Hotărâri

Hotărâre nr. 575 din 21.08.2024

pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei

Tipul documentului: Hotărâri
Data adoptării: 21.08.2024

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea, raportarea

şi verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la

instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei

nr. 575 din 21.08.2024

(în vigoare 16.11.2025)

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 467-469 art. 868 din 14.11.2024

* * *

În temeiul art.18 lit.g) din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.209-212, art.293), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Mediului.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 16 noiembrie 2025.

PRIM-MINISTRU	Dorin RECEAN
Contrasemnează:
Ministrul energiei	Victor Parlicov
Ministrul mediului	Sergiu Lazarencu
Nr.575. Chişinău, 21 august 2024.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.575/2024

REGULAMENT

privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de gaze

cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare

şi activităţile din domeniul aviaţiei

Regulamentul privind monitorizarea, raportarea şi verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei (în continuare – Regulament) transpune parţial:

‒ articolele 1-75, Anexele I-X din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2066 al Comisiei din 19 decembrie 2018 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de modificare a Regulamentului (UE) nr.601/2012 al Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 334 din 31 decembrie 2018 (CELEX: 32018R2066), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2122 al Comisiei din 17 octombrie 2023 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2066 privind monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului;

‒ articolele 2, 6, 7, 10, 13, 14, articolul 16 alineatul (1) şi articolul 27 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2067 al Comisiei din 19 decembrie 2018 privind verificarea datelor şi acreditarea verificatorilor în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 334 din 31 decembrie 2018 (CELEX: 32018R2067), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2084 al Comisiei din 14 decembrie 2020 de modificare şi rectificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2067 privind verificarea datelor şi acreditarea verificatorilor în temeiul Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; şi

‒ articolele 3, 3g, 5, 6, 11, 14, 15, 18, 30b, 30f din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 275 din 25 octombrie 2003 (CELEX: 32003L0087), aşa cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (UE)2004/795 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 februarie 2024 de instituire a platformei Tehnologii strategice pentru Europa (STEP) şi de modificare a Directivei 2003/87/CE şi a Regulamentelor (UE) 2021/1058, (UE) 2021/1056, (UE) 2021/1057, (UE) nr.1303/2013, (UE) nr.223/2014, (UE) 2021/1060, (UE) 2021/523, (UE) 2021/695, (UE) 2021/697 şi (UE) 2021/241.

I. DISPOZIŢII GENERALE

Secţiunea 1

Domeniul de aplicare

1. Prezentul Regulament instituie cadrul juridic pentru reglementarea procesului de monitorizare, raportare şi verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră, care provin din activităţile instalaţiilor staţionare şi din domeniul aviaţiei, enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

2. În contextul prezentului Regulament, mecanismul de monitorizare, raportare şi verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră are următoarele obiective:

2.1. asigurarea monitorizării şi raportării complete, transparente, exacte, coerente, comparabile în timp şi integrale a gazelor cu efect de seră legate de activităţile enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice, precum şi monitorizării şi raportării datelor tonă-kilometru legate de activităţile de aviaţie, stabilite în planul de monitorizare (în continuare – PM);

2.2. monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră (în continuare – GES) se efectuează conform PM, aprobat de către Agenţia de Mediu, care se adaptează specificului şi funcţionării instalaţiei sau a activităţii de aviaţie reglementate;

2.3. raportarea emisiilor de GES de către operatorul sau operatorul de aeronave prin elaborarea raportului anual privind emisiile de GES (în continuare – RAE), verificat de un verificator acreditat în temeiul articolelor 49 şi 51 din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

2.4. verificarea fiabilităţii, credibilităţii şi acurateţei datelor de monitorizare şi informaţiilor raportate cu privire la emisii de GES şi a datelor tonă-kilometru generate începând cu 16 noiembrie 2025, precum şi a datelor relevante pentru actualizarea criteriilor de referinţă ex ante, în sprijinul procedurilor de control al calităţii şi de asigurare a calităţii, furnizând informaţii pe care un operator sau un operator de aeronave le poate folosi pentru a-şi îmbunătăţi performanţa în ceea ce priveşte monitorizarea şi raportarea emisiilor;

2.5. informarea publicului cu privire la rezultatele monitorizării, raportării şi verificării datelor.

3. Prevederile prezentului Regulament se aplică emisiilor de GES specificate în anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1277/2018 cu privire la instituirea şi funcţionarea Sistemului naţional de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi altor informaţii relevante pentru schimbările climatice (în continuare – Hotărârea Guvernului nr.1277/2018).

4. Prevederile Regulamentului se aplică fără a aduce atingere cerinţelor prevăzute de Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale.

5. În sensul prezentului Regulament, noţiunile utilizate au următoarele semnificaţii:

5.1. activităţi privind fluxul de date – activităţi referitoare la obţinerea, prelucrarea şi manipularea datelor necesare pentru elaborarea unui raport privind emisiile, pornind de la date din surse primare;

5.2. aerodrom – suprafaţă delimitată pe uscat sau pe apă, incluzând clădiri, instalaţii şi echipamente, menită a fi utilizată, fie în totalitate, fie parţial, pentru sosirea, plecarea şi deplasarea la sol a aeronavelor;

5.3. aerodrom de plecare – aerodrom din care începe un zbor ce constituie o activitate de aviaţie enumerată în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

5.4. aerodrom de sosire – aerodrom în care se încheie un zbor ce constituie o activitate de aviaţie enumerată în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

5.5. aerodromuri pereche – pereche formată din aerodromul de plecare şi aerodromul de sosire;

5.6. ardere – orice oxidare a combustibililor, indiferent de modul în care este utilizată energia termică, electrică sau mecanică produsă prin acest proces şi orice alte activităţi asociate, inclusiv epurarea gazelor reziduale;

5.7. alte efecte ale aviaţiei decât emisiile de CO₂ – efecte asupra climei ale eliberării, în timpul arderii combustibililor, de emisii de oxizi de azot (NOx), de particule de funingine, de specii de sulf oxidat şi efectele vaporilor de apă, inclusiv a trenelor de condensare, care provin de la o aeronavă ce desfăşoară una dintre activităţile de aviaţie enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

5.8. activităţi de control – acţiuni desfăşurate sau măsuri puse în aplicare de către operator sau operatorul de aeronave pentru a reduce riscurile inerente;

5.9. asigurare rezonabilă – nivel de asigurare ridicat, dar nu absolut, exprimat sub formă de afirmaţie în avizul de verificare, cu privire la faptul că raportul operatorului sau al operatorului de aeronave supus verificării conţine sau nu inexactităţi materiale;

5.10. calibrare – set de operaţii care stabileşte, în condiţii date, relaţiile dintre valorile indicate de un instrument de măsurare sau un sistem de măsurare, sau valorile reprezentate de o unitate de măsură materializată, sau de un material de referinţă şi valorile corespunzătoare ale unei cantităţi care decurge dintr-un standard de referinţă;

5.11. captarea CO₂ – activitate de captare din fluxurile de gaze a CO₂, care altfel ar fi emis, în vederea transportării şi stocării sale geologice într-un sit de stocare;

5.12. carbon fosil – carbon anorganic şi organic care nu este biomasă;

5.13. CO₂ inerent – CO₂-ul care face parte dintr-un flux-sursă;

5.14. CO_2(e) – orice gaz cu efect de seră, altul decât CO₂, având un potenţial de încălzire globală echivalent cu cel al CO₂;

5.15. coloană de apă – masă continuă de apă cuprinsă pe verticală între suprafaţă şi sedimentele de pe fundul unui corp de apă;

5.16. combustibil comercial standard – combustibili comerciali standardizaţi la nivel internaţional care prezintă un interval de încredere de 95% de cel mult ± 1% pentru puterea calorifică specificată, inclusiv motorina, petrolul uşor, benzina, petrolul lampant, kerosenul, etanul, propanul, butanul, kerosenul pentru avioanele cu reacţie (jet A1 sau jet A), benzina pentru avioanele cu reacţie (jet B) şi benzina pentru aviaţie (AvGas);

5.17. combustibil mixt – combustibil care conţine atât biomasă, cât şi carbon fosil;

5.18. complex de stocare – sit de stocare şi ariile geologice înconjurătoare care pot influenţa integritatea şi securitatea stocării în ansamblu şi anume, formaţiuni de reţinere secundare;

5.19. condiţii standard – temperatură de 273,15 K şi condiţii de presiune de 101 325 Pa, care definesc metrii cubi normali (Nm³);

5.20. date indirecte – valori anuale care sunt determinate în mod empiric sau care sunt derivate din surse aprobate şi pe care un operator le utilizează pentru a înlocui datele privind activitatea sau parametrii de calcul pentru a asigura raportarea completă, în cazul în care metodologia de monitorizare aplicabilă nu permite generarea tuturor datelor necesare privind activitatea, sau ale tuturor parametrilor de calcul necesari;

5.21. date privind activitatea – date privind cantitatea de combustibili sau de materiale consumate sau produse de un proces relevant pentru metodologia de monitorizare bazată pe calcul, exprimate în terajouli, în masă – în tone sau pentru gaze în volum – în metri cubi normali, după caz;

5.22. distanţă – distanţa ortodromică dintre aerodromul de plecare şi cel de sosire, căreia i se adaugă un factor fix de 95 km;

5.23. documentaţia privind masa şi bilanţul – documentaţia indicată în textele de implementare, la nivel internaţional sau naţional, a standardelor şi a practicilor recomandate (SARP), prevăzute în anexa nr.6 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, şi precizate în secţiunea a 3-a din anexa nr.4 la Regulamentul de stabilire a cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la operaţiunile aeriene, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.612/2022 sau în normele internaţionale aplicabile echivalente;

5.24. emisii de gaze cu efect de seră – eliberarea de gaze cu efect de seră (în continuare – GES) din surse aparţinând unei instalaţii sau eliberarea de către o aeronavă care desfăşoară o activitate de aviaţie enumerată în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

5.25. emisii de ardere – emisiile de GES care au loc în timpul reacţiei exoterme a unui combustibil cu oxigenul;

5.26. emisii de proces – emisiile de GES, altele decât emisiile de ardere, rezultate în urma reacţiilor deliberate şi involuntare între substanţe sau în urma transformării acestora, inclusiv reducerea chimică sau electrolitică a minereurilor metalifere, descompunerea termică a substanţelor, precum şi obţinerea substanţelor utilizate ca produs sau materie primă;

5.27. emisii evacuate – emisiile degajate intenţionat dintr-o instalaţie prin asigurarea unui anumit punct de emisii;

5.28. emisii fugitive – emisiile ocazionale sau neintenţionate provenind de la surse nelocalizate, prea diverse sau prea mici pentru a fi monitorizate individual;

5.29. emisii din aviaţie atribuite – emisiile ce provin de la toate zborurile care se încadrează în activităţile de aviaţie menţionate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice care pleacă de pe un aerodrom situat pe teritoriul unui stat membru al UE şi de la zborurile care sosesc pe un astfel de aerodrom dintr-o ţară terţă;

5.30. emisiile istorice din aviaţie – media emisiilor anuale din anii calendaristici 2004, 2005 şi 2006, provenite de la aeronavele care efectuează o activitate de aviaţie menţionată în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

5.31. eroare maximă admisă – eroarea de măsurare permisă, indicată în anexa nr.1 şi în anexele specifice fiecărui instrument din Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziţie pe piaţă a mijloacelor de măsurare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.408/2015, sau în normele naţionale privind verificarea metrologică legală, după caz;

5.32. factor de conversie – raportul dintre carbonul emis sub formă de CO₂ şi carbonul total conţinut în fluxul-sursă înainte ca procesul de emisie să aibă loc, exprimat ca fracţie, considerând monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă drept cantitatea molară echivalentă a CO₂;

5.33. factor de emisie – rata medie de emisii a unui gaz cu efect de seră raportată la datele privind activitatea unui flux-sursă, presupunând că oxidarea este completă în cazul arderii şi conversia este integrală pentru toate celelalte reacţii chimice;

5.34. factor de emisie preliminar – factorul de emisie total asumat al unui combustibil mixt sau al unui material mixt, calculat pe baza conţinutului de carbon din fracţiunea sa de biomasă şi din fracţiunea sa fosilă înainte de înmulţirea acestuia cu fracţiunea fosilă în vederea obţinerii factorului de emisie;

5.35. factor de oxidare – raportul dintre carbonul oxidat în CO₂ ca urmare a arderii şi carbonul total conţinut în combustibil, exprimat ca fracţie, considerând monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă drept cantitatea molară echivalentă a CO₂;

5.36. fracţiune de biomasă – raportul dintre carbonul rezultat din biomasă şi conţinutul total de carbon al unui combustibil sau al unui material, exprimat ca fracţie;

5.37. fracţiune fosilă – raportul dintre carbonul fosil şi conţinutul total de carbon al unui combustibil sau al unui material, exprimat ca fracţie;

5.38. flux-sursă:

5.38.1. un tip anume de combustibil, de material sau de produs care, ca urmare a consumului sau a procesului de producere a acestuia, generează emisii de GES semnificative pornind de la una sau mai multe surse de emisii;

5.38.2. un tip anume de combustibil, de material sau de produs care conţine carbon şi care este inclus în calculul emisiilor de GES, utilizând o metodologie a bilanţului masic;

5.39. gaze cu efect de seră – gazele enumerate în anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1277/2018 şi alte componente gazoase ale atmosferei, atât naturale, cât şi antropice, care absorb şi emit radiaţie infraroşie;

5.40. inexactitate – omisiune, o declaraţie falsă sau o eroare conţinută în datele raportate de către operator sau operatorul de aeronave, cu excepţia incertitudinii admisibile la subpunctul 16.1;

5.41. incertitudine – parametru asociat rezultatului determinării unei cantităţi ce caracterizează dispersia valorilor care ar putea fi atribuite, în mod logic, cantităţii în cauză, incluzând efectele factorilor sistematici, precum şi ale factorilor aleatorii, exprimat în procente, care descrie un interval de încredere situat în jurul valorii medii care cuprinde 95% din valorile estimate, luând în considerare orice asimetrie a distribuţiei valorilor;

5.42. instalaţie nou-intrată – orice instalaţie, care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice, care a obţinut o autorizaţie integrată de mediu prevăzută în Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale sau o actualizare a autorizaţiei integrată de mediu din cauza unei schimbări a naturii sau a funcţionării instalaţiei, sau a extinderii acesteia ulterior notificării Agenţiei de Mediu;

5.43. inexactitate materială – inexactitate care, potrivit opiniei verificatorului, atunci când este luată individual sau agregată cu alte inexactităţi, depăşeşte pragul de semnificaţie sau care ar putea influenţa modul în care Agenţia de Mediu va trata raportul operatorului sau al operatorului de aeronave;

5.44. lot – cantitate de combustibil sau de materie primă eşantionată şi caracterizată în mod reprezentativ şi transferată într-un singur transport sau în mod continuu de-a lungul unei anumite perioade de timp;

5.45. măsurarea continuă a emisiilor – set de operaţii care au drept scop determinarea valorii unei cantităţi prin măsurări periodice, aplicând fie măsurători la coşul de emisii, fie procedee de extracţie în care instrumentul de măsurare se află în apropierea coşului, excluzând totodată metodologiile de măsurare bazate pe colectarea de eşantioane individuale din coş;

5.46. material mixt – material care conţine atât biomasă, cât şi carbon fosil;

5.47. mediu de control – mediul în care funcţionează sistemul de control intern, precum şi ansamblul acţiunilor întreprinse de conducerea unui operator sau a unui operator de aeronave pentru a asigura sensibilizarea cu privire la respectivul sistem de control intern;

5.48. metoda bilanţului energetic – metodă de estimare a cantităţii de energie utilizată drept combustibil într-un cazan, calculată ca sumă a căldurii utilizabile şi a tuturor pierderilor semnificative de energie prin radiaţie, transmisie şi prin intermediul gazelor de ardere;

5.49. neregularitate – una dintre următoarele situaţii:

5.49.1. în scopul verificării raportului de emisii al unui operator – orice act sau omiterea unui act de către operator ce contravine autorizaţiei integrate de mediu prevăzute la Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale şi cerinţelor din PM, aprobat de Agenţia de Mediu;

5.49.2. în scopul verificării raportului de emisii sau a raportului privind datele tonă-kilometru al unui operator de aeronave – orice act sau omiterea unui act de către operatorul de aeronave ce contravine cerinţelor din PM, aprobat de Agenţia de Mediu;

5.50. operator – orice persoană fizică sau juridică care controlează funcţionarea din punct de vedere tehnic a instalaţiei ori a unei părţi a acesteia sau persoana care a fost delegată cu putere economică decisivă asupra funcţionării tehnice a instalaţiei;

5.51. operator de aeronavă – orice persoană juridică sau fizică înregistrată în modul stabilit de lege, care operează sau propune operarea unei aeronave în momentul în care efectuează o activitate de aviaţie specificată în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

5.52. operator de transport aerian comercial – operator care, în schimbul unei remuneraţii, oferă servicii de transport aerian regulate sau neregulate pentru transportul pasagerilor, al mărfurilor sau al poştei;

5.53. parametri de calcul – puterea calorică netă, factorul de emisie, factorul de emisie preliminar, factorul de oxidare, factorul de conversie, conţinutul de carbon sau fracţiunea de biomasă;

5.54. pasageri – persoanele aflate la bordul aeronavei în timpul unui zbor, fără a-i include pe membrii echipajului aflaţi în timpul serviciului;

5.55. perioadă de raportare – un an calendaristic în timpul căruia emisiile trebuie monitorizate şi raportate sau, pentru datele exprimate în tonă-kilometru în temeiul prevederilor Legii nr.74/2024 privind acţiunile climatice;

5.56. pragul de semnificaţie – pragul cantitativ sau punctul critic peste care inexactităţile, luate individual sau agregate cu alte inexactităţi, sunt considerate materiale de către verificator;

5.57. precizie – gradul de apropiere dintre rezultatul unei măsurători şi valoarea reală a cantităţii în cauză sau o valoare de referinţă determinată empiric, folosind materiale de calibrare şi metode de standardizare acceptate la nivel internaţional şi trasabile, luând în considerare atât factorii accidentali, cât şi pe cei sistematici;

5.58. proceduri analitice – analiza fluctuaţiilor şi a tendinţelor la nivelul datelor, inclusiv analiza relaţiilor care nu sunt compatibile cu alte informaţii relevante sau care se abat de la cantităţile preconizate;

5.59. prudent – definirea unui set de ipoteze de o astfel de manieră, încât să se asigure evitarea oricărei subestimări a emisiilor anuale sau a oricărei supraestimări a datelor tonă-kilometru;

5.60. punct de măsurare – sursa de emisii pentru care sunt utilizate sisteme de măsurare continuă a emisiilor (CEMS) pentru măsurarea emisiilor sau secţiunea transversală a unui sistem de conducte pentru care debitul de CO₂ se determină utilizând sisteme de măsurare continuă;

5.61. putere calorifică netă (net calorific value – NCV) – cantitatea specifică de energie eliberată sub formă de căldură atunci când un combustibil sau un material este supus unui proces complet de ardere cu oxigen în condiţii standard, fără a se ţine cont de căldura rezultată în urma vaporizării apei eventual formate;

5.62. rang – cerinţă definită, utilizată pentru determinarea datelor privind activitatea, a parametrilor de calcul, a emisiilor anuale şi a mediei orare anuale a emisiilor, precum şi a sarcinii utile;

5.63. raportul operatorului sau al operatorului de aeronave – raportul anual de emisii, care trebuie prezentat de operator sau de operatorul de aeronave, şi raportul privind datele tonă-kilometru care trebuie prezentat de către operatorul de aeronave;

5.64. recuperarea intensificată a hidrocarburilor – recuperarea hidrocarburilor, care se adaugă la hidrocarburile extrase prin injectare cu apă sau prin alte mijloace;

5.65. reţea de transport – reţeaua de conducte, inclusiv staţiile auxiliare conexe, pentru transportarea CO₂ către situl de stocare;

5.66. reziduu – substanţă care nu reprezintă produsul sau produsele finite, pe care un proces de producţie urmăreşte să le producă în mod direct; acesta nu constituie un obiectiv principal al procesului de producţie, iar procesul de producţie nu a fost modificat în mod deliberat pentru a-l produce;

5.67. reziduuri agricole, din acvacultură, pescuit şi silvicultură – reziduuri care sunt generate în mod direct din agricultură, din acvacultură, din pescuit şi din silvicultură, fără ca această categorie de reziduuri să includă reziduurile din prelucrare sau din industriile conexe;

5.68. risc de control – susceptibilitatea unui parametru din raportul privind emisiile anuale sau din raportul tonă-kilometru de a conţine inexactităţi care ar putea fi semnificative atunci când sunt luate în calcul la nivel individual sau sunt agregate cu alte inexactităţi şi care nu este împiedicată sau identificată şi corectată la timp de sistemul de control;

5.69. risc inerent – susceptibilitatea unui parametru din raportul privind emisiile anuale sau din raportul tonă-kilometru de a conţine inexactităţi care ar putea fi semnificative atunci când sunt luate în calcul la nivel individual sau sunt agregate cu alte inexactităţi, înainte de a lua în considerare efectul oricăror activităţi de control asociate;

5.70. risc de verificare – riscul, fiind o funcţie a riscului inerent, a riscului de control şi a riscului de nedetectare, ca verificatorul să emită un aviz de verificare necorespunzător în momentul în care raportul operatorului sau al operatorului de aeronave conţine inexactităţi materiale;

5.71. risc de nedetectare – riscul ca verificatorul să nu detecteze o inexactitate materială;

5.72. sarcină utilă – masa totală a mărfurilor, poştei, pasagerilor şi bagajelor transportate la bordul unei aeronave în timpul unui zbor;

5.73. scurgere – orice emisie de CO₂ din complexul de stocare;

5.74. sistem de măsurare – set complet de instrumente de măsurare şi alte echipamente precum echipamentele de eşantionare şi de prelucrare a datelor, utilizat pentru a se determina variabile, cum ar fi datele privind activitatea, conţinutul de carbon, puterea calorifică sau factorul de emisie a emisiilor de gaze cu efect de seră;

5.75. sit de stocare – zonă definită ca volum în cadrul unei formaţiuni geologice utilizată pentru stocarea geologică a CO₂ împreună cu suprafaţa şi instalaţiile de injectare asociate;

5.76. sit – în scopul verificării raportului de emisii sau a raportului privind datele tonă-kilometru al unui operator de aeronave, locurile exacte în care este definit şi gestionat procesul de monitorizare, inclusiv cele în care sunt controlate şi stocate datele şi informaţiile relevante;

5.77. sistem de control – evaluarea riscurilor de către un operator sau operator de aeronave şi întregul set de activităţi de control, inclusiv managementul continuu, instituite, documentate, aplicate şi menţinute de către un operator sau operator de aeronave în conformitate cu prevederile punctelor 245-249, adaptate în temeiul deciziilor adoptate de Secretariatul Comunităţii Energetice;

5.78. stocarea geologică a CO₂ – injectarea însoţită de stocarea fluxurilor de CO₂ în formaţiuni geologice subterane;

5.79. sursă de emisii – parte identificabilă distinctă dintr-o instalaţie sau un proces din cadrul unei instalaţii care generează emisii de gaze cu efect de seră relevante sau, în cazul activităţilor de aviaţie, o aeronavă individuală;

5.80. tonă de dioxid de carbon echivalent – tonă metrică de dioxid de carbon (CO₂) sau o cantitate de orice alt gaz cu efect de seră enumerat în anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1277/2018, având un potenţial echivalent din perspectiva încălzirii globale;

5.81. tonă-kilometru – tonă de sarcină utilă transportată pe o distanţă de un kilometru;

5.82. transportul de CO₂ – transportul de CO₂ prin conducte, în vederea stocării sale geologice într-un sit de stocare;

5.83. verificare metrologică legală – controlul capacităţii unui instrument de măsurare de a realiza măsurători conform domeniului său de aplicare, din considerente de interes public, sănătate publică, ordine şi siguranţă publică, protecţie a mediului, colectare a taxelor şi a impozitelor, protecţie a consumatorilor şi corectitudine a tranzacţiilor comerciale;

5.84. zbor – sector de zbor, adică un singur zbor sau un zbor dintr-o serie de zboruri care începe şi se încheie într-un loc de parcare a aeronavei.

II. MONITORIZAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

Secţiunea 1

Monitorizarea emisiilor de GES din instalaţiile

industriale şi din activităţile de aviaţie

6. Agenţia de Mediu emite autorizaţia integrată de mediu, conform articolului 12 din Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale, pentru întreaga instalaţie sau o secţiune a acesteia pentru activităţile care corespund capacităţilor enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

7. Agenţia de Mediu eliberează autorizaţia integrată de mediu pentru o singură instalaţie sau mai multe, amplasate pe acelaşi teritoriu, toate sub administrarea aceluiaşi operator, care conţine următoarele informaţii:

7.1. numele şi adresa operatorului;

7.2. descrierea activităţilor şi a emisiilor instalaţiei;

7.3. materiile prime şi auxiliare a căror utilizare este posibil să conducă la emisii de GES;

7.4. planul de monitorizare care respectă cerinţele prevăzute la punctele 12-19;

7.5. cerinţele de raportare prevăzute la punctele 274-287.

8. Operatorul de aeronave, certificat în conformitate cu articolul 27 din Codul aerian al Republicii Moldova nr.301/2017, monitorizează şi raportează emisiile care provin din activităţi de aviaţie pentru toate zborurile incluse în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice care sunt efectuate de către operatorul de aeronave pe perioada de raportare prevăzută la punctul 10.

9. Operatorul de aeronave clasifică toate zborurile unui an calendaristic pe baza orei de plecare, exprimată în ora universală coordonată.

Secţiunea a 2-a

Linii directoare pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor

10. Operatorul instalaţiei sau operatorul de aeronave este responsabil de monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES generate pe parcursul fiecărui an calendaristic, pentru întreaga perioadă de raportare a anului anterior.

11. Operatorul instalaţiei sau operatorul de aeronave monitorizează şi raportează emisiile de GES, utilizând cele mai precise şi actualizate date ştiinţifice disponibile, inclusiv datele furnizate de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (în continuare – IPCC), în conformitate cu liniile directoare pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor prevăzute în anexa nr.2 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice şi în baza următoarelor principii:

11.1. monitorizarea şi raportarea trebuie să fie complete prin următoarele:

11.1.1. să acopere toate emisiile de proces şi de ardere provenite din totalitatea surselor de emisii şi a fluxurilor-sursă aferente activităţilor prevăzute la punctele 6 şi 8;

11.1.2. să acopere toate gazele cu efect de seră specificate în contextul activităţilor prevăzute la punctele 6 şi 8, precum şi evitarea dublei contabilizări a acestor emisii;

11.1.3. să garanteze adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru prevenirea oricăror lacune în culegerea datelor pe durata perioadei de raportare;

11.2. monitorizarea şi raportarea trebuie să fie coerente, comparabile în timp şi transparente, respectând următoarele criterii:

11.2.1. să aplice metodologii de monitorizare şi seturi de date care pot face obiectul unor modificări şi derogări aprobate de Agenţia de Mediu;

11.2.2. să colecteze, să înregistreze, să compileze, să analizeze şi să documenteze în mod transparent datele obţinute din activitatea de monitorizare, inclusiv ipotezele, referinţele, informaţiile despre activitate şi parametrii de calcul;

11.2.3. să faciliteze reproducerea determinării emisiilor de către verificator;

11.3. monitorizarea şi raportarea trebuie să fie precise, respectând următoarele criterii:

11.3.1. să se asigure că determinarea emisiilor este realizată corect, în mod sistematic sau cu bună ştiinţă, fără nicio eroare;

11.3.2. să garanteze identificarea şi reducerea, în măsura posibilităţilor, a tuturor surselor de incertitudine;

11.3.3. să se asigure că atât calcularea, cât şi măsurarea emisiilor prezintă cel mai înalt grad de precizie posibil;

11.4. combinarea metodologiei de monitorizare cu raportarea emisiilor, respectând următoarele criterii:

11.4.1. să se asigure integritatea datelor despre emisiile care urmează a fi raportate într-un mod rezonabil;

11.4.2. să determine emisiile conform metodologiilor de monitorizare stabilite în prezentul Regulament;

11.4.3. să asigure că datele privind emisiile raportate şi informaţiile conexe sunt exacte şi fără erori semnificative sau denaturări;

11.4.4. să asigure evitarea influenţării în selecţia şi prezentarea datelor, precum şi descrierea credibilă şi echilibrată a emisiilor unei instalaţii sau a unui operator de aeronave;

11.4.5. să evalueze beneficiile unei precizii îmbunătăţite în raport cu costurile suplimentare implicite la alegerea metodologiei de monitorizare;

11.4.6. să se asigure monitorizarea şi raportarea emisiilor la cel mai înalt nivel de precizie care poate fi atins, cu excepţia situaţiilor în care aceasta nu este posibil din punct de vedere tehnic sau atrage costuri disproporţionate;

11.5. monitorizarea şi raportarea se efectuează ţinând cont de recomandările din raportul de verificare emise în temeiul punctului 319 pentru activităţile ulterioare ale operatorilor.

Secţiunea a 3-a

Planul de monitorizare

12. Monitorizarea emisiilor de GES de către operator sau operatorul de aeronave, inclusiv metodologia şi frecvenţa monitorizării, se efectuează cu respectarea PM a emisiilor de GES, elaborat în baza autorizaţiei integrate de mediu emise de Agenţia de Mediu.

13. PM constă într-o documentaţie detaliată în formă scrisă sau în formă electronică, completă şi transparentă, care prezintă metodologia de monitorizare a emisiilor de GES a unei instalaţii sau a activităţii de aviaţie reglementate în conformitate cu cerinţele minime stabilite în anexa nr.3.

14. Operatorul sau operatorul de aeronave elaborează PM într-un mod logic şi simplu, stabilind activităţi şi oferind instrucţiuni clare pentru punerea în aplicare a acestora, cu asigurarea evitării dublării inutile a eforturilor şi corelării cu sistemele puse în aplicare în cadrul instalaţiei sau în activităţile de aviaţie.

15. Agenţia de Mediu, pe baza autorizaţiei integrate de mediu, notifică operatorului sau operatorului de aeronave cerinţele de evaluare a PM standardizat sau simplificat, conform unei evaluări a riscurilor sau poate solicita operatorului să realizeze o evaluare simplificată a riscurilor pentru a verifica dacă activităţile de control şi procedurile aferente acestui control sunt proporţionale cu nivelul riscurilor inerente şi cu cele de control identificate şi justifică utilizarea unui astfel de plan de monitorizare simplificat.

16. Împreună cu PM, operatorul sau operatorul de aeronave prezintă următoarele documente:

16.1. pentru instalaţii, dovezi aferente fiecărui flux-sursă major şi minor care să demonstreze conformitatea cu pragurile de incertitudine pentru datele privind activitatea şi parametrii de calcul, după caz, pentru rangurile aplicate, specificate în anexele nr.2 şi nr.4, precum şi pentru fiecare sursă de emisie care să demonstreze respectarea pragurilor de incertitudine pentru rangurile aplicate, astfel cum sunt definite în anexa nr.8, după caz;

16.2. rezultatele unei evaluări a riscurilor care să ofere dovezi conform cărora activităţile de control propuse şi procedurile aferente sunt proporţionale cu nivelul riscurilor inerente şi riscurilor de control identificate.

17. În cazul în care prevederile din anexa nr.1 conţin o trimitere la o procedură specifică, operatorul sau un operatorul de aeronave stabileşte, documentează, pune în aplicare şi menţine o astfel de procedură separat de PM.

18. Operatorul sau operatorul de aeronave, după aplicarea procedurilor descrise în PM, furnizează următoarele informaţii:

18.1. titlul procedurii;

18.2. o referinţă trasabilă şi verificabilă pentru identificarea procedurii;

18.3. identificarea postului sau a departamentului responsabil de punerea în aplicare a procedurii şi cu datele generate de procedură sau gestionate în cadrul acesteia;

18.4. o scurtă descriere a procedurii care să permită operatorului sau operatorului de aeronave, Agenţiei de Mediu şi verificatorului să înţeleagă parametrii esenţiali şi operaţiunile efectuate;

18.5. locul exact al înregistrărilor şi informaţiilor relevante;

18.6. denumirea sistemului computerizat utilizat, după caz;

18.7. o listă a standardelor EN sau a altor standarde aplicate, după caz.

19. Operatorul sau operatorul de aeronave pune la dispoziţia Agenţiei de Mediu orice informaţie referitoare la procedurile descrise în PM, în temeiul articolului 49 alineatul (3) şi articolului 51 alineatul (3) din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

20. Operatorul sau operatorul de aeronave pune la dispoziţia Agenţiei de Mediu toate informaţiile necesare pentru procesul de verificare, în temeiul articolului 51 din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

Secţiunea a 4-a

Modificarea şi aprobarea modificărilor planului de monitorizare

21. Operatorul sau operatorul de aeronave verifică periodic dacă PM reflectă natura şi funcţionarea instalaţiei sau a activităţii de aviaţie şi dacă metodologia de monitorizare poate fi îmbunătăţită.

22. Operatorul sau operatorul de aeronave modifică PM în următoarele cazuri:

22.1. dacă apar noi emisii, ca urmare a derulării de noi activităţi sau ca urmare a utilizării de noi combustibili sau materiale care nu au fost încă incluse în PM;

22.2. dacă are loc o modificare a disponibilităţii datelor, ca urmare a utilizării de noi tipuri de instrumente de măsurare, metode de eşantionare sau metode de analiză, ori din alte motive care conduce la o mai mare precizie a determinării emisiilor;

22.3. dacă datele rezultate din metodologia de monitorizare aplicată anterior s-au dovedit a fi incorecte;

22.4. dacă modificarea PM îmbunătăţeşte precizia datelor raportate, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic sau implică costuri nerezonabile;

22.5. dacă PM nu este conform cu cerinţele prezentului Regulament; în acest caz Agenţia de Mediu solicită operatorului sau operatorului de aeronave modificarea acestuia;

22.6. dacă este necesar să se conformeze propunerilor de îmbunătăţire a PM incluse într-un raport de verificare.

23. Pentru aprobarea PM, operatorul sau persoana desemnată de acesta trebuie să prezinte:

23.1. cererea în care se indică următoarele informaţii: denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică şi IDNO-ul solicitantului;

23.2. PM elaborat conform formularului aprobat în conformitate cu prevederile punctului 18 al prezentului Regulament;

23.3. dovada conformităţii de determinare a volumului de emisii de GES şi activităţilor descrise în PM cu respectarea procedurii de monitorizare şi raportare a emisiilor de GES;

23.4. documente care justifică utilizarea de către operator a metodei de monitorizare în situaţiile prevăzute în procedura de monitorizare şi raportare a emisiilor de GES.

24. Operatorul sau operatorul de aeronave este obligat să notifice Agenţiei de Mediu orice propunere de modificare a PM, fără întârzieri nejustificate.

25. Agenţia de Mediu permite operatorului sau operatorului de aeronave să notifice modificările aduse PM care nu sunt semnificative în sensul prevederilor punctelor 28 şi 29 până la data de 31 decembrie a anului în curs.

26. Agenţia de Mediu evaluează orice modificare semnificativă a PM în sensul prevederilor punctelor 28 şi 29 şi corectează cerinţele de evaluare pe baza autorizaţiei integrate de mediu.

27. În cazul în care Agenţia de Mediu constată o modificare nesemnificativă, aceasta informează operatorul sau operatorul de aeronave în acest sens, fără întârzieri nejustificate.

28. Printre modificările semnificative ale PM a unei instalaţii se numără:

28.1. modificările categoriei instalaţiei în cazul în care astfel de modificări impun o modificare a metodologiei de monitorizare sau conduc la o modificare a nivelului ce depăşeşte pragul de semnificaţie;

28.2. modificările referitoare la clasificarea instalaţiei ca "instalaţie cu emisii scăzute", fără a aduce atingere punctului 178;

28.3. modificările privind sursele de emisii;

28.4. trecerea de la metoda bazată pe calcul la metodologiile bazate pe măsurare sau invers ori trecerea de la o metodologie alternativă la o metodologie bazată pe ranguri pentru determinarea emisiilor sau invers;

28.5. modificarea rangului aplicat;

28.6. introducerea de noi fluxuri-sursă;

28.7. modificarea clasificării fluxurilor-sursă – între fluxuri-sursă majore, minore sau de minimis, în cazul în care o astfel de modificare necesită o modificare a metodei de monitorizare;

28.8. modificarea valorii implicite pentru un parametru de calcul, în cazul în care valoarea respectivă trebuie prevăzută în PM;

28.9. introducerea de noi metode sau modificări ale metodelor existente referitoare la eşantionare, analiză sau calibrare, în cazul în care acest lucru are un impact direct asupra preciziei datelor privind emisiile;

28.10. aplicarea sau adaptarea unei metodologii de cuantificare a emisiilor rezultate din scurgeri la siturile de stocare.

29. Printre modificările semnificative ale PM al unui operator de aeronave se numără:

29.1. modificarea valorilor factorului de emisie prevăzute în PM;

29.2. alegerea unei alte metode de calcul dintre cele prevăzute în anexa nr.3 sau trecerea de la utilizarea unei metode de calcul la utilizarea metodologiei de estimare, în conformitate cu prevederile din punctul 235 sau invers;

29.3. introducerea de noi fluxuri-sursă;

29.4. modificările statutului operatorului de aeronave ca emiţător mic în sensul punctului 234;

29.5. schimbarea între un statut necomercial şi unul comercial al serviciului de transport aerian furnizat;

29.6. modificarea obiectului serviciului de transport aerian, obiectul fiind pasageri, marfă sau poştă.

30. Operatorul sau operatorul de aeronave solicită Agenţiei de Mediu efectuarea modificării în PM, în termen de 10 zile lucrătoare, în urma oricăror modificări ale informaţiilor specificate în punctele 28 şi 29.

31. Până la aprobarea modificărilor PM sau a informaţiilor prevăzute în punctul 26, operatorul sau operatorul de aeronave efectuează activitatea de monitorizare şi de raportare folosind versiunea modificată a PM, în cazul în care acesta poate presupune în mod rezonabil că modificările propuse nu sunt semnificative sau în cazul în care monitorizarea efectuată în conformitate cu PM iniţial ar rezulta în raportarea unor date incomplete privind emisiile.

32. În cazul în care există incertitudini, operatorul sau operatorul de aeronave desfăşoară întreaga activitate de monitorizare şi de raportare, inclusiv pe parcursul documentării provizorii, în paralel, folosind atât PM iniţial, cât şi versiunea modificată a acestuia.

33. Odată cu primirea aprobării sau a informaţiilor conform punctului 26, operatorul sau operatorul de aeronave utilizează exclusiv datele referitoare la PM modificat şi îşi desfăşoară întreaga activitate de monitorizare şi de raportare utilizând numai versiunea modificată, începând cu data când devine aplicabilă.

