Hotărâre nr. 603 din 17.09.2025
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de elaborare, aprobare, implementare şi monitorizare a instrumentelor de susţinere destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţate din bugetul de stat
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de elaborare,
aprobare, implementare şi monitorizare a instrumentelor de susţinere
destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, finanţate din bugetul de stat
nr. 603 din 17.09.2025
(în vigoare 19.09.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 494-497 art. 616 din 19.09.2025
* * *
În temeiul art.9 alin.(21) şi art.11 din Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.306-313, art.651), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de elaborare, aprobare, implementare şi monitorizare a instrumentelor de susţinere destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţate din bugetul de stat (se anexează).
2. Programele de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, implementate de Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, aprobate anterior intrării în vigoare a Regulamentului aprobat prin prezenta hotărâre, continuă să fie implementate conform regulilor stabilite la data aprobării, până la finalizarea lor.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Doina Nistor |
| Nr.603. Chişinău, 17 septembrie 2025. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.603/2025
REGULAMENT
cu privire la modul de elaborare, aprobare, implementare şi monitorizare
a instrumentelor de susţinere destinate înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţate din bugetul de stat
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la modul de elaborare, aprobare, implementare şi monitorizare a instrumentelor de susţinere destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţate din bugetul de stat (în continuare – Regulament) stabileşte cadrul normativ pentru elaborarea, aprobarea, implementarea şi monitorizarea implementării instrumentelor de susţinere nonfinanciară şi financiară nerambursabilă (în continuare – instrumente de susţinere) destinate întreprinderilor mici şi mijlocii (în continuare – IMM-uri), în vederea susţinerii lansării şi dezvoltării durabile a afacerilor, creşterii competitivităţii şi inovării IMM-urilor.
2. Prezentul Regulament se aplică instrumentelor de susţinere elaborate şi implementate de către Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (în continuare – ODA), fiind coordonate în prealabil cu Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării (în continuare – MDED).
3. Instrumentele de susţinere se elaborează de către ODA, iar modificările şi aprobările se fac de către Consiliul ODA în baza priorităţilor de dezvoltare a sectorului IMM-urilor stabilite de MDED în Strategia sectorială de cheltuieli, în conformitate cu obiectivele politicilor publice aprobate de către Guvern, precum şi ţinând cont de propunerile altor autorităţi ale administraţiei publice şi de condiţiile prevăzute în acordurile încheiate cu partenerii de dezvoltare şi/sau donatorii
4. În sensul prezentului Regulament se definesc următoarele noţiuni:
4.1. beneficiar – persoană fizică sau juridică care desfăşoară activitate de antreprenoriat şi care a obţinut suport nonfinanciar şi/sau financiar nerambursabil prin intermediul instrumentelor de susţinere;
4.2. plan de afaceri/business-plan – propunere de dezvoltare strategică a unei întreprinderi, elaborată de solicitant;
4.3.solicitant – persoană fizică sau juridică care intenţionează sau desfăşoară activitate de antreprenoriat şi care solicită suport nonfinanciar şi/sau financiar nerambursabil prin intermediul instrumentelor de susţinere;
4.4. suport nonfinanciar – totalitatea serviciilor oferite antreprenorilor şi potenţialilor antreprenori, fără a presupune alocarea directă de fonduri sau finanţări şi au ca scop dezvoltarea competenţelor, creşterea capacităţii de gestionare a afacerii şi facilitarea accesului la oportunităţi de piaţă;
4.5. suport financiar nerambursabil – finanţare sub formă de mijloace financiare (grant) acordată beneficiarilor în cadrul instrumentelor de susţinere pentru implementarea planului de afaceri sau pentru sprijinirea participării la evenimente de afaceri, expoziţii şi târguri.
