BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.36 din 05.03.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.3g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 20 alin.(4/1) din Codul de procedură penală (desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
05.03.2026

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.3g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate

a prevederilor articolului 20 alin.(41) din Codul de procedură penală

(desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil)

nr. 36  din  05.03.2026

 (în vigoare 05.03.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.129-132 art. 50 din 20.03.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dlui Andrei Harbuz, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 15 ianuarie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 5 martie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 20 alin.(41) din Codul de procedură penală, ridicată de dna avocată Natalia Bayram, în interesele dnei Evghenia Guţul, în dosarul nr.1a-871/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Totodată, autoarea sesizării a invitat Curtea Constituţională să solicite Curţii Europene a Drepturilor Omului emiterea unui aviz consultativ referitor la interpretarea articolului 6 din Convenţie, şi anume dacă Parlamentul poate să modifice termenul de examinare a cauzelor penale în detrimentul unui inculpat, prin intermediul unei norme care afectează numai infracţiunile de care acesta este acuzat.

3. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată format din dnii Eugeniu Beşelea, Andrei Cazacicov şi Vitalie Budeci, judecători la Curtea de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

4. Pe rolul Curţii de Apel Centru se află cauza penală de învinuire a dnei Evghenia Guţul de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 1812 alin.(5) (acceptarea cu bună ştiinţă a finanţarii partidului politic din partea unui grup criminal organizat) din Codul penal.

5. În cadrul examinării cauzei, dna avocată Natalia Bayram a ridicat, în interesele dnei Evghenia Guţul, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 20 alin.(41) din Codul de procedură penală.

6. Printr-o încheiere din 14 ianuarie 2026, completul de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

"În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

"Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti."

Articolul 115

Instanţele judecătoreşti

"(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.

(2) Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate.

(3) Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.

(4) Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică."

Articolul 116

Statutul judecătorilor

"(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie, în condiţiile legii, până la atingerea plafonului de vârstă, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii."

(5) Deciziile privind numirea judecătorilor şi cariera acestora trebuie să fie adoptate în baza unor criterii obiective, bazate pe merit, şi a unei proceduri transparente, în condiţiile legii. Promovarea sau transferul judecătorilor se face doar cu acordul acestora.

(51) Judecătorii au doar imunitate funcţională în condiţiile legii.

(6) Sancţionarea judecătorilor se face în conformitate cu legea.

(7) Funcţia de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 17

Asigurarea dreptului la apărare

"(1) În tot cursul procesului penal, părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, în condiţiile legii.

(2) Organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească sunt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile prezentului cod.

[…]"

Articolul 20

Desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil

"(1) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile.

(2) Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sunt:

1) complexitatea cazului;

2) comportamentul participanţilor la proces;

3) conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată;

31) importanţa procesului pentru cel interesat;

(3) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privind infracţiunile de corupţie şi cele conexe actelor de corupţie, în special privind infracţiunile prevăzute la art.181-182 din Codul penal, a cauzelor penale în care sunt persoane aflate în arest, precum şi minori se fac de urgenţă şi în mod prioritar.

(4) Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la judecarea cazului – de către instanţa respectivă.

(41) În cauzele penale prevăzute la art.181-182 din Codul penal, urmărirea penală urmează a fi terminată într-un termen de cel mult 6 luni. Termenul de urmărire penală poate fi prelungit motivat de către procuror, cu informarea Procurorului General în cazul fiecărei prelungiri. Cauzele respective se examinează de către prima instanţă în cel mult 4 luni, iar de către instanţa de apel în cel mult două luni, termene care pot fi prelungite prin încheierea instanţei respective."

Articolul 24

Principiul contradictorialităţii în procesul penal

"(1) Urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sunt separate şi se efectuează de diferite organe şi persoane.

(2) Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii.

(3) Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai acele probe la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură.

(4) Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane. Instanţa de judecată acordă ajutor oricărei părţi, la solicitarea acesteia, în condiţiile prezentului cod, pentru administrarea probelor necesare."

Articolul 342

Încheierile instanţei judecătoreşti

"[…]

(2) Încheierile privind măsurile preventive, de ocrotire şi asiguratorii, recuzările, declinarea de competenţă, strămutarea cauzei, dispunerea expertizei judiciare, prelungirea termenelor de examinare a cauzelor prevăzute la articolul 20 alin.(41), precum şi încheierile interlocutorii, se adoptă sub formă de documente aparte şi se semnează de judecător sau, după caz, de toţi judecătorii din completul de judecată.

