Hotărâre nr. 692 din 15.10.2025
pentru aprobarea Cerinţelor specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru aprobarea Cerinţelor specifice de igienă
care se aplică alimentelor de origine animală
nr. 692 din 15.10.2025
(în vigoare 08.05.2026)
(se abrogă la data aderării la Uniunea Europeană)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 569-572 art. 736 din 14.11.2025
* * *
UE
În temeiul art.3 alin.(4) din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.7-17, art.60), cu modificările ulterioare, şi al art.17 din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.199-201, art.265), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Prezenta hotărâre:
- transpune parţial Regulamentul (CE) nr.853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 139 din 30 aprilie 2004, CELEX: 32004R0853, aşa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul delegat (UE) 2024/1141 al Comisiei din 14 decembrie 2023;
- transpune Regulamentul (UE) 2015/1474 al Comisiei din 27 august 2015 privind utilizarea apei calde reciclate pentru a elimina contaminarea microbiologică de suprafaţă a carcaselor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 225 din 28 august 2015, CELEX: 32015R1474; şi
- transpune parţial Regulamentul (CE) nr.2074/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a măsurilor de aplicare privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr.853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi organizarea unor controale oficiale prevăzute de Regulamentele (CE) nr.854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi (CE) nr.882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, de derogare de la Regulamentul (CE) nr.852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr.853/2004 şi (CE) nr.854/2004, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 388 din 12 decembrie 2005, CELEX: 32005R2074.
1. Se aprobă Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (se anexează).
2. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.435/2010 privind aprobarea Regulilor specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.85-86, art.499), cu modificările ulterioare.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.
4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar şi se abrogă la data aderării la Uniunea Europeană.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul agriculturii | |
| şi industriei alimentare | Ludmila Catlabuga |
| Nr.692. Chişinău, 15 octombrie 2025. | |
Aprobate
prin Hotărârea Guvernului nr.692/2025
CERINŢE SPECIFICE
de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (în continuare – Cerinţe) stabilesc, pentru operatorii din domeniul alimentar, regulile aplicabile produselor alimentare de origine animală, prelucrate sau neprelucrate.
2. Prezentele Cerinţe nu se aplică produselor alimentare care conţin produse de origine vegetală sau de origine animală prelucrate, cu excepţia cazului în care există o prevedere expresă contrară. Produsele de origine animală prelucrate utilizate pentru prepararea acestor produse alimentare sunt obţinute şi manipulate în conformitate cu prezentele Cerinţe.
3. Prezentele Cerinţe nu se aplică pentru:
3.1. producţia primară destinată unei utilizări în gospodăria privată;
3.2. prepararea, manipularea şi depozitarea produselor alimentare în scopul consumului în gospodăria privată;
3.3. aprovizionarea directă de către producător a consumatorului final sau a comercianţilor cu amănuntul locali, care furnizează produsele direct consumatorului final, cu cantităţi mici de produse primare cum este prevăzut în Cerinţele simplificate pentru activitatea micilor producători din domeniul alimentar, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.6/2025;
3.4. aprovizionarea directă de către producător, cu cantităţi mici de carne de pasăre şi de lagomorfe sacrificate în exploataţie, a consumatorului final sau a comercianţilor cu amănuntul locali, care furnizează direct această carne consumatorului final;
3.5. vânătorii care aprovizionează direct, cu cantităţi mici de vânat sau de carne de vânat, comercianţii cu amănuntul locali, care furnizează direct consumatorului final.
4. Autoritatea competentă aprobă, prin ordin, cerinţele specifice pentru domeniul/domeniile care reglementează activităţile şi persoanele prevăzute la subpct.3.5. Cerinţele care se referă la subpct.3.3. şi 3.4. sunt aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.6/2025 privind aprobarea Cerinţelor simplificate pentru activitatea micilor producători din domeniul alimentar şi completarea Hotărârii Guvernului nr.643/2003 cu privire la aprobarea Normelor metodologice şi criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare şi de servire a mesei.
5. Prezentele Cerinţe nu se aplică în comerţul cu amănuntul, cu excepţia cazului în care există o indicaţie expresă contrară. Acestea se aplică în comerţul cu amănuntul în cazul operaţiunilor efectuate pentru furnizarea produselor alimentare de origine animală unei alte unităţi, cu excepţia cazului în care:
5.1. operaţiunile se limitează exclusiv la depozitare sau transport, caz în care se aplică cerinţele specifice privind temperatura, stabilite în anexa nr.2; sau
5.2. furnizarea produselor alimentare de origine animală provenite din unitatea de vânzare cu amănuntul se face exclusiv către alte unităţi de vânzare cu amănuntul, iar activitatea respectivă este marginală, localizată şi restrânsă.
6. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare aprobă măsuri de aplicare a prezentelor Cerinţe pentru unităţile de vânzare cu amănuntul care, potrivit prevederilor pct.5, nu beneficiază de excludere expresă, dar desfăşoară activităţi care impun respectarea cerinţelor de igienă a produselor de origine animală.
7. Prezentele Cerinţe se aplică fără a aduce atingere:
7.1. cerinţelor corespunzătoare de sănătate animală şi de sănătate publică, inclusiv celor mai stricte cerinţe adoptate pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor encefalopatii spongiforme transmisibile;
7.2. cerinţelor în domeniul bunăstării animalelor; şi
7.3. cerinţelor privind identificarea animalelor şi trasabilitatea produselor de origine animală.
8. În sensul prezentelor Cerinţe se utilizează noţiunile din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor, din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, precum şi definiţiile prevăzute în anexele nr.1 şi nr.2.
Capitolul II
OBLIGAŢIILE OPERATORILOR DIN DOMENIUL ALIMENTAR
9. Operatorii din domeniul alimentar se conformează dispoziţiilor corespunzătoare din anexele nr.1 şi nr.2.
10. Operatorii din domeniul alimentar nu utilizează nicio substanţă în afara apei potabile sau a apei curate pentru înlăturarea contaminării suprafeţelor produselor de origine animală, cu excepţia cazului în care utilizarea altor substanţe este permisă de Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare sau a fost aprobată de către autoritatea competentă. Utilizarea unei substanţe aprobate nu exonerează operatorii de obligaţia respectării prezentelor Cerinţe.
11. Operatorii din domeniul alimentar introduc pe piaţă produsele de origine animală numai dacă acestea au fost preparate şi manipulate exclusiv în unităţile:
11.1. care respectă condiţiile corespunzătoare din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare şi din anexele nr.1 şi nr.2, precum şi celelalte cerinţe care se aplică produselor alimentare; şi
11.2. care au fost înregistrate sau, în cazurile prevăzute la pct.12, autorizate de către autoritatea competentă.
12. Fără a aduce atingere art.3 alin.(11) din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, unităţile care manipulează produsele de origine animală supuse unor cerinţe în conformitate cu anexa nr.2 îşi pot exercita activităţile numai în cazul în care au fost autorizate de către autoritatea competentă în conformitate cu pct.13, cu excepţia unităţilor care asigură numai:
12.1. activităţi de producţie primară;
12.2. operaţiuni de transport;
12.3. depozitarea produselor care nu necesită o reglare a temperaturii; sau
12.4. activităţi de vânzare cu amănuntul, altele decât cele cărora li se aplică prezentele Cerinţe, în conformitate cu pct.5.
13. O unitate supusă autorizării în conformitate cu pct.12 îşi exercită activitatea numai în cazul în care autoritatea competentă:
13.1. a acordat unităţii autorizaţia care îi permite să lucreze după o vizită la faţa locului; sau
13.2. a acordat unei unităţi o autorizaţie condiţionată.
14. Operatorii din domeniul alimentar cooperează cu autoritatea competentă în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că o unitate îşi încetează activitatea dacă autoritatea competentă îi retrage/revocă autorizaţia sau, în cazul unei autorizaţii condiţionate, dacă aceasta nu îi prelungeşte autorizaţia sau nu îi acordă o autorizaţie definitivă.
15. Unităţii nu îi este interzis să introducă pe piaţă alimente în perioada dintre data de aplicare a prezentelor Cerinţe şi prima inspecţie ulterioară realizată de autoritatea competentă în cazul în care unitatea:
15.1. este supusă autorizării în conformitate cu pct.12 şi în cazul în care a introdus pe piaţă produse de origine animală; sau
15.2. face parte dintr-o categorie pentru care nu exista nicio cerinţă privind autorizarea înainte de aplicarea prezentelor Cerinţe.
16. Operatorii din domeniul alimentar nu introduc pe piaţă niciun produs de origine animală prelucrat într-o unitate supusă autorizării în conformitate cu pct.12 în cazul în care acesta nu are:
16.1. o marcă de sănătate aplicată în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar; sau
16.2. o marcă de identificare aplicată în conformitate cu dispoziţiile din secţiunea 1 a anexei nr.1, atunci când Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar nu prevede aplicarea unei mărci de sănătate.
17. Operatorii din domeniul alimentar pot aplica o marcă de identificare pe un produs de origine animală numai în cazul în care acesta a fost produs în conformitate cu prezentele Cerinţe în unităţi care respectă prevederile pct.11-15.
18. Operatorii din domeniul alimentar pot îndepărta marca de sănătate a cărnii, aplicată în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar numai în cazul în care carnea se tranşează, se prelucrează sau se efectuează alte operaţiuni.
19. Operatorii din domeniul alimentar care importă produse de origine animală din alte ţări se asigură că aceste importuri au loc numai în cazul în care:
19.1. ţara de expediere este prevăzută într-o listă stabilită în conformitate cu art.85 alin.(2) lit.a) din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar după care este aprobat importul produsului respectiv;
19.2. unitatea din care a fost expediat, obţinut sau preparat produsul este prevăzută într-o listă, stabilită în conformitate cu art.85 alin.(2) lit.b) din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar, a unităţilor după care este aprobat importul produsului respectiv, după caz:
19.2.1. în cazul cărnii proaspete, al cărnii tocate, al preparatelor din carne, al produselor din carne şi al cărnii separate mecanic, produsul a fost fabricat din carne obţinută în abatoare şi secţii de tranşare menţionate în listele stabilite şi actualizate în conformitate cu art.85 din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar sau în unităţi autorizate; şi
19.2.2. în cazul moluştelor bivalve, al echinodermelor, al tunicatelor şi gasteropodelor marine vii, dacă zona de producţie este prevăzută într-o listă stabilită în conformitate cu art.85 din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar, după caz;
19.3. produsul respectă:
19.3.1. prezentele Cerinţe, în special cele prevăzute la pct.16 privind marcajul de sănătate şi de identificare;
19.3.2. cerinţele Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; şi
19.3.3. orice condiţie privind importul, stabilită pentru controalele produselor de origine animală la import;
19.4. sunt respectate cerinţele privind certificatele şi documentele stabilite la art.85 din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar.
20. Prin derogare de la pct.19, importul de produse pescăreşti are loc în conformitate cu dispoziţiile speciale stabilite la art.85 din Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar.
21. Operatorii din domeniul alimentar care importă produse de origine animală se asigură că:
21.1. produsele sunt accesibile pentru un control la import în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar;
21.2. importul este în conformitate cu cerinţele Legii nr.196/2024 privind sănătatea animală; şi
21.3. operaţiunile care au loc după import şi pe care le controlează sunt efectuate în conformitate cu cerinţele din anexa nr.2.
22. Operatorii din domeniul alimentar care importă produse alimentare ce conţin atât produse de origine vegetală, cât şi produse de origine animală prelucrate oferă garanţia că produsele de origine animală prelucrate pe care le conţin produsele alimentare menţionate anterior sunt în conformitate cu cerinţele prevăzute la pct.19, 20 şi 21. Aceştia trebuie să fie în măsură să furnizeze dovada că s-au achitat de această obligaţie cu ajutorul certificatelor sau al documentelor care nu trebuie să se prezinte în forma prevăzută la subpct. 19.4.
Capitolul III
COMERŢUL
23. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că loturile de produse de origine animală sunt însoţite de certificate sau de alte documente în cazul în care acest lucru este cerut în conformitate cu anexele nr.1 şi nr.2.
24. În conformitate cu procedura aprobată de către autoritatea competentă sunt stabilite/utilizate:
24.1. documente-tip; şi
24.2. documente în format electronic.
25. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare aprobă măsuri de adaptare a dispoziţiilor din anexa nr.2, cu condiţia ca acestea să nu afecteze realizarea obiectivelor prezentelor Cerinţe.
26. Măsurile naţionale menţionate la pct.25 au ca obiect:
26.1. posibilitatea de a continua utilizarea metodelor tradiţionale în orice stadiu al producţiei, al prelucrării sau al distribuţiei produselor alimentare; sau
26.2. satisfacerea nevoilor unităţilor din domeniul alimentar situate în regiuni supuse unor constrângeri geografice speciale.
27. În alte cazuri decât cele prevăzute la pct.26, măsurile naţionale menţionate la pct.25 pot fi aplicate doar pentru construirea, configurarea şi dotarea unităţilor respective.
28. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare aprobă, la necesitate, măsuri suplimentare privind:
28.1. carnea separată mecanic, în care conţinutul de calciu este considerat ca nefiind mult mai mare decât cel al cărnii tocate, prevăzut la anexa nr.4;
28.2. stabilirea criteriilor de prospeţime şi a limitelor de histamine şi de azot volatil total pentru produsele pescăreşti;
28.3. aprobarea utilizării laptelui crud care nu respectă criteriile prevăzute în secţiunea a 9-a a anexei nr.2 în ceea ce priveşte conţinutul de germeni şi de celule somatice pentru fabricarea anumitor produse lactate;
28.4. stabilirea valorii maxime aprobate pentru totalul combinat de reziduuri de substanţe antibiotice în laptele crud; şi
28.5. aprobarea procedeelor echivalente pentru producerea gelatinei sau a colagenului.
29. În sensul prezentelor Cerinţe, următoarele noţiuni semnifică:
29.1. CARNE
29.1.1. carne – părţile comestibile din animalele menţionate la subpct. 29.1.2-29.1.8, inclusiv sângele;
29.1.2. ungulate domestice – animalele domestice din speciile bovină (inclusiv Bubalus şi Bison), porcină, ovină şi caprină, precum şi solipedele domestice;
29.1.3. păsări de curte – păsările de crescătorie, inclusiv păsările care nu sunt considerate domestice, dar care sunt crescute ca nişte animale domestice, cu excepţia acarinatelor;
29.1.4. lagomorfe – iepurii de casă, iepurii de crescătorie şi rozătoarele;
29.1.5. vânat sălbatic:
– ungulatele sălbatice şi lagomorfele, precum şi celelalte mamifere terestre care sunt vânate pentru consumul uman şi sunt considerate vânat, inclusiv mamiferele care trăiesc în spaţii împrejmuite în condiţii de libertate asemănătoare cu cele ale vânatului sălbatic; şi
– păsările sălbatice vânate pentru consumul uman;
29.1.6. vânat de crescătorie – acarinatele de crescătorie şi mamiferele terestre de crescătorie, altele decât cele menţionate la subpct. 29.1.2;
29.1.7. vânat mic – vânatul cu pene şi lagomorfele care trăiesc în libertate;
29.1.8. vânat mare – mamiferele terestre sălbatice care trăiesc în libertate şi nu se încadrează în definiţia vânatului mic;
29.1.9. carcasă – corpul unui animal crescut pentru carne după sacrificare şi eviscerare;
29.1.10. carne proaspătă – carnea care nu a fost supusă niciunui tratament pentru conservare, cu excepţia refrigerării, a congelării şi a congelării rapide, inclusiv carnea ambalată prin vacuumare sau în atmosferă controlată;
29.1.11. organe comestibile – carnea proaspătă, alta decât carcasa, inclusiv viscerele şi sângele;
29.1.12. viscere – organele din cavitatea toracică, abdominală şi pelviană, precum şi traheea şi esofagul, iar în cazul păsărilor – guşa;
29.1.13. carne tocată – carnea dezosată care a fost supusă unei operaţiuni de tocare şi care conţine mai puţin de 1% de sare;
29.1.14. carne separată mecanic sau CSM – produsul obţinut prin îndepărtarea cărnii de pe oasele acoperite de carne după dezosare sau de pe carcasele de păsări, prin mijloace mecanice care determină distrugerea sau modificarea structurii fibroase a muşchilor;
29.1.15. preparate din carne – carnea proaspătă, inclusiv carnea care a fost secţionată în fragmente, căreia i se adaugă produse alimentare, condimente sau aditivi ori care a fost supusă unei prelucrări insuficiente pentru a modifica în esenţă structura fibroasă a muşchilor şi a determina astfel dispariţia caracteristicilor cărnii proaspete;
29.1.16. abator – unitate utilizată pentru sacrificarea şi eviscerarea animalelor a căror carne este destinată consumului uman;
29.1.17. secţie de tranşare – unitatea de dezosare şi/sau de tranşare a cărnii;
29.1.18. unitate de prelucrare a vânatului – orice unitate în care sunt preparate, pentru a fi introduse pe piaţă, vânatul şi carnea de vânat obţinute după vânătoare.
29.2. MOLUŞTE BIVALVE VII
29.2.1. moluşte bivalve – moluştele lamelibranhiate cu hrănire prin filtrare;
29.2.2. biotoxine marine – substanţele toxice acumulate de moluştele bivalve, atunci când se hrănesc cu plancton care conţine toxine;
29.2.3. centru de expediere – orice unitate terestră sau plutitoare, rezervată recepţiei, condiţionării, spălării, curăţării, calibrării, împachetării şi ambalării moluştelor bivalve vii proprii pentru consumul uman.
29.3. PRODUSE PESCĂREŞTI
29.3.1. produse pescăreşti – toate animalele marine sau de apă dulce (cu excepţia moluştelor bivalve, a echinodermelor vii, a tunicatelor vii, a gasteropodelor marine vii şi a tuturor mamiferelor marine, a reptilelor şi a broaştelor), sălbatice sau de crescătorie, inclusiv toate formele şi părţile comestibile ale acestor animale;
29.3.2. produs pescăresc separat mecanic – orice produs obţinut prin îndepărtarea cărnii produselor pescăreşti prin mijloace mecanice care duc la distrugerea sau modificarea structurii cărnii;
29.3.3. produs pescăresc proaspăt – orice produs pescăresc neprelucrat, întreg sau preparat, inclusiv produsele ambalate prin vacuumare sau în atmosferă modificată, care nu a fost supus niciunui alt tratament în afară de refrigerare pentru conservare;
29.3.4. produs pescăresc preparat – orice produs pescăresc neprelucrat care a fost supus unei operaţiuni care îi modifică integritatea anatomică, de exemplu eviscerarea, decapitarea, tranşarea, filetarea şi tocarea.
29.4. LAPTE
29.4.1. lapte crud – laptele produs de secreţia glandei mamare a unor animale de crescătorie şi care nu a fost încălzit la o temperatură mai mare de 40 °C sau supus unui tratament cu efect echivalent;
29.4.2. exploataţie de producţie a laptelui – unitate unde sunt deţinute unul sau mai multe animale de crescătorie pentru producţia de lapte destinat comercializării ca aliment.
29.5. OUĂ
29.5.1. ouă – ouăle în coajă, cu excepţia ouălor sparte, incubate sau fierte, care sunt produse de păsări de crescătorie şi sunt proprii pentru consumul uman direct sau pentru prepararea produselor din ouă;
29.5.2. ou lichid – conţinutul neprelucrat al oului după îndepărtarea cojii;
29.5.3. ouă crăpate – ouă a căror coajă este spartă şi ale căror membrane sunt intacte;
29.5.4. centru de ambalare – unitate unde sunt clasificate ouăle în funcţie de calitatea şi de greutatea acestora.
29.6. PULPE DE BROASCĂ ŞI MELCI
29.6.1. pulpe de broască – partea posterioară a corpului speciilor Rana (familia ranidelor), secţionat transversal în spatele membrelor anterioare, eviscerat şi curăţat de piele;
29.6.2. melci – gasteropode terestre din speciile Helix pomatia Linné, Helix aspersa Muller, Helix lucorum şi din speciile din familia Achatinidae.
29.7. PRODUSE PRELUCRATE
29.7.1. produse din carne – produsele prelucrate care rezultă din prelucrarea cărnii sau din prelucrarea produselor astfel prelucrate, încât suprafaţa de tranşare permite constatarea dispariţiei caracteristicilor de carne proaspătă;
29.7.2. produse lactate – produsele prelucrate care rezultă din prelucrarea laptelui crud sau dintr-o tratare ulterioară a acestor produse prelucrate;
29.7.3. produse din ouă – produsele prelucrate care rezultă din prelucrarea ouălor sau a diferitelor componente sau amestecuri ale acestora sau dintr-o nouă prelucrare a acestor produse prelucrate;
29.7.4. produs pescăresc prelucrat – produsele prelucrate care rezultă din prelucrarea produselor pescăreşti sau dintr-o nouă prelucrare a acestor produse prelucrate;
29.7.5. grăsimi topite de origine animală – grăsimile rezultate din topirea cărnii, inclusiv a oaselor, destinate consumului uman;
29.7.6. jumări – reziduurile proteinice ale topirii, după separarea parţială a grăsimilor de apă;
29.7.7. gelatină – proteina naturală şi solubilă, gelatinizată sau nu, obţinută prin hidroliza parţială a colagenului produs din oase, piei, tendoane şi nervi de animale;
29.7.8. colagen – produs pe bază de proteine derivat din oase, piei şi tendoane de animale, fabricat în conformitate cu exigenţele pertinente din prezentele Cerinţe;
29.7.9. stomacuri, vezici şi intestine tratate – stomacuri, vezici şi intestine care au fost supuse, după ce au fost obţinute şi curăţate, unei tratări cum este punerea în saramură, fierberea sau uscarea.
29.8. ALTE DEFINIŢII
29.8.1. produse de origine animală:
– produsele alimentare de origine animală, inclusiv mierea şi sângele;
– moluştele bivalve, echinodermele, tunicatele şi gasteropodele marine vii destinate consumului uman; şi
– celelalte animale destinate preparării pentru a fi furnizate vii consumatorului final;
29.8.2. piaţă cu ridicata – întreprindere din domeniul alimentar care cuprinde mai multe unităţi separate ce au în comun instalaţii şi secţiuni unde sunt vândute produsele alimentare unor operatori din domeniul alimentar;
29.8.3. parazit vizibil – orice parazit sau grup de paraziţi având o dimensiune, o culoare sau o textură care permite să se identifice în mod clar parazitul în ţesutul peştelui;
29.8.4. control vizual – examen nedistructiv al peştilor sau al produselor pescăreşti, exercitat cu sau fără un mijloc optic de mărire şi în bune condiţii de iluminare pentru ochiul uman, inclusiv prin examinarea la lumină, după caz;
2.8.5. examinare la lumină – observarea din sens opus luminii a peştelui iluminat de o sursă luminoasă într-o cameră întunecoasă pentru detectarea paraziţilor, în cazul peştilor plaţi sau al fileurilor de peşte.
Anexa nr.1
la Cerinţele specifice de igienă care se
aplică alimentelor de origine animală
CERINŢE
privind mai multe produse de origine animală
Capitolul I
CERINŢELE PRIVIND MAI MULTE PRODUSE
DE ORIGINE ANIMALĂ
Secţiunea 1
Marca de identificare
1. În cazurile prevăzute la pct.16-22 din Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală şi sub rezerva dispoziţiilor din anexa nr.2, operatorii din domeniul alimentar se asigură că a fost aplicată o marcă de identificare pe produsele de origine animală în conformitate cu pct.2-15:
2. Marca de identificare trebuie să fie aplicată înainte ca produsul să iasă din unitatea de producţie.
3. Se asigură aplicarea unei noi mărci pe un produs numai dacă se îndepărtează ambalajul sau învelişul acestuia sau dacă este supus unei prelucrări ulterioare într-o altă unitate. În astfel de cazuri, noua marcă trebuie să indice numărul autorizaţiei unităţii unde au avut loc aceste operaţiuni.
4. Nu este necesară o marcă de identificare pe ambalajele de ouă atunci când se aplică un cod al unui centru de ambalare.
5. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să dispună, în temeiul art.12 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor, de sisteme şi proceduri care să le permită identificarea operatorilor care le-au furnizat produse de origine animală şi cărora le-au livrat produse de origine animală.
6. Marca trebuie să fie lizibilă şi de neşters, iar caracterele utilizate trebuie să poată fi descifrate uşor. Aceasta trebuie să fie uşor vizibilă pentru autoritatea competentă.
7. Marca trebuie să indice numele ţării unde se află unitatea; acesta apare în întregime sau sub forma unui cod de două litere în conformitate cu standardul ISO corespunzător.
8. Marca trebuie să indice numărul autorizaţiei unităţii. În cazul în care o unitate produce, în acelaşi timp, atât produse alimentare cărora li se aplică prezentele Cerinţe, cât şi produse alimentare cărora acestea nu li se aplică, operatorul din domeniul alimentar aplică aceeaşi marcă de identificare celor două tipuri de produse alimentare.
