Acte judiciare
Hotărîre nr.11 din 28.02.2002 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 233-XIV din 23 decembrie 1998 "Cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic"
HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE
privind controlul constituţionalităţii unor prevederi
din Legea nr. 233-XIV din 23 decembrie 1998
"Cu privire la proiectul individual de privatizare
a întreprinderilor din sectorul electroenergetic"*
Nr.11 din 28.02.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36-38/5 din 14.03.2002
* * *
-------------------
* M.O., 1999, nr. 19-21, art. 76.
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Victor PUŞCAŞ - preşedinte
Mihai COTOROBAI - judecător
Mircea IUGA - judecător-raportor
Constantin LOZOVANU - judecător-raportor
Dumitru PULBERE - judecător
Elena SAFALERU - judecător
cu participarea grefierului Corina Popa, interpretului Lidia Popa,
deputatului în Parlament Vladimir Panfilov şi reprezentantului său,
avocatul Ghenadie Tatar, reprezentantului permanent al Parlamentului la
Curtea Constituţională Ion Creangă, în conformitate cu art. 135 alin.
(1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu
privire ca Curtea Constituţională, art. 4 alin. (1) lit. a) şi art. 16
alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă
plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii art. 1
alin. (3), art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 233-XIV
din 23 decembrie 1998 "Cu privire la proiectul individual de privatizare
a întreprinderilor din sectorul electroenergetic".
Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea
deputatului în Parlament Vladimir Panfilov, depusă la 2 octombrie 2001
în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea
Constituţională, art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
Prin decizia Curţii Constituţionale din 17 decembrie 2001 sesizarea
a fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.
În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea
Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului,
Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei,
Procuraturii Generale, Departamentului Privatizării şi Administrării
Proprietăţii de Stat, Ministerului Energeticii.
Avînd în vedere materialele dosarului, informaţia prezentată de
judecătorii-raportori, datele audiate în proces şi argumentele expuse de
părţi,
Curtea Constituţională
a c o n s t a t a t:
1. La 23 decembrie 1998 Parlamentul a adoptat Legea ordinară nr.
233-XIV "Cu privire la proiectul individual de privatizare a
întreprinderilor din sectorul electroenergetic" (în continuare - Legea
nr. 233-XIV).
Legea menţionată a fost adoptată întru executarea Legii nr.
1217-XIII din 25 iunie 1997 "Cu privire la Programul de privatizare
pentru anii 1997-1998" şi Legii nr. 63-XIV din 25 iunie 1998 "Cu privire
la Concepţia asupra privatizării întreprinderilor din sectorul
electroenergetic".
Legea nr. 233-XIV prevede în art. 1 alin. (3) că, în cazul apariţiei
divergenţelor între prevederile prezentei legi şi prevederile altor acte
legislative, se aplică prevederile prezentei legi; în art. 3 alin. (3)
că participanţi la concursul investiţional pentru privatizarea
întreprinderilor din sectorul electroenergetic pot fi numai
întreprinderile sau uniunile lor (holdinguri, consorţii, asociaţii, în
baza unui contract privind activitatea în comun etc.) atît din ţară, cît
şi din străinătate; în art. 4 alin. (3) că, în cazul privatizării
întreprinderilor de distribuţie a energiei electrice, pentru vînzare vor
fi propuse 100% din acţiunile acestor întreprinderi.
Autorul sesizării consideră că prevederile precitate ale Legii nr.
233-XIV intră în contradicţie cu normele constituţionale, şi anume cu
art. 16, care statuează că cetăţenii sînt egali în faţa legii, şi cu
art. 72, care prevede sferele de reglementare pentru fiecare tip de lege.
Argumentul principal de drept, prin care autorul sesizării motivează
cererea de exercitare a controlului de constituţionalitate asupra
prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 233-XIV, este că legea
respectivă, fiind o lege ordinară, încalcă principiul ierarhiei
constituţionale a actelor legislative, consfinţit în art. 72 din
Constituţie.
Argumentîndu-şi cererea pentru controlul constituţionalităţii
prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 233-XIV,
autorul sesizării apreciază că aceste norme contravin art. 2 şi art. 11
alin. (3) şi (4) din Legea cu privire la privatizare, care stabilesc
principiile generale ale privatizării, în particular, egalitatea
drepturilor cetăţenilor la primirea unei cote din bunurile statului
supuse privatizării.
