BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 456 din 19.08.2026

pentru aprobarea Listei substanţelor şi amestecurilor chimice interzise şi restricţionate

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
19.08.2026

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Listei substanţelor şi amestecurilor

chimice interzise şi restricţionate

nr. 456  din  19.08.2026

 (în vigoare 23.09.2027) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 475-476 art. 535 din 23.09.2026

* * *

În temeiul art.17 alin.(3) din Legea nr.277/2018 privind substanţele chimice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.49-58, art.109), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Prezenta hotărâre transpune Anexa nr.XVII a Regulamentului (CE) nr.1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr.1488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei (Text cu relevanţă pentru SEE), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 396 din 30 decembrie 2006, CELEX: 32006R1907, aşa cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2026/859 al Comisiei din 20 aprilie 2026 în ceea ce priveşte 2,4-dinitrotoluenul din articole.

1. Se aprobă Lista substanţelor şi amestecurilor chimice interzise şi restricţionate (se anexează).

2. Monitorizarea şi implementarea prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei de Mediu.

3. Ministerul Mediului, în termen de 9 luni de la data publicării prezentei hotărâri, va elabora şi va aproba standardele armonizate la Lista substanţelor şi amestecurilor chimice interzise şi restricţionate.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la Hotărârea Guvernului nr.456/2026

LISTA

substanţelor şi amestecurilor chimice interzise şi restricţionate

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezenta anexă nu se aplică utilizării substanţelor în produsele cosmetice, astfel cum sunt definite prin Regulamentul sanitar privind produsele cosmetice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1207/2016, în ceea ce priveşte restricţiile referitoare la riscurile pentru sănătatea umană reglementate prin respectiva hotărâre.

2. O substanţă, fie ca atare, fie în amestec sau într-un articol pentru care prezenta anexă stabileşte o restricţie, poate fi produsă, plasată pe piaţă ori utilizată numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de restricţia respectivă.

2.1. Prevederile acestui punct nu se aplică activităţilor de producere, plasare pe piaţă sau utilizare a unei substanţe în scopuri de cercetare şi dezvoltare ştiinţifică.

2.2. Anexa indică expres situaţiile în care restricţia nu se aplică activităţilor de cercetare şi dezvoltare orientate spre produse sau procese, precum şi cantităţile maxime de substanţă exceptate.

II. EXPLICAŢII PENTRU TITLURILE COLOANELOR

1. Denumirea substanţelor:

Denumirea utilizată corespunde Identificării chimice internaţionale folosite pentru substanţă în partea 3 a anexei nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026.

Acolo unde este posibil, substanţele sunt desemnate utilizându-se denumirile IUPAC ale acestora. Substanţele care figurează în Einecs (European Inventory of Existing Commercial Chemical Substances - Inventarul european al substanţelor chimice existente plasate pe piaţă), ELINCS (European List of Notified Chemical Substances - Lista europeană a substanţelor chimice notificate) sau pe lista substanţelor care nu mai sunt clasificate drept polimeri (No longer polymers) sunt desemnate utilizându-se denumirile care figurează pe aceste liste. În anumite cazuri sunt incluse şi alte denumiri, precum cele uzuale sau comune. Acolo unde este posibil, produsele de protecţie a plantelor şi substanţele biocide sunt desemnate utilizându-se denumirile ISO ale acestora.

2. Intrări pentru grupuri de substanţe:

În partea 3 din anexa nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026, sunt incluse câteva intrări pentru grupuri de substanţe. În aceste cazuri, cerinţele privind clasificarea se aplică tuturor substanţelor care fac obiectul descrierii.

În anumite cazuri, este posibil ca anumite substanţe la care se referă o intrare pentru grupuri să facă obiectul unor cerinţe specifice privind clasificarea. În astfel de cazuri, se include în partea 3 a anexei nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026, o intrare specială pentru substanţa respectivă, iar intrarea pentru grupul de substanţe se marchează cu textul următor: “cu excepţia celor care figurează într-o altă parte a anexei nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor”.

În unele cazuri, unele substanţe individuale pot face obiectul mai multor intrări pentru grupuri de substanţe. În aceste cazuri, clasificarea substanţei reflectă clasificarea pentru fiecare dintre cele două intrări pentru grupuri de substanţe. În cazul în care sunt furnizate clasificări diferite pentru acelaşi pericol, se aplică clasificarea care face trimitere la pericolul cel mai grav.

3. Numărul index:

Numărul index reprezintă codul de identificare alocat substanţei în partea 3 din anexa nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026. Substanţele sunt enumerate în secţiune în funcţie de numărul index al acestora.

