BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr. 966 din 22.12.2020

cu privire la serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
22.12.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la serviciile prestate de către

Agenţia Servicii Publice

nr. 966  din  22.12.2020

 (în vigoare 31.01.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 372-382 art.1145 din 31.12.2020

* * *

Notă: Pe tot parcursul textului anexelor nr.1, nr.2 şi nr.3 la hotărâre, cuvintele "paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvântul "paşaport", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.398 din 29.07.2026, în vigoare 30.07.2026

Notă: Pe tot parcursul textului anexelor nr.1, nr.2 şi nr.3 la hotărâre, cuvintele "evidenţa populaţiei", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "evidenţa persoanelor", la forma gramaticală corespunzătoare; pe tot parcursul textului anexelor nr.2 şi nr.3 la hotărâre, cuvintele "Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Afacerilor Externe", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025

În temeiul art.32 alin.(4) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, şi al art.XXI alin.(2) lit.c) din Legea nr.173/2018 pentru modificarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.309-320, art.492), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Metodologia de calculare a tarifelor la serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice, conform anexei nr.1;

2) Nomenclatorul serviciilor prestate de către Agenţia Servicii Publice şi tarifele la acestea, conform anexei nr.2;

3) Categoriile serviciilor Agenţiei Servicii Publice prestate cu înlesniri, conform anexei nr.3;

4) Modificările ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului, conform anexei nr.4;

5) Lista hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului care se abrogă, conform anexei nr.5.

2. Se stabileşte că costurile ce ţin de prestarea serviciilor cu titlu gratuit sau cu tarif redus se vor acoperi din contul veniturilor Agenţiei Servicii Publice obţinute din prestarea serviciilor.

3. Agenţia Servicii Publice va asigura implementarea Nomenclatorului serviciilor prestate de către Agenţia Servicii Publice şi a tarifelor la acestea, aprobate prin prezenta hotărâre, pe etape, după cum urmează:

1) servicii informaţionale şi electronice - la expirarea a 2 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentei hotărâri;

2) servicii din domeniul examinării şi documentării conducătorilor de vehicule, servicii de livrare - la expirarea a 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentei hotărâri;

[Subpct.3) abrogat prin Hot.Guv. nr.130 din 13.03.2025, în vigoare 28.05.2025]

4) servicii din domeniul înmatriculării vehiculelor, confecţionării produselor din metal - la expirarea a 5 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentei hotărâri;

5) servicii din domeniul înregistrării şi evidenţei cetăţenilor Republicii Moldova, cercetărilor tehnico-ştiinţifice, confecţionării documentelor de stat, blanchetelor de evidenţă strictă şi simplă, ştampilelor şi sigiliilor, cartelelor de plastic - la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentei hotărâri.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.966/2020

METODOLOGIA

de calculare a tarifelor la serviciile prestate

de către Agenţia Servicii Publice

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezenta Metodologie reglementează structura, metoda de calculare, modul de ajustare a tarifelor pentru serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice, cu excepţia cazurilor expres prevăzute în actele normative, şi are la bază următoarele principii:

1) garantarea condiţiilor echitabile, rezonabile şi nediscriminatorii la prestarea serviciilor;

2) asigurarea stabilităţii financiare, eficienţei şi dezvoltării continue a entităţii.

2. În sensul prezentei Metodologii sunt utilizate următoarele noţiuni:

serviciu - serviciu cu caracter individual, prestat de către Agenţia Servicii Publice la cererea persoanei fizice sau juridice, în legătură cu realizarea, recunoaşterea, stabilirea, modificarea sau încetarea drepturilor, intereselor sau obligaţiilor legale ale solicitantului;

tarif - sumă percepută pentru prestarea unei unităţi de serviciu;

coeficient de majorare - factor numeric de majorare a tarifului, stabilit în funcţie de opţiunile de prestare a serviciului;

opţiuni de prestare a serviciului - opţiuni variabile de stabilire a tarifelor la serviciu în funcţie de specificul şi termenul de prestare al acestuia;

norma de timp - mărime a consumului timpului de muncă, stabilită pentru îndeplinirea unei acţiuni de către un salariat sau un grup de salariaţi cu calificarea respectivă, în anumite condiţii tehnico-organizatorice.

II. DETERMINAREA TARIFULUI

3. Tarifele pentru serviciile prestate se calculează conform formulei:

unde:

T(i) - tariful pentru prestarea serviciului, exprimat în lei (tabelul de calcul este prezentat în anexa nr.1);

Ct(i) - costul total al serviciului, exprimat în lei;

Mc - marja de contingenţă, exprimată în procente;

Mi - marja investiţională, exprimată în procente;

D - defalcări obligatorii în diverse fonduri, prevăzute de legislaţie.

4. Marja de contingenţă reprezintă valoarea relativă a variaţiei tarifelor, determinate de influenţa factorilor neprevăzuţi şi incerţi la momentul calculării tarifelor. Marja de contingenţă considerată la calcularea tarifelor constituie 10%.