2. Raportînd prevederile contestate din Legea nr. 233-XIV la normele
constituţionale, la legile nr. 627-XII din 4 iulie 1991 "Cu privire la
privatizare"** , nr. 1217 din 25 iunie 1997 "Cu privire la Programul de
privatizare pentru anii 1997-1998"***,nr. 63-XIV din 25 iunie 1998 "Cu
privire la Concepţia asupra privatizării întreprinderilor din sectorul
electroenergetic"**** (cu modificările şi completările ulterioare), la
alte legi şi acte normative, Curtea Constituţională reţine următoarele.
---------------
** M.O., 1999, nr. 135-136, art. 674.
*** M.O., 1997, nr. 59-60, art. 518.
**** M.O., 1998, nr. 77-78, art. 523.
Art. 72 alin. (1) din Constituţie stabileşte ierarhia actelor
legislative adoptate de Parlament şi le clasifică în legi
constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Art. 72 alin. (3) din Constituţie statuează sferele şi domeniile
reglementate prin lege organică, litera i) a căruia stipulează că
regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii se
reglementează prin lege organică.
Potrivit art. 72 alin. (4) din Constituţie, legile ordinare intervin
în orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia celor rezervate
legilor constituţionale şi legilor organice.
Principiile generale ale proprietăţii sînt determinate prin Legea
organică nr. 459-XIII din 22 ianuarie 1991 "Cu privire la
proprietate"*****, iar principiile generale ale privatizării sînt
definite prin legile organice nr. 627-XII din 4 iulie 1991 "Cu privire
la privatizare" şi nr. 1217-XIII din 25 iunie 1997 "Cu privire la
programul de privatizare pentru anii 1997-1998".
------------------
***** Monitor, 1991, nr. 3-4-5-6, art. 22.
Legea nr. 233-XIV, care face obiectul sesizării, este o lege
ordinară (vezi preambulul) şi este elaborată în baza legilor nr.627-XII,
nr. 1217-XIII, nr. 63-XIV, altor acte legislative, precum şi a Acordului
Cartei Energiei* (art. 1 alin. (1).
-----------------
* Ttatate internaţionale, vol. 11, pag. 120.
Aşadar, dispunînd în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 233-XIV că, în
cazul apariţiei divergenţelor între prevederile prezentei legi şi
prevederile altor acte legislative, se aplică prevederile prezentei
legi, Parlamentul a încălcat dispoziţiile art. 72 din Constituţie şi ale
legilor organice nr. 627-XII şi nr. 1217-XIII.
În context, Curtea relevă că prin Hotărîrea nr. 42 din 27 iulie
1999** şi-a expus poziţia în problema subordonării legilor şi a stipulat
că legile ordinare, reglementările cărora izvorăsc din legile ierarhic
superioare, trebuie să corespundă cu acestea, după cum prevede
principiul ierarhiei constituţionale a actelor legislative, stabilit de
art. 72 din Constituţie.
--------------------
** M.O., 1999, nr. 87-89, art. 54.
Pentru considerentele expuse, Curtea Constituţională apreciază drept
neconstituţionale prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 233-XIV.
3. Regimul general al privatizării proprietăţii de stat este
reglementat prin Legea nr. 627-XII din 4 iulie 1991 "Cu privire la
privatizare".
Legea precitată, în art. 8, stipulează modul şi condiţiile de
privatizare a obiectului patrimoniului de stat pe teritoriul Republicii
Moldova. După cum dispune această lege, privatizarea acestuia se
efectuează în conformitate cu legea cu privire la programul de
privatizare pentru perioada respectivă, care, e necesar de remarcat,
este o lege specială.
Legea nr. 1217-XIII din 25 iunie 1997 "Cu privire la programul de
privatizare pentru anii 1997-1998" (cu modificările şi completările
ulterioare) este alcătuită din zece capitole, dintre care capitolele
I-III şi VI-X conţin norme generale de drept, iar capitolele IV-V conţin
norme speciale de drept privind privatizarea obiectelor proprietăţii de
stat.
Capitolul IV din legea menţionată, prin norme speciale de drept,
reglementează particularităţile privatizării proprietăţii statului în
unele ramuri, în particular, în infrastructură, specificînd, de exemplu,
că privatizarea patrimoniului întreprinderilor din complexul energetic
se efectuează în bază de proiecte individuale, aprobate de Parlament, la
propunerea Guvernului.
În baza legilor nr. 627-XII şi nr. 1217-XIII, la 23 decembrie 1998,
Parlamentul, în conformitate cu principiul ierarhiei constituţionale a
actelor legislative, statuat de art. 72 din Constituţie, a adoptat Legea
specială nr. 233-XIV "Cu privire la proiectul individual de privatizare
a întreprinderilor din sectorul electroenergetic".
