BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 152 din 09.03.2022

cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
09.03.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea

mijloacelor financiare ale Fondului naţional

pentru dezvoltare regională şi locală

nr. 152  din  09.03.2022

 (în vigoare 18.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 78 art. 207 din 18.03.2022

* * *

În temeiul art.3 alin.(4) şi al art.7 alin.(1) din Legea nr.27/2022 privind Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.60, art.76), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală, conform anexei nr.1;

2) Regulamentul privind organizarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea şi aprobarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională propuse spre finanţare din Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală, conform anexei nr.2;

3) Regulamentul privind organizarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea şi aprobarea proiectelor în domeniul dezvoltării locale în cadrul Programului naţional "Satul european", propuse spre finanţare din Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală, conform anexei nr.3.

[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

2. Hotărârea Guvernului nr.127/2008 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.34-36, art.200), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 2 din hotărâre, textul "Regulamentul de formare şi utilizare a mijloacelor Fondului naţional pentru dezvoltarea regională, conform anexei nr.4" se exclude;

2) la punctul 9 subpunctul 4) din anexa nr.3, cuvintele "Regulamentul de formare şi utilizare a mijloacelor Fondului naţional pentru dezvoltarea regională" se substituie cu cuvintele "Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală";

3) anexa nr.4 se abrogă.

3. Proiectele finanţate din sursele Fondului Ecologic Naţional, Fondului pentru Eficienţă Energetică, Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural şi aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri urmează a fi finalizate conform contractelor de achiziţii în vigoare încheiate până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.152/2022

REGULAMENT

privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului

naţional pentru dezvoltare regională şi locală

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind gestionarea mijloacelor financiare ale Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi locală (în continuare - Regulament) reglementează modul de organizare şi gestionare a mijloacelor financiare alocate, modul de identificare, evaluare, selectare, aprobare, contractare şi monitorizare a implementării proiectelor de dezvoltare regională şi locală, precum şi a proceselor de evaluare postimplementare.

2. Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală (în continuare - Fond) este instituit ca poziţie distinctă în bugetul de stat pentru finanţarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

[Pct.2 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3. Valoarea Fondului se aprobă anual prin legea bugetului de stat.

4. Sursele de formare a Fondului sunt:

1) alocaţiile anuale din bugetul de stat;

11) surse de asistenţă externă;

2) alte surse ce nu contravin legislaţiei.

[Pct.4 completat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

5. Autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională este responsabilă de gestionarea eficientă a mijloacelor Fondului, în baza prezentului Regulament şi în conformitate cu deciziile Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale (în continuare - Consiliu) aprobate.

6. Principiile de alocare a mijloacelor financiare din Fond pentru implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală sunt:

1) eficienţă - buna utilizare a resurselor naturale, umane, financiare şi a celor de producţie pe întreg teritoriul Republicii Moldova;

2) echitate - drepturi egale de acces la valorile economice, sociale şi culturale pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de locul de trai, ţinând cont de dimensiunea egalităţii de gen şi incluziunii sociale;

3) durabilitate - caracterul viabil din punct de vedere tehnic, financiar şi instituţional al măsurilor luate, al programelor şi al proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

4) planificare - elaborarea şi efectuarea, în concordanţă cu Strategia naţională de dezvoltare a Republicii Moldova şi cu Strategia naţională de dezvoltare regională, a măsurilor, a programelor şi a proiectelor de dezvoltare regională, care au obiective bine formulate, priorităţi şi mecanisme clar definite;

5) coordonare - punerea de acord, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional şi local, a măsurilor şi a obiectivelor pentru susţinerea dezvoltării regionale şi locale;

6) parteneriat - cooperarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a sectorului public şi privat, a societăţii civile în activităţile de planificare, de elaborare şi de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

7) transparenţă - furnizarea de informaţii complete, accesibile publicului privind alocarea, distribuirea şi utilizarea mijloacelor pentru realizarea strategiilor, programelor şi proiectelor de dezvoltare regională;

8) bună gestiune financiară - utilizarea mijloacelor financiare din Fond în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate, prin asigurarea unui raport optim între resursele utilizate şi rezultatele obţinute, precum şi prin orientarea acestora spre realizarea obiectivelor stabilite în cadrul programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

[Pct.6 completat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.6 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

7. În sensul prezentului Regulament se utilizează noţiunile definite în Legea nr.438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova şi în Legea nr.27/2022 privind Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală, precum şi următoarele noţiuni:

1) apel competitiv - proces de selectare competitivă a proiectelor, conform domeniilor de intervenţie şi măsurilor de finanţare, în cadrul căruia aplicanţii eligibili pot solicita finanţare pentru proiectele care au acumulat cel mai mare punctaj în cadrul apelului şi corespund criteriilor generale de eligibilitate;

2) apel pe listă - proces de selectare a proiectelor de dezvoltare regională în baza documentelor naţionale de politici sectoriale, conform unui set de criterii specifice apelului, aprobat de Consiliu;

3) aplicant - persoană juridică care corespunde criteriilor de eligibilitate expuse în prezentul Regulament şi care solicită finanţare din Fond, prin depunerea unei cereri de finanţare;

4) audit energetic - procedură sistematică al cărei scop este obţinerea informaţiilor necesare despre profilul consumului energetic existent al unei clădiri sau al unui grup de clădiri, al unui proces industrial, al unei instalaţii industriale sau comerciale ori al unui serviciu privat sau public, precum şi identificarea şi cuantificarea oportunităţilor rentabile de economisire a energiei şi raportarea rezultatelor;

5) beneficiar - aplicant a cărui cerere de finanţare din sursele Fondului a fost aprobată pentru finanţare;

51) beneficiar final - persoanele fizice sau entităţile care, direct sau indirect, beneficiază de rezultatele proiectului;

6) cerere de finanţare - formular completat de către aplicant, pentru fiecare proiect individual, în vederea obţinerii finanţării din Fond. În cerere se descrie detaliat proiectul, se argumentează necesitatea implementării lui, sunt indicate activităţile, rezultatele, efectul şi impactul proiectului, precum şi alte documente anexate;

61) cofinanţare a proiectelor finanţate din surse de asistenţă externă - contribuţie financiară acordată din mijloacele Fondului pentru acoperirea contribuţiei proprii a beneficiarului şi/sau a altor costuri necesare pentru implementarea proiectelor finanţate din surse externe, în condiţiile prezentului Regulament, ale Ghidului de aplicare şi ale regulilor finanţatorului extern;

7) dezvoltare urbană - componentă a dezvoltării regionale care are în centrul său oraşul/zona urbană funcţională, evidenţiind aspecte sectoriale ale locuirii, ale terenurilor urbane, ale dezvoltării economice, ale îmbunătăţirii serviciilor publice, ale protecţiei mediului etc.;

8) durată a proiectului - perioadă cuprinsă între semnarea contractului de finanţare şi transmiterea costurilor investiţionale formate;

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

9) notă conceptuală - formular completat de către aplicant în care se descrie succint scopul şi obiectivele, activităţile şi investiţiile de resurse pe o perioadă determinată, menite să răspundă unei nevoi reale şi să conducă la realizarea unui obiectiv precis;

10) obiectiv general - schimbare de impact (pe termen mediu sau lung) la care contribuie un proiect în domeniul dezvoltării (regionale sau locale) la nivel naţional, sectorial sau regional (se face legătura cu contextul de politici/strategii naţionale, sectoriale şi/sau regionale/locale);

11) obiectiv specific - domeniu major de intervenţie dintr-un program strategic, care cuprinde un grup de operaţiuni legate între ele, orientate spre implementarea obiectivului general, fiind expuse într-o formă măsurabilă;

12) partener - entitate asociată prin declaraţie de parteneriat, care participă la elaborarea şi implementarea proiectului, iar costurile pe care le implică sunt eligibile în acelaşi mod în care sunt eligibile costurile aplicantului. În consecinţă, partenerii aplicanţilor trebuie să îndeplinească aceleaşi criterii de eligibilitate ca solicitanţii;

13) parteneriat - acord care asociază parteneri sociali, economici etc.; un grup/o societate formală sau neformală prin care două sau mai multe părţi decid să acţioneze împreună pentru atingerea unui scop comun;

14) pol de creştere - localitate urbană care se remarcă prin concentrarea populaţiei, a activităţilor economice, sociale şi culturale, cu caracter polarizator din punct de vedere socioeconomic regional şi care stimulează dezvoltarea localităţilor adiacente;

15) program operaţional regional - document de politici pe termen mediu elaborat la nivel regional;

16) proiect - serie de activităţi şi investiţie de resurse pe o perioadă determinată, menite să răspundă unei nevoi reale şi să conducă la realizarea unui obiectiv precis;

17) proiect tehnic/documentaţie tehnică - set de documente care este întocmit în baza unei teme date şi care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucţiunile etc. necesare pentru executarea unei construcţii, a unui sistem tehnic etc., făcând obiectul unei investiţii;

18) ghid de aplicare a apelului de proiecte - document de informare tehnică a potenţialilor beneficiari ai Fondului, suport informativ complex pentru întocmirea cererii de finanţare conform unor cerinţe specifice. Include un set de reguli detaliate pentru întocmirea şi depunerea documentelor şi a formularelor în condiţiile solicitate;

19) revitalizare urbană - proces de eliminare dintr-o stare de criză a zonelor urbane degradate, desfăşurat în mod complex, prin acţiuni integrate teritorial şi realizate de către autorităţile administraţiilor publice locale prin intermediul parteneriatelor locale, regionale, naţionale eficiente, în baza unui program de revitalizare.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

DESTINAŢIA FONDULUI

8. Mijloacele financiare ale Fondului sunt alocate pentru:

1) finanţarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală incluse în Documentul unic de program;

2) cheltuielile de organizare şi funcţionare ale agenţiilor de dezvoltare regională şi entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, care se aprobă prin deciziile Consiliului;

3) cofinanţarea proiectelor implementate din sursele de asistenţă externă.

[Pct.8 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

9. Mijloacele financiare ale Fondului sunt utilizate pentru finanţarea programelor şi proiectelor, conform următoarelor domenii de intervenţie:

1) în cadrul programelor de dezvoltare regională:

a) creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă în regiunile de dezvoltare;

b) dezvoltarea urbană, revitalizarea economică şi socială a oraşelor;

c) îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale;

2) în cadrul programelor de dezvoltare locală:

a) îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare locale;

b) construcţia şi renovarea infrastructurii sociale;

c) cofinanţarea proiectelor implementate din sursele de asistenţă externă.

10. Programele şi proiectele de dezvoltare regională şi locală reprezintă un set determinat de activităţi şi acţiuni promovate spre a fi realizate în baza documentelor de planificare strategică la nivel naţional ori/şi regional sau local, care contribuie la stimularea competitivităţii regiunilor, la diminuarea disparităţilor intra- şi interregionale, asigură coeziunea socială prin prisma principiului egalităţii de gen şi susţine dezvoltarea socioeconomică echilibrată a localităţilor, inclusiv pentru asigurarea accesului echitabil la servicii şi infrastructură al persoanelor cu dificultăţi în deplasare şi al persoanelor cu dizabilităţi.

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.10 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.10 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

CADRUL INSTITUŢIONAL CU COMPETENŢE ÎN GESTIONAREA

MIJLOACELOR ALOCATE ÎN FOND

11. În vederea realizării şi implementării politicii statului în domeniul dezvoltării regionale şi locale, Guvernul exercită următoarele atribuţii:

1) propune Parlamentului aprobarea, prin legea bugetului de stat, a resurselor financiare alocate în Fond;

2) aprobă modul de formare şi utilizare a mijloacelor financiare ale Fondului;

3) aprobă regulamentele de selectare şi aprobare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

4) aprobă conceptul şi regulamentul sistemului informaţional pentru gestiunea proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

12. Consiliul exercită următoarele atribuţii:

1) exercită atribuţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului, aprobat prin hotărâre de Guvern;

2) aprobă, anual, decizia privind distribuirea/redistribuirea resurselor alocate în Fond pentru planuri anuale de finanţare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

3) aprobă planurile anuale de finanţare separată a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi a programelor şi proiectelor de dezvoltare locală şi modificările la acestea, inclusiv ponderea alocărilor pentru fiecare măsură de finanţare, în limitele resurselor aprobate conform subpunctului 2), care includ lista proiectelor, a beneficiarilor şi a sumelor aprobate spre finanţare;

4) aprobă decizii privind volumul mijloacelor alocate din Fond pentru cheltuielile de organizare şi funcţionare ale agenţiilor de dezvoltare regională şi a entităţii de implementare a programelor şi a proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

[Subpct.5) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

6) aprobă măsurile pentru care se lansează concursurile, costurile minime şi maxime pentru programele şi proiectele eligibile, precum şi condiţiile specifice aferente concursului;

61) avizează lista notelor conceptuale şi a cererilor de finanţare ale proiectelor de dezvoltare regională propuse pentru includere şi/sau excludere în/din Documentul unic de program, în baza criteriilor aprobate prin Ghidul de aplicare şi cu luarea în considerare a maturităţii proiectelor, a impactului teritorial, a surselor de finanţare/cofinanţare şi a capacităţii beneficiarilor de implementare şi de asigurare a durabilităţii proiectelor;

7) examinează şi monitorizează modul de utilizare a mijloacelor Fondului;

8) aprobă rapoartele privind utilizarea resurselor financiare alocate din Fond şi înaintează propuneri de eficientizare a utilizării acestora.

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

13. Autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională asigură gestionarea eficientă a Fondului prin realizarea următoarelor acţiuni:

1) propune Consiliului distribuirea/redistribuirea anuală a resurselor alocate în Fond pentru planurile anuale de finanţare în domeniile dezvoltării regionale şi dezvoltării locale;

2) elaborează şi propune Guvernului spre aprobare proiectele actelor normative aferente acţiunilor necesare pentru asigurarea proceselor de finanţare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

3) asigură gestionarea resurselor financiare ale Fondului;

4) elaborează, în baza programelor operaţionale regionale şi a concursurilor de proiecte în domeniul dezvoltării regionale şi locale, proiectul Documentului unic de program şi îl propune spre avizare Consiliului şi spre aprobare Guvernului;

5) elaborează criteriile specifice domeniilor de intervenţie ale politicii de dezvoltare regională şi locală, monitorizează indicatorii aferenţi fiecărui domeniu de intervenţie şi înaintează Consiliului propuneri de intervenţie;

6) evaluează procesul de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală finanţate din Fond;

7) înaintează spre aprobare Consiliului propuneri privind mecanismele de implementare a instrumentelor de alocare a mijloacelor din Fond;

8) informează, semestrial, Consiliul despre mijloacele financiare alocate din Fond;

9) prezintă, anual, Ministerului Finanţelor deciziile Consiliului privind distribuţia mijloacelor financiare alocate din Fond pe unităţile administrativ-teritoriale beneficiare;

10) prezintă Guvernului rapoarte anuale cu privire la gestionarea mijloacelor Fondului. Raportul se prezintă până la sfârşitul primului trimestru al anului următor de raportare;

11) aprobă bugetele anuale ale agenţiilor de dezvoltare regională şi entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

12) asigură secretariatul Consiliului.

[Pct.13 completat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.13 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.13 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

14. În contextul prevederilor prezentului Regulament, agenţiile de dezvoltare regională şi entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală sunt responsabile de:

1) valorificarea eficientă şi în condiţii de transparenţă a mijloacelor financiare alocate conform deciziilor Consiliului;

2) informarea potenţialilor aplicanţi despre condiţiile, procedurile şi criteriile de aplicare la concursurile de proiecte cu finanţare din Fond;

3) asigurarea implementării proiectelor investiţionale finanţate din Fond;

4) asigurarea desfăşurării procedurilor de achiziţii publice şi monitorizarea executării acestora în conformitate cu prevederile manualului operaţional al Agenţiei de Dezvoltare Regională şi a manualului operaţional al entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, aprobate de către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională;

5) asigurarea desfăşurării procedurilor de transmitere a costurilor investiţionale create din mijloacele alocate din Fond sau din resursele partenerilor de dezvoltare către beneficiarii proiectului ori constatarea costurilor investiţionale formate în cadrul proiectelor de dezvoltare locală, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1235/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a costurilor investiţionale, formate în urma achiziţionării de bunuri, servicii, construcţii, reconstrucţii sau îmbunătăţirii acestora din contul mijloacelor Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi din alte surse;

6) înaintarea spre avizare autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi spre aprobare Consiliului a bugetului anual de organizare şi funcţionare.

[Pct.14 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

UTILIZAREA MIJLOACELOR FINANCIARE ALE FONDULUI

15. Mijloacele financiare ale Fondului se utilizează pentru implementarea proiectelor incluse în Documentul unic de program, pentru mecanismele de cofinanţare a proiectelor implementate din sursele de asistenţă externă, inclusiv pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a agenţiilor de dezvoltare regională şi entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

16. Instrumentele de alocare a mijloacelor Fondului sunt schemele de granturi, serviciile, asistenţa tehnică şi lucrările.

17. Volumul mijloacelor aprobate pentru finanţarea şi cofinanţarea proiectelor din surse de asistenţă externă în anul respectiv nu pot depăşi valoarea mijloacelor alocate în Fond anual prin legea bugetului de stat, din care se exclud cheltuielile de organizare şi funcţionare ale agenţiilor de dezvoltare regională şi entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

18. Distribuirea/redistribuirea anuală a resurselor financiare ale Fondului se realizează în conformitate cu deciziile Consiliului.

[Pct.18 completat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

19. Planurile anuale de finanţare pentru domeniile de dezvoltare regională şi locală includ lista proiectelor cu beneficiari şi sumele aprobate spre finanţare.

20. Procedurile administrative privind identificarea, evaluarea, selectarea, aprobarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională se realizează în baza concursurilor desfăşurate conform prevederilor anexei nr.2 la prezenta hotărâre, iar cele privind identificarea, evaluarea, selectarea, aprobarea programelor şi proiectelor de dezvoltare locală se realizează în baza concursurilor desfăşurate conform anexei nr.3 la prezenta hotărâre.

[Pct.20 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

21. În funcţie de procesele în derulare, Consiliul este în drept să aprobe decizii de redistribuire a mijloacelor Fondului între planurile anuale de finanţare sau între proiectele incluse în planurile anuale de finanţare, asigurând astfel realizarea acţiunilor necesare pentru valorificarea integrală a fondurilor alocate.

22. Procedurile de achiziţie a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor, evaluarea, semnarea contractelor şi alocarea mijloacelor financiare, precum şi alte proceduri ce au tangenţă cu Fondul sunt publice, se organizează şi se desfăşoară conform legislaţiei privind achiziţiile publice şi alte acte normative.

