Decizie nr.63 din 09.04.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.139g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 17 alin.(2) din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006 (procedura de evaluare a rezultatelor concursului de admitere în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr. 139g/2025 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 17 alin.(2) din
Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006
(procedura de evaluare a rezultatelor concursului de admitere
în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei)
nr. 63 din 09.04.2026
(în vigoare 09.04.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 202-205 art. 76 din 09.05.2026
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Sergiu LITVINENCO,
dlui Ion MALANCIUC,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 17 iunie 2025,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 9 aprilie 2026, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "dacă acesta a obţinut minimum nota 7 (şapte) la fiecare dintre ele" din articolul 17 alin.(2) din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006, ridicată de dl avocat Vladimir Grosu, în interesele dnei Rodica Rotari, în dosarul nr.2-4697/25, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dna judecătoare Speranţa Clima, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
ÎN FAPT
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Dna Rodica Rotari a participat la concursul de admitere în cadrul programului de formare iniţială a candidaţilor la funcţia de judecător, înscrierea având loc în perioada 20 mai – 1 iulie 2024.
4. La 5 septembrie 2024 au intrat în vigoare modificările la Legea nr.152 privind Institutul Naţional al Justiţiei, inclusiv cele aduse articolului 17 alin.(2), în sensul ridicării pragului minim de trecere a probelor orală şi scrisă de la nota 5 (cinci) la nota 7 (şapte). La această dată concursul de admitere era în derulare, fiind desfăşurate deja primele două probe: testul psihologic eliminatoriu şi testul de specialitate (testul-grilă).
5. La proba orală, care a avut loc după intrarea în vigoare a prevederilor noi, participanta a obţinut nota 6,96 (şase virgulă nouăzeci şi şase).
6. Ulterior, dna Rodica Rotari a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Institutului Naţional al Justiţiei, prin care a solicitat emiterea unui act administrativ favorabil şi anularea hotărârii Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei nr.18/1 din 18 octombrie 2024 cu privire la aprobarea rezultatelor examenului de admitere în anul 2024, precum şi a tuturor actelor administrative subsecvente adoptate în scopul punerii în executare a acesteia.
7. În cadrul examinării cauzei, dl avocat Vladimir Grosu a ridicat, în interesele dnei Rodica Rotari, excepţia de neconstituţionalitate a textului "dacă acesta a obţinut minimum nota 7 (şapte) la fiecare dintre ele" din articolul 17 alin.(2) din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006.
8. Printr-o încheiere din 10 iunie 2025, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
"[…]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"[…]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 35
Dreptul la învăţătură
"(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare.
[…]
(5) Instituţiile de învăţământ, inclusiv cele nestatale, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.
(6) Instituţiile de învăţământ superior beneficiază de dreptul la autonomie.
(7) Învăţământul liceal, profesional şi cel superior de stat este egal accesibil tuturor, pe bază de merit.
[…]"
Articolul 43
Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.
[…]"
10. Prevederile relevante ale Legii privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006 sunt următoarele:
Articolul 17
Procedura de evaluare a rezultatelor concursului de admitere
"[...]
(2) Pentru fiecare probă, participantul la concurs este evaluat cu note de la 1 la 10. Comisiile de admitere evaluează răspunsurile candidatului în cadrul probei orale potrivit specializării acestora. Nota pentru proba orală este formată din media notelor tuturor membrilor comisiilor de admitere. Se consideră că participantul a promovat proba orală sau scrisă dacă acesta a obţinut minimum nota 7 (şapte) la fiecare dintre ele. Nota finală a fiecărui candidat pentru examenul de admitere este formată din media notelor obţinute de acesta la proba orală şi la proba scrisă.
[...]"
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
11. Autorul excepţiei susţine că prevederea legală criticată afectează principiul securităţii juridice şi al încrederii legitime a cetăţenilor, deoarece modificarea legii a survenit în timpul unui concurs aflat în desfăşurare, a introdus condiţii mai riguroase de accedere în funcţia de judecător şi nu a prevăzut o perioadă de tranziţie. De asemenea, autorul sesizării consideră că norma contestată poate fi analizată din perspectiva dreptului la învăţătură, precum şi a dreptului la muncă.
12. Prin urmare, autorul sesizării susţine că norma contestată contravine articolelor 1 alin.(3), 23 alin.(2), 35 alineatele (1), (5)-(7) şi 43 alin.(1) din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, Curtea Constituţională exercită controlul constituţionalităţii legilor şi rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate. În această cauză, obiectul controlului Curţii îl reprezintă prevederi din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006. Verificarea constituţionalităţii acestor norme ţine de competenţa ratione materiae a Curţii.
15. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, fiind ridicată de reprezentantul unei părţi la proces.
16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect obligarea Institutului Naţional al Justiţiei de a emite un act administrativ individual favorabil şi anularea hotărârii Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei nr.18/1 din 18 octombrie 2024 cu privire la aprobarea rezultatelor examenului de admitere în anul 2024, precum şi a tuturor actelor administrative subsecvente adoptate în scopul punerii în executare a acesteia. Curtea admite că dispoziţiile contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei în fond.
17. Curtea menţionează că textul articolului 17 alin.(2) din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006 nu a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.
18. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.156 din 5 decembrie 2024, § 20; DCC nr.193 din 21 decembrie 2023, § 16).
19. Autorul sesizării şi-a bazat excepţia de neconstituţionalitate pe articolele 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 23 alin.(2) (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 35 (dreptul la învăţătură) şi 43 (dreptul la muncă şi la protecţia muncii) din Constituţie.
20. Curtea notează că articolul 1 alin.(3) din Constituţie are un caracter general, constituie un imperativ care stă la baza oricăror reglementări, nu poate reprezenta un reper individual şi separat şi poate fi invocat, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea sa împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea DCC nr.17 din 21 martie 2024, § 23; DCC nr.26 din 2 aprilie 2024, § 23).
21. Curtea observă că autorul sesizării a formulat argumente privind regulile de aplicare şi interpretare a legii în timp şi îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea faţă de aplicarea noilor prevederi în raport cu participanta, nu faţă de stabilirea unui prag minim de trecere a probelor în general. Astfel, autorul abordează momentul intrării în vigoare a noilor prevederi şi aplicarea acestora în timpul unui concurs aflat în derulare de către comisia de admitere, care le consideră reguli de procedură. Autorul semnalează o aplicare retroactivă a normelor şi pretinde o încălcare a principiului legalităţii în procedura administrativă.
22. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.32 din 18 aprilie 2024, § 24; DCC nr.1 din 21 ianuarie 2025, § 309).
23. Aşadar, îi revine instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia să pună în operă regulile aplicării legii în timp şi să stabilească dacă noile modificări contestate ale Legii privind Institutul Naţional al Justiţiei sunt norme procedurale sau substanţiale, precum şi dacă sunt aplicabile unei proceduri pendinte, iniţiate sub imperiul vechilor prevederi.
24. Astfel, Curtea nu reţine incidenţa articolelor 23, 35 şi 43 din Constituţie.
25. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "dacă acesta a obţinut minimum nota 7 (şapte) la fiecare dintre ele" din articolul 17 alin.(2) din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152 din 8 iunie 2006, ridicată de dl avocat Vladimir Grosu, în interesele dnei Rodica Rotari, în dosarul nr.2-4697/25, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.63. Chişinău, 9 aprilie 2026. | |