Extras din hotărîrea CSM nr.274/19 din 28.05.2024 privind aprobarea Regulamentului cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor
CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
E X T R A S
din Hotărârea nr.274/19 din 28 mai 2024 privind aprobarea
Regulamentului cu privire la selecţia
şi evaluarea judecătorilor
(în vigoare 28.11.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 494-497 art. 943 din 28.11.2024
* * *
Examinând chestiunea privind aprobarea Regulamentului cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor,
În conformitate cu prevederile art.4, art.81 alin.(6), 17, 24 şi 25 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, art.3 alin.(1) şi alin.(3), art.6 alin.(5) şi art.17 alin.(4) din Legea nr.147 din 9 iunie 2023 privind selecţia şi evaluarea performanţelor judecătorilor, art.191 alin.(5) şi 209 alin.(1) din Codul administrativ, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor, conform anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
2. Se abrogă Regulamentul privind organizarea activităţii Colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.60/3 din 22 ianuarie 2013 (modificat prin HCSM nr.141/7 din 6 martie 2018), Regulamentul privind criteriile de selecţie, promovare şi transferare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.613/29 din 20 decembrie 2018, Regulamentul privind organizarea activităţii Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.59/3 din 22 ianuarie 2013 (modificat prin Hotărârea CSM nr.141/7 din 6 martie 2018) şi Regulamentul cu privire la criteriile, indicatorii şi procedura de evaluare a performanţelor judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.212/8 din 5 martie 2013 (modificat prin Hotărârile CSM nr.796/34 din 5 noiembrie 2013, nr.141/7 din 6 martie 2018, nr.408/20 din 2 octombrie 2018).
3. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 30 de zile.
4. Hotărârea se publică pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii, iar extrasul din hotărâre şi Regulamentul - în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI PLENULUI | |
| CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII | Sergiu CARAMAN |
Aprobat
prin Hotărârea Consiliului Superior
al Magistraturii nr.274/19 din 28 mai 2024
REGULAMENT
CU PRIVIRE LA SELECŢIA ŞI EVALUAREA JUDECĂTORILOR
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor (în continuare – Regulament) este elaborat în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Legii nr.947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legii nr.147/2023 privind selecţia şi evaluarea performanţelor judecătorilor, Legii nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului, Legii nr.514/1995 cu privire la organizarea judecătorească, Legii nr.152/2006 privind Institutul Naţional al Justiţiei şi Codului administrativ.
2. Regulamentul stabileşte principiile, regulile desfăşurării şi criteriile procedurilor de selecţie a candidaţilor la funcţia de judecător şi de evaluare a judecătorilor, metodologiile de acordare şi calculare a punctajului şi efectuare a interviului candidaţilor la funcţia de judecător, precum şi modul de organizare şi funcţionare a Colegiului pentru selecţia şi evaluarea judecătorilor.
3. Colegiul pentru selecţia şi evaluarea judecătorilor (în continuare – Colegiul) este organul specializat al Consiliului Superior al Magistraturii (în continuare – Consiliul), care are drept scop desfăşurarea procedurilor de selecţie a candidaţilor la funcţia de judecător şi a procedurilor de evaluare a performanţelor judecătorilor.
4. Procedura de selecţie a judecătorilor reprezintă totalitatea activităţilor de apreciere realizate de Colegiu şi, respectiv, de Consiliu, în scopul asigurării unui proces de selecţie obiectiv, imparţial şi transparent, care să garanteze alegerea celor mai buni candidaţi pentru funcţia anunţată în concurs.
5. Procedura de evaluare a performanţelor judecătorilor reprezintă totalitatea activităţilor realizate de Colegiu şi, respectiv, de Consiliu, în scopul aprecierii activităţii, nivelului de cunoştinţe şi aptitudinilor profesionale ale judecătorilor, capacităţii de a aplica cunoştinţele teoretice în exercitarea profesiei de judecător, a corespunderii acestora cu funcţiile deţinute, precum şi pentru stimularea perfecţionării abilităţilor profesionale şi sporirea eficienţei activităţii de judecător.
6. Raportul anual de activitate al Colegiului include în mod obligatoriu date statistice cantitative şi calitative privind rezultatele activităţii Colegiului, lista persoanelor evaluate şi selectate, punctajul acordat, numărul hotărârilor contestate, constatări şi propuneri de ajustare a procedurii de selecţie şi evaluare, după caz, de modificare a legislaţiei aferente, alte informaţii relevante.
II. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR COLEGIULUI
7. Membrii Colegiului au dreptul:
a) să recepţioneze şi să studieze în prealabil materialele ce urmează a fi examinate în şedinţa Colegiului;
b) să acorde întrebări în cadrul interviurilor şi să solicite informaţiile relevante;
c) să solicite judecătorilor, autorităţilor publice, persoanelor juridice de drept public actele şi informaţiile necesare în procesul de selecţie şi evaluare;
c1) să posede acces gratuit, în regim de timp real, la sistemele informaţionale care conţin informaţia necesară pentru realizarea mandatului, în condiţiile legislaţiei privind schimbul de date şi interoperabilitatea;
c2) să utilizeze informaţia din surse de date deschise;
c3) să colecteze, acumuleze şi să verifice, prin mijloace neinterzise de lege, toate informaţiile relevante pentru selecţia candidaţilor la funcţia de judecător sau evaluarea judecătorilor;
c4) să solicite şi să obţină gratuit informaţii de la alte persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, inclusiv de la instituţiile financiare;
d) să îşi expună, după caz, opinia separată în caz de dezacord cu hotărârea Colegiului;
e) să exercite alte drepturi stabilite de lege.
[Pct.7 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
8. Membrii Colegiului sunt obligaţi:
a) să îşi exercite atribuţiile obiectiv, imparţial şi corect;
b) să studieze materialele necesare pentru şedinţă şi să prezinte raportul asupra acestora, în cazul desemnării în calitate de raportor, precum şi să îndeplinească alte sarcini repartizate de preşedintele Colegiului;
c) să participe la şedinţele Colegiului şi să voteze pro sau contra asupra subiectelor examinate;
d) să se abţină de la participarea la activitatea Colegiului în cazul în care există o situaţie obiectivă, care pune la îndoială obiectivitatea şi imparţialitatea sa;
e) să respecte, în condiţiile legii, regimul informaţiilor cu acces limitat care le-au devenit cunoscute în virtutea exercitării atribuţiilor de membru al Colegiului;
f) să evalueze/aprecieze prin oferirea punctajului fiecărui candidat şi judecător la intervievarea căruia a participat;
g) să informeze Colegiul în vederea sesizării Inspecţiei judiciare în cazul constatării unor bănuieli rezonabile de abatere disciplinară.
III. PREŞEDINTELE COLEGIULUI
9. Preşedintele Colegiului este ales, din rândul membrilor acestuia, prin votul secret al majorităţii membrilor Colegiului, pentru un mandat de 3 ani şi nu poate fi reales.
10. La prima şedinţă a Colegiului se stabileşte data şedinţei la care urmează a fi ales preşedintele. Această şedinţă este prezidată de cel mai în vârstă membru al Colegiului, iar în caz de refuz al acestuia, de următoarea persoană mai în vârstă. La aceeaşi şedinţă se alege Comisia de concurs compusă din 3 membri ai Colegiului, fapt despre care se reflectă într-un proces-verbal.
11. Comisia de concurs stabileşte data-limită pentru înaintarea candidaturilor la funcţia de preşedinte al Colegiului. Orice membru are dreptul să-şi înainteze candidatura, de asemenea, poate propune candidatura unuia dintre membri.
12. În şedinţa pentru alegerea preşedintelui, până la exprimarea votului de către membri, candidatul/candidaţii la funcţia de preşedinte al Colegiului prezintă succint motivarea şi viziunea proprie cu privire la activitatea preşedintelui Colegiului.
13. Buletinele de vot se pregătesc de Comisia de concurs până la data stabilită pentru alegerea preşedintelui Colegiului.
14. Numele candidaţilor sunt incluse în buletinele de vot. Votarea este secretă, iar după votare buletinele sunt adunate de Comisia de concurs, care se retrage în deliberare pentru numărarea voturilor şi întocmeşte un proces-verbal cu date despre candidaţi participanţi la concurs, numărul de voturi obţinute şi câştigătorul concursului. Procesul-verbal se aduce la cunoştinţa tuturor membrilor prezenţi ai Colegiului.
15. Se consideră ales candidatul care a întrunit votul majorităţii membrilor Colegiului. Dacă niciun candidat nu a întrunit majoritatea voturilor, se organizează al doilea scrutin, la care vor participa numai doi candidaţi, care în primul scrutin au obţinut cel mai mare număr de voturi. În cazul în care în rezultatul primului tur mai mulţi candidaţi au acumulat acelaşi număr de voturi şi nu pot fi identificaţi primii doi, se includ în buletinul de vot mai mult de doi candidaţii1.
________________________________
1 Spre exemplu, în cazul în care un candidat a acumulat 3 voturi, alţi doi candidaţi au acumulat câte două voturi şi alţi doi candidaţi au acumulat câte un vot, în buletin vor fi incluşi primii trei candidaţi.
16. Al doilea scrutin poate fi organizat în aceeaşi şedinţă, după regulile similare pentru primul scrutin. Se consideră ales candidatul care a acumulat majoritatea voturilor membrilor Colegiului.
17. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu acumulează majoritatea voturilor membrilor Colegiului, concursul se declară eşuat şi se anunţă un nou concurs, conform regulilor generale.
18. În cazul în care doar o persoană şi-a înaintat candidatura la funcţia de preşedinte al Colegiului, aceasta se consideră aleasă dacă a întrunit votul majorităţii membrilor Colegiului. În caz contrar, procedura de alegere a preşedintelui se repetă de la etapa înaintării candidaturilor.
19. Preşedintele Colegiului:
a) organizează activitatea Colegiului şi distribuie sarcinile între membrii acestuia;
a1) repartizează dosarele, aleatoriu, membrilor Colegiului;
b) convoacă şi prezidează şedinţele Colegiului;
c) repartizează materialele membrilor Colegiului;
d) propune spre aprobare agenda şedinţei Colegiului;
e) pronunţă hotărârile Colegiului;
f) semnează hotărârile şi procesele-verbale ale şedinţelor Colegiului;
g) informează CSM despre lipsa nemotivată a membrului Colegiului la cel mult două şedinţe;
h) reprezintă Colegiul în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova şi din străinătate;
i) soluţionează alte subiecte privind activitatea Colegiului.
[Pct.19 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
20. Secretariatul Consiliului acordă asistenţă pentru desfăşurarea procedurii de alegere a Preşedintelui Colegiului.
21. Repartizarea dosarelor candidaţilor la funcţia de judecător supuşi selecţiei/judecătorilor supuşi evaluării, după caz, urmează a fi realizată în mod aleatoriu, ceea ce presupune repartizarea dosarelor între membrii Colegiului, reieşind din următoarele două criterii: ordinea cronologică a parvenirii cererilor şi ordinea alfabetică a numelui membrilor Colegiului. În cazul incompatibilităţii membrului-raportor sau imposibilităţii participării acestuia din alte motive întemeiate, se numeşte următorul membru din listă.
IV. ŞEDINŢELE COLEGIULUI
22. Colegiul se întruneşte în şedinţe periodic şi în funcţie de necesităţi.
[Pct.22 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
23. Participarea la şedinţele Colegiului poate fi fizică la locul desfăşurării şedinţei sau prin teleconferinţă, cu condiţia că este posibilă identificarea membrului Colegiului şi confirmarea opţiunii de vot a acestuia. Participarea fizică la şedinţă sau prin teleconferinţă se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.
