Decizie nr.83 din 17.07.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.209g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală şi a textului "nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)" din articolul 285 alin.(2) din acelaşi Cod, precum şi a prevederilor articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti (dreptul la repararea prejudiciului [2])

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.209g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate

a textului "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3)

din Codul de procedură penală şi a textului "nereabilitare a persoanei, prevăzute la

art.275 pct.4)" din articolul 285 alin.(2) din acelaşi Cod, precum şi a prevederilor

articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de

reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti

(dreptul la repararea prejudiciului [2])

nr. 83  din  17.07.2025

 (în vigoare 17.07.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 430-433 art. 106 din 14.08.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dorin Casapu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 23 octombrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 17 iulie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală şi a textului "nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)" din articolul 285 alin.(2) din acelaşi Cod, precum şi a prevederilor articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, ridicată de dl avocat Vladimir Grosu, în interesele dlui Vadim Godonoagă, în dosarul nr.2-582/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Andrei Ojoga de la Judecătoria Chişinău, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 2 iunie 2020, cauza penală a dlui Vadim Godonoagă, acuzat de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolul 332 alin.(1) (falsul în acte publice) şi de articolul 324 alin.(4) (corupere pasivă) din Codul penal, i-a fost trimisă pentru examinare Judecătoriei Soroca, sediul Floreşti.

4. La 22 august 2022, în cadrul şedinţei preliminare, avocatul dlui Vadim Godonoagă a solicitat încetarea procesului penal pentru că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

5. Printr-o sentinţă din 27 martie 2023, Judecătoria Soroca a încetat procesul penal de învinuire a dlui Vadim Godonoagă pentru că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

6. Sentinţa a fost contestată cu recurs de către procuror. Instanţa de recurs a respins ca neîntemeiat recursul formulat de procuror şi a menţinut sentinţa fără modificări.

7. La 28 decembrie 2023, dl Vadim Godonoagă a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, având ca intervenient accesoriu Procuratura Generală, pentru încasarea prejudiciilor morale şi materiale, precum şi a cheltuielilor de judecată.

8. La 23 august 2024, în procesul de examinare a cauzei civile, dl avocat Vladimir Grosu a ridicat, în interesele dlui Vadim Godonoagă, excepţia de neconstituţionalitate a textului "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală şi a textului "nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)" din articolul 285 alin.(2) din acelaşi Cod, precum şi a prevederilor articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, în partea omisiunii legislative de a reglementa posibilitatea repunerii în drepturi şi a recuperării costurilor şi pierderilor persoanelor în privinţa cărora cauzele penale au fost încetate pentru că s-a prescris termenul de tragere la răspundere penală.

9. Printr-o încheiere din 9 septembrie 2024, judecătorul cazului a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[...]."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

11. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 23

Asigurarea drepturilor victimei în urma infracţiunilor,

abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare

"[...]

(3) Persoana achitată sau în privinţa căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale pierdute, precum şi să fie despăgubită pentru prejudiciul care i-a fost cauzat."

Articolul 275

Circumstanţele care exclud urmărirea penală

"Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care:

1) nu există faptul infracţiunii;

2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;

3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii;

4) a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia;

4¹) fapta constituie contravenţie;

5) a intervenit decesul făptuitorului;

6) lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plângerii acesteia sau plângerea prealabilă a fost retrasă;

7) în privinţa unei persoane există o hotărâre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;

8) în privinţa unei persoane există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau de clasare a procesului penal pe aceleaşi acuzaţii;

9) există alte circumstanţe prevăzute de Codul penal care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală."

Articolul 285

Încetarea urmăririi penale

"(1) Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de finalizare a acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea acesteia.

(2) Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)–9) din prezentul cod, precum şi dacă există cel puţin una din cauzele prevăzute la art.53 din Codul penal sau dacă se constată că:

[...]."

12. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 53

Liberarea de răspundere penală

"Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile:

a) minorilor;

b) tragerii la răspundere contravenţională;

c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;

d) căinţei active;

e) schimbării situaţiei;

f) liberării condiţionate;

g) prescripţiei de tragere la răspundere penală."

13. Prevederile relevante ale Legii nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti sunt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi

modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul:

[...]

b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare;

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autorul sesizării afirmă că normele contestate nu-i acordă posibilitatea să solicite repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti în condiţiile Legii nr.1545 din 25 februarie 1998. Potrivit articolului 6 lit.b) din Legea menţionată, dreptul la repararea prejudiciului apare în cazul încetării urmăririi penale din motive de reabilitare, însă în cazul său procesul penal a fost încetat pentru că s-a împlinit termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, care, potrivit articolului 285 alin.(2) din Codul de procedură penală, este un motiv de nereabilitare.

15. Totodată, autorul sesizării consideră că articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală restrânge situaţiile prevăzute de articolul 53 alin.(2) din Constituţie şi le acordă posibilitatea de a solicita repunerea în drepturi în urma erorilor organelor de urmărire penală şi ale instanţelor de judecată doar persoanelor achitate, scoase de sub urmărire penală sau în privinţa cărora urmărirea penală a fost încetată pe baza reabilitării. Legislatorul nu a prevăzut aceeaşi posibilitate pentru persoanele în privinţa cărora cauza penală a fost încetată din alte motive decât reabilitarea.

16. Autorul sesizării afirmă că termenul de "eroare" din articolul 53 alin.(2) din Constituţie urmează a fi înţeles ca eroare în înfăptuirea justiţiei, care poate avea loc şi se extinde asupra omisiunilor care afectează drepturile persoanei, în cadrul unei cauze penale, chiar dacă vinovăţia persoanei a fost sau nu a fost demonstrată.

17. De asemenea, autorul sesizării susţine că normele criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie, pentru că le impune judecătorilor care judecă o cauză civilă pe baza Legii nr.1545/1998 ideea preconcepută de vinovăţie a persoanei în privinţa căreia cauza penală a încetat din alte motive decât de reabilitare şi care resping, astfel, în mod automat, eventualele cereri de despăgubire.

18. Etichetarea persoanei cu calitatea de "nereabilitat" are caracterul unei pedepse, pentru că afectează în mod disproporţionat dreptul la viaţa privată din perspectiva reputaţiei persoanei. Acest fapt conduce la imposibilitatea recuperării pierderilor suportate, creând impedimente la angajare ş.a. Mai mult, legea nu prevede un termen privind reabilitarea acestor persoane, fapt care încalcă dreptul acuzatului de a-i fi uitată fapta.

19. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 20, 21, 22, 23, 26, 28, 53 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

20. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

21. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi ale Codului de procedură penală şi ale Legii nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

22. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă textul "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală, textul "nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)" din articolul 285 alin.(2) din acelaşi Cod, precum şi prevederile articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti. Curtea notează că autorul sesizării s-a referit, de fapt, la omisiunea legislatorului de a include alte motive pentru exercitarea dreptului la repararea prejudiciului pe baza Legii nr.1545 din 25 februarie 1998, în cazul persoanelor ale căror cauze penale au fost încetate pentru că s-a prescris termenul de tragere la răspundere penală.

24. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare dacă prin aceasta este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr.37 din 25 aprilie 2024, § 18).

25. Curtea constată că prevederile articolului 285 alin.(2) din Codul de procedură penală şi ale articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate, dar din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.10 din 19 ianuarie 2017; DCC nr.20 din 6 martie 2018; DCC nr.108 din 25 septembrie 2018; DCC nr.20 din 17 februarie 2020; DCC nr.185 din 20 decembrie 2022; DCC nr.68 din 13 iunie 2024; DCC nr.86 din 25 iulie 2024). De principiu, această situaţie nu reprezintă un impediment pentru un nou control de constituţionalitate, de vreme ce sunt prezentate şi alte critici (a se vedea DCC nr.85 din 25 iulie 2024, § 15).