9. Cerinţele privind forma mărcii de identificare prevăzute la pct.6-9 pot fi înlocuite cu cerinţele privind o marcă de identificare specială în conformitate cu art.65 alin.(1) lit.h) din Legea nr.196/2024 privind sănătatea animală şi cu normele adoptate în conformitate cu art.67 alin.(2) lit.a) şi cu art.71 din aceeaşi lege.
10. Marca se aplică în funcţie de modul de prezentare a diferitelor produse de origine animală, direct pe produs, pe materialul în care este acesta împachetat sau pe ambalaj ori se imprimă pe o etichetă aplicată pe produs, pe materialul în care este acesta împachetat sau pe ambalaj. De asemenea, marca poate fi o placă fixă realizată dintr-un material rezistent.
11. Atunci când ambalajul conţine carne tranşată sau organe comestibile, marca trebuie să fie aplicată pe o etichetă fixată sau imprimată pe ambalaj, astfel încât să fie distrusă la deschidere. Această măsură nu este necesară în cazul în care la deschidere ambalajul este distrus. Atunci când împachetarea oferă aceeaşi protecţie ca şi ambalajul, marca se aplică pe materialul de împachetat.
12. Cu privire la produsele de origine animală plasate în containere pentru transport sau în ambalaje mari şi destinate unei manipulări, unei prelucrări, unei împachetări sau unei ambalări ulterioare într-o altă unitate, marca se aplică pe suprafaţa exterioară a containerului sau a ambalajului.
13. Cu privire la produsele de origine animală prezentate sub formă lichidă, de granule sau de praf transportate vrac sau produsele pescăreşti transportate vrac, nu este necesar să se procedeze la o marcare de identificare în cazul în care documentele de însoţire conţin informaţiile prevăzute la pct.7 şi 8.
14. Atunci când produsele de origine animală sunt introduse într-un ambalaj pentru aprovizionarea directă a consumatorului final, este suficient să se aplice marca pe suprafaţa exterioară a acestui ambalaj.
15. Coloranţii utilizaţi pentru marca de identificare aplicată direct pe produsele alimentare de origine animală trebuie să corespundă cerinţelor faţă de coloranţii alimentari.
Secţiunea a 2-a
Obiectivele procedurilor bazate pe analiza
riscurilor şi punctele de control decisiv
16. Operatorii din domeniul alimentar care administrează abatoare trebuie să se asigure că procedurile pe care le pun în aplicare în conformitate cu cerinţele generale prevăzute în art.3 alin.(7) şi (9) din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare respectă cerinţele a căror necesitate este pusă în evidenţă de analiza riscului, precum şi cerinţele specifice menţionate la pct.17.
17. Procedurile trebuie să garanteze că fiecare animal sau, după caz, fiecare lot de animale care este acceptat în abator:
17.1. este identificat corect;
17.2. este însoţit de informaţiile pertinente despre exploataţia de origine menţionată în secţiunea a 3-a;
17.3. nu provine dintr-o exploataţie sau dintr-o zonă unde este interzisă circulaţia animalelor sau unde acestea fac obiectul altor restricţii din motive privind sănătatea animală sau publică, cu excepţia cazului în care acest lucru este permis de autoritatea competentă;
17.4. este curat;
17.5. este sănătos, atât cât îşi poate da seama operatorul; şi
17.6. este într-o stare satisfăcătoare privind bunăstarea animală în momentul în care au ajuns la abator.
18. În cazul în care una dintre cerinţele prevăzute la pct.17 nu este respectată, operatorul din domeniul alimentar înştiinţează medicul veterinar oficial despre aceasta şi ia măsurile corespunzătoare.
Secţiunea a 3-a
Informaţii privind lanţul alimentar
19. Operatorii din domeniul alimentar care administrează abatoare sau unităţi de prelucrare a vânatului solicită, primesc şi verifică, după caz, informaţiile despre lanţul alimentar şi intervin, în conformitate cu prezenta secţiune, pentru toate animalele, cu excepţia vânatului, care sunt trimise sau destinate trimiterii la abator sau la unitatea de prelucrare a vânatului.
20. Operatorii abatoarelor sau unitatea de prelucrare a vânatului nu trebuie să accepte animale în instalaţiile abatorului sau în unitatea de prelucrare a vânatului, fără să fi solicitat şi obţinut informaţiile pertinente privind lanţul alimentar, care sunt prevăzute în registrele ţinute în exploataţia de origine în conformitate cu Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare.
21. Operatorii abatoarelor sau ai unităţii de prelucrare a vânatului trebuie să obţină informaţiile cu cel puţin 24 de ore înaintea sosirii animalelor la abator sau la unitatea de prelucrare a vânatului, cu excepţia circumstanţelor prevăzute la pct.26.
22. Informaţiile pertinente privind lanţul alimentar menţionate la pct.20 trebuie să vizeze:
22.1. statutul exploataţiei de origine sau statutul regional privind sănătatea animală, şi dacă exploataţia este recunoscută oficial că aplică condiţii de adăpost controlate privind prezenţa de Trichinella în conformitate cu pct.34 partea a IV-a a secţiunii a 6-a din Regulamentul sanitar-veterinar cu privire la stabilirea normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1086/2017;
22.2. starea sănătăţii animalelor;
22.3. medicamentele de uz veterinar sau celelalte tratamente administrate animalelor în cursul unei perioade determinate şi a căror perioadă de aşteptare este mai mare de zero, precum şi datele când au fost administrate aceste tratamente şi perioadele de aşteptare;
22.4. apariţia unor boli care pot influenţa siguranţa cărnii;
22.5. rezultatele, în cazul în care acestea sunt importante pentru protecţia sănătăţii publice, ale oricărei analize de eşantioane prelevate de la animale sau alte eşantioane prelevate pentru diagnosticarea bolilor care pot influenţa siguranţa cărnii, inclusiv eşantioanele prelevate în cadrul supravegherii şi controlului zoonozelor şi reziduurilor;
22.6. rapoartele pertinente privind rezultatele anterioare ale unor inspecţii veterinare ante mortem şi post mortem efectuate în cazul unor animale care provin din aceeaşi exploataţie, inclusiv rapoartele medicului veterinar oficial;
22.7. datele privind producţia, atunci când acestea ar putea indica prezenţa unei boli; şi
22.8. numele şi adresa medicului veterinar particular care îngrijeşte în mod curent animalele din exploataţia de origine.
23. Nu este necesar ca exploatantului abatorului sau al unităţii de prelucrare a vânatului să i se furnizeze:
23.1. informaţiile prevăzute la subpct.22.1, 22.2, 22.6 şi 22.8, în cazul în care acesta deţine deja aceste informaţii (de exemplu, prin intermediul unui dispozitiv permanent sau printr-un sistem de asigurare a calităţii); sau
23.2. informaţiile prevăzute la subpct.22.1, 22.2, 22.6 şi 22.7, în cazul în care producătorul declară că nu există nicio informaţie pertinentă de semnalat.
Informaţiile nu trebuie să fie furnizate sub forma unui extras, cuvânt cu cuvânt, din registrele exploataţiei de origine. Acestea pot fi comunicate printr-un transfer electronic de date sau sub forma unei declaraţii standardizate semnate de către producător.
24. Operatorii din domeniul alimentar care iau hotărârea de a accepta animale în instalaţiile abatoarelor sau în unitatea de prelucrare a vânatului, după ce au evaluat informaţiile pertinente privind lanţul alimentar trebuie să le pună, fără întârziere, la dispoziţia medicului veterinar oficial şi, cu excepţia circumstanţelor prevăzute la pct.26, cu cel puţin 24 de ore înaintea sosirii animalului sau a lotului de animale. Operatorul din domeniul alimentar trebuie să notifice medicului veterinar oficial informaţiile care pot genera preocupări privind sănătatea animală înainte de inspecţia veterinară ante mortem a animalului în cauză.
25. În cazul în care un animal ajunge la abator sau la unitatea de prelucrare a vânatului fără să fie însoţit de informaţii privind lanţul alimentar, operatorul trebuie să înştiinţeze de îndată medicul veterinar oficial despre aceasta. Sacrificarea animalului nu va avea loc atât timp cât medicul veterinar oficial nu permite acest lucru.
26. În cazul în care autoritatea competentă permite şi cu condiţia ca obiectivele Cerinţelor specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală să nu fie periclitate, informaţiile privind lanţul alimentar pot sosi la abator sau la unitatea de prelucrare a vânatului cu mai puţin de 24 de ore înainte de sosirea animalelor aparţinând tuturor speciilor la care se referă sau pot sosi la abator sau la unitatea de prelucrare a vânatului concomitent cu aceste animale.
27. Orice informaţie privind lanţul alimentar a cărei cunoaştere poate perturba serios activitatea abatorului sau a unităţii de prelucrare a vânatului este comunicată operatorului din industria alimentară care administrează abatorul sau unitatea de prelucrare a vânatului cu suficient timp înainte de sosirea animalelor la abator sau la unitatea de prelucrare a vânatului, pentru ca respectivul operator din industria alimentară să planifice corespunzător activitatea din abator sau din unitatea de prelucrare a vânatului.
28. Operatorul din industria alimentară care administrează abatorul sau unitatea de prelucrare a vânatului trebuie să evalueze informaţiile relevante şi trebuie să transmită informaţiile privind lanţul alimentar medicului veterinar oficial. Sacrificarea sau pregătirea pentru tranşare a animalelor nu va avea loc înainte ca medicul veterinar să le aprobe oficial.
29. Se stabileşte ca operatorii din domeniul alimentar să verifice paşapoartele care însoţesc solipedele domestice pentru a se asigura că animalul este destinat sacrificării în vederea consumului uman. În cazul în care acceptă animalul pentru sacrificare, aceştia trebuie să dea paşaportul medicului veterinar oficial.
Secţiunea a 4-a
Cerinţe aplicabile alimentelor congelate de origine animală
30. În scopul prezentei secţiuni, “data de producţie” înseamnă:
30.1. data abatorizării, în cazul carcaselor, al semicarcaselor sau al sferturilor de carcase;
30.2. data uciderii animalului, în cazul cadavrelor de vânat;
30.3. data capturării sau a colectării, în cazul produselor de pescărie;
30.4. data prelucrării, tăierii, tocării sau preparării, după caz, pentru orice alt tip de aliment de origine animală.
31. Până la etapa în care alimentul este etichetat în conformitate cu Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare sau este utilizat pentru o prelucrare ulterioară, operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că, în cazul alimentelor congelate de origine animală destinate consumului uman, următoarele informaţii sunt puse la dispoziţia operatorului din domeniul alimentar căruia i se furnizează alimentele şi, la cerere, autorităţii competente:
31.1. data de producţie; şi
31.2. data congelării, în cazul în care aceasta este diferită de data de producţie.
32. În cazul în care alimentul este obţinut din loturi de materii prime cu diferite date de producţie şi de congelare, trebuie menţionată cea mai veche dată de producţie şi/sau congelare, după caz.
33. Formatul adecvat în care trebuie să fie puse la dispoziţie informaţiile rămâne la latitudinea furnizorului alimentelor congelate, cu condiţia ca informaţiile solicitate la pct.31 să fie clare şi disponibile şi să poată fi obţinute de către operatorul din domeniul alimentar căruia i se furnizează alimentele.
Anexa nr.2
la Cerinţele specifice de igienă care se
aplică alimentelor de origine animală
CERINŢE SPECIFICE
de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
Capitolul I
CARNEA DE UNGULATE DOMESTICE
Secţiunea 1
Transportul animalelor vii până la abator
1. Operatorii din domeniul alimentar care transportă animale vii până la abator trebuie să asigure respectarea următoarelor cerinţe:
1.1. în timpul colectării şi transportării, animalele trebuie să fie manipulate cu precauţie şi trebuie să se evite orice suferinţă inutilă;
1.2. animalele care prezintă simptome de boală sau care provin din efective despre care s-a stabilit că sunt contaminate cu agenţi periculoşi pentru sănătatea publică pot fi transportate spre abator numai cu acordul autorităţii competente.
Secţiunea a 2-a
Cerinţe care se aplică abatoarelor
2. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că echipamentul, construcţia şi configurarea abatoarelor în care sunt sacrificate ungulatele domestice sunt în conformitate cu cerinţele prevăzute în prezenta secţiune. Abatoarele parţiale mobile trebuie să funcţioneze în combinaţie cu unităţile complementare permanente de sacrificare pentru a constitui un abator complet care să îndeplinească cerinţele prevăzute în prezenta secţiune. Abatoarele parţiale mobile pot funcţiona cu mai multe unităţi complementare de sacrificare, constituind astfel mai multe abatoare. Aceste cerinţe sunt redate după cum urmează:
2.1. abatoarele trebuie să dispună de spaţii pentru stabulaţie corespunzătoare şi igienice sau, dacă o permite clima, boxe de aşteptare pentru animale, uşor de curăţat şi de dezinfectat. Aceste spaţii şi boxe trebuie să fie echipate pentru adăparea animalelor şi, în cazul în care este necesar, pentru hrănire. Evacuarea apelor reziduale nu trebuie să compromită siguranţa alimentelor;
2.2. abatoarele trebuie să fie dotate cu instalaţii separate care se încuie sau, dacă o permite clima, boxe pentru animalele bolnave sau suspecte de boală, echipate cu un dispozitiv de evacuare separat şi amplasate astfel încât să se evite orice contaminare a celorlalte animale, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă consideră că aceste instalaţii nu sunt necesare;
2.3. spaţiile pentru stabulaţie trebuie să aibă dimensiuni suficiente pentru a asigura respectarea bunăstării animalelor. Acestea trebuie să fie amenajate astfel încât să faciliteze inspecţiile veterinare ante mortem, inclusiv identificarea animalelor sau a grupurilor de animale.
3. Pentru a evita contaminarea cărnii, operatorii din domeniul alimentar se asigură ca abatoarele:
3.1. să dispună de un număr suficient de spaţii adaptate operaţiunilor;
3.2. să dispună de un spaţiu separat pentru golirea şi curăţarea stomacurilor şi intestinelor, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă aprobă, după caz, ca aceste operaţiuni să fie efectuate separat în timp şi într-un abator determinat;
3.3. să efectueze, în mod separat, în spaţiu şi timp, următoarele operaţiuni:
3.3.1. asomarea şi sângerarea;
3.3.2. în cazul sacrificării porcilor, opărirea, depilarea, curăţarea şi pârlirea;
3.3.3. eviscerarea şi continuarea pregătirii cărnii;
3.3.4. manipularea stomacului şi a intestinelor curăţate;
3.3.5. pregătirea şi curăţarea celorlalte organe comestibile, manipularea capetelor jupuite, în cazul în care aceste operaţiuni nu sunt efectuate pe linia de sacrificare;
3.3.6. împachetarea organelor comestibile; şi
3.3.7. expedierea cărnii;
3.4. să dispună de instalaţii care să împiedice orice contact între carne şi sol, pereţi sau echipamente; şi
3.5. să dispună de linii de sacrificare (în cazul în care sunt utilizate) concepute pentru a permite desfăşurarea continuă a procesului de sacrificare şi a evita o contaminare încrucişată între diferitele părţi ale liniei. Atunci când în aceleaşi spaţii funcţionează mai mult de o linie de sacrificare, operatorii din domeniul alimentar trebuie să asigure o separare corespunzătoare pentru a evita contaminarea încrucişată.
4. Abatoarele dispun de instalaţii pentru dezinfectarea instrumentelor cu apă caldă la o temperatură de cel puţin 82 °C sau de un alt sistem care are un efect echivalent.
5. Echipamentul utilizat de către personalul care manipulează carnea expusă pentru a se spăla pe mâini este dotat cu robinete proiectate pentru prevenirea răspândirii contaminărilor.
6. Abatorul este prevăzut cu instalaţii care se încuie pentru depozitarea frigorifică a cărnii reţinute şi cu instalaţii separate care se încuie pentru depozitarea cărnii declarate improprii pentru consumul uman.
7. Abatorul dispune de un spaţiu separat echipat cu instalaţii corespunzătoare pentru curăţarea, spălarea şi dezinfectarea mijloacelor de transport utilizate pentru vite. Autoritatea competentă permite abatoarelor să nu dispună de acest spaţiu şi de instalaţiile aferente dacă în apropierea acestora există spaţii şi instalaţii autorizate oficial în acest scop.
8. Abatorul dispune de instalaţii care se încuie, care sunt rezervate sacrificării animalelor bolnave sau suspecte de boală. Aceste instalaţii nu sunt indispensabile în cazul în care sacrificarea este efectuată într-o altă unitate autorizată în acest scop de către autoritatea competentă sau la încheierea perioadei normale de efectuare a sacrificării.
9. În cazul în care în abator sunt depozitate gunoiul de grajd şi conţinutul tubului digestiv, operatorii din domeniul alimentar se asigură că abatorul este dotat cu o incintă sau un spaţiu special pentru aceasta.
10. Abatorul dispune de o instalaţie echipată corect care se încuie sau, după caz, de un spaţiu rezervat exclusiv pentru utilizarea de către serviciul veterinar.
Secţiunea a 3-a
Cerinţe care se aplică secţiilor de tranşare
11. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că secţiile de tranşare unde se manipulează carnea de ungulate domestice:
11.1. sunt construite astfel încât să se evite contaminarea cărnii prin:
11.1.1. realizarea unei desfăşurări continue a operaţiunilor; sau
11.1.2. separarea loturilor de producţie diferite;
11.2. dispun de spaţii care permit depozitarea cărnii ambalate separat de carnea neambalată, cu excepţia cazului în care carnea a fost depozitată în momente diferite sau astfel încât ambalajele şi modul de depozitare să nu poată constitui o sursă de contaminare pentru carne;
11.3. dispun de săli de tranşare dotate cu echipamente care să fie în conformitate cu cerinţele prevăzute la pct.13;
11.4. dispun, pentru personalul care manipulează carnea expusă, de un echipament pentru spălarea mâinilor dotat cu robinete proiectate pentru prevenirea răspândirii contaminărilor; şi
11.5. dispun de instalaţii pentru dezinfectarea instrumentelor cu apă caldă la o temperatură de cel puţin 82 °C sau de un alt sistem care are un efect echivalent.
Secţiunea a 4-a
Igiena sacrificării
12. Operatorii din domeniul alimentar care operează în abatoare unde sunt sacrificate ungulate domestice se asigură de respectarea următoarelor cerinţe:
12.1. după sosirea animalelor la abator, sacrificarea nu trebuie să fie amânată fără motiv. Atunci când cerinţele privind bunăstarea animală cer acest lucru, animalele trebuie să se odihnească înainte de sacrificare. Animalele prezentate pentru sacrificare într-un abator trebuie să fie sacrificate în acel loc, iar deplasările directe spre un alt abator pot fi permise de către medicul veterinar oficial numai în cazuri excepţionale, cum este o defecţiune gravă la echipamentul de sacrificare;
12.2. carnea care provine de la alte animale decât cele menţionate la subpct. 12.3 şi 12.4 nu este utilizată pentru consumul uman în cazul în care animalele în cauză mor în alt fel decât prin sacrificarea în abator;
12.3. numai animalele vii destinate sacrificării pot fi introduse în spaţiile de sacrificare, cu excepţia:
12.3.1. animalelor care au făcut obiectul unei sacrificări de urgenţă în exteriorul abatorului în conformitate cu prevederile pct.14;
12.3.2. animalelor sacrificate în exploataţia de provenienţă în conformitate cu pct.15 sau 32;
12.3.4. vânatului, în conformitate cu pct.41-57;
12.4. carnea care provine de la animale care au făcut obiectul unei sacrificări în urma unui accident într-un abator este utilizată pentru consumul uman în cazul în care, după inspecţia veterinară, nu a fost constatată nicio leziune gravă în afara celei provocate de accident;
12.5. se asigură că animalele sau, după caz, fiecare lot de animale destinat sacrificării sunt identificate astfel încât să se poată stabili originea lor;
12.6. animalele trebuie să fie curate;
12.7. operatorii abatoarelor urmează instrucţiunile medicului veterinar numit de autoritatea competentă în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar pentru ca inspecţia veterinară ante mortem a fiecărui animal înainte de sacrificare să fie efectuată în condiţii corespunzătoare;
12.8. animalele introduse în sala de sacrificare sunt sacrificate fără amânări nejustificate;
12.9. asomarea, sângerarea, jupuirea, eviscerarea şi orice altă pregătire pentru tranşare sunt efectuate fără nicio întârziere nejustificată, astfel încât să fie evitată orice contaminare a cărnii, pentru:
12.9.1. traheea şi esofagul trebuie să rămână intacte la sângerare, cu excepţia cazului în care este vorba de o sacrificare conform unui ritual religios;
12.9.2. îndepărtarea pieilor şi a firelor de păr:
12.9.2.1. se evită orice contact între suprafaţa exterioară a pielii şi carcasă; şi
12.9.2.2. operatorii şi echipamentele care intră în contact cu suprafaţa exterioară a pieilor şi firelor de păr nu trebuie să atingă carnea;
12.9.3. operatorii iau măsuri pentru evitarea deversării conţinutului gastric în timpul şi după eviscerare şi pentru a se asigura că eviscerarea este încheiată cât mai repede posibil după asomare; şi
12.9.4. ablaţia mamei nu trebuie să genereze contaminarea carcasei prin intermediul laptelui sau al colostrului;
12.10. este oportun să se realizeze o jupuire completă a carcaselor şi a celorlalte părţi ale corpului animalului destinate consumului uman, cu excepţia porcului, a capetelor de ovine, de caprine şi de viţei, a botului şi a buzelor de bovine şi a picioarelor de bovine, ovine şi caprine. Capetele şi picioarele, inclusiv botul şi buzele, trebuie să fie manipulate astfel încât să fie evitată orice contaminare a cărnii;
12.11. în cazul în care nu sunt jupuite, porcinelor trebuie să li se înlăture, de îndată, firele de păr. Riscul de contaminare a cărnii cu apa folosită la opărire se va asigura să fie minim. Pentru această operaţiune, pot fi utilizaţi numai aditivi aprobaţi. Carcasele trebuie apoi să fie clătite cu apă potabilă din abundenţă;
12.12. carcasele trebuie să fie ferite de orice contaminare vizibilă cu mase fecale. Orice contaminare vizibilă este eliminată, fără întârziere, prin fasonare sau orice alt procedeu care are un efect echivalent;
12.13. carcasele şi organele nu trebuie să intre în contact cu solul, pereţii sau locurile de muncă;
12.14. exploatanţii de abatoare urmează instrucţiunile autorităţii competente, astfel încât inspecţia veterinară post mortem a tuturor animalelor sacrificate să fie efectuată în condiţii corespunzătoare în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar;
12.15. atât timp cât nu a fost încheiată inspecţia veterinară post mortem, părţile animalului sacrificat care fac obiectul acestei inspecţii:
12.15.1. trebuie să poată fi identificate ca provenind dintr-o anumită carcasă; şi
12.15.2. nu trebuie să intre în contact cu alte carcase, organe comestibile sau viscere, inclusiv cele care aparţin animalelor supuse deja unei inspecţii veterinare post mortem;
12.16. totuşi, penisul poarte fi îndepărtat de îndată, dacă nu prezintă nicio leziune patologică;
12.17. cei doi rinichi sunt desprinşi din învelişul lor de grăsime. Pentru bovine şi porcine, ca şi pentru solipede, trebuie, de asemenea, să fie îndepărtată capsula perirenală;
12.18. în cazul în care sângele şi celelalte organe ale mai multor animale sunt adunate în acelaşi recipient înainte de încheierea inspecţiei veterinare post mortem, întreg conţinutul acestuia este declarat impropriu pentru consumul uman atunci când carcasa unui sau a mai multe dintre aceste animale este declarată improprie pentru consumul uman;
12.19. după inspecţia veterinară post mortem:
12.19.1. sunt extirpate în mod igienic amigdalele bovinelor, ale porcinelor şi ale solipedelor;
12.19.2. părţile improprii pentru consumul uman trebuie să fie evacuate din zona curată a unităţii;
12.19.3. carnea reţinută sau declarată improprie pentru consumul uman şi subprodusele necomestibile nu trebuie să intre în contact cu carnea declarată proprie pentru consumul uman; şi
12.19.4. viscerele şi părţile de viscere care rămân în carcasă, cu excepţia rinichilor, sunt îndepărtate în întregime şi cât mai repede posibil, cu excepţia cazului în care există o indicaţie contrară din partea autorităţii competente;
12.20. după sacrificare şi inspecţia veterinară post mortem, carnea trebuie să fie depozitată în conformitate cu dispoziţiile stabilite la pct.16-21;
12.21. cu excepţia cazului în care sunt destinate utilizării ca subprodus de origine animală în conformitate cu Legea nr.129/2019 privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman:
12.21.1. stomacurile trebuie să fie opărite sau curăţate; atunci când stomacurile sunt destinate producţiei de cheag:
12.21.1.1. acestea sunt golite numai în cazul bovinelor tinere;
12.21.1.2. nu este necesar ca acestea să fie golite, opărite sau curăţate în cazul ovinelor şi caprinelor tinere;
12.21.2. intestinele trebuie să fie golite şi curăţate;
12.21.3. capetele şi picioarele trebuie să fie jupuite sau opărite şi depilate; atunci când autoritatea competentă aprobă în acest sens, capetele care sunt în mod vizibil curate şi care nu conţin materiale cu riscuri specificate în conformitate cu pct.38-42 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024, precum şi picioarele care sunt în mod vizibil curate şi sunt destinate prelucrării în alimente pot fi transportate şi jupuite sau opărite şi depilate într-o unitate aprobată;
12.22. atunci când unităţile sunt autorizate pentru sacrificarea unor specii de animale diferite sau pentru manipularea carcaselor de vânat de crescătorie şi de vânat, sunt luate măsuri de precauţii în vederea evitării oricărei contaminări încrucişate, prin efectuarea separat în spaţiu şi timp a operaţiunilor executate în cazul diferitelor specii. Se prevede să fie disponibile instalaţii separate pentru primirea şi depozitarea carcaselor nejupuite de vânat de crescătorie sacrificat în exploataţie sau pentru vânat;
12.23. în cazul în care abatorul nu dispune de instalaţii care se încuie pentru sacrificarea animalelor bolnave sau suspecte de boală, instalaţiile utilizate pentru sacrificarea acestor animale sunt curăţate şi dezinfectate sub control oficial înaintea reluării sacrificării altor animale.