24. La şedinţele Colegiului participă, în mod obligatoriu, persoana al cărei dosar se examinează şi, după caz, persoanele care au solicitat iniţierea procedurii de evaluare a performanţelor judecătorilor. Candidatul/judecătorul poate solicita participarea la şedinţa Colegiului prin teleconferinţă în cazul imposibilităţii prezentării fizice.
25. Neprezentarea judecătorului sau a candidatului la funcţia de judecător, invitat la şedinţa Colegiului, nu suspendă procedura de selecţie sau de evaluare.
26. Colegiul examinează materialele prezentate de Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii în termen de o lună, de la data transmiterii dosarului la Colegiu.
27. Şedinţele Colegiului sunt stabilite de preşedintele Colegiului după consultarea prealabilă a membrilor. Şedinţele ordinare ale Colegiului pot fi stabilite la şedinţa precedentă.
28. Colegiul se convoacă în şedinţă extraordinară prin notificarea preşedintelui Colegiului sau în baza cererii a cel puţin doi membri ai acestuia.
29. Şedinţele Colegiului sunt prezidate de preşedintele acestuia. În cazul absenţei, abţinerii sau recuzării preşedintelui Colegiului, şedinţa este prezidată de cel mai în vârstă membru al Colegiului.
30. Şedinţele Colegiului sunt publice, cu excepţia cazurilor în care Colegiul poate decide, prin încheiere motivată, ca şedinţa sau o parte a acesteia să fie închisă în scopul respectării regimului informaţiilor cu acces limitat. Informaţiile despre activitatea, cariera şi averea judecătorului sau a candidatului la funcţia de judecător nu constituie informaţie cu acces limitat, cu excepţia altor informaţii ce constituie secret de stat sau date cu caracter personal.
31. Şedinţele Colegiului se înregistrează audio de secretarul Colegiului. Copia de pe înregistrarea audio poate fi eliberată la cerere doar persoanei selectate sau evaluate. Înregistrarea audio/video a şedinţei de alţi participanţi la şedinţa Colegiului poate avea loc doar cu acordul Colegiului.
[Pct.1 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
32. La şedinţa închisă au acces doar membrii Colegiului, personalul Secretariatului Consiliului şi persoanele invitate de Colegiu. Reprezentanţii mass-mediei nu au acces la şedinţele închise.
33. Colegiul notifică candidatul sau judecătorul prin poşta electronică, la adresa electronică indicată sau în alt mod legal, despre data şi locul desfăşurării interviului, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei Colegiului.
34. În cadrul procedurii de selecţie, în cazul neprezentării motivate a candidatului în şedinţă, Colegiul poate amâna aprecierea acestuia şi îl va notifica despre obligaţia prezentării la o altă şedinţă a Colegiului.
35. În cadrul procedurii de evaluare a performanţelor, în cazul neprezentării motivate a judecătorului la şedinţă, Colegiul poate amâna evaluarea acestuia şi îl va notifica despre necesitatea prezentării la o altă şedinţă a Colegiului.
36. Preşedintele Colegiului asigură buna desfăşurare a şedinţei Colegiului. Persoanele care participă/asistă la şedinţa Colegiului sunt obligate să dea dovadă de un comportament care nu împiedică buna desfăşurare a acesteia. Colegiul poate decide înlăturarea din sala de şedinţe a persoanelor care nu respectă această regulă.
37. Preşedintele Colegiului deschide şedinţa şi:
a) comunică despre existenţa sau inexistenţa cvorumului;
b) anunţă proiectul agendei;
c) propune şi ascultă opiniile membrilor privind includerea subiectelor pe agenda suplimentară a şedinţei sau excluderea unor subiecte de pe agendă;
d) propune membrilor Colegiului aprobarea agendei şedinţei;
e) soluţionează alte chestiuni în limitele legale.
38. Agenda şedinţei se aprobă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
39. Subiectele din agendă sunt examinate, de regulă, în consecutivitatea în care sunt incluse în agendă, însă, la decizia membrilor, din motive justificate, ordinea de examinare poate fi modificată.
40. La începutul examinării fiecărui subiect preşedintele Colegiului întreabă despre existenţa recuzărilor şi abţinerilor. Membrul Colegiului nu poate participa la examinarea unui subiect din agendă dacă există circumstanţe ce exclud participarea sa la examinarea subiectului în cauză sau ce ar trezi îndoieli privind obiectivitatea şi imparţialitatea sa. În cazul în care există astfel de circumstanţe, membrul Colegiului este obligat să facă o declaraţie de abţinere.
41. Recuzarea sau abţinerea pot fi formulate verbal sau în scris, prin depunerea unei cereri la Secretariatul Consiliului. La începutul examinării fiecărui subiect, participanţii la şedinţă pot recuza verbal membrul Colegiului. Recuzarea sau declaraţia de abţinere trebuie să conţină motivele pe care se întemeiază. Recuzarea întregii componenţe a Colegiului este inadmisibilă.
42. Declaraţia de abţinere sau recuzare se examinează imediat în şedinţa Colegiului, iar soluţia adoptată de Colegiu se înscrie în procesul-verbal al şedinţei. Membrul Colegiului care s-a abţinut sau a cărui recuzare a fost invocată nu participă la examinarea cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere şi părăseşte sala de şedinţe după prezentarea explicaţiilor asupra circumstanţelor invocate drept motiv de abţinere/recuzare.
43. Soluţia Colegiului asupra cererii de recuzare sau a declaraţiei de abţinere poate fi contestată odată cu hotărârea Colegiului.
44. Examinarea subiectului din agendă începe cu prezentarea raportului asupra acestuia de membrul-raportor dacă a fost desemnat şi, ulterior, examinarea cererilor şi a demersurilor, audierea poziţiilor celorlalţi membri ai Colegiului. După expunerea membrilor pe marginea subiectului examinat este intervievat candidatul/judecătorul.
[Pct.44 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
45. Pe parcursul desfăşurării interviului, membrii Colegiului pot adresa întrebări candidatului/judecătorului. În caz de necesitate, în cadrul şedinţei pot fi invitate şi alte persoane pentru a fi audiate. În asemenea circumstanţe şedinţa poate fi întreruptă.
46. După finalizarea interviului, preşedintele Colegiului anunţă iniţierea completării fişelor în privinţa candidaţilor/judecătorilor şi începerea votării.
47. Rezumatul dezbaterilor din cadrul şedinţelor Colegiului se consemnează într-un proces-verbal, în care se menţionează despre prezenţa membrilor Colegiului şi a altor persoane, subiectele examinate, esenţa dezbaterilor şi hotărârile adoptate, rezultatele exprimării voturilor.
V. ATRIBUŢIILE SECRETARIATULUI
48. Proiectul agendei şedinţei Colegiului este pregătit de persoana desemnată din cadrul subdiviziunii CSM, care asistă Colegiul în activitate, cu consultarea prealabilă a preşedintelui Colegiului şi membrilor, care pot propune subiecte pentru includerea în agenda şedinţei.
49. Agenda şedinţei se plasează pe pagina web oficială a Consiliului cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării şedinţei.
50. Secretarul Colegiului expediază membrilor, prin e-mail, agenda şedinţei şi materialele pentru şedinţă, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de ziua şedinţei. Înscrisurile înregistrate ulterior se vor prezenta de îndată membrilor Colegiului. În cazul imposibilităţii recepţionării prin e-mail, comunicarea poate avea loc prin orice alt mijloc accesibil.
51. Procesul-verbal se întocmeşte de secretar în termen de 3 zile lucrătoare de la data desfăşurării şedinţei, fiind semnat de preşedintele şedinţei şi de secretar.
52. Sinteza şedinţei se plasează pe pagina web a Consiliului în ziua imediat următoare.
53. Şedinţele Colegiului se înregistrează prin mijloace audio. Dispozitivul cu înregistrarea audio a şedinţei se anexează la procesul-verbal.
54. În baza cererii scrise a persoanei selectate sau evaluate, secretarul Colegiului va elibera în termen de 10 zile lucrătoare extrasul din procesul-verbal şi de pe înregistrarea audio a şedinţei Colegiului în partea ce o vizează.
[Pct.54 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
55. Secretarul Colegiului realizează următoarele sarcini:
a) acordă asistenţă membrilor Colegiului în procesul de acumulare a informaţiilor suplimentare pentru examinarea dosarelor candidaţilor/judecătorilor, inclusiv prin expedierea, recepţionarea şi anexarea tuturor informaţiilor acumulate la dosarul candidatului/judecătorului;
b) recepţionează cererile candidaţilor/judecătorilor şi ţine evidenţa acestora într-un registru electronic;
c) perfectează dosarul candidatului la funcţia de judecător/judecătorului supus evaluării şi după caz, solicită informaţii suplimentare pentru completarea acestuia;
d) ţine evidenţa termenelor de examinare a cererilor candidaţilor la funcţia de judecător/judecătorilor şi informează Preşedintele Colegiului despre expirarea acestora;
e) notifică participanţii la procedura de selecţie/evaluare despre locul, data şi ora desfăşurării şedinţei Colegiului;
f) participă la şedinţele Colegiului, cu excepţia deliberărilor, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor şi sinteza şedinţei;
g) asigură înregistrarea audio a şedinţei Colegiului şi anexează purtătorul material de informaţii, ce conţine înregistrarea audio la procesul-verbal al şedinţei;
h) coordonează proiectul hotărârii motivate cu membrii Colegiului, asigură comunicarea hotărârii semnate participanţilor la procedura de selecţie/evaluare;
i) asigură publicarea agendei, sintezei şi hotărârilor Colegiului, pe pagina web a CSM;
j) elaborează în coordonare cu preşedintele Colegiului proiectul planului de evaluare ordinară a judecătorilor;
k) elaborează, în coordonare cu preşedintele Colegiului, proiectul planului de activitate a Colegiului şi proiectul raportului anual de activitate;
l) asigură notificarea judecătorilor despre iniţierea procedurii de evaluare ordinară şi transmite acestora formularele documentelor ce urmează a fi completate şi prezentate;
m) exercită şi alte atribuţii legale.
[Pct.55 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
56. Secretarul Colegiului solicită informaţia necesară pentru selecţia candidaţilor şi evaluarea performanţelor judecătorului şi pregăteşte dosarul. Solicitările Colegiului se înaintează, după caz, judecătorilor, autorităţilor publice, persoanelor juridice de drept public şi privat, inclusiv instituţiilor financiare, precum şi persoanelor fizice care transmit, în condiţiile legii, informaţiile şi actele solicitate în termenul stabilit de Colegiu. Informaţiile obţinute se transmit secretarului Colegiului, pentru a fi anexate la dosarul candidatului.
[Pct.56 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
VI. PROCEDURA DE SELECŢIE A CANDIDAŢILOR LA FUNCŢIA
DE JUDECĂTOR DE CĂTRE COLEGIU
57. Procedura de selecţie se realizează în privinţa candidaţilor la funcţia de judecător, după cum urmează:
a) absolvenţi ai Institutului Naţional al Justiţiei;
b) persoane menţionate la art.6 alin.(2) din Legea nr.544/1995.
58. Candidatul la funcţia de judecător prezintă personal setul de acte indicate în Anexa nr.1 la prezentul Regulament. Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.
59. La iniţierea procedurii de selecţie, candidatul completează declaraţia privind integritatea etică, conform Anexei nr.2 la prezentul Regulament, şi chestionarul de integritate financiară, conform Anexei nr.3 la prezentul Regulament.
