Decizie nr.2 din 16.01.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.209g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.209g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate
a articolului 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012
nr. 2 din 16.01.2020
(în vigoare 16.01.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 63-68 art. 39 din 28.02.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,
dlui Eduard ABABEI,
dnei Domnica MANOLE,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 27 noiembrie 2019,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 16 ianuarie 2020 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 68 alin.(10) al Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Andrei Iosip, reprezentantul S.A. “Aroma”, întreprindere aflată în procedura de restructurare, în dosarul nr.2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dl judecător Vitalie Guţan de la Judecătoria Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 1 aprilie 2013 a fost intentată procedura de insolvabilitate în privinţa S.A. “Aroma”.
4. Pe 21 mai 2014, instanţa de insolvabilitate a confirmat planul procedurii de restructurare a S.A. “Aroma”.
5. Pe 26 octombrie 2018 s-a desfăşurat adunarea creditorilor S.A. “Aroma”.
6. Pe 18 decembrie 2018, creditorul garantat S.A. “Banca de Economii” aflat în proces de lichidare, a contestat măsurile administratorului insolvabilităţii S.A. “Aroma”, în baza articolului 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii. Contestaţia urma a fi examinată de instanţă în termen de 10 zile. Autorul contestaţiei a menţionat că, în calitate de creditor garantat, i-a solicitat administratorului insolvabilităţii să convoace adunarea creditorilor S.A. “Aroma” şi să includă în ordinea de zi chestiunea privind modificarea cuantumului onorariului de succes al administratorului insolvabilităţii S.A. “Aroma”. Convocând adunarea creditorilor pe data de 26 octombrie 2018, administratorul a omis să includă chestiunea solicitată în buletinele de vot pentru adunarea creditorilor.
7. Pe 3 iunie 2019, lichidatorul S.A. “Banca de Economii” s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a contestaţiei depuse pe 18 decembrie 2018.
8. Prin încheierea instanţei de insolvabilitate din 6 iunie 2019, dl judecător Nicolae Pasecinic a respins ca neîntemeiată cererea de accelerare a procedurii de judecare a contestaţiei.
9. Pe 20 noiembrie 2019, dl avocat Andrei Iosip a ridicat, în numele administratorului insolvabilităţii, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.
10. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 20 noiembrie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării ei.
B. Legislaţia pertinentă
11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
12. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:
Articolul 55
Convocarea adunării creditorilor
“(1) Adunarea creditorilor se convoacă de către administratorul insolvabilităţii sau, după caz, de către lichidator. Secretariatul adunării creditorilor se află în sarcina administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, dacă adunarea nu dispune altfel.
(2) Adunarea creditorilor se convoacă în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori este necesar.
(3) Informaţia despre data, ora, locul şi ordinea de zi a adunării creditorilor se expediază fiecărui creditor sau reprezentantului său legal sub formă de aviz, împreună cu buletinul de vot, în termen de 5 zile de la data adoptării hotărârii de convocare. În cazul în care cheltuielile poştale de înştiinţare a creditorilor depăşesc cheltuielile de publicare, persoana care convoacă adunarea creditorilor informează creditorii printr-un singur aviz, publicat în modul stabilit la art.6, în cel mult 5 zile de la data adoptării hotărârii de convocare. Perioada dintre data expedierii avizului sau a publicării informaţiei despre convocarea adunării creditorilor şi data convocării nu trebuie să depăşească 15 zile şi nu trebuie să fie mai mică de 7 zile.
(4) Adunarea creditorilor poate fi convocată şi la cererea comitetului creditorilor, la cererea creditorilor ale căror creanţe reprezintă cel puţin 10% din suma totală a creanţelor validate cu drept de vot sau în temeiul unei încheieri a instanţei de insolvabilitate.
