Decizie nr.34 din 05.03.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.143g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 1152 alin.(1), 1156 alin.(1), 1159 alin.(1), 1160 şi 1167 alin.(2) din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018 (răspunderea solidară a debitorului şi a fidejusorului [2])

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.143g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolelor 1152 alin.(1), 1156 alin.(1), 1159 alin.(1), 1160 şi 1167 alin.(2) din

Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018

(răspunderea solidară a debitorului şi a fidejusorului [2])

nr. 34  din  05.03.2026

 (în vigoare 05.03.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.125-128 art. 48 din 19.03.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dlui Cristian Rotaru, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 19 iunie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 5 martie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 1152 alin.(1), 1156 alin.(1), 1159 alin.(1), 1160 şi 1167 alin.(2) din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018, ridicată de dna Ina Barcari, administrator provizoriu al SA "Garanţie", şi de dl Viorel Palanciuc, în interesele SA "Garanţie", în dosarul nr.2a-1717/20/2024, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dnele judecătoare Ana Panov, Diana Corlăteanu şi Lucia Bagrin, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 18 decembrie 2014, SA "Moldindconbank" a încheiat cu SRL "Vitaprim Flora" un contract de creditare. În baza acestuia, Moldindconbank a acordat Vitaprim Flora un credit de 10 milioane euro cu scadenţa până la 31 decembrie 2017.

4. Ulterior, în scopul garantării executării corespunzătoare a obligaţiilor de restitiuire a creditului de către Vitaprim Flora, Moldindconbank a încheiat contracte de fidejusiune cu fidejusorii SA "V.V.P. – Valea Sâncului", S.A. "Garanţie", dl Eldar Casumov şi dl Anatolie Stati.

5. La 6 iulie 2018, Moldindconbank a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva debitorului Vitaprim Flora şi a fidejusorilor SA "V.V.P. – Valea Sâncului", SA "Garanţie", dl Eldar Casumov şi dl Anatolie Stati privind încasarea datoriei.

6. Moldindconbank a menţionat că pârâţii nu şi-au onorat obligaţiile contractuale cu privire la restituirea datoriei în sumă de 5 283 077,67 EUR. Ulterior, Moldindconbank a formulat o cerere prin care a majorat suma datoriei pretinse până la 7 605 261,52 EUR.

7. Printr-o hotărâre din 13 decembrie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a admis acţiunea şi a dispus încasarea datoriei în mod solidar din contul debitorului şi al fidejusorilor.

8. La 10 ianuarie 2020, Garanţie a formulat un apel împotriva hotărârii primei instanţe.

9. La 10 decembrie 2024, dna Ina Barcari, administrator provizoriu al Garanţie, şi dl Viorel Palanciuc au ridicat, în interesele Garanţie, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 1152 alin.(1), 1156 alin.(1), 1159 alin.(1), 1160 şi 1167 alin.(2) din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018.

10. Printr-o încheiere din 11 iunie 2025, Curtea de Apel Centru a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 127

Proprietatea

"(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

[...]"

12. Prevederile relevante ale Codului civil, adoptat prin Legea nr.1107 din 6 iunie 2002, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018, sunt următoarele:

Articolul 1152

Limitele fidejusiunii

"(1) Fidejusiunea nu poate exceda datoria debitorului şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase.

(2) Fidejusiunea care excedă datoria debitorului sau care este făcută în condiţii mai oneroase este valabilă în limitele obligaţiei principale.

(3) Fidejusiunea poate fi contractată pentru o parte a obligaţiei şi în condiţii mai puţin oneroase.

(4) Obligaţia fidejusorului nu se majorează, după preluarea fidejusiunii, prin actele juridice făcute de debitorul principal."

Articolul 1156

Răspunderea fidejusorului

"(1) În cazul neexecutării obligaţiei principale, fidejusorul şi debitorul sunt obligaţi solidar în faţa creditorului dacă în contract nu este prevăzut altfel.

(2) Părţile pot conveni ca fidejusorul să fie obligat să plătească datoria numai după urmărirea debitorului. În acest caz, fidejusorul trebuie să indice bunurile debitorului şi să avanseze cheltuielile pentru urmărirea acestor bunuri."

