privind modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte legislative — Articolele 929–1235¹
Lege nr. 133 din 15.11.2018
Articolul 929. Dreptul de proprietate asupra bunului şi opozabilitatea leasingului
(1) Locatorul dobîndeşte de la vînzător dreptul de proprietate asupra bunului în condiţiile contractului de vînzare-cumpărare încheiat între ei.
(2) Locatorul are dreptul să înstrăineze bunul în folosul terţilor fără consimţămîntul locatarului.
(3) Leasingul devine opozabil terţilor:
a) prin notare în registrul bunurilor imobile, în cazul bunurilor imobile;
b) prin notare în registrul de publicitate prevăzut de lege, în cazul bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare în registrul respectiv;
c) prin înregistrare în registrul garanţiilor reale mobiliare, în cazul altor bunuri mobile decît cele prevăzute la lit.b).
(4) Chiar dacă formalitatea corespunzătoare prevăzută la alin.(3) nu a fost îndeplinită, leasingul este opozabil terţului care l-a cunoscut pe altă cale.
(5) În cazul în care leasingul este opozabil terţului dobînditor al bunului, se aplică dispoziţiile art.900.
Articolul 930. Limitele răspunderii locatorului în contractul de leasing
(1) Locatorul nu răspunde pentru neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar, cu excepţia cazului în care:
a) vînzătorul a fost ales de către locator;
b) neexecutarea obligaţiei de către vînzător este justificată de neexecutarea de către locator a obligaţiilor sale, inclusiv de plată, rezultate din contractul de vînzare-cumpărare.
(2) Cu excepţia cazului în care locatorul poartă răspundere conform dispoziţiilor alin.(1), locatarul nu poate invoca neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului.
(3) Cu excepţia cazului în care locatorul poartă răspundere conform dispoziţiilor alin.(1), locatarul consumator poate invoca, în cazul în care bunul nu i-a fost furnizat sau i s-a furnizat numai în parte ori bunul nu este conform cu prevederile contractului de vînzare-cumpărare, neexecutarea de către vînzător a obligaţiilor faţă de locatar, pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului, doar dacă nu a reuşit să obţină satisfacerea de către vînzător a pretenţiilor la care are dreptul în temeiul contractului de vînzare-cumpărare. Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului alineat în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.
(4) Pînă la exercitarea opţiunii de dobîndire în proprietate a bunului de către locatar, locatorul poartă obligaţia de garanţie a locatarului contra viciilor juridice ale bunului conform dispoziţiilor legale privind locaţiunea, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(1).
(5) Locatorul nu poartă nicio răspundere faţă de locatar sau terţi pentru prejudiciul cauzat de către bun ori care rezultă din folosinţa bunului pînă în momentul în care locatorul intră în posesia nemijlocită a bunului.
Articolul 9301. Suportarea riscului şi a costurilor
(1) Riscul pieirii (inclusiv pierderii sau sustragerii) sau deteriorării bunului, indiferent că a avut loc prin fapta unui terţ sau în alte circumstanţe, trece la locatar în momentul în care acesta preia sau trebuia să preia posesia bunului.
(2) După trecerea riscului la locatar, acesta nu poate invoca privarea de folosinţa bunului sau tulburarea ei, inclusiv din cauza pierderii, sustragerii, pieirii sau deteriorării acestuia, pentru a suspenda executarea obligaţiilor sale faţă de locator, a le reduce sau a recurge la rezoluţiunea leasingului. Dispoziţiile art.930 alin.(3) rămîn aplicabile.
(3) Stingerea obligaţiei locatorului de a asigura posesia şi folosinţa bunului ca urmare a imposibilităţii de executare nu atrage stingerea obligaţiei corelative a locatarului de a plăti ratele de leasing, cu excepţia cazului în care imposibilitatea este cauzată de un viciu juridic al bunului care a fost ales de către locator.
(4) Locatarul este obligat să suporte cheltuielile de întreţinere şi de reparaţie capitală şi curentă a bunului.
Articolul 9302. Asigurarea bunului
(1) Contractul de leasing poate prevedea obligaţia de a contracta asigurarea bunului contra riscurilor asigurate stipulate. Dacă partea obligată să contracteze asigurarea bunului nu a executat această obligaţie, cealaltă parte poate executa obligaţia şi cere de la partea obligată rambursarea primei de asigurare şi a altor cheltuieli aferente asigurării.
(2) Indiferent dacă asigurarea bunului contra riscurilor este contractată de locator sau de locatar, contractantul trebuie să indice locatorul sau creditorul locatorului ca asigurat prioritar al despăgubirii de asigurare şi locatarul ca asigurat subsidiar.
(3) Contractantul asigurării va transmite celeilalte părţi a contractului de leasing un exemplar al contractului de asigurare. Fiecare parte este ţinută să respecte condiţiile contractului de asigurare în măsura în care respectarea acestor condiţii se află în controlul său rezonabil.
(4) Locatorul are dreptul de a încasa despăgubirea de asigurare în limita valorii totale neachitate şi este obligat să îndrepte încasările în contul stingerii valorii totale neachitate. În acest caz, valoarea totală se micşorează cu dobînda de leasing aferentă sumei încasate, pentru perioada dintre data încasării şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Contractul de leasing poate să prevadă că, adiţional la valoarea totală, locatorul are dreptul la un comision de plată anticipată.
(5) Partea rămasă din despăgubirea de asigurare după aplicarea dispoziţiilor alin.(4) se plăteşte locatarului.
(6) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(4) şi (5), dacă cazul asigurat constituie o deteriorare a bunului, locatarul poate cere de la locator transmiterea despăgubirii de asigurare efectiv primite de la asigurător în măsura în care locatarul a reparat anterior bunul pe propria cheltuială.
(7) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile alin.(2)–(5) în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.
(8) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere drepturilor prioritare ale creditorului care deţine gaj ori ipotecă asupra bunului sau ale altor creditori cărora legea le recunoaşte un drept prioritar asupra despăgubirii de asigurare.
Articolul 9303. Actele de dispoziţie privitoare la drepturile rezultate din contractul de leasing
(1) Locatorul poate cesiona sau dispune în alt mod de drepturile sale asupra bunului sau de drepturile care rezultă din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea în alt mod nu-l eliberează pe locator de obligaţiile ce rezultă din contract şi nici nu schimbă natura sau regimul juridic al contractului.
(2) Locatarul poate transmite bunul în folosinţă terţilor sau poate cesiona ori greva alte drepturi ce rezultă din contractul de leasing numai cu consimţămîntul locatorului şi cu respectarea drepturilor terţilor.
Articolul 9304. Exercitarea opţiunii de dobîndire a proprietăţii
(1) Locatarul poate exercita opţiunea de dobîndire a proprietăţii asupra bunului prin notificare faţă de locator, oricînd în interiorul termenului de leasing.
(2) De asemenea, locatarul poate exercita opţiunea de dobîndire a proprietăţii prin notificare faţă de locator într-o perioadă de 30 de zile sau într-o altă perioadă mai mare prevăzută de contractul de leasing, sub sancţiunea decăderii. Perioada respectivă începe să curgă de la data expirării termenului de leasing sau, după caz, de la data rezoluţiunii leasingului de către locator.
(3) În cazul exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii, locatarul este ţinut să plătească partea neachitată din valoarea totală.
(4) Dacă opţiunea se exercită înainte de expirarea termenului de leasing, din valoarea totală se deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a sumelor prevăzute la alin.(3) şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Contractul de leasing poate să prevadă plata de către locatar şi a unui comision de plată anticipată.
(5) Notificarea de exercitare a opţiunii de dobîndire a proprietăţii produce efecte, iar locatorul este obligat să consimtă la transferul proprietăţii în folosul locatarului, doar dacă locatarul a plătit integral sumele datorate în legătură cu exercitarea opţiunii locatorului în termen de 7 zile de la data exercitării opţiunii de dobîndire a proprietăţii, sub sancţiunea decăderii.
(6) Locatorul garantează locatarul contra viciilor juridice ale bunului conform dispoziţiilor legale privind vînzarea-cumpărarea. Termenul de răspundere pentru viciile juridice curge din data transferului proprietăţii în folosul locatarului. Locatorul nu garantează locatarul contra viciilor materiale ale bunului.
(7) Dacă a gajat ori a ipotecat sau a constituit alte drepturi ale terţilor asupra bunului, locatorul este obligat să asigure dobîndirea în proprietate de către locatar a bunului liber de drepturile terţilor, chiar şi în cazul în care locatarul a consimţit anterior la constituirea drepturilor terţilor.
(8) Înregistrarea provizorie a dreptului de proprietate al cumpărătorului se justifică, iar cumpărătorul devine proprietar necondiţionat, prin actul de predare-primire încheiat după darea în exploatare şi, în cazul rezervei proprietăţii, prin confirmarea emisă de către vînzător în formă scrisă despre achitarea integrală a preţului. În acest caz, dreptul de proprietate al vînzătorului se radiază din registrul bunurilor imobile.
(9) În cazul bunurilor imobile sau al bunurilor mobile asupra cărora dreptul de proprietate se dobîndeşte, conform legii, prin înregistrare într-un registru de publicitate, locatarul dobîndeşte dreptul de proprietate la data înregistrării în registrul corespunzător, în temeiul contractului de leasing şi al actului eliberat de către locator care confirmă executarea integrală a obligaţiilor de către locatar. În cazul în care dreptul de proprietate al locatarului a fost înregistrat provizoriu conform art.28324 alin.(2) lit.b), înregistrarea provizorie se justifică prin actul eliberat de către locator care confirmă executarea integrală a obligaţiilor de către locatar.
(10) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.
Articolul 9305. Obligaţiile în caz de restituire a bunului
(1) Obligaţia locatarului de restituire a bunului către locator la expirarea termenului de leasing sau la rezoluţiunea leasingului trebuie executată chiar dacă termenul pentru exercitarea opţiunii locatarului încă nu a expirat.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), locatorul este obligat să primească bunul.
Articolul 9306. Accelerarea scadenţei ratelor de leasing rămase şi rezoluţiunea leasingului
(1) Locatorul are dreptul, la alegerea sa, să ceară executarea imediată de către locatar a părţii neachitate din valoarea totală sau să recurgă la rezoluţiunea leasingului dacă:
a) a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa locatarului, cu excepţiile prevăzute de Legea insolvabilităţii nr.149/2012;
b) locatarul nu a oferit garanţiile personale sau reale prevăzute de contractul de leasing ori a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite;
c) o rată de leasing nu este plătită, măcar parţial, mai mult de 45 de zile de la scadenţă;
d) pe parcursul oricărei perioade de 12 luni consecutive, trei sau mai multe rate de leasing nu au fost plătite integral la scadenţă;
e) survine una din circumstanţele prevăzute la art.906 alin.(1), cu excepţia lit.c);
f) survin alte circumstanţe prevăzute de lege sau de contract.
(2) În cazul în care locatorul a cerut plata părţii neachitate din valoarea totală înainte de expirarea termenului de leasing, din mărimea ei se va deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a părţii neachitate din valoarea totală şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Dreptul locatorului la repararea prejudiciului cauzat rămîne neafectat.
(3) În cazul rezoluţiunii leasingului de către locator din cauza neexecutării obligaţiilor locatarului, locatorul nu restituie ratele de leasing şi alte sume primite în temeiul contractului de leasing. În acest caz, locatorul are dreptul la despăgubiri egale cu partea neachitată din valoarea totală, din care se va deduce dobînda de leasing pentru perioada dintre data plăţii efective a despăgubirii şi data cînd trebuia să expire termenul de leasing. Dreptul locatorului la comisionul de plată anticipată prevăzut de contract sau la repararea unui alt prejudiciu rămîne neafectat.
(4) După reintrare în posesia bunului, locatorul este obligat să vîndă bunul într-un termen rezonabil şi la preţ comercial rezonabil. Dispoziţiile legale privind preţul comercial rezonabil în caz de vînzare a bunului gajat se aplică în mod corespunzător. Preţul astfel obţinut va fi îndreptat la achitarea datoriei locatarului faţă de locator, după care diferenţa se va plăti locatarului. Dacă preţul obţinut din vînzarea bunului nu este suficient pentru stingerea obligaţiei locatarului faţă de locator, locatarul va plăti diferenţa de preţ, care urmează a se plăti locatorului în termenul stabilit de locator. Preţul este comercial rezonabil chiar dacă era posibilă vînzarea la preţ mai mare, cu excepţia cazului în care diferenţa de preţuri este substanţială.
(5) În cazul rezoluţiunii leasingului de către locatar din cauza neexecutării obligaţiilor locatorului, se aplică dispoziţiile legale comune privind rezoluţiunea.
(6) În locul vînzării bunului conform alin.(2)–(4), locatorul poate notifica locatarul că intenţionează să păstreze bunul în proprietatea sa, plătind acestuia o despăgubire egală cu preţul de piaţă al bunului din care se deduce datoria locatarului faţă de locator.
(7) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.”
446. La articolele 932–934, cuvîntul “prestaţie”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul “serviciu” la forma gramaticală corespunzătoare.
447. La articolul 935 alineatul (1), cuvintele “prestaţia a fost contractată” se substituie cu cuvintele “serviciul a fost contractat”, iar cuvîntul “prestaţia” se substituie cu cuvîntul “serviciul”.
448. Articolul 936 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
“(3) În măsura în care beneficiarul alege subantreprenorul sau subprestatorul ori instrumentele şi materialele sînt furnizate de beneficiar, răspunderea antreprenorului sau a prestatorului este guvernată de dispoziţiile art.9374 şi 9375.”
449. Codul se completează cu articolul 9361 cu următorul cuprins:
“Articolul 9361. Obligaţiile precontractuale de informare
(1) Antreprenorul sau prestatorul are obligaţia precontractuală să informeze beneficiarul dacă ia cunoştinţă de un risc că lucrarea sau serviciul solicitat:
a) nu poate atinge rezultatul prevăzut sau avut în vedere de către beneficiar;
b) poate prejudicia alte interese ale beneficiarului; sau
c) ar putea să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît beneficiarul se aştepta în mod rezonabil.
(2) Obligaţia de informare prevăzută la alin.(1) nu apare dacă beneficiarul cunoaşte sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască riscul menţionat la alin.(1).
(3) Dacă un risc menţionat la alin.(1) se produce, iar antreprenorul sau prestatorul şi-a încălcat obligaţia de informare despre acel risc, antreprenorul sau prestatorul este lipsit de dreptul de modificare unilaterală în temeiul art.9391 bazată pe materializarea acelui risc, cu excepţia cazului în care antreprenorul sau prestatorul demonstrează că beneficiarul, dacă ar fi fost informat în mod corespunzător, oricum ar fi încheiat contractul. Această dispoziţie nu afectează oricare alte mijloace juridice de apărare ale creditorului, inclusiv mijloacele întemeiate pe eroare, pe care beneficiarul le-ar putea deţine.
(4) Beneficiarul are obligaţia precontractuală de a informa antreprenorul sau prestatorul dacă ia cunoştinţă de fapte neobişnuite care ar putea face ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît se aştepta antreprenorul sau prestatorul ori care ar putea cauza orice prejudiciu antreprenorului sau prestatorului ori terţilor cu ocazia executării lucrării sau prestării serviciului.
(5) Dacă faptele menţionate la alin.(4) se împlinesc şi antreprenorul sau prestatorul nu a fost informat în mod corespunzător, antreprenorul sau prestatorul are dreptul:
a) să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neinformării; şi
b) să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.
(6) În sensul alin.(1), se prezumă că antreprenorul sau prestatorul cunoaşte riscurile menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute antreprenorului sau prestatorului, avînd în vedere informaţia pe care antreprenorul sau prestatorul trebuie să o culeagă despre rezultatul convenit sau avut în vedere de către beneficiar şi circumstanţele în care urmează a fi executată lucrarea sau prestat serviciul.
(7) În sensul alin.(2), se consideră că beneficiarul nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un risc doar pentru că era competent în domeniul respectiv sau era consultat de terţi competenţi în domeniul respectiv, cu excepţia cazului în care terţii au acţionat în numele beneficiarului, caz în care se aplică dispoziţiile art.6781.
(8) În sensul alin.(4), se prezumă că beneficiarul cunoaşte faptele menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute beneficiarului fără investigaţie.”
450. La articolul 937, textul “prestaţiei la bunurile şi termenul necesare lucrării sau prestaţiei” se substituie cu textul “serviciului, la bunurile şi termenul necesare lucrării sau serviciului”.
451. Codul se completează cu articolele 9371–9375 cu următorul cuprins:
“Articolul 9371. Obligaţia de cooperare
(1) Părţile sînt obligate să coopereze reciproc, în special:
a) beneficiarul trebuie să răspundă solicitărilor rezonabile ale antreprenorului sau ale prestatorului de furnizare a informaţiei în măsura în care ea este necesară pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;
b) beneficiarul trebuie să dea instrucţiuni privind executarea lucrării sau prestarea serviciului în măsura în care ele sînt necesare pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;
c) în măsura în care beneficiarul trebuie să obţină permisiuni sau autorizaţii, el este obligat să le obţină în termenele necesare pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să îşi execute obligaţiile rezultate din contract;
d) antreprenorul sau prestatorul trebuie să dea beneficiarului posibilitatea rezonabilă să controleze dacă antreprenorul sau prestatorul îşi execută obligaţiile rezultate din contract; şi
e) părţile trebuie să-şi coordoneze eforturile în măsura în care acest fapt este necesar pentru executarea obligaţiilor ce le incumbă conform contractului.
(2) Dacă beneficiarul nu execută obligaţiile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b), antreprenorul sau prestatorul are dreptul să suspende executarea sau să se bazeze, în procesul executării, pe aşteptările, preferinţele şi priorităţile pe care beneficiarul le putea avea în mod rezonabil, avînd în vedere informaţiile şi instrucţiunile primite, cu condiţia că beneficiarul este informat conform art.9375.
(3) Dacă beneficiarul nu execută obligaţiile prevăzute la alin.(1) şi acest fapt a făcut ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît s-a convenit în contract, antreprenorul sau prestatorul are dreptul:
a) să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neexecutării; şi
b) să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.
Articolul 9372. Obligaţia de competenţă şi prudenţă
(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să execute lucrarea sau să presteze serviciul:
a) cu competenţa şi prudenţa pe care un prestator rezonabil le-ar fi exercitat în circumstanţele cazului; şi
b) în conformitate cu legea sau cu alte norme obligatorii aplicabile lucrării sau serviciului în cauză.
(2) Dacă profesează un nivel mai înalt de competenţă şi prudenţă, antreprenorul sau prestatorul trebuie să aplice acel nivel mai înalt.
(3) Dacă antreprenorul sau prestatorul este membru al unui grup de prestatori profesionişti cărora o autoritate le-a stabilit anumite standarde sau însuşi grupul şi-a stabilit anumite standarde, antreprenorul sau prestatorul trebuie să exercite competenţa şi prudenţa cerute de acele standarde.
(4) La determinarea nivelului de competenţă şi prudenţă la care se poate aştepta beneficiarul se ia în considerare, în special:
a) natura, întinderea, frecvenţa şi previzibilitatea riscurilor în executarea lucrării sau prestarea serviciului în folosul beneficiarului;
b) dacă s-a cauzat un prejudiciu, cheltuielile aferente măsurilor de precauţie care ar fi prevenit acel prejudiciu sau un prejudiciu similar;
c) dacă antreprenorul sau prestatorul este un profesionist;
d) mărimea retribuţiei; şi
e) termenul alocat pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.
(5) Obligaţiile prevăzute de prezentul articol în special impun ca antreprenorul sau prestatorul să ia măsuri de precauţie rezonabile pentru a preveni suportarea unui prejudiciu ca urmare a executării lucrării sau prestării serviciului.
Articolul 9373. Obligaţia de a atinge rezultatul
(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să atingă rezultatul concret convenit sau avut în vedere de beneficiar la momentul încheierii contractului, iar în cazul rezultatului care nu a fost convenit, ci doar avut în vedere de către beneficiar:
a) rezultatul avut în vedere era unul pe care beneficiarul putea în mod rezonabil să-l aibă în vedere; şi
b) beneficiarul nu avea temeiuri să creadă că exista un risc substanţial că rezultatul nu va fi atins prin intermediul lucrării sau serviciului.
(2) În măsura în care beneficiarului i se transmite dreptul de proprietate asupra rezultatului, el trebuie să fie liber de orice drept sau pretenţie rezonabilă a unui terţ. Dispoziţiile art.764 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 9374. Instrucţiunile beneficiarului
(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să urmeze toate instrucţiunile date la timpul oportun de către beneficiar privitoare la executarea lucrării sau prestarea serviciului, cu condiţia că instrucţiunile:
a) sînt prevăzute în contract sau sînt specificate într-un document la care contractul face trimitere;
b) rezultă din alegerea pe care beneficiarul urmează să o facă conform condiţiilor contractului; sau
c) rezultă din alegerea pe care părţile au lăsat-o pe un moment ulterior încheierii contractului.
(2) Dacă neexecutarea unei sau mai multor obligaţii ale antreprenorului sau ale prestatorului prevăzute la art.9372 sau 9373 este consecinţa respectării instrucţiunii pe care antreprenorul sau prestatorul este ţinut să o respecte conform dispoziţiilor alin.(1), el nu poartă răspunderea prevăzută de articolele menţionate dacă a informat beneficiarul conform art.9375.
(3) Dacă consideră că o instrucţiune menţionată la alin.(1) constituie o modificare a contractului în sensul art.9391, antreprenorul sau prestatorul trebuie să informeze beneficiarul în mod corespunzător. Cu excepţia cazului în care beneficiarul revocă instrucţiunea fără întîrziere nejustificată, antreprenorul sau prestatorul trebuie să respecte instrucţiunea, iar instrucţiunea produce efectele unei modificări a contractului.
Articolul 9375. Obligaţia contractuală de a informa a antreprenorului sau prestatorului
(1) Antreprenorul sau prestatorul are obligaţia să informeze beneficiarul dacă ia cunoştinţă de un risc că lucrarea sau serviciul solicitat:
a) nu poate atinge rezultatul prevăzut sau avut în vedere de către beneficiar la momentul încheierii contractului;
b) poate prejudicia alte interese ale beneficiarului; sau
c) ar putea să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît cel prevăzut în contract fie în rezultatul respectării informaţiei sau instrucţiunilor date de beneficiar ori culese în cadrul pregătirii să execute, fie în rezultatul materializării oricărui alt risc.
(2) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a se asigura că beneficiarul înţelege informaţia care i-a fost furnizată astfel.
(3) Obligaţia de informare prevăzută la alin.(1) nu apare dacă beneficiarul cunoaşte sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască riscul menţionat la alin.(1).
(4) Dacă un risc menţionat la alin.(1) se produce, iar antreprenorul sau prestatorul şi-a încălcat obligaţia de informare despre acel risc, antreprenorul sau prestatorul este lipsit de dreptul de modificare unilaterală a contractului în temeiul art.9391 bazată pe materializarea acelui risc.
(5) În sensul alin.(1), se prezumă că antreprenorul sau prestatorul cunoaşte riscurile menţionate dacă acestea sînt evidente din toate faptele şi circumstanţele cunoscute antreprenorului sau prestatorului fără investigaţie.
(6) În sensul alin.(3), se consideră că beneficiarul trebuia, în mod rezonabil, să cunoască un risc dacă era competent în domeniul respectiv sau era consultat de terţi competenţi în domeniul respectiv. În cazul în care terţii au acţionat în numele beneficiarului, se aplică dispoziţiile art.6761.”
452. Articolul 938:
la alineatul (3), cuvîntul “prestaţiile” se substituie cu cuvîntul “serviciile”;
articolul se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins:
“(4) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să se asigure că mijloacele şi materialele folosite pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului sînt conforme cu contractul şi legislaţia şi sînt potrivite pentru atingerea scopului urmărit prin contract.”
453. Codul se completează cu articolul 9391 cu următorul cuprins:
“Articolul 9391. Modificarea unilaterală a contractului
(1) Fără a aduce atingere dreptului beneficiarului la rezoluţiune conform art.942, fiecare dintre părţi poate, prin notificare adresată celeilalte părţi, să modifice lucrarea care urmează a fi executată sau serviciul care urmează a fi prestat, dacă modificarea este rezonabilă avînd în vedere:
a) rezultatul care urmează a fi atins;
b) interesele beneficiarului;
c) interesele antreprenorului sau ale prestatorului; şi
d) circumstanţele existente la momentul modificării.
(2) O modificare se consideră rezonabilă doar dacă este:
a) necesară pentru a permite antreprenorului sau prestatorului să acţioneze în modul prevăzut la art.9372 sau, după caz, art.9373;
b) consecinţa unei instrucţiuni date conform art.9374 alin.(1) şi nu este revocată fără întîrzieri nejustificate după recepţia informaţiei conform art.9374 alin.(3);
c) un răspuns rezonabil la o informare primită după încheierea contractului din partea antreprenorului sau prestatorului conform art.9375; sau
d) cerută de schimbarea circumstanţelor care justifică modificarea obligaţiilor antreprenorului sau ale prestatorului conform art.7205.
(3) Retribuţia suplimentară datorată în rezultatul modificării trebuie să fie rezonabilă şi urmează a fi determinată folosind aceleaşi metode de calcul care au fost folosite la stabilirea retribuţiei iniţiale.
(4) Dacă modificarea constă în reducerea lucrării sau a serviciului, cheltuielile economisite şi orice posibilitate a antreprenorului sau a prestatorului de a folosi în alte scopuri capacitatea eliberată vor fi luate în cont la calcularea retribuţiei datorate în urma modificării.
(5) Modificarea lucrării sau a serviciului ar putea, în funcţie de circumstanţe, să ducă la o ajustare a termenului de executare proporţional cu efortul suplimentar solicitat în raport cu efortul iniţial.”
454. La articolul 941:
în denumire, cuvintele “prestaţiei oferite” se substituie cu cuvintele “serviciului oferit”;
la alineatul (1), cuvintele “prestaţie ulterioară”, “prestaţia oferită” şi “prestaţiei” se substituie, respectiv, cu cuvintele “serviciu ulterior”, “serviciul oferit” şi “serviciului”.
455. Codul se completează cu articolul 9411 cu următorul cuprins:
“Articolul 9411. Obligaţia beneficiarului de a notifica neexecutarea anticipată
(1) Beneficiarul este obligat să notifice antreprenorul sau prestatorul dacă ia cunoştinţă, pe durata executării lucrării sau prestării serviciului, că antreprenorul sau prestatorul nu va putea să-şi execute obligaţia prevăzută la art.9373.
(2) În sensul alin.(1), se prezumă că beneficiarul cunoaşte dacă, ţinînd cont de toate faptele şi circumstanţele cunoscute lui fără investigaţie, există temei ca beneficiarul să cunoască.
(3) Dacă neîndeplinirea obligaţiei stabilite la alin.(1) face ca lucrarea sau serviciul să devină mai costisitor sau să ia mai mult timp decît s-a convenit în contract, antreprenorul sau prestatorul are dreptul să ceară despăgubiri pentru prejudiciul suportat din cauza neîndeplinirii şi să obţină termen suplimentar pentru executarea lucrării sau prestarea serviciului.”
456. Articolele 942 şi 943 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 942. Rezoluţiunea de către beneficiar
(1) Beneficiarul poate declara rezoluţiunea oricînd, cu sau fără motiv temeinic, pînă la realizarea completă a lucrării sau a serviciului, fiind obligat să plătească antreprenorului sau prestatorului retribuţia pentru lucrările executate sau serviciile prestate şi să repare prejudiciul cauzat prin rezoluţiune.
(2) În cazul în care a declarat rezoluţiunea din motiv temeinic, beneficiarul nu datorează despăgubiri pentru aceasta.
(3) În sensul alin.(2), se consideră că beneficiarul a declarat rezoluţiunea din motiv temeinic dacă el:
a) avea dreptul la rezoluţiune conform clauzelor contractului şi a respectat condiţiile stipulate în contract pentru rezoluţiune;
b) avea dreptul la rezoluţiune conform dispoziţiilor legale privind neexecutarea obligaţiilor; sau
c) avea dreptul la rezoluţiune conform art.7208 şi a expediat un preaviz cu termen rezonabil în modul stabilit la art.7208.
Articolul 943. Rezoluţiunea de către antreprenor sau prestator
(1) În cazul în care nu există un motiv temeinic pentru rezoluţiune, antreprenorul sau prestatorul poate declara rezoluţiunea doar în aşa mod încît beneficiarul să obţină pe o altă cale lucrarea sau serviciul. Dacă există un motiv temeinic, obligaţia de despăgubire este exclusă.
(2) În cazul rezoluţiunii, antreprenorul sau prestatorul este ţinut să restituie avansul primit.
