Decizie nr.2 din 15.01.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.88g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 141 alin.(2) lit.b) din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor (interdicţia temporară a ocupării unor funcţii într-o bancă)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.88g/2025 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 141 alin.(2) lit.b) din Legea

nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor

(interdicţia temporară a ocupării unor

funcţii într-o bancă)

nr. 2  din  15.01.2026

 (în vigoare 15.01.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 84-87 art. 22 din 19.02.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 4 aprilie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 15 ianuarie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o bancă de către persoanele prevăzute la art.43 responsabile de săvârşirea încălcării;" din articolul 141 alin.(2) lit.b) al Legii nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor, ridicată de dna avocat Tatiana Iovu, în interesele dlui Corneliu Ghimpu, parte în dosarul nr.3a-1065/2024, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dnii Ghenadie Mîra, Grigore Daşchevici şi dna Angela Bostan, judecători de la Curtea de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin Hotărârea nr.254 din 4 octombrie 2019, Comitetul Executiv al Băncii Naţionale a Moldovei l-a sancţionat pe dl Corneliu Ghimpu, fost membru al Comitetului de Direcţie al B.C. "Victoriabank" S.A., pentru încălcări grave ale prevederilor Legilor nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor şi nr.308 din 22 decembrie 2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, aplicându-i sancţiunea avertismentului şi interdicţia de a ocupa funcţii de conducere şi funcţii-cheie într-o bancă pentru o perioadă de doi ani.

4. La 30 decembrie 2019, dl Corneliu Ghimpu a iniţiat o acţiune în contencios administrativ împotriva Băncii Naţionale a Moldovei, solicitând anularea sancţiunilor aplicate prin punctul 2 din Hotărârea menţionată supra.

5. Prin Hotărârea din 8 februarie 2024, Judecătoria Chişinău, sediul Centru, a respins acţiunea. Corneliu Ghimpu a contestat hotărârea pronunţată cu apel.

6. La 18 februarie 2025, dl Corneliu Ghimpu a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 141 alin.(2) lit.b) din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor.

7. Printr-o încheiere din 25 martie 2025, Curtea de Apel a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sânt garantate."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

(3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore.

(4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

9. Prevederile relevante ale Legii nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor sunt următoarele:

Articolul 141

Sancţiunile şi măsurile sancţionatoare aplicabile

"(1) Sancţiunile care pot fi aplicate potrivit prezentei legi sunt:

a) avertisment scris;

b) avertisment public prin care se indică persoana fizică, persoana juridică, inclusiv banca şi natura încălcării;

c) aplică şi percepe incontestabil amendă băncii până la 5% din fondurile proprii ale băncii, calculate la data ultimei raportări, şi/sau deţinătorilor direcţi şi indirecţi de deţineri în capitalul social al băncii până la 100% din mărimea deţinerii în capitalul social al băncii, calculată la valoarea nominală;

d) amendă aplicabilă persoanei juridice, de până la 10% din valoarea totală netă a cifrei de afaceri realizată în exerciţiul financiar precedent, care include venitul brut constând din dobânzile de încasat şi alte venituri similare, venituri din acţiuni şi alte titluri cu randament variabil sau fix, precum şi comisioanele ori taxele de încasat; în cazul în care persoana juridică are calitatea de filială a unei întreprinderi-mamă, venitul brut relevant este cel rezultat din situaţiile financiare consolidate ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang, din exerciţiul financiar precedent;

e) amendă aplicabilă membrului organului de conducere sau persoanei care deţine funcţii-cheie, de la 1 la 100 de salarii medii ale persoanei fizice sancţionate, pentru ultimele 12 luni, care includ toate beneficiile (suplimente, prime şi alte adaosuri la salariul de funcţie);

f) amendă aplicabilă persoanei fizice, alta decât cea menţionată la lit.e), de la 5000 de lei până la 100 de milioane de lei;

g) retragerea aprobării acordate persoanelor prevăzute la art.43;

h) amendă egală cu până la valoarea dublă a beneficiului obţinut ca urmare a încălcării, dacă acesta poate fi determinat.

(2) Măsurile sancţionatoare care pot fi aplicate potrivit prezentei legi sunt:

a) ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei şi de abţinere de la repetarea acesteia;

b) interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o bancă de către persoanele prevăzute la art.43 responsabile de săvârşirea încălcării;

[…]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei susţine că norma nu este formulată de o manieră previzibilă, deoarece nu prevede durata maximă pentru care poate fi aplicată măsura interzicerii exercitării unor funcţii într-o bancă şi nici nu prevede categoria funcţiilor pentru care poate fi aplicată această interdicţie. În opinia autorului, măsura în discuţie îi oferă autorităţii competente o marjă discreţionară largă în aplicarea interdicţiei menţionate, fapt ce poate genera restrângeri arbitrare ale dreptului de a munci într-o instituţie bancară.

