BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.18 din 06.02.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.195g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din articolele 150 alin.(2) şi 153 alin.(3) lit.a) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (sursa de plata a remuneraţiilor administratorului insolvabilităţii/lichidatorului)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
06.02.2025

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.195g/2024 privind

excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din

articolele 150  alin. (2) şi 153  alin. (3) lit.a)  din

Legea  insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012

(sursa de plata a remuneraţiilor administratorului

 insolvabilităţii/lichidatorului)

nr. 18  din  06.02.2025

 (în vigoare 06.02.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.126-129 art. 32 din 13.03.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 3 octombrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 6 februarie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor "raportul va prevedea şi plata remuneraţiei sale şi a celorlalte cheltuieli aferente procesului" din articolul 150 alin.(2) şi "precum şi plata remuneraţiei administratorului/lichidatorului" din articolul 153 alin.(3) lit.a) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Pavel Pitihin, în interesele SA "Energbank", în dosarul nr.2i-105/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Vitalie Guţan, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 14 aprilie 2015, dl Gheorghe Baciu a formulat în instanţa de insolvabilitate o cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate a SRL "Nectar-Expo". Prin Încheierea din 16 aprilie 2015, Curtea de Apel Chişinău a admis cererea introductivă.

4. Prin hotărârea din 9 iunie 2015, Curtea de Apel Chişinău a intentat procesul de insolvabilitate în privinţa Nectar-Expo.

5. La 13 iunie 2016, dna Tamara Crăciun a formulat, în interesele Nectar-Expo, o contestaţie privind sumele distribuite între creditori şi onorariul de succes al lichidatorului.

6. Printr-o cerere de completare din 18 iulie 2017, dna Tamara Crăciun a menţionat că din momentul intentării procedurii de insolvabilitate şi până la acea dată lichidatorul a distribuit intermediar între creditorii garantaţi suma de 7 600 000 lei, iar pe baza hotărârii adunării generale a creditorilor, lichidatorul a reţinut 5 % din sumă, adică 380 000 lei în calitate de onorariu de succes.

7. Prin Încheierea Curţii de Apel Chişinău din 8 noiembrie 2017, contestaţia şi cererile suplimentare formulate de dna Tamara Crăciun au fost respinse.

8. Prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 decembrie 2017, recursul formulat de dna Tamara Crăciun a fost admis, iar Încheierea Curţii de Apel din 8 noiembrie 2017 a fost casată.

9. În şedinţa de rejudecare a contestaţiei, reprezentantul creditorului Energbank a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textelor "raportul va prevedea şi plata remuneraţiei sale şi a celorlalte cheltuieli aferente procesului" din articolul 150 alin.(2) şi "precum şi plata remuneraţiei administratorului/lichidatorului" din articolul 153 alin.(3) lit.a) din Legea insolvabilităţii.

10. Prin Încheierea din 30 septembrie 2024, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...]."

12. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 150

Executarea creanţelor creditorilor

"(1) Executarea creanţelor creditorilor poate începe doar după şedinţa de validare.

(2) La fiecare 3 luni, calculate de la data la care începe valorificarea masei debitoare, administratorul/lichidatorul prezintă comitetului creditorilor spre aprobare un raport asupra fondurilor obţinute din valorificare şi din încasarea de creanţe şi un plan de distribuţie între creditori. Raportul va prevedea şi plata remuneraţiei sale şi a celorlalte cheltuieli aferente procesului.

(3) Pentru motive temeinice, instanţa de insolvabilitate poate prelungi cu cel mult o lună sau poate scurta termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuţie.

(4) Distribuţia către creditori se face în funcţie de existenţa mijloacelor în conturile de acumulare. Creditorii de rang inferior nu vor fi luaţi în considerare la distribuţiile intermediare.

[...]".

Articolul 153

Luarea în considerare a creditorilor garantaţi

"(1) Creditorul garantat trebuie să prezinte administratorului/lichidatorului în termenul indicat la art.152 alin.(1) dovada faptului că creanţa lui nu a fost acoperită în întregime sau că el a renunţat la garanţiile reale. Dacă dovada nu se face la timp, creanţele lui nu sunt luate în considerare la distribuţie.

(2) Dacă nu a valorificat bunul grevat cu o garanţie reală, administratorul/lichidatorul poate să estimeze partea din creanţa creditorului garantat care nu va putea fi acoperită şi să rezerve în mărimea acestei părţi o cantitate din masa debitoare.

(3) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din masa debitoare grevată, în favoarea creditorilor, cu ipoteci, gajuri sau cu alte garanţii reale mobiliare ori cu drepturi de retenţie de orice fel vor fi distribuite în felul următor:

a) cheltuielile de validare şi de valorificare rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie, evaluarea şi vânzarea bunurilor, precum şi plata remuneraţiilor administratorului/lichidatorului şi a persoanelor desemnate sau angajate în condiţiile art.68 alin.(4);

[...]".

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

13. Autorul excepţiei menţionează că există o contradicţie între normele contestate şi norma stabilită la articolul 70 alin.(7) din Legea insolvabilităţii, iar acest fapt creează o confuzie prin aplicarea arbitrară a legii. Autorul notează că onorariul de succes sub formă procentuală se plăteşte din contul creditorilor. Astfel, nu este clar cum se corelează plata acestor onorarii cu creanţele validate în tabelul de creanţe. Mai mult, articolul 153 alin.(3) lit.a) prevede că fondurile obţinute din valorificarea bunurilor grevate sunt destinate în primul rând pentru plata remuneraţiilor administratorului/lichidatorului şi abia ulterior pentru plata creanţelor garantate. Acest fapt conduce la diminuarea sumelor datorate creditorilor, ceea ce este contrar principiului protecţiei dreptului de proprietate. De asemenea, autorul menţionează că creanţele validate în tabel sunt considerate hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, însă deducerea remuneraţiilor administratorului/lichidatorului din sumele validate constituie o încălcare a dreptului de proprietate al creditorilor.

