BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.72 din 04.03.2022 cu privire la examinarea cererii prealabile depusă de "Telestar Media" SRL

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
04.03.2022

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea cererii prealabile depusă

de "Telestar Media" SRL

nr. 72  din  04.03.2022

 (în vigoare 04.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 88-95 art. 355 din 01.04.2022

* * *

La data de 17 februarie 2022, Consiliul Audiovizualului a recepţionat cererea prealabilă din partea "Telestar Media" SRL, prin care se solicită anularea în parte a Deciziei CA nr.19 din 26 ianuarie 2022 Cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării unor furnizori de servicii media audiovizuale, urmare a autosesizării membrului Consiliului Audiovizualului, Ruslan Mihalevschi, prin care "Telestar Media" SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual "Canal 2", a fost sancţionată cu amendă de 10 000 de lei pentru încălcarea prevederilor art.6 lit.a) din Decizia CA nr.98 din 19.07.2012, în conformitate cu prevederile art.84 alin.(6) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale, şi 15 000 de lei "Telestar Media" SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual "Canal 3", pentru încălcarea repetată a prevederilor art.6 lit.a) din Decizia CA nr.98 din 19.07.2012, în conformitate cu prevederile art.84 alin.(7) lit.f) din Codul serviciilor media audiovizuale.

În argumentarea poziţiei sale "Telestar Media" SRL invocă faptul că "aplicarea sancţiunii faţă de "Telestar Media" SRL, fondatoarea posturilor de televiziune "Canal 2" şi "Canal 3", este neîntemeiată" şi consideră că "ştirile difuzate în buletinele de ştiri din 3 ianuarie de la "Canal 2" şi "Canal 3" ("Jestokoe izbienie na Cekanah" şi "Bătut cu bestialitate într-un club") reprezintă un material jurnalistic de maxim interes public, care a fost realizat conform standardelor jurnalistice, deontologice şi descrie un caz revoltător despre un individ, cunoscut drept TikToker, care a săvârşit o infracţiune gravă: a bătut cu cruzime şi bestialitate un tânăr, aplicându-i cu picioarele lovituri pe suprafaţa corpului, în timp ce prietenii săi filmau scenele de violenţă. În cadrul difuzării sunt atinse anumite subiecte sensibile, de interes public, aşa ca problema violenţei în locurile publice şi problema violenţei în general în societatea noastră, care apare, în mare parte, în stare de alcoolemie, de ebrietate, de narcomanie".

În acest sens, "Telestar Media" SRL face trimitere la prevederile art.73 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale şi alin.(2) din Preambulul Regulamentului privind conţinuturile audiovizuale, aprobat prin Decizia Consiliului Audiovizualului nr.61/219 din 30 decembrie 2019, potrivit cărora: "interes public în domeniul audiovizualului reprezintă interesul pentru asigurarea unei informaţii pluraliste şi obiective a populaţiei, un interes superior în raport cu interesele politice, economice, comerciale, ideologice sau de altă natură"; Conform pct.14 alin.a) din Regulamentul privind conţinuturile audiovizuale: "... sunt considerate a fi de interes public orice probleme, fapte sau evenimente care influenţează societatea sau o comunitate, în special cu privire la: a) prevenirea sau probarea săvârşirii unei fapte cu incidenţă penală".

Astfel, având în vedere cele relatate, este de menţionat că în decizia contestată, Consiliul Audiovizualului a specificat expres care fapte au stat la baza sancţionării "Telestar Media" SRL, accentuând că "reportajul a conţinut înregistrări video în care o persoană snopeşte cu cruzime în bătaie o altă persoană. Imaginea victimei este prelucrată tehnic (estompată), însă acţiunile agresorului nu sunt prelucrate tehnic de aceeaşi manieră. Din imagini se poate observa cum acesta, repetat, loveşte victima puternic cu piciorul în zona abdomenului şi a capului. Vulnerabilitatea şi impactul emoţional se datorează şi faptului că sunetul din imagini amplifică gravitatea cazului. Secvenţele video din momentul încăierării au fost difuzate în mod repetat".

Respectiv, luând în considerare cele constatate, urmare a monitorizării efectuate, Consiliul Audiovizualului a aplicat sancţiunea corespunzătoare prevăzută de art.84 din Codul serviciilor media audiovizuale.

Mai mult, însăşi "Telestar Media" SRL în cererea prealabilă confirmă că "imaginile din cadrul ştirile difuzate în buletinele de ştiri din 3 ianuarie de la "Canal 2" şi "Canal 3" ("Jestokoe izbienie na Cekanah" şi "Bătut cu bestialitate într-un club") pot avea un impact negativ asupra minorilor".

În acest sens, reieşind din cele menţionate, considerăm că argumentele invocate de "Telestar Media" SRL, precum că: "redarea imaginilor din cadrul ştirilor difuzate în buletinele de ştiri din 3 ianuarie de la "Canal 2" şi "Canal 3" cade sub incidenţa excepţiilor de la restricţiile privind difuzarea informaţiei cu impact negativ asupra minorilor, prevăzute la art.6 alin.(1) din Legea cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei nr.30/07.03.2013, care stipulează că: "(1) Informaţia cu impact negativ asupra copiilor poate fi difuzată fără respectarea restricţiilor stabilite la art.5 dacă: b) publicarea ei se face în interes public." Conform art.6 alin.(2) din actul normativ sus-menţionat, pentru a face uz de excepţiile prevăzute la alin.(1) "programele, emisiunile sau părţi ale acestora vor fi precedate de un aviz privind posibilul lor impact negativ asupra copiilor." Drept urmare, imaginile din cadrul ştirii au fost însoţite de avertizarea vizuală "Imagini care pot afecta emoţional", sunt neîntemeiate şi nu pot pune la îndoială legalitatea actului contestat – Decizia CA nr.19 din 26 ianuarie 2022.

Ca urmare a dezbaterilor publice, în temeiul prevederilor art.73-75 din Codul serviciilor media audiovizuale nr.174 din 08.11.2018, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. A respinge cererea prealabilă f/nr.din 17 februarie 2022, depusă de "Telestar Media" SRL, privind anularea punctelor 4 şi 5 din Decizia CA nr.19 din 26 ianuarie 2022, ca fiind neîntemeiată (PRO (7) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, R. MIHALEVSCHI, E. RÎBCA şi L. TUREA).

2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.

3. Prezenta decizie intră în vigoare la momentul adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.