Decizie nr.145 din 31.10.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.189g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 200 alin.(3) din Codul de procedură penală (măsura procesuală de constrângere a suspendării provizorii din funcţie [nr.4])
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.189g/2023 privind excepţia
de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 200
alin. (3) din Codul de procedură penală
(măsura procesuală de constrângere a
suspendării provizorii din funcţie [nr.4])
nr. 145 din 31.10.2023
(în vigoare 31.10.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 468-471 art.190 din 08.12.2023
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Nicolae ROŞCA, Preşedinte,
dnei Domnica MANOLE,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 1 august 2023,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 31 octombrie 2023 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului "o decide administraţia instituţiei" din articolul 200 alin.(3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr.245 din 31 iulie 2023, ridicată de către dl avocat Iurie Caraman, în interesele dnei Victoria Mileşco, parte în dosarul nr.10-65/2023, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul central.
2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Vitalie Moroşanu de la Judecătoria Bălţi, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
ÎN FAPT
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe rolul Judecătoriei Bălţi, sediul central, se află contestaţia depusă la judecătorul de instrucţie de dna Victoria Mileşco împotriva ordinului Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură din 22 februarie 2023, prin care petiţionara a fost suspendată din funcţia pe care o deţinea. Ordinul în discuţie a fost emis la demersul procurorului într-o cauză penală care o vizează pe dna Victoria Mileşco.
4. La 28 martie 2023, dl avocat Iurie Caraman a ridicat, în interesele dnei Victoria Mileşco, excepţia de neconstituţionalitate a textului "o decide administraţia instituţiei" din articolul 200 alin.(3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr.245 din 31 iulie 2023.
5. Printr-o încheiere din 11 iulie 2023, Judecătoria Bălţi, sediul central, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 26
Dreptul la apărare
"(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.
(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
[...]."
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi
"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
Articolul 114
Înfăptuirea justiţiei
"Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti"
7. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:
Articolul 200
Suspendarea provizorie din funcţie
"[...]
(3) Suspendarea provizorie din funcţie o decide administraţia instituţiei în care activează învinuitul ori inculpatul, în condiţiile legii, la demersul procurorului care conduce sau, după caz, efectuează nemijlocit urmărirea penală. Hotărârea administraţiei instituţiei de suspendare din funcţie poate fi atacată la judecătorul de instrucţie."
[în redactarea anterioară Legii nr.245 din 31 iulie 2023, în vigoare din 22 august 2023]
Articolul 200
Suspendarea provizorie din funcţie
"[...]
(3) Suspendarea provizorie din funcţie se aplică prin încheierea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată, la demersul motivat al procurorului, pe un termen de până la 6 luni. Fiecare prelungire a termenului de suspendare provizorie din funcţie se dispune motivat şi nu poate depăşi 6 luni. Suspendarea provizorie din funcţie poate fi aplicată pe un termen de cel mult 24 de luni cumulativ. Încheierea poate fi contestată în termen de 3 zile de la data emiterii.
[în redactarea Legii nr.245 din 31 iulie 2023, în vigoare din 22 august 2023]
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a menţionat că, potrivit Codului de procedură penală, măsurile procesuale de constrângere se aplică de organul de urmărire penală, de procuror, de judecătorul de instrucţie sau de instanţa de judecată. Totuşi, dispoziţiile contestate stabilesc că suspendarea provizorie din funcţie o decide administraţia instituţiei în care activează învinuitul, la demersul procurorului.
9. În opinia autorului excepţiei, oferirea angajatorului a competenţei de a decide referitor la suspendarea din funcţie încalcă dreptul învinuitului de acces la un tribunal şi dreptul la apărare.
10. În motivarea incidenţei normelor constituţionale, autorul a enumerat articolele 20, 26, 54 şi 114 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
11. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.
12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
13. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi din proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
14. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în contextul în care instanţa de judecată are pe rol o contestaţie formulată împotriva unui ordin de suspendare din funcţie emis la demersul procurorului de caz într-un dosar penal. Articolul 200 alin.(3) din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr.245 din 31 iulie 2023, care a intrat în vigoare la 22 august 2023, adică după ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi după înregistrarea sesizării la Curtea Constituţională. Având în vedere că persoana vizată în litigiul principal a fost suspendată din funcţie pe baza prevederilor contestate, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr 245 din 31 iulie 2023, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea avea în vedere prevederile criticate în redactarea anterioară.
15. Curtea constată că articolul 200 alin.(3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr.245 din 31 iulie 2023, a constituit obiectul unor sesizări la Curtea Constituţională (a se vedea Deciziile nr.21 din 14 martie 2018, nr.142 din 22 noiembrie 2018 şi nr.23 din 25 februarie 2019). Totuşi, Curtea observă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei a abordat o problemă care nu a fost examinată anterior, i.e. competenţa administraţiei instituţiei în care activează învinuitul de a decide cu privire la aplicarea măsurii de constrângere a suspendării din funcţie.
16. Autorul excepţiei a susţinut că acordarea către angajator a competenţei de a decide referitor la suspendarea din funcţie îi încalcă dreptul învinuitului de acces la un tribunal şi dreptul la apărare, contrar articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 26 [dreptul la apărare], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 114 [înfăptuirea justiţiei] din Constituţie.
17. În acest context, Curtea nu poate identifica în ce măsură este limitată exercitarea drepturilor enumerate, dat fiind faptul că teza a doua din articolul 200 alin.(3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr.245 din 31 iulie 2023, stabileşte că hotărârea administraţiei instituţiei de suspendare din funcţie poate fi atacată la judecătorul de instrucţie. De altfel, chiar în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, persoana suspendată din funcţie a contestat măsura în discuţie la judecătorul de instrucţie, având posibilitatea de a-şi prezenta argumentele împotriva aplicării suspendării din funcţie.
18. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate în discuţie nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "o decide administraţia instituţiei" din articolul 200 alin.(3) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr.245 din 31 iulie 2023, ridicată de către dl avocat Iurie Caraman, în interesele dnei Victoria Mileşco, parte în dosarul nr.10-65/2023, pendinte la Judecătoria Bălţi, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Nicolae ROŞCA |
| Nr.145. Chişinău, 31 octombrie 2023. | |