5. Marja investiţională are menirea de a acumula mijloacele necesare pentru dezvoltarea adaptivă a registrelor de stat, modernizarea tehnologiilor de prestare a serviciilor, renovarea şi menţinerea infrastructurii. Marja investiţională se include în tarif în mărimea stabilită în calculul prezentat în tabelul din anexa nr.2 şi este determinată de necesităţile investiţionale care nu pot fi acoperite integral din suma anuală a amortizării imobilizărilor corporale şi necorporale pentru următorul an.

6. Tariful pentru prestarea serviciului calculat conform formulei (1) urmează să fie rotunjit până la numărul întreg de zeci de lei.

III. STRUCTURA COSTULUI SERVICIULUI

7. Structura costului serviciului cuprinde următoarele:

1) costuri directe;

2) costuri indirecte;

3) cheltuieli ale activităţii operaţionale.

8. Costuri directe sunt costurile care pot fi atribuite unui anumit serviciu în mod direct, fără calcule intermediare.

9. Costurile directe sunt compuse din:

1) costuri materiale directe;

2) costuri de personal directe;

3) alte costuri directe.

10. La costurile materiale directe se atribuie valoarea materialelor utilizate nemijlocit în procesul de fabricare a unui produs sau de prestare a unui serviciu.

11. Costurile de personal directe reprezintă remunerările, contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorie şi alte recompense aferente personalului încadrat nemijlocit în procesul de prestare a unui serviciu.

12. În componenţa altor costuri directe pot fi incluse serviciile cu caracter de producţie prestate de terţi.

13. Costuri indirecte sunt costurile care pot fi atribuite unui anumit serviciu doar după calculele intermediare de repartizare.

14. Cheltuielile activităţii operaţionale includ: cheltuielile de distribuţie, cheltuielile administrative şi alte cheltuieli ale activităţii operaţionale. Cheltuielile activităţii operaţionale se distribuie la toate serviciile prestate de instituţie.

15. Componenţa cheltuielilor activităţii operaţionale se determină în conformitate cu prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi se stabilesc în Politicile contabile ale Agenţiei Servicii Publice.

16. În componenţa tarifului serviciului nu se includ cheltuielile privind amenzile, penalităţile, despăgubirile pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei şi clauzelor contractuale, cheltuielile legate de filantropie şi sponsorizare.

IV. DETERMINAREA COSTULUI SERVICIULUI

17. Costul serviciului se determină conform formulei:

Ct(i) = Cd(i) + Ci(i) + Cao(i)                      (2),

unde:

Ct(i) - costul serviciului;

Cd(i) - costul direct al serviciului;

Ci(i) - costul indirect al serviciului;

Cao(i) - cheltuieli ale activităţii operaţionale.

Tabelul de calcul al costului serviciului este prezentat în anexa nr.3.

18. Costul direct al serviciului se compune din costuri de personal directe, costuri materiale directe şi alte costuri directe legate nemijlocit de prestarea serviciului.

Cd(i) = Cm(i) + Cp(i) + Ca(i)                      (3),

unde:

Cm(i) - costuri materiale directe utilizate nemijlocit la prestarea serviciului;

Cp(i) - costuri de personal directe, aferente serviciului;

Ca (i) - alte costuri directe ce ţin nemijlocit de prestarea serviciului.

19. Costurile materiale directe se calculează în baza normelor de consum al materialelor utilizate nemijlocit la prestarea serviciului şi a preţului acestora, determinat în baza preţurilor contractuale, inclusiv cheltuielile de transport, TVA şi taxele vamale sau, după caz, conform stocurilor de materiale la situaţia din 1 ianuarie a anului de gestiune.

20. Costurile cu personalul directe aferente serviciului includ:

1) salariul de bază al personalului încadrat nemijlocit în prestarea serviciului, determinat în baza normelor de timp necesare pentru prestarea serviciului, aprobate de Agenţia Servicii Publice şi a mărimii salariului de funcţie, stabilit în statele de personal, calculat conform formulei:

Cpb(i) = Nt(i) x Sf(i),               (4),

unde:

Cpb(i) - salariul de bază al personalului încadrat nemijlocit în prestarea serviciului public;

Nt(i) - norma de timp necesară pentru prestarea serviciului public, determinată în minute;

Sf(i ) - salariul de funcţie, stabilit în statele de personal, calculat în lei per minut la prestarea serviciului (lei/min.);

2) alte plăţi de stimulare şi compensare prevăzute în Codul muncii al Republicii Moldova nr.154/2003, Contractul colectiv de muncă şi Regulamentul cu privire la condiţiile de salarizare a angajaţilor Agenţiei Servicii Publice;

3) defalcări în bugetul asigurărilor sociale de stat şi în fondul asigurării obligatorii de asistenţă medicală conform cotelor şi ordinii de aplicare stabilite de legislaţie.

21. În cazul în care la efectuarea unei operaţii a procesului de prestare a serviciului participă specialişti cu diferite categorii de calificare, se va calcula salariul mediu al acestora.

