BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.60 din 21.06.2001 privind rezultatele controlului asupra unor aspecte ale activităţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare în perioada anilor 1999-2000 şi executării devizului de cheltuieli în anul 2000

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.06.2001
CURTEA DE CONTURI Hotărîre privind rezultatele controlului asupra unor aspecte ale activităţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare în perioada anilor 1999-2000 şi executării devizului de cheltuieli în anul 2000 Nr.60 din 21.06.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.136-138/63 din 15.11.2001 * * * Curtea de Conturi, în prezenţa viceministrului agriculturii şi industriei alimentare dl T. Iasinschi, şefului Direcţiei generale finanţe, evidenţă şi control dl V. Paladi, viceministrului finanţelor dna E. Lupan, şefilor de direcţie la Ministerul Finanţelor dnele V. Şlopac şi L. Dimitrişin, a examinat rezultatele controlului asupra unor aspecte ale activităţii Ministerului Agriculturii şi Industriei prelucrătoare în perioada anilor 1999-2000 şi executării devizului de cheltuieli în anul 2000 şi a c o n s t a t a t: Pentru anul 2000, devizul de cheltuieli pe aparatul central al Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare a fost aprobat în sumă de 2984,1 mii lei, iar credite au fost deschise în mărime de 2823,5 mii lei, cu 160,6 mii lei mai puţin decît devizul aprobat. Cheltuielile reale au constituit 2255,7 mii lei (cu 567,8 mii lei mai puţin). Pe perioada de gestiune din mijloacele alocate au fost achitate parţial şi datoriile creditoare din anii precedenţi. În anul 2000, veniturile mijloacelor speciale ale Serviciului veterinar de stat au depăşit cheltuielile cu 7,7 mii lei, acestea nefiind transferate în buget. Fosta conducere a ministerului (dnii Gh. Lungu, V. Bulgari, I. Russu) n-au luat măsuri concrete pentru lichidarea completă a neajunsurilor şi încălcărilor constatate în Hotărîrile Curţii de Conturi: nr. 50 din 28.10.97, nr. 1 din 11.01.2000 şi nr. 52 din 11.08.2000. Nerespectînd pct. 37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 764 din 25.11.92 (cu modificările ulterioare), nu se efectuează inventarierea trimestrială a mijloacelor băneşti în casă. În contradicţie cu art. 5 şi 8 din Legea contabilităţii nr. 426-XIII din 04.04.95, pct. 3 şi 6 din Instrucţiunea cu privire la eliberarea delegaţiilor pentru ridicarea valorilor în mărfuri şi materiale, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17.03.98, la minister nu se ţine registrul de evidenţă contabilă a formularelor de strictă evidenţă, de înregistrare a delegaţiilor, în unele cazuri nu sînt luate la evidenţa contabilă bunurile materiale. Astfel, nu şi-au găsit reflectare în evidenţa contabilă mijloacele fixe procurate de către minister în suma de 57,0 mii lei, nu sînt deschise fişele de inventar şi nu se ţine registrul de inventar al mijloacelor fixe, conform prevederilor Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 85 din 09.10.96. În contradicţie cu art. 40 din Legea contabilităţii, n-a fost efectuată inventarierea anuală pe anii 1999-2000. De către şeful Direcţiei generale medicină veterinară cu inspectoratul veterinar de stat (dl V. Bahău) şi şeful-adjunct (dl N. Grati) s-au admis cazuri de încheiere neîntemeiată a unor contracte individuale de muncă cu diferite persoane fizice, pentru îndeplinirea lucrărilor de secretariat (tipărire). Astfel, în anul 2000 au fost plătiţi 2,6 mii lei, neargumentat atribuiţi la art. 113/45 al clasificaţiei bugetare, încălcîndu-se condiţiile de