Decizie nr.97 din 28.05.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.226g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(4) din Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în redactarea Legii nr.26 din 16 februarie 2023 (transferul sau promovarea funcţionarului public într-o funcţie publică vacantă sau temporar vacantă în situaţia în care autoritatea publică îşi reduce efectivul de personal sau lichidează funcţia publică)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.226g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 63 alin.(4) din Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică

şi statutul funcţionarului public, în redactarea Legii nr. 26 din 16 februarie 2023

(transferul sau promovarea funcţionarului public într-o funcţie publică vacantă

sau temporar vacantă în situaţia în care autoritatea publică îşi reduce efectivul

de personal sau lichidează funcţia publică)

nr. 97  din  28.05.2026

 (în vigoare 28.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 238-241 art.109 din 11.06.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 28 octombrie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 28 mai 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(4) din Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în redactarea Legii nr.26 din 16 februarie 2023, ridicată de dl Nicolae Ghenciu, în dosarul nr.3-3239/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Vitalii Ciumac de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Printr-un ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării din 16 octombrie 2023, dl Nicolae Ghenciu a fost eliberat din funcţia de şef al Secţiei resurse umane pe baza articolului 63 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.

4. La 10 noiembrie 2023, dl Nicolae Ghenciu a formulat o cerere prealabilă către minister. Ulterior, a contestat în instanţă ordinul de concediere şi răspunsul ministerului la cererea prealabilă.

5. În cadrul şedinţei din 21 octombrie 2025, dl Nicolae Ghenciu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(4) din Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în redactarea Legii nr.26 din 16 februarie 2023.

6. Prin încheierea din aceeaşi dată, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[...]."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...]"

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

Articolul 74

Adoptarea legilor şi a hotărârilor

"(1) Legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, după cel puţin două lecturi.

[…]."

8. Prevederile relevante ale Legii nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în redactarea Legii nr.26 din 16 februarie 2023, sunt următoarele:

Articolul 63

Eliberarea din funcţia publică

"(1) Persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie va dispune eliberarea din funcţia publică printr-un act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, însă anterior datei eliberării din funcţia publică, în următoarele cazuri:

a) autoritatea publică şi-a încetat activitatea prin lichidare;

b) autoritatea publică este mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public refuză să o urmeze;

c) autoritatea publică îşi reduce efectivul de personal sau lichidează funcţia publică, ca urmare a intrării în vigoare a statului de personal în care nu se mai regăseşte funcţia ocupată de funcţionarul public respectiv;

[…]

(2) În cazul eliberării din funcţia publică în condiţiile alin.(1) lit.a)-c), autoritatea publică este obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz cu o durată de 30 de zile calendaristice, iar în restul cazurilor – de 15 zile calendaristice, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin.(1) lit.j) şi k), pentru care nu se acordă preaviz. Termenul de preavizare nu include perioada aflării funcţionarului în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, precum şi perioada suspendării raporturilor de serviciu în legătură cu boala sau trauma.

(3) În perioada de preaviz, persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie acordă funcţionarului public în cauză reducerea programului de muncă, cu până la 2 ore zilnic, fără reducerea salariului cuvenit.

(3¹) În perioada de preaviz nu se admite acordarea concediului de odihnă anual sau a concediului neplătit. Concediul de odihnă anual se acordă doar în cazul în care a fost planificat în graficul anual al concediilor de odihnă.

(4) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.c) şi d), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii publice există funcţie publică vacantă sau temporar vacantă, funcţionarul public care îndeplineşte cerinţele specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei publice respective poate fi transferat sau promovat în această funcţie.

(4¹) În cazul eliberării funcţionarilor publici în temeiul alin.(1) lit.a) şi c), autoritatea publică este obligată să prezinte, în modul stabilit, cu 30 de zile calendaristice înainte de eliberare, subdiviziunii teritoriale a autorităţii administrative responsabile de implementarea politicii în domeniul promovării ocupării forţei de muncă informaţiile privind funcţionarii publici care urmează a fi disponibilizaţi.