22. Normele de timp necesare pentru prestarea serviciilor se determină conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.98/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de organizare a normării muncii în ramurile economiei naţionale şi Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003.

23. În cazul identificării unei variaţii a normei totale de timp pentru prestarea tuturor serviciilor peste valoarea balanţei anuale de timp cu peste 10%, norma de timp se supune unei verificări şi se ajustează, după caz, în modul corespunzător.

24. Costurile indirecte şi cheltuielile activităţii operaţionale se repartizează la serviciile în baza indicilor de repartizare, determinaţi conform Normelor interne privind modul de calculare a costului serviciului prestat, aprobate de către Consiliul Agenţiei Servicii Publice.

25. Baza de repartizare a costurilor indirecte sunt costurile de personal directe, iar baza de repartizare a cheltuielilor operaţionale este costul total de producţie, care include costurile directe şi indirecte.

V. STABILIREA OPŢIUNILOR SERVICIILOR

26. Pentru fiecare serviciu, Agenţia Servicii Publice poate stabili următoarele opţiuni:

1) opţiunea de bază presupune prestarea serviciului în regim normal de lucru, în conformitate cu procesele de lucru obişnuite, la un tarif echivalent cu cel obţinut prin formula (1);

2) opţiunea de urgenţă presupune prestarea serviciului în termen proxim, prin mobilizarea efortului prestatorului, şi are un tarif majorat;

3) opţiunea predilectă prevede prestarea serviciului conform cerinţelor individuale ale beneficiarului şi are un tarif majorat.

27. Tariful pentru prestarea serviciului conform opţiunii de urgenţă sau predilecte se calculează prin înmulţirea directă a tarifului respectiv, calculat conform formulei (1) din prezenta Metodologie, cu coeficientul de majorare, în funcţie de opţiune. Coeficienţii de majorare a tarifelor la serviciile, prestate conform opţiunii de urgenţă, sunt prezentaţi în anexa nr.4. Coeficienţii de majorare a tarifelor la confecţionarea şi eliberarea plăcilor de înmatriculare ce conţin numere de înmatriculare cu simboluri solicitate sunt prezentaţi în anexa nr.5.

28. Adăugător la opţiunile indicate în pct.26, pentru unele servicii poate fi stabilită opţiunea ce prevede prestarea serviciului în regim normal de deservire, combinat cu un tarif redus faţă de cel calculat conform formulei (1) sau cu titlu gratuit. Costurile suportate de către Agenţia Servicii Publice la prestarea serviciilor cu titlu gratuit sau cu tarif redus vor fi acoperite din contul veniturilor Agenţiei Servicii Publice obţinute din prestarea serviciilor.

În cazul atribuirii unor competenţe suplimentare cu privire la prestarea serviciilor cu titlu gratuit, în actul normativ se va indica sursa de finanţare a acestora.

VI. MODUL DE AJUSTARE A TARIFELOR

29. Tarifele pentru serviciile prestate de către Agenţia Servicii Publice se reevaluează o dată la 3 ani, având în vedere următorii factori:

1) la calcularea costurilor/cheltuielilor de personal - ajustarea salariului, stabilit conform legislaţiei;

2) la calcularea costurilor/cheltuielilor materiale şi al serviciilor - cursul valutar şi indicele preţurilor de consum.

[Anexa nr.4 completată prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

[Anexa nr.4 modificată prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

[Anexa nr.5 în redacţia Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.966/2020

NOMENCLATORUL SERVICIILOR

prestate de către Agenţia Servicii Publice şi tarifele la acestea

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.398 din 29.07.2026, în vigoare 30.08.2026]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.398 din 29.07.2026, în vigoare 30.07.2026]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 24.12.2025]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.646 din 18.09.2024, în vigoare 24.10.2024]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.56 din 24.01.2024, în vigoare 25.01.2024]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.846 din 01.11.2023, în vigoare 02.11.2023]

[Anexa nr.2 completată prin Hot.Guv. nr.33 din 25.01.2023, în vigoare 26.01.2023]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

[Anexa nr.1 în redacţia Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

[Anexa nr.1 modificată prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

[Anexa nr.4 în redacţia Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului nr.966/2020

CATEGORIILE SERVICIILOR

AGENŢIEI SERVICII PUBLICE PRESTATE CU ÎNLESNIRI

Secţiunea 1

Servicii din domeniul evidenţei şi înregistrării evidenţa persoanelor

1. Serviciile de stare civilă se prestează, în mod gratuit, următoarelor categorii de persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova:

1) persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie;

2) persoanelor care, potrivit cadrului normativ, au statut de veteran de război;

3) pensionarilor beneficiari de pensii pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii;

4) participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl;

5) victimelor reabilitate ale represiunilor politice din anii 1917-1990;

