Decizie nr.110 din 16.06.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.113g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 31 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a textului "dacă prin aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari" din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014 (încălcarea regulilor de creditare)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.113g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 31 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a textului "dacă prin

aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari"

din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea

anterioară Legii nr. 180 din 25 iulie 2014

(încălcarea regulilor de creditare)

nr. 110  din  16.06.2026

 (în vigoare 16.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 301-304 art.126 din 10.07.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 27 mai 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 16 iunie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 31 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a textului "dacă prin aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari" din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară adoptării Legii nr.180 din 25 iulie 2014, ridicată de dl avocat Iulian Caşu, în interesele dlui Leonid Belibov, în dosarul nr.14-1-2782-15042013, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, de dna judecător Ana Cucerescu de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de învinuire a dlor G. G., A. M., M. B., A. V. şi Leonid Belibov de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 239 alin.(2) lit.a) (Încălcarea regulilor de creditare care a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari, comisă în participaţie) din Codul penal.

4. Iniţial, cauza penală privind învinuirea persoanelor menţionate mai sus de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal a fost repartizată spre examinare dnei judecător Olga Cojocaru. Ulterior, ca urmare a eliberării din funcţie a dnei judecător Olga Cojocaru, cauza a fost redistribuită spre examinare dnei judecător Ana Cucerescu.

5. În cadrul şedinţei de judecată din 11 mai 2026, dl avocat Iulian Caşu a ridicat, în interesele dlui Leonid Belibov, două excepţii de neconstituţionalitate. Prima excepţie vizează articolul 31 alin.(2) din Codul de procedură penală, iar cea de-a doua priveşte textul "dacă prin aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari" din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014.

6. Printr-o încheiere din 25 mai 2026, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a admis ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi a transmis sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

[…]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

8. Prevederile relevante ale Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 239

Încălcarea regulilor de creditare

"(1) Acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin aceasta au fost cauzate instituţiei financiare daune în mărime mai mare sau egală cu 500 unităţi convenţionale,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Aceeaşi acţiune care:

a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari;

[…]

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice."

[articolul 239 în redactarea de până la adoptarea Legii nr.180 din 25 iulie 2014, în vigoare din 15 august 2014]

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 31

Schimbarea completului de judecată

"[…]

(2) După începerea cercetării judecătoreşti, orice schimbare intervenită în completul de judecată impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti.

[…]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul sesizării menţionează că instanţa de judecată este obligată, în cursul judecării cauzei, să cerceteze ea însăşi, sub toate aspectele, probele prezentate de către părţi. În cazul în care intervin schimbări în completul de judecată după începerea cercetării judecătoreşti, articolul 31 alin.(2) din Codul de procedură penală impune reluarea de la început a cercetării judecătoreşti, fără excepţii. Totuşi, aceste prevederi nu stabilesc în ce măsură actele procesuale efectuate de judecătorul înlocuit pot fi menţinute după reluarea cercetării judecătoreşti de către noul complet de judecată. Autorul excepţiei consideră că lipsa unor reglementări exprese îi permite noului complet să reia doar parţial cercetarea judecătorească şi să menţină actele procesuale efectuate anterior, fără a proceda la examinarea nemijlocită a probelor în şedinţa de judecată. În susţinerea argumentelor sale, acesta face referire la circumstanţele cauzei în care a fost ridicată excepţia şi menţionează că, după reluarea cercetării judecătoreşti, judecătorul de caz a menţinut valabilitatea unor acte procesuale efectuate anterior de judecătorul înlocuit.

11. În acest sens, autorul excepţiei consideră că prevederile contestate nu îndeplinesc exigenţele de claritate şi previzibilitate ale legii. În opinia sa, acestea nu precizează cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii discreţionare a instanţelor de judecată în situaţia reluării cercetării judecătoreşti după schimbarea completului de judecată. În acest context, autorul excepţiei susţine că prevederile contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 20, 21, 23 alin.(2), 26 alin.(1)-(3) şi 54 din Constituţie.

12. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a articolului 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014, autorul sesizării susţine că această dispoziţie nu satisface exigenţele de claritate şi previzibilitate ale legii.