34. Operatorul sau operatorul de aeronave ţine evidenţa tuturor modificărilor aduse PM. Fiecare înregistrare trebuie să conţină:

34.1. descrierea clară a modificării;

34.2. justificarea introducerii modificării;

34.3. data notificării Agenţiei de Mediu despre modificare;

34.4. data la care Agenţia de Mediu confirmă recepţionarea notificării modificării şi data primirii aprobării, după caz;

34.5. data la care PM modificat devine aplicabil în conformitate cu punctul 33.

Secţiunea a 5-a

Evaluarea fezabilităţii tehnice şi costuri nerezonabile

35. În cazul în care un operator sau un operator de aeronave motivează că aplicarea unei metodologii de monitorizare nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, Agenţia de Mediu evaluează fezabilitatea tehnică pe baza dovezilor prezentate.

36. Justificarea operatorului sau a operatorului de aeronave trebuie să se bazeze pe dispunerea de către acestora a resurselor tehnice necesare pentru îndeplinirea cerinţelor unui sistem propus sau a unei cerinţe şi care pot fi implementate în termenul solicitat în scopul prezentului Regulament. Resursele tehnice respective includ disponibilitatea tehnicilor şi a tehnologiei necesare.

37. În cazul în care un operator sau un operator de aeronave argumentează că aplicarea unei anumite metodologii de monitorizare implică costuri excesive, Agenţia de Mediu evaluează caracterul rezonabil al acestor costuri, pe baza dovezilor prezentate.

38. Agenţia de Mediu consideră costurile nerezonabile când suma estimată a costurilor depăşeşte valoarea beneficiilor aferente.

39. În procesul de evaluare a caracterului nerezonabil al costurilor legate de alegerea de către operator a nivelurilor de date privind activitatea, Agenţia de Mediu foloseşte ca factor de îmbunătăţire, diferenţa dintre gradul de incertitudine actual şi pragul de incertitudine care ar rezulta din îmbunătăţiri, înmulţită cu media emisiilor anuale generate de flux-sursă respectivă în ultimii trei ani.

40. În caz în care lipsesc astfel de date privind emisiile anuale medii generate de fluxul-sursă în ultimii trei ani, operatorul sau operatorul de aeronave prezintă o estimare prudentă a emisiilor anuale medii, excluzând CO₂-ul provenit din biomasă şi înainte de scăderea CO₂-ului transferat.

41. Pentru instrumentele de măsurare supuse verificării metrologice naţionale, gradul actual de incertitudine poate fi substituit cu eroarea maximă admisibilă în exploatare autorizată în conformitate cu actele normative.

42. În procesul de evaluare a caracterului nerezonabil al costurilor să ţine cont că biocarburanţii, biolichidele şi combustibilii proveniţi din biomasă utilizaţi pentru ardere, îndeplinesc criteriile de durabilitate şi de reducere a emisiilor de GES stabilite în Regulamentul privind criteriile de durabilitate şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru biocarburanţi, biolichide şi combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern.

43. În procesul de evaluare a caracterului nerezonabil al costurilor legate de măsuri destinate sporirii calităţii datelor emisiilor raportate, care nu au un impact direct asupra preciziei datelor privind activitatea, Agenţia de Mediu aplică un factor de îmbunătăţire egal cu 1% din media emisiilor anuale medii ale fluxurilor-sursă respective, calculate pe baza datelor din ultimii trei ani.

44. Măsurile destinate îmbunătăţirii calităţii datelor emisiilor raportate cuprind următoarele:

44.1. trecerea de la valori implicite cu efectuarea de analize pentru determinarea parametrilor de calcul;

44.2. creşterea numărului de analize pe flux-sursă;

44.3. în cazul în care sarcina de măsurare nu este supusă verificării metrologice legale naţionale, este necesară înlocuirea instrumentelor de măsurare cu instrumente conforme cu cerinţele relevante verificării metrologice legale în aplicaţii similare sau cu instrumente de măsurare care îndeplinesc normele, în temeiul Hotărârii Guvernului nr.267/2014 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind aparate de cântărit cu funcţionare neautomată şi al Hotărârii Guvernului nr.408/2015 pentru aprobarea Reglementării tehnice privind punerea la dispoziţie pe piaţă a mijloacelor de măsurare;

44.4. scurtarea intervalelor de calibrare şi de întreţinere ale instrumentelor de măsurare;

44.5. îmbunătăţiri ale activităţilor privind fluxul de date şi ale activităţilor de control care reduc semnificativ riscurile inerente sau riscurile de control.

III. MONITORIZAREA EMISIILOR PROVENITE

DE LA INSTALAŢIILE STAŢIONARE

Secţiunea 1

Clasificarea instalaţiilor, a fluxurilor-sursă şi a surselor de emisii

45. Pentru monitorizarea emisiilor şi stabilirea cerinţelor minime pentru nivelurile de date legate de activitate, fiecare operator determină categoria instalaţiei sale conform punctului 46 şi, după caz, categoria fiecărui flux-sursă în conformitate cu punctul 48 şi a fiecărei surse de emisii prevăzute la punctul 50.

46. Operatorul clasifică fiecare instalaţie în una dintre următoarele categorii:

46.1 instalaţie de categoria A, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de monitorizare anterioară celei actuale, excluzând CO₂-ul generat de biomasă şi înainte de scăderea CO₂-ului transferat, emisiile sunt mai mici sau egale cu 50 000 de tone de CO_2(e);

46.2. instalaţie de categoria B, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de monitorizare anterioară celei actuale, excluzând CO₂-ul generat de biomasă şi înainte de scăderea CO₂-ului transferat, sunt mai mari de 50 000 de tone de CO_2(e) şi mai mici sau egale cu 500 000 de tone de CO_2(e);

46.3. instalaţie de categoria C, în cazul în care emisiile anuale medii verificate din perioada de monitorizare anterioară celei actuale, excluzând CO₂-ul rezultat din biomasă şi înainte de scăderea CO₂-ului transferat, sunt mai mari de 500 000 de tone de CO_2(e).

47. Prin derogare de la prevederile punctului 22, Agenţia de Mediu permite operatorului să nu revizuiască PM în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al instalaţiei menţionat la subpunctul 46.1. este depăşit, dar operatorul demonstrează într-un mod convingător pentru Agenţia de Mediu că acest prag nu a fost depăşit în ultimele cinci perioade de raportare şi că nu există motive întemeiate pentru a presupune o depăşire în perioadele de raportare viitoare.

48. Operatorul clasifică fiecare flux-sursă în una dintre următoarele categorii, efectuând o comparaţie între suma tuturor valorilor absolute ale CO₂-ului fosil şi ale CO_2(e) corespunzătoare tuturor fluxurilor-sursă incluse în metodologiile bazate pe calcul şi cu suma tuturor emisiilor generate de sursele de emisii monitorizate conform metodologiilor bazate pe măsurare, înainte de scăderea CO₂ -ului transferat:

48.1. fluxuri-sursă de minimis, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puţin de 1 000 de tone de CO₂ fosil pe an sau mai puţin de 2%, până la o cantitate totală maximă de 20 000 de tone de CO₂ fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;

48.2. fluxuri-sursă minore, atunci când fluxurile-sursă selectate de către operator reprezintă împreună mai puţin de 5 000 de tone de CO₂ fosil pe an sau mai puţin de 10%, până la o cantitate totală maximă de 100 000 de tone de CO₂ fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;

48.3. fluxuri-sursă majore, atunci când fluxurile-sursă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile menţionate la subpunctele 48.1 şi 48.2.

49. Prin derogare de la prevederile punctului 22, Agenţia de Mediu corectează cerinţele de evaluare pe baza autorizaţiei integrate de mediu şi permite operatorului să nu revizuiască PM în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare a fluxului-sursă drept fluxuri-sursă minore sau fluxuri-sursă de minimis menţionat la subpunctul 46.1 este depăşit, dar operatorul demonstrează convingător că acest prag nu a fost depăşit în ultimele cinci perioade de raportare şi că nu există motive întemeiate pentru a presupune o depăşire în perioadele de raportare viitoare.

50. Operatorul clasifică fiecare sursă de emisie pentru care se aplică o metodologie bazată pe măsurare în una dintre următoarele categorii:

50.1. sursă de emisii minoră, în cazul în care sursa de emisii emite mai puţin de 5000 de tone de CO_2(e) fosil pe an sau mai puţin de 10% din emisiile fosile totale ale instalaţiei, până la o cantitate totală maximă de 100000 de tone de CO_2(e) fosil pe an, luându-se în considerare valoarea absolută cea mai mare;

50.2. sursă de emisii majoră, în caz în care sursa de emisii nu este clasificată drept sursă de emisii minoră.

51. Prin derogare de la prevederile punctului 22, Agenţia de Mediu corectează cerinţele de evaluare pe baza autorizaţiei integrate de mediu şi permite operatorului să nu revizuiască PM în cazul în care, pe baza emisiilor verificate, pragul de clasificare al unei surse de emisii drept sursă de emisii minoră menţionat la subpunctul 46.1. este depăşit, dar operatorul demonstrează convingător că acest prag nu a fost depăşit în ultimele cinci perioade de raportare şi că nu există motive întemeiate pentru a presupune o depăşire în perioadele de raportare viitoare.

Secţiunea a 2-a

Limitele monitorizării şi alegerea metodologiei de monitorizare

52. Operatorii stabilesc limitele monitorizării pentru fiecare instalaţie, care includ toate emisiile relevante de GES provenite de la toate sursele de emisii şi fluxurile-sursă asociate activităţilor desfăşurate în instalaţie şi enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

53. Operatorul include emisiile rezultate atât în condiţii normare de funcţionare, cât şi în situaţii excepţionale, inclusiv pornirea şi oprirea instalaţiei, precum şi situaţiile de urgenţă din perioada de raportare, cu excepţia emisiilor provenite de la echipamentele mobile utilizate în scopuri de transport.

54. În cadrul procesului de monitorizare şi raportare, operatorul aplică metodologii de monitorizare specifice sectorului, conform anexei nr.4.

55. În cazul detectării unor scurgeri dintr-un complex de stocare, care duc la emisii sau degajare de CO₂ în coloana de apă, acestea se consideră surse de emisii pentru instalaţia respectivă şi se monitorizează în conformitate cu punctul 23 din anexa nr.4.

56. Agenţia de Mediu permite excluderea unei surse de emisii asociate cu o scurgere din procesul de monitorizare şi raportare specificat la punctul 55, în cazul în care s-au luat măsuri corective şi nu mai sunt detectate emisii sau degajări în coloana de apă.

57. Pentru monitorizarea emisiilor unei instalaţii, operatorul alege aplicarea unei metodologii bazate fie pe calcul, fie pe măsurare, conform prevederilor prezentului Regulament.

58. Metodologia bazată pe calcul constă în determinarea emisiilor provenite din fluxurile-sursă pe baza datelor privind activitatea obţinute cu ajutorul sistemelor de măsurare şi a parametrilor adiţionali din analize de laborator sau valori implicite. Această metodologie poate fi aplicată conform metodologiei standard stabilite la punctele 68-71 sau conform metodologiei bilanţului masic stabilite la punctele 72 şi 73.

59. Metodologia bazată pe măsurare constă în determinarea emisiilor provenite din surse de emisii cu ajutorul măsurării continue a concentraţiei gazului cu efect de seră relevant în gazul de ardere sau a concentraţiei debitului de gaze de ardere, incluzând monitorizarea transferurilor de CO₂ între instalaţii în cazul în care se măsoară concentraţia de CO₂ şi debitul gazului transferat.

60. În cazul în care se aplică metoda bazată pe calcul, operatorul precizează în PM, pentru fiecare flux-sursă, dacă utilizează metodologia standard sau metodologia bilanţului masic, incluzând rangurile relevante definite în anexa nr.2.

61. În cazul în care operatorul combină metodologia standard, metodologia bilanţului masic şi metodologiile bazate pe măsurare pentru diferite surse de emisii şi fluxuri-sursă ale unei instalaţii, acesta garantează că nu există omisiuni sau dublă contabilizare a emisiilor.

62. În cazul în care cerinţele specifice sectorului prevăzute în anexa nr.4 impun utilizarea unei anumite metodologii de monitorizare, operatorul este obligat să utilizeze metodologia respectivă sau o metodologie bazată pe măsurare.

63. Operatorul poate aplica o metodologie alternativă doar în cazul în care există dovezi care atestă imposibilitatea tehnică sau costurile excesive ale metodologiei standard, sau dacă demonstrează că metoda alternativă oferă o precizie mai mare a datelor emisiilor.

64. Prin derogare de la prevederile punctelor 57-60, operatorul poate utiliza o metodologie de monitorizare care nu se bazează pe metodele standard (în continuare ‒ metodologie alternativă) pentru anumite fluxuri-sursă sau surse de emisii, cu condiţia îndeplinirii următoarelor criterii:

64.1. aplicarea cel puţin a rangului 1 în cadrul metodologiei bazate pe calcul pentru unul sau mai multe fluxuri-sursă majore sau minore şi a metodologiei bazate pe măsurare pentru cel puţin o sursă de emisii asociată aceloraşi fluxuri-sursă nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar genera costuri excesive;

64.2. operatorul evaluează şi cuantifică anual incertitudinile tuturor parametrilor utilizaţi pentru determinarea emisiilor anuale în conformitate cu Ghidul ISO pentru exprimarea incertitudinii de măsurare (JCGM 100:2008) sau cu un alt standard echivalent acceptat la nivel internaţional şi include rezultatele obţinute în raportul anual de emisii;

64.3. operatorul garantează că, prin utilizarea metodologiei alternative, pragurile de incertitudine generale pentru nivelul anual al emisiilor de GES pentru întreaga instalaţie nu depăşesc 7,5% pentru instalaţiile de categoria A, 5,0% pentru instalaţiile de categoria B şi 2,5% pentru cele de categoria C.

65. În cazul în care, din motive tehnice, temporar nu este fezabilă aplicarea PM aprobat de Agenţia de Mediu, operatorul aplică cel mai înalt rang care poate fi atins sau, dacă acest lucru nu este posibil, adoptă o abordare prudentă, fără ranguri, până la restabilirea condiţiile necesare pentru aplicarea rangului aprobat în acest plan.

66. Operatorul implementează măsurile necesare pentru a asigura reluarea promptă a executării PM aprobat de Agenţia de Mediu.

67. Operatorul notifică Agenţiei de Mediu modificarea temporară adusă metodologiei de monitorizare menţionată la punctul 65 fără întârzieri nejustificate şi furnizează următoarele detalii:

67.1. motivele abaterii de la PM aprobat de Agenţia de Mediu;

67.2. detalii privind metodologia provizorie de monitorizare utilizată pentru determinarea emisiilor până la restabilirea condiţiile necesare pentru aplicarea PM aprobat de Agenţia de Mediu;

67.3. măsurile adoptate pentru restabilirea condiţiilor necesare pentru aplicarea PM aprobat de Agenţia de Mediu;

67.4. data estimată pentru reluarea aplicării PM aprobat de Agenţia de Mediu.

Secţiunea a 3-a

Metodologia bazată pe calcul

68. Conform metodologiei standard, operatorul calculează fluxul-sursă de emisii de ardere prin înmulţirea datelor privind activitatea corespunzătoare cantităţii de combustibil ars, exprimată în terajouli pe baza puterii calorifice nete (NCV), cu factorul de emisie corespunzător, exprimat ca tone de CO₂ pe terajouli (t CO₂/TJ), în conformitate cu utilizarea NCV, cu factorul de oxidare corespunzător.

69. Agenţia de Mediu permite utilizarea de factori de emisie pentru combustibili exprimaţi ca t CO₂/t sau t CO₂/Nm³. Pentru a determina emisiile rezultate din arderea combustibililor, operatorul înmulţeşte datele privind activitatea corespunzătoare cantităţii de combustibil ars, exprimată în tone sau în volum în normali metri cubi, cu factorul de emisie corespunzător şi cu factorul de oxidare corespunzător.

70. Operatorul determină emisiile de proces pe flux-sursă înmulţind datele privind activitatea corespunzătoare consumului de materiale, cantităţii de material trecut prin instalaţie sau producţiei lor finale, exprimate în tone sau în volum în normali metri cubi, cu factorul de emisie corespunzător, exprimat în t CO₂/t sau t CO₂/Nm³, cu factorul de conversie corespunzător.

71. În cazul în care un factor de emisii de rangul 1 sau 2 include deja efectul reacţiilor chimice incomplete, factorul de oxidare sau factorul de conversie este stabilit la valoarea 1.

72. Conform metodologiei bilanţului masic, operatorul calculează cantitatea de CO₂ corespunzătoare fiecărui flux-sursă inclus în bilanţul masic, prin înmulţirea datelor privind activitatea corespunzătoare cantităţii de combustibil sau de material care intră sau iese din limitele bilanţului masic cu conţinutul de carbon al combustibilului sau al materialului înmulţit cu 3,664 t CO₂/t C, aplicând punctul 3 din anexa nr.2.

73. Prin derogare de la prevederile punctelor 187-193, emisiile generate de întregul proces acoperit de bilanţul masic reprezintă suma cantităţilor de CO₂ corespunzătoare tuturor fluxurilor-sursă acoperite de bilanţul masic. Monoxidul de carbon (CO) emis în atmosferă se calculează în cadrul bilanţului masic ca emisie a cantităţii molare echivalente de CO₂.

74. La definirea nivelurilor relevante pentru fluxurile-sursă majore şi minore în conformitate cu punctele 57-60, pentru a determina datele privind activitatea şi fiecare parametru de calcul, fiecare operator aplică următoarele:

74.1. nivelurile enumerate în anexa nr.5, în cazul unei instalaţii de categoria A sau, după caz, de un parametru de calcul pentru un flux-sursă care este un combustibil comercial standard;

74.2. în alte cazuri decât cele menţionate la subpunctul 74.1, cel mai înalt rang stabilit în anexa nr.2.

75. Pentru fluxurile-sursă majore operatorul poate aplica rangul imediat inferior rangurilor menţionate la primul paragraf pentru instalaţiile de categoria C şi până la două ranguri mai jos pentru instalaţiile de categoriile A şi B, dar cel puţin rangul 1, dacă demonstrează că rangul necesar în conformitate cu punctul 74 nu este fezabil din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.

76. Pentru o perioadă de tranziţie negociată cu operatorul, Agenţia de Mediu permite unui operator să aplice pentru fluxurile-sursă majore ranguri mai joase decât cele menţionate la punctul 75, dar de cel puţin rangul 1, cu condiţia că:

76.1. operatorul demonstrează că rangul necesar în conformitate cu cel de la punctul 75 nu este realizabil din punct de vedere tehnic sau că implică costuri excesive; şi

76.2. operatorul prezintă un plan de îmbunătăţire, indicând modalitatea şi data până la care va fi atins cel puţin rangul necesar în conformitate cu cel de la punctul 75.

77. Pentru fluxurile-sursă minore, operatorul aplică un rang inferior rangurilor menţionate la punctul 74, dar cel puţin rangul 1, dacă acesta demonstrează că rangul necesar în conformitate cu punctul 74 nu este posibil din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.

78. Pentru fluxurile-sursă de minimis, operatorul determină datele privind activitatea şi fiecare parametru de calcul utilizând estimări prudente în loc de ranguri, cu excepţia cazului în care se poate atinge, fără eforturi suplimentare, un rang definit.

79. Pentru factorul de oxidare şi cel de conversie, operatorul aplică cel puţin cele mai scăzute ranguri prevăzute în anexa nr.2.

80. În cazul în care Agenţia de Mediu a permis utilizarea de factori de emisii exprimaţi ca t CO₂/t sau t CO₂/Nm³ pentru combustibili şi pentru combustibilii folosiţi pentru alimentarea procesului sau în bilanţurile masice în conformitate cu prevederile punctelor 72 şi 73, puterea calorifică netă este monitorizată utilizând o estimare prudentă în locul rangurilor, cu excepţia cazului în care se poate atinge, fără eforturi suplimentare, un rang definit.

Secţiunea a 4-a

Date privind activitatea

81. Operatorul determină datele privind activitatea ale unui flux-sursă, după cum urmează:

81.1. pe baza unei contorizări continue în cadrul procesului care generează emisiile;

81.2. pe baza cumulării contorizărilor de cantităţi emise separat, luând în calcul variaţiile relevante de stoc.

82. În conformitatea cu prevederile subpunctului 81.2, cantitatea de combustibil sau de material prelucrată în timpul perioadei de raportare se calculează ca fiind cantitatea de combustibil sau de material primită în cursul perioadei de raportare minus cantitatea de combustibil sau de material scoasă din instalaţie plus cantitatea de combustibil sau de material aflată în stoc la începutul perioadei de raportare minus cantitatea de combustibil sau de material aflată în stoc la sfârşitul perioadei de raportare.

83. În cazul în care determinarea prin măsurare directă a cantităţilor aflate în stoc nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive, operatorul poate estima aceste cantităţi pe baza unuia dintre următoarele moduri:

83.1. datele din anii precedenţi, corelate cu producţia din perioada de raportare;

83.2.procedurile documentate şi datele corespunzătoare din declaraţiile financiare verificate pentru perioada de raportare.

84. În cazul în care determinarea prin măsurare directă a cantităţilor aflate în stoc nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive pentru determinarea datelor privind activitatea pentru întregul an calendaristic, operatorul alege următoarea zi care este cea mai adecvată pentru a distinge un an de raportare de anul următor, respectând astfel anul calendaristic indicat. Deviaţiile constatate în cazul unui sau mai multor fluxuri-sursă sunt înregistrate în mod clar, formează baza unei valori reprezentative pentru anul calendaristic şi sunt luate în considerare în mod sistematic în anul următor.

85. Pentru determinarea datelor privind activitatea în conformitate cu punctele 81-84, operatorul utilizează rezultatele contorizării bazate pe sistemele de măsurare controlate de acesta în cadrul instalaţiei, cu condiţia respectării următoarelor condiţii:

85.1. operatorul efectuează o evaluare a incertitudinii şi asigură atingerea pragului de incertitudine corespunzător rangului relevant; şi

85.2. operatorul asigură cel puţin o dată pe an şi după fiecare calibrare a unui instrument de măsurare că rezultatele calibrării înmulţite cu un factor de ajustare prudent sunt comparate cu pragurile de incertitudine relevante. Factorul de ajustare prudent se bazează pe o serie de timp adecvată a calibrărilor anterioare ale instrumentului în cauză sau ale altor instrumente de măsurare similare pentru a lua în calcul efectul incertitudinii în exploatare.

86. În cazul în care pragurile aprobate în conformitate cu punctele 16-20 sunt depăşite sau se constată că echipamentele nu sunt conforme cu alte cerinţe, operatorul adoptă măsuri corective fără întârzieri nejustificate şi le notifică verificatorului.

87. Operatorul prezintă Agenţiei de Mediu evaluarea incertitudinii, conform prevederilor subpunctului 85.1, la notificarea unui nou PM sau la propunerea de modificare a PM existent.

88. Evaluarea acoperă incertitudinea specificată a instrumentelor de măsurare aplicate, incertitudinea asociată calibrării, precum şi orice altă incertitudine suplimentară care are legătură cu modul în care instrumentele de măsurare sunt utilizate în practică. Evaluarea incertitudini acoperă incertitudinea asociată variaţiei de stoc în cazul în care instalaţiile de stocare au capacitatea de a stoca cel puţin 5% din cantitatea anuală folosită din combustibilul sau materialul în cauză. În momentul efectuării evaluării, operatorul ia în considerare faptul că valorile declarate utilizate pentru definirea pragurilor de incertitudine corespunzătoare rangurilor prevăzute în anexa nr.2 se referă la incertitudinea aferentă întregii perioade de raportare.

89. Operatorul poate simplifica evaluarea incertitudinii, considerând că erorile maxime permise specificate pentru instrumentul de măsurare utilizat sau, în cazul în care este mai mică, incertitudinea obţinută prin calibrare înmulţită cu un factor de ajustare prudent pentru a lua în calcul efectul incertitudinii în exploatare corespund incertitudinii aferente întregii perioade de raportare, în conformitate cu definiţiile rangurilor prevăzute în anexa nr.2, cu condiţia ca instrumentele de măsurare să fie instalate într-un mediu adaptat specificaţiilor lor de utilizare.

90. Prin derogare de la prevederile punctelor 87, 88 şi 89, Agenţia de Mediu permite operatorului să utilizeze rezultatele măsurătorilor furnizate de sistemele de măsurare controlate de acesta în cadrul instalaţiei, în cazul în care operatorul dovedeşte că instrumentele de măsurare utilizate fac obiectul verificării metrologice legale naţionale relevante. Eroarea maximă permisă în exploatarea autorizată cu privire la verificarea metrologică legală pentru operaţiunea de măsurare relevantă poate fi folosită ca valoare a incertitudinii, fără justificări suplimentare.

91. În cazul în care, pe baza evaluării simplificate a incertitudinii, utilizarea sistemelor de măsurare care nu se află sub controlul operatorului, comparativ cu utilizarea celor controlate de către operator în temeiul punctelor 85-90, îi permite operatorului să respecte un nivel cel puţin la fel de înalt, oferă rezultate mai fiabile şi este mai puţin expusă la riscuri de control, operatorul determină datele privind activitatea cu ajutorul sistemelor de măsurare care nu se află sub controlul său.

92. La determinarea datelor privind activitatea cu ajutorul sistemelor de măsurare care nu sunt sub controlul direct al operatorului, acesta poate recurge la una dintre următoarele surse de date:

92.1. cantităţile din facturile emise de un partener comercial, cu condiţia existenţei unei tranzacţii comerciale între doi parteneri comerciali independenţi; sau

92.2. citirile directe oferite de sistemele de măsurare.

93. Operatorul asigură conformitatea cu rangul aplicabil în temeiul punctelor 74-80, eroarea maximă permisă, definită de legislaţia pentru verificarea metrologică legală aplicabilă tranzacţiei comerciale în discuţie, poate fi adoptată ca valoare suplimentară a incertitudinii.

94. În cazul în care cerinţele aplicabile în temeiul verificării metrologice legale naţionale sunt mai puţin stricte decât cele prevăzute pentru rangul aplicabil în temeiul punctelor 74-80, operatorul obţine dovezi din partea partenerului comercial responsabil de sistemul de măsurare cu privire la incertitudinea aplicabilă.

Secţiunea a 5-a

Parametrii de calcul

95. Operatorul determină parametrii de calcul fie ca valori implicite, fie ca valori bazate pe analize, în funcţie de rangul aplicabil.

96. Operatorul determină şi raportează parametrii de calcul în conformitate cu starea utilizată pentru datele legate de activitate şi face referire la starea combustibilului sau a materialului în momentul achiziţionării sau al utilizării în procesul generator de emisii, înainte de a fi uscat sau tratat în alt mod pentru analize de laborator.

97. În cazul în care prevederile menţionate la punctul 96 implică costuri excesive sau în cazul în care poate fi obţinută o precizie mai mare, operatorul raportează în mod sistematic datele privind activitatea şi parametrii de calcul corespunzători stării în care se efectuează analizele de laborator.

98. Operatorul determină fracţiunea de biomasă numai pentru combustibilii micşti sau pentru materialele mixte. Pentru alţi combustibili sau materiale se utilizează valoarea implicită de 0% pentru fracţiunea de biomasă din combustibilii sau materialele fosile şi se utilizează o valoare implicită de 100% din fracţiunea de biomasă pentru combustibilii sau materialele care constau exclusiv din biomasă.

99. Pentru a determina parametrii de calcul ca valori implicite, operatorul utilizează una dintre următoarele valori, în conformitate cu cerinţa privind rangul aplicabil stabilită în anexele nr.2 şi nr.6:

99.1. factorii standard şi factorii stoechiometrici enumeraţi în anexa nr.6;

99.2. factorii standard utilizaţi în inventarul naţional prezentat Secretariatului Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (CONUSC);

99.3. valorile din literatura de specialitate, inclusiv factorii standard publicaţi de aceasta, care sunt compatibili cu factorii menţionaţi la subpunctul 99.2, dar reprezentativi pentru surse de fluxuri de combustibili cu un grad mai mare de dezagregare;

99.4. valorile specificate şi garantate de furnizorul unui combustibil sau al unui material, dacă operatorul poate dovedi, într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă, că intervalul de încredere de 95% pentru conţinutul de carbon nu depăşeşte 1%;

99.5. valorile obţinute pe baza analizelor efectuate în trecut, dacă operatorul demonstrează că valorile respective sunt reprezentative pentru loturile viitoare de combustibil sau material identic.

100. Operatorul include în PM toate valorile implicite folosite. În cazul în care valorile implicite se modifică de la un an la altul, operatorul indică în plan sursa recunoscută şi aplicabilă a valorii respective.

101. Valorile implicite pentru un parametru de calcul în cerinţele de evaluare a PM se modifică în temeiul punctelor 26 şi 27, în cazul în care operatorul demonstrează că noile valori implicite asigură o estimare mai exactă a emisiilor.

102. La cererea operatorului, se permite ca puterea calorifică netă şi factorii de emisie ai combustibililor să fie determinaţi utilizând aceleaşi ranguri ca în cazul combustibililor comerciali standard, cu condiţia ca operatorul să prezinte, cel puţin o dată la trei ani, dovezi conform cărora intervalul de 1% pentru puterea calorifică specificată a fost respectat în ultimii trei ani.

103. La cererea operatorului, se admite ca în cazul unei substanţe chimice pure conţinutul de carbon stoechiometric al acesteia să fie considerat ca îndeplinind un rang care altfel ar necesita analize efectuate în conformitate cu punctele 104-118, în cazul în care operatorul demonstrează că utilizarea analizelor ar conduce la costuri nerezonabile şi că utilizarea valorii stoechiometrice nu va conduce la subestimarea emisiilor.

104. Operatorul se asigură că toate analizele, eşantionările, calibrările şi validările pentru determinarea parametrilor de calcul sunt efectuate prin aplicarea de metode care au la bază standardele EN corespunzătoare.

105. În absenţa standardelor specificate la punctul 104, metodele se bazează pe standardele ISO sau pe standardele naţionale. În cazul în care nu există standarde publicate aplicabile, se utilizează proiecte de standarde adecvate, orientări privind cele mai bune practici din industrie sau alte metodologii dovedite ştiinţific, limitând erorile de eşantionare şi de măsurare.

106. În cazul în care, pentru determinarea emisiilor, sunt utilizate cromatografe de gaz online sau analizatori de gaz extractivi sau neextractivi, operatorul notifică Agenţiei de Mediu intenţia de a utiliza astfel de echipamente. Acestea sunt utilizate numai pentru datele referitoare la compoziţia combustibililor şi a materialelor în stare gazoasă. Ca măsuri minime de asigurare a calităţii, operatorul se asigură că se efectuează o validare iniţială şi, ulterior, validări anuale ale instrumentului.

107. Rezultatul oricărei analize se utilizează numai pentru perioada de livrare sau pentru lotul de combustibil sau de material pentru care au fost prelevate eşantioane şi pentru care eşantioanele au fost considerate reprezentative. La determinarea unui parametru specific, operatorul utilizează rezultatele tuturor analizelor efectuate cu privire la parametrul respectiv.

108. În cazul în care parametrii de calcul sunt determinaţi prin analize, operatorul prezintă pentru fiecare combustibil sau material, un plan de eşantionare sub forma unei proceduri scrise care conţine informaţii referitoare la metodologiile folosite pentru pregătirea eşantioanelor, inclusiv informaţii referitoare la responsabilităţile, locaţiile, frecvenţele şi cantităţile, şi la metodologiile utilizate pentru stocarea şi transportarea eşantioanelor.

109. Operatorul se asigură că eşantioanele obţinute sunt reprezentative pentru lotul relevant sau pentru perioada de livrare relevantă şi că sunt imparţiale. Elementele relevante ale planului de eşantionare sunt convenite cu laboratorul care efectuează analiza pentru combustibilul sau materialul respectiv, iar dovada acestui acord se include în plan. Operatorul pune la dispoziţie planul pentru a fi verificat în temeiul articolului 50 din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

110. Cu acordul laboratorului care efectuează analiza pentru combustibilul sau materialul, operatorul adaptează elementele planului de eşantionare în cazul în care rezultatele analitice indică faptul că eterogenitatea combustibilului sau a materialului diferă în mod semnificativ de informaţiile privind eterogenitatea pe care s-a bazat planul iniţial de eşantionare pentru combustibilul sau materialul în cauză.

111. Operatorul asigură că laboratoarele angajate în efectuarea analizelor pentru determinarea parametrilor de calcul sunt acreditate în conformitate cu standardul SM EN ISO/IEC 17025 pentru metodele analitice relevante.

112. Laboratoarele neacreditate în conformitate cu SM EN ISO/IEC 17025 sunt utilizate pentru determinarea parametrilor de calcul în cazul în care operatorul demonstrează că accesul la laboratoarele indicate la punctul 111 nu este posibil din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive şi că laboratorul neacreditat îndeplineşte cerinţe echivalente celor prevăzute în SM EN ISO/IEC 17025.

113. Laboratorul îndeplineşte cerinţe echivalente celor prevăzute în SM EN ISO/IEC 17025, conform punctului 112, în cazul în care un operator prezintă dovezi, în măsura în care acest lucru este posibil într-o formă şi la un nivel de detaliu comparabile cu cele aferente procedurilor descrise la punctele 17 şi 18, în conformitate cu punctele 114 şi 115.

114. În domeniul managementului calităţii, operatorul prezintă o certificare acreditată pentru laborator, conform standardului SM EN ISO/IEC 9001 sau echivalent cu alte sisteme certificate de management al calităţii care acoperă domeniul de activitate al laboratorului. În lipsa unor astfel de sisteme certificate de management al calităţii, operatorul furnizează alte dovezi referitoare la capacitatea laboratorului de a administra cu eficacitate personalul, procedurile, documentele şi atribuţiile.

115. Cu privire la competenţa tehnică, operatorul prezintă dovezi referitoare la competenţa şi capacitatea laboratorului de a genera rezultate valabile din punct de vedere tehnic utilizând procedurile analitice corespunzătoare. Aceste dovezi includ următoarele elemente:

115.1. managementul competenţelor personalului legate de atribuţiile specifice încredinţate;

115.2. condiţiile adecvate de lucru şi de mediu;

115.3. selectarea metodelor analitice şi a standardelor relevante;

115.4. gestionarea eşantionării şi pregătirea eşantioanelor, inclusiv controlul integrităţii eşantioanelor, după caz;

115.5. elaborarea şi validarea unor metode analitice noi sau aplicarea de metode care nu sunt acoperite de standarde internaţionale sau naţionale, după caz;

115.6. estimarea incertitudinii;

115.7. gestionarea echipamentelor, inclusiv a procedurilor de calibrare, ajustare, întreţinere şi reparare a echipamentelor, şi păstrarea unei evidenţe în acest sens;

115.8. gestionarea şi controlul datelor, documentelor şi programelor informatice;

115.9. gestionarea elementelor de calibrare şi a materialelor de referinţă;

115.10. asigurarea calităţii în ceea ce priveşte rezultatele calibrării şi ale testelor, inclusiv participarea regulată la programe de testare a competenţei, aplicarea metodelor analitice în cazul materialelor de referinţă certificate sau compararea cu un laborator acreditat;

115.11. gestionarea proceselor externalizate; şi

115.12. gestionarea sarcinilor încredinţate, a plângerilor formulate de către clienţi şi asigurarea luării de măsuri corective în timp util.

116. Operatorul aplică frecvenţele minime ale analizelor pentru combustibilii şi materialele specificate în anexa nr.7.

117. Frecvenţă de analiză diferită faţă de cea prevăzută la punctul 116 se permite în cazul în care frecvenţele minime nu sunt disponibile sau în cazul în care operatorul demonstrează una dintre următoarele situaţii:

117.1. pe baza datelor istorice, inclusiv a valorilor analitice pentru combustibilii sau materialele respective calculate în perioada de raportare precedentă celei curente, se constată că nicio variaţie a valorilor analitice pentru combustibilul sau materialul respectiv nu depăşeşte 1/3 din valoarea incertitudinii pe care operatorul trebuie să o respecte în privinţa determinării datelor de activitate ale combustibilului sau materialului respectiv; sau

117.2. utilizarea frecvenţei prevăzute generează costuri excesive.

118. În cazul în care o instalaţie funcţionează pe parcursul unei părţi din an sau în cazul în care combustibilii sau materialele sunt livrate în loturi care sunt consumate în decursul unei perioade mai mari de un an calendaristic, Agenţia de Mediu stabileşte cu operatorul o planificare mai adecvată pentru analize, cu condiţia ca aceasta să aibă drept rezultat o incertitudine comparabilă cu cea menţionată la subpunctul 117.1.

119. Operatorul determină factorii de emisie specifici fiecărei activităţi pentru emisiile de CO₂. Factorii de emisii ai combustibililor, inclusiv cei folosiţi pentru alimentarea procesului, se exprimă în t CO₂/TJ.

120. Operatorul foloseşte un factor de emisii pentru un combustibil exprimat în t CO₂/t sau t CO₂/Nm³ pentru emisiile de ardere, în cazul în care utilizarea unui factor de emisii exprimat în t CO₂/TJ implică costuri excesive sau în cazul în care poate fi atinsă o precizie cel puţin echivalentă a emisiilor calculate prin folosirea unui astfel de factor de emisie.

121. Pentru conversia conţinutului de carbon în valoarea corespunzătoare a unui factor de emisii asociat CO₂ sau invers, operatorul utilizează factorul 3,664 t CO₂/t C.

122. Operatorul utilizează rangul 1 ca nivel minim pentru a determina factorii de oxidare sau de conversie. Operatorul utilizează valoarea 1 pentru factorul de oxidare sau de conversie în cazul în care factorul de emisie include efectul oxidării sau al conversiei incomplete.

123. În cazul în care într-o instalaţie se utilizează mai mulţi combustibili şi se aplică rangul 3 pentru determinarea factorului de oxidare specific, operatorul solicită aprobarea Agenţiei de Mediu pentru una sau ambele situaţii următoare:

123.1. determinarea unui singur factor de oxidare agregat pentru întregul proces de ardere şi aplicarea acestuia în cazul tuturor combustibililor;

123.2. atribuirea oxidării incomplete unui singur flux-sursă major şi utilizarea unei valori egale cu 1 pentru factorul de oxidare al celorlalte fluxuri-sursă.

124. În cazul în care se utilizează biomasa sau combustibili micşti, operatorul prezintă dovezi care demonstrează că aplicarea prevederilor din subpunctele 123.1 şi 123.2 nu conduce la o subestimare a emisiilor.

Secţiunea a 6-a

Tratamentul biomasei

125. Operatorul determină datele privind activitatea ale unui flux-sursă de biomasă fără a utiliza ranguri şi fără a aduce dovezi analitice referitoare la conţinutul de biomasă, în cazul în care fluxul-sursă respectiv constă exclusiv din biomasă, iar operatorul garantează faptul că acesta nu este contaminat cu alte materiale sau alţi combustibili, conform punctelor 130-133.

