Hotărâre nr.8 din 24.06.2025 privind excepţiile de neconstituţionalitate a unui text din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii (creanţa unui creditor faţă de debitorii solidari insolvabili) (sesizarea nr.156g/2024)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţiile de neconstituţionalitate a unui text

din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii

(creanţa unui creditor faţă de

debitorii solidari insolvabili)

(sesizarea nr.156g/2024)

nr. 8  din  24.06.2025

 (în vigoare 24.06.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-368 art. 84 din 11.07.2025

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 17 iulie 2024,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a tezei a II din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii, ridicate de dna Olga Caminscaia, în interesele SRL "CORTEN-VIN COMPANIE", în dosarul nr.2i-36/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost conexate şi trimise la Curtea Constituţională de dl judecător Veaceslav Nicula de la Judecătoria Chişinău, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

2. Prin decizia Curţii Constituţionale din 13 februarie 2025, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

3. În procesul examinării cauzei, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Uniunii Administratorilor Autorizaţi şi Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova.

4. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de autoarea sesizării, dna Olga Caminscaia. Parlamentul a fost reprezentat de dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dna Natalia Selevestru, secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării şi de dna Ramona Niculcea, consultat principal în cadrul Direcţiei juridice Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

5. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost descrise în sesizarea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate, sunt următoarele.

6. Prin Hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 16 iulie 2021, la cererea introductivă a creditorului SRL "AGROGLED" în proces de restructurare şi la cererea de alăturare a altor creditori a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa SRL "VEST-RESURS", a fost desemnat administratorul insolvabilităţii şi s-a stabilit data şedinţei de validare a creanţelor şi a adunării de raportare.

7. În tabelul definitiv al creanţelor VEST-RESURS au fost incluşi în calitate de creditori, printre alţii, "VICTORIABANK" SA, "MOLDINDCONBANK" SA şi "CORTEN-VIN COMPANIE" SRL. Creanţele acestor creditori au fost contestate în instanţa de insolvabilitate.

8. Autoarea sesizării afirmă că creanţele "VICTORIABANK" SA şi a "MOLDINDCONBANK" SA, incluse în tabelul definitiv al creanţelor VEST-RESURS, se întemeiază pe contracte de fidejusiune, prin care VEST-RESURS a garantat, în calitate de fidejusor, restituirea creditelor contractate de către AGROGLED. Astfel, atât debitorul principal [AGROGLED], cât şi fidejusorul [VEST-RESURS] poartă răspundere solidară pentru suma creditelor contractate. În caz de insolvabilitate a debitorilor solidari, creditorii obligaţiei solidare pot pretinde ca aceasta să fie inclusă în tabelele de creanţe ale ambilor debitori cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită (a se vedea teza a I-a a articolului 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii).

9. În pofida faptului că VICTORIABANK şi MOLDINDCONBANK, în calitate de creditori ai unor obligaţii solidare, au fost parţial satisfăcuţi prin distribuţii intermediare, precum şi prin cesiuni de creanţă efectuate benevol de aceşti creditori, în tabelul definitiv al creanţelor nu s-au făcut ajustările necesare, deoarece o astfel de ajustare este interzisă prin teza a II-a a articolului 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii. Această dispoziţie stabileşte că nici administratorul insolvabilităţii şi, după caz, nici instanţa de insolvabilitate nu pot modifica tabelele de creanţe ale debitorilor solidari în sensul ajustării lor, dacă creanţele au fost parţial satisfăcute sau cesionate.

10. La 27 şi 28 februarie 2024, dna Olga Caminscaia a ridicat, în interesele CORTEN-VIN COMPANIE, excepţiile de neconstituţionalitate a tezei a II din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii.

11. Prin Încheierea din 22 aprilie 2024, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

II. LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[…]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 127

Proprietatea

"(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

[…]."

13. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 142

Verificarea creanţelor

"(1) Creanţele se supun procedurii de verificare, prevăzută de prezenta lege, de către administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilităţii, sau de lichidator, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.

(2) Nu se supun procedurii de verificare creanţele bugetare rezultând dintr-un document executoriu.

(3) Termenul de verificare a creanţelor şi de consemnare în tabelul creanţelor nu va depăşi 15 zile lucrătoare. În funcţie de circumstanţele cauzei şi din motive temeinice, instanţa de insolvabilitate poate decide o majorare a termenului prevăzut de pînă la 15 zile.