(3) Dacă declară rezoluţiunea, antreprenorul sau prestatorul poate cere pentru lucrările sau serviciile efectuate o parte proporţională a retribuţiei, în măsura în care beneficiarul are un interes în aceste lucrări sau servicii.”
457. Articolul 945 va avea următorul cuprins:
“Articolul 945. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa antreprenorului sau a prestatorului
Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa antreprenorului sau prestatorului atrage stingerea raportului contractual doar dacă contractul a fost încheiat datorită calităţilor personale ale acestuia sau nu poate fi continuat într-o manieră adecvată, inclusiv cu suportul ocrotitorului, caz în care beneficiarul are dreptul de a declara rezoluţiunea.”
458. Articolul 949:
la alineatul (1), cuvintele “a cere rezilierea contractului şi” se substituie cu cuvintele “a declara rezoluţiunea antreprizei şi a cere”;
la alineatul (2), cuvintele “rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele “rezoluţiunea antreprizei”.
459. În denumirea articolului 950, cuvîntul “informaţionale” se substituie cu cuvintele “de informare”.
460. La articolul 951:
în denumire, cuvintele “de a rezilia contractul” se substituie cu cuvintele “la rezoluţiune”;
în alineatul unic, cuvintele “să ceară rezilierea contractului şi” se substituie cu cuvintele “să declare rezoluţiunea antreprizei şi să ceară”.
461. La articolul 955 alineatul (2), cuvîntul “informaţionale” se substituie cu cuvintele “de informare”.
462. La articolul 961, cuvintele “rezilierea contractului” se substituie cu cuvîntul “rezoluţiunea”.
463. Articolul 963 va avea următorul cuprins:
“Articolul 963. Rezoluţiunea antreprizei din cauza viciilor
(1) Clientul poate declara rezoluţiunea antreprizei pentru un viciu al lucrării conform dispoziţiilor legale privind neexecutarea obligaţiilor.
(2) În sensul art.617, neexecutarea este esenţială atunci cînd remedierea viciului a eşuat.
(3) Antreprenorul trebuie să repare prejudiciul cauzat clientului.”
464. La articolul 964, cuvintele “a reziliat contractul” se substituie cu cuvintele “a declarat rezoluţiunea antreprizei”.
465. Articolul 968 va avea următorul cuprins:
“Articolul 968. Termenul de descoperire a viciilor şi prescripţia în contractul de antrepriză
(1) Dispoziţiile art.7653 şi 7654 se aplică în mod corespunzător în privinţa viciilor lucrării.
(2) Dacă contractul prevede recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de descoperire a viciilor curge din ziua recepţionării lucrării în ansamblu.”
466. Articolul 969 se abrogă.
467. La articolul 974:
alineatul (1) se completează în final cu cuvintele “sau la finalizarea prestării serviciului”;
la alineatul (2), cuvintele “să rezilieze contractul” se substituie cu cuvintele “să declare rezoluţiunea”.
468. Denumirea şi partea introductivă a articolului 975 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 975. Termenul de rezoluţiune
Rezoluţiunea în temeiul art.974 alin.(2) se poate efectua:”.
469. La articolul 976, cuvintele “rezilia contractual” se substituie cu cuvintele “declara rezoluţiunea”.
470. Articolul 978 se abrogă.
471. Capitolul XI din titlul III se completează cu secţiunile a 4-a, a 5-a şi a 6-a cu următorul cuprins:
“Secţiunea a 4-a
Servicii de proiectare
Articolul 9791. Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor în care o parte (proiectant) se obligă să proiecteze celeilalte părţi (client):
a) o structură imobilă care urmează a fi construită de către client sau în folosul lui; sau
b) un bun mobil sau incorporal care urmează a fi construit ori un serviciu care urmează a fi prestat de către client sau în folosul lui.
(2) Contractului prin care o parte se obligă să proiecteze şi să presteze un serviciu care constă în executarea proiectului i se aplică dispoziţiile legale privind antrepriza sau, după caz, prestările de servicii, dispoziţiile prezentei secţiuni aplicîndu-i-se în completare.
Articolul 9792. Obligaţia precontractuală de informare
Proiectantul are obligaţia precontractuală de informare a clientului în special despre faptul că proiectantul nu posedă cunoştinţe speciale în probleme specifice, care necesită implicarea specialiştilor.
Articolul 9793. Obligaţia de competenţă şi prudenţă
În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, proiectantul este obligat în special:
a) să ajusteze proiectul la lucrările altor proiectanţi care au stabilit relaţii contractuale cu clientul, pentru a permite o prestare eficientă a tuturor serviciilor implicate;
b) să integreze activitatea altor proiectanţi care este necesară pentru asigurarea conformităţii proiectului cu contractul;
c) să includă informaţii de explicare a proiectului necesare pentru ca un utilizator de competenţă medie (sau un utilizator anumit, care a fost prezentat proiectantului la momentul încheierii contractului) să poată executa proiectul;
d) să permită utilizatorului proiectului să execute proiectul fără nicio încălcare a dispoziţiilor legale imperative sau fără a aduce atingere drepturilor terţilor, despre care proiectantul cunoştea sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască; şi
e) să ofere un proiect care permite o implementare eficientă din punct de vedere economic şi tehnic.
Articolul 9794. Conformitatea
(1) Proiectul este în conformitate cu contractul dacă oferă utilizatorului posibilitatea de a atinge un rezultat specific prin executarea proiectului avînd competenţa şi prudenţa care pot fi rezonabil aşteptate.
(2) Clientul nu poate exercita un drept al creditorului pentru neconformitate dacă cauza neconformităţii este indicaţia dată de către client, iar proiectantul şi-a executat obligaţia de informare.
Articolul 9795. Predarea proiectului
(1) Dacă proiectantul consideră proiectul (sau o parte a acestuia care este aptă a fi realizată în mod independent de finalizarea restului proiectului) ca fiind suficient de finalizat şi doreşte să îl transfere clientului, clientul trebuie să-l accepte într-un termen rezonabil din momentul în care a fost notificat.
(2) Clientul poate să refuze acceptarea proiectului cînd acesta (sau o parte relevantă a acestuia) nu este conform contractului şi o astfel de neconformitate constituie o neexecutare esenţială.
Articolul 9796. Datele
(1) După executarea altor obligaţii contractuale ale ambelor părţi, proiectantul trebuie, la cererea clientului, să transmită acestuia toate datele relevante sau copiile de pe acestea.
(2) Proiectantul trebuie să păstreze, pentru un termen rezonabil, datele relevante care nu au fost transmise. Înainte de a le distruge, proiectantul trebuie să le ofere din nou clientului.
Articolul 9797. Limitarea răspunderii
În contractele dintre profesionişti, clauza prin care se limitează răspunderea proiectantului pentru neexecutare la valoarea structurii, bunului sau serviciului care urmează a fi construit sau realizat de către sau în numele clientului conform proiectului se prezumă că nu este abuzivă, cu excepţia părţii în care aceasta limitează răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin faptă intenţionată sau din culpă gravă săvîrşită de către proiectant sau de o persoană pentru acţiunile căreia poartă răspundere proiectantul.
Secţiunea a 5-a
Servicii de informare şi consultare
Articolul 9798. Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor conform cărora o parte (prestator) se obligă să furnizeze celeilalte părţi (client) informaţie sau consultaţie.
(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, în completare, obligaţiei de informare apărute în cadrul prestării serviciilor de tratament.
(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni privind furnizarea unei informaţii se aplică în mod corespunzător şi acordării unei consultaţii.
Articolul 9799. Obligaţia de colectare a datelor preliminare
(1) Prestatorul trebuie, în măsura în care aceasta este necesar în mod rezonabil pentru prestarea serviciului, să colecteze date privind:
a) scopul concret pentru care clientul cere informaţiile;
b) preferinţele şi priorităţile clientului în raport cu informaţiile;
c) decizia pe care clientul planifică să o ia în baza informaţiilor; şi
d) situaţia personală a clientului.
(2) În cazul în care informaţia este prevăzută pentru un grup de persoane, datele colectate trebuie să fie legate de scopurile, preferinţele, priorităţile şi situaţiile personale care pot fi aşteptate în mod rezonabil de la persoanele din cadrul acelui grup.
(3) Dacă trebuie să obţină date de la client, prestatorul va explica clientului ce date trebuie să furnizeze.
Articolul 97910. Obligaţia de a obţine şi a utiliza cunoştinţele specializate
Prestatorul trebuie să obţină şi să utilizeze cunoştinţe specializate la care are sau trebuie să aibă acces în calitatea sa de prestator profesionist de informaţii sau consultant profesionist, în măsură în care acest lucru poate fi considerat, în mod rezonabil, necesar pentru prestarea serviciului.
Articolul 97911. Obligaţia de competenţă şi prudenţă
(1) În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, prestatorul este obligat în special:
a) să ia măsurile rezonabile pentru a se asigura că clientul înţelege conţinutul informaţiilor;
b) să acţioneze cu competenţa şi prudenţa pe care un prestator rezonabil le-ar demonstra, în circumstanţele cazului, în procesul de furnizare a informaţilor evaluative; şi
c) în orice caz în care clientul urmează să ia o decizie în baza informaţiei, să informeze clientul privind riscurile implicate, în măsură în care aceste riscuri pot să influenţeze în mod rezonabil decizia clientului.
(2) Atunci cînd se obligă în mod expres sau implicit să furnizeze clientului o recomandare pentru a-i permite să ia o decizie ulterioară, prestatorul trebuie:
a) să fundamenteze recomandarea pe o analiză bazată pe cunoştinţe specializate colectate în legătură cu scopurile, priorităţile, preferinţele şi situaţia personală a clientului;
b) să informeze clientul despre opţiunile pe care poate să le propună personal în legătură cu decizia ulterioară, precum şi despre avantajele şi riscurile acestora, în comparaţie cu cele ale deciziei recomandate; şi
c) să informeze clientul despre alte opţiuni pe care nu poate să le furnizeze personal, cu excepţia cazului în care prestatorul informează în mod expres clientul că se propune un număr limitat de opţiuni sau dacă aceasta reiese vădit din situaţie.
Articolul 97912. Conformitatea
(1) Prestatorul trebuie să furnizeze informaţii în corespundere cu cantitatea, calitatea şi descrierea cerută de contract.
(2) Informaţiile de fapt furnizate de către prestator clientului trebuie să reprezinte o descriere corectă a situaţiei actuale.
Articolul 97913. Datele
În măsura în care aceasta este considerat în mod rezonabil necesar, luînd în considerare interesele clientului, prestatorul trebuie să păstreze datele privind informaţia furnizată conform prezentei secţiuni şi să facă aceste date sau extrase de pe acestea disponibile clientului la cererea rezonabilă a acestuia.
Articolul 97914. Conflictul de interese
(1) În cazul în care, în mod explicit sau implicit, se obligă să furnizeze clientului o recomandare pentru a-i permite să ia o decizie ulterioară, prestatorul trebuie să dezvăluie orice posibil conflict de interese care ar putea influenţa executarea obligaţiilor sale.
(2) Atît timp cît obligaţiile contractuale nu au fost executate în totalitate, prestatorul nu poate să stabilească un raport cu o altă parte care ar putea da naştere unui conflict de interese cu clientul, fără a-i aduce la cunoştinţă clientului şi fără a obţine consimţămîntul expres sau implicit al acestuia.
Articolul 97915. Relevanţa competenţei clientului
(1) Implicarea altor persoane în furnizarea de servicii în folosul clientului sau simplul fapt că clientul este competent în domeniu nu diminuează obligaţiile prestatorului prevăzute de prezenta secţiune.
(2) Prestatorul este eliberat de aceste obligaţii în cazul în care clientul cunoaşte deja informaţia sau există motive de a crede că el o cunoaşte.
(3) În sensul alin.(2), există motive de a crede că clientul cunoaşte informaţia dacă ea ar trebui să fie evidentă clientului fără investigaţie.
Articolul 97916. Legătura cauzală
Dacă prestatorul cunoaşte sau ar fi trebuit, în mod rezonabil, să cunoască că o decizie ulterioară va fi bazată pe informaţia furnizată şi dacă clientul ia o astfel de decizie şi suportă un prejudiciu în rezultatul ei, orice neexecutare a unei obligaţii rezultate din contract de către prestator se prezumă că a cauzat prejudiciul în cazul în care clientul dovedeşte că, dacă prestatorul i-ar fi furnizat toată informaţia necesară, ar fi fost rezonabil să se gîndească în mod serios să ia o altă decizie.
Secţiunea a 6-a
Servicii de tratament
Articolul 97917. Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractelor în care o parte (prestatorul de servicii de tratament) se obligă să acorde tratament medical celeilalte parţi (pacient).
(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător contractelor prin care prestatorul de servicii de tratament se obligă să presteze oricare alt serviciu în scopul de a schimba starea fizică sau mintală a persoanei.
(3) În cazul în care nu este parte contractantă, pacientul este considerat terţul căruia contractul îi conferă drepturi corelative obligaţiilor pe care prestatorul de servicii de tratament le poartă conform prezentei secţiuni.
Articolul 97918. Examinarea preliminară
Prestatorul de servicii de tratament trebuie, în măsura în care acest lucru este necesar în mod rezonabil pentru prestarea serviciului:
a) să pună întrebări pacientului referitoare la starea lui de sănătate, la simptomele, bolile suportate, alergiile, tratamentele anterioare sau alte tratamente curente, precum şi la preferinţele şi priorităţile privind tratamentul;
b) să efectueze analizele necesare diagnosticării stării de sănătate a pacientului;
c) să consulte oricare alţi prestatori de servicii de tratament implicaţi în tratamentul pacientului.
Articolul 97919. Obligaţiile privind instrumentele, medicamentele, materialele, instalaţiile şi încăperile
(1) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să utilizeze instrumente, medicamente, materiale, instalaţii şi încăperi care au cel puţin calitatea cerută în cadrul unei practici profesionale acceptate şi prudente, care corespunde dispoziţiilor legale în vigoare, şi care sînt adecvate pentru atingerea scopului concret pentru care vor fi utilizate.
(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.
Articolul 97920. Obligaţia de competenţă şi prudenţă
(1) În temeiul obligaţiei de competenţă şi prudenţă, prestatorul de servicii de tratament trebuie în special să ofere pacientului nivelul de competenţă şi prudenţă pe care un prestator rezonabil de servicii de tratament l-ar oferi în circumstanţe asemănătoare.
(2) Dacă îi lipseşte experienţa sau competenţa pentru tratarea pacientului cu nivelul necesar de competenţă şi prudenţă, prestatorul de servicii de tratament trebuie să trimită pacientul unui alt prestator de servicii de tratament capabil să ofere acest nivel.
(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.
Articolul 97921. Obligaţia de informare
(1) Pentru a oferi pacientului o alegere liberă privind tratamentul, prestatorul de servicii de tratament trebuie să îl informeze în particular despre următoarele:
a) starea curentă de sănătate a pacientului;
b) natura tratamentului propus;
c) avantajele tratamentului propus;
d) riscurile tratamentului propus;
e) alternativele la tratamentul propus, precum şi avantajele şi riscurile lor în comparaţie cu cele ale tratamentului propus; şi
f) consecinţele în caz că nu se recurge la tratament.
(2) Prestatorul de servicii de tratament, în orice circumstanţă, trebuie să informeze pacientul despre orice risc sau alternativă care ar putea influenţa în mod rezonabil decizia pacientului de a accepta sau a refuza tratamentul propus. Se prezumă că un risc poate influenţa în mod rezonabil decizia dacă materializarea sa ar provoca o daună serioasă pacientului. Dacă nu s-a prevăzut altfel, dispoziţiile secţiunii a 5-a privind obligaţia de informare se aplică în mod corespunzător.
(3) Informaţia trebuie să fie oferită pacientului pe înţelesul acestuia.
Articolul 97922. Obligaţia de informare în cazul tratamentului care nu este necesar sau al tratamentului experimental
(1) Dacă tratamentul nu este necesar pentru menţinerea sau ameliorarea sănătăţii pacientului, prestatorul de servicii de tratament trebuie să dezvăluie toate riscurile cunoscute.
(2) Dacă tratamentul este experimental, prestatorul de servicii de tratament trebuie să dezvăluie toată informaţia cu privire la obiectivele experimentului, natura tratamentului, avantajele şi riscurile, precum şi opţiunile acestuia, chiar şi atunci cînd acestea sînt o simplă posibilitate.
(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.
Articolul 97923. Excepţiile de la obligaţia de informare
(1) Informaţia care ar fi trebuit în mod normal să fie oferită în temeiul obligaţiei de informare poate să nu fie divulgată pacientului:
a) dacă sînt motive obiective pentru a considera că starea de sănătate sau viaţa acestuia va fi influenţată serios şi negativ; sau
b) dacă acesta manifestă expres dorinţa de a nu fi informat, cu condiţia că nedivulgarea informaţiei nu dăunează sănătăţii sau securităţii terţilor.
(2) Obligaţia de informare poate să nu fie executată atunci cînd tratamentul este oferit în situaţie de urgenţă. În acest caz, prestatorul de servicii de tratament trebuie să ofere informaţia mai tîrziu, în măsura posibilă.
Articolul 97924. Obligaţia de a nu trata fără consimţămînt
(1) Prestatorul de servicii de tratament nu va trata dacă pacientul nu şi-a exprimat consimţămîntul informat la acesta.
(2) Pacientul îşi poate revoca consimţămîntul în orice moment.
(3) Atît timp cît pacientul este inapt să-şi exprime consimţămîntul, prestatorul de servicii de tratament poate să efectueze tratamentul doar dacă:
a) consimţămîntul informat a fost obţinut de la o persoană sau o instituţie împuternicită prin lege să ia decizii în numele pacientului privind tratamentul;
b) s-au respectat toate dispoziţiile legale sau procedurile care permit ca tratamentul să fie oferit fără acest consimţămînt; sau
c) tratamentul trebuie oferit într-o situaţie de urgenţă.
(4) În situaţia prevăzută la alin.(3), prestatorul de servicii de tratament nu începe tratamentul pînă nu ia în considerare, în măsura în care este posibil, opinia pacientului inapt să-şi exprime consimţămîntul privind tratamentul, precum şi orice posibilă opinie exprimată de pacient înainte ca acesta să devină inapt să-şi exprime consimţămîntul, adusă la cunoştinţă prestatorului de servicii de tratament.
(5) În situaţia prevăzută la alin.(3), prestatorul de servicii de tratament are dreptul să ofere doar tratamentul destinat să îmbunătăţească starea de sănătate a pacientului.
(6) În situaţia prevăzută la art.97922 alin.(2), consimţămîntul trebuie exprimat în mod expres şi cu referire la tratamentul concret.
(7) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.
Articolul 97925. Datele
(1) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să înregistreze datele adecvate despre tratament. Aceste date trebuie să se refere în special la informaţia colectată în interviurile preliminare, examinări sau consultaţii, informaţia privind consimţămîntul pacientului şi informaţia privind tratamentul realizat.
(2) Prestatorul de servicii de tratament, la cerere rezonabilă, trebuie:
a) să asigure accesul la date al pacientului sau, dacă pacientul este incapabil să îşi exprime consimţămîntul, al persoanei sau al instituţiei împuternicite prin lege să ia decizii în numele pacientului; şi
b) să răspundă, în măsura în care este rezonabil, la întrebările privind interpretarea datelor.
(3) Dacă pacientul a suferit o vătămare şi pretinde că aceasta este rezultatul neexecutării de către prestatorul de servicii de tratament a obligaţiei de competenţă şi prudenţă, iar prestatorul de servicii de tratament nu se conformează dispoziţiilor alin.(2), se prezumă că obligaţia de competenţă şi prudenţă nu a fost executată şi că există legătură cauzală între neexecutare şi vătămare.
(4) Prestatorul de servicii de tratament trebuie să păstreze datele şi să furnizeze informaţii privind interpretarea lor, într-un termen rezonabil de cel puţin 10 ani după ce tratamentul s-a terminat, în dependenţă de utilitatea acestor date pentru pacient sau succesorii ori reprezentanţii lui şi pentru tratamentele ulterioare. Datele care pot avea, în mod rezonabil, caracter important după termenul rezonabil se păstrează de către prestatorul de servicii de tratament şi după expirarea acestui termen. În cazul în care, indiferent de motiv, prestatorul de servicii de tratament îşi încetează activitatea, datele se arhivează sau se transmit pacientului pentru viitoare consultări.
(5) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1)–(4) în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.
(6) Prestatorului de servicii de tratament i se interzice să divulge terţilor informaţiile despre pacient sau alte persoane implicate în tratamentul pacientului, cu excepţia cazului în care divulgarea este necesară în scopul protecţiei terţilor sau în interesul public. Prestatorul de servicii de tratament poate să utilizeze datele în mod anonim în scopuri statistice, educaţionale sau ştiinţifice.
Articolul 97926. Mijloacele juridice de apărare în caz de neexecutare
În cazul oricărui tip de neexecutare a obligaţiei rezultate din contractul de servicii de tratament se aplică dispoziţiile legale privind mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare, cu următoarele adaptări:
a) prestatorul de servicii de tratament nu poate exercita dreptul de a suspenda executarea sau a rezolvi contractul dacă aceasta va expune sănătatea pacientului la un pericol serios; şi
b) în măsura în care are dreptul să suspende executarea sau are drept de rezoluţiune şi planifică să exercite acest drept, prestatorul de servicii de tratament trebuie să îi recomande pacientului un alt prestator de servicii de tratament.
Articolul 97927. Obligaţiile instituţiilor medico-sanitare
(1) Dacă, în procesul de executare a obligaţiilor care rezultă din contractul de servicii de tratament, activităţile au loc într-un spital sau în încăperile unei alte instituţii medico-sanitare, iar spitalul sau instituţia medico-sanitară nu este parte la contractul de servicii de tratament, spitalul sau instituţia respectivă trebuie în mod clar să aducă la cunoştinţă pacientului faptul că nu este parte contractantă.
(2) Dacă prestatorul de servicii de tratament nu poate fi identificat, spitalul sau instituţia medico-sanitară în care a avut loc tratamentul poartă drepturile şi obligaţiile de prestator de servicii de tratament, cu excepţia cazului în care spitalul sau instituţia medico-sanitară informează pacientul, în timp rezonabil, despre identitatea prestatorului de servicii de tratament.
(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul pacientului este lovită de nulitate absolută.”
472. Articolul 980:
la alineatul (1), textul “cărăuş,” se exclude, cuvîntul “client” se substituie cu cuvîntul “expeditor”, iar cuvîntul “încărcătura” se substituie cu cuvîntul “bunul”;
la alineatul (2), cuvintele “stipulate în” se substituie cu cuvintele “prevăzute de”;
articolul se completează cu alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:
“(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică transportului care cade sub incidenţa Codului navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova.
(4) Dispoziţiile legale privind prestările de servicii se aplică contractului de transport în măsura în care nu contravin dispoziţiilor privind contractul de transport.”
473. Articolul 982:
la alineatul (1), cuvîntul “carăuşi” se substituie cu cuvîntul “transportatori”;
la alineatul (2), cuvîntul “cărăuşii” se substituie cu cuvîntul “transportatorii”.
474. La articolul 983 alineatul (2), cuvîntul “client” se substituie cu cuvintele “pasager sau expeditor”.
475. La articolul 984:
în denumire, cuvîntul “încărcăturii” se substituie cu cuvîntul “bunului”;
la alineatul (1), cuvintele “Cărăuşul” şi “încărcătura” se substituie, respectiv, cu cuvintele “Transportatorul” şi “bunul”.
476. Articolul 985:
în cuprinsul articolului, cuvîntul “încărcăturii” se substituie cu cuvîntul “bunului”;
la alineatul (3), cuvîntul “Cărăuşul” se substituie cu cuvîntul “Transportatorul”.
477. Articolul 986 va avea următorul cuprins:
“Articolul 986. Biletul (titlul de călătorie)
(1) Contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu de călătorie) sau alt document care dă dreptul la transport. Biletul poate fi emis în format electronic.
(2) Biletul (titlul de călătorie) este transmisibil dacă nu s-a stipulat expres că este intransmisibil. Posibilitatea transmiterii încetează cel tîrziu la începutul călătoriei.
(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul pasagerului consumator este lovită de nulitate absolută.”
478. Codul se completează cu articolul 9861 cu următorul cuprins:
“Articolul 9861. Contractul de navlosire (charter)
(1) Contractul de navlosire (charter) este contractul de transport prin care transportatorul se obligă să transporte navlositorul sau pasagerul folosind mijlocul de transport pe care transportatorul îl acordă navlositorului sau pasagerului în folosinţă deplină, împreună cu operator, în scop de transport, iar navlositorul se obligă să achite taxa convenită. Contractul de navlosire poate fi încheiat pe termen determinat sau nedeterminat.
(2) Prin contract de navlosire transportatorul cere operatorului mijlocului de transport să îndeplinească indicaţiile navlositorului sau ale pasagerului în măsura stipulată în contract. Transportatorul răspunde de îndeplinirea indicaţiilor.
(3) Dispoziţiile legale privind locaţiunea nu se aplică contractului de navlosire.”
479. Articolul 987:
la alineatul (1), după textul “îmbarcare,” se introduce textul “transbordare,”;
la alineatul (2), cuvîntul “Cărăuşul” se substituie cu cuvîntul “Transportatorul”.
480. Articolele 988 şi 989 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 988. Răspunderea transportatorului
(1) Transportatorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat în urma decesului pasagerului, vătămării corporale a pasagerului, distrugerii sau deteriorării bunurilor acestuia, sub rezerva dispoziţiilor art.989, sau în urma încălcării termenului de transportare, cu excepţia cazului în care acest prejudiciu este rezultatul unui impediment în afara controlului transportatorului şi dacă transportatorului nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul sau consecinţele acestuia ori dacă este rezultatul stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Transportatorul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării mijlocului de transport.
(2) Răspunderea transportatorului nu poate fi exclusă sau limitată prin contract. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.
(3) Limitările în mărimea despăgubirilor şi mărimea fixă a despăgubirilor pentru anumite categorii de încălcări sau prejudicii, inclusiv de natură extracontractuală, în transportul public de persoane sînt aprobate de Guvern, dacă prin lege nu se stabilesc alte limitări.
(4) Transportatorul răspunde, ca de propriile acţiuni sau inacţiuni, de acţiunile şi inacţiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la ale căror servicii recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor.
Articolul 989. Răspunderea transportatorului pentru bagaje
(1) Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasager, cu excepţia cazului în care dovedeşte un impediment în afara controlului său şi dacă lui nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul sau consecinţele acestuia ori a cazului în care dovedeşte viciul propriu al bunului sau vina pasagerului.
(2) Transportatorul nu răspunde pentru pierderea documentelor, a banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului în care i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să îl transporte. Transportatorul nu este cu atît mai mult răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului în care ultimul demonstrează vinovăţia transportatorului.”
481. Codul se completează cu articolul 9891 cu următorul cuprins:
“Articolul 9891. Pretenţii privind bagajele
(1) În cazul unei deteriorări aparente a bagajului de mînă, pasagerul, la părăsirea mijlocului de transport, trebuie să notifice transportatorul despre deteriorare. În cazul deteriorării aparente a altui bagaj, notificarea despre deteriorare trebuie să se facă la primirea acestuia.
(2) Dacă bagajul este deteriorat, însă deteriorarea nu este aparentă, notificarea despre deteriorare se face în formă textuală în termen de 7 zile de la ieşirea din mijlocul de transport sau, în cazul în care bagajul este primit mai tîrziu, de la primirea bagajului.
(3) Dacă bagajul de mînă este pierdut, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre pierdere la părăsirea mijlocului de transport. În cazul pierderii altui bagaj, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre pierdere în termen de 7 zile de la data în care bagajul ar fi trebuit să fie primit.
(4) Dacă pasagerul nu respectă dispoziţiile alin.(1)–(3), se prezumă că el a primit întregul bagaj în stare bună.
(5) Pasagerul este decăzut din dreptul de a cere despăgubiri, în condiţiile legii şi ale contractului, pentru pierderea sau deteriorarea menţionată la prezentul articol dacă nu notifică transportatorul despre pierdere sau, după caz, deteriorare în termen de o lună de la sosirea la locul de destinaţie.”
482. La articolul 990:
în denumire, cuvîntul “cărăuşului” se substituie cu cuvîntul “transportatorului”;
în alineatul unic, cuvîntul “cărăuşi” se substituie cu cuvîntul “transportatori”.