126. Factorul de emisie al biomasei este zero, în conformitate cu prevederile punctelor 130-133.

127. Factorul de emisie al fiecărui combustibil sau material se calculează şi se raportează ca factorul de emisie preliminar determinat în conformitate cu punctele 95-98, înmulţit cu fracţiunea fosilă a combustibilului sau a materialului.

128. Turba, xilitul şi fracţiunile fosile ale combustibililor micşti sau ale materialelor mixte nu sunt considerate biomasă.

129. În cazul în care fracţiunea de biomasă a combustibililor micşti sau a materialelor mixte este mai mare sau egală cu 97% sau dacă, dată fiind cantitatea de emisii asociate fracţiunii fosile a combustibilului sau materialului, aceasta se califică drept flux-sursă de minimis, operatorul poate aplica metodologii care nu se bazează pe ranguri, inclusiv metoda bilanţului energetic, pentru determinarea datelor privind activitatea şi a parametrilor de calcul relevanţi, în conformitate cu prevederile punctelor 130-133.

130. Biocarburanţii, biolichidele şi combustibilii proveniţi din biomasă, indiferent de originea geografică a acesteia, utilizaţi pentru ardere îndeplinesc criteriile de durabilitate şi de reducere a emisiilor de GES, conform prevederilor Regulamentului privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanţi, biolichide şi combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern.

131. Biocarburanţii, biolichidele şi combustibilii proveniţi din biomasă produşi din deşeuri şi din reziduuri, altele decât reziduurile agricole, din acvacultură, pescuit şi silvicultură, îndeplinesc criteriile de durabilitate şi de reducere a emisiilor de GES, conform prevederilor Regulamentului privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanţi, biolichide şi combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern, precum şi deşeurile şi reziduurile care sunt prelucrate întâi într-un produs înainte de a fi prelucrate ulterior în biocarburanţi, biolichide şi combustibili proveniţi din biomasă.

132. Energie electrică, energie termică generate din deşeuri municipale solide nu fac obiectul criteriilor prevăzute în Regulamentul privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanţi, biolichide şi combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern.

133. Criteriile de durabilitate şi de reducere a emisiilor de GES, conform prevederilor Regulamentului privind criteriilor de durabilitate pentru biocarburanţi, biolichide şi combustibilii din biomasă, aprobat de Guvern, se aplică instalaţiei definite în sensul prezentului Regulament.

134. În cazul în care biomasa utilizată pentru ardere nu respectă dispoziţiile punctelor 130-133, conţinutul său de carbon este considerat drept carbon fosil.

135. Pentru combustibilii micşti sau pentru materialele mixte, operatorul are opţiunea de a presupune absenţa biomasei şi să aplice o fracţiune fosilă implicită de 100%, sau să determine o fracţiune de biomasă în conformitate cu punctele 136 şi 137, aplicând rangurile definite în subpunctul 2.4 din anexa nr.2.

136. În cazul în care, operatorul efectuează analize pentru a determina fracţiunea de biomasă, operatorul aplică un standard relevant şi metodele analitice prevăzute de acesta.

137. În cazul în care, operatorul efectuează analize pentru a determina fracţiunea de biomasă, dar aplicarea prevederilor din punctul 136 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau presupune costuri excesive, operatorul aplică o metodă alternativă de estimare a acestei fracţiuni de biomasă. Pentru combustibilii sau materialele care provin dintr-un proces de producţie cu fluxuri de intrare definite şi trasabile, operatorul îşi poate baza estimarea pe bilanţul masic al carbonului fosil şi al carbonului din biomasă care intră şi iese din proces.

138. În cazul în care operatorul utilizează un bilanţ masic în conformitate cu punctele 72 şi 73, iar biomasa care respectă criteriile de la punctele 130-133 este utilizată ca material de intrare sau combustibil, iar materialele de ieşire conţin carbon, operatorul furnizează verificatorului date privind fracţiunea de biomasă a conţinutului de carbon al fluxurilor de ieşire. Operatorul prezintă dovezi că metodologia de monitorizare aplicată nu subestimează în mod sistematic emisiile totale ale instalaţiei şi că masa totală a carbonului corespunzătoare fracţiunilor de biomasă ale carbonului conţinut în toate materialele de ieşire relevante nu depăşeşte masa totală a fracţiunilor de biomasă ale carbonului conţinut în materialele de intrare şi în combustibili.

139. În cazul în care operatorul aplică prevederile punctului 138 referitoare la fracţiunea de biogaz din gazelor naturale utilizate ca materie de intrare, acesta aplică analize sau metode în conformitate cu punctele 140, 141 şi 142.

140. Prin derogare de la prevederile punctele 135, 136 şi 137 şi de la punctele 95 şi 98, cu excepţia scopurilor prevăzute la punctele 158, operatorul nu utilizează analize sau metode de estimare în conformitate cu punctele 138 şi 139 pentru a determina fracţiunea de biomasă din gazele naturale primite dintr-o reţea de gaze la care se adaugă biogaz.

141. Operatorul determină dacă o anumită cantitate de gaze naturale din reţeaua de gaze reprezintă biogaz, aplicând metodologia prevăzută la punctul 142.

142. Operatorul determină fracţiunea de biomasă utilizând registrele de achiziţii pentru biogazul cu un conţinut energetic echivalent, demonstrând că:

142.1. nu există nicio dublă contabilizare a aceleiaşi cantităţi de biogaz, în special că nimeni altcineva nu revendică utilizarea biogazului achiziţionat, inclusiv prin prezentarea unei garanţii de origine, astfel cum este definită la articolul 3 din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile; şi

142.2. operatorul şi producătorul de biogaz sunt racordaţi la aceeaşi reţea de gaze.

143. Pentru a demonstra respectarea dispoziţiilor punctului 142, operatorul foloseşte datele înregistrate într-o bază de date concepută pentru monitorizarea transferurilor de biogaz.

Secţiunea a 7-a

Metodologia bazată pe măsurare

144. Operatorul utilizează metodologii bazate pe măsurare pentru toate emisiile de protoxid de azot (N₂O) în conformitate cu anexa nr.4 şi pentru cuantificarea CO₂ transferat în temeiul punctelor 187-193.

145. Operatorul utilizează metodologii bazate pe măsurare pentru sursele de emisii de CO₂, în cazul în care acesta poate dovedi că pentru fiecare sursă de emisii se respectă rangurile necesare în conformitate cu punctele 146, 147 şi 148.

146. Pentru fiecare sursă de emisii majoră, operatorul aplică următoarele:

146.1. în cazul unei instalaţii de categoria A, rangurile enumerate în punctul 2 din anexa nr.8;

146.2. în alte cazuri, cel mai înalt rang stabilit în punctul 1 din anexa nr.8.

147. Operatorul aplică rangul imediat inferior rangurilor menţionate la punctul 146 pentru instalaţiile de categoria C şi până la două ranguri mai jos pentru instalaţiile de categoriile A şi B, dar de cel puţin rangul 1, dacă acesta demonstrează că aplicarea rangului necesar în conformitate cu punctul 146 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.

148. Pentru emisiile provenite din surse de emisii minore, operatorul aplică un rang inferior rangului necesar în conformitate cu punctul 146, dar de cel puţin rangul 1, dacă acesta demonstrează că aplicarea rangului necesar în conformitate cu punctul 146 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.

149. Toate măsurătorile se efectuează aplicând metode bazate pe următoarele:

149.1. SM EN 14181 (Emisii din surse staţionare – Asigurarea calităţii sistemelor de măsurare automate);

149.2. SM SR EN 15259 (Calitatea aerului – Măsurarea emisiilor din surse staţionare – Cerinţe pentru secţiunile şi siturile de măsurare şi pentru obiectivul, planificarea şi raportul măsurării);

149.3. alte standarde EN relevante, în special SM EN ISO 16911-2 (Emisii din surse staţionare – Determinarea manuală şi automată a vitezei şi a debitului volumic în conducte).

150. În cazul în care nu sunt disponibile standard menţionate la punctul 149, metodele se bazează pe standarde ISO relevante, pe standardele publicate în Uniunea Europeană sau pe standardele naţionale. În cazul în care nu există standarde publicate aplicabile, se utilizează proiecte de standarde adecvate, orientări privind cele mai bune practici din industrie sau alte metodologii dovedite ştiinţific, limitând erorile de eşantionare şi de măsurare.

151. Operatorul ţine cont de toate aspectele relevante ale sistemului de măsurare continuă, inclusiv de locaţia echipamentului, de calibrare, de măsurare, de asigurarea calităţii şi de controlul calităţii.

152. Operatorul se asigură că laboratoarele care efectuează măsurătorile, calibrările şi evaluările relevante ale echipamentelor pentru sistemele de măsurare continuă a emisiilor sunt acreditate conform SM EN ISO/IEC 17025 pentru metodele analitice sau activităţile de calibrare relevante.

153. În cazul în care laboratorul nu deţine acreditarea menţionate la punctul 152, operatorul se asigură că se respectă cerinţe echivalente celor prevăzute la punctele 112-115.

154. Operatorul determină emisiile anuale de la o sursă de emisii de-a lungul perioadei de raportare prin adunarea, pe durata perioadei de raportare, a tuturor valorilor orare ale concentraţiei de gaze cu efect de seră măsurate, care sunt înmulţite cu valorile orare ale debitului gazelor de ardere, unde valorile orare reprezintă medii ale tuturor rezultatelor măsurătorilor individuale obţinute în ora de funcţionare respectivă.

155. În cazul emisiilor de CO₂, operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuaţiei 1 din anexa nr.8. Monoxidul de carbon emis în atmosferă este considerat cantitatea molară echivalentă de CO₂. În cazul protoxidului de azot (N₂O), operatorul determină emisiile anuale pe baza ecuaţiei din subpunctul 16.2.1 din anexa nr.4.

156. În cazul în care în cadrul unei instalaţii există mai multe surse de emisii, iar acestea nu pot fi măsurate ca o singură sursă de emisii, operatorul măsoară separat emisiile provenite de la acestea surse de emisii şi adună rezultatele pentru a obţine totalul emisiilor pentru gazul respectiv pe durata perioadei de raportare.

157. Operatorul determină concentraţia de gaze cu efect de seră din gazele de ardere prin măsurarea continuă într-un punct reprezentativ, utilizând una dintre următoarele metode:

157.1. măsurare directă; sau

157.2. în cazul unei concentraţii mari în gazele de ardere, calcularea concentraţiei este determinată folosind o măsurare indirectă a concentraţiei prin aplicarea ecuaţiei 3 din anexa nr.8 şi ţinând seama de valorile concentraţiilor măsurate ale tuturor celorlalte componente ale fluxului de gaz, astfel cum sunt indicate în PM al operatorului.

158. În cazul în care este aplicabil, operatorul determină separat orice cantitate de CO₂ rezultată din biomasă aplicând dispoziţiile punctelor 130-133 şi o scade din emisiile totale de CO₂ măsurate. În acest scop, operatorul poate utiliza:

158.1. abordare bazată pe calcul, inclusiv abordări care utilizează analize şi eşantionare pe baza SM EN ISO 13833 – Emisii din surse staţionare – Determinarea raportului dintre biomasă (biogenă) şi dioxidul de carbon de origine fosilă – Eşantionarea şi determinarea radiocarbonului;

158.2. o altă metodă bazată pe un standard relevant, inclusiv SM EN ISO 18466 – Emisii din surse staţionare – Determinarea fracţiunii biogene în CO₂ la coşul de gaz cu ajutorul metodei bilanţului;

158.3. o metodă de estimare publicată în cadrul Uniunii Europene.

159. În cazul în care metoda propusă de operator implică prelevarea continuă de eşantioane din fluxul de gaze de ardere, se aplică SM SR EN 15259 – Calitatea aerului – Măsurarea emisiilor din surse staţionare – Cerinţe pentru secţiunile şi siturile de măsurare şi pentru obiectivul, planificarea şi raportul măsurării.

160. În cazul în care metoda propusă de operator implică prelevarea continuă de eşantioane din fluxul de gaze de ardere, iar instalaţia consumă gaze naturale din reţea, operatorul scade din totalul emisiilor de CO₂ măsurate cantitatea de CO₂ provenită din biogazul conţinut în gazele naturale. Fracţiunea de biomasă a gazelor naturale se determină în conformitate cu punctele 104-118.

161. Operatorul determină debitul gazelor de ardere pentru efectuarea calculelor în conformitate cu punctele 154 şi 155 cu ajutorul uneia dintre următoarele metode:

161.1. calcularea, cu ajutorul unui bilanţ masic relevant, luând în considerare toţi parametrii importanţi de la intrare, incluzând, pentru emisiile de CO₂, cel puţin masele materialelor intrate, debitul aerului intrat şi randamentul procesului, cât şi parametrii importanţi de la ieşire, incluzând produsul final şi concentraţiile de oxigen (O₂), dioxid de sulf (SO₂) şi oxizilor de azot (NO_x); sau

161.2. determinarea prin măsurarea continuă a debitului într-un punct reprezentativ.

162. Operatorul calculează mediile orare pentru fiecare parametru relevant pentru determinarea emisiilor, inclusiv concentraţiile şi debitul gazelor de ardere, printr-o metodologie bazată pe măsurare care utilizează toate punctele de date disponibile pentru ora respectivă.

163. În cazul în care un operator generează date pentru perioade de referinţă mai scurte fără costuri suplimentare, acesta utilizează perioadele de referinţă respective pentru a determina emisiile anuale în conformitate cu punctele 154 şi 155.

164. În cazul în care echipamentul de măsurare continuă a unui parametru nu mai poate fi controlat, este defect sau nu este în funcţiune în timpul unei părţi a orei sau a perioadei de referinţă indicate la punctele162 şi 163, operatorul calculează media orară în mod proporţional cu punctele de date rămase pentru ora sau pentru perioada de referinţă mai scurtă respectivă, cu condiţia să fie disponibile cel puţin 80% din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru. În cazul în care sunt disponibile mai puţin de 80% din numărul maxim de puncte de date pentru un parametru se aplică prevederile punctelor 166-169.

165. În cazul în care un echipament de măsurare din cadrul unui sistem de monitorizare continuă a emisiilor nu este în funcţiune o perioadă mai mare de cinci zile consecutive în orice an calendaristic, operatorul informează fără întârzieri nejustificate Agenţia de Mediu şi propune măsuri adecvate în vederea îmbunătăţirii calităţii sistemului de monitorizare continuă respectiv.

166. În cazul în care, un echipament nu mai poate fi controlat, este defect sau nu este în funcţiune, este imposibil să se furnizeze o oră sau o perioadă de referinţă mai scurtă valabilă, în conformitate cu punctele 162 şi 163, pentru unul sau mai mulţi parametri ai metodologiei bazate pe măsurare, operatorul determină valori de substituţie pentru fiecare oră în care există lacune în materie de date.

167. În cazul în care nu se poate furniza o oră sau o perioadă de referinţă mai scurtă valabilă pentru un parametru măsurat în mod direct sub formă de concentraţie, operatorul calculează pentru ora sau perioada de referinţă mai scurtă respectivă o valoare de substituţie ca suma dintre concentraţia medie şi de două ori devierea standard aferentă mediei respective, utilizând ecuaţia 4 din anexa nr.8.

168. În cazul în care perioada de raportare nu este aplicabilă pentru determinarea unor valori de substituţie din cauza unor modificări tehnice semnificative în cadrul instalaţiei, operatorul convine împreună cu verificatorul asupra unui calendar reprezentativ, cu durata de un an, dacă este posibil, pentru determinarea mediei şi a devierii standard.

169. În cazul în care nu se poate furniza o oră de date valabilă pentru un parametru, altul decât concentraţia, operatorul obţine valori de substituţie pentru parametrul respectiv cu ajutorul unui model adecvat de bilanţ masic sau al unui bilanţ energetic al procesului. Operatorul validează rezultatele, utilizând parametrii măsuraţi rămaşi ai metodologiei bazate pe măsurare, şi datele obţinute în condiţii de funcţionare normale, pentru o perioadă de timp egală cu cea pentru care lipsesc datele.

Secţiunea a 8-a

Instalaţii cu emisii reduse.

CO₂ transferat şi utilizarea sau transferul de N₂O

170. Operatorul confirmă emisiile determinate printr-o metodologie bazată pe măsurare, cu excepţia emisiilor de N₂O din producţia de acid azotic şi a gazelor cu efect de seră transferate către o reţea de transport sau către un sit de stocare, prin calcularea emisiilor anuale de fiecare gaz cu efect de seră respectiv pentru aceleaşi surse de emisii şi fluxuri-sursă. Nu este obligatorie aplicarea metodologiei bazate pe ranguri.

171. Agenţia de Mediu permite operatorului să prezinte un PM simplificat în conformitate cu punctul 15, cu condiţia ca aceasta să opereze o instalaţie cu emisii reduse. Această permisiune nu se aplică instalaţiilor care desfăşoară activităţi în care este inclus N₂O, în temeiul prevederilor din anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

172. O instalaţie este considerată ca având emisii reduse, conform criteriilor stabilite la punctul 171, dacă îndeplineşte una dintre condiţiile următoare:

172.1. emisiile anuale medii ale instalaţiei respective, raportate şi verificate pentru perioada de raportare imediat anterioară perioadei de raportare curentă, excluzând CO₂ provenit din biomasă, aplicând dispoziţiile punctelor 130-133, şi înainte de scăderea CO₂ transferat, au fost mai mici de 25 000 de tone de CO_2(e) pe an;

172.2. emisiile anuale medii menţionate la subpunctul 172.1 nu sunt disponibile sau nu mai sunt aplicabile ca urmare a unor modificări aduse limitelor instalaţiei sau condiţiilor de funcţionare ale instalaţiei, dar, pe baza unei metode de estimare prudente, emisiile anuale ale instalaţiei respective pentru următorii cinci ani vor fi mai mici de 25 000 de tone de CO_2(e) pe an, excluzând CO₂-ul provenit din biomasă, aplicând dispoziţiile punctelor 130-133, şi înainte de scăderea CO₂ -ului transferat.

173. Operatorul unei instalaţii cu emisii reduse nu este obligat să prezinte documentele justificative menţionate la punctele 19 şi 20 şi este scutit de obligaţia de a prezenta un raport privind îmbunătăţirile, astfel cum se prevede la punctele 284-286, ca răspuns la recomandările de îmbunătăţire formulate de verificator în raportul de verificare.

174. Prin derogare de la prevederile punctelor 81-84, operatorul instalaţiei cu emisii reduse poate determina cantitatea de combustibil sau de material utilizând registrele de achiziţii disponibile şi documentate şi variaţiile de stoc estimate. Operatorul este, de asemenea, scutit de obligaţia de a-i prezenta autorităţii competente evaluarea incertitudinii menţionată la punctele 87, 88 şi 89.

175. Operatorul unei instalaţii cu emisii reduse este scutit de obligaţia prevăzută la punctele 87, 88 şi 89 de a include incertitudinea legată de variaţia stocurilor într-o evaluare a incertitudinii.

176. Prin derogare de la punctele 74, 75 şi 76 şi de la punctele 146 şi 147, operatorul unei instalaţii cu emisii reduse aplică cel puţin rangul 1 în scopul determinării datelor privind activitatea şi a parametrilor de calcul pentru toate fluxurile-sursă şi în scopul determinării emisiilor aplicând metodologii bazate pe măsurare, cu excepţia cazului în care se poate atinge o precizie mai mare fără eforturi suplimentare din partea operatorului, fără a se prezenta dovezi conform cărora aplicarea unor niveluri mai înalte nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar implica costuri excesive.

177. În scopul determinării parametrilor de calcul pe bază de analize în conformitate cu punctele 104-107, operatorul unei instalaţii cu emisii reduse poate utiliza orice laborator competent din punct de vedere tehnic şi capabil să genereze rezultate valabile din punct de vedere tehnic cu ajutorul procedurilor analitice relevante şi prezintă dovezi cu privire la măsurile de asigurare a calităţii menţionate la punctele 113, 114 şi 115.

178. În cazul în care o instalaţie cu emisii reduse care face obiectul unei monitorizări simplificate depăşeşte pragul menţionat la punctul 172 în orice an calendaristic, operatorul acesteia notifică acest fapt, fără întârzieri nejustificate, Agenţiei de Mediu, precum şi orice modificare semnificativă adusă PM în sensul subpunctului 28.2.

179. Operatorul continuă monitorizarea simplificată, cu condiţia ca acesta să demonstreze că pragul menţionat la punctul 172 nu a fost depăşit în ultimele cinci perioade de raportare şi că acesta nu va fi depăşit în următoarea perioadă de raportare.

180. CO₂-ul inerent care este transferat într-o instalaţie, inclusiv cel aflat în componenţa gazelor naturale sau a gazelor reziduale, inclusiv gazul de furnal sau gazul de cocserie, sau cel din combustibilii folosiţi pentru alimentarea procesului, inclusiv gazele de sinteză, este inclus în factorul de emisie aferent fluxului-sursă respectiv.

181. În cazul în care CO₂-ul inerent provine din activităţi care fac obiectul anexei nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice şi acesta este transferat ulterior din instalaţie, ca parte a unui flux-sursă, într-o altă instalaţie şi în scopul unei activităţi care intră sub incidenţa respectivei legi, acesta nu este contabilizat ca emisie a instalaţiei din care provine.

182. Pentru a determina fracţiunea de biomasă din CO₂ -ul inerent în conformitate cu punctele 135-143, operatorul instalaţiei care efectuează transferul se asigură că metodologia de monitorizare aleasă nu subestimează în mod sistematic emisiile totale ale instalaţiei care efectuează transferul.

183. În cazul în care CO₂ -ul inerent este emis sau transferat din instalaţie către entităţi care nu intră sub incidenţa Legii nr.74/2024 privind acţiunile climatice, acesta este contabilizat ca emisii ale instalaţiei din care provine.

184. Operatorii determină cantităţile de CO₂ inerent transferat din instalaţie atât la instalaţia care efectuează transferul, cât şi la cea de primire. În acest caz, cantităţile de CO₂ inerent transferat, respectiv primit, şi fracţiunea de biomasă corespunzătoare trebuie să fie identice.

185. În cazul în care cantităţile de CO₂ inerent transferat şi primit nu sunt identice, se utilizează media aritmetică a celor două valori determinate atât în raportul de emisii al instalaţiei care transferă, cât şi în raportul de emisii al instalaţiei de primire, dacă ecartul dintre valori poate fi explicat de marja de incertitudine a sistemelor de măsurare sau a metodei de determinare. În astfel de cazuri, raportul de emisii consemnează alinierea valorii respective.

186. În cazul în care ecartul dintre valori nu poate fi explicat prin marja de incertitudine aprobată a sistemelor de măsurare sau a metodei de determinare, operatorii instalaţiei care transferă şi a celei de primire aliniază valorile prin aplicarea de ajustări prudente.

187. Operatorul scade din emisiile instalaţiei orice cantitate de CO₂ ce provine din carbonul fosil aferent activităţilor care intră sub incidenţa anexei nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice care nu este emisă de instalaţie, dar:

187.1. este transferată din instalaţie către oricare dintre următoarele:

187.1.1. o instalaţie de captare în scopul transportării şi stocării geologice pe termen lung într-un sit de stocare;

187.1.2. o reţea de transport în scopul stocării geologice pe termen lung într-un sit de stocare;

187.1.3. un sit de stocare autorizat în scopul stocării geologice pe termen lung;

187.2. este transferată din instalaţie şi este utilizată pentru a produce carbonat de calciu precipitat în care CO₂-ul utilizat este legat chimic, operatorul aplică metodologia bazată pe calcul.

188. În raportul anual privind emisiile, operatorul instalaţiei care efectuează transferul furnizează codul de identificare al instalaţiei de primire. În toate celelalte cazuri, operatorul instalaţiei care efectuează transferul trebuie să furnizeze numele, adresa şi datele de contact ale unei persoane de contact din cadrul instalaţiei de primire.

189. Prevederile punctului 188 se aplică, de asemenea, instalaţiei de primire în ceea ce priveşte codul de identificare al instalaţiei care efectuează transferul.

190. Pentru a determina cantitatea de CO₂ transferată de la o instalaţie la alta, operatorul aplică o metodologie bazată pe măsurare, în conformitate cu punctele 154-165. Sursa de emisii corespunde punctului de măsurare, iar emisiile se exprimă în cantitatea de CO₂ transferată.

191. Pentru a determina cantitatea de CO₂ transferată de la o instalaţie la alta, operatorul aplică nivelul cel mai înalt prevăzut în punctul 1 din anexa nr.8. Operatorul poate aplica nivelul imediat inferior, cu condiţia ca acesta să dovedească că aplicarea nivelului cel mai înalt prevăzut în punctul 1 din anexa nr.8 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau implică costuri excesive.

192. Pentru a determina cantitatea de CO₂ legată chimic în carbonatul de calciu precipitat, operatorul utilizează surse de date care oferă cea mai mare precizie posibilă.

193. Operatorii pot determina cantităţile de CO₂ transferat din instalaţie atât la instalaţia care efectuează transferul, cât şi la cea de primire, cu aplicarea prevederilor din punctele 184, 185 şi 186.

194. În cazul în care N₂O provine din activităţile care intră sub incidenţa anexei nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice pentru care anexa respectivă specifică faptul că N₂O este relevant, iar o instalaţie nu emite N₂O, ci îl transferă către o altă instalaţie care monitorizează şi raportează emisiile în conformitate cu prezentul Regulament, acesta nu este contabilizat ca emisie a instalaţiei de la care provine.

195. O instalaţie care primeşte N₂O de la o instalaţie şi o activitate în conformitate cu punctul 194 monitorizează fluxurile de gaze relevante utilizând aceleaşi metodologii ca cele impuse de prezentul Regulament, ca şi cum N₂O ar fi generat chiar în instalaţia care îl primeşte.

196. În cazul în care N₂O este îmbuteliat sau utilizat drept gaz în produse astfel încât să fie emis în afara instalaţiei sau în cazul în care este transferat din instalaţie către entităţi care nu intră sub incidenţa Legii nr.74/2024 privind acţiunile climatice, acesta se contabilizează ca emisii ale instalaţiei de la care provine, cu excepţia cantităţilor de N₂O pentru care operatorul instalaţiei de la care provine N₂O demonstrează că N₂O este distrus utilizând echipamente adecvate de reducere a emisiilor.

197. În raportul anual privind emisiile, operatorul instalaţiei care efectuează transferul furnizează codul de identificare al instalaţiei de primire, după caz, precum şi, în cazul instalaţiei de primire, acesta furnizează codul de identificare al instalaţiei care efectuează transferul.

198. Pentru a determina cantitatea de N₂O transferată de la o instalaţie la alta, operatorul aplică o metodologie bazată pe măsurare, inclusiv în conformitate cu punctele 154-165. Sursa de emisii corespunde punctului de măsurare, iar emisiile se exprimă în cantitatea de N₂O transferată.

199. Pentru a determina cantitatea de N₂O transferată de la o instalaţie la alta, operatorul aplică rangul cel mai înalt pentru emisiile de N₂O prevăzut în punctul 1 din anexa nr.8. Operatorul poate aplica rangul imediat inferior, cu condiţia ca acesta să dovedească faptul că aplicarea rangului cel mai înalt prevăzut în punctul 1 din anexa nr.8 nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau că implică costuri excesive.

200. Operatorii determină cantităţile de N₂O transferat din instalaţie atât la instalaţia care efectuează transferul, cât şi la cea de primire, prin analogie cu prevederile punctelor 184, 185 şi 186.

IV. MONITORIZAREA EMISIILOR PROVENITE DIN AVIAŢIE

Secţiunea 1

Metodologia de monitorizare a emisiilor

provenite din activităţi de aviaţie

201. Fiecare operator de aeronave monitorizează şi raportează emisiile care provin din activităţi de aviaţie pentru toate zborurile incluse în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice care sunt efectuate de către operatorul de aeronave respectiv pe timpul perioadei de raportare şi pentru care acesta este responsabil. Operatorul de aeronave atribuie toate zborurile unui an calendaristic în funcţie de ora de plecare măsurată în ora universală coordonată.

202. În vederea identificării operatorului unic de aeronave care este responsabil de un zbor, se foloseşte indicativul de apel utilizat pentru controlul traficului aerian (ATC). Indicativul de apel reprezintă:

202.1. indicativul Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (în continuare – OACI) din punctul 7 al planului de zbor; sau

202.2. în cazul în care indicativul OACI al operatorului de aeronave nu este disponibil, mărcile de înmatriculare ale aeronavei.

203. În cazul în care identitatea operatorului de aeronave nu este cunoscută, după verificarea actelor respective, Agenţia de Mediu consideră deţinătorul aeronavei ca operator al aeronavei, cu excepţia cazului în care acesta dovedeşte identitatea operatorului de aeronave responsabil.

204. Operatorul de aeronave prezintă Agenţiei de Mediu un PM pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor în conformitate cu punctele 12-18 cel târziu cu patru luni înainte de a începe activităţile de aviaţie prevăzute în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

205. Prin derogare de la prevederile punctului 204, un operator de aeronave care desfăşoară pentru prima dată o activitate de aviaţie prevăzută în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice care nu a putut fi prevăzută cu patru luni înainte de începerea activităţii respective trebuie să înainteze un PM Agenţiei de Mediu fără întârzieri nejustificate şi cel târziu la şase săptămâni de la începerea activităţii respective în temeiul articolului 51 alineatul (4) din legea menţionată. Operatorul trebuie să furnizeze o justificare pentru imposibilitatea transmiterii PM cu patru luni înainte de începerea activităţii.

206. În cazul în care statul de administrare a aeronavei nu este cunoscut dinainte, operatorul de aeronave prezintă fără întârzieri nejustificate PM, atunci când informaţiile privind autoritatea competentă a statului de administrare devin disponibile.

207. Fiecare operator de aeronave determină emisiile anuale de CO₂ provenite din activităţile de aviaţie prin înmulţirea consumului anual aferent fiecărui combustibil (exprimat în tone) cu factorul de emisie respectiv.

208. În scopul raportării, operatorul de aeronave determină şi raportează ca element informativ emisiile de CO₂ care rezultă din înmulţirea consumului anual al fiecărui combustibil cu factorul de emisie preliminar.

209. Fiecare operator de aeronave determină consumul de combustibil pentru fiecare zbor şi pentru fiecare combustibil, inclusiv combustibilul consumat de unitatea auxiliară de alimentare. În acest scop, operatorul de aeronave utilizează una dintre metodele prevăzute în punctul 1 din anexa nr.3. Operatorul de aeronave alege metoda care îi asigură datele cele mai complete şi în timp util, cu cea mai mică incertitudine, fără a implica costuri excesive.

210. Fiecare operator de aeronave determină alimentarea cu combustibil menţionată în punctul 1 din anexa nr.3 pe baza:

210.1. măsurătorii efectuate de către furnizorul de combustibil, astfel cum este documentată în bonurile de livrare sau facturile pentru combustibil corespunzătoare fiecărui zbor;

210.2. datelor obţinute cu ajutorul sistemelor de măsurare de la bordul navelor înregistrate în documentaţia privind masa şi centrajul, în jurnalul tehnic al aeronavei sau transmise în format electronic de la aeronavă către operatorul de aeronave.

211. Operatorul de aeronave determină cantitatea de combustibil din rezervor utilizând datele obţinute cu ajutorul sistemelor de măsurare de la bordul aeronavei şi înregistrate în documentaţia privind masa şi centrajul, în jurnalul tehnic al aeronavei sau transmise în format electronic de la aeronavă către operatorul de aeronave.

212. În cazul în care cantitatea de combustibil alimentat sau cantitatea de combustibil rămasă în rezervoare este determinată ca unităţi de volum, exprimate în litri, operatorul de aeronave transformă cantitatea respectivă din volum în masă utilizând valorile densităţii. Operatorul de aeronave foloseşte densitatea combustibilului (care poate fi o valoare reală sau standard de 0,8 kg pe litru) care este utilizată din motive de funcţionare şi de siguranţă.

213. Procedura de furnizare de informaţii privind utilizarea densităţii reale sau standard este descrisă în PM, împreună cu o trimitere la documentaţia relevantă a operatorului de aeronave.

214. La efectuarea calculului menţionat la punctele 207 şi 208, operatorul de aeronave utilizează factorii de emisie impliciţi definiţi în tabelul 1 din anexa nr.3.

215. Pentru combustibilii care nu figurează în tabelul 1 din anexa nr.3, operatorul de aeronave determină factorul de emisie în conformitate cu punctele 104-107. Pentru astfel de combustibili, puterea calorifică netă este determinată şi raportată ca element informativ.

216. Prin derogare de la punctul 215, operatorul de aeronave calculează factorul de emisie sau conţinutul de carbon pe care se bazează acesta ori puterea calorifică netă pentru combustibilii comerciali plecând de la datele din registrele de achiziţii pentru combustibilul în cauză puse la dispoziţie de furnizorul de combustibil, cu condiţia ca acestea să fie obţinute pe baza unor standarde acceptate la nivel internaţional şi ca factorii de emisie enumeraţi în tabelul 1 din anexa nr.3 să nu poată fi aplicaţi.

Secţiunea a 2-a

Dispoziţii specifice privind biocarburanţii

şi combustibilii de aviaţie eligibili

217. Pentru carburanţii micşti, operatorul de aeronave poate fie să presupună absenţa biocarburanţilor şi să aplice o fracţiune fosilă implicită de 100%, fie să determine o fracţiune de biocarburant în conformitate cu punctele 218 şi 219 sau 220 şi 221. Operatorul de aeronave raportează biocarburanţi curaţi cu o fracţiune de biomasă de 100%.

218. În cazul în care biocarburanţii sunt amestecaţi fizic cu combustibili fosili şi sunt livraţi aeronavelor în loturi identificabile fizic, operatorul de aeronave efectuează analize în conformitate cu prevederile punctelor 104-118 pentru a determina fracţiunea de biomasă, pe baza unui standard relevant şi a metodelor analitice prevăzute la punctele respective, cu condiţia ca utilizarea respectivului standard şi a respectivelor metode analitice să fie aprobată de Agenţia de Mediu. În cazul în care operatorul de aeronave furnizează Agenţiei de Mediu dovezi că astfel de analize ar genera costuri excesive sau nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic, operatorul de aeronave estimează conţinutul de biocarburant pe baza unui bilanţ masic al combustibililor fosili şi al biocarburanţilor achiziţionaţi.

219. Operatorul de aeronave prezintă dovezi acceptabile potrivit cărora biocarburantul este atribuit zborului imediat după alimentarea cu combustibil a zborului respectiv. În cazul în care se efectuează mai multe zboruri ulterioare fără alimentare cu combustibil între zborurile respective, operatorul de aeronave împarte cantitatea de biocarburant şi o alocă acestor zboruri proporţional cu emisiile generate de zborurile respective, calculate utilizând factorul de emisie preliminar.

220. În cazul în care loturile de biocarburant achiziţionate nu sunt livrate fizic unei anumite aeronave, operatorul de aeronave nu utilizează analizele pentru a determina fracţiunea de biomasă a carburanţilor utilizaţi.

221. Operatorul de aeronave poate determina fracţiunea de biomasă utilizând registrele de achiziţii pentru biocarburantul cu un conţinut energetic echivalent, cu condiţia ca operatorul să furnizeze dovezi concludente că biocarburantul a fost livrat sistemului de alimentare al aerodromului de plecare în perioada de raportare sau cu trei luni înainte de începutul perioadei de raportare sau cu trei luni după încheierea perioadei de raportare respective.

222. Operatorul de aeronave prezintă dovezi concludente, conform punctelor 218, 219 şi 220, care atestă că:

222.1. cantitatea totală de biocarburant declarată nu depăşeşte consumul total de combustibil al operatorului de aeronave care decolează de pe aerodromul unde este furnizat biocarburantul;

222.2. fracţiunea de biomasă a biocarburantului atribuit zborurilor agregate pentru fiecare pereche de aerodromuri nu depăşeşte limita maximă de amestec pentru biocarburantul respectiv, certificat conform unui standard internaţional recunoscut;

222.3. nu se efectuează o dublă contabilizare a aceleiaşi cantităţi de biocarburant, asigurându-se că biocarburantul achiziţionat nu a fost declarat ca fiind utilizat într-un raport anterior sau de către altcineva sau într-un alt sistem.

223. În sensul prevederilor din subpunctele 222.1 şi 222.2, orice combustibil rămas în rezervoare după un zbor şi înainte de alimentare este considerat a fi combustibil fosil în proporţie de 100%.

224. Factorul de emisie pentru biocarburant este zero. În cazul arderii biocarburantului de către operatorii de aeronave, se aplică prevederile din punctele 130-133. Factorul de emisie al fiecărui combustibil mixt se calculează şi se raportează ca factor de emisie preliminar înmulţit cu fracţiunea fosilă a combustibilului.

225. Operatorul de aeronave comerciale instituie, documentează, implementează şi menţine o procedură în formă scrisă sau în formă electronică pentru a monitoriza orice cantitate de combustibil de aviaţie eligibil utilizat pentru zborurile subsonice şi raportează cantităţile declarate de combustibili de aviaţie eligibili sub forma unui element informativ separat în raportul său anual privind emisiile. Operatorul de aeronave se asigură că orice cantitate declarată de combustibil de aviaţie eligibil este certificată în conformitate cu articolul 26² din Legea nr.10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.

226. În cazul combustibililor de aviaţie micşti, operatorul de aeronave poate să presupună absenţa combustibilului de aviaţie eligibil şi să aplice o fracţiune fosilă implicită de 100%, fie să determine o fracţiune eligibilă în conformitate cu punctele 227-230. Operatorul de aeronave raportează combustibilul de aviaţie eligibil curat cu o fracţiune eligibilă de 100%.

227. În cazul în care combustibilii de aviaţie eligibili sunt amestecaţi fizic cu combustibili fosili şi sunt furnizaţi aeronavei în loturi identificabile fizic, operatorul de aeronave îşi bazează estimarea conţinutului eligibil pe un bilanţ masic al combustibililor fosili şi al combustibililor de aviaţie eligibili achiziţionaţi.

228. Operatorul de aeronave prezintă dovezi că combustibilul de aviaţie eligibil este atribuit zborului imediat după alimentarea zborului respectiv.

229. În cazul în care se efectuează mai multe zboruri ulterioare fără alimentare cu combustibil între zborurile respective, operatorul de aeronave împarte cantitatea de combustibil de aviaţie eligibil şi o alocă acestor zboruri proporţional cu emisiile generate de zborurile respective, calculate utilizând factorul de emisie preliminar.

230. Operatorul de aeronave determină fracţiunea eligibilă utilizând registrele de achiziţii pentru combustibilul de aviaţie eligibil cu un conţinut energetic echivalent, cu condiţia ca operatorul să furnizeze dovezi că combustibilul de aviaţie eligibil a fost livrat sistemului de alimentare al aerodromului de plecare în perioada de raportare sau cu trei luni înainte de începutul perioadei de raportare sau cu trei luni după încheierea perioadei de raportare respective.

