BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.39 din 04.04.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.65g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 22 alin.(1) lit.b) şi a unor prevederi din articolul 44 alin.(2) din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr.1544 din 23 iunie 1993 (pensia de dizabilitate a militarilor, a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
04.04.2023

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.65g/2022 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 22 alin.(1) lit.b) şi a unor

prevederi din articolul 44 alin.(2) din Legea asigurării cu

pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de

comandă şi  din  trupele  organelor  afacerilor

interne şi din cadrul Inspectoratului General

de Carabinieri nr.1544 din 23 iunie 1993

(pensia de dizabilitate a militarilor, a

persoanelor din corpul de comandă şi

din trupele organelor afacerilor interne)

nr. 39  din  04.04.2023

 (în vigoare 04.04.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-125 art. 67 din 12.04.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Iulia Vartic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 20 mai 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 4 aprilie 2023, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr.1544 din 23 iunie 1993:

- articolul 22 alin.(1) lit.b) şi

- textul "înainte de concediere, precum şi din media lunară a altor recompense, plăţi, sporuri şi suplimente primite în ultimul an de serviciu" din articolul 44 alin.(2).

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de dl avocat Dumitru Cucu, în interesele dlui Iurie Noviţchi, în dosarul nr.3a-284/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

3. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău format din dl Anatolie Minciuna şi dnele Veronica Negru şi Ecaterina Palanciuc, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

4. Dl Iurie Noviţchi a activat 12 ani, 2 luni şi 5 zile în cadrul organelor afacerilor interne, fiind concediat la 20 februarie 2009, din motiv de boală.

5. În perioada 20 februarie 2009 - 27 februarie 2019 (adică, timp de 10 ani) a primit o indemnizaţie pentru incapacitate de muncă.

6. La 16 septembrie 2019, dl Iurie Noviţchi a depus la Casa Teritorială de Asigurări Sociale Leova (în continuare, CTAS) o cerere privind stabilirea pensiei de dizabilitate medie în conformitate cu Legea nr.1544 din 23 iunie 1993.

7. La 4 noiembrie 2019, CTAS i-a stabilit dlui Iurie Noviţchi o pensie de dizabilitate medie în mărime de 901,54 lei, cu achitarea ei din 27 februarie 2019. Nefiind de acord cu această decizie, dl Iurie Noviţchi a formulat o cerere prealabilă împotriva CTAS Leova.

8. Prin răspunsul din 24 decembrie 2019, Casa Naţională de Asigurări Sociale a menţionat că, potrivit certificatului nr.1446 eliberat de MAI, dlui Iurie Noviţchi i-a fost achitată indemnizaţia pentru incapacitate de muncă până la 26 februarie 2019, pensia de dizabilitate medie fiindu-i stabilită din 27 februarie 2019, în proporţie de 30 % din suma soldei primite înainte de concediere.

9. La 30 decembrie 2019, dl Iurie Noviţchi a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS, care a fost respinsă de Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. Hotărârea a fost contestată cu un apel la 13 ianuarie 2021.

10. La 13 aprilie 2022, dl avocat Dumitru Cucu a ridicat, în interesele dlui Iurie Noviţchi, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 22 alin.(1) lit.b) şi a textului "înainte de concediere, precum şi din media lunară a altor recompense, plăţi, sporuri şi suplimente primite în ultimul an de serviciu" din articolul 44 alin.(2) din Legea nr.1544 din 23 iunie 1993.

11. Prin Încheierea din 11 mai 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

"(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor."

Articolul 51

Protecţia persoanelor cu dizabilităţi

"(1) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială.

[…]."

13. Prevederile relevante ale Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr.1544 din 23 iunie 1993 sunt următoarele:

Articolul 22

Mărimea pensiei

"(1) Mărimea pensiei de dizabilitate se stabileşte în următoarele proporţii:

[…]

b) persoanelor cu dizabilităţi indicate la art.21 lit.b) încadrate în grad de dizabilitate severă – 75 procente, dizabilitate accentuată – 55 procente şi dizabilitate medie – 30 procente din sumele respective ale soldei (câştigului).."