Secţiunea a 5-a
Igiena în timpul tranşării şi dezosării
13. Operatorii din domeniul alimentar asigură că tranşarea şi dezosarea ungulatelor domestice are loc în conformitate cu următoarele cerinţe:
13.1. într-un abator, carcasele de ungulate domestice pot fi tranşate în semicarcase sau în sferturi şi în semicarcase de cel mult trei bucăţi. Ulterior, orice tranşare şi dezosare trebuie să fie efectuate într-o secţie de tranşare;
13.2. operaţiunile efectuate în cazul cărnii se organizează astfel încât să se evite sau să se reducă, pe cât posibil, contaminarea. În acest scop, operatorii din domeniul alimentar asigură că:
13.2.1. carnea destinată tranşării se introduce progresiv în spaţiile de lucru;
13.2.2. în timpul operaţiunilor de tranşare, dezosare, fasonare, tăiere, debitare, de împachetare şi de ambalare, carnea se menţine la o temperatură care să nu fie mai mare de 3 °C pentru organe comestibile şi 7 °C pentru alte tipuri de carne cu ajutorul unei temperaturi ambientale maxime de 12 °C sau unui alt sistem cu efect echivalent;
13.2.3. atunci când spaţiile sunt autorizate pentru tranşarea cărnii care provine de la specii diferite de animale, se prevăd măsuri de precauţie în vederea evitării oricărei contaminări încrucişate, dacă este cazul, prin efectuarea separată în spaţiu şi timp a operaţiunilor executate în cazul diferitelor specii;
13.3. carnea este dezosată şi tranşată înainte de a fi ajuns la temperaturile prevăzute la subpct.13.2.2, în conformitate cu prevederile pct.18;
13.4. de asemenea, carnea este dezosată şi tranşată înainte de a fi ajuns la temperaturile prevăzute la subpct.13.2.2, atunci când secţia de tranşare se află în acelaşi loc ca şi abatorul. În acest caz, carnea trebuie să fie transferată în sala de tranşare fie direct din spaţiile de sacrificare, fie după o perioadă de aşteptare într-un spaţiu de răcire sau refrigerare. De îndată ce este tranşată şi, după caz, ambalată, carnea trebuie să fie refrigerată la temperatura prevăzută la subpct.13.2.2;
13.5. carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase sau semicarcasele tranşate în maximum trei bucăţi pentru vânzare angro pot fi dezosate şi tranşate înainte de a atinge temperatura prevăzută la subpct.13.2.2, atunci când au fost transportate în temeiul derogării prevăzute la subpct.18.2. În acest caz, în timpul tranşării sau al dezosării, carnea trebuie să fie expusă la temperaturi ale aerului care să asigure o scădere continuă a temperaturii cărnii. De îndată ce este tranşată şi, după caz, ambalată, carnea trebuie să fie refrigerată la temperatura prevăzută la subpct.13.2.2 în cazul în care temperatura cărnii nu este deja sub această valoare.
Secţiunea a 6-a
Sacrificarea de urgenţă în exteriorul abatorului
14. Operatorii din domeniul alimentar asigură că orice carne care provine de la ungulate domestice care au făcut obiectul unei sacrificări de urgenţă în exteriorul abatorului este destinată consumului uman numai în cazul în care este în conformitate cu următoarele cerinţe:
14.1. un animal sănătos a fost victima unui accident care a împiedicat transportarea acestuia până la abator din considerente privind bunăstarea animală;
14.2. medicul veterinar oficial trebuie să efectueze o inspecţie veterinară ante mortem a animalului;
14.3. animalul sacrificat şi exsanguinat trebuie să fie transportat spre abator în condiţii de igienă şi fără întârzieri nejustificate. Îndepărtarea stomacului şi a intestinelor, cu excepţia oricărei alte pregătiri, este realizată la faţa locului, sub supravegherea medicului veterinar oficial. Toate viscerele îndepărtate trebuie să însoţească animalul sacrificat până la abator şi trebuie să fie indicate ca aparţinând respectivului animal;
14.4. în cazul în care între sacrificare şi sosirea la abator trec mai mult de două ore, se asigură ca animalul să fie refrigerat. În cazul în care o permit condiţiile de climă, nu este necesară refrigerarea activă;
14.5. o declaraţie întocmită de către operatorul din domeniul alimentar care a crescut animalul, în care se indică identitatea acestuia, orice produs de uz veterinar sau alt tratament care i-a fost administrat animalului respectiv, precum şi datele de administrare a acestor tratamente şi perioada de aşteptare, însoţeşte animalul sacrificat până la abator;
14.6. certificatul oficial însoţeşte animalul sacrificat până la abator sau este trimis în avans în orice format;
14.7. animalul sacrificat trebuie să fie declarat propriu pentru consumul uman după inspecţia veterinară post mortem efectuată în abator în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar, inclusiv după orice test suplimentar necesar în cazul unei sacrificări de urgenţă;
14.8. operatorii din domeniul alimentar urmează toate instrucţiunile privind utilizarea cărnii pe care le oferă medicul veterinar oficial în urma inspecţiei veterinare post mortem.
Secţiunea a 7-a
Sacrificarea în exploataţia de provenienţă a bovinelor domestice,
cu excepţia bizonilor şi a ovinelor, a caprinelor şi a porcinelor
domestice, precum şi a solipedelor domestice, în alte situaţii
decât sacrificarea de urgenţă
15. În exploataţia de provenienţă se pot sacrifica cu aceeaşi ocazie maximum trei bovine domestice, cu excepţia bizonilor, maximum trei solipede domestice, maximum şase porcine domestice sau maximum nouă ovine sau caprine, atunci când autoritatea competentă aprobă în acest sens în conformitate cu următoarele cerinţe:
15.1. există un acord între abator şi proprietarul animalului destinat sacrificării, iar proprietarul trebuie să informeze în scris autoritatea competentă cu privire la un astfel de acord;
15.2. abatorul sau proprietarul animalelor destinate sacrificării trebuie să informeze medicul veterinar oficial cu cel puţin trei zile înainte de data şi ora prevăzute pentru sacrificarea animalelor;
15.3. medicul veterinar oficial care efectuează inspecţia ante mortem a animalului destinat sacrificării trebuie să fie prezent în momentul sacrificării;
15.4. unitatea mobilă care urmează să fie utilizată pentru exsanguinarea animalelor sacrificate şi transportul acestora spre abator trebuie să permită manipularea şi exsanguinarea acestora în condiţii de igienă şi eliminarea corespunzătoare a sângelui acestora şi trebuie să facă parte dintr-un abator aprobat de autoritatea competentă în conformitate cu pct.12; autoritatea competentă permite ca exsanguinarea să fie efectuată în afara unităţii mobile dacă sângele nu este destinat consumului uman şi sacrificarea nu are loc în zone de restricţie, astfel cum sunt definite în Legea nr.196/2024 privind sănătatea animală, sau în unităţi în care se aplică restricţii vizând sănătatea animală în conformitate cu Legea nr.196/2024 privind sănătatea animală şi cu orice act adoptat în temeiul acesteia;
15.5. animalele sacrificate şi exsanguinate trebuie să fie transportate direct la abator în condiţii de igienă şi fără întârzieri nejustificate; îndepărtarea stomacului şi a intestinelor, cu excepţia oricărei alte pregătiri, este realizată la faţa locului, sub supravegherea medicului veterinar oficial; toate viscerele îndepărtate trebuie să însoţească animalul sacrificat până la abator şi trebuie să fie indicate ca aparţinând fiecărui animal în parte;
15.6. în cazul în care între sacrificarea primului animal şi sosirea la abator a animalelor sacrificate trec mai mult de două ore, acestea sunt refrigerate; în cazul în care condiţiile de climă permit, nu este necesară refrigerarea activă;
15.7. proprietarul animalului trebuie să informeze în avans abatorul cu privire la ora preconizată pentru sosirea animalelor sacrificate, care trebuie manipulate fără întârzieri nejustificate după sosirea la abator;
15.8. pe lângă informaţiile privind lanţul alimentar care trebuie transmise în conformitate cu secţiunea a 3-a din anexa nr.1, certificatul oficial trebuie să însoţească animalele sacrificate până la abator sau să fie trimis în avans, în orice format.
Secţiunea a 8-a
Depozitarea şi transportul
16. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că depozitarea şi transportul cărnii de ungulate domestice sunt efectuate în conformitate cu următoarele cerinţe:
16.1. cu excepţia cazului în care există dispoziţii contrare, se asigură ca inspecţia veterinară post mortem să fie imediat urmată de o refrigerare în abator pentru a se asigura, în toate părţile cărnii, o temperatură care să nu fie mai mare de 3°C pentru organele comestibile şi 7°C pentru celelalte tipuri de carne, după o curbă care să asigure o scădere continuă a temperaturii. Totuşi, carnea este tranşată şi dezosată în timpul refrigerării în conformitate cu dispoziţiile pct.13.4;
16.2. în timpul procesului de refrigerare trebuie să fie asigurată o ventilare corespunzătoare pentru a evita orice condens la suprafaţa cărnii;
16.3. carnea trebuie să ajungă la temperatura prevăzută la subpct.16.1 şi să menţină temperatura respectivă înainte de depozitare, precum şi în timpul acesteia.
17. În sensul prezentului punct, “maturarea uscată” înseamnă depozitarea cărnii proaspete în condiţii aerobe de suspendare a carcaselor sau a bucăţilor neambalate ori ambalate în saci permeabili la vapori de apă într-o încăpere frigorifică sau într-un dulap frigorific şi lăsată să se matureze timp de mai multe săptămâni în condiţii de mediu controlate, cum ar fi temperatura, umiditatea relativă şi fluxul de aer.
17.1. Înainte de introducerea pe piaţă sau congelare, carnea de vită supusă procesului de maturare uscată trebuie depozitată într-o încăpere specială sau într-un dulap special, la o temperatură la suprafaţă cuprinsă între 0,5 şi 3,0 °C, cu o umiditate relativă de maximum 85 % şi un flux de aer cuprins între 0,2 şi 0,5 m/s, pentru o perioadă de maximum 35 de zile de la încheierea perioadei de stabilizare după sacrificare. Totuşi, operatorii din sectorul alimentar pot să aplice alte combinaţii de temperatură la suprafaţă, umiditate relativă, flux de aer şi timp sau să realizeze maturarea uscată a cărnii provenite de la alte specii, cu condiţia prezentării unor dovezi documentate şi validate ştiinţific, care să fie evaluate şi acceptate de autoritatea competentă, din care să rezulte că sunt asigurate garanţii echivalente privind siguranţa cărnii.
17.2. În plus, se aplică următoarele măsuri specifice:
17.2.1. procesul de maturare uscată începe imediat după perioada de stabilizare după sacrificare, iar tranşarea şi/sau transportul până la o unitate care efectuează maturarea uscată nu este amânată fără motiv;
17.2.2. carnea nu se încarcă în încăpere sau în dulap înainte de atingerea temperaturii şi a umidităţii relative menţionate la subpunctul 17.1;
17.2.3. carnea este suspendată de os sau, în cazul în care se utilizează un raft, trebuie asigurată o perforare suficientă pentru a facilita întoarcerea regulată a fluxului de aer, utilizând metode igienice;
17.2.4. la începutul procesului de maturare uscată se va aplica un flux de aer mai mare pentru a facilita dezvoltarea timpurie a crustei şi pentru a reduce activitatea apei la suprafaţă;
17.2.5. trebuie utilizate termometre, sonde de umiditate relativă şi alte echipamente pentru monitorizarea exactă şi facilitarea controlului condiţiilor din încăpere sau dulap;
17.2.6. aerul care iese din evaporator, se întoarce în evaporator şi intră în contact cu carnea de vită trebuie filtrat sau tratat cu ultraviolete;
17.2.7. în cazul în care crusta este fasonată, fasonarea se efectuează într-un mod igienic.
18. Carnea trebuie să ajungă la temperatura prevăzută la subpct.16.1 înainte de transport şi să fie menţinută la temperatura respectivă în timpul transportului.
18.1. Transportul cărnii pentru producţia de produse specifice va avea loc înainte ca temperatura specificată la subpct.16.1 să fie atinsă în cazul în care autoritatea competentă aprobă acest lucru, cu următoarele condiţii:
18.1.1. transportul să se efectueze în conformitate cu cerinţele prevăzute de autoritatea competentă de origine şi de destinaţie pentru transportul de la o anumită unitate la alta;
18.1.2. carnea să părăsească de îndată abatorul sau o sală de tranşare care se află în aceeaşi clădire cu abatorul şi ca transportul să nu dureze mai mult de două ore; şi
18.1.3. transportul este necesar pentru a respecta procesul tehnologic de producţie;
18.2. Transportul de carcase, semicarcase, sferturi de carcase sau semicarcase tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro, provenite de la ovine, caprine, bovine şi porcine, poate începe înainte ca temperatura specificată la subpct.16.1 să fie atinsă, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
18.2.1. temperatura este monitorizată şi înregistrată în cadrul procedurilor bazate pe principiile de analiză a riscurilor şi a punctelor critice de control (în continuare – HACCP);
18.2.2. operatorii din domeniul alimentar care expediază şi transportă carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase sau semicarcasele tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro au primit din partea autorităţii competente de la locul de plecare documentele necesare pentru a utiliza această derogare;
18.2.3. vehiculul care transportă carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase sau semicarcasele tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro sunt echipate cu un instrument care monitorizează şi înregistrează temperatura aerului la care sunt expuse carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase sau semicarcasele tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro în aşa fel încât autoritatea competentă să poată verifica conformitatea cu condiţiile de durată şi de temperatură stabilite la subpct.18.2.8;
18.2.4. per transport, vehiculul care transportă carcasele, semicarcasele, sferturile sau semicarcasele tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro colectează carne de la maximum trei abatoare sau de la un depozit frigorific care colectează direct de la abatoare; toate cerinţele prevăzute la subpct.18.2 se aplică tuturor încărcăturilor de carcase, semicarcase, sferturi sau semicarcase tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro expediate din abator şi din depozitul frigorific care colectează de la abatorul menţionat anterior;
18.2.5. carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase sau semicarcasele tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro trebuie să aibă o temperatură internă de 15 °C la începutul transportului dacă acestea urmează să fie transportate în acelaşi compartiment ca şi carnea ce îndeplineşte cerinţa de temperatură prevăzută la subpct. 16.1 pentru organele comestibile şi de 7 °C pentru alte tipuri de carne;
18.2.6. transportul este însoţit de o declaraţie a operatorului din domeniul alimentar; declaraţia respectivă trebuie să menţioneze durata de refrigerare înainte de prima încărcare, ora exactă la care a început prima încărcare a carcaselor, a semicarcaselor, a sferturilor de carcase sau a semicarcaselor tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro, temperatura la suprafaţă la momentul respectiv, temperatura maximă a aerului în timpul transportului la care pot fi expuse carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase sau semicarcasele tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro, durata maximă permisă a transportului, data autorizaţiei transportului în conformitate cu subpct. 18.2.2;
18.2.7. operatorul din domeniul alimentar de la destinaţie trebuie să informeze autoritatea competentă înainte să primească pentru prima dată carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase sau semicarcasele tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro care nu ating temperatura menţionată la subpct. 18.1 înainte de începerea transportului;
18.2.8. carnea trebuie transportată în conformitate cu următorii parametri:
18.2.8.1. pentru o perioadă maximă de transport de şase ore:
Tabelul 1
Parametrii de transportare a cărnii
| Specia | Temperatura la suprafaţă (1) | Perioada maximă pentru refrigerare la temperatura la suprafaţă (2) | Temperatura maximă a aerului în timpul transportului (3) | Media zilnică maximă a numărului de colonii de bacterii aerobe per carcasă (4) |
| Ovine şi caprine |
7 °C |
8 ore |
6 °C |
log10 3,5 cfu/cm2 |
| Bovine | 20 de ore | log10 3,5 cfu/cm2 | ||
| Porcine | 16 ore | log10 4 cfu/cm2 | ||
|
(1) Temperatura maximă permisă la suprafaţă la momentul încărcării şi, ulterior, măsurată la nivelul celor mai groase părţi ale carcasei, semicarcaselor, sferturilor de carcase sau semicarcaselor tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro. (2) Perioada maximă permisă de la momentul sacrificării până la atingerea temperaturii maxime la suprafaţă permisă la încărcare. (3) Temperatura maximă a aerului la care carnea este expusă din momentul în care începe încărcarea şi pe toată durata transportului. (4) Media zilnică maximă a numărului de colonii de bacterii aerobe a abatorului utilizând o perioadă rulantă de 10 săptămâni, permisă pentru carcasele de specii relevante, astfel cum a fost evaluată de către operator într-un mod satisfăcător pentru autoritatea competentă, în conformitate cu procedurile de prelevare de probe şi de testare stabilite la poziţiile 2.1.1 şi 2.1.2 din tabelul 2 din anexa la Cerinţele privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.221/2009 |
||||
18.2.8.2. perioada maximă de transport poate fi prelungită la 30 de ore, dacă se atinge o temperatură internă mai mică de 15 °C înainte de începerea transportului;
18.2.8.2.1. pentru o perioadă maximă de transport de 60 de ore:
Tabelul 2
Parametrii de transportare a carcaselor
| Specia | Temperatura la suprafaţă (1) | Perioada maximă pentru refrigerare la temperatura la suprafaţă (2) | Temperatura internă (3) | Temperatura maximă a aerului în timpul transportului (4) | Media zilnică maximă a numărului de colonii de bacterii aerobe per carcasă (5) |
| Ovine şi caprine |
4 °C |
12 ore | 15 °C | 3 °C | log10 3 cfu/cm2 |
| Bovine | 24 de ore | ||||
|
(1) Temperatura maximă permisă la suprafaţă la momentul încărcării şi, ulterior, măsurată la nivelul celor mai groase părţi ale carcasei, semicarcaselor, sferturilor de carcase sau semicarcaselor tranşate în trei bucăţi pentru vânzare angro. (2) Perioada maximă permisă de la momentul sacrificării până la atingerea temperaturii maxime la suprafaţă permise la încărcare. (3) Temperatura internă maximă a cărnii, permisă la momentul încărcării şi ulterior. (4) Temperatura maximă a aerului la care carnea este expusă din momentul în care începe încărcarea şi pe toată durata transportului. (5) Media zilnică maximă a numărului de colonii de bacterii aerobe a abatorului utilizând o perioadă rulantă de 10 săptămâni, permisă pentru carcasele de specii relevante, astfel cum a fost evaluată de către operator într-un mod satisfăcător pentru autoritatea competentă, în conformitate cu procedurile de prelevare de probe şi de testare stabilite la poziţiile 2.1.1 şi 2.1.2 din tabelul 2 din anexa la Cerinţele privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.221/2009 |
|||||
18.2.9. metodele de măsurare a temperaturii la suprafaţă se validează şi se utilizează după cum urmează:
18.2.9.1. se utilizează un termometru etalonat în conformitate cu cea mai recentă versiune a SM EN ISO 13485:2016/A11:2022;
18.2.9.2. senzorul trebuie să fie introdus perpendicular, la o adâncime cuprinsă între 0,5 şi 1 cm, în partea cea mai groasă a părţii exterioare a:
18.2.9.2.1. umărului; sau
18.2.9.2.2. piciorului în cazul bovinelor, ovinelor şi caprinelor sau a pulpei ori a suprafeţei interne a pulpei din partea superioară mijlocie în cazul porcinelor;
18.2.10. se efectuează cinci măsurători ale temperaturii, după cum urmează:
18.2.11. în cadrul a cel puţin uneia dintre cele cinci măsurători, temperatura la suprafaţă trebuie să se situeze sub valorile prevăzute la subpct. 18.2.8.
19. Carnea destinată congelării trebuie să fie congelată fără întârzieri nejustificate, luând în considerare perioada de stabilizare, necesară eventual înainte de congelare.
20. Operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară o activitate de vânzare cu amănuntul pot congela carnea în vederea redistribuirii acesteia în scopul donării de alimente, în conformitate cu următoarele condiţii:
20.1. în cazul cărnii căreia i se aplică o dată limită de consum în conformitate cu art.22 din Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, înainte de expirarea datei respective;
20.2. fără întârzieri nejustificate la o temperatură mai mică sau egală cu -18 °C;
20.3. asigurarea documentării datei de congelare şi a indicării acesteia fie pe etichetă, fie prin alte mijloace;
20.4. excluderea cărnii care a fost congelată anterior (carne decongelată); şi
20.5. în conformitate cu orice condiţie stabilită de autoritatea competentă pentru congelare şi pentru utilizarea ulterioară ca aliment.
21. În timpul depozitării şi transportului, carnea expusă trebuie separată de carnea ambalată, cu excepţia cazului în care aceasta este depozitată sau transportată în momente diferite sau astfel încât ambalajul şi modul de depozitare sau de transport să nu poată constitui o sursă de contaminare pentru carne.
Capitolul II
CARNEA DE PASĂRE DE CURTE ŞI DE LAGOMORFE
Secţiunea 1
Transportul animalelor vii până la abator
22. Operatorii din domeniul alimentar care transportă animale vii până la abator trebuie să asigure respectarea următoarelor cerinţe:
22.1. în timpul colectării şi transportului, animalele trebuie să fie manipulate cu precauţie şi orice suferinţă inutilă trebuie evitată;
22.2. animalele care prezintă simptome de boală sau care provin din efective despre care s-a stabilit că sunt contaminate cu agenţi importanţi din punctul de vedere al sănătăţii publice pot fi transportate spre abator numai cu aprobarea autorităţii competente;
22.3. cuştile utilizate pentru livrarea animalelor la abator şi modulele, atunci când sunt utilizate, trebuie să fie realizate din materiale care rezistă la coroziune, se curăţă şi se dezinfectează uşor. Imediat după descărcare şi înainte de a fi reutilizat, tot echipamentul utilizat pentru colectarea şi livrarea animalelor vii trebuie să fie curăţat, spălat şi dezinfectat.