60. După includerea în Registru, şeful subdiviziunii responsabile din cadrul Secretariatul Consiliului solicită în privinţa candidaţilor:
a) Autorităţii Naţionale de Integritate – certificatul de integritate;
b) Centrului Naţional Anticorupţie – certificatul de cazier privind integritatea profesională;
c) Serviciului de Informaţii şi Securitate – informaţia referitoare la lipsa sau existenţa factorilor de risc ce pot aduce atingere ordinii de drept, securităţii statului, ordinii publice.
61. După acumularea informaţiilor indicate în pct.58, 59, subdiviziunea responsabilă din cadrul Secretariatului Consiliului, în termene proxime, transmite Colegiului dosarele candidaţilor.
[Pct.61 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.112/9 din 11.03.2023, în vigoare 14.05.2025]
62. Admisibilitatea dosarelor candidaţilor la funcţia de judecător în vederea selectării lor este verificată de Colegiul de selecţie şi evaluare. La selecţie sunt admişi numai candidaţii ale căror dosare de selecţie sunt complete, conform setului de acte indicate în Anexa nr.1 la prezentul Regulament, cu excepţia certificatului medical de sănătate, ce poate fi prezentat până la etapa finalizării concursului.
63. Hotărârea Colegiului de selecţie şi evaluare privind inadmisibilitatea dosarului candidatului la funcţia de judecător pentru selecţie este definitivă.
64. După înlăturarea neajunsurilor indicate în hotărârea de inadmisibilitate, candidatul la funcţia de judecător poate depune repetat dosarul pentru selecţie.
65. Colegiul apreciază candidaţii în baza dosarelor prezentate, reieşind din criteriile stabilite de lege şi cele ale interviului.
66. În cadrul procedurii de selecţie, candidatul la funcţia de judecător este apreciat în baza următoarelor criterii:
a) rezultatele examenului de absolvire a cursurilor de formare iniţială sau, după caz, ale examenului pentru persoanele care candidează la funcţia de judecător în temeiul vechimii în muncă, susţinute în faţa Comisiei pentru examenele de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei;
b) experienţa în funcţiile de specialitate juridică şi genul activităţii desfăşurate în funcţiile respective relevante pentru funcţia de judecător;
c) participarea în activităţi, proiecte sau iniţiative de educaţie non-formală relevante pentru funcţia de judecător;
d) cunoaşterea uneia dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei;
e) deţinerea calităţilor personale precum verticalitatea, corectitudinea, capacitatea de a gestiona situaţiile stresante, capacitatea analitică, capacitatea de a lua decizii, atestate prin rezultatul testării psihologice;
f) deţinerea capacităţii de a înţelege şi de a soluţiona situaţii juridice complexe.
[Pct.66 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
67. Întrunirea de către candidatul la funcţia de judecător a criteriilor specificate la alin.(1) lit.b)–d) se stabileşte de Colegiul pentru selecţia şi evaluarea judecătorilor în baza criteriilor stabilite în Anexa nr.4, iar întrunirea criteriilor specificate la alin.(1) lit.e) şi f) – de Consiliul Superior al Magistraturii, în baza criteriilor stabilite în Anexa nr.5.
68. Evaluarea cunoaşterii uneia dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei se realizează de un specialist contractat de CSM. Specialistul examinează nivelul de cunoaştere a limbii în şedinţa Colegiului.
[Pct.68 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
69. Fiecare membru al Colegiului prezent la şedinţă, primeşte câte o fişă de apreciere nominală pentru fiecare candidat intervievat, potrivit Anexei nr.4 la prezentul Regulament. Fişa de selecţie cuprinde, de asemenea, numele membrului Colegiului care a efectuat aprecierea, data şi semnătura acestuia.
70. Candidaţii la funcţia de judecător, care anterior au activat în calitate de judecător în instanţele internaţionale şi judecător la Curtea Constituţională, sunt exceptaţi de susţinerea examenului în faţa Comisiei de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei, respectiv, se consideră că li s-a acordat nota maximă (zece).
71. După încheierea fiecărui interviu, Colegiul se retrage în deliberare pentru a aprecia candidatul prin completarea fişei corespunzătoare. Notarea se efectuează cu puncte, pe o scară începând de la 0 (zero) la 10 (zece), în limita indicată în fişă, potrivit procedurii:
a) fiecare criteriu se notează cu o singură notă. Nota pentru criteriile prevăzute la art.3 alin.(1), lit.b) şi c) din Legea nr.147/2023 reprezintă media aritmetică a notei acordate de fiecare membru al Colegiului;
b) Fiecare criteriu va avea o pondere la calcularea rezultatelor finale. Experienţa în funcţiile de specialitate juridică şi genul activităţii desfăşurate în funcţiile respective vor avea o pondere de 60%, participarea în activităţi, proiecte sau iniţiative de educaţie nonformală - 30%, iar cunoaşterea uneia dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei - 10%;
c) Media de concurs se calculează prin înmulţirea fiecărei note obţinute la criterii cu ponderea stabilită pentru acel criteriu, iar apoi se adună rezultatele obţinute.
[Pct.71 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
711.La aprecierea criteriilor prevăzute la pct.66 lit.b), c), Colegiul va ţine cont de:
a) vechimea în funcţiile de specialitate juridică, care ţin de procesul de înfăptuire a justiţiei, desfăşurate în cadrul instanţelor de judecată, organelor procuraturii/de urmărire penală, precum şi în profesii în domeniu dreptului (administratori autorizaţi, avocaţi, executori judecătoreşti, notari sau specialităţi juridice de reprezentare în instanţe) se va nota cu 1 punct pentru fiecare an de activitate. Alte funcţii de specialitate juridică, dar care nu ţin de procesul de înfăptuire a justiţiei, se vor nota cu 0,5 puncte pentru fiecare an de activitate;
b) participarea în activităţi, proiecte sau iniţiative de educaţie nonformală se va nota, ţinând cont de relevanţa pentru procesul de înfăptuire a justiţiei, cu 1 punct pentru fiecare articol ştiinţific, proiect, activitate (creaţie legislativă, studii tematice). Alte activităţi, dar care nu ţin de procesul de înfăptuire a justiţiei, se vor nota cu 0,5 puncte. Deţinerea gradelor ştiinţifice se va nota cu punctajul maxim.
[Pct.711 introdus prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
72. Până la începerea intervievării următorului candidat, fiecare membru al Colegiului transmite fişa de apreciere completată secretarului Colegiului.
[Pct.73 abrogat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
74. Punctajul total acordat de membrii Colegiului candidatului, se indică în hotărârea Colegiului, care se publică pe pagina web a CSM.
741.Candidatul poate solicita efectuarea repetată a procedurii de selecţie, dar nu mai devreme de 1 an de la data emiterii hotărârii Colegiului prin care a fost punctat anterior.
[Pct.741 introdus prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
VII. PROCEDURA DE SELECŢIE A CANDIDAŢILOR LA FUNCŢIA
DE JUDECĂTOR DE CĂTRE CONSILIU
75. La concursurile pentru numirea în funcţia de judecător, anunţate de CSM, pot participa candidaţii care întrunesc condiţiile legale prevăzute în art.6 din Legea nr.544/1995, au fost selectaţi de Colegiu şi sunt înscrişi în Registru.
76. Dosarul candidatului care nu întruneşte condiţiile legale prevăzute în art.6 din Legea nr.544/1995, este declarat inadmisibil de Plenul CSM. Dacă dosarul candidatului nu conţine certificatul medical privind verificarea stării de sănătate, stabilit de art.61 alin.(1) din Legea nr.544/1995, acesta va fi declarat de Plenul CSM inadmisibil la etapa finalizării concursului.
77. Candidaţii la funcţia de judecător înscrişi în Registru informează în scris Secretariatul Consiliului despre participarea sau despre refuzul de a participa la concursul pentru suplinirea funcţiilor vacante de judecător.
78. Absolvenţii Institutului Naţional al Justiţiei sunt obligaţi să participe la concurs şi să accepte funcţia care îi revine în urma concursului, precum şi să activeze în această funcţie cel puţin 3 ani.
79. Până la interviu candidatul va fi supus unei evaluări psihologice de un psiholog.
80. Interviul candidatului la funcţia de judecător vizează aprofundarea de candidat, din perspectiva preponderent practică, a aspectelor ce ţin de activitatea judecătorului. Totodată, interviul are drept scop verificarea cunoaşterii de candidat a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curţii Supreme de Justiţie, Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În cadrul interviului se verifică în ce măsură CV-ul candidatului corespunde cu realitatea.
81. Consiliul elaborează subiectele şi speţele pe baza cărora vor fi examinaţi candidaţii şi realizată intervievarea, în scopul identificării aptitudinilor, motivaţiei şi elementelor de etică specifice profesiei de judecător şi le aprobă în ziua desfăşurării concursului.
82. În cadrul interviului, Consiliul se va asigura că următoarele reguli sunt respectate, şi anume:
a) întrebările adresate vor avea un grad de complexitate corespunzător conţinutului programului de instruire al Institutul Naţional al Justiţiei;
b) se va evita repetarea subiectelor şi/sau speţelor de la concursurile anterioare;
c) se va asigura ponderea egală între domeniile la care se referă întrebarea/speţa;
d) întrebările/speţele vor fi formulate într-o manieră în care să se evidenţieze una sau mai multe procese ale gândirii candidatului: analiză, sinteză, generalizare, flexibilitate şi dimensiunea critică;
e) în măsura posibilităţii, urmează a fi respectată proporţionalitatea timpului acordat fiecărui candidat intervievat.
83. Membrii Consiliului pot adresa candidatului întrebări de concretizare, având în vedere specificul speţelor soluţionate de candidat.
84. Fiecare membru al Consiliului prezent la şedinţă primeşte câte o fişă de apreciere nominală pentru fiecare candidat intervievat, potrivit Anexei nr.5, ce cuprinde, de asemenea, numele membrului CSM care a efectuat aprecierea, data şi semnătura acestuia.
85. După încheierea fiecărui interviu, Consiliul se retrage în deliberare pentru a aprecia candidatul prin completarea fişei corespunzătoare. Notarea se efectuează cu puncte, pe o scară începând de la 0 (zero) la 10 (zece), în limita indicată în fişă, potrivit procedurii:
a) se apreciază cu un punctaj de la 0 la 10 fiecare criteriu;
b) Fiecare criteriu va avea o pondere la calcularea rezultatelor finale. Deţinerea capacităţii de a gestiona situaţiile stresante, capacitatea analitică, capacitatea de a lua decizii va avea o pondere de 20%, deţinerea calităţilor personale precum verticalitatea, corectitudinea 30%, iar deţinerea capacităţii de a înţelege şi de a soluţiona situaţii juridice complexe 50%;
c) Media de concurs se calculează prin înmulţirea fiecărei note obţinute la criterii cu ponderea stabilită pentru acel criteriu, iar apoi se adună rezultatele obţinute.
[Pct.85 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
86. Până la începerea intervievării următorului candidat, fiecare membru al Consiliului transmite fişa de apreciere completată secretarului Consiliului.
[Pct.87 abrogat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
88. Media finală de concurs pentru candidaţii la funcţia de judecător se calculează de CSM potrivit prevederilor art.3 alin.(4) din Legea nr.147/2023, conform următorului calcul: (0,6 x INJ) + (0,2 x CSEJ) + (0,2 x CSM), unde INJ constituie nota obţinută la examenul susţinut în faţa Comisiei de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei, CSEJ constituie punctajul acordat de Colegiu, CSM constituie punctajul acordat de CSM.
89. Candidaţii la funcţia de judecător îşi aleg funcţiile scoase la concurs reieşind din ordinea descrescătoare a mediei de concurs.
90. În cazul punctajului egal al candidaţilor care urmează a fi numiţi pentru prima dată în funcţia de judecător, primul îşi alege funcţia candidatul care a obţinut rezultate mai mari la examenul de absolvire sau, respectiv, la examenul pentru persoanele care au vechime în muncă la Institutul Naţional al Justiţiei.