[Pct.22 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

23. Mijloacele Fondului neutilizate pe parcursul anului bugetar nu sunt tranzitorii. Soldul alocaţiilor financiare aprobate din Fond conform cererii de finanţare şi format în urma procedurilor de achiziţii publice nu vor fi repartizate pentru alte cheltuieli, obiective de intervenţie sau volume de lucrări, servicii şi bunuri care nu se regăsesc în cererile de finanţare aprobate.

[Pct.23 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

24. Mijloacele Fondului se gestionează prin contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor.

MECANISMUL DE APROBARE A FINANŢĂRII PENTRU PROGRAMELE ŞI PROIECTELE

 INCLUSE ÎN DOCUMENTUL UNIC DE PROGRAM

[Denumirea capitolului V modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

25. După intrarea în vigoare a legii bugetului de stat, preşedintele Consiliului va solicita convocarea unei şedinţe pentru a aproba decizia de distribuţie a mijloacelor financiare ale Fondului, separat, pentru planul anual de finanţare în domeniul dezvoltării regionale şi planul anual de finanţare în domeniul dezvoltării locale. Decizia de distribuire a mijloacelor Fondului va fi aprobată în baza unei analize realizate de către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională în cooperare cu agenţiile de dezvoltare regională şi entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

[Pct.26 abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

Secţiunea 1

Mecanismele de aprobare a deciziilor de finanţare a programelor şi

proiectelor de dezvoltare regională şi etapele implementării acestora

27. Elaborarea şi aprobarea planului anual de finanţare în domeniul dezvoltării regionale vor fi realizate luând în considerare următoarele aspecte:

1) mijloacele alocate pentru implementarea planului anual de finanţare în domeniul dezvoltării regionale vor fi distribuite, conform deciziilor Consiliului, între regiunile de dezvoltare în baza raportului numărului de populaţie în fiecare regiune, conform datelor oficiale ale Biroului Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului precedent;

2) cuantumul mijloacelor financiare alocate pentru implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională în cadrul unei regiuni de dezvoltare va constitui diferenţa dintre suma totală alocată regiunii în anul respectiv şi suma aprobată în devizul de venituri şi cheltuieli de organizare şi funcţionare a agenţiilor de dezvoltare regională;

3) pentru elaborarea planului anual de finanţare, conform deciziei Consiliului privind distribuirea mijloacelor Fondului pentru planurile anuale de finanţare, agenţiile de dezvoltare regională vor prezenta autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională lista proiectelor propuse spre finanţare şi cuantumul mijloacelor planificate pentru anul curent. Cuantumul mijloacelor financiare alocate per proiect va fi planificat în funcţie de acţiunile ce se impun pentru iniţierea implementării proiectului sau continuarea implementării acestuia şi de capacitatea de asigurare a valorificării resurselor alocate în anul respectiv. Costul total de implementare a proiectului va fi distribuit pe ani, în funcţie de termenul planificat pentru implementare;

4) autoritatea de elaborare a politicilor în domeniul dezvoltării regionale, în baza propunerilor înaintate de către agenţiile de dezvoltare regională, va examina şi va elabora planul anual de finanţare în domeniul dezvoltării regionale, structurat cu delimitarea intervenţiilor pentru fiecare regiune de dezvoltare, precum şi îl va propune spre aprobare Consiliului.

[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

28. Implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională se realizează în conformitate cu următoarele etape:

1) odată cu aprobarea planului anual de finanţare de către Consiliu, agenţiile de dezvoltare regională vor informa aplicantul proiectelor şi, după caz, vor solicita actualizarea documentaţiei tehnice sau a devizelor de cheltuieli în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul construcţiilor;

2) în cazul proiectelor în curs de implementare, agenţiile de dezvoltare regională vor informa aplicantul proiectului privitor la cuantumul mijloacelor alocate pentru proiectul în cauză în anul respectiv şi vor solicita operatorului economic iniţierea procedurilor de continuare a implementării proiectelor;

3) în cazul proiectelor noi, agenţiile de dezvoltare regională vor asigura realizarea următoarelor acţiuni:

a) în termene restrânse de la aprobarea planului anual de finanţare, agenţiile de dezvoltare regională vor asigura semnarea contractelor de finanţare cu beneficiarii proiectului şi partenerii acestora;

b) după semnarea contractelor de finanţare, agenţiile de dezvoltare regională vor asigura iniţierea următoarelor proceduri de implementare a proiectului:

- verificarea şi coordonarea caietului de sarcini;

- lansarea procedurilor de achiziţii publice pentru contractarea companiilor prestatoare de servicii, lucrări şi bunuri;

- contractarea companiilor prestatoare de servicii, lucrări şi bunuri;

4) agenţiile de dezvoltare regională vor asigura organizarea vizitelor periodice de monitorizare pe şantiere şi vor examina, în comun cu dirigintele de şantier, mersul executării lucrărilor;

5) agenţiile de dezvoltare regională vor recepţiona seturile de acte necesare pentru debursarea mijloacelor financiare pentru lucrările şi serviciile prestate de către companiile contractate, vor asigura examinarea şi validarea acestora şi vor efectua demersurile necesare în scopul executării plăţilor solicitate;

6) agenţiile de dezvoltare regională vor participa în cadrul comisiilor de recepţie la terminarea lucrărilor şi în cadrul comisiilor de recepţie finală a lucrărilor;

7) agenţiile de dezvoltare regională vor asigura transmiterea costurilor investiţionale către beneficiar în condiţiile prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1235/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a costurilor investiţionale, formate în urma achiziţionării de bunuri, servicii, construcţii, reconstrucţii sau îmbunătăţirii acestora din costul mijloacelor Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi din alte surse;

8) agenţiile de dezvoltare regională vor asigura monitorizarea implementării programelor şi proiectelor de dezvoltare regională în conformitate cu prevederile instrucţiunilor privind monitorizarea şi evaluarea proiectelor de dezvoltare regională;

9) în procesul de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională, agenţiile de dezvoltare regională vor prezenta rapoarte semestriale şi anuale de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi consiliile regionale pentru dezvoltare;

10) pentru asigurarea durabilităţii proiectelor, agenţiile de dezvoltare regională vor asigura desfăşurarea proceselor de evaluare postimplementare şi monitorizarea ex post a proiectelor, conform instrucţiunilor de monitorizare şi evaluare, aprobate de autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională;

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Secţiunea a 2-a

Mecanismele de aprobare a deciziilor de finanţare

a programelor şi proiectelor  în domeniul dezvoltării

 locale şi etapele implementării acestora

29. Elaborarea şi aprobarea planului anual de finanţare în domeniul dezvoltării locale vor fi realizate luând în considerare următoarele aspecte:

1) cuantumul mijloacelor financiare alocate pentru implementarea programelor şi proiectelor în domeniul dezvoltării locale va constitui diferenţa dintre suma totală alocată pentru planul anual de finanţare în domeniul dezvoltării locale în anul respectiv şi suma aprobată în devizul de venituri şi cheltuieli a entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

2) pentru elaborarea planului anual de finanţare, conform deciziei Consiliului privind distribuirea mijloacelor Fondului pentru planurile anuale de finanţare, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va prezenta autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională lista proiectelor propuse spre finanţare şi cuantumul mijloacelor planificate pentru anul curent. Cuantumul mijloacelor financiare alocate per proiect va fi planificat în funcţie de acţiunile ce se impun pentru iniţierea implementării proiectului sau continuarea implementării acestuia şi capacitatea de asigurare a valorificării resurselor alocate în anul respectiv;

3) autoritatea de elaborare a politicii în domeniul dezvoltării regionale va examina propunerile înaintate de către entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală şi va înainta planul anual de finanţare în domeniul dezvoltării locale spre aprobare Consiliului.

[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

30. Implementarea programelor şi proiectelor de dezvoltare locală se desfăşoară conform etapelor următoare:

1) planul anual de finanţare a domeniului de dezvoltare locală se aprobă sau se actualizează, după caz, de către Consiliu, după aprobarea sau modificarea Documentului unic de program, prin hotărâre de Guvern;

2) în cazul proiectelor în curs de implementare, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va informa aplicantul proiectului privitor la cuantumul mijloacelor alocate pentru proiectul în cauză în anul respectiv şi va solicita iniţierea procedurilor de continuare a implementării proiectelor;

3) în cazul proiectelor noi, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va asigura realizarea următoarelor acţiuni:

a) după aprobarea sau modificarea, după caz, a Documentului unic de program, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va informa, în termen de 3 zile, beneficiarii proiectelor aprobate pentru finanţare şi va asigura pregătirea contractelor de finanţare pentru implementarea proiectelor;

b) semnarea contractului de finanţare pentru implementarea proiectului va fi realizată doar după stingerea totală de către beneficiar a restanţelor la proiectele anterioare, finanţate din bugetul de stat şi eliminarea integrală a obiecţiilor atestate în urma evaluării proiectului;

c) după semnarea contractelor de finanţare a proiectelor, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va informa beneficiarii proiectelor despre cuantumul mijloacelor alocate pentru proiectul în cauză în planul anual de finanţare pentru anul respectiv şi va solicita iniţierea următoarelor proceduri de implementare:

- elaborarea caietului de sarcini pentru lansarea achiziţiilor publice de lucrări, servicii şi bunuri, în conformitate cu obiectivele proiectului şi în limitele finanţării aprobate;

- lansarea de către beneficiarii proiectelor, în calitate de autorităţi contractante, a concursurilor de achiziţie publică pentru contractarea companiilor prestatoare de servicii, lucrări şi bunuri;

- lansarea, prin proceduri separate, de către beneficiarii proiectelor, în calitate de autorităţi contractante, a concursurilor de achiziţie publică pentru contractarea diriginţilor de şantier pentru supravegherea tehnică a lucrărilor în cadrul proiectelor;

- după adoptarea, în condiţiile legii, a deciziilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, beneficiarii proiectelor vor semna contractele de antrepriză, prestare servicii, furnizare bunuri şi lansarea lucrărilor incluse în proiecte;

- după semnarea contractelor de achiziţii publice, beneficiarii proiectelor vor transmite contractele atribuite, cu anexarea devizelor-oferte desemnate câştigătoare, către entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în vederea validării devizelor contractelor atribuite şi actualizării bugetelor proiectelor în contractele de finanţare;

- lansarea proceselor de execuţie a proiectelor, cu informarea entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

4) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va asigura organizarea vizitelor periodice de monitorizare pe şantiere şi va examina, în comun cu beneficiarul şi dirigintele de şantier, mersul executării lucrărilor;

5) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va recepţiona seturile de acte necesare pentru debursarea mijloacelor financiare pentru lucrările executate, bunurile furnizate şi serviciile prestate de către companiile contractate, va asigura validarea acestora şi va efectua demersurile necesare pentru executarea plăţilor solicitate;

6) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va participa în cadrul comisiilor de recepţie la terminarea lucrărilor şi în cadrul comisiilor de recepţie finală a lucrărilor, în calitate de invitat;

7) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va asigura transmiterea costurilor investiţionale către beneficiar sau, după caz, constatarea costurilor formate în urma implementării proiectului, în condiţiile prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1235/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a costurilor investiţionale, formate în urma achiziţionării de bunuri, servicii, construcţii, reconstrucţii sau îmbunătăţirii acestora din contul mijloacelor Fondului naţional pentru dezvoltare regională şi din alte surse;

8) în procesul de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare locală, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va prezenta autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională rapoarte semestriale şi anuale de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare locală;

9) pentru asigurarea durabilităţii proiectelor, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va asigura monitorizarea ex post a proiectelor conform unei instrucţiuni aprobate de către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională.

[Pct.30 în redacţia Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

EVIDENŢA ŞI CONTROLUL UTILIZĂRII

MIJLOACELOR FONDULUI

31. Auditul şi controlul financiar asupra utilizării mijloacelor Fondului se efectuează de către instituţiile autorizate, în modul stabilit de legislaţie.

32. Contabilitatea mijloacelor Fondului este asigurată de către:

a) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională care ţine evidenţa mijloacelor acordate/finanţărilor efectuate din mijloacele Fondului;

b) beneficiarul mijloacelor primite din Fond, care ţine contabilitatea volumelor de lucrări efectuate în cadrul proiectelor finanţate din mijloacele Fondului şi a mijloacelor utilizate pentru implementarea acestor proiecte, a mijloacelor proprii utilizate sub formă de contribuţie. Beneficiarii mijloacelor din Fond sunt obligaţi să prezinte finanţatorului informaţiile aferente mersului implementării proiectelor investiţionale, în componenţa şi în formatul stabilite de acesta.

[Pct.32 în redacţia Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

321. Agenţiile de dezvoltare regională şi entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală ţin evidenţa contabilă a mijloacelor provenite din Fond conform standardelor naţionale de contabilitate.

[Pct.321 introdus prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

33. Monitorizarea şi controlul utilizării eficiente a mijloacelor Fondului sunt efectuate de către Consiliu.

34. Procedurile de evidenţă şi control al eficienţei utilizării mijloacelor Fondului se realizează luând în considerare următoarele aspecte:

1) Consiliul şi autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională sunt responsabili de monitorizarea utilizării eficiente a mijloacelor Fondului;

2) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională va informa semestrial Consiliul despre mijloacele financiare alocate din Fond;

3) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională va înainta Guvernului un raport anual cu privire la gestionarea mijloacelor Fondului. Raportul se prezintă la sfârşitul primului trimestru al anului următor de raportare. Raportul va conţine date cu privire la beneficiarii acestor proiecte, dezagregate acolo unde este posibil, conform următoarelor criterii: mediu (rural/urban), sex, vârstă, dizabilitate şi etnie;

4) contabilitatea şi evidenţa statistică a mijloacelor Fondului se efectuează conform legislaţiei, luând în considerare solicitările donatorilor internaţionali, după caz.

[Pct.34 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.34 completat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

35. Controlul legalităţii operaţiunilor, procedurilor şi modului de utilizare a mijloacelor Fondului este efectuat de către autorităţile competente, în modul stabilit de legislaţie.

36. Fondul este supus auditului. Periodic, pe măsura finalizării finanţării programelor şi proiectelor incluse în Documentul unic de program, mijloacele Fondului sunt auditate de Curtea de Conturi.

Rapoartele de audit sunt prezentate autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională, Consiliului şi Ministerului Finanţelor.

Rapoartele de audit sunt publicate pe paginile web oficiale ale instituţiilor responsabile.

[Pct.36 în redacţia Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

361. În cazul implementării proiectelor cu suportul partenerilor de dezvoltare, corectitudinea utilizării mijloacelor pentru implementarea proiectelor este supusă auditului din partea donatorilor internaţionali, inclusiv din partea instituţiilor specializate ale Uniunii Europene şi a altor organizaţii care contribuie la formarea mijloacelor Fondului, conform termenelor stabilite de aceştia în acordurile sau regulamentele de finanţare.

[Pct.361 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.361 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.361 introdus prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

362. Autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, agenţiile de dezvoltare regională, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, precum şi beneficiarii mijloacelor Fondului asigură evidenţa, documentarea şi păstrarea informaţiilor şi documentelor aferente tuturor etapelor de planificare, evaluare, selectare, contractare, implementare, monitorizare şi raportare a programelor şi proiectelor finanţate din Fond, inclusiv a documentelor tehnice, administrative, financiare şi contabile, în condiţiile şi pe durata prevăzute de legislaţie, inclusiv în scopul verificării modului de gestionare şi utilizare a mijloacelor Fondului de către autorităţile competente.

[Pct.362 introdus prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

ETAPIZAREA PROIECTELOR

[Cap.VII (pct.37-44) introdus prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

37. Proiectele de dezvoltare regională care necesită investiţii a căror valoare depăşeşte pragul stabilit în apelurile de proiecte pot fi etapizate, cu reflectarea corespunzătoare a fiecărei etape în cererea de finanţare şi în documentaţia tehnică.

38. Etapizarea presupune divizarea proiectului în etape (proiecte) distincte, interdependente, fiecare etapă având obiective, activităţi, rezultate şi costuri clar definite, corelate cu scopul general al proiectului.

39. Etapizarea este admisă cu condiţia ca fiecare dintre etapele finanţate, inclusiv prima etapă, să asigure funcţionalitatea operaţională a investiţiei şi posibilitatea utilizării acesteia conform scopului proiectului. Finanţarea separată a unor etape care creează investiţii nefuncţionale sau imposibil de utilizat nu se admite.

40. În procesul de evaluare şi selectare a proiectelor de dezvoltare regională, proiectele care constituie etape ulterioare ale unor investiţii finanţate anterior şi care asigură continuitatea acestora vor fi prioritizate, cu condiţia respectării criteriilor de eligibilitate şi de evaluare stabilite.

41. Alocarea mijloacelor financiare pentru etapele ulterioare este condiţionată de realizarea obiectivelor şi atingerea indicatorilor aferenţi etapelor anterioare şi se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.

42. Etapizarea proiectelor este admisă doar în cazul în care este justificată prin documentaţia de proiect şi nu poate fi utilizată ca mecanism de fragmentare artificială a investiţiilor sau de evitare a aplicării cerinţelor privind eligibilitatea, evaluarea, aprobarea, achiziţiile publice, verificarea costurilor şi monitorizarea proiectelor.

43. Proiectele de dezvoltare locală nu pot fi etapizate şi urmează a fi finanţate şi implementate ca investiţii integrale în cadrul unui singur proiect.

44. Agenţiile de dezvoltare regională asigură monitorizarea proiectelor de dezvoltare regională etapizate, urmărind realizarea coerentă a etapelor, evitarea întreruperii investiţiilor şi utilizarea eficientă a mijloacelor financiare alocate.

[Cap.VII (pct.37-44) introdus prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.152/2022

REGULAMENT

privind organizarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea

şi aprobarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională

propuse spre finanţare din Fondul naţional

pentru dezvoltare regională şi locală

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte măsurile, condiţiile şi procedurile de selectare, evaluare, aprobare şi implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională pentru următoarele domenii:

1) creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă în regiunile de dezvoltare;

2) dezvoltarea urbană, revitalizarea economică şi socială a oraşelor;

3) îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale de intervenţie.

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

2. Concursul de identificare, evaluare şi aprobare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională va contribui la realizarea următoarelor obiective:

1) identificarea proiectelor de dezvoltare regională care propun o abordare integrată şi care contribuie la atingerea obiectivelor politicii de dezvoltare regională;

2) dezvoltarea şi implementarea programelor operaţionale regionale pentru fiecare regiune;

3) punerea în aplicare a documentelor de politici naţionale şi regionale sectoriale;

4) asigurarea unui proces transparent, obiectiv şi nediscriminatoriu de identificare, evaluare, selectare şi aprobare a proiectelor de dezvoltare regională, în baza unor criterii clare, publice şi măsurabile.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

3. Lansarea concursurilor se poate face separat pe domenii de intervenţie şi/sau măsuri, în baza deciziilor Consiliului, la propunerea autorităţii de elaborare a politicilor în domeniul dezvoltării regionale.