6) victimelor violenţei în familie, precum şi victimelor şi prezumatelor victime ale traficului de fiinţe umane, în baza demersului eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, de centrele specializate de asistenţă şi protecţie, de agenţiile şi structurile teritoriale de asistenţă socială sau de Ministerul Afacerilor Interne, la prestarea serviciilor de eliberare a extraselor de pe actele de stare civilă emise pe numele propriu, necesare pentru eliberarea cărţii de identitate sau a cărţii de identitate provizorii;

7) copiilor plasaţi într-un serviciu de plasament de tip familial;

8) copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, precum şi copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească;

9) persoanelor care se află la întreţinerea statului, plasate în serviciul de plasament de tip rezidenţial sau într-o instituţie socială medico-sanitară specializată;

10) persoanelor majore cu vârsta de până la 25 de ani, care nu deţin buletin de identitate sau carte de identitate şi care, la împlinirea vârstei de 18 ani, aveau statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau statut de copil rămas fără ocrotire părintească, în scopul de a obţine extrasul de pe actul de naştere (la prestarea serviciilor de înregistrare ulterioară, înscriere, certificare a faptelor sau evenimentelor de stare civilă, reconstituire, modificare/anulare a actului de naştere pe nume propriu, eliberare a extrasului de pe actul de naştere, eliberare a extrasului multilingv de pe actul de naştere).

Categoriile de persoane menţionate la prezentul punct beneficiază de înlesniri la prestarea serviciilor pe nume propriu, cu excepţia categoriilor de persoane indicate la subpunctele 8) şi 10) ale prezentului punct, care beneficiază de scutire inclusiv la serviciile de modificare a actelor de stare civilă şi de eliberare a documentelor de stare civilă pe numele părinţilor şi al altor ascendenţi în linie directă.

Categoriile de persoane menţionate la prezentul punct nu beneficiază de înlesniri la prestarea serviciilor “Organizarea ceremoniilor de oficiere solemnă a căsătoriilor”.

Cererea pentru prestarea serviciilor de stare civilă, în mod gratuit, se examinează în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv, cu excepţia:

1) cererii victimelor violenţei în familie, victimelor şi prezumatelor victime ale traficului de fiinţe umane, pentru obţinerea extraselor de pe actele de stare civilă pe numele propriu, necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, în baza demersului eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, de centrele specializate de asistenţă şi protecţie, de agenţiile şi structurile teritoriale de asistenţă socială sau Ministerul Afacerilor Interne, care se examinează în termen de până la 10 zile lucrătoare;

2) cererii reprezentantului legal sau a autorităţii tutelare teritoriale pentru obţinerea extraselor de pe actele de stare civilă necesare pentru eliberarea paşaportului pe numele copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească, copiilor cu dizabilităţi şi copiilor cu vârsta sub un an, care vor pleca la reabilitare, recuperare sau la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova, în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii sau în baza demersului instituţiei medicale, care se examinează în termen de până la 10 zile lucrătoare, cu excepţia cererii pentru obţinerea extraselor de pe actele de stare civilă, inclusiv a extraselor multilingve de pe actele de stare civilă, pe numele copiilor cu vârsta sub un an, internaţi în instituţia medicală respectivă, care necesită tratament medical urgent peste hotarele Republicii Moldova, care se examinează în termen de o zi lucrătoare;

3) cererii reprezentantului legal sau a autorităţii tutelare teritoriale, depuse în numele copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, precum şi al celor rămaşi temporar fără ocrotire părintească, în scopul obţinerii extrasului de pe actul de naştere, în baza confirmării de către instituţia medicală privind naşterea copilului şi existenţa informaţiilor necesare pentru înregistrarea naşterii, care se examinează în termen de până la 10 zile lucrătoare;

4) cererii de înregistrare a căsătoriei, în cazuri excepţionale, de pericol pentru viaţă pentru cel puţin unul dintre soţi, care se examinează în regim de urgenţă, în ziua stabilită în comun cu declaranţii, inclusiv în ziua adresării.

[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

2. Serviciile de eliberare a cărţii de identitate, la prima eliberare, se prestează în mod gratuit cetăţenilor Republicii Moldova care, anterior, nu au deţinut buletin de identitate, precum şi următoarelor categorii de persoane:

1) persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie, la schimbarea buletinului de identitate sau a cărţii de identitate, inclusiv a celor provizorii;

2) persoanelor care, potrivit cadrului normativ, au statut de veteran de război, la schimbarea buletinului de identitate sau a cărţii de identitate, o singură dată;

3) participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, la schimbarea buletinului de identitate sau a cărţii de identitate, o singură dată;

4) victimelor traficului de fiinţe umane care nu deţin buletin de identitate sau carte de identitate, în baza demersului eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau de structurile teritoriale de asistenţă socială sau de Ministerul Afacerilor Interne;

5) persoanelor care se află la întreţinerea statului, plasate în serviciu de plasament de tip rezidenţial sau într-o instituţie socială medico-sanitară specializată, la schimbarea buletinului de identitate sau a cărţii de identitate, inclusiv a celor provizorii, în cazul deteriorării, precum şi la declararea pierderii sau a furtului acestora;

6) donatorilor voluntari permanenţi de sânge şi/sau componente sangvine de categoria I, care au donat sânge şi/sau componente sangvine pe parcursul a cel puţin 5 ani consecutivi şi continuă această activitate, la schimbarea buletinului de identitate sau a cărţii de identitate, o singură dată;

7) persoanelor care sunt victime ale calamităţilor naturale, ale incendiilor sau ale altor dezastre şi care declară că, în urma producerii unor astfel de situaţii, buletinul de identitate sau cartea de identitate, inclusiv cele provizorii, ale acestora au fost pierdute, distruse sau deteriorate, în temeiul certificatului eliberat de administraţia publică locală.

