Decizie nr.139 din 04.10.2012 cu privire la examinarea sesizărilor membrilor CCA
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea sesizărilor membrilor CCA
nr. 139 din 04.10.2012
(în vigoare 07.12.2012)
Monitorul Oficial nr.248-251 art.1525 din 07.12.2012
* * *
În conformitate cu prevederile art.37, alin.(3), lit.a) şi art.39, alin.(1) din Codul audiovizualului (ca urmare a autosesizării membrilor CCA cu privire la încălcarea prevederilor Deciziei CCA nr.99 din 19.07.2012 de către posturile de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU" şi "Jurnal TV"), Consiliul Coordonator al Audiovizualului a monitorizat secvenţele serviciilor de programe difuzate de către "PRO TV CHIŞINĂU" şi "Jurnal TV" pe data de 19 şi 20 septembrie 2012 şi a constatat următoarele:
La 19 septembrie curent, posturile de televiziune "Jurnal TV" şi "PRO TV CHIŞINĂU" au plasat în ediţiile sale de ştiri de la orele 17:00 şi, respectiv, 20:00 un clip preluat de pe site-ul lifenews.ru, care conţinea răzbunarea violentă a unei adolescente pe un băiat (elev în clasa a noua, conform "PRO TV CHIŞINĂU") care a abandonat-o. Fata, asistată de cîţiva adolescenţi, l-a pus pe fostul prieten să-i sărute picioarele, dar nu înainte ca acesta să fie bătut cu cruzime, proces înregistrat la un telefon mobil.
Deşi faţa victimei a fost acoperită cu mască electronică, identitatea ei poate fi lesne stabilită, deoarece a fost dat numele localităţii în care s-a produs incidentul: s.Cunicea, r-nul Floreşti. Mai mult, postul de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU" a inserat în subiect şi o fotografie cu instigatoarea şi victima, în care au fost retuşaţi numai ochii acestora, celelalte trăsături ale feţelor rămînînd intacte.
Astfel, conţinutul textual şi video al reportajului difuzat de către posturile de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU" şi "Jurnal TV" atestă abateri de la articolul 6, alin.(2) din Codul audiovizualului, conform căruia: "Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie, violenţă exagerată sau limbaj licenţios" şi de la prevederile Deciziei CCA nr.99 din 19.07.2012, care stipulează: articolul 1: "Radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova au obligaţia să respecte dreptul la protejarea imaginii, a vieţii intime, private şi familiale a copilului, iar necesitatea informării nu poate prevala în faţa acestor drepturi"; articolul 2: "La reflectarea evenimentelor cu participarea copilului, precum şi participarea acestuia la un program audiovizual, radiodifuzorul trebuie să ţină seama de interesul superior al copilului, de sensibilitatea şi vulnerabilitatea specifice vîrstei, în general, şi de personalitatea acestuia, în particular"; articolul 7: "Este interzisă difuzarea oricăror indicii care ar putea duce la identificarea copiilor în vîrstă de pînă la 16 ani, implicaţi în situaţii cu conotaţie negativă (accidente, infracţiuni, abuz sexual, abuz fizic sau psihic, dispute familiale, sinucideri, abuz de droguri, abuz de alcool etc.), inclusiv ca victime sau martori. Fac excepţie situaţiile în care jurnalistul acţionează, cu acordul părinţilor sau tutorilor legali, în interesul superior al copiilor"; articolul 9: "În situaţia în care copilul în vîrstă de pînă la 16 ani este victimă a unor infracţiuni, altele decît situaţiile prevăzute la art.7, 8, sau a fost supus unor abuzuri fizice ori psihice, difuzarea de imagini sau declaraţii este posibilă numai cu acordul copilului, precum şi cu acordul părinţilor, al altui reprezentant legal ori, după caz, al persoanei în grija căreia se află copilul"; şi articolul 11: "În cazul copiilor cu vîrstă cuprinsă între 16 şi 18 ani, care sînt victime sau martori ai abuzurilor fizice, psihice sau sexuale, aceştia pot apărea în programele audiovizuale dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) există acordul în scris al copilului; b) sînt luate măsuri de protecţie a identităţii copilului".
Totodată, postul de televiziune "Jurnal TV" a încălcat art.7 al Deciziei CCA nr.98 din 19.07.2012, care prevede: "Programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie. În cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu impact emoţional negativ, avertizarea verbală a publicului este obligatorie".
Pe data de 20 septembrie curent, postul de televiziune "Jurnal TV" a plasat în ediţia de ştiri de la ora 19:00 un subiect despre tentativa unui adolescent din s.Negureni, r-nul Teleneşti, respins de prietena sa, de a se arunca în gol de pe sediul liceului din localitate. Deşi, conform textelor de după cadru, părinţii băiatului au refuzat să discute cu echipa de filmare, în subiect au fost utilizate imaginile adolescentului şi opiniile elevilor despre colegul de liceu. În reportajul difuzat de postul de televiziune "Jurnal TV" s-au mai pronunţat asupra cazului o bătrînă din partea locului, primarul localităţii şi, în exces de zel, prietena adolescentului.
Subiectul reflectat, în reconstituire, de "PRO TV CHIŞINĂU" (20.09.2012, ora 20:01) a conţinut şi un microinterviu cu eleva din Negureni, de dragul căreia adolescentul ar fi decis să se arunce de pe clădirea liceului:
"- Nu m-am întîlnit, la şcoală cît ne vedeam şi gata...
