BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 985 din 22.12.2020

cu privire la aprobarea Regulamentului privind condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru proiectele investiţionale de îmbunătăţiri funciare întru implementarea Programului de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.12.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea  Regulamentului privind  condiţiile şi procedura

de acordare a  subvenţiilor în avans pentru proiectele investiţionale de

îmbunătăţiri funciare întru implementarea Programului de îmbunătăţiri

funciare în scopul asigurării managementului durabil

al resurselor de sol pentru anii 2021-2025

nr. 985  din  22.12.2020

 (în vigoare 29.01.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 22-32 art. 33 din 29.01.2021

* * *

În temeiul art.5 lit.a) şi art.63 alin.(5) din Codul funciar al Republicii Moldova nr.22/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.93-95, art.137), cu modificările ulterioare, şi al art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

[Clauza de adoptare modificată prin Hot.Guv. nr.598 din 28.08.2024, în vigoare 07.03.2025]

1. Se aprobă Regulamentul privind condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru proiectele investiţionale de îmbunătăţiri funciare întru implementarea Programului de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025 (se anexează).

2. Alocarea anuală a mijloacelor financiare pentru finanţarea proiectelor investiţionale de îmbunătăţiri funciare din Programul de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025 se vor realiza conform Planului de acţiuni de realizare a acestora în limitele alocaţiilor aprobate anual prin legea bugetară anuală.

3. În caz de nevalorificare a resurselor financiare planificate pentru finanţarea proiectelor investiţionale de îmbunătăţiri funciare până la 1 octombrie a anului în derulare, acestea vor fi utilizate în conformitate cu condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural.

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.623 din 07.09.2022, în vigoare 09.09.2022]

5. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.691/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile şi procedurile de realizare a activităţilor de îmbunătăţiri funciare, protecţie, conservare şi sporire a fertilităţii solurilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.295-308, art.833).

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.985/2020

REGULAMENT

privind condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru

proiectele  investiţionale  de  îmbunătăţiri  funciare  întru  implementarea

Programului de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului

durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte măsurile, condiţiile şi procedurile de acordare a subvenţiilor în avans pentru:

1) activităţile ce ţin de prevenirea şi de combaterea eroziunii solului (eoliene şi hidrice) pe terenuri agricole afectate de eroziune de suprafaţă şi în adâncime;

2) activităţile ce ţin de ameliorarea chimică a solurilor pe terenuri agricole cu soluri salinizate-soloneţizate (semihidromorfe şi hidromorfe);

3) activităţi ce ţin de conservare şi de sporire a fertilităţii solurilor terenurilor agricole.

2. Prin alocarea mijloacelor financiare din Programul de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025 se urmăreşte atingerea obiectivelor stipulate în Planul de acţiuni privind implementarea Programului de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2024-2025, care sunt:

1) prevenirea şi combaterea eroziunii solului (eoliene şi hidrice) pe terenuri agricole afectate de eroziune de suprafaţă şi în adâncime;

2) ameliorarea chimică a solurilor pe terenuri agricole cu soluri salinizate-soloneţizate (semihidromorfe şi hidromorfe);

3) conservarea şi sporirea fertilităţii solurilor.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

3. În sensul prezentului Regulament se utilizează următoarele noţiuni:

cofinanţare – asigurare din partea solicitantului a surselor financiare proprii (costuri eligibile) necesare realizării proiectelor investiţionale;

degradarea solului – proces pedologic generat de acţiunea factorilor naturali şi antropici, cu impact negativ asupra funcţiilor solului, care conduce la micşorarea fertilităţii acestuia;

fertilitatea solului – totalitatea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului care asigură plantele, pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, cu elemente nutritive, apă şi aer, de care au nevoie pentru creşterea şi dezvoltarea lor în condiţiile satisfacerii şi celorlalţi factori de vegetaţie (factorii de mediu – căldură, lumină etc.);

instituţie implementatoare – structură organizaţională care este împuternicită să asigure implementarea politicilor statului în domeniul îmbunătăţirilor funciare, protecţiei, conservării şi sporirii fertilităţii solurilor;

îmbunătăţiri funciare – ansamblu de lucrări tehnice de amenajare şi ameliorare ale căror efecte se menţin pe o perioadă lungă în circuitul de utilizare, urmărind să pună în valoare solurile neproductive sau să sporească productivitatea unor soluri slab productive;

proiect investiţional – document de bază în care se descrie necesitatea efectuării investiţiilor, principalele caracteristici ale proiectului şi previziunea financiară a acestuia;

protecţia solului – sistem de măsuri juridice, organizatorice, economice, tehnologice şi de altă natură, prin care se urmăreşte utilizarea raţională a solurilor, cu luarea în considerare a pretabilităţii acestora şi evitarea acţiunilor care conduc la deteriorarea şi degradarea lor;

perimetru de ameliorare – toate terenurile degradate din cadrul perimetrului delimitat, indiferent de titularul dreptului de proprietate, a căror punere în valoare este necesară din punctul de vedere al protecţiei solului, al regimului apelor, al îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi al diversităţii biologice;

solicitant – persoană juridică/fizică sau unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi, care deţine teren în proprietate, posesie sau folosinţă, înregistrat în modul stabilit în registrele de publicitate, pe care urmează a fi implementat proiectul investiţional;

subvenţie în avans – sprijin financiar nerambursabil şi neimpozabil acordat în avans din mijloacele financiare pentru finanţarea proiectelor investiţionale de îmbunătăţiri funciare din Programul de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025;

soluri degradate – soluri care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de producţie sub acţiunea factorilor naturali şi antropici.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

[Pct.3 completat prin Hot.Guv. nr.623 din 07.09.2022, în vigoare 09.09.2022]

4. Prevederile prezentului Regulament se aplică pentru proiectele evaluate şi selectate în perioada 2024-2025.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

MĂSURI DE SPRIJIN FINANCIAR ŞI CONDIŢII DE ACORDARE A SUBVENŢIILOR ÎN AVANS

5. Prevederile prezentului Regulament se extind asupra proiectelor investiţionale de îmbunătăţiri funciare ce cuprind activităţi pentru atingerea obiectivelor Planului de acţiuni privind implementarea Programului de îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol pentru anii 2024-2025 conform anexei nr.2.

