422/08.04.2003 Hotărîre privind aprobarea Programului Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind aprobarea Programului Naţional Social "Alocaţii
şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008
nr. 422 din 08.04.2003
(în vigoare 18.04.2003)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.73-75 art.448 din 18.04.2003
* * *
Abrogat: 31.10.2012
Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012
În scopul rezolvării complexe a problemei trecerii la funcţionarea stabilă şi dezvoltarea sferei locative, intensificării susţinerii sociale nominative a populaţiei în condiţiile reformării sistemului de plată pentru serviciile locativ-comunale, creării condiţiilor legislative şi financiar-economice pentru dezvoltarea creditării sociale a populaţiei întru asigurarea necesităţilor locative ale ei şi formarea unei pieţe moderne de locuinţă, atragerii investiţiilor particulare în sectorul de construcţie al economiei, Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
Programul Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008, conform anexei nr.1;
componenţa nominală a Consiliului de coordonare privind realizarea şi finanţarea Programului Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008, conform anexei nr.2.
2. Ministerul Finanţelor şi autorităţile administraţiei publice locale, anual, în procesul de formare a bugetelor vor examina posibilitatea finanţării măsurilor, prevăzute în Programul Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008.
Se stabileşte că măsurile prevăzute în Program şi finanţarea lor vor fi supuse corectării, la propunerea Ministerului Economiei, ţinîndu-se cont de posibilităţile financiar-bugetare.
3. Ministerele, departamentele şi autorităţile administraţiei publice locale, responsabile de realizarea Programului Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008, vor întreprinde cele necesare pentru implementarea planului de măsuri privind asigurarea realizării Programului în termenele prevăzute şi, anual, pînă la 20 iulie şi 20 ianuarie, vor prezenta Ministerului Economiei informaţia despre mersul realizării lui, odată cu analiza şi propunerile respective.
Ministerul Economiei va sistematiza materialul prezentat pentru examinarea în cadrul şedinţei Consiliului de coordonare privind realizarea şi finanţarea Programului Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008 şi, în termen de o lună, va informa Guvernul.
4. Ministerul Economiei, în comun cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi autorităţile administraţiei publice locale, vor colabora cu organizaţiile nonguvernamentale, inclusiv organizaţiile donatoare internaţionale şi străine, în scopul atragerii investiţiilor favorabile, granturilor şi creditelor pentru realizarea măsurilor, prevăzute în Programul Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008.
5. Controlul asupra realizării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei.
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Vasile TARLEV |
Contrasemnată: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul economiei | Ştefan Odagiu |
| Ministrul ecologiei, construcţiilor | |
| şi dezvoltării teritoriului | Gheorge Duca |
| Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
| Ministrul muncii şi protecţiei sociale | Valerian Revenco |
| Ministrul justiţiei | Vasile Dolghieru |
Chişinău, 8 aprilie 2003. |
|
| Nr.422. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.422 din 8 aprilie 2003
Programul Naţional Social
"Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008
Introducere
Programul Naţional Social "Alocaţii şi credite pentru locuinţă" pe anii 2003-2008 (în continuare - Programul) a fost elaborat în conformitate cu Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.564 din 14 iunie 2000 "Cu privire la aprobarea Programului Naţional de Atenuare a Sărăciei" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.70-72, art.649; 2001, nr.81-83, art.680), Măsurile de realizare a Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova pe anii 2001-2005 "Renaşterea Economiei - Renaşterea Ţării", aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.854 din 16 august 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.100-101, art.887) şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.416 din 10 mai 1999 "Cu privire la aprobarea Strategiei pieţei spaţiului locativ şi altor bunuri imobiliare" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.50-52, art.406).
Situaţia actuală a economiei ţării se caracterizează printr-o mulţime de probleme social-economice acute, printre care pot fi menţionate: criza din complexul locativ-comunal, asigurarea cetăţenilor cu locuinţe calitative, ceea ce este condiţionat de sistemul de administrare ineficient, de situaţia financiară nesatisfăcătoare, de cheltuielile substanţiale, lipsa stimulentelor economice şi nivelul scăzut al dezvoltării mediului de concurenţă.
Întreţinerea complexului locativ-comunal constituie în prezent o adevărată povară pentru consumatorii de servicii locativ-comunale.
Problema se agravează prin nivelul scăzut de dezvoltare a pieţei de locuinţe şi a mecanismelor financiare, care ar asigura obţinerea locuinţelor de către cetăţenii cu suficientă cerere şi capacităţi de plată, precum şi pentru persoanele cu venituri medii şi mai mici. În afară de această, este necesar de menţionat că în prezent în sfera construcţiei locuinţelor practic lipseşte o asemenea direcţie cum ar fi încasarea depunerilor cu destinaţie specială şi creditarea socială a populaţiei. Activitatea băncilor în acordarea împrumuturilor şi economiilor pentru populaţie este ineficientă şi nu are orientări sociale. În primul rînd, nu sînt suficient de variabile şi cîştigătoare formele de atragere a economiilor pentru populaţie; în al doilea rînd, lipseşte sistemul de garantare a depunerilor; în al treilea rînd, nu acţionează sistemul accesibil şi variabil de creditare cu destinaţie specială. Obţinerea unui împrumut bancar, destinat pentru construcţia şi procurarea locuinţei, plata pentru învăţămînt, tratament şi rezolvarea altor probleme sociale, constituie o măsură inconvenabilă şi foarte complicată pentru populaţie. Există obstacole şi în cerinţele sporite faţă de nivelul veniturilor persoanelor debitoare, precum şi mărimea procentelor bancare şi termenele neîntemeiate de creditare.
Pe de altă parte, autorităţile administraţiei publice locale sînt interesate în funcţionarea organizaţiilor nebancare de împrumut şi economii cu destinaţie specială socială, care pot acţiona în calitate de fondatori şi garanţi la depuneri. În lista sarcinilor sociale, pentru rezolvarea lor în comun, pot fi incluse organizarea şi finanţarea construcţiei de locuinţe şi a altor măsuri, pe baza implementării metodelor moderne de creditare. În acest sens, este raţional de a crea organizaţii de credit sub formă de organizaţii sociale de credit nebancare, atribuindu-le statut de structuri necomerciale.
Luînd în considerare cele expuse, în Program se prevede elaborarea bazei legislative şi a mecanismelor financiare, precum şi efectuarea măsurilor organizatorice şi practice, necesare pentru soluţionarea următoarelor probleme:
intensificarea susţinerii sociale nominative a populaţiei la plata locuinţelor şi serviciilor comunale;
crearea şi dezvoltarea sistemului naţional al caselor de împrumut şi economii pentru construcţie;
crearea mecanismelor financiare de creditare locativă şi ipotecară a populaţiei.
I. Situaţia ce s-a creat în sfera achitării serviciilor
locativ-comunale şi procurării locuinţei
Trecerea Republicii Moldova la relaţiile economiei de piaţă, însoţită de criza social-economică acută, de creşterea inflaţiei, de dezechilibru între cererea şi oferta forţei de muncă, micşorarea numărului salariaţilor şi creşterea şomajului, a condiţionat şi aprofundat diferenţierea socială a societăţii şi scăderea nivelului şi calităţii de trai al populaţiei, mai ales, al păturilor socialmente vulnerabile - familiilor cu mulţi copii şi familiilor tinere, familiilor cu venituri mici, pensionarilor şi invalizilor.
Criza economică acută a condus la creşterea preţurilor şi tarifelor la resursele energetice şi serviciile locativ-comunale şi, drept consecinţă, la scăderea bruscă a solvabilităţii populaţiei, inaptitudinea statului de a acorda ajutor populaţiei prin subvenţionarea parţială a locuinţelor sau acordarea unui anumit ajutor financiar pentru soluţionarea problemei locative a agravat această problemă şi a condiţionat creşterea bruscă a datoriilor populaţiei pentru plata serviciilor locativ-comunale. Astfel, în mun.Chişinău datoriile populaţiei pentru plata serviciilor locativ-comunale s-au majorat de la 32,2 mil.lei, conform situaţiei de la 1 ianuarie 1998, pînă la 226,1 mil.lei, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2002, sau de 7 ori. Ponderea principală în aceste datorii, sau 49%, constituie datoriile pentru încălzire, iar pentru apa potabilă - 19%, majorîndu-se pentru perioada menţionată, respectiv, de 16,1 ori şi de 6 ori.
S-a creat o situaţie nefavorabilă în ceea ce priveşte veniturile băneşti ale populaţiei: în anul 2001 veniturile medii reale ale populaţiei au constituit 82,3% faţă de 1997, inclusiv în sectorul urban - 83,8%, iar în cel rural - 81,1%. Creşterea tarifelor la serviciile locativ-comunale a avut consecinţe dureroase.
Restanţele la plata salariilor, care sînt pentru majoritatea populaţiei unica sursă de venit, au contribuit şi mai mult la micşorarea capacităţii de plată a populaţiei: în anul 2001 faţă de anul 1993 restanţele menţionate au crescut de 25,7 ori, iar faţă de 1995 - de 1,8 ori.
Conform estimărilor, efectuate de Departamentul Statistică şi Sociologie, valoarea minimului de existenţă în anul 2001 a constituit 468,7 lei. Evaluarea sărăciei populaţiei în baza minimului de existenţă a demonstrat că 85,2% din populaţie dispun de venituri sub 468,7 lei, iar populaţia cu venituri, care acoperă jumătate din minimul de existenţă (234,4 lei), constituie 51,2%.
Reieşind din cele expuse, rezultă necesitatea de a lua măsuri îndreptate spre compensarea creşterii plăţilor locativ - comunale, în funcţie de creşterea reală a veniturilor populaţiei.
Unul din principalii factori de depăşire a crizei în sfera respectivă este schimbarea sistemului de finanţare prin trecerea la achitarea totală a serviciilor de către consumatori, cu condiţia protecţiei familiilor puţin asigurate şi stimularea economică a calităţii deservirii.
Sistemul actual de înlesniri sub formă de compensaţii nominative la plata energiei electrice şi deservirii locativ-comunale potrivit Legii nr.933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.70-72, art.507), bazată pe principiul categoriilor, nu rezolvă în complex problemele protecţiei sociale a populaţiei, deoarece sub incidenţa legii menţionate nu cad persoanele de vîrstă înaintată, familiile tinere, angajaţii din sectorul rural, şomerii.
Condiţiile economice în perioada de tranziţie la economia de piaţă, posibilităţile limitate în utilizarea surselor bugetare la finanţarea construcţiei caselor de locuit au pus imperativul căutării unor căi adiţionale de soluţionare a problemei asigurării cu spaţiu locativ. Cu toate că în ţară există un contingent impunător de persoane, aflate în condiţii nefavorabile în ce priveşte asigurarea cu spaţiu locativ, practic o mare parte a populaţiei rezolvă de sine stătător problemele legate de asigurarea cu locuinţe şi acumularea mijloacelor pentru aceste scopuri. Problema acută a asigurării cu spaţiu locativ în ţară demonstrează faptul că în listele de îmbunătăţire a condiţiilor locative figurează fiecare a treia familie, totodată, fiecare a zecea familie se află în acest rînd mai mult de 10 ani. În comparaţie cu anii precedenţi, s-a micşorat ritmul creşterii spaţiului locativ al ţării, care în anii 1997-2000 a constituit doar 3,1%. În anul 2000 pe cap de locuitor revine 20,8 m2 de suprafaţă totală, în acelaşi timp se menţine diferenţierea asigurării cu spaţiu locativ a populaţiei urbane şi rurale, formate pe vremuri, corespunzător 18,8 m2 şi 22,3 m2 pentru una persoană.
Începînd cu anul 1990 s-au micşorat volumele de construcţie a locuinţelor date în folosinţă de către întreprinderile şi organizaţiile de stat, cota-parte ale cărora a scăzut de la 42% în anul 1990 pînă la 5% în anul 2001. Se menţine o pondere înaltă a locuinţelor date în folosinţă din contul propriu al populaţiei, care a constituit în anul 2001 - 73% din volumul total şi s-a majorat cu aproape 40 puncte procentuale faţă de nivelul anului 1990. În anul 2001 fondul locativ al republicii a constituit 75,7 mil.m2, din care 94,6% se află în proprietatea privată a cetăţenilor.
Drept rezultat, piaţa de locuinţe se caracterizează, în ansamblu, prin majorarea vînzării apartamentelor vechi şi reducerii ritmului de construcţie a apartamentelor (caselor de locuit) noi. Dacă în anul 1990 cota sectorului de construcţii în PIB constituia 6,8%, în urma crizei economiei naţionale în anul 2001 cota acestuia a scăzut pînă la 3%. Din cauza deficitului de resurse financiare la 1 ianuarie 2001, au rămas nefinisate 230 de case, avînd un grad de finisare de circă 25%. Ca rezultat, numărul lucrătorilor în construcţii s-a micşorat în anul 2001 faţă de 1993 de 3,5 ori (de la 67 mii pînă la 19 mii lucrători).