4. Numerele CE:

Numărul CE, şi anume Einecs, ELINCS sau NLP, este numărul oficial al substanţei în Uniunea Europeană. Numărul Einecs poate fi obţinut din Inventarul european al substanţelor chimice existente plasate pe piaţă (Einecs). Numărul ELINCS poate fi obţinut de pe Lista europeană a substanţelor chimice notificate. Numărul NLP poate fi obţinut de pe lista substanţelor care nu mai sunt considerate drept polimeri (No longer polymers). Aceste liste sunt publicate de către Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene.

Numărul CE reprezintă un sistem constituit din şapte cifre, de tipul XXX-XXX-X, care începe de la 200-001-8 (Einecs), de la 400-010-9 (ELINCS) şi de la 500-001-0 (NLP). Acest număr este indicat în coloana intitulată “Nr. CE”.

5. Numărul CAS:

Numerotarea CAS (Chemical Abstracts Service - Serviciul de catalogare a chimicalelor) a fost indicată pentru a facilita identificarea substanţelor.

6. Note:

Textul complet al notelor poate fi găsit în partea 1 din anexa nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026.

Notele care se iau în considerare în sensul prezentei anexe sunt următoarele:

Nota A:

Fără a aduce atingere Regulamentului privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026, denumirea substanţei trebuie să figureze pe etichetă sub forma uneia dintre denumirile prevăzute în partea 3 a anexei nr.6 la regulamentul menţionat anterior.

În partea respectivă, se foloseşte uneori o descriere generală de tipul “compuşi ai … ” sau “săruri de … ”. În acest caz, furnizorul care plasează o astfel de substanţă pe piaţă are obligaţia de a preciza pe etichetă denumirea corectă, ţinând seama în mod corespunzător de dispoziţiile din anexa nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026.

Nota B:

Unele substanţe (acizi, baze etc.) sunt plasate pe piaţă sub formă de soluţii apoase cu diverse concentraţii şi, prin urmare, aceste soluţii necesită o clasificare şi etichetare diferite, deoarece pericolele variază în funcţie de concentraţie.

Nota C:

Anumite substanţe organice pot fi comercializate fie sub o formă izomerică bine definită, fie sub formă de amestec de mai mulţi izomeri.

Nota D:

Anumite substanţe care sunt susceptibile de polimerizare sau descompunere spontană sunt plasate pe piaţă, în general, sub o formă stabilizată. Aceasta este forma sub care substanţele respective sunt enumerate în partea 3 din anexa nr.6 la Regulamentul privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.455/2026.

Totuşi, aceste substanţe sunt uneori plasate pe piaţă sub o formă nestabilizată. În acest caz, furnizorul care plasează o astfel de substanţă pe piaţă trebuie să înscrie pe etichetă numele substanţei, urmat de menţiunea “nestabilizat(ă)”.

Nota J:

Nu este necesară clasificarea drept substanţă cancerigenă sau mutagenă dacă se poate demonstra că aceasta conţine mai puţin de 0,1 % greutate/greutate benzen (nr.CE 200-753-7).

Nota K:

Nu este necesară clasificarea unei substanţe drept cancerigenă sau mutagenă în cazul în care se poate demonstra că substanţa conţine mai puţin de 0,1 % greutate/greutate 1,3-butadienă (nr.CE 203-450-8).

Nota L:

Nu este necesară clasificarea drept substanţă cancerigenă dacă se poate stabili că aceasta conţine mai puţin de 3 % extract de DMSO măsurat prin metoda IP 346.

Nota M:

Nu este necesară clasificarea drept substanţă cancerigenă dacă se poate stabili că aceasta conţine mai puţin de 0,005 % greutate/greutate benzo[a]-piren (nr.CE 200-028-5).

Nota N:

Nu este necesară clasificarea drept substanţă cancerigenă dacă se cunoaşte istoricul complet al rafinării şi dacă se poate demonstra că substanţa din care este produsă nu este cancerigenă.

Nota P:

Nu este necesară clasificarea drept substanţă cancerigenă sau mutagenă dacă se poate demonstra că aceasta conţine mai puţin de 0,1 % greutate/greutate benzen (nr.CE 200-753-7).

Nota R:

Nu este necesară clasificarea drept cancerigene a fibrelor la care media geometrică a diametrului ponderată cu lungimea, minus două erori standard, este mai mare de 6 μm.