26. Totodată, Curtea reţine că textul "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

27. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă privind repararea prejudiciului cauzat persoanei, fiind invocate acţiunile ilicite comise în procesul penal. Astfel, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi avute în vedere de instanţa de judecată în cauza în care a fost ridicată excepţia.

28. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 15).

29. Autorul excepţiei consideră că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 22 (neretroactivitatea legii penale), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare), 28 (viaţa intimă, familială şi privată), 53 (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

30. Curtea a notat în jurisprudenţa sa că articolul 1 alin.(3) din Constituţie comportă un caracter general şi reprezintă un imperativ care stă la baza celorlalte reglementări. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (DCC nr.104 din 29 august 2023, § 17). Cu referire la articolele 23 şi 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (a se vedea DCC nr.173 din 7 decembrie 2023, § 26).

31. Cu privire la incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie, corespondente ale articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi a articolului 53 din Constituţie, Curtea a notat în jurisprudenţa sa că reglementarea cazurilor şi a condiţiilor de reparare a prejudiciului pentru erorile săvârşite de către organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti ţine de competenţa Parlamentului, care este împuternicit, prin dispoziţiile articolului 53 alin.(2) din Constituţie, să reglementeze prin lege mecanismul răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale (a se vedea DCC nr.108 din 25 septembrie 2018, § 23; DCC nr.20 din 17 februarie 2020, § 21; DCC nr.86 din 25 iulie 2024, § 26).

32. Mai mult, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că textul "potrivit legii" de la articolul 53 din Constituţie nu reclamă în mod expres ca răspunderea patrimonială a statului pentru erorile provocate de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti să fie reglementată doar de Legea nr.1545 din 25 februarie 1998, care nu reprezintă singurul mecanism care reglementează răspunderea patrimonială a autorităţilor statului în acest sens. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică poate fi exercitat, inter alia, şi pe baza normelor generale privind răspunderea delictuală cuprinse în Capitolul XXXIII din Codul civil (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.185 din 20 decembrie 2022, §§ 27, 29 şi 30).

33. În acest sens, Curtea reiterează că o dispoziţie legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte şi nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie aplicată în coroborare cu celelalte dispoziţii legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a se vedea DCC nr.128 din 10 octombrie 2024, § 54).

34. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că articolul 3 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede dreptul la despăgubire în caz de eroare judiciară doar atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii, însă acest articol nu este conceput să acorde un drept de compensare atunci când condiţiile prealabile nu sunt îndeplinite. Statul este liber să stabilească semnificaţia "erorilor judiciare" şi cercul persoanelor eligibile pentru plata despăgubirilor (a se vedea Nealon şi Hallam v. Regatului Unit [MC], 11 iunie 2024, § 172).

35. În acest context, Curtea reţine că instituirea unor condiţii şi criterii de reparare a prejudiciului pentru erorile săvârşite de către organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti nu poate fi catalogată ca fiind o îngrădire a drepturilor garantate de articolele 20, 26 şi 53 alin.(2) din Constituţie.

36. Cu referire la articolul 21 din Constituţie, autorul sesizării consideră că eventuala respingere de către instanţele de judecată a cererii de despăgubire pentru faptul că procesul penal a fost încetat din alte motive decât de reabilitare îi afectează prezumţia de nevinovăţie.

37. Curtea menţionează că articolul 21 din Constituţie, corespondentul articolului 6 § 2 din Convenţie, garantează prezumţia de nevinovăţie. Curtea subliniază că acest principiu presupune că orice persoană acuzată de comiterea unui delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că orice persoană este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare (a se vedea DCC nr.50 din 19 aprilie 2022, § 28).

38. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a constatat că articolul 6 § 2 nu-i garantează unui fost acuzat dreptul la despăgubiri pentru arestarea preventivă legală sau dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată în cazul în care procedura este întreruptă sau are ca rezultat o achitare, iar simplul refuz de despăgubire nu încalcă, în sine, prezumţia de nevinovăţie (a se vedea Lutz v. Germania, 25 august 1987, § 59; Panteleyenko v. Ucraina, 29 iunie 2006, § 66; Grabchuk v. Ucraina, 21 septembrie 2006, § 41; Gomes Costa v. Portugalia, 25 februarie 2025, § 113). Este adevărat că exprimarea suspiciunilor cu privire la nevinovăţia unui învinuit este de imaginat atâta timp cât încheierea procesului penal nu a dus la o decizie cu privire la fondul acuzaţiei (a se vedea Sekanina v. Austria, 25 august 1993, § 30; Grabchuk v. Ucraina, 21 septembrie 2006, § 45). Totuşi, important este ca limbajul instanţelor de judecată utilizat în procedurile ulterioare să nu reflecte sentimentul că persoana este vinovată de comiterea unei infracţiuni (a se vedea, mutatis mutandis, Lähteenmäki v. Estonia, 21 iunie 2016, §§ 53-54; Trufanov şi alţii v. Rusia, 10 ianuarie 2017, §§ 19-20; Allen v. Regatul Unit, [MC], 12 iulie 2013, § 126; Gomes Costa v. Portugalia, 25 februarie 2025, §§ 110-111).

39. În acest caz, Curtea Constituţională este chemată să verifice, la modul abstract, dacă examinarea unei cereri de despăgubire formulate pe baza Legii nr.1545 din 25 februarie 1998 face incidentă prezumţia de nevinovăţie a persoanelor în privinţa cărora procesele penale au încetat pe baza motivului de nereabilitare – expirarea termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală. În acest sens, Curtea va verifica dacă în cazul aplicării acestei norme instanţele de judecată vor trebui să se pronunţe, în mod inevitabil, cu privire la vinovăţia solicitanţilor de despăgubiri.

40. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că încetarea procesului penal pe motiv că a expirat termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală a fost condiţionată de legislator de acordul inculpatului. În lipsa acestui acord, cauza se examinează în procedura obişnuită, cu respectarea tuturor garanţiilor unui proces echitabil. Mai mult, inculpatul are dreptul de a contesta cu recurs sentinţa de încetare a procesului penal (a se vedea articolele 332 alineatele (1), (4), (5), 350 alineatele (1), (2), 437 alin.(1) pct.(1³) din Codul de procedură penală).

41. Totodată, Curtea observă că în privinţa autorului excepţiei procesul penal a încetat la solicitarea apărării (a se vedea § 4, supra), la etapa şedinţei preliminare pe motiv că a expirat termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală. De asemenea, autorul excepţiei şi-a dat acordul cu privire la încetarea procesului penal pe baza motivului invocat. Curtea mai reţine că la încetarea procesului penal la etapa şedinţei preliminare pentru că a intervenit termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, normele contestate nu obligă instanţa penală să constate vinovăţia persoanei de comiterea infracţiunii (a se vedea articolele 285 alin.(2), 332 alineatele (1), (3) şi (5), 350 alineatele (1) şi (2) din Codul de procedură penală). În aceste cazuri, normele contestate îi solicită instanţei doar să raporteze momentul comiterii faptei de care este învinuit inculpatul la prevederile legale referitoare la termenul de prescripţie.

42. Ulterior, la examinarea eventualelor cereri de despăgubire formulate pe baza Legii nr.1545 din 25 februarie 1998, instanţa civilă la fel urmează să verifice, între altele, dacă sunt îndeplinite condiţiile de apariţie a dreptului la despăgubiri reglementate în articolul 6 lit.b) (a se vedea articolele 6 şi 10 din Lege).

43. Astfel, Curtea constată că nimic din normele analizate nu sugerează faptul că la examinarea cererilor de despăgubire instanţele de judecată trebuie să se pronunţe cu privire la vinovăţia persoanei atunci când analizează întrunirea condiţiilor prevăzute de articolul 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998. Norma contestată îi solicită instanţei de judecată să se limiteze la a constata dacă există sau nu există o ordonanţă sau sentinţă de încetare din motive de reabilitare, fără a o obliga să se pronunţe cu privire la vinovăţia reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.9 din 26 martie 2024, §§ 46 – 49). Prin urmare, Curtea nu constată incidenţa articolului 21 din Constituţie.

