Decizie nr.49 din 04.06.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.84g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 439/1 din Codul contravenţional (suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.84g/2023 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 439¹ din Codul contravenţional

(suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier)

nr. 49  din  04.06.2024

 (în vigoare 04.06.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 256-259 art. 94 din 18.06.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 22 martie 2023,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 4 iunie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 439¹ din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr.2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecătoare Angela Ciubotaru din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 17 iulie 2020, un agent constatator al Agenţiei Naţionale de Transport Auto a întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţia prevăzută de articolul 197 alin.(1) (efectuarea transportului rutier de persoane, contra cost) din Codul contravenţional, inclusiv o decizie de sancţionare pe baza aceluiaşi articol. Potrivit acestor acte, conducătorul (altă persoană decât proprietarul) autovehiculului a fost sancţionat cu amendă în mărime de 200 unităţi convenţionale şi cu patru puncte de penalizare. De asemenea, pe baza articolului 439¹ (suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier) din Codul contravenţional, agentul constatator a reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-a comis contravenţia menţionată.

4. La 30 iulie 2021, dl Ciprian Munteanu, proprietarul autovehiculului, a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei Naţionale de Transport Auto cu privire la constatarea încălcării dreptului de proprietate.

5. În cadrul şedinţei de pregătire a cauzei către dezbaterile judiciare, dl Ciprian Munteanu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 439¹ din Codul contravenţional.

6. Printr-o încheiere din 30 iunie 2022, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

[…]."

8. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 197

Încălcarea normelor de efectuare

a transportului rutier de persoane şi mărfuri

"(1) Efectuarea transportului rutier de persoane, contra cost, cu vehicule rutiere construite şi echipate cu mai puţin de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, fără a fi înregistrat în condiţiile Codului transporturilor rutiere

se sancţionează cu amendă de la 200 la 250 de unităţi convenţionale cu sau fără 4 puncte de penalizare aplicate persoanei fizice şi cu amendă de la 500 la 600 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

[…]."

Articolul 439¹

Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului

"(1) Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier constă în interzicerea temporară persoanei fizice şi/sau persoanei juridice de a utiliza un anumit vehicul rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare. Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier este aplicată în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art.197 alin.(1)–(3), (5), (6), (9), (17), (22), (23), art.200¹ alin.(2) şi (3) şi la art.224 alin.(5), (6), (11) şi (12).

(2) Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier se aplică până la momentul achitării sancţiunii pentru contravenţia respectivă, cu excepţia contravenţiilor prevăzute la art.197 alin.(1)–(3) şi (17), pentru care măsura de suspendare se va aplica pe un termen de 6 luni.

(3) Măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier încetează şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare se restituie, la cererea contravenientului, cu condiţia prezentării dovezii de achitare a amenzii, iar în cazul contravenţiilor prevăzute la art.197 alin.(1)–(3) şi (17) – după expirarea termenului de 6 luni."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei susţine că contravenţia prevăzută de articolul 197 din Codul contravenţional poate fi comisă de o persoană fizică, cu un vehicul al cărui proprietar nu este. Potrivit articolului 439¹ din Cod, pentru comiterea acestei contravenţii, agentul constatator suspendă dreptul de utilizare a vehiculului rutier, prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, pe o perioadă de şase luni.

10. De asemenea, autorul afirmă că suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier, pe baza prevederilor contestate, se aplică şi în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârşirea contravenţiei menţionate de o persoană, alta decât proprietarul vehiculului. Prin urmare, proprietarul vehiculului, chiar dacă nu a comis nicio contravenţie, este lipsit de posibilitatea de a utiliza temporar vehiculul său.

11. În opinia autorului excepţiei, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 23 alin.(2) şi 46 alin.(1) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de o parte dintr-un proces pendinte la instanţa de drept comun, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 439¹ din Codul contravenţional, care nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care se pretinde încălcarea dreptului de proprietate prin aplicarea măsurii în discuţie pe baza prevederilor contestate (a se vedea §§ 3-4 de mai sus). Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi avute în vedere de instanţa de judecată la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul sesizării susţine că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 23 alin.(2) (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) şi 46 alin.(1) (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) din Constituţie.

18. Cu referire la incidenţa articolului 1 alin.(3) din Constituţie, Curtea reţine că în prezenta cauză acesta comportă un caracter general şi nu poate constitui un reper separat (a se vedea DCC nr.161 din 29 decembrie 2022, § 12; DCC nr.15 din 16 februarie 2023, § 19). De asemenea, cu privire la articolul 23 din Constituţie, Curtea reiterează că acesta este aplicabil doar în coroborare cu un drept fundamental incident (a se vedea HCC nr.15 din 28 aprilie 2021, § 20).