5. Instrumentele de susţinere sunt elaborate şi implementate în baza următoarelor principii:
5.1. centrarea pe planul de afaceri ("single window") – solicitantul aplică printr-un mecanism unic, cu un singur plan de afaceri pentru a cărui realizare poate accesa suport nonfinanciar şi financiar nerambursabil, conform mai multor obiective de dezvoltare a IMM-urilor stabilite de MDED în Strategia sectorială de cheltuieli, în conformitate cu obiectivele politicilor publice aprobate de Guvern, precum şi ţinând cont de propunerile altor autorităţi ale administraţiei publice şi de condiţiile stabilite în acordurile încheiate cu partenerii de dezvoltare şi/sau donatorii;
5.2. evaluarea integrată – planul de afaceri este evaluat, în ansamblu, de către ODA, în funcţie de coerenţa acestuia, de capacitatea întreprinderii şi de contribuţia estimată la atingerea indicatorilor de dezvoltare a IMM-urilor stabiliţi de MDED în Strategia sectorială de cheltuieli, în conformitate cu obiectivele politicilor publice aprobate de Guvern, cu propunerile altor autorităţi ale administraţiei publice şi cu condiţiile prevăzute în acordurile încheiate cu partenerii de dezvoltare şi/sau donatorii;
5.3. transparenţa şi concurenţa deschisă – procesul de acordare a suportului se desfăşoară în condiţii de transparenţă deplină şi concurenţă echitabilă. Toate informaţiile relevante – criterii de eligibilitate, proceduri de evaluare, decizii de finanţare – sunt publice, clare şi accesibile. Accesul la instrumentele de susţinere este deschis tuturor solicitanţilor eligibili, iar selecţia se face exclusiv pe baza fezabilităţii planului de afaceri şi a potenţialului de impact;
5.4. nediscriminarea şi egalitatea de şanse – suportul este acordat în condiţii egale tuturor solicitanţilor eligibili, fără discriminare pe criterii de sex, vârstă, origine etnică, statut social, orientare religioasă sau alte criterii. Mecanismele de implementare promovează activ participarea femeilor, tinerilor, persoanelor din medii vulnerabile şi din zone rurale;
5.5. flexibilitatea şi ajustarea – suportul se adaptează în funcţie de progresul afacerii şi modelul de dezvoltare al afacerii;
5.6. complementaritatea cu alte mecanisme de suport acordate de ODA şi de alte instituţii publice – instrumentele de susţinere se aplică într-un mod coerent şi complementar faţă de alte măsuri existente, fie gestionate de către ODA, fie de alte autorităţi publice centrale sau locale. Acordarea suportului se face cu evitarea suprapunerii şi dublării intervenţiilor, asigurând o utilizare eficientă a resurselor publice conform priorităţilor de dezvoltare a sectorului IMM-urilor stabilite de MDED în Strategia sectorială de cheltuieli, în conformitate cu obiectivele politicilor publice aprobate de Guvern;
5.7. gestionarea prudentă a riscurilor – implementarea şi monitorizarea instrumentelor de susţinere se bazează pe un sistem de gestionare a riscurilor financiare şi operaţionale, în conformitate cu politica de administrare a riscurilor adoptată de către ODA.
Capitolul II
ELABORAREA ŞI APROBAREA INSTRUMENTELOR DE SUSŢINERE
6. Fiecare instrument de susţinere elaborat de către ODA include, în mod obligatoriu, următoarele componente:
6.1. denumirea completă şi prescurtată, după caz, a instrumentului de susţinere;
6.2. subiectul, scopul, principiile şi termenele de implementare a instrumentului de susţinere;
6.3. suportul oferit în cadrul instrumentului de susţinere;
6.4. suma suportului individual oferit pentru un business-plan în cadrul instrumentului de susţinere;
6.5. organizaţia (autoritatea, instituţia publică, întreprinderea de stat) care iniţiază instrumentul de susţinere;
6.6. organizaţia (autoritatea, instituţia publică, întreprinderea de stat) care gestionează instrumentul de susţinere;
6.7. instituţia sau organizaţia (autoritatea, instituţia publică, întreprinderea de stat) care finanţează instrumentul de susţinere;
6.8. criteriile de eligibilitate pentru beneficiere de suport şi modul lor de aplicare;
6.9. durata instrumentului de susţinere;
6.10. criteriile de eligibilitate specifice ce vizează selectarea beneficiarilor care corespund politicilor publice aprobate de Guvern şi contribuie la atingerea indicatorilor de rezultat, aplicate suplimentar celor generale prevăzute la pct.15;
6.11. informaţii cu privire la condiţiile care reglementează cumulul ajutoarelor de stat/ajutoarelor de minimis;
6.12. lista activităţilor economice eligibile, cu indicarea codurilor CAEM (Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei);
6.13. investiţiile şi/sau cheltuielile neeligibile;
6.14. procedura de evaluare şi aprobare a cererilor şi a dosarelor depuse;
6.15. componentele suportului oferit prin intermediul instrumentului de susţinere, adaptate în funcţie de stadiul de dezvoltare al întreprinderii (debutantă sau în creştere) şi/sau categoria acesteia;
6.16. indicatorii de produs şi de rezultat;
6.17. reguli privind evidenţa, raportarea şi monitorizarea.