(4) Administratorul insolvabilităţii/lichidatorul procedează de îndată la verificarea fiecărei cereri de admitere înregistrate la instanţa de insolvabilitate şi a documentelor depuse şi efectuează o cercetare amănunţită pentru a stabili dacă creanţa nu este contestată sau în litigiu, care este valoarea exactă conform actelor din care rezultă creanţa şi prioritatea fiecărei creanţe.

(5) În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin.(4), administratorul insolvabilităţii/lichidatorul va putea solicita reprezentantului debitorului explicaţii, informaţii şi documente suplimentare, după caz.

(6) Creanţele garantate care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere se înscriu în tabelul de creanţe cu întreaga lor valoare. Dacă în patrimoniul debitorului nu mai există bunuri asupra cărora s-au constituit garanţii, creanţa se înscrie în tabelul definitiv drept creanţă chirografară şi nu drept creanţă garantată.

(7) O creanţă se înscrie în tabel ţinându-se cont atât de suma datorată efectiv, cât şi de dobânda corespunzătoare sau de penalitatea, sau de orice alt accesoriu calculat până la data deschiderii procedurii, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar.

(8) Creanţele constând în obligaţii care nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror valoare este supusă modificării vor fi calculate de către administrator/lichidator şi înscrise în tabelul de creanţe cu valoarea nominală pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Instanţa de insolvabilitate va decide asupra oricărei contestaţii împotriva calculului făcut de administrator/lichidator pentru astfel de creanţe.

(9) Creanţele exprimate în valută străină se înregistrează în unităţile valutare care le identifică şi la valoarea lor în lei, la cursul oficial al leului moldovenesc valabil existent la data deschiderii procedurii.

(10) Creanţa unui creditor faţă de mai mulţi debitori solidari în raport cu care au fost admise spre examinare cereri introductive va fi înscrisă în toate tabelele de creanţe ale debitorilor cu valoare nominală, până va fi complet acoperită. Nicio reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor, până ce creditorul nu este pe deplin satisfăcut, în mijloace băneşti sau în bunuri. Dacă totalul sumelor distribuite creditorului, în toate acţiunile cu debitorii, va depăşi totalul sumei care îi este datorată, acesta va trebui să restituie sumele primite în plus, care vor fi reînscrise ca fonduri în patrimoniul debitorilor, proporţional sumelor pe care fiecare dintre debitori le-a plătit peste ceea ce era datorat.

(11) Un creditor care, înainte de înregistrarea unei cereri de validare, a primit o plată parţială pentru creanţa sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanţa înscrisă în tabelul de creanţe numai pentru partea pe care nu a încasat-o încă.

(12) Un codebitor sau un fidejusor care este îndreptăţit la restituire ori la despăgubire din partea debitorului pentru suma plătită va fi trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o creditorului. În acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere să i se plătească, până la achitarea integrală a creanţei sale, cota cuvenită codebitorului sau fidejusorului, rămânând creditor al acestuia doar pentru suma neachitată.

(13) Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului său are asupra bunurilor acestuia din urmă un drept de garanţie, concură la masa credală pentru a face posibilă realizarea garanţiei sale, dar preţul obţinut din vânzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scăzîndu-se din suma ce este datorată."

ÎN DREPT

I. Argumentele autoarei sesizării

14. Autoarea sesizării susţine că norma contestată obligă debitorii solidari insolvabili să achite integral valoarea creanţei faţă de creditor. Mai mult, această normă nu doar creează o premisă de favorizare a unuia din creditori de a obţine de la debitorii solidari mai mult decât valoarea creanţei pretinse, dar şi interzice actualizarea tabelelor definitive ale creanţelor prin reducerea creanţei care i-a fost distribuită acestuia sau pe care acesta le-a cesionat în mod legal. Aşadar, deşi stingerea parţială a creanţei de către un debitor solidar conduce la reducerea creanţei reale a creditorului, norma contestată nu permite reducerea creanţei prevăzute în tabelul de creanţe până la achitarea integrală a acesteia.