19. Cu referire la incidenţa articolului 46 alin.(1) din Constituţie, autorul sesizării, în calitate de proprietar al automobilului care a fost folosit la comiterea contravenţiei sancţionate de articolul 197 alin.(1) din Codul contravenţional, susţine că suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe baza prevederilor contestate îi restrânge exerciţiul dreptului de proprietate, în cazul în care el nu a comis contravenţia.

20. Curtea reţine că, potrivit articolului 439¹ din Codul contravenţional, suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier constă în interzicerea temporară de a utiliza un anumit vehicul rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare. Suspendarea acestui drept se aplică dacă vehiculul a fost folosit la comiterea unor contravenţii, inter alia a celei de efectuare a transportului de persoane contra cost fără a fi înregistrat în modul stabilit de Codul transporturilor rutiere, prevăzute la articolul 197 alin.(1) din Codul contravenţional.

21. Curtea reiterează că, potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, dreptul de proprietate nu este unul absolut, iar legislatorul poate stabili reguli cu privire la folosinţa bunurilor, cu condiţia ca acestea să corespundă unui interes public şi să fie proporţionale cu scopul urmărit (a se vedea HCC nr.24 din 15 noiembrie 2011, § 49). Astfel, dreptul de proprietate privată este garantat de Constituţie, dar conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege (articolul 72 alin.(3) lit.i) din Constituţie).

22. Analiza coroborată a legislaţiei naţionale permite Curţii să observe că activitatea de transport rutier de persoane contra cost este calificată ca o activitate de întreprinzător, organizarea şi efectuarea căreia este reglementată prin acte normative (a se vedea, inter alia, Codul transporturilor rutiere, Legea nr.160/2011 cu privire la reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, Legea nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător) şi care trebuie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţie a mediului, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. Persoana care efectuează o astfel de activitate fără înregistrarea prevăzută de Codul transporturilor rutiere, indiferent de faptul dacă vehiculul îi aparţine cu drept de proprietate ori a fost închiriat, desfăşoară o activitate ilicită şi se sancţionează contravenţional, iar asupra vehiculului se aplică măsura contestată. Astfel, Curtea notează că suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier pe baza prevederilor contestate reprezintă o măsura procesuală de constrângere aplicată doar în raport cu autovehiculul care a fost utilizat în acţiuni contravenţionale prevăzute, între altele, la articolul 197 alin.(1) din Codul contravenţional.

23. Curtea nu poate reţine criticile autorului sesizării precum că norma contestată ar fi incertă şi imprevizibilă, deoarece ar permite "în cazul sancţionării contravenientului care nu este proprietarul vehiculului rutier, să priveze proprietarul vehiculului de bunul său". Această normă nu prevede un transfer de proprietate şi implicit o privare a proprietarului de vehicul. Ea [norma] este suficient de clară, deoarece stabileşte interdicţia de a utiliza vehiculul timp de 6 luni doar în cazul în care acesta a fost folosit în activitatea ilicită de transport sancţionată de articolul 197 alineatele (1)-(3) şi (17) din Codul contravenţional. Respectiv, proprietarul, atunci când transmite vehiculul în locaţiune/folosinţă altei persoane, trebuie să se asigure că bunul său nu va fi folosit în activităţi ilegale.

24. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, această situaţie se încadrează în al doilea paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, care autorizează statele să adopte "legi pe care [le consideră] necesare pentru a controla utilizarea proprietăţii în conformitate cu interesul general" (a se vedea, de exemplu, Air Canada v. Regatul Unit, 5 mai 1995, §§ 33-34; Yildirim v. Italiei (dec.), 10 aprilie 2003; BKM Logistics Tasimacilik Ticaret Limited Sirketi v. Slovenia, 17 aprilie 2017, § 38).