11. Autorul excepţiei consideră că prevederea contestată este contrară articolelor 1 alin.(3), 16, 23, 26, 43 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de reprezentantul unei părţi într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie articolul 141 alin.(2) lit.b) din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor, care nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care a fost contestată o hotărâre pronunţată în baza prevederii criticate. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată va avea în vedere prevederea contestată la soluţionarea cauzei.

17. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental.

18. Autorul sesizării susţine că norma contestată încalcă articolele 1 alin.(3) (statul de drept), 16 (egalitatea), 23 (calitatea legii), 26 (dreptul la apărare), 43 (dreptul la muncă) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

19. Cu privire la incidenţa articolului 1 alin.(3) din Constituţie, Curtea reţine că, în prezenta cauză, această normă comportă un caracter general şi nu poate reprezenta un reper individual şi separat, ci trebuie coroborat cu alte prevederi din Constituţie, a căror incidenţă trebuie să fie argumentată de autorul sesizării (a se vedea DCC nr.190 din 21 decembrie 2023, § 25; DCC nr.130 din 17 septembrie 2025, § 14).

20. Cu privire la incidenţa articolelor 16, 23 şi 54 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorii excepţiilor de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr.190 din 21 decembrie 2023, § 25; DCC nr.120 din 26 august 2025, § 27).

21. Referitor la incidenţa articolului 26 din Constituţie, Curtea observă că autorul nu a argumentat contradicţia dintre prevederea contestată şi norma constituţională invocată. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, ea s-ar substitui autorului acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr.75 din 13 iulie 2023, § 20; DCC nr.171 din 7 decembrie 2023, § 28).

22. Referitor la incidenţa articolului 43 din Constituţie, autorul susţine că norma contestată de la articolul 141 alin.(2) lit.b) din Legea privind activitatea băncilor este incertă din două puncte de vedere: (i) nu prevede un termen maxim pentru care Banca Naţională a Moldovei poate aplica interdicţia de a ocupa funcţii într-o bancă şi (ii) nu stabileşte, la modul concret, funcţiile în privinţa cărora poate fi instituită interdicţia.

23. Analiza coroborată a legislaţiei permite Curţii să constate că, în baza prerogativei de la articolul 72 alin.(3) lit.r) din Constituţie, legislatorul a stabilit că Banca Naţională este banca centrală a Republicii Moldova (articolul 1 din Legea privind Banca Naţională a Moldovei); este autoritatea competentă pentru bănci şi exercită în privinţa acestora atribuţii de licenţiere, reglementare şi supraveghere prudenţială (a se vedea articolul 4 alin.(1) din Legea privind activitatea băncilor).

24. În îndeplinirea funcţiei de supraveghere prudenţială şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute de lege, ea [Banca Naţională a Moldovei] dispune de competenţele necesare şi acţionează în mod independent (a se vedea articolul 5 alin.(4) din Lege). Astfel, potrivit articolului 138 alin.(1) din Legea nr.202/2017, în exercitarea funcţiilor sale, Banca Naţională a Moldovei deţine competenţa să dispună, faţă de o bancă, faţă de acţionarii acesteia, faţă de membrii organului de conducere al băncii, faţă de persoanele care deţin funcţii-cheie în cadrul băncii, care încalcă dispoziţiile legii, ale actelor normative sau ale altor acte emise în aplicarea acesteia, referitoare la supraveghere sau la condiţiile de desfăşurare a activităţii, măsuri potrivit prevederilor articolului 139 şi/sau să aplice sancţiuni şi măsuri sancţionatoare potrivit prevederilor articolului 141 din Lege. Cadrul legal în vigoare stabileşte, cu valoare de principiu, că Banca Naţională a Moldovei este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale privind aplicarea sancţiunilor, măsurilor sancţionatoare şi a altor măsuri (articolul 144 alin.(3) din Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor). În acest sens, Curtea observă că norma contestată stabileşte ca măsură sancţionatoare "interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o bancă". Prin expresia legală "interzicerea temporară", legislatorul i-a acordat autorităţii competente, i.e. Băncii Naţionale a Moldovei, prerogativa să priveze persoanele prevăzute la articolul 43 din Legea nr.202/2017 care au încălcat dispoziţiile legale de dreptul de a exercita o funcţie în bancă, fără a preciza termenul de aplicare a acestei măsuri.