Secţiunea a 2-a
Cerinţe care se aplică abatoarelor
23. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că echipamentul, construcţia şi configurarea abatoarelor unde sunt sacrificate păsări de curte sau lagomorfe sunt în conformitate cu cerinţele prevăzute în prezenta secţiune. Abatoarele parţial mobile trebuie să funcţioneze în combinaţie cu unităţi complementare permanente de sacrificare, pentru a constitui un abator complet care să îndeplinească cerinţele prevăzute în prezenta secţiune. Abatoarele parţial mobile pot funcţiona cu mai multe unităţi complementare de sacrificare, constituind astfel mai multe abatoare. Cerinţele care se aplică abatoarelor sunt următoarele:
23.1. abatoarele trebuie să dispună de un spaţiu sau de un loc acoperit pentru primirea animalelor şi pentru inspecţia veterinară înainte de sacrificarea acestora;
23.2. pentru a evita contaminarea cărnii, se asigură ca abatoarele:
23.2.1. să dispună de un număr suficient de spaţii corespunzătoare operaţiunilor care trebuie efectuate;
23.2.2. să dispună de un spaţiu separat pentru eviscerarea şi pregătirea cărnii, inclusiv adăugarea condimentelor la carcasele întregi de păsări de curte, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă aprobă ca aceste operaţiuni să fie efectuate separat în timp şi într-un anumit abator, după caz;
23.2.3. să se asigure că, în cazul în care sunt efectuate în abator, următoarele operaţiuni sunt efectuate separat în spaţiu şi timp:
23.2.3.1. asomarea şi sângerarea;
23.2.3.2. deplumarea sau jumulirea şi, eventual, opărirea; şi
23.2.3.3. expedierea cărnii;
23.2.4. să dispună de instalaţii care să împiedice contactul între carne şi sol, pereţi şi echipamente; şi
23.2.5. să dispună de linii de sacrificare (acolo unde acestea funcţionează) concepute pentru a permite desfăşurarea continuă a procesului de sacrificare şi pentru a evita o contaminare încrucişată între diferite părţi ale liniei. Atunci când în acelaşi spaţiu funcţionează mai mult de o linie de sacrificare, se prevede să fie asigurată o separare corespunzătoare în vederea evitării unei contaminări de la o linie la alta;
23.3. abatoarele dispun de instalaţii pentru dezinfectarea instrumentelor cu apă caldă la o temperatură de cel puţin 82 °C sau de un alt sistem care are un efect echivalent;
23.4. echipamentul utilizat de către personalul care manipulează carnea ca atare pentru a se spăla pe mâini este dotat cu robinete proiectate pentru prevenirea răspândirii contaminărilor;
23.5. abatoarele dispun de instalaţii care se încuie pentru depozitarea frigorifică a cărnii reţinute şi instalaţii separate care se încuie pentru depozitarea cărnii declarate improprii pentru consumul uman;
23.6. abatoarele dispun de un spaţiu separat echipat cu instalaţii corespunzătoare pentru curăţarea, spălarea şi dezinfectarea:
23.6.1. echipamentelor de transport, cum ar fi cuştile; şi
23.6.2. mijloacelor de transport;
23.7. aceste spaţii şi instalaţii nu sunt obligatorii pentru subpct. 23.6.2 atunci când în apropiere există spaţii şi instalaţii aprobate oficial;
23.8. abatoarele dispun de o instalaţie care se încuie şi care este echipată corespunzător sau, după caz, de un spaţiu rezervat exclusiv utilizării de către serviciul veterinar.
Secţiunea a 3-a
Cerinţe care se aplică secţiilor de tranşare
24. Operatorii din domeniul alimentar asigură ca secţiile de tranşare în care se manipulează carnea de păsări de curte sau de lagomorfe:
24.1. să fie construite astfel încât să se evite contaminarea cărnii, prin:
24.1.1. realizarea unei desfăşurări continue a operaţiunilor; sau
24.1.2. separarea loturilor de producţie diferite;
24.2. să dispună de spaţii care permit depozitarea cărnii ambalate separat de carnea expusă, cu excepţia cazului în care carnea a fost depozitată în momente diferite sau astfel încât ambalajele şi modul de depozitare să nu poată constitui o sursă de contaminare pentru carne;
24.3. să dispună de săli de tranşare dotate cu echipamente care să asigure conformitatea cu cerinţele prevăzute la pct.27;
24.4. să dispună, pentru personalul care manipulează carnea ca atare, de un echipament pentru spălarea mâinilor dotat cu robinete proiectate pentru prevenirea răspândirii contaminărilor; şi
24.5. să dispună de instalaţii pentru dezinfectarea instrumentelor cu apă caldă la o temperatură de cel puţin 82 °C sau de un alt sistem care are un efect echivalent.
25. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că sunt disponibile spaţii separate în cazul în care următoarele operaţiuni sunt efectuate într-o secţie de tranşare:
25.1. eviscerarea gâştelor şi raţelor crescute pentru producţia de foie gras, care au fost asomate, sângerate şi deplumate la ferma de îngrăşare; sau
25.2. eviscerarea păsărilor de curte cu eviscerare amânată.
Secţiunea a 4-a
Igiena sacrificării
26. Operatorii din domeniul alimentar care operează în abatoare unde sunt sacrificate păsări de curte sau lagomorfe asigură respectarea următoarelor cerinţe:
26.1. carnea care provine de la alte animale decât cele menţionate la subpct. 26.2 nu este utilizată pentru consumul uman în cazul în care animalele în cauză mor în alt fel decât prin sacrificarea în abator;
26.2. numai animalele vii destinate sacrificării pot fi introduse în spaţiile de sacrificare, cu excepţia:
26.2.1. păsărilor de curte cu eviscerare amânată, a gâştelor şi a raţelor crescute pentru producţia de foie gras, precum şi păsărilor care nu sunt considerate domestice, dar care sunt crescute ca animale domestice, atunci când sunt sacrificate în exploataţie în conformitate cu prevederile pct.28;
26.2.2. vânatului de crescătorie sacrificat în exploataţie în conformitate cu pct.30-34;
26.2.3. vânatului mic în conformitate cu pct.59-66;
26.3. operatorii abatoarelor urmează instrucţiunile autorităţii competente pentru ca inspecţia veterinară ante mortem să fie efectuată în condiţii corespunzătoare;
26.4. atunci când anumite unităţi sunt autorizate pentru sacrificarea unor specii animale diferite sau pentru manipularea ratitelor de crescătorie şi a vânatului mic, trebuie să fie luate măsuri de precauţie pentru evitarea oricărei contaminări încrucişate; astfel, operaţiunile executate pe specii diferite sunt efectuate separat în timp şi spaţiu. Abatoarele dispun de instalaţii separate pentru recepţia şi depozitarea carcaselor de ratite de crescătorie sacrificate în exploataţie şi pentru vânatul mic;
26.5. animalele introduse în sala de sacrificare sunt sacrificate fără amânări nejustificate;
26.6. asomarea, sângerarea, jumulirea sau deplumarea, eviscerarea şi orice altă pregătire se efectuează fără nicio întârziere nejustificată, astfel încât să fie evitată orice contaminare a cărnii. Sunt luate măsuri pentru evitarea deversării conţinutului tubului digestiv în timpul eviscerării;
26.7. operatorii de abatoare trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţii competente, astfel încât inspecţia veterinară post mortem să fie efectuată în condiţii corespunzătoare şi, ca animalele sacrificate să poată fi inspectate în mod corespunzător;
26.8. după inspecţia veterinară post mortem:
26.8.1. de îndată ce acest lucru este posibil, părţile improprii pentru consumul uman sunt evacuate din zona curată a unităţii;
26.8.2. carnea reţinută sau declarată improprie pentru consumul uman şi subprodusele necomestibile nu trebuie să intre în contact cu carnea declarată proprie pentru consumul uman;
26.8.3. viscerele şi părţile de viscere care rămân în carcasă, cu excepţia rinichilor, sunt înlăturate, în cazul în care este posibil, în întregime şi cât mai repede posibil, cu excepţia cazului în care există o indicaţie contrară din partea autorităţii competente;
26.9. după inspecţia veterinară şi eviscerare, animalele sacrificate sunt curăţate şi refrigerate, cât mai curând posibil, la o temperatură care să nu fie mai mare de 4°C, cu excepţia cazului în care tranşarea este efectuată la cald;
26.10. atunci când carcasele sunt supuse unui proces de refrigerare prin imersiune, se asigură să fie respectate următoarele dispoziţii:
26.10.1. sunt luate toate măsurile de precauţie pentru evitarea unei contaminări a carcaselor, ţinând cont de parametri precum greutatea carcasei, temperatura apei, volumul şi direcţia fluxului de apă şi durata procesului de refrigerare;
26.10.2. se asigură ca echipamentul să fie golit în întregime, curăţat şi dezinfectat de fiecare dată când acest lucru este necesar, dar cel puţin o dată pe zi;
26.11. animalele bolnave sau suspecte de boală şi animalele sacrificate în cadrul unor programe de eradicare sau de luptă împotriva unei boli nu trebuie să fie sacrificate în unitate, cu excepţia cazului în care acest lucru este permis de către autoritatea competentă. În acest caz, se asigură ca sacrificarea să fie realizată sub control oficial şi trebuie luate măsuri pentru prevenirea oricărei contaminări. Se asigură ca spaţiile să fie curăţate şi dezinfectate înainte de a fi reutilizate.
Secţiunea a 5-a
Igiena în timpul şi după tranşare şi dezosare
27. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că tranşarea şi dezosarea cărnii de pasăre de curte şi de lagomorfe are loc în conformitate cu următoarele cerinţe:
27.1. operaţiunile efectuate în cazul cărnii sunt organizate astfel încât să se evite sau să se reducă la minimum orice contaminare. În acest scop, operatorii din domeniul alimentar se asigură că:
27.1.1. carnea destinată tranşării este introdusă progresiv în funcţie de nevoie în spaţiul unde se lucrează;
27.1.2. în timpul operaţiunilor de tranşare, de dezosare, de fasonare, de feliere, de debitare, de împachetare şi de ambalare, carnea este menţinută la o temperatură de cel mult 4°C, cu ajutorul unei temperaturi ambientale de 12°C sau a unui alt sistem cu efect echivalent;
27.1.3. atunci când spaţiile sunt autorizate pentru tranşarea cărnii care provine de la specii diferite de animale, se prevăd măsuri de precauţie pentru evitarea oricărei contaminări încrucişate, prin efectuarea separat în spaţiu şi timp a operaţiunilor executate în cazul diferitelor specii;
27.2. totuşi, carnea este dezosată şi tranşată înainte de a fi ajuns la temperatura prevăzută la subpct. 27.1.2, atunci când secţia de tranşare se află în aceeaşi clădire cu abatoarele, cu condiţia de a transfera carnea în sala de tranşare:
27.2.1. direct din spaţiile de sacrificare;
27.2.2. după o perioadă de aşteptare într-un spaţiu de răcire sau refrigerare;
27.3. de îndată ce este tranşată şi, după caz, ambalată, carnea trebuie să fie refrigerată la o temperatură care nu depăşeşte 4 °C;
27.4. carnea trebuie să ajungă la o temperatură care nu depăşeşte 4 °C înainte de transport şi să fie menţinută la această temperatură în timpul transportului. În cazul în care autoritatea competentă aprobă acest lucru, ficatul destinat producţiei de foie gras este transportat la o temperatură care depăşeşte 4 °C, cu condiţia ca:
27.4.1. acest transport să se efectueze în conformitate cu cerinţele prevăzute de autoritatea competentă pentru transportul de la o unitate dată la alta; şi
27.4.2. carnea să părăsească abatorul sau o sală de tranşare imediat şi transportul să nu dureze mai mult de două ore;
27.5. carnea destinată congelării trebuie congelată fără întârzieri nejustificate. Operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară o activitate de vânzare cu amănuntul congelează carnea pentru redistribuirea acesteia în scopul donării de alimente, în conformitate cu următoarele condiţii:
27.5.1. în cazul cărnii căreia i se aplică o dată limită de consum în conformitate cu art.22 din Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, înainte de expirarea datei respective;
27.5.2. fără întârzieri nejustificate la o temperatură mai mică sau egală cu - 18 °C;
27.5.3. asigurarea documentării datei de congelare şi a indicării acesteia fie pe etichetă, fie prin alte mijloace;
27.5.4. excluderea cărnii care a fost congelată anterior (carne decongelată); şi
27.5.5. în conformitate cu orice condiţie stabilită de către autoritatea competentă pentru congelare şi pentru utilizarea ulterioară ca aliment;
27.6. carnea expusă trebuie depozitată şi transportată separat de carnea ambalată, cu excepţia cazului în care aceasta este depozitată sau transportată în momente diferite sau astfel încât ambalajul şi modul de depozitare sau de transport să nu poată constitui o sursă de contaminare pentru carne.
Secţiunea a 6-a
Sacrificarea în exploataţie
28. Operatorii din domeniul alimentar pot sacrifica păsările de curte menţionate de subpct. 26.2.2 în exploataţie numai cu aprobarea autorităţii competente şi cu respectarea următoarelor condiţii:
28.1. exploataţia este supusă unor inspecţii veterinare periodice;
28.2. operatorul din domeniul alimentar trebuie să informeze, în prealabil, autoritatea competentă cu privire la data şi ora sacrificării păsărilor de curte;
28.3. exploataţia trebuie să dispună de spaţii de adunare a animalelor care permit realizarea unei inspecţii veterinare ante mortem a grupului;
28.4. exploataţia trebuie să dispună de spaţii corespunzătoare pentru sacrificarea animalelor în condiţii igienice şi pentru manipularea ulterioară a păsărilor de curte;
28.5. se respectă cerinţele privind bunăstarea animalelor;
28.7. pe lângă informaţiile privind lanţul alimentar care trebuie transmise în conformitate cu secţiunea a 3-a din anexa nr.1 la Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, certificatul de sănătate animală trebuie să însoţească animalul sacrificat până la abator sau până la unitatea de tranşare sau să fie trimis în avans, în orice format;
28.8. cu privire la păsările de curte crescute pentru producţia de foie gras, carcasele neeviscerate trebuie să fie transportate de îndată şi refrigerate, până la un abator sau la o secţie de tranşare. Acestea sunt eviscerate în termen de 24 de ore după sacrificare sub controlul autorităţii competente;
28.9. păsările de curte cu eviscerare amânată obţinute în exploataţia de producţie pot fi ţinute timp de cel mult 15 zile la o temperatură care să nu fie mai mare de 4 °C. Acestea trebuie să fie apoi eviscerate într-un abator sau într-o secţie de tranşare care se află în acelaşi ţară ca şi exploataţia de producţie.
29. Operatorii din domeniul alimentar nu introduc pe piaţă carnea de pasăre tratată pentru a favoriza retenţia de apă ca fiind carne proaspătă, ci ca preparat de carne, sau o utilizează în producţia de produse prelucrate.
Capitolul III
CARNE DE VÂNAT DE CRESCĂTORIE
30. Dispoziţiile prevăzute la pct.1-21 din capitolul I se aplică producţiei şi introducerii pe piaţă a cărnii provenite de la mamifere de vânat de crescătorie paricopitate, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă le consideră inadecvate.
31. Dispoziţiile prevăzute la pct.22-29 din capitolul II se aplică producţiei şi introducerii pe piaţă a cărnii de ratite. Dispoziţiile prevăzute la pct.1-21 se aplică atunci când autoritatea competentă le consideră corespunzătoare. Operatorul din domeniul alimentar prevede instalaţii corespunzătoare, adaptate dimensiunii animalelor.
32. Fără a aduce atingere prevederilor pct.30 şi 31, operatorii din domeniul alimentar pot sacrifica păsările alergătoare (ratite) şi ungulatele de crescătorie menţionate la pct.30 la locul de origine, cu aprobarea autorităţii competente, în cazul în care:
32.1. animalele nu pot fi transportate în scopul evitării oricărui risc pentru manipulator sau al garantării bunăstării animalelor;
32.2. efectivul este supus unor controale veterinare regulate;
32.3. proprietarul animalelor prezintă o cerere;
32.4. autoritatea competentă este informată în prealabil cu privire la data şi ora sacrificării animalelor;
32.5. exploataţia aplică o procedură de adunare a animalelor pentru a permite realizarea unei inspecţii veterinare ante mortem a grupului;
32.6. exploataţia dispune de instalaţii corespunzătoare pentru sacrificarea, sângerarea şi, atunci când ratitele trebuie deplumate, deplumarea animalelor;
32.7. sunt respectate cerinţele privind bunăstarea animalelor;
32.8. animalele sacrificate şi sângerate sunt transportate către abator sau către o unitate de prelucrare a vânatului, după caz, în condiţii de igienă şi fără întârzieri nejustificate. În cazul în care transportul durează mai mult de două ore, animalele trebuie să fie refrigerate; în cazul în care condiţiile de climă permit, nu este necesară refrigerarea activă. Eviscerarea este efectuată la faţa locului, sub supravegherea medicului veterinar oficial;
32.9. certificatul de sănătate animală, eliberat şi semnat de către medicul veterinar oficial, prin care se atestă rezultatul favorabil al inspecţiei veterinare ante mortem şi efectuarea corectă a sacrificării şi a sângerării şi în care se indică data şi ora, trebuie să însoţească animalul sacrificat până la abator sau la o unitate de prelucrare a vânatului, după caz, sau trebuie să fie trimis în avans, în orice format.
33. Prin derogare de la subpct. 32.9, autoritatea competentă aprobă includerea atestării privind efectuarea corectă a sacrificării şi a sângerării, precum şi a datei şi orei sacrificării numai în informaţiile privind lanţul alimentar în conformitate cu secţiunea a 3-a din anexa nr.1, cu condiţia ca:
33.1. exploataţia să nu fie situată într-o zonă de restricţie definită de Legea nr.196/2024 privind sănătatea animală;
33.2. operatorul din domeniul alimentar să fi demonstrat nivelul de competenţă adecvat pentru sacrificarea animalelor fără a provoca acestora niciun fel de durere, chin sau suferinţă evitabile în conformitate cu pct.28 din Norma sanitar-veterinară privind protecţia animalelor în momentul uciderii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.369/2015.
34. Operatorii din domeniul alimentar pot, de asemenea, sacrifica bizoni în exploataţie, în conformitate cu pct.32 în circumstanţe excepţionale.
Capitolul IV
CARNE DE VÂNAT SĂLBATIC
Secţiunea 1
Formarea vânătorilor în domeniul sănătăţii şi igienei
35. În sensul prezentei secţiuni, “centru de colectare” înseamnă o unitate utilizată pentru depozitarea corpurilor şi a viscerelor vânatului înainte de transportarea lor la o unitate de prelucrare a vânatului.
36. Persoanele care vânează vânat în scopul introducerii pe piaţă pentru consumul uman posedă cunoştinţe suficiente privind patologia vânatului precum şi producţia şi manipularea vânatului şi a cărnii de vânat după vânare pentru a efectua o examinare iniţială la faţa locului.
37. Este suficient ca, cel puţin, unul dintre membrii unei echipe de vânători să dispună de cunoştinţele prevăzute la pct.36. Trimiterile, în cadrul acestei secţiuni, la o “persoană formată” sunt trimiteri la această persoană.
38. Persoana formată ar putea fi, de asemenea, pădurarul în cazul în care face parte din echipa de vânătoare sau în cazul în care se află în apropierea locului unde are loc vânătoarea. Vânătorul trebuie să prezinte vânatul recoltat gestionarului fondului cinegetic sau angajatului acestuia şi să-l informeze cu privire la orice comportament anormal pe care l-a constatat înainte de uciderea acestuia.
39. Formarea trebuie să fie realizată, la cererea autorităţii competente, pentru a permite vânătorilor să devină persoane formate. Aceasta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:
39.1. anatomia, fiziologia şi comportamentul normal al vânatului;
39.2. comportamentul anormal şi alterarea patologică a vânatului în urma unor boli, a unei contaminări a mediului înconjurător sau a oricărui alt factor care ar putea afecta sănătatea umană după consum;
39.3. regulile de igienă şi tehnicile corespunzătoare de manipulare, transport, eviscerare a vânatului sălbatic după ucidere;
39.4. legislaţia şi actele administrative în domeniul sănătăţii animale şi publice şi condiţiile de igienă care reglementează introducerea pe piaţă a vânatului.
40. Este necesar ca autoritatea competentă să încurajeze organizaţiile de vânători să asigure aceste formări.
Secţiunea a 2-a
Manipularea vânatului sălbatic mare
41. După uciderea vânatului sălbatic mare, stomacurile şi intestinele sunt îndepărtate cât mai repede posibil şi sângerate.
42. Persoana formată trebuie să efectueze examinarea corpului şi a viscerelor, îndepărtate eventual, pentru a identifica orice caracteristică care să indice un risc privind sănătatea animală prezentat de carne. Se asigură ca această examinare să aibă loc de îndată ce este posibil după ucidere.
43. Carnea vânatului mare este introdusă pe piaţă numai în cazul în care corpul este transportat până la o unitate de prelucrare a vânatului de îndată ce este posibil după examinarea prevăzută la pct.42. Aşa cum se precizează la pct.44, viscerele însoţesc animalul. Se asigură ca acestea să poată fi identificate ca aparţinând unui animal dat.
44. În cazul în care, în urma examinării prevăzute la pct.42 nu este identificată nicio caracteristică anormală, în cazul în care nu a fost observat niciun comportament anormal înainte de ucidere şi nu există suspiciunea niciunei contaminări a mediului înconjurător, persoana competentă trebuie să anexeze la corpul animalului o declaraţie numerotată care atestă acest fapt. De asemenea, declaraţia trebuie să indice data, ora şi locul recoltării.
45. Nu este necesar ca declaraţia să fie anexată la corpul animalului şi poate face referire la mai multe corpuri de animale, cu condiţia ca fiecare corp de animal să fie identificat în mod adecvat, iar declaraţia să conţină numărul de identificare al fiecărui corp de animal la care face referire, cu menţionarea datei, orei şi locului sacrificării. Toate corpurile de animale care sunt menţionate într-o singură declaraţie trebuie trimise la o singură unitate de prelucrare a vânatului.
46. Capul şi viscerele nu trebuie să însoţească corpul animalului la unitatea de prelucrare a vânatului, cu excepţia speciilor susceptibile de trichinoză (porcine, solipede şi altele), al căror cap (cu excepţia colţilor) şi diafragmă trebuie să însoţească corpul animalului.
47. Autoritatea competentă aprobă trimiterea capetelor şi viscerelor susceptibile de infestare cu Trichinella la o entitate de prelucrare pentru producţia de trofee de vânătoare, care a fost autorizată în conformitate cu art.18 din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitară veterinară. Entitatea de prelucrare se indică în declaraţie de către persoana competentă. O copie a respectivei declaraţii se trimite entităţii de prelucrare. În cazul în care rezultatele analizelor de identificare a prezenţei Trichinella efectuate pe carcasă sunt pozitive, autoritatea competentă verifică în mod oficial manipularea adecvată a capului la entitatea de prelucrare.
48. Vânătorii respectă orice altă cerinţă suplimentară stabilită de autorităţi, în special pentru a permite monitorizarea anumitor reziduuri şi substanţe.
49. În alte circumstanţe, capul (cu excepţia colţilor şi a coarnelor) şi toate viscerele, cu excepţia stomacului şi intestinelor, trebuie să însoţească corpul animalului. Persoana formată care a efectuat examinarea trebuie să informeze autoritatea competentă cu privire la caracteristicile anormale, comportamentul anormal sau suspiciunea de contaminare a mediului înconjurător care au împiedicat-o să întocmească o declaraţie în conformitate cu pct.44;
50. Dacă nu este disponibilă nicio persoană calificată pentru efectuarea examinării prevăzute la pct.42 într-un caz special, capul, cu excepţia colţilor şi a coarnelor, şi toate viscerele, cu excepţia stomacului şi a intestinelor, trebuie să însoţească corpul animalului care trebuie să fie transportat la o unitate de prelucrare a vânatului cât mai curând posibil după ucidere.
51. Refrigerarea trebuie să înceapă într-un interval de timp rezonabil după uciderea animalului, iar carnea trebuie să aibă în întregime o temperatură care să nu fie mai mare de 7 °C. În cazul în care condiţiile de climă permit, nu este necesară o refrigerare activă.
52. Este interzisă orice îngrămădire a animalelor în timpul transportului spre unitatea de prelucrare.
53. Vânatul mare livrat unei unităţi de prelucrare a vânatului este prezentat autorităţii competente pentru inspecţia veterinară.
54. În plus, vânatul mare nejupuit:
54.1. este jupuit şi introdus pe piaţă numai dacă:
54.1.1. înainte de jupuire, este depozitat şi manipulat separat de alte produse alimentare şi nu este congelat;
54.1.2. după jupuire, este supus unei inspecţii finale într-o unitate de prelucrare a vânatului în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar;
54.2. este trimis la o unitate de prelucrare a vânatului din altă ţară numai în cazul în care, în cursul transportului la respectiva unitate de prelucrare a vânatului, este însoţit de certificatul oficial, care este eliberat şi semnat de către un medic veterinar oficial şi prin care se atestă faptul că au fost respectate cerinţele stabilite la pct.44 privind disponibilitatea unei declaraţii, dacă este cazul, şi a părţilor relevante ale corpului animalului.
55. În cazul în care unitatea de prelucrare a vânatului aflată în apropierea zonei de vânătoare este situată în altă ţară, certificatul care însoţeşte transportul către această unitate de prelucrare a vânatului poate fi înlocuit cu declaraţia persoanei formate menţionate la pct.42, ţinând cont de starea de sănătate a animalelor din ţara de origine.
56. Cerinţele prevăzute la pct.13 se aplică tranşării şi dezosării vânatului mare.
57. Corpul şi viscerele vânatului mare pot fi transportate şi depozitate într-un centru de colectare înainte de a fi trimise la o unitate de prelucrare a vânatului, cu condiţia ca:
57.1. centrul de colectare să fie:
57.1.1. înregistrat la autoritatea competentă ca operator din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de producţie primară, astfel cum sunt menţionate la subpct.12.1 din Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, numai atunci când primeşte corpuri în calitate de prim centru de colectare; sau
57.1.2. autorizat de către autoritatea competentă ca operator din domeniul alimentar în conformitate cu pct.12 din Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, atunci când primeşte corpuri de la alte centre de colectare;
57.2. dacă sunt eviscerate, animalele să nu fie îngrămădite în timpul transportului spre centrul de colectare şi al depozitării în acesta;
57.3. animalele ucise să fie transportate la centrul de colectare în condiţii de igienă şi fără întârzieri;
57.4. să se respecte condiţiile de temperatură prevăzute la pct.51;
57.5. durata de depozitare să fie cea mai scurtă posibil;
57.6. corpurile şi viscerele vânatului mare să nu fie manipulate în niciun alt mod; totuşi, examinarea de către o persoană calificată şi îndepărtarea viscerelor pot avea loc în condiţiile prevăzute la pct.42-50.