[…]"

Articolul 351

Numirea cauzei spre judecare

"[…]

(33) În cauzele penale care au ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute la articolele 181–182 din Codul penal, prima şedinţă de judecată are loc în cel mult 20 de zile de la data distribuirii cauzei. Stabilirea şedinţelor de judecată pentru cauzele respective se realizează cu prioritate, cu fixarea şedinţelor în zile consecutive sau apropiate. În cazul în care instanţa de judecată a fixat pentru zilele respective şedinţe de judecată pe alte categorii de cauze, instanţa poate decide amânarea judecării celorlalte cauze pentru a asigura judecarea cu prioritate a cauzelor penale privind infracţiunile prevăzute la art.181–182 din Codul penal.

[…]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autoarea sesizării susţine că norma contestată stabileşte un termen limitat în interiorul căruia urmează a fi desfăşurate procesele penale care au ca obiect infracţiunile prevăzute de articolele 181 - 182 din Codul penal. În opinia acesteia, restrângerea termenului de examinare afectează accesul liber la justiţie, egalitatea armelor, dreptul la apărare şi independenţa judecătorului.

10. Totodată, autoarea sesizării precizează că norma contestată a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr.100/2025, fără a fi însoţită de o motivare corespunzătoare.

11. În opinia autoarei sesizării, norma contestată contravine articolelor 1 alin.(3), 6, 16, 20, 26, 54, 114, 115 şi 116 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 20 alin.(41) din Codul de procedură penală. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 1812 alin.(5) (acceptarea cu bună ştiinţă a finanţarii partidului politic din partea unui grup criminal organizat) din Codul penal. Astfel, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei penale în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

17. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.145 din 21 noiembrie 2024, § 23).

18. Autoarea excepţiei susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (statul Republica Moldova), 6 (separaţia şi colaborarea puterilor), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 26 (dreptul la apărare), 54 (restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale), 114 (înfăptuirea justiţiei), 115 (instanţele judecătoreşti) şi 116 (statutul judecătorilor) din Constituţie.

19. Cu privire la articolele 6, 114 şi 115 din Constituţie, Curtea reţine că autoarea sesizării nu a prezentat argumente care să susţină incidenţa acestora.

20. Cu privire la incidenţa articolelor 1, 16 şi 54 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.73 din 20 iunie 2024, § 23; DCC nr.131 din 17 octombrie 2024, § 31; DCC nr.30 din 27 februarie 2025, § 26; DCC nr.160 din 6 noiembrie 2025, § 21; DCC nr.153 din 23 octombrie 2025, § 22).

21. Cu referire la articolele 20 şi 26 din Constituţie, autoarea sesizării susţine că prin instituirea unui termen restrâns pentru examinarea cauzelor penale având ca obiect infracţiunile prevăzute la articolele 181-182 din Codul penal norma constestată încalcă principiul egalităţii armelor, plasând partea apărării în imposibilitatea de a-şi exercita în mod efectiv dreptul la apărare.

22. Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar articolul 26 din Constituţie, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 3 din Convenţie. Astfel, garanţiile stabilite de articolul 26 din Constituţie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 din Convenţie (a se vedea DCC nr.37 din 25 aprilie 2024, § 22).

23. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea armelor reprezintă o trăsătură inerentă unui proces echitabil. Este necesar ca fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cazul în condiţii care să nu o plaseze într-o poziţie dezavantajoasă faţă de partea sau părţile adverse (Šekerija v. Croaţia, 5 noiembrie 2020, § 84).

24. În acest context, articolul 6 § 3 lit.b) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează acuzatului "timp şi facilităţi adecvate pentru pregătirea apărării sale" şi, prin urmare, implică faptul că activitatea de apărare substanţială în numele său poate cuprinde tot ceea ce este "necesar" pentru pregătirea procesului principal. Acuzatul trebuie să aibă posibilitatea de a-şi organiza apărarea într-un mod adecvat şi fără restricţii din perspectiva capacităţii de a prezenta toate argumentele relevante ale apărării în faţa instanţei de judecată şi, astfel, de a influenţa rezultatul procedurii (Lilian Erhan v. Republica Moldova, 5 octombrie 2022, § 19).

25. Curtea observă că legislatorul a prevăzut un regim special de examinare a unor cauze penale. În acest sens, urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privind infracţiunile de violenţă în familie, infracţiunile de corupţie şi cele conexe actelor de corupţie, în special privind infracţiunile prevăzute la articolele 181-182 din Codul penal, a cauzelor penale în care sunt persoane aflate în arest, precum şi minori se fac de urgenţă şi în mod prioritar (a se vedea articolul 20 alin.(3) din Codul de procedură penală).

26. Mai mult, în cazul infracţiunilor prevăzute de articolele 181 - 182 din Codul penal, Parlamentul a instituit un termen determinat de patru şi, respectiv, de două luni în care trebuie examinate cauzele, atât în primă instanţă, cât şi în instanţa de apel. Totodată, instanţa de judecată are competenţa să prelungească termenul de examinare în condiţiile legii (a se vedea articolul 20 alin.(41) din Cod).