25. Curtea nu poate reţine afirmaţia autorului sesizării că norma contestată ar oferi Băncii Naţionale "o marjă mare şi nelimitată în aplicarea măsurii respective de sancţionare, indiferent de circumstanţele fiecărui caz în parte", deoarece, contrar afirmaţiilor menţionate, legislatorul a prevăzut că la stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare Banca Naţională a Moldovei are în vedere toate circumstanţele relevante ale săvârşirii faptei (a se vedea articolul 142 alin.(2) din Lege). Astfel, articolul 142 din Legea privind activitatea băncilor stabileşte elementele de care trebuie să se ţină cont la aplicarea sancţiunilor şi/sau a măsurilor sancţionatoare, care reclamă, inter alia, necesitatea respectării unei relaţii rezonabile de proporţionalitate între faptă şi sancţiune.

26. Cu referire la argumentul autorului excepţiei privind omisiunea de a reglementa un termen maxim al interdicţiei de ocupare a unor funcţii, Curtea observă că Banca Naţională a Moldovei, exercitându-şi competenţa de a aplica interdicţia în discuţie, înţelegând caracterul temporar al măsurii şi în funcţie de natura, pericolul şi circumstanţele faptelor/încălcărilor constatate, i-a interzis persoanei reclamante pe o perioadă de doi ani să exercite funcţii în organele de conducere şi funcţii cheie într-o bancă (Hotărârea Comitetului Executiv al Băncii Naţionale a Moldovei nr.254 din 4 octombrie 2019, § 2). Autoritatea bancară a considerat că măsurile sancţionatoare aplicate în cauză sunt eficiente, proporţionale şi disuasive.

27. Curtea notează că autorul sesizării nu a adus argumente de constituţionalitate care să demonstreze că interdicţia provizorie aplicată în privinţa sa este excesivă. În acest sens, Curtea reiterează că excepţia de neconstituţionalitate manifestă nu doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte în primul rând situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată.

28. Curtea nu poate reţine nici argumentul autorului sesizării potrivit căruia norma contestată este imprevizibilă şi încalcă dreptul constituţional la muncă, deoarece nu stabileşte categoria de funcţii pentru care poate fi aplicată interdicţia. Or, legislatorul a prevăzut că "[m]ăsurile sancţionatoare care pot fi aplicate potrivit prezentei legi sunt: […] b) interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o bancă de către persoanele prevăzute la art.43 responsabile de săvârşirea încălcării" (a se vedea articolul 141 alin.(2) lit.b) din Legea privind activitatea băncilor).

29. Curtea menţionează că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea Sud Fondi SRL şi alţii v. Italia, 20 ianuarie 2009, § 109).

30. Curtea observă că Legea privind activitatea băncilor enumeră faptele sancţionabile (articolul 140) şi prevede sancţiunile aplicabile acestora (articolul 141). Curtea notează că măsura sancţionatoare prevăzută la articolul 141 alin.(2) lit.b) din Legea privind activitatea băncilor este aplicabilă persoanelor prevăzute la articolul 43 din Lege, responsabile de comiterea încălcării, i.e. faţă de membrii organului de conducere şi faţă de persoanele care deţin funcţii-cheie în bancă.

31. Având în vedere multitudinea de situaţii în care poate fi aplicată măsura contestată, Curtea consideră că nu este posibilă stabilirea prin lege a unei liste exhaustive a funcţiilor a căror exercitare se interzice. Legislatorul a delegat Băncii Naţionale a Moldovei competenţa să stabilească funcţiile bancare pentru care se aplică interdicţia contestată, în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei, prin raportare la încălcările admise. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, în numeroase cazuri, statuând că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, iar una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (Cantoni v. Franţa, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, § 31).

32. Curtea observă că prin invocarea incertitudinii normei contestate autorul sesizării, de fapt, îşi exprimă dezacordul cu însăşi măsura sancţionatoare aplicată în privinţa sa. În acest sens, autorul sesizării ridică o problemă de interpretare şi de aplicare a expresiei legale "interdicţie temporară" într-o cauză concretă, competenţă care le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată, şi nu Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.176 din 12 decembrie 2023, § 24; DCC nr.152 din 3 decembrie 2024, § 31; HCC nr.5 din 16 aprilie 2025, § 79).