15. De asemenea, autoarea menţionează că norma contestată afectează grav drepturile sale în comparaţie cu creditorii care au creanţe parţial satisfăcute, deoarece la adunarea creditorilor votarea se face după principiul "un leu creanţă validată este egală cu un vot" (articolul 57 alin.(12) din Legea insolvabilităţii). Prin urmare, un creditor va avea acelaşi număr de voturi pe tot parcursul procesului şi va acţiona cu capacitate deplină, chiar dacă creanţa acestuia va fi diminuată treptat odată cu stingerea parţială a creanţei. Aşadar, un creditor majoritar va influenţa procedura de insolvabilitate dispunând de acelaşi număr de voturi pe tot parcursul procesului de insolvabilitate, chiar dacă creanţa sa a fost stinsă parţial.

16. Autoarea sesizării redă un exemplu în care unui creditor, care deţine o creanţă în mărime de 100 000 lei faţă de mai mulţi debitori solidari şi care reprezintă 51% din masa credală a unei societăţi insolvabile, i se achită 90 000 lei de către oricare debitor solidar. Pe baza normei contestate, creanţa creditorului nu se reduce, ci se menţine înscrisă în Tabelul creanţelor cu aceeaşi sumă, deşi în realitate ea valorează doar 10 000 lei. Totuşi, potrivit normei contestate, creditorul votează la adunările creditorilor pe baza sumei iniţiale, i.e. cu suma de 100 000 lei, deoarece tabelul nu este actualizat.

17. Autoarea sesizării pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 8, 16, 23, 46, 54 şi 127 din Constituţie.

II. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

18. În opinia sa, Parlamentul a menţionat că norma contestată este instituită de legislator cu scopul protecţiei intereselor creditorului care are debitori solidari insolvabili. Astfel, norma criticată reprezintă o dezvoltare a legislaţiei civile (articolul 1637 alin.(2) din Codul civil) şi serveşte drept garanţie pentru creditorul ai cărui debitori solidari au fost afectaţi de incapacitatea de plată. De asemenea, Parlamentul a notat că, potrivit cazului prezentat, ca urmare a subrogării parţiale a doi creditori faţă de bancă în drepturile faţă de debitorul insolvabil, a fost modificat tabelul creanţelor debitorului de bază proporţional sumelor stinse. Astfel, nu se poate confirma argumentul autoarei sesizării potrivit căruia norma contestată reprezintă un impediment în înscrierea modificărilor în tabelul creanţelor debitorului şi fidejusorului în acest caz.

19. În concluzie, Parlamentul a menţionat că statul şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă de a adopta măsuri care să asigure respectarea efectivă a dreptului de proprietate al participanţilor la circuitul civil, iar alegaţiile autoarei se referă, de fapt, la o eventuală aplicare a normelor într-o cauză de insolvabilitate şi, prin urmare, nu ridică o problemă de constituţionalitate.

20. În opinia sa, Guvernul a menţionat că un creditor majoritar va continua să exercite aceeaşi pondere decizională, deşi creanţa sa a fost diminuată în fapt prin plăţi realizate de alţi debitori. Aceasta afectează echilibrul democratic intern al procedurii şi distorsionează funcţia colectivă a adunării creditorilor, contrar scopului stabilit de articolul 1 alin.(1) din Legea insolvabilităţii. Aplicarea rigidă a normei contestate poate crea o disonanţă între realitatea patrimonială a debitorului şi tabloul juridic al creanţelor, perpetuând în mod artificial creanţele care au fost deja parţial achitate. Prin urmare, într-un sistem de drept care se bazează pe o distribuţie echitabilă şi pe reflectarea fidelă a masei pasive, o astfel de abordare poate fi apreciată drept contrară articolului 127 din Constituţie. În acest sens, creditorii care beneficiază de plăţi parţiale din partea unuia dintre debitorii solidari, fără ajustarea corespunzătoare în tabelele altor debitori, continuă să exercite o influenţă procedurală şi să figureze cu valori nerealiste, în timp ce alţi creditori sunt reflectaţi conform creanţelor rămase. Această lipsă de ajustare poate crea o discriminare indirectă, incompatibilă cu articolul 16 din Constituţie.

