Decizie nr.106 din 05.08.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.82g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(3) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (aprecierea concluziilor din raportul administratorului provizoriu la adoptarea hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.82g/2025 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(3) din

 Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

(aprecierea concluziilor din raportul

administratorului provizoriu la adoptarea

hotărârii de intentare a procedurii

de insolvabilitate)

nr. 106  din  05.08.2025

 (în vigoare 05.08.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 502-505 art. 130 din 25.09.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Iulia Vartic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 28 martie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 5 august 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(3) din Legea insolvabilităţii, ridicată de dl avocat Andrei Iosip, în interesele dlui Andrei Hioară, în dosarul nr.2i-797/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Veaceslav Nicula de la Judecătoria Chişinău, sediul central, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 29 decembrie 2021 dl Andrei Hioară în calitate de creditor a formulat o cerere introductivă de intentare a procesului de insolvabilitate în privinţa SA "Terconvit". Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 30 decembrie 2021 a fost admisă cererea introductivă, inter alia, a fost instituită perioada de observaţie şi desemnat administratorul provizoriu.

4. Ulterior, mai mulţi creditori au formulat cereri de alăturare la cererea introductivă.

5. La 19 februarie 2025, dl avocat Andrei Iosip a ridicat, în interesele dlui Andrei Hioară, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(3) din Legea insolvabilităţii.

6. Prin Încheierea din 17 martie 2025, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

[...]"

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...]"

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

8. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 34

Hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate

"(1) Instanţa de insolvabilitate hotărăşte, în baza aprecierii temeiului de insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, asupra intentării procedurii de insolvabilitate sau asupra respingerii cererii introductive.

(2) Hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate devine executorie în momentul pronunţării. Dispozitivul hotărârii se înmânează administratorului desemnat imediat.

(3) Prin hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate, instanţa de insolvabilitate dă apreciere concluziilor din raportul administratorului provizoriu, prevede mărimea revendicărilor asupra cărora obiecţiile debitorului şi/sau ale creditorilor au fost respinse ori considerate ca fiind întemeiate, desemnează administratorul insolvabilităţii şi instituie, după caz, comitetul creditorilor.

[...]".

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei menţionează că legislatorul nu a stabilit criterii clare pe baza cărora instanţa de insolvabilitate urmează să aprecieze concluziile raportului administratorului provizoriu. Astfel, norma omite să precizeze dacă instanţa poate să respingă integral sau parţial concluziile prezentate în raport şi care este soluţia dacă este prezentat un raport incomplet sau defectuos. Aşadar, în absenţa unor criterii clar definite, instanţele de insolvabilitate au o marjă discreţionară şi pot veni cu interpretări divergente, care pot conduce la o practică neunitară.

10. De asemenea, articolul 34 din Legea insolvabilităţii nu prevede expres dreptul creditorilor de a contesta raportul administratorului provizoriu.

11. În concluzie, autorul sesizării a notat că legislatorul trebuie să clarifice următoarele aspecte: criteriile obiective pe care instanţa trebuie să le utilizeze în aprecierea raportului administratorului provizoriu; împuternicirile instanţei în raport cu concluziile administratorului provizoriu; obligaţia instanţei de a-şi motiva soluţia adoptată, astfel încât orice decizie de respingere sau de modificare a raportului să fie fundamentată pe argumente juridice şi economice clare.

12. Autorul sesizării pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 6, 7, 20, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 34 alin.(3) din Legea insolvabilităţii. Articolul contestat a mai făcut obiectul controlului constituţionalităţii, însă din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr.112 din 15 iulie 2021). Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

17. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare al Curţii Constituţionale dacă aceasta afectează un drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 35). Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 29; HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 31).

18. Curtea reţine că autorul sesizării a menţionat incidenţa articolelor 6 (separaţia şi colaborarea puterilor), 7 (Constituţia, Lege Supremă), 20 (accesul la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

19. Curtea menţionează că articolele 6 şi 7 din Constituţie comportă un caracter general şi nu pot constitui repere separate, ci trebuie coroborate cu alte prevederi din Constituţie, care trebuie să fie aplicabile (a se vedea DCC nr.123 din 3 octombrie 2024, § 15).