483. Codul se completează cu articolele 9901–9904 cu următorul cuprins:
“Articolul 9901. Răspunderea solidară a transportatorului şi a transportatorului de fapt
(1) Dacă transportul este efectuat integral sau parţial de către o altă persoană (transportator de fapt) decît transportatorul, transportatorul de fapt poartă aceeaşi răspundere ca şi transportatorul pentru prejudiciul rezultat din decesul pasagerului, vătămarea corporală a pasagerului, pierderea sau deteriorarea bunurilor acestuia, încălcarea termenului de transportare sau o altă neexecutare a obligaţiilor rezultate din contractul de transport de persoane în decursul efectuării transportului de către transportatorul de fapt. Convenţia dintre transportator şi transportatorul de fapt privind extinderea răspunderii transportatorului, comparativ cu cea prevăzută de lege, se aplică transportatorului de fapt doar dacă el a acceptat-o în formă textuală.
(2) Transportatorul de fapt poate ridica aceleaşi excepţii pe care le poate ridica transportatorul în temeiul contractului de transport încheiat cu pasagerul.
(3) Transportatorul şi transportatorul de fapt răspund solidar faţă de pasager.
Articolul 9902. Excepţii de la limitarea de răspundere a transportatorului
(1) Transportatorul nu poate invoca dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător dacă faptele sînt săvîrşite cu intenţie sau din culpă gravă de către prepuşii transportatorului sau ai oricăror alte persoane la ale căror servicii acesta recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor. În acest caz, prepuşii sau alte persoane nu au dreptul de a invoca, în ceea ce priveşte răspunderea lor, dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea lor ori care răstoarnă sarcina probei.
Articolul 9903. Obligaţiile pasagerilor
(1) În decursul efectuării transportului, pasagerii trebuie să se comporte într-un mod care nu ar pune în pericol siguranţa mijlocului de transport şi nu ar încălca condiţiile de efectuare a transportului. Pasagerii trebuie să respecte instrucţiunile transportatorului, ale operatorului mijlocului de transport sau ale altei persoane competente.
(2) Pasagerul trebuie să-şi prezinte bagajul pentru transportare într-un mod care nu ar încuraja pierderea sau deteriorarea acestuia şi care nu ar cauza prejudicii transportatorului. Dacă bagajul conţine lucruri periculoase, pasagerul trebuie să notifice transportatorul despre existenţa acestora şi despre natura generală a pericolului.
Articolul 9904. Răspunderea navlositorului
(1) Dacă un pasager sau toţi pasagerii ori bagajele lor nu sînt gata, din orice motiv, de transport la momentul convenit, transportatorul poate declara rezoluţiunea contractului de navlosire sau poate începe cursa. Dacă transportatorului i se cauzează un prejudiciu din cauza faptului că un pasager sau toţi pasagerii ori bagajele acestora nu sînt gata, din orice motiv, de transport la momentul convenit, navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul.
(2) Navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul pentru prejudiciul cauzat prin faptul că un pasager nu deţine documentele necesare de care este responsabil navlositorul.
(3) În cazul transportării în temeiul contractului de navlosire, navlositorul este ţinut să despăgubească transportatorul pentru prejudiciul cauzat prin îndeplinirea de către transportator a indicaţiilor navlositorului sau ale unui pasager în decursul executării obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazului în care operatorul mijlocului de transport nu se comportă în mod rezonabil la îndeplinirea indicaţiilor.”
484. La articolul 991, cuvîntul “cărăuşului” se substituie cu cuvîntul “transportatorului”, iar în final se introduce textul: “Pasagerul nu poate invoca viciile sau natura propriului bagaj pentru a se elibera de răspundere.”
485. Articolul 992 va avea următorul cuprins:
“Articolul 992. Rezoluţiunea contractului de transport de persoane
(1) Pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane în orice moment dacă prin aceasta nu cauzează întîrzieri. El este obligat să plătească transportatorului despăgubirile cauzate de rezoluţiune.
(2) Dacă devin cunoscute împrejurări din sfera transportatorului despre care pasagerul nu putea să ştie şi care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport de persoane, pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane.
(3) Pasagerul poate declara rezoluţiunea contractului de transport de persoane şi atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în raport cu timpul şi durata convenită. În acest caz, nu se naşte obligaţia de despăgubire.”
486. Secţiunea a 2-a din capitolul XII se completează cu articolul 9921 cu următorul cuprins:
“Articolul 9921. Dispoziţii aplicabile transportului de bagaje
În completare la dispoziţiile prezentei secţiuni, dispoziţiile art.999, 1003, 1005, 1006, 1011 şi 1014 se aplică transportului de bagaje dacă părţile nu au convenit altfel.”
487. După denumirea secţiunii a 3-a din capitolul XII se introduce textul:
“§1. Încheierea şi executarea contractului de transport de bunuri”.
488. Articolul 995 va avea următorul cuprins:
“Articolul 995. Întocmirea scrisorii de trăsură
(1) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte de expeditor dacă părţile nu au convenit altfel.
(2) Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare care se semnează de către expeditor şi transportator, aceste semnături putînd fi imprimate sau înlocuite prin ştampilele expeditorului şi ale transportatorului. Primul exemplar se păstrează la expeditor, al doilea însoţeşte bunul, iar al treilea este remis transportatorului.
(3) Dacă bunurile sînt încărcate în mai multe vehicule sau dacă este vorba de bunuri de diferite feluri ori de bunuri repartizate în diferite loturi, atît transportatorul, cît şi expeditorul poate cere întocmirea unui număr de scrisori de trăsură egal cu numărul vehiculelor utilizate sau cu numărul felurilor de bunuri ori al loturilor de bunuri.”
489. Codul se completează cu articolul 9951 cu următorul cuprins:
“Articolul 9951. Conţinutul scrisorii de trăsură
(1) Scrisoarea de trăsură trebuie să conţină următoarele date:
a) locul şi data întocmirii;
b) numele şi adresa expeditorului;
c) numele şi adresa transportatorului;
d) locul şi data primirii bunului şi locul prevăzut pentru eliberarea acestuia;
e) numele şi adresa destinatarului;
f) denumirea curentă a naturii bunului şi felul ambalajului, iar pentru bunurile periculoase, denumirea lor general recunoscută;
g) numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;
h) greutatea brută sau cantitatea altfel exprimată a bunurilor;
i) cheltuielile aferente transportului (taxa de transport, cheltuieli accesorii, taxele vamale şi alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului pînă la eliberare);
j) instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vamă şi altele, după caz.
(2) Dacă este cazul, scrisoarea de trăsură trebuie să conţină şi următoarele indicaţii:
a) interzicerea transbordării;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea bunului;
d) valoarea declarată a bunului şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
e) instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea bunului;
f) termenul convenit în care transportul trebuie să fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.
(3) Părţile pot include în scrisoarea de trăsură orice altă indicaţie pe care o consideră utilă.”
490. Articolele 996–998 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 996. Incorectitudinea datelor înscrise în scrisoarea de trăsură
(1) Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi prejudiciul cauzat transportatorului din cauza inexactităţii sau insuficienţei:
a) indicaţiilor menţionate la art.9951 alin.(1) lit.b), d)–h) şi j);
b) indicaţiilor menţionate la art.9951 alin.(2);
c) oricăror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trăsură sau pentru a fi incluse în aceasta.
(2) Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trăsură menţiunile indicate la alin.(1), se consideră, pînă la proba contrarie, că acesta a acţionat în numele expeditorului.
Articolul 997. Obligaţiile transportatorului la preluarea bunului
(1) La preluarea bunului, transportatorul este obligat să verifice:
a) exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, precum şi la marcajul şi numerele lor;
b) aspectul exterior al bunului şi al ambalajului;
c) modul de încărcare şi aranjare a bunului în vehicul.
(2) Dacă nu dispune de mijloace corespunzătoare pentru a verifica datele menţionate la alin.(1) lit.a), transportatorul consemnează rezervele sale motivate în scrisoarea de trăsură. De asemenea, el trebuie să motiveze rezervele faţă de starea exterioară sau ambalajul bunului. Rezervele nu-l obligă pe expeditor dacă nu le-a acceptat expres în scrisoarea de trăsură.
(3) Expeditorul poate cere transportatorului să verifice greutatea brută sau cantitatea exprimată în alt mod a bunului, precum şi conţinutul coletelor. Transportatorul are dreptul la compensarea cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură.
Articolul 998. Răspunderea expeditorului pentru ambalaj
Expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciul cauzat (prin ambalarea necorespunzătoare a bunului) persoanelor, echipamentului sau instalaţiilor de transport ori altor bunuri, precum şi pentru toate cheltuielile generate de o astfel de ambalare, cu excepţia cazului în care transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la deficienţe, deşi acestea erau evidente sau cunoscute de el la preluare.”
491. Articolul 999:
în cuprinsul articolului, cuvîntul “Clientul” se substituie cu cuvîntul “Expeditorul”, iar cuvîntul “cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul “transportator” la forma gramaticală corespunzătoare;
la alineatul (1), după cuvintele “prin vamă” se introduce textul “(după caz)”;
la alineatul (3), după cuvîntul “răspunde” se introduce textul “ , conform dispoziţiilor legale cu privire la mandat,”, iar cuvîntul “încărcăturii” se substituie cu cuvîntul “bunului”.
492. Articolul 1000:
la alineatul (1), cuvintele “semnată de cărăuş” se exclud, iar cuvintele “încărcăturii de către cărăuş” se substituie cu cuvintele “bunului de către transportator”;
la alineatul (2), cuvintele “cărăuşului” şi “încărcătura” se substituie, respectiv, cu cuvintele “transportatorului” şi “bunul”, iar textul “ , cantitatea şi semnele coletelor” se substituie cu textul “de colete, precum şi marcajele şi numerele lor”.
493. Codul se completează cu articolul 10001 cu următorul cuprins:
“Articolul 10001. Dreptul de rezoluţiune a contractului de transport de către expeditor
(1) Expeditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului de transport în orice moment.
(2) Dacă expeditorul declară rezoluţiunea contractului de transport din alte motive decît o neexecutare din partea transportatorului, acesta din urmă poate cere plata taxei de transport şi altor cheltuieli, cu deducerea economiei pe care transportatorul a obţinut-o sau trebuie să o obţină în urma rezoluţiunii.
(3) În locul pretenţiei întemeiate pe dispoziţiile alin.(2), transportatorul poate cere plata unei treimi din taxa de transport.
(4) Dacă bunul deja a fost încărcat înainte de rezoluţiune, transportatorul poate cere de la expeditor instrucţiuni privind operaţiunile ulterioare cu bunul sau poate cere descărcarea fără întîrziere nejustificată a bunului. Dacă nu primeşte instrucţiuni într-un termen rezonabil, transportatorul poate lua măsurile prevăzute la art.1005 pe cheltuiala expeditorului.
(5) Dacă, în cazul prevăzut la alin.(4), expeditorul dă instrucţiuni de descărcare a bunului, transportatorul este obligat să descarce bunul doar dacă acest fapt este posibil fără a-i împiedica activitatea curentă şi fără a cauza pagube altor expeditori sau destinatari.
(6) Dacă expeditorul declară rezoluţiunea pentru o neexecutare din partea transportatorului, acesta din urmă este obligat să descarce bunul fără întîrziere nejustificată, pe cheltuiala sa.”
494. La articolul 1001:
în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvintele “încărcătură”, “client” şi “cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele “bun”, “expeditor” şi “transportator” la forma gramaticală corespunzătoare;
la alineatul (6), textul “lit. c)” se substituie cu cuvîntul “lit. b)”.
495. Codul se completează cu articolul 10011 cu următorul cuprins:
“Articolul 10011. Scrisoarea de trăsură negociabilă
(1) Scrisoarea de trăsură nu este negociabilă dacă în ea nu se cuprinde o menţiune expresă în acest sens sau dacă legea nu prevede altfel.
(2) În cazul în care este negociabilă, scrisoarea de trăsură la ordin se transmite prin gir, iar cea la purtător – prin remitere.
(3) Atunci cînd scrisoarea de trăsură este la ordin sau la purtător, dreptul de proprietate asupra bunului se transferă prin efectul transmiterii acestei scrisori.
(4) Forma şi efectele girurilor, anularea şi înlocuirea scrisorii de trăsură sînt supuse dispoziţiilor privitoare la cambie şi biletul la ordin.
(5) Ultimul giratar al unui şir neîntrerupt de giruri care este posesor al titlului este considerat proprietar. Debitorul care îşi îndeplineşte obligaţia rezultînd din titlu este eliberat, numai dacă nu a existat fraudă sau culpă gravă din partea sa.”
496. La articolul 1002:
în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvintele “încărcătură” şi “cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele “bun” şi “transportator” la forma gramaticală corespunzătoare;
la alineatul (3), după textul “alin. (1)” se introduce textul “şi (2)”, iar cuvîntul “cheltuielilor” se substituie cu cuvîntul “plăţilor”.
497. Articolele 1003 şi 1004 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1003. Imposibilitatea executării contractului
(1) Dacă, pentru un motiv oarecare, înainte ca bunul să fi ajuns la destinaţie, executarea contractului în condiţiile stabilite în scrisoarea de trăsură este sau devine imposibilă, transportatorul trebuie să ceară celui îndreptăţit indicaţii de a dispune de bun conform art.1001.
(2) Dacă împrejurările permit executarea transportului în condiţii diferite de cele stabilite în scrisoarea de trăsură şi nu poate obţine în timp rezonabil indicaţii de la cel îndreptăţit conform art.1001, transportatorul trebuie să ia măsurile pe care le consideră cele mai bune în interesul celui îndreptăţit să dispună.
Articolul 1004. Circumstanţele care împiedică predarea bunului
(1) În cazul în care după sosirea bunului la locul de destinaţie se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Dacă destinatarul refuză să preia bunul, expeditorul are dreptul să dispună de el fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsură.
(2) Destinatarul poate, chiar şi în cazul refuzului de a prelua bunul, să mai ceară livrarea acestuia atît timp cît transportatorul nu a primit o indicaţie contrară de la expeditor sau nu a dispus de bun.
(3) Dacă apare un impediment de livrare după ce destinatarul a dat indicaţii, în baza prerogativelor sale prevăzute la art.1001 alin.(3), ca bunul să fie livrat unui terţ, atunci, la aplicarea dispoziţiilor alin.(1) şi (2) din prezentul articol, destinatarul ia locul expeditorului, iar terţul – locul destinatarului.”
498. La articolul 1005:
în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvintele “cărăuş”, “client” şi “încărcătură”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele “transportator”, “expeditor” şi “bun” la forma gramaticală corespunzătoare;
la alineatul (5), cuvintele “şi obiceiurilor locului” se substituie cu cuvintele “sau uzanţelor de la locul”.
499. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1006, cuvintele “încărcătură” şi “cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele “bun” şi “transportator” la forma gramaticală corespunzătoare.
500. După articolul 1006 se introduce textul:
“§2. Răspunderea transportatorului”.
501. Articolele 1007–1010 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1007. Temeiul răspunderii transportatorului
(1) Transportatorul răspunde pentru distrugerea, pierderea totală sau parţială ori deteriorarea bunului în măsura în care distrugerea, pierderea sau deteriorarea a avut loc între momentul preluării şi cel al livrării, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare.
(2) Transportatorul răspunde, ca de propriile acţiuni sau inacţiuni, de acţiunile şi inacţiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la ale căror servicii recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor.
Articolul 1008. Exonerarea de răspundere
(1) Transportatorul este exonerat de răspundere pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea bunului sau depăşirea termenului de livrare dacă:
a) acestea se datorează vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de bun;
b) acestea se datorează indicaţiilor celui îndreptăţit să dispună de bun, în cazul în care nu au fost provocate de vinovăţia transportatorului;
c) acestea se datorează unui viciu propriu al bunului;
d) acestea se datorează circumstanţelor pe care transportatorul nu putea să le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.
(2) Transportatorul nu poate fi exonerat de răspundere din motivul defecţiunilor vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici al vinovăţiei locatorului sau a prepuşilor acestuia din urmă.
(3) Sub rezerva dispoziţiilor art.1009 alin.(2)–(5), transportatorul este exonerat de răspundere dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului rezultă din riscurile speciale inerente unei sau mai multor dintre următoarele împrejurări:
a) utilizarea unor vehicule descoperite, fără prelată, dacă această utilizare a fost convenită expres şi consemnată în scrisoarea de trăsură;
b) lipsa sau defectele ambalajului pentru bunurile expuse prin felul lor la risipire sau deteriorare, dacă aceste bunuri nu sînt ambalate sau sînt ambalate necorespunzător;
c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea au fost efectuate de expeditor, destinatar sau de un terţ care acţionează pentru expeditor ori destinatar;
d) natura unor bunuri expuse, datorită însăşi naturii lor, fie la pierdere totală sau parţială, fie la deteriorare, în special prin spargere, rugină, deteriorare internă şi spontană, uscare, curgere, pierdere normală ori prin acţiunea insectelor sau a rozătoarelor;
e) insuficienţa sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
f) transportarea animalelor vii.
(4) Dacă, în baza dispoziţiilor prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat prejudiciul, răspunderea sa nu este angajată decît în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza dispoziţiilor prezentului articol, au contribuit la prejudiciu.
Articolul 1009. Sarcina probaţiunii
(1) Sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea bunului ori depăşirea termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările menţionate la art.1008 alin.(1) revine transportatorului.
(2) În cazul în care transportatorul susţine că, în funcţie de împrejurări, distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului se putea produce din cauza unui sau mai multor riscuri menţionate la art.1008 alin.(3), se prezumă că prejudiciul s-a produs în acest fel. Cel îndreptăţit să dispună de bun poate însă dovedi că prejudiciul nu s-a produs ori nu s-a produs exclusiv din cauza unuia dintre aceste riscuri.
(3) Prezumţia prevăzută la alin.(2) nu operează în cazul menţionat la art.1008 alin.(3) lit.a) pentru pierderi anormale sau pentru pierderea unor colete întregi.
(4) La transportul cu un vehicul dotat cu instalaţii speciale de protecţie a bunului împotriva efectelor căldurii, frigului, ale schimbărilor de temperatură sau umidităţii aerului, transportatorul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin.(3) lit.d) numai dacă dovedeşte că a luat toate măsurile posibile, ţinînd cont de circumstanţe, în vederea alegerii, întreţinerii şi utilizării acestor instalaţii speciale şi că a respectat indicaţiile speciale date în acest sens.
(5) Transportatorul poate invoca dispoziţiile art.1008 alin.(3) lit.f) doar dacă dovedeşte că a luat toate măsurile care, în mod obişnuit, ţinînd cont de circumstanţe, trebuie luate şi că a respectat indicaţiile speciale pe care le-a primit.
Articolul 1010. Încălcarea termenului de livrare a bunului
Termenul de livrare este încălcat atunci cînd bunul nu a fost livrat în interiorul termenului convenit sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui termen, cînd durata efectivă a transportului depăşeşte durata care poate fi acordată în mod rezonabil unui transportator diligent, ţinîndu-se cont de circumstanţe şi, în special, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru asamblarea unei încărcări complete în condiţii normale.”
502. Articolul 1011:
în denumirea şi în cuprinsul articolului, cuvintele “încărcătură” şi “cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele “bun” şi “transportator” la forma gramaticală corespunzătoare;
la alineatul (3), cifrele “1003” se substituie cu cifrele “1014”;
la alineatul (4), cuvîntul “găsită” se substituie cu cuvîntul “găsit”, iar cuvintele “conform legilor locului unde se află ea” se substituie cu cuvintele “la propria discreţie”.
503. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1012, cuvintele “încărcătură”, “cărăuş” şi “client”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele “bun”, “transportator” şi “expeditor” la forma gramaticală corespunzătoare.
504. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1013, cuvintele “încărcătură”, “cărăuş” şi “client”, la orice formă gramaticală, se substituie, respectiv, cu cuvintele “bun”, “transportator” şi “expeditor” la forma gramaticală corespunzătoare.
505. Articolul 1014 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1014. Determinarea valorii bunului la pierderea lui şi plata despăgubirilor
(1) Dacă, în baza dispoziţiilor din prezenta secţiune, transportatorul trebuie să plătească despăgubiri pentru pierderea totală ori parţială a bunului, despăgubirea se calculează în funcţie de valoarea bunului la locul şi la momentul preluării.
(2) Valoarea bunului se determină în baza preţului de bursă, iar în lipsa unui asemenea preţ, în baza preţului de piaţă, iar în lipsa unor asemenea preţuri, la preţul obişnuit al bunurilor cu aceleaşi caracteristici.
(3) Totuşi, despăgubirea nu poate depăşi 8,33 unităţi de calcul pe kg de greutate brută lipsă.
(4) În afară de plata despăgubirilor prevăzute la alin.(1), urmează a fi restituite taxele de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli de transport, şi anume, în cazul pierderii totale a bunului – integral, iar în cazul pierderii parţiale – parţial. Alte despăgubiri pentru pierdere nu sînt datorate.
(5) Dacă bunul a fost livrat cu întîrziere, iar cel îndreptăţit să dispună dovedeşte că prin aceasta a suferit un prejudiciu, transportatorul va plăti o despăgubire, care nu va depăşi mărimea taxei de transport.
(6) O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă decît în caz de declarare a valorii bunurilor conform art.10141 sau de declarare de interes special la predare conform art.1016.
(7) Unitatea de calcul menţionată la alin.(3) reprezintă unitatea drepturilor speciale de tragere (Special Drawing Rights) în accepţia Fondului Monetar Internaţional.
(8) Sumele calculate conform alin.(3) se recalculează la cursul oficial al leului moldovenesc valabil la data preluării bunurilor de către transportator sau la oricare altă dată convenită de părţi.”
506. Codul se completează cu articolul 10141 cu următorul cuprins:
“Articolul 10141. Declararea valorii bunului
Expeditorul poate să declare în scrisoarea de trăsură, contra plăţii unui supliment de preţ convenit, o valoare a bunului care depăşeşte limita menţionată la art.1014 alin.(3) şi, în acest caz, valoarea declarată înlocuieşte această limită.”
507. Articolele 1015–1017 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1015. Răspunderea pentru deteriorarea bunului
(1) La deteriorarea bunului, transportatorul poartă răspundere egală cu deprecierea bunului. Întinderea despăgubirii se determină conform art.1014 alin.(1), (2) şi (4).
(2) Totuşi, despăgubirea nu poate să depăşească:
a) dacă totalul bunului este depreciat prin deteriorare, suma care ar fi trebuit plătită în caz de pierdere totală;
b) dacă numai o parte a bunului a fost depreciată prin deteriorare, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părţii depreciate.
Articolul 1016. Interesul special al expeditorului
(1) În schimbul unui supliment la taxa de transport, expeditorul poate stabili, prin consemnare în scrisoarea de trăsură, suma care reprezintă pentru el interesul ca bunul să nu fie pierdut, deteriorat ori livrat cu întîrziere.
(2) Dacă s-a comunicat interesul special în privinţa livrării, se poate pretinde, independent de despăgubirea prevăzută la art.1014, 10141 şi 1015 şi pînă la concurenţa contravalorii interesului declarat, o despăgubire egală cu prejudiciul suplimentar pentru care s-a făcut dovada.
Articolul 1017. Dreptul la dobînzi al celui îndreptăţit să dispună
Cel îndreptăţit să dispună poate pretinde pentru despăgubirea datorată dobînzi în mărime de 5% pe an. Dobînzile încep să curgă din momentul înaintării pretenţiei faţă de transportator sau, dacă nu a fost formulată o asemenea pretenţie, din momentul chemării lui în judecată.”
508. Articolul 1018:
în denumire şi la alineatul (1), cuvîntul “cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul “transportator” la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvîntul “precizează” se substituie cu cuvîntul “determină”;
la alineatul (2), cuvintele “prezentului capitol” se substituie cu cuvintele “prezentei secţiuni”.
509. Articolul 1019 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1019. Interzicerea exonerării transportatorului de răspundere
(1) Transportatorul nu poate invoca dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probei dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpă gravă.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător dacă faptele sînt săvîrşite cu intenţie sau din culpă gravă de către prepuşii transportatorului sau de oricare alte persoane la ale căror servicii acesta recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiei lor. În acest caz, prepuşii sau alte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte răspunderea lor, de dispoziţiile din prezenta secţiune care exclud sau limitează răspunderea lor ori care răstoarnă sarcina probei.”
510. După articolul 1019 se introduce următorul text:
“§3. Pretenţii şi acţiuni”.
511. Articolele 1020 şi 1021 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1020. Prezentarea pretenţiilor
(1) Dacă destinatarul a primit bunul fără să fi verificat în mod corespunzător starea lui în contradictoriu cu transportatorul sau dacă, cel tîrziu la momentul livrării, în caz de pierderi ori deteriorări aparente, sau în termen de 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, de la data livrării, în caz de pierderi sau deteriorări neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicînd natura generală a pierderii sau a deteriorării, atunci se prezumă, pînă la proba contrarie, ca a primit marfa în starea descrisă în scrisoarea de trăsură. În caz de pierderi sau de deteriorări neaparente, rezervele menţionate mai sus trebuie să fie făcute în scris.
(2) Dacă destinatarul şi transportatorul au verificat împreună starea bunului, dovada contrară rezultatului acestei verificări se admite doar în cazul unor pierderi sau deteriorări ce nu pot fi recunoscute la examinarea exterioară (aparentă), cu condiţia că destinatarul a formulat obiecţii scrise fată de transportator în decursul a 7 zile, neluînd în considerare duminicile şi sărbătorile legale, de la data acelei verificări.
(3) Pentru încălcarea termenului de livrare se pot cere despăgubiri doar dacă, în termen de 21 de zile din momentul în care bunul a fost pus la dispoziţia destinatarului, este înaintată o obiecţie scrisă către transportator.
(4) Transportatorul şi destinatarul sînt obligaţi să-şi acorde toate înlesnirile corespunzătoare pentru constatările şi verificările necesare.
Articolul 1021. Termenul de prescripţie în raporturile de transport
(1) Termenul de prescripţie în raporturile de transport este de un an. În cazul intenţiei sau al culpei grave, termenul de prescripţie este de 3 ani.
(2) Termenul de prescripţie începe să curgă:
a) în caz de pierdere parţială, de deteriorare a bunului sau de încălcare a termenului de livrare – din ziua predării bunului către destinatar;
b) în cazul pierderii totale – în a 30-a zi de la expirarea termenului de transportare, iar dacă acest termen nu este stabilit de părţi sau de lege – în cea de-a 60-a zi din ziua preluării bunului de către transportator;
c) în toate celelalte cazuri – în ziua expirării unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.
(3) O pretenţie scrisă suspendă prescripţia pînă în ziua în care transportatorul respinge pretenţia în scris şi restituie documentele anexate. În caz de acceptare parţială a pretenţiei, prescripţia nu-şi reia cursul decît pentru partea din pretenţie care rămîne litigioasă. Dovada primirii pretenţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina părţii care invocă acest fapt. Pretenţiile ulterioare care au acelaşi obiect nu suspendă prescripţia.”
512. După articolul 1021 se introduce următorul text:
“§4. Dispoziţii referitoare la transportul efectuat de transportatori succesivi”.
513. Articolele 1022–1025 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1022. Răspunderea transportatorilor succesivi
(1) Dacă un transport care constituie obiectul unui singur contract este realizat de mai mulţi transportatori succesivi, fiecare din ei răspunde pentru executarea întregului transport.
(2) Cel de-al doilea transportator şi oricare transportator care urmează devin, prin preluarea bunului şi a scrisorii de trăsură, părţi la contract în măsura condiţiilor stabilite în scrisoarea de trăsură.
Articolul 1023. Preluarea bunului de la transportatorul anterior
(1) Transportatorul care preia bunul de la transportatorul anterior trebuie să înmîneze acestuia o confirmare de primire, datată şi semnată. El trebuie să-şi înscrie numele şi adresa pe cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură. Dacă este cazul, va scrie rezervele sale conform art.997 alin.(2) pe cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi pe confirmarea de primire.
(2) Relaţiile dintre transportatorii succesivi sînt reglementate de dispoziţiile art.1000.
Articolul 1024. Înaintarea pretenţiilor contra transportatorilor succesivi
(1) Acţiunea în despăgubire pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului ori pentru încălcarea termenului de livrare poate fi înaintată numai împotriva primului transportator, a ultimului sau a aceluia care a executat acea parte a transportului în care s-a produs evenimentul sau faptul ce a cauzat distrugerea, pierderea, deteriorarea sau întîrzierea.
(2) Una şi aceeaşi acţiune poate fi îndreptată împotriva mai multor dintre aceşti transportatori.
Articolul 1025. Dreptul de regres
Dacă a plătit despăgubiri în baza dispoziţiilor prezentului capitol, transportatorul are drept de regres, pentru suma plătită, împreună cu dobînzile şi cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport, conform următoarelor reguli:
a) dacă prejudiciul a fost cauzat de un transportator, acesta trebuie să suporte singur despăgubirile plătite de el sau de un alt transportator;
b) dacă prejudiciul a fost cauzat prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare va plăti o sumă proporţională părţii sale de răspundere. În cazul în care nu se poate stabili partea de răspundere a fiecăruia, transportatorii răspund în funcţie de partea care le revine din taxa de transport;
c) dacă nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru prejudiciu, despăgubirea se repartizează între toţi transportatorii în proporţia determinată conform regulii menţionate la lit.b).”