21. De asemenea, în lipsa unei reglementări exprese privind modalitatea de actualizare a creanţelor în tabelele paralele ale debitorilor solidari, debitorii se pot confrunta cu dificultăţi în a contesta efectiv valoarea creanţei menţinute în multiplele proceduri, chiar dacă au efectuat plăţi sau dacă alte proceduri au contribuit deja la diminuarea datoriei. Prin urmare, menţinerea creanţei la valoarea sa integrală în fiecare dintre procedurile deschise împotriva debitorilor solidari, fără ajustare în funcţie de recuperările parţiale, poate conduce la o inegalitate între părţi.

22. În opinia sa, Uniunea Administratorilor Autorizaţi a menţionat că susţine poziţia autoarei sesizării şi a evidenţiat că norma contestată permite ca datele din tabelul definitiv al creanţelor să nu reflecte situaţia reală existentă la moment şi oferă titularului creanţei drepturi neproporţionale cu valoarea creanţei. De asemenea, se face referire la cazul în care un creditor ar putea vota pro sau contra planului procedurii de restructurare. Mai mult, Uniunea consideră că norma criticată îl plasează pe titularul creanţei într-o situaţie mai favorabilă faţă de creditorii de acelaşi rang, fapt care afectează echitatea procesului.

III. Aprecierea Curţii Constituţionale

A. Admisibilitatea

23. Prin decizia din 13 februarie 2025, Curtea a confirmat respectarea condiţiilor de admisibilitate a sesizării.

24. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

25. Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "nicio reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor, până ce creditorul nu este pe deplin satisfăcut, în mijloace băneşti sau în bunuri" din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii. Curtea a admis că norma contestată ar putea fi aplicată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Curtea a menţionat că textul criticat nu a mai constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

27. Astfel, pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond, Curtea trebuie să analizeze prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 29; HCC nr.4 din 30 ianuarie 2024, § 26).

28. Curtea a reţinut că autorul sesizării a menţionat incidenţa articolelor 8 (respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale), 16 (egalitatea), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) şi 127 (proprietatea) din Constituţie.

29. Referitor la incidenţa articolului 8 din Constituţie, Curtea a notat că acest articol comportă un caracter general şi nu poate constitui un reper individual şi separat (a se vedea HCC nr.36 din 23 noiembrie 2021, § 22). De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr.8 din 5 aprilie 2022, § 26; HCC nr.13 din 30 aprilie 2024, § 39).

30. Totodată, Curtea a reiterat că dispoziţiile constituţionale ale articolului 16 devin incidente numai atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat, precum şi în cazul în care tratamentul diferenţiat contestat se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.26 din 16 februarie 2021, § 22).

31. Constituţia garantează dreptul la proprietate privată (articolul 46 alin.(1)), ocroteşte proprietatea şi garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii (articolul 127 alin.(2)).

32. Articolele 46 şi 127 din Constituţie îşi găsesc corespondenţa în dispoziţiile articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de proprietate. Scopul principal al articolului 1 din Protocolul nr.1 este de a proteja o persoană împotriva ingerinţei nejustificate a statului în respectarea bunurilor sale. Titularul unui drept de creanţă faţă de un debitor al său deţine un "bun" în sensul articolului 1 Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană. În prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o societate comercială care are o creanţă faţă de un debitor insolvabil şi, respectiv, a fost inclusă în tabelul definitiv al creanţelor acestui debitor.

33. Curtea Europeană a menţionat, în repetate rânduri, că în cazul în care debitorul este o persoană privată sau o societate comercială, creanţa pecuniară, chiar şi susţinută de o hotărâre judecătorească, este mai puţin sigură, deoarece caracterul executoriu al acesteia depinde în mare măsură de solvabilitatea debitorului. Aşadar, atunci când debitorul este un actor privat, statul nu este, de regulă, direct răspunzător pentru datoriile actorilor privaţi, iar obligaţiile sale se limitează la acordarea asistenţei necesare creditorului. Totuşi, este una din responsabilităţile care le revin statelor pe baza articolului 1 din Protocolul nr.1 de a institui cel puţin un cadru legislativ minim care să includă un for corespunzător care să le permită celor care pretind că dreptul lor a fost încălcat să-şi apere în mod efectiv drepturile şi să le asigure respectarea lor. Dacă nu ar proceda astfel, statul nu şi-ar îndeplini în mod efectiv obligaţia de a proteja statul de drept şi de a preveni arbitrariul (a se vedea Kotov v. Rusia, [MC], 3 aprilie 2012, §§ 90, 117).