(5) În cererea de convocare a adunării creditorilor vor fi formulate chestiunile ce urmează a fi incluse în ordinea de zi a adunării şi va fi semnată de persoanele care cer convocarea. În termen de 5 zile de la data primirii cererii de convocare, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul este obligat să adopte o hotărâre privind convocarea adunării creditorilor şi să informeze creditorii despre convocarea acesteia sau despre hotărârea privind refuzul de a o convoca. În termen de 3 zile de la data adoptării, hotărârea va fi expediată persoanelor care cer convocarea. Dacă, în termenul prevăzut, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul nu a emis nicio decizie, persoanele care au depus cererea de convocare sunt în drept să convoace singuri, pe cont propriu, adunarea creditorilor în modul stabilit de prezenta lege şi/sau să conteste în instanţă de insolvabilitate acţiunile administratorului insolvabilităţii/lichidatorului. Dacă adunarea creditorilor declară întemeiată convocarea adunării, cheltuielile aferente ei se compensează din contul masei debitoare, iar dacă este neîntemeiată, cheltuielile se suportă de persoana care a convocat adunarea.
[…]”.
Articolul 68
Exercitarea de către administrator/lichidator a atribuţiilor
“(1) Administratorul/lichidatorul îşi exercită atribuţiile cu diligenţa unui bun profesionist, acţionând pe propria răspundere.
(2) În procedura de insolvabilitate, procedura falimentului sau procedura de restructurare, acţiunile administratorului/lichidatorului sunt orientate spre păstrarea, majorarea şi valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanţelor creditorilor.
[…]
(10) Reprezentantul debitorului, orice creditor pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administrator/lichidator. Instanţa de insolvabilitate va soluţiona contestaţia în termen de 10 zile de la înregistrare, cu citarea contestatorului, a administratorului/ lichidatorului şi a comitetului creditorilor, având dreptul să suspende, la cererea contestatorului, executarea măsurii contestate.
[…]”.
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
13. Autorul excepţiei susţine că articolul 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii, în special textul “măsurilor luate de administrator/ lichidator”, nu este formulat cu suficientă precizie şi nu-i permite persoanei să decidă asupra conduitei sale, fapt care afectează standardul calităţii legii instituit la articolul 23 din Constituţie.
14. În sesizare se menţionează că S.A. “Banca de Economii”, aflată în proces de lichidare, care este şi creditor garantat al debitorului insolvabil (S.A. “Aroma” în procedură de restructurare), a solicitat convocarea adunării creditorilor şi includerea în ordinea de zi a chestiunii privind reducerea onorariului de succes al administratorului insolvabilităţii. Administratorul insolvabilităţii a convocat adunarea creditorilor, însă chestiunea privind onorariul nu a fost inclusă pe ordinea de zi şi, din acest motiv, nu a fost pusă în discuţie. Creditorul a contestat refuzul administratorului de a include chestiunea propusă în ordinea de zi în faţa instanţei de insolvabilitate, calificându-l ca o măsură luată de către administratorul insolvabilităţii pasibilă a fi contestată, în sensul articolului 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii.
15. Autorul sesizării consideră că refuzul administratorului de a include în ordinea de zi o chestiune nu poate fi contestat în faţa instanţei de insolvabilitate, iar textul “măsurilor luate de administrator/lichidator” din articolul 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii este lipsit de claritate, deoarece legea nu prevede o listă certă de acţiuni sau de inacţiuni ale administratorului care ar putea fi contestate în instanţă. În lipsa unei astfel de liste, precum şi în lipsa altor criterii de determinare a acţiunilor/inacţiunilor care pot fi contestate în instanţa de insolvabilitate, ar avea loc o interpretare extensivă, putând fi afectată celeritatea şi eficacitatea procesului de insolvabilitate.
B. Aprecierea Curţii
16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
18. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Andrei Iosip, în dosarul nr.2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “măsurilor luate de administrator/ lichidator” din articolul 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012. Curtea constată aplicabilitatea normei contestate în această cauză.
20. Curtea constată că textul criticat nu a constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.
21. Curtea trebuie să răspundă la întrebarea dacă textul “măsurilor luate de administrator/ lichidator” cuprins în articolul 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii, precum şi întregul alineat corespunde sau nu exigenţelor previzibilităţii şi clarităţii, în sensul articolului 23 din Constituţie. Din conţinutul acestui alineat se înţelege că măsurile luate de administratorul insolvabilităţii sau de lichidator, în continuare administratorul, inclusiv cele luate în procedura de restructurare, pot fi contestate în instanţă de către oricare din principalii actori ai procesului de insolvabilitate, adică de debitorul insolvabil şi de către “orice creditor”. Iar instanţa de insolvabilitate este ţinută să examineze şi să soluţioneze în termene restrânse [10 zile de la înregistrare] contestaţia depusă, dispunând şi de prerogativa de a suspenda executarea măsurii contestate.