salarizare prevăzute în Hotărîrea Guvernului nr. 139 din 09.02.98. Din suma de 2,6 mii lei n-au fost calculate şi transferate cotele asigurărilor sociale de stat în sumă de 0,8 mii lei. Astfel au fost încălcate prevederile Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2000. În baza Dispoziţiei Guvernului Republicii Moldova nr. 16-d din 30.01.98 şi garanţiei MAIP (dl Gh. Lungu), Direcţia Generală pentru Rezervele Materiale a eliberat 1968,6 tone motorină în sumă de 2696,9 mii lei din rezervele materiale de stat, cu titlu de împrumut pe termen scurt, fără a cere de la agentul economic (beneficiar) să depună o plată de garanţie, încălcîndu-se în aşa mod art. 9 (2) din Legea privind rezervele materiale de stat şi de mobilizare nr. 589-XIII din 22.09.95. Pînă în prezent n-a fost executată hotărîrea Judecătoriei Economice a Republicii Moldova din 26.04.99 în ce priveşte restituirea a 1964,8 tone de motorină, precum şi penalităţii şi taxei de stat în sumă de 1094,8 mii lei. N-a fost executat art. 44/1 din Legea bugetului pe anul 2000 în redacţia Legii nr. 1059-XIV din 16.06.2000, care reglementează stingerea datoriilor istorice faţă de buget ale Institutului de Cercetări Ştiinţifice pentru Porumb şi Sorg (în continuare I.C.Ş.P.S.) şi fabricilor de calibrare a seminţelor de porumb din Răuţel şi Drochia în sumă de 14 mil. lei în contul eliberării deţinătorilor de terenuri a seminţelor de porumb pentru reînsămînţarea terenurilor afectate de secetă. În baza dărilor de seamă prezentate IFPS de către MAIP, au fost stinse datoriile Institutului de Cercetări Ştiinţifice pentru Porumb şi Sorg şi fabricii de calibrare a seminţelor de porumb din Răuţel în sumă de 3762,2 mii lei. Încălcînd pct. 6 din Acordul-memorandum cu privire la ajutorul umanitar acordat prin Programul de furnizare a seminţelor de grîu de toamnă celor mai afectaţi de secetă fermieri privaţi, încheiat între Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de MAIP, şi Guvernul Elveţiei, ministerul nu şi-a onorat obligaţiunile privind respectarea acestui Program. Partea elveţiană, fixînd un buget de 2,5 mil. lei pentru procurarea cantităţii respective de seminţe de grîu de toamnă, prevedea că monitorizarea şi controlul proiectului (pct. 6) să fie efectuate în comun cu MAIP. Prin Directiva nr. 64 din 04.09.2000 a MAIP, a fost instituită o comisie de lucru (preşedinte dl I. Bulgac) privind organizarea distribuirii ajutorului umanitar. Conform Regulamentului din 05.09.2000, modul repartizării seminţelor din ajutorul umanitar acordat şi controlul asupra executării a fost pus în sarcina serviciilor de ramură ale ministerului. Însă la minister nu există nici un document care ar confirma utilizarea acestui ajutor umanitar la destinaţie. Cu consimţămîntul ministerului, a fost creată Întreprinderea mixtă moldo-germană "Semger" S.R.L. pentru prelucrarea seminţelor de sfeclă de zahăr şi altor culturi de cîmp. Fondatorii acestei întreprinderi sînt Institutul de cercetări pentru culturi de cîmp din municipiul Bălţi "Selecţia" (în continuare ICCC "Selecţia", cu cota-parte de 25 la sută, Asociaţia "Zahăr" - 25 la sută şi firma germană "KVS" - 50 la sută, fondul statutar fiind de 100,0 mii lei. Potrivit procesului-verbal nr. 2/01 din 12.03.96 (pct. 4.4, reprezentant al ministerului dl I. Bulgac), a fost luată decizia de a procura utilaj tehnologic în sumă de 7315,0 mii DEM de la firma "KVS". În conformitate cu Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 977-XIII din 24.07.96, la 18.09.96 a fost aprobată emiterea garanţiei de stat nr. 03/4-1/7-135 a Ministerului Finanţelor, în persoana ministrului