În condiţiile prezentului punct, cu excepţia subpct. 5), noţiunea de schimbare a buletinului de identitate sau a cărţii de identitate, inclusiv a celor provizorii, nu prevede eliberarea cărţii de identitate în schimbul documentului valabil deteriorat, declarat pierdut sau furat.

În condiţiile subpct. 2), 3) şi 6), cartea de identitate se eliberează gratuit categoriilor respective de persoane dacă anterior acestea nu au beneficiat de înlesnirea respectivă la schimbarea buletinului de identitate, inclusiv electronic, pe buletin de identitate, inclusiv electronic.

Cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a cărţii de identitate în mod gratuit se examinează în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv.

Cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a cărţii de identitate, depusă de către cetăţeanul Republicii Moldova cu vârsta de peste 18 ani în perioada de o lună până la desfăşurarea scrutinului electoral, se examinează în termene rezonabile, dar nu mai târziu de două zile până la data stabilită pentru desfăşurarea scrutinului, indiferent de termenul de prestare solicitat.

În situaţia în care reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la un an, internat într-o instituţie medicală şi care necesită tratament medical urgent peste hotarele Republicii Moldova, nu deţine un paşaport valabil pentru a însoţi copilul şi niciun act de identitate de uz intern valabil, cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a cărţii de identitate pe numele acestuia se examinează în termen de până la o zi lucrătoare, cu achitarea tarifului stabilit pentru prestarea serviciului respectiv în termenul maximal, în baza demersului instituţiei medicale prevăzut la punctul 4 subpunctul 3).

[Pct.2 completat prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Pct.2 în redacţia Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

[Pct.2 completat prin Hot.Guv. nr.92 din 16.06.2021, în vigoare 18.06.2021]

3. Serviciile de eliberare a cărţii de identitate provizorii se prestează gratuit următoarelor categorii de persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova:

1) pensionarilor beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, în condiţiile Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, şi persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie, în cazul în care acestea nu dispun de documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, precum şi în cazul în care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă temporar;

2) persoanelor care, potrivit cadrului normativ, au statut de veteran de război, în cazul în care nu dispun de documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, o singură dată;

3) participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, în cazul în care nu dispun de documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, o singură dată;

4) la prima eliberare, persoanelor, indiferent de vârstă, care anterior nu au deţinut buletin de identitate, inclusiv electronic, în cazul în care nu dispun de documentele necesare pentru eliberarea primei cărţi de identitate, precum şi în cazul în care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă temporar;

5) persoanelor care renunţă la numărul de identificare de stat, la prima eliberare a cărţii de identitate provizorii;

6) persoanelor aflate la tratament prin constrângere, în arest preventiv sau sunt reţinute de organele de drept;

7) victimelor traficului de fiinţe umane, în cazul în care nu dispun de documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate, în baza demersului eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau de structurile teritoriale de asistenţă socială sau de Ministerul Afacerilor Interne;

8) cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care în ziua desfăşurării scrutinului electoral nu deţin niciun act de identitate necesar pentru exercitarea votului în condiţiile prevederilor legale din domeniul electoral;

9) persoanelor care sunt victime ale calamităţilor naturale, ale incendiilor sau ale altor dezastre şi care declară că, în urma producerii unor astfel de situaţii, buletinul de identitate sau cartea de identitate, inclusiv cele provizorii ale acestora au fost pierdute, distruse sau deteriorate, în temeiul certificatului eliberat de administraţia publică locală.

În condiţiile subpunctelor 2), 3) şi 5), cartea de identitate provizorie se eliberează gratuit persoanelor care anterior nu au beneficiat de această înlesnire la eliberarea buletinului de identitate provizoriu.

Cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a cărţii de identitate provizorii în mod gratuit se examinează în ziua adresării solicitantului.