Secţiunea a 3-a
Manipularea vânatului sălbatic mic
58. Persoana formată trebuie să efectueze o examinare care să permită identificarea oricărei caracteristici care indică un risc privind sănătatea animală prezentat de carne. Această examinare are loc de îndată ce este posibil după ucidere.
59. În cazul în care, în urma acestei examinări sunt constatate caracteristici anormale, se observă un comportament anormal înainte de ucidere sau există suspiciunea unei contaminări a mediului înconjurător, persoana formată informează autoritatea competentă despre aceasta.
60. Carnea vânatului mic este introdusă pe piaţă numai dacă animalul este transportat până la o unitate de prelucrare a vânatului de îndată ce este posibil după examinarea prevăzută la pct.58 sau, dacă nu este disponibilă nicio persoană calificată pentru efectuarea acestei examinări într-un caz special, cât mai curând posibil după ucidere.
61. Refrigerarea trebuie să înceapă într-un interval de timp rezonabil după uciderea animalului şi să cuprindă carnea în întregime la o temperatură care să nu fie mai mare de 4 °C. În cazul în care condiţiile de climă permit, nu este necesară o refrigerare activă.
62. Eviscerarea este efectuată sau încheiată fără întârziere la sosirea în unitatea de prelucrare a vânatului, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă aprobă practici diferite.
63. Vânatul mic încredinţat unei unităţi de prelucrare a vânatului este prezentat autorităţii competente pentru inspecţia veterinară.
64. Cerinţele prevăzute la pct.27 se aplică tranşării şi dezosării vânatului mic.
65. Corpurile, inclusiv viscerele vânatului mic pot fi transportate şi depozitate într-un centru de colectare înainte de a fi trimise la o unitate de prelucrare a vânatului, cu condiţia ca:
65.1. centrul de colectare să fie:
65.1.1. înregistrat la autoritatea competentă ca operator din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de producţie primară, astfel cum sunt menţionate la subpct. 12.1 din Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, numai când primeşte corpuri în calitate de prim centru de colectare; sau
65.1.2. aprobat de autoritatea competentă ca operator din domeniul alimentar în conformitate cu pct.12 din Cerinţele specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, când primeşte corpuri de la alte centre de colectare;
65.2. dacă sunt eviscerate, animalele să nu fie îngrămădite în timpul transportului spre centrul de colectare şi al depozitării în acesta;
65.3. animalele ucise să fie transportate la centrul de colectare în condiţii de igienă şi fără întârzieri;
65.4. să se respecte condiţiile de temperatură prevăzute la pct.61;
65.5. durata de depozitare să fie cea mai scurtă posibil;
65.6. corpurile, inclusiv viscerele vânatului mic să nu fie manipulate în niciun alt mod; totuşi, examinarea de către o persoană calificată şi îndepărtarea viscerelor pot avea loc în condiţiile prevăzute la pct.58 şi 59.
Capitolul V
CARNE TOCATĂ, PREPARATE DIN CARNE
ŞI CARNE SEPARATĂ MECANIC
Secţiunea 1
Cerinţe care se aplică unităţilor de producţie
66. Operatorii din domeniul alimentar care operează în unităţi pentru producţia de carne tocată, de preparate din carne şi de carne separată mecanic se asigură că aceste unităţi:
66.1. sunt construite astfel încât să se evite contaminarea cărnii şi a produselor, prin faptul că:
66.1.1. permit desfăşurarea continuă a operaţiunilor;
66.1.2. se asigură prelucrarea în mod separat a loturilor de producţie diferite;
66.2. dispun de spaţii care permit depozitarea cărnii şi a produselor ambalate separat de carnea şi de produsele neambalate, cu excepţia situaţiei în care acestea sunt depozitate în momente diferite sau astfel încât ambalajele şi modul de depozitare nu pot constitui o sursă de contaminare pentru carne sau produse;
66.3. sunt dotate cu spaţii echipate astfel încât să se asigure respectarea cerinţelor privind temperatura stabilite la pct.68-73;
66.4. dispun, pentru personalul care manipulează carnea şi produsele neambalate, de un echipament pentru spălarea mâinilor, dotat cu robinete proiectate pentru prevenirea răspândirii contaminărilor;
66.5. dispun de instalaţii pentru dezinfectarea instrumentelor cu apă caldă la o temperatură de cel puţin 82 °C sau de un alt sistem care are un efect echivalent.
Secţiunea a 2-a
Cerinţe care se aplică materiilor prime
67. Operatorii din domeniul alimentar care produc carne tocată, preparate din carne şi carne separată mecanic asigură ca materiile prime utilizate respectă următoarele cerinţe:
67.1. materiile prime utilizate pentru prepararea cărnii tocate respectă următoarele cerinţe:
67.1.1. respectă cerinţele care se aplică în cazul cărnii proaspete;
67.1.2. sunt preparate din muşchi scheletici, inclusiv din ţesuturile grase aferente acestora;
67.1.3. acestea nu pot fi obţinute din:
67.1.3.1. resturi de la tranşare sau fasonare (altele decât resturile de muşchi întregi);
67.1.3.2. carne separată mecanic;
67.1.3.3. carne care conţine fragmente de oase sau de piele;
67.1.3.4. carne care provine de la cap, cu excepţia maseterilor, porţiunea care nu este musculară de linea alba, regiunea carpiană şi tarsiană, resturi de carne curăţată de pe oase şi muşchi ai diafragmei (cu excepţia cazului în care a fost eliminată membrana seroasă);
67.2. următoarele materii prime pot fi utilizate pentru preparatele din carne:
67.2.1. carnea proaspătă;
67.2.2. carnea care respectă cerinţele prevăzute la subpct.67.1; şi
67.2.3. atunci când este evident că aceste preparate din carne nu sunt destinate consumului înainte de a fi fost supuse unui tratament termic:
67.2.3.1. carnea care rezultă din tocarea sau fragmentarea cărnii în conformitate cu cerinţele menţionate la subpct.67.1, cu excepţia celor prevăzute la subpct.67.1.3.1;
67.2.3.2. carnea separată mecanic care respectă cerinţele prevăzute la subpct.70.4;
67.3. materiile prime utilizate pentru producerea cărnii separate mecanic trebuie să respecte următoarele cerinţe:
67.3.1. respectă cerinţele care se aplică în cazul cărnii proaspete;
67.3.2. nu este admisă utilizarea următoarelor părţi pentru producerea cărnii separate mecanic:
67.3.2.1. pentru păsările de curte: ghearele, pielea gâtului şi capul; şi
67.3.2.2. pentru celelalte animale: oasele capului, labele, coada, femurul, tibia, peroneul, humerusul, radiusul şi cubitusul.
Secţiunea a 3-a
Igiena în timpul producţiei şi după producţie
68. Operatorii din domeniul alimentar care produc carne tocată, preparate din carne şi carne separată mecanic asigură respectarea următoarelor cerinţe:
68.1. operaţiunile efectuate în cazul cărnii sunt organizate astfel încât se evită sau se reduce pe cât posibil orice contaminare. În acest scop, operatorii din domeniul alimentar se asigură că, carnea utilizată:
68.1.1. este menţinută la o temperatură care să nu fie mai mare de 4 °C pentru păsările de curte, 3 °C pentru organele comestibile şi 7 °C pentru alte tipuri de carne; şi
68.1.2. este introdusă progresiv şi în funcţie de nevoi în spaţiile de preparare;
68.2. următoarele cerinţe se aplică producţiei de carne tocată şi de preparate din carne:
68.2.1. cu excepţia cazului în care autoritatea competentă aprobă dezosarea cărnii imediat înainte de tocare, carnea congelată sau congelată rapid utilizată pentru prepararea cărnii tocate sau a preparatelor din carne trebuie să fie dezosată înainte de congelare. Aceasta este depozitată numai pentru o perioadă limitată;
68.2.2. atunci când a fost preparată din carne refrigerată, carnea tocată trebuie să fie preparată:
68.2.2.1. pentru păsările de curte – în termen de cel mult trei zile după sacrificarea animalelor;
68.2.2.2. pentru alte animale – în termen de cel mult şase zile după sacrificarea acestora;
68.2.2.3. în termen de cel mult 15 zile după sacrificarea animalelor pentru carnea de vită dezosată şi ambalată în vid;
68.2.3. imediat după producţie, carnea tocată şi preparatele din carne trebuie să fie împachetate şi/sau ambalate; şi
68.2.3.1. răcite la o temperatură internă care să nu fie mai mare de 2 °C pentru carnea tocată şi 4 °C pentru preparatele din carne; sau
68.2.3.2. congelate la o temperatură internă care să nu fie mai mare de -18 °C.
69. Aceste condiţii de temperatură trebuie să fie menţinute în timpul depozitării şi transportului.
70. Pentru producţia şi utilizarea cărnii separate mecanic, produse cu ajutorul unor tehnici care nu alterează structura oaselor utilizate în producţia de carne separată mecanic şi al căror conţinut de calciu nu este mult mai mare decât cel al cărnii tocate se aplică următoarele cerinţe:
70.1. materiile prime de dezosat care provin dintr-un abator aflat la faţa locului nu pot fi mai vechi de şapte zile. În celelalte cazuri, acestea nu pot fi mai vechi de cinci zile. Carcasele de păsări de curte nu pot fi mai vechi de trei zile;
70.2. separarea mecanică trebuie efectuată imediat după dezosare;
70.3. în cazul în care nu este utilizată imediat după ce a fost obţinută, carnea separată mecanic trebuie să fie împachetată şi ambalată, iar apoi refrigerată la o temperatură care să nu fie mai mare de 2 °C sau congelată la o temperatură internă care să nu fie mai mare de -18 °C. Aceste temperaturi trebuie menţinute în timpul depozitării şi transportului;
70.4. în cazul în care operatorul din domeniul alimentar a efectuat analize care demonstrează că toată carnea separată mecanic respectă criteriile microbiologice care reglementează carnea tocată adoptate în conformitate cu Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, aceasta este utilizată în preparatele pe bază de carne despre care se ştie sigur că nu sunt destinate consumului înainte de a fi fost supuse unui tratament termic şi în produsele din carne;
70.5. carnea separată mecanic despre care se va dovedi că nu respectă criteriile stabilite la subpct. 70.4 poate fi utilizată numai pentru fabricarea produselor din carne tratate termic în unităţi autorizate în conformitate cu Cerinţele specifice de igienă care se aplică produselor de origine animală.
71. Pentru producţia şi utilizarea cărnii separate mecanic produse cu alte tehnici decât cele menţionate la pct.70 se aplică următoarele cerinţe:
71.1. atunci când provin dintr-un abator aflat la faţa locului, materiile prime pentru dezosat nu pot fi mai vechi de şapte zile. În celelalte cazuri, acestea nu pot fi mai vechi de cinci zile. Carcasele de păsări de curte nu pot fi mai vechi de trei zile;
71.2. în cazul în care separarea mecanică nu intervine imediat după dezosare, oasele cu carne trebuie să fie depozitate şi transportate la o temperatură care să nu fie mai mare de 2 °C sau, în cazul în care acestea sunt congelate, la o temperatură care să nu fie mai mare de -18 °C;
71.3. oasele cu carne care provin din carcase congelate nu pot fi recongelate;
71.4. în cazul în care nu este utilizată în ora următoare obţinerii, carnea separată mecanic trebuie să fie imediat refrigerată la o temperatură care să nu fie mai mare de 2 °C;
71.5. în cazul în care, după refrigerare, carnea separată mecanic nu este prelucrată într-un interval de 24 de ore, se asigură ca aceasta să fie congelată în cele 12 ore ale producţiei şi să ajungă, în şase ore, la o temperatură internă care să nu fie mai mare de -18 °C;
71.6. carnea separată mecanic congelată trebuie să fie împachetată sau ambalată înainte de a fi depozitată sau transportată, dar nu trebuie să fie depozitată mai mult de trei luni şi trebuie menţinută la o temperatură care să nu fie mai mare de -18 °C în timpul depozitării sau transportului;
71.7. carnea separată mecanic este utilizată numai pentru fabricarea produselor pe bază de carne care fac obiectul unui tratament termic în unităţile autorizate în conformitate cu prezentele Cerinţe.
72. Carnea tocată, preparatele de carne şi carnea separată mecanic nu pot fi recongelate după decongelare.
73. Preparatele din carne supuse procesului de maturare uscată îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct.17 din secţiunea a 8-a.
Secţiunea a 4-a
Etichetarea
74. Pe lângă cerinţele prevăzute de Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, operatorii din domeniul alimentar trebuie să asigure conformitatea cu cerinţa de la pct.77.
75. Ambalajele destinate livrării la consumatorul final şi care conţin carne tocată provenind de la păsări de curte sau solipede sau preparate din carne care conţin carne separată mecanic conţin o inscripţie prin care se atrage atenţia că aceste produse trebuie să fie fierte înainte de a fi consumate.
Capitolul VI
PRODUSE DIN CARNE
76. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că următoarele elemente nu sunt utilizate în scopul preparării produselor din carne:
76.1. organele aparatului genital al femelelor şi masculilor, cu excepţia testiculelor;
76.2. organele aparatului urinar, cu excepţia rinichilor şi vezicii;
76.3. cartilagiul laringelui, al traheei şi al bronhiilor extralobulare;
76.4. ochii şi pleoapele;
76.5. canalul auditiv extern;
76.6. ţesuturile corneene;
76.7. la păsările de curte, capul, cu excepţia crestei şi urechilor, a carunculei şi bărbii, esofagul, guşa, intestinele şi organele aparatului genital.
77. Toate tipurile de carne, inclusiv carnea tocată şi preparatele din carne, utilizate pentru produsele din carne trebuie să respecte cerinţele privind carnea proaspătă. Carnea tocată şi preparatele din carne utilizate pentru produsele din carne nu sunt supuse celorlalte cerinţe specifice prevăzute în capitolul V.
Capitolul VII
MOLUŞTELE BIVALVE VII
78. Prezentul capitol se aplică moluştelor bivalve vii. Cu excepţia dispoziţiilor privind purificarea, acesta se aplică, de asemenea, echinodermelor, tunicatelor şi gasteropodelor marine vii.
79. Moluştele bivalve vii pot fi introduse pe piaţă pentru vânzarea cu amănuntul numai de către un agent economic din centre de expediere sau din unităţi de prelucrare în care trebuie să fie aplicată o marcă de identificare în conformitate cu secţiunea a 2-a.
Secţiunea 1
Standarde sanitare care se aplică moluştelor bivalve vii
80. Pe lângă asigurarea conformităţii cu criteriile microbiologice adoptate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, operatorii din domeniul alimentar trebuie să asigure conformitatea moluştelor bivalve vii comercializate pentru consumul uman cu standardele prevăzute în prezenta secţiune:
80.1. acestea trebuie să aibă caracteristicile organoleptice legate de prospeţime şi viabilitate, inclusiv absenţa murdăriilor pe cochilie, un răspuns corespunzător la percuţie şi o cantitate normală de lichid între valve;
80.2. cantitatea totală de biotoxine marine (măsurate în tot corpul sau, separat, în orice parte comestibilă) nu trebuie să depăşească următoarele limite:
80.2.1. pentru toxina paralitică a crustaceelor (PSP) – 800 de micrograme de echivalent saxitoxină dihidroclorură per kilogram;
80.2.2. pentru “Amnesic Shellfish Poison” (ASP) – 20 de miligrame de acid domoic la kilogram;
80.2.3. pentru acidul ocadaic şi dinofizistoxine luate împreună – 160 de micrograme de echivalent acid ocadaic per kilogram;
80.2.4. pentru iesotoxine – 3,75 miligrame de echivalent iesotoxine la kilogram; şi
80.2.5. pentru azaspiracide – 160 de micrograme de echivalent azaspiracide la kilogram.
81. Se asigură ca stridiile să fie împachetate şi ambalate cu valva cavă dedesubt.
82. Toate pachetele cu moluşte bivalve vii care părăsesc centrul de expediere sau sunt destinate unui alt centru de expediere trebuie să fie închise. Pachetele cu moluşte bivalve vii destinate vânzării cu amănuntul trebuie să rămână închise până la prezentarea acestora spre vânzare către consumatorul final.
Secţiunea a 2-a
Marcajul de identificare şi etichetarea
83. Eticheta, inclusiv marca de identificare, este rezistentă la apă.
84. Pe etichetă trebuie să fie prevăzute dispoziţiile generale privind marcajul de identificare menţionate în anexa nr.1, precum şi următoarele informaţii:
84.1. specia de moluscă bivalvă (denumirea comună şi denumirea ştiinţifică); şi
84.2. data de împachetare, cu menţiunea zilei şi a lunii, cel puţin.
85. Fără a aduce atingere prevederilor din Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, termenul minim de valabilitate este înlocuit cu formula: “Aceste animale trebuie să fie vii în momentul în care sunt cumpărate”.
86. Mărcile de identificare stabilite pentru loturile de moluştele bivalve vii care nu sunt împachetate în pachete individuale remise direct consumatorului trebuie păstrate de către vânzătorul cu amănuntul cel puţin 60 de zile după fracţionarea conţinutului lotului.
Secţiunea a 3-a
Alte dispoziţii
87. Operatorii din domeniul alimentar care depozitează şi transportă moluştele bivalve vii trebuie să se asigure că acestea sunt menţinute la o temperatură care nu afectează caracteristicile privind siguranţa alimentelor şi viabilitatea.
88. Moluştele bivalve vii nu trebuie să fie scufundate înapoi în apă sau stropite după ce au fost împachetate sau după plecarea din centrul de expediere.
Capitolul VIII
PRODUSE PESCĂREŞTI
89. În sensul prezentului capitol, “suprarefrigerare” înseamnă un proces prin care temperatura produsului pescăresc proaspăt este redusă la o temperatură cuprinsă între cea iniţială de congelare a peştelui şi una cu aproximativ 1-2 °C mai mică.
90. Prezentul capitol se aplică produselor pescăreşti neprelucrate decongelate şi produselor pescăreşti proaspete la care s-au adăugat aditivi alimentari în conformitate cu prevederile Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.229/2013.
91. Secţiunea 1 părţile A, C şi D, secţiunea a 2-a partea A şi secţiunea a 3-a se aplică în cazul comerţului cu amănuntul.
92. Etapele pentru obţinerea produselor pescăreşti sunt:
92.1. producţia primară – care cuprinde creşterea, pescuitul şi recoltarea produselor pescăreşti vii în vederea introducerii pe piaţă; şi
92.2. operaţiunile conexe – care cuprind:
92.2.1. transportul şi depozitarea produselor pescăreşti a căror natură nu a fost substanţial modificată, inclusiv produsele pescăreşti vii, în ferme piscicole situate la sol; şi
92.2.2. transportul produselor pescăreşti a căror natură nu a fost substanţial modificată, inclusiv produsele pescăreşti vii, de la locul de producţie până la prima unitate de destinaţie.
Secţiunea 1
Cerinţe aplicabile unităţilor care manipulează produsele pescăreşti
93. Operatorii din domeniul alimentar asigură respectarea următoarelor cerinţe în unităţile care manipulează produse pescăreşti, atunci când acestea sunt aplicabile.
A. CERINŢE PENTRU PRODUSELE PESCĂREŞTI PROASPETE
94. Produsele pescăreşti proaspete întregi şi eviscerate pot fi transportate şi păstrate în apă refrigerată. În plus, ele pot fi transportate mai departe în apă refrigerată şi pot fi transportate de la unităţi de acvacultură până la sosirea într-o unitate terestră care desfăşoară orice altă activitate decât transportul sau sortarea. În cazul în care se utilizează recipiente din polietilenă cu trei straturi umplute cu apă şi gheaţă, produsele pescăreşti proaspete întregi şi eviscerate pot fi transportate după sosirea la o unitate terestră care desfăşoară alte activităţi decât transportul cu condiţia respectării cerinţelor de la subpct. 136.1.
95. În cazul în care produsele refrigerate şi neambalate nu sunt distribuite, expediate, preparate sau prelucrate imediat după ce au ajuns la o unitate terestră, ele trebuie depozitate sub gheaţă în facilităţi corespunzătoare sau, în cazul produselor pescăreşti proaspete întregi sau eviscerate, în recipiente de polietilenă cu trei straturi, confecţionate din material izolant, umplute cu gheaţă şi apă.
96. Împrospătarea gheţii trebuie efectuată ori de câte ori este necesar. Atunci când se utilizează recipiente din polietilenă cu trei straturi umplute cu apă şi gheaţă, ele trebuie să fie curate şi nedeteriorate. Apa trebuie să aibă o temperatură cât mai apropiată de 0°C şi să acopere toţi peştii. Gheaţa trebuie să acopere întreaga suprafaţă a apei din containere, asigurându-se faptul că toţi peştii se află sub stratul de gheaţă.
97. Produsele pescăreşti proaspete ambalate trebuie să fie refrigerate la o temperatură apropiată de cea a gheţii în curs de topire.
98. Operaţiuni precum decapitarea şi eviscerarea trebuie să fie efectuate în condiţii igienice. Atunci când eviscerarea este posibilă din punct de vedere tehnic şi comercial, aceasta trebuie să fie efectuată cât mai repede posibil după capturare sau debarcarea produselor pescăreşti. Produsele trebuie să fie spălate temeinic imediat după aceste operaţiuni.
99. Operaţiuni precum filetarea sau tranşarea trebuie să fie realizate astfel încât să se evite contaminarea sau deteriorarea fileurilor şi a feliilor. Fileurile şi feliile trebuie să nu rămână pe mesele de lucru mai mult timp decât este necesar pentru prepararea lor. Fileurile şi feliile trebuie să fie înfoliate şi ambalate, iar apoi refrigerate cât mai repede posibil după prepararea lor.
100. Containerele utilizate pentru expedierea sau depozitarea produselor pescăreşti proaspete preparate neambalate şi păstrate la gheaţă trebuie să permită scurgerea apei topite, astfel încât aceasta să nu rămână în contact cu produsele pescăreşti.
B. CERINŢELE CARE SE APLICĂ PRODUSELOR CONGELATE
101. Unităţile de pe uscat în care sunt congelate produse pescăreşti sau în care sau depozitate produse pescăreşti congelate trebuie să dispună de echipamente adaptate activităţii desfăşurate, care să corespundă următoarelor cerinţe:
101.1. să dispună de echipamente de congelare cu o capacitate suficientă de congelare cât mai rapidă posibil într-un proces continuu şi cu un interval de stabilizare a temperaturii de congelare cât mai scurt posibil, astfel încât să se atingă o temperatură internă de maximum -18 °C;
101.2. să dispună de instalaţii frigorifice cu o putere suficientă pentru a menţine produsele pescăreşti în spaţiile de depozitare la o temperatură care să nu fie mai mare de -18 °C. Calele de depozitare pot fi utilizate pentru congelare numai dacă îndeplinesc condiţiile de la subpct. 101.1 şi trebuie să fie echipate cu un sistem de înregistrare a temperaturii amplasat astfel încât să poată fi consultat uşor. Senzorul de temperatură a sistemului de înregistrare trebuie să fie situat în zona unde temperatura spaţiului de depozitare este cea mai mare.
C. CERINŢE CARE SE APLICĂ PRODUSELOR PESCĂREŞTI SEPARATE MECANIC
102. Operatorii din domeniul alimentar care produc produse pescăreşti separate mecanic se asigură că sunt respectate următoarele cerinţe:
102.1. ca materiile prime utilizate să răspundă următoarelor criterii:
102.1.1. pentru producerea produselor pescăreşti separate mecanic pot fi utilizaţi numai peştii întregi şi carnea care rămâne pe oase după tranşarea fileului de peşte;
102.1.2. materiile prime nu trebuie să conţină viscere;
102.2. ca procesul de fabricare să respecte următoarele cerinţe:
102.2.1. separarea mecanică să fie realizată de îndată după tranşarea fileului de peşte;
102.2.2. dacă sunt utilizaţi peşti întregi, se asigură ca în prealabil aceştia să fie evisceraţi şi spălaţi;
102.2.3. după fabricare, produsele pescăreşti separate mecanic trebuie să fie congelate cât mai repede posibil sau încorporate într-un produs care urmează să fie congelat sau supus unui tratament stabilizator.