91. După alegerea instanţei din cele scoase la concurs în ordinea descrescătoare a mediei de concurs, Plenul CSM votează candidatul şi în rezultatul votului exprimat decide asupra propunerii candidatului Preşedintelui RM pentru numirea în funcţie sau respingerea candidaturii acestuia.
92. În cazul respingerii candidatului pentru numire în funcţie de judecător, următorul candidat din listă îşi alege instanţa în care doreşte să fie propus.
93. Rezultatele concursului se publică pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 2 zile lucrătoare de la finalizarea acestuia.
94. Media finală de concurs al candidatului se indică în hotărârea Consiliului, care se publică pe pagina web a CSM.
VIII. PROCEDURA DE EVALUARE A
PERFORMANŢELOR JUDECĂTORILOR
95. Evaluarea performanţelor este o procedură care asigură motivarea şi stimularea judecătorilor în funcţie pentru dezvoltarea profesională şi organizaţională, necesară creşterii calităţii actului de justiţie. Scopul evaluării performanţelor judecătorilor vizează aprecierea imparţială a activităţii, nivelului de cunoştinţe şi aptitudinilor profesionale, a corespunderii acestora cu funcţiile deţinute, precum şi pentru stimularea perfecţionării abilităţilor profesionale şi sporirea eficienţei activităţii de judecător.
96. Evaluarea performanţelor judecătorilor se desfăşoară în două forme:
a) evaluarea ordinară;
b) evaluarea extraordinară.
97. În temeiul art.6 alin.(7) din Legea nr.147/2023, CSM poate evalua suplimentar judecătorii care solicită numirea în funcţie de preşedinte, vicepreşedinte al instanţei, promovarea sau transferul la altă instanţă judecătorească.
98. Evaluarea ordinară a performanţelor judecătorilor se realizează în baza criteriilor stabilite de art.7 din Legea nr.147/2023, şi include evaluarea:
a) competenţei profesionale, care are o pondere de 40% din totalul evaluării;
b) competenţei organizatorice, care are o pondere de 20% din totalul evaluării;
c) integrităţii, care are o pondere de 40% din totalul evaluării.
[Pct.98 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
99. Procedura de evaluare ordinară a judecătorilor se iniţiază în temeiul Hotărârii CSM, prin care se aprobă graficul evaluării performanţelor judecătorilor.
100. Performanţele judecătorilor vor fi evaluate ordinar odată în 5 ani în baza criteriilor, indicatorilor şi surselor de evaluare, conform Fişei de evaluare din Anexa nr.6 la prezentul Regulament.
1001. Performanţele persoanei numite în funcţia de judecător se evaluează după primul an de activitate în baza criteriilor, indicatorilor şi surselor de evaluare, conform Fişei de evaluare din Anexa nr.6 la prezentul Regulament.
[Pct.1001 introdus prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
101. Judecătorul este evaluat potrivit fişei de evaluare specifice funcţiei, ce conţine indicatorii de performanţă, criteriile de evaluare, sursele de verificare, modul de evaluare şi punctajul pentru fiecare criteriu.
102. Dacă judecătorul a fost suspendat sau detaşat din funcţie în perioada supusă evaluării ordinare, evaluarea acestuia se amână până la împlinirea termenului de 5 ani sau, după caz, de 1 an de activitate efectivă.
[Pct.102 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
103. Evaluarea extraordinară a performanţelor judecătorilor, preşedinţilor sau vicepreşedinţilor se realizează în condiţiile stabilite de art.8 şi 9 din Legea nr.147/2023, conform fişelor de evaluare din Anexele nr.6 şi 7 la prezentul Regulament şi include evaluarea:
- competenţa managerială, care are o pondere de 30% din totalul evaluării;
- competenţa profesională, care are o pondere de 30% din totalul evaluării;
- integritatea, care are o pondere de 40% din totalul evaluării.
[Pct.103 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
104. Evaluarea extraordinară a performanţelor judecătorului poate fi iniţiată:
- la solicitarea judecătorului – în cazurile prevăzute la alin.(1) lit.c)-e);
- de Colegiul pentru selecţia şi evaluarea judecătorilor – în cazul prevăzut la alin.(1) lit.a);
- de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar – în cazurile prevăzute la alin.(1) lit.b) şi f);
- de Consiliul Superior al Magistraturii, cu indicarea motivelor pentru care este necesară evaluarea – în cazurile prevăzute la alin.(1) lit.c)e).
[Pct.104 în redacţia Extrasului din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
105. Evaluarea extraordinară pentru promovare la o instanţă ierarhic superioară, transferul la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară în cazul în care mai mulţi judecători solicită transferul în aceeaşi funcţie vacantă, numirea în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei, poate fi solicitată de judecător, dacă de la ultima evaluare a trecut mai mult de doi ani şi se efectuează pentru toată această perioadă. Evaluarea extraordinară nu poate fi solicitată, dacă în ultimii 2 ani de la momentul depunerii cererii de participare la concurs, judecătorul a fost supus evaluării.
106. Evaluarea extraordinară a judecătorilor, care au fost suspendaţi sau detaşaţi, se efectuează pentru perioada anterioară suspendării sau detaşării efectiv lucrată, care nu a fost evaluată şi perioada ulterioară efectiv lucrată.
107. În cazul aprecierii judecătorului cu calificativul "insuficient", în cadrul evaluării extraordinare ulterioare, Colegiul va evalua activitatea judecătorului pentru ultimul an calendaristic deplin premergător începerii evaluării extraordinare.
108. În scopul evaluării obiective, sunt verificate toate sursele de verificare prevăzute în fişa de evaluare. Membrul-raportor sau Colegiul pot obţine informaţii suplimentare şi din alte surse.
109. Judecătorul prezintă materialele pentru evaluare într-un dosar. Consiliul are acces la informaţiile din dosarul de evaluare în cazul examinării contestaţiilor împotriva hotărârilor Colegiului.
110. Materialele acumulate în procesul fiecărei evaluări sunt păstrate de Colegiu în dosarul de evaluare al judecătorului.
111. În cazul promovării sau transferului judecătorului, Colegiul solicită opinia preşedintelui instanţei judecătoreşti, în care va fi reflectată informaţia privind funcţiile ocupate, funcţiile vacante sau temporar vacante şi cele ce urmează a deveni vacante, precum şi datele statistice din ultimele 6 luni privind volumul de lucru şi sarcina de muncă efectivă ale judecătorului supus evaluării. Opinia se întocmeşte în scris şi se prezintă Colegiului, cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte de ziua interviului.
112. Judecătorul care solicită transferul într-o instanţă de acelaşi nivel sau o instanţă inferioară, numirea în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti, promovarea la o instanţă superioară, este apreciat potrivit criteriilor incluse în Fişa de evaluare de la Anexa nr.6 la prezentul Regulament.
113. Judecătorii care solicită numirea în funcţie de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti vor fi evaluaţi conform criteriilor stabilite în Anexele nr.6 şi 7 prezentului Regulament.
114. Preşedinţii şi vicepreşedinţii sunt evaluaţi în mod extraordinar în cazul existenţii dubiilor privind neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere sau necorespunzătoare a atribuţiilor de preşedinte sau de vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti, fără o justificare rezonabilă, conform criteriilor incluse în fişele de evaluare din Anexele nr.6 şi 7 la prezentul Regulament.
115. Evaluarea suplimentară poate fi realizată de către Consiliu în cazul în care judecătorii candidează la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei de judecată, la promovarea într-o instanţă judecătorească ierarhic superioară sau la transferul la o altă instanţă judecătorească, în baza criteriilor şi indicatorilor stabiliţi în Fişa de evaluare din Anexa nr.6 şi, după caz, Anexa nr.7 la prezentul Regulament.
116. În cadrul evaluării suplimentare judecătorul va fi evaluat de un psiholog.
117. La evaluarea suplimentară a judecătorilor conform pct.115 din prezentul Regulament, ponderea punctajului acordat nu poate depăşi 30% din media de concurs şi se va calcula după formula: (0,7 x CSEJ) + (0,3 x CSM), unde CSEJ constituie punctajul acordat de Colegiu; CSM constituie punctajul acordat de Consiliu.
118. Punctajul acordat de Consiliu la evaluarea suplimentară are o valabilitate de 2 ani.
IX. AUTOEVALUAREA
119. Secretarul Colegiului notifică prin e-mail judecătorul/preşedintele/ vicepreşedintele instanţei care urmează a fi supus evaluării ordinare/extraordinare despre începerea procedurii de evaluare şi transmite acestuia formularul de autoevaluare ce urmează a fi întocmit. Judecătorul în funcţie, care este supus evaluării ordinare sau extraordinare şi în privinţa căruia Consiliul nu deţine un certificat valabil privind corespunderea cerinţelor de ordin medical pentru exercitarea funcţiei, va fi somat suplimentar despre necesitatea verificării stării de sănătate în condiţiile prevăzute de art.61 din Legea nr.544/1995. În acest caz dosarul va conţine actele ce confirmă iniţierea procedurii de verificare a stării de sănătate.
120. Formularul de autoevaluare şi celelalte documente solicitate se prezintă secretarului Colegiului prin e-mail, în termen de 15 zile lucrătoare de la notificarea despre începerea procedurii de evaluare. Aceste documente se anexează la dosarul de evaluare al judecătorului.
[Pct.120 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
121. Autoevaluarea reprezintă procesul prin care judecătorul formulează pe propria răspundere aprecierile sale cu privire la activitatea desfăşurată în perioada supusă evaluării. După notificarea despre începerea procedurii de evaluare, judecătorul completează formularul de autoevaluare corespunzător, prevăzut în Anexa nr.8 la prezentul Regulament şi menţionează aspectele în privinţa cărora consideră că este necesară realizarea unui progres în perioada următoare, inclusiv necesităţile sale cu privire la instruirea şi dezvoltarea profesională.
122. Formularul de autoevaluare este contrasemnat de preşedintele sau vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. În cazul dezacordului cu aprecierea formulată de judecătorul supus evaluării, preşedintele sau vicepreşedintele instanţei poate întocmi o notă informativă cu referire la caz, expunând observaţiile sale referitor la activitatea judecătorului.
1221. Formularul de autoevaluare a preşedintelui este contrasemnat de către preşedintele sau vicepreşedintele instanţei ierarhic superioare. În cazul dezacordului cu aprecierea formulată de preşedintele supus evaluării, preşedintele sau vicepreşedintele instanţei ierarhic superioare poate întocmi o notă informativă cu referire la caz, expunând observaţiile sale referitor la activitatea acestuia.
[Pct.1221 introdus prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
X. RAPORTUL PRIVIND ACTIVITATEA JUDECĂTORULUI SUPUS EVALUĂRII
123. În vederea evaluării performanţelor judecătorului, preşedintele Colegiului desemnează prin rezoluţie un raportor dintre membrii Colegiului. În cauze complexe, pot fi desemnaţi mai mulţi membri-raportori.
124. În scopul pregătirii raportului privind activitatea judecătorului supus evaluării performanţelor, membrul-raportor alege sursele de verificare potrivit fişei de evaluare. Înscrisurile sunt selectate în mod aleatoriu de membrul-raportor din lista cauzelor şi materialelor prezentate de secretarul Colegiului, după caz, din Programul Integral de Gestionare a Dosarelor.
[Pct.124 completat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
125. În scopul evaluării activităţii judecătorului/preşedintelui/vicepreşedintelui supus evaluării, membrul-raportor poate efectua interviuri cu judecătorii, din instanţa în care activează judecătorul supus evaluării, preşedintele instanţei ierarhic superioare.