Secţiunea 1

Rubrica 27 - Substanţe cancerigene: categoria 1A

Secţiunea a 2-a

Rubrica 27 - Substanţe cancerigene: categoria 1B

Secţiunea a 3-a

Rubrica 28 - Mutageni ai celulelor embrionare: categoria 1B

Secţiunea a 4-a

Rubrica 29 - Substanţe toxice pentru reproducere: categoria 1A

Secţiunea a 5-a

Rubrica 29 - Substanţe toxice pentru reproducere: categoria 1B

Secţiunea a 6-a

Rubrica 27 - Substanţe cancerigene: categoria 1A

1. Toate articolele care conţin azbest sau ambalajele acestora trebuie să fie etichetate după cum urmează:

a) eticheta să fie în conformitate cu specimenul de mai jos şi trebuie să aibă cel puţin 5 cm înălţime (H) şi 2,5 cm lăţime;

b) eticheta trebuie să fie alcătuită din două părţi:

i. partea de sus (h1 = 40 % H) include litera “a” de culoare albă pe fond negru;

ii. partea de jos (h2 = 60 % H) include textul standard de culoare albă/sau neagră, pe fond roşu, textul trebuind să fie lizibil;

c) în cazul în care articolul conţine crocidolit, sintagma “conţine azbest” utilizată în textul standard se înlocuieşte cu sintagma “conţine crocidolit/azbest albastru”;

d) în cazul în care etichetarea se realizează prin inscripţionare direct pe articole, este suficientă o singură culoare care să contrasteze cu fondul.

2. Eticheta menţionată în prezenta secţiune trebuie să fie aplicată în conformitate cu următoarele norme:

a) pe fiecare dintre cele mai mici unităţi furnizate;

b) în cazul în care articolul are componente pe bază de azbest, este suficient ca numai componentele respective să poarte etichete.

3. Etichetarea articolelor ambalate care conţin azbest

3.1. Ambalajele articolelor ambalate care conţin azbest trebuie să poarte etichete clare, lizibile şi rezistente la ştergere, care să cuprindă următoarele indicaţii:

a) simbolul şi indicaţiile specifice de pericol, în conformitate cu prezenta anexă;

b) instrucţiuni de siguranţă, care trebuie să fie alese în conformitate cu indicaţiile din prezenta anexă, în măsura în care sunt relevante pentru articolul respectiv.

În cazul în care pe ambalaj figurează informaţii suplimentare de siguranţă, acestea nu trebuie să atenueze sau să fie în contradicţie cu indicaţiile prezentate la literele a) şi b).

3.2. Etichetarea în conformitate cu pct.3.1 trebuie să se efectueze cu următoarele mijloace:

a) o etichetă aplicată ferm pe ambalaj sau

b) o etichetă detaşabilă fixată ferm pe ambalaj sau

c) imprimare direct pe ambalaj.

3.3. Articolele care conţin azbest şi care sunt ambalate numai în ambalaje de plastic sau similare sunt considerate ca fiind articole ambalate şi sunt etichetate în conformitate cu pct.3.2. În cazul în care articolele sunt separate de astfel de ambalaje şi plasate pe piaţă neambalate, fiecare dintre unităţile cele mai mici trebuie să fie însoţite de etichete care să cuprindă informaţiile prevăzute la pct.3.1.

4. Etichetarea articolelor neambalate care conţin azbest

Pentru articolele neambalate care conţin azbest, etichetarea în conformitate cu pct 3.1 trebuie să se efectueze cu următoarele mijloace:

a) o etichetă aplicată ferm pe articolul care conţine azbest;

b) o etichetă detaşabilă fixată ferm pe articolul respectiv;

c) imprimare direct pe articole

sau, în cazul în care cele menţionate mai sus nu sunt posibile din punct de vedere practic, ca, de exemplu, dimensiunile foarte mici ale articolelor, natura inadecvată a proprietăţilor articolelor sau anumite dificultăţi tehnice, etichetarea se realizează prin intermediul unei fişe detaşabile, în conformitate cu pct.3.1.

5. Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind siguranţa şi igiena la locul de muncă, eticheta aplicată pe articol, care poate, în contextul utilizării sale, să fie transformat sau reprelucrat, este însoţită de eventualele instrucţiuni de siguranţă, care pot fi adecvate pentru articolul respectiv, şi, în special, următoarele:

a) a se lucra în exterior sau într-un loc bine ventilat;

b) a se utiliza de preferat scule manuale sau de viteză mică, echipate, în cazul în care este necesar, cu un dispozitiv corespunzător de extragere a prafului. În cazul în care se utilizează scule de viteză mare, acestea trebuie să fie întotdeauna echipate cu astfel de dispozitive;

c) dacă este posibil, a se umezi înainte de tăiere sau prelucrare;

d) a se umezi praful, a se plasa într-un recipient bine închis şi a se elimina în condiţii de siguranţă.

6. Etichetarea oricărui articol destinat utilizării casnice, care nu este reglementat de pct.5 şi care, în timpul utilizării, poate degaja fibre de azbest, trebuie să cuprindă, în cazul în care este necesar, următoarea instrucţiune de siguranţă: “a se înlocui în caz de uzură”.