514. La articolul 1026, cuvîntul “cărăuş”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul “transportator” la forma gramaticală corespunzătoare.
515. La articolul 1027:
alineatul unic devine alineatul (1), în care cuvîntul “Cărăuşul” se substituie cu cuvîntul “Transportatorul”;
articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:
“(2) Dispoziţiile art.1021 sînt aplicabile acţiunilor în regres între transportatori. Totuşi, prescripţia curge fie din ziua pronunţării unei hotărîri judecătoreşti definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează să fie plătite în virtutea dispoziţiilor prezentei secţiuni, fie, în cazul în care o astfel de hotărîre nu există, din ziua plăţii efective.”
516. În denumirea şi în cuprinsul articolului 1028, cuvîntul “cărăuşi”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul “transportatori” la forma gramaticală corespunzătoare, cuvîntul “clientului” se substituie cu cuvîntul “expeditorului”, iar după cuvintele “să convină” se introduc cuvintele “între ei”.
517. Articolul 1029 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1029. Nulitatea convenţiilor
(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.1028, orice clauză care, în mod direct sau indirect, derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni este lovită de nulitate absolută. Nulitatea unor asemenea clauze nu are drept consecinţă nulitatea celorlalte clauze din contract.
(2) Este nulă îndeosebi acea convenţie prin care s-ar ceda transportatorului beneficiul asigurării bunului, precum şi orice convenţie asemănătoare.
(3) Nulă este şi convenţia în a cărei bază sarcina probei este răsturnată.”
518. Articolul 1030 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1030. Contractul de mandat
(1) Prin contractul de mandat o parte (mandant) împuterniceşte cealaltă parte (mandatar) de a o reprezenta la încheierea de acte juridice sau în alt mod de a afecta direct poziţia juridică a mandantului în raport cu un terţ, iar mandatarul, prin acceptarea mandatului, se obligă să acţioneze în numele şi pe contul mandantului.
(2) Dispoziţiile cu privire la mandat se aplică în mod corespunzător şi atunci cînd mandatarul are doar dreptul, nu şi obligaţia, de a acţiona în numele şi pe contul mandantului.
(3) Mandantul este obligat să coopereze cu mandatarul în scopul exercitării mandatului. Mandantul este obligat, în special:
a) să răspundă la cererile mandatarului de furnizare a informaţiei în măsura în care această informaţie este necesară pentru a permite mandatarului să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale;
b) să dea indicaţii privind executarea obligaţiilor contractuale în măsura în care este necesar conform contractului sau rezultă dintr-o cerere de a da indicaţii în temeiul dispoziţiilor art.10401.”
519. Codul se completează cu articolul 10311 cu următorul cuprins:
“Articolul 10311. Forma mandatului
(1) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului juridic respectiv.
(2) Cerinţa de formă a mandatului prevăzută la alin.(1) se consideră întrunită şi cînd doar procura eliberată de mandant poartă acea formă.”
520. La articolul 1032 alineatul (2), cuvintele “autentificat notarial şi dat în avans pentru incapacitatea mandantului” se substituie cu cuvintele “de ocrotire în viitor”.
521. Articolul 1033:
la alineatul (2), cuvîntul “profesional” se substituie cu cuvintele “îndeplinit de către un profesionist”;
articolul se completează cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
“(5) Remuneraţia se plăteşte la momentul cînd mandatul a fost îndeplinit şi mandatarul a dat socoteală despre aceasta mandantului.”
522. Codul se completează cu articolul 10331 cu următorul cuprins:
“Articolul 10331. Remunerarea mandatarului după încetarea contractului de mandat
(1) Dacă părţile au convenit asupra plăţii unei remuneraţii pentru serviciile prestate, contractul de mandat a încetat, însă mandatul nu a fost îndeplinit, remuneraţia se plăteşte din momentul în care mandatarul dă socoteală despre executarea obligaţiilor rezultate din contract.
(2) Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic, iar mandantul a încheiat actul juridic de sine stătător sau o altă persoană desemnată de către mandant a încheiat actul juridic în numele mandantului, mandatarul are dreptul la remuneraţie sau la o parte proporţională din remuneraţie dacă încheierea actului juridic poate fi atribuită, total sau parţial, executării obligaţiilor mandatarului rezultate din contract.
(3) Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic şi acesta este încheiat după încetarea contractului de mandat, mandantul trebuie să plătească remuneraţia dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) remuneraţia s-a convenit doar pentru încheierea actului juridic;
b) încheierea actului juridic este, în principal, rezultatul eforturilor mandatarului;
c) actul juridic este încheiat într-un termen rezonabil după încetarea contractului de mandat.”
523. Articolul 1035 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1035. Obligaţia de a acţiona în interesul mandantului
(1) Mandatarul trebuie să acţioneze în conformitate cu interesele mandantului, în măsura în care acestea i-au fost comunicate sau se putea aştepta în mod rezonabil că mandatarul le cunoaşte.
(2) Dacă nu cunoaşte suficient interesele mandantului pentru a-i permite să execute corespunzător obligaţiile rezultate din contract, mandatarul este ţinut să ceară informaţii de la mandant.”
524. Codul se completează cu articolul 10351 cu următorul cuprins:
“Articolul 10351. Obligaţia de competenţă şi prudenţă
(1) Mandatarul este ţinut să-şi execute obligaţiile rezultate din contract cu competenţa şi prudenţa la care mandantul este îndreptăţit să se aştepte în funcţie de împrejurări.
(2) Dacă profesează un nivel mai înalt de competenţă şi prudenţă, mandatarul este ţinut să manifeste acel nivel de competenţă şi prudenţă.
(3) Dacă mandatarul este sau pretinde a fi membru al unui grup de profesionişti pentru care există standarde (coduri de conduită, de etică, de deontologie etc.) stabilite de o autoritate competentă ori de grupul însuşi, mandatarul este ţinut să manifeste competenţa şi prudenţa cerute de acele standarde.
(4) La determinarea nivelului de competenţă şi prudenţă la care se poate aştepta mandantul se ia în considerare, în special:
a) natura, întinderea, frecvenţa şi previzibilitatea riscurilor inerente în executarea obligaţiilor;
b) dacă obligaţiile sînt executate de o persoană care nu este profesionist sau dacă mandatul este cu titlu gratuit;
c) mărimea remuneraţiei pentru executarea obligaţiilor;
d) timpul disponibil în mod rezonabil pentru executarea obligaţiilor.”
525. Articolul 1036:
la alineatul (1), cuvintele “prin contract transmiterea mandatului” se substituie cu cuvintele “expres delegarea împuternicirilor”;
la alineatul (2), cuvintele “să transmită” se substituie cu cuvintele “să delege”;
la alineatul (3), cuvintele “transmis mandatul” se substituie cu cuvintele “delegat împuternicirile”;
la alineatul (4), cuvintele “transmiterea mandatului” se substituie cu cuvintele “delegarea împuternicirilor”;
articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:
“(6) Dispoziţiile alin.(1), (3)–(5) se aplică în mod corespunzător în privinţa cesiunii împuternicirilor de către mandatar către terţ (substituirea mandatarului).”
526. La articolul 1037, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:
“(1) Dacă, pentru încheierea unui act juridic, sînt desemnaţi mai mulţi mandatari, oricare dintre ei poate încheia actul de sine stătător, cu excepţia cazului în care necesitatea consimţămîntului celorlalţi mandatari rezultă expres din lege sau din contract.
(2) Dacă s-a stipulat că mandatarii urmează să încheie împreună toate actele vizate în mandat, aceştia răspund solidar pentru executarea obligaţiilor asumate.”
527. Articolul 1040 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1040. Abaterea de la indicaţiile mandantului
(1) Mandantul are dreptul să dea indicaţii mandatarului, iar mandatarul este obligat să le îndeplinească.
(2) Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile mandantului dacă, în funcţie de circumstanţe, poate presupune că mandantul, avînd cunoştinţă de situaţia creată, ar fi aprobat o asemenea abatere. Pînă la abaterea de la indicaţiile mandantului, mandatarul este obligat să-l notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui, cu excepţia cazului în care amînarea prezintă un pericol pentru executare.
(3) Mandatarul este ţinut să-l avertizeze pe mandant în unul din următoarele cazuri:
a) dacă indicaţia face ca executarea obligaţiilor rezultate din contract să fie semnificativ mai costisitoare sau să ia semnificativ mai mult timp decît s-a convenit iniţial;
b) dacă indicaţia contravine scopului contractului sau în alt mod prejudiciază interesele mandantului.
(4) Dacă mandantul nu revocă indicaţia fără întîrzieri nejustificate după ce a fost avertizat de către mandatar, indicaţia se consideră o modificare a contractului de mandat în temeiul art.10404.”
528. Codul se completează cu articolele 10401–10404 cu următorul cuprins:
“Articolul 10401. Cererea de a se da o indicaţie
(1) Mandatarul este ţinut să ceară o indicaţie la primirea unei informaţii care impune mandantul să ia o decizie privind executarea obligaţiilor rezultate din contract sau privind conţinutul actului juridic.
(2) Mandatarul este ţinut să ceară o indicaţie dacă mandatul constă în încheierea unui act juridic, iar contractul nu prevede dacă actul juridic urmează a fi încheiat în numele mandantului sau în numele mandatarului, dar pe contul mandantului.
Articolul 10402. Consecinţele neprimirii indicaţiei
(1) Dacă mandantul nu dă indicaţia necesară conform contractului sau conform art.10401 alin. (1), mandatarul poate, după caz:
a) să recurgă la mijloacele juridice de apărare ale creditorului în caz de neexecutare a obligaţiilor;
b) să-şi execute obligaţiile pe baza aşteptărilor, preferinţelor şi priorităţilor pe care mandantul în mod rezonabil le-ar fi avut, ţinînd cont de informaţiile şi indicaţiile acumulate.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.b), mandatarul are dreptul la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru încheierea actului juridic.
(3) Dacă mandantul nu dă o indicaţie cerută în temeiul art.10401 alin. (2), mandatarul are dreptul de a alege fie una dintre opţiunile prevăzute la art.10401 alin. (2), fie să suspende executarea obligaţiilor în condiţiile legii.
(4) Remuneraţia ajustată prevăzută la alin.(2) trebuie să fie rezonabilă şi să fie determinată folosind aceleaşi metode de calcul ca şi cele folosite la stabilirea remuneraţiei iniţiale pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract.
Articolul 10403. Lipsa timpului pentru a cere sau a aştepta o indicaţie
(1) Dacă este ţinut să ceară o indicaţie în temeiul art.10401, însă trebuie să acţioneze înainte de a putea contacta mandantul pentru a-i cere o indicaţie sau înainte de primirea indicaţiei, mandatarul poate să-şi execute obligaţiile pe baza aşteptărilor, preferinţelor şi priorităţilor pe care mandantul în mod rezonabil le-ar fi avut, ţinînd cont de informaţiile şi indicaţiile acumulate.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), mandatarul are dreptul la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract în măsura în care această ajustare este rezonabilă, ţinînd cont de împrejurările cazului.
Articolul 10404. Modificări ale contractului de mandat
(1) Contractul de mandat se consideră modificat:
a) dacă mandantul modifică în mod semnificativ mandatul mandatarului;
b) dacă mandantul nu revocă fără întîrzieri nejustificate o indicaţie după ce a fost avertizat în conformitate cu dispoziţiile art.1040 alin.(3).
(2) În cazul modificării contractului de mandat în temeiul alin.(1), mandatarul are dreptul, la alegerea sa:
a) la o ajustare proporţională a remuneraţiei şi a timpului acordat sau necesar pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract;
b) la despăgubiri, conform art.14, pentru a pune mandatarul în situaţia în care s-ar fi aflat dacă contractul de mandat nu era modificat.
(3) În cazul modificării contractului de mandat în temeiul alin.(1), mandatarul, de asemenea, poate declara rezoluţiunea mandatului, cu excepţia cazului în care modificarea este minoră sau este în avantajul mandatarului.
(4) Remuneraţia ajustată prevăzută la alin.(2) lit.a) trebuie să fie rezonabilă şi să fie determinată folosind aceleaşi metode de calcul ca şi cele folosite la stabilirea remuneraţiei iniţiale pentru executarea obligaţiilor rezultate din contract.”
529. Articolul 1041 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1041. Obligaţia prezentării informaţiilor şi a dării de seamă despre executarea mandatului
(1) Mandatarul este obligat:
a) să transmită mandantului, în măsura rezonabilă conform circumstanţelor, toate informaţiile despre negocieri sau alte acţiuni în vederea posibilei încheieri a actului juridic, precum şi despre evoluţiile ulterioare;
b) să dea lămuririle cerute de mandant asupra executării mandatului;
c) la executarea mandatului, să-l informeze neîntîrziat pe mandant şi să prezinte darea de seamă privind modul în care şi-a executat obligaţiile, inclusiv identitatea terţului cu care s-a încheiat actul juridic, precum şi privind bunurile transmise sau primite şi cheltuielile suportate în executarea obligaţiilor sale. Această obligaţie apare şi în caz de încetare a contractului de mandat fără îndeplinirea completă a mandatului.
(2) Convenţia în al cărei temei obligaţiile mandatarului prevăzute la alin.(1) sînt, pentru viitor, excluse sau limitate se face în scris.”
530. La articolul 1046, alineatul (1) se completează în final cu textul: “Această regulă se aplică chiar dacă contractul de mandat a încetat fără ca mandatul să fie îndeplinit.”
531. Articolele 1050 şi 1051 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1050. Rezoluţiunea şi revocarea mandatului
(1) Oricare dintre părţi poate să declare rezoluţiunea mandatului oricînd şi fără motive. Revocarea mandatului este echivalentă cu rezoluţiunea mandatului.
(2) Revocarea mandatului notificată numai mandatarului nu se poate opune terţilor care, fără a şti despre revocare, au contractat cu bună-credinţă cu mandatarul. În acest caz, mandantul are drept de regres împotriva mandatarului.
(3) Mandatarul poate revoca mandatul doar în aşa fel încît să fie posibil pentru mandant să se îngrijească în continuare de actele asupra cărora s-a contractat, cu excepţia cazului în care există motiv întemeiat pentru a revoca.
(4) Dacă a revocat mandatul în temeiul prezentului articol, mandantul este obligat faţă de mandatar la compensarea tuturor cheltuielilor apărute în executarea contractului. Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie să plătească mandatarului remuneraţia convenită.
(5) Este nulă clauza prin care se exclude sau se limitează dreptul unei părţi la rezoluţiunea mandatului dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 1051. Decesul sau instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului
(1) Raporturile contractuale nu încetează prin decesul sau prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului dacă nu s-a convenit altfel sau dacă nu rezultă altfel din conţinutul obligaţiei contractuale.
(2) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul ori prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului, mandatarul trebuie să continue executarea obligaţiilor contractuale în cazul în care amînarea ar fi legată de pericolul unor pierderi pentru mandant sau pentru succesorii lui. Executarea mandatului continuă pînă cînd succesorul sau reprezentantul legal al mandantului poate lua toate măsurile necesare. Raporturile contractuale sînt considerate în această privinţă ca fiind valabile.
(3) Dacă raporturile contractuale încetează prin decesul sau prin instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa mandantului, faţă de mandatar contractul se consideră valabil pînă în momentul în care acesta ia cunoştinţă ori trebuie să cunoască motivul încetării.”
532. Capitolul XIII din titlul III se completează cu articolul 10521 cu următorul cuprins:
“Articolul 10521. Încetarea raportului de mandat în caz de pluralitate de mandatari
În lipsa unei convenţii contrare, mandatul dat mai multor mandatari obligaţi să încheie actele împreună încetează chiar şi atunci cînd cauza încetării îl priveşte numai pe unul dintre ei.”
533. La articolul 1053 alineatul (1), textul “ , fiduciar” se exclude.
534. La articolul 1059 alineatul (1) partea introductivă, după cuvîntul “Administratorul” se introduce cuvîntul “fiduciar”.
535. Articolul 1060 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1060. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la mandat
Raporturilor de administrare fiduciară li se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat.”
536. La articolul 1069, cuvintele “rezilierea contractului” se substituie cu cuvintele “rezoluţiunea comisionului”.
537. Articolele 1072 şi 1073 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1072. Rezoluţiunea comisionului din iniţiativa comitentului
(1) Comitentul are dreptul la rezoluţiunea comisionului în orice moment.
(2) În cazul rezoluţiunii comisionului, comitentul este obligat să plătească comisionarului pentru actele juridice deja încheiate remuneraţia stipulată şi să repare prejudiciul cauzat prin rezoluţiune.
Articolul 1073. Rezoluţiunea comisionului de către comisionar
În afară de alte cazuri prevăzute de lege, comisionarul are dreptul la rezoluţiunea comisionului numai în cazul prevăzut de contract, în cazul inexistenţei posibilităţii de a executa obligaţia asumată sau în cazul în care comitentul nu execută obligaţiile contractuale.”
538. La articolul 1074 alineatul (1), cuvintele “a reziliat contractul” se substituie cu cuvintele “a declarat rezoluţiunea comisionului”, iar cuvintele “rezilierea contractului” se substituie cu cuvîntul “rezoluţiune”.
539. Articolele 1075 şi 1076 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1075. Contractul de expediţie
(1) Prin contractul de expediţie o parte (expeditor) se obligă, pe contul şi în numele celeilalte părţi (client) sau în nume propriu, să organizeze transportul de bunuri prin încheierea unui contract de transport şi îndeplinirea altor acte necesare în vederea efectuării transportării, iar clientul se obligă să achite remuneraţia convenită (comision).
(2) Contractul de expediţie se încheie în scris. Clientul urmează să elibereze expeditorului procură dacă aceasta este necesară pentru executarea obligaţiilor contractuale.
(3) Raporturilor rezultate din contractul de expediţie li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile referitoare la mandat sau, după caz, la comision, dacă prezentul capitol nu prevede altfel.
(4) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul în care, în conformitate cu condiţiile contractului de transport, obligaţiile expeditorului, în sensul alin.(1), le execută transportatorul.
Articolul 1076. Diligenţa expeditorului
(1) Expeditorul trebuie să organizeze transportul în special sub aspectul alegerii tipului de transport şi a rutei, a transportatorului, să încheie contractele necesare de transport, depozit şi expediţie, să ofere informaţiile necesare şi să dea indicaţiile necesare executării acestor contracte, în fiecare caz acţionînd cu grija unui expeditor diligent.
(2) Expeditorul se poate obliga prin contractul de expediţie să execute alte prestaţii privitoare la transport, cum ar fi cea de pază şi de ambalare a bunului, de marcare a bunului şi de asigurare a procedurilor vamale, inclusiv de încheiere a contractelor necesare în acest scop.
(3) Expeditorul încheie contracte în nume propriu, iar dacă a fost împuternicit în mod expres de către client – în numele clientului.
(4) În executarea obligaţiilor sale, expeditorul trebuie să ţină seama de interesele clientului şi să urmeze indicaţiile acestuia.”
540. La articolul 1078:
în denumire, cuvîntul “încărcăturii” se substituie cu cuvintele “sau transportarea bunului”;
alineatul unic se completează în final cu cuvintele “sau poate cere transportarea bunului către transportator”.
541. La articolul 1079, cuvîntul “încărcătură”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvîntul “bun” la forma gramaticală corespunzătoare.
542. La articolul 1082 alineatul (2), cuvîntul “cărăuş” se substituie cu cuvîntul “transportator”.
543. Articolul 1083 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1083. Răspunderea expeditorului
(1) Expeditorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat prin pierderea sau deteriorarea bunurilor al căror transport l-a organizat. Dispoziţiile art.1008, 1014, 1018 şi 1019 se aplică în mod corespunzător.
(2) Expeditorul este ţinut să repare prejudiciul care nu cade sub incidenţa dispoziţiilor alin.(1) din prezentul articol dacă a încălcat obligaţiile prevăzute la art.1076 alin.(1) sau (2). Expeditorul nu poartă răspundere dacă demonstrează că prejudiciul nu putea fi evitat chiar dacă se exercita diligenţa cuvenită.
(3) Dacă comportamentul clientului sau viciile specifice ale bunurilor au contribuit la cauzarea prejudiciului, obligaţia de despăgubire şi mărimea despăgubirii depind de măsura în care aceste circumstanţe au contribuit la prejudiciu.
(4) Dispoziţiile art.1021 se aplică pretenţiilor rezultate din contractele de expediţie.”
544. Codul se completează cu articolul 10831 cu următorul cuprins:
“Articolul 10831. Dreptul de subrogare al clientului
În cazul în care expeditorul s-a obligat în baza contractului de expediţie să încheie contractul de transport şi să îndeplinească alte acte necesare în vederea efectuării transportării în nume propriu şi pe contul celeilalte părţi (client), iar terţul contractat de expeditor şi-a încălcat obligaţiile, clientul este în drept, prin notificare scrisă către expeditor şi terţ, să se subroge în drepturile expeditorului faţă de terţ.”
545. După denumirea capitolului XVII din titlul III se introduce următorul text:
“Secţiunea 1
Dispoziţii comune”.
546. Articolul 1086 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1086. Contractul de depozit
Prin contract de depozit o parte (deponent) se obligă să predea pentru păstrare, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, bunul mobil celeilalte părţi (depozitar), iar depozitarul se obligă să păstreze bunul mobil şi să-l restituie la cerere.”
547. La articolul 1088 alineatul (1), cuvintele “execută depozitul în cadrul unei activităţi profesionale” se substituie cu cuvintele “este un profesionist”.
548. Articolul 1089 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
“(3) Acceptarea de către deponent a restituirii bunului nu eliberează depozitarul de răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor.”
549. Articolul 1091 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
“(3) În toate cazurile, subdepozitarul răspunde faţă de deponent pentru fapta sa.”
550. La articolul 1093 alineatul (2), cuvintele “în drept” se substituie cu cuvîntul “obligat”.
551. Articolul 1095 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1095. Obligaţia de restituire
(1) Depozitarul este obligat să restituie bunul în starea în care se afla la momentul în care l-a primit de la deponent.
(2) Dacă, avînd în vedere natura bunului depozitat sau a contractului, nu se poate aştepta în mod rezonabil ca bunul depozitat să fie restituit în starea în care se afla la momentul în care depozitarul l-a primit de la deponent, depozitarul este obligat să-l restituie în starea la care deponentul se putea aştepta în mod rezonabil.
(3) Riscul pieirii sau al deteriorării fortuite rămîne în sarcina deponentului.
(4) Depozitarul căruia i s-a luat bunul depozitat şi care a primit în locul lui o sumă de bani sau un alt bun trebuie să predea deponentului ceea ce a primit.
(5) Succesorul depozitarului care a vîndut cu bună-credinţă bunul despre care nu ştia că este depozitat este ţinut să restituie doar preţul primit sau să cedeze creanţa sa contra cumpărătorului dacă preţul nu s-a plătit.”
552. Articolul 1096 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
“(3) Atunci cînd a emis un înscris care face dovada depozitului ori care conferă deţinătorului lui dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere să îi fie înapoiat acel înscris.”
553. Articolul 1097 se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
“(3) Dacă deponentul nu îşi ridică bunul depozitat la expirarea termenului de depozitare sau la cererea depozitarului prevăzută la alin.(1) din prezentul articol, atunci depozitarul are dreptul de a vinde bunul depozitat conform art.5971, cu condiţia că depozitarul i-a dat deponentului un preaviz cu termen rezonabil, indicînd intenţia de a purcede la vînzare.”
554. Codul se completează cu articolul 10971 cu următorul cuprins:
“Articolul 10971. Obligaţia de informare după depozitare
După încetarea depozitării, depozitarul este ţinut să informeze deponentul despre:
a) orice deteriorare pe care bunul l-a suferit în decursul depozitării;
b) precauţiile necesare pe care deponentul trebuie să le ia înainte de a folosi sau a transporta bunul, cu excepţia cazului în care de la deponent se poate aştepta în mod rezonabil să cunoască despre necesitatea acestor precauţii.”
555. Articolele 1105 şi 1106 se substituie cu următorul text:
“Secţiunea a 2-a
Depozitul hotelier
Articolul 1105. Răspunderea pentru bunurile aduse în hotel
(1) Persoana care oferă servicii de cazare (hotelier) răspunde, potrivit regulilor privind răspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel.
(2) Sînt considerate ca fiind aduse în hotel:
a) bunurile clientului aflate în hotel pe perioada cazării acestuia;
b) bunurile clientului aflate în afara hotelului pentru care hotelierul, un membru al familiei lui ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pe perioada cazării clientului;
c) bunurile clientului aflate în hotel sau în afara acestuia pentru care hotelierul, un membru al familiei lui ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazării clientului.
(3) Hotelierul răspunde şi pentru vehiculele clienţilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi pentru bunurile care, în mod obişnuit, se găsesc în acestea.
(4) În lipsă de clauză contrară, dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică în cazul animalelor de companie.
(5) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentei secţiuni în detrimentul clientului este nulă.
Articolul 11051. Răspunderea limitată
Răspunderea hotelierului este limitată pînă la concurenţa unei valori de o sută de ori mai mare decît preţul pentru o zi datorat de către client pentru camera oferită spre închiriere.
Articolul 11052. Răspunderea nelimitată
Răspunderea hotelierului este nelimitată:
a) dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde;
b) dacă bunurile au fost încredinţate spre păstrare hotelierului;
c) dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească.
Articolul 11053. Lipsa răspunderii
Hotelierul nu răspunde atunci cînd furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor clientului este cauzată:
a) de client, de persoana care îl însoţeşte sau care se află sub supravegherea sa ori de vizitatorii săi;
b) de un impediment în afara controlului hotelierului;
c) de natura bunului.
Articolul 11054. Obligaţiile hotelierului
(1) Hotelierul este obligat să primească în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare care aparţin clienţilor săi.
(2) Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decît în cazul în care, ţinînd seama de mărimea şi condiţiile de exploatare ale hotelului, acestea sînt excesiv de valoroase ori sînt incomode sau periculoase.
(3) Hotelierul poate să examineze bunurile care îi sînt predate spre depozitare şi să ceară depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.
Articolul 11055. Punerea la dispoziţia clienţilor a casei de valori
Hotelierul care pune la dispoziţia clienţilor săi, în camerele de hotel, o casă de valori nu este presupus a fi primit în depozit bunurile care vor fi depuse de clienţii săi în casa de valori. În acest caz, sînt aplicabile dispoziţiile art.11051.
Articolul 11056. Decăderea din dreptul la repararea prejudiciului
(1) Clientul este decăzut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi ori care au fost aduse pentru el în hotel dacă:
a) în cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul, nu a înştiinţat administraţia hotelului;
b) nu a exercitat dreptul la acţiunea în repararea prejudiciului în termen de 6 luni de la data producerii acestuia.
(2) Dispoziţiile alin.(1) din prezentul articol nu sînt aplicabile în privinţa bunurilor prevăzute la art.11052 lit. b) şi c).
Articolul 11057. Dreptul de retenţie
În cazul neplăţii de către client a preţului camerei şi a celorlalte servicii hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retenţie asupra bunurilor aduse de client, cu excepţia documentelor şi a efectelor personale fără valoare comercială.
Articolul 11058. Valorificarea bunurilor
Hotelierul poate cere valorificarea bunurilor asupra cărora şi-a exercitat dreptul de retenţie, potrivit dispoziţiilor legale privind urmărirea silită a bunurilor mobile.
Articolul 11059. Localuri asimilate hotelurilor
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi bunurilor aduse în sanatorii, spitale, pensiuni, vagoane de dormit, restaurante, teatre, biblioteci, săli de sport şi altele asemănătoare.
Secţiunea a 3-a
Sechestrul convenţional
Articolul 1106. Sechestrul convenţional
Sechestrul convenţional este depozitul în baza căruia persoanele remit un bun mobil sau imobil în litigiu unui terţ, care se obligă să-l restituie, după terminarea procesului, celui care are drept asupra lui.”
556. Denumirile articolelor 1107 şi 1109 se completează în final cu cuvîntul “convenţional”.
557. Articolele 1108 şi 1111 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1108. Drepturile depozitarului însărcinat cu sechestru convenţional
(1) Depozitarul însărcinat cu sechestru convenţional nu are dreptul să facă în privinţa bunului nicio cheltuială sau alte acte, cu excepţia celor de conservare, în lipsa unei stipulaţii contrare sau autorizaţii a instanţei de judecată.
(2) Dacă natura bunului o cere, depozitarul însărcinat cu sechestru convenţional este ţinut să îndeplinească acte de administrare, regulile din materia mandatului fiind aplicabile în mod corespunzător.