[Pct.3 completat prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

4. Serviciile de eliberare a paşaportului se prestează, în mod gratuit, următoarelor categorii de persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova:

1) persoanelor cu dizabilitate severă sau accentuată şi pensionarilor beneficiari de pensii pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, care vor pleca la reabilitare sau la recuperare peste hotarele Republicii Moldova, în baza certificatului confirmativ eliberat de către structurile teritoriale de asistenţă socială cu cel mult 60 de zile înainte de eliberarea biletului gratuit pentru reabilitare sau recuperare peste hotarele Republicii Moldova, acordat în condiţiile Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi distribuire a biletelor de reabilitare/recuperare acordate pensionarilor şi beneficiarilor de alocaţii sociale de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.372/2010;

2) persoanelor cu dizabilitate severă sau accentuată şi pensionarilor beneficiari de pensii pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, care vor pleca la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova, în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii cu cel mult 60 de zile înainte de eliberarea trimiterii la tratament;

3) copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească, copiilor cu dizabilităţi şi copiilor cu vârsta sub 1 an, care vor pleca la reabilitare, recuperare sau la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova, în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii sau în baza demersului instituţiei medicale în cazul copiilor cu vârsta sub 1 an, internaţi în instituţia medicală respectivă care necesită tratament medical urgent peste hotarele Republicii Moldova;

4) copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească, şi copiilor cu dizabilităţi care vor pleca peste hotarele Republicii Moldova la studii conform acordului interguvernamental sau interministerial, în temeiul confirmării eliberate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

5) participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial.

Categoriile de persoane menţionate la subpct.1) şi 2) care declară pierderea sau furtul paşaportului aflat în termen de valabilitate sau prezintă paşaportul deteriorat aflat în termen de valabilitate nu beneficiază de gratuitate la eliberarea paşaportului nou, cu excepţia situaţiei în care termenul de valabilitate al paşaportului deteriorat, declarat pierdut sau furat, va expira în perioada de până la 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

Categoriile de persoane menţionate în prezentul punct beneficiază de gratuitate la eliberarea paşaportului numai în cazul în care nu deţin paşaport valabil sau termenul de valabilitate al acestuia expiră în perioada de până la 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

Cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a paşaportului în mod gratuit se examinează în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv, cu excepţia cererii pentru eliberarea paşaportului copiilor cu vârsta sub 1 an care vor pleca la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii sau în baza demersului instituţiei medicale, care se examinează în termen de până la 1 zi lucrătoare.

În situaţia în care reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la un an, internat în instituţia medicală care necesită tratament medical urgent peste hotarele Republicii Moldova, nu dispune de un paşaport valabil pentru a însoţi copilul, cererea pentru prestarea serviciului de eliberare a paşaportului pe numele acestuia se examinează în termen de până la o zi lucrătoare, cu achitarea tarifului stabilit pentru prestarea serviciului respectiv în termenul maximal, în baza demersului instituţiei medicale prevăzut la subpunctul 3).

[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

[Pct.5 abrogat prin Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

[Pct.5 completat prin Hot.Guv. nr.92 din 16.06.2021, în vigoare 18.06.2021]

6. Serviciile de înregistrare la domiciliu şi/sau la reşedinţă temporară şi serviciile de radiere din evidenţă se prestează în mod gratuit:

1) persoanelor în etate, persoanelor cu dizabilităţi, îngrijitorului persoanei cu dizabilităţi, membru al familiei al cărei venit lunar este mai mic decât un salariu mediu pe economie;

2) persoanelor aflate la tratament prin constrângere, internate sau primite spre îngrijire ori în plasament în instituţiile de asistenţă socială, în instituţiile medico-sanitare specializate (azile de bătrâni, centre de plasament, centre de reabilitare, centre comunitare multifuncţionale, instituţii psihoneurologice şi alte instituţii similare), în baza demersului instituţiei respective;

3) copiilor cu statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau cu statut de copil rămas fără ocrotire părintească, în baza demersului autorităţii tutelare teritoriale;

4) persoanelor condamnate la închisoare, care îşi ispăşesc pedeapsa în instituţiile penitenciare, în baza demersului instituţiei respective;

5) persoanelor defavorizate fără domiciliu, plasate temporar în centre sociale, în baza demersului instituţiei respective.

Serviciile de înregistrare iniţială la domiciliu şi/sau la reşedinţa temporară a copilului cu vârsta sub 14 ani, care nu deţine buletin de identitate sau carte de identitate, inclusiv provizorii, se prestează, în mod gratuit, din oficiu sau, după caz, la cererea reprezentantului legal.

[Pct.6 în redacţia Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

7. Serviciul de deplasare a oficiului mobil se prestează, în mod gratuit, în următoarele cazuri:

1) pentru prestarea serviciilor de stare civilă şi a serviciilor de eliberare a actelor de identitate ale cetăţeanului Republicii Moldova persoanelor imobilizate;

2) pentru prestarea serviciilor de stare civilă şi a serviciului de eliberare a paşaportului persoanei cu dizabilitate severă, care va pleca la reabilitare, recuperare sau la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova, în baza certificatului confirmativ eliberat de către structurile teritoriale de asistenţă socială sau în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii;

3) în instituţia medicală, pentru prestarea serviciilor de stare civilă şi a serviciului de eliberare a paşaportului copilului cu vârsta sub 1 an, care va pleca la tratament medical peste hotarele Republicii Moldova, în baza demersului eliberat de Ministerul Sănătăţii sau în baza demersului instituţiei medicale respective.