7. Eticheta articolelor care conţin azbest este redactată în limba română sau în limbile oficiale ale statului (statelor) membru (membre) în care este plasat pe piaţă articolul.

Secţiunea a 7-a

Rubrica 39 - Coloranţi azoici - Lista aminelor aromatice

Lista aminelor aromatice

Secţiunea a 8-a

Rubrica 39 - Coloranţi azoici - Lista coloranţilor azoici

Lista coloranţilor azoici

Secţiunea a 9-a

Rubrica 39 - Coloranţi azoici - Lista metodelor de testare

Referinţa şi titlul standardului moldovenesc armonizat cu standardul european

1. SM EN ISO 17234-1:2025 “Piele. Încercări chimice pentru determinarea anumitor coloranţi azoici din pieile vopsite. Partea 1: Determinarea anumitor amine aromatice derivate din coloranţi azoici”.

2. SM EN ISO 17234-2:2014 “Piele. Analize chimice pentru determinarea anumitor coloranţi azoici din pieile vopsite. Partea 2: Determinarea 4-aminoazobenzenului

3. SM EN ISO 14362-1:2017 “Materiale textile. Metode de determinare a anumitor amine aromatice derivate din coloranţii azoici. Partea 1: Detectarea utilizării anumitor coloranţi azoici accesibili cu sau fără extracţie”.

4. SM EN ISO 14362-3:2017 “Materiale textile. Metode de determinare a anumitor amine aromatice derivate din coloranţii azoici. Partea 3: Detectarea utilizării anumitor coloranţi azoici care pot elibera 4-aminoazobenzen”.

Secţiunea a 10-a

Rubricile 27-29 - Derogări pentru substanţe specifice

Secţiunea a 11-a

Rubrica 65 - Substanţe restricţionate şi limite maxime de concentraţie

în materiale omogene în rapoarte de masă

Secţiunea a 12-a

Rubrica 68 - Lista substanţelor cu limite specifice de concentraţie

Secţiunea a 13-a

1. Măsurarea formaldehidei eliberate în aerul din încăperi din articolele menţionate la pct.1 primul alineat de la rubrica 70

Formaldehida eliberată din articolele menţionate la pct.1 primul alineat de la rubrica 70 se măsoară în aerul unei camere de testare în următoarele condiţii de referinţă cumulative:

a) temperatura din camera de încercare trebuie să fie (23 ± 0,5) °C;

b) umiditatea relativă din camera de testare trebuie să fie (45 ± 3) %;

c) factorul de încărcare, exprimat ca raport între suprafaţa totală a eşantionului şi volumul camerei de testare, trebuie să fie (1 ± 0,02) m2/m3. Acest factor de încărcare corespunde testării panourilor pe bază de lemn; pentru alte materiale sau produse, în cazul în care un astfel de factor de încărcare nu este în mod clar realist în condiţii de utilizare previzibile, se pot utiliza factori de încărcare în conformitate cu secţiunea 4.2.2 din SM EN16516+A1:2020 “Produse pentru construcţii: Evaluarea emisiei de substanţe periculoase. Determinarea emisiilor în aerul de interior”;

d) rata schimbului de aer în camera de testare trebuie să fie (1 ± 0,05) h−1;

e) se utilizează o procedură analitică adecvată pentru măsurarea concentraţiei de formaldehidă din camera de testare;

f) se utilizează o metodă adecvată de prelevare a eşantioanelor;

g) concentraţia de formaldehidă din aerul din camera de testare se măsoară cel puţin de două ori pe zi pe toată durata testării, cu un interval de timp între două prelevări consecutive de cel puţin 3 ore; măsurarea se repetă până când sunt disponibile suficiente date pentru a determina palierul curbei de concentraţie;

h) durata testului trebuie să fie suficient de mare pentru a permite determinarea palierului curbei de concentraţie şi nu trebuie să depăşească 28 de zile;

i) palierul curbei de concentraţie al formaldehidei măsurate în camera de testare se utilizează pentru a verifica respectarea valorii-limită a formaldehidei eliberate din articolele menţionate la pct.1 primul alineat de la rubrica 70.

În cazul în care datele obţinute printr-o metodă de testare care utilizează condiţiile de referinţă specificate mai sus nu sunt disponibile sau nu sunt adecvate pentru măsurarea formaldehidei eliberate dintr-un anumit articol, se pot utiliza datele obţinute printr-o metodă de testare care utilizează alte condiţii decât cele de referinţă, dacă există o corelaţie validă din punct de vedere ştiinţific între rezultatele metodei de testare utilizate şi condiţiile de referinţă.