231. În sensul prevederilor punctelor 227-230, operatorul de aeronave prezintă dovezi concludente pentru Agenţia de Mediu, care atestă că:

231.1. cantitatea totală de combustibil de aviaţie eligibil declarată nu depăşeşte consumul total de combustibil al operatorului de aeronave care decolează de pe aerodromul unde este furnizat combustibilul de aviaţie eligibil;

231.2. cantitatea de combustibil de aviaţie eligibil pentru zborurile nu depăşeşte cantitatea totală de combustibil de aviaţie eligibil achiziţionat din care se scade cantitatea totală de combustibil de aviaţie eligibil vândut unor părţi terţe;

231.3. fracţiunea eligibilă a combustibilului de aviaţie eligibil atribuit zborurilor agregate pentru fiecare pereche de aerodromuri nu depăşeşte limita maximă de amestec pentru combustibilul de aviaţie eligibil respectiv, certificată în conformitate cu un standard internaţional recunoscut, dacă se aplică o astfel de limitare;

231.4. nu se efectuează o dublă contabilizare a aceleiaşi cantităţi de combustibil de aviaţie eligibil, asigurându-se că combustibilul de aviaţie eligibil achiziţionat nu a fost declarat ca fiind utilizat într-un raport anterior sau de către altcineva sau într-un alt sistem.

232. În sensul prevederilor subpunctelor 231.1-231.4, orice combustibil rămas în rezervoare după un zbor şi înainte de alimentare este considerat a fi combustibil fosil în proporţie de 100%.

233. În cazul în care factorul de emisie al unui combustibil de aviaţie eligibil este zero, factorul de emisie al fiecărui combustibil de aviaţie mixt se calculează şi se raportează ca factor de emisie preliminar înmulţit cu fracţiunea fosilă a combustibilului.

Secţiunea a 3-a

Emiţătorii mici

234. Operatorii de aeronave care operează mai puţin de 243 de zboruri per trei perioade consecutive a câte patru luni şi operatorii de aeronave care operează zboruri cu emisii anuale totale mai mici de 25 000 de tone de CO₂ pe an sunt consideraţi emiţători mici.

235. Prin derogare de la punctele 207-216, emiţătorii mici îşi pot estima consumul de combustibil pe baza distanţei pentru fiecare pereche de aerodromuri, folosind instrumentele puse în aplicare de Eurocontrol sau de altă organizaţie relevantă, care poate prelucra toate informaţiile de trafic aerian relevante şi poate evita orice subestimare a emisiilor. Instrumentele aplicabile pot fi utilizate numai dacă sunt conforme cu cerinţele tehnice la nivel naţional, precum şi în cazul aplicării factorilor de corecţie pentru compensarea oricăror imperfecţiuni ale metodelor de modelare.

236. Prin derogare de la punctele 12-18, un emiţător mic care intenţionează să utilizeze oricare dintre instrumentele menţionate la punctul 235 poate prezenta doar următoarele informaţii în PM emisiilor:

236.1. informaţiile care trebuie furnizate în temeiul punctului 1 din secţiunea a II-a din anexa nr.1;

236.2. dovezi cu privire la faptul că sunt respectate pragurile stabilite pentru emiţătorii mici, prevăzute la punctul 234;

236.3. denumirea sau numărul de referinţă al instrumentului menţionat la punctul 235, care urmează să fie utilizat pentru estimarea consumului de combustibil.

237. Un emiţător mic este scutit de obligaţia de a prezenta documentele justificative prevăzute la punctul 16.

238. În cazul în care un operator de aeronave utilizează oricare dintre instrumentele menţionate la punctul 235 şi depăşeşte pragurile indicate la punctul 234 în cadrul unui an de raportare, acesta notifică în acest sens autorităţii competente, fără întârzieri nejustificate.

239. Operatorul de aeronave prezintă verificatorului, fără întârzieri nejustificate, orice modificare semnificativă adusă PM, în sensul subpunctului 29.4.

240. Operatorul de aeronave poate utiliza în continuare un instrument menţionat la punctul 235, cu condiţia ca operatorul de aeronave să demonstreze că pragurile indicate la punctul 234 nu au fost depăşite în ultimele cinci perioade de raportare şi că nu vor fi depăşite începând cu următoarea perioadă de raportare.

241. Operatorul de aeronave ia în considerare sursele de incertitudine şi nivelurile de incertitudine asociate acestora atunci când alege metodologia de monitorizare în conformitate cu punctul 209.

242. Operatorul de aeronave desfăşoară periodic activităţi adecvate de control, inclusiv verificări încrucişate prin care confruntă cantitatea de combustibil alimentat indicată în facturi cu cantitatea alimentată indicată de măsurătorile efectuate la bord, şi adoptă măsuri corective în cazul în care se constată diferenţe semnificative.

V. GESTIONAREA ŞI CONTROLUL DATELOR

Secţiunea 1

Activităţi privind fluxul de date şi sistemul de control

243. Operatorul sau operatorul de aeronave stabileşte, documentează, pune în aplicare şi menţine proceduri în formă scrisă sau în formă electronică pentru activităţile privind fluxul de date pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES şi se asigură că raportul de emisii anuale care rezultă din activităţile privind fluxul de date nu conţine inexactităţi şi respectă PM, procedurile scrise respective, precum şi prezentul Regulament.

244. Descrierile procedurilor deţinute în formă scrisă sau în formă electronică pentru activităţile privind fluxul de date cuprinse în PM trebuie să se refere cel puţin la următoarele elemente:

244.1. informaţiile enumerate la punctul 18;

244.2. identificarea surselor de date primare;

244.3. fiecare etapă a fluxului de date, începând cu datele primare până la datele privind emisiile anuale, care trebuie să reflecte ordinea şi interacţiunea dintre activităţile privind fluxul de date, inclusiv formulele relevante şi etapele de agregare a datelor aplicate;

244.4. etapele de prelucrare relevante asociate fiecărei activităţi specifice privind fluxul de date, inclusiv formulele şi datele utilizate pentru determinarea emisiilor;

244.5. sistemele electronice relevante utilizate pentru prelucrarea şi stocarea datelor şi interacţiunea dintre astfel de sisteme şi alte intrări de date, inclusiv introducerea manuală de date;

244.6. metoda de înregistrare a rezultatelor activităţilor privind fluxul de date.

245. Operatorul sau operatorul de aeronave instituie, documentează, pune în aplicare şi menţine un sistem eficace de control pentru a asigura faptul că RAE, care rezultă din activităţile privind fluxul de date, nu conţine inexactităţi şi că respectă PM şi prezentul Regulament.

246. Sistemul de control include următoarele:

246.1. evaluarea de către operator sau operatorul de aeronave a riscurilor inerente şi a riscurilor de control pe baza unei proceduri deţinute în formă scrisă sau în formă electronică pentru efectuarea evaluării;

246.2. procedurile în formă scrisă sau în formă electronică corespunzătoare activităţilor de control care contribuie la diminuarea riscurilor identificate.

247. Procedurile în formă scrisă sau în formă electronică corespunzătoare activităţilor de control menţionate la subpunctul 246.2 includ următoarele:

247.1. asigurarea calităţii echipamentului de măsurare;

247.2. asigurarea calităţii sistemului informatic folosit pentru activităţile privind fluxul de date, inclusiv a tehnologiei computerizate de control al procesului;

247.3. separarea atribuţiilor în activităţi privind fluxul de date şi activităţi de control şi gestionarea competenţelor necesare;

247.4. revizuirile interne şi validarea datelor;

247.5. corecţiile şi măsurile corective;

247.6. controlul proceselor externalizate;

247.7. păstrarea evidenţelor şi a documentaţiei, inclusiv gestionarea versiunilor documentelor.

248. Operatorul sau operatorul de aeronave monitorizează eficacitatea sistemului de control, inclusiv prin efectuarea de revizuiri interne şi prin luarea în considerare a constatărilor făcute de verificator în timpul verificării RAE.

249. În cazul în care se constată că sistemul de control nu este eficace sau proporţional cu riscurile identificate, operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să urmărească îmbunătăţirea sistemului de control şi să actualizeze PM sau procedurile în formă scrisă sau în formă electronică pe baza cărora se desfăşoară activităţile privind fluxul de date, evaluările de risc şi activităţile de control, după caz.

Secţiunea a 2-a

Asigurarea calităţii

250. Operatorul se asigură că toate echipamentele de măsurare sunt calibrate, reglate şi verificate la intervale regulate, inclusiv înainte de utilizare, şi controlate prin raportare la standarde de măsurare corespunzătoare standardelor internaţionale de măsurare, dacă sunt disponibile, în conformitate cu dispoziţiile prezentului Regulament, precum şi conform subpunctului 246.1 şi în mod proporţional cu riscurile identificate.

251. În cazul în care componentele sistemelor de măsurare nu pot fi calibrate, operatorul le identifică în PM şi propune activităţi de control alternative.

252. În cazul în care se constată că echipamentele nu corespund cerinţelor de performanţă prevăzute, operatorul ia cu promptitudine măsurile corective necesare.

253. În privinţa sistemelor de măsurare continuă a emisiilor, operatorul aplică un sistem de asigurare a calităţii bazat pe standardul SM EN 14181 – Asigurarea calităţii sistemelor de măsurare automate – Quality assurance of automated measuring systems, inclusiv, o dată pe an, măsurători efectuate în paralel de un personal competent cu ajutorul metodelor de referinţă standard.

254. În cazul în care pentru astfel de activităţi de asigurare a calităţii sunt necesare valori limită de emisii (în continuare – VLE) ca parametri pentru verificările referitoare la calibrare şi performanţă, în locul VLE se utilizează media orară anuală a concentraţiilor respectivului gaz cu efect de seră. Dacă operatorul constată o nerespectare a cerinţelor privind asigurarea calităţii, inclusiv necesitatea unei recalibrări, raportează acest fapt verificatorului şi ia măsuri corective, fără întârzieri nejustificate.

255. În sensul subpunctului 247.2, operatorul sau operatorul de aeronave se asigură că sistemul informatic este conceput, documentat, testat, pus în aplicare, controlat şi menţinut de aşa natură încât să prelucreze date fiabile, corecte şi oportune în conformitate cu riscurile identificate conform subpunctului 246.1. Controlul sistemului informatic include gestionarea accesului, controlul copiei de rezervă, a recuperării, planificării, continuităţii şi securităţii.

256. În sensul subpunctului 247.3, operatorul sau operatorul de aeronave desemnează persoanele responsabile pentru toate activităţile privind fluxul de date şi pentru toate activităţile de control de aşa manieră încât atribuţiile care intră în conflict să fie separate. În lipsa altor activităţi de control, acesta asigură pentru toate activităţile privind fluxul de date proporţionale cu riscurile inerente identificate că toate informaţiile şi datele relevante sunt confirmate de cel puţin o persoană care nu a fost implicată în determinarea şi înregistrarea informaţiilor şi datelor respective.

257. Operatorul sau operatorul de aeronave gestionează competenţele necesare pentru responsabilităţile implicate, inclusiv atribuirea corespunzătoare a responsabilităţilor, activităţile de formare şi evaluările performanţei.

258. La revizuirile interne şi validarea datelor, conform subpunctului 247.2 şi pe baza riscurilor inerente şi a riscurilor de control identificate în evaluarea riscurilor menţionată la subpunctul 246.1, operatorul sau operatorul de aeronave revizuieşte şi validează datele care rezultă din activităţile privind fluxul de date menţionate la punctele 243 şi 244.

259. Revizuirea şi validarea datelor include următoarele:

259.1. verificarea caracterului complet al datelor;

259.2. compararea datelor obţinute, monitorizate şi raportate de către operator sau de către operatorul de aeronave de-a lungul mai multor ani;

259.3. compararea datelor şi a valorilor obţinute cu ajutorul unor sisteme diferite de colectare a datelor operaţionale, inclusiv următoarele comparaţii, după caz:

259.3.1. compararea datelor referitoare la achiziţia de combustibil sau material cu datele referitoare la variaţiile de stoc şi datele referitoare la consum pentru fluxurile-sursă aplicabile;

259.3.2. compararea parametrilor de calcul care au fost determinaţi prin analize, calculaţi sau obţinuţi de la furnizorul de combustibil sau de material cu factorii de referinţă naţionali sau internaţionali pentru combustibilii sau materialele comparabile;

259.3.3. compararea emisiilor obţinute prin metodologii bazate pe măsurare cu rezultatele confirmării calculelor în temeiul punctului 170;

259.3.4. compararea datelor agregate cu cele brute.

260. Operatorul sau operatorul de aeronave se asigură, în măsura în care este posibil, că criteriile de respingere a datelor ca parte a procedurilor de revizuire şi validare sunt cunoscute în avans. În acest scop, criteriile de respingere a datelor sunt prevăzute în documentaţia referitoare la procedurile în formă scrisă sau în formă electronică relevante.

261. În cazul în care se constată că orice parte a activităţilor privind fluxul de date menţionate la punctele 243 şi 244 sau a activităţilor de control menţionate la punctele 245-249 nu funcţionează în mod eficace sau funcţionează în afara limitelor stabilite în documentaţia referitoare la procedurile pentru activităţile privind fluxul de date şi activităţile de control respective, operatorul sau operatorul de aeronave efectuează corecţiile necesare şi corectează datele respinse, evitând totodată subestimarea emisiilor.

262. Operatorul sau operatorul de aeronave, conform punctului 261, trebuie să efectueze cel puţin toate acţiunile următoare:

262.1. evaluarea valabilităţii rezultatelor etapelor aplicabile ale activităţilor privind fluxul de date menţionate la punctele 243 şi 244 sau ale activităţilor de control menţionate la punctele 245-249;

262.2. determinarea cauzei care este la originea disfuncţionalităţii sau a erorii în cauză;

262.3. punerea în aplicare a unor măsuri corective adecvate, inclusiv corectarea tuturor datelor afectate din raportul privind emisiile, după caz.

263. Operatorul sau operatorul de aeronave efectuează corecţii şi ia măsuri corective în temeiul punctului 261, astfel încât acestea să răspundă riscurilor inerente şi riscurilor de control identificate în evaluarea riscurilor menţionată la punctele 245-249.

264. În cazul în care operatorul sau operatorul de aeronave externalizează una sau mai multe dintre activităţile privind fluxul de date menţionate la punctele 243 şi 244 sau dintre activităţile de control menţionate la punctele 245-249, acesta efectuează toate acţiunile următoare:

264.1. evaluează calitatea activităţilor privind fluxul de date şi a activităţilor de control externalizate în conformitate cu prezentul Regulament;

264.2. stabileşte cerinţe adecvate pentru rezultatele proceselor externalizate şi metodele utilizate în cadrul acestor procese;

264.3. verifică calitatea rezultatelor şi a metodelor menţionate la subpunctul 264.2;

264.4. se asigură că activităţile externalizate sunt desfăşurate de aşa manieră astfel încât să răspundă riscurilor inerente şi riscurilor de control identificate în evaluarea riscurilor menţionată la punctele 245-249.

265. În cazul în care lipsesc date relevante pentru determinarea emisiilor unei instalaţii, operatorul utilizează o metodă adecvată de estimare pentru a determina date de substituţie prudente pentru respectiva perioadă de timp şi pentru parametrul care lipseşte.

266. În cazul în care operatorul nu a prevăzut metoda de estimare în cadrul unei proceduri în formă scrisă sau în formă electronică, acesta stabileşte o astfel de procedură în formă scrisă sau în formă electronică şi prezintă spre aprobare verificatorului o modificare adecvată a PM în conformitate cu punctele 24-29.

267. În cazul în care lipsesc date relevante pentru determinarea emisiilor unui operator de aeronave cu privire la unul sau mai multe zboruri, acesta utilizează date de substituţie pentru respectiva perioadă de timp, calculate conform metodei alternative definite în PM.

268. În cazul în care datele de substituţie nu pot fi determinate în conformitate cu punctul 267, emisiile pentru zborul sau zborurile respective pot fi estimate de către operatorul de aeronave pe baza consumului de combustibil determinat cu ajutorul unui instrument menţionat la punctul 235.

269. În cazul în care numărul de zboruri pentru care lipsesc datele menţionate la punctele 267 şi 268 depăşeşte 5% din zborurile anuale raportate, operatorul informează verificatorul cu privire la aceasta fără întârzieri nejustificate şi ia măsuri de remediere pentru a îmbunătăţi metodologia de monitorizare.

270. Operatorul sau operatorul de aeronave ţine evidenţa tuturor datelor şi informaţiilor relevante, inclusiv a informaţiilor enumerate în anexa nr.9, pentru o perioadă de cel puţin zece ani.

271. Datele documentate şi arhivate privind monitorizarea permit verificarea RAE în conformitate cu articolul 50 din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice. Datele raportate de operator sau de operatorul de aeronave incluse în Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi pot fi considerate ca fiind păstrate de operator sau de operatorul de aeronave dacă acesta poate accesa datele respective.

272. Operatorul sau operatorul de aeronave se asigură că documentele relevante sunt disponibile atunci când şi acolo unde sunt necesare pentru a desfăşura activităţile privind fluxul de date şi activităţile de control.

273. La cerere, operatorul sau operatorul de aeronave pune documentele respective la dispoziţia verificatorului care verifică raportul privind emisiile în conformitate cu articolul 50 din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice.

VI. CERINŢE PRIVIND RAPORTAREA

Secţiunea 1

Raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră

274. Operatorul sau operatorul de aeronave, până la data de 31 martie a fiecărui an pentru care s-a realizat monitorizarea emisiilor de GES, depune la Agenţia de Mediu raportul privind emisiile de gaze cu efect de seră generate în anul precedent, verificat de către un verificator acreditat de Centrul Naţional de Acreditare din Republica Moldova (în continuare – MOLDAC) în conformitate cu Legea nr.235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii.

275. Agenţia de Mediu poate solicita operatorilor sau operatorilor de aeronave să prezinte raportul privind emisiile anuale verificat înainte de 31 martie, dar cel mai devreme până la data de 28 februarie.

276. RAE conţine cel puţin informaţiile enumerate în anexa nr.10.

277. Operatorul sau operatorul de aeronave verifică în mod regulat dacă metodologia de monitorizare aplicată poate fi îmbunătăţită.

278. Operatorul unei instalaţii înaintează Agenţiei de Mediu, spre evaluare, un raport care conţine informaţiile menţionate la punctele 281-284, după caz, ţinând cont de următoarele termene-limită:

278.1. pentru o instalaţie de categoria A, până la data de 30 iunie, o dată la cinci ani;

278.2. pentru o instalaţie de categoria B, până la data de 30 iunie, o dată la trei ani;

278.3. pentru o instalaţie de categoria C, până la data de 30 iunie, o dată la doi ani.

279. Agenţia de Mediu poate stabili o dată alternativă pentru prezentarea raportului, care nu poate fi mai târziu de data de 30 septembrie a aceluiaşi an.

280. Prin derogare de la punctele 278 şi 279 şi fără a aduce atingere punctului 277, Agenţia de Mediu evaluează, alături de PM sau de raportul privind îmbunătăţirile, şi acceptă o prelungire a termenului-limită aplicabil în temeiul punctului 278, în cazul în care operatorul furnizează dovezi concludente, la prezentarea PM în conformitate cu punctele 12-18 sau la notificarea actualizărilor efectuate în conformitate cu punctele 24-30 sau la transmiterea unui raport privind îmbunătăţirile, că motivele care stau la baza costurilor excesive sau a măsurilor de îmbunătăţire care nu sunt posibile din punct de vedere tehnic vor rămâne valabile pentru o perioadă mai îndelungată. Această prelungire ţine seama de numărul anilor pentru care operatorul prezintă dovezi. Perioada totală de timp dintre rapoartele de îmbunătăţire nu depăşeşte trei ani pentru o instalaţie de categoria C, patru ani pentru o instalaţie de categoria B şi cinci ani pentru o instalaţie de categoria A.

281. În cazul în care operatorul nu aplică cel puţin nivelurile necesare în temeiul punctului 74 fluxurilor-sursă majore şi fluxurilor-sursă minore şi, în temeiul punctelor 146, 147 şi 148, surselor de emisie, operatorul furnizează o justificare a motivului pentru care aplicarea rangurilor solicitate nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar atrage costuri excesive.

282. În cazul în care se constată că măsurile necesare pentru atingerea rangurilor respective au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi nu mai implică costuri excesive, operatorul notifică Agenţiei de Mediu modificările adecvate ale PM în conformitate cu punctele 24-30 şi prezintă propuneri referitoare la aplicarea măsurilor aferente şi la calendarul acestora.

283. În cazul în care operatorul aplică metodologia de monitorizare alternativă menţionată la punctul 64, operatorul prezintă: justificarea motivelor pentru care aplicarea cel puţin a rangului 1 pentru unul sau mai multe fluxuri-sursă majore sau minore nu este posibilă din punct de vedere tehnic sau ar atrage costuri excesive. Dacă se constată că măsurile necesare pentru atingerea rangului 1 pentru fluxurile-sursă respective au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi nu mai implică costuri excesive, operatorul notifică Agenţiei de Mediu modificările adecvate ale PM în conformitate cu punctele 24-30 şi prezintă propuneri referitoare la aplicarea măsurilor aferente şi la calendarul acestora.

284. În cazul în care raportul de verificare elaborat în conformitate cu articolul 50 din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice menţionează existenţa unor neconformităţi nesoluţionate sau formulează recomandări de îmbunătăţiri, în conformitate cu punctele 81-84 şi punctele 91-98, operatorul sau operatorul de aeronave prezintă un raport până la data de 30 iunie a anului în care este emis raportul de verificare de către verificator. Raportul prezintă modul în care şi data la care operatorul sau operatorul de aeronave a remediat sau intenţionează să remedieze neconformităţile identificate de verificator şi să efectueze îmbunătăţirile recomandate.

285. Pentru prezentarea raportului menţionat la punctul 284 se stabileşte o dată alternativă, dar aceasta nu poate fi mai târziu de 30 septembrie a aceluiaşi an. Raportul poate fi combinat cu raportul menţionat la punctul 278, după caz.

286. În cazul în care îmbunătăţirile recomandate nu ar conduce la o îmbunătăţire a metodologiei de monitorizare, operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să prezinte o justificare în acest sens. Dacă îmbunătăţirile recomandate ar implica costuri excesive, operatorul sau operatorul de aeronave trebuie să dovedească natura nerezonabilă a costurilor.

287. Punctele 284 şi 285 nu se aplică în cazul în care operatorul sau operatorul de aeronave a remediat deja toate neconformităţile şi a implementat recomandările de îmbunătăţire şi a efectuat modificările aferente ale PM în conformitate cu punctele 24-30, înainte de data stabilită în aceste puncte.

Secţiunea a 2-a

Determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră

288. Agenţia de Mediu realizează o estimare prudentă a nivelului de emisii al unei instalaţii sau al unui operator de aeronave în oricare dintre următoarele situaţii:

288.1. operatorul sau operatorul de aeronave nu a prezentat niciun raport privind emisiile anuale verificat până la termenul-limită prevăzut la punctele 274 şi 275;

288.2. raportul privind emisiile anuale verificat menţionat la punctele 274 şi 275 nu este conform cu prezentul Regulament;

288.3. raportul privind emisiile anuale al unui operator sau operator de aeronave nu a fost verificat în conformitate cu punctul 316.

289. În cazul în care un verificator a constatat, în raportul de verificare întocmit în temeiul articolului 50 din Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice, existenţa unor inexactităţi nesemnificative care nu au fost corectate de către operator sau de către operatorul de aeronave înainte de emiterea raportului de verificare, Agenţia de Mediu evaluează inexactităţile respective şi efectuează o estimare prudentă a emisiilor instalaţiei sau ale operatorului de aeronave, după caz. Agenţia de Mediu informează operatorul sau operatorul de aeronave dacă sunt necesare corecţii ale RAE şi care sunt acestea. Operatorul sau operatorul de aeronave pune informaţiile respective la dispoziţia verificatorului.

290. Emisiile anuale totale ale fiecărui gaz cu efect de seră, CO₂, N₂O şi PFC se raportează în tone rotunjite de CO₂ sau CO_2(e). Emisiile anuale totale ale instalaţiei se calculează ca suma valorilor rotunjite pentru CO₂, N₂O şi PFC.

291. Toate variabilele utilizate pentru calcularea emisiilor se rotunjesc astfel încât să includă toate cifrele semnificative pentru calcularea şi raportarea emisiilor.

292. Fiecare activitate enumerată în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice desfăşurată de un operator sau de un operator de aeronave trebuie să menţioneze, după caz, codurile din următoarele sisteme de raportare:

292.1. formatul comun de raportare al Sistemului naţional de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi altor informaţii relevante pentru schimbările climatice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1277/2018;

292.2. identificatorul instalaţiei din Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.373/2018;

292.3. codul Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei conform Clasificatorului formelor organizatorico-juridice al agenţilor economici din Republica Moldova.

VII. VERIFICAREA

Secţiunea 1

Cadrul general de verificare

293. Verificatorul efectuează verificarea în temeiul articolului 50 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice pentru a elabora un raport de verificare conform cerinţelor prevăzute în anexa nr.11, care asigură, într-un mod rezonabil, că raportul operatorului sau al operatorului de aeronave nu conţine inexactităţi materiale.

294. Verificatorul planifică şi efectuează verificarea cu scepticism profesional, recunoscând faptul că pot exista circumstanţe care să determine prezenţa unor inexactităţi materiale în informaţiile din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave.

295. Verificatorul acţionează în interes public, este independent de operator sau de operatorul de aeronave şi este imparţial în desfăşurarea activităţilor de verificare conform cerinţelor prevăzute în Regulamentul privind acreditarea şi cerinţele aplicabile verificatorilor emisiilor de gaze cu efect de sera, aprobat de Guvern.

296. Pe parcursul verificării, verificatorul efectuează examinarea următoarelor rapoarte:

296.1. raportul anual de emisii prezentat de operator; sau

296.2. raportul privind datele tonă-kilometru prezentat de operatorul de aeronave.

297. Pe parcursul verificării, verificatorul evaluează următoarele:

297.1. raportul operatorului sau al operatorului de aeronave este complet şi îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr.10;

297.2. cerinţele autorizaţiei integrate de mediu deţinută de operator şi PM aprobat de Agenţia de Mediu, în cazul în care se verifică RAE al unui operator sau raportul privind datele tonă-kilometru al unui operator de aeronave;

297.3. datele din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave nu conţin inexactităţi materiale;

297.4. informaţii în sprijinul activităţilor privind fluxul de date, al sistemului de control şi al procedurilor asociate ale operatorului sau ale operatorului de aeronave, cu scopul de a îmbunătăţi performanţa monitorizării şi a raportării acestora.

298. Verificatorul obţine dovezi clare şi obiective din partea operatorului sau a operatorului de aeronave care să ateste emisiile agregate sau datele tonă-kilometru, luând în considerare toate celelalte informaţii furnizate în raportul operatorului sau al operatorului de aeronave în conformitate cu subpunctul 297.3.

299. În cazul în care verificatorul constată că un operator sau un operator de aeronave nu respectă prevederile privind monitorizarea din prezentul Regulament, această neregulă se include în raportul de verificare, chiar dacă PM a fost aprobat de Agenţia de Mediu.

300. În cazul în care PM nu a fost aprobat de Agenţia de Mediu conform punctelor 12-18, dacă acesta este incomplet sau dacă au fost operate, în perioada de raportare, modificări semnificative constatate prin aplicarea procedurilor analitice şi aceste modificări nu au fost aprobate de Agenţia de Mediu, verificatorul recomandă operatorului sau operatorului de aeronave să obţină aprobarea necesară de la Agenţia de Mediu.

301. După obţinerea aprobării din partea Agenţiei de Mediu, verificatorul continuă, repetă sau adaptează în mod corespunzător activităţile de verificare. În cazul în care aprobarea nu a fost obţinută înainte de emiterea raportului de verificare, verificatorul raportează acest aspect în raportul de verificare.

Secţiunea a 2-a

Activităţile de verificare

302. Verificatorul verifică datele din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave prin testarea detaliată a datelor, inclusiv urmărind datele până la sursele primare de date, verificând datele în comparaţie cu sursele de date externe, efectuând concilieri, verificând pragurile privind datele adecvate şi refăcând calculele.

303. Activităţile de verificare din cadrul procesului de verificare sunt interconectate şi se finalizează cu emiterea de către verificator a unui raport de verificare.

304. Verificatorul pune în aplicare planul de verificare şi verifică, pe baza analizei riscurilor, punerea în aplicare a PM aprobat de Agenţia de Mediu.

305. Verificatorul efectuează testarea de fond, care constă în procedurile analitice, verificarea datelor şi verificarea metodologiei de monitorizare, şi verifică următoarele:

305.1. activităţile privind fluxul de date şi sistemele utilizate în cadrul fluxului de date, inclusiv sistemele de tehnologie a informaţiilor;

305.2. dacă activităţile de control ale operatorului sau ale operatorului de aeronave sunt documentate, aplicate şi menţinute în mod corespunzător şi dacă acestea sunt eficace pentru a reduce riscurile inerente;

305.3. dacă procedurile enumerate în PM sunt eficiente în a reduce riscurile inerente şi riscurile de control şi dacă procedurile sunt puse în aplicare, documentate suficient şi menţinute în mod corespunzător.

306. În scopul implementării subpunctului 305.1, verificatorul identifică fluxul de date urmărind succesiunea şi interacţiunea activităţilor privind fluxul de date, de la datele din surse primare până la elaborarea raportului operatorului sau al operatorului de aeronave.

307. Verificatorul permite, la cerere, accesul Agenţiei de Mediu la documentaţia internă de verificare şi la alte informaţii relevante pentru a facilita evaluarea verificării de către aceasta.

Secţiunea a 3-a

Planul de verificare

308. Verificatorul redactează un plan de verificare în funcţie de informaţiile obţinute şi de riscurile identificate pe parcursul analizei strategice şi al analizei riscurilor, care să includă cel puţin:

308.1. un program de verificare care descrie natura şi sfera activităţilor de verificare, precum şi perioada şi modul în care urmează să se desfăşoare aceste activităţi;

308.2. un plan de testare care stabileşte domeniul de aplicare şi metodele de testare ale activităţilor de control, precum şi procedurile corespunzătoare activităţilor de control;

308.3. un plan de eşantionare a datelor care stabileşte domeniul de aplicare şi metodele de eşantionare a datelor referitoare la punctele de date pe care se bazează emisiile agregate din raportul de emisii al operatorului sau operatorului de aeronave, datele agregate tonă-kilometru din raportul privind datele tonă-kilometru al operatorului de aeronave.

309. Verificatorul elaborează planul de testare menţionat la subpunctul 308.2 astfel încât să poată stabili măsura în care se poate baza pe activităţile de control relevante pentru a evalua conformitatea cu cerinţele menţionate la subpunctele 297.2 şi 297.3.

310. În momentul stabilirii dimensiunii eşantionului şi a activităţilor de eşantionare pentru testarea activităţilor de control, verificatorul ia în considerare următoarele elemente:

310.1. riscurile inerente;

310.2. mediul de control;

310.3. activităţile de control relevante;

310.4. cerinţa de a emite un aviz de verificare care să ofere o asigurare rezonabilă.

311. În momentul stabilirii dimensiunii eşantionului şi a activităţilor de eşantionare pentru eşantionarea datelor menţionate la subpunctul 308.3, verificatorul ia în considerare următoarele elemente:

311.1. riscurile inerente şi riscurile de control;

311.2. rezultatele procedurilor analitice;

311.3. cerinţa de a emite un aviz de verificare care să ofere o asigurare rezonabilă;

311.4. pragul de semnificaţie;

311.5. semnificaţia pe care o are contribuţia fiecărui element de date pentru ansamblul setului de date.

312. Verificatorul elaborează şi pune în aplicare planul de verificare astfel încât riscul de verificare să fie redus la un nivel acceptabil pentru a obţine o asigurare rezonabilă că raportul operatorului nu conţine inexactităţi materiale.

313. Verificatorul actualizează analiza riscurilor şi planul de verificare şi adaptează activităţile de verificare pe parcursul verificării atunci când descoperă riscuri suplimentare care trebuie reduse sau atunci când există mai puţine riscuri efective decât s-a preconizat iniţial.

Secţiunea a 4-a

Raportul de verificare

314. Înainte de analiza strategică şi în alte etape ale procedurii de verificare, operatorul sau operatorul de aeronave pune la dispoziţia verificatorului toate informaţiile următoare:

314.1. autorizaţia integrată de mediu a operatorului în procesul de verificare a raportului de emisii;

314.2. cea mai recentă versiune a PM al operatorului sau al operatorului de aeronave, precum şi orice altă versiune relevantă a PM aprobat de Agenţia de Mediu, inclusiv dovezi ale aprobării respective;

314.3. o descriere a activităţilor privind fluxul de date ale operatorului sau ale operatorului de aeronave;

314.4. evaluarea riscurilor efectuată de operator sau de operatorul de aeronave în conformitate cu subpunctul 246.1, care sunt ajustate la actele normative ale Comunităţii Energetice, după caz, şi o prezentare generală a sistemului general de control;

314.5. evaluarea simplificată a incertitudinii, după caz;

314.6. procedurile menţionate în PM aprobat de Agenţia de Mediu;

314.7. emisiile anuale, raportul privind datele tonă-kilometru;

314.8. planul de eşantionare al operatorului, prevăzut la punctele 108, 109 şi 110, ajustat la actele normative ale Comunităţii Energetice, după caz;

314.9. în cazul în care PM a fost modificat pe parcursul perioadei de raportare, o evidenţă a tuturor acestor modificări, în conformitate cu punctul 34, ajustate la actele normative ale Comunităţii Energetice;

314.10. rapoartele specificate la punctele 278, 279, 280, 284, 285 şi 286, ajustate la actele normative ale Comunităţii Energetice, după caz;

314.11. informaţii privind modul în care operatorul a corectat neregularităţile sau a formulat recomandări de îmbunătăţiri care au fost notificate în raportul de verificare, după caz;

314.12. raportul de verificare din anul anterior sau din perioada de referinţă anterioară, după caz, atunci când verificatorul nu a efectuat verificarea pentru operatorul sau operatorul de aeronave respectiv în anul anterior sau în perioada de referinţă anterioară, după caz;

314.13. toată corespondenţa relevantă cu Agenţia de Mediu, în special informaţiile referitoare la notificarea modificărilor aduse PM, precum şi corecţiile aduse datelor raportate, după caz;

314.14. informaţii privind bazele de date şi sursele de date utilizate în scopul monitorizării şi raportării, inclusiv cele furnizate de Eurocontrol sau de alte organizaţii relevante;

314.15. în cazul în care verificarea vizează raportul de emisii al unei instalaţii care realizează stocarea geologică a gazelor cu efect de seră într-un sit de stocare autorizat, PM şi rapoartele necesare, care acoperă cel puţin perioada de raportare a raportului de emisii care trebuie verificat;

314.16. aprobarea Agenţiei de Mediu pentru a nu efectua vizite la faţa locului la instalaţii în temeiul punctului 99, după caz;

314.17. dovezi ale operatorului care să demonstreze respectarea pragurilor de incertitudine pentru rangurile stabilite în PM;

314.18. orice alte informaţii relevante necesare pentru planificarea şi efectuarea verificării.

315. Înainte ca verificatorul să emită raportul de verificare, operatorul sau operatorul de aeronave pune la dispoziţia acestuia raportul final autorizat şi validat intern al operatorului sau al operatorului de aeronave.

316. Pe baza informaţiilor colectate pe parcursul verificării, verificatorul emite pentru operator sau pentru operatorul de aeronave un raport de verificare privind fiecare raport de emisii sau un raport privind datele tonă-kilometru, raport privind datele de referinţă sau raport privind datele unei instalaţii nou-intrate care a făcut obiectul verificării şi stabileşte dacă:

316.1. raportul este considerat satisfăcător în urma verificării;

316.2. raportul operatorului sau al operatorului de aeronave conţine inexactităţi materiale care nu au fost corectate înainte de emiterea raportului de verificare;

316.3. domeniul verificării este prea limitat, iar verificatorul nu a putut obţine suficiente dovezi pentru a emite un aviz de verificare care să ofere o asigurare rezonabilă că raportul nu conţine inexactităţi materiale;

316.4. neregularităţile, luate individual sau agregate cu alte neregularităţi, nu oferă suficientă claritate şi împiedică verificatorul să declare cu o asigurare rezonabilă că raportul operatorului sau al operatorului de aeronave nu conţine inexactităţi materiale.

317. Raportul operatorului sau al operatorului de aeronave se consideră satisfăcător în urma verificării doar dacă nu conţine inexactităţi materiale, în sensul subpunctului 316.1.

318. Operatorul sau operatorul de aeronave înaintează Agenţiei de Mediu raportul de verificare împreună cu raportul operatorului sau al operatorului de aeronave în cauză.

319. Raportul de verificare conţine, cel puţin, următoarele elemente:

319.1. numele operatorului sau al operatorului de aeronave care a făcut obiectul verificării;

319.2. obiectivele verificării;

319.3. sfera verificării;

319.4. trimiterea la raportul operatorului sau al operatorului de aeronave care a fost verificat;

319.5. criteriile utilizate pentru a verifica raportul operatorului sau al operatorului de aeronave, inclusiv autorizaţia, după caz, şi PM, precum şi perioada de valabilitate;

319.6. în cazul în care se referă la verificarea raportului de emisii al operatorului sau al operatorului de aeronave, totalul emisiilor sau numărul de tone-kilometri total pentru fiecare activitate menţionată în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice şi pentru fiecare instalaţie sau operator de aeronave;

319.7. perioada de raportare, perioada de referinţă sau perioada de raportare a nivelului de activitate care face obiectul verificării;

319.8. responsabilităţile operatorului, ale autorităţii competente şi ale verificatorului;

319.9. declaraţia privind avizul de verificare;

319.10. descrierea tuturor inexactităţilor şi neregularităţilor identificate care nu au fost corectate înainte de emiterea raportului de verificare;

319.11. datele la care au fost efectuate vizitele la faţa locului şi persoanele care le-au efectuat;

319.12. informaţiile care să indice dacă s-a renunţat la vizite la faţa locului şi motivele pentru care s-a renunţat la aceste vizite la faţa locului;

319.13. în cazul în care aprobarea autorităţii competente nu poate fi obţinută în timp util în ceea ce priveşte metoda utilizată pentru a completa datele lipsă, o confirmare a faptului că metoda utilizată este sau nu conservativă şi dacă aceasta conduce sau nu la inexactităţi materiale;

319.14. recomandările de îmbunătăţire, după caz;

319.15. numele auditorului sau al evaluatorului independent şi, după caz, şi al expertului tehnic care au fost implicaţi în verificarea raportului operatorului;

319.16. data şi semnătura unei persoane autorizate în numele verificatorului, inclusiv numele acesteia;

319.17. în raportul de verificare, verificatorul descrie inexactităţile, neregularităţile şi neconformitatea, într-un mod suficient de detaliat, pentru a permite operatorului sau operatorului de aeronave, precum şi Agenţiei de Mediu, să înţeleagă următoarele:

319.17.1. dimensiunea şi natura inexactităţii, a neregularităţii sau a neconformităţii;

319.17.2. motivul pentru care inexactitatea are sau nu efect material;

319.17.3. elementul din raportul operatorului sau al operatorului de aeronave la care se referă inexactitatea sau elementul din PM la care se referă neregularitatea în cauză;

319.17.4. prevederile prezentului Regulament la care se referă neconformitatea.