dl V. Chiţan, în favoarea băncii "AKA" AG din Germania, avînd ca bază Acordul individual de credit nr. 5/0477/6556 din 24.07.96, încheiat între BCA "Moldindconbanc" şi banca "AKA" AG (Germania) în sumă de 6217,8 mii DEM, destinat creditării Întreprinderii mixte "Semger" S.R.L. Între Ministerul Finanţelor (dl V. Chiţan) BCA "Moldindconbanc" şi Î.M. "Semger" S.R.L. (dl I. Serbin), la 27.05.97 a fost încheiat Acordul de asigurare a garanţiei de stat la creditul extern. Ministerul Finanţelor, în calitate de garant, la 01.05.2001 a achitat creditorului "AKA" AG Germania suma de 3106,4 mii DEM, din care 647,2 DEM - dobînda bancară, iar Î.M. "Semger" S.R.L. (la 01.05.2001) a restituit în buget doar 288,4 mii DEM. Conform pct. 2.2. art. 2 din Acord, beneficiarul (Î.M. "Semger" S.R.L.) era obligat să plătească garantului (Ministerului Finanţelor), în termen de pînă la 01.05.97 - 310,9 mii DEM - plata pentru garanţia acordată în mărime de 5 la sută din suma garantată (6217,8 mii DEM). Pînă în luna mai 2001 beneficiarul nu şi-a onorat obligaţiunea, în continuare fiind încălcat pct. 2.6 din prezentul Acord, în care era indicat că, în cazul lipsei mijloacelor financiare în termen ce depăşeşte 30 de zile, beneficiarul se obligă să pună la dispoziţia garantului orice active suficiente (în cazul respectiv utilajul de import), ceea ce nu s-a făcut, iar de către Ministerul Finanţelor nu s-a întreprins nici o măsură. Datoria Î.M. "Semger" faţă de garant în prezent constituie 3420,7 mii DEM, iar faţă de ICCC "Selecţia" pentru arendă la 01.01.2001 - 834,4 mii lei. În aşa mod, din momentul fondării Î.M. "Semger" S.R.L. şi pînă în prezent au fost scoase din circulaţie mijloace băneşti ale bugetului de stat în sumă de 3106,4 mii DEM şi folosit patrimoniul statului în favoarea unei structuri nestatale. Prin controlul precedent al Curţii de Conturi a fost depistată folosirea, cu permisiunea Ministerului Finanţelor, a veniturilor obţinute de la prestarea serviciilor veterinare contrar destinaţiei. Pe acest caz de către Procuratura Generală a fost intentat un dosar penal, însă pe perioada controlului (anul 2000) s-a stabilit că conducerea ministerului (dnii I. Russu, V.Paladi) a ignorat prescripţiile Curţii de Conturi şi în contradicţie cu pct. 3 din Hotărîrea Sovietului Miniştrilor al RSS Moldoveneşti nr. 120 din 29.03.82, iarăşi cu permisiunea Ministerului Finanţelor (dna Z. Grecianîi), suma de 488,7 mii lei din veniturile obţinute de la prestarea serviciilor veterinare a fost folosită contrar destinaţiei. Neîndeplinind clauzele contractului nr. 4/3-716 din 07.05.98, încheiat între MAA (dl Gh. Lungu) şi ASÎIP "Multiproduct" (dl N. Arnăuţan), care prevedea furnizaea de către ultima a 1600 mii m3 de stîlpi de spalier în sumă de 1150,9 mii lei din contul mijloacelor fondului viticulturii, la 30.06.98 ministerul a încheiat un alt contract cu implicarea şi S.A. "Alimentarmaş", care trebuia să livreze ASÎIP materiale necesare pentru fabricarea stîlpilor. În baza unor acte de verificare neveridice, în perioada noiembrie-decembrie 1998, S.A. "Alimentarmaş" stinge datoria sa faţă de buget şi peste un an (noiembrie 1999) livrează ASÎIP "Multiproduct" în loc de materiale pentru fabricarea stîlpilor utilaj pentru producerea uleiului de floarea-soarelui. Astfel, încălcînd Regulamentul formării şi utilizării mijloacelor din Fondul pentru dezvoltarea viticulturii, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1613-XIII din 17.03.98 conducerea ministerului a admis folosirea contrar destinaţiei a mijloacelor fondului viticulturii în sumă de 1150,0 mii lei. Încălcările şi lacunele depistate în activitatea fostului Minister al Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare (actualmente Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare) sînt o consecinţă a nerespectării de către persoanele responsabile (V. Bulgari, I. Russu, V. Paladi şi T. Popa) a actelor normative în vigoare, încheierii neeficiente a contractelor, ce au dus la folosirea neeficientă a patrimoniului de stat şi contrar destinaţiei a mijloacelor speciale. Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi lacunele depistate în activitatea Ministerului Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare şi în baza prevederilor art. 25, 26 din Legea privind Curtea de Conturi nr. 312-XIII din 08.12.94 h o t ă r ă ş t e : 1. Se cere de la conducerea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (dl D. Todoroglo): - întreprinderea măsurilor faţă de persoanele cu funcţii de răspundere care au comis încălcări ale legislaţiei în vigoare; - elaborarea şi asigurarea îndeplinirii unui program de măsuri privind lichidarea neajunsurilor şi încălcărilor depistate; - luarea măsurilor necesare privind organizarea evidenţei contabile în cadrul aparatului central al ministerului în strictă corespundere cu prevederile Legii contabilităţii; - examinarea modului şi corectitudinii executării acordurilor încheiate privind utlizarea ajutoarelor umanitare; - asigurarea îndeplinirii incontestabile a cerinţelor hotărîrilor Curţii de Conturi. 2. Se ia act că mijloacele fixe, procurate din contul mijloacelor ministerului, au fost luate la evidenţă în timpul controlului. 3. Se propune Guvernului Republicii Moldova examinarea oportunităţii şi eficacităţii participării ICCC "Selecţia", cu cota-parte a statului, în activitatea Î.M. "Semger" S.R.L. 4. Se atenţionează Guvernul Republicii Moldova, pentru o posibilă luare de atitudine, la folosirea repetată contrar destinaţiei a veniturilor obţinute de la prestarea serviciilor veterinare. 5. Se cere de la Ministerul Finanţelor întreprinderea de măsuri concrete privind încasarea de la Î.M. "Semger" S.R.L. a sumei de 3106,8 mii DEM, achitate în contul creditului extern. 6. Se cere de la conducerea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare să întreprindă măsurile concrete în vederea urgentării executării hotărîrii Judecătoriei Economice a Republicii Moldova nr. A-6/84 din 26.04.99 vizînd restituirea a 1964,8 tone de motorină, precum şi a penalităţii şi taxei de stat în sumă de 1094,8 mii lei. 7. Se cere de la Ministerul Justiţiei să exercite controlul în vederea executării hotărîrii Judecătoriei Economice a Republicii Moldova nr. A-6/84 din 26.04.99. 8. Se obligă camera de conturi teritorială Bălţi (dna R. Tcaci) să efectueze un control asupra activităţii economico-financiare a Institutului de cercetări pentru culturi de cîmp "Selecţia", inclusiv asupra administrării proprietăţii de stat. 9. Se cere de la Institutul de cercetări pentru culturi de cîmp "Selecţia" luarea de măsuri în vederea încasării sumei de 834,4 mii lei de la Î.M. "Semger" S.R.L. pentru arenda încăperilor. 10. Materialele prezentului control privind folosirea sumei de 1150,9 mii lei, în baza unor acte de verificare neveridice, se remit Procuraturii Generale a Republicii Moldova, pentru verificare în conformitate cu art. 93 din CPP. 11. Despre executarea pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 ale prezentei hotărîri Curtea de Conturi va fi informată în termen de o lună. 12. Prezenta hotărîre este obligatorie pentru executare. PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI Chişinău, 21 iunie 2001. Nr. 60.