2. Măsurarea concentraţiei de formaldehidă în interiorul vehiculelor menţionate la pct.2 primul alineat de la rubrica 70

În cazul vehiculelor rutiere, inclusiv al camioanelor şi autobuzelor, concentraţia de formaldehidă se măsoară în modul ambiant în conformitate cu condiţiile specificate în standardele generale pentru camera de testare a vehiculelor întregi pentru determinarea compuşilor organici volatili (COV) în interiorul vehiculelor rutiere pentru camioane şi autobuze, iar concentraţia măsurată se utilizează pentru a verifica respectarea valorii-limită menţionate la pct.2 primul alineat de la rubrica 70.

Secţiunea a 14-a

Rubrica 71 - Norme privind demonstrarea degradabilităţii

Prezenta secţiune stabileşte normele pentru demonstrarea degradabilităţii polimerilor în sensul rubricii 71, şi anume metodele de testare permise şi criteriile de trecere aferente metodelor respective. Metodele de testare au fost concepute pentru a măsura degradarea biotică, deşi nu se poate exclude posibilitatea producerii în timpul testului a unei anumite degradări abiotice care să influenţeze rezultatele testului.

Testele sunt efectuate de laboratoare care respectă principiile bunei practici de laborator sau în alte standarde internaţionale recunoscute ca fiind echivalente sau care sunt acreditate în conformitate cu standardul moldovenesc care armonizează standardul european SM EN ISO/IEC 17025 “Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări”.

1. Metode de testare

Metodele de testare permise sunt organizate în cinci grupe, în funcţie de concepţia şi de raţionamentul care stă la baza acestora. Respectarea criteriilor de trecere aferente oricăreia dintre metodele de testare permise din grupele 1-3 este suficientă pentru a demonstra că polimerul sau polimerii din compoziţia materialului testat şi care fac obiectul testului sunt degradabili şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa rubricii 71. În cazul în care testele din grupa 4 sau din grupa 5 sunt utilizate pentru a demonstra degradabilitatea polimerilor pentru alte utilizări decât cele din agricultură şi horticultură, criteriile de trecere trebuie îndeplinite în cadrul a trei compartimente de mediu alese după cum urmează:

Compartimentul 1: apă dulce, de estuar sau de mare;

Compartimentul 2:

a) sedimente de apă dulce sau de estuar sau sedimente marine; sau

b) interfaţă apă dulce, de estuar sau de mare/sediment;

Compartimentul 3: sol.

Grupa 1. Metode de testare prin screening şi criterii de trecere pentru demonstrarea biodegradării rapide

1. Metode de testare permise în grupa 1:

T1. “Biodegradabilitate rapidă” (Orientarea privind testarea nr.301 B, C, D, F a OCDE);

T2. “Biodegradabilitate rapidă - CO2 în recipiente închise ermetic (testul în spaţiul superior)” (Orientarea privind testarea nr.310 a OCDE).

2. Criterii de trecere: 60 % mineralizare măsurată, în decurs de 28 de zile, sub formă de CO2 degajat sau O2 consumat. Nu este necesară respectarea cerinţei privind intervalul de 10 zile menţionată în orientările privind testele T1 şi T2.

Grupa 2. Metode de testare prin screening şi criterii de trecere modificate şi îmbunătăţite pentru demonstrarea biodegradării rapide

1. Metode de testare permise în grupa 2:

T1. “Biodegradabilitate rapidă” (Orientarea privind testarea nr.301 B, C, D, F a OCDE);

T2. “Biodegradabilitate rapidă - CO2 în recipiente închise ermetic (testul în spaţiul superior)” (Orientarea privind testarea nr.310 a OCDE);

T3. “Biodegradabilitate în apă de mare” (Orientarea privind testarea nr.306 a OCDE).

2. Pentru metodele de testare din grupa 2, durata testului poate fi prelungită până la 60 de zile şi se utilizează recipiente de testare mai mari.

3. Criterii de trecere: 60 % mineralizare măsurată, în decurs de 60 de zile, ca O2 consumat (permisă numai pentru testele T1 şi T2) sau CO2 degajat. Nu este necesară respectarea cerinţei privind intervalul de 10 zile menţionată în orientările privind testele T1 şi T2.

Grupa 3. Metoda de testare prin screening şi criteriile de trecere pentru demonstrarea degradării inerente

1. Metoda de testare permisă în grupa 3:

T4. “Biodegradabilitate inerentă: testul MITI (II) modificat” (OCDE 302 C).