În organizarea ramurală a sectorului de construcţii au parvenit schimbări radicale: procesul descentralizării, început în anul 1992, a condus la restructurizarea întreprinderilor mari de construcţii, care au devenit societăţi pe acţiuni şi, în mare parte, constituie firme mici. În asemenea condiţii, cea mai serioasă problemă pentru întreprinderile din construcţii rămîne problema financiară: neachitarea serviciilor prestate de către beneficiari, şi, ca rezultat, restanţele la plata salariilor, lipsa instrumentelor efective ce ar permite atragerea investiţiilor particulare pentru dezvoltarea construcţiei locative şi acoperirea acestor cheltuieli.
Drept rezultat al acestor factori, începînd cu anul 1994, satisfacerea cerinţelor de spaţii locative s-a efectuat, în general, în urma cumpărării-vînzării locuinţelor vechi.
A avut loc scăderea solvabilităţii de plată a populaţiei, s-a micşorat şi accesibilitatea la locuinţe pentru populaţie. Indicele accesibilităţii la locuinţe în mun.Chişinău, calculat drept corelaţie dintre preţul pămîntului şi venitul global anual, obţinut din toate sursele de către gospodăriile casnice, alcătuieşte 13. Aceasta înseamnă, că o familie din Chişinău, cu venituri medii anuale, are nevoie de 13 ani ca să acumuleze mijloacele necesare pentru procurarea unei locuinţe, excluzînd totalmente satisfacerea altor necesităţi vitale strict necesare. Accesibilitatea orăşenilor la spaţiu locativ este cu mult mai redusă faţă de populaţia oraşelor din ţările cu economie în tranziţie şi, conform indicelui de mai sus, constituie în mediu 12, variind de la 7,7 în Budapesta, pînă la 15 în oraşul Moscova.
Numărul persoanelor din lista de îmbunătăţire a condiţiilor locative, conform situaţiei de la 1 ianuarie 2002, constituia circă 82 mii familii, inclusiv în localităţile urbane - 81,1 mii şi rurale - 0,85 mii, dintre care familii tinere - circă 10 mii şi circă 9 mii familii care fac parte din categoriile socialmente vulnerabile (invalizi, persoane ce suferă de forme grave de boală, familii care au trei şi mai mulţi copii, familii ce au la întreţinere un copil-invalid, persoane care au suferit în urma calamităţilor naturale etc.). Numărul acelor care se aflau în aşteptarea unei locuinţe în mun.Chişinău constituia 60 mii familii, dintre care pentru îmbunătăţirea condiţiilor locative 52 mii familii, iar 7 mii fac parte din categoriile socialmente vulnerabile cu venituri mici.
Totodată, conform datelor anchetelor asupra estimării situaţiei ocupării forţei de muncă în republică peste 240 mii persoane din populaţia aptă de muncă se află după hotarele republicii în căutarea unui loc de muncă sau lucrează. Drept rezultat, în anul 2001 au fost înregistrate transferuri băneşti din Italia, Portugalia, SUA, Grecia, Israel, Turcia şi din alte ţări, suma cărora, conform aprecierilor experţilor, a constituit 221,18 mil.dolari SUA. Aceasta ne vorbeşte despre existenţa, în pofida nivelului scăzut oficial al veniturilor populaţiei, a cererii impunătoare depuse de populaţie, inclusiv pentru bunuri imobile, care poate fi realizată prin crearea caselor de împrumut şi economii pentru locuinţă şi creditare ipotecară. Ponderea majoră a acestor resurse, în aspectul economiilor mijloacelor băneşti temporar libere, poate fi o sursă reală de investiţii suplimentare în complexul locativ de construcţii, în calitate de mijloace cumulative "colective".
În prezent în republică există bază juridică pentru crearea asociaţiilor de economii şi împrumut pentru locuinţă. Activitatea lor se reglementează prin Legea nr.1505-XIII din 18 februarie 1998 privind asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.38-39, art.268) şi Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1011 din 30 septembrie 1998 "Privind supravegherea de stat a activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut ale cetăţenilor" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.97-98, art.998)). Deşi, legislaţia în acest domeniu trebuie perfecţionată.
O tendinţă de perspectivă importantă în soluţionarea problemei locative pentru populaţia care dispune de venituri medii şi acumulări constituie utilizarea mecanismului de creditare ipotecară pe termen lung. Condiţiile, formate în urma crizei economice, determină necesitatea aplicării pe larg a sistemului de creditare pe termen lung, ca sursă ce va favoriza ieşirea din situaţia creată în sfera locativă. Un asemenea mod de creditare, care facilitează majorarea solvabilităţii populaţiei pentru locuinţe, va permite atragerea mijloacelor financiare extrabugetare în domeniile construcţiei locuinţelor şi producerii materialelor de construcţie şi va asigura dezvoltarea sectorului real al economiei naţionale. Concomitent, va fi asigurată interconexiunea dintre sursele băneşti ale populaţiei, resursele bancare, folosirea capacităţilor companiilor de construcţii şi a întreprinderilor industriale de producere a materialelor de construcţie, îndreptînd, în aşa mod, aceste surse în sectorul real al economiei.
În domeniul asigurării cu locuinţe există o anumită experienţă a mun.Chişinău. Astfel, în anii 2000-2001, în urma aplicării creditării ipotecare în mun.Chişinău au fost construite 184 apartamente, îmbunătăţind condiţiile locative ale numărului de familii respectiv. În prezent utilizarea pe larg a creditării ipotecare se reţine din cauza lipsei mecanismului ipotecar financiar-creditar legislativ, durabil şi bine reglat. Această problemă este reglementată numai prin noţiunea de ipotecă în conformitate cu prevederile Legii nr.449-XV din 30 iulie 2001 cu privire la gaj (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.120, art.863), precum şi a Codului civil al Republicii Moldova.
Prezentul Program prevede un complex de măsuri pentru elaborarea şi implementarea a două subprograme de bază:
Intensificarea susţinerii sociale nominative a populaţiei la plata serviciilor locativ-comunale;
Perfecţionarea mecanismelor financiar-economice de formare a pieţei locuinţei, care conţine două compartimente separate:
1) crearea şi dezvoltarea sistemului naţional al caselor de împrumut şi economii pentru construcţie;
2) crearea mecanismelor financiare de creditare locativă ipotecară a populaţiei.
Fiecare subprogram prevede formarea bazei juridice, normative şi organizatorico-metodice pentru a realiza schimbări radicale în aceste domenii, monitorizarea transformărilor în cauză, susţinerea mecanismelor efective în scopul utilizării mijloacelor financiare bugetare în vederea îndeplinirii scopurilor stabilite şi programate, coordonării procesului de realizare şi informatizare a populaţiei privind scopurile, sarcinile şi obiectivele ei de realizare.
II. Subprogramul "Intensificarea susţinerii sociale nominative a
populaţiei la plata serviciilor locativ-comunale"
1. Scopurile, obiectivele şi factorii social-economici principali
de realizare a subprogramului
Scopul principal al subprogramului îl constituie formarea normativ-juridică şi consolidarea principiului de trecere a susţinerii sociale a populaţiei la plata serviciilor locativ-comunale la un sistem extracategorial, care va ţine cont de veniturile reale al unui membru concret al familiei.
Suspendarea subvenţionării de la bugetul de stat a sectorului locativ şi a gospodăriei locativ-comunale, liberalizarea preţurilor la resursele energetice au condus la creşterea bruscă a preţurilor pentru serviciile locativ - comunale, care se majorau mai rapid, decît veniturile populaţiei în expresie nominală. Încercările de a majora şi pe viitor preţurile la serviciile locativ-comunale, conform principiului compensării depline a cheltuielilor, va paraliza majoritatea surselor financiare ale bugetelor familiilor şi va atrage după sine majorarea datoriilor populaţiei la aceste servicii. Această circumstanţă subliniază necesitatea soluţionării în complex a problemelor compensării cheltuielilor, subsidiilor şi a părţii aferente a cheltuielilor pentru serviciile comunale, a plăţii pentru locuinţă şi a altor cheltuieli pentru plata serviciilor locative ca părţi componente ale sistemului de protecţie socială a populaţiei.
Ţinînd cont de gradul destul de înalt al diferenţierii veniturilor (în anul 2001 corelaţia dintre veniturile disponibile a 20% de populaţie puţin asigurată şi 20% de populaţie asigurată a constituit 11,4, iar gradul de inegalitate la repartizarea veniturilor, calculat în baza coeficientului Gini, - 0,428), familiile puţin asigurate au trei posibilităţi principiale de a reacţiona la depăşirea majorării preţurilor şi tarifelor în comparaţie cu veniturile:
de a corecta nivelul de consumare a serviciilor locativ-comunale, ţinîndu-se cont de posibilităţile financiare diminuante, adică micşorînd consumaţia de energie electrică, termică, a apei etc.;
de a micşora cheltuielile prin schimbarea locuinţei pe alta, cu spaţiu mai mic;
de a nu achita serviciile din lipsa surselor financiare sau din nedorinţa de a micşora consumul acestor servicii. Această variantă se consideră ca cea mai răspîndită, totodată, se observă tendinţa de a diviza din volumul general al cheltuielilor pentru servicii a unor poziţii aparte, care se plătesc primordial în legătură cu dreptul întreprinderilor comunale de a deconecta neplătitorii de la reţea.
Ţinînd cont de faptul că tergiversarea plăţilor pentru serviciile comunale reprezintă una din cele mai "simple" ieşiri din situaţie pentru multe familii cu venit minim, iar aplicarea măsurilor forţate (de exemplu, expulzarea din apartament) se consideră o consecinţă dificilă din punct de vedere politic, un factor extrem de important în această situaţie va deveni introducerea programelor de alocaţii pentru locuinţe, bazate pe nivelul veniturilor populaţiei.
Alocaţia locativă se acordă pentru compensarea cheltuielilor la plata utilizării (întreţinerii) locuinţelor, plata serviciilor de asigurare cu apă, căldură, gaze, drenaj, consumul energiei electrice, transportarea deşeurilor şi impurităţilor, utilizarea liftului, deservirea tehnică a locuinţei (în continuare - alocaţii pentru serviciile locativ-comunale), precum şi pentru procurarea gazelor lichefiate şi a combustibilului.
Introducerea alocaţiilor nominative pentru locuinţe urmăreşte scopul de asigurare a familiilor cu venituri mici la trecerea la plata deplină a serviciilor locativ-comunale, crearea condiţiilor pentru majorarea taxelor şi tarifelor pentru plata serviciilor locativ-comunale, precum şi crearea mecanismelor de participare a statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale la atragerea mijloacelor de împrumut extrabugetare pe termen lung. Aceasta va contribui la soluţionarea următoarelor probleme:
atingerea scopului echităţii sociale mai eficiente la repartizarea ajutoarelor din contul statului, protecţia socială nominală a populaţiei la plata serviciilor locativ-comunale;
stimularea repartizării raţionale a fondului locativ pentru utilizarea socială a fondului locativ municipal şi a celui departamental;
"blocarea" majorării excesive a taxelor şi preţurilor pentru serviciile locativ-comunale prestate populaţiei, aducerea lor pînă la nivelul economic argumentat, respectarea strictă a standardelor stabilite pentru plata serviciilor de către populaţie;
crearea unui serviciu special pentru realizarea acestor lucrări, care pe viitor ar lua asupra sa funcţiile de îndeplinire a altor programe sociale. Cea mai optimală variantă în soluţionarea problemei respective este organizarea acestor servicii obligatorii pe lîngă autorităţile administraţiei publice locale, care va da posibilitatea de a deţine un standard unic pentru deservirea populaţiei, domiciliate în diferite tipuri de fonduri locative, de a crea o reţea stabilă de oficii de deservire a populaţiei.
Perfecţionarea sistemului şi a principiilor de reglementare a taxelor şi tarifelor la serviciile locativ-comunale, care va fi efectuată în procesul de elaborare a sistemului de alocaţii locative, va permite:
de a trece la achitarea deplină a costului serviciilor locativ-comunale de către populaţie fără sporirea în cadrul acestei plăţi (în limita normei sociale de suprafaţă a locuinţei şi normativelor consumului de servicii comunale) a cotei cheltuielilor personale a populaţiei, cu excepţia familiilor cu venituri înalte, ce nu au dreptul de a beneficia de indemnizaţii pentru locuinţă;
consumatorilor de a influenţa nemijlocit asupra volumului şi calităţii serviciilor locativ-comunale, prin exercitarea unor acţiuni asupra întreprinderilor locativ-comunale în scopul ridicării calităţii serviciilor prestate.