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.5 completat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

Secţiunea 1

Măsura nr.1. Aplicarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solului

6. Domeniul de acţiune: se propune ca subvenţia în avans în cadrul prezentei măsuri să fie acordată pentru cofinanţarea proiectelor investiţionale de implementare a măsurilor şi a activităţilor ce ţin de prevenirea şi combaterea eroziunii solului (eoliene şi hidrice) pe terenuri agricole afectate de eroziune de suprafaţă şi în adâncime, cum ar fi: "Proiecte ce cuprind măsuri, lucrări hidrotehnice şi fitoameliorative pe terenurile afectate de ravene."

7. Subvenţia în avans se acordă în următoarele condiţii:

1) solicitantul este persoană juridică/fizică sau unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi, care deţine legal teren în proprietate, posesie sau folosinţă pe perioada de implementare a proiectului şi 3 ani după realizarea investiţiei, înregistrat în registrele de publicitate, pe care urmează a fi implementat proiectul investiţional;

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

3) proiectul se implementează într-o unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi;

4) proiectul de execuţie este avizat pozitiv de o instituţie de cercetări de profil şi are un deviz de cheltuieli;

41) activitatea planificată a fost supusă procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în condiţiile Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului şi există o decizie a evaluării prealabile de mediu, un acord de mediu sau o concluzie a evaluării biodiversităţii emise asupra acesteia, în cazul în care măsurile şi tipurile de lucrări cad sub incidenţa pct.10 lit.g) şi pct.11 lit.k) din anexa nr.2 la Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;

5) mărimea subvenţiei acordate unui beneficiar în cadrul prezentei măsuri nu va depăşi valoarea de 800000 de lei;

6) perioada de implementare a proiectului (darea în exploatare a obiectului (realizarea investiţiei)) nu depăşeşte 24 de luni de la data semnării cu Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (în continuare – Agenţie) a contractului de acordare a subvenţiei în avans;

7) contribuţia financiară a solicitantului reprezintă cel puţin 20% din costul total al proiectului investiţional;

8) solicitantul depune un singur proiect pentru măsura respectivă pe parcursul perioadei de implementare conform prezentului Regulament;

9) se asigură durabilitatea proiectului subvenţionat pe parcursul a 3 ani după darea în exploatare a obiectului (realizarea investiţiei);

10) la momentul depunerii cererii de solicitare a subvenţiei în avans, solicitantul nu are restanţe la achitarea impozitelor şi a taxelor faţă de bugetul public naţional;

11) în cazul în care documentaţia de proiect prevede realizarea unor construcţii sau instalaţii, solicitantul trebuie să deţină actele permisive necesare pentru efectuarea investiţiei obţinute în conformitate cu Legea nr.163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, care prevede activitatea planificată ce a fost supusă procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în condiţiile Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului şi există o decizie a evaluării prealabile de mediu, un acord de mediu şi o concluzie a evaluării biodiversităţii emise asupra acesteia, în cazul în care măsurile şi tipurile de lucrări cad sub incidenţa pct.10 lit.g) şi pct.11 lit.k) din anexa nr.2 la Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;

12) în cazul în care proiectul de îmbunătăţiri funciare conţine măsuri şi/sau activităţi ce ţin de reabilitarea fâşiilor forestiere, acesta se va coordona cu autoritatea administrativă din subordinea organului central de mediu al administraţiei publice, abilitată să asigure implementarea politicii de stat în domeniile silviculturii şi cinegeticii.

[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

8. Dosarul depus pentru obţinerea subvenţiilor în avans include următoarele documente:

1) cererea de solicitare a subvenţiei în avans;

2) proiectul (planul de afaceri) elaborat pentru o perioadă de până la 5 ani, care să demonstreze fezabilitatea proiectului investiţional;

3) dovada capacităţii de cofinanţare în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional (pentru persoane fizice şi juridice);

4) copia avizului la proiectul de execuţie emis de către o instituţie de cercetare de profil;

5) declaraţia pe proprie răspundere privind veridicitatea informaţiilor şi a documentelor prezentate;

6) în cazul implicării bunurilor, inclusiv terenuri ce reprezintă proprietate publică, copia deciziei consiliului local privind:

a) aprobarea proiectului investiţional;

b) dovada capacităţii de cofinanţare în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional;

c) împuternicirea primarului sau a persoanei responsabile în modul stabilit, pentru a depune cererea de proiect investiţional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenţiei în avans şi alte acte necesare;

7) documentaţia de proiect şi devizul de cheltuieli elaborat pentru investiţia solicitată;

8) în cazul în care documentaţia de proiect prevede construcţia unor edificii capitale, copia deciziei evaluării prealabile de mediu, a acordului de mediu, a concluziei evaluării biodiversităţii emise de Agenţia de Mediu în conformitate cu Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului.