D. CERINŢE PRIVIND PARAZIŢII
103. Operatorii din domeniul alimentar care introduc pe piaţă produse pescăreşti derivate din peşti sau moluşte cefalopode trebuie să se asigure că materia primă sau produsul finit este supus unui tratament de congelare pentru a distruge paraziţii viabili care ar putea constitui un pericol pentru sănătatea consumatorului. Aceste produse fac parte din următoarele categorii:
103.1. produse pescăreşti destinate a fi consumate crude; sau
103.2. produse marinate, sărate şi orice alte produse pescăreşti tratate, dacă tratamentul nu este suficient pentru a distruge parazitul viabil.
104. Pentru alţi paraziţi decât trematodele, tratamentul de congelare trebuie să consiste din scăderea temperaturii în toate părţile produsului la cel puţin:
104.1. -20 °C timp de cel puţin 24 de ore; sau
104.2. -35 °C timp de cel puţin 15 ore.
105. Operatorii din domeniul alimentar nu sunt obligaţi să realizeze tratamentul de congelare prevăzut la pct.103 pentru produsele pescăreşti:
105.1. care au fost supuse sau sunt destinate a fi supuse, înaintea consumului, unui tratament termic ce distruge parazitul viabil. În cazul altor paraziţi decât trematodele, produsul este încălzit la o temperatură internă de 60 °C sau mai mult timp de cel puţin un minut;
105.2. care au fost conservate ca produse pescăreşti congelate pentru o perioadă suficient de îndelungată pentru a distruge paraziţii viabili;
105.3. din capturi, cu condiţia că:
105.3.1. sunt disponibile date epidemiologice care confirmă că zonele de pescuit de origine nu prezintă risc pentru sănătate din cauza prezenţei paraziţilor; şi
105.3.2. autoritatea competentă autorizează acest lucru;
105.4. provenite din piscicultură, obţinute din embrioni şi care au fost supuse exclusiv unui regim alimentar ce nu conţine paraziţi viabili care prezintă un pericol pentru sănătate, şi este îndeplinită una dintre următoarele cerinţe:
105.4.1. au fost crescute exclusiv într-un mediu care este indemn de paraziţi viabili; sau
105.4.2. operatorul din domeniul alimentar verifică prin proceduri aprobate de către autoritatea competentă că produsele pescăreşti nu reprezintă un pericol pentru sănătate din cauza prezenţei paraziţilor viabili.
106. Atunci când sunt introduse pe piaţă, cu excepţia cazului în care sunt furnizate consumatorului final, produsele pescăreşti menţionate la pct.103 trebuie să fie însoţite de un document eliberat de către operatorul din domeniul alimentar care realizează tratamentul de congelare, indicând tipul de tratament de congelare la care au fost supuse produsele.
107. Înainte de introducerea pe piaţă a produselor pescăreşti menţionate la subpct. 105.3 şi 105.4, care nu au fost supuse unui tratament de congelare sau care nu sunt destinate a fi supuse, înaintea consumului, unui tratament care distruge paraziţii viabili care prezintă un pericol pentru sănătate, un operator din domeniul alimentar trebuie să se asigure că produsele pescăreşti provin dintr-o zonă de pescuit sau piscicultură în conformitate cu condiţiile specifice menţionate la unul dintre aceste puncte. Această dispoziţie este îndeplinită prin informaţii în documentul comercial sau prin orice alte informaţii de însoţire a produselor pescăreşti.
Secţiunea a 2-a
Cerinţe care se aplică anumitor produse pescăreşti prelucrate
108. Operatorii din domeniul alimentar asigură respectarea următoarelor cerinţe în unităţile care manipulează produse pescăreşti prelucrate specific.
A. CERINŢE PENTRU FIERBEREA CRUSTACEELOR ŞI MOLUŞTELOR
109. Fierberea trebuie să fie urmată de o răcire rapidă. În cazul în care nu este folosit niciun alt mijloc de conservare, răcirea trebuie să fie continuată până ce se ajunge la o temperatură apropiată de cea a gheţii care se topeşte.
110. Cojirea trebuie să fie efectuată în condiţii de igienă prin care să se evite orice contaminare a produsului. În cazul în care această operaţiune este executată manual, personalul trebuie să se spele bine pe mâini.
111. După cojire, produsele fierte trebuie să fie congelate sau refrigerate, de îndată ce este posibil, la temperatura stabilită la pct.129-134.
B. CERINŢE PRIVIND ULEIUL DE PEŞTE
DESTINAT CONSUMULUI UMAN
112. Materia primă folosită la prepararea uleiului de peşte destinat consumului uman trebuie:
112.1. să provină din unităţi, înregistrate sau autorizate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare sau în temeiul prezentelor Cerinţe;
112.2. să provină din produse pescăreşti proprii alimentaţiei umane şi care respectă dispoziţiile prezentei secţiuni;
112.3. să fie transportate şi depozitate în condiţii igienice;
112.4. să fie refrigerate cât de repede posibil şi să rămână la temperaturile stabilite în pct.129-134.
113. Prin derogare de la subpct. 112.4, operatorul din domeniul alimentar poate să renunţe la refrigerarea produselor pescăreşti atunci când se folosesc direct produse pescăreşti întregi la prepararea uleiului de peşte destinat consumului uman şi materia primă se prelucrează în nu mai mult de 36 de ore de la încărcare, cu condiţia să fie îndeplinite criteriile de prospeţime şi valoarea totală a azotului bazic volatil total (ABVT) nu depăşeşte 60 mg de azot/100 g de produs pescăresc întreg utilizat direct pentru prepararea uleiului de peşte destinat consumului uman.
114. În procesul de producţie a uleiului de peşte trebuie să se asigure că întreaga materie primă destinată producţiei de ulei de peşte brut se supune unui tratament care include, atunci când este cazul, stagii de încălzire, presare, separare, centrifugare, prelucrare, rafinare şi purificare înainte de introducerea pe piaţă pentru consumatorul final.
115. În cazul în care materia primă şi procesul de producţie respectă cerinţele cu privire la uleiul de peşte destinat consumului uman, un operator din domeniul alimentar poate să producă şi să depoziteze în aceeaşi unitate atât ulei de peşte destinat consumului uman, cât şi ulei de peşte şi făină de peşte care nu sunt destinate consumului uman.
Secţiunea a 3-a
Standarde sanitare care se aplică produselor pescăreşti
116. Pe lângă asigurarea conformităţii cu criteriile microbiologice adoptate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare, operatorii din domeniul alimentar trebuie, în funcţie de natura produsului sau a speciei, să se asigure că produsele pescăreşti introduse pe piaţă pentru consumul uman sunt în conformitate cu standardele prevăzute de prezenta secţiune. Cerinţele din părţile B şi D nu se aplică produselor pescăreşti întregi folosite direct la prepararea uleiului de peşte destinat consumului uman.
A. PROPRIETĂŢI ORGANOLEPTICE
ALE PRODUSELOR PESCĂREŞTI
117. Operatorii din domeniul alimentar realizează o evaluare organoleptică a produselor pescăreşti. Această evaluare trebuie să permită verificarea conformităţii acestor produse cu criteriile de prospeţime.
B. HISTAMINA
118. Operatorii din domeniul alimentar asigură că limitele care se aplică histaminei nu sunt depăşite.
C. AZOTUL VOLATIL TOTAL
119. Produsele pescăreşti neprelucrate nu trebuie introduse pe piaţă în cazul în care testele chimice arată că au fost depăşite limitele de TVB-N (azot bazic volatil total) sau de TMA-N (azot-trimetilamină).
D. PARAZIŢI
120. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că produsele pescăreşti au fost supuse, înaintea introducerii pe piaţă, unui control vizual, care să detecteze prezenţa paraziţilor vizibili. Aceştia nu trebuie să introducă pe piaţă pentru consumul uman produsele pescăreşti care sunt în mod vizibil infestate cu paraziţi viabili.
121. Inspecţia vizuală se efectuează pe un număr reprezentativ de eşantioane. În timpul producţiei, inspecţia vizuală a peştelui eviscerat trebuie efectuată de către persoane calificate pe cavitatea abdominală, ficatul şi icrele destinate consumului uman. În funcţie de sistemul de eviscerare utilizat, inspecţia vizuală trebuie efectuată:
121.1. în cazul eviscerării manuale – în mod continuu de către manipulator în momentul eviscerării şi spălării;
121.2. în cazul eviscerării mecanice – prin prelevarea de probe efectuată pe număr reprezentativ de probe fiind de cel puţin 10 peşti pe lot.
122. Inspecţia vizuală a fileurilor de peşte sau a feliilor de peşte se efectuează de către personalul instruit în domeniul igienei şi siguranţei alimentelor, desemnat de operator, în timpul tăierii şi după filetare sau filiere. În cazul în care o examinare individuală nu este posibilă din cauza mărimii fileurilor sau a operaţiunilor de filetare, planul de eşantionare trebuie întocmit şi pus la dispoziţia autorităţii competente.
E. RISCURI TOXICE ÎN PRODUSELE PESCĂREŞTI
123. Produsele pescăreşti derivate din peşti toxici din următoarele familii sunt interzise să fie introduse pe piaţă: Tetraodontidae, Molidae, Diodontidae şi Canthigasteridae.
124. Produsele pescăreşti proaspete, preparate, congelate şi prelucrate din familia Gempylidae, în special Ruvettus pretiosus şi Lepidocybium flavobrunneum, nu pot fi introduse pe piaţă decât ambalate sau împachetate şi trebuie să fie etichetate în mod corespunzător pentru a informa consumatorul cu privire la metodele de preparare şi/sau de fierbere, precum şi cu privire la prezenţa substanţelor care pot provoca tulburări gastrointestinale.
125. Pe etichetă, lângă denumirea comună trebuie să figureze numele ştiinţific al produselor pescăreşti.
126. Produsele pescăreşti care conţin biotoxine cum sunt ciguatoxina sau toxinele paralizante ale muşchilor nu trebuie introduse pe piaţă. Produsele pescăreşti derivate din moluşte bivalve, echinoderme, tunicate şi gasteropode marine pot fi introduse pe piaţă în măsura în care au fost produse în conformitate cu pct.129-134.
Secţiunea a 4-a
Împachetarea şi ambalarea produselor pescăreşti
127. Operatorul din domeniul alimentar se asigură că recipientele în care sunt conservate produsele pescăreşti proaspete la gheaţă sunt rezistente la apă şi permit apei provenite din topirea gheţii să nu rămână în contact cu produsele.
128. Atunci când produsele pescăreşti sunt împachetate, operatorii din domeniul alimentar se asigură că materialul utilizat pentru împachetare:
128.1. nu constituie o sursă de contaminare;
128.2. este depozitat astfel încât să nu fie expus unor riscuri de contaminare; şi
128.3. atunci când se intenţionează a fi reutilizat, să fie uşor de curăţat şi, după caz, de dezinfectat.
Secţiunea a 5-a
Depozitarea produselor pescăreşti
129. Operatorii din domeniul alimentar care depozitează produse pescăreşti asigură respectarea cerinţelor de la pct.130-134.
130. Produsele pescăreşti proaspete, produsele pescăreşti neprelucrate decongelate, precum şi produsele din crustacee şi din moluşte fierte şi refrigerate sunt ţinute la o temperatură apropiată de cea a gheţii topite.
131. Produsele pescăreşti congelate trebuie să fie ţinute la o temperatură care să nu depăşească -18 °C în toată masa produsului; peştii întregi congelaţi iniţial în saramură şi destinaţi industriei conservelor pot fi ţinuţi la o temperatură care să nu depăşească -9 °C.
132. Produsele pescăreşti conservate vii sunt ţinute la o temperatură şi în condiţii care să nu le afecteze caracteristicile din punctul de vedere al siguranţei alimentelor şi al viabilităţii.
133. În cazul în care produsele pescăreşti proaspete, produsele pescăreşti neprelucrate decongelate sau produsele pescăreşti prelucrate trebuie să aibă o temperatură mai mică decât cea a gheţii în curs de topire pentru a permite utilizarea utilajelor de tranşare sau de tăiere a produselor pescăreşti, respectivele produse pot fi ţinute la această temperatură necesară din punct de vedere tehnologic pentru o perioadă cât mai scurtă posibil şi, în orice caz, nu mai mare de 96 de ore. Nu sunt permise depozitarea şi transportul la această temperatură.
134. În cazul în care produsele pescăreşti congelate trebuie să aibă o temperatură mai mare de -18 °C pentru a permite utilizarea utilajelor de tranşare sau de tăiere a produselor pescăreşti, acestea pot fi ţinute la această temperatură necesară din punct de vedere tehnologic pentru o perioadă cât mai scurtă posibil şi, în orice caz, nu mai mare de 96 de ore. Nu sunt permise depozitarea şi transportul la această temperatură.
Secţiunea a 6-a
Transportul produselor pescăreşti
135. Operatorii din domeniul alimentar care transportă produse pescăreşti să asigure respectarea cerinţelor de la pct.136-139.
136. În timpul transportului, produsele pescăreşti trebuie să fie păstrate la temperatura necesară. În particular:
136.1. produsele pescăreşti proaspete, produsele pescăreşti neprelucrate şi decongelate, precum şi produsele din crustacee şi din moluşte preparate termic şi refrigerate trebuie să fie păstrate la o temperatură apropiată de cea a gheţii în curs de topire. În cazul în care se utilizează recipiente din polietilenă cu trei straturi umplute cu apă şi gheaţă pentru transportul produselor pescăreşti proaspete întregi şi eviscerate, gheaţa trebuie să fie prezentă pe parcursul întregii perioade de depozitare/transport, la o temperatură controlată. Transportul şi depozitarea produselor pescăreşti proaspete întregi şi eviscerate în recipiente de polietilenă cu trei straturi umplute cu apă şi gheaţă trebuie să nu depăşească trei zile;
136.2. produsele pescăreşti congelate, cu excepţia peştilor întregi congelaţi iniţial în saramură şi destinaţi industriei conservelor, trebuie să fie păstrate în timpul transportului la o temperatură uniformă, care să nu depăşească -18 °C în toată masa produsului, fiind tolerate scurte fluctuaţii ascendente de cel mult 3 °C;
136.3. în cazul în care procesul de suprarefrigerare este utilizat pentru transportul produselor pescăreşti proaspete, transportul în cutii fără gheaţă este permis cu condiţia ca respectivele cutii să indice în mod clar faptul că ele conţin produse pescăreşti suprarefrigerate. În timpul transportului, produsele pescăreşti suprarefrigerate trebuie să respecte cerinţele de temperatură incluse într-un interval cuprins între -0,5 °C şi -2 °C în partea centrală a produsului. Transportul şi depozitarea produselor pescăreşti suprarefrigerate trebuie să nu depăşească cinci zile.
137. Operatorii din domeniul alimentar nu sunt obligaţi să se conformeze dispoziţiilor subpct. 136.2 atunci când sunt transportate produse pescăreşti congelate de la un depozit frigorific până la o unitate autorizată pentru a fi decongelate de îndată după sosire, în vederea unei preparări şi/sau prelucrări atunci când distanţa parcursă este scurtă şi autoritatea competentă aprobă acest lucru.
138. În cazul în care produsele pescăreşti sunt conservate la gheaţă, apa provenită din topirea gheţii nu trebuie să rămână în contact cu produsele.
139. Se asigură ca produsele pescăreşti destinate introducerii pe piaţă vii să fie transportate în condiţii care să nu le afecteze caracteristicile din punctul de vedere al siguranţei alimentelor şi al viabilităţii.
Capitolul IX
LAPTE CRUD, COLOSTRU, PRODUSE LACTATE
ŞI PRODUSE PE BAZĂ DE COLOSTRU
Secţiunea 1
Lapte crud şi colostru – producţia primară
140. În sensul prezentului capitol:
140.1. prin “colostru” se înţelege fluidul care este secretat de glandele mamare ale animalelor producătoare de lapte de la trei până la cinci zile după naştere, bogat în anticorpi şi minerale, şi care precede producţia de lapte crud;
140.2. prin “produse pe bază de colostru” se înţeleg produsele care rezultă din prelucrarea colostrului sau dintr-o nouă prelucrare a acestor produse.
141. Operatorii din domeniul alimentar care produc sau, după caz, colectează lapte crud şi colostru asigură respectarea cerinţelor prevăzute în acest capitol.
I. CERINŢE DE SĂNĂTATE ANIMALĂ CARE SE APLICĂ
PRODUCŢIEI DE LAPTE CRUD ŞI DE COLOSTRU
142. Laptele crud şi colostrul provine de la animale:
142.1. care nu prezintă niciun simptom de boală contagioasă care poate fi transmisă omului prin lapte şi colostru;
142.2. în bună stare de sănătate şi care nu prezintă niciun semn de boală ce ar putea duce la contaminarea laptelui şi care nu suferă de o infecţie a aparatului genital însoţită de scurgeri, de enterită cu diaree şi febră sau de o inflamaţie vizibilă a ugerului;
142.3. care nu prezintă nicio rană a ugerului ce ar putea altera laptele şi colostrul;
142.4. cărora nu li s-au administrat substanţe sau produse neînregistrate sau animale care nu au făcut obiectul unui tratament ilegal;
142.5. pentru care, în cazul administrării unor produse sau substanţe înregistrate, a fost respectată perioada de aşteptare prescrisă pentru aceste produse sau substanţe.
143. În mod special, cu privire la bruceloză, se asigură ca laptele crud şi colostrul să provină:
143.1. de la vaci sau bivoliţe care aparţin unui efectiv care este indemn sau oficial indemn de bruceloză;
143.2. de la oi sau de la capre care aparţin unei exploataţii oficial indemne sau indemne de bruceloză; sau
143.3. de la femele din alte specii care aparţin, pentru speciile sensibile la bruceloză, unui efectiv controlat regulat pentru această maladie în cadrul unui plan de supraveghere aprobat de autoritatea competentă.
144. În mod special, cu privire la tuberculoză, laptele crud şi colostrul trebuie să provină:
144.1. de la vaci sau bivoliţe care aparţin unui efectiv care este indemn sau oficial indemn de tuberculoză; sau
144.2. de la femele din alte specii care aparţin, pentru speciile sensibile la tuberculoză, unui efectiv controlat regulat pentru această maladie în cadrul unui plan de supraveghere aprobat de autoritatea competentă.
145. În cazul în care sunt ţinute capre împreună cu vaci, se asigură ca aceste capre să fie controlate şi să fie supuse unor teste de tuberculoză.
146. Laptele crud sau colostrul ce provine de la animale care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct.143-145 este utilizat cu aprobarea autorităţii competente:
146.1. în cazul vacilor, bivoliţelor, oilor sau caprelor sau al femelelor altor specii care nu prezintă o reacţie pozitivă la testele de depistare a tuberculozei sau a brucelozei şi niciun simptom al acestor boli, precum şi în cazul oilor sau al caprelor care au fost vaccinate împotriva brucelozei în cadrul unui program de eradicare aprobat şi care nu prezintă niciun simptom al acestei boli, după ce a fost supus unui tratament termic, astfel încât să prezinte, dacă este cazul, o reacţie negativă la testul de fosfatază alcalină. În cazul în care testul de fosfatază alcalină nu este adecvat pentru a demonstra eficacitatea tratamentului termic aplicat, cum ar fi situaţiile în care laptele crud este produs de la alte specii decât bovinele sau este separat în diferite fracţiuni înainte de a fi tratat termic, operatorii din domeniul alimentar furnizează autorităţii competente asigurările necesare şi ţin evidenţele aferente ca parte a procedurilor lor bazate pe principiile analizei riscurilor şi punctelor critice de control (HACCP);
146.2. în cazul oilor sau al caprelor care nu prezintă o reacţie pozitivă la testele de depistare a brucelozei sau care au fost vaccinate împotriva brucelozei în cadrul unui program de eradicare aprobat şi care nu prezintă niciun simptom al acestei boli, pentru fabricarea brânzeturilor cu o perioadă de maturare de cel puţin două luni.
147. Laptele crud şi colostrul de la un animal ce nu respectă cerinţele de la pct.142-146 – şi anume orice animal care prezintă individual o reacţie pozitivă la testele profilactice privind tuberculoza sau bruceloza prevăzute în Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu ovine şi caprine, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.686/2018 şi Norma sanitar-veterinară privind condiţiile de sănătate şi certificare animală la comerţul (importul şi exportul) cu bovine şi porcine, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.913/2018 – nu trebuie să fie utilizat pentru consumul uman.
148. Izolarea animalelor infectate sau suspecte de a fi infectate cu una dintre bolile menţionate la pct.142 sau 143-145 trebuie să fie eficientă, în scopul evitării oricărui efect nefast asupra laptelui şi a colostrului altor animale.
II. IGIENA ÎN EXPLOATAŢIILE DE PRODUCŢIE
A LAPTELUI ŞI A COLOSTRULUI
A. Cerinţe care se aplică spaţiilor şi echipamentelor
149. Instalaţiile de muls şi spaţiile în care este depozitat, manipulat sau răcit laptele şi colostrul sunt situate şi construite astfel încât să limiteze riscurile de contaminare a laptelui şi a colostrului.
150. Spaţiile destinate depozitării laptelui şi a colostrului sunt protejate de vermină şi bine separate de spaţiile unde sunt adăpostite animalele şi, după caz, pentru a răspunde cerinţelor prevăzute în partea B, să dispună de un echipament de refrigerare corespunzător.
151. Suprafaţa echipamentelor care intră în contact cu laptele şi colostrul (ustensile, recipiente, cisterne etc. utilizate la muls, la colectare şi la transport) este uşor de curăţat, de dezinfectat şi bine întreţinută. Aceasta impune utilizarea unor materiale netede, lavabile şi netoxice.
152. După utilizare, aceste suprafeţe trebuie să fie curăţate şi dezinfectate. După fiecare transport sau fiecare serie de transporturi, atunci când intervalul dintre descărcarea şi încărcarea următoare este foarte scurt, dar în toate cazurile cel puţin o dată pe zi, recipientele şi cisternele utilizate pentru transportul laptelui crud sunt curăţate şi dezinfectate în mod corespunzător înainte de a fi reutilizate.
B. Igiena în timpul mulsului, al colectării şi al transportului
153. Mulsul este efectuat în condiţii de igienă, asigurând:
153.1. ca, înainte de a începe mulsul, ugerul şi părţile adiacente să fie curate;
153.2. ca laptele şi colostrul de la fiecare animal să fie controlate de către persoana care răspunde de muls sau cu ajutorul unei metode care permite obţinerea unor rezultate similare, în vederea detectării unor caracteristici organoleptice sau fizico-chimice anormale, şi ca laptele şi colostrul care prezintă astfel de caracteristici să nu fie utilizate pentru consumul uman;
153.3. ca laptele şi colostrul care provin de la animale care prezintă semnele clinice ale unei boli care poate afecta mamela să nu fie utilizate pentru consumul uman în cazul în care nu sunt în conformitate cu indicaţiile unui medic veterinar;
153.4. să fie identificate animalele supuse unui tratament în urma căruia există riscul ca reziduuri de medicamente să treacă în lapte şi ca laptele care provine de la aceste animale înainte de încheierea perioadei de aşteptare prescrise să nu fie utilizat pentru consumul uman;
153.5. ca tratamentele prin imersiune sau prin pulverizare aplicate ugerelor să fie utilizate în conformitate cu procedurile privind introducerea pe piaţă a produselor biocide; şi
153.6. colostrul se mulge separat şi nu se amestecă împreună cu laptele crud.
154. Imediat după muls, laptele şi colostrul sunt plasate într-un spaţiu curat, proiectat şi echipat astfel încât să se evite orice contaminare. Cerinţele pentru aceste produse sunt:
154.1. laptele trebuie de îndată adus la o temperatură care să nu fie mai mare de 8 °C, atunci când este colectat în fiecare zi, şi 6 °C, atunci când colectarea nu este efectuată în fiecare zi;
154.2. colostrul trebuie de îndată adus şi depozitat separat la o temperatură care să nu fie mai mare de 8 °C, atunci când este colectat în fiecare zi, şi de 6 °C, atunci când colectarea nu este efectuată în fiecare zi sau congelat.
155. În timpul transportului se asigură ca răcirea să fie menţinută, iar la sosirea în unitatea de destinaţie temperatura laptelui nu trebuie să fie mai mare de 10 °C.
156. Operatorii din domeniul alimentar nu sunt obligaţi să respecte cerinţele privind temperatura menţionate la pct.154 şi 155, în cazul în care laptele nu întruneşte criteriile prevăzute în partea III şi în cazul în care:
156.1. laptele este tratat în două ore după muls; sau
156.2. se asigură o temperatură mai mare din motive tehnologice legate de fabricarea anumitor produse lactate şi autoritatea competentă aprobă acest lucru.
C. Igiena personalului
157. Persoanele care efectuează mulsul şi/sau manipulează laptele crud şi colostrul poartă haine curate şi adaptate.
158. Persoanele care efectuează mulsul respectă un nivel ridicat de igienă personală. În apropierea spaţiilor de muls sunt amplasate instalaţii adaptate care să permită persoanelor care efectuează mulsul şi manipulează laptele crud să se spele pe mâini şi pe braţe.