34. Curtea a observat că Legea insolvabilităţii reglementează îndeosebi relaţiile dintre creditori şi debitorii aflaţi în stare de insolvabilitate, conţinând norme care se referă la satisfacţia parţială sau totală a creditorilor, în funcţie de clasa şi rangul creanţei acestora. În acest sens, legislatorul a stabilit că, ori de câte ori creditorul este satisfăcut în procesul de insolvabilitate, situaţia lui urmează a fi modificată/ajustată/corectată. În acest sens, dispoziţiile legale prevăd că: (i) în cazul distribuţiilor intermediare, planul de distribuţie a masei debitoare va cuprinde în mod obligatoriu datele referitoare la fiecare creditor pentru care se face distribuţia, ajustările aduse tabelului definitiv de creanţe (a se vedea articolele 143 alin.(10) şi 151 alin.(3)); (ii) în cazul cesiunii creanţei, administratorul insolvabilităţii are obligaţia să documenteze subrogarea în drepturi şi să înscrie creditorul cesionar în tabelul creanţelor (articolul 44) cu creanţa pe care a preluat-o; (iii) lista creditorilor cu drept de vot poate fi modificată înainte de adunarea creditorilor (articolul 56 alin.(7)), excluzându-se creditorii care au fost pe deplin satisfăcuţi sau corectându-se numărul de voturi al celor cărora le-a fost redusă creanţa.

35. Curtea a notat că norma contestata are ca obiect de reglementare relaţia dintre un creditor şi doi sau mai mulţi debitori solidari aflaţi în stare de insolvabilitate. Cu privire la solidaritatea debitorilor, legislatorul a stabilit că creditorul căruia, pentru aceeaşi prestaţie, îi sunt datori debitori solidari poate cere oricăruia dintre ei achitarea întregii sume (a se vedea art.46 alin.(1) din Legea nr.149/2012 în redactarea de până la intrarea în vigoare a Legii nr.313/2024; articolul 796 din Codul civil). Spre deosebire de cele menţionate supra la § 34, teza a II-a din alineatul (10) al articolului 142 din Legea insolvabilităţii interzice actualizarea tabelului de creanţe al debitorului solidar, chiar dacă pe parcursul procesului de insolvabilitate creanţa iniţială se reduce datorită transmisiunii creanţelor şi/sau datorită stingerii parţiale a obligaţiilor. În acest sens, norma menţionată prevede că "nicio reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor [solidari], până când creditorul nu este pe deplin satisfăcut, în mijloace băneşti sau în bunuri." Curtea a observat că această dispoziţie creează o situaţie specială creditorilor care au creanţe faţă de debitori solidari insolvabili în raport cu creditorii care au creanţe ce izvorăsc din obligaţii simple (cu un singur creditor, un singur debitor şi o singură prestaţie), deoarece orice repartiţie intermediară făcută de administratorul insolvabilităţii acestor din urmă creditori, sau orice cesiune de creanţă făcută de ei către alte persoane impune modificarea listei creditorilor cu drept de vot care participă la adunarea creditorilor (a se vedea articolul 56 alin.(7) literele c) şi d)), precum şi ajustarea tabelului definitiv al creanţelor (a se vedea articolul 151 alin.(3) lit.c)).

36. Pentru a vedea dacă situaţia specială a creditorilor care au creanţe faţă de debitori solidari insolvabili nu stabilesc avantaje nejustificate în raport cu alte categorii de creditori ai persoanei insolvabile, Curtea va examina constituţionalitatea tezei a II din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii prin prisma prevederilor articolelor 16, 46, 127 şi 54 din Constituţie.

B. Fondul cauzei

37. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie, nu este un drept absolut, poate suporta limitări şi este susceptibil de ingerinţe ale statului în ceea ce priveşte exercitarea atributelor sale. Limitarea exerciţiului acestui drept poate fi impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general, iar uneori are ca scop protecţia drepturilor şi a libertăţilor altor persoane (a se vedea DCC nr.9 din 20 ianuarie 2022, § 25). Totuşi, aceste restrângeri trebuie să respecte cerinţele prevăzute de articolul 54 din Constituţie, şi anume să fie prevăzute de lege, să urmărească unul sau mai multe dintre scopurile legitime stabilite la acest articol, să fie necesare şi proporţionale cu situaţia care le-a determinat (HCC nr.20 din 26 decembrie 2024, § 119).