[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

9. La finalizarea implementării proiectului, solicitantul asigură prezentarea următoarelor documente:

1) copia procesului-verbal de executare a lucrărilor, cu anexarea devizului de cheltuieli descifrat pentru materialele utilizate, serviciile de montare şi instalare;

2) în cazul în care proiectul dispune de construcţii sau instalaţii, se anexează copia procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor;

3) actele primare contabile (copiile facturilor fiscale/declaraţiilor vamale, invoice-urilor) sau alte instrumente de plată admise pe teritoriul Republicii Moldova care nu contravin cadrului legal.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

Secţiunea a 2-a

Măsura nr.2. Aplicarea măsurilor de ameliorare

chimică/organică a solurilor

[Denumirea măsurii 2 în redacţia Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

10. Domeniul de acţiune: se propune ca subvenţia în avans în cadrul prezentei măsuri să fie acordată pentru cofinanţarea proiectelor investiţionale de implementare a măsurilor şi a activităţilor ce ţin de ameliorarea chimică/organică a solurilor pe terenuri agricole cu soluri salinizate-soloneţizate (semihidromorfe şi hidromorfe), cum ar fi: "Proiecte ce conţin măsuri, lucrări de ameliorare chimică a solurilor saraturate (alcalice)."

[Pct.10 completat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

11. Subvenţia în avans se acordă în următoarele condiţii:

1) solicitantul este persoană juridică/fizică sau unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi, care deţine legal teren în proprietate, posesie sau folosinţă, pe perioada de implementare a proiectului şi 3 ani după realizarea investiţiei, înregistrat în registrele de publicitate, pe care urmează a fi implementat proiectul investiţional;

2) în cazul proprietăţilor private deţinute, acestea trebuie să fie lipsite de orice obligaţii sau garanţii financiare faţă de stat sau terţi, cu excepţia cazului în care datoria reprezintă un împrumut destinat exclusiv finanţării investiţiei;

3) proiectul se implementează într-o unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi;

4) proiectul de execuţie este avizat pozitiv de o instituţie de cercetări de profil şi are un deviz de cheltuieli;

5) mărimea subvenţiei acordate unui beneficiar în cadrul prezentei măsuri nu va depăşi valoarea de 800000 de lei;

6) perioada de implementare a proiectului (darea în exploatare a obiectului (realizarea investiţiei)) nu depăşeşte 24 de luni de la data semnării cu Agenţia a contractului de acordare a subvenţiei în avans;

7) contribuţia financiară a solicitantului reprezintă cel puţin 20% din costul total al proiectului investiţional;

8) solicitantul depune un singur proiect pentru măsura respectivă pe parcursul perioadei de implementare conform prezentului Regulament;

9) la momentul depunerii cererii de solicitare a subvenţiei în avans, solicitantul nu are restanţe la achitarea impozitelor şi a taxelor faţă de bugetul public naţional;

10) se asigură durabilitatea proiectului subvenţionat pe parcursul a 3 ani după darea în exploatare a obiectului (realizarea investiţiei);

11) solicitantul deţine avizele şi autorizaţiile necesare pentru efectuarea investiţiei şi respectă cerinţele specifice de mediu asociate investiţiei, conform tipurilor de lucrări ce cad sub incidenţa pct.10 lit.g) şi pct.11 lit.k) din anexa nr.2 la Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;

111) activitatea planificată a fost supusă procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, în condiţiile Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului, şi există o decizie a evaluării prealabile de mediu, un acord de mediu sau o concluzie a evaluării biodiversităţii emise asupra acesteia, după tipurile de lucrări ce cad sub incidenţa pct.10 lit.g) şi pct.11 lit.k) din anexa nr.2 la Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;

[Subpct.12) abrogat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

12. Dosarul de aplicare pentru obţinerea subvenţiilor în avans include următoarele documente:

1) cererea de solicitare a subvenţiei în avans;

2) proiectul (planul de afaceri) elaborat pentru o perioadă de până la 5 ani, care să demonstreze fezabilitatea proiectului investiţional;

3) copia avizului la proiectul de execuţie emis de către o instituţie de cercetare de profil;

4) dovada capacităţii de cofinanţare în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional;

5) declaraţia pe proprie răspundere privind veridicitatea informaţiilor şi a documentelor prezentate;

6) în cazul implicării bunurilor, inclusiv terenuri ce reprezintă proprietate publică, copia deciziei consiliului local privind:

a) aprobarea proiectului investiţional;

b) dovada capacităţii de cofinanţare în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional;

c) împuternicirea primarului sau a persoanei responsabile în modul stabilit, pentru a depune cererea de proiect investiţional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenţiei în avans şi alte acte necesare;

7) documentaţia de proiect şi devizul de cheltuieli elaborat pentru investiţia solicitată.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.12 completat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

13. La finalizarea implementării proiectului, solicitantul asigură prezentarea următoarelor documente:

1) copia procesului-verbal de executare a lucrărilor, cu anexarea devizului de cheltuieli descifrat pentru materialele utilizate, serviciile de montare şi instalare;

2) în cazul în care proiectul dispune de construcţii sau instalaţii, se anexează copia procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor;

3) actele primare contabile (copiile facturilor fiscale/declaraţiilor vamale, invoice-urilor) sau alte instrumente de plată admise pe teritoriul Republicii Moldova.