(3) Depozitarul poate, totuşi, cu sau fără consimţămîntul părţilor, cu autorizaţia instanţei de judecată, să vîndă bunurile a căror depozitare implică cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea lor. Suma încasată din vînzarea bunului va rămîne la depozitar în condiţiile sechestrului.”
“Articolul 1111. Domeniul de aplicare
(1) Sechestrul poate fi instituit şi de către instanţa de judecată. În acest caz, el este supus regulilor stabilite de Codul de procedură civilă, precum şi de prezentul capitol, în măsura în care nu sînt incompatibile.
(2) Dispoziţiile prezentului capitol se aplică, în completare, în cazul în care părţile litigiului judiciar sau arbitral împuternicesc un terţ să deţină sumele băneşti în calitate de fiduciar pe un cont fiduciar de sechestru în condiţiile contractului de cont fiduciar de sechestru.
(3) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică în cazul în care părţile, la un moment cînd nu se află în litigiu judiciar sau arbitral, împuternicesc un terţ să deţină sumele băneşti în calitate de fiduciar pe un cont fiduciar de sechestru în condiţiile contractului de cont fiduciar de sechestru.”
558. La articolul 1129 alineatul (2), cuvintele “rezilierii contractului” se substituie cu cuvîntul “rezoluţiunii”.
559. Denumirea capitolului XIX din titlul III va avea următorul cuprins:
“Capitolul XIX
PACHETELE DE SERVICII DE CĂLĂTORIE
ŞI PRODUSELE DE VACANŢĂ”.
560. Denumirea secţiunii 1 din capitolul XIX va avea următorul cuprins:
“Secţiunea 1
Pachetele de servicii de călătorie, serviciile de călătorie asociate şi intermedierea lor”.
561. Articolele 1131–1144 vor avea următorul cuprins:
“Articolul 1131. Contractul privind pachetul de servicii de călătorie
(1) Prin contract privind pachetul de servicii de călătorie un profesionist (organizator) se obligă să ofere celeilalte părţi (călător) un pachet de servicii de călătorie, iar călătorul se obligă să plătească organizatorului preţul convenit al pachetului.
(2) Constituie pachet de servicii de călătorie (pachet) o combinaţie a cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiaşi călătorii sau vacanţe. Un pachet de servicii de călătorie, de asemenea, există:
a) dacă serviciile de călătorie prevăzute de contract au fost combinate la cererea călătorului sau în conformitate cu selecţia acestuia; sau
b) dacă organizatorul acordă prin contract călătorului dreptul să aleagă, după încheierea contractului, dintr-o selecţie de diferite tipuri de servicii de călătorie oferite de organizator.
(3) În sensul prezentei secţiuni, serviciu de călătorie înseamnă:
a) transportul de pasageri;
b) cazarea care nu face parte intrinsecă din transportul de pasageri şi care este realizată în alt scop decît cel rezidenţial;
c) închirierea de autoturisme, de alte autovehicule sau de motociclete care necesită permis de conducere de categoria A;
d) orice alt serviciu turistic care nu este parte intrinsecă a unui serviciu de călătorie în sensul lit.a), b) sau c).
(4) Serviciile care, de fapt, fac obiectul unor alte servicii de călătorie nu se consideră servicii de călătorie în sensul alin.(3).
(5) O combinaţie de servicii de călătorie în care unul dintre serviciile de călătorie menţionate la alin.(3) lit.a), b) sau c) este combinat cu unul sau mai multe servicii turistice menţionate la alin.(3) lit.d) nu se consideră un pachet dacă aceste din urmă servicii turistice:
a) nu reprezintă o proporţie semnificativă a valorii combinaţiei, nu sînt prezentate ca fiind o caracteristică esenţială a combinaţiei şi nu reprezintă în alt fel o asemenea caracteristică; sau
b) sînt selectate şi achiziţionate doar după începerea prestării unui serviciu de călătorie menţionat la alin.(3) lit.a), b) sau c).
(6) Serviciul turistic menţionat la alin.(5) lit.a) nu reprezintă o proporţie semnificativă a valorii combinaţiei dacă valorii lui i se atribuie mai puţin de 25% din valoarea combinaţiei.
(7) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică contractelor privind:
a) pachetele şi serviciile de călătorie asociate care durează mai puţin de 24 de ore, cu excepţia situaţiei în care acestea includ cazare peste noapte;
b) pachetele oferite şi serviciile de călătorie asociate facilitate ocazional fără scop lucrativ şi numai unui grup restrîns de călători;
c) pachetele şi serviciile de călătorie asociate achiziţionate în temeiul unui contract-cadru pentru organizarea unei călătorii de afaceri, încheiat între profesionişti.
Articolul 1132. Delimitarea de intermediere
(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.11448 şi 11449, dispoziţiile generale privind intermedierea se aplică intermedierii pachetelor de servicii de călătorie. Cu toate acestea, un profesionist nu poate invoca declaraţia sa sau clauza că el doar intermediază contracte dintre călător şi persoane care vor presta toate sau unele servicii individuale de călătorie (prestatori de servicii) dacă călătorului i se oferă o combinaţie a cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiaşi călătorii şi este întrunită una dintre următoarele condiţii:
a) călătorul selectează serviciile de la un singur punct de distribuţie al profesionistului în cadrul aceluiaşi proces de rezervare şi serviciile respective sînt selectate înainte de acceptarea efectuării plăţii de către călător;
b) profesionistul oferă, promite sau facturează serviciile de călătorie la un preţ forfetar sau total; sau
c) profesionistul promovează sau oferă servicii de călătorie sub denumirea de “pachet”, “ofertă combinată”, “regim forfetar (all-inclusive)” sau “servicii all-in” ori sub o denumire similară.
(2) În cazurile prevăzute la alin.(1), profesionistul se consideră organizator. În sensul alin.(1), procesul de rezervare nu se consideră început dacă călătorul doar este consultat în privinţa necesităţilor sale de călătorie şi dacă doar i se aduc la cunoştinţă ofertele de călătorie.
(3) În sensul prezentei secţiuni, puncte de distribuţie sînt:
a) spaţiile comerciale mobile sau imobile;
b) pagini web de comerţ electronic şi platforme de vînzare online similare; sau
c) serviciile prin telefon.
(4) În cazul mai multor pagini web şi platforme de vînzare online similare potrivit alin.(3) lit.b), dacă sînt prezentate călătorilor sub forma unei platforme unice, acestea se consideră un punct de distribuţie.
Articolul 1133. Procese de rezervare online asociate
(1) Profesionistul care a încheiat un contract privind pachetul de servicii de călătorie cu un călător printr-un proces de rezervare online sau care i-a intermediat pe aceeaşi cale un asemenea contract se consideră organizator al călătoriei dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) profesionistul intermediază pentru călător, în scopul aceleiaşi călătorii sau vacanţe, un contract privind un alt tip de serviciu de călătorie, oferind acces la procesul de rezervare online al altui profesionist;
b) profesionistul transmite numele călătorului, detaliile de plată şi adresa de e-mail a călătorului către celălalt profesionist;
c) contractul se încheie cu celălalt profesionist în cel tîrziu 24 de ore după confirmarea încheierii contractului privind primul serviciu de călătorie.
(2) Dacă contractul privind un alt tip de serviciu de călătorie sau mai multe contracte privind cel puţin un alt tip de serviciu de călătorie se încheie potrivit dispoziţiilor alin.(1) din prezentul articol, toate contractele încheiate de către călător se consideră un singur contract privind pachetul de servicii de călătorie în sensul art.1131 alin.(1), cu excepţiile prevăzute la art.1131 alin.(5).
Articolul 1134. Informaţii precontractuale
(1) Înainte de asumarea de către călător a unui contract sau a oricărei oferte corespunzătoare, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete sînt obligaţi să furnizeze călătorului informaţiile standard prin intermediul formularului prevăzut în partea A sau B din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova, precum şi următoarele informaţii, dacă acestea sînt aplicabile pachetului:
1) principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie:
a) destinaţia (destinaţiile) călătoriei, itinerariul şi perioadele sejurului, cu datele corespunzătoare şi, în cazul în care cazarea este inclusă, numărul de nopţi incluse;
b) mijloacele de transport, caracteristicile şi categoriile acestora, locurile, datele şi orele de plecare şi de întoarcere, duratele şi locurile opririlor intermediare şi ale legăturilor de transport. În cazul în care nu este încă stabilită ora exactă, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să informeze călătorul cu privire la ora aproximativă de plecare şi de întoarcere;
c) locaţia, principalele caracteristici şi, după caz, categoria turistică a unităţilor de cazare conform normelor din ţara de destinaţie;
d) serviciile de masă oferite;
e) vizitele, excursiile sau alte servicii incluse în preţul total convenit al pachetului;
f) dacă nu este clar din context, faptul că oricare dintre serviciile de călătorie va fi furnizat călătorului ca parte a unui grup şi, în acest caz, în măsura posibilului, dimensiunea aproximativă a grupului;
g) dacă posibilitatea călătorului de a beneficia de alte servicii turistice depinde de comunicarea orală efectivă, limba în care vor fi furnizate serviciile respective; şi
h) dacă călătoria sau vacanţa este adaptată în general pentru persoanele cu mobilitate redusă şi, la cererea călătorului, informaţii precise privind gradul de adecvare a călătoriei sau vacanţei luînd în considerare nevoile călătorului;
2) denumirea comercială şi adresa geografică a organizatorului şi, dacă este cazul, ale intermediarului de pachete, precum şi numerele de telefon şi, după caz, adresele de e-mail ale acestora;
3) preţul total al pachetului, inclusiv taxele şi, dacă este cazul, toate comisioanele, tarifele şi alte costuri suplimentare sau, atunci cînd aceste costuri nu pot fi calculate în mod rezonabil anterior încheierii contractului, o indicaţie cu privire la tipul de costuri suplimentare pe care călătorul ar putea să fie obligat să le suporte în continuare;
4) modalităţile de plată, inclusiv orice sumă sau procentaj din preţ care urmează să fie achitat sub formă de avans şi calendarul pentru achitarea soldului sau garanţiile financiare care urmează să fie achitate sau furnizate de călător;
5) numărul minim de persoane necesar pentru ca serviciile din pachet să poată fi prestate şi termenul menţionat la art.1141 alin.(7) pct.1) înainte de începerea călătoriei pînă la care este posibilă rezoluţiunea dacă nu se întruneşte acest număr;
6) informaţii generale despre cerinţele legate de paşaport şi vize, inclusiv termenele aproximative de obţinere a vizelor, şi informaţii referitoare la formalităţile legate de sănătate în ţara de destinaţie;
7) informaţii privind dreptul călătorului de a declara rezoluţiunea oricînd înainte de începerea călătoriei, cu plata unui comision de rezoluţiune corespunzător sau, după caz, a comisioanelor de rezoluţiune standardizate solicitate de organizator, în conformitate cu dispoziţiile art.1141 alin.(1)–(3);
8) informaţii privind asigurarea facultativă sau obligatorie care să acopere costurile rezoluţiunii de către călător sau costurile de asistenţă, inclusiv taxele de întoarcere, în caz de accident, de boală sau de deces.
(2) În cazul contractelor privind pachetele de servicii de călătorie încheiate prin telefon, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să furnizeze călătorului informaţiile standard prevăzute în partea B din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova şi informaţiile prevăzute la alin.(1) pct.1)–8) din prezentul articol.
(3) În ceea ce priveşte pachetele definite la art.1133, organizatorul şi profesionistul cărora li se transmit datele sînt obligaţi să se asigure că fiecare dintre ei furnizează, înainte de asumarea de către călător a unui contract sau a oricărei oferte corespunzătoare, informaţiile prevăzute la alin.(1) pct.1)–8) din prezentul articol, în măsura în care acestea sînt relevante pentru serviciile de călătorie pe care le oferă fiecare. De asemenea, organizatorul este obligat să furnizeze în acelaşi timp informaţiile standard prin intermediul formularului prevăzut în partea C din anexa nr.8 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova.
(4) Informaţiile menţionate la alin.(1)–(3) trebuie să fie furnizate într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat. În cazul în care aceste informaţii sînt furnizate în scris, ele trebuie să fie lizibile.
Articolul 1135. Caracterul obligatoriu al informaţiilor precontractuale şi încheierea contractului
(1) Informaţiile furnizate călătorului în temeiul art.1134 alin.(1) pct.1), 3), 4), 5) şi 7) sînt parte integrantă a contractului privind pachetul de servicii de călătorie şi nu pot fi modificate decît prin acordul explicit al părţilor contractante. Înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete trebuie să transmită călătorului toate modificările cu privire la informaţiile precontractuale într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat.
(2) Dacă organizatorul şi, după caz, intermediarul de pachete nu au îndeplinit cerinţele în materie de informare cu privire la comisioanele, tarifele sau alte costuri suplimentare astfel cum sînt prevăzute la art.1134 alin.(1) pct.3) înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, călătorul nu suportă respectivele comisioane, tarife sau alte costuri.
Articolul 1136. Conţinutul contractului şi documentele care trebuie furnizate înainte de începerea călătoriei
(1) Limbajul folosit în contractele privind pachetele de servicii de călătorie trebuie să fie simplu şi inteligibil şi, în cazul contractelor scrise, textul trebuie să fie lizibil. La încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie sau ulterior, fără întîrzieri nejustificate, organizatorul sau intermediarul de pachete trebuie să pună la dispoziţia călătorului un exemplar sau o confirmare a contractului pe un suport durabil. Călătorul are dreptul de a solicita o copie pe suport de hîrtie în cazul în care contractul a fost încheiat în prezenţa fizică simultană a părţilor.
(2) În cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, se furnizează călătorului un exemplar sau o confirmare a contractului privind pachetul de servicii de călătorie pe suport de hîrtie sau, în cazul în care călătorul este de acord, pe un alt suport durabil.
(3) Contractul sau confirmarea contractului prezintă întregul conţinut al acordului care include toate informaţiile prevăzute la art.1134 alin.(1) pct.1)–8), precum şi următoarele informaţii:
1) cerinţele speciale ale călătorului pe care organizatorul le-a acceptat;
2) informaţii cu privire la faptul că organizatorul:
a) este răspunzător pentru prestarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie incluse în contract, în conformitate cu dispoziţiile art.1142; şi
b) este obligat să acorde asistenţă în cazul în care călătorul se află în dificultate în conformitate cu dispoziţiile art.11446;
3) denumirea entităţii responsabile de protecţie în caz de insolvabilitate şi datele de contact ale acesteia, inclusiv adresa geografică, şi, după caz, denumirea autorităţii competente desemnate de statul în cauză în scopul respectiv şi datele de contact ale acesteia;
4) numele, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail şi, dacă este cazul, numărul de fax ale reprezentantului local al organizatorului, ale unui punct de contact sau ale altui serviciu care permite călătorului să contacteze rapid organizatorul şi să comunice eficient cu acesta, să solicite asistenţă atunci cînd se află în dificultate sau să reclame orice viciu sesizat în timpul executării pachetului;
5) informaţii privind obligaţia călătorului de a comunica orice viciu pe care îl constată pe parcursul executării pachetului, în conformitate cu dispoziţiile art.11444;
6) în cazul minorilor neînsoţiţi de un părinte sau de o altă persoană autorizată, care călătoresc pe baza unui contract care include cazare, informaţii care să permită contactul direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de acesta în locul în care minorul este cazat;
7) informaţii privind procedurile interne de soluţionare a reclamaţiilor disponibile şi privind mecanismele de soluţionare alternativă a litigiilor prevăzute de lege;
8) informaţii privind dreptul călătorului la cesiunea contractului către un alt călător în conformitate cu dispoziţiile art.1138.
(4) În ceea ce priveşte pachetele definite la art.1133, profesionistul căruia i se transmit datele trebuie să informeze organizatorul cu privire la încheierea unui contract care conduce la crearea unui pachet. Profesionistul trebuie să furnizeze organizatorului informaţiile necesare pentru a se conforma obligaţiilor care îi revin în calitate de organizator. Imediat ce este informat cu privire la crearea unui pachet, organizatorul trebuie să furnizeze călătorului pe un suport durabil informaţiile prevăzute la alin.(3) pct.1)–8) din prezentul articol.
(5) Informaţiile menţionate la alin.(3) şi (4) trebuie să fie furnizate într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat.
(6) Cu suficient timp înainte de începerea călătoriei, organizatorul trebuie să pună la dispoziţia călătorului toate chitanţele, bonurile şi biletele necesare, informaţii privind ora programată a plecării şi, după caz, termenul-limită pentru înregistrare, precum şi orele programate ale opririlor intermediare, ale legăturilor de transport şi ale sosirii.
Articolul 1137. Sarcina probei
Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite la art.1134–1136 revine profesionistului.
Articolul 1138. Cesiunea contractului
(1) Călătorul are dreptul să cesioneze contractul unui terţ care satisface toate condiţiile aplicabile contractului respectiv, după ce îl înştiinţează pe organizator într-un termen rezonabil înainte de începerea călătoriei, pe un suport durabil. Înştiinţarea cu cel puţin 7 zile înainte de începerea călătoriei este considerată, în orice caz, rezonabilă.
(2) Cedentul şi cesionarul contractului răspund solidar pentru achitarea soldului preţului pachetului şi a tuturor comisioanelor, tarifelor şi altor costuri suplimentare generate de această cesiune. Organizatorul trebuie să informeze cedentul contractului cu privire la costurile efective ale cesiunii. Aceste costuri nu pot fi nerezonabile şi nu pot depăşi costurile suportate efectiv de organizator ca urmare a cesiunii contractului.
(3) Organizatorul trebuie să prezinte cedentului dovezi cu privire la costurile suplimentare, comisioanele şi alte costuri generate de cesiunea contractului.
Articolul 1139. Modificarea preţului contractului
(1) După încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, preţurile pot fi mărite numai în cazul în care contractul rezervă în mod explicit această posibilitate şi stipulează dreptul călătorului la reducerea preţului în temeiul alin.(5). În acest caz, în contract se precizează modul în care urmează să fie calculate preţurile revizuite. Creşterile de preţuri sînt posibile numai ca o consecinţă directă a schimbărilor legate de:
a) preţul transportului de pasageri care rezultă din costul carburanţilor sau al altor surse de energie;
b) nivelul taxelor sau al comisioanelor aplicabile serviciilor de călătorie incluse în contract, impuse de părţi terţe care nu sînt direct implicate în executarea pachetului, inclusiv taxele turistice, taxele de aterizare sau comisioanele de îmbarcare sau debarcare în porturi şi aeroporturi (tarife pentru serviciile aeroportuare şi de navigaţie aeriană); sau
c) cursul de schimb relevant pentru pachetul respectiv.
(2) Dacă creşterea preţului menţionată la alin.(1) depăşeşte 8% din preţul total al pachetului, se aplică dispoziţiile art.1140.
(3) Indiferent de valoarea sa, o creştere de preţ nu produce efecte juridice decît dacă organizatorul trimite călătorului o notificare clară şi inteligibilă privind această creştere, însoţită de o justificare a creşterii respective şi de un calcul, pe un suport durabil, cu cel puţin 20 de zile înainte de începerea călătoriei.
(4) Înainte de începerea călătoriei, organizatorul nu poate modifica în mod unilateral alte clauze ale contractului privind pachetul de servicii de călătorie decît cele legate de preţ, cu excepţia cazului în care:
a) organizatorul şi-a rezervat acest drept în contract;
b) modificarea este nesemnificativă; şi
c) organizatorul îl informează pe călător cu privire la modificare într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat, pe un suport durabil.
(5) În cazul în care contractul prevede posibilitatea creşterii preţurilor, călătorul are dreptul la o reducere de preţ care corespunde unei scăderi a costurilor menţionate la alin.(1) lit.a), b) şi c) care are loc după încheierea contractului şi înainte de începerea călătoriei. Dacă călătorul a plătit mai mult decît preţul redus, organizatorul este obligat să restituie diferenţa.
(6) În cazul unei reduceri de preţ, organizatorul are dreptul să deducă cheltuielile administrative efective din diferenţa care trebuie restituită călătorului. La cererea călătorului, organizatorul trebuie să prezinte dovezi ale cheltuielilor administrative respective.
(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art.720 referitoare la clauzele privind modificarea contractului.
Articolul 1140. Modificările semnificative ale condiţiilor contractului
(1) În cazul în care, înainte de începerea călătoriei, organizatorul este constrîns să modifice semnificativ oricare dintre principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie menţionate la art.1134 alin.(1) pct.1) sau nu poate îndeplini cerinţele speciale menţionate la art.1136 alin.(3) pct.1) ori propune să mărească preţul pachetului cu mai mult de 8% în conformitate cu dispoziţiile art.1139 alin.(2), călătorul are posibilitatea ca, într-un termen rezonabil specificat de organizator:
a) să accepte modificarea propusă; sau
b) să declare rezoluţiunea fără a plăti vreun comision de rezoluţiune.
După expirarea termenului stabilit de către organizator conform alin.(3), modificarea propusă de către organizator se consideră acceptată de către călător.
(2) În cazul în care declară rezoluţiunea, călătorul poate accepta un pachet de substituţie, atunci cînd acesta este oferit de organizator, dacă este posibil, de o calitate echivalentă sau superioară.
(3) Organizatorul trebuie să informeze călătorul, fără întîrzieri nejustificate şi într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat, pe un suport durabil, cu privire la:
a) modificările propuse menţionate la alin.(1) şi, după caz şi în conformitate cu dispoziţiile alin.(4), impactul acestora asupra preţului pachetului;
b) un termen rezonabil în care călătorul trebuie să informeze organizatorul cu privire la decizia sa în temeiul alin.(1);
c) faptul că, dacă pînă la expirarea termenului menţionat la lit.b), călătorul nu va comunica decizia sa organizatorului, modificările propuse se vor considera acceptate de către călător; şi
d) după caz, pachetul de substituţie oferit şi preţul acestuia.
(4) În cazul în care modificările aduse contractului privind pachetul de servicii de călătorie menţionate la alin.(1) sau pachetului de substituţie menţionat la alin.(2) au drept consecinţă scăderea calităţii sau a costului pachetului, călătorul are dreptul la o reducere corespunzătoare a preţului.
(5) În cazul în care călătorul declară rezoluţiunea în temeiul alin.(1) lit.b) şi nu acceptă un pachet de substituţie, organizatorul este obligat să restituie toate plăţile efectuate de către sau pe seama călătorului, fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la data rezoluţiunii. Dispoziţiile art.1143, 11443 şi 11445 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 1141. Rezoluţiunea înainte de începerea călătoriei
(1) Călătorul are dreptul la rezoluţiune în orice moment înainte de începerea călătoriei. În cazul în care declară rezoluţiunea în temeiul enunţului anterior, călătorul poate fi obligat să plătească organizatorului un comision de rezoluţiune adecvat şi justificabil.
(2) În contract pot fi prevăzute comisioane de rezoluţiune standardizate rezonabile, în funcţie de:
a) perioada de timp dintre momentul declarării rezoluţiunii şi începutul călătoriei;
b) costurile pe care organizatorul în mod previzibil le economiseşte;
c) veniturile pe care organizatorul în mod previzibil le-ar fi obţinut din valorificarea pe altă cale a serviciilor de călătorie.
(3) Dacă contractul nu prevede comisioane de rezoluţiune standardizate, mărimea comisionului de rezoluţiune corespunde preţului pachetului din care se scad economiile de costuri şi veniturile generate de valorificarea pe altă cale a serviciilor de călătorie. La cererea călătorului, organizatorul trebuie să prezinte o justificare pentru cuantumul comisioanelor de rezoluţiune.
(4) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), călătorul are dreptul să declare rezoluţiunea înainte de începerea călătoriei fără a plăti vreun comision de rezoluţiune în cazul unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare care se produc la locul de destinaţie sau în vecinătatea imediată a acestuia şi care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau transportul pasagerilor la destinaţie.
(5) În sensul prezentei secţiuni, prin circumstanţe inevitabile şi extraordinare se înţelege o situaţie care nu poate fi controlată de partea care o invocă şi ale cărei consecinţe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile.
(6) În cazul rezoluţiunii conform alin.(4), călătorul are dreptul la restituirea integrală a oricărei plăţi efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.
(7) Organizatorul are dreptul la rezoluţiune înainte de începerea călătoriei în cazul în care:
1) numărul de persoane înscrise pentru participarea la pachetul respectiv este mai mic decît numărul minim stabilit în contract, iar organizatorul îl înştiinţează pe călător cu privire la rezoluţiune în termenul stabilit în contract, dar nu mai tîrziu de:
a) 20 de zile înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează mai mult de 6 zile;
b) 7 zile înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează între 2 şi 6 zile;
c) 48 de ore înainte de începerea călătoriei, în cazul călătoriilor care durează mai puţin de 2 zile;
sau
2) organizatorul nu poate executa obligaţiile contractuale din cauza unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare şi îl înştiinţează pe călător cu privire la rezoluţiune, fără întîrziere şi înainte de începerea călătoriei.
(8) În cazul în care declară rezoluţiunea în temeiul alin.(7), organizatorul este obligat să restituie călătorului toate plăţile efectuate pentru pachet, dar nu este ţinut la plata unor despăgubiri suplimentare.
(9) Ca urmare a rezoluţiunii, organizatorul este obligat să restituie călătorului toate plăţile efectuate pentru pachet, iar în cazul rezoluţiunii în temeiul alin.(1), are dreptul să deducă comisionul de rezoluţiune corespunzător din suma supusă restituirii. Organizatorul trebuie să execute obligaţia de restituire fără întîrzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai tîrziu de 14 zile de la rezoluţiune.
Articolul 1142. Drepturile călătorului în caz de viciu al serviciilor de călătorie
(1) Organizatorul este obligat să asigure prestarea serviciilor de călătorie fără vicii.
(2) Serviciile de călătorie se consideră fără vicii dacă au caracteristicile convenite.
(3) În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, serviciile de călătorie nu au vicii:
a) dacă ele oferă utilitatea dedusă din contract;
b) în cazul în care utilitatea nu poate fi dedusă din contract, dacă ele oferă utilitatea obişnuită şi prezintă caracteristici care există în mod obişnuit la servicii de călătorie de acelaşi fel şi pe care călătorul le poate aştepta ţinînd cont de felul pachetului de servicii de călătorie.
(4) Se consideră viciu al serviciilor de călătorie şi cazul în care serviciile de călătorie nu sînt prestate sau sînt prestate cu o întîrziere care depăşeşte durata unei întîrzieri rezonabile.
(5) Dacă serviciile de călătorie au un viciu, în condiţiile prezentei secţiuni şi ale contractului, călătorul are dreptul:
a) să ceară remedierea conform art.1144 alin.(1);
b) să remedieze viciul conform art.1144 alin.(2) şi să ceară rambursarea cheltuielilor necesare;
c) să ceară remedierea prin prestarea unor alte servicii de călătorie conform art.1144 alin.(3) şi (4);
d) să ceară rambursarea costului cazării necesare conform art.1144 alin.(5) şi (6);
e) să declare rezoluţiunea contractului de servicii de călătorie conform art.11441;
f) să obţină reducerea preţului pachetului de servicii de călătorie conform art.11442;
g) să ceară despăgubiri conform art.11443.
Articolul 1143. Prescripţia extinctivă privind pretenţiile călătorului
Pretenţiile călătorului prevăzute la art.1142 alin.(5) se prescriu extinctiv în termen de 2 ani. Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data în care călătoria trebuia, conform contractului, să ia sfîrşit.
Articolul 1144. Dreptul călătorului la remedierea viciului
(1) Dacă călătorul cere remedierea viciilor, organizatorul este obligat să le remedieze. Organizatorul poate refuza remedierea:
a) dacă ea este imposibilă; sau
b) dacă ea implică cheltuieli disproporţionate, ţinînd cont de anvergura viciului şi de valoarea serviciilor de călătorie afectate.
(2) Fără a aduce atingere excepţiilor prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b), în cazul în care organizatorul nu remediază viciul într-un termen rezonabil stabilit de călător, călătorul poate face el însuşi acest lucru şi poate solicita rambursarea cheltuielilor necesare. Nu este necesar să se specifice un termen de către călător dacă organizatorul refuză să remedieze viciul sau dacă este necesară o remediere imediată.
(3) Dacă organizatorul refuză remedierea viciului călătoriei în temeiul alin.(1) lit.a) sau b) sau dacă viciul afectează o parte semnificativă din serviciile de călătorie, organizatorul este obligat să ofere, fără costuri suplimentare pentru călător, servicii alternative corespunzătoare pentru continuarea derulării pachetului, pe cît posibil echivalente sau de mai bună calitate decît cele specificate în contract, inclusiv în cazul în care întoarcerea călătorului la locul de pornire nu este asigurată astfel cum s-a convenit. În cazul în care serviciile alternative propuse au drept consecinţă un pachet de o calitate mai scăzută decît cea specificată în contract, organizatorul este obligat să acorde călătorului o reducere adecvată a preţului. Mărimea reducerii adecvate se determină conform art.11442 alin.(2).