III. CRITERII CARE SE APLICĂ LAPTELUI CRUD ŞI COLOSTRULUI
159. În lipsa unei reglementări specifice privind calitatea laptelui şi a produselor lactate, se aplică criteriile prevăzute în prezentele Cerinţe pentru laptele crud.
160. Colostrul trebuie să respecte criteriile stabilite prin ordin al ministrului agriculturii şi industriei alimentare privind conţinutul de germeni, celule somatice şi reziduuri de antibiotice.
161. Controlul trebuie să fie efectuat pe un număr reprezentativ de eşantioane de lapte crud şi colostru colectat de la exploataţii de producţie a laptelui şi prelevate prin eşantionare aleatorie, în conformitate cu pct.162, 163 şi 164, în cazul laptelui crud, şi cu criteriile naţionale existente menţionate la pct.160, în cazul colostrului. Controalele pot fi efectuate:
161.1. de către sau în numele operatorului din domeniul alimentar care produce laptele;
161.2. de către sau în numele operatorului din domeniul alimentar care colectează sau prelucrează laptele;
161.3. de către sau în numele unui grup de operatori din domeniul alimentar; sau
161.4. în cadrul unui program de control naţional sau raional.
162. Operatorii din domeniul alimentar pun în aplicare proceduri pentru ca laptele crud să întrunească următoarele criterii:
162.1. pentru laptele de vacă crud:
Tabelul 3
Criterii pentru laptele crud de vacă
| Conţinutul de germeni la 30 °C (per ml) | ≤ 100 000 (*1) |
| Conţinutul de celule somatice (per ml) | ≤ 400 000 (*2) |
|
(*1) Medie geometrică variabilă constatată pe o perioadă de două luni, cu cel puţin două prelevări pe lună. (*2) Medie geometrică variabilă constatată pe o perioadă de trei luni, cu cel puţin o prelevare pe lună, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă defineşte o altă metodologie pentru a lua în considerare variaţiile sezoniere ale nivelurilor de producţie |
|
162.2. pentru laptele crud de la alte specii:
Tabelul 4
Criterii pentru laptele crud de la alte specii
| Conţinutul de germeni la 30 °C (per ml) |
≤ 1 500 000 (*1) |
|
(*1) Medie geometrică variabilă constatată pe o perioadă de două luni, cu cel puţin două prelevări pe lună |
|
163. În cazul în care laptele crud care provine de la alte specii decât vacile este destinat fabricării de produse fabricate cu lapte crud printr-un procedeu care nu implică niciun tratament termic, operatorii din domeniul alimentar asigură ca laptele crud să întrunească următoarele criterii:
Tabelul 5
Criterii pentru laptele crud de la alte specii destinat fabricării
| Conţinutul de germeni la 30 °C |
≤ 500 000 (*1) |
|
(*1) Medie geometrică variabilă constatată pe o perioadă de două luni, cu cel puţin două prelevări pe lună |
|
164. Fără a aduce atingere prevederilor Normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere şi control al unor substanţe şi al reziduurilor acestora la animalele vii şi la produsele lor, precum şi al reziduurilor de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animală, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.298/2011, operatorii din domeniul alimentar trebuie să aplice proceduri prin care să prevină introducerea pe piaţă a laptelui crud:
164.1. care conţine reziduuri de antibiotice peste limita maximă admisă; sau
164.2. în care totalul combinat al reziduurilor de substanţe antibiotic depăşeşte valoarea maximă aprobată.
165. În cazul în care laptele crud nu respectă dispoziţiile pct.162, 163 sau 164, operatorii din domeniul alimentar informează autoritatea competentă şi iau măsuri pentru remedierea situaţiei.
Secţiunea a 2-a
Cerinţe privind produsele lactate şi cele pe bază de colostru
I. CERINŢE PRIVIND TEMPERATURA
166. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că la sosirea în unitatea de prelucrare:
166.1. laptele este răcit rapid la o temperatură care nu este mai mare de 6 °C;
166.2. colostrul este răcit rapid la o temperatură care nu este mai mare de 6 °C sau este menţinut îngheţat şi sunt menţinute la această temperatură până la prelucrare.
167. Operatorii din domeniul alimentar pot păstra laptele şi colostrul la o temperatură mai mare, în cazul în care:
167.1. prelucrarea începe de îndată după muls sau în patru ore după sosirea laptelui şi a colostrului în unitatea de prelucrare; sau
167.2. autoritatea competentă aprobă o temperatură mai mare din motive tehnologice legate de producerea anumitor produse lactate sau pe bază de colostru.
II. CERINŢE PRIVIND TRATAMENTUL TERMIC
168. Atunci când laptele crud, colostrul, produsele lactate sau cele pe bază de colostru sunt supuse unui tratament termic, operatorii din domeniul alimentar asigură respectarea cerinţelor menţionate în art.17 capitolul V din Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare. Se asigură, în cazul în care se utilizează următoarele procedee, că sunt conforme cu specificaţiile menţionate:
168.1. pasteurizarea se realizează printr-un tratament care implică:
168.1.1. o temperatură ridicată pentru un timp scurt: cel puţin 72 °C pentru 15 secunde;
168.1.2. o temperatură scăzută pentru un timp mai lung: cel puţin 63 °C pentru 30 de minute; sau
168.1.3. orice altă combinaţie a condiţiilor de timp şi temperatură, pentru a se obţine un efect echivalent.
169. Tratamentul menţionat la subpct. 168.1.1, 168.1.2 şi 168.1.3 garantează că produsele prezintă, dacă este cazul, o reacţie negativă la testul de fosfatază alcalină imediat după un astfel de tratament. În cazul în care testul de fosfatază alcalină nu este adecvat pentru a demonstra eficacitatea pasteurizării, cum ar fi situaţiile în care produsele sunt derivate de la alte specii decât bovinele sau sunt separate în diferite fracţiuni înainte de a fi pasteurizate, operatorii din domeniul alimentar furnizează autorităţii competente asigurările necesare şi ţin evidenţele aferente ca parte a procedurilor lor bazate pe principiile analizei riscurilor şi punctelor critice de control (HACCP).
Produsele trebuie să prezinte, după caz, o reacţie negativă la testul de fosfatază imediat după un astfel de tratament.
170. Tratamentul de ultrapasteurizare (UHT) se realizează printr-un tratament:
170.1. care implică un flux continuu de căldură la temperatură înaltă pentru un scurt timp (nu mai puţin de 135 °C în combinaţie cu o perioadă de menţinere potrivită), astfel încât să nu se poată dezvolta microorganisme sau spori viabili în produsul tratat atunci când este păstrat într-un recipient închis şi aseptic la temperatura mediului înconjurător; şi
170.2. suficient pentru a garanta că produsele rămân stabile din punct de vedere microbiologic o perioadă de 15 zile la o temperatură de 30 °C în recipiente închise sau după punerea în aplicare a oricărei alte metode care demonstrează că s-a aplicat tratamentul termic corespunzător.
171. În cazul în care urmează să supună laptele crud şi colostrul unui tratament termic, operatorii din domeniul alimentar:
171.1. iau în considerare procedurile puse la punct în conformitate cu principiile HACCP menţionate în Legea nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare; şi
171.2. respectă cerinţele pe care le-ar putea formula autoritatea competentă în această privinţă atunci când autorizează unităţi sau efectuează controale în conformitate cu Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar.
III. CRITERII CARE SE APLICĂ LAPTELUI DE VACĂ CRUD
172. Operatorii din domeniul alimentar care fabrică produse lactate trebuie să pună în aplicare proceduri prin care să se asigure că, imediat după tratarea termică şi dacă se depăşeşte termenul acceptabil prevăzut în procedurile bazate pe principiile HACCP:
172.1. laptele de vacă crud utilizat pentru prepararea produselor lactate are conţinutul de germeni mai mic de 300 000 pe ml la o temperatură de 30 oC; precum şi
172.2. laptele de vacă tratat termic utilizat pentru prepararea produselor lactate are conţinutul de germeni mai mic de 100 000 pe ml la o temperatură de 30 oC.
173. În cazul în care laptele crud nu întruneşte criteriile stabilite la pct.172, operatorii din domeniul alimentar informează autoritatea competentă şi iau măsuri pentru a remedia situaţia.
Secţiunea a 3-a
Împachetarea, ambalarea şi etichetarea
174. Închiderea ambalajelor destinate consumatorului se efectuează în unitatea unde a avut loc ultimul tratament termic al produselor lactate care se prezintă în formă lichidă, de îndată după umplere, cu ajutorul unor dispozitive de închidere care previn contaminarea. Sistemul de închidere trebuie să fie proiectat astfel încât după deschidere să rămână vizibil şi uşor de controlat faptul că ambalajul a fost deschis.
175. Pe lângă cerinţele prevăzute de Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, cu excepţia cazurilor menţionate la art.14 alin.(1) din legea citată, etichetarea trebuie să indice în mod clar:
175.1. în cazul laptelui crud destinat consumului uman ca atare, termenul “lapte crud”;
175.2. în cazul produselor din lapte crud la care procesul de producţie nu comportă nici tratament termic, nici tratament fizic sau chimic, termenul “cu lapte crud”;
175.3. în cazul colostrului, termenul “colostru”;
175.4. în cazul produselor pe bază de colostru, termenul “pe bază de colostru”.
176. Cerinţele de la pct.175 se aplică produselor destinate comerţului cu amănuntul. Termenul “etichetaj” include orice ambalaj, document, plăcuţă, etichetă, inel sau banderolă care însoţeşte sau se referă la aceste produse.
177. Prin derogare de la cerinţele prevăzute în anexa nr.1 capitolul I secţiunea 1:
177.1. marca de identificare poate conţine o trimitere la locul de origine pe înveliş sau pe ambalaj, unde este indicat numărul autorizaţiei unităţii, în loc să indice numărul autorizaţiei unităţii;
177.2. în cazul sticlelor reutilizabile, marca de identificare poate indica numai codul ţării de expediere şi numărul autorizaţiei unităţii.
Capitolul X
OUĂ ŞI PRODUSE DIN OUĂ
Secţiunea 1
OUĂ
178. În spaţiile producătorului şi până la vânzarea către cumpărător, ouăle sunt ţinute curate, uscate, ferite de mirosuri străine neintenţionate, protejate eficient contra loviturilor şi ferite de acţiunea directă a soarelui. Orice aplicare intenţionată de mirosuri străine pe ouă nu trebuie să aibă ca scop ascunderea unui miros preexistent.
179. Ouăle trebuie să fie depozitate şi transportate până la vânzarea către consumatorul final la o temperatură, de preferinţă constantă, care este cea mai potrivită pentru a asigura o conservare optimă a calităţilor acestora legate de igienă, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă impune cerinţe de temperatură pentru instalaţiile de depozitare a ouălor şi pentru vehiculele care transportă ouă între astfel de instalaţii de depozitare.
180. Ouăle trebuie să fie livrate consumatorului în termen de cel mult 28 de zile de la ouare.
181. Pentru ouăle produse de găinile din specia Gallus gallus, “data durabilităţii minimale”, astfel cum este definită la art.2 din Legea nr.279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare, se stabileşte la cel mult 28 de zile de la ouare. În cazul în care se indică perioada de ouare, această dată se stabileşte începând cu prima zi a perioadei respective.
Secţiunea a 2-a
Produse din ouă
I. CERINŢE CARE SE APLICĂ UNITĂŢILOR
182. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că unităţile care fabrică produse din ouă sunt construite, proiectate şi echipate astfel încât să asigure efectuarea următoarelor operaţiuni în mod separat:
182.1. spălarea, uscarea şi dezinfectarea ouălor murdare, după caz;
182.2. spargerea ouălor, colectarea conţinutului acestora şi îndepărtarea fragmentelor de coajă şi de membrană; şi
182.3. alte operaţiuni decât cele menţionate la subpct. 182.1 şi 182.2.
II. MATERII PRIME UTILIZATE PENTRU
FABRICAREA PRODUSELOR DIN OUĂ
183. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că materiile prime utilizate pentru fabricarea produselor din ouă respectă următoarele cerinţe:
183.1. cojile ouălor utilizate la fabricarea produselor din ouă trebuie să fie total dezvoltate şi să nu prezinte crăpături. Ouăle crăpate pot fi utilizate pentru fabricarea ouălor lichide sau a produselor din ouă în cazul în care unitatea de producţie sau un centru de ambalare le livrează direct unei unităţi aprobate pentru fabricarea ouălor lichide sau unei unităţi de prelucrare unde trebuie ca acestea să fie sparte cât mai repede posibil;
183.2. ouăle lichide obţinute într-o unitate autorizată în acest sens pot fi utilizate ca materii prime. Ouăle lichide sunt obţinute în conformitate cu cerinţele de la subpct. 184.1-184.4 şi 184.7.
III. CERINŢE SPECIFICE CU PRIVIRE LA IGIENĂ CARE
SE APLICĂ FABRICĂRII PRODUSELOR DIN OUĂ
184. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că toate operaţiunile sunt efectuate astfel încât să se evite orice contaminare în timpul producţiei, al manipulării şi al depozitării produselor din ouă, asigurând respectarea următoarelor cerinţe:
184.1. ouăle pot fi sparte numai dacă sunt curate şi uscate;
184.2. ouăle trebuie sparte astfel încât să fie redusă la minimum contaminarea, având grijă ca această operaţiune să fie efectuată în mod corespunzător separat de celelalte. Ouăle crăpate sunt prelucrate de îndată ce este posibil;
184.3. ouăle care nu sunt ouă de găină, de curcă şi de bibilică trebuie să fie manipulate şi prelucrate separat. Toate echipamentele sunt curăţate şi dezinfectate înaintea reluării prelucrării ouălor de găină, de curcă şi de bibilică;
184.4. conţinutul ouălor nu trebuie să fie extras prin centrifugare sau zdrobire; de asemenea, este interzisă utilizarea centrifugării cojilor goale pentru a extrage din acestea reziduuri de albuş destinate consumului uman;
184.5. după spargere, oul lichid trebuie să fie supus integral, cât mai repede posibil, unui tratament care urmăreşte eliminarea riscurilor microbiologice sau reducerea acestora la un nivel acceptabil. Un lot a cărui prelucrare este insuficientă va face obiectul unei noi transformări în aceeaşi unitate, cu condiţia ca prin această prelucrare să devină adecvat consumului uman. În cazul în care un lot se dovedeşte a fi necorespunzător pentru consumul uman, trebuie denaturat pentru a se asigura că nu se foloseşte pentru consumul uman;
184.6. nu este cerută nicio prelucrare pentru albuşul destinat fabricării de albumină uscată sau cristalizată care urmează să fie supus unui tratament termic;
184.7. în cazul în care prelucrarea nu este efectuată de îndată după spargere, se asigură ca ouăle lichide să fie depozitate fie congelate, fie la o temperatură care să nu fie mai mare de 4 °C. Această perioadă de depozitare înaintea prelucrării la 4 °C nu trebuie să fie mai mare de 48 de ore. Aceste cerinţe nu se aplică produselor care trebuie să facă obiectul unei eliminări a zaharurilor, în cazul în care acest proces este realizat cât mai repede posibil;
184.8. produsele nestabilizate pentru a fi păstrate la o temperatură ambiantă sunt aduse la o temperatură care să nu fie mai mare de 4 °C. Pentru produsele care urmează să fie congelate, congelarea trebuie efectuată de îndată după prelucrare.
IV. SPECIFICAŢII ANALITICE
185. Concentraţia de acid butiric 3-OH nu trebuie să fie mai mare de 10 mg/kg de materie uscată din produsul din ouă nemodificat.
186. Conţinutul de acid lactic în cazul materiei prime utilizate pentru fabricarea produselor din ouă nu trebuie să fie mai mare de 1g/kg de materie uscată. Pentru produsele fermentate, se asigură ca această valoare să fie valoarea înregistrată înainte de procesul de fermentaţie.
187. Cantitatea de reziduuri de coajă, de membrane de ouă şi de alte particule care s-ar putea găsi în produsul din ouă prelucrat nu trebuie să fie mai mare de 100 mg/kg din produsul din ouă.
V. ETICHETAREA ŞI MARCAJUL DE IDENTIFICARE
188. Pe lângă cerinţele generale care se aplică marcajului de identificare prevăzut în anexa nr.1 capitolul I secţiunea 1, loturilor de produse din ouă care nu sunt destinate vânzării cu amănuntul, ci utilizării ca ingrediente la fabricarea unui alt produs, li se aplică o etichetă, în care se indică temperatura la care este necesar să fie menţinute produsele din ouă şi perioada în care conservarea acestora este asigurată astfel.
189. Pentru ouăle lichide, eticheta menţionată la pct.188 trebuie, de asemenea, să cuprindă menţiunea “Ou lichid nepasteurizat – se tratează la locul de destinaţie” şi să indice data şi ora spargerii ouălor.
Secţiunea a 3-a
Pulpe de pui de baltă şi melci de mare
190. Operatorii din domeniul alimentar care prepară pulpe de broască sau melci de mare pentru consumul uman asigură respectarea următoarelor cerinţe:
190.1. pulpe de broască şi melcii de mare sunt sacrificaţi într-o unitate construită, amenajată şi echipată în acest sens;
190.2. unităţile în care sunt preparate pulpe de broască dispun de un spaţiu rezervat depozitării şi spălării puilor de baltă vii, sacrificării şi sângerării acestora. Acest spaţiu este separat fizic de sala de preparare;
190.3. broaştele şi melcii de mare care mor altfel decât prin sacrificarea în unitate nu trebuie preparaţi pentru consumul uman;
190.4. pulpele de broască şi melcii de mare fac obiectul unei examinări organoleptice efectuate prin sondaj. În cazul în care în urma acestei examinări se consideră că pulpele de broască şi melcii de mare pot prezenta un pericol, aceştia nu mai trebuie utilizaţi pentru consumul uman;
190.5. de îndată după preparare, se asigură ca pulpele de broască să fie spălate din abundenţă cu apă potabilă curentă, apoi refrigerate fără întârziere la o temperatură apropiată de cea a gheţii care se topeşte, congelate sau prelucrate;
190.6. după sacrificare, hepatopancreasul melcilor de mare, în cazul în care prezentă un pericol, este îndepărtat şi nu trebuie să fie utilizat pentru consumul uman;
190.7. cerinţele prevăzute la subpct. 190.1, 190.3, 190.4 şi 190.6 se aplică, de asemenea, oricăror alte specii de melci din familiile Helicidae, Hygromiidae sau Sphincterochilidae, când sunt destinate consumului uman;
190.8. cerinţele prevăzute la subpct. 190.1-190.5 se aplică şi pulpelor de broască din genul Pelophylax din familia Ranidae şi din genurile Fejervarya, Limnonectes şi Hoplobatrachus din familia Dicroglossidae, când sunt destinate consumului uman.
Capitolul XII
GRĂSIMI ANIMALE TOPITE ŞI JUMĂRI
Secţiunea 1
Cerinţe care se aplică unităţilor de colectare
sau de prelucrare a materiilor prime
191. Operatorii din domeniul alimentar se asigură că unităţile de colectare sau de prelucrare a materiilor prime destinate producţiei de grăsimi animale topite şi de jumări respectă următoarele cerinţe:
191.1. centrele care răspund de colectarea materiilor prime şi ulterior de transportul acestora la unităţile de prelucrare trebuie să fie dotate cu instalaţii pentru depozitarea materiilor prime la o temperatură care să nu fie mai mare de 7 °C;
191.2. fiecare unitate de prelucrare dispune de:
191.2.1. instalaţii de refrigerare;
191.2.2. un spaţiu de expediere, cu excepţia cazului în care unitatea expediază grăsimi animale topite numai în cisterne; şi
191.2.3. după caz, echipamente corespunzătoare pentru prepararea produselor din grăsimi animale topite amestecate cu alte produse alimentare şi/sau condimente;
191.3. instalaţiile de refrigerare prevăzute la subpct. 191.1 şi 191.2.1 nu sunt necesare în cazul în care dispozitivul de aprovizionare cu materii prime oferă garanţii că acestea nu sunt niciodată depozitate sau transportate fără refrigerare activă altfel decât în condiţiile descrise la subpct. 192.1.4.
192. Operatorii din domeniul alimentar care prepară grăsimi animale topite şi cretoane asigură respectarea următoarelor cerinţe:
192.1. materiile prime:
192.1.1. provin de la animale sacrificate într-un abator şi despre care s-a constatat, după efectuarea inspecţiei veterinare ante mortem şi post mortem, că sunt proprii pentru consumul uman;
192.1.2. sunt constituite din ţesuturi adipoase sau oase care conţin cât mai puţin sânge şi impurităţi;
192.1.3. provin din unităţi înregistrate sau autorizate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare sau în temeiul prezentelor Cerinţe; şi
192.1.4. sunt transportate şi depozitate în condiţii de igienă corespunzătoare şi la o temperatură internă care să nu fie mai mare de 7 °C înainte de a fi topite. Materiile prime pot fi depozitate şi transportate fără refrigerare activă cu condiţia să fie topite în 12 ore de la ziua obţinerii;
192.2. este interzisă utilizarea unor substanţe dizolvante în cursul topirii;
192.3. în cazul în care grăsimile destinate rafinării respectă standardele prevăzute la subpct. 192.4, grăsimile animale topite preparate în conformitate cu subpct. 192.1 şi 192.2 pot fi rafinate în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate în vederea ameliorării calităţilor fizico-chimice ale acestora;
192.4. în funcţie de tipul acestora, grăsimile animale topite respectă următoarele standarde:
Tabelul 6
Standarde pentru grăsimile animale topite
| Rumegătoare | Porcine | Alte grăsimi animale |
||||||
| Seu comestibil | Seu pentru rafinare |
Grăsimi comestibile |
Untură şi alte grăsimi pentru rafinare |
Comes- tibile |
Pentru rafinare |
|||
| Seu de satura- ţia I (1) |
Altele | Untură (2) | Altele | |||||
| FFA (m/m% acid oleic) maxim | 0,75 | 1,25 | 3,0 | 0,75 | 1,25 | 2,0 | 1,25 | 3,0 |
| Peroxid maxim | 4 meq/kg | 4 meq/kg | 6 meq/kg | 4 meq/kg | 4 meq/kg | 6 meq/kg | 4 meq/kg | 10 meq/kg |
| Impurităţi insolubile totale | Maximum 0,15 % | Maximum 0,5 % | ||||||
| Miros, gust, culoare | Normale | |||||||
|
(1) Grăsimi animale topite obţinute prin topirea la temperaturi joase a grăsimilor proaspete din jurul inimii, al prapurului, al rinichilor şi mezenterului bovinelor şi grăsimi care provin din secţii de tranşare. (2) Grăsimi animale topite obţinute din ţesuturi adipoase de porcine |
||||||||
Secţiunea a 2-a
Stomacuri, vezici şi intestine tratate
193. Operatorii din domeniul alimentar care tratează stomacuri, vezici şi intestine asigură respectarea următoarelor cerinţe:
193.1. intestinele, vezicile şi stomacurile de animale pot fi introduse pe piaţă numai în cazul în care:
193.1.1. provin de la animale sacrificate într-un abator şi despre care s-a constatat, după efectuarea inspecţiei veterinare ante mortem şi post mortem, că sunt proprii pentru consumul uman;
193.1.2. sunt sărate, opărite sau uscate; şi
193.1.3. sunt luate măsuri eficiente, după tratamentul prevăzut la subpct. 193.1.2, pentru evitarea recontaminării;
193.2. stomacurile, vezicile şi intestinele tratate care nu pot fi păstrate la o temperatură ambiantă să fie depozitate, până la expediere, în stare refrigerată în instalaţii destinate acestei utilizări. Produsele care nu sunt nici sărate, nici uscate trebuie păstrate la o temperatură care nu este mai mare de 3 °C.
Capitolul XIII
GELATINA
194. Operatorii din domeniul alimentar care fabrică gelatină asigură respectarea cerinţelor prevăzute de prezentul capitol.
195. În sensul prezentului capitol, prin “tanare” se înţelege întărirea pieilor cu ajutorul agenţilor vegetali de tanare, al sărurilor de crom sau al altor substanţe cum sunt sărurile de aluminiu, sărurile ferice, sărurile de siliciu, aldehidele şi quinonele sau alţi agenţi sintetici.
Secţiunea 1
Dispoziţii care se aplică materiilor prime
196. Pentru producţia de gelatină care urmează să fie utilizată în produsele alimentare, pot fi utilizate următoarele materii prime:
196.1. oasele, altele decât materialele cu risc specificat astfel cum sunt definite la subpct. 4.6 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024;
196.2. pielea de rumegătoare de crescătorie;
196.3. pielea de porc;
196.4. pielea de păsări de curte;
196.5. tendoanele şi nervii;
196.6. pielea de vânat; şi
196.7. pielea şi oasele de peşte.
197. Este interzisă utilizarea pieilor în cazul în care acestea au făcut obiectul unei operaţiuni de tanare, fie că această operaţiune a fost încheiată, fie că nu.