[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

Secţiunea a 3-a

Măsura nr.3. Aplicarea măsurilor de conservare şi sporire a fertilităţii solurilor

14. Domeniul de acţiune: se propune ca subvenţia în avans în cadrul prezentei măsuri să fie acordată pentru cofinanţarea proiectelor investiţionale de implementare a măsurilor, activităţilor ce ţin de conservare şi de sporire a fertilităţii solurilor terenurilor agricole, cum ar fi: "Proiecte ce conţin măsuri, lucrări de protecţie a solului în cadrul practicilor agricole."

15. Subvenţia în avans este acordată persoanelor juridice/fizice sau unităţilor administrativ-teritorială de nivelul întâi, care deţin teren legal în proprietate, posesie sau folosinţă, pe perioada de implementare a proiectului şi 5 ani după realizarea investiţiei, înregistrat în registrele de publicitate, pe care urmează să aplice măsuri de conservare şi de sporire a fertilităţii solurilor terenurilor agricole conform proiectului investiţional şi (planul de afaceri) elaborat pentru o perioadă de până la 3 ani sau pe perioada rotaţiei depline a culturilor în asolament.

[Pct.15 completat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

16. Subvenţia în avans se acordă în următoarele condiţii:

1) proiectul se implementează într-o unitate administrativ-teritorială de nivelul întâi;

2) proiectul de execuţie este avizat pozitiv de o instituţie de cercetări de profil şi are un deviz de cheltuieli;

3) perioada de implementare a proiectului (darea în exploatare a obiectului (realizarea investiţiei)) nu depăşeşte 24 de luni de la data semnării cu Agenţia a contractului de acordare a subvenţiei în avans;

4) mărimea subvenţiei acordate unui beneficiar în cadrul prezentei măsuri nu va depăşi valoarea de 800000 de lei;

5) contribuţia financiară a beneficiarului de subvenţie reprezintă cel puţin 20% din costul total al proiectului investiţional;

51) activitatea planificată a fost supusă procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în condiţiile Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului şi există o decizie a evaluării prealabile de mediu, un acord de mediu sau o concluzie a evaluării biodiversităţii emise asupra acesteia;

6) ca urmare a realizării proiectului, solicitantul se angajează să respecte toate standardele naţionale relevante privind protecţia mediului, reglementările ce ţin de efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, protecţie, conservare şi sporire a fertilităţii solurilor;

7) la momentul depunerii cererii de solicitare a subvenţiei în avans, solicitantul nu are restanţe la achitarea impozitelor şi a taxelor faţă de bugetul public naţional;

8) solicitantul deţine documente ce atestă competenţele profesionale relevante în domeniul pentru care solicită sprijin financiar sau dispune de un contract de colaborare cu instituţiile de cercetări de profil pe perioada implementării proiectului;

[Subpct.9) abrogat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

10) solicitantul de subvenţii se obligă să asigure menţinerea funcţionalităţii obiectului investiţiei şi să păstreze toate evidenţele contabile în decurs de 3 ani de la data dării în exploatare a obiectului/sau a rotaţiei depline a culturilor în asolament;

11) în etapa implementării, proiectul investiţional nu constituie obiect de finanţare nerambursabilă în cadrul altor programe finanţate din bugetul de stat sau din sursele partenerilor de dezvoltare;

12) la momentul depunerii cererii de solicitare a subvenţiei în avans, solicitantul nu are restanţe la achitarea impozitelor şi a taxelor faţă de bugetul public naţional.

[Pct.16 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

17. Dosarul de aplicare pentru obţinerea subvenţiilor în avans include următoarele documente:

1) cererea de solicitare a subvenţiei în avans;

2) proiectul (planul de afaceri) elaborat pentru o perioadă de până la 3 ani sau pe perioada rotaţiei depline a culturilor în asolament, care să demonstreze fezabilitatea proiectului investiţional;

3) copia avizului la proiectul de execuţie emis de către o instituţie de cercetare de profil;

4) dovada capacităţii de cofinanţare în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional;

5) declaraţia pe proprie răspundere privind veridicitatea informaţiilor şi a documentelor prezentate;

6) în cazul implicării bunurilor, inclusiv terenuri ce reprezintă proprietate publică, copia deciziei consiliului local privind:

a) aprobarea proiectului investiţional;

b) dovada capacităţii de cofinanţare în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional;

c) împuternicirea primarului sau a persoanei responsabile în modul stabilit, pentru a depune cererea de proiect investiţional, cu dreptul de a semna contractul de acordare a subvenţiei în avans şi alte acte necesare;

7) copia extrasului din Registrul persoanelor juridice, iar în cazul gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri), copia certificatului de înregistrare, cu anexarea declaraţiei de constituire;

8) solicitantul confirmă angajamentele privind disponibilitatea cofinanţării a cel puţin 20% din valoarea costurilor eligibile ale proiectului investiţional;

9) copia actelor ce atestă dreptul de proprietate/posesie/folosinţă a bunurilor imobile pentru care se efectuează investiţia;

10) documentaţia de proiect şi devizul de cheltuieli elaborate pentru investiţia solicitată;

11) în cazul în care documentaţia de proiect prevede construcţia unor edificii capitale, copia deciziei evaluării prealabile de mediu, a acordului de mediu, a concluziei evaluării biodiversităţii emise de Agenţia de Mediu în conformitate cu Legea nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului.

[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.17 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

18. La finalizarea implementării proiectului, solicitantul asigură prezentarea următoarelor documente:

1) copia procesului-verbal de executare a lucrărilor, cu anexarea devizului de cheltuieli descifrat pentru materialele utilizate, serviciile de montare şi instalare;

2) în cazul în care proiectul dispune de construcţii sau instalaţii, se anexează copia procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor;

3) actele primare contabile (copiile facturilor fiscale/declaraţiilor vamale, invoice-urilor).

