Decizie nr.105 din 04.06.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.13g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 1662 alin.(2) din Codul civil (excluderea unor categorii de garanţi de la aplicarea regimului special al garanţiilor personale acordate de consumator)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.13g/2026 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 1662 alin.(2) din Codul civil

(excluderea unor categorii de garanţi de la aplicarea regimului

special al garanţiilor personale acordate de consumator)

nr. 105  din  04.06.2026

 (în vigoare 04.06.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 298-300 art.121 din 07.07.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dlui Andrei Harbuz, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 30 ianuarie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 4 iunie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "[g]aranţia personală nu cade sub incidenţa prezentei secţiuni dacă garantul persoană fizică este membru, asociat, acţionar, administrator al debitorului persoană juridică sau are altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra debitorului" din articolul 1662 alin.(2) din Codul civil, ridicată de dna avocat Tatiana Dicusar, în interesele dlui Dumitru Covalenco, în dosarul nr.2-10019/2025, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Natalia Russu de la Judecătoria Chişinău, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autorul excepţiei, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Începând cu 2 mai 2018, BC "Victoriabank" SA (succesoare BC "Banca Comercială Română, Chişinău" SA) în calitate de creditor a încheiat cu debitorul SRL "Inoxplus" mai multe contracte de creditare.

5. La 30 aprilie 2019, Victoriabank, în asigurarea executării obligaţiilor ce derivă din contractele de creditare menţionate supra, a încheiat un contract de fidejusiune cu dl Dumitru Covalenco, asociat unic şi administrator al Inoxplus. Conform acestui contract, fidejusorul s-a angajat să răspundă solidar cu debitorul pentru obligaţiile asumate.

6. Prin acte adiţionale succesive încheiate în perioada 2019–2023, obligaţia garantată a fost extinsă progresiv, incluzând în sfera garanţiei personale linii noi de creditare, precum şi majorări ale sumelor creditelor.

7. În contextul neexecutării obligaţiilor contractuale asumate de către debitor şi al aflării acestuia în procedură de faliment, Victoriabank l-a chemat în judecată pe dl Dumitru Covalenco, fidejusor, pentru încasarea datoriei.

8. Printr-o hotărâre din 4 aprilie 2025, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis acţiunea şi a dispus încasarea datoriei din contul fidejusorului.

9. La 12 mai 2025, dl Dumitru Covalenco a formulat o acţiune împotriva Victoriabank, având ca intervenient accesoriu pe Inoxplus, pentru constatarea nulităţii absolute a unor clauze abuzive din contractele de creditare şi de fidejusiune.

10. În cadrul examinării cauzei, dna avocat Tatiana Dicusar a ridicat, în interesele dlui Dumitru Covalenco, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 1662 alin.(2) din Codul civil.

11. Printr-o încheiere din 28 ianuarie 2026, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate la § 1.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială"

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

13. Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele:

Articolul 1662

Domeniul de aplicare

"(1) Orice garanţie personală acordată de către un garant consumator în folosul unui creditor profesionist este supusă dispoziţiilor prezentei secţiuni şi, în completare, dispoziţiilor secţiunilor 1, a 2-a şi a 4-a.

(2) Garanţia personală nu cade sub incidenţa prezentei secţiuni dacă garantul persoană fizică este membru, asociat, acţionar, administrator al debitorului persoană juridică sau are altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra debitorului.

(3) Dacă s-a stipulat că garanţia personală este autonomă, această stipulaţie este lovită de nulitate absolută şi se consideră că garanţia este o fidejusiune, cu condiţia că sunt îndeplinite celelalte condiţii de validitate ale fidejusiunii.

(4) Orice clauză care contravine dispoziţiilor secţiunii 1, a 2-a, a 4-a şi ale prezentei secţiuni în detrimentul garantului (fidejusorului) consumator este lovită de nulitate absolută."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate instituie un tratament juridic diferenţiat între diverse categorii de fidejusori, prin excluderea persoanelor fizice care deţin calitatea de administrator, asociat sau fondator al debitorului de la regimul juridic de protecţie aplicabil garantului consumator. În opinia sa, această diferenţiere nu se bazează pe un criteriu obiectiv şi rezonabil.