31. Pentru asigurarea transparenţei procesului de identificare, evaluare, selectare, aprobare şi implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională, apelurile de proiecte se vor desfăşura prin intermediul Sistemului informaţional pentru gestionarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală (în continuare - SI GPPDRL).

[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

CONDIŢII SPECIFICE ŞI CRITERII DE ELIGIBILITATE

4. Domeniul de intervenţie 1. Creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă în regiunile de dezvoltare include următoarele măsuri de finanţare.

Măsura 1.1. Valorificarea infrastructurilor de afaceri

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre creşterea oportunităţilor de valorificare a infrastructurii economice, creşterea capacităţilor şi oportunităţilor de atragere a investiţiilor, prin următoarele tipuri de proiecte investiţionale:

a) valorificarea infrastructurii de afaceri şi dezvoltarea capacităţilor: parcuri industriale, zone economice libere, incubatoare de afaceri, platforme industriale multifuncţionale, pieţe regionale, hale de producţie.

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) Criteriile de definire a impactului regional sunt:

a) teritorialitate:

- serviciile create pot acoperi cel puţin 3 unităţi administrativ-teritoriale sau un oraş reşedinţă de raion;

- cel puţin 20 de mii de locuitori pot avea acces la serviciile create;

- pentru regiunea de dezvoltare municipiul Chişinău, serviciile create pot acoperi cel puţin 2 localităţi din suburbii;

b) accesibilitate:

- rata de ocupare cu rezidenţi este de cel mult 60%;

- proximitatea faţă de căile de comunicare:

noduri rutiere;

aeroporturi;

căi feroviare;

port;

puncte de trecere a frontierei;

c) cooperare: instituţia are stabilite parteneriate/acorduri de colaborare cu:

- instituţii de învăţământ superior;

- instituţii de învăţământ mediu de specialitate/profesional tehnic;

- agenţii de ocupare a forţei de muncă/dispune de programe de calificare integrate;

d) valorificarea potenţialului regiunii:

- serviciile create contribuie la diversificarea activităţilor economice ale regiunii;

- serviciile create sunt armonizate cu specializarea inteligentă a regiunilor;

- existenţa/proximitatea/posibilitatea dezvoltării infrastructurii pentru dezvoltarea produselor cu valoare adăugată/destinate exportului;

e) durabilitate:

- instituţia dispune de:

plan de dezvoltare instituţională;

proiectare zonală;

strategie de promovare/marketing;

strategie de atragere a investiţiilor;

- bunurile create se vor afla în proprietate publică minimum 10 ani şi nu vor putea fi înstrăinate.

4) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 36 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) investiţii în active imobilizate (mii lei/locuitor);

b) investiţii capitale în parcuri industriale, zone economice libere, platforme industriale multifuncţionale (mii lei);

c) rezidenţi ai structurilor de suport al afacerilor (numărul de întreprinderi);

d) rata de ocupare a structurilor de sprijinire a afacerilor (după doi ani de la finalizarea proiectului) (%).

Indicatori de produs ai măsurii 1.1:

a) obiective de suport în afaceri reabilitate (număr);

b) obiective de suport în afaceri conectate la structura de acces şi utilităţi publice (număr);

c) suprafaţa clădirilor obiectivelor de suport în afaceri dotate/utilate (perimetru x număr etaje) (m2);

d) reţele de gaze naturale construite/reabilitate (km);

e) reţele electrice construite/reabilitate (km);

f) unităţi de staţii de transformare construite/instalate (număr);

g) reţele de apeduct construite/reabilitate (km);

h) reţele de canalizare construite/reabilitate (km);

i) rezervoare pentru apă potabilă construite/reabilitate (număr);

j) staţii de epurare construite/reabilitate (număr);

k) drum de acces construit/reabilitat (km);

l) teritoriu amenajat (ha);

[Lit.m) abrogată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

n) programe de incubare/accelerare(număr);

o) pieţe construite/amenajate (număr);

p) hale construite/amenajate (număr).

[Măsura 1.1 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Măsura 1.1 modificată prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

Măsura 1.2. Dezvoltarea mediului antreprenorial

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre acţiuni de orientare profesională şi promovare a inovaţiilor şi specializării inteligente, prin următoarele tipuri de proiecte investiţionale:

a) programe regionale de formare profesională (continuă) şi antreprenorială în ramurile prioritare ale regiunii, inclusiv programe de formare de competenţe în domeniul turismului;

b) dezvoltarea de abilităţi şi competenţe în cadrul infrastructurilor de afaceri: programe de incubare, acceleratoare regionale, huburi de competenţe;

c) proiecte de sprijin al inovării pentru mediu privat (creare de servicii şi produse noi).

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) Criteriile de definire a impactului regional sunt:

a) teritorialitate:

- serviciile create pot acoperi cel puţin 3 unităţi administrativ-teritoriale sau un oraş reşedinţă de raion;

- cel puţin 20 de mii de locuitori pot avea acces la serviciile create;

- pentru regiunea de dezvoltare municipiul Chişinău, serviciile create pot acoperi cel puţin 2 localităţi din suburbii;

b) accesibilitate:

- tipul serviciilor;

- programele vizează grupurile/zonele defavorizate (grupuri social vulnerabile, şomeri etc.);

c) cooperare: instituţia are stabilite parteneriate/acorduri de colaborare cu:

- instituţii de învăţământ superior;

- instituţii învăţământ mediu de specialitate/profesional tehnic;

- agenţii de ocupare a forţei de muncă/dispune de programe de calificare integrate;

- zone economice libere/parcuri industriale/incubatoare de afaceri;

d) valorificarea potenţialului regiunii:

- aplicantul este înregistrat în regiunea de dezvoltare vizată;

- serviciile create contribuie la diversificarea activităţilor economice a regiunii;

- serviciile create contribuie la dezvoltarea competenţelor în sectoarele prioritare/specializarea inteligentă a regiunilor;

- serviciile create contribuie la specializarea beneficiarilor în domenii cu venituri sporite;

e) durabilitate:

- aplicantul deţine/implementează:

planul de încadrare în câmpul muncii a beneficiarilor;

strategia de promovare/marketing;

- pentru aplicantul ce implementează proiecte orientate pe dezvoltare de servicii/produse:

aplicantul desfăşoară (menţine) activitatea economică în regiunea vizată;

aplicantul desfăşoară activitatea economică într-unul din domeniile ce generează venituri sporite (IT, Telco, industrie etc.);

- serviciul/produsul creat poate demonstra scalabilitate 10 naţională sau internaţional;

aplicantul creează cel puţin 3 locuri noi (cu regim de muncă complet) de muncă în cadrul întreprinderii (pentru cel puţin 3 ani);

aplicantul fundamentează conceptul pe un studiu de piaţă.

4) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 24 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) locuri de muncă create în cadrul întreprinderilor ce au beneficiat de serviciile infrastructurii de suport create (număr);

b) întreprinderi mici şi mijlocii (numărul/1000 de locuitori);

c) rata de ocupare, inclusiv după sex (%);

d) rata şomajului, inclusiv după sex (%);

Indicatori de produs ai măsurii 1.2:

a) persoane instruite în cadrul programelor de dezvoltare a competenţelor (număr femei/bărbaţi);

b) programe de formare profesională continuă implementate/disponibile (număr);

c) servicii/produse noi create prin programele de suport în inovare (număr).

[Măsura 1.2 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Măsura 1.2 modificată prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

Măsura 1.3. Sporirea atractivităţii turistice

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre valorificarea potenţialului turistic al Republicii Moldova şi promovarea valorilor culturale şi a infrastructurilor conexe, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte investiţionale:

a) crearea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de agrement;

b) reabilitarea şi/sau modernizarea infrastructurii rutiere, inclusiv a drumurilor de acces şi a infrastructurii aferente acestora, către obiective turistice de importanţă regională, în cadrul unor proiecte integrate de sporire a atractivităţii turistice, cu condiţia ca lucrările de infrastructură rutieră să aibă caracter auxiliar şi să nu constituie obiectul principal al proiectului;

c) amenajarea obiectivelor turistice naturale şi antropice de utilitate publică, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică;

d) restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) Criteriile de definire a impactului regional sunt:

a) teritorialitate:

- serviciile create pot acoperi cel puţin 3 unităţi administrativ-teritoriale sau un oraş reşedinţă de raion;

- cel puţin 20 de mii de locuitori pot avea acces la serviciile create;

- pentru regiunea de dezvoltare municipiul Chişinău, serviciile create pot acoperi cel puţin 2 localităţi din suburbii;

b) accesibilitate: proximitatea faţă de căi de comunicare:

- noduri rutiere;

- aeroporturi;

- căi feroviare;

- port;

- puncte de trecere a frontierei;

- structuri de cazare;

- alte obiective turistice;

c) cooperare: instituţia are stabilite parteneriate/acorduri de colaborare cu asociaţii de profil/agenţii specializate;

d) valorificarea potenţialului regiunii:

- serviciile create contribuie la diversificarea activităţilor economice ale regiunii;

- proiectele asigură promovarea produselor autohtone specifice zonei.

e) durabilitate: obiectivul vizat este (sau va fi până la sfârşitul proiectului) introdus într-un circuit turistic.

Proiectul dispune de/implementează:

- strategie de promovare/marketing;

- strategie de atragere a investiţiilor;

- bunurile create se vor afla în proprietate publică minimum 10 ani şi nu pot fi înstrăinate.

4) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 36 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) obiective turistice amenajate (număr);

b) obiective turistice incluse în circuite turistice în urma implementării proiectelor de dezvoltare regională (număr);

c) trasee tematice comune conectate la reţeaua regională (număr);

Indicatori de produs ai măsurii 1.3:

a) atracţii turistice renovate (număr);

b) atracţii turistice amenajate (număr);

c) suprafaţa teritoriului amenajat (ha);

d) suprafaţa de drum construit/renovat/reabilitat (km);

e) locuri de cazare create (număr).

[Măsura 1.3 modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Măsura 1.3 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Măsura 1.3 modificată prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

5. Domeniul de intervenţie 2. Dezvoltarea urbană, revitalizarea economică şi socială a oraşelor include următoarele măsuri de finanţare.

Măsura 2.1. Conectivitate şi mobilitate urbană

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre îmbunătăţirea mobilităţii urbane prin creşterea calităţii infrastructurii rutiere şi a disponibilităţii serviciilor de transport public, inclusiv pentru accesul persoanelor cu necesităţi speciale, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte investiţionale:

a) modernizarea infrastructurii drumurilor, inclusiv prin respectarea Normativelor de adaptare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii drumurilor la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi;

b) dezvoltarea serviciilor de transport public urban, inclusiv prin respectarea Normativelor de adaptare a mijloacelor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi;

c) construcţia infrastructurii aferente transportului publice urban (staţii de aşteptare, sisteme de achitare electronică în transportul public, sisteme inteligente de informare a călătorilor, sisteme de monitorizarea video a traficului rutier în zonele cu circulaţie mare de călători, în special instituţii de învăţământ, instituţii medicale etc.).

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) Criteriile de definire a impactului regional sunt:

a) proiectul este prevăzut în Programul naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova şi/sau Programul naţional de accelerare a dezvoltării municipiului Bălţi în calitate de pol de dezvoltare;

b) teritorialitate:

- acţiunile se implementează în oraşele-poli de creştere/municipiul Bălţi şi localităţile din zona de influenţă;

- acţiunile vizează îmbunătăţirea conectivităţii oraşului pol de creştere/municipiului Bălţi cu localităţile rurale din zona de influenţă;

- acţiunile vizează diminuarea timpului de deplasare şi îmbunătăţirea condiţiilor de deplasare spre/dinspre oraşul pol de creştere/municipiul Bălţi pentru navetişti;

c) accesibilitate:

- acţiunile vor spori accesibilitatea populaţiei la:

instituţiile sociale;

instituţiile medicale;

instituţiile educaţionale;

unităţile economice;

- acţiunile contribuie la creşterea accesibilităţii şi conectivităţii oraşului pol de creştere /municipiului Bălţila reţeaua de căi de comunicaţii naţionale şi internaţionale (autostrăzi, drumuri expres, căi ferate cu viteză mare/sporită, căi navigabile maritime sau fluviale, porturi, aeroporturi);

- bunurile mobile create/procurate se vor afla în proprietate publică minimum 10 ani;

- existenţa unui concept de dezvoltare a transportului public municipal (în cazul proiectelor care se referă la procurarea unităţilor de transport sau construcţia/modernizarea staţiilor de aşteptare).

4) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 24 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) acces îmbunătăţit la infrastructură de mobilitate urbană şi suburbană (locuitori ai oraşelor-poli de creştere);

b) calitatea îmbunătăţită a drumurilor locale majore (%);

c) reţeaua de transport public de calitate (% acoperire a oraşelor-poli de creştere).

Indicatori de produs ai măsurii 2.1:

a) lungimea drumurilor locale construite sau reabilitate capital (km);

b) număr de unităţi de transport moderne procurate pentru dotarea sistemelor urbane de transport public (număr);

c) staţii de aşteptare, sisteme de achitare electronică în transportul public, sisteme inteligente de informare a călătorilor, sisteme de monitorizare video a traficului rutier în zonele cu circulaţie mare de călători, în special instituţii de învăţământ, instituţii medicale (număr).

[Măsura 2.1 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Măsura 2.2. Competitivitatea şi susţinerea activităţilor economice:

1) Acţiunile prezentei măsuri sunt orientate spre o abordare integrată, ce vine să sprijine infrastructura de afaceri existentă prin crearea de programe de formare de competenţe/formare antreprenorială, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte:

a) construcţia/dotarea/extinderea/lansarea structurilor de sprijin al afacerilor;

b) conectarea structurilor de sprijin al afacerilor la infrastructura tehnico-edilitară;

c) dezvoltarea/echiparea platformelor industriale;

d) construcţia/dotarea centrelor de business regionale în sectoarele prioritare TIC şi BPO;

e) construcţia/amenajarea pieţelor regionale şi/sau halelor în cadrul acestora;

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) Criteriile de definire a impactului regional sunt:

a) proiectul este prevăzut în Programul naţional de dezvoltare a oraşelor- poli de creştere în Republica Moldova şi/sau Programul naţional de accelerare a dezvoltării municipiului Bălţi în calitate de pol de dezvoltare;

b) teritorialitate:

- acţiunile se implementează în oraşe-poli de creştere municipiul Chişinău şi/sau municipiul Bălţi;

- infrastructura economică creată are un impact regional, acoperind prin activităţile sale inclusiv necesităţile de locuri de muncă ale localităţilor rurale proxime;

c) accesibilitate: proximitatea faţă de căile de comunicare:

noduri rutiere;

aeroporturi;

căi feroviare;

port;

punct de trecere a frontierei;

d) cooperare: aplicantul are stabilite parteneriate/acorduri de colaborare cu:

- instituţii de învăţământ superior;

- instituţii învăţământ mediu de specialitate/profesional tehnic;

- agenţii de ocupare a forţei de muncă/dispune de programe de calificare integrate;

- administraţia entităţilor de sprijin a afacerilor vizate (de ex.: administraţia zonei economice libere, a parcului industrial, a incubatorului de afaceri);

e) valorificarea potenţialului regiunii:

- serviciile create contribuie la diversificarea activităţilor economice ale oraşului;

- existenţa/proximitatea/posibilitatea dezvoltării infrastructurii pentru dezvoltarea produselor cu valoare adăugată/destinate exportului;

f) durabilitate:

- instituţia dispune de/implementează:

planul de dezvoltare instituţională;

delimitarea funcţională în PUG sau reglementarea prin PUZ/PUD;

strategia de promovare/marketing;

strategia de atragere a investiţiilor;

- bunurile mobile create/procurate se vor afla în proprietate publică minimum 10 ani şi nu pot fi înstrăinate.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) salariul mediu în oraşele-poli de creştere /municipiul Bălţi (lei);

b) rata de acoperire cu locuri de muncă (cu excepţia celor cu finanţare din buget) în oraşele-poli de creştere /municipiul Bălţi (%);

c) capacitatea fiscală a oraşelor-poli de creştere /municipiului Bălţi (lei);

4) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 24 de luni.

Indicatorii de produs ai măsurii 2.2:

a) structuri de sprijinire a afacerilor nou-create (număr);

b) platforme investiţionale pregătite (număr);

c) centre de business regionale - clădiri de birouri pentru atragerea de investitori în domeniul TIC şi BPO (număr);

d) pieţe construite/amenajate (număr);

e) hale construite/amenajate în cadrul pieţelor (număr);

f) suprafaţă teritoriu amenajat (m2);

g) acces asigurat la apeduct şi servicii de sanitaţie (m);

h) acces asigurat la gazoduct (m);

i) acces asigurat la reţeaua de energie electrică (m);

[Măsura 2.2 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Măsura 2.2 modificată prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

[Măsura 2.2 modificată prin Hot.Guv. nr.910 din 21.12.2022, în vigoare 29.12.2022]

Măsura 2.3. Revitalizare urbană şi dezvoltarea infrastructurii spaţiilor publice

1) Acţiunile prezentei măsuri sunt orientate spre revigorarea unor zone cu declin de dezvoltare din cadrul localităţilor urbane, fiind revigorat interesul cetăţenilor, prin implementarea proiectelor investiţionale, cu respectarea normativelor aprobate pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, în următoarele domenii:

a) amenajarea zonelor de agrement/parcuri/alei/spaţii publice;

b) amenajarea staţiilor/parcărilor;

c) construcţia/reabilitarea complexelor sportive multifuncţionale, clădirilor publice;

d) reprofilarea şi dezvoltarea unor centre de servicii, afaceri, cultură, comunicare/media, educaţie;

e) reabilitarea şi asigurarea calităţii locuirii în cartierele constituite;

f) valorificarea, conservarea şi protejarea fondului construit valoros şi a peisajului cultural ca factor al dezvoltării şi al identităţii teritorial.;

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) Criteriile de eligibilitate a impactului regional sunt:

- acţiunile formulate în conformitate cu Liniile directoare privind revitalizarea urbană în Republica Moldova;

- acţiunile formulate şi implementate cu participarea civică;

- acţiunile pot fi implementate de oraşele ce au un program de revitalizare urbană, municipiile Chişinău şi Bălţi;

- acţiunile sunt concentrate pe o zonă degradată a oraşului:

zonele industriale abandonate/ansambluri de locuinţe colective aflate în declin sau centre istorice urbane;

zonele vizate reprezintă cel puţin 30% din populaţia localităţii (beneficiari direcţi şi indirecţi).

4) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 24 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) spaţii publice modernizate şi amenajate funcţional în zona de revitalizare (număr/m2);

b) alte rezultate scontate conform proiectelor din domeniile eligibile de finanţare;

Indicatori de produs ai măsurii 2.3:

a) zone de recreere (număr);

b) complexe sportive multifuncţionale (număr);

c) curţi ale blocurilor de locuinţe amenajate (număr);

d) parcări amenajate/construite (număr);

e) lungimea drumurilor construite/reabilitate (kilometri);

f) lungimea căilor/platformelor pietonale de acces către curţi/blocuri reabilitate sau construite (kilometri);

g) suprafaţa teritoriului amenajat (mp);

h) alţi indicatori pentru proiectele eligibile spre finanţare.

[Măsura 2.3 modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Măsura 2.3 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Măsura 2.4. Modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare şi reţelelor de utilităţi publice

1) Acţiunile prezentei măsuri sunt orientate spre creşterea accesului populaţiei la servicii comunale prin construcţia, reconstrucţia infrastructurii tehnico-edilitare, prin următoarele tipuri de proiecte investiţionale:

a) asigurarea accesului populaţiei la servicii de alimentare cu apă şi canalizare;

b) asigurarea accesului populaţiei la servicii de management al deşeurilor solide;

c) asigurarea accesului populaţiei la servicii de iluminat stradal;

d) asigurarea accesului populaţiei la servicii de evacuare a apelor pluviale.

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) Criteriile de definire a impactului regional sunt:

a) acţiunile sunt prevăzute sau corespund Programului naţional de dezvoltare a oraşelor-poli de creştere în Republica Moldova şi/sau Programul naţional de accelerare a dezvoltării municipiului Bălţi în calitate de pol de dezvoltare;

b) teritorialitate:

- acţiunile vor fi implementate în oraşele-poli de creştere/municipiul Bălţi;

- acţiunile pot demonstra contribuţia la atingerea indicatorului privind dotarea tehnico-edilitară a oraşului (%);

- acţiunile presupun consolidarea capacităţii operatorului şi extinderea/ regionalizarea serviciului cel puţin în localităţile din zona de influenţă a oraşului-pol de creştere/municipiului Bălţi;

- nivelul minim al dotării tehnice-edilitare solicitat de legislaţie ca o condiţie pentru localitatea urbană pentru a corespunde statutului de municipiu este de 60%;

c) accesibilitate:

- acţiuni ce presupun exploatarea unei surse de apă potabilă tratabilă, inclusiv captările şi staţiile de tratare existente (pentru proiectele de alimentare cu apă şi sanitaţie);

d) cooperare:

- aplicantul are stabilite parteneriate/acorduri de colaborare cu autorităţile administraţiei publice din proximitate (pentru proiectele de alimentare cu apă şi sanitaţie);

e) durabilitate:

- acţiunile presupun creşterea calităţii serviciilor şi corespunderea lor cerinţelor şi standardelor naţionale;

- aplicantul poate demonstra:

acordul dintre beneficiari şi un operator certificat de aprovizionare cu apă şi canalizare;

planul de dezvoltare instituţională;

concordanţa cu documentaţia de urbanism;

strategia de promovare/marketing;

planul de desfăşurare a campaniilor de informare şi de sporire a conştientizării populaţiei;

- bunurile create se vor afla în proprietate publică minimum 10 ani şi nu vor putea fi înstrăinate.

4) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 24 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) rata de alimentare cu apă şi acoperire cu servicii centralizare de canalizare faţă de media cumulativă (%);

b) rata de acoperire cu servicii calitative de iluminare nocturnă faţă de media cumulativă (%);

c) staţii de tratare/captare/epurare a apelor uzate care ar corespunde cerinţelor normative şi de eficacitate (număr de beneficiari ai serviciilor prestate conform cerinţelor normative din oraşele-poli de creştere)/municipiul Bălţi;

d) poligoane/platforme de deşeuri/gunoişti amenajate (număr);

Indicatorii de produs ai măsurii 2.4:

a) lungimea reţelelor de canalizare centralizată construită/reabilitată (km);

b) sisteme de tratare a apei (număr);

c) staţii de epurare a apelor uzate (număr);

d) lungimea reţelelor de iluminare stradală (km);

e) lungimea reţelelor de canalizare a apelor pluviale (km).

[Măsura 2.4 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Măsura 2.4 modificată prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

6. Domeniul de intervenţie 3. Îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale

Măsura 3.1. Aprovizionare cu apă şi sanitaţie:

1) Acţiunile prezentei măsuri vor fi orientate spre construcţia/reconstrucţia sau extinderea apeductelor magistrale, a aducţiunilor către localităţi, cu sursa de captare a apei de suprafaţă, inclusiv a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de canalizare.

11) Pentru a asigura creşterea performanţei şi a capacităţilor tehnice de intervenţie a operatorilor licenţiaţi, care deservesc un număr de minimum 25 000 de consumatori, dar şi pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor de performanţă stabilite în legislaţia naţională şi cea a Uniunii Europene, sunt eligibile proiecte orientate spre:

a) digitalizarea sistemelor de operare (SCADA, DMA, GIS etc.);

b) crearea noilor laboratoare şi/sau modernizarea şi acreditarea laboratoarelor conform standardelor naţionale şi internaţionale;

c) achiziţia echipamentelor şi utilajelor tehnice;

d) asigurarea accesului la surse de energie regenerabilă al staţiilor de epurare a apelor uzate, al staţiilor de tratare a apei potabile, al staţiilor de clorinare, al staţiilor de pompare şi al altor componente ale infrastructurii de apă şi de canalizare în baza auditurilor energetice elaborate în conformitate cu prevederile legislaţiei.

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

3) La acest domeniu de intervenţie vor fi eligibile doar proiectele ce prevăd construcţia sistemelor de canalizare (inclusiv elemente separate ale acestora) şi apeducte magistrale (cu surse de ape de suprafaţă şi reţele interne), pentru conectarea localităţilor la apeductele magistrale. Proiectele de alimentare cu apă la care sursa este din ape subterane nu vor fi admis.;

4) Criterii de definire a impactului regional sunt:

a) teritorialitate:

- serviciile create pot acoperi cel puţin 3 unităţi administrativ-teritoriale sau un oraş reşedinţă de raion;

- cel puţin 20 de mii de locuitori pot avea acces la serviciile create;

- pentru regiunea de dezvoltare municipiul Chişinău, serviciile create pot acoperi cel puţin 2 localităţi din suburbii;

b) accesibilitate:

- acţiunile ce presupun exploatarea unei surse de apă potabilă tratabilă, inclusiv captările şi staţiile de tratare existente;

- acţiunile ce presupun prezenţa unui sistem funcţional de colectare a apelor uzate cu existenţa staţiei de epurare;

c) cooperare:

- implementarea proiectului prin abordarea intermunicipală;

- aplicantul are stabilite parteneriate/acorduri de colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale din proximitate;

d) durabilitate:

- aplicantul poate demonstra:

acordul dintre beneficiari şi un operator certificat de alimentare cu apă şi canalizare;

planul de dezvoltare instituţională;

proiectarea zonală;

strategia de promovare/marketing;

planul de sporire a conştientizării populaţiei;

- bunurile create se vor afla în proprietate publică minimum 10 ani şi nu vor putea fi înstrăinate.

5) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 36 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) localităţi cu acces la sistemul de aprovizionare cu apeduct construit/reabilitat (număr);

b) localităţi cu acces la sistemul de canalizare construit/reabilitat (număr);

c) cetăţeni cu acces la sistemul de aprovizionare cu apeduct construit/reabilitat (număr);

d) cetăţeni cu acces la sistemul de canalizare construit/reabilitat (număr);

Indicatorii de produs ai măsurii 3.1:

a) lungimea reţelelor de apeduct construite/reabilitate (km);

b) staţii de captare a apei potabile construite/reabilitate (număr);

c) staţii de tratare a apei potabile construite/reabilitate (număr);

d) staţii de pompare a apei potabile (număr);

e) castele de apă construite/reabilitate (număr);

f) rezervoare de apă potabilă construite/reabilitate (număr);

g) lungimea reţelelor de canalizare construite/reabilitate (km);

h) staţii de epurare/pompare a apelor uzate construite/reabilitate (număr);

i) staţii de pompare a apelor reziduale construite/reabilitate (număr).

[Măsura 3.1 modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Măsura 3.1 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Măsura 3.1 modificată prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

Măsura 3.2. Eficientizarea energetică a clădirilor publice

1) Acţiunile prezentei măsuri sunt orientate spre diminuarea costurilor de întreţinere a clădirilor publice prin eficientizarea lor energetică, inclusiv prin utilizarea surselor alternative de producere a energiei, cu ajutorul următoarelor tipuri de proiecte investiţionale:

a) măsuri de reparaţie capitală/măsuri de pregătire pentru reparaţia capitală. Aceste lucrări ar putea fi necesare înainte de a întreprinde măsuri de izolare (renovarea acoperişului, instalarea unui sistem de gestionare a apelor pluviale, lucrări de demolare, plintă, trotuare, sistem de protecţie la trăsnet, sistem de protecţie solară, intrare etc.);

b) măsuri de izolare termică: izolarea termică a pereţilor exteriori, izolarea etajului de sus şi a demisolului (parţial), izolarea pereţilor externi ai demisolului (parţial) şi înlocuirea ferestrelor;

c) retehnologizarea reţelelor termice interioare ale clădirii;

d) reabilitarea sistemului de încălzire/instalarea unui nou sistem de încălzire, inclusiv echipamente auxiliare;

e) renovarea sistemului/instalaţiei de iluminare în favoarea unui sistem de iluminare eficient din punct de vedere energetic.

Măsurile respective se extind asupra clădirilor instituţiilor de învăţământ (preşcolare şi preuniversitare), a sectorului medical (spitale, centre de sănătate, centre ale medicilor de familie, alte instituţii medicale) şi a sectorului social (instituţii de asistenţă socială şi de reabilitare/recuperare), a sectorului menţinerii ordinii publice (comisariate de poliţie, edificii de cazare a personalului destinat asigurării ordinii publice, edificii de asigurare a activităţilor de serviciu).

2) Durata proiectelor finanţate nu poate depăşi 24 de luni.

Rezultatele scontate în cadrul proiectelor şi programelor:

a) cantitate totală cumulată a economiilor de energie (%);

b) rata sporirii izolării termice a clădirilor şi edificiilor (%).

Indicatori de produs ai măsurii 3.2:

a) număr de clădiri publice eficientizate energetic;

b) suprafaţă totală a clădirilor eficientizate energetic;

c) număr de beneficiari direcţi ai clădirilor eficientizate energetic;

d) număr de cazangerii, sisteme de termoficare construite/reabilitate;

e) număr de instalaţii de producere a energiei din surse alternative.

[Măsura 3.2 modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Măsura 3.2 introdusă prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

61. Pentru a asigura o monitorizare şi evaluare detaliată a implementării măsurilor, indicatorii vor fi dezagregaţi, acolo unde este posibil, conform următoarelor criterii: mediu (rural/urban), sex, vârstă, dizabilitate şi etnie.

[Pct.61 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

7. În cadrul procesului de selectare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională pot fi desfăşurate două tipuri de apeluri:

1) apeluri competitive - se desfăşoară prin selectarea proiectelor pentru măsurile de finanţare 1.1, 1.2, 1.3, 2.3, 3.1 şi 3.2, unde aplicanţii eligibili pot solicita finanţare pentru proiecte care au acumulat cel mai mare punctaj în cadrul apelului şi corespund criteriilor generale de eligibilitate;

2) apeluri pe listă - se desfăşoară prin selectarea proiectelor pentru măsurile de finanţare 1.1, 1.3, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 3.1 şi 3.2, în baza documentelor naţionale de politici sectoriale, în conformitate cu un set de criterii specifice apelului.

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

8. Apelurile competitive şi cele pe listă pot fi lansate concomitent, în baza deciziei Consiliului.

9. Eligibilitatea aplicanţilor:

1) în cadrul apelurilor competitive sunt eligibili următoarele tipuri de aplicanţi:

a) autorităţile administraţiei publice locale de ambele niveluri, instituţiile publice, alte entităţi de drept public - entităţile din această categorie sunt eligibile în calitate de aplicant pentru toate domeniile apelului, cu excepţia domeniului 2 (măsurile de finanţare 2.1, 2.2, 2.3), unde pot aplica doar oraşele cu statut de pol de creştere, municipiul Bălţi cu statut de pol de dezvoltare şi municipiul Chişinău. Pentru măsura de finanţare 2.3 sunt eligibile toate oraşele care dispun de un program de revitalizare urbană aprobat, municipiile Chişinău şi Bălţi şi asociaţiile de proprietari din condominiu;

b) entităţile de drept privat (agenţi economici) - entităţile din această categorie sunt eligibile în calitate de aplicant pentru domeniu 1.2, în condiţiile unei activităţi de cel puţin 3 ani în domeniul respectiv de la momentul fondării până la depunerea cererii de finanţare;

c) organizaţiile necomerciale - eligibile în calitate de aplicant pentru domeniul de intervenţie 1.2 dacă vor demonstra minimum 3 ani de activitate în domeniul relevant apelului până la depunerea cererii de finanţare;

d) asociaţiile de dezvoltare intercomunitară;

2) în cadrul apelurilor pe listă sunt eligibili următoarele tipuri de aplicanţi:

a) autorităţile administraţiei publice centrale, municipiul Bălţi cu statut de pol de dezvoltare şi municipiul Chişinău;

b) agenţiile de dezvoltare regională;

c) instituţiile publice;

d) alte entităţi de drept public (oraşe-poli de creştere);

e) asociaţiile de proprietari din condominiu – pentru măsura 2.3.

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

10. În cadrul apelurilor competitive/pe listă sunt considerate neeligibile următoarele categorii de aplicanţi şi parteneri:

1) entităţile în curs de lichidare, insolvabilitate sau reorganizare (entităţi de drept privat);

2) entităţile care au restanţe la bugetul public naţional;

3) entităţile ce nu au asigurat durabilitatea proiectelor finanţate anterior din Fond sau în cadrul altor angajamente cu partenerii de dezvoltare;

4) entităţile ai căror conducători sunt subiectul unui litigiu aflat spre examinare în instanţe judecătoreşti ce ţine de obiectul investiţiei;

5) entităţile ale cărui conducători au antecedente penale nestinse.

[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

11. Conformitatea eligibilităţii aplicanţilor şi partenerilor va fi apreciată la etapa evaluării administrative. În cazul în care una dintre situaţiile expuse în punctul 10 este identificată şi documentată la orice etapă ulterioară, proiectul este eliminat necondiţionat, indiferent la ce etapă se află concursul.

12. În cadrul proiectelor pot fi atraşi şi parteneri ai proiectului. Partenerii participă la elaborarea şi implementarea proiectului, iar costurile pe care le implică sunt eligibile în acelaşi mod în care sunt eligibile costurile aplicantului. Partenerii trebuie să întrunească aceleaşi criterii de eligibilitate ca şi aplicanţii. Partenerii vor semna declaraţiile de parteneriat şi le vor prezenta în original. Acestea ţin să menţioneze rolul şi responsabilităţile fiecărei părţi, cota parte în asigurarea cofinanţării proiectului. În cazul în care rolul partenerului este unul declarativ, fără a specifica clar implicarea acestuia, inclusiv cota de cofinanţare, declaraţia de parteneriat este declarată nulă, iar proiectul respins.

13. Lansarea concursurilor de selectare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională se face în baza deciziilor Consiliului, la propunerea autorităţii de elaborare a politicilor în domeniul dezvoltării regionale. Concursurile de selectare a programelor şi proiectelor pot fi lansate separat pentru unul dintre domeniile de intervenţie sau pentru măsuri separate, expuse la punctele 4, 5 şi 6.

ELIGIBILITATEA COSTURILOR

14. Pentru finanţare pot fi luate în considerare doar "costurile eligibile" stabilite în prezentul Regulament.

15. Costurile directe eligibile includ:

1) cheltuielile pentru executarea lucrărilor de construcţii în conformitate cu documentaţia tehnică de proiect;

2) costurile pentru supravegherea tehnică a lucrărilor;

3) achiziţionarea de bunuri şi servicii pentru crearea şi dezvoltarea capacităţilor prestatorilor de servicii publice;

4) costurile pentru achiziţionarea de echipament nou, conform bugetului proiectului pe categorii de costuri (notei explicative a bugetului), cu condiţia ca acestea să corespundă preţurilor pieţei;

5) după caz, costurile pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a documentaţiei de proiect/tehnică a proiectelor cu o valoare de peste 10 milioane de lei, în cazul proiectelor selectate în apelul pe listă;

6) costurile pentru elaborarea, verificarea sau actualizarea proiectului tehnic, în cazul proiectelor selectate în apelul pe listă;

7) costurile pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor, în cazul proiectelor selectate în apelul pe listă;

8) costurile pentru achitarea serviciului supravegherii autorului de proiect, în cazul proiectelor selectate în apelul pe listă;

9) costurile pentru elaborarea panourilor informative în scopul asigurării vizibilităţii proiectului.

[Pct.15 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

16. Costurile eligibile trebuie:

1) să fie necesare pentru derularea proiectului şi să fie în concordanţă cu principiile unei bune gestiuni financiare, în special din punctul de vedere al raporturilor cost-beneficiu şi cost-rezultate;

2) să fie transpuse în realitate în perioada de implementare a contractului cu referinţă la bunurile procurate, serviciile prestate, lucrările efectuate;

3) să figureze în documentele contabile sau fiscale, să fie identificabile, verificabile şi justificate de originalele documentelor respective.

17. Costuri neeligibile sunt considerate:

1) costurile pentru asistenţa tehnică cu privire la crearea şi dezvoltarea serviciilor publice de gospodărie comunală;

2) sponsorizările individuale pentru participare la conferinţe sau congrese;

3) datoriile sau rezervele pentru pierderi;

4) bursele de studiu şi/sau cursuri de specializare individuale;

5) orice acţiune de natură comercială generatoare de profit imediat pentru aplicantul la finanţare sau pentru partenerul de proiect;

6) cumpărarea de terenuri sau clădiri;

7) creditele părţilor terţe, amenzile şi penalităţile;

8) costurile realizate anterior de semnarea contractului (inclusiv costurile legate de pregătirea proiectului);

9) costurile pentru angajarea personalului responsabil de asigurarea implementării proiectului din partea beneficiarului;

10) costurile pentru procurarea inventarului de uz gospodăresc, cheltuielile operaţionale ale beneficiarilor;

11) echipamentele second-hand, dacă sunt achiziţionate în scopul proiectului;

12) alte costuri ce nu corespund obiectivelor proiectului.