22. Legea insolvabilităţii, care include textul criticat, constituie un ansamblu de norme juridice care contribuie la respectarea drepturilor participanţilor la circuitul civil prin declanşarea unor proceduri colective de satisfacere a creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil. Cuprinzând un domeniu vast, complex şi dinamic al relaţiilor sociale, legislatorul a reglementat detaliat procedura de insolvabilitate, competenţele instanţei, drepturile şi obligaţiile participanţilor, regimul bunurilor incluse în masa debitoare, precum şi alte relaţii sociale specifice. Procedura de insolvabilitate este o procedură civilă necontencioasă, care se deosebeşte de altele după modul de intentare, examinare şi soluţionare a cauzelor. De asemenea, se deosebeşte de altele şi după componenţa participanţilor [administrator/lichidator, debitor, creditori/ adunarea creditorilor/ comitetul creditorilor] şi complexitatea acţiunilor care se desfăşoară sub autoritatea instanţei. Prevederile Legii insolvabilităţii se interpretează şi se aplică în coroborare unele cu altele pentru a asigura atât caracterul unitar al procedurilor speciale reglementate (de faliment, de faliment simplificat, de restructurare, de restructurare accelerată etc.), cât şi eficienţa actului de justiţie (DCC nr.150 din 26 decembrie 2019, §23-24).
23. Cu referire la critica de neconstituţionalitate raportată la articolul 23 din Constituţie, Curtea nu identifică elemente care ar susţine concluzia că ar fi fost încălcate criteriile referitoare la claritatea şi precizia normelor. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, prevederile articolului 23 din Constituţie nu-i impun legislatorului obligaţia de a defini toţi termenii folosiţi în cuprinsul normelor de drept (a se vedea DCC nr.46 din 5 aprilie 2019, § 20; DCC nr.63 din 25 aprilie 2019, § 16; DCC nr.78 din 21 mai 2019, § 15).
24. De asemenea, Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea coroborată a normelor legale la situaţii juridice concrete, inclusiv prin înlăturarea eventualelor dubii şi a unor posibile disonanţe între normele din aceeaşi lege sau din diferite legi, ţine de competenţa instanţei de judecată.
25. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (cauza S.W. v. Regatul Unit, 22 noiembrie 1995, § 36; HCC nr.21 din 22 iulie 2016, § 64; DCC nr.150 din 26 decembrie 2019, § 25).
26. Curtea reţine că autorul sesizării susţine că textul “măsurile luate” de administratorul insolvabilităţii din norma contestată este ambiguu şi neclar.
27. Curtea constată că prin termenul “măsuri”, folosit în textul contestat, legiuitorul se referă la acele acţiuni, procedee, operaţiuni etc., pe care trebuie să le întreprindă administratorul sau lichidatorul în realizarea atribuţiilor ce-i revin. Constituie măsuri acţiunile de supraveghere şi de administrare a treburilor debitorului insolvabil, de reprezentare a intereselor în raport cu terţii şi cu autorităţile, de conservare, de păstrare şi de pază a bunurilor ce constituie masa debitoare, de îndeplinire a altor atribuţii ce revin administratorului în temeiul Legii insolvabilităţii, Legii nr.161 din 18 iulie 2014 cu privire la administratorii autorizaţi şi al altor acte normative, precum şi al celor indicate în actele instanţelor judecătoreşti. Intră în categoria de măsuri şi omisiunile administratorului, atunci când legea obligă să se acţioneze într-un anumit fel.
28. Totodată, termenul “măsuri”, folosit în Legea insolvabilităţii în diverse forme gramaticale [măsuri de asigurare, măsuri pentru conservarea masei debitoare, măsuri de ocrotire judiciară, măsuri de pregătire, măsuri financiare, organizatorice, operaţionale şi juridice etc.] şi în diferite contexte, trebuie apreciat de instanţe, în mod obiectiv, luând în considerare natura şi scopul elementului supus aprecierii, circumstanţele cazului, precum şi uzanţele şi practicile pertinente. Curtea menţionează că, spre deosebire de alte domenii ale dreptului, în cazul dreptului civil este dificil să se reglementeze liste exhaustive sau definiţii, având în vedere multitudinea situaţiilor care pot intra în sfera sa de aplicare. De aceea, în viziunea Curţii Constituţionale, interpretarea valenţelor noţiunii de “măsuri” ţine de competenţa instanţelor de judecată.