15. De asemenea, autorul excepţiei susţine că norma contestată îi afectează dreptul la cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor, deoarece exclude aplicarea dispoziţiilor referitoare la obligaţiile precontractuale ale creditorului, fapt care ar lipsi fidejusorul de garanţiile necesare unui consimţământ informat.

16. Totodată, autorul excepţiei consideră că prevederile criticate permit ingerinţe excesive în dreptul de proprietate, pentru că lipsa obligaţiilor de informare şi de evaluare a bonităţii ar putea conduce la afectarea disproporţionată a patrimoniului său. De asemenea, autorul excepţiei susţine că norma contestată îi afectează dreptul de acces liber la justiţie.

17. Prin urmare, autorul excepţiei afirmă că norma contestată încalcă articolele 1 alin.(3), 16, 20, 23, 46 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

18. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul civil, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, excepţia este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 1662 alin.(2) din Codul civil. Curtea observă că norma contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

22. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză civilă privind constatarea nulităţii unor clauze contractuale din contractele de acordare a liniei de credit şi din acordurile adiţionale la contractul de fidejusiune. Având în vedere că prevederile contestate stabilesc regimul juridic aplicabil garanţiei personale, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea aplica prevederile contestate la soluţionarea cauzei.

23. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept garantat de Constituţie. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului excepţiei, dacă prevederea contestată reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.28 din 26 februarie 2026, §22).

24. Autorul excepţiei susţine că norma contestată contravine articolelor 1 alin.(3) (statul de drept), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

25. Curtea reiterează că articolul 1 alin.(3) din Constituţie comportă un caracter general şi reprezintă dispoziţii fundamentale care stau la baza oricăror reglementări. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea HCC nr.20 din 26 septembrie 2024, § 64; DCC nr.12 din 2 februarie 2023, § 20).

26. Referitor la articolele 16 şi 23 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au o aplicabilitate autonomă. Pentru a deveni incidente, autorul excepţiei trebuie să demonstreze existenţa unei ingerinţe într-un drept fundamental. Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituţionalitate atât timp cât nu este afectat un drept garantat de Constituţie. Referitor la articolul 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acesta îi impune un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Pentru a putea fi aplicat, trebuie să se constate incidenţa unui drept fundamental (a se vedea DCC nr.53 din 4 mai 2023, § 17).

27. Referitor la incidenţa articolului 20 din Constituţie, Curtea reţine că acest articol obligă statul să ofere persoanei remedii efective în vederea apărării drepturilor şi a intereselor sale în cazul în care aceasta pretinde că a fost vătămată într-un drept. În prezenta cauză, Curtea nu poate constata lezarea acestui drept, având în vedere că autorul excepţiei a avut posibilitatea să conteste actele juridice civile, iar cauza sa examinându-se, la data pronunţării prezentei decizii, de către instanţa judecătorească competentă. Totodată, autorul sesizării nici nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează norma constituţională menţionată, iar simpla enumerare a unor articole din Constituţie, precum şi citarea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în lipsa unei argumentări proprii nu reprezintă critici veritabile de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.114 din 26 septembrie 2023, § 16; DCC nr.34 din 5 martie 2026, § 25).

28. Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că norma contestată îi afectează dreptul de proprietate, deoarece nu-i permite să beneficieze de garanţiile speciale în materia fidejusiunii destinate consumatorilor, deşi în raportul juridic obligaţional el apare exclusiv ca persoană fizică.

29. Curtea reţine că câmpul de aplicare al articolului 46 din Constituţie este similar câmpului de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea DCC nr.7 din 20 ianuarie 2022, § 30; DCC nr.33 din 5 martie 2026, § 28). În acest sens, în cazul în care o persoană privată aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, reglementările juridice trebuie să asigure protecţie suficientă, dar şi căi de atac efective, pentru ca victima unei ingerinţe să-şi poată revendica drepturile încălcate, precum şi să obţină despăgubiri pentru orice prejudiciu suferit (a se vedea Blumberga v. Letonia, 14 octombrie 2008, § 67; Kotov v. Rusia, [MC], 3 aprilie 2012, § 113).