Articolul 1159

Solidaritatea fidejusorilor

"(1) În cazul în care mai multe persoane au prestat o fidejusiune aceluiaşi creditor pentru aceeaşi obligaţie, fiecare din ele este obligată pentru întreaga datorie dacă părţile nu au convenit asupra beneficiului de diviziune.

(2) În cazul în care părţile au convenit asupra diviziunii, fidejusorii pot cere ca creditorul să-şi divizeze acţiunea şi să o reducă la partea pe care o datorează fiecare dintre ei."

Articolul 1160

Informarea despre întârzierea executării obligaţiilor

"Dacă debitorul principal este în întârziere cu executarea obligaţiilor sale, creditorul trebuie să-l informeze despre aceasta pe fidejusor."

Articolul 1167

Stingerea sau modificarea obligaţiei garantate

"(1) Fidejusiunea încetează o dată cu stingerea obligaţiei garantate.

(2) Fidejusiunea încetează în cazul modificării, fără acordul fidejusorului, a obligaţiei garantate când această modificare atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor.

(3) Fidejusiunea încetează în cazul remiterii datoriei garantate către o altă persoană dacă fidejusorul nu a acceptat să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

13. Autorii excepţiei menţionează că prevederile contestate nu corespund exigenţelor calităţii legii, au o redactare imprecisă, iar acest fapt ar conduce la aplicarea diferită şi arbitrară a acestora de către instanţele de judecată. Autorii observă că articolul 1152 alin.(1) din Codul civil stabileşte că fidejusiunea nu poate exceda "datoria debitorului" şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase, în timp ce articolul 1156 alin.(1) instituie obligaţia solidară a debitorului şi a fidejusorului în cazul în care "obligaţia principală" nu se execută. Astfel, textele "datoria debitorului" şi "obligaţia principală" vin în contradicţie, având o semnificaţie diferită, care creează confuzie şi incertitudine legală. În absenţa unei distincţii clare şi a unei aplicări consecvente, atât debitorii, cât şi fidejusorii se pot confrunta cu incertitudini şi cu riscuri legale semnificative.

14. Mai mult, autorii notează că articolul 1156 alin.(1) din Codul civil stabileşte că în cazul neexecutării obligaţiei principale fidejusorul şi debitorul sunt obligaţi solidar în faţa creditorului, dacă în contract nu se prevede altfel. Prin urmare, fidejusorul poate fi acţionat în justiţie fără ca creditorul să fie obligat să demonstreze încercările de executare silită asupra debitorului. De asemenea, creditorul este lipsit de obligaţia de a face demersuri preliminare pentru recuperarea datoriilor de la debitor înainte de a acţiona împotriva fidejusorilor. Astfel, obligarea fidejusorului să răspundă solidar cu debitorul, fără a fi prezentate dovezi referitoare la epuizarea tuturor căilor de executare silită asupra debitorului, reprezintă o măsură disproporţionată care afectează drepturile şi libertăţile fidejusorului într-un mod excesiv şi nejustificat.

15. Totodată, autorii susţin că articolul 1160 din Codul civil nu prevede termenul în care creditorul este obligat să informeze fidejusorul despre întârzierea debitorului principal, ceea ce creează incertitudine şi poate afecta dreptul fidejusorului la apărare. La fel, norma contestată nu reglementează modalitatea de informare a fidejusorului despre întârzierea debitorului şi nici nu instituie vreo sancţiune pentru omisiunea obligaţiei de informare din partea creditorului.

16. Referitor la textul "alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor" din articolul 1167 alin.(2) din Codul civil, autorii excepţiei afirmă că acesta îi conferă instanţei de judecată o marjă discreţionară largă la aprecierea pretinselor circumstanţe nefavorabile pentru fidejusor, fiind încălcat principiul egalităţii în faţa legii.