27. Curtea observă că termenele instituite de norma contestată nu aduc atingere garanţiilor procesului echitabil de vreme ce instanţa le poate prelungi în funcţie de circumstanţele cauzei.

28. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat în nenumărate rânduri că existenţa şi utilizarea în legislaţiile naţionale ale statelor părţi a procedurilor expeditive în materie penală nu sunt contrare în sine articolului 6 din Convenţie, atâta timp cât acestea oferă garanţiile necesare aferente dreptului la un proces echitabil (Borisova v. Bulgaria, 21 martie 2007, § 40; Butkevich v. Rusia, 2 iulie 2018, § 91 şi 92).

29. Referitor la incidenţa articolului 116 alin.(1) din Constituţie, autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate constituie o ingerinţă normativă în sfera de competenţă a puterii judecătoreşti. În opinia sa, instituirea unor termene fixe pentru soluţionarea anumitor categorii de cauze, fără a ţine seama de gradul de complexitate al acestora, echivalează cu o încălcare a dreptului la soluţionarea cauzei în mod echitabil de către o instanţă independentă.

30. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că independenţa judecătorilor este un principiu fundamental al justiţiei şi presupune lipsa oricărei ierarhii sau subordonări în aplicarea legii. Judecătorii soluţionează litigiile obiectiv şi nu pot primi ordine, instrucţiuni sau influenţe din interiorul ori din afara sistemului judiciar. Judecătorii trebuie să decidă liber, fără presiuni sau intervenţii, fiind independenţi faţă de factori sociali, economici, politici, de alţi judecători sau de administraţia judiciară (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.21 din 22 iulie 2016, § 97).

31. Stabilirea unui termen procedural pentru examinarea cauzei penale, cu posibilitatea prelungirii acestuia printr-un act motivat, nu afectează independenţa judecătorului. Norma urmăreşte asigurarea soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, iar posibilitatea prelungirii permite judecătorului să ţină cont de complexitatea cauzei şi de circumstanţele concrete, fără a-i limita libertatea de apreciere.

32. Referitor la obiecţiile formulate de autoarea sesizării, potrivit cărora norma contestată instituie un termen limitat pentru desfăşurarea urmăririi penale, ceea ce ar genera încălcarea principiilor contradictorialităţii şi egalităţii armelor, Curtea constată că, sub acest aspect, sesizarea are caracter de actio popularis, întrucât cauza în care a fost ridicată excepţia vizează desfăşurarea procesului penal în faţa instanţei de judecată, şi nu la faza de urmărire penală.

33. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 1, 16 şi 54 din Constituţie nu sunt incidente.

34. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

35. Referitor la solicitarea autoarei excepţiei privind sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului de a emite un aviz consultativ (a se vedea § 2 supra), Curtea reţine că, prin Legea nr.100 din 27 aprilie 2023, în vigoare din 11 mai 2023, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Protocolul nr.16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 (articolul 1 din Lege). Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, în conformitate cu articolul 10 din protocolul menţionat, Republica Moldova a declarat că, pentru realizarea prevederilor paragrafului 1 al articolului 1 din Protocol, au fost desemnate următoarele instanţe naţionale: Curtea Constituţională şi Curtea Supremă de Justiţie (articolul 2 din Lege). În acelaşi timp, articolul 6 alin.(4) din Legea nr.74 din 10 aprilie 2025 prevede că, în exercitarea jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională îi poate solicita Curţii Europene a Drepturilor Omului emiterea unui aviz consultativ în chestiuni de principiu privind interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau în protocoalele la aceasta.

36. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat că "chestiunile de principiu", în sensul articolului 1 § 1 din Protocolul nr.16 la Convenţie, sunt cele care, prin natura lor, prin gradul lor de noutate, prin complexitatea lor sau din alte motive, vizează un aspect cu privire la care instanţa solicitantă ar avea nevoie de îndrumarea Curţii prin intermediul unui aviz consultativ pentru a-i permite să asigure respectarea drepturilor garantate de Convenţie atunci când soluţionează cauza (a se vedea Decizia privind cererea de emitere a avizului consultativ formulată în temeiul Protocolului nr.16 referitoare la interpretarea art.4 din Protocolul nr.7 la Convenţie, nr.P16-2023-002, la cererea Curţii Supreme a Estoniei, § 20, 19 februarie 2024; Decizia privind cererea de emitere a avizului consultativ formulată în temeiul Protocolului nr.16 referitoare la interpretarea sau aplicarea art.6 din Convenţie şi a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, nr.P16-2024-001, la cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, § 29, 28 iunie 2024).

37. Prin urmare, în contextul argumentelor formulate de autoarea excepţiei, cererea acesteia nu este întemeiată.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.f) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 20 alin.(41) din Codul de procedură penală, ridicată de dna avocată Natalia Bayram, în interesele dnei Evghenia Guţul, în dosarul nr.1a-871/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.