25. Din perspectiva interesului general, Curtea menţionează că interdicţia de a folosi vehiculul timp de şase luni este o măsură necesară, luată de legiuitor potrivit politicii statale de prevenţie a activităţii ilicite de transportare a persoanelor contra cost, în vederea asigurării liberei concurenţe în domeniul menţionat, a protejării intereselor şi drepturilor pasagerilor la servicii sigure şi calitative, precum şi a ocrotirii vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a tuturor participanţilor la traficul rutier sau aflaţi în zona drumului public (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.57 din 6 septembrie 2016, § 23; DCC nr.127 din 28 noiembrie 2019, § 20). În general, securitatea traficului rutier, inclusiv a transportului rutier de persoane şi mărfuri, reprezintă un interes public major, prin urmare, asigurarea securităţii în acest domeniu este o obligaţie pozitivă a statului (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.28 din 18 noiembrie 2014, § 45, DCC nr.152 din 17 noiembrie 2022, § 19).

26. Curtea notează că deşi măsura contestată îl limitează pe proprietar în exercitarea prerogativelor folosinţei vehiculului său, chiar şi atunci când aceasta nu este vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzute de lege, stabilirea acesteia, pe de o parte, are în vedere eficienţa mecanismului de preîntâmpinare a activităţii ilicite de transport şi a comiterii unor noi contravenţii. Pe de altă parte, o astfel de măsură reprezintă o consecinţă a utilizării vehiculului la comiterea unei contravenţii prevăzute, între altele, la articolul 197 alin.(1) din Codul contravenţional şi nu este de natură să afecteze însăşi natura dreptului de proprietate, întrucât are un caracter temporar şi reprezintă numai o limitare a folosinţei acestuia. Astfel, potrivit alineatului (3) din articolul contestat, măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier încetează şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare se restituie, la cererea contravenientului, cu condiţia prezentării dovezii de achitare a amenzii, iar în cazul contravenţiilor prevăzute la articolul 197 alin.(1)–(3) şi (17) – după expirarea termenului de şase luni.

27. Mai mult, Curtea reţine că prevederile contestate nu îngrădesc dreptul proprietarului/deţinătorului vehiculului de a formula, pe baza relaţiilor contractuale şi a regulilor generale ale răspunderii civile contractuale, o acţiune în instanţă împotriva contravenientului cu privire la repararea prejudiciului provocat ca urmare a comiterii unei contravenţii pentru care s-au reţinut plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare a vehiculului. Astfel, proprietarul vehiculului poate formula o acţiune împotriva respectivei persoane, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul. În jurisprudenţa sa, şi Curtea Europeană a considerat că există un echilibru între mijloacele utilizate de autorităţi pentru a proteja interesul general şi dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale în cazul în care proprietarul vehiculului poate formula o acţiune în justiţie pentru a obţine despăgubiri de la persoana care a comis o infracţiune sau o contravenţie cu vehiculul său (a se vedea Sulejmani v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 28 aprilie 2016, § 41; S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România, 17 iulie 2017, § 37).

28. Aşadar, având în vedere, în special, scopurile urmărite de prevederile contestate şi posibilitatea proprietarului vehiculului de a formula o acţiune în justiţie contra conducătorului contravenient pentru repararea eventualului prejudiciu cauzat, Curtea nu poate reţine afirmaţia autorului sesizării potrivit căreia norma contestată ar restrânge în mod nepermis dreptul de proprietate şi ar face incident articolul 46 din Constituţie. Din acest motiv, nu sunt incidente nici articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie.

29. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 439¹ din Codul contravenţional, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr.2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională

şi al articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Decizia nr.49 din 4 iunie 2024, Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 439¹ din Codul contravenţional, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr.2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

Nefiind de acord cu concluziile colegilor judecători constituţionali, am formulat prezenta opinie separată din următoarele considerente.

1. Autorul sesizării susţine că contravenţia prevăzută de articolul 197 din Codul contravenţional poate fi comisă de o persoană fizică, cu un vehicul al cărui proprietar nu este. Totuşi, potrivit articolului 439¹ din Cod, pentru comiterea acestei contravenţii, concomitent se suspendă dreptul de utilizare a vehiculului rutier, prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, pe o perioadă de şase luni. Aşadar, autorul sesizării afirmă că în aceasta situaţie, prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului cu care s-au transportat ilegal persoane şi a certificatului de înmatriculare nu se pedepseşte contravenientul, dar proprietarul vehiculului.

2. Curtea nu a reţinut criticile autorului sesizării şi a concluzionat că deoarece dreptul de proprietate nu este unul absolut, legislatorul poate stabili reguli cu privire la folosinţa bunurilor cu condiţia ca acestea să corespundă unui interes public (general). Deşi măsura contestată îl limitează pe proprietar în exercitarea prerogativelor folosinţei vehiculului său, totuşi, o astfel de măsură urmăreşte eficientizarea mecanismului de preîntâmpinare a activităţii ilicite de transport de persoane. Totodată, această măsură are un caracter temporar şi nu afectează natura dreptului de proprietate (a se vedea DCC nr.49 din 4 iunie 2024, §§ 24-26, § 28).