44. În privinţa criticilor referitoare la incidenţa articolului 22 din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile acestui articol garantează neretroactivitatea legii penale, în sensul larg al noţiunii "penal" (care include dreptul penal şi dreptul contravenţional), adică principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege). Astfel, exigenţele articolului 22 din Constituţie sunt incidente în cazul normelor de drept penal substanţial (a se vedea DCC nr.70 din 6 iulie 2023, § 22; DCC nr.87 din 25 iulie 2023, § 22). Curtea reţine că prevederile contestate nu definesc infracţiunile sau pedepsele şi nu se referă la o acuzaţie în materie penală, prin urmare, acest articol nu este incident în prezenta cauză.

45. Totodată, deşi autorul sesizării pretinde o încălcare a dreptului la viaţa privată, garantat de articolul 28 din Constituţie, şi afirmă ipotetic că încetarea procesului penal pe motive de nereabilitare ar putea avea consecinţe asupra vieţii private şi activităţii profesionale, e.g. impedimente la încadrarea în anumite activităţi în care se solicită criteriul reputaţiei ireproşabile, în acest caz Curtea reţine că, potrivit normelor contestate, instanţele nu constată vinovăţia persoanei (a se vedea §§ 41-43, supra). Prin urmare, criticile autorului sesizării în această parte reprezintă o actio popularis (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.90 din 25 iulie 2024, §§ 18, 19).

46. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 1 alin.(3), 23 şi 54 din Constituţie nu se fac incidente.

47. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală şi a textului "nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)" din articolul 285 alin.(2) din acelaşi Cod, precum şi a prevederilor articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, ridicată de dl avocat Vladimir Grosu, în interesele dlui Vadim Godonoagă, în dosarul nr.2-582/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ,

expusă în temeiul articolului 36 alin.(5) din Legea cu privire la

Curtea Constituţională nr.74 din 10 aprilie 2025

1. Prin Decizia nr.83 din 17 iulie 2025 a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr.209g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare" din articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală şi a textului "nereabilitare a persoanei, prevăzute la art.275 pct.4)" din articolul 285 alin.(2) din acelaşi Cod, precum şi a prevederilor articolului 6 lit.b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, ridicată de dl avocat Vladimir Grosu, în interesele dlui Vadim Godonoagă, în dosarul nr.2-582/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. În viziunea autorului sesizării, normele contestate nu-i acordă posibilitatea să solicite repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti în condiţiile Legii nr.1545 din 25 februarie 1998. Totodată, autorul sesizării consideră că articolul 23 alin.(3) din Codul de procedură penală restrânge situaţiile prevăzute de articolul 53 alin.(2) (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) din Constituţie şi acordă doar persoanelor achitate, scoase de sub urmărire penală sau în privinţa cărora urmărirea penală a fost încetată pe baza reabilitării posibilitatea de a solicita repunerea în drepturi în urma erorilor comise de organele de urmărire penală şi de instanţele de judecată. Potrivit autorului sesizării, termenul de "eroare" din articolul 53 alin.(2) din Constituţie urmează a fi înţeles ca o eroare în înfăptuirea justiţiei, care poate avea loc şi se extinde asupra omisiunilor care afectează drepturile persoanei, în cadrul unei cauze penale, chiar dacă vinovăţia persoanei a fost sau nu a fost demonstrată (a se vedea DCC nr.83 din 17 iulie 2025, §§ 14-16).

3. În raport cu aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că instituirea unor condiţii şi criterii de reparare a prejudiciului pentru erorile săvârşite de către organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti nu poate fi catalogată ca fiind o îngrădire a dreptului garantat de articolul 53 alin.(2) din Constituţie (a se vedea DCC nr.83 din 17 iulie 2025, § 35).