17. Potrivit autorilor sesizării, articolele contestate sunt contrare articolelor 20, 23, 26, 46, 54 şi 127 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

18. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul civil, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepţia este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

21. Obiecte ale excepţiei de neconstituţionalitate sunt articolele 1152 alin.(1), 1156 alin.(1), 1159 alin.(1), 1160 şi 1167 alin.(2) din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi în privinţa actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă în cazul raporturilor juridice litigioase şi este determinantă pentru soluţionarea cauzei (a se vedea DCC nr.107 din 29 august 2023, § 14; DCC nr.50 din 4 iunie 2024, § 21). Prin urmare, Curtea consideră că prevederile contestate ale Codului civil, în redactarea de până la intrarea în vigoare a Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018, pot fi avute în vedere de instanţa de judecată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea §§ 3-9 supra).

22. Curtea observă că prevederile contestate au făcut anterior obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, fiind pronunţată Decizia nr.142 din 7 noiembrie 2024. Totuşi, în acea decizie, Curtea a reţinut că pretinsa problemă de constituţionalitate pe care a ridicat-o autorul excepţiei nu îl viza în mod direct, fapt care a condus la declararea inadmisibilităţii sesizării (a se vedea DCC nr.142 din 7 noiembrie 2024, § 21). Astfel, Curtea constată că dispoziţiile atacate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

23. Autorii excepţiei susţin că normele contestate contravin articolelor 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) şi 127 (proprietatea) din Constituţie.

24. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.54 din 13 aprilie 2021, § 26; DCC nr.15 din 16 februarie 2023, § 19).

25. Referitor la incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie, Curtea reţine că autorii excepţiei nu au motivat în ce măsură prevederile contestate afectează normele constituţionale menţionate. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituţie, precum şi citarea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în lipsa unei argumentări proprii nu reprezintă critici veritabile de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.114 din 26 septembrie 2023, § 16).

26. Referitor la incidenţa dreptului de proprietate garantat de articolele 46 şi 127 din Constituţie, Curtea reţine că prin reglementarea instituţiei fidejusiunii legislatorul a îndeplinit obligaţia pozitivă a statului de a asigura circuitul civil cu instrumente juridice adecvate de realizare şi protecţie a dreptului de proprietate privată la încheierea actelor juridice. În cazul în care o persoană privată aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, reglementările juridice trebuie să asigure o protecţie suficientă, dar şi căi de atac efective, pentru ca victima unei ingerinţe să-şi poată revendica drepturile încălcate, precum şi să obţină despăgubiri pentru orice prejudiciu suferit (a se vedea Blumberga v. Letonia, 14 octombrie 2008, § 67; Kotov v. Rusia [MC], 3 aprilie 2012, § 113).

27. Analiza materialelor prezentei cauze permite Curţii să reţină că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, reclamantul pretinde încasarea unei datorii de la debitorul obligaţiei principale şi, în mod solidar, de la fidejusorii care au garantat executarea corespunzătoare a obligaţiei principale.

28. Autorii excepţiei au afirmat că obligarea fidejusorului de a răspunde în mod solidar cu debitorul, fără a fi prezentate dovezi referitoare la epuizarea tuturor căilor de executare silită asupra debitorului, reprezintă o măsură disproporţionată care afectează drepturile şi libertăţile fidejusorului într-un mod excesiv şi nejustificat. În acest sens, Curtea notează că, contrar afirmaţiilor autorilor, legislatorul a instituit obligaţia creditorului de a-l informa pe fidejusor despre faptul că debitorul întârzie să-şi execute obligaţiile (articolul 1160 din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018). Totodată, legislatorul a prevăzut că fidejusorul este în drept să opună creditorului toate excepţiile pe care le-ar putea opune debitorul (articolul 1157 alin.(1) din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018). În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine obiecţiile autorilor cu privire la imprevizibilitatea mecanismului de încasare a datoriei de la fidejusor şi nici criticile privind îngrădirea nejustificată a unor drepturi fundamentale ale fidejusorului.