320. În scopul verificării rapoartelor de emisii sau a rapoartelor privind datele tonă-kilometru, în cazul în care Agenţia de Mediu solicită verificatorului să prezinte informaţii privind procesul de verificare în plus faţă de elementele descrise la punctul 319 şi dacă informaţiile respective nu sunt necesare pentru a înţelege avizul de verificare, operatorul sau operatorul de aeronave poate furniza, din motive de eficienţă, respectivele informaţii suplimentare Agenţiei de Mediu separat de raportul de verificare la o dată alternativă, însă nu mai târziu de data de 15 mai a aceluiaşi an.

VIII. EVIDENŢA OPERATORILOR ŞI ACCESUL LA INFORMAŢII

Secţiunea 1

Evidenţa operatorilor

321. Operatorul şi operatorul de aeronave care efectuează una dintre activităţile enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice sunt înregistraţi în Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.373/2018.

322. Agenţia de Mediu înregistrează operatorul în Registrul naţional al emisiilor şi transferului de poluanţi în termen de 10 zile lucrătoare de la data aprobării PM.

323. Operatorul sau operatorul de aeronave solicită Agenţiei de Mediu efectuarea modificării în Registrul naţional al emisiilor şi al transferului de poluanţi în termen de 10 zile lucrătoare în cazul oricăror modificări ale datelor prevăzute în punctul 292.

Secţiunea a 2-a

Accesul la informaţii şi participarea publicului

324. Rapoartele privind emisiile deţinute de Agenţia de Mediu sunt puse la dispoziţia publicului pe site-ul web oficial al autorităţii, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1467/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul publicului la informaţia de mediu.

325. Prin derogare de la punctul 324, operatorii sau operatorii de aeronave nu includ în rapoartele lor informaţiile care constituie secret comercial, precum şi alte informaţii oficiale cu accesibilitate limitată.

Anexa nr.1

la Regulamentul privind monitorizarea,

verificarea şi raportarea emisiilor de gaze

cu efect de seră provenite de la instalaţiile

staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei

Conţinutul minim al planului de monitorizare

I. CONŢINUTUL MINIM AL PLANULUI DE MONITORIZARE

PENTRU INSTALAŢII STAŢIONARE

Planul de monitorizare pentru o instalaţie trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:

1. informaţii generale privind instalaţia:

1.1. descrierea instalaţiei şi a activităţilor desfăşurate de instalaţie care urmează a fi monitorizate, inclusiv lista surselor de emisii şi a fluxurilor-sursă care urmează să fie monitorizate pentru fiecare activitate desfăşurată în instalaţie, şi care îndeplineşte următoarele criterii:

1.1.1. descrierea trebuie să fie suficient de detaliată pentru a demonstra faptul că nu este posibil să lipsească date sau să se efectueze o dublă contabilizare a emisiilor;

1.1.2. diagrama simplă a surselor de emisii, a fluxurilor-sursă, a punctelor de prelevare şi a echipamentelor de măsurare trebuie adăugată la cererea Agenţiei de Mediu sau, în cazul în care diagrama simplifică descrierea instalaţiilor sau localizarea surselor de emisii, a fluxurilor-sursă, a instrumentelor de măsurare sau a oricăror alte părţi ale instalaţiei relevante pentru metodologia de monitorizare, inclusiv a activităţilor privind fluxul de date şi a activităţilor de control;

1.2. descrierea procedurii de gestionare a atribuirii responsabilităţilor de monitorizare şi raportare în cadrul instalaţiei şi de gestionare a competenţelor personalului responsabil;

1.3. descrierea procedurii de evaluare periodică a caracterului adecvat al PM, care să includă:

1.3.1. verificarea listei surselor de emisii şi a fluxurilor-sursă, asigurându-se exhaustivitatea surselor de emisii şi a fluxurilor-sursă şi includerea în PM a tuturor modificărilor pertinente aduse naturii şi funcţionării instalaţiei;

1.3.2. evaluarea respectării pragurilor de incertitudine aferente datelor privind activitatea şi altor parametri, după caz, pentru rangurile aplicate în cazul fiecărui flux-sursă şi sursă de emisii;

1.3.3. evaluarea măsurilor potenţiale de îmbunătăţire a metodologiei de monitorizare aplicate;

1.4. descrierea procedurilor scrise referitoare la activităţile privind fluxul de date în temeiul punctelor 243 şi 244, inclusiv o diagramă cu rol de clarificare, dacă este cazul;

1.5. descrierea procedurilor scrise referitoare la activităţile de control stabilite în temeiul punctelor 245-249;

1.6. informaţii privind legăturile relevante cu activităţile întreprinse în cadrul sistemului de management de mediu şi audit, instituit în temeiul hotărârii de Guvern privind procedura de participare voluntară a organizaţiilor la un sistem de management de mediu, al sistemelor vizate de standardul armonizat SM SR EN ISO 14001şi al altor sisteme de management de mediu, inclusiv informaţii privind procedurile şi controalele relevante pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES, după caz;

1.7. numărul versiunii planului de monitorizare şi data de la care se aplică versiunea respectivă a planului de monitorizare;

1.8. categoria instalaţiei.

2. descrierea detaliată a metodologiilor bazate pe calcul, în cazul în care se aplică astfel de metodologii, care să cuprindă:

2.1. descrierea detaliată a metodologiei bazate pe calcul aplicate, inclusiv o listă a datelor de intrare şi a formulelor de calcul utilizate, o listă a rangurilor aplicate pentru datele privind activitatea şi toţi parametrii de calcul relevanţi pentru fiecare dintre fluxurile-sursă care trebuie monitorizate;

2.2. dacă este cazul şi dacă operatorul intenţionează să recurgă la simplificare pentru fluxurile-sursă minore şi de minimis, o clasificare a fluxurilor-sursă în fluxuri-sursă majore, minore şi de minimis;

2.3. descrierea sistemelor de măsurare utilizate şi intervalul de măsurare al acestora, incertitudinea specificată şi locaţia exactă a instrumentelor de măsurare care urmează a fi folosite pentru fiecare dintre fluxurile-sursă monitorizate;

2.4. valorile implicite utilizate pentru parametrii de calcul, indicând sursa parametrului sau sursa relevantă de unde va fi extras periodic parametrul implicit pentru fiecare dintre fluxurile-sursă, după caz;

2.5. lista metodelor de analiză care vor fi utilizate pentru determinarea tuturor parametrilor de calcul relevanţi pentru fiecare dintre fluxurile-sursă, precum şi descrierea procedurilor scrise pentru analizele respective, după caz;

2.6. descrierea procedurii care stă la baza planului de eşantionare pentru combustibilii şi materialele care trebuie analizate, precum şi procedura utilizată pentru verificarea caracterului adecvat al planului de eşantionare, după caz;

2.7. lista laboratoarelor contractate în vederea derulării procedurilor analitice relevante şi, în cazul în care laboratorul nu este acreditat în conformitate cu punctul 111 descrierea procedurii utilizate pentru demonstrarea respectării unor cerinţe echivalente în conformitate cu punctele 112 şi 113, după caz;

3. în cazul în care se aplică o metodologie de monitorizare alternativă în conformitate cu punctul 64, o descriere a detaliată a metodologiei de monitorizare aplicate în cazul tuturor fluxurilor-sursă sau al tuturor surselor de emisii pentru care se aplică metodologii care nu sunt bazate pe ranguri, precum şi descrierea procedurii scrise utilizate pentru analiza incertitudinii asociate care trebuie efectuată;

4. descrierea detaliată a metodologiilor bazate pe măsurare, în cazul în care se aplică astfel de metodologii, care să includă următoarele:

4.1. descrierea metodei de măsurare, inclusiv descrieri ale tuturor procedurilor scrise relevante pentru măsurare, precum şi următoarele elemente:

4.1.1. toate formulele de calcul utilizate pentru agregarea datelor şi pentru determinarea emisiilor anuale ale fiecărei surse de emisii;

4.1.2. metoda utilizată pentru a determina dacă se pot calcula orele valabile sau perioadele de referinţă mai scurte valabile pentru fiecare parametru, precum şi pentru înlocuirea datelor care lipsesc în conformitate cu punctele 165-169;

4.2. lista tuturor punctelor relevante de emisii în timpul funcţionării în condiţii normale şi în timpul etapelor restrictive şi de tranziţie, inclusiv perioadele de avarie sau de repunere în funcţiune, completate, la solicitarea Agenţiei de Mediu, de o diagramă de proces;

4.3. în cazul în care nivelul gazelor de ardere este obţinut prin calcul, descrierea procedurii scrise pentru respectivul calcul pentru fiecare sursă de emisii monitorizată cu ajutorul unei metodologii bazate pe măsurare;

4.4. lista tuturor echipamentelor relevante, indicând frecvenţa de măsurare, intervalul de operare şi incertitudinea acestora;

4.5. lista standardelor aplicate şi a tuturor abaterilor de la standardele respective;

4.6. descrierea procedurii scrise pentru confirmarea calculelor în conformitate cu punctul 170, după caz;

4.7. descrierea metodei prin care trebuie determinat nivelul de CO₂ rezultat din biomasă şi scăzut din emisiile de CO₂ măsurate, precum şi o descriere a procedurii scrise utilizate în acest scop, după caz;

4.8. în caz în care operatorul intenţionează să recurgă la simplificare pentru sursele de emisii minore, clasificarea surselor de emisii în surse de emisii majore şi minore, după caz;

5. pe lângă elementele enumerate la punctul 4, o descriere detaliată a metodologiei de monitorizare utilizate pentru monitorizarea emisiilor de N₂O, după caz sub forma descrierii procedurilor scrise aplicate, care să includă următoarele elemente:

5.1. metoda şi parametrii utilizaţi pentru a determina cantitatea de materiale utilizată în procesul de producţie şi cantitatea maximă de materiale utilizată la capacitate maximă;

5.2. metoda şi parametrii utilizaţi pentru a determina cantitatea de produs obţinută ca producţie orară, exprimată ca acid azotic (100%), acid adipic (100%), caprolactamă, glioxal şi, respectiv, acid glioxilic pe oră;

5.3. metoda şi parametrii utilizaţi pentru a determina concentraţia de N₂O din gazele de ardere provenite de la fiecare sursă de emisii, limitele operaţionale şi incertitudinea acesteia, precum şi detalii privind metodele alternative care trebuie aplicate în cazul în care rangul concentraţiilor nu se mai încadrează în intervalul de funcţionare şi situaţiile în care se poate întâmpla acest lucru;

5.4. metoda de calcul utilizată pentru a determina emisiile de N₂O provenite de la surse periodice, nereduse, rezultate în urma producerii de acid azotic, acid adipic, caprolactamă, glioxal şi acid glioxilic;

5.5. modul sau măsura în care instalaţia funcţionează cu încărcături variabile şi modul în care are loc managementul operaţional;

5.6. metoda şi orice formule de calcul utilizate pentru a determina emisiile anuale de N₂O şi valorile corespunzătoare ale CO_2(e) de la fiecare sursă de emisii;

5.7. informaţii referitoare la condiţiile de proces care se abat de la condiţiile normale de funcţionare, o indicare a frecvenţei şi a duratei posibile ale condiţiilor respective, precum şi o indicare a volumului emisiilor de N₂O din timpul unor astfel de condiţii, cum ar fi defectarea echipamentului de reducere a emisiilor;

6. descrierea detaliată a metodologiei de monitorizare în cazul în care sunt monitorizate emisiile de perfluorocarburi provenite din producţia de aluminiu primar, atunci când este cazul sub forma unei descrieri a procedurilor scrise aplicate, care să includă următoarele elemente:

6.1. datele la care au avut loc măsurătorile pentru determinarea factorilor de emisie specifici ai instalaţiei pentru SEF_CF4 sau OVC şi F_C2F6, precum şi calendarul repetării în viitor a procesului de determinare a acestor valori, după caz;

6.2. protocolul care descrie procedura utilizată pentru determinarea factorilor de emisie specifici ai instalaţiei pentru CF₄ şi C₂F₆ şi care arată, de asemenea, că durata măsurătorilor a fost şi va fi suficient de lungă pentru ca valorile măsurate să conveargă, fiind de minimum 72 de ore, după caz;

6.3. după caz, metodologia utilizată pentru determinarea eficienţei de colectare a emisiilor fugitive la instalaţiile pentru producerea aluminiului primar;

6.4. descrierea tipului de cuvă şi a tipului de anod;

7. descrierea detaliată a metodologiei de monitorizare în cazul în care sunt efectuate transferuri de CO₂ inerent ca parte a fluxului-sursă în conformitate cu punctele 180-186, transferuri de CO₂ în conformitate cu punctele 187-193 sau transferuri de N₂O în conformitate cu punctele 194-200, după caz sub forma unei descrieri a procedurilor scrise aplicate, care să includă următoarele elemente:

7.1. amplasarea echipamentelor de măsurare a temperaturii şi a presiunii într-o reţea de transport, după caz;

7.2. procedurile de prevenire, detectare şi cuantificare a incidentelor de scurgeri din reţelele de transport, după caz;

7.3. în cazul reţelelor de transport, procedurile prin care se asigură efectiv că CO₂ este transferat numai către instalaţii care deţin autorizaţia integrată de mediu valabilă sau în cadrul cărora orice emisie de CO₂ este efectiv monitorizată şi contabilizată în conformitate cu punctele 187-193;

7.4. descrierea sistemelor de măsurare continuă utilizate la punctele de transfer de CO₂ sau de N₂O între instalaţiile care transferă CO₂ sau N₂O ori metoda de determinare, după caz;

7.5. descrierea metodei de estimare prudentă utilizată pentru a determina fracţiunea de biomasă a CO₂ transferat în conformitate cu punctele 180-186 sau 187-193, după caz;

7.6. metodele de cuantificare a emisiilor sau a CO₂ degajat în coloana de apă în urma eventualelor scurgeri, precum şi metodele aplicate şi, eventual, adaptate pentru cuantificarea emisiilor efective sau a CO₂ efectiv degajat în coloana de apă în urma scurgerilor, în conformitate cu punctul 23 din anexa nr.4, după caz;

7.7. descrierea procedurii utilizate pentru a evalua dacă fluxurile-sursă de biomasă respectă prevederile punctelor 130-133, după caz;

7.8. descrierea procedurii utilizate pentru a determina cantităţile de biogaz pe baza registrelor de achiziţii în conformitate cu punctele 142 şi 143, după caz.

II. CONŢINUTUL MINIM AL PLANULUI DE MONITORIZARE

A EMISIILOR PROVENITE DIN AVIAŢIE

1. Planul de monitorizare trebuie să conţină în cazul tuturor operatorilor de aeronave următoarele informaţii:

1.1. identificarea operatorului de aeronave, indicativul de apel sau alt cod unic de identificare utilizat în cadrul controlului traficului aerian, detaliile de contact ale operatorului de aeronave şi ale unei persoane abilitate din cadrul operatorului de aeronave, adresa de contact, autoritatea competentă de administrare;

1.2. lista iniţială a tipurilor de aeronave din cadrul flotei operate la data prezentării PM şi numărul aeronavelor pe tipuri, o listă orientativă a tipurilor suplimentare de aeronave care se estimează că vor fi utilizate, inclusiv, în cazul în care este disponibil, numărul estimat de aeronave pe tipuri, precum şi fluxurile-sursă, inclusive tipurile de combustibil, asociate fiecărui tip de aeronavă;

1.3. descrierea procedurilor, sistemelor şi responsabilităţilor utilizate pentru actualizarea caracterului complet al listei surselor de emisii în cursul anului de monitorizare, în vederea asigurării unei monitorizări şi raportări complete în ceea ce priveşte emisiile aeronavelor deţinute, precum şi ale aeronavelor închiriate;

1.4. descrierea procedurilor utilizate pentru monitorizarea caracterului complet al listei zborurilor operate sub codul unic de identificare pentru fiecare pereche de aerodromuri, precum şi a procedurilor utilizate pentru a stabili dacă zborurile intră sub incidenţa anexei nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice, în vederea asigurării caracterului complet al zborurilor şi a evitării dublei contabilizări;

1.5. descrierea procedurii pentru gestionarea şi atribuirea responsabilităţilor de monitorizare şi de raportare şi pentru gestionarea competenţelor personalului responsabil;

1.6. descrierea procedurii pentru evaluarea periodică a caracterului adecvat al PM, inclusiv orice posibile măsuri necesare pentru îmbunătăţirea metodologiei de monitorizare şi a procedurilor conexe aplicate;

1.7. descrierea procedurilor scrise ale activităţilor privind fluxul de date prevăzute la punctele 243 şi 244, inclusiv, după caz, o diagramă cu rol de clarificare;

1.8. descrierea procedurilor scrise pentru activităţile de control instituite în temeiul punctelor 245-249;

1.9. informaţii privind legăturile relevante cu activităţile întreprinse în cadrul EMAS, al sistemelor vizate de standardul armonizat SM SR EN ISO 14001 şi al altor sisteme de management al mediului, inclusiv informaţii privind procedurile şi controalele relevante pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES, după caz;

1.10. numărul versiunii PM şi data de la care se aplică versiunea respectivă a PM;

1.11. confirmarea faptului că operatorul de aeronave intenţionează să utilizeze simplificarea pentru operatorii de aeronave necomerciali atât timp cât astfel de proceduri nu au un grad de acurateţe mai scăzut decât cel oferit de instrumentul pentru micii emiţători;

1.12. descrierea procedurii utilizate pentru a evalua dacă biocarburantul respectă punctul 130, după caz;

1.13. descrierea procedurii utilizate pentru a determina cantităţile de biocarburant şi pentru a asigura evitarea dublei contabilizări, în conformitate cu punctele 217-224, după caz;

1.14. descrierea procedurii utilizate pentru a evalua dacă combustibilul de aviaţie eligibil respectă punctul 225, după caz;

1.15. descrierea procedurii utilizate pentru a determina cantităţile de combustibil de aviaţie eligibil şi pentru a asigura evitarea dublei contabilizări, în conformitate cu punctele 225-233, după caz.

2. În cazul operatorilor de aeronave care nu sunt emiţători mici în conformitate cu punctul 234 sau care nu intenţionează să utilizeze un instrument destinat emiţătorilor mici în conformitate cu punctul 235, PM trebuie să conţină următoarele informaţii:

2.1. descrierea procedurii scrise care urmează să fie folosită pentru a defini metodologia de monitorizare a tipurilor suplimentare de aeronave pe care operatorul de aeronave se aşteaptă să le utilizeze;

2.2. descrierea procedurilor scrise de monitorizare a consumului de combustibil al fiecărei aeronave, inclusiv:

2.2.1. metodologia aleasă, metoda A sau metoda B, pentru calcularea consumului de combustibil; şi, în cazul în care nu se aplică aceeaşi metodă pentru toate tipurile de aeronave, trebuie prezentată o justificare pentru metodologia respectivă, precum şi o listă în care să se precizeze condiţiile în care se utilizează fiecare metodă;

2.2.2. procedurile pentru măsurarea cantităţii de combustibil alimentat şi a cantităţii de combustibil din rezervoare, o descriere a instrumentelor de măsurare implicate şi a procedurilor de înregistrare, extragere, transmitere şi stocare a informaţiilor cu privire la măsurători, după caz;

2.2.3. metoda pentru determinarea densităţii, după caz;

2.2.4. justificarea metodologiei de monitorizare alese, pentru a se asigura cele mai scăzute niveluri de incertitudine, în conformitate cu punctul 241;

2.3. lista abaterilor de la metodologia generală de monitorizare descrisă la subpunctul 2.2.2. pentru anumite aerodromuri pentru care operatorul de aeronave nu poate să furnizeze, ca urmare a unor circumstanţe speciale, toate datele solicitate pentru metodologia de monitorizare care trebuie aplicată;

2.4. factorii de emisie utilizaţi pentru fiecare tip de combustibil sau, în cazul combustibililor alternativi, metodologiile pentru determinarea factorilor de emisie, inclusiv metodologia de eşantionare, metodele de analiză, descrierea laboratoarelor utilizate şi a acreditărilor acestora şi/sau a procedurilor acestora de asigurare a calităţii;

2.5. descrierea procedurilor şi a sistemelor de identificare, evaluare şi gestionare a lacunelor în materie de date în temeiul punctelor 267, 268 şi 269.

Anexa nr.2 la Regulamentul privind monitorizarea, verificarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei Definiţiile rangurilor pentru metodologiile bazate pe calcul aplicabile instalaţiilor 1. Definirea rangurilor aferente datelor privind activitatea Pragurile de incertitudine prezentate în tabelul 1 se aplică rangurilor aferente cerinţelor referitoare la datele privind activitatea în conformitate cu subpunctul 85.1 şi punctul 93, precum şi cu anexa nr.4. Pragurile de incertitudine se interpretează ca valori maxime admise ale incertitudinii în ceea ce priveşte determinarea fluxurilor-sursă pe durata unei perioade de raportare. În cazul în care tabelul 1 nu include activităţile enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice şi nu se aplică bilanţul masic, operatorul trebuie să utilizeze rangurile enumerate în tabelul 1 la rubrica "Arderea combustibililor şi combustibilii folosiţi pentru alimentarea procesului" pentru activităţile respective. Tabelul 1 Ranguri aferente datelor privind activitatea (incertitudinea maximă admisă pentru fiecare rang)
Tipul activităţii/tipul fluxului-sursă	Parametrul căruia i se aplică incertitudinea	Rangul 1	Rangul 2	Rangul 3	Rangul 4
Arderea combustibililor şi combustibilii folosiţi pentru alimentarea procesului
Combustibili comerciali standard	Cantitatea de combustibil [t] sau [Nm³]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Alţi combustibili gazoşi şi lichizi	Cantitatea de combustibil [t] sau [Nm³]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Combustibili solizi, cu excepţia deşeurilor	Cantitatea de combustibil [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Deşeuri	Cantitatea de combustibil [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Ardere la faclă	Cantitatea de gaz rezultat în urma arderii la faclă [Nm³]	± 17,5%	± 12,5%	± 7,5%
Epurare: carbonaţi (metoda A)	Cantitatea de carbonaţi consumată [t]	± 7,5%
Epurare: ghips (metoda B)	Cantitatea de ghips produsă [t]	± 7,5%
Epurare: uree	Cantitatea de uree consumată	± 7,5%
Rafinarea ţiţeiului
Regenerarea cracării catalitice (^*1)	Cerinţele privind incertitudinea se aplică separat pentru fiecare sursă de emisii	± 10%	± 7,5%	± 5%	± 2,5%
Producţia de cocs
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Prăjirea şi sinterizarea minereurilor metalice
Carbonaţi intraţi şi deşeuri de proces	Material intrat şi deşeuri de proces [t]	± 5%	± 2,5%
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Producţia de fontă şi oţel
Combustibil intrat în proces	Fiecare debit masic de combustibili care intră şi care iese din instalaţie [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Producţia de clincher de ciment
Pe baza intrărilor în cuptor (metoda A)	Fiecare material intrat în cuptor relevant [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%
Producţia de clincher (metoda B)	Cantitatea de clincher produsă [t]	± 5%	± 2,5%
Praf din cuptoarele de ciment (CKD)	Praf din cuptoarele de ciment (CKD) sau praf de by-pass [t]	nu se aplică(^*2)	± 7,5%
Carbonul care nu provine din carbonaţi	Fiecare materie primă [t]	± 15%	± 7,5%
Producţia de var şi calcinarea dolomitei şi a magnezitei
Carbonaţi şi alte materiale de proces (metoda A)	Fiecare material intrat în cuptor relevant [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%
Oxizii alcalino-pământoşi (metoda B)	Cantitatea de var produsă [t]	± 5%	± 2,5%
Praf provenit din sistemul cuptorului (metoda B)	Praf provenit din sistemul cuptorului [t]	nu se aplică (^*2)	± 7,5%
Fabricarea sticlei şi a vatei minerale
Carbonaţi şi alte materiale de proces (care intră)	Fiecare materie primă conţinând carbonaţi sau aditivi asociaţi cu emisii de CO₂[t]	± 2,5%	± 1,5%
Fabricarea produselor ceramice
Intrări de carbon (metoda A)	Fiecare materie primă conţinând carbonaţi sau aditivi asociaţi cu emisii de CO₂ [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5
Oxizi alcalini (metoda B)	Producţia brută, inclusiv produsele respinse şi cioburile de sticlă rezultate din cuptoare şi din transport [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%
Epurare	CaCO₃ uscat consumat [t]	± 7,5%
Producţia de celuloză şi hârtie
Substanţe chimice complementare	Cantitatea de CaCO₃ şi Na₂CO₃ [t]	± 2,5%	± 1,5%
Producţia de negru de fum
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Producţia de amoniac
Combustibil intrat în proces	Cantitatea de combustibil utilizată pentru alimentarea procesului [t] sau [Nm³]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Producţia de hidrogen şi de gaz de sinteză
Combustibil intrat în proces	Cantitatea de combustibil utilizată pentru alimentarea procesului de producere a hidrogenului [t] sau [Nm³]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Producţia de substanţe chimice organice în vrac
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Producţia şi prelucrarea metalelor feroase şi neferoase, inclusiv a aluminiului secundar
Emisii de proces	Fiecare material intrat sau deşeu de proces utilizat ca material intrat în proces [t]	± 5%	± 2,5%
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Producţia de aluminiu primar
Metodologia bilanţului masic	Fiecare material care intră şi care iese [t]	± 7,5%	± 5%	± 2,5%	± 1,5%
Emisii de PFC [metoda pantei (slope)]	Producţia de aluminiu primar exprimată în [t], durata în minute a efectelor anodice exprimată în [număr efecte anodice/cuvă-zi] şi în [minute efecte anodice/incidenţă]	± 2,5%	± 1,5%
Emisii de PFC (metoda supratensiunii)	Producţia de aluminiu primar exprimată în [t], supratensiunea efectelor anodice [mV] şi randamentul curentului [-]	± 2,5%	± 1,5%
____________________________ (^1) În cazul monitorizării emisiilor provenite din regenerarea catalizatorilor de cracare catalitică (regenerarea altor catalizatori şi cocsificare flexibilă) în rafinării, incertitudinea prevăzută se referă la incertitudinea totală a tuturor emisiilor provenite de la sursa respectivă. (^2) Cantitatea [t] de CKD sau de praf de by-pass, după caz, care părăseşte sistemul cuptorului de ciment în timpul perioadei de raportare, estimată cu ajutorul orientărilor privind cele mai bune practici ale industriei.
2. Definirea rangurilor pentru parametrii de calcul aferenţi emisiilor de ardere Operatorii monitorizează emisiile de CO₂ provenite de la toate tipurile de procese de ardere care au loc în cadrul tuturor activităţilor enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice la utilizând definiţiile rangurilor stabilite în prezentul punct. În cazul în care, pentru alimentarea procesului, se utilizează combustibili sau materiale combustibile care generează emisii de CO₂, se aplică punctul 4 din prezenta anexă. În cazul în care combustibilii fac parte dintr-un bilanţ masic în conformitate cu punctul 72, se aplică definiţiile rangurilor aferente bilanţurilor masice stabilite în punctul 3 din prezenta anexă. Pentru emisiile de proces provenite din epurarea gazelor de evacuare aferente, se utilizează definiţiile rangurilor prevăzute în punctele 4 şi 5 din prezenta anexă, după caz. 2.1. Ranguri asociate factorilor de emisie La determinarea fracţiunii de biomasă pentru un combustibil sau un material mixt, rangurile definite se referă la factorul de emisie preliminar. Pentru combustibilii şi materialele fosile, rangurile se referă la factorul de emisie. Rangul 1: Operatorul aplică una dintre următoarele valori: a) factorii standard enumeraţi în punctul 1 din anexa nr.6; b) alte valori constante în conformitate cu subpunctul 99.5, în cazul în care nu există nicio valoare aplicabilă în punctul 1 din anexa nr.6. Rangul 2a: Operatorul aplică factorii de emisie specifici pentru combustibilul sau materialul respectiv, în conformitate cu subpunctele 99.2 şi 99.3 sau valorile prevăzute la subpunctul 99.4. Rangul 2b: Operatorul obţine factorii de emisie pentru combustibil pe baza unuia dintre următorii indicatori, în combinaţie cu o corelare empirică realizată cel puţin o dată pe an în conformitate cu punctele 104-118 şi punctele 135-143: a) măsurarea densităţii anumitor uleiuri sau gaze, inclusiv a celor folosite frecvent în rafinării sau în industria siderurgică; b) puterea calorifică netă pentru anumite tipuri de cărbune. Operatorul se asigură că această corelare îndeplineşte cerinţele de bună practică în domeniul ingineriei şi că este aplicată doar în privinţa valorilor indicatorilor care fac parte din gama pentru care a fost stabilit indicatorul. Rangul 3: Operatorul aplică una dintre următoarele: a) determinarea factorului de emisie în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118; b) corelarea empirică, astfel cum este specificată pentru rangul 2b, în care operatorul demonstrează într-un mod convingător pentru Agenţia de Mediu că incertitudinea corelării empirice nu depăşeşte 1/3 din valoarea incertitudinii pe care operatorul trebuie să o respecte în ceea ce priveşte determinarea datelor privind activitatea ale combustibilului sau materialului relevant. 2.2. Rangurile asociate puterii calorifice nete (NCV) Rangul 1: Operatorul aplică una dintre următoarele valori: a) factorii standard enumeraţi în punctul 1 din anexa nr.6; b) alte valori constante în conformitate cu subpunctul 99.5, în caz în care nu există nicio valoare aplicabilă în punctul 1 din anexa nr.6. Rangul 2a: Operatorul aplică factorii specifici pentru combustibilul respectiv, în conformitate cu subpunctele 99.2 şi 99.3 sau valorile prevăzute la subpunctul 99.4. Rangul 2b: Pentru combustibilii comercializaţi se utilizează puterea calorifică netă rezultată din rapoartele de achiziţie a combustibilului respectiv prezentate de furnizorul combustibilului, cu condiţia ca aceasta să fi fost obţinută pe baza standardelor naţionale sau internaţionale admise. Rangul 3: Operatorul determină puterea calorifică netă în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118. 2.3. Ranguri asociate factorilor de oxidare Rangul 1: Operatorul aplică un factor de oxidare egal cu 1. Rangul 2: Operatorul aplică factorii de oxidare pentru combustibilul respectiv prevăzuţi la subpunctele 99.2 şi 99.3. Rangul 3: În cazul combustibililor, operatorul obţine factorii specifici activităţilor pe baza conţinutului relevant de carbon al cenuşii, al reziduurilor şi al altor deşeuri şi produse secundare, precum şi al altor emisii semnificative de carbon oxidate incomplet, cu excepţia CO. Datele privind compoziţia se determină în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118. 2.4. Ranguri asociate fracţiunii de biomasă Rangul 1: Operatorul utilizează o valoare aplicabilă publicată de Agenţia de Mediu prevăzute la punctul 99. Rangul 2: Operatorul aplică o metodă de estimare aprobată în conformitate cu punctul 137. Rangul 3: Operatorul aplică analize conforme cu punctele 136 şi 104-118. În caz în care un operator pleacă de la ipoteza că fracţiunea fosilă este de 100%, în conformitate cu punctul 132, nu se alocă niciun rang pentru fracţiunea de biomasă. 3. Definirea rangurilor pentru parametrii de calcul aferenţi bilanţurilor masice La utilizarea metodei bilanţului masic de către operator în conformitate cu punctele 72 şi 73, acesta aplică definiţiile rangurilor din prezenta secţiune. 3.1. Ranguri asociate conţinutului de carbon Operatorul aplică unul dintre rangurile enumerate la acest punct. Pentru determinarea conţinutului de carbon dintr-un factor de emisie, operatorul utilizează următoarele ecuaţii: a) pentru factorii de emisie exprimaţi ca t CO₂/TJ: C = (EF × NCV)/f; b) pentru factorii de emisie exprimaţi ca t CO₂/t: C = EF/f. În aceste formule, C este conţinutul de carbon exprimat ca fracţie (tonă de carbon pe tonă de produs), EF reprezintă factorul de emisie, NCV reprezintă puterea calorifică netă, f este factorul prevăzut la punctul 121. Atunci când se determină fracţiunea de biomasă pentru un combustibil sau material mixt, rangurile definite se referă la conţinutul de carbon total. Fracţiunea de biomasă a carbonului se determină utilizând rangurile definite în subpunctul 2.4 din prezenta anexă. Rangul 1: Operatorul aplică una dintre următoarele valori: a) conţinutul de carbon derivat pe baza factorilor standard enumeraţi în punctele 1 şi 2 din anexa nr.6; b) alte valori constante în conformitate cu subpunctul 99.5, atunci când nu există o valoare aplicabilă în punctele 1 şi 2 din anexa nr.6. Rangul 2a: Operatorul determină conţinutul de carbon din factorii de emisie specifici pentru combustibilul sau materialul respectiv în conformitate cu subpunctele 99.2 şi 99.3 sau utilizând valorile prevăzute la subpunctul 99.4. Rangul 2b: Operatorul determină conţinutul de carbon din factorii de emisie ai combustibilului pe baza unuia dintre următorii indicatori, în combinaţie cu o corelaţie empirică realizată cel puţin o dată pe an în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118: a) măsurarea densităţii uleiurilor sau gazelor utilizate frecvent, de exemplu, în rafinării sau în industria siderurgică; b) puterea calorifică netă pentru anumite tipuri de cărbune. Operatorul se asigură că această corelaţie îndeplineşte cerinţele de bună practică în domeniul ingineriei şi că este aplicată doar în privinţa valorilor indicatorilor care se încadrează în intervalul pentru care a fost stabilit indicatorul. Rangul 3: Operatorul aplică una dintre următoarele valori: a) determinarea conţinutului de carbon în conformitate cu dispoziţiile relevante ale punctelor 104-118; b) corelarea empirică, astfel cum este specificată pentru rangul 2b, în cadrul căreia operatorul demonstrează într-un mod acceptabil pentru Agenţia de Mediu că incertitudinea corelării empirice nu depăşeşte 1/3 din valoarea incertitudinii pe care operatorul trebuie să o respecte în ceea ce priveşte determinarea datelor privind activitatea aferente combustibilului sau materialului relevant. 3.2. Ranguri asociate puterii calorifice nete (NCV) Se aplică rangurile definite în subpunctul 2.2 din prezenta anexă. 3.3. Ranguri asociate fracţiunii de biomasă Se aplică rangurile definite în subpunctul 2.4 din prezenta anexă. 4. Definirea rangurilor pentru parametrii de calcul aferenţi emisiilor de CO₂ rezultate din proces Pentru toate emisiile de CO₂ rezultate din proces, în special pentru emisiile provenite din descompunerea carbonaţilor şi din materialele de proces care conţin carbon sub o altă formă decât carbonaţii, inclusiv uree, cocs şi grafit, în cazul în care acestea sunt monitorizate utilizând o metodologie standard în conformitate cu punctul 70, se aplică rangurile definite în prezentul punct pentru parametrii de calcul aplicabili. În cazul materialelor mixte care conţin forme de carbon anorganic şi organic, operatorul poate decide să determine un factor de emisie preliminar total pentru materialul mixt analizând conţinutul total de carbon şi utilizând un factor de conversie şi, după caz, o fracţiune de biomasă şi puterea calorifică netă corespunzătoare acestui conţinut total de carbon sau să determine separat conţinutul organic şi cel anorganic şi să le trateze ca două fluxuri-sursă distincte. Pentru emisiile provenite din descompunerea carbonaţilor, operatorul poate alege, pentru fiecare flux-sursă, una dintre următoarele metode: a) Metoda A, pe baza materialelor de intrare: factorul de emisie, factorul de conversie şi datele privind activitatea asociate cantităţii de material care intră în proces. b) Metoda B, pe baza materialelor de ieşire: factorul de emisie, factorul de conversie şi datele privind activitatea asociate cantităţii de material care iese din proces. Pentru alte emisii de CO₂ rezultate din proces, operatorul aplică numai metoda A. 4.1. Ranguri asociate factorului de emisie în cazul utilizării metodei A Rangul 1: Operatorul aplică una dintre următoarele valori: a) factorii standard enumeraţi în anexa nr.6 punctul 2 tabelul 2 în cazul descompunerii carbonaţilor sau în tabelele 1, 4 sau 5 pentru alte materiale de proces; b) alte valori constante în conformitate cu subpunctul 99.5, în caz în care nu există nicio valoare aplicabilă în anexa nr.6. Rangul 2: Operatorul aplică un factor de emisie specific în conformitate cu subpunctele 99.2 sau 99.3 ori valorile prevăzute la subpunctul 99.4. Rangul 3: Operatorul determină factorul de emisie în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118. Raporturile stoechiometrice enumerate în punctul 2 din anexa nr.6 se utilizează pentru a transforma datele privind compoziţia în factori de emisie, după caz. 4.2. Ranguri asociate factorului de conversie în cazul utilizării metodei A Rangul 1: Se utilizează un factor de conversie egal cu 1. Rangul 2: Carbonaţii şi orice alt carbon care iese din proces se calculează cu ajutorul unui factor de conversie cu o valoare cuprinsă între 0 şi 1. Operatorul poate pleca de la ipoteza conversiei complete a uneia sau mai multor intrări şi atribui materialele netransformate sau alt carbon intrărilor rămase. Determinarea suplimentară a parametrilor chimici relevanţi ai produselor se realizează în conformitate cu punctele 104-118. 4.3. Ranguri asociate factorului de emisie în cazul utilizării metodei B Rangul 1: Operatorul aplică una dintre următoarele valori: a) factorii standard enumeraţi în punctul 2 tabelul 3 din anexa nr.6; b) alte valori constante în conformitate cu subpunctul 99.5, în caz în care când nu există nicio valoare aplicabilă în anexa nr.6. Rangul 2: Operatorul aplică un factor de emisie specific în conformitate cu subpunctele 99.2 sau 99.3 ori valorile prevăzute la subpunctul 99.4. Rangul 3: Operatorul determină factorul de emisie în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118. Raporturile stoechiometrice indicate în punctul 2 tabelul 3 din anexa nr.6 se utilizează pentru a transforma datele de compoziţie în factori de emisie, pornind de la ipoteza că toţi oxizii de metal relevanţi au fost obţinuţi din carbonaţii respectivi. În acest scop, operatorul trebuie să ia în considerare cel puţin CaO şi MgO şi să prezinte autorităţii competente dovezi privind ceilalţi oxizi metalici care sunt legaţi de carbonaţii prezenţi în materiile prime. 4.4. Ranguri asociate factorului de conversie în cazul utilizării metodei B Rangul 1: Se utilizează un factor de conversie egal cu 1. Rangul 2: Cantitatea de compuşi care nu provin din carbonaţi ai metalelor relevante din materiile prime, inclusiv praful de retur sau cenuşa zburătoare sau alte materii deja calcinate, este reflectată cu ajutorul unor factori de conversie cu o valoare cuprinsă între 0 şi 1, valoarea 1 corespunzând conversiei totale a carbonaţilor din materii prime în oxizi. Determinarea suplimentară a parametrilor chimici relevanţi ai materialelor intrate în proces se realizează în conformitate cu punctele 104-118. 4.5. Ranguri asociate puterii calorifice nete (NCV) Operatorul determină puterea calorifică netă a materialului de proces folosind rangurile definite în subpunctul 2.2 din prezenta anexă. NCV nu este considerată relevantă pentru fluxurile-sursă de minimis sau în cazul în care materialul nu este combustibil ca atare, fără a se adăuga alţi combustibili, după caz. În cazul în care există îndoieli, operatorul îi solicită autorităţii competente să confirme dacă NCV trebuie monitorizată şi declarată. 4.6. Ranguri asociate fracţiunii de biomasă Operatorul determină fracţiunea de biomasă a carbonului conţinută în materialul de proces, folosind rangurile definite în subpunctul 2.4 din prezenta anexă, după caz.