13. Autorul excepţiei menţionează că textul "dacă prin aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari" din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014, nu prevede momentul în care trebuie stabilită existenţa unor daune în proporţii deosebit de mari cauzate instituţiei financiare. În opinia sa, această formulare este imprecisă şi neclară, acordând instanţelor judecătoreşti o marjă discreţionară excesivă. Acesta mai susţine că activitatea de creditare implică, prin natura sa, un anumit grad de risc privind rambursarea creditelor acordate, iar neexecutarea obligaţiilor de plată de către debitori reprezintă un risc inerent acestei activităţi.

14. În acest context, autorul excepţiei susţine că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală şi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces şi este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 31 alin.(2) din Codul de procedură penală şi textul "dacă prin aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari" din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014.

19. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care mai mulţi inculpaţi sunt acuzaţi de încălcarea regulilor de creditare, faptă care ar fi cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari. Potrivit materialelor cauzei, acţiunile imputate s-ar fi desfăşurat pe parcursul unei perioade îndelungate şi s-ar fi consumat până în anul 2014. Prin urmare, Curtea admite că articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr.180 din 25 iulie 2014, ar putea fi aplicat în cauza în care a fost ridicată excepţia.

20. Curtea reţine că, în procedura de judecată, a fost aplicat articolul 31 alin.(2) din Codul de procedură penală (a se vedea § 4 supra). În aceste condiţii, deşi acest articol a produs deja efecte în privinţa autorului, Curtea va da curs acestui capăt al sesizării, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei sale, condiţia aplicabilităţii prevederilor legale contestate presupune ca acestea să fie incidente în cauza examinată şi să producă efecte juridice în privinţa autorului (a se vedea DCC nr.94 din 15 iunie 2021, § 23, şi DCC nr.69 din 30 aprilie 2026, § 21).

21. Unele prevederi ale articolului 239 din Codul penal au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate în DCC nr.98 din 30 septembrie 2019. Totuşi, în această cauză, autorul excepţiei formulează critici care nu au fost examinate în decizia menţionată. Curtea reţine, de asemenea, că articolul 31 alin.(2) din Codul de procedură penală nu a constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

22. Autorul susţine că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (statul Republica Moldova), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 22 (neretroactivitatea legii) şi 23 alin.(2) (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 alineatele (1)-(3) (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

23. Referitor la controlul constituţionalităţii articolului 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014, Curtea notează că forma tip a infracţiunii presupunea acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin această faptă instituţiei financiare i-au fost cauzate daune în mărime mai mare sau egală cu 500 de unităţi convenţionale. În cazul formei agravante prevăzute de articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, daunele trebuiau să atingă pragul proporţiilor deosebit de mari.

24. Astfel, Curtea notează că, în ambele situaţii, latura obiectivă a infracţiunii de încălcare a regulilor de creditare presupunea trei elemente: (i) încălcarea regulilor de creditare, (ii) cauzarea unor daune instituţiei financiare şi (iii) existenţa legăturii cauzale dintre faptă şi prejudiciu. Pentru angajarea răspunderii penale în baza acestui articol era necesară constatarea tuturor acestor elemente. Astfel, textul contestat "dacă prin aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari" din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal nu poate fi interpretat în mod izolat faţă de conduita incriminată, i.e. încălcarea regulilor de creditare, şi nici de noţiunea de "daune în proporţii deosebit de mari", determinabilă prin raportare la articolul 126 din Codul penal.

25. Cu referire la determinarea faptelor care reprezintă încălcarea regulilor de creditare, Curtea notează că, în Decizia nr.98 din 30 septembrie 2019, a analizat dacă regulile de creditare la care se referă infracţiunea-tip de la articolul 239 alin.(1) din Codul penal trebuiau reglementate prin lege organică şi dacă stabilirea lor prin acte ale Băncii Naţionale a Moldovei asigură accesibilitatea şi previzibilitatea acestora. Curtea a precizat că, din moment ce o persoană a acceptat să-şi conformeze comportamentul unor reguli aplicabile activităţii sale profesionale, ea nu poate pretinde, din considerente de echitate, neaplicarea acestor reguli atunci când îi este angajată răspunderea. Curtea a reţinut că ar fi o abordare excesiv formalistă să se impună ca obligaţia în discuţie să fie pusă în aplicare numai dacă este reglementată prin lege organică (a se vedea, mutatis mutandis, Sîrghi v. România (dec.) din 13 decembrie 2011, § 23; Aras v. Turcia (nr.2), 18 noiembrie 2014, § 58).