(4) Călătorul poate respinge serviciile alternative propuse doar în cazul în care acestea nu sînt comparabile cu ceea ce s-a convenit în contract sau reducerea de preţ acordată este inadecvată. În acest caz sau dacă organizatorul nu poate oferi servicii alternative, se aplică dispoziţiile art.11441 alin.(2) şi (3) dacă călătorul nu are dreptul la rezoluţiune.
(5) În măsura în care este imposibil să se asigure transportarea călătorului la locul de pornire sau un alt loc convenit de părţi (întoarcerea) din cauza unor circumstanţe inevitabile şi extraordinare, organizatorul este obligat să suporte costul cazării necesare, pe cît posibil de categorie echivalentă, pentru o perioadă care nu depăşeşte 3 nopţi pe călător.
(6) Limitarea costurilor menţionată la alin.(5) nu se aplică în următoarele cazuri:
1) dacă dispoziţiile legale privind drepturile pasagerilor prevăd perioade mai lungi aplicabile mijloacelor de transport relevante pentru întoarcerea călătorului;
2) călătorul face parte din una dintre următoarele categorii de persoane, iar organizatorul a fost informat cu privire la nevoile speciale ale acestora cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea călătoriei:
a) persoane cu mobilitate redusă şi însoţitorii acestora;
b) femei însărcinate;
c) minori neînsoţiţi;
d) persoane care au nevoie de asistenţă medicală specială.”
562. Codul se completează cu articolele 11441–114411 cu următorul cuprins:
“Articolul 11441. Dreptul călătorului la rezoluţiune pentru motiv de viciu
(1) În cazul în care viciul afectează în mod substanţial executarea pachetului, iar organizatorul a omis să îl remedieze într-un termen rezonabil stabilit de către călător, călătorul are dreptul la rezoluţiune. Nu este necesar să se specifice un termen de către călător dacă organizatorul refuză să remedieze viciul sau dacă este necesară o remediere imediată.
(2) Dacă călătorul a declarat rezoluţiunea, organizatorul reţine preţul aferent serviciilor de călătorie deja prestate şi care urmează a fi prestate conform alin.(3) din prezentul articol pentru a sfîrşi călătoria. Pretenţiile călătorului întemeiate pe art.1142 alin.(5) lit.f) şi g) rămîn neafectate. Organizatorul pierde dreptul la partea de preţ care se referă la serviciile de călătorie care nu vor mai fi prestate. Organizatorul este obligat să restituie călătorului partea din preţ la care a pierdut dreptul. Dreptul la rezoluţiune în caz de viciu al călătoriei nu poate fi condiţionat de plata de către călător a vreunui comision.
(3) Organizatorul este obligat să ia măsurile necesare în caz de rezoluţiune şi, în special, dacă pachetul include transportul de pasageri, este obligat să asigure întoarcerea călătorului cu transport echivalent cu cel stipulat de contract, fără întîrzieri nejustificate şi fără costuri suplimentare pentru călător.
Articolul 11442. Dreptul călătorului la reducerea preţului
(1) Preţul serviciilor de călătorie se reduce pentru orice perioadă în care a existat un viciu, cu excepţia cazului în care organizatorul dovedeşte că viciul este imputabil călătorului.
(2) Reducerea este egală cu diferenţa dintre valoarea, la momentul încheierii contractului, a pachetului de călătorie fără vicii şi valoarea, la acelaşi moment, a pachetului de călătorie cu viciul respectiv.
Articolul 11443. Dreptul călătorului la despăgubiri
(1) Călătorul are dreptul de a primi despăgubiri adecvate din partea organizatorului pentru orice prejudiciu pe care îl suferă ca urmare a unui viciu, fără a aduce atingere dreptului său la reducerea preţului sau la rezoluţiune. Despăgubirea se acordă fără întîrzieri nejustificate.
(2) Călătorul nu are dreptul la despăgubiri în cazul în care organizatorul dovedeşte una dintre următoarele circumstanţe:
a) viciul este imputabil călătorului;
b) viciul este imputabil unui terţ care nu are legătură cu furnizarea serviciilor de călătorie incluse în contract şi este imprevizibil sau inevitabil; sau
c) viciul este cauzat de circumstanţe inevitabile şi extraordinare.
(3) Dacă călătoria este zădărnicită sau afectată în mod semnificativ, călătorul poate cere şi o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul moral suportat prin irosirea concediului sau a vacanţei.
Articolul 11444. Notificarea viciilor de către călător
(1) Călătorul trebuie să îl informeze fără întîrzieri nejustificate pe organizator, ţinînd cont de circumstanţele cazului, în legătură cu orice viciu pe care îl constată pe parcursul executării unui serviciu de călătorie inclus în contract.
(2) Dacă organizatorul nu a avut posibilitatea să remedieze viciul din cauza omisiunii culpabile a călătorului de a notifica conform alin.(1), călătorul pierde dreptul:
a) de a înainta pretenţia prevăzută la art.11442;
b) de a cere despăgubiri conform art.11443.
Articolul 11445. Admiterea limitării răspunderii. Corelaţia cu alte reglementări
(1) În baza unui acord cu călătorul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală, la triplul preţ total al pachetului dacă prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă.
(2) Dacă răspunderea unui prestator al unui serviciu de călătorie care face parte din pachet este condiţionată, limitată sau exclusă conform convenţiilor internaţionale, organizatorul poate invoca aceasta, în egală măsură, faţă de călător.
(3) Drepturile la despăgubiri sau la reducerea preţului în temeiul prezentei secţiuni nu aduc atingere drepturilor călătorilor prevăzute de actele normative speciale sau de convenţiile internaţionale. Călătorii au dreptul de a introduce cereri în temeiul prezentei secţiuni şi al respectivelor acte normative speciale sau convenţii internaţionale. Despăgubirile sau reducerile de preţ acordate în temeiul prezentei secţiuni şi despăgubirile sau reducerile de preţ acordate în temeiul respectivelor acte normative speciale sau convenţii internaţionale se deduc unele din altele pentru a evita supracompensarea.
Articolul 11446. Obligaţia organizatorului de a acorda asistenţă
(1) Organizatorul este obligat să acorde asistenţă adecvată fără întîrzieri nejustificate călătorului aflat în dificultate, inclusiv în circumstanţele menţionate la art.1144 alin.(5), în special prin:
a) furnizarea de informaţii corespunzătoare privind serviciile de sănătate, autorităţile locale şi asistenţa consulară; şi
b) acordarea de asistenţă călătorului în ceea ce priveşte efectuarea comunicărilor la distanţă şi sprijinirea acestuia în găsirea unor servicii de călătorie alternative.
(2) Organizatorul poate pretinde un comision rezonabil pentru asistenţa menţionată la alin.(1) în cazul în care călătorul este cel care a provocat situaţia de dificultate în mod intenţionat sau din neglijenţă. În orice caz, comisionul nu va depăşi costurile efective suportate de organizator.
Articolul 11447. Garanţiile contra insolvabilităţii
(1) Organizatorii înregistraţi pe teritoriul Republici Moldova trebuie să ofere garanţii privind restituirea tuturor plăţilor efectuate de către călători sau pe seama lor, în măsura în care, ca urmare a insolvabilităţii organizatorului, serviciile relevante nu au fost prestate sau călătorul a plătit direct altor prestatori faţă de care organizatorul şi-a încălcat obligaţiile de plată. În cazul în care în contract este inclus transportul de pasageri, organizatorul asigură şi garanţii pentru întoarcerea călătorului. Se poate oferi continuarea pachetului.
(2) Organizatorii care nu sînt înregistraţi în Republica Moldova şi care contractează sau oferă spre contractare pachete în Republica Moldova sau care, prin orice mijloace, îşi direcţionează activităţile către călători din Republica Moldova au obligaţia de a furniza garanţia în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
(3) Garanţia prevăzută la alin.(1) şi (2) trebuie să fie efectivă şi să acopere costurile previzibile în mod rezonabil. Aceasta se referă la valorile plăţilor efectuate de către sau pe seama călătorilor în legătură cu pachetele, ţinînd cont de perioada scursă între avansurile plătite şi plăţile finale şi finalizarea pachetelor, precum şi de costurile estimate ale întoarcerii în caz de insolvabilitate a organizatorului.
(4) Călătorii beneficiază de protecţie împotriva insolvabilităţii organizatorului indiferent de locul lor de reşedinţă, de locul de plecare sau de locul în care se efectuează contractarea pachetului şi indiferent de statul în care este situată autoritatea responsabilă pentru protecţie în caz de insolvabilitate.
(5) Atunci cînd executarea pachetului este afectată de insolvabilitatea organizatorului, garanţia este disponibilă gratuit pentru a asigura întoarcerea şi, dacă este necesar, plata cazării înainte de întoarcere.
(6) Pentru serviciile de călătorie care nu au fost efectuate, restituirea plăţilor se efectuează fără întîrzieri nejustificate la solicitarea călătorului.
(7) Prin hotărîre de Guvern se stabilesc:
a) tipurile de garanţii care se constituie de organizator, de intermediarii de pachete, intermediarii de servicii de călătorie asociate şi, după caz, de alţi prestatori de servicii;
b) condiţiile înaintate faţă de garanţii, inclusiv procedura de valorificare a garanţiilor de către călători;
c) măsura în care călătorul poate fi obligat să efectueze plăţi în baza contractului înainte de sfîrşitul călătoriei dacă garanţia corespunzătoare nu a fost constituită;
d) autoritatea competentă, precum şi atribuţiile acesteia, în domeniul supravegherii organizatorilor, intermediarilor de pachete, intermediarilor de servicii de călătorie asociate şi prestatorilor de servicii, al cooperării administrative cu autorităţile din alte state, precum şi al protecţiei călătorilor în caz de insolvabilitate.
Articolul 11448. Intermedierea contractelor privind pachetul de servicii de călătorie
(1) Un profesionist care intermediază încheierea contractelor privind pachetul de servicii de călătorie (intermediar de pachete) este obligat să informeze călătorul conform art.1134, 1135 şi 1136.
(2) Dacă intermediarul de pachete şi-a îndeplinit obligaţiile conform alin.(1), se consideră că obligaţiile organizatorului prevăzute la art.1134, 1135 şi 1136 au fost îndeplinite. Dacă organizatorul a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art.1134, 1135 şi 1136, se consideră că intermediarul de pachete şi-a îndeplinit obligaţiile conform alin.(1). În orice caz, intermediarului de pachete îi revine sarcina să demonstreze îndeplinirea acestor cerinţe de informare.
(3) Se consideră că un intermediar de pachete este împuternicit de către un organizator să accepte plata preţului pachetului de călătorie dacă el oferă călătorului o copie sau un exemplar al contractului conform art.1136 alin.(1) şi (2) sau există alte circumstanţe create de organizator din care rezultă că intermediarul de pachete este împuternicit să intermedieze pachete de călătorie pentru el. Această regulă nu se aplică dacă călătorul este expres informat despre faptul că intermediarul de pachete nu acceptă plăţi.
(4) Dacă organizatorul nu este înregistrat în Republica Moldova la momentul încheierii contractului, intermediarul de pachete îndeplineşte obligaţiile organizatorului prevăzute la art.1142–11447. Intermediarului de călătorie îi revine sarcina să demonstreze că organizatorul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de prezenta secţiune.
(5) Intermediarul de pachete este împuternicit de către organizator să primească orice pretenţii sau alte notificări ale călătorului privind prestarea serviciilor de călătorie. Intermediarul de pachete va notifica imediat organizatorul despre aceste notificări ale călătorului.
Articolul 11449. Intermedierea serviciilor de călătorie asociate
(1) Un profesionist se consideră intermediar al unui serviciu de călătorie asociat dacă, în scopul aceleiaşi călătorii sau vacanţe, care nu constituie un pachet de servicii de călătorie:
a) el intermediază încheierea unor contracte separate cu alţi prestatori de servicii de călătorie privitoare la cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie, cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de distribuţie, iar călătorul selectează şi plăteşte separat fiecare din aceste servicii; sau
b) el intermediază, într-un mod personalizat, pentru călătorul cu care încheie un contract de servicii de călătorie sau intermediază încheierea unui asemenea contract, achiziţionarea a cel puţin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt prestator de servicii, în cazul în care se încheie un contract cu acest prestator de servicii cel tîrziu în 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie. În sensul prezentei litere, nu se consideră că profesionistul a intermediat un serviciu de călătorie suplimentar doar pentru că el a făcut legătura între călător şi celălalt prestator de servicii.
(2) În cazul în care se achiziţionează un tip de servicii de călătorie menţionat la art.1131 alin.(3) lit.a), b) sau c) şi unul sau mai multe servicii turistice menţionate la art.1131 alin.(3) lit.d), ele nu constituie un serviciu de călătorie asociat dacă aceste din urmă servicii nu reprezintă o parte semnificativă a valorii combinate a serviciilor şi nu sînt prezentate ca fiind o caracteristică esenţială a călătoriei sau a vacanţei şi nu reprezintă în alt fel o asemenea caracteristică.
(3) Înainte de asumarea de către călător a oricărui contract care duce la crearea unor servicii de călătorie asociate sau a oricărei oferte corespunzătoare, profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate, inclusiv în cazul în care profesionistul nu este înregistrat în Republica Moldova, dar, prin orice mijloace, direcţionează astfel de activităţi către călători din Republica Moldova, trebuie să stipuleze într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat următoarele:
a) călătorul nu va beneficia de niciunul dintre drepturile care se aplică exclusiv pachetelor în temeiul prezentei secţiuni şi fiecare furnizor de servicii este unicul răspunzător pentru executarea corespunzătoare a contractului referitor la serviciile sale; şi
b) călătorul va beneficia de protecţie în caz de insolvabilitate în conformitate cu dispoziţiile alin.(5).
(4) Pentru a se conforma dispoziţiilor alin.(3) din prezentul articol, profesionistul care intermediază un serviciu de călătorie asociat trebuie să furnizeze călătorului informaţiile respective prin intermediul formularului standard prevăzut în anexa nr.9 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova sau, dacă tipul specific de serviciu de călătorie asociat nu face obiectul formularului prevăzut în anexa respectivă, furnizează informaţiile incluse în aceasta.
(5) Dacă profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate primeşte plăţi de la călător pentru servicii, profesionistul trebuie să garanteze restituirea lor către călător în măsura în care serviciile de călătorie sînt oferite de către intermediar însuşi sau, dacă pretenţia altui prestator de servicii în sensul alin.(1) lit.a) de a primi plata încă nu este stinsă, în măsura în care, ca urmare a insolvabilităţii organizatorului, serviciile relevante nu au fost prestate sau călătorul a plătit direct altor prestatori, în sensul alin.(1) lit.a), faţă de care organizatorul şi-a încălcat obligaţiile de plată.
(6) În cazul în care profesionistul care intermediază servicii de călătorie asociate nu a respectat cerinţele prevăzute la alin.(3)–(5) din prezentul articol, lui i se aplică drepturile şi obligaţiile prevăzute la art.1138 şi 1141–11446 în raport cu serviciile de călătorie incluse în serviciul de călătorie asociat.
(7) În cazul în care un serviciu de călătorie asociat este rezultatul încheierii unui contract între un călător şi un profesionist care nu intermediază serviciul de călătorie asociat, profesionistul respectiv trebuie să informeze profesionistul care intermediază serviciul de călătorie asociat cu privire la încheierea contractului relevant.
(8) Dacă este obligat să asigure transportul călătorului, intermediarul este obligat să asigure şi întoarcerea călătorului, precum şi cazarea pînă la întoarcere.
Articolul 114410. Răspunderea pentru erorile de rezervare
Călătorul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat:
a) de oricare defecţiuni tehnice din sistemul de rezervare al organizatorului, al intermediarului pachetelor de călătorie, al intermediarului serviciilor de călătorie asociate sau al prestatorului de servicii de călătorie, cu excepţia cazului în care defecţiunea nu este imputabilă profesionistului respectiv;
b) de către unul dintre profesioniştii menţionaţi la lit.a), în cazul în care a fost de acord să organizeze rezervarea unui pachet sau a serviciilor de călătorie care fac parte din serviciile de călătorie asociate, pentru erorile comise în timpul procesului de rezervare, cu excepţia cazului în care eroarea este imputabilă călătorului sau a fost cauzată de circumstanţe inevitabile şi extraordinare.
Articolul 114411. Dreptul de regres al profesionistului
În cazurile în care un organizator sau un intermediar de pachete plăteşte o despăgubire, acordă o reducere de preţ sau îndeplineşte faţă de călător alte obligaţii care îi revin în temeiul prezentei secţiuni, organizatorul sau intermediarul de pachete de servicii de călătorie are drept de regres faţă de terţul care a contribuit la evenimentul care a generat despăgubirea, reducerea preţului sau alte obligaţii faţă de călător.”
563. Articolul 1145 va avea următorul cuprins:
“Articolul 1145. Excluderea eludărilor şi a derogărilor
(1) Declaraţia unui organizator sau a unui profesionist care intermediază un serviciu de călătorie asociat care afirmă că acţionează exclusiv ca prestator al unui serviciu de călătorie, ca intermediar ori în orice altă calitate sau că un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu constituie un pachet ori un serviciu de călătorie asociat nu exonerează organizatorul sau profesionistul respectiv de obligaţiile care îi revin în temeiul prezentei secţiuni.
(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentei secţiuni în detrimentul călătorului este lovită de nulitate absolută.”
564. La articolul 11451 alineatul (2), litera a) se completează în final cu textul “ , sau a unei cote-părţi din proprietatea periodică”.
565. Capitolul XX din titlul III va avea următorul cuprins:
“Capitolul XX
FIDEJUSIUNEA ŞI ALTE GARANŢII PERSONALE
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 1146. Felurile garanţiilor personale
(1) Garanţiile personale pot fi accesorii (fidejusiunea) sau autonome.
(2) Fidejusiunea este obligaţia garantului (fidejusorul) asumată în folosul unui creditor cu scopul de a garanta obligaţia pe care debitorul o datorează creditorului (obligaţia garantată) şi care apare şi devine scadentă doar dacă apare şi devine scadentă obligaţia garantată.
(3) Garanţie personală autonomă se consideră obligaţia garantului asumată în folosul unui creditor, în scop de garanţie, în care se prevede expres sau din care rezultă în chip neîndoielnic faptul că ea nu depinde de obligaţia pe care o altă persoană o datorează creditorului.
Articolul 1147. Prezumţia de fidejusiune
Orice angajament de a plăti sau a executa orice altă prestaţie ori de a despăgubi creditorul cu scopul de a garanta obligaţia datorată de o altă persoană se prezumă că este o fidejusiune, cu excepţia cazului în care creditorul demonstrează că s-a stipulat o garanţie personală autonomă.
Articolul 1148. Pluralitatea de debitori în scop de garanţie
(1) Pluralitate de debitori în scop de garanţie este obligaţia datorată de doi sau mai mulţi debitori, iar unul dintre debitori îşi asumă obligaţia preponderent în scop de garanţie în folosul creditorului.
(2) În cazul pluralităţii de debitori în scop de garanţie se aplică dispoziţiile secţiunilor 1, a 4-a şi a 5-a şi, în completare, dispoziţiile legale privind obligaţiile cu pluralitate de subiecte.
Articolul 11481. Scrisoarea de confort
(1) Scrisoarea de confort este acea garanţie personală prin care garantul îşi asumă faţă de creditor o obligaţie de a face sau de a nu face, în scopul susţinerii debitorului să-şi execute obligaţiile faţă de acel creditor.
(2) În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţiile, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la despăgubiri faţă de creditor şi numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin scrisoarea de confort.
(3) Se prezumă că prin scrisoarea de confort s-a asumat o fidejusiune cu răspundere subsidiară a emitentului.
Articolul 1149. Aplicarea prezentului capitol faţă de anumite garanţii personale
(1) Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică contractelor de asigurare. În cazul unei asigurări pentru a garanta obligaţiile unui debitor, dispoziţiile prezentului capitol se aplică numai dacă asigurătorul a emis un document care instituie o garanţie personală în folosul unui creditor determinat.
(2) Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc atingere dispoziţiilor legale privind girul şi avalul titlurilor negociabile, dar se pot aplica garanţiilor personale pentru obligaţiile care decurg din titluri negociabile.
Articolul 1150. Temeiurile de apariţie a garanţiilor personale
(1) Garanţia personală poate fi asumată de către garant prin contract încheiat cu creditorul (contract de fidejusiune sau, după caz, contract de garanţie personală autonomă).
(2) În cazul garanţiei personale asumate prin contract, se consideră că creditorul a acceptat oferta garantului de a contracta garanţia personală de îndată ce oferta a parvenit la creditor, cu excepţia cazului în care oferta cheamă la acceptare expresă sau creditorul, fără întîrzieri nejustificate, respinge oferta sau îşi rezervă timp pentru examinarea acesteia.
(3) Garanţia personală poate fi asumată de către garant printr-un act juridic unilateral care prevede expres sau din care rezultă în chip neîndoielnic că ea este irevocabilă. O asemenea garanţie produce efecte fără acceptarea creditorului. Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(4) Garanţia personală poate fi asumată cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii.
(5) Garanţia personală poate fi asumată fără cunoaşterea de către debitor şi chiar împotriva voinţei lui.
Articolul 1151. Forma în care se asumă garanţia personală
(1) Contractul sau actul juridic unilateral prin care se asumă o garanţie personală trebuie să fie încheiat în scris, sub sancţiunea nulităţii.
(2) În cazul în care garantul execută în baza unei garanţii care nu are formă scrisă, viciul de formă se consideră înlăturat în raport cu ceea ce s-a executat.
Articolul 11511. Stingerea fidejusiunii prin deces
Garanţia personală se stinge prin decesul garantului. Orice clauză contrară este lovită de nulitatea absolută.
Secţiunea a 2-a
Fidejusiunea
Articolul 1152. Obligaţia garantată prin fidejusiune
(1) Obligaţia garantată prin fidejusiune poate fi prezentă sau viitoare, pură şi simplă sau afectată de modalităţi. Prin fidejusiune se poate garanta şi obligaţia altui fidejusor.
(2) Dacă fidejusiunea s-a asumat înainte de încheierea contractului sau a altui act juridic din care rezultă obligaţia garantată, ea produce efecte din momentul încheierii acelui contract sau act.
(3) Fidejusiunea este globală dacă garantează toate obligaţiile debitorului faţă de creditor sau obligaţia de a plăti soldul de debit al unui cont, fără a specifica izvorul acelor obligaţii.
Articolul 1153. Caracterul accesoriu al obligaţiei fidejusorului
(1) Obligaţia fidejusorului apare şi devine scadentă doar în măsură în care apare şi devine scadentă obligaţia debitorului faţă de creditor.
(2) Obligaţia fidejusorului nu poate depăşi obligaţia debitorului. Această regulă nu se aplică în cazul în care obligaţia debitorului este redusă sau stinsă:
a) în cadrul unei proceduri de insolvabilitate;
b) în alt temei legal din cauza incapacităţii debitorului de a executa pe motiv de insolvabilitate; sau
c) în virtutea legii din cauza unui eveniment care afectează persoana debitorului.
(3) Convenţia dintre creditor şi debitor de a accelera scadenţa obligaţiei garantate sau de a face obligaţia mai oneroasă prin modificarea condiţiilor în care se datorează executarea ei, sau de a majora suma ei nu afectează obligaţia fidejusorului dacă acea convenţie s-a încheiat după momentul asumării fidejusiunii.
(4) Dispoziţiile alin.(3) nu se aplică fidejusiunii globale.
Articolul 1154. Dreptul fidejusorului de a invoca excepţiile debitorului
(1) În raport cu creditorul, fidejusorul poate invoca orice excepţie a debitorului cu privire la obligaţia garantată, chiar dacă excepţia nu mai este disponibilă debitorului din cauza acţiunii sau inacţiunii debitorului care a avut loc după asumarea fidejusiunii.
(2) Fidejusorul are dreptul să refuze executarea obligaţiei de garanţie:
a) dacă, în temeiul legii, debitorul are dreptul de a revoca contractul încheiat cu creditorul şi termenul de revocare nu a expirat;
b) dacă debitorul are dreptul de a suspenda executarea obligaţiei corelative;
c) dacă debitorul are dreptul la rezoluţiunea raportului contractual dintre debitor şi creditor pentru neexecutare.
(3) Fidejusorul nu poate invoca lipsa discernămîntului deplin sau lipsa capacităţii juridice necesare a debitorului persoană fizică sau persoană juridică ori inexistenţa debitorului persoană juridică dacă aceste împrejurări erau cunoscute fidejusorului la momentul asumării fidejusiunii.
(4) Atît timp cît nu s-a prescris extinctiv acţiunea debitorului de declarare a nulităţii relative a contractului sau a altui act juridic din care rezultă obligaţia garantată pe un alt temei decît cel menţionat la alin.(3), deşi debitorul nu a înaintat acţiunea, fidejusorul are dreptul să suspende executarea.
(5) Dispoziţiile alin.(4) se aplică în mod corespunzător în cazul în care debitorul are dreptul de a stinge obligaţia garantată prin compensare.
Articolul 1155. Limitele garanţiei
(1) Garanţia acoperă, în limitele sumei maxime a acesteia, dacă s-a stipulat, nu numai obligaţia garantată principală, dar şi obligaţiile accesorii ei, pe care debitorul le datorează creditorului, cum ar fi dobînzile, dobînzile de întîrziere, penalităţile şi cheltuielile rezonabile de urmărire extrajudiciară a obligaţiilor menţionate în prezentul alineat.
(2) Cheltuielile de judecată şi de executare silită împotriva debitorului sînt acoperite, cu condiţia că fidejusorul a fost informat despre intenţia creditorului de a iniţia aceste proceduri cu un termen de preaviz suficient pentru a permite fidejusorului să evite aceste cheltuieli.
(3) Garanţia globală acoperă doar obligaţiile rezultate din contractele încheiate între debitor şi creditor.
Articolul 1156. Obligaţia solidară a fidejusorului
Cu excepţia cazului în care s-a stipulat altfel, obligaţia debitorului şi a fidejusorului este solidară şi, în consecinţă, creditorul poate pretinde executarea solidară de la debitor sau, în limitele garanţiei, de la fidejusor.
Articolul 1157. Obligaţia subsidiară a fidejusorului
(1) În cazul în care s-a stipulat astfel, fidejusorul poate invoca faţă de creditor caracterul subsidiar al răspunderii sale (beneficiul de discuţiune).
(2) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(3), înainte de a cere executarea de la fidejusor, creditorul trebuie să întreprindă încercări corespunzătoare pentru a obţine executarea obligaţiei garantate de la debitor şi, dacă există, de la alte persoane care au garantat aceeaşi obligaţie pe baza unei garanţii personale sau reale care instituie răspunderea solidară.
(3) Creditorul nu este ţinut să încerce să obţină executarea de la debitor şi de la altă persoană conform alin.(2) în măsura în care este vădit imposibil sau extrem de dificil de a obţine executarea de la acea persoană. Această excepţie se aplică în special dacă împotriva acelei persoane a fost intentată o procedură de insolvabilitate sau proceduri echivalente, cu excepţia cazului în care poate fi exercitată o garanţie reală acordată de acea persoană pentru aceeaşi obligaţie garantată.
Articolul 1158. Obligaţia creditorului de a notifica
(1) Creditorul este obligat să notifice fidejusorul fără întîrziere nejustificată despre neexecutarea obligaţiei garantate sau incapacitatea de plată a debitorului, precum şi despre prelungirea scadenţei. Această notificare trebuie să includă informaţii cu privire la sumele garantate ale obligaţiei principale, dobînda şi alte obligaţii accesorii datorate de către debitor la data notificării. Nu este necesară efectuarea unei notificări suplimentare privind o nouă neexecutare înainte de expirarea unui termen de 3 luni de la notificarea anterioară. Notificarea nu este necesară dacă neexecutarea se referă doar la obligaţiile accesorii ale debitorului, cu excepţia cazului în care suma totală a tuturor obligaţiilor garantate neexecutate a ajuns la cuantumul de 5% din suma rămasă a obligaţiei garantate.
(2) În cazul unei garanţii globale, creditorul, de asemenea, are obligaţia de a notifica fidejusorul despre orice majorare convenită:
a) atunci cînd acea majorare, începînd cu data constituirii garanţiei, ajunge la 20% din suma garantată la acea dată; şi
b) atunci cînd suma garantată este majorată cu 20% comparativ cu cuantumul garantat la data la care au fost sau trebuiau să fi oferite ultima dată informaţii conform prezentului alineat.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică în măsura în care fidejusorul cunoaşte sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască acele informaţii.