(4²) Nu se admite eliberarea funcţionarului public în perioada aflării lui în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, pe perioada suspendării raporturilor de serviciu în legătură cu boala sau trauma, în perioada concediului de maternitate, concediului parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani, precum şi în perioada detaşării, cu excepţia cazului de lichidare a autorităţii publice.

(4³) În cazul în care, la data stabilită în actul administrativ de eliberare din funcţia publică, raporturile de serviciu cu funcţionarul public sunt suspendate în legătură cu boala sau trauma acestuia, ziua eliberării va fi considerată prima zi lucrătoare de reîncadrare în funcţia publică.

(5) În cazul reducerii efectivului de personal sau lichidării de funcţii, autoritatea publică nu poate înfiinţa posturi similare celor lichidate timp de un an de la data schimbărilor efectuate.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei menţionează că norma contestată lasă la discreţia autorităţii publice decizia privind transferul sau promovarea funcţionarului public a cărui funcţie a fost redusă sau lichidată. Norma contestată nu stabileşte condiţii şi criterii clare, iar acest fapt îl lipseşte pe funcţionarul public de garanţii efective. Aşadar, funcţionarul public poate fi eliberat din funcţie fără a i se propune o altă funcţie, iar acest fapt îl dezavantajează pe acesta în raport cu autoritatea publică. Autorul menţionează că această normă îi încalcă dreptul la muncă şi dreptul la administrarea treburilor publice.

10. Totodată, autorul menţionează că salariul de care beneficiază funcţionarul public reprezintă un bun, iar eliberarea din funcţie reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate.

11. De asemenea, autorul menţionează că legislatorul nu a respectat exigenţele impuse de articolul 74 alin.(1) din Constituţie, deoarece modificarea articolului contestat a fost votată într-o singură lectură.

12. Potrivit autorului, textul contestat este contrar articolelor 1 alin.(3), 7, 16, 39, 43, 46, 54, 72 şi 74 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

16. Curtea observă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 63 alin.(4) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. Curtea admite că textul contestat ar putea fi aplicat la soluţionarea cauzei, deoarece pe rolul instanţei se află o cauză referitoare la eliberarea unui funcţionar public în legătură cu lichidarea funcţiei publice ocupate de acesta. Curtea constată că textul atacat nu a mai făcut obiect al controlului constituţionalităţii.

17. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă în exerciţiul unui drept fundamental (a se vedea HCC nr.9 din 22 iulie 2025, § 50).

18. Curtea reţine că autorul sesizării a invocat articolele 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 7 (Constituţia, Legea Supremă), 16 (egalitatea), 39 (dreptul la administrare), 43 (dreptul la muncă şi la protecţia muncii), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi), 72 (categorii de legi) şi 74 (adoptarea legilor şi a hotărârilor) din Constituţie.

19. Referitor la incidenţa articolelor 1 alin.(3) şi 7 din Constituţie, Curtea a notat că aceste articole comportă un caracter general şi nu pot reprezenta repere individuale şi separate (a se vedea HCC nr.7 din 10 iunie 2025, § 68; DCC nr.71 din 24 iunie 2025, § 20). De asemenea, Curtea a notat că şi articolele 16 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr.7 din 10 iunie 2025, § 68).

20. Cu privire la incidenţa articolelor 39 şi 43 din Constituţie, Curtea menţionează următoarele.

21. Dreptul la administrare, invocat de autorul sesizării şi garantat de articolul 39 din Constituţie, presupune dreptul cetăţeanului de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, prin reprezentanţii săi, precum şi accesul la o funcţie publică. Totuşi, acest drept nu trebuie perceput ca o obligaţie a statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate funcţiile publice, ci ca o posibilitate a persoanei de a ocupa o funcţie publică, dacă îndeplineşte condiţiile legale inerente exercitării acesteia (DCC nr.123 din 3 octombrie 2024, §§ 20-21; DCC nr.133 din 17 octombrie 2024, § 23).