- Am înţeles că îi strigai că îl iubeşti şi continua, oricum, să asculte muzică. Este adevărat?
- Da, eu strigam, dar numai ca să se dea jos de acolo.
- Şi care era reacţia lui?
- Era indiferent. Avea probleme, dar nu din cauza mea.
- L-ai refuzat?
- Da.
- Care a fost reacţia lui?
- El era trist."
Din textul de după cadru se constată că părinţii adolescentului le-au interzis jurnaliştilor să discute cu el.
Subiectul descris contravine articolului 1: "Radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova au obligaţia să respecte dreptul la protejarea imaginii, a vieţii intime, private şi familiale a copilului, iar necesitatea informării nu poate prevala în faţa acestor drepturi"; articolului 2: "La reflectarea evenimentelor cu participarea copilului, precum şi participarea acestuia la un program audiovizual, radiodifuzorul trebuie să ţină seama de interesul superior al copilului, de sensibilitatea şi vulnerabilitatea specifice vîrstei, în general, şi de personalitatea acestuia, în particular"; articolului 7: "Participarea copilului în vîrstă de pînă la 16 ani la programe audiovizuale, altele decît evenimentele culturale şi competiţiile sportive, este posibilă numai cu acordul acestuia, precum şi cu consimţămîntul părinţilor sau, după caz, al reprezentantului legal"; şi articolului 12: "Radiodifuzorii sînt obligaţi să informeze copilul, părinţii sau reprezentantul legal al acestuia cu privire la drepturile lor înainte de filmare sau de înregistrare. De asemenea, acestora li se va explica scopul, contextul interviului şi modul în care va fi utilizat" ale Deciziei CCA nr.99 din 19.07.2012, precum şi prevederilor art.6, alin.(2) din Codul audiovizualului, conform căruia: "Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie, violenţă exagerată sau limbaj licenţios".
Prin scrisoarea nr.433-JE/04/12 din 03.10.2012, ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Jurnal TV", a informat Consiliul Coordonator al Audiovizualului despre faptul că nu va delega nici un reprezentant cu titlu de exponent al radiodifuzorului pentru şedinţa publică a CCA, însă şi-a expus punctul de vedere vizavi de cazurile respective.
În primul caz, ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL specifică că persoana agresată nu cade sub incidenţa nici a uneia dintre normele vizate, deoarece are deja 16 ani împliniţi. Referitor la menţionarea localităţii în cadrul reportajului, în scrisoare se afirmă că prin denumirea localităţii în care s-a întîmplat incidentul nu este posibilă identificarea copilului, fiindcă în s.Cunicea, r-nul Floreşti, sînt atestaţi 3841 de locuitori, dintre care 1791 – bărbaţi, din care minim 700 de copii de sex masculin.
În cel de-al doilea caz, ÎCS "Jurnal de Chişinău Plus" SRL afirmă că adolescentul a încercat să se arunce de pe şcoala din localitate în perioada de timp în care de faţă erau toţi colegii lui şi alţi consăteni; fapta s-a derulat într-un loc public; pentru a filma gestul său necugetat nu este necesar acordul părinţilor săi sau al altor persoane, deoarece este vorba despre un subiect de interes sporit ce s-a consumat într-un loc public; la momentul gestului necugetat, copilul avea vîrsta de 16 ani etc.
Reprezentantul postului de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU" a declarat că, în primul reportaj, persoana agresată are deja 16 ani împliniţi, iar faptul că a fost menţionată localitatea unde s-a desfăşurat incidentul nu constituie un indiciu de identificare a copilului agresat. În cel de-al doilea reportaj, adolescenta intervievată (presupusa prietenă a adolescentului care a încercat să se arunce de pe şcoala din localitate) a fost de acord să discute cu jurnaliştii postului de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU".
În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au menţionat că este regretabil faptul că în cadrul emisiunilor informative ale unor asemenea posturi de televiziune apar reportaje susceptibile de a afecta dezvoltarea psihică, mentală sau morală a minorilor, iar la difuzarea acestora nu se ţine cont de interesul superior al copiilor. În context, posturile de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU" şi "Jurnal TV" au fost atenţionate asupra necesităţii respectării cu stricteţe a prevederilor art.6, alin.(2) din Codul audiovizualului şi a deciziilor CCA nr.98 şi 99 din 19.07.2012, în special, la difuzarea subiectelor cu participarea copiilor.
Prin Decizia nr.68 din 23.05.2012, CCA a recomandat radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova difuzarea reportajelor astfel încît să nu admită încălcarea actelor legislative şi normative în vigoare cu privire la garantarea moralităţii şi asigurarea protecţiei minorilor.
Ca urmare a examinării sesizării, vizionării/audierii şi verificării secvenţelor corespunzătoare, în temeiul Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea nr.433-XVI din 28.12.2006 a Parlamentului Republicii Moldova, şi a Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. A recomanda radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova ca la difuzarea în cadrul programelor de ştiri şi de actualităţi a reportajelor cu participarea copiilor să ţină cont de interesul superior al lor şi să nu admită încălcarea dreptului acestora la protejarea imaginii, a vieţii intime, private şi familiale, iar în cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu impact emoţional negativ, obligatoriu să avertizeze verbal publicul.
Art.2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare.
Art.3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Marian POCAZNOI |
| Secretar | Dorina Curnic |
Chişinău, 4 octombrie 2012. |
|
| Nr.139. |