3. Consider că aplicarea automată a măsurii de suspendare a dreptului de proprietate asupra vehiculului, după cum prevede norma contestată, în condiţiile în care proprietarul vehiculului nu a comis contravenţia sancţionată de articolul 197 alin.(1) din Cod, face incident articolul 46 din Constituţie.

4. Totodată, articolul 46 din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate, trebuie interpretat şi prin raportare la principiile articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a examinat dacă confiscarea vehiculului rutier utilizat pentru comiterea contravenţiilor sau infracţiunilor, dar care aparţine cu drept de proprietate unei persoane terţe decât persoana acuzată de comiterea acestor fapte ilicite, încalcă dreptul de proprietate al persoanei terţe. Curtea Europeană a reţinut că o astfel de măsură trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie asigurat un echilibru corect între scopurile legitime şi dreptul de proprietate al persoanei terţe (a se vedea Andonoski v. "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", 17 septembrie 2015, § 31; S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România, 17 iulie 2017, § 50; Pendov v. Bulgaria, 26 martie 2020, § 42; Aktiva Doo v. Serbia, 19 ianuarie 2021, § 82). Mai mult, Curtea Europeană a subliniat că, în cazul în care dreptul de proprietate asupra vehiculului este afectat, echilibrul corect depinde de mulţi factori, între care şi comportamentul proprietarului. Echilibrul necesar nu va fi asigurat dacă persoana sau persoanele în cauză au fost obligate să suporte o sarcină individuală şi excesivă (a se vedea, mutatis mutandis, Waldemar Nowakowski v. Polonia, 24 iulie 2012, § 51; Andonoski v. "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", 17 septembrie 2015, § 37; Yaşar v. România, 26 noiembrie 2019, § 51).

5. În aceste condiţii, apare necesitatea efectuării unei analize a prevederilor contestate în coroborare cu articolul 1 alin.(3) din Constituţie, care garantează preeminenţa dreptului, asigurarea legalităţii şi certitudinii juridice, precum şi în coroborare cu articolul 23 alin.(2) din Constituţie, care prevede adoptarea de către legislator a unor legi clare şi previzibile (a se vedea HCC nr.21 din 6 decembrie 2022, § 34).

6. De asemenea, pentru că este suverană cu privire la competenţa sa, Curtea nu poate fi constrânsă, la examinarea constituţionalităţii unui act normativ, să analizeze dispoziţiile criticate doar prin prisma normelor constituţionale invocate de către autorul sesizării, ci este liberă să le analizeze şi în raport cu prevederile constituţionale relevante pentru soluţionarea sesizării, importante fiind inclusiv argumentele aduse în acest sens (a se vedea HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 39; HCC nr.37 din 7 decembrie 2021, § 24).

7. Consider că, sub acest aspect, este rezonabilă examinarea sesizării în cauză prin prisma articolului 20 din Constituţie. Acest articol devine incident atunci când este afectat principiul individualizării sancţiunii. Curtea reiterează că legislatorul nu poate reglementa o sancţiune astfel încât să lipsească instanţa de judecată de posibilitatea de a o individualiza în mod efectiv şi rezonabil. Curtea menţionează că limitarea rolului instanţei de judecată lipseşte de substanţă garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat de articolele 20 din Constituţie şi 6 din Convenţia Europeană (a se vedea HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 40, § 109). Mai mult, în aceeaşi hotărâre, Curtea a subliniat că, în cazul persoanei fizice, chiar şi diferenţa mică dintre limita minimă şi limita maximă a pedepsei nu îi acordă instanţei de judecată posibilitatea de a aprecia proporţionalitatea sancţiunii aplicate prin raportare la fapta contravenţională şi la circumstanţele cazului, astfel încât să existe un echilibru corect între scopul legii contravenţionale şi mijloace, iar mijloacele utilizate să nu restrângă drepturile persoanei mai mult decât este necesar pentru a atinge aceste scopuri (a se vedea HCC nr.18 din 30 iunie 2020, §§ 110-111).

