65/26.01.2001 Hotărîre cu privire la aprobarea Regulilor de comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Regulilor de comercializare cu amănuntul
a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare
nr. 65 din 26.01.2001
(în vigoare 01.02.2001)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.11-13 art.101 din 01.02.2001
* * *
Abrogat: 24.11.2023
Hotărîrea Guvernului nr.206 din 12.04.2023
În conformitate cu Legea privind protecţia consumatorilor nr.1453-XII din 25 mai 1993 (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.10, art.281), Guvernul Republicii Moldova
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulile de comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare (se anexează).
2. Departamentul Supraveghere Tehnică, Standardizare şi Metrologie va elabora, în modul stabilit, Regulamentul cu privire la efectuarea certificării produselor alimentare şi materiei prime alimentare şi Normele de protecţie a copiilor certificatelor de conformitate printr-un semn special de protejare contra falsificărilor.
3. Se abrogă punctul 2 din Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.49 din 24 ianuarie 1994 "Cu privire la aprobarea Regulilor de bază ale comerţului cu amănuntul şi activităţii în sfera alimentaţiei publice pentru agenţii antreprenoriatului din teritoriul Republicii Moldova" (Monitorul Oficial, 1994, nr.1).
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Dumitru BRAGHIŞ |
Contrasemnată: |
|
| Viceprim-ministru, ministrul economiei şi reformelor | Andrei Cucu |
| Ministrul justiţiei | Valeria Şterbeţ |
| Ministrul finanţelor | Mihail Manoli |
Chişinău, 26 ianuarie 2001. |
|
| Nr.65. |
Aprobate
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.65 din 26 ianuarie 2001
REGULILE
de comercializare cu amănuntul a unor tipuri
de mărfuri alimentare şi nealimentare
Notă: În tot textul Regulilor de comercializare cuvintele "certificat igienic" se substituie prin cuvintele "certificat de inofensivitate, după necesitate" conform Hot.Guv. nr.51 din 16.01.2013, în vigoare 22.01.2013
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulile de comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare (în continuare – Reguli) stabilesc cerinţele de bază privind comercializarea cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare (carne şi produse din carne, lapte şi produse lactate, îngheţată, margarină, ouă, peşte şi produse din peşte, ţesături, confecţii, articole de încălţăminte, mărfuri electronice, mărfuri electrocasnice) şi, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, se extind asupra tuturor agenţilor activităţii comerciale care comercializează mărfurile menţionate, indiferent de forma de proprietate.
2. Profilul comercial şi specializarea unităţii de comerţ se stabileşte de către proprietar, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Unitatea de comerţ este obligată să dispună de reguli sanitare şi veterinare şi, potrivit prevederilor acestor reguli, de certificate de conformitate (certificate de calitate), precum şi de certificat de inofensivitate, după necesitate la mărfurile alimentare, certificat veterinar la fiecare lot de marfă de origine animalieră, prevăzut pentru comercializare.
Unitatea de comerţ este responsabilă de calitatea mărfurilor expuse spre comercializare.
3. Unităţile de comerţ care comercializează produse alimentare uşor alterabile trebuie să fie dotate cu utilaje comerciale şi frigorifice necesare, mijloace mecanice şi inventar, conform regulilor sanitare şi normelor de dotare tehnică în vigoare.
Articolele tehnice complicate urmează a fi înzestrate cu panouri ce ţin de modalitatea instalării, cuplarea şi pornirea acestor articole, fapt ce va confirma controlul capacităţii de funcţionare. Unităţile de comerţ care comercializează articole vestimentare şi încălţăminte sînt dotate cu cabine de probă cu oglinzi şi iluminare suplimentară, banchete sau scaune, suporturi, oglinzi.
Cîntarele şi alte mijloace de măsurare, inclusiv greutăţile lor, utilizate în unităţile de comerţ, trebuie să dispună de marca metrologică de verificare bine vizibilă, să fie întreţinute în stare perfectă, respectînd termenele de verificare, conform Regulilor de utilizare în activitatea de comerţ şi alimentaţie publică, a mijloacelor de măsurare a masei şi altor unităţi de măsurare RG 29-03-70-98.