7. Instrumentele de susţinere pot include activităţi de informare, de promovare, precum şi activităţi de monitorizare a valorificării de către IMM-uri a suportului oferit.
8. Instrumentele de susţinere calificate drept ajutor de stat se aplică în conformitate cu condiţiile de compatibilitate prevăzute de actele normative adoptate de Plenul Consiliului Concurenţei, în funcţie de obiectivele produsului, precum şi de instrumentele de interpretare ale instituţiilor Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat.
9. În cazul în care instrumentele de susţinere pot fi încadrate ca ajutoare de minimis, ODA are obligaţia să respecte prevederile Regulamentului privind ajutorul de minimis, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.06/2024.
10. Instrumentele de susţinere elaborate de ODA sunt supuse avizării de către MDED, Consiliul Concurenţei şi, după caz, de instituţiile sau entităţile cu atribuţii în domeniul vizat de instrumentul de susţinere.
11. Notificarea Consiliului Concurenţei se efectuează în timp util, imediat după definitivarea proiectului instrumentului de susţinere, în conformitate cu art.8 din Legea nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat.
12. Instrumentele de susţinere aprobate sunt publice şi se plasează pe site-ul oficial al MDED şi pe cel al ODA.
13. Pentru fiecare instrument de susţinere, ODA elaborează, iar Consiliul ODA aprobă, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia, un manual operaţional de implementare.
14. Manualul operaţional constituie un document intern al ODA de îndrumare procedurală şi de lucru, aferent procesului de implementare a instrumentelor de susţinere, aprobat de către Consiliul ODA.
Capitolul III
CRITERIILE DE ELIGIBILITATE
15. Toate instrumentele de susţinere elaborate în conformitate cu prezentul Regulament sunt destinate persoanelor fizice şi/sau întreprinderilor (cu excepţia întreprinderilor de stat şi municipale) înregistrate în Republica Moldova, definite în conformitate cu prevederile Legii nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, care:
15.1. nu se află în proces de insolvabilitate, reorganizare/lichidare/suspendare a activităţii;
15.2. nu au restanţe faţă de bugetul public naţional la data solicitării suportului;
15.3. nu au, în calitate de fondator, acţionar sau deţinător al cotelor-părţi persoane juridice înregistrate în jurisdicţii care nu implementează standarde internaţionale de transparenţă;
15.4. nu au printre beneficiarii efectivi persoane fizice sau juridice împotriva cărora sunt instituite măsuri restrictive internaţionale;
15.5. nu se află în conflicte de interese cu membrii organelor de conducere ale ODA şi nu au fost sancţionate în ultimii trei ani pentru fapte de corupţie, fraudă sau utilizare abuzivă a fondurilor publice;
15.6. nu beneficiază/nu au beneficiat de alt suport public pentru aceleaşi investiţii.
Criteriile menţionate au un caracter general şi se aplică uniform tuturor beneficiarilor eligibili, indiferent de instrumentul de sprijin.
16. Criteriile de eligibilitate specifice sunt detaliate în cadrul fiecărui instrument de susţinere, în limitele şi cu respectarea principiilor prevăzute în prezentul Regulament, şi au ca scop exclusiv selectarea beneficiarilor care corespund politicilor publice aprobate de Guvern şi contribuie la atingerea indicatorilor de rezultat. Aceste criterii se aplică în completarea celor specificate la pct.15.