4. Cu titlu preliminar menţionez faptul că, potrivit articolului 53 alin.(2) din Constituţie, statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti. Acest articol consacră un drept-garanţie al omului, care asigură protecţia altor drepturi şi libertăţi de abuzurile din partea autorităţilor publice, şi constituie fundamentul constituţional al răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale.

5. Reţin faptul că articolul 53 alin.(2) din Constituţie nu condiţionează survenirea răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de constatarea nevinovăţiei persoanei, de reabilitarea sau nereabilitarea acesteia.

6. Prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti pot fi cauzate prejudicii şi unei persoane condamnate pentru comiterea unei infracţiuni. Faptul că a fost demonstrată vinovăţia persoanei nu scuteşte statul de obligaţia constituţională de a repara prejudiciul cauzat acesteia, de exemplu, prin încălcarea prezumţiei nevinovăţiei. În acest context, drept exemplu prezint situaţia unei persoane condamnate la detenţie pe viaţă, căreia prin declaraţiile unei persoane oficiale i-a fost încălcată prezumţia nevinovăţiei. Acest fapt a fost constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a notat că principiul prezumţiei nevinovăţiei va fi încălcat dacă declaraţiile unei persoane oficiale referitoare la un acuzat de comiterea unei infracţiuni reflectă opinia că acuzatul este vinovat, până ca vinovăţia acestuia să fie legal stabilită. În acest sens, este important ca persoanele oficiale să aleagă cuvintele până ca persoana să fie judecată şi vinovăţia sa de comiterea unei infracţiuni să fie stabilită. Declaraţiile oficialului sugerau clar vinovăţia reclamantului, care, în primul rând, au încurajat publicul să creadă să reclamantul este vinovat şi, în al doilea rând, au prejudecat aprecierea faptelor de către autorităţile judiciare competente. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 2 (prezumţia nevinovăţiei) al Convenţiei Europene (a se vedea Popovici c. Republica Moldova, 27 noiembrie 2007, §§ 76-79).

7. În plus, Curtea Europeană a înlăturat distincţia dintre sentinţa de achitare şi cea de încetare a procesului penal sub aspectul gradului de protecţie a prezumţiei de nevinovăţie. Curtea a reţinut că nu mai este convinsă că deciziile luate de autorităţile competente cu privire la o cerere de despăgubire sau la cheltuieli de apărare depusă de un fost acuzat în urma unei achitări au caracteristici distinctive care să justifice un nivel mai ridicat de protecţie a prezumţiei de nevinovăţie în temeiul articolului 6 § 2 din Convenţie decât cel care se aplică unei persoane în privinţa căreia procedurile penale au fost încetate. În consecinţă, Curtea a considerat că nu mai este necesar să se menţină această distincţie (a se vedea Nealon şi Hallam c. Regatului Unit [MC], 11 iunie 2024, §§ 166-167).

8. Prin urmare, de dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale poate beneficia nu doar o persoană achitată, dar şi o persoană condamnată. Dacă un agent al statului a cauzat prejudicii persoanei într-un proces penal, statul trebuie să răspundă patrimonial pentru aceste erori.

9. Astfel, deoarece normele contestate permit repararea prejudiciilor cauzate în urma erorilor organelor de urmărire penală şi ale instanţelor de judecată doar persoanelor achitate, scoase de sub urmărirea penală sau în privinţa cărora urmărirea penală a fost încetată pe baza reabilitării, constat că prevederile contestate restrâng conţinutul dreptului fundamental al persoanei vătămate de o autoritate publică, garantat de articolul 53 alin.(2) din Constituţie. Acest fapt face incident articolul 53 alin.(2) din Constituţie în cauza examinată.

10. Aşadar, în opinia mea, Curtea Constituţională trebuia să declare sesizarea nr.209g/2024 admisibilă şi, la etapa examinării fondului, să verifice dacă normele contestate corespund articolului 53 alin.(2) din Constituţie.