suplimentar funcţionalitatea infrastructurii fluviale şi opţiunile de transport multimodal.

75. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare în sectorul transporturilor. Vulnerabilitatea sectorului transporturilor este determinată de mai mulţi factori structurali: infrastructură rutieră şi feroviară proiectată conform unor standarde tehnice care nu reflectă condiţiile climatice actuale şi viitoare; amplasarea unor elemente de infrastructură pe terenuri sensibile la uscarea şi la degradarea solurilor; utilizarea limitată a materialelor şi a tehnologiilor rezistente la temperaturi extreme; insuficienţa măsurilor preventive de întreţinere şi de monitorizare a impactului climatic asupra infrastructurii; expunerea ridicată a infrastructurii din regiunile sudice, caracterizate prin temperaturi mai ridicate şi prin deficit accentuat de umiditate; capacităţi limitate de integrare a riscurilor climatice în planificarea şi în managementul infrastructurii de transport.

76. Impactul secetei şi al valurilor de căldură asupra sectorului transporturilor se manifestă prin degradarea accelerată a infrastructurii rutiere şi feroviare şi reducerea duratei de exploatare a acesteia; creşterea costurilor de întreţinere, de reparaţie şi de reabilitare; restricţii temporare de circulaţie pentru anumite categorii de vehicule în perioadele caniculare; perturbarea transportului de mărfuri şi reducerea eficienţei lanţurilor logistice; afectarea fiabilităţii transportului public şi creşterea riscurilor operaţionale asociate supraîncălzirii echipamentelor şi vehiculelor; sporirea riscului de incendii de vegetaţie, care pot afecta infrastructura şi siguranţa circulaţiei.

Aceste efecte generează costuri economice suplimentare şi pot reduce accesibilitatea serviciilor de transport, în special în zonele rurale şi în regiunile cu vulnerabilitate climatică ridicată.

77. Analiza evidenţiază o serie de deficienţe care limitează capacitatea sectorului de a răspunde eficient la riscurile asociate secetei: integrarea insuficientă a riscurilor climatice în normele de proiectare, de construcţie şi de reabilitare a infrastructurii de transport; lipsa unui sistem integrat de monitorizare a impactului temperaturilor extreme asupra infrastructurii; utilizarea limitată a evaluărilor de risc climatic în procesul investiţional; date insuficiente şi fragmentate privind vulnerabilitatea infrastructurii la schimbările climatice; capacitate instituţională redusă pentru planificarea şi implementarea măsurilor de adaptare; mecanisme insuficiente de coordonare între autorităţile responsabile de transport, de infrastructură, de mediu şi de gestionarea riscurilor de dezastre.

Tabelul 7

Măsuri recomandate pentru combaterea secetei în sectorul transporturilor

Sursa: Adaptare după PNASC 2030

78. În concluzie, sectorul transporturilor se confruntă cu o vulnerabilitate crescândă la secetă şi la valuri de căldură, care accelerează degradarea infrastructurii, sporesc costurile de întreţinere a acesteia şi afectează continuitatea serviciilor de transport. În condiţiile în care infrastructura existentă este insuficient adaptată la noile condiţii climatice, iar integrarea riscurilor climatice în procesele de planificare şi de investiţii rămâne limitată, există riscul creşterii pierderilor economice şi al diminuării rezilienţei reţelelor de transport. Aceste deficienţe justifică intervenţia publică pentru modernizarea infrastructurii, integrarea sistematică a riscurilor climatice în planificarea sectorială şi consolidarea capacităţilor instituţionale de adaptare.

79. Impactul secetei asupra sectorului energetic. Seceta şi valurile de căldură afectează funcţionarea sectorului energetic prin creşterea cererii de energie electrică, reducerea disponibilităţii resurselor de apă necesare unor procese tehnologice şi sporirea riscului de deteriorare a infrastructurii energetice. Aceste fenomene amplifică presiunea asupra sistemelor de transport şi de distribuţie a energiei şi cresc riscul de întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

80. Conform raportului intitulat “Foaia de parcurs pentru întărirea infrastructurii critice în Republica Moldova”, în anii cu temperaturi extreme (de exemplu, 2022-2023), s-au înregistrat întreruperi prelungite în distribuţia energiei electrice. Indicele SAIDI (System Average Interruption Duration Index – durata medie a întreruperilor furnizării energiei electrice per consumator) al S.A. “Reţele Electrice de Distribuţie Nord” a crescut dramatic de la 26 de minute în 2022 la 294 de minute în 2023, semnalând o vulnerabilitate sistemică în faţa stresului climatic. Aceste întreruperi afectează nu doar gospodăriile, ci şi serviciile publice esenţiale precum spitalele, aprovizionarea cu apă şi comunicaţiile electronice. Conform evaluării nevoilor tehnologice de adaptare la schimbările climatice a sectorului energetic, elaborate în cadrul procesului PNA-2, Republica Moldova importă aproximativ 76 % din necesarul său energetic şi se confruntă cu o rată alarmantă a sărăciei energetice. Peste 80 % din populaţie alocă mai mult de 10 % din venituri pentru facturile energetice, cu o medie de 17 %, aceasta fiind una dintre cele mai mari din regiune. În acest context, seceta accentuează dezechilibrele sociale, afectând în special populaţia rurală şi gospodăriile vulnerabile care nu dispun de alternative moderne.

81. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare în sectorul energetic. Vulnerabilitatea sectorului energetic este determinată de infrastructura de transport şi de distribuţie învechită, de capacităţile limitate de stocare a energiei, de concentrarea surselor de aprovizionare şi de integrarea insuficientă a riscurilor climatice în procesul de planificare şi de dezvoltare a sectorului. Capacitatea de adaptare este limitată de investiţiile insuficiente în modernizarea infrastructurii şi de lipsa unor mecanisme avansate de monitorizare, de avertizare timpurie şi de gestionare a riscurilor climatice. Totodată, analiza evidenţiază necesitatea accelerării investiţiilor în surse regenerabile de energie, a soluţiilor descentralizate de producere şi de stocare a energiei, precum şi a tehnologiilor care contribuie la creşterea rezilienţei sectorului energetic la efectele secetei şi ale valurilor de căldură.

Tabelul 8

Măsuri recomandate pentru combaterea secetei în sectorul energetic

82. Analiza evidenţiază faptul că sectorul energetic este expus unui risc în creştere generat de secetă şi de valurile de căldură, care afectează fiabilitatea infrastructurii energetice şi continuitatea serviciilor esenţiale. Vulnerabilităţile existente, inclusiv infrastructura învechită, dependenţa energetică ridicată şi nivelul înalt al sărăciei energetice, amplifică impactul fenomenelor climatice extreme. În aceste condiţii, intervenţia publică este necesară pentru consolidarea rezilienţei infrastructurii energetice, integrarea riscurilor climatice în planificarea sectorială şi dezvoltarea unor soluţii durabile de adaptare, capabile să reducă vulnerabilitatea consumatorilor şi să asigure securitatea energetică pe termen lung.

83. Impactul secetei asupra sectorului de sănătate. Seceta, valurile de căldură şi stresul termic afectează sănătatea populaţiei şi funcţionarea sistemului de sănătate prin creşterea expunerii la riscuri climatice şi amplificarea presiunii asupra serviciilor medicale. Impactul este determinat atât de efectele directe ale temperaturilor extreme asupra sănătăţii, cât şi de reducerea disponibilităţii şi calităţii resurselor de apă.

84. Seceta şi temperaturile extreme contribuie la creşterea incidenţei afecţiunilor asociate stresului termic, precum şi la agravarea bolilor cardiovasculare şi respiratorii, în special în rândul persoanelor vârstnice, al copiilor şi al altor grupuri vulnerabile. Reducerea disponibilităţii apei şi deteriorarea calităţii acesteia sporesc riscul apariţiei bolilor infecţioase şi afectează condiţiile de sănătate publică, în special în mediul rural. Aceste efecte generează costuri suplimentare pentru sistemul de sănătate şi afectează dezvoltarea socioeconomică a comunităţilor vulnerabile.

85. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare în sectorul de sănătate. Vulnerabilitatea sectorului sănătăţii este determinată de accesul limitat la servicii medicale şi la surse sigure de apă în anumite regiuni, de infrastructura medicală învechită, de nivelul redus de dotare cu sisteme de climatizare şi de integrarea insuficientă a riscurilor climatice în politicile şi în planificarea sectorială. Capacitatea de adaptare este limitată de resursele financiare insuficiente, de deficitul de personal instruit pentru gestionarea efectelor schimbărilor climatice şi de lipsa unor sisteme eficiente de monitorizare şi de avertizare timpurie.

86. Femeile, în special femeile însărcinate, copiii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele vârstnice şi populaţia din mediul rural sunt expuse unor riscuri sporite generate de secetă şi de valurile de căldură. Accesul limitat la apă potabilă sigură şi la servicii medicale esenţiale poate amplifica efectele negative asupra sănătăţii acestor grupuri şi poate reduce capacitatea acestora de a face faţă situaţiilor de criză.

87. Analiza evidenţiază necesitatea consolidării rezilienţei sistemului de sănătate prin integrarea riscurilor climatice în politicile de sănătate publică, modernizarea infrastructurii medicale, dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie şi consolidarea capacităţilor instituţionale pentru prevenirea şi gestionarea impactului secetei şi al valurilor de căldură asupra sănătăţii populaţiei.

Tabelul 9

Măsuri recomandate pentru combaterea secetei în sectorul sănătăţii

88. Seceta şi valurile de căldură generează riscuri tot mai mari pentru sănătatea populaţiei şi pentru funcţionarea eficientă a sistemului de sănătate. Infrastructura medicală insuficient adaptată la efectele schimbărilor climatice, accesul inegal la servicii medicale şi la apă potabilă sigură, precum şi capacitatea limitată de prevenire şi de răspuns la situaţii de criză sporesc vulnerabilitatea populaţiei, în special a grupurilor expuse. În aceste condiţii, sunt necesare măsuri de consolidare a rezilienţei sistemului de sănătate, de integrare a riscurilor climatice în politicile sectoriale şi de protecţie a categoriilor populaţionale vulnerabile.

Subsecţiunea a 2-a

Inundaţii, revărsarea apelor şi nivel ridicat al apelor subterane

89. Inundaţiile, revărsarea apelor şi nivelul ridicat al apelor subterane reprezintă riscuri hidrologice majore pentru Republica Moldova, generate de precipitaţii intense, viituri şi creşterea nivelului apei în râuri şi în pânzele freatice. Intensificarea fenomenelor meteorologice extreme şi modificarea regimului precipitaţiilor contribuie la creşterea frecvenţei şi a severităţii acestor fenomene, sporind expunerea populaţiei, a infrastructurii şi a activităţilor economice.

90. Impactul socioeconomic al inundaţiilor. Inundaţiile produc pierderi semnificative asupra populaţiei, locuinţelor, infrastructurii tehnico-edilitare, terenurilor agricole şi serviciilor publice. Evenimente majore înregistrate în acest sens pe teritoriul Republicii Moldova s-au soldat cu evacuarea populaţiei, cu distrugerea locuinţelor, cu afectarea infrastructurii de transport şi de comunicaţii electronice, precum şi cu întreruperea activităţilor economice. Costurile asociate reconstrucţiei şi restabilirii infrastructurii afectate exercită presiuni suplimentare asupra bugetelor publice şi locale.

91. Datele privind SE din perioada 2010-2024 confirmă caracterul recurent al inundaţiilor şi menţinerea unui nivel ridicat al riscului hidrologic. Evenimentele produse ca urmare a precipitaţiilor extreme au afectat în mod repetat localităţi, terenuri agricole şi obiective de infrastructură, generând pierderi economice importante şi afectând securitatea şi bunăstarea comunităţilor expuse. Inundaţiile din primăvara anului 1969 rămân cel mai devastator eveniment hidrologic din istoria Republicii Moldova. Viiturile masive, cu un debit maxim de 5,5 mii m³/s, au determinat creşterea nivelului apei de la 6 până la 9 metri, ca urmare, au fost inundate oraşele Soroca, Camenca, Râbniţa, Rezina şi zeci de sate, afectând peste 1 500 de case, dintre care 900 au fost complet distruse.

Figura 18. SE cu inundaţii, cu revărsarea apelor şi cu nivel înalt al apelor subterane în perioada 2010-2024

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

92. În acest context, cazul satului Cotul Morii, raionul Hînceşti reprezintă cea mai notorie strămutare postsituaţie excepţională din istoria recentă a Republicii Moldova. În vara anului 2010, satul a fost complet acoperit de ape, după ce digul de protecţie antiviitură situat în apropiere de satul Nemţeni a cedat sub presiunea debitelor ridicate ale râului Prut. Inundaţiile au afectat întreaga luncă Leuşeni, inclusiv satele Obileni şi Sărăteni, acoperind o suprafaţă de peste 3 800 de hectare. Din cauza nivelului ridicat de distrugere, autorităţile au considerat imposibilă reconstrucţia satului pe locul vechi şi au decis relocarea completă a comunităţii. Astfel, a fost construit un nou sat Cotul Morii, la 14 kilometri distanţă de satul omonim distrus, pe o colină situată în apropierea localităţii Leuşeni.

93. Conform graficului de mai jos, elaborat în baza datelor furnizate de AMMM privind numărul de zile cu precipitaţii ≥ 50 mm/24h, cele mai frecvent afectate zone sunt Chişinău, Cahul şi Bălţi. Regiunile sudice şi cele riverane râurilor mari prezintă o expunere sporită, mai ales în contextul infrastructurii de protecţie insuficiente şi al degradării şi convertirii terenurilor de luncă în terenuri agricole, de locuit sau în vederea utilizării în scopuri comerciale.

Figura 19. Numărul zilelor cu cantitatea de precipitaţii ≥ 50 mm în decurs de 24 de ore

Sursa: AMMM, Date climatice istorice

94. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare în contextul riscului de inundaţii. Vulnerabilitatea la inundaţii este determinată atât de caracteristicile naturale ale bazinelor hidrografice, cât şi de factorii antropici, inclusiv degradarea terenurilor, reducerea suprafeţelor împădurite, dezvoltarea infrastructurii şi a zonelor locuite în ariile inundabile şi insuficienţa măsurilor de prevenire. Capacitatea de adaptare este limitată de starea neuniformă a infrastructurii de protecţie împotriva inundaţiilor, de integrarea insuficientă a riscurilor hidrologice în planificarea teritorială şi în dezvoltarea locală, precum şi de nivelul diferit de pregătire al autorităţilor şi al comunităţilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Harta 1. Ponderea ariilor potenţial inundabile prin revărsarea râurilor (1) şi prin scurgerea

de pe versanţi (2), calculate pe bazinele hidrografice de pe teritoriul Republicii Moldova

Sursa: AMMM, Identificarea şi evaluarea ariilor potenţial inundabile pe teritoriul Republicii Moldova

95. Femeile, în special femeile însărcinate, persoanele cu dizabilităţi, persoanele vârstnice şi copiii sunt expuşi în mod disproporţionat efectelor inundaţiilor. În situaţii de evacuare şi de relocare temporară, aceste categorii de populaţie se confruntă cu dificultăţi sporite în procesul de accesare a serviciilor de sănătate şi de protecţie socială, precum şi a altor servicii esenţiale. Asigurarea continuităţii serviciilor medicale, inclusiv a serviciilor de sănătate sexuală şi reproductivă, reprezintă o componentă importantă a măsurilor de reducere a vulnerabilităţii.

96. Studiu de caz privind guvernanţa în gestionarea inundaţiilor în Republica Moldova. Gestionarea riscului de inundaţii în Republica Moldova se desfăşoară într-un cadru caracterizat printr-un nivel ridicat de fragmentare instituţională şi sectorială, ceea ce creează dificultăţi în asigurarea unui răspuns coordonat şi eficient. Existenţa unor competenţe dispersate între diferite domenii de infrastructură, monitorizare, avertizare şi intervenţie reduce capacitatea de planificare integrată şi complică gestionarea operativă a situaţiilor de risc hidrologic. În lipsa unui mecanism unic şi permanent de coordonare, schimbul de informaţii şi sincronizarea acţiunilor între actorii implicaţi rămân limitate, în special în situaţii de urgenţă cu evoluţie rapidă.

97. Analiza evidenţiază mai multe vulnerabilităţi sistemice care afectează eficienţa guvernanţei riscului de inundaţii. În primul rând, abordarea sectorială a gestionării infrastructurilor şi a măsurilor de prevenire şi de răspuns generează dificultăţi în corelarea intervenţiilor şi în stabilirea unor priorităţi comune. În al doilea rând, interoperabilitatea insuficientă a sistemelor de monitorizare şi de avertizare timpurie limitează circulaţia rapidă şi uniformă a informaţiilor critice necesare pentru luarea deciziilor. În al treilea rând, nivelul diferit de capacitate tehnică şi operaţională la nivel teritorial generează reacţii neuniforme şi afectează coerenţa răspunsului multisectorial în timpul evenimentelor extreme.

98. În acest context, consolidarea guvernanţei riscului de inundaţii necesită dezvoltarea unor mecanisme integrate de coordonare, bazate pe proceduri comune de comunicare, notificare şi schimb de date. Este necesară crearea unor platforme interoperabile pentru monitorizare şi avertizare timpurie, precum şi promovarea unei planificări integrate a infrastructurilor şi a măsurilor de reducere a riscurilor la nivel de bazin hidrografic. Totodată, exerciţiile comune de pregătire şi dezvoltarea continuă a capacităţilor instituţionale şi locale ar contribui la îmbunătăţirea cooperării operaţionale şi la creşterea rezilienţei în faţa fenomenelor hidrologice extreme.

Figura 20. Studiu de caz guvernanţa: gestionarea inundaţiilor în Republica Moldova

Studiul de caz prezentat în figura 20 evidenţiază importanţa unei abordări multisectoriale integrate pentru prevenirea şi răspunsul eficient în caz de inundaţii, servind drept bază pentru formularea măsurilor propuse în cadrul prezentului Program.

Tabelul 10

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului de inundaţii

99. Impactul recurent al inundaţiilor asupra populaţiei, infrastructurii şi activităţilor economice, coroborat cu vulnerabilitatea ridicată a unor teritorii şi cu intensificarea fenomenelor hidrometeorologice extreme, justifică intervenţia publică pentru consolidarea managementului riscului de inundaţii. Prioritare sunt dezvoltarea infrastructurii de protecţie, integrarea riscurilor hidrologice în planificarea teritorială, restaurarea ecosistemelor cu rol de retenţie a apei şi consolidarea capacităţilor de avertizare timpurie şi de răspuns la nivel naţional şi local.