[Pct.125 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
126. În vederea clarificării aspectelor necesare pentru evaluare, membrul-raportor poate solicita de la judecătorul evaluat sau de la subiecţii menţionaţi în pct.125 informaţii suplimentare, în cazul dacă informaţiile primite nu sunt suficiente pentru evaluarea obiectivă a judecătorului.
127. Materialele acumulate în procesul de pregătire pentru evaluarea judecătorului sunt anexate la dosarul de evaluare.
128. În urma examinării informaţiilor obţinute, membrul raportor întocmeşte un raport scris cu cel puţin 5 zile înainte de data interviului, în care menţionează constatările sale cu privire la fiecare criteriu evaluat şi sumarul declaraţiilor obţinute în cadrul interviurilor.
129. Modelul raportului este aprobat de Colegiu.
130. Până la întocmirea raportului, membrul-raportor este obligat să solicite opinia judecătorului supus evaluării referitor la toate dubiile şi neclarităţile apărute în cadrul pregătirii dosarului pentru evaluare.
XI. INTERVIUL
131. În cadrul interviului, preşedintele sau membrul-raportor va prezenta principalele sale constatări şi va audia poziţia judecătorului evaluat cu oferirea posibilităţii de a prezenta argumente şi dovezi referitor la constatările care i-au devenit cunoscute în cadrul consultării materialelor acumulate la dosarul de evaluare şi interviului.
132. Fiecare membru al Colegiului prezent la şedinţă, primeşte câte o fişă de evaluare nominală pentru fiecare judecător supus evaluării, potrivit Anexei nr.6, şi, după caz, potrivit Anexei nr.7. Fişa de evaluare cuprinde, de asemenea, numele membrului Colegiului care a efectuat evaluarea, data şi semnătura acestuia.
133. În cadrul interviului fiecare membru al Colegiului poate adresa întrebări judecătorului supus evaluării şi apreciază activitatea judecătorului potrivit criteriilor indicate în Fişa de evaluare, oferind punctajul respectiv.
XII. APRECIEREA
134. Judecătorii evaluaţi pot acumula un punctaj maxim de 100 de puncte.
135. Fiecare criteriu cuprins în fişa de evaluare se notează conform punctajului menţionat în anexa nr.6. Notarea se efectuează cu puncte, pe o scară începând de la 0 (zero) la 100 (sută), în limita indicată în fişă, potrivit procedurii:
a) fiecare subcriteriu se notează cu o singură notă;
b) se calculează punctajul total per criteriu al judecătorului, care reprezintă media aritmetică a punctajului obţinut per fiecare subcriteriu împărţit la numărul acestora;
c) din media aritmetică a punctajului obţinut per fiecare subcriteriu se extrage coeficientul:
- de 40% pentru competenţa profesională;
- de 20% pentru competenţa organizatorică;
- de 40% pentru integritate;
d) se calculează punctajul total per fişă al judecătorului, care reprezintă suma punctajului obţinut per fiecare criteriu potrivit ponderii.
[Pct.135 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
1351. În cazul evaluării extraordinare efectuate potrivit anexei nr.7, fiecare criteriu cuprins în fişa de evaluare se notează conform punctajului menţionat în anexă. Notarea se efectuează cu puncte, pe o scară începând de la 0 (zero) la 100 (sută), în limita indicată în fişă, potrivit procedurii:
a) fiecare subcriteriu se notează cu o singură notă;
b) se calculează punctajul total per criteriu al judecătorului/preşedintelui/vicepreşedintelui, care reprezintă media aritmetică a punctajului obţinut per fiecare subcriteriu împărţit la numărul acestora;
c) din media aritmetică a punctajului obţinut per fiecare subcriteriu se extrage coeficientul:
- de 30% pentru competenţa organizatorică;
- de 30% pentru competenţa profesională;
- de 40% pentru integritate;
d) se calculează punctajul total per fişă al judecătorului/preşedintelui/vicepreşedintelui, care reprezintă suma punctajului obţinut per fiecare criteriu potrivit ponderii.
[Pct.1351 introdus prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
136. La analiza datelor statistice, Colegiul va ţine cont de perioada aflării judecătorului în concediu pe motiv de boală sau perioada suspendării relaţiilor de muncă în anul calendaristic supus analizei.
137. Dacă pe parcursul perioadei supuse evaluării judecătorul evaluat a activat cel puţin un an calendaristic în funcţiile evaluate conform unor criterii diferite, la evaluarea acestuia, Colegiul va evalua judecătorul pentru fiecare funcţie deţinută, iar ponderea punctajului acordat se va calcula proporţional anilor calendaristici deplin lucraţi în fiecare funcţie.
138. Fiecare membru al Colegiului care a participat la interviu completează fişa de evaluare a judecătorului evaluat. Fişa completată se transmite secretarului Colegiului, imediat după finalizarea interviului judecătorului evaluat.
139. După transmiterea tuturor fişelor de evaluare pentru judecătorul intervievat, se calculează punctajul total, care constituie media aritmetică a punctajului total per fişă al judecătorului, oferit de fiecare membru al Colegiului împărţit la numărul membrilor prezenţi. (Spre exemplu, în cazul în care la evaluarea unui judecător au participat 9 membri ai Colegiului media aritmetică reprezintă suma punctajului oferit de fiecare membru în parte acestui judecător împărţit la 9.)
140. Rezultatul final al evaluării îl reprezintă media punctajului total oferit de toţi membrii Colegiului care au întocmit fişa de evaluare. Media este calculată de preşedintele/secretarul şedinţei Colegiului imediat după primirea fişelor de evaluare şi adusă la cunoştinţă membrilor Colegiului.
141. Calificativul se acordă în funcţie de punctajul obţinut de judecătorul evaluat, după cum urmează:
a) mai mult de 90,0 până la 100 puncte – calificativul "Excelent";
b) mai mult de 80,0 până la 90,0 puncte inclusiv – calificativul "Foarte bine";
c) mai mult de 50,0 până la 80,0 puncte inclusiv – calificativul "Bine";
d) mai mult de 30,5 până la 50,0 inclusiv – calificativul "Insuficient";
e) până la 30,5 inclusiv - calificativul "Eşuat".
142. Rezultatul final al evaluării este aprobat prin una dintre următoarele hotărâri:
a) privind promovarea evaluării performanţelor prin acordarea calificativului "bine", "foarte bine" sau "excelent";
b) privind nepromovarea evaluării performanţelor prin acordarea calificativului "insuficient";
c) privind eşuarea evaluării performanţelor.
143. Recomandările sunt formulate şi aprobate de Colegiu în urma discutării rezultatului final al evaluării.
144. În cazul constatării unor temeiuri de tragere la răspundere disciplinară a judecătorului evaluat, Colegiul suspendă procedura de evaluare şi sesizează Consiliul în vederea examinării oportunităţii de intentare a procedurii disciplinare. Procedura de evaluare se reia după recepţionarea unui răspuns din partea Consiliului despre refuzul în intentarea procedurii disciplinare sau după finalizarea procedurii disciplinare în privinţa judecătorului evaluat, cu excepţia cazului în care judecătorul în cauză este eliberat din funcţie.
145. Media finală de evaluare a judecătorului, cu motivarea de rigoare, se indică în hotărârea Colegiului, care se publică pe pagina web a CSM.
146. În cazul acordării calificativului "insuficient", judecătorul este supus evaluării extraordinare nu mai devreme de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la evaluarea anterioară. Perioada evaluării extraordinare se menţionează în hotărârea Colegiului.
XIII. HOTĂRÂRILE COLEGIULUI
147. Colegiul adoptă hotărârile cu votul deschis al majorităţii membrilor prezenţi, în lipsa persoanelor invitate la şedinţă şi în lipsa persoanei al cărui dosar se examinează. Proiectul hotărârii motivate se întocmeşte de către membrul-raportor.
148. Hotărârile Colegiului se semnează de preşedintele Colegiului.
149. Membrii Colegiului pot expune opinie separată, anunţând despre aceasta imediat după finalizarea procedurii de vot.
150. Hotărârile Colegiului cu privire la selecţia candidaţilor la funcţia de judecător vor include:
a) descrierea activităţii profesionale a candidatului la funcţia de judecător;
[Lit.b) abrogată prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
c) concluziile cu privire la rezultatele selecţiei;
d) punctajul oferit de Colegiu candidatului la funcţia de judecător;
e) orice altă informaţie importantă în opinia Colegiului;
f) termenul şi modul de contestare.
151. În urma evaluării performanţelor judecătorului, Colegiul adoptă, după caz, una dintre următoarele hotărâri:
a) hotărârea privind susţinerea evaluării performanţelor, fiind acordat unul dintre calificativele "bine", "foarte bine" sau "excelent";
b) hotărârea privind atribuirea calificativului "insuficient";
c) hotărârea privind eşuarea evaluării performanţelor.
[Pct.151 în redacţia Extrasului din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
152. Hotărârile Colegiului cu privire la evaluarea performanţelor judecătorului vor include:
a) descrierea activităţii judecătorului în perioada supusă evaluării;
b) deficienţele de ordin profesional, administrativ sau organizaţional din activitatea judecătorului, în cazul existenţei acestora, şi recomandările Colegiului privind evitarea sau excluderea acestor deficienţe;
c) concluziile cu privire la rezultatele evaluării performanţelor judecătorului;
d) punctajul oferit de Colegiu şi calificativul acordat judecătorului la evaluarea performanţelor;
e) orice altă informaţie importantă în opinia Colegiului;
f) termenul şi modul de contestare.
153. Hotărârea privind eşuarea evaluării performanţelor judecătorului sau, după caz, a preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei judecătoreşti se adoptă de Colegiu în cazul în care:
a) se stabileşte necorespunderea evidentă a judecătorului cu funcţia pe care o deţine;
b) preşedintele sau vicepreşedintele instanţei judecătoreşti îşi îndeplineşte în mod necorespunzător atribuţiile.
154. În cazul eşuării evaluării performanţelor, hotărârea Colegiului constituie temei pentru suspendarea din funcţie a judecătorului sau, după caz, a preşedintelui sau vicepreşedintelui instanţei judecătoreşti şi pentru iniţierea de către Consiliu a procedurii de eliberare din funcţie a persoanei respective.
155. În cazul acordării calificativului "insuficient" la două evaluări consecutive ale performanţelor, hotărârea Colegiului constituie pentru Consiliu temei de eliberare din funcţie a judecătorului evaluat.
156. Hotărârile, semnate de preşedintele Colegiului şi opiniile separate formulate, se publică pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării, cu respectarea regimului datelor cu caracter personal, informaţiilor cu acces limitat şi/sau principiului confidenţialităţii.
157. Hotărârea Colegiului se expediază, prin poşta electronică, a doua zi după adoptarea acesteia, Consiliului Superior al Magistraturii şi persoanei vizate.
[Pct.157 în redacţia Extrasului din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
[Pct.158 abrogat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
XIV. CONTESTAREA HOTĂRÂRILOR COLEGIULUI
159. Hotărârile Colegiului pot fi contestate la Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Colegiului, în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii motivate.
[Pct.159 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
160. Contestaţia poate fi depusă de candidaţii la funcţia de judecător, de judecătorii sau, după caz, preşedinţii sau vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti, în privinţa cărora au fost adoptate hotărârile.
[Pct.160 modificat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
161. Ziua, ora şi locul examinării contestaţiei se comunică judecătorului vizat în hotărârea contestată, care a depus plângerea, precum şi altor persoane cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării şedinţei.