26. Pe de altă parte, Curtea a observat că textul contestat era adresat unui număr redus de destinatari, aceştia fiind profesionişti din domeniul bancar. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că sfera de aplicare a conceptului de previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul normei, de domeniul pe care îl reglementează, precum şi de numărul şi statutul destinatarilor săi. Persoanele care exercită o activitate profesională trebuie să dea dovadă de o prudenţă sporită în cadrul activităţii lor şi este rezonabil să se aştepte ca acestea să cunoască regulile aplicabile domeniului în care activează (Sekmadienis Ltd. v. Lituania, 30 ianuarie 2018, § 65, Satakunnan Markkinapörssi Oy şi Satamedia Oy v. Finlanda [MC], 27 iunie 2017, § 145).

27. Prin urmare, Curtea constată că articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014, le oferea destinatarilor săi suficiente repere pentru a înţelege ce comportamente reprezintă încălcări ale regulilor de creditare. Mai mult, aceştia puteau prevedea că răspunderea penală pe baza acestui articol intervenea doar în cazul unor daune care atingeau pragul proporţiilor deosebit de mari. Destinatarii puteau stabili semnificaţia prevederilor contestate pornind de la sensul obişnuit al termenilor utilizaţi de legislator şi, la nevoie, cu ajutorul consultanţei juridice de specialitate (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.180 din 25 noiembrie 2021, § 25).

28. Pe de altă parte, deşi este adevărat că acordarea creditelor implică, prin natura sa, riscuri economice, articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr.180 din 25 iulie 2014, nu sancţiona nerambursarea creditului, ci încălcarea regulilor de creditare, dacă prin această încălcare instituţiei financiare i-au fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari.

29. Prin urmare, Curtea constată că prevederea contestată din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr.180 din 25 iulie 2014, nu reprezintă o ingerinţă în articolele 1 alin.(3), 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

30. Referitor la controlul constituţionalităţii articolului 31 alin.(2) din Codul de procedură penală, Curtea observă, mai întâi, că autorul excepţiei susţine că aceste prevederi îi permit noului complet să reia doar parţial cercetarea judecătorească şi să menţină actele procesuale efectuate anterior, fără a proceda la examinarea nemijlocită a probelor în şedinţa de judecată. În susţinerea argumentelor sale, acesta face referire la circumstanţele cauzei în care a fost ridicată excepţia şi menţionează că, după reluarea cercetării judecătoreşti, judecătorul de caz a menţinut valabilitatea unor acte procesuale efectuate anterior de judecătorul înlocuit.

31. Curtea precizează că argumentul principal formulat în acest capăt al sesizării vizează verificarea conduitei judecătorului după redistribuirea cauzei şi reluarea cercetării judecătoreşti. În acest sens, autorul excepţiei întreabă Curtea dacă, după reluarea cercetării judecătoreşti de către noul complet, pot fi menţinute efectele unor acte procesuale efectuate de judecătorul înlocuit. Totuşi, fondul acestei pretenţii se referă la aplicarea legii de către instanţa de judecată, nu la constituţionalitatea prevederilor contestate.

32. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că subiectele cu drept de sesizare nu pot folosi excepţia de neconstituţionalitate pentru a cere opinii juridice în chestiuni care nu ridică probleme reale de constituţionalitate sau pentru a-şi exprima dezacordul faţă de modul în care instanţele aplică legea. Aprecierea situaţiei de fapt, precum şi interpretarea şi aplicarea normelor procesuale, aparţin instanţelor de drept comun, iar eventualele erori se corectează prin căile de atac prevăzute de lege, nu prin sesizarea Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.69 din 30 aprilie 2026, § 37.)

33. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) literele d) şi f) şi (4) litera d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 31 alin.(2) din Codul de procedură penală şi a textului "dacă prin aceasta a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari" din articolul 239 alin.(2) lit.a) din Codul penal, în redactarea anterioară Legii nr.180 din 25 iulie 2014, ridicată de dl avocat Iulian Caşu, în interesele dlui Leonid Belibov, în dosarul nr.14-1-2782-15042013, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.