29. Mai mult, Curtea subliniază că, după cum rezultă din sesizare, fidejusiunea a luat naştere prin acordul părţilor (a se vedea supra § 4). În acest caz părţile contractului de fidejusiune dispun, în virtutea principiului libertăţii contractuale, de o marjă discreţionară largă la reglementarea raporturilor dintre creditor şi fidejusor, inclusiv: (i) să garanteze pentru o parte a obligaţiei (articolul 1152 alin.(3)); (ii) să renunţe de la obligaţia solidară (articolul 1156 alin.(1)) şi să prevadă răspunderea pe cote părţi (articolul 1159) ; (iii) să plătească datoria numai după urmărirea debitorului principal (articolul 1156 alin.(2)). Prin urmare, legislatorul a pus la dispoziţia părţilor contractului de fidejusiune modalităţi alternative de urmărire a obligaţiei principale, şi odată ce fidejusorul le-a acceptat benevol, fie pe cele prevăzute de lege, fie pe cele stabilite prin contract, ele dobândesc forţă obligatorie pentru semnatarii contractului şi, astfel, Curtea nu mai poate califica aceste prevederi ca ingerinţe nejustificate în dreptul de proprietate al fidejusorului, încheierea contractului fiind un pas consensual şi asumat.

30. Autorii excepţiei au mai susţinut că articolul 1160 din Codul civil nu prevede termenul în care creditorul este obligat să-l informeze pe fidejusor despre întârzierea debitorului principal, fapt care creează incertitudine procesuală şi poate afecta dreptul fidejusorului la apărare. De asemenea, norma contestată nu reglementează modalitatea de informare a fidejusorului despre întârzierea debitorului şi nici nu instituie vreo sancţiune pentru omisiunea obligaţiei de informare din partea creditorului. Curtea menţionează că legislatorul a pus la dispoziţia fidejujusorului norme care îi permit să obţină de la creditor, în timp util, toate informaţiile necesare privind "conţinutul şi modalităţile obligaţiei principale şi privind stadiul de executare a acesteia" (articolul 1155), precum şi îl obligă pe creditor să informeze fidejusorul despre întârzierea executării obligaţiei de către debitorul principal (articolul 1160). Mai mult, legislatorul a prevăzut că debitorul, în acest caz fidejusorul, se consideră în întârziere doar dacă nu execută obligaţia ca urmare a somaţiei primite după scadenţă din partea creditorului (articolul 617 din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018).

31. Referitor la textul "alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor" din articolul 1167 alin.(2) din Codul civil, autorii excepţiei au menţionat că acesta îi conferă instanţei de judecată o marjă discreţionară largă la aprecierea pretinselor circumstanţe nefavorabile pentru fidejusor, fiind încălcat principiul egalităţii în faţa legii. Pe această cale, Curtea reiterează că rolul decizional acordat instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor de drept (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 22). Anume instanţei îi aparţine competenţa de stabili care "alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor" ar putea să survină în rezultatul modificării obligaţiei garantate fără ştirea fidejusorului, consecinţe care ar putea justifica încetarea contractului de fidejusiune şi, concomitent, absolvirea fidejusorului de răspundere juridică.

32. Cu referire la pretinsa contradicţie dintre textele "datoria debitorului" şi "obligaţia principală" din prevederile articolelor 1152 alin.(1) şi 1156 alin.(1) din Codul civil, Curtea observă că prin formularea unor asemenea critici autorii excepţiei reclamă, în esenţă, o analiză a unor prevederi referitoare la fidejusiune din Codul civil până la republicarea din 1 martie 2019. Din această perspectivă, Curtea reiterează că examinarea constituţionalităţii unei prevederi legale are în vedere compatibilitatea acesteia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, nu compararea acesteia cu prevederile cuprinse în acelaşi act normativ sau în acte normative diferite şi oferirea unei concluzii care ar rezulta din comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Astfel, o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, a cărei rezolvare le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.86 din 25 iulie 2024, § 27; DCC nr.98 din 1 august 2024, § 25).

33. Prin urmare, din perspectiva criticilor avansate de către autorii excepţiei, prevederile contestate nu afectează articolele 46 şi 127 din Constituţie.

34. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 23 şi 54 din Constituţie nu se fac incidente.

35. Pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.d) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 1152 alin.(1), 1156 alin.(1), 1159 alin.(1), 1160 şi 1167 alin.(2) din Codul civil, în redactarea anterioară Legii nr.133 din 15 noiembrie 2018, ridicată de dna Ina Barcari, administrator provizoriu al SA "Garanţie", şi de dl Viorel Palanciuc, în interesele SA "Garanţie", în dosarul nr.2a-1717/20/2024, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.