(4) În cazul în care creditorul omite sau întîrzie să dea notificarea cerută în prezentul articol, drepturile creditorului faţă de fidejusor sînt reduse în măsura necesară pentru a evita suportarea de către acesta a unui prejudiciu din cauza omisiunii sau întîrzierii.
Articolul 1159. Termenul-limită de a cere executarea
(1) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza fidejusiunii prin care s-a instituit răspunderea solidară a fidejusorului, acesta este eliberat de fidejusiune după expirarea termenului stipulat. Cu toate acestea, fidejusorul rămîne obligat dacă creditorul a cerut executarea de la fidejusor după scadenţa obligaţiei garantate, dar înainte de expirarea termenului-limită al fidejusiunii.
(2) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza fidejusiunii prin care s-a instituit răspunderea subsidiară a fidejusorului, acesta este eliberat după expirarea termenului stipulat. Cu toate acestea, fidejusorul rămîne obligat dacă creditorul:
a) după scadenţa obligaţiei garantate, dar înainte de expirarea termenului-limită, a informat fidejusorul despre intenţia de a cere executarea fidejusiunii şi despre iniţierea încercărilor corespunzătoare pentru a obţine executarea conform art.1157 alin.(2) şi (3); şi
b) informează fidejusorul la fiecare 6 luni cu privire la starea acestor încercări, în cazul în care fidejusorul cere să fie informat.
(3) Dacă termenul-limită al fidejusiunii expiră la scadenţa obligaţiilor garantate sau în cel mult 14 zile de la scadenţă, cererea de executare sau informaţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) se pot da mai devreme de termenul prevăzut la alin.(1) şi (2), dar nu mai devreme de 14 zile înainte de expirarea termenului-limită.
(4) În cazul în care creditorul a întreprins măsuri corespunzătoare conform alin.(1)–(3), obligaţia fidejusorului este limitată la mărimea pe care obligaţiile garantate o aveau în ultima zi a termenului-limită.
Articolul 1160. Limitele fidejusiunii globale fără termen-limită
(1) În cazul în care fidejusiunea globală nu se limitează la obligaţiile născute sau devenite scadente în interiorul unui termen-limită stipulat, atît creditorul, cît şi fidejusorul pot institui o limită garanţiei printr-un preaviz de cel puţin 3 luni adresat celeilalte părţi.
(2) În temeiul preavizului fidejusiunea se consideră limitată la obligaţiile garantate care au devenit scadente pînă la data expirării preavizului.
Articolul 1161. Reducerea drepturilor creditorului
(1) În măsura în care, din cauza comportamentului creditorului, fidejusorul nu se poate subroga în drepturile creditorului faţă de debitor şi în drepturile creditorului rezultate din garanţiile personale şi reale acordate de terţi sau nu poate obţine restituirea integrală în regres de la debitor sau de la terţii care au acordat garanţii personale ori reale, drepturile creditorului faţă de fidejusor se reduc în măsura necesară pentru a evita suportarea de către fidejusor a unui prejudiciu din cauza comportamentului creditorului. Dacă fidejusorul deja a executat, el are dreptul la restituirea corespunzătoare de la creditor.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică doar în cazul în care comportamentul creditorului este sub nivelul de prudenţă al unei persoane care îşi administrează afacerile cu prudenţă rezonabilă.
Articolul 1162. Cererea fidejusorului de a fi eliberat
(1) Fidejusorul care a oferit o garanţie la cererea debitorului sau cu consimţămîntul expres ori prezumat al debitorului poate cere debitorului să determine eliberarea sa:
a) dacă debitorul nu a executat obligaţia garantată la scadenţă;
b) dacă debitorul este în incapacitate de plată sau a suferit o diminuare substanţială a patrimoniului; sau
c) dacă creditorul a iniţiat o acţiune pe temeiul fidejusiunii împotriva fidejusorului.
(2) Eliberarea se consideră acordată şi prin acordarea unei garanţii adecvate.
(3) Fidejusorul nu poate fi eliberat de fidejusiune fără ca creditorul să renunţe expres la ea.
Articolul 1163. Notificarea şi cererea fidejusorului înainte de executare
(1) Înainte de a executa în folosul creditorului, fidejusorul este obligat să notifice debitorul şi să-i ceară informaţii despre suma restantă a obligaţiei garantate şi despre orice excepţii sau contrapretenţii faţă de creditor.
(2) În cazul în care fidejusorul omite să respecte obligaţia prevăzută la alin.(1) sau să invoce excepţiile comunicate de către debitor ori cunoscute de către fidejusor pe altă cale, dreptul fidejusorului de a recupera de la debitor în temeiul art.1164 se reduce în măsura necesară pentru a evita suportarea unui prejudiciu de către debitor din cauza acelei omisiuni.
(3) Drepturile fidejusorului faţă de creditor rămîn neafectate.
Articolul 1164. Drepturile fidejusorului după executare
(1) Fidejusorul are dreptul la restituire în regres din partea debitorului doar în măsura în care fidejusorul a executat obligaţia rezultată din fidejusiune. Suplimentar, fidejusorul se subrogă, în aceeaşi măsura, în drepturile creditorului faţă de debitor. Dreptul la restituire în regres şi drepturile dobîndite prin subrogare există în paralel.
(2) În caz de executare parţială, partea rămasă din drepturile creditorului faţă de debitor are prioritate faţă de drepturile în care s-a subrogat fidejusorul.
(3) În virtutea subrogării în temeiul alin.(1), drepturile rezultate din garanţiile personale accesorii şi autonome şi din garanţiile reale se transferă de plin drept fidejusorului în pofida oricărei interdicţii sau limitări contractuale a dreptului de a le transmite. Drepturile faţă de persoanele care au acordat garanţii personale sau reale pot fi exercitate numai în limitele prevăzute la art.1175.
(4) În cazul în care debitorul, din cauza lipsei discernămîntului deplin sau lipsei capacităţii de exerciţiu necesare la momentul asumării obligaţiei garantate, nu se consideră obligat faţă de creditor, dar fidejusorul este totuşi ţinut la fidejusiune şi o execută, dreptul fidejusorului la restituire în regres din partea debitorului este limitat în măsura îmbogăţirii debitorului din operaţiunea cu creditorul. Această regulă se aplică de asemenea în cazul în care o persoană juridică debitor nu a mai fost constituită.
(5) Dreptul de restituire în regres al fidejusorului nu se extinde asupra despăgubirilor, sub orice formă, la care fidejusorul a fost ţinut faţă de creditor din cauza neexecutării fără justificare a obligaţiei rezultate din fidejusiune.
(6) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), fidejusorul poate acţiona în regres chiar înainte de a fi executat fidejusiunea dacă fidejusorul este urmărit în justiţie pentru a obţine executarea, dacă debitorul este insolvabil sau dacă debitorul s-a obligat să-l elibereze de fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.
Secţiunea a 3-a
Garanţia personală autonomă
Articolul 1165. Caracterul autonom
(1) Garanţia personală autonomă îşi menţine caracterul autonom chiar dacă în cuprinsul ei s-a făcut o trimitere generală la obligaţia de bază datorată creditorului.
(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică de asemenea acreditivului standby.
Articolul 1166. Notificarea debitorului de către garant
(1) Garantul are obligaţia:
a) să notifice debitorul imediat despre recepţionarea unei cereri de executare de la creditor şi să precizeze dacă, din punctul de vedere al garantului, executarea urmează a fi efectuată sau refuzată;
b) să notifice debitorul imediat despre executarea pe baza unei cereri; şi
c) să notifice debitorul imediat despre refuzul executării pe baza cererii, precizînd motivul refuzului.
(2) Dacă garantul încalcă una dintre obligaţiile prevăzute la alin.(1), drepturile garantului împotriva debitorului în temeiul art.1173 sînt reduse în măsura necesară pentru a evita suportarea unui prejudiciu de către debitor din cauza acelei încălcări.
Articolul 1167. Executarea de către garant
(1) Garantul este obligat să execute doar dacă a recepţionat o cerere de executare în formă textuală la care sînt anexate documentele doveditoare necesare şi care respectă întocmai toate celelalte condiţii stabilite în contractul sau în alt act juridic prin care s-a instituit garanţia.
(2) Dacă nu s-a convenit altfel, garantul poate să invoce excepţiile personale pe care le are împotriva creditorului în legătură cu garanţia sau un alt raport juridic dintre ei.
(3) Garantul este obligat să verifice cu un nivel de prudenţă care se aşteaptă de la o persoană din domeniul lui de activitate dacă sînt respectate întocmai toate condiţiile stabilite pentru executare.
(4) Garantul este obligat să refuze executarea pe baza cererii dacă ea nu respectă întocmai toate condiţiile stabilite, inclusiv dacă cererea de executare este recepţionată de către garant după expirarea termenului-limită stipulat în garanţie.
(5) Garantul trebuie, fără întîrziere nejustificată şi cel tîrziu în termen de 7 zile de la recepţionarea cererii de executare în formă textuală:
a) să execute în conformitate cu cererea; sau
b) să informeze creditorul privind refuzul de a executa, precizînd motivul refuzului.
(6) Dacă creditorul depune, împreună cu cererea de executare, originalul înscrisului prin care s-a asumat garanţia, renunţarea creditorului la garanţie nu se prezumă.
Articolul 1168. Garanţia personală autonomă la prima cerere
(1) Garanţia personală autonomă care prevede că se execută la prima cerere sau care este formulată într-un mod din care acest lucru ar putea fi dedus în mod neîndoielnic este reglementată de dispoziţiile art.1167, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol.
(2) Garantul este obligat să execute numai dacă cererea creditorului este însoţită de o declaraţie în formă textuală a creditorului care confirmă în mod expres că sînt îndeplinite toate condiţiile de care depinde executarea garanţiei.
(3) Dispoziţiile art.1167 alin.(2) nu se aplică.
Articolul 1169. Solicitarea vădit abuzivă sau frauduloasă
(1) Garantul este obligat să refuze executarea pe baza cererii dacă se dovedeşte în mod neîndoielnic prin probe prezente la data examinării cererii că cererea este vădit abuzivă sau frauduloasă. Obligaţia de a refuza apare indiferent dacă debitorul a prezentat sau nu ordonanţa de interzicere prevăzută la alin.(2) şi (3).
(2) În cazul cererii prevăzute la alin.(1), debitorul poate cere instanţei să pronunţe ordonanţă de a interzice:
a) executarea de către garant; şi
b) emiterea sau utilizarea unei cereri de executare de către creditor.
(3) Prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, ordonanţa produce efectul de interzicere a executării de către garant din data pronunţării.
Articolul 1170. Dreptul de restituire în regres al garantului
(1) Garantul are dreptul de a cere în regres de la creditor restituirea prestaţiilor obţinute dacă:
a) condiţiile cererii creditorului nu erau îndeplinite sau ulterior au încetat să fie îndeplinite; sau
b) cererea creditorului era vădit abuzivă sau frauduloasă.
(2) Dreptul garantului de a cere restituirea este reglementat de dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată.
Articolul 1171. Termenul-limită de a cere executarea
(1) În cazul în care s-a stipulat, în mod direct sau indirect, un termen-limită în care creditorul poate cere executarea în baza garanţiei, garantul rămîne obligat chiar şi după expirarea termenului-limită numai dacă creditorul a cerut executarea, conform art.1167 alin.(1) sau art.1168, în orice moment cînd creditorul era îndreptăţit să depună cererea, dar nu mai tîrziu de expirarea termenului-limită. Dispoziţiile art.1159 alin.(3) se aplică în mod corespunzător. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului-limită.
(2) În cazul în care nu s-a stipulat un termen-limită, garantul are dreptul de a stabili unul printr-un preaviz de cel puţin 3 luni în adresa creditorului. Obligaţia garantului se limitează la suma pe care creditorul ar fi putut să o ceară în ultima zi a termenului de preaviz. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul în care garanţia este asumată pentru un scop determinat.
Articolul 1172. Cesiunea drepturilor rezultate din garanţie
(1) Dreptul creditorului de a primi executarea de la garant poate fi cesionat sau transferat în alt mod.
(2) Cu toate acestea, în cazul unei garanţii personale autonome la prima cerere, dreptul la executare nu poate fi cesionat sau transferat în alt mod, iar cererea de executare poate fi înaintată doar de către creditorul iniţial. Această dispoziţie nu împiedică transferul veniturilor obţinute din garanţie.
Articolul 1173. Drepturile garantului după executare
După ce a executat în baza garanţiei, garantul poate exercita drepturile prevăzute la art.1164, care se aplică în mod corespunzător.
Secţiunea a 4-a
Dispoziţii comune privind pluralitatea garanţilor
Articolul 1174. Răspunderea solidară faţă de creditor
(1) În măsura în care mai mulţi garanţi au garantat prin fidejusiune executarea aceleiaşi obligaţii sau aceleiaşi părţi a unei obligaţii sau şi-au asumat prin garanţie personală autonomă angajamente în acelaşi scop de garantare, fiecare garant poartă, în limitele angajamentului acelui garant faţă de creditor, răspundere solidară împreună cu ceilalţi garanţi. Această regulă se aplică şi în cazul în care garanţii au asumat garanţia prin acte juridice separate şi chiar dacă nu au cunoscut existenţa altor garanţi.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care în folosul aceluiaşi creditor s-au instituit atît garanţii personale, cît şi garanţii reale. În scopul aplicării prezentei secţiuni, constituitorii garanţiilor reale se consideră garanţi.
Articolul 1175. Regresul intern
(1) În cazurile prevăzute la art.1174, regresul între mai mulţi garanţi este reglementat de dispoziţiile art.544, sub rezerva prezentului articol.
(2) Sub rezerva dispoziţiilor alin.(8) din prezentul articol, partea fiecărui garant în sensul art.544 se determină conform alin.(3)–(7) din prezentul articol.
(3) Cu excepţia cazului în care nu au convenit altfel, în raporturile dintre ei, fiecare garant poartă răspundere în măsura în care riscul maxim asumat de acel garant se raportează la totalul riscurilor maxime asumate de către toţi garanţii. Momentul relevant este cel al acordării ultimei garanţii.
(4) În cazul garanţiei personale, riscul maxim este determinat de suma maximă stipulată a garanţiei. În absenţa unei stipulaţii privind suma maximă, se va lua ca bază de calcul valoarea obligaţiei garantate sau, în cazul în care a fost garantat un cont curent, limita de credit. În cazul în care un cont curent garantat nu are o limită de credit, se va lua ca bază de calcul soldul final.
(5) În cazul garanţiei reale, riscul maxim este determinat de suma maximă stipulată a garanţiei. În absenţa unei stipulaţii privind suma maximă, se va lua ca bază de calcul valoarea bunurilor care fac obiectul garanţiei reale.
(6) Dacă suma maximă în cazul prevăzut la alin.(4) enunţul întîi sau, respectiv, suma maximă sau valoarea în cazul prevăzut la alin.(5) depăşeşte valoarea obligaţiei garantate la momentul acordării celei mai recente garanţii, această ultimă valoare va indica riscul maxim.
(7) În cazul unei garanţii personale nelimitate care garantează un credit nelimitat (inclusiv o fidejusiune globală), riscul maxim al altor garanţii, limitate personale sau reale, care depăşesc soldul final al creditului garantat se consideră limitat la acesta din urmă.
(8) Dispoziţiile alin.(3)–(7) nu se aplică garanţiilor reale acordate de către debitor şi nici garanţiilor care, la momentul în care creditorul a fost satisfăcut, erau deja stinse.
Articolul 1176. Regresul împotriva debitorului
(1) Garantul care a executat în folosul unui alt garant care a acţionat în regres se subrogă în această măsură în drepturile acelui alt garant împotriva debitorului dobîndite în temeiul art.1164 alin.(1) şi (3), inclusiv în drepturile reale de garanţie acordate de către debitor. Dispoziţiile art.1161 se aplică în mod corespunzător.
(2) În cazul în care un garant are un drept de regres împotriva debitorului în virtutea drepturilor dobîndite în temeiul art.1164 alin.(1) şi (3) sau în temeiul dispoziţiilor alin.(1) al prezentului articol, inclusiv în virtutea drepturilor reale de garanţie acordate de către debitor, fiecare garant are dreptul la o parte proporţională, menţionată la art.1175 alin.(2) şi art.544, din prestaţiile restituite de la debitor. Dispoziţiile art.1161 se aplică în mod corespunzător.
(3) În lipsă de stipulaţie contrară, debitorul care a acordat garanţii reale nu se consideră garant şi nu are niciun drept de regres în baza dispoziţiilor prezentului articol.
Articolul 1177. Aplicarea dispoziţiilor legale privind solidaritatea debitorilor
În partea nereglementată de prezenta secţiune, raporturilor dintre părţi li se aplică dispoziţiile legale privind solidaritatea debitorilor.
Secţiunea a 5-a
Dispoziţii speciale privind garanţiile personale acordate de consumator
Articolul 1178. Domeniul de aplicare
(1) Orice garanţie personală acordată de către un garant consumator în folosul unui creditor profesionist este supusă dispoziţiilor prezentei secţiuni şi, în completare, dispoziţiilor secţiunilor 1, a 2-a şi a 4-a.
(2) Garanţia personală nu cade sub incidenţa prezentei secţiuni dacă garantul persoană fizică este membru, asociat, acţionar, administrator al debitorului persoană juridică sau are altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra debitorului.
(3) Dacă s-a stipulat că garanţia personală este autonomă, această stipulaţie este lovită de nulitate absolută şi se consideră că garanţia este o fidejusiune, cu condiţia că sînt îndeplinite celelalte condiţii de validitate ale fidejusiunii.
(4) Orice clauză care contravine dispoziţiilor secţiunii 1, a 2-a, a 4-a şi ale prezentei secţiuni în detrimentul garantului (fidejusorului) consumator este lovită de nulitate absolută.
Articolul 11781. Obligaţiile precontractuale ale creditorului
(1) Înainte de asumarea fidejusiunii, creditorul are obligaţia de a explica potenţialului fidejusor următoarele:
a) efectele generale ale fidejusiunii preconizate; şi
b) riscurile concrete la care se expune fidejusorul, conform informaţiilor disponibile creditorului, avînd în vedere situaţia financiară a debitorului.
(2) În cazul în care creditorul cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că, din cauza unei relaţii de încredere dintre debitor şi fidejusor, există un risc semnificativ că fidejusorul nu îşi asumă fidejusiunea în mod liber sau fiind informat adecvat, creditorul are obligaţia de a constata că fidejusorul a primit consultaţii independente. Modalităţile de a constata că fidejusorul a primit consultaţii independente se stabilesc de Guvern.
(3) În cazul în care informaţiile prevăzute la alin.(1) sau, după caz, consultaţiile independente prevăzute la alin.(2) nu sînt primite de către fidejusor cu cel puţin 5 zile înainte de data semnării ofertei de fidejusiune sau a fidejusiunii, oferta poate fi revocată sau fidejusiunea anulată de către fidejusor într-un termen rezonabil după primirea informaţiilor sau a consultaţiei independente. Termenul de 5 zile se consideră rezonabil dacă din circumstanţe nu rezultă altfel.
(4) Dacă, contrar dispoziţiilor alin.(1) sau (2), nu s-au acordat informaţiile sau, după caz, consultaţia independentă, oferta de fidejusiune poate fi revocată sau fidejusiunea anulată de către fidejusor în orice moment.
(5) În cazul în care fidejusorul revocă oferta sau anulează fidejusiunea în temeiul alin.(1)–(4), prestaţiile primite de către părţi se restituie conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.
(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică dacă actul juridic prin care se asumă fidejusiunea este încheiat în formă autentică.
Articolul 11782. Natura răspunderii fidejusorului
(1) Dacă nu s-a stipulat o sumă maximă a fidejusiunii, indiferent că este o fidejusiune globală sau nu, se consideră că obligaţia fidejusorului este limitată la suma maximă a obligaţiei garantate principale la data asumării fidejusiunii. O asemenea fidejusiune va acoperi dobînzile, comisioanele, despăgubirile, inclusiv sub forma penalităţilor, şi oricare cheltuieli aferente obligaţiei garantate principale doar dacă ele s-au stipulat expres.
(2) Obligaţia fidejusorului se prezumă subsidiară, în sensul art.1157, dacă nu s-a stipulat altfel în mod expres.
Articolul 11783. Obligaţiile creditorului de informare anuală
(1) Cu condiţia că s-a obţinut consimţămîntul debitorului, creditorul este obligat să informeze anual fidejusorul despre sumele garantate din obligaţia principală, dobînda şi alte obligaţii accesorii datorate de către debitor la data informării. Consimţămîntul debitorului, odată obţinut, este irevocabil.
(2) Dispoziţiile art.1158 alin.(3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 11784. Dreptul de a limita fidejusiunea cu termen-limită
(1) Fidejusorul care şi-a asumat o fidejusiune care se limitează la obligaţiile născute sau devenite scadente în interiorul termenului-limită stipulat are dreptul, după expirarea a 3 ani de la data asumării, să limiteze efectele acesteia printr-un preaviz de cel puţin 3 luni adresat creditorului. Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care fidejusiunea este limitată la unele obligaţii determinate sau obligaţii care rezultă din contracte determinate concret. Creditorul trebuie să informeze debitorul imediat după primirea unui preaviz de limitare a fidejusiunii din partea fidejusorului.
(2) În temeiul preavizului, fidejusiunea se consideră limitată conform dispoziţiilor art.1160 alin.(2).”
566. Capitolul XXI din titlul III se abrogă.
567. La articolul 1183:
în denumire, cuvîntul “Rezilierea” se substituie cu cuvîntul “Rezoluţiunea”;
la alineatele (1) şi (2), cuvîntul “reziliat” se substituie cu cuvîntul “rezolvit”.
568. Capitolul XXIII din titlul III va avea următorul cuprins:
“Capitolul XXIII
CONTRACTELE PRIVIND PUNEREA PE PIAŢĂ A PRODUSELOR ALTUIA
Secţiunea 1
Dispoziţii comune
Articolul 1199. Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică contractului de agenţie comercială, contractului de comision profesionist, contractului de franciză şi contractului de distribuţie, precum şi, în mod corespunzător, altor contracte în virtutea cărora o parte care desfăşoară o activitate independentă se obligă să folosească competenţe şi eforturi pentru a pune pe piaţă produsele celeilalte părţi.
(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu se aplică contractelor menţionate la alin.(1) dacă partea obligată să pună pe piaţă produsele:
a) în calitatea sa de salariat, are atribuţii de încheiere a contractelor care obligă cealaltă parte;
b) fiind asociat, are dreptul de a încheia contracte care obligă asociaţii săi;
c) este administratorul sau lichidatorul procedurii de reorganizare sau al procedurii de lichidare în procesul de insolvabilitate;
d) activează la bursele de mărfuri.
(3) În sensul prezentului capitol, prin produse se înţeleg, după caz, bunuri, lucrări sau servicii.
(4) În cazul existenţei unor divergenţe între anumite dispoziţii legale:
a) dispoziţiile prezentului capitol au prioritate faţă de dispoziţiile legale cu privire la mandat; şi
b) dispoziţiile secţiunilor a 2-a, a 3-a şi a 5-a din prezentul capitol au prioritate faţă de dispoziţiile prezentei secţiuni.
Articolul 1200. Obligaţia de informare înaintea încheierii contractului
Partea care poartă negocieri pentru încheierea contractului este obligată să furnizeze celeilalte părţi, într-un termen rezonabil înaintea încheierii contractului şi în conformitate cu cerinţele bunelor practicii comerciale, informaţii suficiente care să permită celeilalte părţi să decidă, fiind informată în mod rezonabil, asupra încheierii sau refuzului de a încheia contract de tipul şi în condiţiile propuse.
Articolul 1201. Obligaţia de cooperare
Părţile contractului sînt obligate să colaboreze activ şi loial şi să-şi coordoneze eforturile pentru a atinge obiectivele contractului.
Articolul 1202. Obligaţia de informare în timpul executării contractului
Pe durata contractului, fiecare parte este obligată să ofere celeilalte părţi, în timp util, toată informaţia pe care prima parte o deţine şi care este necesară celeilalte părţi pentru a atinge obiectivele contractului.
Articolul 1203. Obligaţia de confidenţialitate
(1) Partea care primeşte informaţii confidenţiale de la cealaltă parte este obligată să păstreze confidenţialitatea informaţiilor şi să nu divulge informaţiile terţilor atît pe durata contractului, cît şi după încetarea acestuia.
(2) Partea care primeşte informaţii confidenţiale de la cealaltă parte este obligată să nu le folosească pentru alte scopuri decît în conformitate cu obiectivele contractului.
(3) Informaţiile care sînt deja deţinute de către o parte sau care au fost divulgate public, precum şi informaţiile care trebuie să fie divulgate în mod necesar clienţilor în cadrul desfăşurării activităţii comerciale nu reprezintă informaţii confidenţiale în scopul aplicării prezentului articol.
Articolul 1204. Încetarea în cazul contractului pe termen determinat
Partea are dreptul să nu prelungească contractul încheiat pe termen determinat. Dacă o parte a notificat, în termenul corespunzător, despre intenţia de a prelungi contractul, contractul va fi prelungit pe un termen nedeterminat, cu excepţia cazului în care cealaltă parte a notificat-o, într-un termen rezonabil înaintea expirării termenului contractului, despre faptul că nu doreşte ca acesta să fie prelungit.
Articolul 1205. Încetarea în cazul contractului pe termen nedeterminat
(1) Fiecare dintre părţile la un contract încheiat pe termen nedeterminat are dreptul la rezoluţiune prin notificarea celeilalte părţi.
(2) Dacă notificarea prevede că rezoluţiunea se va produce la expirarea unui termen rezonabil, obligaţia de a plăti despăgubiri conform art.1206 nu apare. Dacă notificarea prevede rezoluţiunea imediată sau rezoluţiunea după un termen care nu este rezonabil, se vor plăti despăgubiri conform articolului menţionat.
(3) La determinarea caracterului rezonabil al termenului se vor lua în cont în special următorii factori:
a) timpul cît a durat raportul contractual;
b) investiţiile rezonabile efectuate;
c) timpul necesar pentru a găsi o alternativă rezonabilă; şi
d) uzanţele.
(4) Se prezumă rezonabil un termen de notificare prealabilă de o lună pentru fiecare an cît a durat raportul contractual, dar nu mai mult de 36 de luni.
(5) Principalul, comitentul, francizorul sau furnizorul este obligat să respecte un termen al notificării de cel puţin o lună pentru primul an, 2 luni pentru al doilea, 3 luni pentru al treilea, 4 luni pentru al patrulea, 5 luni pentru al cincilea şi 6 luni pentru al şaselea an şi pentru anii următori cît a durat raportul contractual. Orice clauză contrară prezentului alineat este lovită de nulitate absolută.
(6) Convenţiile prin care se instituie termene mai lungi decît cele prevăzute la alin.(4) şi (5) sînt valabile dacă termenele care trebuie respectate de către principal, comitent, francizor sau furnizor nu sînt mai scurte decît cele care trebuie respectate de către agentul comercial, comisionar, francizat sau distribuitor.
(7) În cazul contractelor ce intră sub incidenţa domeniului de aplicare al prezentei secţiuni, dispoziţiile prezentului articol le înlocuiesc pe cele prevăzute de art.7208.
Articolul 1206. Despăgubirile pentru rezoluţiunea fără respectarea termenului de notificare
(1) Dacă o parte declară rezoluţiunea în temeiul art.1205, însă nu respectă termenul rezonabil de notificare, cealaltă parte are dreptul la despăgubiri.
(2) Despăgubirile vor constitui suma care corespunde beneficiului care ar fi fost obţinut de cealaltă parte pe perioada suplimentară în care raportul contractual ar fi continuat dacă s-ar fi respectat termenul rezonabil de notificare.
(3) Beneficiul anual se prezumă a fi egal cu beneficiul mediu care a fost obţinut de partea prejudiciată în baza contractului în decursul ultimilor 3 ani sau, dacă raportul contractual a durat mai puţin, în decursul duratei efective.
(4) Dispoziţiile legale privind dreptul la despăgubiri pentru neexecutarea obligaţiilor se aplică în mod corespunzător.
Articolul 1207. Rezoluţiunea pentru neexecutare
Clauza în temeiul căreia o parte poate declara rezoluţiunea pentru o neexecutare a obligaţiei contractuale care nu se consideră, conform legii, esenţială este lovită de nulitate absolută.
Articolul 1208. Compensaţia pentru fondul comercial
(1) Dacă contractul încetează din oricare cauză (inclusiv din cauza rezoluţiunii de către oricare parte pentru neexecutare esenţială), partea are dreptul să primească o compensaţie de la cealaltă parte pentru fondul comercial (goodwill) în măsura în care:
a) prima parte a mărit substanţial volumul activităţii comerciale a celeilalte părţi şi aceasta din urmă continuă să obţină beneficii semnificative din respectiva activitate comercială; şi
b) plata compensaţiei este rezonabilă.