30. Curtea reţine că, deţinând competenţa constituţională corespunzătoare, legislatorul a reglementat în Codul civil statutul juridic al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, precum şi obligaţiile contractuale şi de altă natură dintre subiectele raporturilor juridice civile (a se vedea articolele 2 şi 3 din Cod). În particular, a prevăzut un sistem complex de garanţii personale destinat asigurării executării obligaţiilor, care include, inter alia, şi garanţiile acordate de consumator unor creditori profesionişti (a se vedea articolele 1662-1666 din Cod). Curtea menţionează că la adoptarea normei contestate, dar şi a secţiunii din care aceasta face parte, Parlamentul a avut în vedere şi prevederile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (a se vedea preambulul la Legea nr.133 din 15 noiembrie 2018 cu privire la modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte normative), dar şi ale Proiectului Cadrului Comun de Referinţă al Uniunii Europene (în engleză Draft Common Frame of Reference, prescurtat - DCFR). În nota informativă¹ la proiectul de lege s-a menţionat că "[î]n partea în care anumite dispoziţii sunt preluate din DCFR, la interpretarea şi aplicarea lor ar trebui luate în calcul comentariile oficiale şi ilustraţiile care însoţesc DCFR".

____________________________

¹A se vedea pagina 1 din Nota informativă la Legea nr.133 din 15 noiembrie 2018

https://old.parlament.md/LegislationDocument.aspx?Id=4b3c5c39-267a-424b-9763-e13f06f8ffca

31. Curtea observă că persoana fizică în interesul căreia a fost ridicată excepţia cumulează, în raportul juridic de creditare, mai multe poziţii (garant al obligaţiei de restituire a creditelor obţinute de către debitorul-persoană juridică; asociat unic al debitorului-persoană juridică; administrator al debitorului-persoană juridică) şi susţine că soluţia legislativă contestată îi dezavantajează dreptul de proprietate în calitatea sa de consumator. Curtea nu poate reţine afirmaţia autorului sesizării potrivit căreia articolul 1662 alin.(2) din Codul civil ar restrânge dreptul constituţional la proprietate şi ar impune obligaţii disproporţionate consumatorului-persoană fizică în raport cu un creditor profesionist.

32. Prin norma contestată, legislatorul a exclus de la protecţie nu pe oricare consumator-persoană fizică, ci doar pe persoana fizică care exercită o influenţă semnificativă asupra debitorului-persoană juridică şi care se oferă, în mod benevol, să garanteze executarea unei obligaţii asumate de către un astfel de debitor. Această excludere îşi are raţiunea în calificarea de către legislator a relaţiilor dintre garantul-persoană fizică şi debitorul-persoană juridică ca fiind nu doar o legătură de subordonare juridică, dar şi o consecinţă a exerciţiului dreptului său de proprietate, care generează prezumţia că, la asumarea de garanţii, persoana fizică are cunoştinţă despre toate obligaţiile pe care le garantează şi despre dinamica lor în procesul de executare a obligaţiilor.

33. De asemenea, Curtea observă că la excluderea garantului-persoană fizică de la regimul special de protecţie, legislatorul s-a bazat pe un criteriu obiectiv şi rezonabil. Un astfel de garant nu se află în poziţia tipică a consumatorului aflat într-o situaţie de vulnerabilitate informaţională şi contractuală, pentru că în raporturile sale cu debitorul, el dispune de un grad sporit de acces la informaţiile relevante şi de posibilitatea de control sau influenţare a deciziilor acestuia, fapt care îl diferenţiază în mod substanţial de garantul terţ, străin de structura şi activitatea debitorului.

34. În acest sens, norma contestată realizează o distincţie între, pe de o parte, garanţii consumatori care acţionează în calitate de terţi faţă de structura internă a debitorului şi, pe de altă parte, garanţii care, în virtutea anumitor factori, exercită asupra debitorului o influenţă semnificativă prin impunerea voinţei la încheierea şi executarea actelor juridice, la exercitarea dreptului de proprietate şi, în general, la desfăşurarea afacerilor în scopul obţinerii unui profit. În acest sens, Curtea reiterează că tratamentul diferenţiat este admisibil în măsura în care se bazează pe un criteriu obiectiv şi rezonabil (HCC nr.2 din 27 ianuarie 2026, § 48), iar acest criteriu îl constituie nivelul de acces la informaţie şi gradul de control exercitat asupra debitorului persoană juridică.

35. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a analizat dacă o persoană fizică care garantează obligaţiile unei societăţi comerciale poate avea calitatea de consumator în sensul Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În rezultat, a stabilit că prevederile Directivei 93/13 pot fi aplicate unui contract de fidejusiune sau de garanţie încheiat de o persoană fizică pentru garantarea obligaţiilor unei societăţi comerciale numai dacă acea persoană fizică a acţionat în scopuri care nu intră în cadrul activităţii sale profesionale şi nu are un raport de natură funcţională cu societatea menţionată (a se vedea hotărârea C-74/15 Dumitru Tarcău şi Ileana Tarcău v. Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA şi alţii, § 30). De asemenea, aceasta a reiterat că noţiunea de "consumator" trebuie interpretată în mod funcţional, în dependenţă de scopul concret al contractului şi de existenţa unui raport profesional sau funcţional al persoanei cu debitorul (a se vedea hotărârea C-110/14 Costea, § 16; Hotărârea C-197/24 AK, § 45).

36. În aceste condiţii, Curtea reţine că această calificare a subiectelor de drept în funcţie de poziţia lor în raportul juridic reflectă o opţiune legislativă care se circumscrie marjei discreţionare a Parlamentului în materie economică şi socială, recunoscută şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul altor state. În acest sens, aceasta a reţinut că statele dispun de o marjă largă de apreciere în stabilirea unor categorii juridice distincte, atât timp cât diferenţierea urmăreşte un scop legitim şi nu este arbitrară (a se vedea Carson şi alţii v. Regatul Unit, 16 martie 2010, § 61).

37. Curtea menţionează că, în concepţia legislatorului, excluderea persoanei fizice de la garanţiile speciale nu o lipsesc de protecţia juridică oferită de normele generale ale dreptului civil, inclusiv de cele referitoare la buna-credinţă (articolul 10 din Codul civil), validitatea consimţământului (articolul 312 din Codul civil) şi mecanismele de protecţie a patrimoniului fidejusorului, între care se numără cerinţa formei contractului (articolul 1634 din Codul civil), regimul juridic al convenţiilor ulterioare dintre creditor şi debitor şi limitele obligaţiei garantate (articolele 1637 alin.(3) şi 1639 din Codul civil), dreptul fidejusorului de a invoca excepţiile debitorului (articolul 1638 din Codul civil), precum şi de a face uz de mecanismele de eliberare a fidejusorului (articolul 1646 din Codul civil).

38. Mai mult, Curtea observă că, după cum rezultă din sesizare, fidejusiunea a luat naştere prin acordul părţilor (a se vedea supra § 5). În acest sens, Curtea subliniază că, în virtutea principiului libertăţii contractuale, părţile dispun de o marjă largă de apreciere în configurarea raporturilor juridice. Prin urmare, odată ce garantul a acceptat în mod voluntar condiţiile fidejusiunii, în afara cadrului special de protecţie rezervat consumatorilor, clauzele contractuale astfel convenite dobândesc forţă obligatorie pentru părţi şi implică asumarea consecinţelor juridice aferente, iar criticile formulate denotă, de fapt, nemulţumirea faţă de opţiunea legislativă de delimitare a domeniului de aplicare a normei. În lipsa garanţiei oferite de persoana fizică, creditorul profesionist ar fi întreprins alte măsuri de protecţie a propriului interes. Astfel, Curtea nu poate califica aceste prevederi ca ingerinţe nejustificate în dreptul de proprietate al fidejusorului, încheierea contractului fiind un pas consensual şi asumat (a se vedea DCC nr.34 din 5 martie 2026, § 29). Prin urmare, Curtea reţine că articolul 46 din Constituţie nu este incident.

39. Deoarece nu a fost demonstrată incidenţa unui drept fundamental garantat de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu se fac incidente.

40. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate în discuţie nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37, 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "[g]aranţia personală nu cade sub incidenţa prezentei secţiuni dacă garantul persoană fizică este membru, asociat, acţionar, administrator al debitorului persoană juridică sau are altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra debitorului" din articolul 1662 alin.(2) din Codul civil, ridicată de dna avocat Tatiana Dicusar, în interesele dlui Dumitru Covalenco, în dosarul nr.2-10019/2025, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.