Decizie nr.54 din 26.03.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.180g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 114 alineatele (5), (6), (7) şi (9) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (prezentarea raportului administratorului insolvabilităţii în faţa adunării creditorilor)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 180g/2025 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 114 alineatele (5), (6), (7) şi (9)

din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012

(prezentarea  raportului administratorului

 insolvabilităţii în faţa adunării creditorilor)

nr. 54  din  26.03.2026

 (în vigoare 26.03.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.190-193 art. 70 din 01.05.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 6 august 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 26 martie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 114 alineatele (5), (6), (7) şi (9) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Nicolas Nicula, în interesele SA "Covoare-Ungheni", în dosarul nr.2i-33/2025, pendinte la Judecătoria Ungheni, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Dumitru Racoviţă de la Judecătoria Ungheni, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 3 septembrie 2024, Covoare-Ungheni a formulat o cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa sa cu aplicarea procedurii de restructurare. Ulterior, mai mulţi creditori au formulat cereri introductive în privinţa debitorului lor, Covoare-Ungheni.

4. Prin hotărârea judecătoriei Ungheni din 15 octombrie 2024 a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa Covoare-Ungheni.

5. La 24 iunie 2025, dl Nicolas Nicula, reprezentantul debitorului Covoare-Ungheni, a formulat o cerere şi a solicitat instanţei de insolvabilitate: (i) suspendarea executării hotărârilor luate la adunările creditorilor Covoare-Ungheni desfăşurate între 24 aprilie şi 17 iunie 2025; (ii) suspendarea efectelor acestor hotărâri; (iii) respingerea demersului administratorului insolvabilităţii privind confirmarea hotărârilor adunării creditorilor menţionate şi a solicitării acestuia de aplicare a procedurii falimentului în privinţa Covoare-Ungheni.

6. La 28 iulie 2025, dl Nicolas Nicula a ridicat, în interesele Covoare-Ungheni, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 114 alineatele (5), (6), (7) şi (9) din Legea insolvabilităţii.

7. Prin Încheierea din 5 august 2025, Judecătoria Ungheni a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...]"

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

9. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 114

Raportarea în faţa adunării creditorilor

"(1) Administratorul insolvabilităţii va întocmi şi va supune adunării creditorilor, în termenul stabilit de instanţa de insolvabilitate, care nu poate depăşi 100 de zile de la data deschiderii procedurii, dar nu mai devreme de data desfăşurării şedinţei de validare prevăzute la art.55 alin.(8), un raport asupra stării economice şi a cauzelor care au condus la insolvabilitatea debitorului, menţionând persoanele cărora le-ar fi imputabilă această situaţie.

(2) În raport se va indica existenţa posibilităţii reale de menţinere, în totalitate sau parţial, a întreprinderii debitorului şi de aplicare a planului ori, după caz, motivele care nu permit restructurarea şi, în acest caz, va propune intrarea în faliment.

(3) Dacă va concluziona în raport că activitatea debitorului poate fi redresată în baza unui plan, administratorul insolvabilităţii va trebui să precizeze dacă recomandă ca planul să fie cel propus de debitor, dacă, la cererea debitorului, colaborează la întocmirea acelui plan sau dacă intenţionează să propună un alt plan singur sau împreună cu unul sau mai mulţi creditori.

(4) Administratorul insolvabilităţii va asigura posibilitatea consultării raportului prevăzut la alin.(1) la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport se va depune la instanţa de insolvabilitate şi se va comunica debitorului.

(5) La adunarea de raportare, creditorii pun în discuţie raportul administratorului insolvabilităţii şi adoptă, în modul stabilit la art.57, una din următoarele hotărâri:

a) de intentare a procedurii de restructurare a debitorului;

b) de intentare a procedurii falimentului.

(6) Prima la vot se pune propunerea susţinută de administratorul insolvabilităţii. Neaprobarea de către adunarea creditorilor a procedurii propuse de administratorul insolvabilităţii are ca efect intentarea faţă de debitor a următoarei proceduri fără a fi pusă separat la vot.

(7) În cazul în care adunarea de raportare a creditorilor hotărăşte restructurarea debitorului, hotărârea se confirmă în cel mult 5 zile de către instanţa de insolvabilitate, care, prin încheiere motivată, dispune intentarea procedurii de restructurare şi stabileşte un termen, de cel mult 30 de zile de la emiterea încheierii, de propunere a planului procedurii de restructurare. Instanţa de insolvabilitate poate prelungi acest termen o singură data, pentru cel mult 30 de zile.

(8) Nerespectarea termenului prevăzut la alin.(7) conduce la decăderea părţilor din dreptul de a depune planul şi, ca urmare, la trecerea, prin încheiere a instanţei de insolvabilitate, la procedura falimentului.