Subsecţiunea a 3-a

Ploi torenţiale însoţite de grindină şi de vânt puternic şi ploi de lungă durată

100. Ploile torenţiale, grindina, vânturile puternice şi ploile de lungă durată reprezintă fenomene meteorologice extreme cu impact semnificativ asupra populaţiei, infrastructurii şi activităţilor economice. Intensificarea frecvenţei şi severităţii acestor fenomene este asociată schimbărilor climatice şi conduce la creşterea riscurilor de deteriorare a infrastructurii, de afectare a producţiei agricole şi de perturbare a serviciilor esenţiale.

101. În perioada 2010-2024, ploile torenţiale însoţite de grindină şi de vânt puternic au reprezentat cea mai frecventă categorie de SE de natură hidrometeorologică din Republica Moldova, constituind aproximativ 65 % din totalul evenimentelor raportate. Caracterul recurent al acestor fenomene generează presiuni constante asupra infrastructurii publice, a gospodăriilor şi a sectorului agricol.

102. Pierderile economice asociate au depăşit 4,1 miliarde de lei în perioada analizată, reprezentând aproximativ 18 % din valoarea totală a pagubelor cauzate de SE naturale. Cele mai afectate sectoare sunt agricultura, infrastructura rutieră, reţelele electrice şi fondul locativ. Efectele includ compromiterea recoltelor, deteriorarea clădirilor şi a infrastructurii tehnice, întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi creşterea costurilor de reparaţie şi de reconstrucţie.

Figura 21. Numărul SE cu ploi torenţiale cu grindină, cu vânt puternic

şi cu ploi de lungă durată, în perioada 2010-2024

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

"https://dse.md/sites/default/files/statistic_documents/Analiza%20SE%202010-2024.pdf"

103. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la ploi torenţiale însoţite de grindină, vânt puternic şi ploi de lungă durată. Vulnerabilitatea la aceste fenomene este determinată de expunerea ridicată a terenurilor agricole, starea tehnică a infrastructurii şi insuficienţa măsurilor de prevenire. Regiunile centrale şi sudice ale ţării precum raioanele Hînceşti, Leova, Căuşeni, Ştefan Vodă şi Cahul sunt printre cele mai expuse, din cauza ponderii ridicate a terenurilor agricole şi a infrastructurii sensibile la fenomene meteorologice extreme. Reţelele electrice aeriene, clădirile nereabilitate şi sistemele insuficiente de colectare şi de evacuare a apelor pluviale sporesc nivelul riscului atât în mediul urban, cât şi în cel rural.

104. Capacitatea de adaptare este limitată de nivelul redus de acoperire a culturilor agricole prin mecanisme de asigurare, de dezvoltarea insuficientă a sistemelor integrate de avertizare timpurie şi de investiţiile limitate în infrastructura de protecţie şi de drenaj. Totodată, integrarea insuficientă a acestor riscuri în planificarea dezvoltării locale şi sectoriale reduce capacitatea autorităţilor şi a comunităţilor de a anticipa şi a gestiona eficient efectele fenomenelor meteorologice extreme.

Tabelul 11

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului de ploi torenţiale

însoţite de grindină şi de vânt puternic şi de ploi de lungă durată

105. Frecvenţa ridicată a ploilor torenţiale, a grindinei, a vânturilor puternice şi a ploilor de lungă durată, precum şi impactul economic semnificativ al acestora, justifică intervenţia publică pentru consolidarea rezilienţei infrastructurii, reducerea vulnerabilităţii sectorului agricol şi dezvoltarea sistemelor de avertizare şi de răspuns. Prioritare sunt modernizarea infrastructurii de drenaj, consolidarea reţelelor critice, promovarea asigurărilor agricole, extinderea mecanismelor de transfer al riscului şi integrarea acestor riscuri în procesele de planificare şi de dezvoltare la nivel local şi sectorial.

Subsecţiunea a 4-a

Temperaturi ridicate, valuri de căldură şi arşiţă

106. Temperaturile ridicate, valurile de căldură şi arşiţa reprezintă riscuri climatice în creştere în Republica Moldova, asociate intensificării fenomenelor meteorologice extreme şi creşterii temperaturilor medii şi maxime. Aceste fenomene afectează sănătatea populaţiei, productivitatea economică şi funcţionarea infrastructurilor critice, generând efecte cumulative asupra mai multor sectoare. În Republica Moldova, temperaturile maxime de vară de peste 35°C şi mai mult sunt considerate indicatori relevanţi pentru apariţia valurilor de căldură şi arşiţă.

107. Datele climatice istorice indică o creştere a frecvenţei, a intensităţii şi a duratei episoadelor de temperaturi extreme. Numărul zilelor cu temperaturi de peste 35°C a crescut în ultimele decenii, iar în ultimii ani au fost înregistrate repetat valori maxime care depăşesc 40°C. Tendinţa ascendentă observată la nivel naţional confirmă faptul că valurile de căldură nu mai reprezintă fenomene izolate, ci un risc climatic persistent, cu impact diferenţiat asupra regiunilor şi a sectoarelor economice, după cum se poate deduce din figura 22.

Figura 22. Numărul de zile cu temperatura maximă a aerului ≥ 35°C

Sursa: AMMM, Date climatice istorice (Chişinău, Bălţi, Cahul)

Figura 23. Temperatura maximă absolută a aerului pe teritoriul ţării (°С)

Sursa: AMMM, Date climatice istorice

108. Temperaturile extreme afectează productivitatea agricolă prin reducerea randamentelor culturilor sensibile la stres termic şi accentuează presiunea asupra sistemelor de sănătate şi a infrastructurilor critice. Efectele se manifestă prin creşterea riscurilor pentru sănătatea populaţiei, reducerea capacităţii de muncă, majorarea consumului de energie electrică pentru răcire şi creşterea costurilor asociate măsurilor de intervenţie şi recuperare. Impactul economic real al valurilor de căldură este probabil subestimat, întrucât efectele indirecte şi cumulative sunt insuficient reflectate în evidenţele situaţiilor excepţionale.

109. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la temperaturi extreme. Vulnerabilitatea la temperaturi extreme este determinată de factori socioeconomici, teritoriali şi instituţionali. Comunităţile rurale dependente de agricultură sunt expuse riscurilor generate de lipsa sistemelor eficiente de irigare şi a mecanismelor funcţionale de compensare a pierderilor. În mediul urban, efectul de insulă termică, deficitul infrastructurii verzi şi lipsa spaţiilor adaptate amplifică expunerea populaţiei la stres termic.

110. Persoanele vârstnice, copiii, femeile însărcinate, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele cu afecţiuni cronice prezintă o vulnerabilitate sporită la efectele valurilor de căldură, din cauza sensibilităţii fiziologice crescute şi a accesului limitat la condiţii adecvate de protecţie şi la servicii medicale. Asigurarea continuităţii serviciilor de sănătate, inclusiv a serviciilor de sănătate sexuală şi reproductivă, reprezintă o componentă esenţială a măsurilor de reducere a riscurilor.

111. Infrastructura energetică este, de asemenea, expusă: în perioadele caniculare, creşterea consumului de energie electrică pentru climatizare poate determina suprasolicitarea reţelelor şi întreruperi de alimentare. Lipsa unui sistem naţional integrat de avertizare timpurie pentru valuri de căldură, precum şi insuficienţa datelor meteorologice locale detaliate limitează capacitatea de reacţie rapidă a autorităţilor.

112. Deşi există iniţiative locale punctuale precum plantarea arborilor sau campanii de informare, o strategie naţională coerentă pentru reducerea riscurilor asociate temperaturilor extreme şi pentru consolidarea capacităţii de adaptare la arşiţă rămâne o nevoie urgentă. Proiecţiile climatice ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice şi datele AMMM relevă o intensificare a acestor fenomene atât ca frecvenţă, cât şi ca durată, ceea ce impune integrarea lor explicită în politicile sectoriale de adaptare şi în planurile locale de acţiune.

Tabelul 12

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului de temperaturi

ridicate, valuri de căldura, arşiţă

113. Creşterea frecvenţei şi intensităţii valurilor de căldură şi a episoadelor de arşiţă, coroborată cu vulnerabilităţile existente ale populaţiei şi infrastructurii, justifică intervenţia publică pentru consolidarea măsurilor de prevenire şi de adaptare la temperaturi extreme. Prioritare sunt dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie, adaptarea infrastructurii urbane şi a serviciilor esenţiale, reducerea vulnerabilităţii sectorului agricol şi protejarea grupurilor populaţionale expuse riscurilor generate de stresul termic.

Subsecţiunea a 5-a

Vânturi puternice, vijelii, vârtejuri şi furtuni cu descărcări electrice

114. Vânturile puternice, vijeliile, vârtejurile şi furtunile cu descărcări electrice reprezintă fenomene meteorologice cu potenţial ridicat de afectare a infrastructurii, a activităţilor economice şi a siguranţei populaţiei. Conform AMMM, vânturile puternice sunt rafale cu viteze medii 15 m/s şi mai mult. Impactul acestora este amplificat de expunerea ridicată a infrastructurilor aeriene, de degradarea perdelelor forestiere de protecţie şi de adaptarea insuficientă a construcţiilor la noile condiţii climatice. În multe cazuri, aceste fenomene se manifestă în combinaţie cu ploi torenţiale şi cu grindină, generând efecte multiple şi simultane asupra mai multor sectoare.

115. În perioada 2010-2024, au fost raportate 101 SE asociate vânturilor puternice, vijeliilor, vârtejurilor şi furtunilor cu descărcări electrice. Valoarea cumulată a pagubelor a depăşit 170 de milioane de lei, cele mai mari pierderi fiind înregistrate în anii 2019, 2023 şi 2024. În anul 2023, pagubele economice au depăşit 83 de milioane de lei.

116. Efectele s-au manifestat prin deteriorarea clădirilor şi a acoperişurilor, avarierea reţelelor electrice şi de comunicaţii electronice, întreruperi ale alimentării cu energie electrică, afectarea culturilor agricole şi perturbarea serviciilor publice. În perioada 2019-2022, au fost înregistrate şi patru episoade de furtuni de praf, cu pagube estimate la peste 10,4 milioane de lei, evidenţiind apariţia unor fenomene cu caracter emergent, favorizate de secetă şi de degradarea terenurilor.

Figura 24. Numărul SE cu vânturi puternice, cu vijelii, cu vârtejuri şi cu furtuni cu descărcări electrice

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

117. Orice furtună cu descărcări electrice (oraj) implică riscuri multiple, printre care incendii, deteriorări ale echipamentelor electrice, avarii asupra clădirilor şi pagube asupra vegetaţiei. Aceste fenomene apar frecvent în perioada mai–septembrie, în special în zonele de câmpie şi de deal. În cazuri extreme, orajele pot produce rafale de vânt de peste 25 m/s, ceea ce le încadrează în categoria evenimentelor meteo extreme.

118. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la vânturi severe. Analiza evidenţiază o vulnerabilitate ridicată a regiunilor de câmpie din centrul şi sudul Republicii Moldova, unde lipsa perdelelor forestiere şi expunerea infrastructurilor aeriene sporesc efectele vânturilor severe. Reţelele electrice aeriene, clădirile vechi cu acoperişuri neconsolidate şi infrastructurile locale insuficient adaptate sunt cele mai afectate.

119. Persistă mai multe lacune care limitează capacitatea de prevenire şi de răspuns cum ar fi lipsa unor sisteme integrate şi eficiente de avertizare timpurie pentru furtuni severe; integrarea insuficientă a acestui risc în documentele de amenajare a teritoriului şi în normele de construcţie; resurse financiare şi tehnice limitate la nivel local pentru întreţinerea infrastructurii şi pentru intervenţie rapidă; nivel redus de informare şi de pregătire a populaţiei privind comportamentul în situaţii de furtuni severe. Aceste deficienţe contribuie la creşterea expunerii populaţiei şi a infrastructurilor şi la amplificarea pierderilor generate de evenimente cu intensitate ridicată.

Tabelul 13

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului de vânturi puternice,

vijelii, vârtejuri şi furtuni cu descărcări electrice

120. În concluzie, vânturile puternice, vijeliile şi furtunile cu descărcări electrice generează pierderi repetate în domeniul infrastructurilor critice, al locuinţelor şi al activităţilor economice, în contextul unei capacităţi insuficiente de anticipare şi de răspuns. Intervenţia publică este justificată prin necesitatea consolidării sistemelor de avertizare timpurie, integrării riscurilor climatice în normele de construcţie şi în planificarea teritorială, precum şi de imperativul dezvoltării capacităţilor locale de prevenire şi de intervenţie, pentru reducerea vulnerabilităţii şi creşterea rezilienţei comunităţilor.

Subsecţiunea a 6-a

Grindină mare

121. Grindina mare reprezintă un risc hidrometeorologic cu impact economic semnificativ în Republica Moldova, afectând în special sectorul agricol şi comunităţile rurale dependente de acesta. În perioada 2010-2024, au fost înregistrate episoade repetate de grindină severă, cele mai afectate fiind culturile cu valoare economică ridicată precum viţa-de-vie, livezile şi culturile cerealiere.

122. Conform datelor IGSU, cele mai multe SE au fost raportate în anii 2012 (38 de cazuri) şi 2013 (37 de cazuri), perioade care au coincis şi cu cele mai mari pierderi economice, estimate la peste 215 milioane de lei în anul 2012 şi la 211 milioane de lei în anul 2013. În anii următori, deşi numărul evenimentelor s-a redus, acestea au continuat să producă pagube importante, inclusiv în 2018 (70,7 milioane de lei), în 2020 (62,5 milioane de lei) şi în 2021 (32 de milioane de lei). Valoarea totală a pagubelor estimate pentru perioada 2010-2024 depăşeşte 835 de milioane de lei.

123. Impactul economic este amplificat de faptul că aceste fenomene se manifestă frecvent în lunile mai–iulie, în perioade critice pentru dezvoltarea culturilor agricole, afectând productivitatea, veniturile producătorilor agricoli şi, indirect, securitatea alimentară şi economia locală.

Figura 25. Numărul de zile cu grindină mare şi pagubele aferente în perioada 2010-2024

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

124. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la riscul de grindină mare. Datele climatice indică o expunere mai ridicată a regiunilor centrale şi sudice ale Republicii Moldova, inclusiv în zona municipiului Chişinău şi a regiunilor Cahul şi Bălţi, unde activitatea agricolă intensivă şi concentrarea populaţiei sporesc potenţialul de pierderi economice.

Figura 26. Număr de zile cu grindină înregistrate la staţiile meteorologice

de referinţă Chişinău, Bălţi şi Cahul în perioada 1990-2024

Sursa: AMMM, Date climatice istorice

125. Analiza evidenţiază mai multe vulnerabilităţi şi lacune care contribuie la amplificarea impactului: dependenţă ridicată a economiei rurale de activităţi agricole sensibile la grindină; nivel redus de acoperire prin asigurări agricole; acces limitat la soluţii individuale de protecţie a culturilor, inclusiv la plase antigrindină; capacitate insuficientă de analiză şi de planificare a riscului la nivel local; lipsa unor evaluări publice periodice privind eficienţa măsurilor existente de protecţie.

126. Aceste deficienţe limitează capacitatea producătorilor agricoli şi a autorităţilor de a anticipa impactul fenomenelor, de a reduce pierderile şi de a orienta investiţiile către cele mai eficiente măsuri de prevenire şi de adaptare.

Tabelul 14

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului de grindină mare

>

127. Capacitatea actuală de răspuns şi provocări de guvernanţă. Protecţia activă împotriva grindinei este asigurată prin intermediul Serviciului special pentru influenţe active asupra proceselor hidrometeorologice, care operează peste 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină şi oferă protecţie integrală sau parţială pentru aproximativ 1 665 milioane de hectare, care reprezintă circa 55 % din suprafaţa ţării.

128. Cu toate acestea, persistă provocări legate de acoperirea neuniformă a teritoriului, lipsa unei evaluări publice şi transparente a eficienţei sistemului, precum şi necesitatea identificării unor soluţii complementare sau alternative cu impact redus asupra mediului. Totodată, utilizarea limitată a măsurilor preventive la nivel de fermă şi accesul redus la instrumente de transfer al riscului diminuează rezilienţa sectorului agricol.

129. În acest context, diversificarea instrumentelor de protecţie, inclusiv promovarea plaselor antigrindină, dezvoltarea unor soluţii tehnologice alternative şi consolidarea sistemelor de asigurare agricolă, poate contribui la reducerea vulnerabilităţii şi la creşterea capacităţii de adaptare.

130. În concluzie, analiza evidenţiază faptul că grindina mare generează pierderi economice repetate şi afectează în mod disproporţionat comunităţile dependente de agricultură. Persistenţa vulnerabilităţilor structurale, acoperirea limitată a mecanismelor de protecţie şi lipsa unor evaluări sistematice privind eficienţa măsurilor existente justifică intervenţia publică. Consolidarea prevenirii şi a capacităţii de răspuns necesită extinderea accesului la instrumente de protecţie şi de asigurare, evaluarea transparentă a măsurilor active existente şi integrarea riscului de grindină în planificarea locală şi sectorială de adaptare la schimbările climatice şi de reducere a riscurilor de dezastre.

Subsecţiunea a 7-a

Ninsori abundente şi viscol

131. Conform AMMM, ninsoarea abundentă reprezintă un fenomen meteorologic care se caracterizează prin precipitaţii sub formă de zăpadă în cantitate de 20 mm şi mai mult în decurs de 12 ore şi mai mult. Viscolul este definit prin căderi de zăpadă însoţite de rafale puternice de vânt, care reduc semnificativ vizibilitatea şi determină acumulări importante de zăpadă. Aceste fenomene pot provoca blocaje ale reţelelor de transport, avarii ale infrastructurii energetice şi de comunicaţii electronice, afectarea activităţilor agricole şi izolarea temporară a comunităţilor.

132. Impactul socioeconomic al ninsorilor abundente şi al viscolului. Analiza datelor meteorologice evidenţiază o variabilitate considerabilă a episoadelor de ninsoare abundentă în Republica Moldova în ultimele decenii. Se constată o frecvenţă medie de 1-3 cazuri anual, cu valori mai ridicate în anii 1996-1999, 2012, 2016, 2018 şi 2024, după cum reiese din figura 27. În unele ierni, grosimea stratului de zăpadă a depăşit 60 cm, în special în contextul episoadelor severe de viscol. Totodată, în ultimul deceniu se observă o tendinţă de diminuare a frecvenţei acestor fenomene, asociată iernilor mai blânde, determinate de schimbările climatice.

133. Conform datelor IGSU, în perioada 2010-2024 au fost înregistrate 27 de SE cauzate de ninsori abundente şi de viscol, care reprezintă aproximativ 2 % din totalul SE raportate. Pagubele economice directe au fost estimate la circa 191 de milioane de lei, echivalentul a 0,82 % din totalul pagubelor asociate SE naturale. În aceeaşi perioadă, au fost raportate două decese şi peste 4 500 de persoane salvate în cadrul intervenţiilor de urgenţă. Impacturile indirecte precum întreruperea transportului, izolarea comunităţilor şi perturbarea funcţionării infrastructurii critice nu sunt întotdeauna cuantificate, însă pot genera costuri socioeconomice semnificative.