[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

8. Cererea pentru autorizarea emigrării a pensionarului beneficiar de pensie pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii sau a persoanei cu dizabilitate severă sau accentuată se examinează în termen de 10 zile lucrătoare, cu achitarea tarifului stabilit pentru prestarea serviciului respectiv în termenul maximal.

[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

81. Cererea pentru autorizarea emigrării a minorului care emigrează împreună cu cel puţin un părinte se examinează în mod gratuit.

[Pct.81 introdus prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

Secţiunea a 2-a

Servicii din domeniul documentării conducătorilor de vehicule

9. Serviciile de eliberare a permisului de conducere, inclusiv a celui provizoriu, se prestează, în mod gratuit, în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv, următoarelor categorii de persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova:

1) participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial;

2) persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie care au în posesie vehicule destinate deplasării/transportării acestora, beneficiind de facilităţile fiscale şi vamale la importul acestora, în conformitate cu legislaţia.

Secţiunea a 3-a

Servicii din domeniul înmatriculării vehiculelor

10. Serviciile de eliberare a certificatului de înmatriculare pentru vehicul, inclusiv a celui provizoriu, se prestează, în mod gratuit, în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv, următoarelor categorii de persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova:

1) participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial;

2) persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie care au în posesie vehicule destinate deplasării/transportării acestora, beneficiind de facilităţile fiscale şi vamale la importul acestora, în conformitate cu legislaţia;

3) persoanelor care au primit în mod gratuit vehicul pe linia asigurărilor sociale.

101. Serviciile de înmatriculare a vehiculelor, inclusiv în cazul transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, se prestează, cu o reducere de 50% din tariful stabilit (cu ajustarea tarifului redus până la numărul întreg de zeci de lei), în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv, următoarelor categorii de persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova:

1) participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial;

2) persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie care au în posesie vehicule destinate deplasării/transportării acestora, beneficiind de facilităţile fiscale şi vamale la importul acestora, în conformitate cu legislaţia;

3) persoanelor care au primit în mod gratuit vehicul pe linia asigurărilor sociale.

[Pct.101 introdus prin Hot.Guv. nr.646 din 18.09.2024, în vigoare 24.10.2024]

[Pct.11 abrogat prin Hot.Guv. nr.646 din 18.09.2024, în vigoare 24.10.2024]

Secţiunea a 4-a

Servicii din domeniul cadastrului

[Secţiunea a 4-a (pct.12-15) abrogată prin Hot.Guv. nr.130 din 13.03.2025, în vigoare 28.05.2025]

Secţiunea a 5-a

Servicii informaţionale

16. Serviciile de eliberare a informaţiei din resursele informaţionale de stat deţinute de Agenţia Servicii Publice, sub formă de document electronic sau prin asigurarea accesului la aceste resurse se prestează în condiţiile legii, în mod gratuit, autorităţilor publice şi altor categorii de persoane juridice şi fizice pentru care prestarea serviciilor informaţionale în mod gratuit este expres stabilită prin lege.

17. Serviciile de eliberare a extraselor din resursele informaţionale ale Agenţiei Servicii Publice se prestează în mod gratuit:

1) persoanelor cu dizabilitate severă, accentuată sau medie, precum şi pensionarilor beneficiari de pensii pentru limită de vârstă în condiţiile Legii nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, la cererea personală sau prin reprezentant împuternicit prin procură autentificată de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcţie ori prin împuternicire de reprezentare în baza semnăturii electronice, consemnată în Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice, în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv;

2) autorităţilor publice şi altor categorii de persoane juridice şi fizice pentru care prestarea serviciilor informaţionale în mod gratuit este expres stabilită prin lege.

[Pct.17 în redacţia Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 06.11.2025]

[Pct.17 completat prin Hot.Guv. nr.171 din 26.03.2025, în vigoare 31.03.2025]

[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.33 din 25.01.2023, în vigoare 26.01.2023]

171. Serviciile de eliberare a extraselor din resursele informaţionale ale Agenţiei Servicii Publice sub formă de document electronic, comandate prin intermediul unor aplicaţii web, se prestează cu reducere de 20 la sută din tariful stabilit, cu rotunjirea tarifului redus până la numărul întreg de zeci de lei.

Pentru serviciul de eliberare a extrasului sub formă de document electronic, comandat prin intermediul unor aplicaţii web şi generat automat, în regim de timp real, se aplică tariful redus stabilit pentru termenul maxim de prestare a serviciului respectiv.

[Pct.171 completat prin Hot.Guv. nr.846 din 01.11.2023, în vigoare 02.11.2023]

[Pct.171 introdus prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

172. Serviciile de eliberare a informaţiei din resursele informaţionale de stat deţinute de Agenţia Servicii Publice sub formă de document electronic reprezentanţilor mass-media se prestează în condiţiile legii, în termen de 5 zile lucrătoare, în mod gratuit.