Satisfacerea îndestulării financiare a întreprinderilor, prestatoare de servicii locativ-comunale, se va asigura prin realizarea principiului de rambursare totală a cheltuielilor de către fiecare consumator de servicii.
Printre măsurile, legate de reglementarea achitării pentru locuinţă şi servicii comunale şi perfecţionarea măsurilor pentru protecţia socială a populaţiei, făcînd trecerea la principiile de piaţă privind plata serviciilor, este necesar de a prevedea modificarea situaţiei, cînd pentru locuinţele cu amplasare neconvenabilă şi de calitate joasă se efectuează plăţi ca şi pentru cele de calitate superioară sau la un preţ mai înalt. La fel, este necesar de a examina posibilitatea stabilirii unui nivel mai ridicat al plăţii pentru locuinţă în cazul deţinerii unor suprafeţe ce depăşesc norma socială, precum şi în cazul tarifelor pentru consumul cu depăşire a normelor serviciilor comunale. Cu toate acestea, procesele de readresare a locuinţelor, legate de stimularea locuirii în spaţiul locativ în limita normei sociale, nu trebuie să capete caracter stihiinic, care ar putea înrăutăţi situaţia categoriilor de populaţie vulnerabile. Se presupune că, în cazul respectiv, autorităţile administraţiei publice locale pot introduce tarife ridicate numai pentru familiile ce ocupă suprafaţă cu depăşirea semnificativă (nu mai puţin de 10 m2 pentru fiecare membru al familiei) a normei sociale. Totodată, trebuie rezolvată problema oferirii ajutorului familiilor în procesul de vînzare-cumpărare sau schimbului de locuinţe, la trecerea în locuinţe cu o suprafaţă mai mică.
La fel, este necesar de reexaminat principiile referitor la acordarea înlesnirilor unor categorii de populaţie la achitarea serviciilor locativ-comunale, indicîndu-se sursa de finanţare pentru fiecare înlesnire.
Drept criterii ale eficienţei subprogramului pot fi utilizate următoarele:
creşterea veniturilor de la plăţile serviciilor locativ-comunale în raport cu cheltuielile la acordarea alocaţiilor pentru locuinţă populaţiei social vulnerabile;
evoluţia datoriilor cu termene expirate faţă de dinamica cheltuielilor la acordarea alocaţiilor;
cheltuielile administrative calculate la o unitate de alocaţii acordate pentru locuinţă.
2. Direcţiile strategice şi mecanismele de realizare a subprogramului
Subprogramul prevede crearea mecanismelor de participare a statului şi autorităţilor administraţiei publice locale la asigurarea garanţiilor sociale pentru păturile social vulnerabile în perioada de trecere la plata deplină a serviciilor locativ-comunale. Concomitent cu majorarea plăţii pentru locuinţe şi serviciile comunale, care va asigura restituirea cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţelor, precum şi pentru serviciile comunale, vor fi efectuate măsurile de susţinere socială a populaţiei în scopul acordării alocaţiilor la plata locuinţelor şi serviciilor comunale, în limita normelor sociale de spaţiu locativ şi normativelor de consum a serviciilor comunale, ţinîndu-se cont de minimul de existenţă şi venitul global al familiei.
Alocaţiile pentru locuinţă constituie compensaţii nominative, atribuite fără numerar familiilor în calitate de ajutor pentru achitarea locuinţei şi serviciilor comunale, în limita normei sociale de suprafaţă a locuinţei şi normativelor de consum a serviciilor comunale, şi se folosesc numai pentru achitarea cheltuielilor nominalizate.
Alocaţiile pentru locuinţă se acordă familiilor, persoanelor singure sau persoanelor care domiciliază în comun - chiriaşilor de bază, ce locuiesc în casele din fondul de stat, municipal, public, membrilor cooperativelor locative, arendaşilor de locuinţe, precum şi cetăţenilor ce posedă locuinţă privată. Persoanele ce locuiesc în fondul de construcţii individuale, pot pretinde la alocaţii pentru locuinţe numai în cazul consumului de servicii comunale (pentru achitarea costului acestor servicii). În acelaşi timp, persoanele ce dau locuinţa în chirie, subchirie sau care au rezervat locuinţa, precum şi familiile ce deţin două sau mai multe locuinţe, pierd dreptul la alocaţii pentru locuinţe şi servicii comunale.
În scopul îmbunătăţirii situaţiei financiare a întreprinderilor locativ-comunale, se va efectua restructurarea şi lichidarea datoriilor lor, taxele şi tarifele pentru serviciile prestate populaţiei vor fi apropiate pînă la nivelul economic argumentat. Sporirea eficacităţii funcţionării acestor întreprinderi, în urma dezvoltării relaţiilor concurenţiale, va asigura reducerea cheltuielilor comune la întreţinerea complexului locativ-comunal cu cel puţin 20%, ceea ce va asigura accesibilitatea şi atragerea investiţiilor.
Implementarea sistemului de alocaţii pentru locuinţă preconizează stabilirea următoarelor normative sociale (standardelor sociale):
mărimea normei sociale a suprafeţei locuinţei;
costul-limită lunar al serviciilor locativ-comunale, acordate pentru 1 m2 de suprafaţă totală a locuinţei în medie pe Republica Moldova şi diferenţiat în teritoriu;
cota maximă acceptabilă a cheltuielilor personale pentru achitarea locuinţei şi serviciilor comunale în venitul total al familiei, în limita normei sociale de suprafaţă a locuinţei şi normativelor de consum a serviciilor comunale;
determinarea familiilor (persoanelor), ce deţin dreptul la alocaţii pentru locuinţă (conform formelor de proprietate asupra locuinţei, existenţei datoriilor la achitarea pentru serviciile locativ-comunale şi activelor capitale);
determinarea listei serviciilor locativ-comunale, care se vor subvenţiona;
determinarea metodei calculării venitului global al familiei.
Standardul costului limită al serviciilor locativ-comunale, acordate pentru 1 m2 de suprafaţă totală pe lună, trebuie să se calculeze ţinîndu-se cont de completul standard al serviciilor locativ-comunale şi să cuprindă:
costul întreţinerii şi reparaţiei curente a fondului locativ;
costul reparaţiei capitale a fondului locativ;
costul serviciilor comunale (aprovizionării cu căldură, inclusiv - cu utilizarea carburanţilor de tip solid şi lichefiaţi şi altele, aprovizionării cu apă, canalizare, aprovizionării cu gaze şi energie electrică), în conformitate cu normele de consum medii stabilite.
Standardul menţionat trebuie anual să fie reexaminat, totodată, modificarea mărimii acestui standard pe următorul an bugetar se va efectua în funcţie de indicele creşterii preţurilor pentru serviciile cu plată ale populaţiei, modificările prognozate la purtătorii de energie, precum şi de eficacitatea măsurilor întreprinse spre reformarea gospodăriei locativ-comunale în direcţia reducerii cheltuielilor ineficiente.
Pînă în anul 2008 va fi stabilit standardul cotei maxime acceptabile a cheltuielilor personale ale cetăţenilor la achitarea locuinţei şi serviciilor comunale în venitul global al familiei, în limita normei sociale de suprafaţă a locuinţei şi normativelor de consum ale serviciilor comunale.
În anii 2004-2005 se preconizează stabilirea standardului normei sociale a suprafeţei locuinţei, inclusiv pentru familiile ce constau din două, trei şi mai multe persoane, precum şi pentru persoanele, care locuiesc împreună sau singure. Pînă în anul 2008 reexaminarea acestui standard nu se prevede.
După finalizarea trecerii la achitarea deplină a serviciilor locativ-comunale de către populaţie, standardul nivelului defalcărilor efectuate de populaţie faţă de nivelul cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţelor, precum şi a celor pentru serviciile comunale nu se va stabili. Celelalte standarde se vor aproba anual de către Guvernul Republicii Moldova şi pe baza lor se va calcula necesarul de surse, preconizate pentru alocaţiile destinate locuinţelor şi achitarea serviciilor comunale.
Se presupune perfecţionarea principiului calculării alocaţiilor pentru locuinţă, cu trecerea la calcularea într-o singură bază, ce va asigura stricta dependenţă a mărimii alocaţiei acordate de mărimea venitului global al familiei, precum şi elaborarea metodicii de calculare a venitului global al familiei, ce se ia în consideraţie la calcularea alocaţiilor pentru locuinţă. În venitul global al familiei, ce se ia în consideraţie la acordarea alocaţiilor, se va include echivalentul bănesc al tuturor înlesnirilor şi alocaţiilor sociale, deţinute de membrii familiei respective, precum şi venitul convenţional obţinut de la proprietatea altor bunuri.
În cazul achitării totale a costului serviciilor locativ-comunale, alocaţiile pentru locuinţă devin forma de bază a resurselor bugetare, îndreptate spre asigurarea beneficierii de servicii locativ-comunale. Calcularea volumului necesar de finanţare se va efectua în baza standardelor întocmite pe anul respectiv, ţinîndu-se cont de posibilităţile economice reale.
Scopul final al subprogramului constă în crearea sistemului conturilor sociale personificate ale cetăţenilor, la care se vor transfera sursele financiare, prevăzute pentru toate tipurile de ajutoare sociale nominative de stat, inclusiv pentru compensarea înlesnirilor la achitarea serviciilor locativ-comunale şi alocaţiile pentru locuinţă.
Pentru trecerea la sistemul conturilor sociale personificate a cetăţenilor este necesar de a:
finaliza ameliorarea financiară în complexul locativ-comunal (în cadrul măsurilor primei etape de realizare a subprogramului), deoarece sistemul conturilor sociale personificate ale cetăţenilor va fi eficient numai în condiţia garanţiei absolute a defalcării resurselor bugetare către populaţie;
asigura coordonarea trecerii la sistemul conturilor sociale personificate a cetăţenilor cu măsurile de reformare a sistemului de protecţie socială, deoarece crearea sistemului personificat de conturi sociale ale cetăţenilor excepţional în limita reformării şi modernizării complexului locativ-comunal va crea pericolul dublării în perioada reformării mecanismelor financiar-economice a altor tipuri de ajutoare sociale de stat;
efectua un experiment pentru determinarea mecanismului realizării sistemului personificat al conturilor sociale ale cetăţenilor în mun.Chişinău, Bălţi, Comrat.
Mecanismul realizării subprogramului prevede participarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
La problemele autorităţilor administraţiei publice centrale se referă:
crearea bazei legislative, normative şi metodice la reformarea complexului locativ-comunal şi atragerea investiţiilor particulare;
acordarea garanţiilor la atragerea surselor financiare de împrumut ale organizaţiilor financiare internaţionale, precum şi altor forme de susţinere pentru atragerea împrumuturilor din contul surselor particulare;
cofinanţarea realizării subprogramului protecţiei sociale nominative a populaţiei pentru plata locuinţelor şi serviciilor comunale;
crearea şi susţinerea mecanismelor efective pentru folosirea surselor financiare bugetare la atingerea scopului subprogramului;
dirijarea metodică pentru introducerea conturilor sociale personificate ale cetăţenilor şi efectuarea analizei definitive a acestui proces;
controlul finanţării din contul bugetelor locale a subprogramului privind protecţia socială nominativă a populaţiei pentru plata locuinţelor şi a serviciilor comunale;
asigurarea controlului realizării măsurilor pentru implementarea subprogramului.
Autorităţilor administraţiei publice locale le revin următoarele sarcini:
implementarea bazei legislative şi normative, precum şi efectuarea măsurilor organizatorice, prevăzute în subprogram;
finanţarea măsurilor subprogramului pentru protecţia socială nominativă a populaţiei la plata locuinţelor şi a serviciilor comunale din contul bugetelor locale;
asigurarea îndeplinirii în măsură deplină a transformărilor, prevăzute în subprogram.
Implementarea subprogramului va asigura:
protecţia socială a familiilor cu venituri mici, prin acordarea alocaţiilor pentru locuinţe, consolidarea protecţiei sociale nominative în scopul achitării plăţii pentru locuinţă şi serviciilor comunale;
finanţarea măsurilor subprogramului protecţiei sociale nominative a populaţiei privind plata pentru serviciile locativ-comunale din contul bugetelor locale;
susţinerea păturilor vulnerabile ale populaţiei în scopul îmbunătăţirii condiţiilor locative din contul bugetelor locale, în limita standardelor sociale stabilite;
ridicarea stabilităţii şi siguranţei funcţionării sistemelor de asigurare a populaţiei cu servicii locativ-comunale.