29. Măsurile întreprinse de administrator în procesele de insolvabilitate trebuie să fie eficiente şi favorabile creditorilor, iar în cele de restructurare trebuie să fie favorabile şi debitorilor insolvabili. Iată de ce activitatea administratorului trebuie să se bazeze pe principiile de a) legalitate, raţionalitate financiară şi promptitudine; b) independenţă şi imparţialitate; c) onestitate, diligenţă şi obiectivitate; d) competenţă şi etică profesională, şi e) transparenţă (articolul 4 din Legea cu privire la administratorii autorizaţi) şi că administratorul trebuie să-şi exercite atribuţiile cu diligenţa unui bun profesionist (articolul 68 alin.(1) din Legea insolvabilităţii), să asigure respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale persoanelor implicate în procedurile în care este desemnat.
30. Curtea observă că remuneraţia stabilită pentru administrator este o măsură de natură să contribuie la selectarea unui administrator profesionist şi eficient, care să minimalizeze daunele suportate de creditori şi poate chiar să restabilească solvabilitatea debitorului. Participanţii la proces, în special creditorii prin organele lor (adunarea creditorilor, comitetul creditorilor), sunt în drept să propună desemnarea şi revocarea candidaturii la funcţia de administrator (articolele 63 alin.(4), 65 şi 71 din Legea insolvabilităţii) şi să stabilească pentru ei remuneraţii meritorii (articolul 70). Totodată, remuneraţia administratorului, inclusiv onorariul de succes, stabilită conform legii, nu reprezintă o mărime fixă şi imposibil de modificat. Adunarea creditorilor, ca organ suprem al creditorilor, este în drept să revină oricând la chestiunea mărimii remunerării şi implicit a onorariului de succes dacă se ajunge la concluzia că ea nu mai este actuală, este exagerată sau activitatea administratorului este nesatisfăcătoare.
31. Curtea menţionează că legislatorul stabileşte că creditorii ale căror creanţe reprezintă cel puţin 10% din suma totală a creanţelor validate au dreptul să solicite convocarea adunării creditorilor şi, respectiv, să propună chestiuni pentru ordinea de zi (articolul 55 alin.(4) şi alin.(5)), inclusiv care se referă la mărimea remuneraţiei administratorului. Deoarece prerogativa de convocare a adunării creditorilor ţine de competenţa administratorului (articolul 55 alin.(1)), acesta este obligat, în termen de 5 zile de la data primirii cererii să adopte o hotărâre privind convocarea adunării creditorilor şi să informeze creditorii despre aceasta sau despre hotărârea privind refuzul de a o convoca. Dacă, în termenul prevăzut, administratorul nu a emis nicio decizie, creditorii care au depus cererea de convocare sunt în drept să convoace singuri, pe cont propriu, adunarea creditorilor în modul stabilit de lege şi/sau să conteste în instanţa de insolvabilitate acţiunile administratorului (articolul 55 alin.(5)). Instanţa de insolvabilitate, având prerogativa de a supraveghea activitatea administratorului (articolul 67), are şi prerogativa, la cerere, să anuleze actele ilicite ale administratorului şi să emită o încheiere prin care să oblige administratorul să convoace adunarea creditorilor (articolul 55 alin.(4)). În consecinţă, legislatorul reglementează cu suficientă claritate dreptul creditorului de a solicita convocarea adunării creditorului şi de a propune ordinea de zi, precum şi de a contesta refuzul administratorului de convocare a adunării.
32. Astfel, aplicând articolul 23 din Constituţie, Curtea nu găseşte argumente în favoarea pretinsului caracter ambiguu, neclar şi imprevizibil al textului de lege criticat.
33. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 68 alin.(10) din Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Andrei Iosip, în dosarul nr.2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Vladimir ŢURCAN |
| Nr.2. Chişinău, 16 ianuarie 2020. | |