4. Decontările cu consumatorii pentru mărfurile comercializate se efectuează prin intermediul maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală, în conformitate cu actele normative în vigoare.
5. Consumatorul este în drept să controleze veridicitatea calculării costului mărfii conform etichetelor de marfă, precum şi a greutăţii şi unităţii de măsură la mărfurile cumpărate, a termenelor de valabilitate (păstrare) a produselor conform facturilor, a fişelor de ridicare a mărfurilor, prezenţa certificatului de conformitate, certificatului de inofensivitate, după necesitate, precum şi informaţia corespunzătoare pentru consumatori, conform prevederilor standardelor naţionale SM-196 şi SM-197.
6. În cazul în care a fost comercializată marfa cu defecţiuni şi consumatorul nu a fost prevenit de către vînzător, consumatorul este în drept să ceară, la discreţia sa, realizarea drepturilor ce-i revin în conformitate cu prevederile art.11 din Legea privind protecţia consumatorilor nr.1453-XII din 25 mai 1993 (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993, nr.10) şi Regulilor de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.329 din 23 mai 1995 (Monitorul Oficial,1995, nr.38-39, 1997, nr.79-80).
7. Unitatea de comerţ va asigura în mod obligatoriu prezenţa indicatoarelor de preţuri (întocmite corect) la mărfurile expuse spre comercializare şi, la solicitarea consumatorului, va oferi o informaţie completă despre producători, proprietăţile de consum şi preţurile la mărfuri, asigurînd, de asemenea şi un nivel adecvat de servire, eliberarea mărfurilor cu măsura şi greutatea reglementară.
În cazul reducerii preţurilor la unele mărfuri cu cerere limitată şi stabilirii preţurilor mai jos de cele de cumpărare de la furnizor, unităţile de comerţ trec la cheltuieli diferenţele de preţuri, suportate pe parcursul anului fiscal, în conformitate cu articolul 24 al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial, 1997, nr.62), cu condiţia desfăşurării unor măsuri legate de comercializarea totală a acestor mărfuri şi perfectarea actelor necesare de reevaluare a lor.
Desfăşurarea vînzărilor totale sezoniere, reevaluarea pînă la preţul unei posibile comercializări sau restituirea mărfurilor autohtone cu termene de valabilitate (păstrare) expirate se efectuează conform acordului înainte cu o lună de expirarea termenelor vizate din contul furnizorului acestor mărfuri.
8. Vînzătorii sînt obligaţi să supravegheze calitatea mărfurilor comercializate şi, în caz de depistare a înrăutăţirii indicilor calităţii mărfurilor, pînă la expirarea termenelor de valabilitate, să comunice despre aceasta administraţiei întreprinderii de comerţ, în scopul adoptării deciziilor privind comercializarea ulterioară a mărfurilor sau reducerea preţului cu amănuntul.
9. În cazurile neprevăzute în prezentele Reguli, angajaţii unităţilor de comerţ se vor călăuzi de Legea nr. 1453-XII din 25 mai 1993 privind protecţia consumatorilor (Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1993 nr.10), Legea nr.652-XIV din 28 octombrie 1999 cu privire la certificare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.12-13), Legea nr.134-XIII din 3 iunie 1994 vînzării de mărfuri (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.17), Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.1068 din 20 octombrie 2000 "Despre aprobarea Regulamentului cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2000, nr.137-138).
II. LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE, ÎNGHEŢATA,
BRÎNZETURILE, MARGARINA, OUĂLE
[Cap.II (pct.10-16) abrogat prin Hot.Guv. nr.110 din 23.02.2022, în vigoare 18.03.2022]
III. CARNEA ŞI PRODUSELE DIN CARNE,
PEŞTELE ŞI PRODUSELE DIN PEŞTE
[Cap.III (pct.17-35) abrogat prin Hot.Guv. nr.110 din 23.02.2022, în vigoare 18.03.2022]
IV. ŢESĂTURI, CONFECŢII, ÎNCĂLŢĂMINTE
36. Ţesăturile, confecţiile, încălţămintea, înainte de a fi expuse în sala comercială, trebuie supuse unei pregătiri prealabile.