20. De asemenea, Curtea a notat, în jurisprudenţa sa, că articolele 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (DCC nr.15 din 16 februarie 2023, § 19; DCC nr.123 din 3 octombrie 2024, § 16).

21. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituţie, Curtea reţine că acest articol îi garantează oricărei persoane dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care le violează drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Condiţia stabilită de articolul 20 din Constituţie este ca instanţa de judecată să ofere motive rezonabile în hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că obligaţia instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva deciziile reprezintă o garanţie procedurală esenţială în baza articolului 6 § 1 din Convenţie, pentru că le demonstrează părţilor că argumentele lor au fost avute în vedere, pentru că le oferă posibilitatea de a formula obiecţii sau de a contesta hotărârea şi serveşte, de asemenea, pentru prezentarea motivelor hotărârii judecătoreşti către public (a se vedea Siredzhuk v. Ucraina, 21 ianuarie 2016, § 63). De asemenea, Curtea Europeană a menţionat că articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană impune, în principiu, ca o instanţă sau un tribunal să fie competent să examineze toate chestiunile de fapt şi de drept care sunt relevante litigiului cu care a fost sesizată (a se vedea Ozdil şi alţii v. Republica Moldova, 11 iunie 2019, § 68). Acest fapt presupune, în special, că instanţa trebuie să aibă competenţa de a examina, pe fond, punct cu punct, fiecare dintre motivele litigiului, fără să refuze examinarea vreunuia dintre ele, şi să motiveze în mod clar respingerea lor, dacă aceasta este necesară.

22. Autorul sesizării afirmă că omisiunile legislative invocate, contrar prevederilor articolului 20 din Constituţie, permit arbitrariul şi face posibilă încălcarea dreptului la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. În special, autorul susţine că legislatorul nu stabileşte criterii clare pe baza cărora instanţa de insolvabilitate, la adoptarea hotărârii de intentare a procedurii de insolvabilitate, urmează să aprecieze concluziile din raportul administratorului provizoriu.

23. Curtea reţine că legislatorul, pe baza articolelor 72 alin.(3) lit.e) şi 115 alin.(4) din Constituţie, deţine prerogativa de a reglementa prin lege organică procedura de judecată şi de a stabili competenţa instanţelor la examinarea cauzelor de insolvabilitate, inclusiv de a determina pe baza materialelor examinate dacă un subiect este sau nu în stare de insolvabilitate. În special, legislatorul a reglementat o perioadă de observare, în interiorul căreia se întreprind anumite măsuri [se aplică măsuri de asigurare, debitorul depune referinţa, creditorii înaintează creanţe etc.], iar administratorul provizoriu are obligaţia, inter alia, să examineze situaţia economică a debitorului şi să întocmească un "raport de verificare a existenţei temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a cererii introductive" (articolul 25 alin.(5) lit.b)), numit şi "raport de activitate în care se descrie starea economico-financiară a debitorului, prin care să propună fie intentarea procedurii de insolvabilitate, fie intentarea procedurii simplificate a falimentului ori prin care să constate solvabilitatea debitorului şi încetarea procesului" (a se vedea articolul 27 alin.(1) din Lege).

24. Raportul împreună cu tabelul preliminar al creanţelor (a se vedea articolul 29 din Lege) reprezintă documente importante cu valoare probantă întocmite de un administrator provizoriu – profesionist în domeniul insolvabilităţii, pe baza cărora instanţa de insolvabilitate îşi formează opinia asupra stării patrimoniale a debitorului şi decide intentarea procedurii de insolvabilitate sau respingerea cererii introductive, acestea, însă, nu constituie probe determinante la adoptarea hotărârii. În procesul de judecare a cauzei instanţa de insolvabilitate este obligată să supună unei analize complexe argumentele şi probele creditorului-semnatar al cererii introductive, argumentele şi probele debitorului menţionate în referinţă (articolul 28), constatările din raportul administratorului provizoriu (articolul 25 alin.(5) lit.b)), dar şi alte probe relevante obţinute de instanţă (articolul 30 alin.(2)) şi să adopte una din hotărârile prevăzute la articolul 30 alin.(4) din Legea insolvabilităţii: (i) să constate insolvabilitatea debitorului şi să intenteze procesul de insolvabilitate; (ii) să constate insolvabilitatea debitorului şi să intenteze procedura simplificată a falimentului; (iii) să respingă cererea introductivă şi să refuze intentarea unui proces de insolvabilitate (DCC nr.136 din 27 septembrie 2022, § 27).