CONDIŢII FINANCIARE

18. Costurile de implementare a proiectelor sunt aprobate pentru implementarea integrală a proiectului, luându-se în considerare următoarele condiţii:

1) mărimea contribuţiei Fondului (finanţarea maximă nerambursabilă ce poate fi acordată din Fond) pentru un proiect înaintat de către autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice sau alte entităţi de drept public nu poate depăşi 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, cu excepţia costurilor pentru studii de pre/fezabilitate, costurilor de proiectare în cadrul proiectelor pe listă;

2) mărimea contribuţiei Fondului (finanţarea maximă nerambursabilă ce poate fi acordată din Fond) pentru un proiect înaintat de entităţile de drept privat nu poate depăşi 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile.

[Pct.18 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

19. Procedura de debursare a finanţării pentru proiectele înaintate de către autorităţile administraţiei publice locale şi alte entităţi de drept public şi implementate de agenţiile de dezvoltare regională se va desfăşura etapizat:

1) autoritatea administraţiei publice locale va asigura transferul contribuţiei la contul agenţiei de dezvoltare regională în proporţie de 50% din valoarea cofinanţării asumate în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de finanţare. Prima tranşă din Fond va fi debursată după recepţionarea cuantumului contribuţiei asumate de către autorităţile administraţiei publice locale;

2) a doua tranşă de cofinanţare, în proporţie de 50%, va fi asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale în momentul în care din Fond au fost debursate 50% din finanţarea aprobată, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data notificării de către agenţiile de dezvoltare regională. Tranşele vor fi reflectate corespunzător în planurile anuale de implementare ale Documentului unic de program;

3) debursarea finanţării în cazul proiectelor înaintate şi implementate de agenţii economici şi organizaţii necomerciale va fi realizată prin intermediul agenţiilor de dezvoltare regională doar în urma prezentării documentaţiei financiar-contabile ce atestă efectuarea investiţiei/implementarea activităţilor asumate prin cofinanţare. Procedurile de achiziţii desfăşurate de agenţii economici şi organizaţiile noncomerciale vor respecta prevederile cadrului normativ în domeniul achiziţiilor publice, cu includerea obligatorie a unui reprezentant al agenţiilor de dezvoltare regională în Grupul de lucru pe achiziţii, cu drept de vot.

[Pct.19 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

20. În cazul în care aplicantul este o entitate de drept public, în cadrul concursurilor pe listă, contribuţia necesară pentru cofinanţarea proiectului selectat va fi solicitată beneficiarului final.

21. O condiţie obligatorie în cadrul programului este ca, la etapa implementării, proiectul investiţional să nu constituie obiect de finanţare nerambursabilă în cadrul altor programe finanţate din bugetul de stat sau din sursele partenerilor de dezvoltare. În cazul în care sunt identificate situaţii în care proiectul sau unele componente ale proiectului a/au fost depus/depuse şi aprobat/aprobate spre finanţare din alte surse existente, proiectul va fi respins.

PROCESUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSURILOR DE IDENTIFICARE,

 EVALUARE, SELECTARE ŞI APROBARE A PROIECTELOR

DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

Secţiunea 1

Etapele şi condiţiile desfăşurării concursului

în cadrul apelului competitiv

22. Procesul de organizare a concursurilor este realizat în etape, după cum urmează:

1) etapa 1. Lansarea concursului:

a) în baza deciziilor Consiliului, autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi agenţiile de dezvoltare regională vor publica pe paginile web oficiale anunţul privind iniţierea concursului de selectare a proiectelor şi Ghidul de aplicare la concurs;

b) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională asigură, prin intermediul agenţiilor de dezvoltare regională, desfăşurarea unor sesiuni de informare, în cadrul cărora vor fi prezentate informaţiile aferente proiectului şi explicate detaliile tehnice ale apelului, inclusiv organizarea unor sesiuni de informare în masă prin intermediul mijloacelor mass-media;

2) etapa 2. Depunerea notelor conceptuale:

a) notele conceptuale pot fi depuse de către aplicanţii care întrunesc condiţiile de eligibilitate în cadrul apelurilor lansate prin intermediul SI GPPDRL;

b) perioada de aplicare şi depunere a notelor conceptuale este aprobată de către Consiliu, la propunerea autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională, şi nu poate fi mai mică de 30 de zile;

3) etapa 3. Evaluarea şi aprobarea notelor conceptuale:

a) evaluarea notelor conceptuale depuse este realizată prin intermediul SI GPPDRL de către Comisia de evaluare, constituită la nivel regional prin ordin al directorului agenţiei de dezvoltare regională din regiunea de dezvoltare respectivă. Componenţa Comisiei de evaluare se stabileşte astfel încât să asigure expertiza tehnică necesară, reprezentarea instituţională relevantă şi respectarea principiilor transparenţei, imparţialităţii, parteneriatului şi tratamentului egal al aplicanţilor. În componenţa Comisiei de evaluare vor fi incluşi cel puţin:

- doi reprezentanţi ai agenţiei de dezvoltare regională;

- doi reprezentanţi ai autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională;

- un reprezentant delegat de către consiliul regional pentru dezvoltare din regiunea de dezvoltare respectivă;

- secretariatul comisiei de evaluare este asigurat de către un angajat al agenţiei de dezvoltare regională;

- membrii Comisiei de evaluare semnează declaraţii de confidenţialitate, imparţialitate şi neadmitere a conflictelor de interese, conform modelului prevăzut în Ghidul de aplicare. În situaţii de conflict de interese, membrii Comisiei sunt obligaţi să anunţe secretariatul despre interesul personal pe care îl au în raport cu aplicantul şi să se abţină de la examinarea Notei conceptuale depuse de acesta, fapt care se consemnează în procesul-verbal. Pentru nedeclararea conflictelor de interese, membrii Comisiei poartă răspundere conform legislaţiei. Prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care exercitarea imparţială şi obiectivă a atribuţiilor membrului Comisiei este compromisă sau poate fi percepută în mod obiectiv ca fiind compromisă din motive care implică familia, relaţiile personale, afinitatea politică sau instituţională, interesul economic, raporturile contractuale, de reprezentare ori orice alt interes personal direct sau indirect în raport cu aplicantul, partenerii proiectului sau proiectul examinat;

b) Comisia de evaluare a notelor conceptuale îşi va desfăşura activitatea examinând următoarele aspecte:

- evaluarea conformităţii - examinează dacă nota conceptuală a fost aplicată în termenele şi condiţiile solicitate;

- evaluarea eligibilităţii - examinează aspecte de eligibilitate ce ţin de localizare, alocaţiile financiare eligibile, perioadele de implementare;

- evaluarea tehnică - se examinează relevanţa acţiunilor şi impactul regional în conformitate cu prevederile documentelor de planificare la nivel regional, precum şi coerenţa şi claritatea descrierii activităţilor planificate în cadrul proiectului;

c) notele conceptuale ce corespund criteriilor sunt evaluate de către comisia de evaluare creată în cadrul agenţiei de dezvoltare regională;

d) aprobarea notelor conceptuale se face în baza unui proces-verbal elaborat de către agenţia de dezvoltare regională, care include lista proiectelor aprobate şi a celor respinse şi punctajul acumulat în procesul de evaluare de fiecare proiect, expus în ordine descrescătoare. În cazul proiectelor respinse, procesul-verbal va include argumentele sau cauzele respingerii acestora;

e) notele conceptuale care vor acumula un punctaj mai mare de 30 de puncte în urma evaluării tehnice vor fi propuse pentru etapa ulterioară;

f) agenţiile de dezvoltare regională vor informa toţi aplicanţii privitor la rezultatele evaluării proiectelor de către comisia de evaluare. Deciziile comisiei se evaluare sunt aprobate cu majoritatea simplă de voturi. În cazul proiectelor aprobate pentru etapa următoare, aplicanţii vor fi informaţi despre necesitatea depunerii cererii de finanţare în termenele şi condiţiile stabilite;

g) comisia de evaluare poate solicita clarificări sau explicaţii privind informaţia din notele depuse;

h) aplicanţii au dreptul să conteste rezultatele evaluării în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatelor. Contestaţiile se recepţionează şi se examinează de secretariatul Comisiei. Rezultatul examinării este comunicat în termen de 5 zile lucrătoare de la recepţionarea contestaţiei;

4) etapa 4. Depunerea cererilor complete de finanţare:

a) cererea de finanţare va fi completată prin intermediul SI GPPDRL în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, cu anexarea listei documentelor indicate la punctul 25;

b) perioada de depunere a cererilor de finanţare este aprobată de către Consiliu, la propunerea autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională;

5) etapa 5. Evaluarea şi aprobarea cererilor de finanţare la nivel regional:

a) evaluarea cererilor de finanţare este realizată de către comisia de evaluare constituită în cadrul agenţiei de dezvoltare regională, care vor lua în calcul recomandările unei evaluări tehnice prealabile a cererilor de finanţare executate de către experţi independenţi contractaţi în acest sens. Evaluarea tehnică a experţilor poartă caracter director;

b) activitatea comisiei de evaluare a cererilor de finanţare include trei acţiuni:

- evaluarea administrativă - comisia de evaluare creată în cadrul agenţiilor de dezvoltare regională va verifica propunerea de proiect conform criteriilor de evaluare administrativă. Proiectele care nu întrunesc criteriile incluse în grila de evaluare vor fi respinse şi nu vor fi supuse etapelor ulterioare de evaluare;

- agenţiile de dezvoltare regională vor asigura efectuarea vizitelor în teren, pentru examinarea veridicităţii informaţiilor prezentate, cu întocmirea rapoartelor corespunzătoare;

- evaluarea tehnică - expertiza tehnică a cererii complete de finanţare şi dosarului de proiect în conformitate cu:

relevanţa şi contribuţia la program - evaluează gradul de încadrare a propunerii la problemele şi nevoile grupurilor-ţintă şi ale beneficiarilor finali şi contribuţia acesteia la rezultatele şi aşteptările programului;

coerenţa proiectului - evaluează calitatea logicii de intervenţie, suficienţa, corectitudinea şi justificarea datelor, estimează costurile de operare şi veniturile generate de investiţie, precum şi analizează gradul de dezvoltare şi corectitudine a devizelor şi a pieselor desenate;

viabilitatea proiectului - evaluează dacă proiectul are capacitatea de a fi implementat cu succes, precum şi viabilitatea acestuia după încheierea finanţării;

b1) aplicanţii au dreptul să conteste rezultatele evaluării în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatelor. Contestaţiile se recepţionează şi se examinează de secretariatul Comisiei. Rezultatul examinării este comunicat în termen de 5 zile lucrătoare de la recepţionarea contestaţiei.

c) cererile de finanţare sunt aprobate de către consiliul regional pentru dezvoltare, în baza raportului prezentat de către comisie. Raportul va include lista proiectelor aprobate pentru a fi incluse în programul operaţional regional, incluzând punctajul obţinut, expuse în formă descrescătoare. În cazul proiectelor respinse, raportul va include argumentele sau cauzele respingerii acestora;

d) consiliul regional pentru dezvoltare aprobă decizia cu privire la lista proiectelor în limitele mijloacelor financiare prognozate pentru regiunea de dezvoltare respectivă de către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională pentru o perioadă de trei ani, propuse pentru examinare în cadrul comisiei interministeriale, constituită la nivel naţional, cu includerea ulterioară în Documentul unic de program;

6) etapa 6. Evaluarea şi aprobarea cererilor de finanţare la nivel naţional:

a) pentru evaluarea cererilor de finanţare la nivel naţional, prin ordin al conducătorului autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională se constituie comisia interministerială. În funcţie de măsurile de finanţare înaintate în cadrul apelului, în componenţa comisiei interministeriale se vor include:

- un reprezentant al Cancelariei de Stat;

- un reprezentant al autorităţii de elaborare a politicii în domeniul dezvoltării regionale;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul dezvoltării economice;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul culturii şi patrimoniului cultural naţional;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul educaţiei;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul mediului;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul finanţelor;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul energiei;

- secretariatul comisiei interministeriale va fi asigurat de către un angajat delegat al autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională;

- membrii comisiei interministeriale semnează declaraţii de confidenţialitate, imparţialitate şi neadmitere a conflictelor de interese, conform modelului prevăzut în Ghidul de aplicare. În situaţii de conflict de interese, membrii Comisiei sunt obligaţi să anunţe secretariatul despre interesul personal pe care îl au în raport cu aplicantul şi să se abţină de la examinarea cererii de finanţare depuse de acesta, fapt care se consemnează în procesul-verbal. Pentru nedeclararea conflictelor de interese, membrii Comisiei poartă răspundere conform legislaţiei;

b) obiectivele activităţii comisiei interministeriale constau în:

- analiza relevanţei şi contribuţiei proiectului la realizarea obiectivelor, priorităţilor strategice regionale şi naţionale;

- examinarea gradului în care scopul, abordările metodologice şi tehnice corespund obiectivelor strategiei naţionale din sectorul respectiv;

- examinarea gradului în care proiectul asigură complementaritate cu alte proiecte din regiune finanţate din diferite surse financiare naţionale şi internaţionale.

[Pct.22 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.22 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.22 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

23. Rezultatele evaluării comisiei interministeriale sunt incluse în cadrul unui proces-verbal, în baza căruia autoritatea de elaborare a politicilor de dezvoltare regională elaborează proiectul Documentului unic de program, care, ulterior, este supus avizării în cadrul Consiliului şi transmis spre aprobare Guvernului.

231. Propunerile noi de proiecte mari de investiţii capitale publice, înaintate spre finanţare din contul Fondului, se examinează, se evaluează şi se selectează conform modului stabilit în Regulamentul cu privire la proiectele de investiţii capitale publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.684/2022..

[Pct.231 în redacţia Hot.Guv. nr.304 din 11.06.2026, în vigoare 12.06.2026]

[Pct.231 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

24. Condiţii de depunere a notelor conceptuale:

1) aplicanţii vor utiliza doar formularele prevăzute în Ghidul de aplicare şi integrate în SI GPPDRL;

2) toate documentele aferente notelor conceptuale vor fi completate în limba română;

3) documentele completate manual vor fi respinse;

4) aplicanţii pot depune un singur proiect per domeniu;

5) conţinutul dosarului notei conceptuale va include:

a) nota conceptuală;

b) declaraţia aplicantului;

c) lista partenerilor;

d) declaraţia de parteneriat;

e) tabelul de verificare;

f) dovada consultării proiectului cu comunitatea locală prin instrumente participatorii (consultări publice, focus grupuri, chestionare sau alte instrumente relevante), după caz;

6) modelele documentelor prevăzute în Ghidul de aplicare vor fi elaborate de autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, aprobate de Consiliu şi publicate pe pagina web oficială a autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi integrate în SI GPPDRL;

7) depunerea dosarului notei conceptuale:

a) dosarul notei conceptuale se depune online, prin intermediul SI GPPDRL;

b) dosarele nu vor putea fi depuse în afara termenului indicat în anunţul concursului;

[Pct.24 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

25. Condiţii de depunere a cererii de finanţare:

1) aplicanţii vor utiliza doar formularele prevăzute în Ghidul de aplicare şi integrate în SI GPPDRL;

2) toate documentele aferente cererilor de finanţare vor fi completate în limba română;

3) documentele completate manual vor fi respinse;

4) aplicanţii pot depune un singur proiect per domeniu de intervenţie;

5) dosarul cererii de finanţare va include:

a) formularul cererii complete de finanţare;

b) bugetul;

c) matricea cadrului logic;

d) declaraţia aplicantului;

e) declaraţiile de parteneriat;

f) riscurile proiectului;

g) planul de acţiuni privind asigurarea durabilităţii proiectului;

h) tabelul de verificare;

i) documentele suport şi cele confirmative;

6) modelele documentelor prevăzute în Ghidul de aplicare vor fi elaborate de autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, aprobate de Consiliu şi publicate pe pagina web oficială a autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi integrate în SI GPPDRL;

7) în funcţie de tipul proiectului şi în conformitate cu prevederile legislaţiei, dosarul cererii de finanţare va fi completat cu următoarele documente de suport şi cele confirmative:

a) extrasul din Registrul cadastral al bunurilor imobile (care va confirma dreptul de proprietate asupra terenurilor/clădirilor sau a infrastructurii);

b) decizia privind acordul de mediu, avizul de mediu şi/sau concluzia privind evaluarea biodiversităţii, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;

[Lit.c),d) abrogate prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

e) proiectul tehnic şi materialele grafice, schiţele, desenele tehnice (planul situaţional, planul general, planurile arhitecturale);

f) raportul de verificare a proiectului, emis de către Î.S. Serviciul de Stat pentru Verificare şi Expertizarea Proiectelor şi Construcţiilor sau de către verificatori privaţi certificaţi;

g) documentaţia de deviz: devizul general (Formularul 9, conform CPL 1 ianuarie 2001); devizul local (Formularul 3 şi Formularul 7, conform CPL 1 ianuarie 2001); catalogul de preţuri unitare pentru obiect (Formularul 5 conform CPL 1 ianuarie 2001);

h) caietul de sarcini pentru desfăşurarea licitaţiei publice, inclusiv specificaţiile tehnice;

i) specificaţiile tehnice ale bunurilor şi echipamentelor planificate, conform cererii de finanţare (altele decât cele incluse în proiectul tehnic);

j) certificatul de urbanism;

k) raportul privind auditul energetic, în cazul proiectelor de eficienţă energetică, în conformitate cu prevederile Legii nr.139/2018 cu privire la eficienţa energetică;

l) avizul Ministerului Culturii, în cazul proiectelor care prevăd intervenţii asupra monumentelor istorice, în conformitate cu Legea nr.1530/1993 privind ocrotirea monumentelor;

71) în cazul în care proiectul vizează un bun imobil de patrimoniu cultural sau presupune intervenţii asupra acestuia, în zona sa de protecţie sau într-o zonă cu potenţial arheologic, lucrările se proiectează şi se execută cu respectarea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului cultural şi după obţinerea prealabilă, după caz, a avizelor şi a autorizaţiilor prevăzute de legislaţia aplicabilă;

8) depunerea dosarului cererii de finanţare:

a) dosarul cererii de finanţare se depune online, prin intermediul SI GPPDRL, cu excepţia documentaţiei tehnice, care se depune la sediul agenţiei de dezvoltare regională la care este arondat aplicantul;

b) dosarele nu pot fi depuse în afara termenului de depunere indicat în anunţul concursului;

9) modificarea cererii de finanţare se admite în următoarele situaţii:

a) până la aprobarea finală a proiectului de către Consiliu, ca urmare a clarificărilor solicitate de comisia de evaluare, cererea de finanţare poate fi modificată sau actualizată de către aplicant;

b) după intrarea în vigoare a contractului de finanţare, în cazul apariţiei unor modificări ce vizează implementarea proiectului, dar până la transmiterea costurilor investiţionale şi efectuarea recepţiei finale;

91) modificarea cererii de finanţare în situaţia prevăzută la lit.b) poate fi iniţiată doar în măsura în care nu afectează scopul şi obiectivele proiectului, criteriile de eligibilitate şi selecţie în baza cărora proiectul a fost aprobat;

92) solicitarea de modificare a cererii de finanţare în situaţia prevăzută la lit.b) se transmite Agenţiei de Dezvoltare Regională, în cazul beneficiarilor autorităţi ale administraţiei publice locale şi/sau asociaţii de proprietari din condominiu, sau autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională, în cazul beneficiarilor agenţii de dezvoltare regională, şi va fi însoţită de:

- nota de argumentare;

- tabelul comparativ al modificărilor propuse;

- alte documente justificative relevante, după caz;

93) Agenţia de Dezvoltare Regională/autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională poate solicita clarificări şi/sau documente suplimentare în cazul în care informaţiile prezentate sunt incomplete sau insuficient fundamentate;

94) beneficiarul este informat privind acceptarea sau refuzul solicitării de modificare a cererii de finanţare în termen de până la 10 zile lucrătoare de la recepţionarea documentaţiei complete;

95) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională va supune propunerile de modificare a cererilor de finanţare aprobării de către Consiliu;

96) în cazul aprobării modificărilor, modificarea cererii de finanţare sau a unor părţi ale acesteia se realizează prin act adiţional la contractul de finanţare, încheiat în aceleaşi condiţii ca şi contractul de finanţare. Părţile semnează actul adiţional şi asigură actualizarea şi înregistrarea cererii de finanţare modificate în SI GPPDRL. Actul adiţional intră în vigoare după semnarea acestuia de către ambele părţi şi înregistrarea în sistem a cererii de finanţare actualizate şi semnate.