162. Contestaţia se va examina în cel mult 30 de zile de la data înregistrării la Consiliu.
1621. În urma examinării contestaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii decide:
a) menţinerea hotărârii contestate; sau
b) casarea hotărârii contestate şi adoptarea unei noi hotărâri privind evaluarea performanţei judecătorului.
[Pct.1621 introdus prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
XV. DISPOZIŢII FINALE
163. Prezentul Regulament va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
164. Regulamentul se publică pe pagina web oficială a Consiliului, www.csm.md.
165. Dosarele candidaţilor, judecătorilor, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor şi documentele întocmite de Colegiu pe parcursul activităţii se păstrează în arhiva Consiliului, conform regulilor corespunzătoare de arhivă.
166. Modificarea şi/sau completarea prezentului Regulament se va face conform procedurii prevăzute pentru aprobarea lui.
167. Anexele la prezentul Regulament sunt parte integrantă al acestuia şi pot fi modificate şi/sau completate potrivit procedurii prevăzute pentru modificarea şi/sau completarea Regulamentului.
168. Până la numirea în funcţie a 2/3 din membrii Colegiului, Consiliul Superior al Magistraturii va efectua evaluarea judecătorilor şi selecţia candidaţilor la funcţia de judecător.
169. Se abrogă Regulamentul privind organizarea activităţii Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.59/3 din 22 ianuarie 2018, cu modificările ulterioare.
170. Se abrogă Regulamentul cu privire la criteriile, indicatorii şi procedura de evaluare a performanţelor judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.212/8 din 05 martie 2013, cu modificările ulterioare.
171. Se abrogă Regulamentul privind organizarea activităţii Colegiului pentru selecţia şi cariera judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.60/3 din 22 ianuarie 2013.
172. Se abrogă Regulamentul cu privire la criteriile de selecţie, promovare şi transferare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr.613/29 din 20 decembrie 2018.
|
Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor Actele obligatorii care urmează să fie prezentate de candidatul la funcţia de judecător 1. Cerere pentru iniţierea procedurii de accedere în funcţia de judecător; 2. Fişa personală completată, conform modelului prezentat de CSM; 3. Curriculum vitae, conform modelului expus de CSM; 4. Copia de pe buletinul de identitate; 5. Copia de pe diploma de licenţiat în drept sau echivalentul acesteia (cu anexarea obligatorie a suplimentului la diplomă) şi diploma de studii superioare de master în domeniul dreptului sau un alt act de studii în domeniul dreptului echivalent acestora, recunoscut de structura abilitată pentru recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii şi a calificărilor; 6. Copia de pe atestatul de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei sau, după caz, a certificatului care atestă susţinerea examenului în faţa Comisiei pentru examenele de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei; 7. Acte ce confirmă experienţa în funcţiile de specialitate juridică prezentate de candidat (copia de pe carnetul de muncă pentru perioada de până la 28 decembrie 2018, şi/sau certificatul ce confirmă experienţa în funcţiile de specialitate juridică, adeverinţe semnate de conducătorii şi contabilii-şefi ai instituţiilor, organizaţiilor sau întreprinderilor respective, autentificate prin ştampilă, în care trebuie să se facă în mod obligatoriu referinţă la documentul ce confirmă vechimea în muncă (ordin, dispoziţie etc.)); 8. Scrisoarea de recomandare; 9. Referinţa de la ultimul loc de muncă sau de studii; 10. Certificatul de cazier detaliat, eliberat de Serviciul Tehnologii Informaţionale al MAI; 11. Cazier contravenţional general, eliberat de Serviciul Tehnologii Informaţionale al MAI; 12. Certificatul medical de sănătate (îndreptarea la Comisia medicală se eliberează de Secretariatul CSM, în conformitate cu cerinţele Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.479 din 22.04.2013); 13. Declaraţia privind integritatea etică, conform Anexei nr.2 la prezentul Regulament; 14. Chestionarul de integritate financiară, conform Anexei nr.3 la prezentul Regulament; 15. 2 fotografii color 4x5 cm; 16. Consimţământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Notă: - Copiile de pe documentele indicate la pct.4, 5 şi 6 vor fi autentificate notarial sau vor fi prezentate împreună cu documentele originale pentru a fi verificată veridicitatea lor. - Certificatul medical de sănătate poate fi prezentat până la finalizarea concursului organizat de CSM. |
|
Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor DECLARAŢIA PRIVIND INTEGRITATEA ETICĂ 1. În ultimii 5 ani nu aţi fost destituit/ă dintr-o funcţie publică, conform art.64 alin.(1) lit.a), b) şi f) din Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public sau nu vi s-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o descriere succintă a circumstanţelor respective. 2. Aţi fost privat/ă de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o descriere succintă a circumstanţelor respective cu anexarea înscrisurilor relevante. 3. A fost aplicată în privinţa Dumneavoastră interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o descriere succintă a circumstanţelor respective şi anexaţi înscrisurile relevante. 4. Pe durata activităţii la locurile de muncă precedente aţi încălcat prevederile art.7 alin.(2) din Legea nr.325 din 23 decembrie 2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale. Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o descriere succintă a circumstanţelor respective, cu anexarea înscrisurilor relevante. 5. Aţi fost vreodată parte la vreo cauză civilă, contravenţională sau penală? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o descriere succintă a fiecărei cauze sau investigaţii/proceduri juridice iniţiate. În cazul în care decizia finală cu privire la rezultatele procedurii sau ale dosarului iniţiat este disponibilă public, indicaţi autoritatea emitentă, numărul dosarului/deciziei, denumirea şi data adoptării. Dacă decizia nu este publică, dar aveţi o copie ce poate fi ataşată electronic, anexaţi la prezentul Chestionar. 6. Aţi fost vreodată obiectul unei petiţii sau proceduri disciplinare? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o descriere succintă ale aspectelor în care aţi fost vizat şi ale rezultatelor aferente. 7. În calitate de membru al unei organizaţii sau deţinând o anumită licenţă/permis: a) aţi fost vreodată suspendat/ă sau descalificat/ă în alt mod, sau o astfel de licenţă/permis a fost suspendată sau revocată? Da ☐ Nu ☐ b) aţi fost sancţionat/ă pentru încălcări ale statutului organizaţiei sau condiţiilor de deţinere a licenţei/permisului? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o descriere succintă a fiecărei situaţii/caz, precum şi rezultatul final. Dacă există vreo decizie disponibilă public, indicaţi unde poate fi găsită. Alternativ, dacă aveţi o copie, vă rugăm să o ataşaţi la chestionar sau să indicaţi datele de contact ale organizaţiei care deţine decizia/informaţiile relevante privind cazul/situaţia. 8. Există vreo hotărâre judecătorească în privinţa Dumneavoastră care nu a fost încă executată, inclusiv orice obligaţii pe care trebuie să le respectaţi în continuare în urma unei hotărâri judecătoreşti (inclusiv orice decizie cu privire la întreţinerea copilului şi a soţului/soţiei)? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, faceţi o scurtă descriere a cazului. În ceea ce priveşte hotărârile, indicaţi numărul cauzei, denumirea cauzei şi data pronunţării hotărârii. 9. Au existat decizii adoptate sau proceduri pendinte cu privire la Dumneavoastră sau membrii familiei Dumneavoastră de către autorităţile publice de orice nivel în ceea ce priveşte atribuirea unui teren sau a unei case/apartament sau eliberarea autorizaţiei de construcţie? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, indicaţi succint detalii cu privire la decizie/procedură. Dacă decizia este disponibilă public, indicaţi unde poate fi găsită sau anexaţi o copie. 10. Aţi depus permanent toate declaraţiile fiscale impuse de legislaţie? Da ☐ Nu ☐ Dacă nu, oferiţi o explicaţie, inclusiv cauza nedepunerii declaraţiei fiscale, modul de soluţionare a cazului (de exemplu, decizia Serviciului Fiscal de Stat). 11. Aţi fost vreodată supus/ă vreunei verificări fiscale, de care sunteţi la curent? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, oferiţi o explicaţie cu privire la temeiul, obiectul controlului şi decizia organului fiscal. 12. Aţi fost vreodată supus/ă vreunei verificări (ce ţine de declararea averii şi intereselor personale) din partea Autorităţii Naţionale de Integritate (inclusiv fosta Comisie Naţională de Integritate), de care sunteţi la curent? Da ☐ Nu ☐ Dacă da, includeţi o descriere succintă cu privire la temeiul verificării şi decizia autorităţii de integritate, precum şi hotărârile judecătoreşti relevante. 13. Dacă au fost scrise sau difuzate articole, investigaţii sau făcute publice informaţii cu privire la Dumneavoastră sau la activităţile, opiniile sau declaraţiile Dumneavoastră, care v-au reflectat negativ imaginea, identificaţi materialul, explicaţi aspectele ce le consideraţi relevante şi indicaţi linkul sau anexaţi o copie a fiecărei publicaţii la acest Chestionar. Da ☐ Nu ☐ Dacă da, includeţi o descriere succintă a situaţiei. Declar pe propria răspundere că datele indicate în chestionar sunt veridice. Data ______________ Nume, prenume ______________ |
[Anexa nr.2 modificată prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.112/9 din 11.03.2023, în vigoare 14.05.2025]
|
Anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor CHESTIONAR DE INTEGRITATE FINANCIARĂ Instrucţiuni generale În această declaraţie sunt furnizate informaţii care nu sunt incluse în formularul declaraţiei de avere şi interese personale (în continuare - declaraţie anuală), conform Anexei nr.1 la Legea nr.133 din 17 iunie 2016. Formularul acestui chestionar poate fi solicitat la Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sau poate fi descărcat de pe pagina web a CSM (www.csm.md). Chestionarul se completează în document Word, fiind aplicată semnătura electronică sau olografă. În caz de necesitate adăugaţi rânduri suplimentare, iar dacă nu sunt disponibile unele date, introduceţi textul "Nu cunosc" şi explicaţi motivele în secţiunea "Comentarii". Informaţii suplimentare pot fi solicitate la Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii la numărul de telefon (022) 990-808. Candidatul este responsabil de informaţiile prezentate, urmând să se asigure că datele furnizate sunt veridice şi complete în momentul semnării prezentului Chestionar. În cazul necesităţii efectuării unor corectări după semnarea chestionarului, datele corectate din Chestionar se expediază în acelaşi mod cum a fost depus, explicând în secţiunea "Comentarii" modificările efectuate. 1. Candidat |
||
| Nume, prenume | Patronimic | IDNP |
|
2. Membrii familiei Enumeraţi în următorul tabel numele, prenumele, patronimicul, data naşterii, IDNP şi statutul familial (soţ/soţie/concubin/concubină/copil minor/persoană aflată la întreţinere) al fiecărui membru de familie: (Secţiunea 1.5 din Anexa nr.1 din Legea nr.133/2016 nu conţine aceste informaţii, iar acest identificator unic este important pentru solicitarea datelor din bazele de date.) |
||||
| Nr. | Nume, prenume, patronimic | Data naşterii | IDNP | Statut familial |