2. Nu este permisă preadaptarea inoculatorului menţionat în orientarea privind testul T4.

3. Criterii de trecere: ≥ 70 % mineralizare măsurată, sub formă de O2 consumat sau CO2 degajat în decurs de 14 zile.

Grupa 4. Metode de testare prin screening şi criterii de trecere pentru demonstrarea degradării în raport cu un material de referinţă

1. Metode de testare permise în grupa 4:

T5. “Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale, în mediu apos, a materialelor plastice. Metoda prin analiza dioxidului de carbon degajat” (SM EN ISO 14852);

T6. “Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale, în mediu apos, a materialelor plastice. Metoda prin măsurarea consumului de oxigen într-un respirometru închis” (SM EN ISO 14851);

T7. “Materiale plastice. Determinarea biodegradării aerobe a materialelor plastice care nu plutesc la interfaţa apă de mare/sediment. Metoda prin analiza dioxidului de carbon degajat” (SM EN ISO 19679);

T8. “Materiale plastice. Determinarea biodegradării aerobe a materialelor plastice care nu plutesc la interfaţa apă de mare/sediment nisipos. Metoda prin măsurarea consumului de oxigen într-un respirometru închis” (SM EN ISO 18830);

T9. “Materiale plastice. Determinarea biodegradabilităţii aerobe finale a materialelor plastice în sol prin măsurarea consumului de oxigen într-un respirometru sau a cantităţii de dioxid de carbon degajat” (SM EN ISO 17556);

T10. “Materiale plastice. Determinarea biodegradării aerobe a materialelor neplutitoare expuse la sedimente marine. Metoda prin analiza dioxidului de carbon degajat” (SM ISO 22404).

2. La aplicarea testelor T7 şi T8 se iau în considerare specificaţiile prevăzute în standardul moldovenesc care armonizează standardul european SM EN ISO 22403:2022 “Materiale plastice. Evaluarea biodegradabilităţii intrinseci a materialelor expuse la inoculi marini sub acţiunea microorganismelor aerobe mezofilice de laborator. Metode de încercare şi cerinţe”.

3. Pentru metodele de testare din grupa 4, nu este permisă preadaptarea inoculului. Rezultatul se raportează ca nivel maxim de degradare determinat din faza de platou a curbei de degradare sau ca valoarea cea mai mare dacă platoul nu a fost atins. Forma, dimensiunea şi suprafaţa materialului de referinţă trebuie să fie comparabile cu cele ale materialului de testare. Pot fi utilizate ca materiale de referinţă următoarele materiale:

1) martori pozitivi: materiale biodegradabile precum pulbere microcristalină de celuloză, filtre de celuloză fără cenuşă sau poli-beta-hidroxibutirat;

2) martori negativi: polimeri nebiodegradabili, cum ar fi polietilena sau polistirenul.

4. Criterii de trecere: degradare finală ≥ 90 % în raport cu degradarea materialului de referinţă în decursul a:

1) 6 luni în cadrul testelor acvatice; sau

2) 24 de luni în cadrul testelor de interfaţă sol, sediment sau apă/sediment.

Grupa 5. Metode de testare prin simulare şi criterii de trecere pentru demonstrarea degradării în condiţii de mediu relevante

1. Metode de testare permise în grupa 5:

T11. “Transformarea aerobă şi anaerobă în sol” (Orientarea nr.307 privind testarea a OCDE);

T12. “Transformarea aerobă şi anaerobă în sistemele de sedimente acvatice” (Orientarea nr.308 privind testarea a OCDE);

T13. “Testul de biodegradare prin simulare - Mineralizarea aerobă în apa de suprafaţă” (Orientarea nr.309 privind testarea a OCDE).

2. Temperaturile de testare necesare sunt de 12 °C pentru apa dulce/de estuar, sedimentele şi solul de apă dulce/de estuar şi de 9 °C pentru apa de mare şi sedimentele marine.

3. Criterii de trecere:

1) timpul de înjumătăţire în apă de mare, apă dulce sau de estuar este mai mic de 60 de zile;

2) timpul de înjumătăţire în sedimente de apă de mare, apă dulce sau de estuar este mai mic de 180 de zile;

3) timpul de înjumătăţire în sol este mai mic de 180 de zile.

2. Cerinţe specifice pentru demonstrarea degradabilităţii polimerilor din produsele destinate aplicaţiilor în agricultură şi horticultură

1) Produse fertilizante care conţin polimeri care sunt pelicule sau care cresc capacitatea de retenţie a apei sau capacitatea de înmuiere a produsului

Degradabilitatea polimerilor care sunt pelicule sau care cresc capacitatea de retenţie a apei sau capacitatea de înmuiere a produselor fertilizante, astfel cum sunt definite prin Legea nr.21/2025 privind punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor fertilizante, care nu intră în domeniul de aplicare a acesteia, se demonstrează în conformitate cu legea respectivă. În cazul absenţei acestor prevederi, astfel de polimeri nu trebuie plasaţi pe piaţă în produsele fertilizante care nu fac obiectul Regulamentului (UE) 2019/1009 după 17 octombrie 2028.