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

CONDIŢII FINANCIARE, COSTURI ŞI BUNURI NEELIGIBILE

Secţiunea 1

Costurile şi bunurile neeligibile

19. Nu sunt eligibile pentru subvenţionare următoarele costuri şi bunuri la solicitarea subvenţiei în avans:

1) achiziţionarea de bunuri de la persoane/întreprinderi afiliate, cu excepţia materialului semincer şi/sau săditor, înregistrate conform legislaţiei ca producător de seminţe şi/sau ca material săditor;

11) achiziţionarea serviciilor de la persoane/întreprinderi afiliate, cu excepţia lucrărilor efectuate în mod individual de către beneficiar, în baza costurilor elaborate de către Academia de Studii Economice din Moldova şi conform actelor contabile care denotă efectuarea lucrărilor individuale;

2) achiziţionarea de bunuri second hand;

3) taxa pe valoarea adăugată;

4) comisioanele bancare, costurile garanţiilor bancare şi cheltuielile similare;

5) costurile de schimb valutar, taxele şi pierderile ocazionate de schimburile valutare;

6) procurarea de bunuri imobile;

[Subpct.7) abrogat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

8) cheltuielile vamale;

9) achitările efectuate în cadrul operaţiunilor de schimb al mărfurilor (barterul), al operaţiunii de compensare şi al contractelor de cesiune, precum şi prin intermediul întreprinderilor înregistrate în zonele off-shore;

10) operaţiunile de întreţinere curentă, costurile de amortizare şi închiriere;

[Subpct.11) abrogat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

12) costurile pentru obţinerea actelor permisive;

13) costurile (cheltuielile) suportate până la încheierea contractului de acordare a subvenţiei în avans dintre beneficiar şi Agenţie.

[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

Secţiunea a 2-a

Condiţii financiare

20. Subvenţia în avans se acordă în baza contractului de acordare a subvenţiei în avans, semnat între Agenţie şi beneficiar, după aprobarea proiectului investiţional de către Comisia de evaluare şi selectare (în continuare – Comisie), în două tranşe. Valoarea subvenţiei constituie 80% din valoarea proiectului eligibil – pentru măsurile nr.1, nr.2 şi nr.3.

[Pct.20 completat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.21 abrogat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

22. Beneficiarii selectaţi pentru semnarea contractului de acordare a subvenţiei în avans au obligativitatea să achiziţioneze utilaje, echipamente şi materiale de construcţie în condiţii de piaţă de la furnizorii/producătorii de bunuri şi/sau servicii eligibile în cadrul proiectului investiţional.

23. Subvenţia în avans se transferă în contul nou deschis la trezorerie pentru unitatea administrativ-teritorială de nivelul întâi, prin intermediul primăriei, iar pentru persoana juridică şi persoana fizică – în contul propriu.

[Pct.23 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

24. Se interzic decontările efectuate de către beneficiar pentru alte bunuri, lucrări sau servicii decât cele acceptate în cadrul proiectului investiţional, inclusiv efectuarea lucrărilor până la semnarea contractului de acordare a subvenţiei în avans cu Agenţia, cu excepţia celor ce ţin de elaborarea documentaţiei de proiect de valorificare a investiţiei, de evaluare a impactului asupra mediului, dar nu mai mult de 20% din valoarea proiectului investiţional.

[Pct.24 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

PROCESUL DE RECEPŢIONARE, EVALUARE

ŞI ACORDARE A SUBVENŢIILOR ÎN AVANS

Secţiunea 1

Procedura de anunţare a apelului de depunere a cererilor

25. Depunerea dosarelor de solicitare a subvenţiei în avans are loc în cadrul apelurilor anunţate de către instituţia implementatoare, prin ordin al directorului general.

26. Ordinul privind apelul de depunere a dosarelor include măsuri care fac obiectul apelului, termenul-limită pentru depunerea dosarelor şi alte cerinţe.

27. Perioada în baza fiecărui apel de depunere a dosarelor nu poate fi mai mică de 30 de zile lucrătoare.

[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.623 din 07.09.2022, în vigoare 09.09.2022]

28. Ordinul privind apelul de depunere a dosarelor este publicat pe paginile web oficiale ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Agenţiei şi Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.623 din 07.09.2022, în vigoare 09.09.2022]

281. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va elabora şi va aproba fişa tehnologică cu costul estimativ al lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pentru fiecare măsură din prezentul Regulament.

[Pct.281 introdus prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

Secţiunea a 2-a

Procedura de depunere a dosarelor de solicitarea subvenţiei în avans

29. Cererea de solicitare a subvenţiei în avans este depusă de către solicitant la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, pe suport de hârtie sau în format electronic, pe adresa de e-mail: cancelaria@anif.gov.md.

[Pct.29 în redacţia Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.29 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

30. Cererea de solicitare a subvenţiei în avans se depune împreună cu documentaţia de proiect/planul de afaceri şi cu documentele aferente măsurilor pentru care se planifică a fi efectuată investiţia. În cazul în care se depune fizic, dosarul se înregistrează se înregistrează sigilat, şnuruit şi paginat, pentru a nu permite separarea/înlocuirea documentelor. Fiecare pagină conţine semnătura şi ştampila Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, iar documentele prezentate în copii sunt contrapuse cu originalul, fiindu-le aplicată ştampila "corespunde originalului".