[Pct.172 introdus prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

Secţiunea a 6-a

Servicii din domeniul confecţionării produselor

18. Serviciile de confecţionare şi personalizare a cărţilor de rezidenţă pentru apatrizi şi cetăţeni străini cu şedere provizorie în scop de muncă, în condiţiile art.431 alin.(1) şi (2) din Legea nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, se prestează în termen de 5 zile lucrătoare, cu achitarea tarifului stabilit pentru prestarea serviciului respectiv în termenul maximal.

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.18 completat prin Hot.Guv. nr.232 din 06.10.2021, în vigoare 01.11.2021]

[Pct.19 abrogat prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

191. Serviciile de confecţionare şi personalizare a cărţilor de rezidenţă pentru copiii apatrizi sau copiii cetăţeni străini care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova fără a fi însoţiţi de o persoană adultă responsabilă pentru ei prin lege, sau care au fost lăsaţi pe teritoriul Republicii Moldova fără un act juridic, se prestează gratuit, în termen de o zi lucrătoare.

[Pct.191 introdus prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

192. Serviciile de confecţionare şi personalizare a cărţilor de rezidenţă pentru cetăţenii Uniunii Europene şi pentru membrii de familie ai acestora, la solicitarea Inspectoratului General pentru Migraţie al Ministerului Afacerilor Interne, se prestează în termen de o zi lucrătoare, cu achitarea tarifului stabilit pentru prestarea serviciului de confecţionare şi personalizare a cărţilor de rezidenţă pentru cetăţenii străini, în termenul maximal.

[Pct.192 introdus prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

20. Serviciile de confecţionare şi personalizare a cărţilor de rezidenţă pentru apatrizi şi pentru cetăţenii străini cu şedere provizorie pentru victimele traficului de fiinţe umane şi pentru victimele violenţei în familie se prestează în mod gratuit, în termenul maximal stabilit pentru prestarea serviciului respectiv.

[Pct.20 modificat prin Hot.Guv. nr.707 din 05.11.2025, în vigoare 01.01.2026]

[Pct.20 introdus prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

Secţiunea a 7-a

Servicii din domeniul cercetărilor tehnico-ştiinţifice

21. Serviciile de cercetare tehnico-ştiinţifică a portretului se prestează, în mod gratuit, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, organelor procuraturii, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului Naţional Anticorupţie.

[Pct.21 introdus prin Hot.Guv. nr.569 din 27.07.2022, în vigoare 01.08.2022]

Secţiunea a 8-a

Servicii de licenţiere, de autorizare şi de certificare

[Secţiunea a 8-a introdusă prin Hot.Guv. nr.398 din 29.07.2026, în vigoare 30.08.2026]

22. Serviciile de deplasare a specialistului pentru verificarea respectării criteriilor minime de clasificare a structurii turistice la faţa locului, la solicitarea agropensiunii, se prestează cu o reducere de 50 % din tariful stabilit (cu ajustarea tarifului redus până la numărul întreg de zeci de lei).

[Pct.22 introdus prin Hot.Guv. nr.398 din 29.07.2026, în vigoare 30.08.2026]

Anexa nr.4

la Hotărârea Guvernului nr.966/2020

MODIFICĂRILE

ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului

1. La poziţia 4 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.724/2006 cu privire la veniturile colectate ale organizaţiilor subordonate Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.106-111, art.795), cu modificările ulterioare, se exclud următoarele subpoziţii:

2. Regulamentul privind acordarea de garanţii sociale donatorilor voluntari permanenţi de sânge şi/sau componente sanguine, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.970/2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.206-208, art.1080), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 7, litera e) se exclude;

2) punctul 71 se abrogă.

3. La punctul 124 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.125/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea actelor de identitate şi evidenţa locuitorilor Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.36-40, art.171), cu modificările ulterioare, propoziţia a doua se exclude.

4. Hotărârea Guvernului nr.210/2014 cu privire la acordarea înlesnirilor la eliberarea actelor de identitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.72-77, art.233), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 1, alineatul al doilea se exclude;

2) punctele 2 şi 3 se abrogă;

3) anexa nr.1 se abrogă.

Anexa nr.5

la Hotărârea Guvernului nr.966/2020

LISTA

hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului care se abrogă

1. Hotărârea Guvernului nr.770/2007 pentru aprobarea tarifelor la serviciile prestate de Întreprinderea de Stat "Cadastru" şi filialele acesteia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.98-102, art.814).

2. Hotărârea Guvernului nr.738/2008 pentru aprobarea Nomenclatorului şi tarifelor la serviciile prestate de către Serviciul Stare Civilă şi oficiile stare civilă, precum şi a Regulamentului cu privire la modul de formare şi direcţiile de utilizare a mijloacelor speciale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.112-114, art.739), cu modificările ulterioare.

3. Dispoziţia Guvernului nr.63-d/2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.115-117, art.506).

4. Hotărârea Guvernului nr.926/2010 cu privire la asigurarea cu buletin de identitate a persoanelor care au suferit de pe urma inundaţiilor din vara anului 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.200-201, art.1016).