| 1. | ||||
| 2. | ||||
|
3. Domiciliul sau reşedinţa temporară peste hotare Dumneavoastră sau membrii familiei aţi/au domiciliat sau aţi/au avut reşedinţa în străinătate în ultimii cinci ani? (Informaţiile despre alte domicilii sunt relevante în cazul verificării posibilelor venituri sau active în străinătate.) Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, enumeraţi, după cum urmează: |
||||
| Nr | Numele, prenumele | Ţara | Adresa | Durata (din luna/anul până luna/anul) |
| 1. | ||||
| 2. | ||||
|
4. Bunuri imobile şi mobile Dumneavoastră sau membrii familiei deţineţi la momentul completării Chestionarului bunuri imobile şi mobile, care nu au fost incluse în formularul declaraţiei de avere şi interese personale? Secţiunea 4 solicită informaţii despre bunurile imobile şi mobile deţinute de Dumneavoastră şi membrii familiei, la momentul completării Chestionarului, care nu au fost incluse în formularul declaraţiei de avere şi interese personale (de exemplu: au fost dobândite după depunerea acestei declaraţi, alte motive). Vă rugăm să nu declaraţi bunurile pe care le-aţi declarat deja în declaraţiile Dumneavoastră anuale. Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, vă rugăm să declaraţi bunurile nedeclarate cu toate informaţiile solicitate conform Anexei 1 la Legea nr.133/2016, cu modificările ulterioare operate prin Legea nr.96/2022. În acest sens, vă rugăm să completaţi toate aceste active nedeclarate din secţiunile 4, 5 şi 6, folosind unicul formular din Anexa 1. În Secţiunea I, vă rugăm să completaţi doar numele şi prenumele Dvs. şi să scrieţi "Secţiunea nr.4, nr.5 sau nr.6 din chestionarul de integritate financiară" în spaţiul destinat numelui Dumneavoastră. Nu trebuie să completaţi celelalte rânduri din Secţiunea I, la fel cum nu trebuie să completaţi nici Secţiunile II, VII, VII1 sau VIII. 5. Active financiare în ţară şi în străinătate Dumneavoastră sau membrii familiei deţineţi la momentul completării chestionarului active financiare în ţară, ce nu au fost incluse în formularul declaraţiei de avere şi interese personale? Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, vă rugăm să declaraţi bunurile nedeclarate cu toate informaţiile solicitate conform Anexei 1 la Legea nr.133/2016 cu modificările ulterioare prin Legea nr.96/2022 şi instrucţiunilor de la secţiunea nr.4 din prezentul chestionar. 6. Cote-părţi/acţiuni în capitalul social al unui agent economic Dumneavoastră sau membrii familiei deţineţi la momentul completării Chestionarului cote-părţi/acţiuni în capitalul social al unui agent economic, ce nu au fost incluse în formularul declaraţiei de avere şi interese personale? Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, vă rugăm să declaraţi bunurile nedeclarate cu toate informaţiile solicitate conform Anexei 1 la Legea nr.133/2016 cu modificările ulterioare prin Legea nr.96/2022 şi instrucţiunilor de la secţiunea nr.4. 7. Persoane juridice străine care deţin imobile/vehicule În această secţiune declaraţi imobile sau vehicule deţinute de persoane juridice străine în care deţineţi acţiuni sau cote-părţi, cu excepţia cazului în care acţiunile/cotele de participare sunt tranzacţionate public (pe pieţele de acţiuni). În cazul în care bunurile imobiliare sau vehiculele sunt deţinute indirect prin intermediul unui lanţ de persoane juridice, acestea trebuie să fie menţionate. Persoana juridică este străină, dacă este fondată în temeiul legislaţiei altui stat. Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, declaraţi imobilul sau vehiculele cu toate informaţiile necesare pentru astfel de bunuri. Indicaţi ca "beneficiari efectivi" entitatea juridică străină la care deţineţi acţiuni sau cote părţi. Indicaţi ca "deţinător" persoana juridică sau entitatea care deţine direct activul, dacă această persoană juridică sau entitate nu este identică cu cea indicată ca "beneficiar efectiv". |
||||
|
8. Dreptul de posesie şi folosinţă asupra bunurilor imobile Dumneavoastră sau membrii familiei ocupaţi/ocupă sau utilizaţi/utilizează în alt mod bunurile imobile, într-un mod comparabil cu cel al unui proprietar, fără a deţine dreptul de proprietate? Această secţiune este relevantă numai dacă nu aţi indicat proprietatea în niciuna dintre declaraţiile dumneavoastră anuale anterioare sau în acest Chestionar (de exemplu, în calitate de beneficiar efectiv). Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, menţionaţi imobilul cu toate informaţiile necesare pentru imobil. |
|
9. Finanţatorii de bunuri Aţi primit Dumneavoastră sau membrii familiei, cu titlu gratuit sau pentru o sumă mai mică decât valoarea reală, vreunul dintre bunurile pe care le deţineţi şi care valorează cel puţin zece salarii medii pe economie la data completării Chestionarului? Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, enumeraţi, după cum urmează: |
| Nr. | Descrierea bunului | Numele, Prenumele (finanţator) |
| 1. | ||
| 2. |
|
10. Călătorii în străinătate Dumneavoastră sau membrii familiei aţi/au călătorit în străinătate în ultimii cinci ani? Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Dacă da, enumeraţi, începând cu cea mai recentă călătorie: |
|||||
| Nr. | Numele, prenumele |
Oraşul, ţara |
Luna şi anul | Scopul (vacanţă, vizită privată, vizită profesională, etc.) |
Finanţator (dacă este cazul) (nume, stradă, număr, oraş, cod poştal, ţara dacă nu este RM) |
| 1. | |||||
| 2. | |||||
|
11. Persoanele apropiate care activează în sistemul judecătoresc Lista "persoanelor apropiate" dumneavoastră, după cum sunt definite în Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, care activează în ultimii 5 ani în sistemul judecătoresc. Persoane apropiate, conform art.2 din Legea nr.133/2016 sunt: "soţul/soţia, copilul, concubinul/concubine subiectului declaraţiei, persoana aflată la întreţinerea subiectului declarării, de asemenea persoana înrudite prin sânge sau prin adopţie cu subiectul declarării (părinte, frate/soră, bunic/bunică, nepot/nepoată, unchi/mătuşă) şi persoana înrudită prin afinitate cu subiectul declarării (cumnat/cumnată, socru/soacră, ginere/nora)". Dacă vreo lege interzice dezvăluirea informaţiilor despre această persoană, nu trebuie să declaraţi persoana sau informaţiile despre persoana respectivă în conformitate cu această secţiune. Definiţia "persoane apropiate" include copiii adulţi. Bifaţi: Da ☐ Nu ☐ Declaraţi persoanele, care sunt în relaţia respectivă cu Dumneavoastră: |
|||
| Nr. | Nume, prenume, IDNP, data naşterii (ziua, luna, anul) |
Tipul relaţiei | Loc de muncă |
| 1. | |||
| 2. | |||
|
12. Comentarii Explicaţiile suplimentare pot fi furnizate în această secţiune. Indicaţi exact secţiunea (1-11) şi numărul rândului din această declaraţie pe care le explicaţi. |
|||
|
Declar pe propria răspundere ca informaţiile sunt veridice şi complete. Data ________________ Semnătura ________________ |
|
Anexa nr.4 la Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor Fişa de selecţie a candidatului la funcţia de judecător de către Colegiu |
||
|
I. Criteriile de selecţie a candidaţilor la funcţia de judecător |
||
| 1.1 Criterii | Sursa de verificare | Punctajul acordat (de la 0 pînă la 10) |
|
[Pct.1 abrogat prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.112/9 din 11.03.2023, în vigoare 14.05.2025] |
||
| 2. Experienţa în funcţiile de specialitate juridică şi genul activităţii desfăşurate în funcţiile respective | Acte ce confirmă experienţa în funcţiile de specialitate juridică prezentate de candidat (copia carnetului de muncă şi/sau certificatul privind activitatea profesională desfăşurată după data de 01 ianuarie 2019) | |
| 3. Participarea în activităţi, proiecte sau iniţiative de educaţie non formală | Acte confirmative prezentate de candidat care atestă prestarea activităţilor sau voluntariatului | |
| 4. Cunoaşterea uneia dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei | 1. Rezultatele evaluării în şedinţa Colegiului de către specialistul contractat de Consiliul Superior al Magistraturii
2. Prestaţia la interviu |
|
|
Membrul Colegiului pentru selecţie şi evaluare |
||
|
_________________ (numele, prenumele) |
__________ (semnătura) |
________ (data) |
[Anexa nr.4 modificată prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
|
Anexa nr.5 la Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor Fişa de selecţie a candidatului la funcţia de judecător de Consiliu |
||
|
Criteriile de selecţie a candidaţilor la funcţia de judecător |
||
| Criterii | Sursa de verificare | Punctajul acordat (de la 0 până la 10) |
| 1. Deţinerea capacităţii de a gestiona situaţiile stresante, capacitatea analitică, capacitatea de a lua decizii | 1. Rezultatul evaluării psihologice de un psiholog | |
| 2. Deţinerea calităţilor personale precum verticalitatea, corectitudinea | 1. Dosarul candidatului
2. Informaţii din surse deschise 3. Modul de expunere şi modul de gîndire a candidatului |
|
| 3. Deţinerea capacităţii de a înţelege şi de a soluţiona situaţii juridice complexe | Prestaţia candidatului la interviul desfăşurat de CSM în cadrul concursului pentru funcţia de judecător, corectitudinea răspunsurilor la speţe, la întrebările formulate de membrii CSM | |
|
Membrul Consiliului |
||
|
_________________ (numele, prenumele) |
__________ (semnătura) |
________ (data) |
[Anexa nr.5 modificată prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
|
Anexa nr.6 la Regulamentul cu privire selecţia şi evaluarea judecătorilor Fişa de evaluare ordinară a judecătorului |
||
| Membrul Colegiului
(Numele, prenumele) |
||
| Preşedintele/Vicepreşedintele
(Numele, prenumele) |
||
| Data completării | ||
|
Criteriile şi indicatorii de evaluare a judecătorului |
||
| Indicatorii | Sursa de verificare | Punctajul oferit (de la 0 pînă la 100) |
|
I. Competenţa profesională |
||
| 1. Procentajul hotărârilor/încheierilor menţinute din cele contestate, cu excepţia hotărârilor casate din motive neimputabile judecătorului
(doar pentru judecătorii din judecătorii şi curţile de apel). |
a) extrasul din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor sau informaţia din cancelaria instanţei de judecată.
b) studierea a 9 hotărâri (civile, penale, contravenţionale) casate (dacă există). c) explicaţiile judecătorului. d) informaţia statistică pe instanţă. |
|
| 2. Numărul şi procentul hotărârilor/ încheierilor casate din cele examinate, cu prezentarea extrasului confirmativ din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor
(doar pentru judecătorii din judecătorii şi curţile de apel). |
a) Extrasul din PIGD. | |
| 3. Prezenţa violărilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. | Informaţia primită de la Agentul Guvernamental sau obţinută din alte surse.
Notă: În cazul lipsei abaterilor sau condamnării la CEDO se oferă punctajul 10, în cazul existenţei acestora se vor depuncta pentru fiecare condamnare până la 0 |
|
| 4. Claritatea expunerii verbale şi scrise. | Concluziile scrise şi motivate ale Colegiului de evaluare întocmite în rezultatul studierii a 9 hotărâri motivate emise de judecător (3 pentru fiecare an), alese aleatoriu din PIGD. | |
| 5. Calitatea motivării hotărârilor judecătoreşti. | ||
| 6. Formarea profesională a judecătorului. | 1. Certificatul eliberat de INJ.
2. Alte documente relevante ce confirmă participarea la seminare, training-uri naţionale şi internaţionale. |
|
| 7. Posedarea cunoştinţelor de aplicare a tehnologiilor informaţionale. | 1. Verificarea PIGD în ceea ce priveşte introducerea datelor despre cauzele examinate.