[…]"

Articolul 44

Câştigul (solda) din care se calculează pensia

"[…]

(2) Pensia pentru persoanele menţionate se calculează din: salariul funcţiei, salariul pentru gradul militar sau special, sporul procentual pentru vechime în serviciu primite înainte de concediere, precum şi din media lunară a altor recompense, plăţi, sporuri şi suplimente primite în ultimul an de serviciu, cu excepţia plăţilor compensatorii şi a indemnizaţiei băneşti unice în mărimea sumei mijloacelor băneşti de întreţinere pe un an."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate îi restrâng în mod disproporţionat dreptul la un trai decent, deoarece permit stabilirea pensiei de dizabilitate sub limita minimului de existenţă.

15. Totodată, în opinia autorului, stabilirea pensiei de dizabilitate medie în cuantum de 30% din câştigul primit în ultimul an de serviciu nu este un mecanism de calcul apt să-i asigure un minim de existenţă şi nici nu ţine cont de rata inflaţiei. În particular, pensia de dizabilitate medie stabilită autorului a fost calculată prin raportate la câştigul obţinut în anul 2009, atunci când s-a concediat, a cărui valoare a fost diminuată considerabil de fluctuaţiile economice.

16. Prin urmare, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 47 şi 51 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

17. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr.1544 din 23 iunie 1993, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

19. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 22 alin.(1) lit.b) şi textul "înainte de concediere, precum şi din media lunară a altor recompense, plăţi, sporuri şi suplimente primite în ultimul an de serviciu" din articolul 44 alin.(2) din Legea citată supra. Aceste prevederi nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

21. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect examinarea unei cereri de apel împotriva hotărârii primei instanţe prin care s-a refuzat anularea unei decizii privind stabilirea pensiei de dizabilitate (a se vedea §§ 8-10 supra). Curtea admite că prevederile contestate vor fi aplicate la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

22. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental (a se vedea HCC nr.33 din 26 octombrie 2021, § 18). Autorul excepţiei a susţinut incidenţa articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 47 [dreptul la asistenţă şi protecţie socială] şi 51 [protecţia persoanelor cu dizabilităţi] din Constituţie.

23. Curtea a reţinut că articolul 1 alin.(3) din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul excepţiei trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (a se vedea HCC nr.5 din 3 martie 2022, § 59).

24. Articolul 47 din Constituţie reprezintă o normă centrală în domeniul securităţii sociale şi poate acoperi orice domeniu, inclusiv cel prevăzut de articolul 51 din Constituţie, care are un caracter special în domeniul securităţii sociale. Aşadar, potrivit articolului 51 alin.(1) din Constituţie, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi (a se vedea HCC nr.3 din 24 februarie 2022, § 17). Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă în drepturile fundamentale garantate de articolele 47 şi 51 din Constituţie (a se vedea HCC nr.33 din 26 octombrie 2021, § 18; DCC nr.180 din 25 noiembrie 2021, § 17).

25. Cu privire la criticile referitoare la mecanismul de calcul al pensiei de dizabilitate, Curtea notează că sistemul public de asigurări sociale are la baza principiul contributivităţii, care presupune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că pensia de dizabilitate are natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale şi este diferită de alocaţia socială, care are un caracter social (a se vedea HCC nr.29 din 22 noiembrie 2018, § 58).

26. Pe de altă parte, până la 1 ianuarie 2017, militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi sistemului penitenciar, ofiţerii de protecţie şi colaboratorii organelor securităţii statului şi Centrului Naţional Anticorupţie nu aveau obligaţia de a achita contribuţii de asigurării sociale, deşi beneficiau de asigurare de stat obligatorie din bugetul de stat. Abia la 1 ianuarie 2017, atunci când a intrat în vigoare Legea nr.290 din 16 decembrie 2016, aceştia au fost incluşi în categoria persoanelor asigurate obligatoriu care achită contribuţii de asigurări sociale în bugetul asigurărilor sociale (articolul 4 alin.(11) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489 din 8 iulie 1999).

