Decizie nr.184 din 11.12.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.122g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 100 alin.(1) din Codul de procedură civilă (comunicarea actelor de procedură prin intermediul adresei electronice)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.122g/2025 privind excepţia

de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 100

alin.(1) din Codul de procedură civilă

(comunicarea  actelor  de  procedură

prin intermediul adresei electronice)

nr. 184  din  11.12.2025

 (în vigoare 11.12.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 59-61 art. 2 din 27.01.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 29 mai 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 11 decembrie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 100 alin.(1) din Codul de procedură civilă, ridicată de dl avocat Andrei Iosip, în interesele dlui Pantelimon Calancea, parte în dosarul nr.2rci-10/2025, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către un complet format din dnele judecătoare Stela Procopciuc şi Oxana Parfeni şi dl judecător Gheorghe Stratulat din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin Hotărârea din 20 februarie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul central, a intentat procesul de insolvabilitate în privinţa SRL "Pancons-Com" şi a desemnat administratorul insolvabilităţii.

4. La 20 mai 2020, dl Ion Bulgaru în calitate de lichidator al SRL "Pancons-Com", în procedură de insolvabilitate, a formulat o cerere privind tragerea la răspundere subsidiară a dlui Pantelimon Calancea, administrator statutar şi asociat unic al SRL "Pancons-Com".

5. Printr-o hotărâre din 29 iunie 2024, Judecătoria Chişinău, sediul central, a admis parţial cererea menţionată şi a dispus încasarea unor sume de bani. Această hotărâre a fost contestată cu apel de dl Pantelimon Calancea, reprezentat de dl avocat Andrei Iosip.

6. Printr-o încheiere din 5 septembrie 2024, Curtea de Apel Centru nu a dat curs cererii de apel şi a acordat apelantului timp suplimentar pentru a achita taxa de stat şi taxa de timbru şi a prezenta instanţei dovada achitării.

7. Printr-o încheiere din 12 decembrie 2024, Curtea de Apel a restituit cererea de apel, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile menţionate în încheierea sa din 5 septembrie 2024.

8. La 24 ianuarie 2025, dl Pantelimon Calancea, reprezentat de dl avocat Andrei Iosip, a atacat cu cerere de recurs încheierea Curţii de Apel din 12 decembrie 2024.

9. La 8 aprilie 2025, dl avocat Andrei Iosip a ridicat, în interesele dlui Pantelimon Calancea, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 100 alin.(1) din Codul de procedură civilă.

10. Printr-o încheiere din 28 mai 2025, Curtea Supremă de Justiţie a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

12. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.225 din 30 mai 2003, sunt următoarele:

Articolul 100

Comunicarea actelor de procedură

"(1) Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.

[…]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

13. Autorul sesizării susţine că norma contestată nu este formulată de o manieră clară, deoarece nu prevede criteriile potrivit cărora instanţele de judecată pot constata recepţionarea de către destinatar a actului transmis prin intermediul adresei electronice, în afara sistemului PIGD, şi nici nu prevede o definiţie a noţiunii de "confirmare" a recepţionării.

14. În lipsa unei determinări legale clare, judecătorul poate considera că actul a fost comunicat exclusiv în temeiul expedierii, fără a verifica dacă a fost recepţionat în mod efectiv de către destinatar. În lipsa unor mecanisme procedurale de control, norma contestată permite restituirea cererilor pe baza unor simple expedieri, fapt care poate genera abuzuri. Articolul 100 alin.(1) nu stabileşte în mod cert care este dovada necesară şi suficientă a recepţionării unui act procedural transmis prin poşta electronică, în lipsa utilizării sistemului PIGD, fapt care determină calcularea arbitrară a termenului pentru remedierea neajunsurilor şi exercitarea căilor de atac.

15. Autorul susţine că există mai multe soluţii legislative mai puţin intruzive care ar asigura atât eficienţa procedurii, cât şi protecţia drepturilor părţilor, cum ar fi impunerea unui standard uniform de validare a notificării electronice sau acordarea unui termen de graţie pentru completarea actelor în caz de dubiu privind comunicarea.

16. Autorul excepţiei consideră că prevederea contestată este contrară articolelor 20, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

17. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

19. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de reprezentantul unei părţi într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

20. Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie prevederile articolului 100 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Curtea constată că prevederile în discuţie nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

21. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care se examinează o cerere de recurs împotriva unei încheieri prin care s-a restituit o cerere de apel pe motivul neînlăturării neajunsurilor în termenul acordat de instanţa de judecată. Astfel, Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la soluţionarea cauzei.

22. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental.

23. Autorul sesizării susţine că norma contestată încalcă articolele 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

24. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că articolele 23 şi 54 din Constituţie nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi incidente, autorul trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei Curtea poate aplica prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.90 din 25 iulie 2023, § 19).

25. Referitor la incidenţa articolului 26 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că dreptul la apărare reprezintă totalitatea prerogativelor şi a posibilităţilor pe care persoanele le au, potrivit legii, în contextul apărării intereselor lor. Garanţiile stabilite de articolul 26 din Constituie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzute de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 § 1 din Convenţie (a se vedea DCC nr.14 din 31 ianuarie 2025, § 24).

26. Cu privire la accesul liber la justiţie, Curtea Europeană a constatat în jurisprudenţa sa că articolul 6 § 1 din Convenţie implică dreptul de a fi notificat în mod corespunzător cu privire la deciziile administrative şi judiciare, fapt care are o importanţă deosebită în cazurile în care calea de atac trebuie exercitată într-un termen precis (Stichting Landgoed Steenbergen şi alţii v. Olanda, hotărârea din 16 februarie 2021, § 43). Articolul 6 din Convenţie nu prevede forme exacte de comunicare a documentelor. Chestiunea care trebuie pusă este dacă dreptul unei persoane la un proces echitabil a fost încălcat în circumstanţele concrete ale unei cauze (Qosja v. Albania, hotărârea din 14 iunie 2022, § 18).