8. La o concluzie similară Curtea a ajuns examinând constituţionalitatea amenzii fixe de 10 % din valoarea tranzacţiei cu mărfuri social importante, dar nu mai puţin de 500 de lei din fiecare factură pentru neindicarea sau indicarea incorectă de către agentul economic furnizor în factură a preţului de livrare pentru marfă, fixat de agentul economic producător al mărfii, şi a mărimii adaosului comercial cumulativ pentru o unitate la mărfurile importate şi la mărfurile social importante, a căror listă este aprobată de Guvern. Curtea a reţinut că cazul în discuţie poate fi circumstanţiat în funcţie de modalităţile comiterii încălcării, i.e. forma vinovăţiei, împrejurările în care a fost comisă fapta ş. a. Toate aceste elemente permit ponderarea sancţiunii aplicate. Totuşi, norma contestată nu-i acordă instanţei de judecată competenţa controlului proporţionalităţii amenzii (a se vedea HCC nr.10 din 14 aprilie 2022, §§ 67-68, § 71).

9. În prezenta cauză, de asemenea, se observă prima facie că, prin norma contestată, legislatorul a stabilit un termen fix de suspendare a dreptului proprietarului de a utiliza vehiculul, fără a face deosebire între persoana care a comis fapta contravenţională şi proprietarul vehiculului. Această măsură se aplică indiferent de comportamentul sau atitudinea proprietarului vehiculului faţă de contravenţia comisă de o persoană terţă (a se vedea, similar, Grifhorst v. Franţa, 26 februarie 2009, § 100; Waldemar Nowakowski v. Polonia, 24 iulie 2012, § 51; Andonoski v. "Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei", 17 septembrie 2015, § 37). Totodată, suspendarea dreptului proprietarului de a utiliza vehiculul se aplică automat, fără a acorda instanţei de judecată posibilitatea de a exercita un control de jurisdicţie deplină în privinţa individualizării şi aprecierii proporţionalităţii măsurii contestate prin raportare la toate circumstanţele cauzei concrete.

10. În aceste condiţii, am ajuns la concluzia că prevederile contestate din articolul 439¹ din Codul contravenţional fac incidente articolele 20 şi 46 din Constituţie în coroborare cu articolele 1 alin.(3), 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie.

11. Prin urmare, consider că Curtea Constituţională trebuia să declare sesizarea admisibilă şi să o examineze în fond prin prisma proporţionalităţii ingerinţelor în drepturile menţionate supra şi respectării principiului echilibrului corect între interesele concurente.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 27 alin.(5) din Legea cu privire la

Curtea Constituţională nr.317 din 13 decembrie 1994 şi al articolului 67

din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502 din 16 iunie 1995

1. Prin Decizia nr.49 din 4 iunie 2024 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr.84g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 439¹ din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl Ciprian Munteanu, parte în dosarul nr.2-18654/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Potrivit autorului sesizării, contravenţia prevăzută de articolul 197 alin.(1) din Codul contravenţional poate fi comisă de o persoană fizică, cu un vehicul al cărui proprietar nu este. Potrivit articolului 439¹ din Cod, pentru comiterea acestei contravenţii, agentul constatator suspendă dreptul de utilizare a vehiculului rutier, prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare al vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, pe o perioadă de şase luni. Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier, pe baza prevederilor contestate, se aplică şi în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârşirea contravenţiei menţionate de o persoană, alta decât proprietarul vehiculului. Prin urmare, proprietarul vehiculului, chiar dacă nu a comis nicio contravenţie, este lipsit de posibilitatea de a utiliza vehiculul său timp de şase luni. În opinia autorului excepţiei, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 23 alin.(2) (calitatea legii) şi 46 alin.(1) (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) din Constituţie (a se vedea DCC nr.49 din 4 iunie 2024, §§ 9-11).

3. În raport cu aceste critici de neconstituţionalitate, având în vedere, în special, scopurile urmărite de prevederile contestate, Curtea Constituţională nu a reţinut afirmaţia autorului sesizării potrivit căreia norma contestată ar restrânge în mod nepermis dreptul de proprietate şi ar face incident articolul 46 din Constituţie (a se vedea DCC nr.49 din 4 iunie 2024, § 28).

4. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că ingerinţa în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege şi să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivele urmărite a fi realizate. Cu alte cuvinte, Curtea trebuie să stabilească dacă a fost realizat un echilibru just între exigenţele interesului general şi interesul persoanelor vizate. Echilibrul necesar nu va fi găsit dacă persoana în cauză a fost nevoită să suporte o povară individuală şi excesivă (a se vedea Andonoski v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 17 septembrie 2015, § 31; Kubát şi alţii v. Republica Cehă, 26 iunie 2023, § 81).