22. Constituţia garantează, prin articolul 43, că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului, în condiţiile prevăzute de legislator, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile. Astfel, dreptul la muncă nu este un drept absolut şi, prin urmare, exercitarea acestuia poate fi supusă unor restrângeri.

23. Libera alegere a carierei nu se limitează la decizia de a ocupa un loc de muncă, ci include şi libertatea de a continua sau înceta raporturile de muncă. Dreptul fundamental protejează persoana împotriva tuturor măsurilor autorităţilor care îngrădesc această libertate de alegere. Pe de altă parte, libertatea de alegere a locului de muncă nu garantează obţinerea locului de muncă ales sau păstrarea locului de muncă în orice condiţii.

24. Deşi Constituţia nu protejează, prin articolul 72 alin.(3) lit.j) din Constituţie, dreptul salariatului la menţinerea locului de muncă obţinut, Parlamentului îi revine sarcina să reglementeze prin lege organică regimul general privind raporturile de muncă, inclusiv să prevadă mecanisme de protecţie împotriva concedierilor ilegale (HCC nr.9 din 22 iulie 2025, § 72).

25. Aşadar, Curtea menţionează că condiţiile de exercitare a acestui drept fundamental pot fi modificate conform necesităţilor dictate de realităţile societăţii, fiind totodată reglementate uniform de legislaţie. De altfel, dreptul la muncă trebuie exercitat în condiţiile legii, iar nerespectarea prevederilor legale are drept consecinţă imposibilitatea desfăşurării unui gen de activitate sau a ocupării anumitor funcţii (DCC nr.123 din 3 octombrie 2024, § 24).

26. Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public menţionează că serviciul public se bazează pe mai multe principii, inter alia, principiile legalităţii, transparenţei, egalităţii, profesionalismului, imparţialităţii, şi responsabilităţii. Aceste principii trebuie respectate atât de conducătorii autorităţilor publice, cât şi de funcţionarii publici pentru realizarea obiectivelor autorităţii publice.

27. Articolul 63 din Lege reglementează eliberarea din funcţia publică. Analizând prevederile în discuţie, Curtea observă că funcţionarul public trebuie să fie preavizat despre eliberarea sa. În cazul eliberării din funcţia publică în condiţiile alin.(1) literele a) - c) din articolul 63, autoritatea publică este obligată să le dea funcţionarilor publici un preaviz cu o durată de 30 de zile calendaristice. În perioada menţionată în preaviz, persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie acordă funcţionarului public reducerea programului de muncă, cu până la două ore zilnic, fără reducerea salariului.

28. Totodată, cu privire la perioada menţionată în preaviz, articolul 63 alin.(4) din Lege stabileşte că dacă în cadrul autorităţii publice există funcţii publice vacante sau temporar vacante, funcţionarul public care îndeplineşte cerinţele specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei publice respective poate fi transferat sau promovat în această funcţie. Curtea observă că întrunirea cerinţelor specifice reprezintă o condiţie esenţială ca funcţionarul public să fie transferat sau promovat.

29. Prin urmare, Curtea observă că eliberarea din funcţia publică ca urmare a reducerii efectivului de personal sau a lichidării funcţiei publice nu operează în mod automat dacă în cadrul autorităţii publice există funcţii publice vacante sau temporar vacante şi dacă funcţionarul public îndeplineşte cerinţele specifice stabilite în fişa postului aferentă acestor funcţii. Aşadar, legea pune în sarcina angajatorului să verifice dacă există funcţii publice vacante sau temporar vacante în autoritatea publică şi, respectiv, dacă funcţionarul public respectiv îndeplineşte cerinţele specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei publice respective.

