Decizie nr.129 din 13.09.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.133g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 195 şi a textului "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.133g/2022 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 195 şi a textului "până când

sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5)

din Codul de procedură penală

nr. 129  din  13.09.2022

 (în vigoare 13.09.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 308-313 art.160 din 07.10.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 9 august 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 13 septembrie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a articolului 195 şi a textului "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dumitru Buliga, în interesele dnei Iuliana-Iana Iulică Leancă, în dosarul nr.1a-2085/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău format din dl Iurie Iordan, dna Elena Cojocaru şi dl Marcel Juganari, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Din materialele sesizării rezultă că prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 25 mai 2021, dna Iuliana-Iana Iulică Leancă a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de trafic de fiinţe umane, trafic de copii şi proxenetism. Instanţa de judecată a dispus aplicarea arestului preventiv până la rămânerea definitivă a sentinţei pe baza articolului 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală.

4. Avocatul inculpatei a declarat apel şi a solicitat revocarea arestului preventiv aplicat prin sentinţa contestată.

5. La 7 iulie 2022, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Dumitru Buliga a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 195 şi a textului "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală.

6. Prin Încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Chişinău a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

"(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 195

Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept

a măsurii preventive

"(1) Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai aspră, dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.

(2) Măsura preventivă se revocă de către organul care a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.

(3) Măsura preventivă sub formă de arestare preventivă, arestare la domiciliu, liberare provizorie sub control judiciar şi liberare provizorie pe cauţiune se înlocuieşte sau, după caz, se revocă de judecătorul de instrucţie sau, după caz, de instanţa de judecată. În cazul în care, la etapa de urmărire penală, până la transmiterea cauzei la instanţa de judecată spre examinare, procurorul care conduce sau, după caz, efectuează urmărirea penală consideră că măsura arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu nu mai este justificată şi temeiurile care au servit la aplicarea sau la prelungirea acesteia au decăzut, acesta revocă neîntârziat măsura arestării preventive sau arestării la domiciliu, punând în libertate persoana sau, după caz, aplicând, conform competenţei sale, o altă măsură preventivă, şi, în termen de până la 5 ore de la revocare, anunţă judecătorul de instrucţie care a aplicat sau, după caz, a prelungit măsura arestării preventive sau a arestării la domiciliu. În cazul în care termenul arestării a fost prelungit în condiţiile art.186 alin.(10¹), la dispunerea revocării urmează a fi informat şi procurorul ierarhic superior sau, după caz, Procurorul General sau adjunctul lui.

(4) În cazul eliberării persoanei reţinute, înlocuirii sau revocării arestării preventive, organul respectiv trimite, în aceeaşi zi, administraţiei locului de detenţie copia de pe hotărâre.

(5) Măsura preventivă încetează de drept:

1) la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală sau instanţă, dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea;

2) în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau de achitare a persoanei;

3) în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.

(6) Măsura preventivă privativă de libertate încetează de drept şi în cazul adoptării sentinţei de condamnare cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate.

(7) În cazul menţionat în alin.(5) pct.1), administraţia locului de reţinere sau de deţinere este obligată să elibereze imediat persoana reţinută sau arestată.

(8) În cazurile menţionate în alin.(5) pct.2) şi alin.(6), procurorul, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa de judecată sunt obligaţi să trimită imediat copiile de pe hotărârile respective administraţiei locului de deţinere a persoanei arestate pentru executare."

Articolul 395

Dispozitivul sentinţei de condamnare

"(1) În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:

[...]

5) dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă;

[...]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei menţionează că articolul 195 din Codul de procedură penală omite să reglementeze procedura de revocare sau de înlocuire a măsurii preventive aplicate de instanţă prin sentinţa de condamnare până la devenirea definitivă a sentinţei. Omisiunea îl împiedică pe inculpat să solicite în faţa instanţei de apel revocarea măsurii preventive aplicate, chiar dacă motivele care o justifică au dispărut.

10. De asemenea, autorul excepţiei notează că textul "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală le permite instanţelor judecătoreşti să dispună aplicarea măsurilor preventive până la devenirea definitivă a sentinţei, perioadă care poate depăşi termenul maxim de privare de libertate a persoanei de 12 luni, stabilit de articolul 25 alin.(4) din Constituţie.

11. În concluzie, autorul excepţiei consideră că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) şi 25 alineatele (1), (4) şi (6) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor dispoziţii din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către avocatul părţii într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea subliniază că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea cererii de apel depuse împotriva sentinţei primei instanţe prin care s-a dispus, inter alia, aplicarea arestului preventiv faţă de inculpată până la devenirea definitivă a sentinţei. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea acestei cauze.

16. Obiectul excepţiei îl constituie articolul 195 şi textul "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală.

17. Autorul excepţiei susţine că textele contestate încalcă articolele 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului] şi 25 alineatele (1), (4) şi (6) [libertatea individuală şi siguranţa persoanei] din Constituţie.

18. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că articolul 1 alin.(3) din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Acesta poate fi invocat, în special, dacă i se constată aplicabilitatea împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea HCC nr.25 din 29 octombrie 2020, § 29).

19. Cu privire la articolul 195 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că în procesul penal hotărârile primei instanţe devin executorii la data când au rămas definitive. Articolul 466 alineatul (2) din Cod stabileşte situaţiile în care hotărârile primei instanţe devin definitive. Din analiza acestora, Curtea constată că sentinţa de condamnare a primei instanţe nu este definitivă şi executorie din momentul pronunţării acesteia. De regulă, ea devine definitivă la o dată ulterioară, fie la data expirării termenului de apel sau de recurs, fie la data încetării procedurilor de apel sau de recurs, fie la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat (a se vedea articolul 466 alin.(2) din Cod).

20. Din acest motiv, legislatorul a reglementat articolul 395 alin.(1) pct.5) din Cod, care permite instanţei să aplice inculpatului, la etapa pronunţării sentinţei de condamnare, o măsură preventivă până sentinţa dobândeşte un caracter definitiv.

21. Spre deosebire de măsurile preventive care pot fi aplicate inculpatului până la etapa pronunţării sentinţei de condamnare, măsura preventivă reglementată de articolul 395 alin.(1) pct.5) din Cod nu urmăreşte să prevină survenirea riscurilor menţionate la articolul 176 alin.(1) din Codul de procedură penală, ci să asigure executarea sentinţei de condamnare până ca aceasta să devină definitivă.

22. Din aceste motive, articolul 195 din Codul de procedură penală nu reglementează procedura de înlocuire sau de revocare a măsurii preventive aplicate în baza articolului 395 alin.(1) pct.5) din Cod, de vreme ce nu a fost aplicată din cauza riscurilor menţionate la articolul 176 alin.(1) din Cod. Aşadar, Curtea consideră că, în acest caz, situaţia de fapt nu face incident articolul 25 alineatele (1), (4) şi (6) din Constituţie.

23. Cu privire la textul "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că dispoziţiile contestate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Prin Decizia nr.72 din 27 iulie 2017 şi Decizia nr.15 din 8 februarie 2018, Curtea a respins, ca nefondate, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

24. Suplimentar, Curtea reţine că articolul 25 alin.(4) din Constituţie prevede că persoanele bănuite de comiterea unei infracţiuni pot fi private de libertate pentru un termen maxim de 12 luni. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că termenul în discuţie trebuie calculat începând cu momentul reţinerii persoanei sau cu momentul arestării preventive şi se termină la momentul eliberării persoanei sau atunci când îi este stabilită pedeapsa, fie şi de către o instanţă de fond (Buzadji v. Republica Moldova [MC], 5 iulie 2016, § 85).

25. Astfel, până la pronunţarea sentinţei de condamnare de către prima instanţă, articolul 25 alin.(4) din Constituţie le garantează persoanelor dreptul de a fi eliberare din detenţie după expirarea termenului de 12 luni de privare de libertate. În acest sens, acest articol poate fi incident în cazul normelor care reglementează perioada privării de libertate a persoanelor până la pronunţarea sentinţei de condamnare de către prima instanţă.

26. Totuşi, după pronunţarea sentinţei de condamnare de către prima instanţă, garanţia referitoare la perioada maximă a privării de libertate, stabilită de articolul 25 alin.(4) din Constituţie, nu mai este aplicabilă. De altfel, în cauza Piotr Baranowski v. Polonia, 2 octombrie 2007, § 45, Curtea Europeană a reţinut că dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii stabilit de articolul 5 § 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu se aplică perioadei de detenţie a reclamantului după pronunţarea sentinţei de condamnare, deoarece o persoană condamnată în primă instanţă nu poate fi considerată ca fiind reţinută "în scopul aducerii acesteia în faţa autorităţii judiciare competente în baza unei bănuieli rezonabile de comitere a unei infracţiuni", aşa cum este specificat în articolul 5 § 1 lit.c) din Convenţie, ci se află în situaţia prevăzută de articolul 5 § 1 lit.a), care autorizează privarea de libertate "în baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent". În concluzie, Curtea Europeană a notat că articolul 5 § 3 din Convenţie se aplică doar persoanelor aflate în arest care aşteaptă să fie judecate.

27. Având în vedere că textul "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală are în vedere privarea de libertate după pronunţarea sentinţei de condamnare de către prima instanţă, Curtea reţine că articolul 25 alineatele (1), (4) şi (6) din Constituţie nu este incident.

28. Aşadar, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curtea reţine că atât soluţiile, cât şi considerentele Deciziei nr.72 din 27 iulie 2017 şi Deciziei nr.15 din 8 februarie 2018 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

29. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 195 şi a textului "până când sentinţa va deveni definitivă" din articolul 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dumitru Buliga în interesele dnei Iuliana-Iana Iulică Leancă, în dosarul nr.1a-2085/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.