134. Cel mai sever episod meteorologic din perioada recentă s-a produs în aprilie 2017, când ninsorile abundente şi viscolul au afectat 44 de localităţi din 15 raioane. Aproximativ 810 km de drumuri au fost blocate, peste 1 300 de persoane au fost salvate, inclusiv 140 de copii, iar pagubele materiale au depăşit 189 de milioane de lei. Reţeaua electrică a fost grav afectată, fiind avariate 66 km de linii electrice şi 522 de piloni. Totodată, au fost compromise peste 15 000 ha de culturi agricole, fiind înregistrate şi pierderi importante în sectorul zootehnic, inclusiv moartea a peste 10 000 de păsări şi a 30 de ovine.

Figura 27. Numărul cazurilor de ninsori abundente

Sursa: AMMM, Date climatice istorice

135. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la ninsori abundente şi la viscol. Regiunile din nordul şi din centrul Republicii Moldova prezintă cea mai ridicată expunere la ninsori abundente şi la viscol, ca urmare a grosimii mai mari a stratului de zăpadă şi a frecvenţei sporite a episoadelor severe. Comunităţile rurale şi localităţile izolate sunt deosebit de vulnerabile din cauza accesului limitat la servicii de urgenţă, la echipamente specializate şi la infrastructură rezilientă. În mediul urban, principalele efecte se manifestă asupra funcţionării reţelelor de transport, a alimentării cu energie electrică şi a serviciilor publice esenţiale.

136. Capacitatea de adaptare este influenţată de nivelul de pregătire al autorităţilor locale, de disponibilitatea echipamentelor pentru intervenţii rapide şi de eficienţa sistemelor de avertizare timpurie. Deşi frecvenţa ninsorilor abundente a înregistrat o uşoară scădere în ultimii ani, severitatea unor episoade individuale rămâne ridicată, inclusiv prin producerea unor evenimente intense în afara sezonului tipic de iarnă.

Tabelul 15

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului

de ninsori abundente şi de viscol

137. Analiza evidenţiază că, în pofida unei tendinţe de reducere a frecvenţei, ninsorile abundente şi viscolul continuă să genereze perturbări semnificative ale transportului, alimentării cu energie şi accesului populaţiei la servicii esenţiale, în special în comunităţile rurale şi izolate. În acest context, prioritare rămân consolidarea sistemelor de avertizare timpurie, creşterea rezilienţei infrastructurii critice şi întărirea capacităţilor autorităţilor locale pentru intervenţii eficiente în condiţii meteorologice severe.

Subsecţiunea a 8-a

Îngheţ şi ger puternic

138. Conform AMMM, îngheţul reprezintă scăderea temperaturii aerului sau la suprafaţa solului până la 0°C şi mai jos în perioada de vegetaţie, afectând în special culturile agricole aflate în faze sensibile de dezvoltare. Gerul puternic, în schimb, se referă la temperaturi foarte scăzute (sub –20°C) în sezonul rece, cu potenţial de afectare a solului, a reţelelor de apă, a infrastructurii şi a sănătăţii populaţiei vulnerabile.

139. Impact socioeconomic al îngheţului şi al gerului puternic. În perioada 2010-2024, pagubele materiale asociate îngheţului şi gerului puternic au depăşit 615 milioane de lei, reprezentând aproximativ 2,6 % din totalul pierderilor provocate de SE naturale pe teritoriul Republicii Moldova. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate în anii 2016 (81,9 milioane de lei), 2017 (90 de milioane de lei), 2022 (104 milioane de lei) şi 2024 (76,6 milioane de lei), evidenţiind impactul economic semnificativ al acestor fenomene atunci când coincid cu perioade critice pentru agricultură.

140. Îngheţurile de primăvară afectează în mod deosebit culturile pomicole şi viticole în perioada de înmugurire şi de înflorire. Printre cele mai vulnerabile culturi se numără caisul, piersicul, cireşul şi viţa-de-vie, care pot înregistra pierderi importante chiar la temperaturi uşor negative. În schimb, cerealele de toamnă, rapiţa şi unele specii pomicole prezintă o toleranţă mai ridicată la temperaturi scăzute.

Figura 28. Numărul SE cu îngheţ şi cu ger puternic

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

141. În perioada analizată au fost înregistrate 54 de SE asociate acestor fenomene, cele mai multe fiind raportate în anii 2017 (23 de cazuri), 2022 (6 cazuri) şi 2024 (5 cazuri). Deşi frecvenţa este relativ redusă, severitatea impactului poate fi ridicată atunci când evenimentele survin în perioade sensibile pentru agricultură.

142. Datele istorice ale AMMM privind frecvenţa îngheţurilor de primăvară, înregistrate de staţiile meteorologice de referinţă (Bălţi, Chişinău şi Cahul), evidenţiază existenţa unui risc rezidual semnificativ, în special în nordul ţării, unde temperaturile negative pot persista până la începutul lunii mai. Aceste informaţii sunt relevante pentru planificarea activităţilor agricole şi pentru orientarea măsurilor de adaptare.

Tabelul 16

Frecvenţa îngheţurilor de primăvară

la cele 3 staţii meteorologice de referinţă

Sursa: AMMM, Date climatice istorice, Chişinău, Bălţi, Cahul

143. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la îngheţ şi la ger puternic. Regiunile cu livezi şi cu plantaţii viticole sunt cele mai expuse riscului de îngheţuri târzii şi timpurii, iar comunităţile rurale cu acces limitat la infrastructuri de protecţie, la tehnologii agricole moderne şi la mecanisme de compensare sunt mai vulnerabile la efectele gerului şi ale temperaturilor extreme scăzute.

144. Analiza evidenţiază că vulnerabilitatea este amplificată de accesul limitat la sisteme eficiente de avertizare timpurie, de utilizarea insuficientă a tehnologiilor de protecţie împotriva îngheţului şi de acoperirea redusă prin instrumente de asigurare agricolă. În contextul schimbărilor climatice, caracterizate printr-o variabilitate mai accentuată a temperaturilor şi prin apariţia unor episoade neaşteptate de îngheţ în perioada de vegetaţie, consolidarea capacităţii de adaptare devine esenţială.

145. Prin urmare, reducerea riscurilor asociate îngheţului şi gerului necesită integrarea acestui hazard în strategiile de adaptare la schimbările climatice şi de reducere a riscurilor de dezastre, prin investiţii în sisteme de avertizare timpurie, promovarea tehnologiilor agricole reziliente, dezvoltarea mecanismelor de asigurare şi consolidarea sprijinului acordat fermierilor şi comunităţilor vulnerabile.

Tabelul 17

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului de îngheţ şi de ger puternic

Subsecţiunea a 9-a

Depuneri de gheaţă (polei, chiciură, lapoviţă)

146. Conform AMMM, poleiul reprezintă un strat subţire de gheaţă transparentă, format pe suprafeţe terestre atunci când ploaia sau burniţa îngheaţă la contactul cu solul ori cu infrastructura aflate la temperaturi sub 0°C. Chiciura şi lapoviţa sunt fenomene asociate depunerilor de gheaţă, care pot afecta transportul, reţelele electrice, sănătatea populaţiei şi activităţile economice.

147. Impact socioeconomic al depunerilor de gheaţă (polei, chiciură, lapoviţă). În perioada 2010-2024, IGSU a înregistrat patru SE asociate poleiului, chiciurii şi lapoviţei, raportate în anii 2010, 2014 şi 2023. Deşi numărul SE este redus, datele AMMM indică asupra faptului că aceste fenomene meteorologice se produc cu o frecvenţă mult mai mare. În municipiul Chişinău, spre exemplu, în sezonul rece 2012-2013, au fost înregistrate până la 26 de zile cu polei, iar în municipiul Bălţi şi în oraşul Cahul frecvenţa anuală a variat, în general, între 5 şi 15 zile.

148. Diferenţa dintre evidenţele AMMM şi cele ale IGSU reflectă rolurile instituţionale distincte ale celor două instituţii. AMMM monitorizează şi înregistrează fenomenele meteorologice periculoase, în timp ce IGSU raportează doar evenimentele care întrunesc criteriile legale pentru a fi clasificate drept SE. Această delimitare evidenţiază faptul că frecvenţa hazardului este semnificativ mai mare decât numărul SE raportate oficial şi subliniază necesitatea integrării datelor meteorologice în evaluarea riscurilor şi în planificarea măsurilor preventive.

Figura 29. Numărul zilelor cu polei înregistrate la cele 3 staţii meteorologice de referinţă Chişinău, Bălţi, Cahul

Sursa: AMMM, Date climatice istorice

149. Pagubele directe raportate de IGSU pentru aceste patru evenimente au totalizat aproximativ 2,6 milioane de lei, reprezentând o pondere nesemnificativă în totalul pagubelor asociate SE naturale. Cu toate acestea, impactul real al depunerilor de gheaţă este adesea subraportat, fiind asociat cu accidente rutiere şi pietonale, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, cu perturbarea transportului şi cu limitarea accesului la servicii esenţiale.

150. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la depunerile de gheaţă (polei, chiciură, lapoviţă). Zonele urbane, în special municipiul Chişinău, prezintă o vulnerabilitate ridicată din cauza densităţii infrastructurii şi a traficului intens. În mediul rural, depunerile de gheaţă pot genera întreruperi prelungite ale alimentării cu energie electrică şi dificultăţi de acces pentru serviciile de urgenţă. Persoanele vârstnice, copiii şi persoanele cu dizabilităţi sunt expuse în mod disproporţionat riscurilor asociate deplasării în condiţii de polei şi accesului limitat la servicii.

151. Analiza evidenţiază faptul că vulnerabilitatea este amplificată de infrastructura rutieră şi energetică învechită, de accesul inegal la echipamente de intervenţie şi de lipsa unor sisteme integrate de avertizare şi de răspuns la nivel local. Capacitatea de adaptare rămâne limitată, în special în localităţile cu resurse insuficiente pentru intervenţii rapide şi pentru menţinerea funcţionalităţii serviciilor esenţiale.

152. Prin urmare, reducerea riscurilor asociate depunerilor de gheaţă necesită consolidarea cooperării interinstituţionale, dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie, modernizarea infrastructurii vulnerabile şi întărirea capacităţilor locale de intervenţie. Integrarea acestui risc în planificarea locală şi sectorială poate contribui la diminuarea impactului asupra populaţiei şi a infrastructurii critice.

Tabelul 18

Măsuri recomandate pentru reducerea riscului

de polei, de chiciură şi de lapoviţă

Subsecţiunea a 10-a

Cutremure de pământ

153. Teritoriul Republicii Moldova este expus unui risc seismic semnificativ ca urmare a proximităţii faţă de zona seismogenă Vrancea, situată în curbura Carpaţilor din România. Cutremurele intermediare generate în această zonă, la adâncimi de aproximativ 70-180 km, se resimt pe întreg teritoriul ţării şi pot produce efecte importante, chiar dacă epicentrul este localizat în afara graniţelor naţionale. Conform Eurocodului 8, standardul european pentru proiectarea structurilor la acţiuni seismice, evenimentul seismic de referinţă pentru proiectarea construcţiilor în Republica Moldova corespunde unui cutremur cu magnitudinea Mw 7,9, perioada medie de revenire fiind de 475 de ani.

154. Impact socioeconomic la cutremure de pământ. Deşi cutremurele majore sunt evenimente rare, experienţa istorică demonstrează că potenţialul lor de a provoca pierderi umane şi materiale este ridicat. Cele mai importante evenimente seismice resimţite pe teritoriul Republicii Moldova au fost cutremurele vrâncene din 1940 (Mw 7,7), 1977 (Mw 7,4) şi 1986 (Mw 7,1), care au provocat distrugeri semnificative ale fondului construit şi victime omeneşti.

Harta 2. Distribuţia riscului seismic complex pe teritoriul Republicii Moldova

Sursa: Alcaz, A., Nicoară, I., Isicico, M., Troian, A. (2020).

Estimarea pierderilor posibile în caz de cutremur pentru localitatea Ungheni, Republica Moldova

155. Evaluările Institutului de Geologie şi Seismologie scot în evidenţă faptul că o parte semnificativă din clădirile existente aparţine claselor de vulnerabilitate seismică ridicată, acestea fiind construite înaintea aplicării standardelor moderne de proiectare antiseismică, în condiţiile nerespectării tehnologiilor de construcţie, ori în baza unor proiecte nereuşite. Un studiu realizat pentru raionul Ungheni estimează că un scenariu seismic similar evenimentului de referinţă (Mw 7,9) ar putea provoca distrugerea a aproximativ 3 910 clădiri, cu un bilanţ de circa 910 persoane rănite şi 32 de decese. Aceste estimări evidenţiază amploarea potenţială a impactului unui cutremur major asupra populaţiei şi a infrastructurii.

156. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la riscul seismic. Expunerea la riscul seismic este deosebit de ridicată în municipiul Chişinău, precum şi în raioanele Ungheni, Cahul şi Căuşeni, unde densitatea populaţiei şi concentrarea infrastructurii critice se suprapun cu intensităţi seismice estimate de 7-8 grade MSK. Vulnerabilitatea este amplificată de existenţa unui fond construit îmbătrânit, insuficient evaluat şi consolidat seismic, precum şi de lipsa hărţilor actualizate de microzonare pentru numeroase localităţi.

157. Capacitatea de adaptare şi de pregătire rămâne limitată. Programele sistematice de evaluare şi de consolidare a clădirilor vulnerabile sunt insuficient dezvoltate, iar integrarea riscului seismic în planificarea teritorială şi investiţională este neuniformă. Totodată, continuitatea funcţionării serviciilor esenţiale în situaţii de urgenţă necesită măsuri suplimentare de pregătire instituţională şi coordonare intersectorială.

158. Cutremurele majore pot afecta în mod disproporţionat persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate, inclusiv persoanele vârstnice, cele cu dizabilităţi, femeile însărcinate ş. a. În astfel de situaţii, accesul la adăpost, la suport psihosocial şi la servicii esenţiale de sănătate poate fi perturbat. Prin urmare, măsurile de pregătire şi de răspuns la riscul seismic trebuie să integreze explicit şi nevoile grupurilor vulnerabile.

159. În concluzie, deşi cutremurele au o probabilitate redusă de manifestare, ele reprezintă unul dintre hazardurile cu cel mai mare potenţial de impact asupra Republicii Moldova. Reducerea vulnerabilităţii structurale, actualizarea informaţiilor privind hazardul seismic, consolidarea capacităţii instituţionale şi creşterea nivelului de pregătire a populaţiei constituie priorităţi esenţiale pentru diminuarea riscurilor asociate.

Tabelul 19

Măsuri recomandate pentru atenuarea impactului în caz de cutremur

Subsecţiunea a 11-a

Alunecări de teren, surpări, eroziunea solurilor

160. Alunecările de teren reprezintă procese de deplasare gravitaţională a maselor de sol şi de rocă pe versanţi, favorizate de condiţiile geologice locale, de excesul de umiditate, de regimul apelor subterane şi de intervenţiile antropice asupra terenului. Cu toate că au o manifestare geografică limitată în Republica Moldova, acestea pot produce efecte importante asupra locuinţelor, a infrastructurii, a terenurilor agricole şi a siguranţei comunităţilor expuse.

161. În perioada 2010-2024, au fost înregistrate 8 SE asociate alunecărilor de teren, reprezentând aproximativ 0,6 % din totalul SE naturale raportate. Evenimentele au fost consemnate în anii 2010, 2013, 2018, 2023 şi 2024, fără a evidenţia o tendinţă clară de evoluţie în timp, aşa cum reiese din figura 30.

Figura 30. Numărul alunecărilor de teren produse în perioada 2010-2024 şi pagubele aferente

Sursa: IGSU, Analiza Situaţiilor Excepţionale, 2010-2024

"https://dse.md/sites/default/files/statistic_documents/Analiza%20SE%202010-2024.pdf"

162. Eroziunea solurilor reprezintă un proces gradual, dar extins, de degradare a terenurilor, determinat de acţiunea apei, de reducerea vegetaţiei de protecţie şi de aplicarea unor practici agricole necorespunzătoare. Spre deosebire de alunecările de teren, eroziunea are o evoluţie lentă şi difuză, însă afectează suprafeţe mult mai mari decât acestea şi generează efecte cumulative asupra productivităţii agricole şi a funcţiilor ecosistemice.

163. Datele disponibile arată că suprafaţa agricolă afectată de eroziune a crescut de la 28,7 % din totalul terenurilor agricole în anul 1965 la aproximativ 49 % în anul 2020. Astfel, aproape jumătate din terenurile agricole ale Republicii Moldova sunt expuse, în diferite grade, proceselor de eroziune, în special în zonele colinare şi în cele cu un grad redus de împădurire (figura 30).

164. Impactul socioeconomic al alunecărilor de teren, al surpărilor şi al eroziunii solurilor. La nivel naţional, impactul economic direct al alunecărilor de teren rămâne relativ redus. În perioada 2010-2024, pagubele raportate au constituit aproximativ 4,6 milioane de lei, reprezentând circa 0,02 % din totalul pierderilor asociate SE naturale. Cu toate acestea, anumite evenimente locale pot avea consecinţe importante asupra infrastructurii şi a terenurilor agricole, după cum demonstrează situaţia din anul 2023, când au fost înregistrate pierderi de peste 2,2 milioane de lei.

165. În cazul eroziunii solurilor, impactul economic este mai dificil de cuantificat, deoarece se manifestă gradual şi cumulativ. Printre efectele principale se numără reducerea fertilităţii solului, diminuarea productivităţii agricole, colmatarea lacurilor şi a acumulărilor de apă, degradarea infrastructurii rurale şi creşterea vulnerabilităţii economice a gospodăriilor dependente de agricultură.

Figura 31. Zonă afectată de eroziune pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 1965-2020 (ha)

Sursa: Agenţia de Mediu

166. Vulnerabilitate, expunere şi capacitate de adaptare la alunecările de teren, la surpări şi la eroziunea solurilor. Conform platformei INFORM Moldova (2023), expunerea la alunecări de teren este neuniform distribuită la nivel teritorial. Cele mai ridicate niveluri de risc sunt înregistrate în raioanele Cahul, Leova, Edineţ şi Anenii Noi, caracterizate prin relief colinar şi prin condiţii geologice favorabile instabilităţii versanţilor. În aceste zone, vulnerabilitatea este amplificată de nivelurile moderate sau ridicate ale dezvoltării socioeconomice deficitare, precum şi de capacitatea limitată de intervenţie şi de întreţinere a infrastructurii.