Pregătirea prealabilă include dezambalarea, sortarea, verificarea calităţii articolelor, prezenţa marcării, veridicitatea preţurilor. În caz de necesitate, unele tipuri de mărfuri (confecţiile, tricoturile) urmează a fi curăţate şi călcate.
37. În sala comercială, pentru a asigura confortul necesar consumatorilor, etalarea ţesăturilor, confecţiilor, încălţămintei se efectuează în funcţie de grupare conform destinaţiei.
Confecţiile şi încălţămintea se grupează conform tipurilor, modelelor şi mărimilor. Indiferent de specializare, confecţiile pentru bărbaţi, femei, copii şi încălţămintea se etalează în sala comercială separat. Ţesăturile se grupează conform tipului şi compoziţiei fibroase din care sînt fabricate.
38. În cadrul vînzării articolelor vestimentare (confecţii, tricoturi, confecţii pentru acoperirea capului) şi a încălţămintei consumatorului i se vor crea condiţii optime de probare. În acest scop sălile comerciale trebuie să fie dotate cu cabine de probă cu oglinzi şi iluminare suplimentară, banchete şi scaune.
39. Ţesăturile din lînă, vatelină, ţesăturile grele şi voluminoase se măsoară cu rigle rigide standarde aplicate pe stofa aşezată pe tejghea liber, fără încreţituri. Ţesăturile uşoare şi subţiri se măsoară cu rigla rigidă standard prin aruncarea stofei pe tejghea şi aplicarea liberă a stofei la metru.
Se permite, de asemenea, măsurarea tuturor tipurilor de ţesături, cu excepţia ţesăturilor din lînă şi a pînzei de tricot, prin metoda aplicării ţesăturilor pe tejghea, pe o parte a căreia este montată o riglă metalică gradată şi marcată.
Se interzice suplimentarea la cumpărătură a bucăţilor de ţesături, precum şi comercializarea bucăţilor de ţesături cu etichete de fabrică şi marcă, dacă este încălcat procesul tehnologic şi marca este aplicată pe faţă.
40. Vînzătorul este obligat să-i acorde atenţie cumpărătorului la alegerea ţesăturilor, confecţiilor, încălţămintei, informîndu-l despre sortimentul mărfurilor expuse spre comercializare, despre modul de îngrijire a lor, la solicitarea consumatorului, să explice semnificaţia simbolurilor aplicate pe articole, indicatoare, etichete.
În cadrul comercializării ţesăturilor vînzătorul determină, la solicitarea consumatorului, metrajul necesar pentru confecţionarea diverselor articole vestimentare, alege garnitura corespunzătoare, iar la comercializarea încălţămintei vînzătorul trebuie să verifice perechea de încălţăminte prin suprapunere.
Ţesăturile, articolele vestimentare, încălţămintea sînt eliberate consumatorului ambalate în hîrtie, cutii ori alte tipuri de ambalaj, fără perceptarea plăţii suplimentare.
41. La comercializarea ţesăturilor, confecţiilor unităţile de comerţ le pot acorda consumatorilor un complex de servicii suplimentare: retuşul confecţiilor procurate în unitatea vizată (scurtarea şi lungirea articolelor, schimbarea locului nasturilor, ajustarea pălăriilor, croirea ţesăturilor).
42. Pe lîngă cumpărătura de bază, consumatorului i se oferă posibilitatea de a procura mărfuri complementare, necesare pentru îngrijirea lor ori pentru completarea garderobei.
43. Împreună cu marfa procurată cumpărătorului i se înmînează, în mod obligatoriu, şi bonul de casă sau de marfă, care indică datele de identificare a unităţii de comerţ, data cumpărăturii şi preţul.