(2) Plata compensaţiei nu împiedică nicio parte să ceară despăgubiri în temeiul art.1206.
Articolul 1209. Stocul, piesele de schimb şi materialele
Dacă contractul este lovit de nulitate sau are loc rezoluţiunea la iniţiativa uneia dintre părţi, partea ale cărei produse sînt puse pe piaţă este obligată să răscumpere de la cealaltă parte stocul, piesele de schimb şi materialele rămase, la un preţ rezonabil, cu excepţia cazului în care pentru cealaltă parte este rezonabil să le revîndă.
Articolul 1210. Dreptul de retenţie
În scopul garantării drepturilor sale la remuneraţie, la plata despăgubirilor şi la compensaţie, partea care pune produsele pe piaţă are un drept de retenţie asupra bunurilor mobile ale celeilalte părţi, care au intrat în posesia sa pe baza contractului, atît timp cît cealaltă parte nu îşi execută obligaţiile.
Articolul 1211. Actul semnat disponibil la cerere
Fiecare parte are dreptul să primească de la cealaltă parte, la cerere, clauzele contractului convenite în formă textuală, pe un suport durabil. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.
Articolul 12111. Obligaţia de neconcurenţă
(1) Contractul poate interzice sau limita partea care pune pe piaţă produsele altuia să desfăşoare, după încetarea raporturilor contractuale, activităţi care concurează cu activităţile celeilalte părţi (obligaţia de neconcurenţă).
(2) Obligaţia de neconcurenţă este valabilă dacă:
a) este convenită în formă textuală, pe un suport durabil;
b) se referă la un teritoriu sau la o categorie de clienţi şi un teritoriu şi la produse de tipul celor care fac obiectul contractului;
c) nu încalcă dispoziţiile legislaţiei privind concurenţa.
(3) Obligaţia de neconcurenţă nu poate dura mai mult 2 ani de la încetarea raporturilor contractuale.
(4) Orice clauză contrară dispoziţiilor alin.(2) şi (3) este lovită de nulitate absolută.
Secţiunea a 2-a
Agenţia comercială
Articolul 1212. Contractul de agenţie comercială
(1) Prin contractul de agenţie comercială o parte (agent comercial) se obligă să acţioneze în mod permanent în calitate de intermediar care desfăşoară activităţi independente pentru a negocia sau a încheia contracte în numele celeilalte părţi (principal), iar principalul se obligă să îi plătească remuneraţie pentru activităţile respective.
(2) Orice remuneraţie care depinde total sau parţial de numărul sau valoarea contractelor se prezumă a fi un comision.
Articolul 1213. Obligaţia agentului comercial de a negocia şi a încheia contracte
(1) Agentul comercial este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a negocia, în numele principalului, şi pentru a încheia contractele în privinţa cărora a primit indicaţii să le încheie.
(2) Agentul comercial este obligat să urmeze indicaţiile rezonabile ale principalului dacă acestea nu afectează în mod semnificativ independenţa agentului comercial.
Articolul 1214. Informarea de către agentul comercial pe perioada executării
În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, agentul comercial este obligat să furnizeze principalului în special informaţia privind:
a) contractele negociate sau încheiate;
b) condiţiile pieţei;
c) solvabilitatea şi alte caracteristici privind clienţii.
Articolul 1215. Evidenţa agentului comercial
(1) Agentul comercial este obligat să ţină evidenţa corespunzătoare privind contractele negociate sau încheiate în numele principalului.
(2) Dacă reprezintă mai mulţi principali, agentul comercial este obligat să ţină o evidenţă independentă pentru fiecare principal.
(3) Dacă principalul are motive importante pentru a pune la îndoială faptul că agentul comercial ţine o evidenţă corespunzătoare, agentul comercial este obligat, la cererea principalului, să permită unui contabil independent accesul rezonabil la evidenţa sa. Principalul este obligat să achite serviciile contabilului independent.
Articolul 1216. Dreptul la comision pe durata agenţiei comerciale
(1) Agentul comercial are dreptul la comision pentru oricare contract încheiat cu un client pe durata agenţiei comerciale, dacă contractul a fost încheiat ca rezultat al eforturilor agentului comercial:
a) cu un terţ care a fost anterior atras de către agentul comercial în calitate de client al principalului în contracte de acelaşi fel; sau
b) cu un client dintr-o anumită zonă geografică sau dintr-un grup de clienţi care au fost încredinţaţi agentului comercial.
(2) Dreptul la comision prevăzut la alin.(1) apare:
a) dacă principalul şi-a executat sau trebuia să-şi execute obligaţiile rezultate din contract; sau
b) dacă clientul şi-a executat obligaţiile rezultate din contract sau suspendă executarea în mod justificat.
(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2) lit.b) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.
Articolul 1217. Dreptul la comision după încetarea agenţiei comerciale
(1) Agentul comercial are dreptul la comision pentru oricare contract încheiat cu un client după încetarea agenţiei comerciale:
a) dacă contractul încheiat este, în mod substanţial, rezultatul eforturilor agentului comercial exercitate pe durata acoperită de contractul de agenţie comercială şi dacă contractul a fost încheiat într-un termen rezonabil după încetarea agenţiei comerciale; sau
b) dacă condiţiile prevăzute la art.1216 alin.(1) şi (2) ar fi fost întrunite, însă contractul nu a fost încheiat pe durata agenţiei comerciale, iar oferta clientului a fost primită de către principal sau agentul comercial înainte de încetarea agenţiei comerciale.
(2) Dreptul la comision prevăzut la alin.(1) apare:
a) dacă principalul şi-a executat sau trebuia să-şi execute obligaţiile rezultate din contract; sau
b) dacă clientul şi-a executat obligaţiile rezultate din contract sau suspendă executarea în mod justificat.
(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2) lit.b) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.
(4) Agentul comercial nu are dreptul la comisionul prevăzut la art.1216 dacă un agent comercial precedent are dreptul la comisionul respectiv în baza prezentului articol, cu excepţia cazului în care partajarea comisionului între cei doi agenţi comerciali este rezonabilă.
Articolul 1218. Scadenţa comisionului
(1) Principalul este obligat să îi plătească agentului comercial comisionul nu mai tîrziu decît în ultima zi a lunii următoare trimestrului în care agentul a obţinut dreptul la comision.
(2) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.
Articolul 1219. Stingerea dreptului la comision
(1) Clauza prin care se stinge dreptul agentului comercial la comision pentru un contract încheiat cu un client este valabilă doar în măsura în care aceasta prevede stingerea pe motiv că obligaţiile contractuale ale clientului nu sînt executate dintr-o cauză pentru care principalul nu poartă răspundere.
(2) La stingerea dreptului său la comision, agentul comercial este obligat să restituie comisionul care a fost deja primit.
(3) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(1) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.
Articolul 1220. Obligaţiile de informare ale principalului
(1) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, principalul este obligat în special să furnizeze informaţii privind caracteristicile produselor, precum şi privind preţurile şi condiţiile vînzării sau cumpărării.
(2) Principalul este obligat să informeze agentul comercial, într-un termen rezonabil, despre:
a) acceptarea sau refuzul de către principal al unui contract negociat de către agentul comercial în numele principalului; şi
b) orice neexecutare a obligaţiilor rezultate dintr-un contract negociat sau încheiat de către agentul comercial în numele principalului.
(3) Principalul este obligat să avertizeze agentul comercial într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că volumul contractelor pe care principalul va fi capabil să le încheie va fi în mod semnificativ mai mic decît volumul pe care le poate prevedea agentul comercial în mod rezonabil. Se prezumă că principalul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.
(4) Principalul este obligat să transmită agentului comercial, într-un termen rezonabil, un raport privind comisionul pe care agentul comercial are dreptul să îl primească. Acel raport trebuie să prevadă modul în care a fost calculată suma comisionului. În scopul calculării comisionului, principalul este obligat să prezinte agentului comercial, la cerere, un extras din evidenţa sa.
(5) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile alin.(2)–(4) în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.
Articolul 1221. Evidenţa ţinută de principal
(1) Principalul este obligat să ţină evidenţa corespunzătoare privind contractele negociate sau încheiate de către agentul comercial.
(2) Dacă are mai mulţi agenţi comerciali, principalul este obligat să ţină o evidenţă independentă pentru fiecare agent comercial.
(3) Principalul este obligat, la cererea agentului comercial, să permită unui contabil independent accesul rezonabil la evidenţa sa:
a) dacă principalul nu execută obligaţia prevăzută la art.1220 alin.(4); sau
b) dacă agentul comercial are motive importante pentru a pune la îndoială faptul că principalul ţine o evidenţă corespunzătoare.
Articolul 12211. Valoarea compensaţiei
(1) Agentul comercial are dreptul să primească o compensaţie pentru fondul comercial în temeiul art.1208 în valoare egală cu:
a) comisionul mediu al contractelor cu clienţi noi şi al volumului majorat al activităţii comerciale cu clienţii existenţi, calculat pentru ultimele 12 luni şi înmulţit cu:
b) numărul anilor în decursul cărora principalul este probabil să continue să obţină beneficii din aceste contracte în viitor.
(2) Valoarea compensaţiei rezultate din acest calcul trebuie ajustată ţinîndu-se cont de:
a) diminuarea probabilă a clienţilor, în baza ratei medii a migraţiei pe teritoriul agentului comercial; şi
b) reducerea necesară pentru plata în avans, în baza dobînzii prevăzute la art.585.
(3) În orice caz, compensaţia nu poate depăşi remuneraţia pentru 1 an, calculată din remuneraţia medie anuală a agentului comercial în decursul ultimilor 5 ani sau, dacă raportul contractual a durat mai puţin de 5 ani, din media pe parcursul duratei efective.
(4) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.
Articolul 12212. Clauza del credere
(1) Convenţia prin care agentul comercial garantează că un client va plăti preţul produselor care formează obiectul contractului negociat sau încheiat de către agentul comercial (clauza del credere) este valabilă doar în măsura în care:
a) este în formă textuală, pe un suport durabil;
b) se referă la anumite contracte care au fost negociate sau încheiate de către agentul comercial sau la contracte cu clienţi concreţi specificaţi în convenţie; şi
c) este rezonabilă în raport cu interesele părţilor.
(2) Agentul comercial are dreptul la un comision de o valoare rezonabilă pentru contractele la care se aplică garanţia del credere (comisionul del credere).
Secţiunea a 3-a
Comisionul profesionist
Articolul 12213. Dispoziţii generale cu privire la comisionarul profesionist
(1) Se consideră comisionar profesionist (comisionar) persoana care, în cadrul activităţii sale comerciale permanente, îşi asumă obligaţia de a încheia contracte cu produse sau cu valori mobiliare în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane (comitent).
(2) Faţă de activitatea comisionarului care nu este reglementată de normele prezentei secţiuni se aplică regulile referitoare la agentul comercial.
(3) Normele cu privire la contractul de comision se aplică în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd altfel.
Articolul 12214. Obligaţiile comisionarului
(1) Comisionarul este ţinut să execute cu diligenţa unui bun profesionist obligaţiile pe care şi le-a asumat. Comisionarul trebuie să respecte interesele comitentului şi să îndeplinească indicaţiile date de el.
(2) Comisionarul prezintă comitentului informaţiile necesare, în particular îi comunică imediat despre executarea comisionului. El este obligat să prezinte comitentului un raport cu privire la executarea comisionului şi să-i transmită cele cuvenite din executarea respectivă.
(3) Comisionarul poartă răspundere faţă de comitent pentru executarea actului juridic încheiat în cazul în care, concomitent cu notificarea despre executarea comisionului, nu va indica şi terţul cu care a încheiat actul juridic.
Articolul 12215. Efectele nerespectării indicaţiilor comitentului
În cazul în care nu acţionează conform indicaţiilor comitentului, comisionarul este obligat să repare prejudiciul cauzat. Totodată, comitentul este în drept să nu recunoască efectele actului juridic încheiat astfel în privinţa sa.
Articolul 12216. Limitele preţului
(1) Dacă comisionarul a efectuat o vînzare la un preţ mai mic decît cel stabilit sau dacă a majorat preţul de cumpărare stabilit, comitentul, în cazul în care intenţionează să respingă convenţia ca nefiind încheiată pe contul lui, trebuie să declare acest fapt imediat după notificarea despre încheierea convenţiei. În caz contrar, abaterea de la preţul stabilit se consideră acceptată.
(2) În cazul în care comisionarul, concomitent cu notificarea despre încheierea convenţiei, declară că va compensa diferenţa de preţ, comitentul nu are dreptul să respingă convenţia. Dreptul comitentului de a cere repararea prejudiciului care depăşeşte diferenţa de preţ nu este afectat.
Articolul 12217. Încheierea convenţiei în condiţii mai avantajoase
În cazul în care comisionarul încheie o convenţie în condiţii mai avantajoase decît cele stabilite de comitent, avantajele sînt atribuite comitentului. Această regulă produce efecte în particular în cazul în care preţul cu care comisionarul a efectuat vînzarea depăşeşte preţul pe care comitentul l-a stabilit ca fiind cel mai mic sau dacă preţul de cumpărare nu atinge preţul cel mai mare stabilit de comitent.
Articolul 12218. Remunerarea comisionarului
(1) În cazul în care convenţia este executată, comisionarul poate pretinde plata comisionului.
(2) Chiar dacă convenţia nu a fost executată, comisionarul are totuşi dreptul la un comision dacă acesta este prevăzut de uzanţele comerciale.
(3) Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar şi în cazul în care executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dacă acest fapt se datorează vinovăţiei comitentului sau este în legătură cu personalitatea lui.
Articolul 12219. Produsul deteriorat sau viciat
Dacă produsul care i-a fost expediat este deteriorat sau are anumite vicii depistabile la examinare, comisionarul, în raport cu transportatorul şi comitentul, este obligat să asigure proba stării lui şi să informeze imediat comitentul. În caz contrar, comisionarul va fi obligat să repare prejudiciul cauzat astfel.
Articolul 122110. Răspunderea comisionarului pentru produs
(1) Comisionarul poartă răspundere pentru pierderea sau deteriorarea produsului aflat în custodia lui, cu excepţia cazului în care pierderea sau deteriorarea a rezultat din împrejurări care nu puteau fi evitate prin diligenţa unui bun profesionist.
(2) Comisionarul poartă răspundere pentru neasigurarea produsului doar în cazul în care comitentul i-a dat indicaţia să efectueze asigurarea.
Articolul 122111. Avansul şi creditul la executarea contractului de comision
(1) În cazul în care a acordat terţului un avans sau un credit fără consimţămîntul comitentului, comisionarul acţionează pe propriul risc.
(2) Dacă uzanţele comerciale prevăd posibilitatea acordării unei amînări pentru plata preţului de cumpărare, de acest drept se va bucura şi comisionarul în lipsa unor indicaţii contrare din partea comitentului.
(3) În cazul în care, neavînd împuterniciri, efectuează o vînzare în credit, comisionarul este obligat, în calitate de debitor, să plătească imediat, în contul comitentului, preţul de cumpărare.
Articolul 122112. Contracte similare
Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică, dacă nu este prevăzut altfel sau dacă din esenţa raporturilor nu reiese contrariul, şi în cazul în care comisionarul, practicînd activitate comercială proprie, îşi asumă încheierea, în nume propriu, dar pe contul unei alte persoane, a unor acte juridice diferite de cele menţionate la art.12213 alin.(1).
Secţiunea a 4-a
Franciza
Articolul 122113. Contractul de franciză
Prin contractul de franciză o parte (francizor) acordă celeilalte părţi (francizat), în schimbul unei redevenţe, dreptul de a desfăşura o activitate comercială (activitate de franciză) în cadrul reţelei francizorului, cu scopul de a furniza anumite produse în numele şi pe contul francizatului, iar francizatul are dreptul şi obligaţia de a folosi denumirea comercială, marca sau alte obiecte ale drepturilor asupra obiectului de proprietate intelectuală, know-how şi metode ale activităţii comerciale ale francizorului.
Articolul 122114. Informarea înaintea încheierii contractului
(1) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1200, francizorul este obligat în special să furnizeze francizatului informaţii corespunzătoare şi în timp util privind:
a) întreprinderea şi experienţa francizorului;
b) obiectele relevante ale drepturilor de proprietate intelectuală;
c) caracteristicile know-how-ului relevant;
d) sectorul comercial şi condiţiile pieţei;
e) metodele particulare ale francizei şi desfăşurarea acesteia;
f) structura şi mărimea reţelei de franciză;
g) comisioanele, redevenţele şi orice alte plăţi periodice; şi
h) clauzele contractului.
(2) Chiar dacă nerespectarea dispoziţiilor alin.(1) de către francizor nu a cauzat o eroare pentru care, conform legii, contractul poate fi anulat, francizatul poate solicita despăgubiri conform art.2331, cu excepţia cazului în care francizorul a avut motive să creadă că informaţia a fost corespunzătoare sau a fost oferită în timp util.
(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
Articolul 122115. Obligaţia de cooperare
Clauza contractului de franciză prin care se derogă de la dispoziţiile art.1201 este lovită de nulitate absolută.
Articolul 122116. Drepturile de proprietate intelectuală asupra obiectului şi know-how-ul
(1) Francizorul este obligat:
a) să acorde francizatului dreptul de a exploata obiectele asupra cărora are drepturi de proprietate intelectuală în măsura necesară pentru desfăşurarea activităţii de franciză;
b) să depună eforturi rezonabile pentru a asigura exercitarea netulburată şi continuă a acestui drept.
(2) Pe durata contractului, francizorul este obligat să acorde francizatului know-how-ul necesar pentru desfăşurarea activităţii de franciză.
(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
Articolul 122117. Asistenţa
Francizorul este obligat:
a) să ofere francizatului asistenţă sub forma cursurilor de formare, îndrumărilor şi consilierii, în măsura necesară desfăşurării activităţii de franciză, fără costuri suplimentare pentru francizat;
b) să ofere altă asistenţă decît cea prevăzută la lit.a) în măsura în care aceasta este solicitată în mod rezonabil de către francizat, la un preţ rezonabil.
Articolul 122118. Furnizarea
(1) Atunci cînd francizatul este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, francizorul este obligat să se asigure că produsele comandate de francizat sînt furnizate într-un termen rezonabil, în măsura în care este posibil şi cu condiţia că comanda este rezonabilă.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi cazurilor în care, deşi francizatul nu este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, el este nevoit, de fapt, să facă acest lucru.
(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
Articolul 122119. Obligaţia de informare a francizorului pe durata executării
În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, francizorul este obligat în special să furnizeze francizatului informaţii privind:
a) condiţiile pieţei;
b) rezultatele comerciale ale reţelei de franciză;
c) caracteristicile produselor;
d) preţurile şi condiţiile de furnizare a produselor;
e) preţurile recomandate şi condiţiile pentru refurnizare a produselor către clienţi;
f) comunicările relevante dintre francizor şi clienţi în teritoriu; şi
g) campaniile de publicitate.
Articolul 122120. Avertizarea privind capacitatea redusă de furnizare
(1) Atunci cînd francizatul este obligat să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, francizorul este obligat să avertizeze francizatul într-un termen rezonabil în cazul în care prevede că capacitatea lui de furnizare sau capacitatea de furnizare a furnizorului desemnat va fi în mod semnificativ mai mică decît capacitatea la care francizatul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că francizorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi cazurilor în care, deşi francizatul nu este obligat prin lege să obţină produsele de la francizor sau de la un furnizor desemnat de acesta, el este nevoit, de fapt, să facă acest lucru.
(3) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul francizatului este lovită de nulitate absolută.
Articolul 122121. Reputaţia reţelei şi publicitatea
(1) Francizorul este obligat să depună eforturi rezonabile pentru a promova şi a menţine reputaţia reţelei de franciză.
(2) În particular, francizorul este obligat să elaboreze şi să coordoneze campanii corespunzătoare de publicitate cu scopul promovării reţelei de franciză.
(3) Activităţile de promovare şi menţinere a reputaţiei reţelei de franciză vor fi efectuate fără costuri suplimentare pentru francizat.
Articolul 122122. Comisioane, redevenţe şi alte plăţi periodice
(1) Francizatul este obligat să plătească francizorului comisioanele, redevenţele sau alte plăţi periodice convenite în contract.
(2) Dacă comisioanele, redevenţele sau alte plăţi periodice vor fi determinate unilateral de către francizor, se aplică dispoziţiile art.676.
Articolul 122123. Obligaţia de informare a francizatului în decursul executării
În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, francizatul este obligat în special să furnizeze francizorului informaţii privind:
a) acţiunile înaintate sau ameninţate de a fi înaintate de către terţi în privinţa drepturilor francizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală; şi
b) încălcări de către terţi ale drepturilor francizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală.
Articolul 122124. Metodele activităţii comerciale şi indicaţiile
(1) Francizatul este obligat:
a) să depună eforturi rezonabile pentru a desfăşura activitatea de franciză în conformitate cu metodele activităţii comerciale ale francizorului;
b) să urmeze indicaţiile rezonabile ale francizorului privind metodele activităţii comerciale şi menţinerea reputaţiei reţelei;
c) să manifeste prudenţă rezonabilă pentru a nu dăuna reţelei de franciză.
(2) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
Articolul 122125. Inspecţia
Francizatul este obligat:
a) să permită francizorului acces în condiţii rezonabile la spaţiile sale pentru ca francizorul să verifice dacă francizatul se conformează metodelor activităţii comerciale şi indicaţiilor francizorului;
b) să ofere francizorului acces în condiţii rezonabile la registrele sale contabile.
Secţiunea a 5-a
Distribuţia
Articolul 122126. Contractul de distribuţie
(1) Prin contract de distribuţie o parte (furnizor) se obligă să furnizeze celeilalte părţi (distribuitor) produse, în mod continuu, iar distribuitorul se obligă să cumpere produsele date sau să le ia şi să plătească pentru ele şi să le furnizeze altora în numele şi pe contul distribuitorului.
(2) Contractul de distribuţie exclusivă este contractul de distribuţie în virtutea căruia furnizorul se obligă să furnizeze produse unui singur distribuitor pe un teritoriu determinat sau către un anumit grup de clienţi.
(3) Contractul de distribuţie selectivă este un contract de distribuţie în virtutea căruia furnizorul se obligă să furnizeze produse, direct sau indirect, numai distribuitorilor selectaţi pe baza unor criterii stabilite.
(4) Contract de cumpărare exclusivă este un contract de distribuţie în virtutea căruia distribuitorul se obligă să cumpere sau să ia şi să plătească produse doar de la furnizor sau de la o persoană desemnată de furnizor.
Articolul 122127. Obligaţia de a furniza produsele şi materialele publicitare şi de a menţine reputaţia
Furnizorul este obligat:
a) să furnizeze produsele comandate de către distribuitor, în măsura posibilă şi cu condiţia ca comanda să fie rezonabilă;
b) să ofere distribuitorului, la un preţ rezonabil, toate materialele publicitare pe care le deţine şi care sînt necesare pentru distribuirea şi promovarea corespunzătoare a produselor;
c) să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputaţia produselor.
Articolul 122128. Informarea de către furnizor pe perioada executării
În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, furnizorul este obligat să furnizeze distribuitorului informaţii privind:
a) caracteristicile produselor;
b) preţurile şi condiţiile de furnizare a produselor;
c) preţurile recomandate şi condiţiile pentru refurnizare a produselor către clienţi;
d) comunicaţiile relevante dintre furnizor şi clienţi; şi
e) campaniile de publicitate relevante pentru desfăşurarea activităţii comerciale.
Articolul 122129. Avertizarea de către furnizor privind capacitatea scăzută de furnizare
(1) Furnizorul este obligat să avertizeze distribuitorul într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că capacitatea sa de furnizare va fi în mod semnificativ mai mică decît capacitatea la care distribuitorul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că furnizorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil.
(3) În contractele de cumpărare exclusivă, orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol este lovită de nulitate absolută.
Articolul 122130. Obligaţiile distribuitorului în contractele de distribuţie exclusivă şi în contractele de distribuţie selectivă
(1) Distribuitorul este obligat:
a) în măsura în care este posibil, să depună eforturi rezonabile pentru a promova produsele;
b) să avertizeze furnizorul într-un termen rezonabil atunci cînd prevede că comenzile sale vor fi în mod semnificativ mai mici decît comenzile la care furnizorul a avut motive să se aştepte. Se prezumă că distribuitorul a prevăzut ceea ce putea să prevadă în mod rezonabil;
c) să urmeze indicaţiile rezonabile date de furnizor, care au drept scop asigurarea distribuirii corespunzătoare a produselor sau menţinerea reputaţiei ori caracteristicilor distincte ale produselor;
d) să permită furnizorului acces rezonabil la spaţiile sale pentru ca furnizorul să verifice dacă distribuitorul se conformează standardelor convenite prin contract şi indicaţiilor rezonabile date;
e) să depună eforturi rezonabile pentru a nu prejudicia reputaţia produselor.
(2) În temeiul obligaţiei de informare prevăzute la art.1202, distribuitorul este obligat să furnizeze furnizorului informaţii privind:
a) acţiunile înaintate sau ameninţate de a fi înaintate de către terţi în privinţa drepturilor furnizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală; şi
b) încălcări de către terţi ale drepturilor furnizorului asupra obiectului de proprietate intelectuală.
(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică doar contractelor de distribuţie exclusivă şi contractelor de distribuţie selectivă.”
569. Denumirea capitolului XXIV din titlul III se completează în final cu cuvintele “ŞI NEBANCARE”.
570. Articolul 1222:
la alineatul (1), după cuvintele “o sumă de bani” se introduce textul “ , înscrisă la soldul contului de depozit deschis pe numele deponentului,”;
articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:
“(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător contractelor de depunere de economii încheiate de către asociaţiile de economii şi împrumut cu membrii săi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.”
571. La articolul 1224 alineatul (1), cifrele “619” se substituie cu cifrele “585”.
572. Articolul 1227:
la alineatul (1), cuvîntul “nulă” se substituie cu cuvintele “lovită de nulitate absolută”;
la alineatul (3), cuvintele “unui depozit la vedere” se substituie cu cuvintele “noi oferite de bancă pentru depozitul de tipul respectiv”.
573. La articolul 1228, cuvintele “retragerile de numerar” se substituie cu cuvintele “eliberarea numerarului”.
574. Codul se completează cu articolul 12291 cu următorul cuprins:
“Articolul 12291. Cotitularii de cont
(1) În cazul în care contul a fost deschis de mai mulţi titulari (cotitulari de cont), banca este ţinută să execute doar ordinele acceptate de toţi cotitularii de cont dacă nu s-a prevăzut că acceptarea unui cotitular sau a cîtorva cotitulari este suficientă pentru ca ordinul să producă efecte juridice.
(2) În cazul în care s-a stipulat că nu este necesară acceptarea tuturor cotitularilor, contractul poate prevedea anumite limite de sume sau de timp în privinţa ordinelor emise de cotitularul sau cotitularii împuterniciţi să accepte un ordin valabil.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi schimbării împuternicirilor cotitularilor sau închiderii contului curent.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi conturilor bancare, altele decît contul curent.”
575. La articolul 1233:
denumirea articolului va avea următorul cuprins:
“Articolul 1233. Rezoluţiunea contractului de cont curent”;
la alineatul (1), cuvîntul “reziliat” se substituie cu cuvîntul “rezolvit”;
la alineatul (2), cuvintele “rezilia contractul” se substituie cu cuvintele “declara rezoluţiunea”, iar cuvîntul “reziliere” se substituie cu cuvîntul “rezoluţiune”.
576. Capitolul XXIV din titlul III se completează cu secţiunea a 21-a cu următorul cuprins:
“Secţiunea a 21-a
Contul fiduciar
Articolul 12351. Contul fiduciar
(1) Persoana care solicită băncii deschiderea unui cont curent, de depozit sau a unui alt cont bancar poate stipula că acţionează în calitate de fiduciar şi solicita să se facă menţiunea că contul deschis pe numele său va fi un cont fiduciar.
(2) Banca face menţiunea că contul deschis este cont fiduciar dacă solicitantul face dovada înregistrării fiduciei în registrul garanţiilor reale mobiliare. Această dovadă nu este necesară dacă contul fiduciar este deschis de către bancă pe numele său, precum şi dacă titularul contului este:
a) o altă bancă;
b) o formă de exercitare a profesiei de executor judecătoresc, notar sau avocat;
c) depozitar central sau societate de administrare fiduciară a investiţiilor şi alţi participanţi profesionişti ce deţin licenţe pentru activitatea pe piaţa de capital.
(3) În cazurile permise de lege sau de contract, fiduciarul poate utiliza acelaşi cont fiduciar pentru deţinerea sumelor de bani primite în temeiul diferitor raporturi de fiducie.