2) Produse agricole şi horticole, altele decât produsele fertilizante menţionate la subpct. 1)

În cazul în care se utilizează metode de testare din grupa 4 sau din grupa 5, degradabilitatea polimerilor în produsele destinate aplicaţiilor în agricultură sau horticultură, altele decât produsele fertilizante menţionate la subpct. 1), se demonstrează în cel puţin două compartimente de mediu alese după cum urmează:

Compartimentul 1: apă dulce, de estuar sau de mare;

Compartimentul 2: sol.

Pentru a fi considerat degradabil în sensul rubricii 71, un polimer dintr-un produs destinat aplicaţiilor în agricultură sau horticultură, altul decât produsul fertilizant menţionat la subpct. 1), trebuie să atingă un nivel de degradare de 90 % în:

a) sol în decurs de 48 de luni de la încheierea perioadei de funcţionalitate a produsului; perioada de funcţionalitate este perioada ulterioară aplicării produsului în decursul căreia produsul îşi exercită funcţia;

b) apă în decurs de:

i. 12 luni plus perioada de funcţionalitate a produsului, în cazul în care se utilizează metode de testare din grupa 4; sau

ii. 16 luni plus perioada de funcţionalitate a produsului, în cazul în care se utilizează metode de testare din grupa 5.

În acest scop, criteriile de trecere aferente metodelor de testare din grupele 4 şi 5 se modifică pentru a indica procentul de degradare (pentru grupa 4) sau timpul de înjumătăţire (pentru grupa 5) care trebuie respectat la încheierea duratei standard a testelor pentru a îndeplini condiţiile prevăzute la punctul anterior.

Criteriile de trecere modificate aferente metodelor de testare din grupele 4 şi 5 sunt specificate în tabelele A şi, respectiv, B.

Tabelul A

Criteriile de trecere aferente grupei 4 pentru polimerii din produsele

destinate aplicaţiilor în agricultură sau horticultură, enumerate în funcţie

de durata perioadei de funcţionalitate (PF) şi de tipul de test

Tabelul B

Criteriile de trecere aferente grupei 5 pentru polimerii din produsele

destinate aplicaţiilor în agricultură sau horticultură, enumerate în funcţie

de durata perioadei de funcţionalitate (PF) şi de tipul de test

Pentru perioadele de funcţionalitate care nu sunt cuprinse în tabelul A sau B, criteriile de trecere se calculează utilizând formulele de descompunere exponenţiale indicate mai jos.

Grupa 4, T9 (sol):

Degradarea-ţintă în decursul a 24 de luni (DT24l) se calculează după cum urmează:

DT24l = 1 - exp(-λ × c × 24)

Grupa 4, testele T5 şi T6 (ape de suprafaţă):

Degradarea-ţintă în decursul a 6 luni (DT6l) se calculează după cum urmează:

DT6l = 1 - exp(-λ × c × 6)

Grupa 5, testele T11 (sol) şi T13 (ape de suprafaţă):

Timpul de înjumătăţire (DegT50) observat la sfârşitul duratei testelor din grupa 5 se calculează după cum urmează:

DegT50 = ln(2)/λ,

unde:

c este numărul mediu de zile pe lună, calculat ca: c = 365,25/12

λ este rata de degradare, calculată ca: pentru testele T9 şi T11: λΤ9/T11 = ln(0,1)/-t90,T9/T11

pentru testele T5 şi T6:

λΤ5/T6 = ln(0,1)/-t90,T5/T6

pentru testul T13:

λΤ13 = ln(0,1)/-t90,T13

t90 este perioada până la degradarea de 90 %, calculată ca: pentru testele T9 şi T11: t90,T9/T11 = c × (48 + PF)

pentru testele T5 şi T6:

t90,T5/T6 = c × (12 + PF)

pentru testul T13: t90,T13 = c × (16 + PF)

PF este perioada de funcţionalitate, exprimată în luni.

3. Cerinţe specifice pentru materialul de testare care trebuie utilizat în cadrul testelor privind degradarea

Testul se efectuează pe un material de testare care conţine un polimer sau mai mulţi polimeri din compoziţia particulelor sau care formează un strat continuu pe particule (“particule de polimeri”), comparabili în ceea ce priveşte compoziţia, forma, dimensiunea şi suprafaţa cu particulele de polimeri prezente în produs sau, dacă acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, cu particulele de polimeri care sunt eliminate sau eliberate în mediul înconjurător.

Prin derogare de la primul alineat, polimerii utilizaţi pentru încapsulare pot fi testaţi în oricare dintre următoarele forme:

1) în forma plasată pe piaţă;

2) în forma de strat izolat;

3) în forma plasată pe piaţă, în care miezul organic al materialului este înlocuit cu un material inert, cum ar fi sticla.