5. În plus, un astfel de echilibru depinde de mulţi factori, printre care comportamentul proprietarului vehiculului rutier, atitudinea acestuia faţă de contravenţia comisă de către o altă persoană care a utilizat vehiculul său, durata reţinerii proprietăţii reclamantului, consecinţele acestui fapt pentru reclamant, posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în faţa autorităţilor responsabile (a se vedea Andonoski v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 17 septembrie 2015, §§ 34, 37; Sulejmani v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 28 aprilie 2016, § 37; S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România, 4 iulie 2017, § 29; Pendov v. Bulgaria, 26 martie 2020, § 44).

6. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a notat că spre deosebire de legile elastice, care sunt "sensibile la circumstanţe" şi care prevăd posibilitatea aplicării lor în funcţie de contextul factual detaliat, legile rigide stabilesc concepte precise, "insensibile la circumstanţe" (a se vedea HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, § 67; HCC nr.5 din 3 martie 2022, § 84).

7. Examinând prima facie norma contestată, reţin că Parlamentul a prevăzut măsura de suspendare a dreptului persoanei de a utiliza vehiculul rutier fără a face deosebire între persoana care a comis fapta contravenţională şi proprietarul vehiculului rutier. Astfel, această măsură se aplică indiferent dacă mijlocul de transport respectiv era deţinut de contravenient sau de proprietar şi indiferent de comportamentul sau atitudinea proprietarului vehiculului rutier faţă de contravenţia comisă, dacă acesta a cunoscut sau nu faptul că vehiculul său este utilizat pentru efectuarea transportului rutier de persoane cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

8. De asemenea, norma contestată nu este sensibilă la circumstanţe individuale şi nu permite instanţelor de judecată să examineze faptele ţinând cont de particularităţile cazului concret. Proprietarul vehiculului nu are posibilitatea rezonabilă de a-şi demonstra poziţia în faţa instanţei de judecată în cazul suspendării dreptului de utilizare a vehiculului. Aceasta suspendare este o măsură cu caracter general, se aplică în mod automat în baza legii, fiind una fixă şi rigidă. Norma contestată nu permite excepţii, indiferent de circumstanţele fiecărui caz în parte, nici reieşind din atitudinea proprietarului faţă de contravenţia comisă, nici reieşind din frecvenţa încălcărilor (dacă vehiculul respectiv a fost folosit anterior pentru a comite o infracţiune sau o contravenţie; dacă există circumstanţe care să sugereze că vehiculul va putea fi folosit pentru a comite alte infracţiuni/contravenţii), nici reieşind din faptul dacă proprietarul utiliza vehiculul pentru a-şi câştiga existenţa.

9. Referitor la posibilitatea proprietarului de a înainta o acţiune în instanţă împotriva contravenientului cu privire la repararea prejudiciului provocat ca urmare a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului (a se vedea DCC nr.49 din 4 iunie 2024, § 27), Curtea Europeană a reţinut următoarele. O astfel de posibilitate nu poate fi o remarcă generală, dar trebuie susţinută prin referire la dispoziţii legale specifice sau la practica judiciară relevantă, care să demonstreze că un astfel de remediu a fost disponibil reclamantului şi că acest remediu este unul efectiv (a se vedea Krayeva v. Ucraina, 13 ianuarie 2022, § 34).

10. Astfel, spre exemplu, în cauza Andonoski v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, § 39, Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, inclusiv deoarece Guvernul nu a oferit nicio ilustrare a practicii interne care să demonstreze că o cerere de despăgubire în baza legislaţiei naţionale era disponibilă şi, cu atât mai mult, era efectivă în tratarea unor astfel de cazuri.

11. În aceste circumstanţe, suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier are ca rezultat o ingerinţă în exercitarea atributelor dreptului de proprietate privată al proprietarului vehiculului, în special folosinţa vehiculului, şi, prin urmare, constat incidenţa articolului 46 din Constituţie.

12. În acest context, este necesară verificarea respectării principiului echilibrului corect între interesele concurente, inclusiv dacă măsură generală contestată este sensibilă la circumstanţe particulare şi dacă ar putea fi aplicate măsuri mai puţin intruzive în dreptul la proprietate privată.

13. Aşadar, în opinia mea, Curtea Constituţională trebuia să declare sesizarea admisibilă, pentru a o examina în fond şi pentru a verifica dacă dispoziţiile articolului 439¹ din Codul contravenţional încalcă dreptul la proprietate privată, garantat de articolul 46 alin.(1) din Constituţie.