25. Curtea reţine că legislatorul a stabilit că "instanţa de insolvabilitate hotărăşte, în baza aprecierii temeiului de insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, asupra intentării procedurii de insolvabilitate sau asupra respingerii cererii introductive" (articolul 34 alin.(1)). În cazul în care hotărăşte intentarea procedurii de insolvabilitate, instanţa, în baza normei contestate, este ţinută: (i) să dea apreciere concluziilor din raportul administratorului provizoriu; (ii) să prevadă mărimea totală a revendicărilor înaintate de către creditori; (iii) să prevadă mărimea revendicărilor asupra cărora au fost obiecţii din partea debitorului sau/şi a creditorilor şi care au fost respinse de către instanţă; (iv) să prevadă mărimea revendicărilor asupra cărora au fost obiecţii din partea debitorului sau/şi a creditorilor şi care au fost considerate de către instanţă ca fiind întemeiate, precum şi să se pronunţe asupra altor chestiuni importante (a se vedea, inter alia, articolele 34 alin.(3) – (6) din Legea insolvabilităţii şi 241 din Codul de procedură civilă). Prin urmare, instanţa de judecată este obligată să motiveze hotărârea şi să indice în ea de ce acceptă sau respinge creanţele înaintate, justificând astfel declanşarea procedurii de insolvabilitate în privinţa debitorului.

26. Cu privire la afirmaţia autorului sesizării, potrivit căreia legislatorul ar fi omis să reglementeze dreptul creditorului de a contesta raportul administratorului provizoriu, Curtea notează că articolul 37 din Legea insolvabilităţii stabileşte că (i) hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu apel de către debitor, cu excepţia cazului prevăzut la articolul 21 alin.(6), sau de către orice creditor care are un interes legitim şi (ii) hotărârea de respingere a cererii introductive poate fi atacată cu apel de către participanţii la proces.

27. Instanţa de apel, la rândul său, deţine competenţa (a se vedea articolele 8 alin.(6) din Legea insolvabilităţii şi 386 din Codul de procedură civilă) de a casa sau modifica soluţia primei instanţe dacă: (i) circumstanţele importante pentru soluţionarea cauzei nu au fost constatate şi elucidate pe deplin; (ii) circumstanţele importante pentru soluţionarea cauzei, pe care prima instanţă le consideră constatate, nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente; (iii) concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele cauzei; (iv) normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Acest fapt reprezintă o garanţie suplimentară împotriva arbitrarului.

28. Prin urmare, având în vedere obligaţia instanţei de a motiva hotărârea atunci când dă apreciere raportului administratorului provizoriu, precum şi posibilitatea de a contesta cu apel hotărârea instanţei de insolvabilitate, Curtea reţine că norma contestată conţine garanţii procedurale esenţiale ale dreptului de acces liber la justiţie (a se vedea DCC nr.12 din 1 februarie 2022, § 22).

29. Din analiza dispoziţiilor contestate în raport cu situaţia descrisă de autorul excepţiei, Curtea nu a putut identifica vreo restrângere a exerciţiului dreptului de acces la un tribunal şi al dreptului la apărare, garantate de articolele 20 şi 26 din Constituţie.

30. Prin urmare, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(3) din Legea insolvabilităţii, ridicată de dl avocat Andrei Iosip, în interesele dlui Andrei Hioară, în dosarul nr.2i-797/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.