[Pct.25 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.25 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.25 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

Secţiunea a 2-a

Etapele şi condiţiile desfăşurării apelului pe listă

[Denumirea secţiunii a 2-a modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

26. Procesul de organizare a apelului pe listă se desfăşoară conform următoarelor etape:

1) etapa 1. Lansarea apelului:

a) în baza deciziilor Consiliului, autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi agenţiile de dezvoltare regională vor publica pe paginile web oficiale anunţul privind iniţierea apelului de selectare a proiectelor şi Ghidul de aplicare la apel;

a1) identificarea şi evaluarea proiectelor depuse în cadrul apelului pe listă se realizează în baza criteriilor aprobate de Consiliu şi prevăzute în Ghidul de aplicare, cu asigurarea transparenţei şi trasabilităţii deciziilor, precum şi cu respectarea regulilor privind conflictul de interese;

b) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională va asigura desfăşurarea unor sesiuni de informare, în cadrul cărora vor fi prezentate informaţiile aferente apelului şi explicate detaliile tehnice, inclusiv organizarea unor sesiuni de informare în masă prin intermediul mijloacelor mass-media;

c) suplimentar, autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională va transmite autorităţilor publice centrale cu competenţe aferente domeniilor eligibile spre finanţare, conform apelului pe listă, oraşelor poli de creştere şi agenţiilor de dezvoltare regională demersuri cu privire la iniţierea apelului de selectare a proiectelor şi va solicita prezentarea acestora în termenele şi condiţiile stabilite în prezentul Regulament;

2) etapa 2. Depunerea notelor conceptuale:

a) notele conceptuale pot fi depuse de către aplicanţii care întrunesc condiţiile de eligibilitate în cadrul apelurilor lansate, prin intermediul SI GPPDRL;

b) perioada de aplicare şi depunere a notelor conceptuale este aprobată de către Consiliu, la propunerea autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională;

3) etapa 3. Evaluarea şi aprobarea notelor conceptuale:

a) evaluarea notelor conceptuale depuse este realizată de către comisia interministerială, constituită în condiţii şi în componenţă similară celei constituite conform apelului competitiv;

b) comisia interministerială, în procesul de evaluare a notelor conceptuale, îşi va desfăşura activitatea examinând următoarele aspecte:

- evaluarea conformităţii - examinează dacă nota conceptuală a fost aplicată în termenele şi în condiţiile solicitate;

- evaluarea eligibilităţii - examinează aspecte de eligibilitate ce ţin de localizare, alocaţii financiare eligibile, perioade de implementare;

- evaluarea tehnică - examinează relevanţa acţiunilor şi impactul regional în conformitate cu prevederile documentelor de planificare la nivel regional, precum şi coerenţa şi claritatea descrierii activităţilor planificate în cadrul proiectului;

c) notele conceptuale care vor acumula un punctaj mai mare de 30 de puncte în urma evaluării tehnice vor fi propuse pentru etapa ulterioară;

d) aplicanţii sunt notificaţi, prin intermediul SI GPPDRL, cu privire la rezultatele evaluării proiectelor, în baza procesului-verbal generat de sistem potrivit punctajelor acordate de membrii comisiei interministeriale. Procesul-verbal va include lista proiectelor aprobate, în ordine descrescătoare, în funcţie de punctajul obţinut, iar în cazul proiectelor respinse - argumentele sau cauzele respingerii acestora. În cazul proiectelor aprobate pentru etapa următoare, aplicanţii vor fi notificaţi cu privire la necesitatea depunerii cererii de finanţare, în termenele şi în condiţiile stabilite. În cazul proiectelor respinse, aplicanţii pot contesta rezultatele evaluării în condiţiile prevăzute de Ghidul de aplicare;

e) la decizia Consiliului, notele conceptuale selectate la măsurile 1.1, 1.3, 2.3 şi 3.1 pot fi incluse direct în proiectul Documentului unic de program;

4) etapa 4. Depunerea cererilor complete de finanţare:

1) perioada de depunere a cererilor de finanţare este aprobată de către Consiliu, la propunerea autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională, şi nu poate fi mai mică de 90 de zile;

5) etapa 5. Evaluarea şi aprobarea cererilor de finanţare:

1) evaluarea cererilor de finanţare este realizată de către comisia interministerială;

2) activitatea comisiei interministeriale include trei acţiuni:

a) evaluarea administrativă - comisia interministerială va verifica propunerea de proiect conform criteriilor de evaluare administrativă. Proiectele care nu întrunesc criteriile incluse în grila de evaluare vor fi respinse şi nu vor fi supuse etapelor ulterioare de evaluare;

b) după caz, agenţiile de dezvoltare regională vor asigura efectuarea vizitelor în teren, în baza dosarelor prezentate de către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, pentru examinarea veridicităţii informaţiilor prezentate, şi vor prezenta rapoartele necesare. La proiectele depuse de către agenţii, vizitele în teren vor fi realizate cu participarea reprezentanţilor autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională;

c) evaluarea tehnică - expertiza tehnică a cererii complete de finanţare şi a dosarului de proiect în conformitate cu:

- relevanţa şi contribuţia la domeniu - evaluează gradul de încadrare a propunerii la problemele şi nevoile grupurilor-ţintă şi ale beneficiarilor finali şi contribuţia acesteia la rezultatele şi aşteptările domeniului;

- coerenţa proiectului - evaluează calitatea logicii de intervenţie, suficienţa, corectitudinea şi justificarea datelor, estimează costurile de operare şi veniturile generate de investiţie, precum şi analizează gradul de dezvoltare şi corectitudine a devizelor şi a pieselor desenate;

- viabilitatea proiectului - evaluează dacă proiectul are capacitatea de a fi implementat cu succes, precum şi viabilitatea acestuia după încheierea finanţării;

d) rezultatele evaluării cererilor de finanţare se consemnează într-un proces-verbal generat de SI GPPDRL, în baza punctajelor acordate de membrii comisiei interministeriale. În temeiul procesului-verbal generat de sistem, autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională elaborează proiectul Documentului unic de program şi îl înaintează Consiliului spre avizare, iar, ulterior, Guvernului spre aprobare.

[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.330 din 05.06.2025, în vigoare 06.06.2025]

[Pct.26 în redacţia Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.26 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

261. Propunerile noi de proiecte mari de investiţii capitale publice, înaintate spre finanţare din contul Fondului, se examinează, se evaluează şi se selectează conform modului stabilit în Regulamentul cu privire la proiectele de investiţii capitale publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.684/2022.

[Pct.261 în redacţia Hot.Guv. nr.304 din 11.06.2026, în vigoare 12.06.2026]

[Pct.261 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

27. Condiţiile de depunere a notelor conceptuale:

1) aplicanţii vor utiliza doar formularele prevăzute în Ghidul de aplicare, publicat pe paginile web oficiale ale autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi a agenţiilor de dezvoltare regională, şi integrate în SI GPPDRL;

2) toate documentele aferente notelor conceptuale vor fi completate în limba română;

3) documentele completate manual vor fi respinse;

4) aplicanţii pot depune un singur proiect pe domeniu de intervenţie;

5) conţinutul dosarului notei conceptuale va include:

a) nota conceptuală;

b) declaraţia aplicantului;

c) lista partenerilor;

d) declaraţia de parteneriat;

e) tabelul de verificare;

6) modelele documentelor prevăzute în Ghidul de aplicare şi integrate în SI GPPDRL vor fi elaborate de către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, aprobate de Consiliu şi publicate pe pagina web oficială a autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională;

7) depunerea dosarului notei conceptuale:

a) dosarul notei conceptuale se depune online, prin intermediul SI GPPDRL;

b) dosarele nu vor putea fi depuse în afara termenului de depunere indicat în anunţul concursului;

[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

28. Condiţiile de depunere a cererilor de finanţare:

1) aplicanţii vor utiliza doar formularele prevăzute în Ghidul de aplicare şi integrate în SI GPPDRL;

2) toate documentele aferente cererilor de finanţare vor fi completate în limba română;

3) documentele completate manual vor fi respinse;

4) aplicanţii pot depune un singur proiect per domeniu;

5) dosarul cererii de finanţare va include:

a) formularul cererii complete de finanţare;

b) bugetul;

c) matricea cadrului logic;

d) declaraţia aplicantului;

e) declaraţiile de parteneriat;

f) riscurile proiectului;

g) planul de acţiuni privind asigurarea durabilităţii proiectului;

h) tabelul de verificare;

i) documentele suport şi cele confirmative;

6) modelele documentelor prevăzute în Ghidul de aplicare şi integrate în SI GPPDRL vor fi elaborate de autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, aprobate de Consiliu şi publicate pe pagina web oficială a autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională;

7) în funcţie de tipul proiectului şi în conformitate cu prevederile legislaţiei, dosarul cererii de finanţare va fi completat cu următoarele documente de suport şi confirmative:

a) extrasul din Registrul cadastral al bunurilor imobile (care va confirma dreptul de proprietate asupra terenurilor/clădirilor sau a infrastructurii);

b) decizia privind acordul de mediu, avizul de mediu şi/sau concluzia privind evaluarea biodiversităţii, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;

[Lit.c),d) abrogate prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

e) proiectul tehnic şi materialele grafice, schiţele, desenele tehnice (planul situaţional, planul general, planurile arhitecturale), în cazul în care acest aspect este reglementat conform prevederilor Codului urbanismului şi construcţiilor nr.434/2023;

f) raportul de verificare a proiectului, emis de către Î.S. Serviciul de Stat pentru Verificare şi Expertizarea Proiectelor şi Construcţiilor sau de către verificatori privaţi certificaţi;

g) documentaţia de deviz: devizul general (Formularul 9, conform CPL 1 ianuarie 2001); devizul local (Formularul 3 şi Formularul 7, conform CPL 1 ianuarie 2001); catalogul de preţuri unitare pentru obiect (Formularul 5 conform CPL 1 ianuarie 2001);

h) caietul de sarcini pentru desfăşurarea licitaţiei publice, inclusiv specificaţiile tehnice;

i) specificaţiile tehnice ale bunurilor şi echipamentelor planificate conform cererii de finanţare (altele decât cele incluse în proiectul tehnic);

j) certificatul de urbanism;

k) avizul Ministerului Culturii, în cazul proiectelor care prevăd intervenţii asupra monumentelor istorice, în conformitate cu Legea nr.1530/1993 privind ocrotirea monumentelor;

8) depunerea dosarului cererii de finanţare:

a) cererile complete de finanţare se depun online, prin intermediul SI GPPDRL, iar dosarul de suport al cererii de finanţare se depune la sediul agenţiei de dezvoltare regională la care este arondat aplicantul, în termenele prevăzute în Ghid;

b) dosarele nu pot fi depuse în afara termenului de depunere indicat în anunţul concursului;

9) aplicantul va fi notificat în sistem despre rezultatele depunerii.

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

Anexa nr.3

la Hotărârea Guvernului nr.152/2022

[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]

REGULAMENT

privind organizarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea

şi aprobarea proiectelor în domeniul dezvoltării locale în cadrul

Programului naţional "Satul european", propuse spre finanţare

din Fondul naţional pentru dezvoltare regională şi locală

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte măsurile, condiţiile şi procedurile de selectare, evaluare, aprobare şi implementare a proiectelor în domeniul dezvoltării locale pentru următoarele domenii de intervenţie:

1) îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare locale;

2) construcţia şi renovarea infrastructurii sociale;

3) cofinanţarea proiectelor implementate din sursele de asistenţă externă.

2. Concursurile de selectare a proiectelor de dezvoltare locală vor contribui la realizarea următoarelor obiective:

1) dezvoltarea durabilă a localităţilor;

2) asigurarea accesului cetăţenilor la servicii publice de calitate;

3) creşterea accesului populaţiei la infrastructura socială;

4) creşterea gradului de valorificare a oportunităţilor de atragere a investiţiilor din surse externe în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale;

5) consolidarea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de a gestiona resursele financiare alocate şi cele proprii conform cadrului normativ.

3. Lansarea concursurilor:

1) se poate face separat pe domenii de intervenţie şi/sau măsuri, în baza deciziilor Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale (în continuare - Consiliu), la propunerea autorităţii de elaborare a politicilor în domeniul dezvoltării regionale.

[Subpct.2) abrogat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

3.1 Pentru asigurarea transparenţei procesului de selectare, evaluare, aprobare şi implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare locală, apelurile de proiecte se vor desfăşura prin intermediul Sistemului informaţional pentru gestionarea programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală (în continuare - SI GPPDRL).

[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

4. Proiectele de dezvoltare locală pot fi înaintate pentru finanţare din Fond doar în urma consultării acestora, prin instrumente participatorii, cu comunitatea locală (consultări publice, focus grupuri, chestionare sau alte instrumente relevante), dovada fiind anexată la dosarul aplicantului.

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.989 din 13.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

MĂSURI ŞI MECANISME DE FINANŢARE

5. Domeniul de intervenţie 1. Îmbunătăţirea infrastructurii tehnico-edilitare locale

Măsura 1.1. Construcţia/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei şi de canalizare destinate obiectivelor publice de interes local

1) Prevederile prezentei măsuri sunt orientate spre asigurarea accesului cetăţenilor la servicii publice de calitate, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte:

a) construcţia sistemelor şi reţelelor publice locale de aprovizionare cu apă;

b) construcţia staţiilor de tratare;

c) construcţia altor componente ale sistemelor de aprovizionare cu apă la nivel local;

d) construcţia sistemelor şi reţelelor publice locale de canalizare;

e) construcţia staţiilor de epurare.

2) Vor fi considerate prioritare proiectele care asigură complementaritatea unor proiecte finanţate anterior, conectarea obiectivelor publice sociale din localitate sau care asigură conectarea la infrastructura regională deja existentă.

3) Bunurile create se vor afla în proprietate publică şi nu vor putea fi înstrăinate.

4) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni, la decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în conformitate cu principiile şi criteriile prevăzute în Ghidul de aplicare la concursuri (în continuare - Ghid de aplicare), aprobat de către Consiliu.

Rezultatele scontate în cadrul proiectului:

a) rata de acces la sistemul de apeduct construit/reabilitat (număr de gospodării conectate);

b) rata de acces la sistemul de canalizare construit/reabilitat (număr de gospodării conectate).

Indicatorii de produs în cadrul proiectelor de dezvoltare locală:

a) lungimea reţelelor de apeduct construite/reabilitate (km);

b) număr de staţii de captare a apei potabile construite/reabilitate;

c) număr de staţii de tratare a apei potabilă construite/reabilitate;

d) număr de staţii pompare a apei potabile;

e) număr de castele de apă construite/reabilitate;

f) număr de rezervoare de apă potabile construite/reabilitate;

g) lungimea reţelelor de canalizare construite/reabilitate (km);

h) număr de staţii de epurare a apelor uzate construite/reabilitate;

i) număr de sonde construite/reabilitate.

[Măsura 1.1 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Măsura 1.2. Instalarea iluminatului public

1) Prevederile prezentei măsuri sunt orientate spre asigurarea securităţii în trafic şi în alte locuri publice, inclusiv spre reducerea riscurilor existente asupra sănătăţii şi securităţii populaţiei, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte:

a) construcţia reţelelor de iluminat stradal şi de iluminare a locurilor publice;

b) procurarea separată şi instalarea corpurilor de iluminat, în cazul în care există deja infrastructura necesară.

2) Bunurile create se vor afla în proprietate publică şi nu vor putea fi înstrăinate.

3) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni, la decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

Rezultatele scontate în cadrul proiectului:

a) gradul de acoperire a străzilor şi a spaţiilor publice cu iluminat stradal;

b) suprafaţa spaţiilor publice acoperită cu iluminat stradal;

c) nivelul accidentelor rutiere şi infracţiunilor în timpul întunecos diminuat;

d) ponderea acoperirii cu iluminat stradal a localităţii.

Indicatorii de produs în cadrul proiectelor de dezvoltare locală:

[Lit.a) abrogată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

b) corpuri de iluminat stradal instalate;

c) număr de instalaţii şi utilaje montate;

d) număr de beneficiari finali ai serviciului public.

Măsura 1.3. Elaborarea/actualizarea/modificarea planurilor urbanistice generale

1) Prevederile prezentei măsuri sunt orientate spre elaborarea/actualizarea/modificarea planurilor urbanistice generale, în vederea asigurării organizării spaţiale şi a dezvoltării durabile a localităţilor.

2) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni, la decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în conformitate cu principiile şi criteriile prevăzute în Ghidul de aplicare.

Indicator de produs în cadrul proiectelor de dezvoltare locală: plan urbanistic general elaborat şi aprobat.

Rezultatele scontate în cadrul proiectului: obiectivele şi măsurile în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului sunt formulate şi aprobate.