Cu privire la respectarea standardului calităţii legii (dacă ingerinţa este "prevăzută de lege")

38. Curtea Europeană a reiterat, în jurisprudenţa sa, că o condiţie esenţială pentru ca o ingerinţă să fie considerată compatibilă cu articolul 1 din Protocolul nr.1 este ca aceasta să fie legală, "că prima şi cea mai importantă cerinţă a articolului 1 din Protocolul nr.1 este ca orice ingerinţă a unei autorităţi publice în exercitarea paşnică a bunurilor să fie legală". Totuşi, principiul legalităţii presupune, de asemenea, ca dispoziţiile aplicabile de drept intern să fie suficient de accesibile, precise şi previzibile (Beyeler v. Italia [MC], 5 ianuarie 2000, §§ 108-109).

39. Curtea notează că expresia "prevăzută de lege" presupune, între altele, ca legea să întrunească standardul calităţii, i.e. ca aceasta să fie accesibilă şi previzibilă (a se vedea HCC nr.37 din 7 decembrie 2021, § 53; HCC nr.39 din 21 decembrie 2021, § 39).

40. Referitor la condiţia accesibilităţii, Curtea reţine că prevederile criticate corespund acestui criteriu, deoarece au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, prin urmare, se operează prezumţia cunoaşterii legii.

41. Cu referire la condiţia previzibilităţii, Curtea menţionează că teza a II-a articolului 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii stabileşte că nicio reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor solidari, până când creditorul nu este pe deplin satisfăcut, în mijloace băneşti sau în bunuri.

42. Aşadar, Curtea observă că textul normei contestate nu ridică vreo problemă din perspectiva standardului calităţii legii, fiind accesibil, clar şi previzibil. Curtea precizează că exigenţa legalităţii ingerinţei este îndeplinită.

Cu privire la existenţa unui scop legitim

43. Curtea reiterează că una dintre condiţiile obligatorii pe care trebuie să le respecte ingerinţele în articolul 46 este ca acestea să urmărească cel puţin un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

44. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că scopul general al Legii insolvabilităţii constă în satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit (HCC nr.16 din 9 iunie 2020, § 61; HCC nr.8 din 5 aprilie 2022, § 55). Acest scop general ţine de asigurarea stabilităţii şi a disciplinei financiare în economia de piaţă (a se vedea, mutatis mutandis, Lekić v. Slovenia [MC], 11 decembrie 2018, § 106). Asigurarea stabilităţii şi a disciplinei financiare în economia de piaţă contribuie la bunăstarea economică a ţării, care reprezintă un scop legitim, prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

45. Legislatorul naţional a recunoscut calitatea de creditor persoanelor fizice şi juridice care deţin un drept de creanţă asupra patrimoniului debitorului insolvabil şi care, fie că sunt asiguraţi cu garanţii reale (creditori garantaţi), fie că nu deţin astfel de garanţii (creditori chirografari), sunt grupaţi în clase şi ranguri. Creanţele recunoscute de administratorul insolvabilităţii/lichidator se includ în tabelul definitiv al creanţelor cu precizarea că sunt chirografare, garantate, sub condiţie, scadente sau nescadente, cu menţionarea creditorului, a sumei solicitate de acesta şi a sumei acceptate de administrator (articolele 2, 29 alin.(4), 140 alin.(4) şi 143 alineatele (3) şi (4) din Legea insolvabilităţii). Creditorii persoanei insolvabile, în funcţie de clasă şi rang, sunt supuşi unui tratament juridic egal, fără discriminări, pentru a suporta, în mod proporţional, eventualele prejudicii pe care le-ar putea provoca debitorul lor comun (a se vedea articolul 2, definiţiile pentru procedura colectivă, procedura falimentului şi articolele 41, 42, 50 din Lege).

46. În pofida reglementărilor privind tratamentul egal, legislatorul a stabilit imperativ că, spre deosebire de alţi creditori, creditorul, căruia pentru aceeaşi prestaţie îi sunt datori debitori solidari, va fi menţinut în tabelele de creanţe ale debitorilor insolvabili cu suma iniţială a creanţei până ce "nu este pe deplin satisfăcut" (articolul 142 alin.(10) din Lege), chiar dacă, între timp, s-au făcut repartiţii intermediare de către unul sau mai mulţi debitori solidari sau creditorul însuşi a cesionat parţial creanţa către o altă persoană.