27. Totuşi, legislatorul i-a garantat acestei categorii de persoane, inclusiv până la data de 1 ianuarie 2017, dreptul la pensie de dizabilitate şi, în acest sens, potrivit articolului 22 alin.(1) lit.b) din Legea nr.1544 din 23 iunie 1993, persoanele cu dizabilitate medie, inclusiv autorul sesizării, beneficiază de pensie de dizabilitate în cuantum de 30 % din sumele soldei/câştigului.

28. În această cauză, autorul excepţiei, inter alia, invită Curtea să aprecieze caracterul cuantumului pensiei de dizabilitate medie din perspectiva a 30 % calculate din suma soldei primite în ultimul an de serviciu. Astfel, potrivit articolului 22 alin.(1) lit.b) din Legea precitată, în cazul persoanelor încadrate în grad de dizabilitate severă, mărimea pensiei de dizabilitate se stabileşte în proporţie de – 75 procente, în grad de dizabilitate accentuată – 55 procente, iar în grad de dizabilitate medie – 30 procente din sumele respective ale soldei (câştigului).

29. Curtea reţine că stabilirea pensiei de dizabilitate în proporţie de 30% pentru o dizabilitate medie din suma soldei primite în ultimul an de serviciu este o măsură care aplică tehnica clasificării în categorii, în funcţie de criteriile relevante, i.e. a gradului de dizabilitate. Deşi o asemenea metodă, în funcţie de gradul de dizabilitate, poate oferi unor persoane o pensie mai mică decât altora, legislatorul beneficiază, în virtutea marjei sale discreţionare, de această competenţă.

30. Deşi componentele şi proporţiile mecanismului de calcul al pensiei de dizabilitate potrivit Legii nr.1544 din 23 iunie 1993 lasă loc de discuţii cu privire la cea mai bună soluţie, e.g. stabilirea aceloraşi proporţii ca în cazul compensaţiei de întreţinere lunară în caz de apariţie a dizabilităţii, nu ţine de competenta Curţii să decidă în această materie (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.175 din 23 noiembrie 2021, § 25). De asemenea, nici articolul 51 şi nicio altă prevedere din Constituţie nu stabilesc un cuantum exact al pensiei de dizabilitate minime care trebuie asigurat persoanelor cu dizabilitate medie. De altfel, de vreme ce domeniul protecţiei sociale implică adoptarea unor decizii de natură politică şi socială, Parlamentul şi Guvernul se bucură de o marjă discreţionară (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.30 din 23 septembrie 2021, § 72-73; DCC nr.175 din 23 noiembrie 2021, § 24).

31. Cu privire la faptul că mecanismul de calculare a pensiei nu ţine cont de rata inflaţiei, Curtea observă că pensiile se indexează anual. Coeficientul de indexare constituie rata inflaţiei la sfârşitul anului precedent, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului premergător. Coeficientul de indexare se stabileşte de către Guvern (articolul 64 din Legea nr.1544 din 23 iunie 1993 coroborat cu articolul 13 din Legea nr.156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii). Mai mult, potrivit articolului 1 pct.9) din Hotărârea Guvernului nr.197 din 23 martie 2022 cu privire la indexarea şi majorarea prestaţiilor sociale, pensiile stabilite în temeiul Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr.1544/1993 se indexează cu coeficientul 13,94 %. Din această perspectivă, indexarea se aplică în cazul unei pensii deja stabilite, i.e., adică a unui drept câştigat, şi nu în cazul unui drept la pensie care încă nu este exercitat. Aşadar, având în vedere că pensia achitată persoanelor cu dizabilitate medie stabilită pe baza Legii contestate se indexează, Curtea nu poate reţine acest capăt al sesizării.

32. În consecinţă, Curtea menţionează că prevederile criticate nu interferează cu drepturile garantate de articolele 47 şi 51 din Constituţie. Din acest motiv, nici articolul 1 alin.(3) din Constituţie nu este incident.

33. Prin urmare, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 22 alin.(1) lit.b) şi a textului "înainte de concediere, precum şi din media lunară a altor recompense, plăţi, sporuri şi suplimente primite în ultimul an de serviciu" din articolul 44 alin.(2) din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri nr.1544 din 23 iunie 1993, ridicată de dl avocat Dumitru Cucu, în interesele dlui Iurie Noviţchi, în dosarul nr.3a-284/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.