Anexa nr.3 la Regulamentul privind monitorizarea, verificarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei Metodologii de monitorizare pentru aviaţie prevăzute la punctele 207-216 1. Metodologiile de calcul pentru determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul aviaţiei Metoda A: Operatorul utilizează următoarea formulă: Consumul real de combustibil pentru fiecare zbor [t] = cantitatea de combustibil din rezervoarele aeronavei după terminarea alimentării cu combustibil pentru zborul respectiv [t] – cantitatea de combustibil din rezervoarele aeronavei după terminarea alimentării cu combustibil pentru zborul următor [t] + cantitatea de combustibil alimentat pentru zborul următor [t]. În cazul în care nu se face alimentarea cu combustibil pentru zborul respectiv sau pentru zborul următor, cantitatea de combustibil din rezervoarele aeronavei se determină la momentul pornirii pentru efectuarea zborului respectiv sau a zborului următor. În cazurile excepţionale în care o aeronavă efectuează alte activităţi decât de zbor, inclusiv efectuarea unor lucrări majore de întreţinere a aeronavei ce presupun golirea rezervoarelor după zborul pentru care se monitorizează consumul de combustibil, operatorul de aeronave poate înlocui "cantitatea de combustibil din rezervoarele aeronavei după terminarea alimentării cu combustibil pentru zborul următor + cantitatea de combustibil alimentat pentru zborul următor" cu "cantitatea de combustibil rămasă în rezervoare la începutul activităţii următoare a aeronavei", astfel cum este înregistrată în registrele tehnice. Metoda B: Operatorul utilizează următoarea formulă: Consumul real de combustibil pentru fiecare zbor [t] = cantitatea de combustibil rămas în rezervoarele aeronavei la oprirea acesteia la sfârşitul zborului anterior [t] + cantitatea de combustibil alimentat pentru zborul respectiv [t] – cantitatea de combustibil din rezervoare la oprirea aeronavei la sfârşitul zborului respectiv [t]. Momentul opririi aeronavei poate fi considerat echivalent cu momentul opririi motorului. În cazul în care o aeronavă nu a efectuat un zbor înainte de zborul pentru care se măsoară consumul de combustibil, operatorul de aeronave poate înlocui "cantitatea de combustibil rămas în rezervoarele aeronavei la oprirea acesteia la sfârşitul zborului anterior" cu "cantitatea de combustibil rămasă în rezervoarele aeronavei la sfârşitul manevrelor anterioare ale aeronavei", cum au fost înregistrate în registrele tehnice. 2. Factorii de emisie pentru combustibilii standard Tabelul 1 Factorii asociaţi CO₂-ului provenit din combustibilii fosili de aviaţie, factori de emisie preliminari
Combustibilul	Factorul de emisie (t CO₂/t combustibil)
Benzină pentru aviaţie (AvGas)	3,10
Benzină pentru avioanele cu reacţie (jet B)	3,10
Kerosen pentru avioanele cu reacţie (jet A1 sau jet A)	3,15
3. Calcularea distanţei ortodromice Distanţa [km] = distanţa ortodromică [km] + 95 km. Distanţa ortodromică este distanţa cea mai scurtă dintre oricare două puncte de pe suprafaţa terestră, care se aproximează cu ajutorul sistemului indicat la art.3.7.1.1 din anexa 15 la Convenţia de la Chicago (WGS 84). Latitudinea şi longitudinea aerodromurilor se obţin fie din datele privind amplasarea aerodromurilor, care sunt prezentate în publicaţiile de informare aeronautică (AIP) în conformitate cu anexa 15 la Convenţia de la Chicago, fie dintr-o sursă care utilizează date AIP. Se pot utiliza, de asemenea, distanţele calculate cu ajutorul unui software sau de către un terţ, cu condiţia ca metodologia de calcul să aibă la bază formula prevăzută în prezenta secţiune, datele AIP şi cerinţele WGS 84.