Materialul de testare trebuie să aibă o grosime comparabilă cu cea a stratului de polimer solid al particulei plasate pe piaţă. Atunci când degradarea este evaluată în raport cu un material de referinţă, astfel cum se menţionează la subpct. 3) din grupa 4, forma, dimensiunea şi suprafaţa materialului de referinţă trebuie să fie comparabile cu cele ale materialului de testare.

În cazul în care materialul de testare conţine un singur polimer şi se utilizează metode de testare din grupa 1, 2 sau 3 pentru demonstrarea degradării, degradarea fiecăruia dintre polimeri se demonstrează prin una dintre următoarele metode:

1) testarea separată a degradării materialului de testare şi a fiecărui polimer din materialul de testare, utilizând metodele de testare permise şi criteriile de trecere prevăzute în prezenta secţiune;

2) testarea degradării materialului de testare utilizând metodele de testare permise şi criteriile de trecere prevăzute în prezenta secţiune şi demonstrarea, în timpul testării, prin orice mijloc adecvat, a faptului că toţi polimerii din materialul de testare contribuie la degradarea observată în timpul testării şi că fiecare polimer îndeplineşte criteriile de trecere aferente metodei de testare permise relevante prevăzute în prezenta secţiune.

În cazul în care materialul de testare conţine un singur polimer, dar şi alte substanţe organice în concentraţie mai mare de 10 % din masa materialului de testare, în procente de masă, şi se utilizează metode de testare din grupa 1, 2 sau 3 pentru demonstrarea degradării, se aplică una dintre următoarele condiţii:

1) degradarea materialului de testare şi a polimerului testat în mod separat din materialul de testare trebuie efectuată utilizând metodele de testare permise şi criteriile de trecere prevăzute în prezenta secţiune;

2) degradarea materialului de testare trebuie efectuată utilizând metodele de testare permise şi criteriile de trecere prevăzute în prezenta secţiune, iar în timpul testării trebuie demonstrat, prin orice mijloc adecvat, faptul că polimerul contribuie la degradarea materialului de testare observată în timpul testării şi că acesta îndeplineşte criteriile de trecere aferente metodei de testare permise relevante prevăzute în prezenta secţiune.

Secţiunea a 15-a

Rubrica 71 - Norme privind demonstrarea solubilităţii

Prezenta secţiune stabileşte metodele de testare permise şi condiţiile de testare pentru demonstrarea solubilităţii unui polimer în sensul rubricii 71. Testele sunt efectuate de laboratoare care respectă principiile bunei practici de laborator sau în alte standarde internaţionale recunoscute ca fiind echivalente sau care sunt acreditate în conformitate cu standardul moldovenesc armonizat cu standardul european SM EN ISO/IEC 17025 “Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări”.

Metode de testare permise:

1. Orientarea nr.120 a OCDE;

2. Orientarea nr.105 a OCDE.

Testul se efectuează pe un material de testare care conţine un polimer sau mai mulţi polimeri din compoziţia particulelor sau care formează un strat continuu pe particule (“particule de polimeri”), comparabili în ceea ce priveşte compoziţia, forma, dimensiunea şi suprafaţa cu particulele de polimeri prezente în produs sau, dacă acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, cu particulele de polimeri care sunt eliminate sau eliberate în mediul înconjurător.

Prin derogare de la al treilea alineat, pentru particulele de polimeri care au toate dimensiunile mai mari de 0,25 mm sau care au un raport lungime-diametru mai mare de 3 şi o lungime mai mare de 0,25 mm, dimensiunea particulelor de polimeri care urmează să fie testate se reduce în conformitate cu Orientarea nr.120 a OCDE, astfel încât cel puţin o dimensiune a particulei de polimer sau, pentru particulele de polimeri cu un raport lungime-diametru mai mare de 3, lungimea particulei polimerului să fie cuprinsă între 0,125 mm şi 0,25 mm. Pentru particulele de polimeri care conţin substanţe anorganice în plus faţă de polimer sau polimeri, cum ar fi particulele de polimeri încapsulate cu substanţe anorganice sau particulele de polimeri la care un polimer este grefat pe un suport anorganic, este suficient să se demonstreze că polimerul îndeplineşte criteriul de trecere. În acest scop, se permite testarea solubilităţii polimerului sau a polimerilor înainte de formarea particulelor de polimeri.

Condiţiile pentru testul privind solubilitatea sunt următoarele:

1) temperatură: 20 °C;

2) pH: 7;

3) încărcare: 10 g/1 000 ml;

4) durată de testare: 24 de ore.

Criteriu de trecere: solubilitate > 2 g/L.