167. Eroziunea solurilor are drept consecinţe diminuarea fertilităţii terenurilor şi reducerea producţiei agricole, afectând în special gospodăriile mici, cu acces limitat la măsuri de conservare a solului şi la tehnologii adaptate. Totodată, degradarea progresivă a terenurilor poate accentua instabilitatea versanţilor şi amplifica riscul producerii alunecărilor şi surpărilor locale. Printre măsurile eficiente de reducere a riscurilor se numără lucrările de drenaj, stabilizarea versanţilor, terasarea şi utilizarea speciilor vegetale autohtone pentru stabilizarea şi consolidarea solurilor şi a versanţilor.

168. Deşi localizate geografic, alunecările de teren pot genera efecte sociale semnificative, inclusiv afectarea locuinţelor, întreruperea accesului la infrastructură şi pierderea temporară sau permanentă a mijloacelor de trai. În comunităţile cu resurse limitate, aceste efecte pot contribui la intensificarea mobilităţii populaţiei şi la accentuarea proceselor de depopulare rurală.

169. În acest context, gestionarea riscului asociat alunecărilor de teren şi eroziunii solurilor necesită o abordare integrată, care să combine măsurile structurale de stabilizare cu instrumente de planificare teritorială, de conservare a solurilor şi de protecţie socială. Identificarea zonelor cu risc ridicat, limitarea dezvoltării în arealele expuse şi consolidarea capacităţilor locale de intervenţie reprezintă condiţii esenţiale pentru reducerea vulnerabilităţii pe termen lung.

Tabelul 20

Măsuri de reducere a riscurilor de alunecări de teren

Subsecţiunea a 12-a

Riscuri biologico-sociale

170. Schimbările climatice, degradarea ecosistemelor şi presiunile socio-economice pot amplifica riscurile biologico-sociale care afectează sănătatea publică în Republica Moldova. Fenomene precum valurile de căldură, variaţiile extreme ale precipitaţiilor, inundaţiile şi secetele prelungite influenţează condiţiile de transmitere a agenţilor patogeni, calitatea apei şi a alimentelor, precum şi continuitatea serviciilor esenţiale şi pot declanşa sau agrava epidemii, boli zoonotice şi focare de intoxicaţii alimentare. În acelaşi timp, infrastructura medicală, sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare şi lanţurile de aprovizionare devin vulnerabile la şocurile naturale, ceea ce poate perturba furnizarea serviciilor de bază, în special în comunităţile rurale şi în rândul grupurilor deja vulnerabile.

171. Degradarea ecosistemelor, inclusiv defrişarea, pierderea habitatelor şi poluarea resurselor de apă, reduce capacitatea naturală de autoreglare şi de filtrare a mediului, crescând expunerea populaţiei la boli transmise prin apă, vectori sau animale. În acest context, abordarea “o singură sănătate” (One Health), promovată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (denumită în continuare OMS)şi de către partenerii internaţionali ai Republicii Moldova, oferă cadrul integrat necesar pentru a gestiona interdependenţele dintre sănătatea populaţiei, sănătatea animalelor şi starea ecosistemelor.

172. În perioada 2010-2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 110 SE cu caracter biologico-social, soldate cu 20 de decese şi cu peste 1 500 de persoane spitalizate, confirmând relevanţa acestor riscuri pentru securitatea sanitară naţională. Consolidarea supravegherii epidemiologice, modernizarea infrastructurii de laborator, integrarea mecanismelor de avertizare timpurie şi întărirea cooperării interinstituţionale reprezintă condiţii esenţiale pentru dezvoltarea unui sistem de sănătate rezilient.

173. Conform Hotărârii Guvernului nr.1076/2010 cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, categoria “situaţii excepţionale cu caracter biologico-social” include boli contagioase ale oamenilor (izbucniri epidemice, epidemii şi pandemii); intoxicaţii alimentare sau cauzate de consumul apei contaminate; boli contagioase la animalele domestice sau sălbatice; atacuri masive ale dăunătorilor şi boli ale plantelor.

174. Profilul bolilor contagioase la oameni. Riscurile epidemiologice asociate bolilor transmisibile vizează atât agenţii patogeni cunoscuţi, cât şi evenimente cu etiologie necunoscută, care pot afecta semnificativ sănătatea populaţiei şi funcţionarea sistemului medical. Exemple relevante sunt pandemia de COVID-19, epidemiile periodice de rujeolă şi alte focare cu potenţial epidemic. Evaluarea acestor riscuri contribuie la aprecierea capacităţilor naţionale de supraveghere, de prevenire şi de control epidemiologic.

175. Conform clasificatorului utilizat de IGSU, SE biologico-sociale asociate bolilor contagioase la oameni includ:

175.1. cazuri unice de îmbolnăvire cu boli exotice şi contagioase deosebit de periculoase;

175.2. cazuri de îmbolnăvire în grup cu boli contagioase periculoase;

175.3. izbucniri epidemice;

175.4. epidemii;

175.5. pandemii şi situaţii determinate de boli contagioase cu etiologie nestabilită.

176. Morbiditate generală a populaţiei. Analiza prevalenţei şi a incidenţei bolilor transmisibile în perioada 2014-2024 indică asupra unei evoluţii relativ stabile pe termen lung. Prevalenţa totală s-a menţinut, în general, între 2,8 şi 3 milioane de cazuri anual, iar incidenţa între 880 de mii şi 1,1 milioane de cazuri noi. Scăderile înregistrate în perioada 2020-2021 şi revenirea ulterioară reflectă perturbările generate de pandemia de COVID-19 asupra accesului la servicii medicale, a procesului de diagnosticare şi a comportamentului populaţiei privind solicitarea asistenţei medicale.

177. Bolile infecţioase şi parazitare reprezintă o proporţie relativ constantă a morbidităţii generale, însă această stabilitate aparentă poate ascunde variaţii importante, determinate de focare locale, de epidemii sezoniere şi de vulnerabilităţi persistente în domeniul siguranţei apei şi a alimentelor. Aceste aspecte sunt relevante pentru planificarea măsurilor de gestionare a riscurilor biologico-sociale.

Figura 32. Incidenţa bolnavilor aflaţi în evidenţă cu diagnostic stabilit pentru prima dată

Sursa: BNS şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică

178. Morbiditatea generală prin boli infecţioase. Datele privind morbiditatea populaţiei prin boli infecţioase evidenţiază faptul că bolile intestinale rămân categoria predominantă, reflectând vulnerabilităţi persistente în domeniul igienei, al siguranţei alimentare şi al calităţii apei. Scarlatina şi scabia continuă să înregistreze niveluri semnificative, în special, în colectivităţile de copii, sugerând o transmitere comunitară activă şi necesitatea consolidării măsurilor de prevenire, situaţie ilustrată de figura 33.

179. Fluctuaţiile observate în perioada 2020-2022 sunt compatibile cu schimbările comportamentale şi cu reorganizarea serviciilor medicale în contextul pandemiei de COVID-19. Aceste tendinţe evidenţiază importanţa consolidării supravegherii epidemiologice, dezvoltării capacităţilor de laborator şi asigurării unor mecanisme eficiente de răspuns rapid la focare.

Figura 33. Morbiditatea populaţiei cauzată de boli infecţioase pe boli, indicatori şi ani (nr.de cazuri)

Sursa: BNS

180. Morbiditatea copiilor prin boli infecţioase. Datele privind morbiditatea populaţiei prin boli infecţioase arată că gripa şi infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare prevalează în mod constant asupra altor maladii infecţioase, fiind urmate de bolile infecţioase intestinale. Enteritele, colitele şi gastroenteritele au înregistrat valori ridicate în anumiţi ani, depăşind 9 000 de cazuri în 2018 şi 15 558 de cazuri în 2021, ceea ce sugerează vulnerabilităţi asociate calităţii apei, igienei, siguranţei alimentare şi continuităţii serviciilor esenţiale.

181. Totodată, infecţiile intestinale acute provocate de agenţi nedeterminaţi au prezentat creşteri importante, depăşind 28 000 de cazuri în 2021, ceea ce poate reflecta atât limitări ale capacităţilor de diagnostic, cât şi modificări ale condiţiilor de mediu şi ale comportamentului de consum. Oscilaţiile accentuate ale incidenţei indică asupra sensibilităţii sporite a populaţiei pediatrice la perturbările ecosistemice şi la deficienţele infrastructurii sanitare.

182. Datele disponibile sugerează existenţa unor asocieri între perioadele marcate de şocuri sanitare sau climatice şi creşterea numărului cazurilor de îmbolnăviri de anumite maladii infecţioase. Totuşi, informaţiile colectate de Biroul Naţional de Statistică (denumit în continuare BNS) şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (denumită în continuare ANSP) nu permit stabilirea unor relaţii statistice directe între indicatorii climatici specifici şi evoluţia diferitelor patologii. Pot fi formulate ipoteze plauzibile privind influenţa factorilor de mediu, însă acestea necesită investigaţii suplimentare.

183. Reapariţia unor boli evitabile prin vaccinare precum rujeola sau tusea convulsivă, precum şi persistenţa hepatitei A şi a altor infecţii transmisibile confirmă existenţa unor vulnerabilităţi structurale, care justifică integrarea în prezentul Program a măsurilor intersectoriale privind supravegherea epidemiologică, consolidarea diagnosticării, siguranţa alimentară şi rezilienţa climatică a instituţiilor educaţionale şi a comunităţilor.

Figura 34. Morbiditatea copiilor pe boli infecţioase şi pe ani (număr de cazuri)

Sursa: BNS

Figura 35. Acoperirea vaccinală a copiilor pe boli, vârstă şi ani (%)

Sursa: BNS

184. Vaccinarea ca măsură de prevenire a propagării bolilor infecţioase. Datele privind acoperirea vaccinală prezentate în figura 35 evidenţiază faptul că Republica Moldova a menţinut, pentru o perioadă îndelungată, niveluri ridicate de imunizare, de peste 95 % pentru majoritatea antigenelor incluse în Programul Naţional de Imunizări. Cu toate acestea, începând cu perioadele 2009-2010 şi, ulterior, 2018-2020, se observă o diminuare graduală a acoperirii vaccinale pentru unele boli transmisibile, inclusiv pentru rujeolă, rubeolă, tuse convulsivă şi hepatita B.

185. Această tendinţă coincide cu reapariţia sau intensificarea unor focare epidemice şi cu creşterea morbidităţii prin anumite boli, care pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola (în 2019 şi ulterior, în 2024), precum şi cu fluctuaţii importante ale incidenţei scarlatinei, varicelei şi infecţiilor respiratorii în rândul copiilor.

186. Din perspectiva managementului riscurilor biologico-sociale, diminuarea acoperirii vaccinale reduce imunitatea colectivă şi sporeşte vulnerabilitatea populaţiei la izbucniri epidemice, în special într-un context caracterizat prin mobilitate crescută a populaţiei, schimbări climatice, presiuni asupra sistemului de sănătate şi apariţia unor agenţi patogeni emergenţi sau reemergenţi. În acelaşi timp, aceasta reflectă fragilităţi ale sistemului de prevenţie, asociate cu dificultăţi de comunicare privind vaccinarea, cu accesul inegal la servicii, cu constrângeri logistice şi cu deficit de personal medical.

187. Corelarea datelor privind vaccinarea cu evoluţia morbidităţii sugerează existenţa unui risc structural, şi anume, în lipsa unor intervenţii adecvate, continuarea tendinţei de reducere a imunizării poate favoriza creşterea frecvenţei bolilor transmisibile cu potenţial epidemic şi cu impact sever asupra sănătăţii copiilor şi a altor grupuri vulnerabile.

188. În acest context, prezentul Program urmăreşte consolidarea măsurilor preventive prin întărirea supravegherii epidemiologice, dezvoltarea sistemelor digitale de evidenţă a vaccinărilor, campanii de informare bazate pe dovezi şi îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale pentru creşterea încrederii populaţiei în imunizare.

189. Calitatea apei, epurarea apelor uzate şi riscurile biologico-sociale. Calitatea apei şi gestionarea apelor uzate reprezintă factori determinanţi ai securităţii sanitare şi influenţează direct dinamica bolilor transmisibile, a toxiinfecţiilor alimentare, a hepatitelor virale şi a bolilor intestinale acute.

190. Analiza datelor pentru perioada 2005-2024 evidenţiază o situaţie mixtă, caracterizată prin anumite progrese în dezvoltarea infrastructurii, care coexistă cu vulnerabilităţi persistente, susceptibile de agravare în contextul schimbărilor climatice şi al fenomenelor meteorologice extreme.

191. În perioada 2016-2022, volumul total al apelor uzate, evacuate în sistemul public de canalizare, s-a menţinut relativ constant, între aproximativ 650 şi 710 milioane m³ anual. Totuşi, numai o parte redusă din acest volum a fost epurată conform normelor aplicabile, în timp altă parte a rămas insuficient tratată sau netratată.

192. Valorile semnificativ reduse raportate pentru anii 2023-2024 par să reflecte modificări metodologice sau de raportare, nefiind compatibile cu tendinţele istorice şi cu capacităţile instalate.

Figura 36. Volumul total al apelor uzate evacuate în sistemul public de

canalizare şi volumul total al apelor uzate epurate (mii m³)

Sursa: BNS, Raportul statistic nr.1 apeduct-canalizare

193. În ceea ce priveşte infrastructura, numărul staţiilor de epurare a crescut de la aproximativ 85 în 2016 la circa 125 în 2024, iar numărul staţiilor funcţionale a crescut corespunzător. Cu toate acestea, gradul de modernizare, eficienţa tehnologică şi capacitatea de operare rămân insuficiente.

194. Persistenţa evacuării unor volume importante de ape insuficient tratate reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru sănătatea publică. În cazul unor inundaţii, al secetelor severe sau al avariilor infrastructurii, riscul contaminării surselor de apă potabilă creşte, favorizând apariţia focarelor de boli enterice şi a altor evenimente epidemiologice.

Figura 37. Numărul total al staţiilor de epurare a apelor uzate şi al staţiilor de epurare în funcţiune (unităţi)

Sursa: BNS, Raportul statistic nr.1 apeduct-canalizare

195. Poluanţi evacuaţi în corpurile de apă. Datele privind evacuarea poluanţilor indică prezenţa persistentă a unor încărcări importante cu nutrienţi şi cu substanţe chimice, inclusiv cu compuşi ai azotului şi ai fosforului, asociaţi atât cu evacuările de ape uzate, cât şi cu scurgerile provenite din activităţi agricole.

196. Prezenţa constantă a produselor petroliere sugerează existenţa unor surse recurente de poluare industrială sau urbană. Aceste substanţe contribuie la eutrofizarea corpurilor de apă şi reduc calitatea apei brute utilizate pentru alimentarea populaţiei, crescând riscul apariţiei bolilor enterice, în special în perioadele cu temperaturi ridicate, când încărcarea microbiologică a apei poate creşte.

Figura 38. Evacuarea unor substanţe poluante cu apele reziduale în obiectivele acvatice de suprafaţă pe substanţe şi pe ani

Sursa: BNS şi AN “Apele Moldovei”

197. Sursele de apă potabilă – o vulnerabilitate majoră pentru sănătatea publică. Analiza probelor de apă relevă existenţa unor vulnerabilităţi persistente atât în cazul sistemelor centralizate, cât şi al celor descentralizate de alimentare cu apă.

198. În sistemele centralizate, o proporţie semnificativă a probelor analizate prezintă abateri de la normele sanitaro-chimice, ceea ce sugerează provocări asociate captării, tratării şi distribuţiei apei.

Figura 39. Probe din componentele mediului examinate la parametrii sanitaro-chimici

(surse centralizate de alimentare cu apă)

Sursa: BNS şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică

199. În cazul surselor descentralizate precum fântânile şi puţurile individuale, nivelul neconformităţilor este considerabil mai ridicat, indicând un risc sanitar sporit pentru populaţia care depinde de aceste surse.

Figura 40. Probe din componentele mediului examinate la parametrii sanitaro-chimici

(surse descentralizate de alimentare cu apă)

Sursa: BNS şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică

200. Această situaţie afectează în mod disproporţionat comunităţile rurale, pentru care accesul la sisteme centralizate este limitat. Consumul apei contaminate poate favoriza apariţia hepatitei virale A, a bolilor diareice acute, a parazitozelor şi a altor afecţiuni transmisibile. În contextul secetelor repetate, reducerea debitelor şi concentrarea poluanţilor pot accentua aceste riscuri, transformându-le într-o vulnerabilitate structurală pentru sănătatea publică.

201. În ceea ce priveşte calitatea solului şi a aerului, se evidenţiază episoade periodice de depăşire a normelor sanitare, asociate atât cu surse locale de poluare, cât şi cu limitări ale monitorizării. Deşi impactul direct asupra sănătăţii publice este mai redus comparativ cu riscurile asociate apei potabile, poluarea solului şi a aerului contribuie la creşterea incidenţei bolilor respiratorii, a alergiilor şi a altor afecţiuni cronice. În combinaţie cu valurile de căldură şi cu alţi factori climatici, aceste presiuni pot amplifica efectele asupra grupurilor vulnerabile, inclusiv asupra copiilor, a vârstnicilor şi a persoanelor cu afecţiuni preexistente.

202. Boli zoonotice cu potenţial de transmitere la om. Datele privind bolile zoonotice în perioada 2012-2024 evidenţiază un profil epidemiologic caracterizat prin evoluţii ciclice şi reemergenţe periodice. Rabia rămâne una dintre principalele zoonoze monitorizate, cu valori ridicate în anii 2013-2015 (până la 167 de cazuri), urmate de o scădere în perioada 2016-2017 şi de noi creşteri după anul 2018. În anul 2024, au fost raportate 14 focare la animalele domestice şi un focar în fauna sălbatică, ceea ce confirmă persistenţa riscului şi necesitatea menţinerii măsurilor de supraveghere şi de control.

203. Antraxul continuă să se manifeste sporadic, cu un număr redus de cazuri, însă prezenţa sa justifică menţinerea mecanismelor de monitorizare şi de intervenţie rapidă.

204. În cazul gripei aviare, după o perioadă cu incidenţă redusă, se observă o creştere a numărului de focare în ultimii ani, ceea ce evidenţiază necesitatea consolidării măsurilor de supraveghere epidemiologică, în special în contextul circulaţiei virusurilor în populaţiile de păsări sălbatice migratoare. Aceste evoluţii confirmă importanţa unei abordări integrate de tip “o singură sănătate”, care să asigure coordonarea dintre sectoarele sănătăţii animale, sănătăţii publice şi protecţiei mediului.

Figura 41. Boli zoonotice cu potenţial de transmitere la om în perioada 2013-2024

Sursa: Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA)

205. Impactul economic al epizootiilor. În perioada 2013-2025, epizootiile au generat pierderi economice importante, reflectate prin sacrificarea unui număr foarte mare de animale din motive sanitar-veterinare şi de biosecuritate. Cele mai afectate au fost efectivele de porcine, ceea ce confirmă impactul major al focarelor de pestă porcină africană asupra sectorului zootehnic şi a securităţii economice a exploataţiilor agricole.