Capitolul IV
CATEGORIILE DE CHELTUIELI ELIGIBILE
17. În cadrul instrumentelor de susţinere financiară nerambursabilă pot fi eligibile următoarele categorii de cheltuieli, din care pot fi selectate sau combinate componente pentru elaborarea specifică a fiecărui instrument, în funcţie de obiectivele politicilor publice:
17.1. investiţiile în echipamente şi în infrastructura întreprinderii (achiziţionarea de echipamente, utilaje şi linii de producţie, inclusiv servicii de instalare, automatizarea proceselor de producţie, extinderea sau modernizarea spaţiilor destinate producţiei, depozitării sau prestării serviciilor, mobilier, tehnică de calcul şi materiale necesare pentru dotarea şi amenajarea acestor spaţii, achiziţionarea materiilor prime, implementarea de soluţii pentru prevenirea poluării şi reducerea consumului de resurse etc.);
17.2. investiţiile în active nemateriale (obţinerea certificatelor de conformitate şi a altor documente ce atestă nivelul de calitate, siguranţă/inofensivitate pentru produse şi servicii, înregistrarea mărcilor şi a altor obiecte de proprietate intelectuală relevante pentru activitatea economică etc.);
17.3. dezvoltarea de produse şi servicii (cercetarea şi dezvoltarea pentru crearea produselor şi serviciilor, diversificarea gamei de produse şi servicii etc.);
17.4. digitalizarea şi transformarea tehnologică (implementarea de soluţii software individuale sau integrate pentru managementul afacerii, gestiunea stocurilor, dezvoltarea şi optimizarea platformelor online de vânzare, precum şi adoptarea de tehnologii emergente, cum ar fi inteligenţa artificială sau blockchain, în vederea eficientizării proceselor de afaceri etc.);
17.5. implementarea principiilor economiei circulare care includ integrarea materiilor prime reciclabile în procesele de producţie şi implementarea unor sisteme eficiente de gestionare a deşeurilor, contribuind astfel la reducerea impactului asupra mediului;
17.6. accesul pe pieţe (dezvoltarea reţelelor de distribuţie şi logistică, derularea de activităţi şi materiale de promovare, publicitate şi marketing, identificarea şi penetrarea de noi pieţe, precum şi participarea la târguri, expoziţii şi evenimente internaţionale în vederea promovării afacerii, certificarea internaţională a produselor, adaptarea ambalajelor şi etichetarea conform cerinţelor pieţelor ţintă, înregistrarea mărcilor comerciale în alte state etc.);
17.7. servicii de dezvoltare a afacerii (instruirea şi perfecţionarea personalului, consultanţă în planificarea şi gestionarea afacerii, precum şi alte servicii de sprijin destinate creşterii capacităţilor şi competitivităţii întreprinderii).
18. Lista investiţiilor eligibile specifice şi cuantumul acestora este prezentată distinct pentru fiecare instrument de susţinere, în funcţie de obiectivele acestuia.
19. Întreprinderile eligibile pot acoperi insuficienţa de capital din surse de creditare şi/sau pot beneficia, după caz, de garanţii financiare emise de către ODA. Sursele de creditare pot fi accesate inclusiv în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la activitatea Fondului pentru antreprenoriat şi creştere economică a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.94/2023. Garanţiile financiare sunt acordate în baza Regulamentului cu privire la organizarea, funcţionarea şi utilizarea Fondului de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.709/2022.
Capitolul V
CHELTUIELILE NEELIGIBILE
20. În cadrul instrumentelor de susţinere financiară nerambursabilă sunt considerate neeligibile următoarele categorii de cheltuieli:
20.1. impozite şi taxe;
20.2. pierderi sau diferenţe rezultate din fluctuaţii ale cursului valutar;
20.3. costuri aferente finanţării prin leasing sau credit;
20.4. cheltuieli legate de arenda sau locaţiunea spaţiilor, oficiilor sau terenurilor necesare pentru desfăşurarea activităţii;
20.5. consumabile şi cheltuieli administrative;
20.6. achiziţiile şi/sau construcţiile imobilelor cu destinaţie locativă sau administrativă.
Capitolul VI
MODUL DE APLICARE PENTRU ACCESAREA SUPORTULUI
21. Aplicarea pentru accesarea suportului de către solicitant se realizează prin depunerea de către acesta a unui plan de afaceri sau a unei cereri pentru sprijinirea participării la evenimente de afaceri, expoziţii şi târguri pentru solicitarea suportului financiar nerambursabil sau a unei cereri de accesare a suportului nonfinanciar.
22. Recepţionarea aplicaţiilor de către ODA se efectuează prin intermediul formularului depus la instrumentele de susţinere.
23. Perioada de aplicare a formularelor aferente unui instrument de susţinere este anunţată public pe site-ul oficial al MDED şi pe cel al ODA.
Capitolul VII
PROCEDURA DE CONTESTARE A DECIZIILOR
24. În cazul în care unui solicitant îi este respinsă cererea de accesare a suportului, acesta are dreptul de a contesta decizia ODA, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
25. În caz de respingere a cererii de accesare a suportului, ODA, în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei de respingere a cererii, expediază solicitantului o notificare, în care îi va aduce la cunoştinţă decizia adoptată şi motivele ce au determinat adoptarea acesteia.
26. Dacă nu este de acord cu decizia de respingere a cererii de accesare a suportului, solicitantul, în termen de 30 de zile de la recepţionarea notificării privind respingerea cererii sale, depune la ODA o contestaţie în care îşi va expune argumentele din care cauză nu este de acord cu decizia adoptată şi, după caz, va anexa acte suplimentare pe care îşi întemeiază argumentele.