3. Etapele de realizare a subprogramului
Realizarea subprogramului este prevăzută pe parcursul a 6 ani, începînd cu anul 2003 pînă în anul 2008. Priorităţile şi modul de executare a sarcinilor preconizate vor depinde de starea potenţialului economic al ţării pe parcursul perioadei respective, existenţa bazei de drept în vigoare, situaţia financiar-economică atît la nivel de stat, cît şi la nivelul agenţilor economici, precum şi de oportunitatea efectuării lor în procesul de reformare sau de reorganizare, prevăzute de Măsurile de realizare a Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova pe anii 2001-2005 "Renaşterea Economiei - Renaşterea Ţării", Strategia dezvoltării social-economice a Republicii Moldova pe termen mediu (pînă în anul 2005), memorandumurile şi acordurile internaţionale.
În anii 2003-2006 se prevede crearea cadrului legislativ-normativ al subprogramului, precum şi efectuarea măsurilor organizatorice în scopul creării premiselor de îndeplinire a subprogramului. La această etapă se prevede efectuarea modificărilor necesare în sistemul actual de plată pentru serviciile locativ-comunale şi de protecţie socială a păturilor vulnerabile ale populaţiei, precum şi crearea premiselor în vederea implementării acestuia.
La etapa anilor 2007-2008 se prevede crearea şi desfăşurarea activităţii structurilor instituţionale (infrastructurii organelor de protecţie socială a populaţiei şi acordare a alocaţiilor locative) şi mecanismelor, prevăzute în subprogramul şi realizarea practică a acestuia în baza zonelor de pilot - mun.Chişinău, Bălţi şi Comrat.
III. Subprogramul "Perfecţionarea mecanismelor
financiar-economice de formare a pieţei locuinţei"
1. Scopurile, obiectivele şi factorii social-economici principali
de realizare a subprogramului
Politica de stat în domeniul finanţării construcţiei de locuinţe în condiţiile posibilităţilor limitate ale bugetelor de stat şi locale trebuie să fie orientată spre căutarea surselor extrabugetare, atragerea mai amplă în domeniul construcţiei a mijloacelor întreprinderilor, băncilor şi populaţiei. Pentru rezolvarea sarcinii în cauză o importanţă majoră are implementarea sistemului de creditare ipotecară, care, ţinînd cont de organizarea corectă a acestuia, este capabilă să asigure atragerea largă a investitorilor în ramura respectivă.
Una din principalele direcţii de dezvoltare a pieţei ipotecare primare o constituie standardizarea procedurii de eliberare a creditului ipotecar, regulilor de circulaţie a valorilor mobiliare ipotecare în vederea certificării drepturilor legitime ale proprietarilor în calitate de creditori ai creditului ipotecar şi deţinători ai gajului de gajare a bunurilor imobiliare.
O sarcină nu mai puţin importantă constituie, de asemenea, crearea mecanismului de piaţă de refinanţare a băncilor, preocupate de creditarea ipotecară.
Astfel, ipoteca se transformă treptat într-un sistem autofinanţat. Asemenea sisteme funcţionează fără participarea financiară de stat, prin excepţia cazurilor de extindere a garanţiilor de stat asupra valorilor mobiliare ipotecare emise de către bănci sau introducere a înlesnirilor fiscale pentru beneficiarii de împrumut şi investitorii acestor valori.
Scopul principal al subprogramului îl constituie formarea bazei normativ-juridice şi implementarea mecanismelor economico-financiare, care asigură formarea pieţei moderne de imobil.
Unul din cele mai importante domenii de activitate a Guvernului în vederea stabilizării situaţiei social-economice şi redresării economiei naţionale poate servi finanţarea construcţiei de locuinţe pe principii de rambursare, folosindu-se metodele moderne şi eficiente de finanţare, ceea ce va permite soluţionarea următoarelor sarcini:
în primul rînd, se va restabili încrederea populaţiei faţă de organele de stat, asigurîndu-se soluţionarea problemelor locative ale acelor pături ale populaţiei, care nu au posibilitatea de a achita costul locuinţei procurate într-o singură rată;
în al doilea rînd, de a oferi locuinţele eliberate pentru alte persoane care au nevoie de spaţiu locativ, reducîndu-se presiunea asupra bugetului;
în al treilea rînd, de a crea condiţii pentru frînarea creşterii şomajului şi sporirea ocupării forţei de muncă în sectorul real al economiei (în construcţii, la producerea materialelor de construcţie şi în ramurile aferente);
în al patrulea rînd, de a atrage mijloacele disponibile ale populaţiei în construcţia de locuinţe.
Aceasta din urmă va permite de a include în circulaţie mijloace financiare considerabile, ceea ce, la rîndul său, va întări economia naţională, va permite crearea locurilor noi de muncă, va îmbunătăţi activitatea bancară şi de asigurări, efectuarea la timp a achitărilor datoriilor interne şi externe, stabilizarea proceselor migraţionale şi va micşora în ansamblu tensiunea socială, ceea ce va asigura stoparea proceselor dezintegraţionale în ţară. Stimularea cererii la locuinţe va contribui, în ultimă instanţă, la sporirea ocupării şi a veniturilor populaţiei.
Criza economică în perioada trecerii la economia de piaţă a adus piaţa de locuinţe la o stare calitativ şi cantitativ nouă:
numărul familiilor cu venituri mai mari decît cele medii (consumatorul de bază a locuinţelor de masă, cumpărător prin contracte de cumpărare-vînzare, precum şi arendator prin contracte comerciale de închiriere) s-a micşorat considerabil, şi acest proces de diminuare a păturii mijlocii continuă;
creşte pătura de populaţie care este nevoită să devină arendatoare de locuinţe, dînd în arendă locuinţa pentru persoane fizice sau juridice ca să obţină resurse financiare, cînd salariul nu permite, ori lipseşte, pentru a îndestula necesităţile de existenţă, din cauza pierderii locului de muncă şi imposibilităţii de a găsi un nou loc de muncă;
cetăţenii trăiesc în aşteptarea majorării ulterioare a cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţelor (majorarea tarifelor pentru întreţinerea apartamentelor, la serviciile comunale);
populaţia în prezent nu este orientată către investiţii pentru locuinţe, din care cauză preferă de a menţine sursele sale financiare acumulate în active cu o lichiditate mai mare, în primul rînd, folosind mijloacele economisite pentru necesităţile curente, sau păstrîndu-le la bănci în valută străină.
În acelaşi timp, se profilează şi tendinţe pozitive, care constituie un suport de stabilizare a situaţiei pe piaţa imobiliară şi de dezvoltare ulterioară a acesteia, cu trecerea la o stare principial nouă:
bunurile imobile pot fi şi trebuie să fie unul din cele mai esenţiale şi mai atrăgătoare obiecte de depunere a surselor băneşti libere, în legătură cu care fapt o parte din fluxurile financiare ale cetăţenilor şi a persoanelor juridice (din contul utilizării stimulentelor corespunzătoare de impunere impozabilă şi realizării mecanismelor de sporire a capitalului de la această modalitate de investire a surselor) trebuie să fie reorientată spre sectorul real al economiei, care constituie complexul de construcţii;
schimbarea mentalităţii cetăţenilor în ceea ce priveşte înţelegerea faptului că locuinţe fără plată nu mai există şi statul are posibilitate de a asigura doar condiţii admisibile de plată pentru acestea;
este necesară aplicarea mecanismelor juridice şi organizatorice eficiente în ceea ce priveşte dezvoltarea creditării locuinţelor, cu condiţia procurării lor contra plată pe etape, fapt ce va constitui principalul mod de soluţionare a problemei locative;
urmează să fie creată, pe o bază calitativ nouă, piaţa serviciilor bancare în domeniul imobilului locativ.
Subprogramul prevede soluţionarea a două probleme de bază:
crearea şi dezvoltarea sistemului naţional al caselor de împrumut şi economii pentru construcţie;
crearea mecanismelor financiare de creditare locativă ipotecară a populaţiei.
În condiţiile de tranziţie la relaţiile economice de piaţă cel mai raţional pentru aplicarea în practică în Moldova poate fi modelul de împrumut şi economii, ce prezintă finanţarea acordării împrumuturilor din contul depunerilor nominative de economii a populaţiei, sumele şi termenele de acumulare ale cărora trebuie să fie comparabile cu condiţiile de creditare. Cotele procentuale, atît pe depuneri, cît şi pe împrumuturi, conform modelului în cauză, sînt mai mici decît pe piaţă şi se fixează pe termenul contractelor de economii şi împrumut. Nivelurile cotelor procentuale pe depuneri precum şi pe împrumuturi, acordate în cadrul sistemului, sînt autonome şi nu depind de situaţia actuală a pieţei creditar-financiare. Identitatea depunătorului cu beneficiarul este un atribut caracteristic al sistemului menţionat. La semnarea şi executarea contractului de depunere depunătorul-participant obţine dreptul de a beneficia de împrumut, drept care nu poate fi interzis de nimeni. Cota procentuală la acest împrumut pe întreaga perioadă se menţine stabilă şi, în afara concurenţei, este joasă. Acţiunea împrumutului este de lungă durată şi asupra ei nu se răsfrînge situaţia de pe piaţa capitalului.
Avantajele sistemului de depuneri în construcţie:
finanţarea nu depinde de piaţa capitalului;
cota procentuală pe împrumut se fixează la etapa iniţială şi este destul de mică, şi, reieşind din aceasta, pentru depunător lipseşte riscul pierderilor din cauza devierilor procentuale;
mărimea şi modalitatea achitărilor către persoanele ce oferă împrumut se fixează la etapa iniţială;
nivelul redus al cotelor procentuale pe împrumut contribuie asupra faptului că mărimea achitărilor chiar şi în perioada procentelor înalte pe piaţa financiară, corespunde posibilităţilor depunătorilor;
nivelul efectuării plăţilor de către casele de împrumut şi economii contribuie la dezvoltarea permanentă a sectorului locativ.
Pentru implementarea şi dezvoltarea sistemului de depuneri în construcţii se prevede susţinerea de către stat. Statul va stimula acumularea capitalului propriu prin acordarea pentru beneficiari ai creditelor de premii în scopul construcţiei locuinţelor, care vor constitui o parte din veniturile neimpozabile, sau a privilegiilor la plata impozitelor. Premiile se acordă cu condiţia nedepăşirii anumitor limite ale veniturilor.
Sistemele economiilor în construcţii sînt convenabile pentru stat din următoarele considerente:
statul obţine posibilitatea de a readresa parţial răspunderea pentru rezolvarea problemei spaţiului locativ în ţară pe seama investitorilor privaţi şi din această cauză susţine iniţiativa individuală;
pentru stat crearea proprietăţii asupra locuinţelor este mai convenabilă decît construcţia locuinţelor pentru arendă, de unde şi apare eficacitatea înaltă cu cheltuieli relativ neînsemnate;
astfel, statul contribuie la stabilizarea economiei naţionale;
folosind mecanisme legislative, statul poate stimula economiile în construcţii prin suplimente la resursele aparţinînd populaţiei, cu spor determinat de către patron, micşorîndu-se corespunzător presiunea fiscală asupra acestuia.
Creditarea ipotecară este una din cele mai sigure forme de atragere a investiţiilor particulare în construcţia locuinţelor, care permite a îmbina mai rentabil interesele populaţiei în îmbunătăţirea condiţiilor locative, ale băncilor comerciale şi ale altor creditori - în creşterea eficienţei şi profitului, ale complexului de construcţii - în implicarea ritmică a sferei de producţie, precum şi a statului - interesat în creşterea economică generală.
Atragerea resurselor pe termen lung pentru creditarea ipotecară va fi realizată din următoarele surse:
liniile creditare şi împrumuturile, acordate de bănci şi de alte organizaţii financiare;
mijloacele de la plasarea obligaţiilor ipotecare emise de către bănci între investitorii instituţionali şi alte persoane;
mijloacele de la plasarea împrumuturilor obligaţionale cu destinaţie specială;
mijloacele de la vînzarea obligaţiilor ipotecare ca instrumente financiare pe piaţa secundară.
Factorii economici, care influenţează asupra dezvoltării procesului de creditare a locuinţelor, se manifestă prin dezvoltarea pieţelor financiar-creditare, de asigurări şi de fonduri, stabilitatea cursului valutei naţionale şi nivelului de inflaţie, solvabilitatea populaţiei, care determină extinderea generală şi dinamica pieţei imobiliare.