2. Certificatele cu privire la frecventarea cursurilor în domeniul tehnologiilor informaţionale. 3. Declaraţia pe proprie răspundere că posedă abilităţi de utilizare a tehnologiilor informaţionale (PIGD, sistemul de videoconferinţe, Microsoft Word, după caz, Excel, semnătura electronică, navigare pe Internet, etc.) |
|
| Total criteriul "I. Competenţa profesională" | ||
|
II. Competenţa organizatorică |
||
| 8. Rata de soluţionare a dosarelor în raport cu numărul dosarelor repartizate spre examinare | 1. Extrasul din PIGD
2. Informaţia din cadrul instanţei judecătoreşti |
|
| 9. Respectarea termenelor rezonabile în procesul de înfăptuire a justiţiei | 1. Extrasul din PIGD;
2. Explicaţiile judecătorului, după caz, pe marginea dosarelor în care există pericolul încălcării termenului rezonabil; 3. Opinia scrisă a preşedintelui instanţei în care activează judecătorul (în cazul preşedintelui instanţei, a preşedintelui următoarei instanţe ierarhic superioare); 4. Hotărârile judecătoreşti în care se constată încălcarea de judecător a termenului rezonabil în procesul de înfăptuire a justiţiei. |
|
| 10. Ponderea hotărârilor redactate cu respectarea termenului stabilit de lege | Extrasul din PIGD | |
| 11. Termenele medii de examinare a dosarelor, în funcţie de complexitatea acestora | Extrasul din PIGD | |
| 12. Modalitatea de organizare a activităţii profesionale | 1. 1. Studierea a 5 dosare alese în mod aleatoriu prin intermediul PIGD;
2. Asistarea la şedinţele judiciare desfăşurate de judecătorul evaluat; 3. Audierea înregistrării audio a cel puţin 5 şedinţe judiciare alese aleatoriu; 4. Registrul de evidenţă internă a dosarelor aflate în procedura judecătorului 5. Opinia preşedintelui instanţei. |
|
| 13. Numărul de şedinţe din perioada de evaluare care au fost amânate din motive imputabile judecătorului, raportat la numărul total de şedinţe. | Extrasul din PIGD Agenda şedinţelor | |
| 14. Numărul hotărârilor şi încheierilor judecătoreşti publicate pe pagina web a instanţei judecătoreşti, raportat la numărul total de hotărâri sau, după caz, încheieri judecătoreşti emise. | Extrasul din PIGD | |
| 15. Rata medie a numărului de şedinţe întrerupte în raport cu numărul total de şedinţe | Extrasul din PIGD | |
| 16. Îndeplinirea în termene legale a altor atribuţii stabilite prin lege | 1.Înscrisuri prezentate de judecător;
2.Nota informativă a preşedintelui instanţei în care activează judecătorul. |
|
| Total criteriul "II. Competenţa organizatorică" | ||
|
III. Integritatea |
||
| 17. Respectarea eticii profesionale | 1. Chestionarul de etică;
2. Nota informativă a Inspecţiei judiciare în ceea ce priveşte verificările efectuate şi plângerile primite; 3. Asistarea la şedinţele judiciare ale judecătorului; 4. Audierea înregistrării audio a cel puţin 5 şedinţe judiciare alese aleatoriu; 5. Informaţiile obţinute de la judecătorii din instanţa în care activează judecătorul supus evaluării, preşedinte, vicepreşedinte. |
|
| 18. Numărul sancţiunilor disciplinare aplicate în perioada supusă evaluării în temeiul art.4 alin.(1) lit.a), d), e), f), l), m1), n) din Legea nr.178/2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor | Informaţia primită de la secretariatul Colegiului disciplinar.
Notă: În cazul lipsei abaterilor disciplinare se oferă punctaj maxim. |
|
| 19. Neimplicarea în activităţi politice | Informaţii publice | |
| 20. Reputaţia profesională | 1. Opina preşedintelui instanţei;
2. Deţinerea de judecător a funcţiilor în organele de administrare sau de promovare a intereselor judecătorilor; 3. Evaluări din partea societăţii civile. |
|
| 21. Integritatea financiară | 1. Actele Autorităţii Naţionale de Integritate;
2. Chestionarul de integritate financiară; 3. Sursele de venit ale subiectului evaluării. |
|
| Total criteriul " III. Integritatea" | ||
[Anexa nr.6 modificată prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
|
Anexa nr.7 la Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor Fişa de evaluare a preşedintelui şi vicepreşedintelui instanţei judecătoreşti |
||
| Membrul Colegiului
(Numele, prenumele) |
||
| Preşedintele/Vicepreşedintele
(Numele, prenumele) |
||
| Data completării | ||
|
Criteriile şi indicatorii de evaluare a preşedintelui şi vicepreşedintelui instanţei judecătoreşti |
||
| Indicatori | Sursa de verificare | Punctajul oferit (de la 0 pînă la 100) |
|
I. Capacitatea managerială |
||
| 1. Gestionarea, planificarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea activităţii instanţei judecătoreşti şi a personalului acesteia. | 1. Planul de activitate al instanţei.
2. Declaraţia de răspundere managerială. 3. Rapoarte de audit intern şi extern. 4. Raportul anual de activitate al instanţei judecătoreşti. 5. Registrul riscurilor. 6. Interviu confidenţial cu judecătorii din instanţa în care activează preşedintele/ vicepreşedintele supus evaluării. 7. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 2. Repartizarea în mod echilibrat, echidistant şi echitabil a sarcinilor şi obiectivelor, în funcţie de specificul funcţiilor personalului instanţei judecătoreşti. | 1. Vizitele de observare în instanţă ale membrilor Colegiului şi actele de control ale Inspecţiei judiciare.
2. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 3. Planificarea eficientă a bugetului şi gestionarea eficientă a mijloacelor financiare. | 1. Planurile şi rapoartele de achiziţii publice.
2. Opinia Agenţiei de Administrare a Instanţelor Judecătoreşti 3. Rezultatele controalelor Inspecţiei financiare şi/sau Curţii de Conturi (dacă există) |
|
| 4. Asigurarea pregătirii profesionale a judecătorilor şi personalului instanţei judecătoreşti. | 1. Planurile de dezvoltare profesională a funcţionarilor publici.
2. Avizul Institutului Naţional al Justiţiei. 3. Opinia judecătorilor. |
|
| 5. Asigurarea unui climat organizaţional pozitiv de muncă, a sprijinului şi motivării judecătorilor şi personalului instanţei judecătoreşti. | 1. Interviu confidenţial cu judecătorii. 2. Vizitele de observare în instanţă ale membrilor Colegiului. 3. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 6. Acţionarea proactivă pentru gestionarea şi rezolvarea conflictelor. | 1. Interviu confidenţial cu judecătorii.
2. Vizitele de observare în instanţă ale membrilor Colegiului. 3. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 7. Luarea deciziilor în mod operativ cu privire la desfăşurarea activităţii instanţei judecătoreşti şi asumarea riscurilor şi responsabilităţilor pentru deciziile luate. | Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. | |
| 8. Desfăşurarea anterioară a activităţii administrative, inclusiv exercitarea interimatului funcţiei administrative. | 1. Actele privind desemnarea pentru exercitarea funcţiei administrative.
2. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 9. Participarea la activităţi ce ţin de administrarea instanţelor judecătoreşti (participarea în comisii, activităţi decizionale, concurs, comisii de evaluare a performanţelor personalului instanţei, grupuri de lucru pentru achiziţii, grupuri de lucru în cadrul instanţei). | 1. Actele ce confirmă participarea la activităţile de administrare a instanţelor judecătoreşti.
2. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 10. Elaborarea unui plan sau stabilirea unei strategii de activitate a instanţei judecătoreşti. | Planul sau strategia de activitate a instanţei judecătoreşti elaborate | |
| Total criteriul "I. Capacitatea managerială" | ||
|
II. Capacitatea de control |
||
| 11. Verificarea modului în care activează secretariatul şi personalul care administrează instanţa judecătorească. | 1. Interviu confidenţial cu judecătorii
2. Vizitele de observare în instanţă ale membrilor Colegiului şi actele de control ale Inspecţiei judiciare 3. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti |
|
| 12. Verificarea procesului de repartizare aleatorie a dosarelor. | 1. Extrasul din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor.
2. Interviuri confidenţiale cu judecătorii. 3. Actele de control ale Inspecţiei judiciare. |
|
| 13. Verificarea procesului de înregistrare audio a şedinţelor, de gestionare electronică a dosarelor şi de publicare a hotărârilor judecătoreşti. | 1. Verificarea Programului Femida şi a înregistrărilor audio a şedinţelor de judecată.
2. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 14. Verificarea procesului de publicare a hotărârilor judecătoreşti şi de depersonalizare a acestora. | 1. Verificarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor şi a publicării hotărârilor judecătoreşti pe Portalul Naţional al Instanţelor Judecătoreşti.
2. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 15. Verificarea procesului de afişare a informaţiei despre cauzele fixate pentru examinare, contribuirea la unificarea practicii judecătoreşti. | 1. Verificarea Portalului Naţional al Instanţelor Judecătoreşti.
2. Vizitele de observare în instanţă ale membrilor Colegiului şi actele de control ale Inspecţiei judiciare. 3. Interviul cu judecătorii şi preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. 4. Nota informativă a instanţei judecătoreşti superioare următoare cu privire la practica judiciară în instanţa de judecată condusă. |
|
| Total criteriul "II. Capacitatea de control" | ||
|
III. Capacitatea de comunicare şi reprezentare |
||
| 16. Comunicarea clară, coerentă şi eficientă cu judecătorii şi personalul instanţei judecătoreşti. | 1. Interviu confidenţial cu judecătorii
2. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 17. Capacitatea de a explica sarcinile, atribuţiile de serviciu şi obiectivele stabilite. | 1. Interviu confidenţial cu judecătorii.
2. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 18. Capacitatea de reprezentare a instanţei de judecată conduse. | 1. Vizitele de observare în instanţă ale membrilor Colegiului.
2. Interviul cu judecătorii şi preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. |
|
| 19. Capacitatea de a asigura transparenţa activităţii instanţei conduse; | Informaţiile plasate pe pagina web a instanţei. | |
| 20. Comunicarea cu publicul. | 1. Interviuri confidenţiale cu judecătorii.
2. Vizitele de observare ale membrilor Colegiului de evaluare. 3. Interviul cu preşedintele/ vicepreşedintele instanţei judecătoreşti. 4. Informaţiile plasate pe pagina web a instanţei. |
|
| Total criteriul "III. Capacitatea de comunicare şi reprezentare" | ||
[Anexa nr.7 modificată prin Extrasul din Hotărârea CSM nr.551/41 din 21.10.2025, în vigoare 03.01.2026]
|
Anexa nr.8 la Regulamentul cu privire la selecţia şi evaluarea judecătorilor Formularul de autoevaluare al judecătorului |
|
| Judecătorul
(Numele, prenumele) |
|
| Data completării | |
|
Criteriile şi indicatorii de evaluare a judecătorului |
|
| Indicatorii | Argumentele judecătorului |
| 1. Aprecierile personale cu privire la activitatea desfăşurată în perioada supusă evaluării | |
| 2. Formarea profesională a judecătorului şi necesităţile cu privire la instruirea continuă | |
| 3. Punctele forte, ce ţin de activitatea desfăşurată în perioada supusă evaluării, în viziunea judecătorului | |
| 4. Punctele slabe, care în viziunea judecătorului persistă în activitatea sa
(inclusiv aspecte asupra cărora se consideră necesară realizarea unor progrese în perioada următoare) |
|
| Semnătura judecătorului şi data completării | |
| Aprecierea preşedintelui instanţei judecătoreşti | |
| Semnătura preşedintelui instanţei judecătoreşti | |
|
Notă: În caz de dezacord cu aprecierea formulată de judecătorul supus evaluării, preşedintele instanţei judecătoreşti poate întocmi o notă informativă cu referire la caz, expunând observaţiile sale referitor la activitatea judecătorului. Nota informativă va fi parte integrantă a prezentei fişe de autoevaluare. |
|