BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.101 din 04.06.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.24g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a art.5 alin.(1) lit.d) din Legea nr.323/2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul locativ situat în mun.Chişinău, str.Alba Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, în redactarea anterioară Legii nr.237/2025, şi a pct.4 subpct.4) din Regulamentul privind modul de transmitere a locuinţelor din blocul locativ situat în mun.Chişinău, str.Alba Iulia nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin HG nr.283/2024, în redactarea anterioară HG nr.545/2025 (condiţiile pentru acordarea unei locuinţe)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
04.06.2026

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.24g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a

articolului 5 alin. (1) lit.d) din Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 privind transmiterea

cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul  locativ situat în municipiul  Chişinău, str. Alba

Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala

Atomoelectrică Cernobîl, în redactarea anterioară Legii nr.237 din 10 iulie 2025, şi a

punctului 4 subpunctul 4) din Regulamentul privind modul de transmitere a

locuinţelor din blocul  locativ situat  în municipiul  Chişinău, str. Alba Iulia

nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr.283 din 17 iulie 2024, în redactarea anterioară

Hotărârii Guvernului nr. 545 din 26 august 2025

(condiţiile pentru acordarea unei locuinţe)

nr. 101  din  04.06.2026

 (în vigoare 04.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 284-287 art.117 din 30.06.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 10 februarie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 4 iunie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 5 alin.(1) lit.d) din Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, în redactarea anterioară Legii nr.237 din 10 iulie 2025, şi a punctului 4 subpunctul 4) din Regulamentul privind modul de transmitere a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.283 din 17 iulie 2024, în redactarea anterioară Hotărârii Guvernului nr.545 din 26 august 2025, ridicată de dl Constantin Cherdivară, parte în dosarul nr.3-326/2025, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Irina Maxim de la Judecătoria Chişinău, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, se află acţiunea în contencios administrativ a dlui Constantin Cherdivară, pentru anularea deciziei Comisiei de transmitere a locuinţelor prin care i s-a respins cererea de acordare a unei locuinţe în blocul locativ situat în mun. Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3. În motivarea refuzului, Comisia de transmitere a locuinţelor ar fi menţionat că dl Constantin Cherdivară beneficiase de un credit preferenţial pentru construcţia/procurarea unui spaţiu locativ şi, astfel, nu întrunea condiţiile legale pentru acordarea unei locuinţe.

4. La 21 iulie 2025, dl Constantin Cherdivară a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 5 alin.(1) lit.d) din Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, în redactarea anterioară Legii nr.237 din 10 iulie 2025, şi a punctului 4 subpunctul 4) din Regulamentul privind modul de transmitere a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.283 din 17 iulie 2024, în redactarea anterioară Hotărârii Guvernului nr.545 din 26 august 2025.

5. Printr-o încheiere din 21 ianuarie 2026, judecătorul cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

"(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor."

7. Prevederile relevante ale Legii nr.323 din 9 noiembrie 2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, în redactarea anterioară Legii nr.237 din 10 iulie 2025, sunt următoarele:

Articolul 5

Condiţiile privind acordarea locuinţei

"(1) Pentru a beneficia de o locuinţă, solicitantul trebuie să întrunească cumulativ următoarele cerinţe:

[...]

d) nu a beneficiat de înlesniri şi/sau indemnizaţii din partea statului, a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin intermediul proiectelor realizate de stat la procurarea sau construcţia locuinţei, conform legislaţiei;

[...]."

8. Prevederile relevante ale Regulamentului privind modul de transmitere a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.283 din 17 aprilie 2024, în redactarea anterioară Hotărârii Guvernului nr.545 din 26 august 2025, sunt următoarele:

"4. Pentru a beneficia de o locuinţă, solicitantul trebuie să întrunească cumulativ următoarele cerinţe:

[...]

4) nu a beneficiat de înlesniri şi/sau indemnizaţii din partea statului, a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin intermediul proiectelor realizate de stat la procurarea sau construcţia locuinţei, conform legislaţiei;

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei susţine că a participat la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, însă normele criticate nu-l consideră eligibil pentru acordarea unei locuinţe cu titlu gratuit din partea statului, pe baza prevederilor Legii nr.323 din 9 noiembrie 2023. Autorul susţine că, deşi obţinuse un credit preferenţial pentru construcţia/procurarea unui spaţiu locativ din partea statului, această sumă nu era una suficientă şi, în rezultat, nu deţine în prezent în proprietate nicio locuinţă. Prin urmare, autorul consideră că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a asigura cu spaţiu locativ persoanele care au participat şi au avut de suferit în legătură cu lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl.

10. Autorul excepţiei consideră că prevederile contestate contravin articolului 47 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului şi a hotărârilor Guvernului, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl şi din Regulamentul privind modul de transmitere a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.283 din 17 iulie 2024, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că ea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în contencios administrativ în care a fost contestată o decizie a Comisiei de transmitere a locuinţelor. În aceste condiţii, Curtea admite că prevederile contestate ale Legii nr.323 din 9 noiembrie 2023 şi ale Hotărârii Guvernului nr.283 din 17 iulie 2024 ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 5 alin.(1) lit.d) din Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, în redactarea anterioară Legii nr.237 din 10 iulie 2025, şi punctul 4 subpunctul 4) din Regulamentul privind modul de transmitere a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.283 din 17 iulie 2024, în redactarea anterioară Hotărârii Guvernului nr.545 din 26 august 2025.

16. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată atât în privinţa normelor în vigoare, cât şi în privinţa normelor abrogate, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă în cazul raporturilor juridice litigioase şi este determinantă pentru soluţionarea cauzei (a se vedea DCC nr.90 din 19 septembrie 2019, § 16; DCC nr.5 din 19 ianuarie 2023, § 19). Prin urmare, Curtea consideră că prevederile contestate, în redactarea anterioară Legii nr.237 din 10 iulie 2025 şi a Hotărârii Guvernului nr.545 din 26 august 2025, pot fi avute în vedere de instanţa de judecată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Acestea nu au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

17. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental al acestuia (a se vedea HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 31).

18. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate încalcă articolul 47 (dreptul la asistenţă şi protecţie socială) din Constituţie.

19. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că caracterul social al statului presupune instituirea unui sistem politic care ar permite adoptarea unor măsuri adecvate pentru redistribuirea bunurilor conform principiilor echităţii sociale, astfel încât toţi membrii societăţii să posede un minim garantat de asigurare socială conform prevederilor articolului 47 din Constituţie. Astfel, articolul 47 alin.(1) din Constituţie prevede că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, incluzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare (HCC nr.12 din 16 iunie 2022, § 48). Totodată, statul dispune de o marjă largă de apreciere în domeniul drepturilor sociale, iar drepturile prevăzute de articolul 47 din Constituţie nu le garantează persoanelor un nivel concret de asigurare socială. Garanţiile sociale nu au un caracter necondiţionat, putând fi stabilite condiţii specifice pentru exercitarea drepturilor sociale (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.15 din 10 februarie 2020, § 21).

20. Curtea constată că prin Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 a fost instituit cadrul normativ necesar pentru transmiterea în proprietate privată cu titlu gratuit a 80 de locuinţe sub formă de apartamente către participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl (articolul 2 din Lege). Totodată, articolul 5 a reglementat condiţiile care trebuie întrunite pentru ca persoana să poată beneficia de locuinţă pe baza legii în discuţie. Cererile urmau să fie examinate de către Comisia de transmitere a locuinţelor, care aprobă lista beneficiarilor finali (articolul 6 din Lege).

21. Curtea observă că Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 reprezintă o continuitate a măsurilor iniţiate în 2004, care au avut ca scop acordarea unei protecţii sociale speciale participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl. În acest sens, a fost dispusă repartizarea unui lot de pământ pentru proiectarea şi construirea unui bloc de locuit, iar prin Hotărârea Guvernului nr.317 din 30 martie 2004 s-a decis alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat pentru proiectarea bunului imobil. Ulterior, lucrările de construcţie au fost finanţate anual pe baza legii bugetului de stat (a se vedea Nota de fundamentare la proiectul de lege1).

___________________________________

1 https://parlament.md/preview?id=241df9b8-5525-4b2b-87a3-5738958e16ad&url=

https://ep-sp.parlament.md/materials/638315015229394129/Documents/20230928123939.pdf&method=GetDocumentContent

22. Curtea notează că articolul 47 din Constituţie nu obligă statul să acorde o locuinţă cu titlu gratuit şi nu garantează un drept necondiţionat la obţinerea cu titlu gratuit a unei locuinţe din partea statului. Legislatorul dispune de o marjă largă de apreciere la stabilirea beneficiarilor şi a condiţiilor de acordare a prestaţiilor sociale necontributive. Astfel, modul de acordare a locuinţelor din partea statului reprezintă o opţiune a Parlamentului, acesta având prerogativa, în funcţie de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat atunci când realităţile economice şi sociale o impun (a se vedea DCC nr.29 din 26 februarie 2026, § 32).

23. Curtea reţine că, de fapt, autorul sesizării pretinde o extindere a sferei de aplicare a Legii nr.323 din 9 noiembrie 2023, solicitare care excedează competenţei de control al constituţionalităţii (a se vedea DCC nr.29 din 26 februarie 2026, § 41). Prin urmare, Curtea nu constată incidenţa articolului 47 din Constituţie.

24. Pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 27 alin.(2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a a articolului 5 alin.(1) lit.d) din Legea nr.323 din 9 noiembrie 2023 privind transmiterea cu titlu gratuit a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, destinat participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, în redactarea anterioară Legii nr.237 din 10 iulie 2025, şi a punctului 4 subpunctul 4) din Regulamentul privind modul de transmitere a locuinţelor din blocul locativ situat în municipiul Chişinău, str. Alba Iulia nr.91/3, şi de instituire a Comisiei de transmitere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.283 din 17 iulie 2024, în redactarea anterioară Hotărârii Guvernului nr.545 din 26 august 2025, ridicată de dl Constantin Cherdivară, parte în dosarul nr.3-326/2025, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.