Rolul principal al Guvernului şi al Băncii Naţionale a Moldovei în procesul de formare a creditării ipotecare constă în elaborarea bazei legislative şi a reglementării normative a procesului în cauză în scopul micşorării riscurilor financiare ale participanţilor şi sporirii accesibilităţii locuinţelor pentru cetăţeni.
În scopul formării şi dezvoltării sistemului de creditare ipotecară de lungă durată este necesară soluţionarea următoarelor probleme de bază:
perfecţionarea legislaţiei şi bazei normative, inclusiv modificarea ordinii de plasare a activelor de asigurare şi de pensionare, care va asigura sursele financiare suplimentare pentru creditarea ipotecară;
determinarea listei băncilor, care pretind să desfăşoare activităţi legate de acordarea creditelor ipotecare;
determinarea procedurii de emisie a obligaţiilor ipotecare de către bănci;
determinarea modului de acces al managerului activelor fondului nestatal de pensii pentru a procura obligaţii ipotecare din contul activelor de pensii;
stimularea fiscală a cetăţenilor - beneficiari de credite ipotecare, al creditorilor şi investitorilor;
crearea mecanismelor de protecţie socială a debitorilor, atît contra acţiunilor nelegitime ale creditorilor, cît şi pentru adaptarea socială a acestora în procedura de evacuare, în cazul imposibilităţii de a achita creditul ipotecar primit anterior;
dezvoltarea pieţei serviciilor de asigurări cu condiţia asigurării responsabilităţii şi altor riscuri, întru realizarea creditului ipotecar pentru locuinţe.
Problema creşterii volumului de creditare ipotecară pentru locuinţe pe termen lung pentru populaţie este nemijlocit legată de existenţa unui mecanism bine organizat de refinanţare a creditelor pe termen lung.
În mare măsură, soluţionarea problemei de refinanţare este legată de existenţa resurselor suficiente atît pe piaţa financiară, cît şi pe piaţa de capital. Cu toate acestea, potenţialii investitori, cum sînt companiile de asigurări, fondurile nestatale de pensii şi fondurile investiţionale au nevoie de instrumente financiare sigure şi lichide pentru a investi mijloacele băneşti proprii, temporar libere. În acest mod, volumul de creditare ipotecară pe termen lung a populaţiei este legat nemijlocit de existenţa mecanismului eficient de refinanţare, cu ajutorul căruia se realizează afluxul mijloacelor de la piaţa financiară şi piaţa investiţională în sfera creditării ipotecare pentru locuinţe pe termen lung.
În practica mondială sînt cunoscute patru modele principale de atragere a surselor financiare: prin intermediul băncilor comerciale, instituţiilor de împrumut şi economii, băncilor ipotecare, precum şi prin intermediul organizării pieţelor secundare de credite ipotecare. Resursele creditare în primele două modele se formează din contul depozitelor, iar în următoarele - pe calea plasării valorilor mobiliare.
Luînd în consideraţie condiţiile de formare a relaţiilor funciare, precum şi tradiţiile de acumulare a surselor, atitudinea populaţiei faţă de credite, starea financiar-economică a ţării, pot fi folosite diverse forme de creditare a locuinţelor, prin intermediul consolidării legislative a acestora.
Cauzele ce frînează implementarea actuală a creditării locative, sînt următoarele:
dezvoltarea nesatisfăcătoare a pieţei valorilor mobiliare;
lipsa investitorilor conservativi, care vor accepta profitul mai mic în urma creditării ipotecare;
dezvoltarea slabă a sistemului de asigurări în scopul deservirii creditelor ipotecare;
scumpetea surselor financiare în băncile comerciale, necesare pentru eliberarea creditelor ipotecare pe termen lung, precum şi insuficienţa pasivelor bancare de lungă durată;
ritmurile înalte ale inflaţiei, schimbarea cursului leului, care provoacă riscul considerabil al cotei procentuale la creditarea pe termen lung;
cheltuielile mari şi riscurile băncilor în perioada creditării ipotecare din cauza standardizării slabe a procedurii de eliberare a creditelor ipotecare şi a vînzării ulterioare a acestora;
riscurile necomerciale înalte ale băncilor din cauza lipsei mecanismelor efective de limitare a acestora şi acoperirea lor din contul statului şi din contul autorităţilor administraţiei publice locale;
riscurile suplimentare ale băncilor din cauza lipsei istoriei de creditare la majoritatea debitorilor şi practicii de creditare ipotecară;
costul înalt al creditelor pentru debitori şi riscurile în condiţii de inflaţie sporită.
Dezvoltarea sistemului de piaţă al creditării ipotecare a locuinţelor va depinde de participarea în acest proces a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. În legătură cu acestea, subprogramul presupune susţinerea bugetară, care va fi efectuată în felul următor:
acordarea creditelor pentru procurarea locuinţelor din contul bugetului;
subsidierea cotei procentuale a creditelor ipotecare acordate de băncile împuternicite, adică din contul mijloacelor bugetare, care acoperă diferenţa dintre cota procentuală bancară de piaţă pentru creditele similare şi cota procentuală avantajoasă;
acumularea surselor financiare pentru construcţia locuinţelor prin emiterea şi realizarea obligaţiilor locative municipale sau a certificatelor locative.
Implementarea subprogramului va asigura:
dezvoltarea pieţei eficiente de locuinţe şi a mecanismelor financiare, ce asigură accesibilitatea locuinţei pentru populaţia cu cerere solvabilă suficientă, precum şi pentru categoriile de populaţie cu venituri medii şi mai mici şi, ca rezultat, îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale păturilor social vulnerabile ale populaţiei;
atragerea investiţiilor suplimentare în complexul locativ-comunal şi în complexul de construcţii, inclusiv pe baza creării sistemului naţional al caselor de împrumut şi economii pentru construcţii şi dezvoltării creditării ipotecare pe termen lung;
accelerarea dezvoltării pieţei de locuinţe particulare de arendă;
majorarea fondului locativ în urma creşterii numărului de locuinţe, anual date în exploatare;
stimularea iniţiativelor personale ale cetăţenilor în soluţionarea problemelor locative;
majorarea încasării impozitelor în buget de la activităţile de construcţii, impozitelor pe bunuri imobile, impozitelor pe veniturile salariaţilor, care vor fi implicaţi în construcţii, în ramurile însoţitoare şi în alte ramuri;
crearea locurilor noi de muncă;
obţinerea integrării dintre sectorul de stat şi sectorul nou format de construcţii particulare şi de arendă a locuinţelor, în scopul dezvoltării concurenţei dintre acestea şi acordării libertăţii pentru cetăţeni în alegerea locuinţelor, ţinîndu-se cont de locul de amplasare a locuinţei, calitatea, spaţiul şi costul acesteia.
2. Direcţiile strategice şi mecanismele de realizare a subprogramului
Crearea şi dezvoltarea sistemului naţional al caselor
de împrumut şi economii pentru construcţie
Se prevede crearea bazei juridice şi metodice pentru formarea şi dezvoltarea sistemului naţional de economisire a mijloacelor pentru locuinţă, acordînd prin aceasta susţinerea din partea statului în dezvoltarea pieţei locative din Moldova.
În condiţiile de inaccesibilitate a creditelor bancare pentru familiile ce au nevoie de locuinţe, care se eliberează pe un termen scurt, sub un procent înalt şi prin gaj, în cea mai mare parte prin bunuri imobiliare, pe care le posedă un număr neînsemnat de familii tinere, problema creării sistemului caselor de împrumut şi economii devine una din cele mai actuale.
Ţinînd cont de cele menţionate, vor fi create premise juridice şi economice şi condiţii pentru susţinerea în plan legislativ-normativ şi organizatoric a iniţiativelor investiţionale particulare pentru satisfacerea necesităţilor locative ale cetăţenilor din contul acumulărilor colective a mijloacelor locative economisite, acordării şi amortizării împrumuturilor locative ieftine pe termen lung.
Practica mondială a investiţiilor în sfera locativă se bazează pe trei metode: mijloace contractuale economisite, creditare ipotecară, susţinerea din contul statului. În condiţiile reducerii investiţiilor bugetare ale statului pentru construcţii, se relevă primele două metode de investiţii în ramura construcţiei de locuinţe, viabilitatea cărora este confirmată de experienţa ţărilor dezvoltate din Europa de Vest (Germania, Franţa, Marea Britanie) şi a Statelor Unite ale Americii.
Mecanismul realizării subprogramului presupune că formă clasică de economisire a mijloacelor financiare se consideră casele de împrumut şi economii pentru construcţii, una din principalele instituţii de investire în sfera locativă, utilizată în practica internaţională.
Izvorul resurselor pentru împrumuturile speciale locative îl constituie depunerile cetăţenilor, plata debitorilor pentru utilizarea împrumuturilor locative, precum şi premiul de stat, care se plăteşte conform contractului cu privire la economisirea mijloacelor pentru construcţii, cu condiţia că depunătorul a depus pe contul său o anumită sumă. Împrumuturi locative poate primi doar depunătorul-membru al casei, după expirarea unui anumit termen, pe parcursul căruia el în fiecare lună a depus surse financiare stabilite în contract. Cotele procentuale atît pentru depunere, cît şi pentru împrumut sînt fixate pe toată perioada validităţii contractului.
Achitarea împrumutului pentru locuinţă se efectuează pe parcursul termenului, menţionat în contract. Cotele procentuale se stabilesc la un nivel mai redus decît cele de piaţă.
Formele susţinerii de către stat nu se limitează doar la premiul anual al membrilor caselor de împrumut şi economii pentru construcţii. După obţinerea împrumutului locativ, statul poate folosi forme directe de ajutor pentru debitor (dotaţii băneşti prin achitarea cotei procentuale) şi indirecte (facilităţi impozitare), în funcţie de starea lui materială, componenţa familiei şi alţi factori.
Scopul principal al activităţii caselor de împrumut şi economii constă nu în obţinerea profitului, dar în acordarea unui volum mai mare de servicii creditar-financiare ieftine membrilor săi. Venitul casei se foloseşte pentru necesităţi curente, pentru formarea capitalului de rezervă, fondurilor de dezvoltare şi altor fonduri, precum şi pentru calcularea procentelor la cota-parte de capital.
Acest sistem de finanţare a construcţiilor locative va fi cel mai convenabil şi accesibil pentru familiile cu venituri medii şi mici, familiile tinere, care în mod deosebit au nevoie de locuinţe, invalizi, imigranţi şi alte categorii analogice de populaţie. Privilegiile sistemului economiilor pentru construcţii constă în lipsa necesităţii de a cere de la viitorii debitori a confirmărilor de solvabilitate, ceea ce constituie principala piedică în defalcarea creditelor ipotecare "clasice" de bănci şi nu permite, în mare parte, de a atrage în procesul de învestire în construcţiile locuinţelor a surselor suplimentare sub formă de depuneri ale populaţiei.
Soluţionarea problemei creării şi funcţionării sistemului naţional al caselor de împrumut şi economii în limitele subprogramului se va efectua odată cu modificările corespunzătoare pe piaţa valorilor mobiliare, coerente cu emiterea şi circulaţia creanţelor, certificatelor cotelor de participare, obligaţiilor şi altor tipuri de valori mobiliare.
Realizarea compartimentului respectiv al subprogramului presupune crearea anumitor tipuri şi modele a instituţiilor de microfinanţare (organizaţiilor de ajutor financiar reciproc), inclusiv cooperaţiei creditare sociale, care pot fi utilizate în scopul soluţionării optime a problemelor de locuinţă.
Spre deosebire de bănci astfel de organizaţii nu sînt obiecte de supraveghere bancară şi scopul lor principal constă în creditarea reciprocă a membrilor săi pe baza fondului cotelor de participare acumulat şi a altor resurse. În afară de eliberarea împrumuturilor, păstrarea economiilor, plasarea surselor temporar disponibile, prestarea serviciilor de achitări reciproce cu terţe persoane, aceste organizaţii pot presta şi alte servicii membrilor săi, ce nu contravin legislaţiei.