206. Pierderile s-au concentrat în anumite raioane, afectând în special fermele mici şi mijlocii şi diminuând capacitatea economică a gospodăriilor rurale. Aceste evoluţii evidenţiază necesitatea consolidării măsurilor de biosecuritate, a supravegherii epidemiologice veterinare şi a mecanismelor de răspuns rapid la focare, în vederea reducerii vulnerabilităţii economice şi a limitării riscului de propagare a bolilor.

Figura 42. Numărul animalelor sacrificate în urma depistărilor unor boli în perioada 2013-2025

Sursa: ANSA

207. Acţiuni de profilaxie a bolilor infecţioase la animale. Acţiunile de profilaxie a bolilor infecţioase la animale întreprinse în perioada 2022-2025 au variat în funcţie de măsurile sanitar-veterinare strategice aprobate anual. În fiecare an, prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (denumită în continuare ANSA), sunt aprobate Planul acţiunilor sanitar veterinare strategice obligatorii, finanţate din bugetul de stat, precum şi Programul acţiunilor strategice de supraveghere, profilaxie şi combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii bolilor de la animale la om şi de protecţie a mediului.

208. Datele indică aproximativ 660 000 de acţiuni de profilaxie în anul 2022, 430 000 în 2023, 230 000 în 2024 şi 180 000 în 2025. Evoluţia descendentă este influenţată inclusiv de modificarea modalităţii de implementare a campaniilor de vaccinare antirabică în fauna sălbatică. Astfel, în anul 2022 au fost desfăşurate două campanii de vaccinare antirabică prin distribuire aeriană, în cadrul cărora au fost repartizate 1 152 000 de momeli vaccinale. În schimb, în anii 2024-2025 distribuirea s-a realizat exclusiv prin metoda manuală, fiind utilizate câte 100 000 de momeli vaccinale anual.

209. Aceste date arată faptul că reducerea volumului acţiunilor de profilaxie raportate în perioada 2024-2025 este determinată inclusiv de imposibilitatea efectuării distribuirii aeriene a momelilor vaccinale şi de particularităţile programelor anuale de supraveghere, de profilaxie şi de combatere a bolilor implementate.

Figura 43. Vaccinări efectuate pe ani în perioada 2022-2025

Sursa: ANSA

210. Intoxicaţiile alimentare şi siguranţa alimentară. Evoluţia intoxicaţiilor alimentare evidenţiază o diminuare semnificativă a numărului de cazuri în perioada pandemiei de COVID-19, urmată de o revenire graduală la situaţia dinaintea pandemiei, în anii următori. Reducerea observată în perioada restricţiilor sanitare este asociată, probabil, diminuării mobilităţii populaţiei şi limitării activităţilor din sectorul alimentaţiei publice.

211. Deşi valorile recente sunt inferioare celor înregistrate înainte de pandemie, persistenţa cazurilor confirmă necesitatea consolidării mecanismelor de control al siguranţei alimentare, a trasabilităţii produselor şi a capacităţilor de comunicare şi de gestionare a riscurilor alimentare.

212. Controale fitosanitare şi reziduuri de pesticide. Activităţile de monitorizare fitosanitară desfăşurate în ultimii ani evidenţiază o creştere a numărului de probe analizate şi a capacităţii de control a autorităţilor competente. Totuşi, depistarea unui număr relevant de cazuri neconforme (30 de probe interne şi 57 de probe la frontieră) atât pe piaţa internă, cât şi la frontieră denotă persistenţa unor vulnerabilităţi în lanţurile de producţie, de distribuţie şi de import ale produselor alimentare de origine vegetală.

213. În ansamblu, datele disponibile evidenţiază un profil complex al riscurilor biologico-sociale asociate lanţului alimentar, caracterizat prin reapariţia periodică a unor zoonoze majore, volatilitatea intoxicaţiilor alimentare, pierderi economice generate de epizootii şi diminuarea capacităţii preventive în anumite segmente ale sistemului sanitar-veterinar. Aceste constatări evidenţiază necesitatea consolidării infrastructurii de laborator, dezvoltării sistemelor digitale de trasabilitate şi implementării unor mecanisme eficiente de identificare şi de retragere a produselor neconforme ca elemente esenţiale pentru prevenirea riscurilor biologico-sociale.

214. Capacităţi tehnice şi operaţionale ale ANSA. Capacitatea de supraveghere şi de laborator prezintă anumite limitări în raport cu complexitatea riscurilor actuale, în special în contextul SE şi al riscurilor emergente. Laboratoarele Agenţiei de Mediu se confruntă cu provocări legate de utilizarea echipamentelor învechite, cu acoperirea incompletă a indicatorilor de monitorizare, cu deficit de personal şi cu un volum redus de probe analizate în ultimii ani. În acelaşi timp, în cadrul abordării integrate “o singură sănătate”, laboratoarele ANSP şi ale ANSA sunt parte a sistemului naţional de supraveghere, dispunând de infrastructură de laborator la nivel naţional şi teritorial, precum şi de echipamente analitice performante, adecvate domeniilor lor de competenţă, asigurând funcţionalitatea în regim de rutină. Totuşi, în cazul situaţiilor de urgenţă, al instituirii stării de alertă sau în contextul apariţiei unor riscuri emergente cu impact extins, volumul şi diversitatea solicitărilor analitice pot depăşi capacităţile operaţionale existente la nivelul sistemului, generând presiuni suplimentare asupra resurselor umane, logistice şi analitice disponibile.

215. Datele disponibile arată că sistemul naţional de control sanitar-veterinar şi fitosanitar dispune de capacităţi operaţionale funcţionale şi de o experienţă considerabilă în gestionarea riscurilor biologico-sociale. În anul 2024, ANSA a realizat peste 20 650 de controale oficiale, cu un grad de executare a planului anual de 99,15 %, ceea ce demonstrează existenţa unui sistem instituţional activ şi bine organizat.

216. Cu toate acestea, persistă constrângeri importante privind resursele umane şi infrastructura tehnică. ANSA funcţionează cu 992 angajaţi dintr-un necesar estimat la 1 194, cele mai mari deficite fiind înregistrate la nivelul subdiviziunilor teritoriale şi al posturilor de control la frontieră, aspect care poate afecta rapiditatea răspunsului în situaţii de risc epizootic sau alimentar.

217. Capacitatea de laborator necesită investiţii suplimentare pentru a răspunde eficient riscurilor emergente şi cerinţelor moderne de monitorizare. În anul 2024 au fost acreditate şase metode noi de analiză, iar în cadrul Programului naţional de monitorizare şi supraveghere în domeniul siguranţei alimentelor, sănătăţii plantelor şi calităţii produselor de uz fitosanitar, hranei pentru animale şi medicamentelor de uz veterinar au fost investigate peste 10 995 de probe, reprezentând aproximativ 95 % din planul anual. Totuşi, o parte a investigaţiilor continuă să fie realizate cu echipamente care necesită modernizare şi în condiţiile unei infrastructuri tehnice insuficient adaptate volumului şi complexităţii probelor investigate.

218. În ansamblu, analiza capacităţilor instituţionale evidenţiază trei vulnerabilităţi majore, care influenţează gestionarea riscurilor biologico-sociale:

218.1. deficitul de personal specializat, în special la nivel teritorial şi la frontieră;

218.2. necesitatea modernizării infrastructurii de laborator şi a extinderii capacităţilor de diagnostic;

218.3. interoperabilitate incompletă între sistemele informaţionale ale instituţiilor implicate în supravegherea şi în gestionarea riscurilor.

219. Abordarea acestor constrângeri reprezintă o condiţie esenţială pentru consolidarea sistemului naţional de avertizare timpurie, pentru creşterea eficienţei intervenţiilor şi dezvoltarea unei abordări integrate de tip “o singură sănătate”.

220. Prognoza evoluţiei riscurilor naturale şi biologico-sociale în lipsa intervenţiei. În absenţa unor intervenţii coordonate şi sistemice, riscurile naturale şi biologico-sociale din Republica Moldova sunt susceptibile să evolueze în direcţia intensificării, extinderii teritoriale şi a unui impact socioeconomic crescut. Analiza tendinţelor recente, coroborată cu previziunile climatice şi epidemiologice disponibile, indică un scenariu în care vulnerabilităţile existente se vor amplifica, iar capacitatea instituţională actuală poate deveni insuficientă pentru a răspunde presiunilor cumulative.

221. Riscuri climatice şi hidrometeorologice. Fără investiţii în prevenire şi în adaptare, există probabilitatea creşterii frecvenţei episoadelor severe de secetă şi a reducerii intervalelor dintre acestea. Intensificarea deficitului hidric va afecta producţia agricolă, disponibilitatea resurselor de apă potabilă şi funcţionarea ecosistemelor. În paralel, valurile de căldură vor deveni mai persistente şi mai frecvente, accentuând mortalitatea în rândul populaţiilor vulnerabile şi sporind incidenţa afecţiunilor cardiovasculare, respiratorii şi enterice. Fenomenele meteorologice extreme vor creşte probabilitatea producerii inundaţiilor rapide şi vor accelera procesele de eroziune a solului, afectând infrastructura publică şi agricolă. În lipsa intervenţiilor, degradarea terenurilor riscă să devină ireversibilă în anumite areale, generând inclusiv presiuni migratorii suplimentare.

222. Riscuri asociate calităţii apei şi managementului apelor uzate. Menţinerea stării actuale a infrastructurii de captare, de tratare şi de epurare a apei constituie un risc major pentru sănătatea publică. Există riscul reducerii ponderii apelor uzate tratate conform normelor şi al creşterii contaminării surselor de apă de suprafaţă şi subterane. Sursele descentralizate utilizate preponderent în mediul rural vor continua să prezinte vulnerabilităţi sanitare importante. Evenimentele hidrometeorologice extreme pot amplifica poluarea bacteriologică şi chimică, favorizând izbucnirea unor focare de hepatită A, de boli diareice acute şi de alte infecţii enterice.

223. Riscuri biologico-sociale şi epidemiologice. În lipsa investiţiilor în supravegherea epidemiologică, în digitalizare, în prevenţie şi în implementarea abordării “o singură sănătate”, Republica Moldova riscă să se confrunte cu reemergenţa unor boli transmisibile controlabile. Scăderea continuă a acoperirii vaccinale constituie un factor major de risc pentru apariţia unor focare de rujeolă, rubeolă sau tuse convulsivă. Schimbările climatice, degradarea ecosistemelor şi mobilitatea populaţiei pot favoriza transmiterea bolilor intestinale şi a zoonozelor, în special în rândul grupurilor vulnerabile. Persistenţa circulaţiei unor agenţi zoonotici poate genera epizootii recurente, cu consecinţe economice importante pentru gospodării şi sectoarele productive.

224. Riscuri socioeconomice şi teritoriale. Fără intervenţii la nivel local şi fără consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale, vulnerabilitatea comunităţilor rurale se va accentua. Expunerea infrastructurii critice la fenomene climatice extreme va genera daune repetate, costuri sporite de reparaţie şi întreruperi ale serviciilor esenţiale. Această presiune cumulată poate accelera migraţia internă şi externă, contribuind la pierderea capitalului uman şi la accentuarea dezechilibrelor demografice regionale.

225. Riscuri instituţionale şi de guvernanţă. Fără investiţii în capacitatea instituţională şi în infrastructura critică de supraveghere, sistemul de management al riscurilor va rămâne fragmentat şi predominant reactiv. Lipsa interoperabilităţii dintre sistemele informaţionale ale instituţiilor relevante va continua să întârzie detectarea timpurie a riscurilor şi să afecteze calitatea procesului decizional. Capacitatea insuficientă a laboratoarelor poate prelungi întârzierile în identificarea agenţilor patogeni şi a contaminanţilor, iar absenţa unei abordări integrate de tip “o singură sănătate” va limita capacitatea ţării de a preveni şi de a gestiona eficient crizele aflate la interfaţa dintre sănătatea umană, sănătatea animală şi ecosisteme.

226. În concluzie, în lipsa intervenţiei, riscurile naturale şi biologico-sociale sunt susceptibile să evolueze într-o manieră cumulativă şi accelerată, cu efecte directe asupra sănătăţii populaţiei, economiei rurale, calităţii mediului şi rezilienţei infrastructurii. Amplificarea acestor riscuri justifică adoptarea urgentă a măsurilor prevăzute în prezentul Program şi consolidarea durabilă a capacităţilor de coordonare şi de răspuns interinstituţional.

Secţiunea a 8-a

Concluzii ale analizei de situaţie

Subsecţiunea 1

Probleme rezultate din analiza situaţiei riscurilor

naturale şi biologico-sociale

227. Intensificarea riscurilor climatice şi hidrometeorologice. Analiza evidenţiază o creştere a frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme, în special a secetelor, valurilor de căldură, ploilor torenţiale, grindinei şi inundaţiilor locale. Aceste fenomene afectează direct securitatea alimentară, disponibilitatea resurselor de apă, productivitatea agricolă şi funcţionarea infrastructurii critice. Tendinţele climatice actuale indică o amplificare a vulnerabilităţilor existente şi o creştere a costurilor economice şi sociale asociate dezastrelor naturale.

228. Degradarea ecosistemelor şi a resurselor naturale. Procesele de degradare a solurilor, eroziunea, alunecările de teren, reducerea capacităţii ecosistemelor forestiere şi diminuarea funcţiilor naturale de reglare a apei contribuie la creşterea vulnerabilităţii teritoriului. Aceste procese reduc rezilienţa comunităţilor şi sporesc expunerea la riscuri naturale, afectând în special zonele rurale şi terenurile agricole.

229. Vulnerabilităţi persistente privind resursele de apă şi infrastructura de apă-canalizare. Calitatea necorespunzătoare a apei, nivelul redus de epurare a apelor uzate şi gradul ridicat de neconformitate a surselor descentralizate de alimentare cu apă reprezintă factori majori de risc pentru sănătatea publică şi pentru mediu. Schimbările climatice şi fenomenele hidrometeorologice extreme amplifică riscurile de contaminare a surselor de apă şi de apariţie a bolilor asociate consumului de apă nesigură.

230. Creşterea vulnerabilităţilor biologico-sociale şi epidemiologice. Analiza relevă persistenţa unor riscuri epidemiologice asociate bolilor transmisibile, inclusiv reapariţia unor boli prevenibile prin vaccinare şi fluctuaţiile semnificative ale bolilor infecţioase în rândul copiilor. Tendinţele observate indică vulnerabilităţi ale sistemului de prevenire şi de supraveghere epidemiologică, amplificate ca rezultat al schimbărilor climatice, al mobilităţii populaţiei şi al presiunii asupra sistemului de sănătate.

231. Persistenţa riscurilor zoonotice şi a vulnerabilităţilor în domeniul siguranţei alimentare. Datele analizate confirmă menţinerea riscurilor asociate zoonozelor, epizootiilor şi contaminării produselor alimentare. Impactul economic al focarelor de boli la animale, precum şi existenţa unor neconformităţi privind reziduurile de pesticide şi siguranţa alimentară demonstrează necesitatea consolidării mecanismelor de prevenire, de monitorizare şi de control pe întreg lanţul agroalimentar.

232. Capacitate instituţională insuficient integrată pentru gestionarea riscurilor. Instituţiile responsabile de monitorizarea şi de gestionarea riscurilor naturale şi biologico-sociale se confruntă cu constrângeri legate de resursele umane, de infrastructura tehnică, de capacităţile de laborator, precum şi de sistemele informaţionale. Lipsa interoperabilităţii datelor şi a mecanismelor integrate de analiză şi de avertizare timpurie limitează eficienţa intervenţiilor şi capacitatea de prevenire a riscurilor emergente. Direcţiile de acţiune în prezentul Program includ alinierea la infrastructura naţională de date spaţiale (date spaţiale integrate), în vederea asigurării coerenţei terminologice cu cadrul normativ aplicabil şi a unei exprimări clare şi corecte din punct de vedere juridic.

233. Vulnerabilitate ridicată a comunităţilor şi a infrastructurii locale. Comunităţile rurale şi grupurile vulnerabile sunt afectate în mod disproporţionat de riscurile naturale şi biologico-sociale, din cauza accesului limitat la servicii, a infrastructurii insuficient dezvoltate şi a dependenţei ridicate de resursele naturale şi de agricultură. Capacitatea redusă de adaptare şi de prevenire la nivel local amplifică impactul economic şi social al dezastrelor şi contribuie la accentuarea disparităţilor teritoriale.

234. Concluzie generală. Riscurile naturale şi biologico-sociale din Republica Moldova sunt influenţate de interacţiunea dintre schimbările climatice, degradarea mediului, vulnerabilităţile socioeconomice şi limitările instituţionale.

Aceste tendinţe justifică o abordare integrată în gestionarea riscurilor, bazată pe prevenire, adaptare, avertizare timpurie, consolidarea capacităţilor instituţionale şi aplicarea conceptului “o singură sănătate”.

Subsecţiunea a 2-a

Cadrul normativ şi instituţional al reducerii riscurilor

de dezastre în Republica Moldova

235. Reducerea riscurilor de dezastre naturale şi biologico-sociale în Republica Moldova este susţinută de un cadru de politici şi de reglementări care vizează prevenirea, pregătirea, răspunsul şi recuperarea în situaţii de dezastre, precum şi consolidarea rezilienţei populaţiei, economiei, infrastructurii şi ecosistemelor.

236. Prezentul Program se implementează în complementaritate cu documentele de politici naţionale şi sectoriale relevante, care stabilesc obiective şi măsuri pentru reducerea riscurilor de dezastre, adaptarea la schimbările climatice, protecţia mediului, gestionarea resurselor naturale, protecţia civilă, sănătatea publică şi siguranţa alimentară.

237. Programul se realizează în complementaritate, în special, cu SNRRD, cu Strategia de mediu pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.409/2024, cu Programul naţional de dezvoltare a protecţiei civile pentru anii 2026-2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.113/2026, cu Programul naţional de extindere şi reabilitare a pădurilor pentru perioada 2023-2032 (denumit în continuare PNERP), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.55/2023, precum şi cu documentele de politici din domeniile gestionării resurselor de apă, sănătăţii publice, agriculturii, siguranţei alimentare şi adaptării la schimbările climatice.

238. Documentele de politici sus-numite sunt complementare prezentului Program şi contribuie la realizarea obiectivelor naţionale privind reducerea riscurilor de dezastre, adaptarea la schimbările climatice, dezvoltarea durabilă şi consolidarea rezilienţei, în concordanţă cu angajamentele internaţionale asumate de Republica Moldova.