44. Vînzătorii angajaţi în secţiile pentru comercializarea ţesăturilor, confecţiilor şi încălţămintei pentru copii sînt obligaţi să fie supuşi, în modul stabilit, controlului medical.
V. MĂRFURI ELECTRONICE ŞI ELECTROCASNICE
45. Înainte de a fi puse în vînzare mărfurile electronice şi electrocasnice urmează a fi supuse unei pregătiri prealabile.
Pregătirea prealabilă include: dezambalarea, înlăturarea substanţelor protectoare, prafului, verificarea prezenţei accesoriilor suplimentare şi, după caz, asamblării lor, precum şi verificarea calităţii aparatelor, veridicitatea preţurilor, marcarea, prezenţa fişei tehnice de utilizare în limba de stat şi cupoanele de garanţie.
Aparatele tehnic complicate se verifică prin cuplarea la reţeaua electrică. Maşinile de cusut electrice se verifică din punctul de vedere al funcţionării, iar aparatele electronice se reglează.
46. Se interzice comercializarea aparatelor de o calitate neadecvată, fără accesoriile suplimentare, fără fişa tehnică de utilizare şi cupoanele de garanţie.
47. Pe toate mostrele mărfurilor electronice şi electrocasnice etalate în sala comercială şi în vitrine vor fi aplicate etichete de preţ, clar întocmite, care vor indica denumirea mărfii, marca, articolul şi preţul, precum şi o adnotare cu descrierea prescripţiilor tehnice.
48. Pentru verificarea modului de funcţionare a mărfurilor solicitate de consumator, în sala comercială se asamblează dispozitive electrice de măsurat şi control.
49. Vînzătorul din secţia pentru desfacerea mărfurilor electronice şi electrocasnice este obligat să cunoască particularităţile constructive, specificul deosebirilor, destinaţia, proprietăţile unor dispozitive, metodele de verificare în stare de funcţionare a aparatelor, să determine defecţiunile frecvent întîlnite, să cunoască bine sortimentul mărfurilor corespunzătoare şi interschimbabilitatea lor, preţurile şi alte informaţii despre mărfuri, să acorde consumatorilor consultaţii la nivel profesional.
50. În cadrul comercializării mărfii, vînzătorul va verifica, în prezenţa consumatorului, funcţionalitatea aparatului (prin examinarea exterioară, cuplarea la reţeaua electrică), prezenţa accesoriilor, prezenţa fişei tehnice, cupoanelor de garanţie şi instrucţiunii privind modul de utilizare, veridicitatea măsurării şi cantităţii (şnururilor, cablurilor, mărfurilor electrotehnice mărunte), veridicitatea preţului.
51. Personalul magazinului antrenat la comercializarea aparatelor electronice şi electrocasnice cu termene de garanţie este obligat să indice pe fişa (cuponul de garanţie) aparatului data şi locul desfacerii, iar în cazuri necesare, şi adresa atelierului de reparaţii cu garanţie.
52. Împreună cu marfa, cumpărătorului i se eliberează, în mod obligatoriu, şi bonul de marfă în care se indică denumirea magazinului, data comercializării, articolul, preţul sau bonul de casă achitat, cu datele de identificare stabilite.
53. Transportarea la domiciliu a mărfurilor electronice şi electrocasnice de volum şi greutate mare se efectuează, de regulă, de către unitatea de comerţ care a comercializat marfa.
La transportarea mărfurilor de volum şi greutate mare la locul destinat cu mijlocul de transport al consumatorului, unitatea de comerţ trebuie să asigure încărcarea mărfii în mod gratuit.
VI. CONTROLUL RESPECTĂRII PREZENTELOR REGULI
54. Controlul respectării de către unităţile de comerţ a prezentelor Reguli îl exercită, în limitele competenţei lor, organele de stat abilitate cu funcţii de control al activităţii comerciale, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
55. La exercitarea controlului unităţile de comerţ sînt obligate să acorde ajutor colaboratorilor organelor de stat abilitate cu funcţii de control al activităţii comerciale şi să întreprindă măsuri în vederea lichidării neajunsurilor şi încălcărilor depistate.