Avantajele social-economice ale subprogramului:
susţinerea de către stat a iniţiativei investiţionale particulare a cetăţenilor întru îndestularea necesităţilor locative prin dezvoltarea măsurilor legislative şi crearea condiţiilor favorabile pentru implementarea lor;
admiterea pe piaţa de locuinţe a resurselor financiare libere ale populaţiei, care, la rîndul lor, vor contribui la dezvoltarea complexului de construcţii şi, în general, a economiei naţionale;
utilizarea cotelor procentuale reduse la împrumuturile pentru locuinţă, ce vor servi ca instrument de stopare a proceselor inflaţioniste, contribuind şi la stabilizarea pieţelor financiare şi locative. Sistemul economiilor pentru locuinţă va servi drept factor stabilizator în cazul creşterii cotelor procentuale pe piaţa financiară, deoarece cotele împrumuturilor şi depunerilor pentru locuinţă vor fi permanente şi asupra lor nu se vor reflecta oscilaţiile cotelor procentuale de pe piaţa capitalului;
sporirea volumului investiţiilor locative va contribui la creşterea numărului şi volumului contractelor de antrepriză în construcţii, ceea ce se va reflecta pozitiv asupra nivelului de ocupare a forţei de muncă şi creării noilor locuri de muncă;
crearea condiţiilor satisfăcătoare pentru reproducerea posibilităţilor fizice şi spirituale, realizarea funcţiilor familiei în educarea copiilor, satisfacerea cerinţelor locative a păturilor vulnerabile ale populaţiei în condiţiile economiei de piaţă;
lărgirea şi consolidarea bazei legislative a proprietăţii particulare în ţară;
dezvoltarea tradiţiilor de economisire şi de consumare raţională la tînăra generaţie în scopul soluţionării problemelor locative ale acestora.
Experimentul asupra realizării şi acomodării mecanismului de investiţii în construcţia de locuinţe pe baza creării sistemului caselor de împrumut şi economii în construcţii se preconizează să se efectueze în mun.Chişinău, or.Taraclia şi în judeţul Taraclia, ca teritorii de bază de implementare a experimentului respectiv.
Crearea mecanismelor financiare de creditare
locativă ipotecară a populaţiei
Politica actuală a statului în domeniul locuinţelor presupune, concomitent cu orientarea spre necesităţile categoriilor social vulnerabile ale populaţiei, acordarea unei atenţii sporite problemelor locative ale populaţiei de bază, ce dispune de venituri medii şi acumulări. Principala metodă de rezolvare a problemelor locative a acestei pături de populaţie este creditarea ipotecară pe termen lung, ce reprezintă un sistem stabil de autodezvoltare şi de autofinanţare.
Scopul subprogramului este dezvoltarea în republică a unui sistem efectiv de creditare ipotecară, ce prevede crearea mecanismelor financiar-creditare întru procurarea locuinţelor, atragerea resurselor financiare pe termen lung în această sferă şi dezvoltarea infrastructurii aferente (companiilor şi băncilor ipotecare, asociaţiilor de împrumut şi economii, asigurarea riscurilor financiare şi altor instituţii), precum şi formarea pieţei ipotecare secundare, sistemului de acordare a garanţiilor necesare şi dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare ipotecare.
Principala sarcină a statului în formarea sistemului de creditare ipotecară locativă constă în crearea bazei legislative şi normative pentru reglarea acestui proces în scopul reducerii riscurilor financiare ale participanţilor şi sporirii accesibilităţii populaţiei la locuinţe, asigurării drepturilor juridice ale creditorilor - deţinători de gaj şi a investitorilor, care oferă resurse creditare pe termen lung, precum şi asigurarea garanţiilor sociale, oferite populaţiei care procură locuinţă prin credite ipotecare. Odată cu aceasta, obiectivul constă în stabilirea balanţei optime de drepturi, ce va face sistemul de creditare rentabil şi cu riscuri minime pentru bănci, accesibil şi inofensiv pentru cetăţenii-debitori. Statul poate crea anumite condiţii stimulatoare pentru dezvoltarea acestui sistem şi să-şi asume o parte de riscuri, să servească drept garant al siguranţei în operaţiunile cu imobilul şi funcţionării pieţei ipotecare secundare.
Pentru crearea sistemului de creditare ipotecară efectivă şi consolidării garanţiilor din partea statului, subprogramul prevede elaborarea şi implementarea mecanismului de selectare a băncilor mandatare ce prestează creditarea ipotecară. Totodată, se prevede crearea structurii instituţionale a organelor ce participă la procesul de creditare ipotecară, inclusiv a instituţiilor pieţei ipotecare secundare: agenţiile ipotecare, firmele de imobil şi de estimare, organizarea înregistrării în acelaşi timp a vinderii locuinţei şi gajării ei, a fondurilor speciale de evacuare, în cazul apariţiei factorilor insolvabilităţii cetăţenilor, asigurării riscurilor la creditarea ipotecară etc.
Una din direcţiile subprogramului o constituie elaborarea politicii speciale, îndreptate spre reducerea cotei procentuale pentru creditarea ipotecară în comparaţie cu cele de piaţă.
O metodă eficientă de soluţionare a problemei creşterii accesibilităţii creditelor, poate fi acordarea subvenţiilor cu destinaţie specială către populaţie, ce necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai, pentru plata cotei iniţiale în vederea obţinerii creditului ipotecar. Subvenţia va permite ridicarea capacităţii de plată a populaţiei, reducînd suma creditului necesar şi corespunzător a mărimii plăţilor lunare. Subvenţia poartă caracter nominativ, avînd destinaţie specială, mecanismul căreia permite să fie controlată utilizarea surselor bugetare. Subvenţia oferă populaţiei posibilitatea de a alege tipul şi calitatea locuinţei. Un astfel de sistem de subvenţionare oferă posibilitatea de a delimita şi de a stabili o legătură reciprocă dintre sfera economiei de piaţă cu cea bugetară.
Întru prevenirea riscurilor, ce ţin de conjunctura economică a ţării, de oscilarea cursului valutar şi falimentul băncilor, se preconizează elaborarea unui mecanism special, inclusiv asigurarea înregistrării unice a vînzării şi gajării locuinţelor, ceea ce va garanta transparenţa acestui sistem şi va permite obţinerea informaţiei privind starea juridică a locuinţelor în orice moment.
Realizarea subprogramului prevede elaborarea mecanismului creării şi funcţionării pieţei valorilor mobiliare ipotecare (certificate ipotecare obligaţii ipotecare etc.).
În acest context se preconizează crearea Agenţiei ipotecare de creditare pentru locuinţă (în continuare - Agenţie) sub formă de societate pe acţiuni de tip deschis, fondatorii căreia vor fi statul (prin intermediul structurii, care va fi determinată în actele normative speciale ale Guvernului), organizaţiile financiare internaţionale şi alte organizaţii. Agenţia se va ocupa de problemele pieţei secundare a valorilor mobiliare ipotecare pentru asigurarea restituirii rapide a resurselor creditare şi soluţionarea problemei lichidităţii. Activitatea Agenţiei va fi, de asemenea, orientată spre formarea unor proceduri stabile de creditare ipotecară pentru spaţiul locativ, prin acordarea asistenţei tehnice băncilor şi crearea procedurilor standard de creditare ipotecară, cu scopul de a forma baza dezvoltării sistemului de finanţare locativă pentru consolidarea pieţei interne a capitalului. Funcţiile Agenţiei rezidă în procurarea, în cea mai mare parte de la creditorii primari, şi planificarea emisiilor valorilor mobiliare ipotecare. Totodată, se respectă procedura, cînd fiecare din creditele procurate de Agenţie se asigură prin gajul locuinţei şi băncile deservesc creditele ipotecare, procurate de Agenţie pe bază de plată. În acelaşi timp, creditorul primar garantează că Agenţia va primi plăţile cuvenite pentru împrumutul de bază şi dobînzile, indiferent de faptul dacă banca a primit sau nu a primit plata de la debitor, precum şi se obligă de a cumpăra de la Agenţie creditul, la care debitorul a suspendat plăţile. În perioada iniţială de activitate Agenţia trebuie să îndeplinească, în primul rînd, funcţii de capital circulant iniţial şi de rezervă.
În limita acestui model de dezvoltare a finanţării creditelor ipotecare în baza creării pieţei secundare creditorul iniţial are posibilitate de refinanţare a creditelor eliberate prin vînzare investitorului sau institutului specializat al pieţei secundare, precum şi prin emiterea valorilor mobiliare ipotecare, care vor fi asigurate cu drepturi de cerinţă la aceste credite. Pentru ca emisiunea valorilor mobiliare ipotecare să fie un instrument financiar sigur şi atrăgător pentru investitori particulari, este necesar ca, creditele ipotecare, care constituie garantarea acestor valori mobiliare ipotecare, să fie acordate în corespundere cu standardele şi cererile, care vor ţine cont de riscurile posibile ale creditării ipotecare pe termen lung.
Pentru asigurarea sistemului flexibil de administrare a riscurilor este necesară crearea fondului de rezervă de susţinere a lichidităţii în componenţa acestei Agenţii, prin intermediul căruia va fi efectuată susţinerea băncilor temporar nelichide, însă solvabile, care participă în creditarea ipotecară.
În afară de aceasta, se preconizează ca în componenţa Agenţiei să fie creat un fond de garanţie a valorilor mobiliare ipotecare de locuinţe pentru reglementarea circulaţiei acestor valori în scopul susţinerii cursului lor, în cazul diminuării lui pe piaţa valorilor mobiliare ipotecare.
Întru soluţionarea scopurilor stabilite acestei direcţii a subprogramului este necesar:
de a crea şi de a perfecţiona baza juridică de realizare a drepturilor ipotecare;
de a reglementa mecanismele de atragere a resurselor financiare pe termen lung;
de a crea un mediu impozabil favorabil pentru creditarea ipotecară locativă a cetăţenilor;
de a organiza condiţii efeciente de lucru pentru organizaţiile creditoare pe piaţa creditelor ipotecare.
Dezvoltarea sistemului de piaţă de refinanţare a creditelor pentru locuinţă poate fi realizat în baza următoarelor scheme de atragere a resurselor pe termen lung:
lansarea valorilor mobiliare ipotecare, asigurate prin pachete (seturi de pachete) de credite ipotecare sau de obligaţii ipotecare;
atragerea de la cetăţeni a depozitelor cu destinaţie specială pe termen lung;
atragerea împrumuturilor sub gajul drepturilor creanţelor creditelor ipotecare pe termen lung;
cesiunea drepturilor creanţelor pentru creditele ipotecare pe termen lung cu scopul de refinanţare;
utilizarea valorilor mobiliare ipotecare în calitate de instrument de refinanţare.
Principalele cerinţe ale sistemului creat pentru creditarea ipotecară pe termen lung a construcţiei de locuinţe constituie:
accesibilitatea creditelor ipotecare pentru populaţie nu numai pentru cei cu venituri mari, ci şi pentru familiile cu venituri medii;
activitatea cu caracter de piaţă, dar nu de subvenţie;
să fie asigurată transparenţa şi claritatea sistemului pentru participanţii la creditarea ipotecară.
În procesul de creare şi de perfecţionare a mecanismelor juridice întru realizarea drepturilor ipotecare vor fi cercetate documentele legislative şi normative care se referă la următoarele probleme:
perfecţionarea bazei legislativ-normative pentru realizarea mecanismului acestui tip de creditare în scopul funcţionării efeciente a pieţelor iniţiale şi secundare ale creditelor ipotecare de locuinţe;
crearea şi implementarea mecanismului universal întru asigurarea afluxului de resurse financiare extrabugetare pe piaţa creditelor ipotecare de locuinţe;
crearea condiţiilor de dezvoltare a infrastructurii, care vor asigura interacţiunea eficientă a tuturor participanţilor la piaţa creditelor ipotecare de locuinţe;
stimularea fiscală a cetăţenilor care vor beneficia de credite ipotecare (facilităţi la impozitul pe venitul persoanelor fizice, micşorarea mărimii taxei de stat la certificarea şi înregistrarea contractelor de ipotecă), a creditorilor, precum şi a investitorilor care vor asigura refinanţarea creditelor;
dezvoltarea pieţei de valori mobiliare ipotecare;
crearea condiţiilor egale pentru concurenţa liberă între subiecţii pieţei de creditare ipotecară pentru locuinţe;
crearea mecanismului de protecţie socială a debitorilor contra acţiunilor ilegale ale creditorilor şi adaptării sociale a acestora la aplicarea procedurii de evacuare din locuinţă în cazul imposibilităţii de a stinge creditul ipotecar obţinut anterior;
precizarea modului de realizare a dreptului de folosinţă a încăperii de locuit gajate şi îndreptarea sancţiunii asupra încăperii de locuit gajate;
determinarea modului de încheiere a tranzacţiilor privind încăperile de locuit, dreptul asupra cărora îl au cetăţenii minori.