239. Analiza cadrului de politici evidenţiază existenţa unor instrumente sectoriale dezvoltate pentru gestionarea riscurilor în domenii precum protecţia civilă, protecţia mediului, gestionarea resurselor de apă, silvicultura, agricultura, sănătatea publică şi siguranţa alimentară. Totodată, implementarea acestora rămâne predominant sectorială, ceea ce impune consolidarea mecanismelor de coordonare şi promovarea unei abordări integrate a reducerii riscurilor de dezastre.

240. Prezentul Program nu substituie documentele de politici sectoriale şi nu instituie noi mecanisme de reglementare, ci asigură coordonarea şi integrarea măsurilor de reducere a riscurilor de dezastre, promovând o abordare multirisc şi consolidând cooperarea dintre autorităţile publice, administraţia publică locală, mediul academic, sectorul privat şi partenerii de dezvoltare.

Capitolul III

OBIECTIVE GENERALE ŞI OBIECTIVE SPECIFICE

241. OG 1 “Îmbunătăţirea sistemului naţional de evaluare şi analiză a riscurilor de dezastre naturale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice”. Contribuţie la ODD 1 (ţinta 1.5), ODD 3 (ţinta 3.d), ODD 6 (ţintele 6.3, 6.5 şi 6.6), ODD 11 (ţinta 11.5) şi ODD 13 (ţinta 13.1).

Analiza situaţiei a evidenţiat existenţa unor deficienţe structurale privind colectarea, integrarea şi utilizarea datelor necesare evaluării riscurilor de dezastre naturale şi biologico-sociale. Lipsa interoperabilităţii între sistemele informaţionale, acoperirea incompletă cu hărţi de risc şi cu analize multihazard, precum şi utilizarea limitată a datelor în procesul decizional reduc capacitatea instituţiilor de a anticipa evoluţia riscurilor şi de a planifica măsuri eficiente de prevenire şi de adaptare.

242. Pentru a răspunde acestor provocări, prezentul Program urmăreşte consolidarea bazei naţionale de cunoaştere privind hazardurile, vulnerabilităţile şi expunerea la risc prin dezvoltarea sistemelor integrate de date, creşterea accesului la informaţii relevante şi valorificarea rezultatelor cercetării în procesele de elaborare şi de implementare a politicilor publice.

Tabelul 21

243. OG 1 este operaţionalizat prin trei OS complementare, orientate spre dezvoltarea sistemelor integrate de date şi a instrumentelor de evaluare şi de cartografiere a riscurilor; consolidarea culturii prevenirii şi a rezilienţei comunitare; întărirea bazei ştiinţifice pentru elaborarea politicilor publice bazate pe dovezi.

244. OS 1.1 “Consolidarea, până în anul 2030, a sistemului naţional integrat de date spaţiale prin dezvoltarea şi actualizarea seturilor de date şi a hărţilor de risc pentru principalele tipuri de riscuri naturale şi biologico-sociale”

Analiza situaţiei a evidenţiat că datele relevante privind riscurile sunt dispersate între instituţii, utilizează standarde diferite şi nu permit evaluări integrate ale hazardului, ale expunerii şi ale vulnerabilităţii. Lipsa interoperabilităţii limitează capacitatea de anticipare şi de planificare bazată pe risc.

245. Obiectivul urmăreşte instituirea unui cadru naţional unitar de colectare, de integrare şi de utilizare a informaţiilor spaţiale privind riscurile naturale şi biologico-sociale prin valorificarea infrastructurii naţionale de date spaţiale şi consolidarea cooperării dintre gestionarii de risc.

246. OS 1.1 va permite elaborarea şi actualizarea periodică a hărţilor sectoriale de risc, dezvoltarea hărţilor multihazard, integrarea datelor climatice, de mediu, de sănătate şi socioeconomice, publicarea informaţiilor relevante în format interoperabil şi accesibil, fundamentarea deciziilor privind prevenirea, pregătirea şi prioritizarea investiţiilor.

247. OS 1.2 “Consolidarea rezilienţei comunitare până în anul 2030 în cel puţin 10 raioane vulnerabile, prin implementarea programelor de educaţie pentru prevenţie şi a mecanismelor participative de gestionare a riscurilor, ceea ce va conduce la creşterea cu minimum 30 % a participării populaţiei la activităţile locale de prevenire şi pregătire pentru situaţii de urgenţă”.

Analiza situaţiei a evidenţiat nivelul redus de conştientizare a riscurilor, participarea limitată a comunităţilor la procesele de prevenire şi vulnerabilitatea crescută a populaţiei rurale. Aceste aspecte pun în pericol eficienţa măsurilor de reducere a riscurilor şi afectează capacitatea de adaptare.

248. OS 1.2 urmăreşte dezvoltarea unei culturi a prevenirii şi a responsabilităţii partajate prin implicarea comunităţilor, valorificarea cunoştinţelor locale şi promovarea abordării “o singură sănătate” şi a soluţiilor bazate pe natură.

249. Măsurile vor completa, fără a dubla, activităţile de pregătire şi de intervenţie coordonate de către autorităţile responsabile de protecţia civilă.

250. OS 1.3 “Consolidarea, până în anul 2030, a bazei ştiinţifice şi analitice pentru reducerea riscurilor de dezastre naturale şi biologico-sociale, prin promovarea cercetării aplicate, a parteneriatelor interinstituţionale şi a mecanismelor de transfer al cunoştinţelor către autorităţile publice, comunităţi şi societatea civilă”.

Cercetarea ştiinţifică joacă un rol crucial în înţelegerea riscurilor emergente şi în formularea de politici publice. Cu toate acestea, în Republica Moldova cercetarea aplicată în domeniul riscurilor climatice, geologice şi hidrologice, biologico-sociale, precum şi al conexiunii migraţie – mediu – schimbări climatice este fragmentată, iar parteneriatele instituţionale între agenţiile publice, mediul academic, sectorul privat şi societatea civilă sunt insuficient valorificate. De asemenea, mecanismele de transfer al rezultatelor cercetării către autorităţile publice locale, comunităţi şi organizaţii ale societăţii civile sunt limitate, ceea ce reduce aplicabilitatea practică a rezultatelor obţinute.

251. Astfel, analiza situaţiei a demonstrat existenţa unor lacune importante privind utilizarea sistematică a datelor şi a cercetării în formularea politicilor. Evaluările integrate ale impactului riscurilor sunt limitate, iar cooperarea dintre instituţiile publice şi mediul academic rămâne insuficient valorificată.

252. OS 1.3 urmăreşte consolidarea mecanismelor prin care rezultatele cercetării şi inovării contribuie la evaluarea riscurilor şi la dezvoltarea soluţiilor bazate pe dovezi.

253. OG 2 “Consolidarea capacităţii de coordonare, cooperare şi implementare a măsurilor de reducere a riscurilor naturale şi biologico-sociale la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale, prin mecanisme integrate de guvernanţă şi capacităţi operaţionale sporite”.

Contribuie la ODD 1 (ţinta 1.5), ODD 3 (ţinta 3.d), ODD 9 (ţinta 9.1), ODD 11 (ţinta 11.5), ODD 13 (ţinta 13.1).

Analiza situaţiei a evidenţiat fragmentarea responsabilităţilor instituţionale, mecanisme insuficient formalizate de cooperare interinstituţională, integrarea limitată a reducerii riscurilor în politicile sectoriale şi capacităţi operaţionale neuniform dezvoltate la nivel central şi local. Aceste constrângeri afectează coerenţa procesului decizional şi eficienţa măsurilor de prevenire, pregătire şi răspuns.

254. Pentru a răspunde acestor probleme, OG 2 este operaţionalizat prin trei OS, şi anume armonizarea cadrului normativ relevant, consolidarea coordonării interinstituţionale şi intersectoriale, instituţionalizarea funcţiilor şi a responsabilităţilor privind reducerea riscurilor de dezastre.

Tabelul 22

255. OS 2.1 “Până în anul 2030, cadrul normativ relevant pentru gestionarea riscurilor naturale şi biologico-sociale este revizuit şi armonizat, integrând principiile reducerii riscurilor de dezastre şi ale adaptării la schimbările climatice”.

Reducerea eficientă a riscurilor de dezastre naturale necesită un cadru juridic coerent, actualizat şi bine corelat între sectoare, aliniat la bunele practici internaţionale. Deşi Republica Moldova dispune de un cadru legislativ vast în domenii sectoriale precum protecţia civilă, sănătatea publică şi protecţia mediului, aceste acte sunt adesea fragmentate, uneori neactualizate şi insuficient corelate cu principiile actuale de prevenire, pregătire, răspuns, adaptare şi rezilienţă. De asemenea, acestea nu integrează într-un mod clar dimensiunea mobilităţii umane şi conexiunile dintre migraţie, mediu şi schimbări climatice. În sectorul de mediu, în special, normele legale rareori integrează explicit concepte legate de riscuri naturale, climatice şi biologico-sociale, iar măsurile de adaptare, prevenţie şi reducere a riscurilor de dezastre sunt slab reflectate în reglementările de fond, inclusiv în ceea ce priveşte promovarea soluţiilor bazate pe natură şi a măsurilor de prevenţie ecologică.

256. OS 2.1 urmăreşte integrarea reducerii riscurilor în legislaţia relevantă din domeniile mediului, apei, pădurilor, biodiversităţii şi sănătăţii, precum şi consolidarea coerenţei dintre politicile de adaptare climatică şi cele de reducere a riscurilor.

257. Astfel, se va promova integrarea dimensiunii reducerii riscurilor de dezastre şi a conexiunii migraţie – mediu – climă în strategiile şi în rapoartele naţionale transmise convenţiilor internaţionale relevante (CONUSC, CONUCD, CDB), contribuind astfel la consolidarea profilului internaţional al Republicii Moldova în domeniul reducerii riscurilor de dezastre, al adaptării şi al rezilienţei. Procesul de elaborare şi de actualizare a politicilor şi a ghidurilor aferente va include mecanisme de participare şi de consultare cu autorităţile publice locale, cu organizaţiile societăţii civile şi cu alte părţi interesate relevante în scopul de a asigura integrarea perspectivelor locale şi a nevoilor comunităţilor expuse riscurilor.

258. În paralel, Ministerul Mediului va sprijini autorităţile publice locale în elaborarea unor strategii sau planuri de acţiuni de reducere a riscurilor de dezastre locale, materializate în ghiduri tematice. Totodată, Ministerul Mediului va susţine autorităţile publice locale în eforturile acestora de integrare a riscurilor de dezastre naturale şi biologico-sociale, precum şi a măsurilor de adaptare şi de prevenţie în planuri de acţiuni sustenabile pentru energie şi climă, în conformitate cu prevederile Legii nr.74/2024 privind acţiunile climatice. Aceste instrumente vor susţine complementaritatea politicilor climatice şi a celor de gestionare a riscurilor de dezastre, promovând soluţii bazate pe natură şi măsuri de creştere a rezilienţei comunităţilor locale. Implementarea acestor acţiuni va fi însoţită de mecanisme de monitorizare şi de evaluare, inclusiv prin indicatori de rezultat care să reflecte progresul în reducerea riscurilor şi consolidarea rezilienţei la nivel local.

259. OS 2.2 “Până în anul 2030, mecanismele de coordonare interinstituţională şi intersectorială pentru gestionarea riscurilor naturale şi biologico-sociale sunt funcţionale, formalizate şi utilizate în procesele decizionale la nivel naţional”.

Gestionarea eficientă a riscurilor de dezastre presupune o cooperare coerentă şi funcţională între instituţiile cu mandate complementare. În prezent, fragmentarea responsabilităţilor, lipsa unei platforme clare de dialog permanent şi slaba formalizare a proceselor de colaborare reduc semnificativ eficacitatea eforturilor de prevenire, de pregătire şi de răspuns. Analiza situaţiei a evidenţiat că lipsa unor mecanisme stabile de cooperare reduce eficienţa prevenirii şi pregătirii în faţa riscurilor complexe.

260. OS 2.2 urmăreşte consolidarea mecanismelor existente de coordonare şi asigurarea participării active a sectorului de mediu şi a celui de sănătate în procesele naţionale de gestionare a riscurilor.

261. OS 2.3 “Până în anul 2030, funcţiile şi responsabilităţile privind reducerea riscurilor de dezastre sunt instituţionalizate în structurile relevante din sectoarele mediului şi sănătăţii, iar personalul responsabil dispune de capacităţile necesare pentru implementarea măsurilor de prevenire şi rezilienţă la nivel central şi teritorial”.

Analiza situaţiei a evidenţiat existenţa unor responsabilităţi dispersate şi capacităţi instituţionale insuficient dezvoltate pentru integrarea sistematică a reducerii riscurilor în activitatea curentă.

262. OS 2.3 urmăreşte clarificarea responsabilităţilor instituţionale, desemnarea punctelor focale şi dezvoltarea competenţelor necesare implementării măsurilor de prevenire şi de rezilienţă.

263. OG 3 “Sporirea investiţiilor în reducerea riscurilor şi consolidarea rezilienţei ecosistemelor şi infrastructurii de mediu, prin integrarea acestor dimensiuni în politicile sectoriale, inclusiv în agricultură, silvicultură, apă, biodiversitate şi soluri, precum şi în domenii relevante pentru gestionarea mobilităţii umane generate de riscuri climatice”.

Contribuie la ODD 6 (ţintele 6.3, 6.4, 6.5, 6.6 şi 6.a), ODD 12 (ţinta 12.2), ODD 13 (ţinta 13.1), ODD 15 (ţintele 15.1, 15.2, 15.3, 15.5, 15.8 şi 15.9).

Analiza situaţiei a evidenţiat degradarea ecosistemelor, intensificarea fenomenelor de secetă, eroziunea solurilor, creşterea frecvenţei inundaţiilor locale şi diminuarea biodiversităţii, factori care sporesc vulnerabilitatea comunităţilor, afectează infrastructura de mediu şi reduc capacitatea ecosistemelor de a furniza servicii esenţiale de protecţie împotriva hazardurilor naturale.

264. OG 3 urmăreşte sporirea investiţiilor în reducerea riscurilor de dezastre şi consolidarea rezilienţei ecosistemelor şi a infrastructurii de mediu prin integrarea sistematică a acestor dimensiuni în politicile, în programele şi în investiţiile sectoriale din domeniile agriculturii, silviculturii, resurselor de apă, biodiversităţii, gestionării solurilor şi din alte sectoare relevante, inclusiv din cele asociate gestionării mobilităţii umane generate de riscuri climatice. Implementarea OG 3 va contribui la reducerea vulnerabilităţii teritoriale, la creşterea rezilienţei climatice şi la conservarea capitalului natural, valorificând rolul ecosistemelor ca infrastructură naturală de protecţie şi de suport pentru dezvoltarea durabilă.

Tabelul 23

265. OS 3.1 “Extinderea şi restaurarea, până în anul 2030, a suprafeţelor împădurite şi a terenurilor cu vegetaţie forestieră degradată, în scopul reducerii riscurilor naturale şi biologico-sociale şi al consolidării rezilienţei ecosistemelor şi comunităţilor”.

Analiza situaţiei a evidenţiat degradarea ecosistemelor forestiere, intensificarea secetei, eroziunea solurilor, creşterea riscului de alunecări de teren şi diminuarea biodiversităţii, fenomene care afectează funcţiile de protecţie ale pădurilor şi sporesc vulnerabilitatea comunităţilor şi a infrastructurii expuse hazardurilor naturale.

266. OS 3.1 urmăreşte valorificarea investiţiilor prevăzute în PNERP prin orientarea intervenţiilor către zonele cu risc ridicat, promovarea restaurării ecosistemelor forestiere degradate şi consolidarea perdelelor forestiere şi a fâşiilor riverane ca infrastructuri naturale de protecţie. Implementarea acestui obiectiv va contribui la reducerea efectelor secetei, eroziunii şi inundaţiilor, la creşterea capacităţii de retenţie a apei, la conservarea biodiversităţii şi la consolidarea rezilienţei ecosistemelor şi a comunităţilor, pe baza unor mecanisme de monitorizare şi de evaluare a impactului intervenţiilor.

267. OS 3.2 “Crearea şi/sau restaurarea, până în anul 2030, a zonelor umede tampon, prioritare pentru reducerea riscurilor de inundaţii şi consolidarea rezilienţei teritoriale”.

Analiza situaţiei a evidenţiat degradarea ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede, diminuarea capacităţii naturale de retenţie a apei şi intensificarea riscului de inundaţii, fenomene care sporesc vulnerabilitatea comunităţilor şi afectează funcţiile ecosistemice esenţiale, inclusiv protecţia împotriva hazardurilor naturale, menţinerea biodiversităţii şi calitatea resurselor de apă.

268. OS 3.2 urmăreşte promovarea investiţiilor în conservarea şi în restaurarea ecosistemelor acvatice şi a zonelor umede prin aplicarea soluţiilor bazate pe natură şi integrarea acestora în managementul bazinelor hidrografice. Implementarea intervenţiilor va contribui la reducerea riscului de inundaţii şi a eroziunii, la creşterea capacităţii de retenţie a apei, la conservarea biodiversităţii şi la consolidarea rezilienţei teritoriale şi comunitare, prin implicarea activă a autorităţilor locale, a comunităţilor şi a utilizatorilor de resurse naturale.

269. OS 3.3 “Extinderea, până în anul 2030, a practicilor agricole şi silvo-pastorale sustenabile în zonele vulnerabile la riscuri naturale şi biologico-sociale, astfel încât măsurile de conservare a solului, sistemele agroforestiere şi practicile adaptative să fie implementate în cel puţin 10 raioane prioritare, contribuind la consolidarea adaptării şi rezilienţei în sectorul agricol”.

Analiza situaţiei a evidenţiat vulnerabilitatea ridicată a terenurilor agricole la secetă, la eroziune, la alunecări de teren şi la alte riscuri naturale, fenomene care afectează productivitatea agricolă, accelerează degradarea resurselor de sol şi de apă şi sporesc vulnerabilitatea comunităţilor rurale.

270. OS 3.3 urmăreşte orientarea investiţiilor şi a intervenţiilor din agricultură către practici sustenabile de gestionare a terenurilor prin integrarea criteriilor de reducere a riscurilor de dezastre în programele de îmbunătăţiri funciare, promovarea sistemelor agroforestiere şi a managementului durabil al păşunilor. Implementarea acestui obiectiv va contribui la reducerea vulnerabilităţii terenurilor, la conservarea capitalului natural, la consolidarea adaptării în sectorul agricol şi la creşterea rezilienţei comunităţilor rurale.

271. OG 4 “Consolidarea capacităţii sectorului de mediu de anticipare, avertizare timpurie, răspuns şi restabilire durabilă în situaţii de dezastre naturale şi biologico-sociale”.

Contribuie la ODD 1 (ţinta 1.5), ODD 3 (ţinta 3.d), ODD 9 (ţinta 9.1), ODD 11 (ţinta 11.5), ODD 13 (ţinta 13.1).