Anexa nr.4 la Regulamentul privind monitorizarea, verificarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei Metodologii de monitorizare specifice activităţilor asociate instalaţiilor prevăzute la punctul 54 1. Reguli specifice de monitorizare a emisiilor provenite din procesele de ardere 1.1. Domeniu de aplicare Operatorii monitorizează emisiile de CO₂ provenite din toate tipurile de procese de ardere care au loc în cadrul tuturor activităţilor enumerate în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice, inclusiv din procesele de epurare aferente, respectând normele prevăzute în prezenta anexă. Toate emisiile provenite de la combustibilii intraţi în proces sunt tratate ca emisii de ardere în ceea ce priveşte metodologiile de monitorizare şi de raportare, fără a aduce atingere celorlalte clasificări aplicate emisiilor. Operatorul nu monitorizează şi nu raportează emisiile provenite de la motoarele cu ardere internă utilizate pentru transport. Operatorul atribuie instalaţiei toate emisiile provenite din arderea combustibililor în instalaţie, indiferent de exporturile de căldură sau de electricitate către alte instalaţii. Operatorul nu atribuie emisiile aferente producţiei de căldură sau de electricitate care este importată de la alte instalaţii la instalaţia importatoare. Operatorul include următoarele surse de emisii: cazane, arzătoare, turbine, încălzitoare, furnale, incineratoare, cuptoare de calcinare, kilnuri, cuptoare, uscătoare, motoare, pile de combustie, instalaţii de ardere în buclă chimică, facle, unităţi de post-combustie termică sau catalitică şi scrubere (emisii de proces) şi orice alt echipament sau maşină care utilizează combustibil, cu excepţia echipamentelor sau a maşinilor cu motoare cu combustie utilizate pentru transport. 1.2. Reguli de monitorizare specifice Emisiile din procesele de ardere se calculează în punctele 68 şi 69, cu excepţia cazului în care combustibilii sunt incluşi într-un bilanţ masic în conformitate cu punctele 72 şi 73. Se aplică rangurile definite în punctul 2 din anexa nr.2. În plus, emisiile de proces provenite din epurarea gazelor de ardere se monitorizează conform dispoziţiilor prevăzute în subsecţiunea C. Pentru emisiile provenite din flăcări deschise se aplică cerinţe speciale, prevăzute în subsecţiunea D din prezenta secţiune. Procesele de ardere care au loc în terminale de prelucrare a gazului pot fi monitorizate cu ajutorul metodei bilanţului masic în conformitate cu punctele 72 şi 73. 1.3. Epurarea gazelor de ardere 1.3.1. Desulfurarea Emisiile de CO₂ de proces provenite din utilizarea carbonaţilor pentru epurarea gazelor acide din fluxul de gaze de ardere se calculează conform punctului 70 pe baza carbonatului consumat (metoda A de mai jos) sau a ghipsului produs (metoda B de mai jos). Următoarele dispoziţii se aplică prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2. Metoda A: Factor de emisie Rangul 1: Factorul de emisie se determină din raporturile stoechiometrice prevăzute în punctul 2 din anexa nr.6. Determinarea cantităţii de CaCO₃ şi MgCO₃ sau a altor carbonaţi din materialul relevant intrat în proces se realizează utilizând orientările privind cele mai bune practici ale industriei. Metoda B: Factor de emisie Rangul 1: Factorul de emisie este raportul stoechiometric dintre ghipsul uscat (CaSO₄ × 2H₂O) şi CO₂ emis: 0,2558 t CO₂/t ghips. Factorul de conversie: Rangul 1: Se utilizează un factor de conversie egal cu 1. 1.3.2. De-NO _x Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, emisiile de CO₂ provenite din utilizarea ureei pentru epurarea fluxului de gaze de ardere se calculează în conformitate cu punctul 70, aplicând următoarele ranguri. Factorul de emisie: Rangul 1: Determinarea cantităţii de uree din materialul relevant intrat în proces se realizează utilizând orientările privind cele mai bune practici ale industriei. Factorul de emisie se determină folosind un raport stoechiometric de 0,7328 t de CO₂/t uree. Factorul de conversie: Se aplică numai rangul 1. 1.4. Flăcări deschise În calculul emisiilor provenite din flăcări deschise, operatorul include arderile de rutină şi arderile de proces (întreruperi, porniri şi opriri, precum şi cazurile de urgenţă). Operatorul include, de asemenea, CO₂ inerent, în conformitate cu punctele 180-186. Prin derogare de la subpunctul 2.1 din anexa nr.2, rangurile 1 şi 2b pentru factorul de emisie sunt definite după cum urmează: Rangul 1: Operatorul utilizează un factor de emisie de referinţă de 0,00393 t CO₂/Nm³ derivat din arderea etanului pur utilizat ca indicator prudent pentru gazele arse la flacără deschisă. Rangul 2b: Factorii de emisie specifici instalaţiei se determină prin estimarea greutăţii moleculare a fluxului de ardere, utilizând modele de proces bazate pe modelele standard ale industriei. Luând în considerare proporţiile relative şi greutăţile moleculare ale fiecărui flux participant, se determină o medie anuală ponderată a greutăţii moleculare a gazelor arse la flacără deschisă. Prin derogare de la subpunctul 2.3 din anexa nr.2, în cazul flăcărilor deschise se aplică doar rangurile 1 şi 2 pentru factorul de oxidare. 2. Rafinarea ţiţeiului 2.1. Domeniu de aplicare Operatorul monitorizează şi raportează toate emisiile de CO₂ rezultate din procesele de ardere şi de producţie desfăşurate în rafinării. Operatorul include următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: cazane, încălzitoare industriale/epuratori, motoare cu combustie internă/turbine, reactoare termice şi catalitice, cuptoare de calcinare a cocsului, pompe extinctoare cu apă, generatoare de urgenţă/standby, flăcări deschise, incineratoare, instalaţii de cracare, instalaţii de producţie a hidrogenului, instalaţii cu procese prin metoda Claus, regenerare catalitică (din cracarea catalitică şi alte procese catalitice) şi cocsificatori (cocsificare flexibilă, cocsificare temporizată). 2.2. Reguli de monitorizare specifice Monitorizarea activităţilor de rafinare a ţiţeiului se efectuează în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă pentru emisiile de ardere, inclusiv pentru cele provenite din epurarea gazelor de ardere. Operatorul poate alege să utilizeze metodologia bilanţului masic în conformitate cu punctele 72 şi 73 pentru întreaga rafinărie sau pentru unităţi de prelucrare individuale, cum ar fi instalaţiile de gazeificare a uleiului greu sau de calcinare. Atunci când se utilizează combinat metodologia standard şi cea a bilanţului masic, operatorul trebuie să furnizeze autorităţii competente dovezi cu privire la luarea în considerare a tuturor emisiilor şi la evitarea dublei contabilizări. Emisiile provenite de la instalaţiile de producţie a hidrogenului se monitorizează în conformitate cu punctul 19 din prezenta anexă. Prin derogare de la punctele 68-73, emisiile provenite de la regenerarea cracării catalitice, din regenerarea altor catalizatori şi din cocsificarea flexibilă sunt monitorizate cu ajutorul metodei bilanţului masic, luând în considerare starea aerului intrat în instalaţie şi gazele de ardere. Tot CO din gazele de ardere se contabilizează ca CO₂, prin aplicarea următoarei formule de masă: t CO₂ = t CO1,571. Analiza aerului intrat în instalaţie şi a gazelor de ardere, precum şi alegerea rangurilor se realizează în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118. Metodologia de calcul specifică trebuie aprobată de către autoritatea competentă. 3. Producţia de cocs* 3.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: materiile prime (inclusiv cărbune sau cocs de petrol), combustibilii convenţionali (inclusiv gazele naturale), gazele de proces (inclusiv gazul de furnal înalt – BFG), alţi combustibili şi epurarea gazelor reziduale. 3.2. Reguli de monitorizare specifice Pentru monitorizarea emisiilor provenite din producţia de cocs, operatorul poate alege să utilizeze metoda bilanţului masic, în conformitate cu punctele 72 şi 73 şi cu punctul 3 din anexa nr.2, sau metodologia standard, în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctele 2 şi 4 din anexa nr.2. 4. Prăjirea şi sinterizarea minereurilor metalice 4.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: materiile prime (calcinarea calcarului, a dolomitei şi a minereurilor de fier carbonate, inclusiv FeCO₃), combustibilii convenţionali (inclusiv, gaze naturale şi cocs/praf de cocs), gazele de proces (inclusiv gazul de cocserie – COG şi gazul de furnal înalt– BFG), reziduurile de proces utilizate ca material de intrare, inclusiv praful filtrat din instalaţia de sinterizare, din convertizor şi din furnal, alţi combustibili şi epurarea gazelor de ardere. 4.2. Reguli de monitorizare specific Pentru monitorizarea emisiilor provenite din prăjirea, sinterizarea sau peletizarea minereurilor metalice, operatorul poate alege să utilizeze metoda bilanţului masic, în conformitate cu punctele 72 şi 73 şi cu punctul 3 din anexa nr.2, sau metoda standard, în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctele 2 şi 4 din anexa nr.2. 5. Producţia de fontă şi oţel 5.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: materiile prime (calcinarea calcarului, a dolomitei şi a minereurilor de fier carbonate, inclusiv FeCO₃), combustibilii convenţionali (gazele naturale, cărbunele şi cocsul), agenţii de reducere (inclusiv cocsul, cărbunele şi materialele plastice), gazele de proces (gazul de cocserie – COG, gazul de furnal înalt – BFG şi gazul de oţelărie recuperat în cuptoare de producere a oţelului cu insuflare de oxigen – BOFG), consumarea electrozilor de grafit, alţi combustibili şi epurarea gazelor reziduale. 5.2. Reguli de monitorizare specifice Pentru monitorizarea emisiilor provenite din producţia de fontă şi oţel, operatorul poate alege să utilizeze metoda bilanţului masic, în conformitate cu punctele 72 şi 73 şi cu punctul 3 din anexa nr.2, sau metodologia standard, în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctele 2 şi 4 din anexa nr.2, cel puţin pentru o parte din fluxurile-sursă, evitând lacunele sau dubla contabilizare a emisiilor. Prin derogare de la subpunctul 3.1 din anexa nr.2, rangul 3 corespunzător conţinutului de carbon se defineşte după cum urmează: Rangul 3: Operatorul determină conţinutul de carbon din fluxul de intrare sau din fluxul de ieşire în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118 în ceea ce priveşte eşantionarea reprezentativă a combustibililor, a produselor şi a produselor secundare, determinarea conţinutului de carbon şi a fracţiunii de biomasă ale acestora. Operatorul calculează conţinutul de carbon din produse sau din produsele semifabricate pe baza unor analize anuale efectuate în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118 sau determină conţinutul de carbon din valorile de compoziţie medii prevăzute de standardele internaţionale sau naţionale relevante. 6. Producerea şi prelucrarea metalelor feroase şi neferoase 6.1. Domeniu de aplicare Operatorul nu aplică dispoziţiile prezentei secţiuni pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de CO₂ provenite din producţia de fontă, oţel şi aluminiu primar. Operatorul ia în considerare cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii pentru emisiile de CO₂: combustibilii convenţionali; combustibilii alternativi, inclusiv materialele plastice granulate rezultate din instalaţiile post-mărunţire; agenţii de reducere, inclusiv cocsul şi electrozii de grafit; materiile prime, inclusiv calcarul şi dolomita; minereurile şi concentratele metalifere având în compoziţie carbon şi materiile prime secundare. 6.2. Reguli de monitorizare specifice Atunci când carbonul rezultat din combustibilii sau din materialele de intrare utilizate în instalaţie rămâne în produse sau în alte ieşiri din producţie, operatorul utilizează metoda bilanţului masic în conformitate cu punctele 72 şi 73 şi cu punctul 3 din anexa nr.2. În celelalte cazuri, operatorul calculează emisiile de ardere şi de proces separat utilizând metodologia standard în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctele 2 şi 4 din anexa nr.2. Atunci când se utilizează bilanţul masic, operatorul poate alege să includă emisiile din procesele de ardere în bilanţul masic sau să utilizeze metodologia standard în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctul 1 din prezenta anexă pentru o parte a fluxurilor-sursă, evitând lacunele sau dubla contabilizare a emisiilor. 7. Emisiile de CO₂ rezultate din producţia sau prelucrarea aluminiului primar 7.1. Domeniu de aplicare Operatorul aplică dispoziţiile prezentei secţiuni în cazul monitorizării şi raportării emisiilor de CO₂ provenite din producerea de electrozi pentru topirea aluminiului primar, inclusiv de la unităţile individuale de producere a electrozilor respectivi, şi din consumul de electrozi în timpul electrolizei. Operatorul ia în considerare cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: combustibilii pentru producerea de căldură sau abur, producerea de electrozi, reducerea Al₂O₃ în timpul electrolizei care este legată de consumul de electrozi şi utilizarea sodei calcinate sau a altor carbonaţi pentru epurarea gazelor reziduale. Emisiile asociate de perfluorocarburi – PFC rezultate din efectele anodice, inclusiv emisiile fugitive, se monitorizează în conformitate cu punctul 8 din prezenta anexă. 7.2. Reguli de monitorizare specifice Operatorul determină emisiile de CO₂ provenite din producerea sau prelucrarea aluminiului primar utilizând metoda bilanţului masic în conformitate cu punctele 72 şi 73. Metoda bilanţului masic ia în considerare întreaga cantitate de carbon din intrări, stocuri, produse şi alte exporturi din amestecarea, formarea, coacerea şi reciclarea electrozilor, precum şi din consumul de electrozi în electroliză. În cazul în care se utilizează anozi precopţi, se pot aplica fie bilanţuri masice separate în cazul producţiei şi al consumului, fie un bilanţ masic comun care ia în considerare atât producţia, cât şi consumul de electrozi. În cazul cuvelor Søderberg, operatorul utilizează un bilanţ masic comun. Pentru emisiile provenite din procesele de ardere, operatorul poate alege includerea acestora în bilanţul masic sau utilizarea metodologiei standard în conformitate cu punctele 68-71 şi cu secţiunea 1 din prezenta anexă, cel puţin pentru o parte dintre fluxurile-sursă, evitând lacunele şi dubla contabilizare a emisiilor. 8. Emisiile de PFC rezultate din producţia sau prelucrarea aluminiului primar 8.1. Domeniu de aplicare Operatorul aplică următoarele dispoziţii în cazul emisiilor de perfluorocarburi (PFC) rezultate din efectele anodice, inclusiv al emisiilor fugitive de PFC. Pentru emisiile de CO₂ aferente, inclusiv emisiile provenite din producţia de electrozi, operatorul utilizează punctul 7 din prezenta anexă. În plus, operatorul calculează emisiile de PFC care nu sunt legate de efectele anodice pe baza unor metode de estimare conforme cu cele mai bune practici ale industriei şi cu orientările publicate de UE în acest scop. 8.2. Determinarea emisiilor de PFC Emisiile de PFC se calculează plecând de la emisiile măsurabile dintr-o conductă sau dintr-un coş ("emisii din surse punctiforme") precum şi de la emisiile fugitive utilizându-se eficienţa de colectare a conductei: Emisii de PFC (total) = emisii de PFC (conductă)/eficienţă de colectare. Eficienţa de colectare se măsoară odată cu determinarea factorilor de emisie specifici ai instalaţiei. Pentru determinarea acesteia, se utilizează cea mai recentă versiune a recomandărilor menţionate pentru rangul 3 în secţiunea 4.4.2.4 a Ghidului IPCC din 2006. Operatorul calculează emisiile de CF₄ şi C₂F₆ emise printr-o conductă sau printr-un coş utilizând una dintre următoarele metode: a) metoda A, prin care se înregistrează durata efectelor anodice în minute per cuvă-zi; b) metoda B, prin care se înregistrează supratensiunea efectelor anodice. Metoda de calcul A – Metoda pantei: Operatorul determină emisiile de PFC cu ajutorul următoarelor ecuaţii: emisiile de CF₄ [t] = AEM × (SEF_CF4/1 000 ) × Pr_Al emisiile de C₂F₆ [t] = emisiile de CF₄ * F_C2F6, unde: AEM = durata efectelor anodice în minute/cuvă-zi; SEF CF4 = factorul de emisie de pantă [(kg CF₄/t Al produs)/(efecte anodice în minute/cuvă-zi)]. Dacă se utilizează tipuri diferite de cuve, pot fi aplicaţi factori de emisie de pantă diferiţi, după caz; Pr_Al = producţia anuală de aluminiu primar [t]; F_C2F6 = fracţie masică de C₂F₆ (t C₂F₆ / t CF₄). Durata efectelor anodice în minute per cuvă-zi exprimă frecvenţa efectelor anodice (număr de efecte anodice/cuvă-zi) înmulţită cu durata medie a efectelor anodice (durata efectelor anodice exprimată în minute/eveniment): AEM = frecvenţa × durata medie. Factorul de emisie: Factorul de emisie pentru CF₄ (factor de emisie de pantă, SEF_CF4) exprimă cantitatea [kg] de CF₄ emisă per tonă de aluminiu produs per minut de efect anodic/cuvă-zi. Factorul de emisie (fracţia masică F_C2F6) al C₂F₆ exprimă cantitatea [t] de C₂F₆emisă proporţional cu cantitatea [t] de CF₄ emisă. Rangul 1: Operatorul utilizează factorii de emisie specifici tehnologiei indicaţi în tabelul 1 din prezenta secţiune a anexei nr.4. Rangul 2: Operatorul utilizează factorii de emisie specifici ai instalaţiei pentru CF₄ şi C₂F₆ stabiliţi cu ajutorul măsurătorilor continue sau intermitente desfăşurate la faţa locului. Pentru determinarea acestor factori de emisie, operatorul utilizează cea mai recentă versiune a recomandărilor menţionate pentru rangul 3 în secţiunea 4.4.2.4 a Ghidului IPCC din 2006. Factorul de emisie ţine seama şi de emisiile legate de alte efecte decât cele anodice. Operatorul determină fiecare factor de emisie cu o incertitudine maximă de ±15%. Operatorul stabileşte factorii de emisie cel puţin o dată la trei ani sau mai des dacă este necesar ca urmare a unor modificări relevante în cadrul instalaţiei. Modificările relevante includ modificări în distribuţia duratei efectelor anodice sau modificarea algoritmului de control care influenţează mixul de tipuri de efecte anodice sau tipul procedurii de anulare a efectelor anodice. Tabelul 1 Factorii de emisie specifici fiecărei tehnologii pentru datele privind activitatea referitoare la metoda pantei
Tehnologie	Factorul de emisie pentru CF₄ (SEF_CF4) [(kg CF₄/t Al)/(efecte anodice în minute/cuvă/zi)]	Factorul de emisie pentru C₂F₆(F_C2F6) [t C₂F₆/ t CF₄]
Metoda de extragere a aluminiului primar prin adăugarea aluminei în centrul cuvei cu anozi precopţi (Centre Worked Prebake – CWPB)	0,143	0,121
Suport vertical cu miez din element anodic (Vertical Stud Søderberg – VSS)	0,092	0,053
Metoda de calcul B – Metoda supratensiunii Atunci când se măsoară supratensiunea efectelor anodice, operatorul determină emisiile de PFC cu ajutorul următoarelor ecuaţii: Emisii de CF₄ [t] = OVC × (AEO/CE) × Pr_Al × 0,001 emisiile de C₂F₆ [t] = emisiile de CF₄ × F_C2F6, unde: OVC = coeficient de supratensiune ("factor de emisie") exprimat în kg de CF₄ per tonă de aluminiu produs per mV de supratensiune; AEO = supratensiune a efectelor anodice per cuvă [mV] definită ca integrală de (timp × tensiune peste tensiunea-ţintă) împărţită la timpul (durata) de colectare a datelor; CE = randamentul mediu al curentului în producţia de aluminiu [%]; Pr _Al = producţia anuală de aluminiu primar [t]; F_C2F6 = fracţie masică de C₂F₆ (t C₂F₆/t CF₄). Termenul AEO/CE (supratensiunea efectelor anodice/randamentul curentului) exprimă supratensiunea medie a efectelor anodice [mV supratensiune], integrată în timp, per randament mediu al curentului[%]. Factorul de emisie: Factorul de emisie pentru CF₄ ("coeficient de supratensiune" – OVC) exprimă cantitatea [kg] de CF₄ emisă per tonă de aluminiu produs per milivolt de supratensiune [mV]. Factorul de emisie pentru C₂F₆ (fracţie masică F_C2F6) exprimă cantitatea [t] de C₂F₆ emisă proporţional cu cantitatea [t] de CF₄ emisă. Rangul 1: Operatorul aplică factorii de emisie specifici tehnologiei indicaţi în tabelul 2 din prezenta secţiune a anexei IV. Rangul 2: Operatorul utilizează factorii de emisie specifici ai instalaţiei pentru CF₄ [(kg CF₄ / t Al ) / (mV)] şi C₂F₆ [t C₂F₆/ t CF₄] stabiliţi cu ajutorul măsurătorilor continue sau intermitente desfăşurate la faţa locului. Pentru determinarea acestor factori de emisie, operatorul utilizează cea mai recentă versiune a recomandărilor menţionate pentru rangul 3 în secţiunea 4.4.2.4 a Ghidului IPCC din 2006. Operatorul determină fiecare dintre factorii de emisie cu o incertitudine maximă de ±15%. Operatorul stabileşte factorii de emisie cel puţin o dată la trei ani sau mai des dacă este necesar ca urmare a unor modificări relevante în cadrul instalaţiei. Modificările relevante includ modificări în distribuţia duratei efectelor anodice sau modificarea algoritmului de comandă care influenţează mixul de tipuri de efecte anodice sau tipul procedurii de anulare a efectelor anodice. Tabelul 2 Factorii de emisie specifici fiecărei tehnologii pentru datele privind activitatea referitoare la supratensiune
Tehnologie	Factorul de emisie pentru CF₄ [(kg CF₄/t Al) / mV]	Factorul de emisie pentru C₂F₆ [t C₂F₆/ t CF₄]
Metoda de extragere a aluminiului primar prin adăugarea aluminei în centrul cuvei cu anozi precopţi (Centre Worked Prebake– CWPB)	1,16	0,121
Suport vertical cu miez din element anodic Søderberg (Vertical Stud Søderberg– VSS)	Nu se aplică	0,053
8.3. Determinarea emisiilor de CO_2(e) Operatorul calculează emisiile de CO_2(e) din emisiile de CF₄ şi C₂F₆ după cum urmează, utilizând valorile potenţialului de încălzire globală indicate în tabelul 6 din secţiunea 3 a anexei VI: Emisii de PFC [t CO_2(e)] = emisii de CF₄ [t] × GWP_CF4 + emisii de C₂F₆ [t] × GWP_C2F6 . 9. Producerea de clincher de ciment 9.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: calcinarea calcarului din materiile prime, combustibilii fosili convenţionali de alimentare a cuptoarelor, materiile prime şi combustibili fosili alternativi de alimentare a cuptoarelor, combustibilii proveniţi din biomasă pentru alimentarea cuptoarelor (deşeuri de biomasă), combustibilii care nu sunt destinaţi alimentării cuptoarelor, conţinutul de carbon care nu provine din carbonaţi al calcarului şi al şistului argilos şi materiile prime utilizate pentru epurarea gazelor reziduale. 9.2. Reguli de monitorizare specifice Emisiile de ardere se monitorizează în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă. Emisiile de proces provenite din componentele materiilor prime sunt monitorizate în conformitate cu punctul 4 din anexa nr.2 pe baza conţinutului de carbonaţi din materiile intrate în proces (metoda de calcul A) sau pe baza cantităţii de clincher produsă (metoda de calcul B). În cazul metodei A, carbonaţii care se iau în considerare trebuie să includă cel puţin CaCO₃, MgCO₃ şi FeCO₃. În cazul metodei B, operatorul ia în considerare cel puţin CaO şi MgO şi prezintă autorităţii competente dovezi privind măsura în care trebuie luate în considerare alte surse de carbon. Se adaugă emisiile de CO₂ asociate prafului eliminat din proces şi carbonului care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime în conformitate cu subpunctele 9.3 şi 9.4 din prezenta secţiune. Metoda de calcul A: pe baza materialului intrat în cuptor În cazul în care praful din cuptoarele de ciment (CKD) şi praful de by-pass se elimina din sistemul cuptorului, operatorul nu consideră materiile prime respective ca fiind materii intrate în proces, ci calculează emisiile de CKD în conformitate cu subpunctul 9.3. În afara cazului în care materia primă brută este caracterizată ca atare, operatorul aplică cerinţele privind incertitudinea pentru datele privind activitatea în mod separat fiecărei intrări în cuptor cu conţinut relevant de carbon, evitând dubla contabilizare sau omisiunile rezultate din materiile recirculate sau de by-pass. În caz în care datele privind activitatea sunt determinate pe baza cantităţii de clincher produsă, cantitatea netă de materie primă poate fi determinată cu ajutorul unui raport empiric materie primă/clincher. Acest raport trebuie actualizat cel puţin o dată pe an, prin aplicarea ghidurilor de bune practici ale industriei. Metoda de calcul B: pe baza producţiei de clincher Operatorul determină datele privind activitatea ca producţie de clincher [t] pe durata perioadei de raportare, utilizând una dintre metodele următoare: a) prin cântărirea directă a clincherului, b) pe baza livrărilor de ciment, utilizând următoarea formulă (bilanţul materiilor ţinând cont de expedierea şi aprovizionările de clincher, precum şi variaţiile de stoc ale acestuia): clincher produs [t] = [(livrări de ciment [t] – variaţii de stoc de ciment [t]) × raportul clincher/ciment [t clincher/t ciment] – (clincher aprovizionat [t]) + (clincher expediat [t]) – (variaţii de stoc de clincher [t]). Operatorul fie calculează raportul clincher/ciment pentru fiecare dintre diferitele tipuri de ciment produse, în conformitate cu punctele 104-118, fie calculează raportul prin diferenţa dintre livrările de ciment şi variaţiile de stoc şi toate materiile utilizate ca aditivi în procesul de producere a cimentului, incluzând praful de by-pass şi praful din cuptorul de ciment. Prin derogare de la punctul 4 al anexei nr.2, rangul 1 pentru factorul de emisie se defineşte astfel: Rangul 1: Operatorul aplică un factor de emisii de 0,525 t CO₂/t clincher. 9.3. Emisii legate de praful eliminat Operatorul adaugă emisiile de CO₂ provenite din praful de by-pass sau din praful din cuptorul de ciment (CKD), care se elimină din sistemul cuptorului, corectat în funcţie de calcinarea parţială a CKD; acestea se calculează ca emisii de proces în conformitate cu punctul 70. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, se aplică următoarele definiţii pentru rangurile 1 şi 2 pentru factorul de emisie: Rangul 1: Operatorul aplică un factor de emisii de 0,525 t CO₂/t praf. Rangul 2: Operatorul determină factorul de emisie (EF) cel puţin o dată pe an în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118, utilizând următoarea formulă: unde: *EF _CKD* = factorul de emisie pentru praful din cuptoarele de ciment calcinat parţial [t CO₂/t CKD] *EF _Cli* = factorul de emisie al clincherului specific instalaţiei ([t CO₂/t clincher]; d = gradul de calcinare a CKD (CO₂ eliberat ca% din CO₂ total provenit din carbonaţii din amestecul brut). Nu se aplică rangul 3 pentru factorul de emisie. 9.4. Emisii rezultate din carbonul care nu provine din carbonaţii prezenţi în materia prima brută Operatorul determină emisiile rezultate din carbonul care nu provine din carbonaţii prezenţi mai ales în calcar, şistul argilos sau materiile prime alternative (de exemplu cenuşa zburătoare) utilizate în compoziţia materialului măcinat netratat din cuptor, în conformitate cu punctul 70. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, pentru factorul de emisie se aplică următoarele definiţii ale rangurilor: Rangul 1: Conţinutul de carbon care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime relevante se determină utilizând orientările privind cele mai bune practici ale industriei. Rangul 2: Conţinutul de carbon care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime relevante se determină cel puţin o dată pe an, în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, pentru factorul de conversie se aplică următoarele definiţii ale rangurilor: Rangul 1: Se utilizează un factor de conversie egal cu 1. Rangul 2: Factorul de conversie se calculează aplicând cele mai bune practici ale industriei. 10. Producerea de carbonat de calciu şi calcinarea dolomitei sau a magnezitei 10.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: calcinarea calcarului, a dolomitei sau a magnezitului din materiile prime, carbonul care nu provine din carbonaţi prezent în materiile prime, combustibilii fosili convenţionali de alimentare a cuptoarelor, materiile prime şi combustibilii fosili alternativi de alimentare a cuptoarelor, combustibilii proveniţi din biomasă pentru alimentarea cuptoarelor (deşeuri de biomasă) şi alţi combustibili. În cazul în care varul nestins şi CO₂ rezultat din calcar sunt utilizate în procesele de purificare, astfel încât aproximativ aceeaşi cantitate de CO₂ este legată din nou, descompunerea carbonaţilor precum şi procesul de purificare nu se includ separat în planul de monitorizare a instalaţiei. 10.2. Reguli de monitorizare specifice Emisiile de ardere se monitorizează în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă. Emisiile de proces provenite de la carbonaţii prezenţi în materiile prime se monitorizează în conformitate cu punctul 4 din anexa nr.2. Se iau întotdeauna în considerare carbonaţii de calciu şi de magneziu. Se iau în considerare şi alţi carbonaţi şi carbonul care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime, ori de câte ori sunt relevanţi pentru calcularea emisiilor. Pentru metodologia bazată pe materialul intrat, valorile conţinutului de carbonat se ajustează în funcţie de conţinutul aferent de umiditate şi de gangă al materialului. În cazul producerii de magnezie, se iau în considerare şi alte minerale cu conţinut de magneziu decât carbonaţii, după caz. Trebuie evitate dubla contabilizare şi omisiunile rezultate din materiile recirculate sau de bypass. În cazul aplicării metodei B, praful de calcar rezultat din sistemul cuptorului este considerat ca flux separat, după caz. 10.3. Emisii rezultate din carbonul care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime Operatorul determină emisiile rezultate din carbonul care nu provine din carbonaţi prezent mai ales în calcar, şistul argilos sau materiile prime alternative utilizate în compoziţia materialului măcinat netratat din cuptor, în conformitate cu punctul 70. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, pentru factorul de emisie se aplică următoarele definiţii ale rangurilor: Rangul 1: Conţinutul de carbon care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime relevante se determină utilizând orientările privind cele mai bune practici ale industriei. Rangul 2: Conţinutul de carbon care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime relevante se determină cel puţin o dată pe an, în conformitate cu dispoziţiile punctelor 104-118. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, pentru factorul de conversie se aplică următoarele definiţii ale rangurilor: Rangul 1: Se utilizează un factor de conversie egal cu 1. Rangul 2: Factorul de conversie se calculează aplicând cele mai bune practici ale industriei. 11. Producerea de sticlă, de fibră de sticlă sau de material izolant din vată minerală 11.1. Domeniu de aplicare Operatorul aplică dispoziţiile din prezenta secţiune şi în cazul instalaţiilor de producere a sticlei solubile şi a fibrei sintetice/azbest. Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: descompunerea carbonaţilor alcalini şi alcalino-pământoşi ca rezultat al topirii materiilor prime, combustibililor fosili convenţionali, materiilor prime şi combustibililor fosili alternativi, combustibililor proveniţi din biomasă (deşeuri de biomasă), altor combustibili, aditivilor cu conţinut de carbon, inclusiv cocs, praf de cărbune şi grafit, post-arderii gazelor de ardere şi epurării gazelor de ardere. 11.2. Reguli de monitorizare specifice Emisiile de ardere, inclusiv cele provenite din epurarea gazelor de ardere, se monitorizează în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă. Emisiile de proces provenite de la materii prime fără conţinut de carbonaţi, inclusiv de la cocs, grafit şi praf de cărbune, se monitorizează în conformitate cu punctul 4 din anexa nr.2. Printre carbonaţii care trebuie luaţi în considerare se numără cel puţin CaCO₃, MgCO₃, Na₂CO₃, NaHCO₃, BaCO₃, Li₂CO₃, K₂CO₃ şi SrCO_3. Se aplică doar metoda A. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, pentru factorul de emisie al materiilor prime cu conţinut de carbonaţi se aplică următoarele definiţii ale rangurilor: Rangul 1: Se aplică raporturile stoechiometrice enumerate în punctul 2 din anexa nr.4. Puritatea materialelor de intrare relevante se determină cu ajutorul celor mai bune practici ale industriei. Rangul 2: Determinarea cantităţii de carbonaţi relevanţi din fiecare material de intrare relevant se efectuează în conformitate cu punctele 104-118. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2 referitoare la factorul de conversie, în cazul tuturor emisiilor de proces provenite de la materii prime cu şi fără conţinut de carbonaţi se aplică numai rangul 1. 12. Producerea produselor ceramice 12.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: combustibilii de alimentare a cuptoarelor, calcinarea calcarului/dolomitei şi a altor carbonaţi din materiile prime, calcarul şi alţi carbonaţi destinaţi reducerii poluanţilor atmosferici şi epurării altor gaze de ardere, aditivii fosili/de biomasă utilizaţi pentru a induce porozitatea, precum polistirenul, reziduurile rezultate din producerea hârtiei sau rumeguşul, conţinutul de carbon care nu provine din carbonaţi din argilă şi alte materii prime. 12.2. Reguli de monitorizare specifice Emisiile de ardere, inclusiv cele provenite din epurarea gazelor de ardere, se monitorizează în conformitate cu secţiunea 1 din prezenta anexă. Emisiile de proces provenite din componentele materiilor prime şi din aditivi se monitorizează în conformitate cu punctul 4 din anexa nr.2. Pentru produsele ceramice pe bază de argilă purificată sau sintetică, operatorul poate utiliza fie metoda A, fie metoda B. Pentru produsele ceramice pe bază de argilă neprelucrată sau ori de câte ori se utilizează argilă sau aditivi cu un conţinut de carbon care nu provine din carbonaţi semnificativ, operatorul utilizează metoda A. Carbonaţii de calciu se iau întotdeauna în considerare. Se iau în considerare şi alţi carbonaţi şi carbonul care nu provine din carbonaţii prezenţi în materiile prime, dacă sunt relevanţi pentru calcularea emisiilor. Datele privind activitatea pentru materialele intrate în proces utilizate pentru metoda A pot fi determinate printr-un calcul retroactiv adecvat, bazat pe cele mai bune practici ale industriei şi aprobat de autoritatea competentă. Acest calcul retroactiv ia în considerare măsurările disponibile pentru produsele ecologice uscate sau produsele arse şi sursele de date adecvate pentru umiditatea din argilă şi din aditivi şi pierderile din recoacere (pierderea prin calcinare) ale materialelor implicate. Prin derogare de la punctul 4 din anexa nr.2, pentru factorii de emisie corespunzători emisiilor de proces ale materiilor prime care conţin carbonaţi se aplică următoarele definiţii ale rangurilor: Metoda A (pe baza materialelor intrate): Rangul 1: În locul utilizării rezultatelor analizelor, pentru calculul factorului de emisie se utilizează o valoare prudentă de 0,2 tone de CaCO₃ (corespunzătoare valorii de 0,08794 tone de CO₂) pe tonă de argilă uscată. Se consideră ca fiind inclus în această valoare tot carbonul anorganic şi organic din materialul argilos. Se consideră că aditivii nu sunt incluşi în această valoare. Rangul 2: Factorul de emisie pentru fiecare flux-sursă se calculează şi actualizează cel puţin o dată pe an, utilizând cea mai bună practică a industriei care reflectă condiţiile specifice instalaţiei şi care corespunde amestecului de produs din instalaţie. Rangul 3: Determinarea compoziţiei materiilor prime relevante se efectuează în conformitate cu punctele 104-118. Raporturile stoechiometrice enumerate în punctul 2 din anexa nr.4 se utilizează pentru a transforma datele privind compoziţia în factori de emisie, dacă este cazul. Metoda B (pe baza materialelor care ies) Rangul 1: În locul utilizării rezultatelor analizelor, pentru calculul factorului de emisie se utilizează o valoare prudentă de 0,123 tone de CaO (corespunzătoare valorii de 0,09642 tone de CO₂) pe tonă de produs. Se consideră ca fiind inclus în această valoare tot carbonul anorganic şi organic din materialul argilos. Se consideră că aditivii nu sunt incluşi în această valoare. Rangul 2: Factorul de emisie se calculează şi actualizează cel puţin o dată pe an, utilizând cea mai bună practică a industriei care reflectă condiţiile specifice instalaţiei şi care corespunde amestecului de produse din instalaţie. Rangul 3: Determinarea compoziţiei produselor se efectuează în conformitate cu punctele 104-118. Raporturile stoechiometrice indicate în tabelul 3 din secţiunea a 2-a din anexa nr.6 se utilizează pentru a transforma datele de compoziţie în factori de emisie, pornind de la ipoteza că toţi oxizii de metal relevanţi au fost obţinuţi din carbonaţii respectivi, după caz. Prin derogare de la punctul 1 din prezenta anexă, pentru epurarea gazelor de ardere se aplică următorul rang pentru factorul de emisie: Rangul 1: Operatorul aplică raportul stoechiometric al CaCO₃ indicat în punctul 2 din anexa nr.6. Pentru epurarea gazelor reziduale nu se foloseşte un alt rang şi nu se foloseşte niciun factor de conversie. Se evită dubla contabilizare atunci când se utilizează calcarul reciclat sub formă de materie primă în aceeaşi instalaţie. 13. Producerea de produse din ghips şi de plăci din ipsos 13.1. Domeniu de aplicare Operatorul trebuie să includă cel puţin emisiile de CO₂ provenite de la toate tipurile de activităţi de ardere. 13.2. Reguli de monitorizare specific Emisiile de ardere se monitorizează în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă. 14. Producerea de celuloză şi hârtie 14.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: cazanele, turbinele cu gaz şi alte dispozitive de ardere care produc abur sau electricitate, cazanele de recuperare şi alte dispozitive de ardere a leşiei reziduale, incineratoarele, cuptoarele pentru var şi cuptoarele de calcinare, epurarea gazelor reziduale şi uscătoarele pe bază de combustibil ars, inclusiv uscătoarele cu infraroşii. 14.2. Reguli de monitorizare specifice Monitorizarea emisiilor provenite din ardere, inclusiv epurarea gazelor de ardere, se efectuează în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă. Emisiile de proces provenite din materii prime utilizate ca substanţe chimice complementare, incluzând cel puţin calcarul sau soda calcinată, se monitorizează prin metoda A în conformitate cu punctul 4 din anexa nr.2. Emisiile de CO₂ provenite din recuperarea nămolului de calcar din producţia de celuloză se consideră a fi emisii de CO₂ provenite din biomasă reciclată. Doar cantitatea de CO₂ proporţională cu substanţele chimice complementare intrate în proces se consideră a fi generatoare de emisii de CO₂ fosil. Pentru emisiile provenite din substanţele chimice complementare, se aplică următoarele definiţii ale rangurilor pentru factorul de emisie: Rangul 1: Se aplică raporturile stoechiometrice enumerate în punctul 2 din anexa nr.6. Puritatea materiilor relevante care intră în proces se determină cu ajutorul celor mai bune practici ale industriei. Valorile derivate se ajustează în funcţie de conţinutul de umiditate şi de gangă din carbonaţii utilizaţi. Rangul 2: Determinarea cantităţii de carbonaţi relevanţi din fiecare material de intrare relevant se efectuează în conformitate cu punctele 104-118. Raporturile stoechiometrice enumerate în punctul 2 din anexa nr.6 se utilizează pentru a transforma datele privind compoziţia în factori de emisie, după caz. Pentru factorul de conversie se aplică doar rangul 1. 15. Producerea de negru de fum 15.1. Domeniu de aplicare Operatorul include ca surse de emisii de CO₂ cel puţin toţi combustibilii utilizaţi în procesele de ardere şi toţi combustibilii utilizaţi ca materiale de proces. 15.2. Reguli de monitorizare specific Emisiile provenite din producerea negrului de fum se monitorizează fie ca emisii de ardere, inclusiv epurarea gazelor de ardere în conformitate cu punctul 1 din prezenta anexă, fie cu ajutorul metodei bilanţului masic în conformitate cu punctele 72 şi 73 şi cu punctul 3 din anexa nr.2. 16. Determinarea emisiilor de protoxid de azot (N₂O) rezultate în urma producerii de acid azotic, acid adipic, caprolactamă, glioxal şi acid glioxilic 16.1. Domeniu de aplicare Pentru fiecare activitate în urma căreia rezultă emisii de N₂O, fiecare operator va lua în considerare toate sursele care emit N₂O în procesele de producţie, inclusiv în cazul în care emisiile de N₂O rezultate din producţie sunt canalizate prin orice echipament de reducere a emisiilor. Printre acestea se numără oricare dintre următoarele: 16.1.1. producerea acidului azotic – emisiile de N₂O provenite din oxidarea catalitică a amoniacului şi/sau de la instalaţiile de reducere a emisiilor de NO_x/N₂O; 16.1.2. producerea acidului adipic – emisiile de N₂O, inclusiv cele provenite din reacţia de oxidare, de la orice ventilaţie directă din cadrul procesului şi/sau de la orice echipament de control al emisiilor; 16.1.3. producerea glioxalului şi a acidului glioxilic – emisiile de N₂O, inclusiv cele provenite de la reacţiile de proces, de la orice ventilaţie directă din cadrul procesului şi/sau de la orice echipament de control al emisiilor; 16.1.4. producerea caprolactamei – emisiile de N₂O, inclusiv cele provenite din reacţiile de proces, de la orice ventilaţie directă din cadrul procesului şi/sau de la orice echipament de control al emisiilor. Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul emisiilor de N₂O provenite din arderea combustibililor. 16.2. Determinarea emisiilor de N₂O 16.2.1. Emisiile anuale de N₂O Operatorul monitorizează emisiile de N₂O rezultate în urma producerii de acid azotic utilizând metoda măsurării continue a emisiilor. Operatorul monitorizează emisiile de N₂O rezultate în urma producerii de acid adipic, caprolactamă, glioxal şi acid glioxilic utilizând o metodologie bazată pe măsurare, în cazul emisiilor reduse, şi o metodă bazată pe calcul, inclusiv pe metoda bilanţului masic, în cazul emisiilor nereduse cu caracter temporar. Pentru fiecare sursă de emisii, atunci când se aplică metoda măsurării continue a emisiilor, operatorul consideră emisiile anuale totale ca fiind suma tuturor emisiilor orare, utilizând formula prevăzută în punctul 3 din anexa nr.8. 16.2.2. Emisiile orare de N ₂ O Operatorul calculează media orară anuală a emisiilor de N₂O pentru fiecare sursă în cazul căreia se aplică metoda măsurării continue a emisiilor, utilizând ecuaţia 2 prevăzută în punctul 3 din anexa nr.8. Operatorul determină concentraţiile orare de N₂O din gazele de ardere provenite de la fiecare sursă de emisii utilizând o metodologie bazată pe măsurarea la un punct reprezentativ, în aval de dispozitivul de reducere a emisiilor de NO_x/N₂O, în cazul utilizării reducerii. Operatorul aplică tehnici capabile să măsoare concentraţiile de N₂O pentru toate sursele de emisii, atât în condiţii de emisii reduse, cât şi în condiţii de emisii nereduse. Atunci când incertitudinile cresc în timpul unor astfel de perioade, operatorul trebuie să le includă în evaluarea incertitudinii. Operatorul ajustează toate măsurătorile pentru a le raporta la cantitatea de gaze uscate, în cazurile în care este necesară respectarea acestei condiţii, şi le raportează într-o manieră consecventă. 16.2.3. Determinarea debitului gazelor de ardere În vederea monitorizării emisiilor de N₂O, operatorul utilizează metodele pentru măsurarea debitului gazelor de ardere prevăzute la punctul 161. Pentru producerea acidului azotic, operatorul aplică metoda prevăzută la subpunctul 161.1, cu excepţia cazului în care aplicarea acestei metode nu este posibilă din punct de vedere tehnic. În acest caz şi sub rezerva aprobării de către autoritatea competentă, operatorul aplică o metodă alternativă, inclusiv o metodă a bilanţului masic bazată pe parametri semnificativi, cum ar fi încărcătura de amoniac la intrare sau determinarea debitului cu ajutorul metodei de măsurare continuă a debitului emisiilor. Debitul gazelor de ardere se calculează prin aplicarea următoarei formule: V_{debit gaze de ardere} [Nm³/h] = V_aer * (1 – O_2,aer) / (1 – O_{2, gaze de ardere}) , unde: V_aer = debitul total al aerului intrat, exprimat în Nm³/h, în condiţii standard; O_{2, aer} = fracţia volumică de O₂ în aer uscat [= 0,2095]; O_{2, gaze de ardere} = fracţia volumică de O₂ în gazele de ardere. V_aer se calculează ca sumă a tuturor debitelor de aer care intră în instalaţia de producere a acidului azotic. Operatorul aplică următoarea formulă, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în PM: V_aer = V_prim + V_sec + V_etanşeitate , unde: V_prim = debitul de aer primar la intrare, exprimat în Nm³/h, în condiţii standard; V_sec = debitul de aer secundar la intrare, exprimat în Nm³/h, în condiţii standard; V_etanşeitate = debitul de aer intrat la nivelul etanşeizării, exprimat în Nm³/h, în condiţii standard. Operatorul determină V_prim prin metoda măsurării continue a debitului, înainte să aibă loc amestecarea cu amoniacul. Operatorul determină V_sec prin metoda măsurării continue a debitului, inclusiv atunci când măsurarea are loc înainte de intrarea în instalaţia de recuperare a căldurii. Pentru V_etanşeitate , operatorul ia în considerare fluxul de aer purificat din procesul de producere a acidului azotic. În cazul fluxurilor de aer intrat care, cumulate, reprezintă mai puţin de 2,5% din fluxul total de aer, autoritatea competentă poate accepta metode de estimare pentru determinarea ratei respective a fluxului de aer propusă de operator pe baza celor mai bune practici ale industriei. Operatorul trebuie să facă dovada, prin intermediul măsurătorilor realizate în condiţii normale de funcţionare, că debitul măsurat al gazelor de ardere este suficient de omogen pentru a permite metoda propusă de măsurare. Dacă, în urma măsurătorilor, fluxul este confirmat ca fiind neomogen, operatorul trebuie să aibă acest fapt în vedere la determinarea metodelor de monitorizare corespunzătoare şi la calculul incertitudinii aferente emisiilor de N₂O. Operatorul ajustează toate măsurătorile pentru a le raporta la cantitatea de gaze uscate şi le raportează într-o manieră consecventă. 16.2.4. Concentraţii de oxigen (O₂) Operatorul măsoară concentraţiile de oxigen din gazele reziduale atunci când acest lucru este necesar pentru calcularea debitului gazelor de ardere în conformitate cu prevederile din subpunctul 16.2.3. al acestei anexei. La efectuarea acestei măsurători, operatorul respectă cerinţele privind măsurarea concentraţiilor de la punctele 146-148. Pentru determinarea incertitudinii emisiilor de N₂O, operatorul ia în considerare incertitudinea măsurătorilor concentraţiei de O₂. Operatorul ajustează toate măsurătorile pentru a le raporta la cantitatea de gaze uscate, în cazurile în care este necesară respectarea acestei condiţii, şi le raportează într-o manieră consecventă. 16.2.5. Calcularea emisiilor de N₂O Pentru anumite perioade în care emisiile de N₂O asociate producerii de acid adipic, caprolactamă, glioxal şi acid glioxilic nu sunt reduse, inclusiv emisiile nereduse rezultate din ventilaţia din motive de siguranţă sau emisiile nereduse ca urmare a defectării instalaţiei de reducere a emisiilor, şi pentru cazurile în care monitorizarea continuă a emisiilor de N₂O nu este posibilă din punct de vedere tehnic, operatorul poate să recurgă, sub rezerva aprobării de către autoritatea competentă a metodologiei specifice, la metoda bilanţului masic pentru a calcula emisiile de N₂O. În acest scop, incertitudinea totală este similară cu cea rezultată ca urmare a aplicării cerinţelor privind rangurile prevăzute la punctele 146, 147 şi 148. Operatorul îşi bazează metoda de calcul pe rata maximă de emisii potenţiale de N₂O provenite din reacţia chimică care are loc simultan cu emisia şi în perioada producerii emisiei. Operatorul ia în considerare incertitudinea inerentă oricărei valori a emisiilor obţinute pentru o sursă de emisii specifice pentru a determina incertitudinea aferentă mediei orare anuale a emisiilor unei surse specifice. 16.2.6. Determinarea ratelor de producţie ale activităţii Ratele de producţie se calculează utilizând rapoartele zilnice de producţie şi orele de funcţionare. 16.2.7. Rate de eşantionare Mediile orare valide sau mediile pentru perioade de referinţă mai scurte se calculează în conformitate cu punctele 162, 163 şi 164 pentru: a) concentraţia de N₂O din gazele de ardere; b) debitul total al gazelor de ardere, atunci când acesta este măsurat în mod direct şi atunci când este cazul; c) toate debitele gazoase şi concentraţiile de oxigen necesare pentru a determina, în mod indirect, debitul total al gazelor de ardere. 16.3. Determinarea echivalentului anual al CO₂ – CO_2(e) Operatorul transformă emisiile anuale totale de N₂O provenite de la toate sursele de emisii, măsurate în tone cu o precizie de trei zecimale, în emisii anuale de CO_2(e) exprimate în tone rotunjite, utilizând următoarea formulă şi valorile GWP indicate în punctul 3 din anexa nr.6: CO_2(e) [t] = N₂O_anual[t] * GWP_N2O , unde: N₂O_anual = emisiile totale anuale de N₂O, calculate în conformitate cu ecuaţia 1 prevăzută la punctul 3 din anexa nr.8. Emisiile anuale totale de CO_2(e) generate de toate sursele de emisii şi toate emisiile directe de CO₂ generate din alte surse de emisii incluse în autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră se adaugă emisiilor anuale totale de CO₂ generate de instalaţie şi sunt utilizate în scopul raportării şi restituirii certificatelor de emisii. Emisiile anuale totale de N₂O se raportează în tone cu o precizie de trei zecimale, iar în CO_2(e) în tone rotunjite. 17. Producerea amoniacului 17.1. Domeniu de aplicare Operatorul include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: arderea combustibililor care furnizează căldura pentru reformarea sau oxidarea parţială, combustibilii folosiţi ca materii intrate în procesul de producţie a amoniacului, reformare sau oxidare parţială, combustibilii folosiţi în alte procese de ardere, inclusiv în scopul producerii de apă caldă sau aburi. 17.2. Reguli de monitorizare specifice Pentru monitorizarea emisiilor provenite din procesele de ardere şi din combustibilii intraţi în proces se utilizează metodologia standard, în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctul 1 din prezenta anexă. Atunci când CO₂ rezultat din producţia de amoniac este utilizat ca material de alimentare pentru producţia de uree sau de alte produse chimice sau atunci când CO₂ este transferat din instalaţie într-un scop care nu intră sub incidenţa punctului 187, cantitatea aferentă de CO₂ se consideră ca fiind emisă de către instalaţia care produce CO₂. 18. Producerea substanţelor chimice organice în vrac 18.1. Domeniu de aplicare Operatorul ia în considerare cel puţin următoarele surse de emisii de CO₂: cracarea, catalitică sau necatalitică, reformarea, oxidarea parţială sau totală, procesele similare care conduc la emisii de CO₂ din carbonul conţinut în materiile de alimentare pe bază de hidrocarburi, arderea gazelor reziduale şi flăcările deschise, precum şi arderea de combustibil în cadrul altor procese de ardere. 18.2. Reguli de monitorizare specific Atunci când producţia de substanţe chimice organice în vrac este integrată tehnic în rafinăriile de petrol, operatorul unei astfel de instalaţii aplică dispoziţiile relevante ale punctului 2 din prezenta anexă. Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la primul paragraf, operatorul monitorizează emisiile din procesele de ardere atunci când combustibilii utilizaţi nu fac parte sau nu rezultă din reacţiile chimice pentru producerea de substanţe chimice organice în vrac, utilizând metodologia standard, în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctul 1 din prezenta anexă. În toate celelalte cazuri, operatorul poate alege să monitorizeze emisiile provenite din producerea de substanţe chimice organice în vrac cu ajutorul metoda bilanţului masic, în conformitate cu punctele 72 şi 73, sau cu ajutorul metodologiei standard, în conformitate cu punctele 68-71. În cazul utilizării metodologiei standard, operatorul trebuie să aducă dovezi autorităţii competente cu privire la faptul că metodologia aleasă acoperă toate emisiile relevante care ar fi fost acoperite şi prin metoda bilanţului masic. Pentru determinarea conţinutului de carbon în cadrul rangului 1, se aplică factorii de emisie de referinţă indicaţi în tabelul 5 din anexa nr.6. Pentru substanţele care nu sunt enumerate în tabelul 5 din anexa nr.6 sau în alte dispoziţii ale prezentului Regulament, operatorul calculează conţinutul de carbon din conţinutul de carbon stoechiometric din substanţa pură şi concentraţia substanţei în fluxul intrat sau fluxul ieşit. 19. Producerea hidrogenului şi a gazului de sinteză 19.1. Domeniu de aplicare Operatorul ia în considerare cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii pentru emisiile de CO₂: combustibilii utilizaţi în procesul de producere a hidrogenului sau a gazului de sinteză, reformare sau oxidare parţială şi combustibilii utilizaţi în alte procese de ardere, inclusiv pentru producerea de apă caldă sau de aburi. Gazul de sinteză produs este considerat flux de sursă în cadrul metodei bilanţului masic. 19.2. Reguli de monitorizare specifice Pentru monitorizarea emisiilor provenite din procesele de ardere şi din combustibilii intraţi în proces în producţia de hidrogen, se utilizează metodologia standard, în conformitate cu punctele 68-71 şi cu punctul 1 din prezenta anexă. Pentru monitorizarea emisiilor provenite din producţia gazului de sinteză, se aplică o metoda bilanţului masic în conformitate cu punctele 72 şi 73. Pentru emisiile provenite din procese de ardere separate, operatorul poate alege includerea acestora în bilanţul masic sau poate folosi metodologia standard în conformitate cu punctele 68-71, cel puţin pentru o parte din fluxurile-sursă, evitând lacunele şi dubla contabilizare a emisiilor. Atunci când hidrogenul şi gazul de sinteză sunt produse în cadrul aceleiaşi instalaţii, operatorul calculează emisiile de CO₂ fie utilizând metode separate pentru hidrogen şi pentru gazul de sinteză, în conformitate cu primele două paragrafe din prezenta subsecţiune, fie utilizând un bilanţ masic comun. 20. Producerea sodei calcinate şi a bicarbonatului de sodiu 20.1. Domeniu de aplicare Sursele de emisii şi fluxurile-sursă pentru emisiile de CO₂ provenite din instalaţiile de producere a sodei calcinate şi a bicarbonatului de sodiu includ: 20.1.1. combustibilii utilizaţi în procesele de ardere, inclusiv combustibilii utilizaţi pentru a produce apă caldă sau vapori; 20.1.2. materiile prime, inclusiv gazele evacuate ca urmare a calcinării calcarului, în măsura în care acestea nu sunt utilizate pentru carbonatare; 20.1.3. gazele reziduale rezultate din etapele de epurare sau de filtrare desfăşurate după carbonatare, în măsura în care acestea nu sunt utilizate pentru carbonatare. 20.2. Reguli de monitorizare specifice Pentru monitorizarea emisiilor provenite din producerea sodei calcinate şi a bicarbonatului de sodiu, operatorul utilizează o metodă a bilanţului masic în conformitate cu punctele 72 şi 73. Pentru emisiile provenite din procesele de ardere, operatorul poate alege să le includă în bilanţul masic sau poate utiliza metodologia standard în conformitate cu punctele 68-71, cel puţin pentru o parte din fluxurile-sursă, evitând lacunele şi dubla contabilizare a emisiilor. În cazul în care CO₂ rezultat din producerea sodei calcinate este utilizat pentru producerea bicarbonatului de sodiu, cantitatea de CO₂ utilizată pentru producerea bicarbonatului de sodiu din sodă calcinată se consideră a fi emisă de către instalaţia care produce CO₂. 21. Determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din activităţile de captare a CO₂ în vederea transportului şi a stocării sale geologice într-un sit de stocare autorizat 21.1. Domeniu de aplicare Captarea CO₂ se efectuează fie de către instalaţii concepute special în acest scop, care primesc CO₂ prin transfer de la una sau mai multe instalaţii, fie de către aceeaşi instalaţie care desfăşoară activităţile care produc CO₂ captat pe baza aceleiaşi autorizaţii privind emisiile de gaze cu efect de seră. Toate părţile instalaţiei implicate în captarea CO₂, stocarea intermediară a acestuia şi transferul său într-o reţea de transport a CO₂ sau la un sit de stocare geologică sunt incluse în autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră şi sunt contabilizate în planul de monitorizare aferent. În cazul în care instalaţia efectuează şi alte activităţi care intră sub incidenţa anexei nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice, emisiile provenite din activităţile respective se monitorizează în conformitate cu secţiunile corespunzătoare din prezenta anexă. Operatorul unei activităţi de captare de CO₂ include cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii de CO₂: a) CO₂ transferat la instalaţia de captare; b) arderea şi alte activităţi conexe din cadrul instalaţiei legate de activitatea de captare, inclusiv utilizarea de combustibil şi de material de intrare. 21.2. Cuantificarea cantităţilor de CO₂ transferate şi emise 21.2.1. Cuantificarea la nivelul instalaţiei Fiecare operator calculează emisiile ţinând seama de emisiile de CO₂ potenţiale provenite din toate procesele din instalaţie care sunt relevante sub aspectul emisiilor, precum şi de cantitatea de CO₂ captat şi transferat în reţeaua de transport, utilizând următoarea formulă: E_{instalaţie de captare} = T_intrare + E_{fără captare} – T_{pentru stocare} , unde: E_{instalaţie de captare} = totalul emisiilor de GES ale instalaţiei de captare; T_intrare = cantitatea de CO₂ transferat la instalaţia de captare, determinată în conformitate cu articolele 40-46 şi 49; E_{fără captare} = emisiile instalaţiei calculate în baza ipotezei conform căreia CO₂ nu a fost captat, şi anume suma emisiilor provenite din toate celelalte activităţi ale instalaţiei, monitorizate în conformitate cu punctele relevante din anexa nr.4; T_{pentru stocare} = cantitatea de CO₂ transferată într-o reţea de transport sau la un sit de stocare, determinată în conformitate cu punctele 144-169. În cazurile în care CO₂ este captat chiar de instalaţia de la care provine, operatorul consideră T_intrare egal cu 0. În cazul instalaţiilor de captare independente, operatorul consideră E_{fără captare} ca reprezentând cantitatea de emisii provenite din alte surse decât CO₂ transferat la instalaţie în vederea captării. Operatorul determină aceste emisii în conformitate cu dispoziţiile prezentului Regulament. În cazul instalaţiilor de captare independente, operatorul instalaţiei care transferă CO₂ la instalaţia de captare scade cantitatea T_intrare din emisiile instalaţiei proprii, în conformitate cu punctele 187-193. 21.2.2. Determinarea CO₂ transferat Fiecare operator determină cantitatea de CO₂ transferată din şi la instalaţia de captare în conformitate cu articolul 49, cu ajutorul metodologiilor bazate pe măsurare utilizate în conformitate cu punctele 144-169. Numai în cazul în care operatorul instalaţiei care transferă CO₂ la instalaţia de captare demonstrează, într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă, că CO₂ transferat la instalaţia de captare este transferat integral şi cel puţin cu o precizie echivalentă, autoritatea competentă îi poate permite operatorului să folosească o metodologie bazată pe calcul în conformitate cu punctele 68-71 sau cu punctele 72 şi 73 pentru a determina cantitatea T_intrare, în locul unei metodologii bazate pe măsurare, în conformitate cu punctele 144-169 şi 187-193. 22. Determinarea emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din transportul CO₂ prin conducte în vederea stocării geologice într-un sit de stocare 22.1. Domeniu de aplicare Limitele monitorizării şi raportării emisiilor rezultate din transportul CO₂ prin conducte sunt stabilite în autorizaţie integrată de mediu a reţelei de transport, care include toate instalaţiile conectate funcţional la reţeaua de transport, incluzând staţiile de compresoare booster şi încălzitoarele. Fiecare reţea de transport are minimum un punct iniţial şi un punct final, conectat fiecare la alte instalaţii care efectuează una sau mai multe dintre următoarele activităţi: captare, transport sau stocare geologică a CO₂. Punctul iniţial şi cel final pot cuprinde bifurcaţii ale reţelei de transport şi trecerea frontierelor naţionale. Punctul iniţial şi cel final, precum şi instalaţiile de care sunt conectate sunt stabilite în autorizaţia privind emisiile de GES. Fiecare operator ia în considerare cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii pentru emisiile de CO₂: arderea şi alte procese care au loc în instalaţiile legate funcţional de reţeaua de transport, inclusiv staţiile de compresoare booster; emisiile fugitive din reţeaua de transport; emisiile evacuate din reţeaua de transport şi emisiile cauzate de scurgeri incidentale din reţeaua de transport. 22.2. Metodologii de cuantificare a CO₂ Operatorul de reţele de transport determină emisiile utilizând una dintre următoarele metode: a) metoda A ‒ bilanţul masic total al tuturor fluxurilor intrate şi ieşite; b) metoda B ‒ monitorizarea individuală a surselor de emisii. Atunci când optează pentru metoda A sau metoda B, fiecare operator trebuie să îi demonstreze Agenţiei de Mediu că metodologia aleasă conduce la rezultate mai fiabile şi cu o marjă de incertitudine mai mică per totalul emisiilor, utilizând cea mai bună tehnologie disponibilă şi cele mai bune cunoştinţe disponibile la momentul solicitării autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră şi al aprobării PM, fără a implica costuri nerezonabile. În cazul în care optează pentru metoda B, fiecare operator trebuie să demonstreze într-un mod acceptabil pentru autoritatea competentă că marja totală de incertitudine în ceea ce priveşte nivelul anual al emisiilor de GES din reţeaua sa de transport nu depăşeşte 7,5%. Operatorul unei reţele de transport care utilizează metoda B nu adaugă la nivelul calculat al emisiilor proprii cantităţile de CO₂ primite de la alte instalaţii autorizate în conformitate cu Legea nr.227/2022 privind emisiile industriale şi nu scade din nivelul calculat al emisiilor proprii cantităţile de CO₂ pe care le transferă la alte instalaţii autorizate. Fiecare operator al unei reţele de transport utilizează metoda A pentru validarea rezultatelor metodei B cel puţin o dată pe an. Pentru această validare, operatorul poate utiliza niveluri inferioare pentru aplicarea metodei A. 22.2.1. Metoda A Fiecare operator determină emisiile utilizând următoarea formulă: unde: Emisii = totalul emisiilor de CO₂ din reţeaua de transport [t CO₂]; E_{activitate proprie} = emisii rezultate din activitatea proprie a reţelei de transport, însemnând emisiile care nu provin din CO₂ transportat, dar incluzând emisiile rezultate din folosirea combustibilului în staţiile de compresoare booster, monitorizate în conformitate cu secţiunile relevante din anexa nr.4; T_INTRARE,i = cantitatea de CO₂ transferată în reţeaua de transport prin punctul de intrare _i, determinată în conformitate cu punctele 144-169 şi 187-193; T_IEŞIRE,i = cantitatea de CO₂ transferată din reţeaua de transport la punctul de ieşire i, determinată în conformitate cu punctele 144-169 şi 187-193. 22.2.2. Metoda B Fiecare operator determină emisiile ţinând seama de toate procesele din cadrul instalaţiei care generează emisii, precum şi de cantitatea de CO₂ captată şi transferată în reţeaua de transport, utilizând următoarea formulă: Emisii [t CO₂] = CO_{2 fugitiv}+ CO_{2 evacuat}+ CO_{2 scurgeri}+ CO_{2 instalaţii} , unde: Emisii = totalul emisiilor de CO₂ din reţeaua de transport [t CO₂]; CO_{2 fugitiv} = cantitatea de emisii fugitive [t CO₂] din CO₂ transportat prin reţeaua de transport, inclusiv de la dispozitive de etanşare, supape, staţii de compresoare intermediare şi instalaţii de stocare intermediare; CO_{2 evacuat} = cantitatea de emisii evacuate [t CO₂] din CO₂ transportat prin reţeaua de transport; CO_{2 scurgeri} = cantitatea de CO₂ [t CO₂] transportată prin reţeaua de transport care este emisă ca urmare a defectării uneia sau mai multor componente ale reţelei de transport; CO_{2 instalaţii} = cantitatea de CO₂ [t CO₂] rezultată din ardere sau din alte procese legate funcţional de transportul prin conducte în cadrul reţelei de transport, monitorizată în conformitate cu secţiunile relevante din anexa nr.4. 22.2.2.1. Emisiile fugitive din reţeaua de transport Operatorul ia în considerare emisiile fugitive din oricare dintre următoarele tipuri de echipamente: (a) dispozitive de etanşare; (b) dispozitive de măsurare; (c) supape; (d) staţii de compresoare intermediare; (e) instalaţii de stocare intermediare. La începutul funcţionării reţelei şi cel târziu până la sfârşitul primului an de raportare în care reţeaua este în funcţiune, operatorul determină factorii de emisie medii, EF (emission factors) (exprimaţi în g CO₂/unitate de timp) per piesă a echipamentului per ocurenţă în cazul în care pot fi anticipate posibile emisii fugitive. Operatorul revizuieşte factorii respectivi cel puţin o dată la cinci ani ţinând cont de cele mai avansate tehnici şi cunoştinţe disponibile. Operatorul calculează emisiile fugitive înmulţind numărul pieselor de echipament din fiecare categorie cu factorul de emisie şi adunând rezultatele obţinute pentru fiecare categorie, astfel cum este indicat în ecuaţia de mai jos: Numărul de ocurenţe (N_ocurenţe) este numărul de piese ale echipamentului dat pentru fiecare categorie, înmulţit cu numărul de unităţi de timp pe an. 22.2.2.2. Emisiile provenite din scurgeri Operatorul unei reţele de transport demonstrează integritatea reţelei cu ajutorul unor date reprezentative privind presiunea şi temperatura, în spaţiu şi timp. În caz în care, datele indică că a avut loc o scurgere, operatorul calculează cantitatea de CO₂ care s-a scurs folosind o metodologie adecvată, documentată în PM, bazată pe orientările privind cele mai bune practici ale industriei, inclusiv prin utilizarea diferenţelor de temperatură şi presiune înregistrate în raport cu valorile medii ale temperaturii şi presiunii aferente întregii reţele. 22.2.2.3. Emisiile de evacuare Fiecare operator include în PM o analiză privind situaţiile în care pot apărea emisii de evacuare, inclusiv din motive de urgenţă sau de întreţinere, şi prezintă o metodologie adecvată şi documentată pentru calcularea cantităţii de CO₂ evacuat, pe baza orientărilor privind cele mai bune practici ale industriei. 23. Stocarea geologică a CO₂ într-un sit de stocare autorizat 23.1. Domeniu de aplicare Agenţia de Mediu defineşte limitele de monitorizare şi de raportare a emisiilor rezultate din stocarea geologică a CO₂ în funcţie de delimitarea sitului de stocare şi a complexului de stocare, astfel cum este indicată în autorizaţia. Atunci când se detectează scurgeri din complexul de stocare care conduc la emisii sau la degajări de CO₂ în coloana de apă, operatorul întreprinde imediat toate acţiunile următoare: a) notifică autoritatea competentă; b) include scurgerile ca sursă de emisii pentru instalaţia respectivă; c) monitorizează şi raportează emisiile. Numai în momentul în care au fost luate măsuri corective şi numai dacă nu se mai detectează emisii sau degajări în coloana de apă de la scurgerile respective, operatorul suprimă scurgerea respectivă ca sursă de emisii din PM şi nu mai monitorizează şi raportează emisiile respective. Fiecare operator a unei activităţi de stocare geologică ia în considerare cel puţin următoarele surse potenţiale de emisii pentru emisiile de CO₂ în ansamblu: utilizarea combustibilului la staţiile de compresoare booster şi în alte activităţi de ardere, inclusiv la centralele electrice de la faţa locului; evacuarea din injectare sau din operaţiunile de recuperare intensificată a hidrocarburilor; emisiile fugitive din injectare; degajările de CO₂ provenite din operaţiunile de recuperare intensificată a hidrocarburilor şi scurgerile. 23.2. Cuantificarea emisiilor de CO₂ Operatorul unei activităţi de stocare geologică nu adaugă la nivelul calculat al emisiilor proprii cantităţile de CO₂ primite de la alte instalaţii şi nu scade din nivelul calculat al emisiilor proprii cantităţile de CO₂ pe care le stochează geologic pe propriul sit sau pe care le transferă la alte instalaţii. 23.2.1. Emisiile de evacuare şi emisiile fugitive rezultate din injectare Operatorul determină emisiile din evacuare şi emisiile fugitive cu ajutorul următoarei formule: CO₂ emis [t CO₂] = V CO₂ [t CO₂] + F CO₂ [t CO₂] , unde: V CO₂ = cantitatea de CO₂ evacuată; F CO₂ = cantitatea de CO₂ provenită din emisiile fugitive. Fiecare operator determină V CO₂ utilizând metodologiile bazate pe măsurare în conformitate cu punctele 146-169. Prin derogare de la prima teză şi sub rezerva aprobării de către Agenţia de Mediu, operatorul poate include în PM o metodologie adecvată pentru determinarea V CO₂, bazată pe cele mai bune practici ale industriei, în cazul în care aplicarea metodelor bazate pe măsurare ar presupune costuri excesive. Operatorul consideră F CO₂ ca fiind o sursă unică, în sensul că dispoziţiile privind incertitudinea asociată rangurilor în conformitate cu punctul 1 din anexa nr.8 se aplică valorii totale, şi nu la punctele de emisii individuale. Fiecare operator include în PM o analiză privind sursele de emisii fugitive potenţiale şi prezintă o metodologie documentată corespunzător de calculare sau de măsurare a cantităţii de F CO₂, pe baza orientărilor privind cele mai bune practici ale industriei. Pentru determinarea F CO₂, operatorul poate utiliza datele colectate în ceea ce priveşte instalaţia de injectare, în cazul în care sunt în conformitate cu cerinţele prezentului Regulament. 23.2.2. Emisiile de evacuare şi emisiile fugitive rezultate din operaţiunile de recuperare intensificată a hidrocarburilor Fiecare operator ia în considerare următoarele surse suplimentare potenţiale de emisii rezultate din operaţiunile de recuperare intensificată a hidrocarburilor (RIH): a) separatoarele petrol-gaz şi instalaţiile de recirculare a gazelor, la nivelul cărora se pot produce emisii fugitive de CO₂; b) facla, la nivelul căreia pot apărea emisii ca urmare a folosirii sistemelor de purjare pozitivă continuă şi în timpul depresurizării instalaţiei de extracţie a hidrocarburilor; c) sistemul de purjare a CO₂, pentru a se evita stingerea faclei din cauza concentraţiilor ridicate de CO₂. Fiecare operator determină emisiile de CO₂ fugitive sau de evacuare în conformitate cu subpunctul 23.2.1 din prezenta anexă. Fiecare operator determină emisiile rezultate din faclă în conformitate cu subpunctul 1.4 din prezenta anexă, ţinând seama de posibilitatea prezenţei de CO₂ inerent în gazul de faclă în conformitate cu punctele 180-186. 23.2.3. Scurgerile de la nivelul complexului de stocare Emisiile şi degajările în coloana de apă se cuantifică utilizând următoarea formulă: unde: L CO₂ = masa de CO₂ emisă sau degajată pe zi calendaristică din cauza unei scurgeri, în conformitate cu elementele următoare: a) pentru fiecare zi calendaristică în care se monitorizează scurgerea, fiecare operator calculează L CO₂ înmulţind cu 24 masa medie care se scurge pe oră [t CO₂/h]; b) fiecare operator determină masa care se scurge pe oră conform prevederilor din PM aprobat pentru situl de stocare şi pentru scurgere; c) pentru fiecare zi calendaristică de dinaintea începerii monitorizării, operatorul consideră că masa care s-a scurs pe zi este egală cu masa care se scurge pe zi în prima zi de monitorizare, asigurând evitarea subestimărilor; T _Initial = cea mai recentă dintre următoarele date: a) ultima dată la care nu s-au raportat emisii sau degajări de CO₂ în coloana de apă din sursa în cauză; b) data la care a început injectarea CO₂; c) altă dată, în măsura în care se poate demonstra într-un mod acceptabil pentru Agenţia de Mediu că emisia sau degajarea în coloana de apă nu putea să fi început înainte de data respectivă; T_final = data până la care s-au luat măsurile corective şi la care nu se mai pot detecta emisii sau degajări de CO₂ în coloana de apă. Agenţia de Mediu aprobă şi autorizează utilizarea altor metode pentru cuantificarea emisiilor sau a degajărilor de CO₂ în coloana de apă provenite din scurgeri atunci când operatorul poate demonstra într-un mod acceptabil pentru Agenţia de Mediu că astfel de metode conduc la o precizie mai mare decât metodologia descrisă în prezenta subsecţiune. Operatorul cuantifică cantitatea de emisii scurse din complexul de stocare pentru fiecare incident de scurgere, cu o marjă totală de incertitudine pe perioada de raportare de 7,5%. În cazul în care marja totală de incertitudine a metodologiei de cuantificare aplicate este mai mare de 7,5%, fiecare operator aplică următoarea corecţie: *CO_2,reportat [t CO₂] = CO_{2,cuantificat} [t CO₂] (1 + (incertitudine_system [%]/100) – 0,075), unde: CO_2,raportat = cantitatea de CO₂ care trebuie inclusă în raportul anual de emisii pentru incidentul de scurgere respectiv; CO_{2,cuantificat} = cantitatea de CO₂ determinată prin metodologia de cuantificare utilizată pentru incidentul de scurgere respectiv; Incertitudine_sistem** = nivelul de incertitudine asociat metodologiei de cuantificare utilizate pentru incidentul de scurgere respectiv.