În procesul de realizare a procedurii de creditare ipotecară se propune următoarea schemă:
debitorul îşi alege locuinţa şi se adresează băncii cu scopul de a obţine un credit pentru a o procura;
debitorul se adresează către vînzătorul spaţiului locativ şi-şi alege locuinţa potrivită din cele propuse de către vînzători (de rieltori, de alte persoane fizice şi juridice);
vînzătorul încheie şi semnează cu debitorul un acord în ceea ce priveşte rezervarea locuinţei în cauză pe termenul convenit între părţi (acest acord poate fi perfectat preliminar prin contractul de vînzare-cumpărare);
debitorul se adresează către creditor (bancă) pentru a obţine un credit ipotecar cu scopul de a procura spaţiul locativ ales de acesta, alăturînd la pachetul de documente cerute contractul preliminar de vînzare-cumpărare. Creditul în cauză poate fi revîndut de către bancă Agenţiei ipotecare (la piaţa secundară a valorilor mobiliare ipotecare);
o condiţie obligatorie a creditării ipotecare este asigurarea bunurilor imobiliare gajate. Necesitatea asigurării vieţii şi capabilităţii de muncă a debitorului se determină de către bancă, în conformitate cu cerinţele Agenţiei ipotecare;
efectuarea evaluării independente a spaţiului locativ ales de către debitor. Banca corelează evaluarea în cauză cu mărimea creditului ce va fi eliberat;
în cazul unei soluţii pozitive, banca încheie cu debitorul contractul creditar şi contractul preliminar cu privire la gajarea încăperii de locuit, iar debitorul depune pe contul său bancar o plată de avans pentru spaţiul locativ ales de dînsul;
debitorul şi vînzătorul încheie contractul de vînzare-cumpărare a încăperii de locuit;
debitorul prin intermediul băncii achită vînzătorului costul integral al spaţiului locativ (plata de avans plus suma creditului), potrivit contractului de vînzare-cumpărare, care se înregistrează conform modului prevăzut de legislaţia în vigoare;
se efectuează înregistrarea de stat a transmiterii drepturilor de proprietate asupra locuinţei şi ipotecii (gajului) spaţiului locativ la locul de amplasare a bunurilor;
în cazul în care creditul a fost eliberat de către bancă, cu respectarea tuturor cerinţelor necesare, această bancă, conducîndu-se de obligaţiunile contractuale convenite cu Agenţia ipotecară, îi vinde acesteia creditul în cauză, asigurat prin gajul spaţiului locativ. În schimbul obligaţiunii de a plăti toate sumele, prevăzute de contractul creditar, pe contul Agenţiei ipotecare, banca primeşte înapoi suma plătită de dînsa debitorului şi marja stabilită, o parte din care poate fi plătită băncii sub formă de valori mobiliare ipotecare ale Agenţiei ipotecare. Agenţia ipotecară deţine locul creditorului în contractul creditar şi devine deţinător al gajului conform contractului de ipotecă. Mijloacele băneşti, care s-au eliberat, banca le foloseşte în scopul acordării creditului pentru următorul debitor;
banca, care a vîndut Agenţiei ipotecare creditul, continuă să-l deservească, transferînd sumele datoriei principale şi a dobînzilor la aceasta, pe contul Agenţiei ipotecare;
Agenţia ipotecară formează pachetul de credite ipotecare, diversificînd riscul creditar al fiecărui pachet prin includerea în acesta a unei cantităţi destul de mari de credite, eliberate diferitor debitori de către diferiţi creditori;
Agenţia ipotecară emite valori mobiliare ipotecare, care pot fi plasate pe pieţele financiare interne şi externe;
autorităţile administraţiei publice locale acordă garanţii ipotecare în asigurarea obligaţiunilor Agenţiei ipotecare privind valorile mobiliare;
mijloacele obţinute de la vînzarea valorilor mobiliare ipotecare, Agenţia ipotecară le foloseşte la finanţarea creditorilor (băncilor) incipienţi (incipiente) şi efectuarea creditării ipotecare în continuu;
banca, neinclusă în lista băncilor, care acţionează pe piaţa creditelor ipotecare, posedă dreptul de a vinde creditul ipotecar unui alt operator, spre deosebire de Agenţia ipotecară, pe piaţa creditării ipotecare secundare sau să rămînă creditor al debitorului pe întreaga perioadă de acţiune a contractului ipotecar.
În procesul executării Planului de măsuri privind asigurarea realizării subprogramului, schema respectivă va fi concretizată şi precizată.
Implementarea acestui subprogram va permite:
majorarea cererii de solvabilitate şi asigurarea accesibilităţii de procurare a spaţiului locativ pentru păturile largi ale populaţiei;
înviorarea pieţei de locuinţe;
atragerea în circulaţia reală a spaţiului locativ privatizat;
atragerea în sfera spaţiului locativ a economiilor populaţiei şi a altor resurse financiare extrabugetare;
asigurarea dezvoltării complexului de locuinţe;
înviorarea economiei ţării în ansamblu.
3. Etapele de realizare a subprogramului
Realizarea subprogramului este prevăzută pentru perioada anilor 2003-2008. Priorităţile şi modul de executare a sarcinilor preconizate vor depinde de existenţa bazei de drept în vigoare şi mecanismele financiar-economice în domeniul asigurării cu locuinţă, realizarea măsurilor, preconizate de Programul de activitate a Guvernului "Renaşterea Economiei - Renaşterea Ţării" şi Strategiei dezvoltării social-economice a Republicii Moldova pe termen mediu (pînă în anul 2005), memorandumurile şi acordurile internaţionale.
Pe parcursul anilor 2003-2006 se prevede crearea şi implementarea cadrului legislativ-normativ pe toate direcţiile de realizare a subprogramului. La această etapă se prevede de a efectua modificări structurale în sistemul actual creditar-financiar de asigurare a populaţiei cu spaţiu locativ şi crearea sistemului caselor de împrumut şi economii în sfera construcţiilor, pe baza zonelor pilot de implementare a acestora în mun.Chişinău, or.Taraclia şi judeţul Taraclia.
În anii 2007-2008 se prevede crearea şi efectuarea activităţii structurilor instituţionale şi a mecanismelor, prevăzute de subprogram, şi realizarea lui practică în volum deplin în următoarele direcţii:
dezvoltarea sistemului naţional al caselor de economii şi împrumut pentru construcţie;
crearea tuturor premiselor necesare pentru funcţionarea eficientă a pieţei spaţiului locativ, inclusiv pieţei primare şi secundare de creditare ipotecară a spaţiului locativ;
implementarea sistemului ipotecar de creditare a spaţiului locativ.
IV. Asigurarea Programului cu resurse
Asigurarea cu resurse a prezentului Program se determină de condiţiile realizării lui şi se efectuează din contul bugetelor de stat şi locale, resurselor creditare, mijloacelor cetăţenilor, mijloacelor de binefacere şi sponsorizare, mijloacelor organizaţiilor internaţionale şi străine şi din alte surse extrabugetare.
Cheltuielile pentru realizarea prezentului Program, legate de îndeplinirea sarcinilor de elaborare a documentaţiei metodico-normative şi a normativelor, necesare pentru implementarea Programului, se determină sub formă de cheltuieli anuale pentru lucrări ştiinţifice de proiectare, în baza comenzii de stat, finanţate din mijloacele bugetului de stat. Pentru aceste cheltuieli pot fi, de asemenea, atrase mijloacele organizaţiilor internaţionale şi străine pentru realizarea proiectelor respective.
La etapa realizării practice a prezentului Program, cheltuielile vor fi legate de:
finanţarea construcţiei din contul mijloacelor cetăţenilor, resurselor creditare, bugetului de stat şi bugetelor locale;
crearea şi implementarea mecanismelor de stimulare pentru creditarea ipotecară din sursele bugetare şi extrabugetare;
acordarea facilităţilor şi alocaţiilor pentru plata spaţiului locativ şi serviciilor comunale din mijloacele bugetelor locale.
Mijloacele bugetului de stat pot fi distribuite la cofinanţarea obligaţiunilor pentru a acorda cetăţenilor alocaţii locative din contul mijloacelor fondului de compensaţii şi fondului de cofinanţare a cheltuielilor sociale.
Costul concret al finanţării prezentului Program va fi determinat anual la stadiul de formare a bugetului consolidat, ţinîndu-se cont de măsurile concrete, preconizate pentru realizarea lui şi posibilităţile economico-financiare ale perioadei respective de dezvoltare a ţării, precum şi de resursele suplimentare, atrase în aceste scopuri.
V. Planul de măsuri privind asigurarea realizării
Programului Naţional Social "Alocaţii şi credite
pentru locuinţă" pe anii 2003-2008
|
I. Subprogramul "Intensificarea susţinerii sociale nominative a populaţiei la plata serviciilor locativ-comunale" Domeniul de intervenţie: CADRUL LEGISLATIV-NORMATIV Obiectivul general: ÎMBUNĂTĂŢIREA (ARMONIZAREA) CADRULUI LEGISLATIV-NORMATIV |
||||
| Nr. d/o | Denumirea măsurilor | Termenele de realizare | Executorii responsabili | Sursele de finanţare |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| 1. | Promovarea proiectului Codului de locuinţe | 2003-2004 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, în comun cu ministerele interesate | - |
| 2. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative (în legătură cu introducerea alocaţiilor pentru locuinţă) | 2007-2008 | Ministerul Economiei, în comun cu organele interesate centrale şi locale | - |
| 3. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la completarea art.53 din Legea privind administraţia publică locală | 2007-2008 | Ministerul Economiei în comun cu organele interesate centrale şi locale | - |
| 4. | Elaborarea proiectului de lege despre introducerea modificărilor şi completărilor în Legea cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie | 2007-2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor | - |
| 5. | Elaborarea proiectului decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Privind trecerea la sistemul de acordare a alocaţiilor pentru locuinţă şi alte măsuri de protecţie socială a populaţiei | 2005 | Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului | - |
| 6. | Elaborarea proiectului decretului Preşedintelui Republicii Moldova "Privind transferarea unor înlesniri în categoria de alocaţii pentru locuinţă şi perfecţionare a mecanismului de calculare a alocaţiilor nominative pentru locuinţă" | 2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor | |
| 7. | Elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului Republicii Moldova "Privind trecerea la principiile noi de plată a serviciilor locativ-comunale şi modul de acordare a alocaţiilor pentru locuinţă" | 2006 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, Primăria mun.Chişinău | - |
| 8. | Elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului "Cu privire la măsurile de lichidare a sistemului de subvenţionare încrucişată a consumatorilor de servicii locativ-comunale" | 2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor | - |
| 9. | Elaborarea Programului "Locuinţa socială" | 2003-2004 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, autorităţile administraţiei publice locale, Primăria mun.Chişinău | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 10. | Elaborarea proiectului Metodicii privind calcularea taxelor şi tarifelor economic argumentate ale serviciilor-prestate de gospodăria locativ-comunală | 2003-2004 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 11. | Elaborarea proiectului de instrucţiune privind calcularea venitului global | 2005 | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 12. | Elaborarea proiectului de Regulament privind modul de acordare a alocaţiilor pentru locuinţă cetăţenilor socialmente vulnerabili la întreţinerea locuinţei şi plata serviciilor comunale | 2005-2006 | Ministerul Economiei, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 13. | Elaborarea proiectului de Regulament cu privire la serviciul (centrul, agenţia) de acordare a alocaţiilor pentru locuinţă şi subdiviziunile acestuia, inclusiv mecanismul activităţii serviciului cu populaţia şi acţiunilor reciproce cu alte organizaţii antrenate în procesul susnumit | 2005-2006 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Primăria mun.Chişinău, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 14. | Elaborarea proiectului Schemei circulaţiei mijloacelor băneşti prin intermediul Serviciului de acordare a alocaţiilor pentru locuinţă | 2005-2006 | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Primăria mun.Chişinău | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 15. | Elaborarea proiectului de îndrumări şi instrucţiuni metodice privind darea de seamă, controlul şi verificarea autenticităţii informaţiei privind acordarea alocaţiilor pentru locuinţă | 2006 | Ministerul Economiei, Departamentul Statistică şi Sociologie, Ministerul Finanţelor, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
|
II. Subpogramul "Perfecţionarea mecanismelor financiar-economice de formare a pieţei locuinţei" Domeniul de intervenţie: CADRUL LEGISLATIV-NORMATIV Obiectivul general: ÎMBUNĂTĂŢIREA (ARMONIZAREA) CADRULUI LEGISLATIV-NORMATIV |
||||
| Nr. d/o | Denumirea măsurilor | Termenele de realizare | Executorii responsabili | Sursele de finanţare |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| 1. | Elaborarea proiectului de lege privind casele de împrumut şi economii pentru construcţie | 2003 | Centrul Creaţie Legislativă, Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, în comun cu organele interesate şi instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 2. | Elaborarea proiectului de lege privind dezvoltarea cooperaţiei creditare sociale | 2007-2008 | Centrul Creaţie Legislativă, Ministerul Economiei, în comun cu organele interesate şi instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 3. | Elaborarea proiectului de lege privind activitatea de rieltor | 2004 | Centrul Creaţie Legislativă, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, în comun cu organele interesate şi instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 4. | Perfecţionarea Codului civil privind protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor şi asociaţiilor lor, care depun mijloace pentru construcţia şi procurarea locuinţei | 2004-2005 | Ministerul Justiţiei | - |