198. Materiile prime enumerate la subpct. 196.1-196.5 provin de la animale care au fost sacrificate într-un abator şi despre care s-a constatat, după efectuarea inspecţiei veterinare ante mortem şi post mortem, că au carcase proprii pentru consumul uman sau, în cazul pieilor de vânat, de la vânat considerat propriu pentru consumul uman.
199. Materiile prime care nu au fost supuse niciunui tratament pentru conservare cu excepţia refrigerării, a congelării sau a congelării rapide provin din unităţi înregistrate sau autorizate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare sau în conformitate cu prezentele Cerinţe.
200. Pot fi utilizate următoarele materii prime tratate:
200.1. oasele, altele decât materialele cu risc specificat astfel cum sunt definite la subpct. 4.6 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024, care provin din unităţi aflate sub controlul autorităţii competente şi incluse pe o listă de către aceasta şi care au fost supuse unuia dintre tratamentele următoare:
200.1.1. zdrobire în bucăţi de aproximativ 15 mm şi degresate cu apă fierbinte la o temperatură de minimum 70 °C timp de cel puţin 30 de minute, de minimum 80 °C timp de cel puţin 15 minute sau de minimum 90 °C timp de cel puţin 10 minute şi apoi separate, spălate şi uscate ulterior, timp de cel puţin 20 de minute într-un curent de aer fierbinte cu o temperatură iniţială de minimum 350 °C sau timp de 15 minute într-un curent de aer fierbinte cu o temperatură iniţială de peste 700 °C;
200.1.2. uscare la soare timp de minimum 42 de zile la o temperatură medie de cel puţin 20 °C;
200.1.3. tratament cu acid, astfel încât pH-ul nucleului să fie menţinut la o valoare mai mică de şase timp de cel puţin o oră înainte de uscare;
200.2. pieile de rumegătoare de crescătorie, pieile de porc, pieile de păsări de curte şi pieile de vânat care provin din unităţi aflate sub controlul autorităţii competente şi incluse pe o listă de către aceasta şi care au fost supuse unuia dintre tratamentele următoare:
200.2.1. tratament cu alcaline pentru a atinge un pH al nucleului cu o valoare mai mare de 12, urmat de o sărare timp de cel puţin şapte zile;
200.2.2. uscare timp de cel puţin 42 de zile la o temperatură de cel puţin 20 °C;
200.2.3. tratament cu acid, astfel încât pH-ul nucleului să fie menţinut la o valoare mai mică de cinci timp de cel puţin o oră;
200.2.4. tratament alcalin menţinând un pH cu o valoare mai mare de 12, timp de cel puţin opt ore;
200.3. oasele, altele decât materialele cu risc specificat astfel cum sunt definite la subpct. 4.6 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024, pieile de rumegătoare de crescătorie, pieile de porc, pieile de păsări de curte, pieile de peşte şi pieile de vânat care au fost supuse oricărui alt tratament decât cele precizate la subpct. 202.1 sau 202.2 şi care provin din unităţi înregistrate sau autorizate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare sau în conformitate cu prezenta hotărâre.
201. În sensul prevederilor subpct. 200.2.1 şi 200.2.2, durata tratamentelor poate include timpul de transport.
202. Materiile prime tratate menţionate la subpct. 200.1 sau 200.2 trebuie să fie obţinute:
202.1. de la rumegătoare domestice şi de crescătorie, porcine şi păsări de curte care au fost sacrificate într-un abator şi ale căror carcase au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma inspecţiilor ante mortem şi post mortem; sau
202.2. de la vânat, ale cărui carcase au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma inspecţiei post mortem.
203. Centrele de colectare şi tăbăcăriile pot, de asemenea, livra materii prime pentru producţia gelatinei destinate consumului uman în cazul în care sunt autorizate de către autoritatea competentă pentru aceasta şi respectă următoarele cerinţe:
203.1. dispun de spaţii de depozitare dotate cu podele tari şi pereţi netezi, uşor de curăţat şi de dezinfectat şi, după caz, echipate cu instalaţii frigorifice;
203.2. spaţiile de depozitare sunt păstrate în stare bună de întreţinere şi igienă astfel încât să nu existe riscul contaminării materiilor prime;
203.3. în cazul în care materiile prime ce nu respectă cerinţele prezentei secţiuni sunt depozitate şi/sau prelucrate în aceste spaţii, acestea sunt ţinute separat de materiile prime care respectă cerinţele din prezentul capitol pe toată perioada recepţiei, a depozitării, a prelucrării şi a expedierii.
Secţiunea a 2-a
Transportul şi depozitarea materiilor prime
204. În locul mărcii de identificare prevăzute în anexa nr.1 capitolul I secţiunea 1, materiile prime sunt însoţite în timpul transportului şi în momentul livrării la centrul de colectare, la tăbăcărie sau la unitatea de producţie a gelatinei de un document care să indice unitatea de origine şi care să cuprindă informaţiile prevăzute de apendicele la prezenta anexă.
205. În timpul transportului şi depozitării materiile prime sunt refrigerate sau congelate, cu excepţia cazului în care prelucrarea acestora intervine în 24 de ore după plecare. Oasele degresate şi uscate sau oseina, pieile sărate, uscate şi cenuşărite şi pieile care au fost supuse unui tratament alcalin sau acid pot fi transportate şi depozitate la o temperatură ambiantă.
206. După controalele veterinare prevăzute în Legea nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar şi fără a aduce atingere condiţiilor stabilite la art.68 alin.(2) din legea respectivă, materiile prime utilizate pentru producţia de gelatină destinată consumului uman, supuse certificării sănătăţii animale, trebuie să fie transportate direct la unitatea aflată la locul de destinaţie.
207. Trebuie să se ia toate măsurile de precauţie, inclusiv de eliminare în condiţii de siguranţă a subproduselor de origine animală, a deşeurilor, a materialului neutilizat sau în surplus, pentru a evita riscul răspândirii bolilor la animale.
Secţiunea a 3-a
Cerinţe privind producerea gelatinei
208. Procesul de producere a gelatinei trebuie să asigure că:
208.1. întreg materialul din oase de rumegătoare provenit de la animale născute, crescute sau tăiate în ţări sau regiuni cu risc controlat sau nedeterminat de ESB, este supus unui proces care asigură că întreg materialul osos este măcinat fin şi degresat cu apă fierbinte şi tratat cu acid clorhidric diluat (la o concentraţie minimă de 4% şi un pH<1,5) timp de cel puţin două zile. Acest tratament este urmat fie de:
208.1.1. un tratament alcalin cu soluţie saturată de lapte de var (pH>12,5) timp de cel puţin 20 de zile cu un tratament termic de minimum 138 °C timp de cel puţin patru secunde; fie de
208.1.2. un tratament cu acid (pH<3,5) timp de minimum 10 ore cu un tratament termic de minimum 138 °C timp de cel puţin patru secunde; fie de
208.1.3. un proces de încălzire şi presare pentru cel puţin 20 de minute cu abur saturat la 133 °C, la o presiune de cel puţin 3 bari; fie de
208.1.4. orice proces similar aprobat;
208.2. celelalte materii prime sunt supuse unui tratament cu acid sau substanţe alcaline, urmat de una sau mai multe clătiri. PH-ul trebuie să fie adaptat în consecinţă. Gelatina trebuie extrasă prin una sau mai multe operaţiuni succesive de încălzire, urmate de purificare prin filtrare şi tratament termic.
209. Un operator din domeniul alimentar poate produce şi poate depozita în aceeaşi locaţie atât gelatina destinată consumului uman, cât şi gelatina care nu este destinată consumului uman, cu condiţia ca materiile prime şi procesul de producţie să fie în conformitate cu cerinţele aplicabile gelatinei destinate consumului uman.
Secţiunea a 4-a
Cerinţe pentru produsele finite şi etichetare
210. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că gelatina respectă limitele de reziduuri prevăzute în tabelul următor.
Tabelul 7
Limitele de reziduuri în gelatină
| Reziduu | Limită |
| As | 1 ppm |
| Pb | 5 ppm |
| Cd | 0,5 ppm |
| Hg | 0,15 ppm |
| Cr | 10 ppm |
| Cu | 30 ppm |
| Zn | 50 ppm |
| SO2 (Farmacopeea Europeană, cea mai recentă ediţie) | 50 ppm |
| H2O2 (Farmacopeea Europeană, cea mai recentă ediţie) | 10 ppm |
211. Pe pachetele şi ambalajele care conţin gelatină trebuie să fie aplicat textul “gelatină proprie consumului uman” şi să fie indicat termenul de valabilitate.
Capitolul XIV
COLAGENUL
212. Operatorii din domeniul alimentar care fabrică colagen trebuie să asigure respectarea cerinţelor din prezentul capitol. Fără a aduce atingere altor dispoziţii, produse derivate din colagen trebuie să fie fabricate din colagen şi să respecte cerinţele din prezentul capitol.
213. În sensul prezentului capitol, prin “tanare” se înţelege întărirea pieilor cu ajutorul agenţilor vegetali de tanare, al sărurilor de crom sau al altor substanţe cum sunt sărurile de aluminiu, sărurile ferice, sărurile de siliciu, aldehidele şi quinonele sau alţi agenţi sintetici.
Secţiunea 1
Dispoziţii care se aplică materiilor prime
214. Următoarele materii prime pot fi utilizate pentru producţia de colagen ce urmează să fie utilizat în produse alimentare:
214.1. oasele, altele decât materialele cu risc specificat, astfel cum sunt definite la subpct. 4.6 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024;
214.2. pielea de rumegătoare de crescătorie;
214.3. pielea de porc;
214.4. pielea de păsări de curte;
214.5. tendoanele şi nervii;
214.6. pielea de vânat; şi
214.7. pielea şi oasele de peşte.
215. Este interzisă utilizarea pieilor în cazul în care acestea au făcut obiectul unei operaţiuni de tanare, fie că această operaţiune a fost încheiată, fie că nu.
216. Materiile prime enumerate la subpct. 214.1-214.4 provin de la animale care au fost sacrificate într-un abator şi despre care s-a constatat, după efectuarea inspecţiei veterinare ante mortem şi post mortem, că au carcase proprii pentru consumul uman sau, în cazul pieilor de vânat, de la vânat considerat propriu pentru consumul uman.
217. Materiile prime care nu au fost supuse niciunui tratament pentru conservare, cu excepţia refrigerării, a congelării sau a congelării rapide, provin din unităţi înregistrate sau autorizate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare sau în conformitate cu prezentele Cerinţe.
218. Pot fi utilizate următoarele materii prime tratate:
218.1. oasele, altele decât materialele cu risc specificat astfel cum sunt la subpct. 4.6 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024, care provin din unităţi aflate sub controlul autorităţii competente şi incluse pe o listă de către aceasta şi care au fost supuse unuia dintre următoarele tratamente:
218.1.1. zdrobite în bucăţi de aproximativ 15 mm şi degresate cu apă fierbinte la o temperatură de minimum 70 °C timp de cel puţin 30 de minute, de minimum 80 °C timp de cel puţin 15 minute sau de minimum 90 °C timp de cel puţin 10 minute şi apoi separate, spălate şi uscate, ulterior timp de cel puţin 20 de minute într-un curent de aer fierbinte cu o temperatură iniţială de minimum 350 °C sau timp de 15 minute într-un curent de aer fierbinte cu o temperatură iniţială de peste 700 °C;
218.1.2. uscate la soare timp de minimum 42 de zile la o temperatură medie de cel puţin 20 °C;
218.1.3. tratate cu acid, astfel încât pH-ul nucleului să fie menţinut la o valoare mai mică de şase timp de cel puţin o oră înainte de uscare;
218.2. pieile de rumegătoare de crescătorie, pieile de porc, pieile de păsări de curte şi pieile de vânat care provin din unităţi aflate sub controlul autorităţii competente şi incluse pe o listă de către aceasta şi care au fost supuse unuia dintre următoarele tratamente:
218.2.1. tratament cu alcaline pentru a atinge un pH al nucleului cu o valoare mai mare de 12, urmat de o sărare timp de cel puţin şapte zile;
218.2.2. uscare timp de cel puţin 42 de zile la o temperatură de cel puţin 20 °C;
218.2.3. tratament cu acid, astfel încât pH-ul nucleului să fie menţinut la o valoare mai mică de cinci timp de cel puţin o oră;
218.2.4. tratament alcalin menţinând un pH cu o valoare mai mare de 12, timp de cel puţin opt ore;
218.3. oasele, altele decât materialele cu risc specificat astfel cum sunt definite la subpct. 4.6 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024, pieile de rumegătoare de crescătorie, pieile de porc, pieile de păsări de curte, pieile de peşte şi pieile de vânat care au fost supuse oricărui alt tratament decât cele precizate la subpct. 218.1 sau 218.2 şi care provin din unităţi înregistrate sau autorizate în temeiul Legii nr.296/2017 privind cerinţele generale de igienă a produselor alimentare sau în conformitate cu prezentele Cerinţe.
219. În sensul prevederilor subpct. 218.2.1 şi 218.2.2, durata tratamentelor poate include timpul de transport.
220. Materiile prime tratate menţionate la pct.218 trebuie să fie obţinute:
220.1. de la rumegătoare domestice şi de crescătorie, porcine şi păsări de curte care au fost sacrificate într-un abator şi ale căror carcase au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma inspecţiilor ante mortem şi post mortem; sau
220.2. de la vânat ucis ale cărui carcase au fost considerate adecvate pentru consumul uman în urma inspecţiei post mortem.
221. Centrele de colectare şi tăbăcăriile pot, de asemenea, livra materii prime pentru producţia colagenului destinat consumului uman în cazul în care sunt autorizate în mod expres de către autoritatea competentă pentru aceasta şi respectă următoarele cerinţe:
221.1. dispun de spaţii de depozitare dotate cu podele tari şi pereţi netezi, uşor de curăţat şi de dezinfectat şi, după caz, echipate cu instalaţii frigorifice;
221.2. spaţiile de depozitare sunt păstrate în bună stare de întreţinere şi igienă, astfel încât să nu existe riscul contaminării materiilor prime;
221.3. în cazul în care materiile prime care nu respectă cerinţele prezentei secţiuni sunt depozitate şi/sau prelucrate în aceste spaţii, acestea sunt ţinute separat de materiile prime care respectă cerinţele din prezenta secţiune pe toată perioada recepţiei, a depozitării, a prelucrării şi a expedierii.
Secţiunea a 2-a
Transportul şi depozitarea materiilor prime
222. În locul mărcii de identificare prevăzute în anexa nr.1 secţiunea 1, materiile prime sunt însoţite în timpul transportului şi în momentul livrării la centrul de colectare, la tăbăcărie sau la unitatea de producţie a colagenului de un document care să indice unitatea de origine şi care să cuprindă informaţiile prevăzute de apendicele la prezenta anexă.
223. În timpul transportului şi al depozitării, materiile prime sunt refrigerate sau congelate, cu excepţia cazului în care prelucrarea acestora intervine în 24 de ore după plecare. Oasele degresate şi uscate sau oseina, pieile sărate, uscate şi cenuşărite şi pieile care au fost supuse unui tratament alcalin sau acid pot fi transportate şi depozitate la o temperatură ambiantă.
224. În conformitate cu prevederile Legii nr.82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar şi fără a aduce atingere condiţiilor stabilite la art.68 alin.(2) din aceeaşi lege, materiile prime utilizate pentru producţia de colagen destinat consumului uman, supuse certificării sănătăţii animale, trebuie transportate exclusiv direct către unitatea de destinaţie.
225. Trebuie să se ia toate măsurile de precauţie, inclusiv de eliminare în condiţii de siguranţă a subproduselor de origine animală, a deşeurilor, a materialului neutilizat sau în surplus, pentru a evita riscul răspândirii bolilor la animale.
Secţiunea a 3-a
Cerinţe care se aplică fabricării colagenului
226. Procesul de producţie a colagenului trebuie să garanteze că:
226.1. toate oasele de rumegătoare care provin de la animale născute, crescute sau sacrificate în ţări sau regiuni prezentând un risc de ESB controlat sau nedeterminat în conformitate cu pct.5-20 din Norma privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.713/2024, sunt supuse unui procedeu care garantează că toate oasele sunt fin măcinate, degresate cu apă fierbinte şi tratate cu acid clorhidric diluat (la o concentraţie minimă de 4% şi un pH<1,5) timp de cel puţin două zile; acest tratament trebuie să fie urmat de adaptarea pH-ului prin utilizarea unui tratament acid sau alcalin urmat, fie de:
226.1.1. una sau mai multe clătiri şi cel puţin unul dintre următoarele procedee:
226.1.1.1. filtrare;
226.1.1.2. măcinare;
226.1.1.3. extrudare; fie de
226.1.2. orice procedeu echivalent aprobat;
226.2. materiile prime altele decât cele menţionate la subpct. 226.1 sunt supuse unui tratament care constă în spălarea şi adaptarea pH-ului prin utilizarea unui tratament acid sau alcalin urmat, fie de:
226.2.1. una sau mai multe clătiri şi cel puţin unul dintre următoarele procedee:
226.2.1.1. filtrare;
226.2.1.2. măcinare;
226.2.1.3. extrudare; fie de
226.2.2. orice procedeu echivalent aprobat.
227. După ce a fost supus procedeului menţionat la pct.226, colagenul trebuie să fie supus unui proces de uscare.
228. Un operator din domeniul alimentar poate produce şi poate depozita în aceeaşi locaţie atât colagenul destinat consumului uman, cât şi colagenul care nu este destinat consumului uman, cu condiţia ca materiile prime şi procesul de producţie să fie în conformitate cu cerinţele aplicabile colagenului destinat consumului uman.
Secţiunea a 4-a
Cerinţe pentru produsele finite şi etichetare
229. Operatorii din domeniul alimentar trebuie să se asigure că limitele de reziduuri prevăzute în tabelul următor sunt respectate în colagen.
Tabelul 8
Limitele de reziduuri în colagen
| Reziduu | Limită |
| As | 1 ppm |
| Pb | 5 ppm |
| Cd | 0,5 ppm |
| Hg | 0,15 ppm |
| Cr | 10 ppm |
| Cu | 30 ppm |
| Zn | 50 ppm |
| SO2 (Farmacopeea Europeană, cea mai recentă ediţie) | 50 ppm |
| H2O2 (Farmacopeea Europeană, cea mai recentă ediţie) | 10 ppm |
230. Pe pachetele şi ambalajele care conţin colagen trebuie să fie aplicat textul “colagen propriu pentru consumul uman” şi să fie indicată data preparării.
Capitolul XV
PRODUSE ÎNALT RAFINATE
231. Operatorii din domeniul alimentar care fabrică produse înalt rafinate de origine animală trebuie să asigure faptul că tratarea materiilor prime utilizate elimină orice risc pentru sănătatea animală sau publică. Printre aceste produse se enumeră:
231.1. sulfatul de condroitină;
231.2. acidul hialuronic;
231.3. alte produse pe bază de cartilaje hidrolizate;
231.4. chitosanul;
231.5. glucozamina;
231.6. cheagul;
231.7. ihtiocolul;
231.8. aminoacizii aprobaţi ca aditivi alimentari;
231.9. aromatizanţii alimentari aprobaţi corespunzător;
231.10. derivaţii de grăsimi.
232. Materiile prime utilizate la fabricarea produselor înalt rafinate menţionate la pct.231 trebuie să fie derivate de la:
232.1. animale, inclusiv din penele acestora, care au fost sacrificate într-un abator şi a căror carne a fost constatată ca fiind adecvată consumului uman în urma inspecţiilor ante mortem şi post mortem; sau
232.2. produse pescăreşti care respectă pct.89-139; sau
232.3. grăsimi topite şi jumări conforme cu pct.191 şi 192 sau lână, în cazul în care aceste produse sunt supuse unuia dintre următoarele procese:
232.3.1. transesterificare sau hidroliză la temperaturi de cel puţin 200 °C, în condiţii de presiune corespunzătoare, timp de cel puţin 20 de minute (glicerol, acizi graşi şi esteri);
232.3.2. saponificare cu NaOH 12M:
232.3.2.1. într-un proces secvenţial la 95 °C timp de trei ore; sau
232.3.2.2. într-un proces continuu la 140°C, la o presiune de 2 bari (2 000 hPa), timp de opt minute; sau
232.4. hidrogenare la 160 °C, la o presiune de 12 bari (12 000 hPa), timp de 20 de minute;
232.5. părul uman nu este utilizat ca sursă pentru fabricarea aminoacizilor.
Anexa nr.3
la Cerinţele specifice de igienă care se
aplică alimentelor de origine animală
Model
DOCUMENT TIP
de însoţire a materiei prime destinate producerii gelatinei
sau colagenului destinat(e) consumului uman
Numărul documentului comercial: …
I. Identificarea materiei prime
Natura materiei prime: …
Specia animală: …
Tipul ambalajului: …
Numărul de ambalaje: …
Greutatea netă (kg): …
II. Originea materiei prime
Tipul, denumirea, adresa şi numărul autorizaţiei de aprobare/de înregistrare/speciale a unităţii de origine:
…
Numele şi adresa expeditorului: …
III. Destinaţia materiei prime
Tipul, denumirea, adresa şi numărul autorizaţiei de aprobare/de înregistrare/speciale a unităţii producătoare de destinaţie:
…
Numele şi adresa destinatarului: …
IV. Mijlocul de transport: …
Adoptat la …, la data de …
…
(Semnătura operatorului unităţii de origine sau a reprezentanţilor acesteia)
Anexa nr.4
la Cerinţele specifice de igienă care se
aplică alimentelor de origine animală
CONŢINUTUL DE CALCIU AL CĂRNII SEPARATE MECANIC
1. Conţinutul de calciu al cărnii separate mecanic, menţionat de Regulamentul (CE) nr.853/2004, trebuie să fie:
1.1. mai mic sau egal cu 0,1 % (= 100 mg/100 g sau 1 000 ppm) de produs proaspăt;
1.2. determinat printr-o metodă standardizată la nivel internaţional.
Anexa nr.5
la Cerinţele specifice de igienă care se
aplică alimentelor de origine animală
UTILIZAREA APEI CALDE RECICLATE
PENTRU ELIMINAREA CONTAMINĂRII MICROBIOLOGICE
DE SUPRAFAŢĂ A CARCASELOR
1. Operatorii din sectorul alimentar pot utiliza apa caldă reciclată pentru înlăturarea contaminării microbiologice de suprafaţă de pe carcase, cu respectarea condiţiilor de utilizare stabilite în prezenta anexă.
Partea I – Condiţiile de utilizare a apei calde reciclate pentru eliminarea contaminării microbiologice de suprafaţă a carcaselor
2. Apa utilizată trebuie să fie apă caldă reciclată obţinută prin încălzirea şi reciclarea apei potabile într-un sistem închis şi separat.
3. Apa reciclată trebuie să fie supusă:
3.1. unui regim de temperatură/durată minimă de încălzire înainte de aplicarea acesteia pe carcase, ceea ce trebuie să asigure respectarea parametrilor microbiologici pentru apa potabilă;
3.2. unui regim de reînnoire cu o frecvenţă corespunzătoare, inclusiv, dacă se asigură, eliminarea particulelor brute, filtrarea şi adăugarea de apă potabilă, ceea ce trebuie să asigure conformitatea cu parametrii chimici ai apei potabile.
4. Apa caldă reciclată trebuie să fie aplicată numai pe carcase întregi sau pe semicarcase de ungulate domestice şi de vânat de crescătorie, în condiţii controlate şi verificate.
5. Apa caldă reciclată nu trebuie aplicată pe carcase cu contaminare fecală vizibilă.
6. Aplicarea de apă caldă reciclată pe carcase nu trebuie să ducă la nicio modificare fizică ireversibilă a cărnii.
7. Aplicarea de apă caldă reciclată pe carcase trebuie să aibă loc înainte de introducerea carcaselor în incinta de răcire sau refrigerare.
8. Condiţiile de la pct.3 şi 4 trebuie să fie integrate în procedurile bazate pe principiile analizei riscurilor şi a punctelor critice de control (HACCP), inclusiv, cel puţin, criteriile stabilite în partea a II-a.
Partea a II-a – Criterii şi parametri de control HACCP minimi
9. Eşantionarea carcaselor în scopul evaluării conformităţii în sensul Cerinţelor privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.221/2009, trebuie efectuată înainte de aplicarea apei calde reciclate pe carcase.
10. Temperatura şi timpul minime de încălzire a apei reciclate înainte de aplicarea pe carcase trebuie să fie monitorizate continuu prin măsurători efectuate cu instrumente, documentate şi înregistrate.
11. Conformitatea apei reciclate aplicate pe carcase cu parametrii microbiologici şi chimici instituiţi pentru apa potabilă trebuie să fie verificată prin testarea periodică, documentată şi înregistrată a apei.
12. Conformitatea apei reciclate aplicate pe carcase cu parametrul indicator de Clostridium perfringens, stabilit pentru apa potabilă, trebuie să fie verificată prin testare periodică, documentată şi înregistrată.