47. Din analiza comparativă a situaţiei unui simplu creditor cu cea a creditorului care are debitori solidari, Curtea reţine că norma contestată creează o situaţie favorabilă pentru creditorii care au debitori solidari. Acest avantaj se manifestă nu doar prin faptul că ei ar putea participa la şedinţele adunării creditorilor şi să voteze pentru chestiunile de pe ordinea de zi cu numărul iniţial de voturi, chiar dacă creanţa a fost parţial stinsă/cesionată, dar şi prin faptul că ei au posibilitatea de a fi satisfăcuţi în proporţii ce depăşesc valoarea totală a prestaţiei din contul patrimoniului debitorilor solidari.

48. Curtea notează că respectarea principiului egalităţii presupune acordarea aceloraşi avantaje tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, cu excepţia cazului în care se demonstrează că tratamentul diferenţiat este justificat în mod obiectiv şi rezonabil. Această condiţie demonstrează că principiul egalităţii nu are în vedere interzicerea oricărui tratament diferenţiat, ci doar a tratamentelor diferenţiate nejustificate (a se vedea HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 60; HCC nr.30 din 23 septembrie 2021, § 65).

49. Curtea Europeană a subliniat că, pentru a exista o problemă din perspectiva articolului 14, trebuie să existe un tratament diferenţiat aplicat persoanelor aflate în situaţii comparabile. Un asemenea tratament diferenţiat este discriminatoriu dacă nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, în sensul articolului 14. Noţiunea de discriminare include, de asemenea, cazurile în care o persoană sau un grup este tratat, fără o justificare adecvată, mai puţin favorabil decât altul, chiar dacă tratamentul mai favorabil nu este cerut de Convenţie (a se vedea Emel Boyraz v. Turcia, 2 decembrie 2014, § 50; Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România [MC], 29 noiembrie 2016, § 164).

50. Aşadar, Curtea concluzionează că norma contestată avantajează creditorii unor obligaţii solidare în raport cu ceilalţi creditori prin menţinerea creanţei la valoarea înscrisă iniţial în tabelul de creanţe al fiecărui debitor insolvabil chiar dacă aceşti creditori au fost parţial satisfăcuţi de unul sau mai mulţi debitori solidari şi chiar dacă suma prestaţiilor achitate depăşeşte valoarea întregii creanţe. Mai mult, creditorul unei obligaţii solidare care şi-a cesionat parţial creanţa sau a fost satisfăcut parţial prin distribuţii intermediare continuă să participe la adunarea creditorilor a fiecărui debitor solidar cu numărul de voturi pe care l-a avut în cadrul validării creanţelor, chiar dacă creanţa lui s-a redus, pe când creanţele celorlalţi creditori de aceeaşi clasă sau de acelaşi rang faţă de debitorul insolvabil vor fi ajustate la noile realităţi, reducându-li-se proporţional şi numărul de voturi pe care le au în cadrul adunării creditorilor.

51. Curtea constată că norma criticată instituie un tratament diferenţiat între creditori şi este lipsită de un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Având în vedere această concluzie, Curtea nu va trece la următoarea etapă a testului.

52. Aşadar, în lipsa unui scop legitim, Curtea constată o intruziune în dreptul de proprietate al creditorului, care nu îndeplineşte condiţia impusă de articolele 16 şi 54 alin.(2) din Constituţie. Prin urmare, textul "nicio reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor, până ce creditorul nu este pe deplin satisfăcut, în mijloace băneşti sau în bunuri" din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii este neconstituţional.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 alin.(2) din Constituţie, 37 şi 38 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a textului "nicio reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor, până ce creditorul nu este pe deplin satisfăcut, în mijloace băneşti sau în bunuri" din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii, ridicate de dna Olga Caminscaia, în interesele "CORTEN-VIN COMPANIE" SRL, în dosarul nr.2i-36/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Se declară neconstituţional textul "nicio reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor, până ce creditorul nu este pe deplin satisfăcut, în mijloace băneşti sau în bunuri" din articolul 142 alin.(10) din Legea insolvabilităţii.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.