| 5. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la ipotecă | 2004-2005 | Centrul Creaţie Legislativă, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 6. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la valorile mobiliare ipotecare | 2006 | Centrul Creaţie Legislativă, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Ministerul Economiei, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 7. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la asigurarea răspunderii civile la creditarea ipotecară a locuinţei | 2006 | Centrul Creaţie Legislativă, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, în comun cu organele interesate şi instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 8. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale investitorilor pe piaţa valorilor mobiliare | 2007 | Centrul Creaţie Legislativă, Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 9. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor respective, în caz de necesitate,la Codul Fiscal | Pe parcursul anilor 2003-2007 (în limita necesităţii) | Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului | - |
| 10. | Elaborarea proiectului de lege cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor în Legea asigurărilor (în legătură cu particularităţile asigurări la efectuarea creditării ipotecare şi acordarea împrumuturilor în sistemul caselor de împrumut şi economii) | 2006 | Ministerul Finanţelor, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii, Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei | - |
| 11. | Elaborarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii Cadastrului bunurilor imobile (în legătură cu aplicarea sistemului caselor de împrumut şi economii pentru construcţie şi creditarea ipotecară) | 2007 | Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 12. | Elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului "Cu privire la Agenţia Naţională Locuinţe" | 2003 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, în comun cu organele interesate | - |
| 13. | Elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului "Cu privire la reglementarea activităţii caselor de împrumut şi economii pentru construcţie" | 2004 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor | - |
| 14. | Elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului "Privind măsurile de dezvoltare a cooperaţiei creditare sociale" | 2008 | Ministerul Economiei | - |
| 15. | Elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului "Cu privire la crearea Agenţiei de asigurare a riscurilor asupra creditelor bancare" | 2005 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, în comun cu organele interesate | - |
| 16. | Elaborarea proiectului de hotărîre a Guvernului "Cu privire la stabilirea mărimii maxime de plată pentru înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobiliare şi pentru tranzacţiile cu acestea, precum şi pentru oferirea informaţiei referitoare la drepturile înregistrate" | 2005 | Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru | - |
| 17. | Elaborarea proiectului de Statut-model al casei de împrumut şi economii pentru construcţie | 2004 | Ministerul Economiei, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 18. | Elaborarea proiectului Regulamentului cu privire la modul de acumulare a economiilor pentru locuinţă, acordare şi stingere a împrumuturilor pentru locuinţă | 2005 | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 19. | Elaborarea proiectului Contractului-model privind acumularea economiilor pentru locuinţă | 2005 | Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 20. | Elaborarea proiectului Contractului-model privind acordarea împrumutului pentru locuinţă | 2005 | Ministerul Economiei, Ministerul Justiţiei, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 21. | Elaborarea proiectului de Grafic calendaristic-model al acumulării economiilor pentru locuinţă şi stingerii împrumutului pentru locuinţă | 2005 | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 22. | Elaborarea proiectului de Regulament privind fondul special de evacuare | 2004-2005 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, Primăria mun.Chişinău, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 23. | Elaborarea proiectului de Regulament cu privire la fondul de garantare a valorilor mobiliare ipotecare de locuinţă | 2005 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 24. | Elaborarea actelor normative de asigurare a funcţionării infrastructurii şi sistemului de creditare ipotecară | 2005-2008 (după necesitate) | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Asociaţia Băncilor (în coordonare) | - |
| 25. | Elaborarea proiectului de modificări şi completări în Standardele naţionale de evidenţă contabilă, ţinîndu-se cont de măsurile Programului | 2003-2008 | Ministerul Finanţelor | - |
| 26. | Elaborarea proiectului Modului de admitere a managerului activelor fondului nestatal de pensii la procurarea din contul activelor de pensionare şi proprii a obligaţiunilor ipotecare ale băncilor | 2005-2006 | Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Banca Naţională a Moldovei (prin coordonare) | - |
| 27. | Elaborarea proiectului de Îndrumări şi instrucţiuni privind darea de seamă, controlul şi verificarea autenticităţii informaţiei, inclusiv în domeniul:
caselor de împrumut şi economii pentru construcţie; creditării ipotecare |
2006-2007 | Ministerul Economiei, Departamentul Statistică şi Sociologie, Ministerul Finanţelor, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 28. | Elaborarea proiectului Programului privind acordarea de către agenţii economici angajaţilor săi a împrumuturilor pentru procurarea locuinţei | 2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Primăria mun.Chişinău | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
|
Domeniul de intervenţie: BAZA ORGANIZATORICĂ Obiectivul general: CREAREA ORGANIZAŢIILOR, MĂSURILE ORGANIZATORICE, ELABORAREA STANDARDELOR, NORMATIVELOR, PREŢURILOR ŞI TARIFELOR PENTRU SERVICIILE LOCATIV-COMUNALE Măsurile de tip general |
||||
| 1. | Crearea grupurilor de lucru interministeriale pentru elaborarea măsurilor, prevăzute în prezentul Program | 2003 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, autorităţile administraţiei publice locale | - |
| 2. | Îndrumare metodică privind procesul de elaborare şi implementare complexă a prevederilor prezentului Program | 2003-2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei | - |
| 3. | Organizarea acţiunilor reciproce ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în scopul coordonării realizării prezentului Program | 2003-2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, autorităţile administraţiei publice locale | - |
| 4. | Organizarea şi desfăşurarea activităţii de informare, inclusiv cu populaţia | 2003-2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, autorităţile administraţiei publice locale | - |
| 5. | Instruirea lucrătorilor preocupaţi de realizarea prezentului Program | 2005-2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, autorităţile administraţiei publice locale | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 6. | Organizarea asigurării tehnice pentru obţinerea şi prelucrarea informaţiei necesare | 2005-2008 | Ministerul Economiei, în comun cu organele autorităţilor administraţiei publice locale | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 7. | Asigurarea transformărilor prevăzute de prezentul Program în cadrul bazei legislativ-normative elaborate, ţinîndu-se cont de situaţia economico-financiară a ţării | permanent | Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, responsabile pentru elaborarea şi implementarea prezentului Program | - |
| 8. | Atragerea mijloacelor investitorilor locali şi străini, organizaţiilor nonguvernamentale şi sponsorilor necesari pentru realizarea prezentului Program | 2003-2008 | Ministerul Economiei, în comun cu organele interesate | - |
|
I. Subprogramul "Intensificarea susţinerii sociale nominative a populaţiei la plata serviciilor locativ-comunale" |
||||
| 1. | Elaborarea standardelor sociale:
normei sociale a suprafeţei locative; costului limită al serviciilor locativ-comunale prestate pe un metru pătrat al suprafeţei generale; ponderii cheltuielilor proprii ale populaţiei la plata serviciilor locativ-comunale în venitul global al familiei, în limitele normei sociale a suprafeţei locative şi normativelor de consumare a serviciilor comunale |
2004-2005 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, Instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 2. | Reexaminarea taxelor şi tarifelor în vigoare la serviciile locativ-comunale şi aducerea lor în concordanţă cu normativele şi cheltuielile economic argumentate, precum şi determinarea normativelor de consumare a serviciilor comunale pe un metru pătrat | 2005-2006 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Primăria mun.Chişinău, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, instituţiile de cercetări ştiinţifice | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 3. | Determinarea zonelor-pilot pentru implementarea realizărilor subprogramului, inclusiv pentru:
organizarea eliberării alocaţiilor locative, inclusiv implementarea sistemului conturilor sociale personificate |
2007-2008 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Primăriile mun.Chişinău, Bălţi, Comrat, alte autorităţi ale administraţiei publice locale | - |
|
II. Subprogramul "Perfecţionarea mecanismelor financiar-economice de formare a pieţei locuinţei" |
||||
| 1. | Colectarea informaţiei privind inventarierea obiectelor caselor de locuit nefinisate pe republică şi elaborarea proiectului respectiv a hotărîrii de Guvern | 2003-2004 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, autorităţile administraţiei publice locale | - |
| 2. | Crearea Agenţiei Naţionale Locuinţe | 2003-2004 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Primăria mun.Chişinău | - |
| 3. | Studierea experienţei regiunii Belgorod a Federaţiei Ruse, Başkortostanului privind creditele în mărfuri pentru construcţia în localitatea rurală, în scopul implementării acesteia în Republica Moldova | 2003-2004 | Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, autorităţile administraţiei publice locale | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
| 4. | Crearea Agenţiei Ipotecare de Creditare pentru Locuinţă | 2005-2006 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Ministerul Finanţelor, în comun cu organele interesate | - |
| 5. | Determinarea zonelor-pilot pentru implementarea realizărilor subprogramului, inclusiv pentru: | |||
| organizarea caselor de împrumut şi economii pentru construcţie; | 2004-2006 | Ministerul Economiei, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Primăriile mun.Chişinău, Bălţi, Comrat, alte autorităţi ale administraţiei publice locale | - | |
| implementarea mecanismelor de creditare ipotecară; | 2005-2008 | |||
| crearea şi organizarea activităţii casei de împrumut şi economii pentru construcţie în judeţul Taraclia | 2004 | Primăria or.Taraclia, Consiliul judeţean Taraclia | - | |
| 6. | Crearea fondurilor speciale extrabugetare necesare pentru susţinerea construcţiei de locuinţe | 2008 | Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Primăria mun.Chişinău autorităţile administraţiei publice locale | În limita mijloacelor preconizate pentru aceste scopuri |
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.422 din 8 aprilie 2003
COMPONENŢA NOMINALĂ
a Consiliului de coordonare privind realizarea şi finanţarea
Programului Naţional Social "Alocaţii şi credite
pentru locuinţă" pe anii 2003-2008
| AFANASIEV Veaceslav | viceministru al economiei, preşedintele Consiliului |
| DOGOTARU Svetlana | prim-viceministru al ecologiei, construcţiilor şi dezvoltării teritoriului, vicepreşedintele Consiliului |
| SAVELIEV Galina | şef-adjunct al direcţiei principale programe economice şi sociale, Ministerul Economiei, secretarul Consiliului |
|
Membrii Consiliului: |
|
| LUPAN Elvira | viceministru al finanţelor |
| MOSTOVOI Valeriu | viceministru al muncii şi protecţiei sociale |
| ANDRUŞCEAC Constantin | şeful direcţiei generale arhitectură, urbanism şi dezvoltarea teritoriului, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului |
| SEMENIUC Marina | şef-adjunct al direcţiei generale finanţe în ocrotirea sănătăţii şi asistenţă socială, Ministerul Finanţelor |
| POGREBNÎI Lidia | şef al departamentului oportunităţi egale şi politici familiale, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale |
| ŞPAC Valentina | şef al secţiei construcţii capitale şi exploatarea edificiilor, Ministerul Sănătăţii |
| RUSU Lidia | şef al secţiei legislaţie pe problemele sociale, Ministerul Justiţiei |
| LAUR Elena | şeful direcţiei generale statistica socială, Departamentul Statistică şi Sociologie |
| GÎRBU Gheorghe | vicedirector general al Agenţiei de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru |
| SAVIN Nina | directorul departamentului credite şi operaţiuni de piaţă, Banca Naţională a Moldovei (pe problemele politicii creditare) |
| PALADI Ion | viceprimar al municipiului Chişinău |
| MÎSLIŢCHI Svetlana | şeful departamentului construcţii, locuinţe şi amenajare, Primăria municipiului Chişinău |
| PRIPA Petru | directorul Agenţiei Municipale de Ipotecă Chişinău, S.A. |
| DORONIN Alexei | vicepreşedintele Consiliului judeţean Bălţi |
| COCIANJI Nicolai | şeful direcţiei finanţe, U.T.A. Găgăuzia |
| GUMENIUC Ina | economist, Întreprinderea municipală "INFOCOM" |
| ŢOLOV Stepan | primarul municipiului Taraclia |
| MUTAVCI Ivan | vicepreşedintele Consiliului judeţean Taraclia |
| VOZIAN Vladimir | membru al consiliului Băncii Comerciale "Moldindconbank" S.A. |