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.30 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

31. La depunerea cererii de solicitare a subvenţiei în avans, pe suport de hârtie şi/sau în format electronic, solicitantul primeşte confirmarea în termen de două zile lucrătoare, care atestă recepţionarea cererii de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.31 în redacţia Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.31 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

311. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare va asigura:

1) înregistrarea cererilor în baza de date a Agenţiei;

2) contrapunerea actelor depuse în copie cu originalele acestora;

3) verificarea completitudinii cererii de solicitare a subvenţiei în avans, precum şi a actelor depuse de solicitant.

[Pct.311 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.311 introdus prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

[Pct.32,33 abrogate prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.32,33 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

[Pct.34 abrogat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

35. Solicitantul poate depune o cerere nouă în cadrul apelului următor, în cazul în care nu a întrunit condiţiile necesare şi în termenele stabilite a fost declarat neeligibil în cadrul apelului precedent lansat de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.35 în redacţia Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

36. Procedura detaliată de verificare preliminară a dosarelor este descrisă în manualele de proceduri aprobate de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.36 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.37 abrogat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

38. Modelul cererii de solicitare a subvenţiei în avans, al proiectului/planului de afaceri, al declaraţiei pe propria răspundere privind veridicitatea informaţiilor şi a documentelor prezentate se aprobă prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.38 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

Secţiunea a 3-a

Procedura de evaluare preliminară a proiectelor

39. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare este responsabilă de examinarea dosarelor depuse în termen de 20 de zile de la recepţionarea acestora, conform următoarelor etape:

1) controlul administrativ al dosarului, care include verificarea completitudinii, veridicităţii datelor prezentate şi verificarea eligibilităţii cererilor de solicitare a subvenţiei în avans;

2) verificarea fizică, cu deplasarea angajatului la locul unde va fi efectuată investiţia, pentru a confirma datele din dosar.

[Pct.39 completat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.39 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

391. Procedura detaliată de verificare preliminară a dosarelor este descrisă în manualele de proceduri aprobate de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.391 introdus prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

40. În cazul în care solicitantul nu se conformează cerinţelor din notificare în termenele stabilite, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, decide asupra cererii examinate şi întocmeşte actul administrativ care va fi adus la cunoştinţă solicitantului prin scrisoare recomandată (neexaminarea şi restituirea cererii/respingere).

[Pct.40 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

401 . Solicitantul poate depune o cerere nouă în cadrul apelului în derulare sau în cadrul apelului următor, în cazul în care nu a întrunit condiţiile necesare/nu s-a conformat cerinţelor din notificare, întocmită de reprezentantul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare în termenele stabilite/a fost declarat neeligibil în cadrul apelului precedent.

[Pct.401 introdus prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

41. Subdiviziunea din cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, responsabilă de asigurarea procesului de evaluare finală a proiectelor investiţionale de îmbunătăţiri funciare stimulate din contul bugetului de stat, transmite Comisiei dosarele evaluate preliminar, cu avizele pozitive pentru evaluarea finală.

[Pct.41 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

Secţiunea a 4-a

Procedura de evaluare a proiectelor

42. Evaluarea şi selectarea finală a proiectelor investiţionale care îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi au fost evaluate pozitiv la evaluarea preliminară de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare se realizează în termen de 10 zile lucrătoare de către o comisie care este formată din cinci membri: un director adjunct, doi specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (care îndeplinesc şi funcţia de secretariat), un reprezentant al Institutului Naţional de Cercetări Aplicative în Agricultură şi Medicină Veterinară, un reprezentant al Agenţiei. Suplimentar, în procesul de evaluare pot fi atraşi reprezentanţi ai instituţiilor de cercetări de profil, în funcţie de specificul investiţiilor.

[Pct.42 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Pct.42 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

[Pct.42 modificat prin Hot.Guv. nr.623 din 07.09.2022, în vigoare 09.09.2022]

43. Componenţa nominală a Comisiei, precum şi regulamentul de funcţionare a acesteia se aprobă de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.43 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

44. Cererile (proiectele investiţionale) de acordare a subvenţiei în avans se supun evaluării de către Comisie din punctul de vedere al atingerii indicatorilor de performanţă, conform obiectivelor proiectului investiţional, prin atribuirea punctajului (minimum 70 de puncte şi maximum 155 de puncte).

[Pct.44 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

45. Selectarea proiectelor se efectuează în ordinea descrescătoare a punctajului de evaluare în cadrul mijloacelor financiare disponibile şi în conformitate cu criteriile stabilite în anexa la Regulament.

46. În cazul proiectelor cu acelaşi punctaj, departajarea acestora se efectuează în ordinea următoarelor priorităţi:

1) dimensiunea perimetrului de ameliorare cuprins de proiect;

2) tipul de degradare a solului;

3) numărul beneficiarilor în urma implementării proiectului;

4) termenul redus de implementare a proiectului;

5) capacitatea de cofinanţare a proiectului;

6) deţinerea proiectului de organizare a teritoriului elaborat şi aprobat de către autorităţile/instituţiile de proiectare şi organizare a teritoriului, în baza documentaţiei de amenajare a teritoriului.

[Pct.46 modificat prin Hot.Guv. nr.598 din 28.08.2024, în vigoare 07.03.2025]

47. În urma evaluării proiectelor, Comisia consemnează rezultatele evaluării într-un proces-verbal, elaborat şi semnat în termen de 3 zile lucrătoare de la data organizării procesului de selectare a proiectelor eligibile pentru finanţare. Procesul-verbal se publică pe paginile web oficiale ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi ale Agenţiei.