14. Potrivit autorului, textele contestate sunt contrare articolelor 20, 23 şi 46 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

18. Curtea observă că obiectul excepţiei de neconsti-tuţionalitate îl reprezintă textele "raportul va prevedea şi plata remuneraţiei sale şi a celorlalte cheltuieli aferente procesului" din articolul 150 alin.(2) şi "precum şi plata remuneraţiei administratorului/lichidatorului" din articolul 153 alin.(3) lit.a) din Legea insolvabilităţii. Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

19. Curtea constată că textele contestate nu au mai constituit obiect al controlului constituţionalităţii.

20. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 31).

21. Curtea reţine că autorul sesizării a invocat articolele 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) şi 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) din Constituţie.

22. Curtea a notat în jurisprudenţa sa că articolul 23 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (HCC nr.8 din 5 aprilie 2022, § 26).

23. Cu privire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, autorul nu a argumentat caracterul contradictoriu al prevederilor contestate cu normele constituţionale invocate. Simpla enumerare a unor articole din Constituţie nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, ea s-ar substitui autorului acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (DCC nr.117 din 8 septembrie 2022, §§ 14-15; DCC nr.136 din 19 octombrie 2023, § 20).

24. Autorul sesizării susţine că, odată ce articolul 143 alin.(8) din Legea insolvabilităţii acordă tuturor creanţelor validate şi incluse în tabelul definitiv consolidat al creanţelor efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, toate creanţele validate trebuie executate integral şi fără intervenţii arbitrare. Faptul că din mijloacele băneşti obţinute din valorificarea bunurilor gajate se plătesc, mai întâi, remuneraţiile administratorului/lichidatorului şi apoi creditorii ale căror creanţe sunt garantate duce la o diminuare a sumelor datorate creditorilor şi încalcă dreptul de proprietate al acestora.

25. Curtea reţine că scopul Legii insolvabilităţii este instituirea unei proceduri judiciare colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil (a se vedea articolul 1). Curtea Europeană a notat că procedura administrării extraordinare a unei societăţi în curs de lichidare urmăreşte asigurarea unei gestiuni echitabile a patrimoniului acestei societăţii, în vederea garantării unei protecţii identice pentru toţi creditorii. Astfel, ingerinţa în cauză urmăreşte scopuri legitime în conformitate cu interesul public, şi anume buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor terţilor (a se vedea Saggio v. Italia, 25 octombrie 2001, §§ 28-29).

26. Având în vedere cerinţele autorului sesizării, Curtea observă că legislatorul a stabilit că cheltuielile procesului de insolvabilitate includ: (i) cheltuielile de judecată; şi (ii) remuneraţia şi cheltuielile administratorului provizoriu, ale administratorului insolvabilităţii/ lichidatorului (art.52 alin.(1)) şi se acoperă din masa debitoare în primul rând (art.43 alin.(1)). În acelaşi sens, articolul 70 din Legea insolvabilităţii prevede că onorariul fix stabilit pentru administrator/ lichidator se plăteşte lunar din patrimoniul debitorului (alin. (4)), precum şi că cheltuielile aferente procedurilor judiciare aplicate debitorului insolvabil şi efectuate de către administrator/lichidator vor fi suportate din patrimoniul debitorului (alin. 12).

27. Aşadar, Curtea reiterează că ori de câte ori debitorul dispune de bunuri, onorariul fix şi cheltuielile administratorului se încasează din masa debitoare, pentru că acestea sunt catalogate drept cheltuieli ale procesului de insolvabilitate (HCC nr.16 din 2 iunie 2020, § 50). La rândul său, onorariul de succes al administratorului/lichidatorului, dacă acesta a fost stabilit, se plăteşte din contul creditorilor (articolul 70 alin.(7)), respectiv, la data distribuirii efective a masei debitoare.

28. Pretinsa confuzie sesizată de autor, precum că ar fi neclare dispoziţiile criticate din articolele 150 alin.(2) şi 153 alin.(3) lit.a) din Legea nr.149/2012 şi că nu înţelege corelaţia dintre onorariile administratorilor/ lichidatorilor, inclusiv onorariu de succes, şi creanţele incluse în tabelul definitiv consolidat, nu ţine de constituţionalitate. În acest sens, autorul excepţiei şi-a argumentat opinia prin interpretări rezultate din coroborarea textelor contestate cu alte norme referitoare la remunerarea administratorului/lichidatorului, fapt care ar provoca, în opinia sa, o neconcordanţă şi o ambiguitate legislativă care generează confuzie şi incertitudine pentru unii destinatari ai legii. În acest sens, Curtea reaminteşte că aspectele legate de interpretarea şi aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (DCC nr.133 din 12 august 2021, § 33; DCC nr.27 din 24 februarie 2022, § 28).

29. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor "raportul va prevedea şi plata remuneraţiei sale şi a celorlalte cheltuieli aferente procesului" din articolul 150 alin.(2) şi "precum şi plata remuneraţiei administratorului/lichidatorului" din articolul 153 alin.(3) lit.a) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl avocat Pavel Pitihin, în interesele SA "Energbank", în dosarul nr.2i-105/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.