[Măsura 1.3 completată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Măsura 1.4. Modernizarea/reparaţia capitală/reabilitarea drumurilor locale

1) Prezenta măsură este orientată spre reparaţia, modernizarea sau reabilitarea drumurilor publice comunale (care asigură legătura dintre satul-reşedinţă de comună şi satele componente sau dintre acestea şi obiectivele de interes comunal) şi a străzilor (drumuri publice din interiorul localităţilor), care sunt proprietate publică a unităţilor administrative-teritoriale de nivelul întâi, prin următoarele tipuri de proiecte:

a) reparaţia capitală a drumurilor comunale şi a străzilor principale;

b) modernizarea sau reabilitarea drumurilor comunale şi a străzilor secundare;

c) reabilitarea sau construcţia căilor/platformelor pietonale de acces către instituţiile publice.

2) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni, la decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în conformitate cu principiile şi criteriile prevăzute în Ghidul de aplicare.

Rezultatele scontate în cadrul proiectului:

a) beneficiari finali ai drumurilor locale (comunale şi străzi) modernizate, reparate capital sau reabilitate (număr cetăţeni);

b) localităţi beneficiare ale drumurilor locale (comunale şi străzi) construite/reabilitate (număr).

Indicatorii de produs în cadrul proiectelor de dezvoltare locală:

a) lungimea drumurilor locale (comunale şi străzi) modernizate, reparate capital sau reabilitate (km);

b) lungimea căilor/platformelor pietonale de acces către instituţiile publice reabilitate sau construite (km).

[Măsura 1.4 introdusă prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

6. Domeniul de intervenţie 2. Construcţia şi renovarea infrastructurii sociale

Măsura 2.1. Construcţia, renovarea/reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice (creşterea performanţei energetice) a clădirilor publice

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre asigurarea accesului la servicii sociale de calitate, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte elaborate, inclusiv prin prisma asigurării oportunităţilor de încadrare a persoanelor din categorii social-vulnerabile şi a accesului persoanelor cu dificultăţi în deplasare şi al persoanelor cu dezabilităţi:

a) construcţia/reconstrucţia instituţiilor educaţionale, inclusiv construcţia/reconstrucţia şi dotarea creşelor/a grupelor de creşă;

b) construcţia/reconstrucţia clădirilor administrative;

c) construcţia/reconstrucţia clădirilor instituţiilor din sistemul de ocrotire a sănătăţii, destinate prestării serviciilor medicale;

d) construcţia/reconstrucţia clădirilor destinate centrelor de zi pentru copii, centrelor de plasament temporar pentru copii, caselor comunitare pentru copii în situaţie de risc, precum şi altor instituţii de plasament pentru copii;

e) construcţia/reconstrucţia clădirilor destinate prestării serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi, persoane cu necesităţi speciale;

f) construcţia/reconstrucţia centrelor multifuncţionale;

g) construcţia/reconstrucţia centrelor maternale;

h) construcţia/reconstrucţia centrelor de plasament pentru victimele violenţei în familie şi/sau victimele traficului de fiinţe umane;

i) construcţia/reconstrucţia centrelor de asistenţă şi consiliere pentru agresorii familiali;

j) dotarea cu echipamente, utilaje şi mobilier a instituţiilor publice ca măsură complementară a proiectelor de infrastructură depuse la literele a-i);

2) Bunurile create se vor afla în proprietate publică şi nu vor putea fi înstrăinate. În cazul instituţiilor de învăţământ, al structurilor de asistenţă socială şi al instituţiilor din sistemul de ocrotire a sănătăţii, autoritatea administraţiei publice locale va prezenta un aviz al fondatorului cu privire la asigurarea activităţii instituţiei pentru un termen de minimum 10 ani de la data finalizării proiectului.

3) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni, la decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în conformitate cu principiile şi criteriile prevăzute în Ghidul de aplicare.

Rezultat scontat în cadrul proiectului: cantitatea totală cumulată a economiilor de energie (%).

Indicatori de produs în cadrul proiectelor de dezvoltare locală:

a) număr de instituţii publice reabilitate;

b) beneficiari direcţi ai infrastructurii reabilitate (numărul de copii, pacienţi etc.).

[Măsura 2.1 modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Măsura 2.1 modificată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Măsura 2.2. Instalarea sistemelor de producere şi furnizare a energiei folosind resurse regenerabile

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre asigurarea securităţii energetice şi a creşterii independenţei energetice a localităţilor, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte:

a) echiparea clădirilor administrative, educaţionale şi de sănătate cu sisteme fotovoltaice;

b) construcţia centralelor/parcurilor fotovoltaice;

c) construcţia centralelor electrice solare;

d) construcţia centralelor electrice eoliene;

e) construcţia centralelor electrice în cogenerare pe biogaz;

f) construcţia staţiilor termice pe biomasă.

2) Bunurile create se vor afla în proprietate publică şi nu vor putea fi înstrăinate.

3) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni la decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în conformitate cu principiile şi criteriile prevăzute în Ghidul de aplicare.

Măsura 2.3. Construcţia, reconstrucţia edificiilor sportive şi a infrastructurii de recreere

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre asigurarea implementării unor politici sociale eficiente pentru crearea condiţiilor de recreere activă a populaţiei şi antrenarea copiilor, tinerilor şi adulţilor în activităţi sportive, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte:

a) construcţia şi reconstrucţia edificiilor sportive, inclusiv a terenurilor de sport şi a terenurilor de joacă pentru copii;

b) înfiinţarea şi amenajarea zonelor de agrement în conformitate cu Legea nr.591/1999 cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale (parcuri, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, piste pentru biciclişti);

c) dotarea cu echipamente, utilaje şi mobilier, ca măsură complementară a proiectelor de infrastructură specificate la literele a) şi b).

2) Bunurile create se vor afla în proprietate publică şi nu vor putea fi înstrăinate. În cazul instituţiilor de învăţământ, al instituţiilor/structurilor de asistenţă socială, al instituţiilor din sistemul de ocrotire a sănătăţii, autoritatea competentă, după caz, a administraţiei publice locale va prezenta un aviz al fondatorului cu privire la asigurarea activităţii instituţiilor/structurilor menţionate pentru un termen de minimum 10 ani de la data finalizării proiectului.

3) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Prin decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni, în conformitate cu principiile şi criteriile prevăzute în Ghidul de aplicare.

Rezultat scontat în cadrul proiectului: număr de beneficiari direcţi ai infrastructurii create.

Indicatori de produs în cadrul proiectelor de dezvoltare locală:

a) locaţii/edificii sportive, terenuri de sport, terenuri de joacă pentru copii construite/reabilitate/amenajate (număr);

b) zone/parcuri de agrement reabilitate/amenajate (număr).

[Măsura 2.3 completată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Măsura 2.3 în redacţia Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Măsura 2.4. Restaurarea/ reabilitarea/ reconstituirea/ conservarea monumentelor/ structurilor istorice specifice pentru arhitectura rurală tradiţională într-o anumită zonă, destinate unor scopuri publice, inclusiv edificarea şi restaurarea monumentelor de for public

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre asigurarea creşterii competitivităţii turistice, diversificarea ofertelor turistice prin promovarea patrimoniului cultural local, asigurarea accesului vizitatorilor la obiecte parte a patrimoniului istoric şi cultural, peisaje naturale şi promovarea patrimoniului cultural la monumente de for public imaterial, prin implementarea următoarelor tipuri de proiecte:

a) construcţia/reconstrucţia instituţiilor culturale (case de cultură, muzee etc.);

b) dotarea caselor de cultură, a centrelor de meşteşuguri, a cercurilor de ocupare în domeniul culturii şi promovarea patrimoniului cultural imaterial pentru copii, tineri şi adulţi cu echipamente, utilaje şi mobilier, ca măsură complementară proiectelor de infrastructură menţionate la litera a);

c) construcţia/reconstrucţia/reconstituirea/restaurarea obiectelor individuale sau a ansamblurilor de arhitectură rurală de interes istoric sau etnoantropologic, ca dovadă a economiei rurale tradiţionale, precum şi a operelor de artă plastică monumentală, a operelor arhitecturii peisajere şi ale artei (compoziţii spaţial volumetrice, statui, busturi, plăci comemorative, opere de mozaic):

- situri construite - centre istorice ale localităţilor sau fragmente/zone de structură rurală istorică;

- peisaje culturale şi naturale rurale şi situri naturale şi culturale;

- locuri ale memoriei istorice şi culturale (locuri legate de evenimente istorice sau culturale semnificative, de viaţa unor personalităţi remarcabile, bunuri comemorative precum statui, busturi şi compoziţii sculpturale comemorative), inclusiv aspecte socioeconomice aferente.

2) Bunurile create se vor afla în proprietate publică şi nu vor putea fi înstrăinate.

3) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 12 luni. Termenul de implementare poate fi extins până la 18 luni, la decizia entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în conformitate cu principiile şi criteriile prevăzute în Ghidul de aplicare.

4) În cazul în care proiectul vizează un bun imobil de patrimoniu cultural sau presupune intervenţii asupra acestuia, în zona sa de protecţie ori într-o zonă cu potenţial arheologic, lucrările se proiectează şi se execută cu respectarea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului cultural şi după obţinerea prealabilă, după caz, a avizelor şi a autorizaţiilor prevăzute de legislaţia aplicabilă.

[Măsura 2.4 modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

7. Domeniul de intervenţie 3. Cofinanţarea proiectelor implementate din sursele de asistenţă externă

Măsura 3.1. Creşterea capacităţilor de valorificare a surselor de finanţare a proiectelor investiţionale finanţate din sursele partenerilor de dezvoltare

1) Proiectele finanţate în cadrul prezentei măsuri sunt orientate spre asigurarea suportului necesar autorităţilor administraţiei publice locale în atragerea surselor financiare ale partenerilor de dezvoltare sau din surse ale programelor de cooperare transfrontalieră/transnaţională, prin implementarea proiectelor investiţionale eligibile conform măsurilor 1.1, 1.2, 1.4, 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.4.

2) Costurile eligibile pentru finanţare sunt aprobate în mărime de 100 % din cuantumul condiţiilor minime obligatorii de contribuţie impuse de către donator la selectarea proiectului. În cazul proiectelor fără condiţii prestabilite ale cuantumului minim de contribuţie, suma alocaţiei din Fond nu va depăşi 50% din costul proiectului.

3) Bunurile create se vor afla în proprietate publică şi nu vor putea fi înstrăinate.

4) Durata de implementare a proiectelor finanţate nu poate depăşi 36 de luni.

[Pct.7 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

71. Prin derogare de la prevederile privind durata de implementare a proiectelor, stabilită la pct.5, 6 şi 7, cu titlu de excepţie, ţinând cont de complexitatea proiectelor, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale şi Locale poate stabili alte termene rezonabile de implementare a acestora. Termenele vor fi stabilite în strictă conformitate cu prevederile art.66 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

[Pct.71 introdus Hot.Guv. nr.989 din 13.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

72. Pentru a asigura o monitorizare şi evaluare detaliată a implementării măsurilor, indicatorii vor fi dezagregaţi, acolo unde este posibil, conform următoarelor criterii: mediu (rural/urban), sex, vârstă, dizabilitate şi etnie.

[Pct.72 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

8. În cadrul concursului de selectare a proiectelor în domeniul dezvoltării locale sunt aplicate următoarele mecanisme de selectare a proiectelor:

1) apel competitiv pentru selectarea programelor şi proiectelor eligibile conform măsurilor de finanţare 1.1, 1.2, 1.4, 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.4;

2) identificarea, selectarea şi aprobarea finanţării proiectelor pentru măsura 1.3;

3) examinarea şi evaluarea eligibilităţii proiectelor finanţate din surse externe, în vederea acordării suportului pentru plata contribuţiei conform măsurii de finanţare 3.1.

[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

9. În cadrul concursurilor de finanţare a programelor şi proiectelor în domeniul dezvoltării locale sunt eligibile toate autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi care dispun de planuri urbanistice generale sau care au depus cereri de finanţare în cadrul măsurii 1.3.

Pentru proiectele de dezvoltare locală cu caracter intercomunitar sunt eligibile, de asemenea, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară constituite potrivit Legii nr.17/2023 cu privire la asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, cu condiţia prezentării hotărârii Adunării generale privind participarea la proiect şi a mandatului acordat asociaţiei pentru depunerea şi implementarea proiectului şi pentru asigurarea durabilităţii acestuia.

[Pct.9 în redacţia Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.9 completat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

91. Pentru măsura 1.3 sunt eligibile toate autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi.

[Pct.91 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

92. Pentru măsura 1.4 sunt eligibile autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi conectate la infrastructura de apă şi canalizare sau al căror aliniament (conform Planului de amenajare a teritoriului, secţiunea apă şi sanitaţie) nu afectează drumurile selectate spre intervenţie. În cazul lipsei documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, autorităţile administraţiei publice locale vor depune o declaraţie pe propria răspundere privind faptul că aliniamentele acestora nu intersectează părţile carosabile ale drumurilor selectate pentru intervenţie, cu includerea clauzelor corespunzătoare în contractele de finanţare.

[Pct.92 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

10. În cadrul apelului competitiv, sunt considerate eligibile autorităţile administraţiei publice locale care, la momentul depunerii cererii de finanţare, au deja valorificate minimum 50 % din sursele financiare alocate pentru realizarea contractului de finanţare în derulare. Autorităţile administraţiei publice locale care au depus cerere de finanţare la măsura 1.3 sunt eligibile pentru participare în cadrul apelului competitiv, indiferent de nivelul de valorificare a contractului de finanţare pentru măsura menţionată.

11. În cadrul concursului sunt considerate neeligibile următoarele categorii de aplicanţi şi parteneri:

1) entităţile care nu au asigurat durabilitatea şi cofinanţarea asumată a proiectelor finanţate anterior din Fond, precum şi în cadrul altor proiecte cu finanţare externă (pe perioada ultimilor 3 ani);

2) entităţile şi partenerii acestora ai căror conducători sunt subiectul unui litigiu aflat spre examinare în instanţe judecătoreşti ce ţine de obiectul investiţiei;

3) entităţile şi partenerii acestora ai căror conducători au antecedente penale nestinse, relevante obiectului investiţiei;

4) entităţile şi partenerii acestora care au în implementare un proiect selectat în cadrul apelului competitiv şi care nu au asigurat un grad de valorificare de minimum 50 % din suma alocaţiilor aprobate din Fond la data depunerii cererii de finanţare/notei conceptuale.

12. Conformitatea eligibilităţii aplicanţilor şi partenerilor va fi evaluată la etapa evaluării administrative.

13. În vederea promovării principiilor de cooperare intercomunitară, în cadrul proiectelor pot fi atraşi şi parteneri ai proiectului. Partenerii participă la elaborarea şi implementarea proiectului, precum şi la asigurarea durabilităţii, iar costurile pe care le implică sunt eligibile în acelaşi mod în care sunt eligibile costurile aplicantului. Partenerii trebuie să întrunească aceleaşi criterii de eligibilitate ca şi aplicanţii. Partenerii vor semna declaraţiile de parteneriat şi le vor prezenta în original. Acestea ţin să menţioneze rolul şi responsabilităţile fiecărei părţi. În cazul în care rolul partenerului este unul declarativ, fără a specifica clar implicarea acestuia, inclusiv cota de cofinanţare, declaraţia de parteneriat este declarată nulă.

ELIGIBILITATEA COSTURILOR

14. Pentru finanţare pot fi luate în considerare doar "costurile eligibile" stabilite în prezentul Regulament.

15. Costurile eligibile includ:

1) cheltuielile pentru executarea lucrărilor de construcţii în conformitate cu documentaţia tehnică de proiect;

2) costurile pentru supravegherea tehnică a lucrărilor;

3) costurile pentru achiziţionarea de echipament nou, conform bugetului proiectului pe categorii de costuri (notei explicative a bugetului), cu condiţia ca acestea să corespundă preţurilor pieţei;

4) costurile de elaborare a planurilor urbanistice generale.

16. Costurile eligibile trebuie:

1) să fie necesare pentru derularea proiectului şi să fie în concordanţă cu principiile unei bune gestiuni financiare, în special din punctul de vedere al raporturilor cost-beneficiu şi cost-rezultate;

2) să fie transpuse în realitate în perioada de implementare a contractului cu referinţă la bunurile procurate, serviciile prestate, lucrările efectuate;

3) să figureze în documentele contabile sau fiscale, să fie identificabile, verificabile şi justificate de originalele documentelor respective.

17. Costurile neeligibile sunt considerate:

1) costurile pentru asistenţa tehnică cu privire la crearea şi dezvoltarea serviciilor publice de gospodărie comunală;

2) sponsorizările individuale pentru participare la conferinţe sau congrese;

3) datoriile sau rezervele pentru pierderi;

4) bursele de studii şi/sau pentru cursuri de specializare individuale;

5) orice acţiune de natură comercială generatoare de profit imediat pentru aplicantul la finanţare sau pentru partenerul de proiect;

6) cumpărarea de terenuri sau clădiri;

7) creditele părţilor terţe, amenzile şi penalităţile;

8) costurile realizate anterior semnării contractului, inclusiv:

a) costurile legate de pregătirea proiectului;

b) executarea lucrărilor de cercetări şi prospectări;

c) executarea documentaţiei de proiect şi deviz;

d) verificarea/expertizarea documentaţiei de fezabilitate;

e) elaborarea documentaţiei de proiect şi deviz;

f) avizarea, obţinerea prescripţiilor tehnice şi a autorizaţiilor;

g) obţinerea certificatului de urbanism şi prelungirea lui, a autorizaţiei de construire sau desfiinţare a obiectului;

9) costurile pentru angajarea personalului responsabil de asigurarea implementării proiectului din partea beneficiarului;

10) costurile pentru procurarea inventarului de uz gospodăresc, cheltuielile operaţionale ale beneficiarilor;

11) echipamentele second-hand, dacă sunt achiziţionate în scopul proiectului;

12) alte costuri ce nu corespund obiectivelor proiectului, în conformitate cu deciziile Consiliului la lansarea concursurilor.

CONDIŢII FINANCIARE

Secţiunea 1

Condiţii specifice apelului competitiv

18. Costurile de implementare a proiectelor sunt aprobate pentru implementarea integrală a proiectului, fiind considerate 100 % din valoarea totală a cheltuielilor eligibile.

19. În cazul în care costul de implementare a proiectului depăşeşte suma aprobată din Fond, mecanismul de plată a contribuţiei benevole este reglementată în contractul de finanţare.

20. Procedura de debursare a finanţării pentru programele şi proiectele în domeniul dezvoltării locale se va realiza etapizat, în condiţiile în care beneficiarul va prezenta autorităţii de implementare a programelor şi proiectelor în domeniul dezvoltării regionale şi locale setul de acte care dovedesc realizarea lucrărilor, procurarea bunurilor sau prestarea serviciilor în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale.