30. Totuşi, din punct de vedere al Constituţiei, Legea trebuie să asigure un nivel minim de protecţie, precum şi stabilirea unor garanţii în situaţia în care autoritatea publică îşi reduce efectivul de personal sau lichidează funcţia publică.

31. În acest sens, Curtea menţionează că persoana trebuie să aibă posibilitatea de a-şi prezenta cazul în faţa unei instanţe competente care să se pronunţe în privinţa măsurii care aduce atingere unui pretins drept al său, iar Parlamentul are obligaţia de a institui proceduri judiciare care implică garanţii procedurale suficiente şi care le permit instanţelor naţionale să soluţioneze în mod eficient şi corect orice litigii între persoane private, precum şi între indivizi şi stat.

32. Astfel, Curtea observă că funcţionarul public poate contesta actul de eliberare din funcţie în instanţa de contencios administrativ (articolul 68 din Lege). De asemenea, funcţionarul public eliberat din cauza lichidării funcţiei sau a reducerii efectivului de personal beneficiază de garanţii sociale, i.e. de plata unei indemnizaţii de şomer în mărime de un salariu mediu lunar şi a unei indemnizaţii de eliberare din serviciu calculate în corespundere cu vechimea în serviciul public (articolul 42 alin.(6) din Legea contestată). Aşadar, Curtea observă că în cazul eliberărilor din funcţie din cauza lichidării funcţiei sau a reducerii efectivului de personal, funcţionarii publici beneficiază de garanţii sociale şi procedurale suficiente.

33. Prin urmare, Curtea nu poate reţine incidenţa articolelor 39 şi 43 din Constituţie pe baza argumentelor autorului sesizării.

34. Cu privire la incidenţa articolului 46 alin.(1) din Constituţie, Curtea a subliniat, în jurisprudenţa sa, că acest articol nu presupune dreptul de a ocupa o funcţie publică şi, respectiv, dreptul de a obţine salarii în viitor. Prin urmare, o persoană poate pretinde la drepturile sale salariale doar dacă acestea au fost "dobândite", fiind raportate la perioada efectivă în care a desfăşurat o anumită activitate. Încetarea raporturilor de muncă are drept consecinţă stingerea drepturilor la plăţile salariale. Mai mult, Curtea Europeană face o distincţie esenţială între dreptul de a continua să primeşti în viitor un salariu şi dreptul de a primi efectiv salariul câştigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată. De altfel, nu se poate considera că veniturile viitoare constituie "bunuri" atât timp cât nu au fost câştigate deja sau cât timp nu urmează să fie plătite în mod definitiv (Denisov v. Ucraina [MC], 25 septembrie 2018, § 137) (a se vedea HCC nr.8 din 11 mai 2015, § 99; HCC nr.35 din 9 noiembrie 2021, § 156). Aşadar, articolul 46 alin.(1) din Constituţie nu este incident în prezenta cauză.

35. Curtea observă că, raportându-se la articolele 72 şi 74 din Constituţie, autorul excepţiei a susţinut că norma contestată a fost propusă printr-un amendament la proiectul de lege, în a doua lectură, fapt care ar contraveni exigenţelor privind adoptarea legii organice după cel puţin două lecturi.

36. Curtea reiterează că este competentă să verifice constituţionalitatea legilor sub aspect procedural dacă autorul excepţiei de neconstituţionalitate demonstrează că a fost afectat în mod personal de pretinsele carenţe ale procesului legislativ. Având în vedere că din argumentele sesizării nu a constatat incidenţa vreunui drept fundamental al autorului excepţiei, Curtea declară inadmisibil acest capăt al sesizării (a se vedea DCC nr.83 din 19 iulie 2024, §§ 22-28; DCC nr.59 din 5 iunie 2025, §§ 40-41; DCC nr.28 din 26 februarie 2026, § 26).

37. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea nr.74 din 10 aprilie 2025 cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(4) din Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în redactarea Legii nr.26 din 16 februarie 2023, ridicată de dl Nicolae Ghenciu, în dosarul nr.3-3239/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.