Analiza situaţiei a evidenţiat necesitatea consolidării capacităţilor instituţionale, tehnice şi operaţionale ale sectorului de mediu pentru anticiparea riscurilor, avertizarea timpurie, gestionarea consecinţelor dezastrelor şi restabilirea funcţiilor ecosistemice afectate. Modernizarea infrastructurii de monitorizare şi de prognoză, interoperabilitatea sistemelor informaţionale şi dezvoltarea mecanismelor de recuperare post-dezastru reprezintă condiţii esenţiale pentru reducerea impactului dezastrelor asupra populaţiei, a mediului şi a economiei.

272. OG 4 urmăreşte dezvoltarea unei abordări integrate, care să asigure prevenirea, pregătirea, răspunsul rapid şi restabilirea durabilă, în conformitate cu cadrul normativ naţional privind managementul situaţiilor de criză şi al riscurilor de dezastre.

Tabelul 24

273. OS 4.1 “Modernizarea, până în anul 2030, a sistemelor de anticipare şi avertizare timpurie pentru dezastre naturale şi biologico-sociale, prin dezvoltarea serviciilor de prognoză şi integrarea fluxurilor de date între instituţiile relevante, astfel încât toate autorităţile responsabile de gestionarea riscurilor să utilizeze un sistem interoperabil de avertizare şi schimb de informaţii operaţionale”.

Analiza situaţiei a evidenţiat limitări ale sistemelor de monitorizare, de prognoză şi de schimb de date utilizate pentru anticiparea şi avertizarea timpurie a dezastrelor naturale şi biologico-sociale, care afectează rapiditatea şi eficienţa procesului decizional şi a răspunsului instituţional.

274. OS 4.1 urmăreşte orientarea investiţiilor către modernizarea şi digitalizarea sistemelor de monitorizare şi de prognoză, dezvoltarea serviciilor climatice şi consolidarea capacităţilor laboratoarelor de mediu şi sănătate, precum şi asigurarea interoperabilităţii între instituţiile relevante. Implementarea acestui obiectiv va contribui la detectarea precoce a riscurilor, la emiterea în timp util a avertizărilor şi la îmbunătăţirea coordonării şi a răspunsului rapid în situaţii de urgenţă.

275. Ca exemplu, monitorizarea calităţii aerului va fi aliniată la cerinţele Directivelor UE 2008/50/CE şi 2004/107/CE, precum şi la standardele EN/ISO, adoptate ca standarde moldoveneşti, prin dotarea laboratoarelor cu echipamente necesare pentru determinarea completă a poluanţilor atmosferici. Aceste măsuri vor permite monitorizarea conformă cu cerinţele europene, emiterea operativă a avertizărilor privind calitatea aerului şi o mai bună evaluare a impactului asupra sănătăţii publice.

276. OS 4.2 “Consolidarea, până în anul 2030, a pregătirii tehnice şi a capacităţii sectorului de mediu de a gestiona consecinţele dezastrelor naturale şi biologico-sociale, prin elaborarea şi aplicarea a cel puţin patru instrumente metodologice şi operaţionale standardizate, pentru a asigura o restabilire eficientă şi durabilă a ecosistemelor şi infrastructurii afectate”.

Analiza situaţiei a evidenţiat necesitatea consolidării capacităţilor sectorului de mediu pentru evaluarea rapidă a impactului dezastrelor şi gestionarea consecinţelor acestora asupra ecosistemelor, a resurselor naturale şi a infrastructurii esenţiale, în contextul intensificării fenomenelor extreme şi al creşterii vulnerabilităţilor.

277. OS 4.2 urmăreşte dezvoltarea şi aplicarea instrumentelor metodologice şi operaţionale pentru evaluarea post-dezastru, planificarea intervenţiilor şi promovarea principiului “restabilirii eficiente şi durabile”, contribuind la restaurarea ecosistemelor, menţinerea serviciilor ecosistemice şi consolidarea rezilienţei comunităţilor afectate printr-o coordonare instituţională eficientă şi procese decizionale bazate pe dovezi.

278. OG 5 “Dezvoltarea cooperării internaţionale şi regionale în domeniul reducerii riscurilor naturale şi biologico-sociale, prin participarea la programe şi mecanisme europene, schimb de date şi bune practici, precum şi armonizarea cadrului normativ naţional cu standardele UE şi ONU”.

Contribuie la ODD 1 (ţinta 1.5), ODD 6 (ţinta 6.a), ODD 9 (ţinta 9.1), ODD 11 (ţinta 11.5), ODD 13 (ţinta 13.1 şi 13.a), ODD 15 (ţintele 15.1 şi 15.2).

Într-un context marcat de intensificarea riscurilor naturale şi biologico-sociale, Republica Moldova are nevoie de o integrare mai puternică în sistemele internaţionale de cooperare, de finanţare şi de coordonare dedicate reducerii riscurilor de dezastre şi adaptării la schimbările climatice. Cooperarea internaţională devine astfel un pilon strategic pentru consolidarea capacităţilor naţionale, mobilizarea resurselor tehnice şi financiare, accesul la date, cercetare şi expertiză, precum şi pentru alinierea la angajamentele asumate în conformitate cu Convenţiile ONU şi la standardele Uniunii Europene.

279. OG 5 urmăreşte extinderea participării Republicii Moldova la programe, la platforme şi la iniţiative regionale şi globale, promovarea unei diplomaţii climatice proactive şi valorificarea oportunităţilor de finanţare internaţională în sprijinul măsurilor de prevenire, pregătire, adaptare, reconstrucţie postdezastru şi gestionare durabilă a resurselor naturale. De asemenea, el vizează integrarea mobilităţii umane şi a dimensiunilor migraţie, mediu şi climă în raportarea internaţională şi în proiectele de cooperare, precum şi consolidarea parteneriatelor strategice cu agenţiile ONU, cu UE, cu instituţii financiare internaţionale şi cu platforme regionale relevante pentru reducerea riscurilor de dezastre.

Tabelul 25

280. Astfel, până în 2030, Republica Moldova îşi va consolida profilul internaţional în domeniul rezilienţei climatice şi reducerii riscurilor, îşi va diversifica portofoliul de finanţare externă, va contribui activ la schimbul de bune practici şi va avansa alinierea cadrului naţional la politicile europene şi la Cadrul de la Sendai, consolidând tranziţia către o guvernanţă modernă, deschisă şi multidimensională a riscurilor naturale şi biologico-sociale.

281. OS 5.1 “Consolidarea, până în anul 2030, a capacităţii naţionale de mobilizare a resurselor externe pentru prevenirea riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, astfel încât să fie dezvoltate şi înaintate spre finanţare cel puţin 5 propuneri de proiect eligibile către fondurile şi mecanismele internaţionale relevante”.

Analiza situaţiei a evidenţiat necesitatea consolidării capacităţilor instituţionale pentru identificarea oportunităţilor de finanţare, dezvoltarea proiectelor eligibile şi gestionarea eficientă a resurselor externe destinate prevenirii riscurilor şi adaptării la schimbările climatice.

282. OS 5.1 urmăreşte dezvoltarea unui portofoliu naţional de proiecte, consolidarea mecanismelor de coordonare şi de guvernanţă a finanţărilor externe şi promovarea modelelor de cofinanţare participativă, inclusiv prin implicarea autorităţilor publice locale, a diasporei şi a sectorului privat. Implementarea acestui obiectiv va contribui la creşterea investiţiilor pentru prevenire şi adaptare şi la integrarea bunelor practici internaţionale în politicile şi în planurile naţionale.

283. OS 5.2 “Asigurarea, până în anul 2030, a integrării consideraţiilor privind riscurile naturale şi biologico-sociale în 100 % dintre raportările şi documentele strategice relevante elaborate în cadrul convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi în angajamentele naţionale asumate în domeniul mediului, climei şi reducerii riscurilor de dezastre”.

Analiza situaţiei evidenţiază necesitatea consolidării coerenţei dintre angajamentele internaţionale şi politicile naţionale privind reducerea riscurilor de dezastre.

284. OS 5.2 urmăreşte integrarea sistematică a riscurilor naturale şi biologico-sociale în raportările şi documentele elaborate în cadrul convenţiilor internaţionale relevante, inclusiv prin reflectarea aspectelor privind mobilitatea umană asociată dezastrelor şi corelarea angajamentelor asumate cu priorităţile europene şi naţionale în domeniul mediului, climei şi rezilienţei.

285. OS 5.3 “Consolidarea, până în anul 2030, a parteneriatelor strategice internaţionale şi regionale în domeniul reducerii riscurilor de dezastre, astfel încât să fie dezvoltate şi implementate în comun cel puţin 3 iniţiative, proiecte-pilot sau programe de cooperare care să contribuie la consolidarea rezilienţei şi a capacităţilor naţionale”.

Analiza situaţiei evidenţiază importanţa cooperării internaţionale şi regionale pentru consolidarea capacităţilor naţionale de reducere a riscurilor de dezastre.

286. OS 5.3 urmăreşte valorificarea parteneriatelor cu organizaţiile internaţionale, cu instituţiile financiare şi cu actorii regionali relevanţi în vederea facilitării transferului de cunoştinţe, de tehnologii şi de bune practici, dezvoltării proiectelor comune şi integrării experienţei internaţionale în procesele naţionale de prevenire, pregătire, răspuns şi restabilire durabilă.

Capitolul IV

INDICATORI DE MONITORIZARE

287. Monitorizarea implementării prezentului Program se va realiza în baza unui set de indicatori de evaluare, elaboraţi în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.386/2020 cu privire la planificarea strategică, precum şi cu Ghidul metodologic aferent. Aceşti indicatori sunt grupaţi în trei categorii principale:

287.1. indicatori de impact, care reflectă efectele pe termen lung ale intervenţiilor prezentului Program asupra rezilienţei ecosistemice şi a calităţii vieţii populaţiei şi sunt corelaţi cu obiectivele generale. Aceştia au fost prezentaţi în capitolul III, în partea descriptivă a Programului, în care cele 5 obiective generale sunt detaliate;

287.2. indicatori de rezultat, care măsoară schimbările rezultate direct din realizarea OS precum reducerea vulnerabilităţii comunităţilor, creşterea capacităţii de prevenire, reducerea/atenuarea riscurilor, pregătire, reacţie sau îmbunătăţirea guvernanţei riscurilor;

287.3. indicatori de produs, care vizează implementarea măsurilor şi a acţiunilor planificate (de exemplu, date spaţiale privind riscurile naturale şi biologico-sociale, integrate în infrastructura naţională de date spaţiale şi descrise prin metadate pe Geoportalul INDS, suprafeţe împădurite sau campanii de informare desfăşurate).

Tabelul 26

Indicatori de monitorizare pentru obiectivele specifice

288. Fiecare indicator este prezentat în Planul de acţiuni anexat prezentului Program, în care sunt specificate următoarele:

288.1. denumirea indicatorului;

288.2. tipul indicatorului;

288.3. obiectivul general/specific asociat;

288.4. valoarea de referinţă;

288.5. ţinta intermediară şi finală;

288.6. instituţia responsabilă;

288.7. costul de implementare;

288.8. sursele de finanţare.

289. Un accent particular va fi pus pe monitorizarea dimensiunii sociale şi a principiului “Nimeni să nu fie lăsat în urmă” (Leave no one behind), inclusiv pe impactul măsurilor asupra grupurilor vulnerabile şi pe legătura dintre riscurile de mediu şi mobilitatea umană.

Capitolul V

IMPACT

290. Implementarea prezentului Program va avea un impact semnificativ asupra capacităţii Republicii Moldova de a preveni, anticipa, gestiona şi atenua efectele dezastrelor naturale asupra sectorului de mediu şi a dezvoltării umane drept scop suprem. Acest program va contribui în mod direct la consolidarea rezilienţei ecosistemelor, infrastructurii ecologice şi instituţiilor din domeniul protecţiei mediului în faţa riscurilor în creştere generate de schimbările climatice, de degradarea solului, de poluare. În plus, prezentul Program va contribui la creşterea rezilienţei comunităţilor şi a capacităţii lor de a face faţă provocărilor cauzate de dimensiunea de criza a mobilităţii umane. Impactul Programului se va manifesta pe multiple planuri, incluzând următoarele dimensiuni-cheie:

290.1. îmbunătăţirea guvernanţei riscurilor climatice şi de mediu prin:

290.1.1. crearea unui cadru instituţional coerent şi operaţional pentru integrarea riscului de dezastru în toate politicile relevante de mediu, climă, resurse de apă, resurse forestiere, sol, biodiversitate, planificare teritorială şi politici relevante în domeniul migraţiei, strămutării sau mobilităţii umane;

290.1.2. consolidarea rolului Ministerului Mediului şi al instituţiilor subordonate (AMMM, Agenţia “Moldsilva”, AN “Apele Moldovei”, Agenţia de Mediu) în gestionarea riscurilor dezastrelor naturale şi climatice;

290.1.3. clarificarea responsabilităţilor, îmbunătăţirea cooperării interinstituţionale şi operaţionalizarea unor mecanisme durabile de coordonare, inclusiv prin Platforma de reducere a riscurilor de dezastre sectorială;

290.1.4. integrarea evaluărilor sectoriale ale riscurilor de dezastre naturale şi climatice în evaluarea naţională de risc, coordonată de Centrul Naţional de Management al Crizelor (denumit în continuare CNMC), în vederea fundamentării planificării strategice şi a managementului situaţiilor de criză la nivel naţional;

290.1.5. consolidarea mecanismelor de schimb de informaţii şi de coordonare interinstituţională între autorităţile publice centrale şi locale, prin utilizarea unui cadru comun de evaluare, monitorizare şi raportare a riscurilor;

290.2. reducerea vulnerabilităţilor şi protejarea ecosistemelor-cheie prin:

290.2.1. creşterea rezilienţei bazinelor hidrografice, a zonelor forestiere şi a terenurilor agricole degradate expuse la riscuri de dezastre naturale;

290.2.2. prevenirea şi combaterea eroziunii solului prin reîmpădurire sau prin aplicarea masurilor de restaurare (de exemplu, a fâşiilor riverane, a perdelelor forestiere, a pădurilor ripariene) în zone expuse riscurilor naturale identificate în prezentul Program;

290.2.3. îmbunătăţirea capacităţii ecosistemelor de a absorbi şi de a atenua impactul fenomenelor climatice extreme (secetă, inundaţii, alunecări de teren, incendii de vegetaţie);

290.3. creşterea capacităţii de anticipare, de planificare şi de reacţie rapidă prin:

290.3.1. crearea, menţinerea şi partajarea datelor spaţiale privind riscurile naturale şi biologico-sociale pentru analiza şi cartografierea riscurilor şi integrarea acestora în infrastructura naţională de date spaţiale;

290.3.2. modernizarea sistemelor de avertizare timpurie pentru pericole climatice şi de mediu prin consolidarea reţelei de monitorizare meteorologică, hidrologică şi pedologică;

290.3.3. îmbunătăţirea planificării strategice şi a capacităţii de reacţie a autorităţilor de mediu la nivel local şi central prin elaborarea de planuri operaţionale, testarea acestora şi instruirea personalului;

290.3.4. asigurarea interoperabilităţii informaţiilor privind riscurile şi incidentele între autorităţile competente şi CNMC pentru sprijinirea avertizării timpurii, evaluării situaţiei şi coordonării răspunsului în cadrul sistemului naţional de management al situaţiilor de criză;

290.4. crearea unei culturi a riscului şi mobilizarea comunităţilor prin:

290.4.1. creşterea gradului de conştientizare a populaţiei, inclusiv a diasporei, cu privire la riscurile climatice şi la măsurile de prevenire prin campanii publice, educaţie şcolară şi implicarea sectorului privat şi a actorilor locali;

290.4.2. includerea comunităţilor în procesul decizional, evaluarea percepţiilor şi adaptarea intervenţiilor la nevoile locale pentru a sprijini rezilienţa comunitară şi adaptarea bazată pe ecosisteme. Includerea adaptării la schimbările climatice ca prioritate distinctă în cadrul programelor naţionale de finanţare existente, precum PARE 1+1, PARE 1+2 şi DAR 1+3;

290.5. generarea de co-beneficii climatice, economice şi sociale prin:

290.5.1. contribuţia la obiectivele de adaptare la schimbările climatice, combaterea deşertificării şi implementarea NDC-urilor naţionale în contextul Acordului de la Paris;

290.5.2. reducerea costurilor viitoare legate de pierderi şi de daune provocate de dezastre prin investiţii proactive în prevenire şi în infrastructura verde;

290.5.3. crearea oportunităţilor de finanţare externă, de parteneriate şi atragerea de investiţii verzi în domenii prioritare precum apa, pădurile, agricultura durabilă şi planificarea teritoriala rezilientă.

291. În concluzie, Republica Moldova îşi reafirmă angajamentul faţă de Cadrul de la Sendai, prezentul Program transpunând angajamentele sus-menţionate în acţiuni concrete. Programul contribuie la prevenirea dezastrelor şi la pregătirea pentru acestea prin extinderea sistemelor de avertizare timpurie şi elaborarea de hărţi de risc, în acord cu obiectivele Cadrului de la Sendai privind reducerea pierderilor şi acoperirea populaţiei cu mecanisme de alertă. Totodată, aceste măsuri sprijină îndeplinirea ODD (în special ODD 11 şi 13), precum şi angajamentele asumate în cadrul Acordului de la Paris prin accentul pus pe adaptarea la schimbările climatice. În ansamblu, prezentul Program întăreşte capacitatea Republicii Moldova de a participa activ la iniţiativele internaţionale privind reducerea riscurilor de dezastre. Totodată, implementarea Programului consolidează aplicarea mecanismelor instituite prin Legea nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză prin dezvoltarea evaluării integrate a riscurilor, a schimbului interinstituţional de informaţii şi a procesului de planificare bazată pe riscuri, coordonate la nivel naţional de CNMC.

292. Prezentul Program contribuie direct la alinierea Republicii Moldova la cerinţele capitolului 27 din acquis-ul UE (Mediu şi schimbări climatice), în conformitate cu Planul naţional de aderare. Programul întăreşte cadrul instituţional şi instrumentele de gestionare a riscurilor climatice, sprijinind convergenţa cu politicile europene de mediu şi protecţie civilă. Măsuri recente precum Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice şi aderarea la mecanismul de protecţie civilă al UE oferă bază legală şi operaţională, pe care prezentul Program o valorifică. Prin evaluări de risc şi dezvoltarea bazelor de date (inclusiv utilizarea indicelui de risc INFORM), Programul susţine raportarea şi planificarea bazată pe dovezi. Prezentul Program contribuie la implementarea mecanismelor naţionale de management al situaţiilor de criză prin dezvoltarea evaluărilor sectoriale de risc, integrarea acestora în evaluarea naţională de risc şi utilizarea rezultatelor în procesul de planificare strategică şi operaţională, în conformitate cu Legea nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză. Totodată, Programul promovează integrarea principiilor reducerii riscurilor de dezastre în politicile sectoriale şi în investiţiile publice, contribuind la obiectivele Agendei de Asociere şi pregătind instituţiile pentru aplicarea efectivă a acquis-ului UE.