21. Costurile maxime de finanţare incluse la măsurile eligibile, conform prezentului Regulament, constituie suma maximă a resurselor solicitate din contul mijloacelor financiare ale Fondului. Totodată, costurile totale ale proiectelor aplicate nu pot depăşi 15 % din valoarea costului solicitat din sursele Fondului, iar diferenţa dintre costul total al proiectului şi costul maxim solicitat din sursele Fondului va fi acoperită de către aplicant.

22. Condiţiile de suspendare ori respingere a proceselor de finanţare sunt:

1) proiectul investiţional să nu constituie, la etapa implementării, obiect de finanţare nerambursabilă în cadrul altor programe finanţate din bugetul de stat sau din sursele partenerilor de dezvoltare; sau

2) entităţile beneficiare nu asigură contribuţia asumată ori durabilitatea proiectelor finanţate din Fond;

3) proiectul sau unele componente ale proiectului a/au fost depus/depuse şi aprobat/aprobate spre finanţare din alte surse existente.

221. În cadrul măsurilor 1.2, 1.4, 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.4, pentru localităţile cu o populaţie de până la 3 000 de locuitori, cuantumul alocaţiilor pentru un proiect nu poate depăşi 2 milioane de lei per localitate sau 5 milioane de lei per localitate amalgamată.

[Pct.221 în redacţia Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.221 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Pct.221 introdus Hot.Guv. nr.989 din 13.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

222. În cadrul măsurilor 1.2, 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, proiectele în valoare de până la 3 milioane de lei vor fi finanţate integral din Fond. Pentru proiectele în valoare de peste 3 milioane de lei şi până la 10 milioane de lei, aplicanţii vor asigura o contribuţie financiară de 15% din costul proiectului.

[Pct.222 introdus Hot.Guv. nr.989 din 13.12.2023, în vigoare 14.12.2023]

223. În cadrul măsurii 1.4, pentru proiectele în valoare de peste 5 milioane de lei, aplicanţii vor asigura o contribuţie financiară de 10% din costul proiectului.

[Pct.223 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Secţiunea a 2-a

Condiţii specifice selectării şi aprobării proiectelor pentru

asigurarea suportului la finanţarea contribuţiei

în cadrul proiectelor din surse externe

23. Procedura de debursare, în cazul programelor şi proiectelor finanţate din surse ale partenerilor de dezvoltare, se va realiza în conformitate cu prevederile contractuale.

24. În cazul în care proiectul finanţat din sursele partenerilor de dezvoltare nu stabileşte condiţii specifice de achitare a contribuţiei, mijloacele alocate din contul Fondului pentru cofinanţarea contribuţiei vor fi transferate la contul trezorerial al beneficiarului.

241. În cazul în care proiectul finanţat din sursele partenerilor de dezvoltare stabileşte termene de achitare a contribuţiei sau de executare a proiectului, până la aprobarea finanţării din Fond, se consideră eligibile costurile realizate până la semnarea contractului de finanţare, doar după înregistrarea cererii de finanţare la entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală

[Pct.241 introdus prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

25. În termen de maximum 14 zile de la data transferului contribuţiei din contul Fondului, beneficiarul va prezenta entităţii de implementare a programelor şi proiectelor în domeniul dezvoltării regionale şi locale dovada transferului contribuţiei.

26. În cazul identificării proceselor de utilizare contrar destinaţiei a mijloacelor alocate din contul Fondului sau în cazul în care entităţile responsabile ale Republicii Moldova vor fi informate de către partenerii de dezvoltare privitor la existenţa sau suspiciunea unor practici judicioase în cadrul proiectului, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va suspenda finanţarea proiectului până la clarificarea situaţiei şi, după caz, va iniţia procedura de recuperare a resurselor financiare alocate.

27. Beneficiarul al cărui proiect a fost aprobat pentru finanţarea suportului de achitare a cofinanţării proiectelor finanţate de către partenerii externi va asigura prezentarea pentru validare a rezultatelor achiziţiilor publice şi va asigura accesul pe şantier şi la documentaţia aferentă proiectului al reprezentanţilor entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

PROCESUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI DE IDENTIFICARE,

 EVALUARE, SELECTARE ŞI APROBARE A PROIECTELOR

DE DEZVOLTARE LOCALĂ

Secţiunea 1

Etapele şi condiţiile selectării şi aprobării

proiectelor în cadrul apelului competitiv

28. Procesul de organizare a concursului conform măsurilor de finanţare 1.1, 1.2, 1.4, 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.4 este realizat în trei etape:

1) etapa 1. Lansarea concursului:

a) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în baza deciziilor Consiliului, vor publica pe paginile lor web oficiale anunţul privind iniţierea concursului de selectare a proiectelor şi Ghidul de aplicare la apel;

b) autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională şi entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală vor asigura desfăşurarea campaniilor de informare, inclusiv în format online, dar şi prin intermediul mass-mediei, în cadrul cărora vor fi prezentate informaţii relevante şi detalii tehnice ale apelului;

2) etapa 2. Depunerea cererilor de finanţare:

a) cererile de finanţare pot fi depuse de către aplicanţii care întrunesc condiţiile de eligibilitate în cadrul concursului;

b) perioada de aplicare a cererilor de finanţare nu poate fi mai mică de 30 de zile;

c) cererile vor fi depuse online, prin intermediul SI GPPDRL, cu excepţia documentaţiei tehnice, care se depune la sediul entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

3) etapa 3. Evaluarea cererilor de finanţare:

a) cererile de finanţare înregistrate se supun evaluării administrative de către entitatea de implementarea a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală şi evaluării tehnice şi financiare de către comisia de evaluare constituită prin ordin al conducătorului autorităţii de elaborare a politicilor de dezvoltare regională;

a1) în funcţie de măsurile de finanţare stabilite în cadrul apelului, în componenţa comisiei de evaluare pot fi incluşi:

- un reprezentant al Cancelariei de Stat;

- reprezentanţi ai autorităţii de elaborare a politicii în domeniul dezvoltării regionale;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul dezvoltării economice;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul educaţiei;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul mediului;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul finanţelor;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul energiei;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul muncii şi protecţiei sociale;

- un reprezentant al autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul culturii şi patrimoniului cultural naţional;

- un reprezentant al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova;

- secretariatul comisiei de evaluare va fi asigurat de către entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

- membrii comisiei de evaluare semnează declaraţii de confidenţialitate, imparţialitate şi neadmitere a conflictelor de interese, conform modelului prevăzut în Ghidul de aplicare. În situaţii de conflict de interese, membrii comisiei de evaluare sunt obligaţi să anunţe secretariatul privind interesul personal pe care îl au în raport cu aplicantul şi să se abţină de la examinarea cererii de finanţare depuse de acesta, fapt care se consemnează în procesul-verbal. Pentru nedeclararea conflictelor de interese, membrii comisiei de evaluare poartă răspundere conform legislaţiei. Prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care exercitarea imparţială şi obiectivă a atribuţiilor membrului comisiei de evaluare este compromisă sau poate fi percepută în mod obiectiv ca fiind compromisă din motive care implică familia, relaţiile personale, afinitatea politică sau instituţională, interesul economic, raporturile contractuale, de reprezentare ori orice alt interes personal direct sau indirect în raport cu aplicantul, cu partenerii proiectului sau cu proiectul examinat;

b) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, va asigura realizarea evaluării administrative a cererii de finanţare, a completitudinii, a veridicităţii şi a conformităţii datelor în termenele stabilite de Ghidul de aplicare la concurs;

c) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în cadrul evaluării administrative, va asigura efectuarea vizitelor în teren pentru examinarea veridicităţii informaţiilor prezentate;

d) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în scop de apreciere a corelării propunerii de proiect de dezvoltare locală cu programele de dezvoltare la nivel regional, va solicita avizul agenţiei de dezvoltare regională la care se arondează localitatea vizată în proiect;

e) entitatea de implementare a proiectelor de dezvoltare regională şi locală, în scop de apreciere a corelării propunerii de proiect de dezvoltare locală cu programele sectoriale de dezvoltare, va solicita avizul autorităţii administraţiei publice centrale de specialitate;

f) în baza informaţiei disponibile obţinute din teren şi a avizelor obţinute, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va întocmi un proces-verbal, care va fi prezentat comisiei de evaluare pentru iniţierea procedurilor de evaluare tehnică şi financiară;

f)1 proiectele care nu au documentaţia tehnică conformă vor fi propuse comisiei de evaluare pentru a fi excluse din concurs;

g) aplicanţii ale căror cereri de finanţare au fost respinse, în termen de 3 zile de la data recepţionării rezultatelor evaluării administrative, pot depune o contestaţie, care va fi examinată de către comisia de evaluare în cadrul şedinţei următoare a comisiei de evaluare în care se examinează rezultatele evaluării tehnice şi financiare;

h) evaluarea tehnică şi financiară a cererilor de finanţare este realizată de către o comisie de evaluare în termen de maximum 30 de zile de la data recepţionării procesului-verbal de evaluare administrativă;

i) activitatea de evaluare tehnică a comisiei de evaluare va fi orientată spre examinarea relevanţei acţiunilor, a impactului în conformitate cu prevederile documentelor de politici de nivel local, precum şi a coerenţei şi clarităţii activităţilor planificate în cadrul proiectelor;

j) secretariatul comisiei de evaluare este asigurat de către un angajat delegat al entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală;

k) rezultatele evaluării comisiei de evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal generat de SI GPPDRL potrivit punctajelor acordate de membrii acestuia, în baza căruia autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională elaborează anexa la Documentul unic de program, care se înaintează spre avizare Consiliului şi, ulterior, spre aprobare Guvernului. În termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării deciziei de avizare de către Consiliu, rezultatele concursului şi evaluării proiectelor se aduc la cunoştinţa aplicanţilor. În termen de 3 zile lucrătoare de la data recepţionării rezultatelor evaluării, aplicanţii pot depune o contestaţie către entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală, care va fi examinată de către comisia de evaluare, conform termenelor prevăzute în Ghidul de aplicare;.

4) Propunerile noi de proiecte mari de investiţii capitale publice, înaintate spre finanţare din contul Fondului, se examinează, se evaluează şi se selectează conform modului stabilit în Regulamentul cu privire la proiectele de investiţii capitale publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.684/2022.

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.304 din 11.06.2026, în vigoare 12.06.2026]

[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

29. Condiţiile de depunere a cererii de finanţare:

1) aplicanţii vor utiliza doar formularele prevăzute în Ghidul de aplicare, aprobat de Consiliu, şi integrate în SI GPPDRL;

2) toate documentele aferente cererilor de finanţare vor fi completate, preferenţial, în limba română;

[Subpct.3) abrogat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

4) aplicanţii pot depune un singur proiect per apel, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale în proces de amalgamare voluntară sau amalgamate, care pot depune mai multe proiecte per apel (câte un proiect pentru fiecare localitate din unitatea în proces de amalgamare/amalgamată);

5) în cazul în care informaţiile prezentate nu sunt suficient de clare, comisia de evaluare este în drept să solicite informaţii suplimentare, care urmează a fi prezentate în termen de maximum 3 zile de la data recepţionării solicitării. Nerespectarea termenului impus creează premise de respingere a cererii de finanţare de către comisie. Nu se vor accepta actele administrative, tehnice, de proiectare, de deviz şi avizare emise după data depunerii dosarului de aplicare la concurs;

6) conţinutul dosarul cererii de finanţare va include:

a) formularul cererii de finanţare, însoţit de decizia consiliului local privind înaintarea propunerii de proiect pentru finanţare;

b) bugetul proiectului;

c) declaraţia aplicantului;

d) declaraţiile de parteneriat, în cazul existenţei partenerilor în cadrul proiectului;

e) tabelul de verificare;

f) documentele de suport şi cele confirmative;

7) modelele documentelor prevăzute la subpunctul 6) vor fi elaborate de către autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, aprobate de Consiliu, integrate în SI GPPDRL şi publicate pe pagina web oficială a autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională;

8) în funcţie de tipul proiectului şi în conformitate cu prevederile legislaţiei, dosarul cererii de finanţare va fi completat cu următoarele documente de suport şi cele confirmative:

a) extrasul din Registrul cadastral al bunurilor imobile (care va confirma dreptul de proprietate asupra terenurilor/clădirilor sau a infrastructurii);

b) decizia privind acordul de mediu, acordul de mediu şi/sau concluzia privind evaluarea biodiversităţii, după caz, în conformitate cu prevederile Legii nr.86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului;

c) proiectul tehnic şi materialele grafice, schiţele, desenele tehnice (planul situaţional, planul general, planurile arhitecturale), în cazul în care acest aspect este reglementat conform prevederilor Codului urbanismului şi construcţiilor nr.434/2023;

d) raportul privind auditul energetic, în cazul proiectelor de eficienţă energetică, în conformitate cu prevederile Legii nr.139/2018 cu privire la eficienţa energetică;

e) raportul de verificare a proiectului, emis de către Î.S. Serviciul de Stat pentru Verificarea şi Expertizarea Proiectelor şi Construcţiilor sau de către verificatori privaţi certificaţi;

f) documentaţia de deviz: devizul general (formularul 9, conform CPL); devizul local (formularul 3 şi formularul 7, conform CPL); catalogul de preţuri unitare pentru obiect (formularul 5, conform CPL);

g) specificaţiile tehnice ale bunurilor şi echipamentelor planificate conform cererii de finanţare (altele decât cele incluse în proiectul tehnic);

h) certificatul de urbanism;

i) avizul Ministerului Culturii, în cazul proiectelor care prevăd intervenţii asupra monumentelor istorice sau monumentelor de for public, în conformitate cu Legea nr.1530/1993 privind ocrotirea monumentelor şi cu Legea monumentelor de for public nr.192/2011;

9) depunerea dosarului cererii de finanţare:

a) dosarul cererii de finanţare se depune online, prin intermediul SI GPPDRL, cu excepţia documentaţiei tehnice, care se depune la sediul entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală indicat în anunţ;

b) dosarele nu vor putea fi depuse în afara termenului de depunere indicat în anunţul concursului;

[Lit.c) abrogată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

d) dosarul va fi depus în două exemplare, pe suport de hârtie şi în varianta electronică, la solicitare.

[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.29 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Secţiunea a 2-a

Etapele şi condiţiile selectării şi aprobării proiectelor

pentru elaborarea/actualizarea/modificarea planurilor urbanistice generale

[Denumirea secţiunii a 2-a completată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

30. Procesul de identificare, selectare şi aprobare a finanţării proiectelor este realizat în următoarele etape, fiind utilizate doar formularele prevăzute în Ghidul de aplicare, aprobate de Consiliu şi integrate în SI GPPDRL:

1) cererile de finanţare a proiectelor pentru elaborarea/actualizarea/modificarea planurilor urbanistice generale se depun pe parcursul anului, pe măsura pregătirii de către autorităţile administraţiei publice locale a dosarelor complete ale proiectelor. Pe măsura recepţionării dosarelor, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va asigura realizarea evaluării administrative a cererii de finanţare, a completitudinii, a veridicităţii şi a conformităţii datelor, în termenele stabilite de Ghidul de aplicare pentru finanţare;

2) subdiviziunea responsabilă de domeniul urbanismului din cadrul autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniu va examina şi va prezenta, în termen de 30 de zile, avizele necesare asupra dosarelor depuse după promovarea evaluării administrative, consemnată în procesul-verbal al entităţii de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală,;

3) în baza avizelor emise de către subdiviziunea responsabilă de domeniul urbanismului din cadrul autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniu, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va întocmi un proces-verbal, care va include rezultatele avizării şi copiile avizelor propriu-zise şi va solicita autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională includerea proiectului spre avizare în agenda Consiliului, cu promovarea ulterioară a acestuia în Documentul unic de program;

4) în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării deciziei de avizare de către Consiliu, rezultatele avizării proiectelor pentru finanţare se aduc la cunoştinţa aplicanţilor de către entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală.

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.30 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Secţiunea a 3-a

Ccondiţiile selectării şi aprobării proiectelor pentru  asigurarea suportului

la finanţarea contribuţiei pentru proiectele finanţate din surse externe

[Denumirea secţiunii a 3-a modificată prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

31. În cazul proiectelor finanţate din surse externe, selectarea acestora se realizează pe tot parcursul anului, pe măsura pregătirii de către autorităţile administraţiei publice locale a dosarelor complete ale proiectelor, cu utilizarea exclusivă a formularelor prevăzute în Ghidul de aplicare, aprobate de Consiliu şi integrate în SI GPPDRL:

1) în contextul asigurării suportului necesar pentru cofinanţarea contribuţiei la proiectele finanţate din surse externe, sunt eligibile pentru participare la concurs autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi, inclusiv cele din componenţa municipiilor, dar şi municipiile Chişinău şi Bălţi (fiind autorităţi ale administraţiei publice locale de nivelul al doilea), care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate conform măsurilor de finanţare din prezentul Regulament;

2) la cererea de finanţare înregistrată se vor anexa:

a) acordul de finanţare cu partenerul de dezvoltare;

b) conceptul proiectului aprobat spre finanţare de către partenerii de dezvoltare şi documentaţia tehnică aferentă;

c) cererea de finanţare, care va include informaţii privitor la costul total al proiectului, valoarea totală a contribuţiei beneficiarului şi valoarea contribuţiei solicitate din mijloacele Fondului;

d) declaraţia privind neacoperirea acestei contribuţii din alte surse publice.

3) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va examina eligibilitatea aplicantului şi, după caz, a partenerilor săi, precum şi eligibilitatea proiectului conform măsurilor 1.1, 1.2, 1.4, 2.1, 2.2, 2.3 şi 2.4;

4) entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va solicita avizul Ministerului Finanţelor asupra iniţiativei de asigurare a cofinanţării proiectului, în care va solicita informaţii privitor la existenţa unor restricţii de finanţare pentru aplicant în cadrul proiectelor transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale sau al altor proiecte de finanţate de către partenerii de dezvoltare;

5) în cazul corespunderii proiectului la condiţiile de eligibilitate, în contextul prezentului Regulament şi al avizului pozitiv al Ministerului Finanţelor, entitatea de implementare a programelor şi proiectelor de dezvoltare regională şi locală va solicita autorităţii de elaborare a politicii de dezvoltare regională includerea proiectului spre avizare în agenda Consiliului, cu promovarea ulterioară a acestuia în Documentul unic de program.

[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.535 din 22.09.2026, în vigoare 25.09.2026]

[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

Secţiunea a 4-a

Etapele şi condiţiile desfăşurării concursului

în cadrul apelului competitiv de granturi mici

[Secţiunea a 4-a (pct.32-43) abrogată prin Hot.Guv. nr.174 din 26.03.2025, în vigoare 03.04.2025]

[Anexa nr.3 în redacţia Hot.Guv. nr.236 din 26.04.2023, în vigoare 28.04.2023]