27. ODA examinează contestaţia în termen de 30 de zile de la recepţionarea acesteia. În cazul în care soluţionarea contestaţiei va necesita examinarea repetată a cererii solicitantului de către Comitetul de finanţare şi risc din cadrul ODA, termenul de examinare a contestaţiei se va prelungi cu cel mult 30 de zile, iar solicitantul va fi informat despre această prelungire. Contestaţiile depuse după expirarea termenului prevăzut la pct.26 nu vor fi examinate.
28. Ca urmare a examinării contestaţiei, ODA o poate admite, adoptând o decizie de acordare a suportului, sau o poate respinge, menţinând decizia contestată. Rezultatele examinării contestaţiei sunt aduse la cunoştinţa solicitantului în termen de trei zile de la adoptarea deciziei.
29. În cazul în care solicitantul nu este de acord cu rezultatele examinării contestaţiei sale sau nu a fost înştiinţat despre rezultatele examinării acesteia, acesta poate înainta o cerere de chemare în judecată conform condiţiilor stabilite în Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
Capitolul VIII
MODUL DE FORMARE ŞI UTILIZARE A MIJLOACELOR FINANCIARE
30. Finanţarea activităţilor prevăzute de instrumentele de susţinere destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii se efectuează din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în acest scop în Legea bugetului de stat, precum şi din alte surse neinterzise de legislaţie.
31. Instrumentele de susţinere, finanţate din bugetul de stat, pot acoperi finanţarea contribuţiei proprii, precum şi a altor angajamente necesare pentru implementarea proiectelor de asistenţă tehnică şi financiară accesate de la partenerii de dezvoltare, care se aliniază priorităţilor strategice de dezvoltare a IMM-urilor, stabilite de MDED, doar pentru angajamentele ODA, coordonate prealabil cu MDED.
32. Cheltuielile administrative pentru implementarea instrumentelor de susţinere nonfinanciară şi financiară nerambursabilă destinate IMM-urilor finanţate din surse externe pot fi acoperite din bugetul de stat – resurse generale, doar pentru angajamentele ODA aprobate prealabil de către MDED, dar nu mai mult de 10% din valoarea activităţilor realizate, în cazul în care proiectele de asistenţă externă nu prevăd acoperirea acestor cheltuieli.
Capitolul IX
MONITORIZAREA IMPLEMENTĂRII INSTRUMENTELOR DE SUSŢINERE
33. Lansarea instrumentelor de susţinere este realizată de către ODA în coordonare cu MDED.
34. Monitorizarea implementării instrumentelor de susţinere se realizează de către MDED.
35. ODA asigură evidenţa separată pentru fiecare instrument de susţinere, prin întocmirea de rapoarte de performanţă trimestriale privind indicatorii de monitorizare setaţi, care includ cel puţin informaţii privind numărul de beneficiari, valoarea totală a sprijinului acordat, precum şi sumele rezervate şi cele nevalorificate, şi, anual, privind contribuţia la priorităţile naţionale, care se prezintă către MDED, până la data de 15 a lunii următoare, conform formatului aprobat prin ordin al ministrului dezvoltării economice şi digitalizării.
36. Fiecare instrument de susţinere este supus anual auditului intern sau extern în conformitate cu standardele naţionale în sectorul public, raportul fiind transmis către MDED şi publicat pe site-ul web oficial al ODA.
37. Supravegherea implementării fiecărui instrument de susţinere se realizează în conformitate cu mecanismul de guvernanţă prevăzut de Statutul ODA, aprobat prin Hotărârea Guvernului 487/2022, inclusiv cu respectarea normelor privind conflictul de interese, integritatea membrilor organelor de conducere, publicarea informaţiilor de interes public şi transparenţa procesului decizional. În toate etapele aferente evaluării şi selectării beneficiarilor, ODA aplică măsuri adecvate pentru garantarea imparţialităţii, responsabilităţii şi trasabilităţii deciziilor.
38. Evaluarea instrumentelor de susţinere se realizează de către ODA, în conformitate cu procesele, criteriile şi etapele prevăzute în Metodologia pentru evaluarea ex-post, aprobată de către Consiliul ODA, cu consultarea prealabilă a MDED.
39. Metodologia de evaluare ex-post este aliniată la standardele internaţionale şi utilizează criteriile OECD-DAC pentru a asigura o apreciere obiectivă şi comparabilă a rezultatelor, inclusiv în procesul de raportare către partenerii de dezvoltare.