27. Autorul sesizării susţine că, în cauza în care a fost ridicată excepţia, instanţa a considerat actul de procedură expediat părţii ca fiind comunicat şi, având în vedere neîndeplinirea de către apelant a indicaţiilor instanţei în termenul stabilit (nu a achitat taxa de stat şi taxa de timbru), aceasta i-a restituit cererea de apel. În opinia autorului, această soluţie a instanţei ar fi cauzată de viciile de calitate ale normei contestate, deoarece "nu oferă justiţiabilului certitudinea normativă necesară pentru a-şi exercita în mod efectiv dreptul la o instanţă" garantat de articolul 20 din Constituţie şi de articolul 6 § 1 din Convenţie şi permite judecătorului să considere că "actul a fost comunicat în mod valabil exclusiv în temeiul expedierii, fără a verifica dacă a fost efectiv recepţionat de destinatar".

28. Curtea notează că atunci când se invocă o ingerinţă într-un drept fundamental, persoana interesată trebuie să aibă la dispoziţie suficiente garanţii procedurale şi trebuie să aibă posibilitatea unui acces efectiv la un tribunal, care să se pronunţe cu privire la pretinsele ingerinţe în dreptul său (a se vedea HCC nr.8 din 5 aprilie 2019, § 48).

29. Curtea notează că, pe baza prerogativelor constituţionale prevăzute la articolele 20 şi 115 alin.(4), dar şi a obligaţiei ce derivă din articolul 4 din Constituţie, legislatorul a reglementat modul de notificare a justiţiabililor cu privire la procedurile judiciare în aşa mod încât dreptul lor la un proces echitabil să nu fie afectat. În acest sens, Codul de procedură civilă stabileşte că dreptul la o cale de atac poate fi exercitat de o parte interesată care cunoaşte decizia judecătorească/actul de procedură care aduce atingere drepturilor sau intereselor sale legitime.

30. Prin norma contestată, legislatorul a stabilit competenţa instanţei de judecată de a trimite actele de procedură, inter alia, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor sau prin alte mijloace care asigură transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui. Pentru actele de procedură expediate prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, legislatorul a stabilit că acestea se consideră comunicate din momentul expedierii (articolul 100 alin.(1¹)). Pentru actele de procedură expediate prin alte mijloace, legislatorul a stabilit că mijloacele în discuţie trebuie să "asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui" (articolul 100 alin.(1) din Cod).

31. Curtea consideră că, prin norma contestată coroborată cu alte norme relevante, legislatorul a avut în vedere că instanţa judecătorească trebuie să acţioneze cu toată diligenţa necesară pentru ca justiţiabilul să fie informat despre procedura care îl priveşte, astfel încât să poată să se apere în mod corespunzător.

32. Curtea notează că legislatorul a stabilit că utilizarea adresei electronice ca mijloc de comunicare se realizează potrivit datelor indicate de către parte/participantul la proces. Prin indicarea prealabilă a datelor corespunzătoare, inclusiv a adresei electronice, persoana consimte/încuviinţează utilizarea acestei adrese ca mijloc de comunicare cu instanţa de judecată.

33. În aceste condiţii, pornind de la prevederile potrivit cărora persoanele fizice şi juridice sunt ţinute să-şi exercite drepturile şi libertăţile cu bună-credinţă (a se vedea articolul 61 din Codul de procedură civilă), în cazul în care a indicat adresa electronică sau alt mod de comunicare a actelor de procedură, justiţiabilul îşi asumă consecinţele unei astfel de informări şi trebuie să dea dovadă de o diligenţă specială în apărarea intereselor sale, luând măsurile necesare pentru a se informa cu privire la evoluţia procedurii (a se vedea decizia Curţii Europene în cauza Gerber v. Slovacia, 9 noiembrie 2021).

34. Totodată, pe lângă reglementările menţionate, legislatorul a prevăzut şi garanţii procesuale pentru persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură. În acest sens, Codul de procedură civilă prevede că astfel de persoane pot fi repuse în termen de către instanţa de judecată, precum şi că, în caz de respingere a cererii de repunere în termen, aceste persoane pot contesta încheierea respectivă (a se vedea articolul 116 alineatele (1) şi (5)). Astfel, prezumţia comunicării documentelor poate fi răsturnată de destinatar prin demonstrarea existenţei unor circumstanţe care au împiedicat recepţionarea documentelor la adresa electronică specificată.

35. Aşadar, Curtea reţine că Codul de procedură civilă conţine garanţii împotriva arbitrariului la aplicarea dispoziţiilor contestate. Prin urmare, Curtea reţine că prevederile contestate nu comit vreo ingerinţă în articolele 20 şi 26 din Constituţie.

36. Curtea observă că autorul sesizării, de fapt, invită instanţa de jurisdicţie constituţională să se pronunţe asupra unei situaţii concrete de aplicare a normei contestate. Curtea reiterează că nu analizează cazuri concrete şi chestiuni de interpretare şi de aplicare a legii, dar poate efectua doar un control abstract al constituţionalităţii legii contestate (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.175 din 12 decembrie 2023, § 40; DCC nr.181 din 14 decembrie 2023, § 26). Chestiunile legate de interpretarea şi de aplicarea legii ţin, prin definiţie, de competenţa instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.172 din 7 decembrie 2023, § 22).

37. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 27 alin.(2) şi (3) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 100 alin.(1) din Codul de procedură civilă, ridicată de dl avocat Andrei Iosip, în interesele dlui Pantelimon Calancea, parte în dosarul nr.2rci-10/2025, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.