[Pct.47 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

48. După evaluarea de către Comisie, dosarele selectate spre finanţare, în ordine descrescătoare, în limitele fondului disponibil, se transmit Agenţiei pentru încheierea contractului de acordare a subvenţiilor în avans şi pentru monitorizarea implementării proiectelor. Agenţia, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal ce consemnează rezultatele evaluării proiectelor investiţionale, notifică, prin poştă şi prin poşta electronică, solicitanţilor rezultatele evaluării proiectelor.

[Pct.48 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

49. Dosarele care au acumulat mai puţin de 70 de puncte sau minimum 70 de puncte, dar nu pot fi autorizate din lipsa mijloacelor financiare, la cererea solicitanţilor, sunt restituite acestora de către subdiviziunile teritoriale ale Agenţiei la care au fost depuse.

[Pct.49 în redacţia Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

50. Deciziile Comisiei pot fi contestate în condiţiile stabilite în Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.

Secţiunea a 5-a

Procedura de încheiere a contractului de acordare a subvenţiei în avans

51. În termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării referitoare la selectarea dosarului de finanţare în condiţiile prezentului Regulament, solicitantul trebuie să asigure prezentarea documentelor confirmative privind capacitatea de cofinanţare, ulterior fiind invitat de către Agenţie să semneze contractul de acordare a subvenţiei în avans. Contractul se semnează între Agenţie şi beneficiar.

[Pct.51 completat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

511. După prezentarea cofinanţării şi calculului primei tranşe (în baza unei fişe de calcul), Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare transmite, în baza unui act de predare-primire, pachetul de acte Agenţiei, pentru perfectarea contractului de acordare a subvenţiei.

Contractul se semnează între Agenţie şi beneficiar.

[Pct.511 introdus prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

52. Drept documente confirmative care dovedesc capacitatea de cofinanţare în proporţie de cel puţin 20% din valoarea costurilor eligibile pot servi:

1) copii ale contractelor de credit, împrumut încheiate cu instituţii bancare şi organizaţii de creditare nebancară, acordate în scopul executării proiectului investiţional;

2) documente confirmative acceptabile (certificate bancare privind existenţa resurselor financiare proprii, depozite scadente înainte de lansarea proiectului investiţional, credite tehnice oferite de antreprenori, însoţite de garanţii bancare, extrase din cont care dovedesc suma disponibilă finanţării);

3) decizia consiliului local privind disponibilitatea mijloacelor financiare din bugetul local pentru implementarea proiectului investiţional.

53. Confirmarea capacităţii de cofinanţare serveşte drept bază pentru semnarea contractului de acordare a subvenţiei în avans. Neprezentarea documentelor ce confirmă capacitatea de cofinanţare indicată la pct.52 în termenele stabilite de prezentul Regulament constituie temei de respingere a cererii de solicitare a subvenţiei în avans de către Comisie, în baza notificării prezentate de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.53 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

54. Modelul contractului de acordare a subvenţiei în avans se aprobă prin ordin al directorului general al Agenţiei şi conţine, în mod obligatoriu, clauze cu privire la:

1) obiectul şi valoarea investiţiei;

2) plăţile şi asigurarea cofinanţării;

3) suma sprijinului acordat şi condiţiile de debursare a tranşelor;

4) data-limită de implementare a proiectului;

5) obligaţiile beneficiarului, inclusiv de a menţine funcţionalitatea infrastructurii şi de a evita orice modificare substanţială care afectează condiţiile infrastructurii, ceea ce poate duce la subminarea obiectivelor sale iniţiale în conformitate cu termenele specificate în prezentul Regulament;

6) obligaţia beneficiarului de a obţine acordul preventiv, în scris, de la Agenţie, în cazul modificării proiectului/planului de afaceri, care nu afectează condiţiile infrastructurii, ceea ce poate duce la subminarea obiectivelor sale iniţiale în conformitate cu termenele şi condiţiile specificate în prezentul Regulament;

7) obligaţia Agenţiei de a informa membrii Comisiei, în termen de 10 zile lucrătoare de la eliberarea acordului de modificare a proiectului/planului de afaceri, menţionată la subpct. 6);

8) dreptul Agenţiei de a monitoriza respectarea prevederilor contractuale de către beneficiar;

9) răspunderea pentru încălcarea condiţiilor contractuale, inclusiv cazurile de scutire de răspundere (impedimentului care justifică neexecutarea obligaţiei).

[Pct.54 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

Secţiunea a 6-a

Procedura de acordare a subvenţiei

55. Procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru măsurile de sprijin financiar se efectuează în modul următor:

1) tranşa I, în mărime de 70% din valoarea subvenţiei conform cererii de acordare a subvenţiei în avans/proiectului investiţional aprobat de Comisie, este oferită beneficiarului în baza cererii de debursare, după semnarea cu Agenţia a contractului de acordare a subvenţiei în avans. Această plată se efectuează după prezentarea documentelor confirmative ce dovedesc deschiderea şi transferarea mijloacelor financiare, contribuţie proprie, în conturile existente în trezorerie sau în băncile comerciale pentru nonbugetari, în proporţie de cel puţin 20% din valoarea proiectului investiţional;