(9) În cazul în care adunarea creditorilor aprobă propunerea administratorului insolvabilităţii de încetare a activităţii întreprinderii insolvabile, instanţa de insolvabilitate decide, prin încheiere, continuarea procedurii de insolvabilitate şi intrarea în faliment a debitorului, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

[...]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei menţionează că normele contestate permit ca falimentul să fie aplicat pe baza votului valoric (un leu creanţă validată este egală cu un vot) şi nu reglementează vreo obligaţie a creditorilor de a ţine cont de propunerea administratorului sau de situaţia reală a debitorului care solicită restructurarea. Mai mult, creditorii cu creanţe mici, cum ar fi salariaţii sau creditorii chirografari de rang inferior, nu se pot opune falimentului, deşi această decizie le afectează drepturile şi îi discriminează.

11. De asemenea, autorul sesizării consideră că în cazul în care debitorul este solvabil şi are posibilitatea de a se restructura, normele contestate nu abilitează instanţa de insolvabilitate cu competenţa de a verifica decizia creditorilor de respingere a restructurării.

12. Autorul sesizării pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 16, 20, 23, 46 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 114 alineatele (5), (6), (7) şi (9) din Legea insolvabilităţii. Curtea reţine că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

17. Aşa cum rezultă din sesizare, pe rolul Judecătoriei Ungheni se află o cerere formulată de reprezentantul Covoare-Ungheni asupra hotărârii adunării de raportare a creditorilor prin care s-a decis intrarea în faliment. Prin urmare, Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

18. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental al său (a se vedea HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 31).

19. Autorul sesizării a afirmat incidenţa articolelor 16 (egalitatea), 20 (accesul la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 46 (dreptul de proprietate privată şi protecţia acesteia) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

20. Referitor la incidenţa articolelor 16, 23 şi 54 din Constituţie, Curtea a notat că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie, Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr.15 din 9 iulie 2024, § 69; DCC nr.40 din 3 aprilie 2025, § 29; DCC nr.70 din 24 iunie 2025, § 19).

21. Cu referire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, autorul sesizării afirmă că normele contestate nu abilitează instanţa de insolvabilitate cu competenţe de a verifica decizia creditorilor de respingere a restructurării. Curtea reţine că legislatorul deţine prerogativa de a reglementa prin lege organică procedura de judecată şi de a stabili competenţa instanţelor la examinarea cauzelor de insolvabilitate, inclusiv prerogativa de a reglementa condiţiile intrării în faliment (a se vedea articolele 72 alin.(3) lit.e) şi 115 alin.(4) din Constituţie).

22. Curtea reţine că legislatorul reglementează, printre altele, modul de desfăşurare a şedinţei adunării de raportare a creditorilor, în cadrul căreia creditorii pun în discuţie raportul administratorului insolvabilităţii asupra stării economice a debitorului şi adoptă una din următoarele hotărâri: fie de aplicare a procedurii de restructurare a debitorului, fie a procedurii falimentului (a se vedea alin.(5) din articolul 114 al Legii insolvabilităţii)). În cazul în care adunarea creditorilor respinge propunerea de restructurare a debitorului sau acceptă propunerea de încetare a activităţii debitorului insolvabil, instanţa decide, printr-o încheiere, continuarea procedurii de insolvabilitate şi intrarea în faliment a debitorului (a se vedea alineatele (6) şi (9) din acelaşi articol). Aşadar, legislatorul a stabilit în mod clar limitele competenţei instanţei de insolvabilitate la examinarea legalităţii hotărârii adunării de raportare a creditorilor.

23. Curtea menţionează că legislatorul a prevăzut competenţa instanţei de insolvabilitate de a verifica legalitatea hotărârilor adunării creditorilor, inclusiv a adunării de raportare privind respectarea cerinţelor legale referitoare la convocarea şi desfăşurarea ei. Totuşi, legislatorul nu a împuternicit instanţa cu competenţa de a verifica motivele care i-a făcut pe creditori să voteze într-un anumit fel, adică pentru sau contra aplicării procedurii de restructurare ori, după caz, pentru sau împotriva aplicării procedurii falimentului. Aceasta rămâne a fi opţiunea personală a fiecărui creditor, în dependenţă de interesul pe care îl urmăreşte. Prin urmare, Curtea nu poate reţine argumentele autorului că normele contestate ar veni în contradicţie cu articolul 20 din Constituţie şi ar restrânge nejustificat competenţa instanţei de a aprecia hotărârea creditorilor.

24. Cu privire la incidenţa dreptului de proprietate garantat prin articolul 46 din Constituţie, Curtea reţine următoarele. Legislatorul a stabilit că, odată cu declanşarea procedurii de insolvabilitate, statutul procesual al participanţilor este diferit, prin urmare, nu există o situaţie de egalitate între debitorul insolvabil şi creditorul acestuia, precum şi între diferite ranguri de creditori. În funcţie de categoria şi rangul deţinut de creditor, dar şi în funcţie de procedura aplicată debitorului insolvabil, creditorii participă la procesul de insolvabilitate. În acest sens, participarea la adoptarea hotărârilor în cadrul adunării creditorilor este o modalitate legală de realizare a intereselor legitime ale creditorilor, în mod colectiv, în vederea recuperării creanţelor lor. Legea insolvabilităţii stabileşte la articolul 1, ca scop general, proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit. Acest scop general ţine de asigurarea stabilităţii şi a disciplinei financiare în economia de piaţă (a se vedea, mutatis mutandis, Lekić v. Slovenia [MC], 11 decembrie 2018, § 106; HCC nr.16 din 9 iunie 2020, § 61). Sarcina principală a procesului de insolvabilitate este de a proteja creditorii de eventualele pierderi, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pierderile trebuie minimalizate.