Conform teoriei generale a dreptului, legea specială posedă o
reglementare diferită, particulară faţă de reglementarea legii generale,
şi în caz de concurs cu legea generală, se aplică principiul "lex
specialis derogat generali".
Legea nr. 627-XII din 4 iulie 1991 "Cu privire la privatizare" (cu
modificările şi completările ulterioare), în art. 8, prevede că la
adoptarea hotărîrii de privatizare a obiectului trebuie să se ţină cont
de specificul zonal şi ramural al privatizării, iar Legea nr. 1217-XIII
din 25 iunie 1997 "Cu privire la programul de privatizare pentru anii
1997-1998", în art. 18, prevede că faţă de participanţii la concurs pot
fi stabilite anumite cerinţe în funcţie de specificul activităţii
întreprinderilor supuse privatizării.
Curtea relevă că, întrucît legile precitate nu stipulează că la
privatizarea unor întreprinderi nu pot fi stabilite anumite cerinţe în
funcţie de specificul activităţii acestora, argumentele autorului
sesizării sînt nefondate.
În vederea executării Legii cu privire la programul de privatizare
pentru anii 1997-1998, Concepţia asupra privatizării întreprinderilor
din sectorul electroenergetic, aprobată prin Legea nr. 63-XIV, în
capitolul II, indică imperativ că privatizarea întreprinderilor din
sectorul electroenergetic va fi efectuată pe bază de concurs
investiţional internaţional public, într-o singură rundă, şi că
investitorilor strategici, în funcţie de starea financiară şi tehnică a
întreprinderii, li se vor oferi diverse proporţii de participare în
capitalul social, stipulate în proiectele individuale de privatizare.
Acestor prevederi precedă dispoziţiile Legii nr. 1217-XIII, care
stipulează în art. 3 pct. c) că unul din principalele obiective ale
Programului de privatizate este atragerea şi încurajarea participării
investitorilor strategici la privatizarea şi restructurarea unor astfel
de întreprinderi şi, în art. 45, că privatizarea întreprinderilor din
domeniile de infrastructură care au o importanţă naţională (complexul
electroenergetic şi de combustibil, transporturile şi
telecomunicaţiile...) se efectuează în bază de proiecte individuale,
aprobate de Parlament, la propunerea Guvernului.
Aşadar, stabilind în art. 3 alin. (3) din Legea nr. 233-XIV că la
concursul investiţional pentru privatizarea întreprinderilor din
sectorul electroenergetic participă numai întreprinderile sau uniunile
lor atît din ţară, cît şi din străinătate, iar în art. 4 alin. (3) că,
în cazul privatizării întreprinderilor de distribuţie a energiei
electrice, pentru vînzare vor fi propuse 100% din acţiunile acestor
întreprinderi, Parlamentul nu a încălcat dispoziţiile constituţionale.
Afirmaţiile autorului sesizării că prin restricţiile cuprinse în
prevederile contestate se încalcă dispoziţiile art. 127 din Constituţie
şi art. 11 alin. 4 din Legea nr. 627-XII sînt nefondate, deoarece Legea
nr. 233-XIV nu stipulează interdicţii pentru colectivul întreprinderii
supuse privatizării de a înfiinţa o altă întreprindere, care să
participe la concursul investiţional pentru privatizarea unor
întreprinderi concrete din sectorul electroenergetic. În plus, Legea
organică nr. 1217-XIII, ca urmare a modificărilor şi completărilor
operate ulterior, nu mai conţine prevederea expresă despre procurarea de
către angajaţii întreprinderilor supuse privatizării a 20 la sută din
acţiunile acestora la preţ nominal. Se va lua în seamă şi faptul că
termenul de valabilitate al bonurilor patrimoniale a expirat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 140 din Constituţie,
art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 6 alin.
(2), art. 61 alin. (1) şi (2), art. 62 lit. a) şi art. 68 din Codul
jurisdicţiei constituţionale,
Curtea Constituţională
H O T Ă R Ă Ş T E:
1. Recunoaşte constituţionale prevederile art. 3 alin. (3) şi art. 4
alin. (3) din Legea nr. 233-XIV din 23 decembrie 1998 "Cu privire la
programul individual de privatizare a întreprinderilor din sistemul
electroenergetic".
2. Declară neconstituţionale prevederile art. 1 alin. (3) din Legea
nr. 233-XIV din 23 decembrie 1998 "Cu privire la proiectul individual de
privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic".
3. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei
căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în
"Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
Preşedintele
Curţii Constituţionale Victor PUŞCAŞ
Chişinău, 28 februarie 2002.
Nr. 11.