2) tranşa a II-a, în mărime de 30% din valoarea subvenţiei conform cererii/proiectului investiţional aprobat de Comisie, este oferită beneficiarului în baza cererii de debursare. Temei pentru debursare constituie confirmarea cheltuielilor în valoare de 100% din valoarea proiectului investiţional, însoţite de documente financiare: actele primare contabile (copiile facturilor fiscale/declaraţiilor vamale, invoice-urilor), ordinele de plată, devizul de cheltuieli al lucrărilor efectuate, precum şi actul de verificare în teren al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, în comun cu reprezentanţii Agenţiei, în care se confirmă cheltuielile suportate de către beneficiar şi stadiul operaţional al proiectului. În cazul în care în urma implementării proiectului investiţional suma investiţiilor este mai mică decât cea estimată la momentul încheierii contractului de acordare a subvenţiei în avans, tranşa finală constituie diferenţa dintre suma totală a subvenţiei şi tranşele achitate anterior. Beneficiarul de subvenţii este obligat ca după finalizarea proiectului să prezinte documentaţia financiară necesară: actele primare contabile (copiile facturilor fiscale/declaraţiilor vamale, invoice-urilor), ordinele de plată, devizul de cheltuieli al lucrărilor efectuate, copia procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor, precum şi a procesului-verbal de recepţie finală, eliberat în modul stabilit, documentaţia de proiect şi devizul de cheltuieli.

[Pct.55 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

56. Durata de implementare a proiectului investiţional constituie maximum 24 de luni de la data semnării contractului de acordare a subvenţiei în avans. Termenul de valabilitate a contractului de acordare a subvenţiei în avans se stabileşte în contract, în funcţie de domeniul în care se realizează investiţia şi perioada de monitorizare postachitare specifică fiecărei submăsuri de sprijin.

57. Beneficiarul de subvenţii este obligat să implementeze proiectul investiţional în strictă conformitate cu termenele stabilite în contractul de acordare a subvenţiei în avans. În cazul în care termenul este depăşit din motive ce nu ţin de voinţa beneficiarului, acesta este obligat să anunţe Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi Agenţia printr-o scrisoare în care să fie consemnate cauzele care au condus la nerespectarea termenului.

[Pct.57 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

58. Deciziile şi acţiunile Comisiei şi ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi Agenţiei ce ţin de implementarea prezentului Regulament pot fi contestate în condiţiile stabilite în Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.

[Pct.58 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

Secţiunea a 7-a

Procedura de verificare pe teren

59. Pe parcursul perioadei de implementare, Agenţia, în comun cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, efectuează vizite pe teren pentru a monitoriza progresul înregistrat la realizarea proiectului de către beneficiar. În scopul monitorizării implementării proiectelor investiţionale, beneficiarii vor prezenta trimestrial rapoarte de progres (model tipizat) Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

[Pct.59 completat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

60. În procesul de verificare pe teren a obiectului investiţional, la necesitate, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare poate atrage în activitatea grupului de lucru şi alţi experţi care vor presta servicii gratuite.

[Pct.60 modificat prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

61. Beneficiarii de subvenţii sunt obligaţi să prezinte Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi Agenţiei, în termen de 3 zile lucrătoare, informaţiile şi documentele referitoare la obiectul investiţiei pentru care a fost acordată subvenţia, solicitate în cadrul verificărilor.

[Pct.61 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

62. Temei pentru iniţierea procesului de rambursare a subvenţiei în avans acordate şi rezoluţia contractului de acordare a subvenţiei în avans constituie:

1) retragerea sau anularea deciziei Comisiei privind selectarea proiectului investiţional ca rezultat al includerii beneficiarului de subvenţii în lista de interdicţie a beneficiarilor de subvenţii;

2) utilizarea subvenţiei în avans în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată;

3) modificarea proiectului/planului de afaceri fără notificarea şi acordul prealabil al Agenţiei;

4) refuzul de a prezenta informaţiile sau documentele solicitate de Agenţie în cadrul verificărilor pe teren.

63. Activităţile de monitorizare postachitare a subvenţiilor în avans sunt efectuate în corespundere cu procedurile şi principiile aplicabile pentru toţi beneficiarii de subvenţii din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural conform manualelor de proceduri aprobate prin ordin al directorului Agenţiei. Termenul de monitorizare postachitare a proiectelor finanţate conform prevederilor prezentului Regulament constituie 3 ani de la finalizarea implementării proiectului şi punerea în funcţiune a acestuia.

[Pct.63 modificat prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

64. După finalizarea obiectului investiţional, beneficiarul de subvenţii este obligat să aplice şi să întreţină materialele de vizibilitate aplicate pe obiect conform modelelor şi schiţelor aprobate de Agenţie.

Notă: Anexa devine anexa nr.1 conform Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023

Anexa nr.1

la Regulamentul privind condiţiile şi procedura de acordare

a subvenţiilor în avans pentru proiectele investiţionale de

îmbunătăţiri funciare întru implementarea Programului de

îmbunătăţiri funciare în scopul asigurării managementului

durabil al resurselor de sol pentru anii 2021-2025

CRITERIILE

de evaluare a proiectelor

Anexa nr.2

La Regulamentul privind condiţiile şi procedura

de acordare a subvenţiilor în avans pentru

proiectele investiţionale de îmbunătăţiri funciare

întru implementarea Programului de îmbunătăţiri

funciare în scopul asigurării managementului

durabil al resurselor de sol pentru anii 2021- 2025

Măsurile şi tipurile de lucrări

care urmează a fi subvenţionate în proiectele investiţionale

de îmbunătăţiri funciare pentru acordarea subvenţiilor

în avans din bugetul de stat

[Anexa  nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.181 din 03.04.2025, în vigoare 04.04.2025]

[Anexa nr.2 introdusă prin Hot.Guv. nr.970 din 06.12.2023, în vigoare 14.12.2023]