25. Curtea reiterează că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, poate suporta anumite limitări şi este susceptibil de ingerinţe ale statului în ceea ce priveşte exercitarea atributelor sale. Limitarea exerciţiului acestui drept poate fi impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general, iar uneori are ca scop protecţia drepturilor şi a libertăţilor altor persoane (DCC nr.43 din 31 martie 2022, § 32). Curtea a menţionat, în jurisprudenţa sa, că legislaţia trebuie să-i ofere persoanei posibilitatea de a-şi prezenta cazul în faţa unei autorităţi competente care să se pronunţe în privinţa măsurii care aduce atingere dreptului său de proprietate. Statul are obligaţia de a institui proceduri judiciare care implică garanţii suficiente şi care le permit instanţelor naţionale să soluţioneze în mod eficient şi corect orice litigii între persoane private, precum şi între indivizi şi stat (a se vedea DCC nr.110 din 6 septembrie 2022, § 31).

26. De asemenea, autorul afirmă că normele contestate permit ca falimentul să fie aplicat pe baza votului valoric (un leu creanţă validată este egală cu un vot) şi nu impune creditorilor vreo obligaţie de a lua în considerare propunerea administratorului sau situaţia reală a debitorului care solicită restructurarea.

27. Cu referire la faptul că normele contestate permit ca falimentul să fie aplicat pe baza votului valoric, Curtea reţine că procedura de votare a hotărârilor adunării creditorilor este reglementată de articolul 57 alin.(12) din Legea insolvabilităţii, care nu a fost contestat de autorul excepţiei. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că dacă textul contestat reprezintă o normă de trimitere nu se poate susţine că încalcă per se Constituţia, decât dacă se demonstrează că norma la care se face trimitere este neconstituţională (DCC nr.143 din 27 septembrie 2025, § 27).

28. Cu privire la argumentul invocat de autor că normele contestate nu reglementează vreo obligaţie a creditorilor de a ţine cont de propunerea administratorului sau de situaţia reală a debitorului care solicită restructurarea, Curtea observă din analiza sistematică a Legii insolvabilităţii că acţiunile administratorului insolvabilităţii în procedura de insolvabilitate, procedura falimentului sau procedura de restructurare sunt orientate spre păstrarea, majorarea şi valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanţelor creditorilor (articolul 68 alin.(2)). Prin urmare, legislatorul i-a delegat administratorului insolvabilităţii competenţa de a propune o soluţie, iar decizia le aparţine creditorilor la adunarea de raportare. Totuşi, Legea insolvabilităţii îi permite debitorului să-şi apere dreptul de proprietate chiar în instanţa de insolvabilitate, demonstrând că nu se află în stare de insolvabilitate sau că capacitatea de plată poate fi restabilită şi datoriile achitate, dacă se va realiza planul de restructurare pe care el îl propune.

29. În această cauză, problema asigurării respectării dreptului de proprietate al debitorului este pusă în sarcina instanţei de insolvabilitate. Examinând hotărârea adunării creditorilor şi demersul administratorului insolvabilităţii privind aplicarea procedurii falimentului, instanţa de insolvabilitate va trebui să motiveze de ce acceptă sau respinge argumentele prezentate. Prin urmare, Curtea nu poate reţine argumentele referitoare la articolul 46 din Constituţie.

30. Cu privire la capătul de sesizare în care autorul a prezentat argumente cu referire la dreptul de proprietate al creditorilor, Curtea constată caracterul de actio popularis al acestuia, de vreme ce autorul reprezintă interesele debitorului insolvabil. În jurisprudenţa sa, ea a stabilit că poate exercita controlul constituţionalităţii unei legi dacă soluţia i-ar fi favorabilă situaţiei autorului excepţiei. Excepţia de neconstituţionalitate nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia. În caz contrar, acest instrument îşi pierde caracterul concret (a se vedea DCC nr.51 din 8 aprilie 2021, § 19; DCC nr.9 din 31 ianuarie 2023, §§ 24 - 25; DCC nr.97 din 10 august 2023, §§ 25-26).

31. Prin urmare, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolul 114 alineatele (5), (6), (7) şi (9) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de dl Nicolas Nicula, în interesele SA "Covoare-Ungheni", în dosarul nr.2i-33/2025, pendinte la Judecătoria Ungheni, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.