33. Prin urmare, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.d) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 141 alin.(2) lit.b) din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor, ridicată de dna avocat Tatiana Iovu, în interesele dlui Corneliu Ghimpu, parte în dosarul nr.3a-1065/2024, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ

la Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2026

Sesizarea care a stat la baza acestei decizii vizează o măsură sancţionatoare, care constă în interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o bancă de către membrii organului de conducere şi persoanele care deţin funcţii-cheie, responsabile de comiterea încălcării. Măsura sancţionatoare este stabilită de articolul 141 alin.(2) lit.b) din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017 privind activitatea băncilor.

Autorul sesizării, căruia i-a fost aplicată măsura în discuţie pentru o perioadă de doi ani, susţine că ea este incertă din două puncte de vedere: (i) nu prevede un termen maxim pentru care Banca Naţională a Moldovei poate aplica interdicţia de a ocupa funcţii într-o bancă şi (ii) nu stabileşte, la modul concret, funcţiile în privinţa cărora poate fi instituită interdicţia.

Sunt de acord cu colegii mei că nu există o problemă din perspectiva celui de-al doilea aspect sesizat de autor. Funcţiile în privinţa cărora poate fi aplicată sancţiunea pot fi deduse în mod rezonabil, aşa cum stabileşte articolul de lege contestat, din articolul 43 al aceleiaşi Legi. Subiecţii răspunderii sunt membrii organului de conducere şi persoanele care deţin funcţii-cheie în bancă (a se vedea paragraful 30 din Decizie).

În ceea ce priveşte primul aspect sesizat de autor, consider că expresia "interzicere temporară", fără stabilirea unui termen maxim, este imprevizibilă, iar acordarea unei marje nelimitate Bancii Naţionale la aplicarea acestei sancţiuni goleşte de conţinut ideea de acces la justiţie şi de garanţii procedurale aferente dreptului la muncă.

Norma juridică care reglementează o măsură sancţionatoare trebuie să respecte exigenţa previzibilităţii, iar lipsa termenului maxim pentru interzicerea temporară a exercitării unor funcţii într-o bancă de către membrii organului de conducere şi persoanele care deţin funcţii-cheie, responsabile de comiterea încălcării, creează o stare de incertitudine juridică. Sancţiunile şi măsurile sancţionatoare aplicate de către Banca Naţională, prevăzute la articolul 141, trebuie să fie efective şi proporţionale cu faptele şi cu deficienţele constatate, precum şi să manifeste un efect descurajant, în lumina circumstanţelor enunţate la alineatul 2 (a se vedea articolul 142 alineatele (1) şi (2) din Legea nr.202 din 6 octombrie 2017). Analiza proporţionalităţii în cazul măsurii interzicerii temporare a exercitării unor funcţii impune limite temporale, cel puţin a unei limite maxime.

Previzibilitatea normei este strâns legată de garanţiile unui proces echitabil. Actul administrativ prin care Banca Naţională aplică măsura sancţionatoare trebuie să respecte condiţia proporţionalităţii cu scopul urmărit, fără a fi exclusă competenţa instanţelor de judecată de a exercita un control de jurisdicţie deplină în privinţa individualizării măsurii sancţionatoare.

În cauza Capital Bank AD v. Bulgaria, hotărârea din 24 noiembrie 2005, Curtea Europeană a reiterat că articolul 6 § 1 din Convenţie este încălcat atunci când instanţele naţionale se consideră obligate să respecte constatările anterioare ale organelor administrative, constatări decisive pentru soluţionarea cauzelor aflate pe rolul lor, fără a examina în mod independent aspectele relevante. Curtea Europeană a constatat că Banca Naţională a Bulgariei, deşi independentă faţă de puterea executivă, este un organ administrativ şi, în circumstanţele cauzei, nu putea fi considerată un tribunal care respectă cerinţele articolului 6 § 1 din Convenţie (a se vedea §§ 100, 103, 114 şi 115).

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale reţine că în cazul aplicării unor sancţiuni cvasipenale – aşa cum este cazul normei analizate, având în vedere că sancţiunea manifestă un caracter punitiv şi urmăreşte, deopotrivă, un scop preventiv şi unul represiv – instanţa trebuie să aibă competenţa de a supune analizei sub toate aspectele, atât în fapt, cât şi în drept, decizia autorităţii administrative (a se vedea HCC nr.20 din 4 iulie 2018, §§ 34 şi 41).

Având în vedere considerentele şi prevederile legale scoase în evidenţă de colegii mei, instanţele de contencios administrativ nu au, în realitate, posibilitatea de a aprecia caracterul proporţional al sancţiuni aplicate, prin raportare la circumstanţele invocate de către reclamanţi.

Din aceste motive, consider că sesizarea impunea o examinare în fond, pe baza articolelor 23, 43 şi 54 din Constituţie.