BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.56 din 26.03.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.210g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(5) din Codul administrativ (respectarea procedurii prealabile)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
26.03.2026

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.210g/2025 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(5) din Codul administrativ

(respectarea procedurii prealabile)

nr. 56  din  26.03.2026

 (în vigoare 26.03.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 194-197 art. 72 din 07.05.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dnei Emilia Cazacu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 2 octombrie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 26 martie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(5) din Codul administrativ, ridicată de dna Laura Urschi, parte în dosarul nr.3r-204/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dnele judecătoare Victoria Sîrbu şi Lucia Bagrin şi dl judecător Andrei Caşcaval din cadrul Curţii de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 1 aprilie 2024, dna Laura Urschi a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei generale asistenţă medicală şi socială a Consiliului municipal Chişinău, solicitând anularea unor acte administrative. Ulterior, pe parcursul examinării cauzei, dna Laura Ursachi şi-a concretizat cerinţele şi a solicitat constatarea nulităţii actelor administrative şi repararea prejudiciului moral.

4. Printr-o încheiere din 17 februarie 2025 a Judecătoriei Chişinău, sediul Rîşcani, acţiunea a fost declarată inadmisibilă pe baza articolului 207 alin.(2) lit.f) din Codul administrativ. Nefiind de acord cu încheierea pronunţată, dna Laura Urschi a contestat-o cu recurs.

5. La 19 septembrie 2025, dna Laura Urschi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(5) din Codul administrativ.

6. Prin încheierea din 22 septembrie 2025, Curtea de Apel Centru a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 52

Dreptul de petiţionare

"(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.

(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă."

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti."

8. Prevederile relevante ale Codului administrativ, adoptat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, sunt următoarele:

Articolul 207

Examinarea admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ

"[...]

(2) Acţiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special când: a) există o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la un litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri de drept;

b) există o încheiere judecătorească prin care s-a dispus încetarea procesului în legătură cu faptul că reclamantul a renunţat la acţiune sau şi-a retras acţiunea într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri de drept sau că între parţi s-a încheiat o tranzacţie de împăcare;

c) la aceeaşi sau la altă instanţă de judecată se examinează o acţiune între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri de drept;

d) acţiunea a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.209;

e) reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17;

f) nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art.208;

[...]"

Articolul 208

Respectarea procedurii prealabile

"(1) Până la înaintarea acţiunii în contencios administrativ se va respecta procedura prealabilă, cu excepţiile prevăzute de lege.

(2) Dacă autoritatea publică competentă decide cu privire la cererea prealabilă, deşi termenul pentru depunerea cererii prealabile nu a fost respectat, acţiunea în contenciosul administrativ este oricum admisibilă. Această prevedere nu se aplică în cazul în care printr-un act administrativ individual este favorizat un terţ.

(3) Dacă procedura prealabilă nu este prevăzută de lege, acţiunea în obligare se admite numai în cazul în care reclamantul a depus anterior la autoritatea publică competentă o cerere de emitere a actului administrativ individual.

(4) O acţiune în realizare se admite numai dacă reclamantul a depus anterior la autoritatea publică competentă o cerere prin care a solicitat realizarea, tolerarea sau omiterea unei acţiuni.

(5) O acţiune în constatare este admisibilă numai dacă reclamantul s-a adresat anterior la autoritatea publică competentă cu cerere de constatare."

ÎN DREPT

A. Argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autoarea excepţiei susţine că norma contestată este formulată de o manieră imprecisă şi neclară. Autoarea afirmă că a respectat procedura prealabilă înainte de iniţierea acţiunii în contestare în faţa instanţei de judecată, însă pe parcursul examinării cauzei, aceasta şi-a modificat solicitările iniţiale. În această situaţie, pe baza prevederii contestate, petiţionarii ar fi obligaţi să iniţieze o nouă procedură prealabilă prin depunerea unei cereri corespunzătoare la autoritatea publică competentă.

10. În opinia autoarei, o asemenea interpretare ar contraveni prevederilor Codului administrativ şi ale Legii cu privire la actele normative şi ar face imposibilă repararea dreptului încălcat de o autoritate publică din cauza expirării termenelor de contestare a actelor administrative individuale.

11. Autoarea excepţiei susţine că prevederea în discuţie contravine articolelor 16, 20, 23, 26, 52 şi 53 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul administrativ, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte într-un proces şi este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 208 alin.(5) din Codul administrativ. Curtea observă că prevederea atacată nu a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care acţiunea în contencios administrativ a fost declarată inadmisibilă din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la articolul 208. Prin urmare, Curtea admite că prevederea contestată ar putea fi aplicată la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

17. Curtea reţine că autoarea excepţiei a invocat articolele 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare), 52 (dreptul de petiţionare) şi 53 (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) din Constituţie.

18. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că articolele 16 şi 23 din Constituţie nu au o aplicare de sine stătătoare. Pentru a putea fi invocate, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.90 din 25 iulie 2023, § 19; DCC nr.107 din 29 august 2023, § 19).

19. Curtea observă că autoarea excepţiei nu a argumentat contradicţia dintre prevederea contestată şi articolul 26 din Constituţie. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Curtea a stabilit că, dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, ea l-ar înlocui pe autorul acesteia în privinţa formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr.75 din 13 iulie 2023, § 20; DCC nr.171 din 7 decembrie 2023, § 28).

20. Referitor la capătul sesizării care pretinde incidenţa articolului 52 din Constituţie, Curtea reţine că autoarea excepţiei nu contestă articolul 208 alin.(5) din Codul administrativ pe baza unor argumente care ar face incidente dreptul la petiţionare. Prin urmare, Curtea respinge ca inadmisibil acest capăt al sesizării.

21. Cu referire la critica de neconstituţionalitate a normei contestate raportată la articolele 20 şi 53 din Constituţie, Curtea reiterează că stabilirea unor condiţii de admisibilitate pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a accesului liber la justiţie. Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia (a se vedea DCC nr.45 din 10 aprilie 2025, § 25).

22. În jurisprudenţa sa, Curtea a examinat critici referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile ca o condiţie de formulare a acţiunii în instanţa de judecată. În HCC nr.14 din 15 noiembrie 2012, Curtea a reţinut, la § 77, că din ansamblul reglementărilor rezultă că prin instituirea procedurii prealabile de soluţionare a litigiilor legislatorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi. De asemenea, procedura prealabilă poate constitui un mijloc eficient, apt să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii. Această constatare a fost reiterată în DCC nr.43 din 8 iulie 2016, § 29.

23. Curtea a mai stabilit că în materia contenciosului administrativ procedura prealabilă este o procedură graţioasă, care nu presupune implicarea unui organ cu atribuţii jurisdicţionale, ci chiar a aceluiaşi organ care a emis actul administrativ sau a organului ierarhic superior. În cazul manifestării dezacordului privind actul emis ca urmare a procedurii prealabile, acesta poate fi supus unui control judecătoresc, cu stabilirea tuturor garanţiilor procesuale pentru justiţiabil (asigurarea principiului contradictorialităţii, egalităţii, disponibilităţii în drepturi) şi a remediilor juridice efective împotriva actului administrativ contestat (a se vedea DCC nr.56 din 2 iunie 2020, § 35).

24. Curtea constată că articolul 208 alin.(1) din Codul administrativ instituie procedura prealabilă ca o condiţie de înaintare a acţiunii în contencios administrativ. Nerespectarea acestei proceduri are ca rezultat declararea inadmisibilităţii acţiunii (articolul 207 alin.(2) lit.f) din Cod). Curtea notează că exigenţa respectării procedurii prealabile implică faptul că pretenţiile deduse judecăţii trebuie să fi fost anterior supuse examinării de către autoritatea publică competentă.

25. Curtea observă că procedura prealabilă urmăreşte scopul de a verifica legalitatea actelor administrative individuale. Cererea prealabilă poate fi formulată în vederea: a) anulării în tot sau în parte a unui act administrativ individual ilegal sau nul; b) emiterii unui act administrativ individual (articolul 162 din Codul administrativ).

26. În subsidiar, potrivit articolului 209 alin.(3) din Codul administrativ, pentru acţiunea în realizare, acţiunea în constatare şi acţiunea de control normativ nu există termen de înaintare a acţiunii în contencios administrativ.

27. Curtea reţine că autoarea excepţiei îi solicită Curţii să analizeze dacă respectarea procedurii prealabile în cazul acţiunii în contestare rămâne valabilă atunci când pe parcursul examinării cauzei în instanţa de judecată reclamantul modifică obiectul acţiunii.

28. Sub acest aspect, Curtea observă că, sub aparenţa unor critici referitoare la neclaritatea textului contestat, autoarea excepţiei ridică, de fapt, o problemă de aplicare a dispoziţiilor contestate în cauza sa. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.96 din 12 iulie 2022, § 26; DCC nr.89 din 25 iulie 2023, § 25). Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată.

29. Prin urmare, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alin.(2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 208 alin.(5) din Codul administrativ, ridicată de dna Laura Urschi, parte în dosarul nr.3r-204/2025, pendinte la Curtea de Apel Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.