Anexa nr.5 la Regulamentul privind monitorizarea, verificarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei CERINŢE privind rangurile minime pentru metodologiile bazate pe calcul în cazul instalaţiilor de categoria A şi pentru parametrii de calcul vizând combustibilii comerciali standard utilizaţi în instalaţiile de categoriile B şi C, prevăzute la punctele 74, 75 şi 76 Tabelul 1 Ranguri minime care trebuie aplicate pentru metodologiile bazate pe calcul în cazul instalaţiilor de categoria A şi în cazul parametrilor de calcul vizând combustibilii comerciali standard pentru toate instalaţiile în conformitate cu subpunctul 74.1
Activitate/ tipul fluxului-sursă	Date privind activitatea		Factor de emisie (*^1**)	Date privind compoziţia (conţinutul de carbon) (*^1**)	Factor de oxi- dare	Factor de con- versie
Activitate/ tipul fluxului-sursă	Cantitatea de combus- tibil sau de material	Puterea calorifică netă	Factor de emisie (*^1**)	Date privind compoziţia (conţinutul de carbon) (*^1**)	Factor de oxi- dare	Factor de con- versie
Arderea combustibililor
Combustibili comerciali standard	2	2a/2b	2a/2b	n.a.	1	n.a.
Alţi combustibili gazoşi şi lichizi	2	2a/2b	2a/2b	n.a.	1	n.a.
Combustibili solizi, cu excepţia deşeurilor	1	2a/2b	2a/2b	n.a.	1	n.a.
Deşeuri	1	2a/2b	2a/2b	n.a.	1	n.a.
Metoda bilanţului masic pentru terminalele de prelucrare a gazului	1	n.a.	n.a.	1	n.a.	n.a.
Flăcări deschise	1	n.a.	1	n.a.	1	n.a.
Epurare (carbonat)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Epurare (ghips)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Epurare (uree)	1	1	1	n.a.	1	n.a.
Rafinarea ţiţeiului
Regenerarea cracării catalitice	1	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.	n.a.
Producţia de cocs
Bilanţ masic	1	n.a.	n.a.	2	n.a.	n.a.
Combustibil intrat în proces	1	2	2	n.a.	n.a.	n.a.
Prăjirea şi sinterizarea minereurilor metalice
Bilanţ masic	1	n.a.	n.a.	2	n.a.	n.a.
Alimentarea cu carbonaţi	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Producţia de fontă şi oţel
Bilanţ masic	1	n.a.	n.a.	2	n.a.	n.a.
Combustibil intrat în proces	1	2a/2b	2	n.a.	n.a.	n.a.
Producţia şi prelucrarea metalelor feroase şi neferoase, inclusiv a aluminiului secundar
Bilanţ masic	1	n.a.	n.a.	2	n.a.	n.a.
Emisii de proces	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Producţia de aluminiu primar
Bilanţul masic pentru emisiile de CO₂	1	n.a.	n.a.		n.a.	n.a.
Emisii de PFC (metoda pantei)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	n.a.
Emisii de PFC (metoda supratensiunii)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	n.a.
Producţia de clincher de ciment
Pe baza intrărilor în cuptor (metoda A)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Producţia de clincher (metoda B)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Praf din cuptoarele de ciment (CKD)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	n.a.
Carbonul care nu provine din carbonatul conţinut în materia primă brută	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Producţia de calcar şi calcinarea dolomitei şi a magnezitei
Carbonaţi (metoda A)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Alte intrări în proces	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Oxizii alcalino-pământoşi (metoda B)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Fabricarea sticlei şi a vatei minerale
Intrări de carbonaţi	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	n.a.
Alte intrări în proces	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Producerea de produse ceramice
Intrări de carbon (metoda A)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Alte intrări în proces	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Oxizii alcalini (metoda B)	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	1
Epurare	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	n.a.
Producerea de ghips şi de ghips-carton: a se vedea arderea combustibililor de celuloză şi hârtie
Substanţe chimice complementare	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	n.a.
Producerea de negru de fum
Metoda bilanţului masic	1	n.a.	1	n.a.	n.a.	n.a.
Producerea de amoniac
Combustibil intrat în proces	2	2a/2b	2a/2b	n.a.	n.a.	n.a.
Producerea de substanţe chimice organice în vrac
Bilanţ masic	1	n.a.	n.a.	2	n.a.	n.a.
Producerea de hidrogen şi de gaz de sinteză
Combustibil intrat în proces	2	2a/2b	2a/2b	n.a.	n.a.	n.a.
Bilanţ masic	1	n.a.	n.a.	2	n.a.	n.a.
Producerea de sodă calcinată şi de bicarbonat de sodiu
Bilanţ masic	1	n.a.	n.a.	2	n.a.	n.a.
_______________________________ (^*1) Rangurile pentru factorul de emisie se referă la factorul de emisie preliminar, iar conţinutul de carbon se referă la conţinutul total de carbon. Pentru materialele mixte, fracţiunea de biomasă trebuie să fie determinată separat. Rangul 1 este rangul minim care trebuie aplicat pentru fracţiunea de biomasă în cazul instalaţiilor de categoria A şi în cazul combustibililor comerciali standard pentru toate instalaţiile, în conformitate cu subpunctul 74.1 ("n.a." înseamnă "nu se aplică").

Anexa nr.6 la Regulamentul privind monitorizarea, verificarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei VALORI DE REFERINŢĂ pentru parametrii de calcul prevăzuţi la subpunctul 99.1 1. Factorii de emisie ai combustibililor în funcţie de puterea calorică netă (NCV) Tabelul 1 Factorii de emisie ai combustibililor în funcţie de puterea calorică netă (NCV) şi puterile calorice nete per masă de combustibil
Descrierea tipului de combustibil	Factorul de emisie (tCO₂/TJ)	Puterea calorifică netă (TJ/Gg)	Sursa
Ţiţei	73,3	42,3	LD IPCC 2006
Combustibil constând din emulsie de bitum în apă (Orimulsion)	77,0	27,5	LD IPCC 2006
Gaze naturale lichide	64,2	44,2	LD IPCC 2006
Benzină	69,3	44,3	LD IPCC 2006
Kerosen (cu excepţia kerosenului pentru avioanele cu reacţie)	71,9	43,8	LD IPCC 2006
Ulei din şişt bituminos	73,3	38,1	LD IPCC 2006
Motorină	74,1	43,0	LD IPCC 2006
Combustibil petrolier rezidual	77,4	40,4	LD IPCC 2006
Gaze petroliere lichefiate	63,1	47,3	LD IPCC 2006
Etan	61,6	46,4	LD IPCC 2006
Naftă	73,3	44,5	LD IPCC 2006
Bitum	80,7	40,2	LD IPCC 2006
Lubrifianţi	73,3	40,2	LD IPCC 2006
Cocs de petrol	97,5	32,5	LD IPCC 2006
Materii prime de rafinărie	73,3	43,0	LD IPCC 2006
Gaz de rafinărie	57,6	49,5	LD IPCC 2006
Ceară de parafină	73,3	40,2	LD IPCC 2006
White spirit şi SPB	73,3	40,2	LD IPCC 2006
Alte produse petroliere	73,3	40,2	LD IPCC 2006
Antracit	98,3	26,7	LD IPCC 2006
Huilă de cocs	94,6	28,2	LD IPCC 2006
Alţi cărbuni bituminoşi	94,6	25,8	LD IPCC 2006
Cărbune sub-bituminos	96,1	18,9	LD IPCC 2006
Lignit	101,0	11,9	LD IPCC 2006
Şist bituminos şi nisipuri petrolifere	107,0	8,9	LD IPCC 2006
Combustibil brichetat	97,5	20,7	LD IPCC 2006
Cuptoare de cocs şi lignit	107,0	28,2	LD IPCC 2006
Gaz de cocserie	107,0	28,2	LD IPCC 2006
Gudron de cărbune	80,7	28,0	LD IPCC 2006
Gaz de uzină	44,4	38,7	LD IPCC 2006
Gaz de cocserie	44,4	38,7	LD IPCC 2006
Gaz de furnal înalt	260	2,47	LD IPCC 2006
Gaz provenit din furnalul bazic cu oxigen	182	7,06	LD IPCC 2006
Gaze naturale	56,1	48,0	LD IPCC 2006
Deşeuri industriale	143	n.a.	LD IPCC 2006
Uleiuri uzate	73,3	40,2	LD IPCC 2006
Turbă	106,0	9,76	LD IPCC 2006
Lemn/deşeuri forestiere	–	15,6	LD IPCC 2006
Altă biomasă primară solidă	–	11,6	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Mangal	–	29,5	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Benzină biologică	–	27,0	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Combustibili diesel biologici	–	27,0	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Alţi combustibili biologici lichizi	–	27,4	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Gaz provenit din depozitele de deşeuri	–	50,4	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Gaz provenit din nămolurile de epurare	–	50,4	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Alte biogaze	–	50,4	LD IPCC 2006 (numai PCN)
Anvelope uzate	85,0 (¹)	n.a.	WBCSD CSI
Deşeuri municipale (altele decât fracţiunea de biomasă)	91,7	n.a.	IPCC 2006 GL
Monoxid de carbon	155,2 (²)	10,1	J. Falbe şi M. Regitz, Römpp Chemie Lexikon, Stuttgart, 1995
Metan	54,9 (³)	50,0	J. Falbe şi M. Regitz, Römpp Chemie Lexikon, Stuttgart, 1995
____________________________ (¹) Această valoare este factorul de emisie preliminar, şi anume înainte de aplicarea fracţiunii de biomasă, dacă este cazul. (²) Pe baza unei PCN de 10,12 TJ/t. (³)Pe baza unei PCN de 50,01 TJ/t.

2. Factorii de emisie aferenţi emisiilor de proces Tabelul 2 Factorul de emisie stoechiometric pentru emisiile de proces provenite din descompunerea carbonaţilor (metoda A)
Carbonat	Factorul de emisie (t CO₂/t carbonat)
CaCO₃	0,440
MgCO₃	0,522
Na₂CO₃	0,415
BaCO₃	0,223
Li₂CO₃	0,596
K₂CO₃	0,318
SrCO₃	0,298
NaHCO₃	0,524
FeCO₃	0,380
În general	Factorul de emisie = [M(CO₂)] / {Y * [M(x)] + Z *[M(CO₃^2-)]}; X = metal; M(x) = masa moleculară a X în [g/mol]; M(CO₂) = masa moleculară a CO₂ în [g/mol]; M(CO₃^2-) = masa moleculară a CO₃ ^2- în [g/mol]; Y = numărul stoechiometric al X; Z = numărul stoechiometric al CO₃ ^2-
Tabelul 3 Factorul de emisie stoechiometric pentru emisiile de proces provenite din descompunerea carbonaţilor pe baza oxizilor alcalino-pământoşi (metoda B)
Oxid	Factorul de emisie (t CO₂/t oxid)
CaO	0,785
MgO	1,092
BaO	0,287
În general: X_YO_Z	Factorul de emisie = [M(CO₂)] / {Y * [M(x)] + Z * [M(O)]}; X = metal alcalino-pământos sau alcalin; M(x) = masa moleculară a X în [g/mol]; M(CO₂) = masa moleculară a CO₂ [g/mol]; M(O) = masa moleculară a O [g/mol]; Y numărul stoechiometric al X: = 1 (pentru metalele alcalino-pământoase); = 2 (pentru metalele alcaline); Z = numărul stoechiometric al O = 1

Tabelul 4 Factorii de emisie stoechiometrici pentru emisiile de proces provenite de la alte materiale de prelucrare (producerea de fontă şi oţel şi prelucrarea metalelor feroase) (¹)
Materialul de intrare şi materialul de ieşire	Conţinutul de carbon (t C/t)	Factorul de emisie (t CO₂/t)
Fier redus în mod direct (DRI)	0,0191	0,07
Electrozi de carbon pentru cuptoarele cu arc electric	0,8188	3,00
Şarjă de carbon pentru cuptoarele cu arc electric	0,8297	3,04
Fier brichetat fierbinte	0,0191	0,07
Gaz provenit din furnalul bazic cu oxigen	0,3493	1,28
Cocs de petrol	0,8706	3,19
Fontă brută	0,0409	0,15
Fontă/deşeuri de fontă	0,0409	0,15
Oţel/deşeuri de oţel	0,0109	0,04
__________________________ (¹) Ghidul IPCC din 2006 pentru inventarele naţionale de gaze cu efect de seră

Tabelul 5 Factorii de emisie stoechiometrici pentru emisiile de proces provenite de la alte materiale intrate în proces (substanţe chimice organice în vrac) (¹)
Substanţa	Conţinutul de carbon (t C/t)	Factorul de emisie (t CO₂/t)
Acetonitril	0,5852	2,144
Acrilonitril	0,6664	2,442
Butadienă	0,888	3,254
Negru de fum	0,97	3,554
Etilenă	0,856	3,136
Diclorură de etilenă	0,245	0,898
Etilen glicol	0,387	1,418
Oxid de etilenă	0,545	1,997
Cianură de hidrogen	0,4444	1,628
Metanol	0,375	1,374
Metan	0,749	2,744
Propan	0,817	2,993
Propilenă	0,8563	3,137
Clorură de vinil monomer	0,384	1,407
_______________________________ (¹) Ghidul IPCC din 2006 pentru inventarele naţionale de gaze cu efect de seră

3. Potenţialul de încălzire globală al gazelor cu efect de seră, altele decât CO₂ Tabelul 6 Potenţialul de încălzire globală
Gaze naturale	Potenţialul de încălzire globală
N₂O	265 t CO_2(e)/t N₂O
CF₄	6 630 t CO_2(e)/t CF₄
C₂F₆	11 100 t CO_2(e)/t C₂F₆

Anexa nr.7 la Regulamentul privind monitorizarea, verificarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei Frecvenţa minimă a analizelor prevăzută la punctele 116, 117 şi 118
Combustibilul/materialul	Frecvenţa minimă a analizelor
Gaze naturale	Cel puţin săptămânal
Alte gaze, în special gazele de sinteză şi gazele de proces, cum ar fi amestecul de gaze de rafinărie, gazele de cocserie, gazele de furnal înalt, gazele de conversie, gazele din zăcăminte de petrol şi gazele naturale	Cel puţin zilnic ‒ utilizând proceduri adecvate în momente diferite ale zilei
Păcură (păcură uşoară, medie, grea, bitum)	La fiecare 20 000 de tone de combustibil şi cel puţin de şase ori pe an
Cărbune, cărbune de cocserie, cocs, cocs de petrol, turbă	La fiecare 20 000 de tone de combustibil/material şi cel puţin de şase ori pe an
Alţi combustibili	La fiecare 10 000 de tone de combustibil şi cel puţin de patru ori pe an
Deşeuri solide netratate (deşeuri fosile pure sau amestec de deşeuri provenite din biomasă şi deşeuri fosile)	La fiecare 5 000 de tone de deşeuri şi cel puţin de patru ori pe an
Deşeuri lichide, deşeuri solide tratate în prealabil	La fiecare 10 000 de tone de deşeuri şi cel puţin de patru ori pe an
Minerale carbonate (inclusiv calcar şi dolomită)	La fiecare 50 000 de tone de material şi cel puţin de patru ori pe an
Argile şi şisturi argiloase	Cantitatea de material corespunzătoare unei cantităţi de 50 000 de tone de CO₂ şi cel puţin de patru ori pe an
Alte materiale (produse primare, intermediare şi finale)	În funcţie de tipul de material şi de variaţie, cantităţi de material corespunzătoare unei cantităţi de 50 000 de tone de CO₂ şi de cel puţin patru ori pe an

Anexa nr.8 la Regulamentul privind monitorizarea, verificarea şi raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţiile staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei METODOLOGII bazate pe măsurare prevăzute la punctele 146, 147 şi 148 1. Definiţii ale rangurilor pentru metodologiile bazate pe măsurare Metodologiile bazate pe măsurare se aprobă în conformitate cu niveluri prezentând următoarele valori maxime admise ale incertitudinii pentru emisiile medii orare anuale calculate în conformitate cu ecuaţia 2 prevăzută în punctul 3 din prezenta anexă. Tabelul 1 Ranguri pentru SMCE (incertitudinea maximă admisă pentru fiecare rang)
	Rangul 1	Rangul 2	Rangul 3	Rangul 4
Surse de emisii de CO₂	± 10%	± 7,5%	± 5%	± 2,5%
Surse de emisii de N₂O	± 10%	± 7,5%	± 5%	Nu se aplică
CO₂ transferat	± 10%	± 7,5%	± 5%	± 2,5%

2. Cerinţe privind rangurile minime pentru instalaţiile de categoria a Tabelul 2 Rangurile minime care trebuie aplicate de instalaţiile de categoria A pentru metodologiile bazate pe măsurare, în conformitate cu subpunctul 146.1
Gaz cu efect de seră	Rangul minim solicitat
CO₂	2
N₂O	2
3. Determinarea gazelor cu efect de seră cu ajutorul metodologiilor bazate pe măsurare Ecuaţia 1: Calcularea emisiilor anuale în conformitate cu punctele 154 şi 155: Ecuaţia 2: Determinarea emisiilor orare medii: Ecuaţia 2a: Determinarea concentraţiei medii orare a GES în scopul raportării în conformitate cu subpunctul 9.2 din anexa nr.10: Ecuaţia 2b: Determinarea debitului orar mediu al gazelor de ardere în scopul raportării în conformitate cu subpunctul 9.2 din anexa nr.10: Ecuaţia 2c: Determinarea emisiilor orare anuale în scopul raportării anuale a emisiilor în conformitate cu subpunctul 9.2 din anexa nr.10: În ecuaţiile 1-2c sunt utilizate următoarele abrevieri: Indicele i se referă la ora de funcţionare individuală. În cazul în care un operator utilizează perioade de referinţă mai scurte în conformitate cu punctele 162 şi 163, se utilizează perioada de referinţă în locul orelor pentru aceste calcule. *Em GES_totale* = emisiile anuale totale de GES exprimate în tone; *Conc GES_orare,i* = concentraţiile orare de emisii de GES, exprimate în g/Nm³, în debitul gazelor de ardere, măsurate în timpul funcţionării pentru ora i; *V_orar,i* = volumul gazelor de ardere exprimat în Nm³pentru ora i (şi anume, debitul integrat pe oră sau pe o perioadă de referinţă mai scurtă); *Em GES_medii* = media orară anuală a emisiilor, exprimată în kg/h, provenite de la sursă; *Ore Funcţionare* = numărul total de ore pentru care se aplică metodologia bazată pe măsurare, inclusiv numărul de ore pentru care datele au fost înlocuite în conformitate cu punctele 166-169; *Conc GES_medii* = concentraţiile orare medii anuale ale emisiilor de GES exprimate în g/Nm³; *Debit_mediu* = debitul mediu anual al gazelor de ardere exprimat în Nm³/h. 4. Calcularea concentraţiei cu ajutorul măsurării indirecte a concentraţiei Ecuaţia 3: Calcularea concentraţiei 5. Substituirea datelor privind concentraţia care lipsesc în cadrul metodologiilor bazate pe măsurare Ecuaţia 4: Substituirea datelor care lipsesc în cadrul metodologiilor bazate pe măsurare unde: = media aritmetică a concentraţiei parametrului specific pe toată durata perioadei de raportare sau, dacă pierderea datelor s-a petrecut în împrejurări speciale, pe o durată adecvată care să reflecte perioada în care au avut loc împrejurările speciale; = cea mai bună estimare a devierii standard a concentraţiei parametrului specific pe toată durata perioadei de raportare sau, dacă pierderea datelor s-a petrecut în împrejurări speciale, pe o durată adecvată care să reflecte perioada în care au avut loc împrejurările speciale.

Anexa nr.9

la Regulamentul privind monitorizarea,

verificarea şi raportarea emisiilor de gaze

cu efect de seră provenite de la instalaţiile

staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei

Date şi informaţii minime care trebuie păstrate

în conformitate cu punctul 270

Operatorii şi operatorii de aeronave trebuie să păstreze evidenţa următoarelor informaţii:

1. Elementele comune pentru instalaţii şi operatorii de aeronave:

1.1. PM aprobat de Agenţia de Mediu;

1.2. documentele care justifică alegerea metodologiei de monitorizare şi documentele care justifică modificările temporare sau permanente ale metodelor de monitorizare şi, după caz, ale rangurilor aprobate de Agenţia de Mediu;

1.3. toate actualizările relevante ale PM notificate autorităţii competente în conformitate cu punctele 24-29, precum şi răspunsurile Agenţiei de Mediu;

1.4. toate procedurile scrise indicate în planul de monitorizare, inclusiv planul de eşantionare, dacă este cazul, procedurile pentru activităţile privind fluxul de date şi procedurile pentru activităţile de control;

1.5. lista tuturor versiunilor utilizate ale planului de monitorizare şi a tuturor procedurilor aferente;

1.6. documentaţia privind responsabilităţile legate de monitorizare şi raportare;

1.7. evaluarea riscurilor efectuată de către operator sau de către operatorul de aeronave, după caz;

1.8. rapoartele de îmbunătăţire, în conformitate cu punctele 277-287;

1.9. RAE verificat;

1.10. raportul de verificare;

1.11. oricare altă informaţie identificată ca fiind necesară pentru verificarea RAE.

2. Elementele specifice pentru instalaţiile staţionare:

2.1. autorizaţia integrată de mediu, precum şi toate eventualele actualizări ale acesteia;

2.2. toate evaluările gradului de incertitudine, după caz;

2.3. în ceea ce priveşte metodologiile bazate pe calcul utilizate în instalaţii:

2.3.1. datele privind activitatea utilizate pentru calcularea emisiilor pentru fiecare flux-sursă, clasificate în funcţie de proces şi de tipul de combustibil sau de material;

2.3.2. lista tuturor valorilor implicite utilizate ca parametri de calcul, după caz;

2.3.3. setul integral de rezultate obţinute în urma eşantionărilor şi analizelor efectuate în vederea determinării parametrilor de calcul;

2.3.4. documentaţia privind toate procedurile ineficiente corectate şi măsurile corective luate în conformitate cu punctele 261, 262 şi 263;

2.3.5. toate rezultatele referitoare la calibrarea şi întreţinerea instrumentelor de măsurare;

2.4. în ceea ce priveşte metodologiile bazate pe măsurare utilizate în instalaţii, se păstrează următoarele elemente suplimentare:

2.4.1. documentaţia care justifică alegerea unei metodologii bazate pe măsurare;

2.4.2. datele utilizate pentru efectuarea analizei marjei de incertitudine a emisiilor provenite de la fiecare sursă de emisii, clasificate în funcţie de proces;

2.4.3. datele utilizate pentru coroborarea calculelor şi a rezultatelor acestora;

2.4.4. o descriere tehnică detaliată a sistemului de măsurare continuă, inclusiv documentaţia care face dovada aprobării emise de Agenţia de Mediu;

2.4.5. datele brute şi cumulate furnizate de sistemul de măsurare continuă, inclusiv documentaţia privind modificările sistemului în timp, carnetul de bord referitor la testări, la întreruperile temporare ale funcţionării, la calibrări, la reparaţii şi întreţinere;

2.4.6. documentaţia privind orice modificare adusă sistemului de măsurare continuă;

2.4.7. toate rezultatele referitoare la calibrarea şi întreţinerea instrumentelor de măsurare;

2.4.8. modelul de bilanţ masic sau energetic utilizat în scopul determinării datelor de substituţie în conformitate cu punctul 169 şi ipotezele subiacente, după caz;

2.5. în cazul în care se aplică o metodologie alternativă, astfel cum este menţionată la punctul 64, toate datele necesare pentru determinarea emisiilor pentru sursele de emisii şi fluxurile-sursă pentru care se aplică respectiva metodologie, precum şi datele indirecte pentru datele privind activitatea, parametrii de calcul şi alţi parametri care ar trebui raportaţi în cadrul unei metodologii bazate pe ranguri;

2.6. în ceea ce priveşte producţia de aluminiu primar, se păstrează următoarele informaţii suplimentare:

2.6.1. documentaţia referitoare la rezultatele campaniilor de măsurare realizate în vederea determinării factorilor de emisie specifici ai instalaţiei pentru CF₄ şi C₂F₆;

2.6.2. documentaţia referitoare la rezultatele determinării eficienţei de colectare a emisiilor fugitive;

2.6.3. toate datele relevante privind producţia de aluminiu primar, frecvenţa şi durata efectelor anodice şi datele privind supratensiunea;

2.7. pentru activităţile de captare, transport şi stocare geologică a CO₂, se păstrează următoarele informaţii suplimentare:

2.7.1. documentaţia privind cantitatea de CO₂ injectată în complexul de stocare de către instalaţiile care efectuează stocarea geologică a CO₂;

2.7.2. datele privind temperatura şi presiunea de la o reţea de transport, agregate în mod reprezentativ;

2.7.3. o copie a autorizaţiei de stocare, inclusiv PM aprobat;

2.7.4. rapoartele prezentate;

2.7.5. rapoartele privind rezultatele inspecţiilor efectuate;

2.7.6. documentaţia privind măsurile corective luate.

3. Elementele specifice activităţilor din aviaţie:

3.1. Lista aeronavelor deţinute, închiriate sau date spre închiriere, precum şi dovezile necesare pentru a atesta caracterul complet al listei respective; pentru fiecare aeronavă, data includerii sau excluderii acesteia din flota operatorului;

3.2. lista zborurilor cuprinse în fiecare perioadă de raportare şi dovezile necesare pentru a atesta caracterul complet al listei respective;

3.3. datele relevante utilizate pentru determinarea consumului de combustibil şi a emisiilor;

3.4. datele utilizate pentru determinarea sarcinii utile şi a distanţei relevante pentru anii pentru care sunt raportate date tonă-kilometru;

3.5. documentaţia privind metodologia pentru datele care lipsesc, dacă este cazul, numărul de zboruri în cazul cărora au existat lacune în materie de date, datele utilizate pentru acoperirea datelor care lipesc, în cazul în care au existat, şi, în cazul în care numărul zborurilor pentru care lipsesc date a depăşit 5% din zborurile raportate, motivele lipsei datelor, precum şi documentaţia privind măsurile corective luate.

Anexa nr.10

la Regulamentul privind monitorizarea,

verificarea şi raportarea emisiilor de gaze

cu efect de seră provenite de la instalaţiile

staţionare şi activităţile din domeniul aviaţiei

Conţinutul minim al rapoartelor anuale privind emisiile

în conformitate cu punctul 276

1. Rapoartele anuale privind emisiile pentru instalaţiile staţionare

Raportul anual privind emisiile unei instalaţii include următoarele informaţii:

1. datele de identificare ale instalaţiei, astfel cum sunt specificate în anexa nr.2 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice, precum şi numărul unic al autorizaţia integrată de mediu, cu excepţia instalaţiilor de incinerare a deşeurilor municipale;

2. numele şi adresa verificatorului raportului;

3. anul de raportare;

4. trimiterea la cel mai recent plan de monitorizare aprobat şi numărul versiunii acestuia, data de la care se aplică acesta, precum şi trimiterea la orice alt PM relevant pentru anul de raportare şi numărul versiunii acestuia;

5. modificările relevante efectuate cu privire la operaţiunile unei instalaţii, precum şi modificările şi abaterile temporare de la PM aprobat de Agenţia de Mediu care au avut loc în perioada de raportare; inclusiv modificarea temporară sau permanentă a rangurilor, motivele acestor modificări şi data de la care s-au aplicat, precum şi data la care a început şi s-a terminat aplicarea modificărilor temporare;

6. informaţii referitoare la toate sursele de emisii şi fluxurile-sursă, incluzând cel puţin:

6.1. emisiile totale exprimate ca t CO_2(e), inclusiv CO₂ provenit din fluxurile-sursă de biomasă care nu respectă dispoziţiile punctelor 130-133;

6.2. în cazul în care se emit şi alte gaze cu efect de seră decât CO₂, emisiile totale, exprimate în t;

6.3. dacă se aplică metodologia bazată pe măsurare sau metodologia bazată pe calcul în conformitate cu punctele 57-63;

6.4. rangurile aplicate;

6.5. datele privind activitatea:

6.5.1. în cazul combustibililor, cantitatea de combustibil (exprimată în tone sau Nm³) şi puterea calorifică netă (GJ/t sau GJ/Nm³), raportată separat;

6.5.2. pentru toate celelalte fluxuri-sursă, cantitatea exprimată în tone sau Nm³;

6.6. factorii de emisie, exprimaţi în conformitate cu cerinţele prevăzute la punctul 121; fracţiunea de biomasă, factorii de oxidare şi de conversie, exprimaţi ca fracţii adimensionale;

6.7. în cazul în care factorii de emisie pentru combustibili se raportează la masă, şi nu la energie, valorile determinate în temeiul punctului 80 pentru puterea calorifică netă a fluxului-sursă respectiv;

6.8. în cazul în care un flux-sursă este un tip de deşeu, codurile relevante ale deşeurilor în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.99/2018 pentru aprobarea Listei deşeurilor;

7. în cazul în care se aplică metoda bilanţului masic, debitul masic şi conţinutul de carbon pentru fiecare flux-sursă care intră şi iese din instalaţie; fracţiunea de biomasă şi puterea calorifică netă, dacă este cazul;

8. informaţii raportate ca elemente informative, constând cel puţin din:

8.1. cantităţile de biomasă arse, exprimate în TJ, sau cantităţile utilizate în cadrul proceselor, exprimate în t sau Nm³;

8.2. emisiile de CO₂ rezultate din biomasă, exprimate în t de CO₂, în cazul în care pentru determinarea emisiilor se utilizează metodologia bazată pe măsurare;

8.3. date indirecte pentru puterea calorifică netă a fluxurilor de sursă de biomasă utilizată ca combustibil, după caz;

8.4. emisiile, cantităţile şi conţinutul energetic al combustibililor proveniţi din biomasă şi al biolichidelor arse, exprimate în t şi TJ, şi informaţii care să indice dacă aceşti combustibili proveniţi din biomasă şi aceste biolichide respectă dispoziţiile punctelor 130-133;

8.5. atunci când se aplică punctele 187-200, CO₂ sau N₂O transferat la o instalaţie sau primit de la o instalaţie, exprimat în t de CO_2(e);

8.6. atunci când se aplică punctele 180-186, CO₂ inerent transferat la o instalaţie sau primit de la o instalaţie, exprimat în t de CO₂;

8.7. dacă este cazul, numele instalaţiei şi codul de identificare al acesteia recunoscut în conformitate cu actele adoptate:

8.7.1. al instalaţiei (instalaţiilor) la care se transferă CO₂ sau N₂O, în conformitate cu subpunctele 8.5 şi 8.6;

8.7.2. al instalaţiei (instalaţiilor) de la care se primeşte CO₂ sau N₂O, în conformitate cu subpunctele 8.5 şi 8.6.

În cazul în care instalaţia în cauză nu are un astfel de cod de identificare, se furnizează numele şi adresa instalaţiei, precum şi informaţiile de contact relevante ale unei persoane de contact;

8.8. CO₂ transferat rezultat din biomasă şi exprimat în t de CO₂;

9. în cazul în care se aplică o metodologie bazată pe măsurare:

9.1. atunci când CO₂ se măsoară sub forma emisiilor anuale de CO₂ fosil şi a emisiilor anuale de CO₂ rezultate din utilizarea biomasei;

9.2. numărul de ore de funcţionare a sistemului de măsurare continuă a emisiilor (SMCE), concentraţiile de gaze cu efect de seră măsurate şi debitul gazelor reziduale, exprimate ca medie orară anuală şi ca valoare totală anuală;

9.3. dacă este cazul, un indicator al conţinutului energetic din combustibilii fosili şi materialele fosile şi din combustibilii şi materialele care provin din biomasă;

10. în cazul în care se aplică o metodologie alternativă, în conformitate cu punctul 64, toate datele necesare pentru determinarea emisiilor pentru sursele de emisii şi fluxurile-sursă pentru care se aplică respectiva metodologie, precum şi datele indirecte pentru datele privind activitatea, parametrii de calcul şi alţi parametri care ar trebui raportaţi în cadrul unei metodologii bazate pe ranguri;

11. în cazul în care s-au constatat lacune în materie de date, iar acestea au fost acoperite prin utilizarea unor date de substituţie, în conformitate cu punctele 265 şi 266:

11.1. fluxul-sursă şi sursa de emisii în cazul cărora există lacune în materie de date;

11.2. motivul fiecărei lacune în materie de date;

11.3. data la care a început şi data la care s-a încheiat fiecare lacună în materie de date;

11.4. emisiile calculate pe baza unor date de substituţie;

11.5. atunci când metoda de estimare a datelor de substituţie nu a fost încă inclusă în planul de monitorizare, o descriere detaliată a metodei de estimare, inclusiv dovezi care să ateste faptul că metodologia utilizată nu conduce la o subestimare a emisiilor pentru perioada de timp respectivă;

12. orice altă modificare adusă instalaţiei pe perioada de raportare care are relevanţă pentru emisiile de GES ale instalaţiei respective pe durata anului de raportare;

13. dacă este cazul, rangul producţiei de aluminiu primar, frecvenţa şi durata medie a efectelor anodice în perioada de raportare sau datele privind supratensiunea efectelor anodice pe perioada de raportare, precum şi rezultatele celor mai recente determinări ale factorilor de emisie specifici ai instalaţiei respective pentru CF₄ şi C₂F₆, astfel cum este indicat în anexa nr.4, şi cea mai recentă determinare a eficienţei de colectare a conductelor.

Emisiile care provin de la mai multe surse de emisii sau fluxuri de acelaşi fel din cadrul aceleaşi instalaţii şi care aparţin aceluiaşi tip de activitate pot fi raportate în mod agregat pentru tipul de activitate.

În cazul în care rangurile au fost modificate în cursul unei perioade de raportare, operatorul calculează şi raportează emisiile în rubrici separate ale raportului anual pentru perioada respective.

Operatorii de situri de stocare a CO₂ pot utiliza rapoarte privind emisiile simplificate după închiderea sitului de stocare, care să conţină cel puţin elementele enumerate la punctele 1-5, cu condiţia ca autorizaţia integrată de mediu nu conţine surse de emisii.

2. Rapoarte anuale privind emisiile operatorilor de aeronave

Raportul anual privind emisiile al unui operator de aeronave include următoarele informaţii:

1. datele de identificare ale operatorului de aeronave în conformitate cu anexa nr.2 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice şi indicativul de apel sau alte coduri unice de identificare utilizate pentru controlul traficului aerian, precum şi datele de contact relevante;

2. numele şi adresa verificatorului raportului;

3. anul de raportare;

4. trimiterea la cel mai recent plan de monitorizare aprobat şi numărul versiunii acestuia, precum şi data de la care se aplică acesta, trimiterea la alte planuri de monitorizare relevante pentru anul de raportare şi numărul versiunii acestora;

5. modificările relevante aduse operaţiunilor şi abaterile faţă de PM aprobat în cursul perioadei de raportare;

6. numerele de înmatriculare ale aeronavelor şi tipurile de aeronavă utilizate în perioada care face obiectul raportului pentru desfăşurarea activităţilor de aviaţie prevăzute în anexa nr.1 la Legea nr.74/2024 privind acţiunile climatice de către operatorul de aeronave;

7. numărul total de zboruri pentru fiecare pereche de aerodromuri care fac obiectul raportului;

8. masa combustibilului (în tone) pentru fiecare pereche de aerodromuri, inclusiv informaţii privind toate elementele următoare:

8.1. dacă biocarburanţii respectă sau nu dispoziţiile punctelor 130-133;

8.2. dacă combustibilul este sau nu este un combustibil de aviaţie eligibil;

8.3. pentru combustibilii de aviaţie eligibili, tipul de combustibil;

9. emisiile totale de CO₂ în tone de CO₂, cu utilizarea factorului de emisie preliminar şi a factorului de emisie, defalcate după statul membru de plecare şi statul membru de sosire, inclusiv CO₂-ul provenit din biocarburanţi care nu respectă dispoziţiile punctelor 130-133;

10. în cazul în care emisiile sunt calculate cu ajutorul unui factor de emisie sau al conţinutului de carbon având legătură cu masa sau volumul, datele indirecte pentru puterea calorifică netă a combustibilului;

11. în cazul în care s-a constat că lipsesc date, iar acestea au fost acoperite prin utilizarea unor date de substituţie, în conformitate cu punctele 267-269:

11.1. numărul de zboruri exprimat ca procent din zborurile anuale, rotunjit la cea mai apropiată 0,1%, pentru care au existat lacune în materie de date şi circumstanţele şi motivele lacunei în materie de date;

11.2. metoda de estimare aplicată pentru datele de substituţie;

11.3. emisiile calculate pe bază de date de substituţie;

12. elemente informative:

12.1. cantitatea de biocarburanţi utilizaţi în cursul anului de raportare (în tone) indicată pe tipuri de combustibil, precum şi dacă biocarburanţii respectă sau nu dispoziţiile punctelor 130-133;

12.2. puterea calorifică netă a biocarburanţilor şi a combustibililor alternativi;

12.3. cantitatea totală de combustibili de aviaţie eligibili utilizaţi în cursul anului de raportare (în tone), indicată pe tipuri de combustibil;

13. operatorul de aeronave include emisiile anuale şi numărul anual de zboruri pentru fiecare pereche de aerodromuri într-o anexă la raportul său privind emisiile anuale. În caz în care, cantitatea de combustibil de aviaţie eligibil (în tone) se indică pentru fiecare pereche de aerodromuri. La solicitarea operatorului, Agenţia de Mediu tratează informaţiile respective ca fiind confidenţiale.