293. La nivel naţional, prezentul Program se aliniază la strategiile şi la politicile naţionale relevante, contribuind la atingerea obiectivelor acestora prin consolidarea cadrului instituţional şi a datelor privind riscurile. Programul pune în aplicare obiectivele SNRRD, integrând principiile reducerii riscurilor de dezastre în planificarea sectorială. De asemenea, prezentul Program completează Strategia de mediu pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.409/2024, precum şi PNASC, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.624/2023, oferind un cadru concret pentru reducerea riscurilor de dezastre naturale şi creşterea rezilienţei în agricultură, pentru gestiunea solurilor şi a resurselor de apă. Totodată, prezentul Program se corelează cu PNERP şi cu Planul de acţiuni pentru implementarea acestuia pe perioada 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.55/2023, valorificând rolul ecosistemelor în reducerea riscurilor naturale. Prin această abordare integrată, prezentul Program sprijină coerenţa intersectorială, evită suprapunerile şi creează condiţii favorabile pentru investiţii publice adaptate la riscuri.

294. Impactul cumulativ al prezentului Program va contribui la dezvoltarea unui sector de mediu mai rezilient, adaptiv şi proactiv, capabil să răspundă eficient în faţa provocărilor climatice şi de mediu pe termen lung şi să susţină tranziţia către o economie verde şi sustenabilă, în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova.

Capitolul VI

COSTURI

295. Estimarea generală a costurilor pentru implementarea şi realizarea prezentului Program a fost efectuată în baza activităţilor identificate în Planul de acţiuni, utilizând estimările oferite de către partenerii instituţionali şi de către partenerii de dezvoltare. O parte din obiectivele şi din acţiunile propuse pentru realizarea Programului vor fi acoperite din contul alocaţiilor prevăzute în aceste scopuri în bugetele autorităţilor şi instituţiilor responsabile de implementare, precum şi din sursele de finanţare oferite pe bază de asistenţă externă.

296. Costul financiar estimativ de implementare a acţiunilor planificate în cadrul prezentului Program este de aproximativ 129 339 de mii de lei. Distribuţia costurilor pe ani este următoarea:

296.1. anul 2026 – 70 876 de mii de lei;

296.2. anul 2027 – 32 024 de mii de lei;

296.3. anul 2028 – 8 081 de mii de lei;

296.4. anul 2029 – 7 729 de mii de lei;

296.5. anul 2030 – 10 629 de mii de lei.

297. Implementarea prezentului Program este condiţionată de limitele de cheltuieli aprobate anual în cadrul bugetului de stat şi de disponibilitatea asistenţei externe mobilizate prin acorduri de cooperare.

298. Mobilizarea resurselor financiare private şi a finanţărilor climatice. Implementarea prezentului Program va fi susţinută, complementar finanţării din bugetul de stat şi asistenţei externe, prin mobilizarea resurselor financiare private şi a investiţiilor verzi, în scopul creşterii eficienţei şi sustenabilităţii intervenţiilor de reducere a riscurilor de dezastre naturale şi biologico-sociale. În acest context, autorităţile publice vor promova utilizarea instrumentelor financiare adecvate, inclusiv parteneriate public-private, mecanisme de finanţare mixtă, precum şi accesarea fondurilor climatice internaţionale şi europene relevante, în conformitate cu cadrul normativ naţional.

299. Mobilizarea capitalului privat va fi orientată prioritar către domenii cu potenţial ridicat de reducere a riscurilor şi de generare a co-beneficiilor economice, sociale şi de mediu precum agricultura rezilientă la schimbările climatice, gestionarea durabilă a resurselor de apă, soluţiile bazate pe natură, infrastructura verde şi digitalizarea sistemelor de monitorizare şi de avertizare timpurie. În acest sens, vor fi încurajate investiţiile care contribuie la prevenirea pierderilor economice şi la creşterea rezilienţei comunităţilor, inclusiv prin implicarea sectorului privat în implementarea măsurilor prevăzute de prezentul Program.

300. Totodată, autorităţile vor urmări consolidarea coerenţei dintre politicile publice, instrumentele de subvenţionare şi mecanismele de finanţare disponibile, astfel încât să fie create condiţii favorabile pentru atragerea investiţiilor verzi şi a finanţărilor climatice. Această abordare va permite maximizarea impactului resurselor publice prin efect de multiplicare şi va contribui la alinierea Programului la obiectivele naţionale privind adaptarea la schimbările climatice, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă.

301. În mod concret, prezentul Program va beneficia de sprijinul partenerilor de dezvoltare, inclusiv prin asistenţă tehnică şi contribuţii financiare dedicate componentelor care vizează consolidarea rezilienţei climatice, interoperabilitatea între date şi integrarea mobilităţii umane în planificarea riscurilor.

302. Un exemplu notabil este acţiunea privind modernizarea serviciilor hidrometeorologice, care beneficiază de finanţare directă din partea Băncii Mondiale în cadrul unui proiect de anvergură, orientat spre digitalizarea echipamentelor, modernizarea infrastructurii tehnice şi creşterea capacităţii de avertizare timpurie în faţa riscurilor climatice. Această acţiune reprezintă cea mai mare investiţie individuală prevăzută în Program, cu un buget total de peste 96 de milioane de lei, confirmând importanţa strategică a sistemului hidrometeorologic în prevenirea şi în gestionarea dezastrelor, precum şi în avertizarea timpurie.

303. Costurile estimate vor fi ajustate pe parcursul implementării, în funcţie de volumul alocaţiilor disponibile în bugetul de stat şi de resursele mobilizate prin cooperarea internaţională.

304. În conformitate cu pct.1 lit.f) din Ordinul Ministerului Finanţelor nr.208/2015 privind Clasificaţia bugetară (anexa nr.7), resursele financiare necesare pentru implementarea prezentului Program urmează a fi acoperite de următoarele subprograme:

304.1. Managementul în domeniul sectorului forestier (5401);

304.2. Amenajarea, regenerarea, extinderea şi protecţia fondului forestier naţional (5402);

304.3. Dezvoltarea ariilor naturale protejate de stat (5404);

304.4. Schimbări climatice – predicţii, prognoze şi avertizări (5010);

304.5. Politici şi management în domeniul protecţiei mediului (7001);

304.6. Protecţia şi gestionarea resurselor de apă, a inundaţiilor şi a secetelor (7004);

304.7. Atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice (7011);

304.8. Politici şi management în domeniul agriculturii şi industriei alimentare (5101);

304.9. Dezvoltarea durabilă a sectoarelor fitotehnie şi horticultură (5102);

304.10. Creşterea şi sănătatea animalelor (5103);

304.11. Conservarea şi sporirea fertilităţii solurilor (6903);

304.12. Politici şi management în domeniul ocrotirii sănătăţii (8001);

304.13. Politici şi management în domeniul statisticii (1201) şi Lucrări statistice (1202);

304.14. Geodezie, cartografie şi geoinformatică (6905).

305. Finanţarea prezentului Program este estimată la 129 339 de milioane de lei, distribuţie care reflectă în principal faptul că OS 4.1 concentrează investiţii majore în echipamente şi în sisteme avansate de anticipare, avertizare timpurie, prognoză şi digitalizare. Aceste investiţii tehnice urmează a fi realizate în mare parte prin suport extern, inclusiv prin subcomponenta 1.2 a proiectului Băncii Mondiale, intitulat “Consolidarea managementului riscurilor de dezastre şi a rezilienţei Republicii Moldova (CMRDRM)”, care urmăreşte să sprijine consolidarea nivelului de pregătire şi de răspuns al Republicii Moldova la situaţiile de dezastre naturale şi de şocuri determinate de schimbările climatice care ameninţă vieţi, locuinţe şi infrastructura critică. Această structură nu indică o dependenţă disproporţionată de finanţarea externă, ci reflectă faptul că dezvoltarea infrastructurii moderne de avertizare şi de monitorizare este, în mod inerent, mai costisitoare decât acţiunile instituţionale, educaţionale sau de reglementare, care rămân esenţiale, dar nu necesită resurse financiare comparabile.

306. Analiza distribuţiei bugetare pe obiective specifice relevă variaţii între investiţiile tehnice şi cele instituţionale. Activităţi critice precum cercetarea aplicată (OS 1.3), coordonarea interinstituţională (OS 2.3), participarea la convenţii internaţionale şi mobilizarea resurselor externe (OS 5.1-5.3) rămân totuşi subfinanţate, cu rate ale costurilor neacoperite ce variază între 40 % şi 100 %. În paralel, domeniile ecosistemice (împăduriri, zone umede, agricultură sustenabilă) beneficiază integral de finanţare naţională, însă sectoarele sănătate şi mediu, esenţiale pentru gestionarea riscurilor biologico-sociale, au alocări mai scăzute.

307. Acest profil financiar indică faptul că succesul Programului depinde nu doar de menţinerea ritmului investiţiilor tehnice, ci şi de consolidarea sustenabilă a dimensiunilor instituţionale: dezvoltarea capacităţii analitice, îmbunătăţirea cooperării dintre sectoarele mediu-sănătate-agricultură-educaţie, alinierea la convenţiile internaţionale şi integrarea riscurilor în planificarea strategică. Pentru a evita crearea unor noi vulnerabilităţi, este necesară mobilizarea de resurse suplimentare, interne şi externe, în special pentru componentele de coordonare, cercetare şi consolidare instituţională, care sunt fundamentale pentru funcţionarea eficientă a unui sistem naţional de reducere a riscurilor de dezastre. Se recomandă ca aceste activităţi sa fie întărite prin integrarea şi finanţarea lor împreuna cu partenerii de dezvoltare prin proiecte internaţionale.

Tabelul 27

Finanţarea Programului conform obiectivelor specifice

Capitolul VII

RISCURI DE IMPLEMENTARE

308. Implementarea prezentului Program în domeniul mediului poate fi afectată de un set complex de riscuri instituţionale, financiare, tehnice şi climatice. Identificarea timpurie şi gestionarea acestor riscuri este esenţială pentru atingerea obiectivelor Programului. Tabelul de mai jos sintetizează principalele riscuri anticipate şi măsurile de atenuare recomandate.

Tabelul 28

Riscuri pentru implementarea Programului

Capitolul VIII

AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII RESPONSABILE DE IMPLEMENTARE

309. Ministerul Mediului coordonează implementarea prezentului Program şi asigură monitorizarea realizării acestuia, consolidarea informaţiilor furnizate de către autorităţile şi instituţiile responsabile, precum şi elaborarea rapoartelor de progres. Pentru componenta privind riscurile biologico-sociale, Ministerul Mediului colaborează cu Ministerul Sănătăţii.

310. Implementarea prezentului Program se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale şi instituţiile din subordinea acestora, potrivit competenţelor stabilite de legislaţie şi responsabilităţilor prevăzute în Planul de acţiuni.

311. CNMC este autoritatea administrativă centrală din subordinea Guvernului care asigură coordonarea, integrarea şi monitorizarea managementului situaţiilor de criză la nivel naţional pe parcursul întregului ciclu de prevenire, pregătire, răspuns şi recuperare. În temeiul Legii nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză, CNMC coordonează procesul naţional de evaluare a riscurilor, elaborează evaluarea naţională de risc şi asigură integrarea evaluărilor sectoriale în planificarea managementului situaţiilor de criză, inclusiv în planurile de continuitate şi în documentele strategice sectoriale.

312. Ministerul Mediului şi instituţiile din subordinea acestuia contribuie la implementarea măsurilor din domeniul protecţiei mediului, adaptării la schimbările climatice, monitorizării factorilor de mediu, gestionării resurselor de apă, a fondului forestier şi a sistemelor de monitorizare hidrometeorologică, precum şi la furnizarea datelor necesare evaluării riscurilor şi monitorizării prezentului Program.

313. MS şi instituţiile din subordinea acestuia asigură implementarea măsurilor din domeniul sănătăţii publice şi al riscurilor biologico-sociale, inclusiv supravegherea epidemiologică, monitorizarea riscurilor pentru sănătatea populaţiei, prevenirea şi răspunsul la urgenţele de sănătate publică, precum şi raportarea indicatorilor aferenţi prezentului Program.

314. ANSP este instituţia responsabilă de implementarea politicilor în domeniul sănătăţii publice, având atribuţii în supravegherea epidemiologică, prevenirea şi controlul bolilor, monitorizarea factorilor de mediu, promovarea sănătăţii, controlul de stat în sănătate, evaluarea stării de sănătate a populaţiei, precum şi în acordarea sprijinului tehnic MS şi Comisiei Naţionale de Management al Crizelor.

315. MAIA şi instituţiile din subordinea acestuia contribuie la implementarea măsurilor privind adaptarea agriculturii la schimbările climatice, gestionarea riscurilor din sectorul agroalimentar, sănătatea animalelor, siguranţa alimentelor şi protecţia plantelor.

316. IGSU al MAI contribuie la implementarea prezentului Program prin realizarea măsurilor în domeniul protecţiei civile, prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă, în conformitate cu competenţele stabilite de legislaţie.

317. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale deţine un rol esenţial în gestionarea riscurilor asociate infrastructurilor critice. Inspectoratul Naţional pentru Supraveghere Tehnică, autoritate administrativă din subordinea ministerului, este abilitat să exercite controlul pe multiple segmente, inclusiv în domeniile: securităţii industriale; construcţiilor şi urbanismului; supravegherii produselor nealimentare; supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor; supravegherii de stat în domeniul protecţiei civile; protecţiei consumatorilor în sfera siguranţei produselor nealimentare din domeniile atribuite; geodeziei, cartografiei şi geo-informaticii, domenii care, prin natura lor, intersectează competenţele mai multor autorităţi publice centrale.

318. Organizaţiile internaţionale, organizaţiile necomerciale, instituţiile de cercetare, mediul academic, sectorul privat şi partenerii de dezvoltare contribuie la implementarea prezentului Program prin acordarea de asistenţă tehnică şi financiară, dezvoltarea capacităţilor instituţionale, promovarea cercetării şi inovării, schimbul de bune practici şi implementarea proiectelor relevante în domeniul reducerii riscurilor de dezastre.

Capitolul IX

PROCEDURI DE MONITORIZARE, EVALUARE ŞI RAPORTARE

319. Implementarea prezentului Program se va desfăşura în concordanţă cu Planul de acţiuni privind implementarea Programului. Acesta se asigură că acţiunile prioritare ale prezentului Program sunt întreprinse şi că ele conduc la atingerea obiectivelor şi a viziunii formulate în SNRRD.

320. Responsabilităţile instituţiilor implicate sunt clar delimitate:

320.1. Ministerul Mediului coordonează procesul de monitorizare şi de evaluare, centralizează datele, elaborează rapoartele şi asigură prezentarea acestora către Guvern, precum şi le face publice;

320.2. ministerele şi autorităţile publice centrale, cât şi alte instituţii responsabile, conform competenţelor, colectează date şi prezintă anual, până la data de 31 ianuarie a anului următor perioadei de raportare, informaţii către Ministerul Mediului;

320.3. autorităţile administraţiei publice locale contribuie la implementarea şi la raportarea măsurilor pe plan local;

320.4. partenerii sociali, partenerii de dezvoltare şi societatea civilă pot fi implicaţi în consultări şi în evaluări externe.

321. În baza informaţiilor prezentate de către autorităţile şi instituţiile responsabile, va elabora anual raportul privind implementarea prezentului Program, care va include informaţii privind gradul de realizare a acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni, nivelul de atingere a indicatorilor de monitorizare, dificultăţile întâmpinate în implementare şi măsurile propuse pentru remedierea acestora, precum şi progresul în consolidarea capacităţilor naţionale de prevenire, pregătire şi management al riscurilor de dezastre şi al situaţiilor de criză, inclusiv prin dezvoltarea mecanismelor de evaluare a riscurilor şi de coordonare interinstituţională.

322. Raportul anual privind implementarea prezentului Program va fi prezentat Guvernului până la data de 31 martie a fiecărui an şi va fi publicat pe site web oficial al Ministerului Mediului, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind transparenţa în procesul decizional şi accesul la informaţiile de interes public.

323. Evaluarea implementării prezentului Program se va realiza prin efectuarea unei evaluări intermediare şi a unei evaluări finale, în conformitate cu cadrul metodologic privind monitorizarea şi evaluarea documentelor de politici publice, aprobat de Cancelaria de Stat. Evaluarea va examina relevanţa, efectivitatea, eficienţa, impactul, durabilitatea şi coerenţa măsurilor prevăzute în prezentul Program. Raportul de evaluare intermediară pentru primii 3 ani de implementare va fi elaborat şi prezentat până la data de 15 aprilie 2029, iar raportul de evaluare finală va fi elaborat şi prezentat până la data de 15 aprilie 2031.

324. Evaluarea intermediară va servi drept bază pentru aprecierea progresului înregistrat şi, după caz, pentru revizuirea Planului de acţiuni, în funcţie de evoluţia riscurilor, de rezultatele obţinute şi de necesităţile identificate pe parcursul implementării Programului.

325. În scopul actualizării Planului de acţiuni, autorităţile şi instituţiile responsabile vor prezenta Ministerului Mediului propuneri argumentate privind ajustarea măsurilor, termenelor de realizare, indicatorilor de monitorizare sau introducerea unor acţiuni noi, în funcţie de concluziile evaluării şi de evoluţia contextului naţional.

326. În baza rezultatelor monitorizării şi evaluării, Ministerul Mediului va elabora, după caz, propuneri de actualizare a Planului de acţiuni şi le va înainta spre examinare Guvernului, în vederea asigurării unei implementări eficiente şi adaptate evoluţiei riscurilor de dezastre naturale.

327. CNMC va utiliza informaţiile şi rezultatele monitorizării prezentului Program în procesul de actualizare a evaluării naţionale de risc şi pentru fundamentarea măsurilor de prevenire, de pregătire şi de răspuns în cadrul sistemului naţional de management al situaţiilor de criză, în conformitate cu competenţele prevăzute de Legea nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză.

328. În acest mod, procesul de monitorizare şi de evaluare va fi participativ, transparent şi orientat spre rezultate, asigurând implementarea eficientă a prezentului Program, precum şi valorificarea rezultatelor acestuia în procesul naţional de evaluare a riscurilor şi de management al situaţiilor de criză.

Anexă

la Programul naţional de reducere a riscurilor

de dezastre naturale pentru anii 2026-2030

PLAN DE ACŢIUNI

privind implementarea Programului naţional de reducere a riscurilor

de dezastre naturale pentru anii 2026-2030

Legendă