Decizie nr.86 din 17.07.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.232g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 394 alin.(1/1), 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional (procedura de examinare a cauzelor contravenţionale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.232g/2024 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolelor 394 alin.(1¹), 455

alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional

(procedura de examinare a cauzelor

 contravenţionale)

nr. 86  din  17.07.2025

 (în vigoare 17.07.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 430-433 art. 107 din 14.08.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Andrei Harbuz, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 21 noiembrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 17 iulie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 394 alin.(1¹), 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional, ridicată de dna avocat Angela Procopciuc, în interesele dnei Valentina Nadulişneac, în dosarul nr.4r-797/2024, pendinte la Curtea de Apel Nord.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dnele Ala Rotaru, Ruslana Burdeniuc şi de dl Dumitru Puşca, judecători de la Curtea de Apel Nord, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autoarea sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi, sediul central, din 5 august 2024, dna Valentina Nadulişneac a fost găsită vinovată de comiterea contravenţiei prevăzute de articolul 313¹ din Codul contravenţional (favoritismul), fiindu-i aplicată sancţiunea contravenţională sub formă de amendă în mărime de 72 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţia de primar al comunei Răcăria, raionul Râşcani, pe un termen de 6 luni.

5. La 24 august 2024, dna Valentina Nadulişneac a formulat un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Bălţi din 5 august 2024.

6. În procesul judecării recursului, dna avocat Angela Procopciuc a ridicat, în interesele dnei Valentina Nadulişneac, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 394 alin.(1¹), 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional.

7. Printr-o încheiere din 6 noiembrie 2024, completul de judecată a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

[…]"

Articolul 116

Statutul judecătorilor

"(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

[…]"

9. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Articolul 394

Instanţa care înfăptuieşte justiţia în cauzele contravenţionale

"[…]

(1¹) În cazul în care autoritatea competentă nu are subdiviziuni teritoriale, prin derogare de la art.393 alin.(2), cauza contravenţională se judecă de către instanţa de judecată de la locul unde îşi are sediul autoritatea al cărei reprezentant este agentul constatator.

[…]."

Articolul 455

Participarea la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale

"[…]

(3) Neprezentarea în şedinţă a făptuitorului sau a victimei, legal citate, fără motive întemeiate nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale.

[…]."

Articolul 471

Procedura judecării recursului

"[…]

(3) Dacă consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudenţă, precum şi la cererea motivată a părţilor, instanţa de recurs poate dispune printr-o încheiere motivată fixarea şedinţei de judecată, cu citarea părţilor pentru prezentare la proces.

[…]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autoarea sesizării susţine că prevederile articolelor 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Potrivit acesteia, textele contestate îi permit instanţei de judecată să examineze cauzele contravenţionale în lipsa persoanei acuzate de comiterea unei contravenţii, fapt care îl privează pe făptuitor de posibilitatea de a se apăra în mod direct sau prin intermediul unui apărător. Totodată, autoarea sesizării afirmă că aceste norme contravin prevederilor articolului 321 din Codul de procedură penală.

11. Referitor la articolul 394 alin.(1¹) din Codul contravenţional, autoarea sesizării consideră că această normă este neclară, imprevizibilă şi lasă loc de interpretare în ceea ce priveşte determinarea instanţei competente să examineze cauza contravenţională. Această lipsă de claritate, corelată cu necesitatea deplasării în teritoriu pentru a avea acces la instanţa competentă, afectează dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialităţii şi accesul la un tribunal.

12. În opinia autoarei sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 16, 20, 21, 22, 23, 26 alin.(1) şi (2), 54 şi 116 alin.(1) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolele 394 alin.(1¹), 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional.

17. Curtea observă că prevederile articolului 394 alin.(1¹) din Codul contravenţional au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate, însă din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.6 din 18 ianuarie 2022). De principiu, această situaţie nu reprezintă un impediment pentru un nou control de constituţionalitate al prevederilor contestate, din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr.85 din 25 iulie 2024, § 15).

18. Curtea observă că prevederile articolelor 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional nu au fost obiecte ale controlului de constituţionalitate.

19. Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care se examinează recursul împotriva unei hotărâri a primei instanţe în care s-a aplicat o sancţiune contravenţională. Astfel, Curtea de Apel Nord ar putea ţine cont de prevederile contestate la examinarea recursului în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

20. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autoarei sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 15).

21. Autoarea excepţiei a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 7 (Constituţia, Legea Supremă), 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 22 (neretroactivitatea legii), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) şi 116 alin.(1) (statutul judecătorilor) din Constituţie.

22. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolele 1, 4, 7, 16, 23, 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.73 din 20 iunie 2024, § 23).

23. Referitor la articolele 21, 22 şi 116 din Constituţie, Curtea observă că autoarea sesizării nu a argumentat în ce mod normele contestate contravin Constituţiei. Simpla trimitere la prevederile constituţionale nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională i-ar înlocui pe autori la formularea argumentelor de neconstituţionalitate şi ar efectua un control din oficiu (a se vedea DCC nr.71 din 18 iunie 2024, § 19).

24. Cu referire la articolul 20 din Constituţie, Curtea reţine că autoarea sesizării susţine că prevederile articolului 394 alin.(1¹) din Codul contravenţional sunt neclare şi lipsite de previzibilitate. Această ambiguitate ar afecta accesul liber la justiţie şi ar constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

25. Curtea reiterează că accesul liber la justiţie nu are un caracter absolut, ci unul care poate implica limitări, inclusiv de ordin procedural (a se vedea HCC nr.23 din 5 august 2021, § 56). Sub aspect constituţional, este esenţial ca legea să conţină garanţii procesuale suficiente care să-i ofere persoanei posibilitatea rezonabilă şi efectivă de a-şi apăra cauza în scopul contestării măsurilor care interferează cu drepturile sale. Astfel, reglementarea de către legislator, în limitele competenţei acordate de Constituţie, a condiţiilor de exercitare a acestui drept nu constituie o suprimare sau diminuare a dreptului de liber acces la justiţie, atât timp cât nu se aduce atingere substanţei acestuia şi există garanţii procedurale efective (a se vedea DCC nr.151 din 19 octombrie 2021, § 22).

26. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor articolului 393 alin.(2) din Codul contravenţional, cauzele contravenţionale se soluţionează de către autoritatea competentă în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia. În cazul contravenţiei continue sau prelungite, cauza se soluţionează de către autoritatea în a cărei rază teritorială s-a consumat ori a fost curmată contravenţia. Conform articolului 394 alin.(1¹) din Codul contravenţional, dacă autoritatea competentă nu are subdiviziuni teritoriale, prin derogare de la articolul 393 alin.(2), cauza contravenţională se judecă de către instanţa de judecată de la locul în care îşi are sediul autoritatea al cărei reprezentant este agentul constatator.

27. Curtea notează că, potrivit articolului 115 alin.(4) din Constituţie, reglementarea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată constituie atribuţia legislatorului, acesta fiind suveran să prevadă prin legi organice competenţa instanţei de judecată în examinarea cauzelor contravenţionale, drepturile părţilor în cadrul procesului contravenţional şi modul în care aceste drepturi trebuie exercitate. Îi revine legislatorului să stabilească competenţa instanţelor judecătoreşti de a soluţiona cauze contravenţionale, atribuţie care rezultă din dispoziţiile articolelor 72 alin.(3) lit.e) şi 115 alin.(4) din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.6 din 18 ianuarie 2022, § 24).

28. Curtea mai observă că în prezenta cauză nu este afectat dreptul de acces la un tribunal, prin necesitatea deplasării în teritoriu. Autoarea sesizării şi persoanele din categoria sa ar putea apela, în asemenea situaţii, la un apărător care activează în circumscripţia instanţei de judecată relevante (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.6 din 18 ianuarie 2022, § 25).

29. Referitor la articolele 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional, autoarea excepţiei nu a prezentat critici de neconstituţionalitate şi nu a argumentat caracterul contradictoriu al acestor dispoziţii legale cu articolul 20 din Constituţie.

30. În acest context, Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituţie, precum şi preluarea unor considerente din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a Curţii Constituţionale, în lipsa unei argumentări proprii, nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate (DCC nr.173 din 11 noiembrie 2021, § 20). Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

31. Cu referire la incidenţa articolului 26 din Constituţie, autoarea sesizării susţine că articolele 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional restrâng exerciţiul dreptului la apărare, deoarece le permit instanţelor de judecată să examineze cauzele contravenţionale atât în primă instanţă, cât şi în recurs, în lipsa făptuitorului.

32. Curtea Europeană a reţinut în mod constant că în cazul în care instanţa ierarhic superioară este competentă să examineze atât chestiuni de drept, cât şi chestiuni factuale, articolul 6 din Convenţie nu impune întotdeauna dreptul la o şedinţă publică, cu atât mai puţin dreptul de a se prezenta personal, indiferent de natura problemelor care urmează să fie decise. Condiţia publicităţii este cu siguranţă unul dintre mijloacele prin care se menţine încrederea în instanţe. Cu toate acestea, există şi alte considerente, inclusiv dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil şi necesitatea aferentă de a gestiona rapid volumul cauzelor aflate pe rolul instanţelor, care trebuie luate în considerare pentru a stabili necesitatea unei audieri publice în etapele ulterioare ale procedurii de după judecata din prima instanţă (a se vedea Mtchedlishvili v. Georgia, 25 februarie 2021, § 32; Deliktaş v. Turcia, 12 decembrie 2023, § 43). De asemenea, trebuie avute în vedere caracteristicile precise ale procedurii în cauză, natura problemelor care urmează să fie decise de instanţă şi importanţa acestora pentru recurent (a se vedea X v. Ţările de Jos, 27 iulie 2021, § 44). O şedinţă publică poate să nu fie necesară, de exemplu, atunci când cauza ridică probleme de fapt sau de drept care pot fi soluţionate în modul corespunzător pe baza dosarului cauzei şi a observaţiilor scrise ale părţilor (a se vedea Mtchedlishvili v. Georgia, 25 februarie 2021, § 37).

33. Codul contravenţional stabileşte regula generală potrivit căreia cauzele contravenţionale se judecă de instanţa de judecată în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu (articolul 452 alin.(1)). Şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale are loc cu citarea părţilor, în modul prevăzut de Cod (articolul 455 alin.(1)). Raţiunea acestei din urmă obligaţii constă în necesitatea de a asigura o bună administrare a justiţiei, garantându-se, în acest sens, dreptul contravenientului de a se apăra împotriva acuzaţiei formulate. Totodată, articolul 455 alin.(3) din Codul contravenţional prevede că neprezentarea în şedinţă a făptuitorului sau a victimei, legal citate, fără motive întemeiate nu împiedică judecarea cauzei contravenţionale.

34. Curtea reţine că nu se poate susţine existenţa unei probleme de constituţionalitate în ceea ce priveşte dreptul la apărare, garantat de articolul 26 din Constituţie, pentru că dispoziţiile alin.(1) al articolului 455 din Codul contravenţional instituie obligaţia instanţei de judecată de a aduce la cunoştinţa părţilor implicate în proces data, ora şi locul desfăşurării şedinţei de judecată, asigurându-se astfel premisele necesare exercitării efective a dreptului la apărare. Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

35. Deşi articolul 471 alin.(1) din Codul contravenţional stabileşte regula generală că recursul formulat împotriva hotărârilor judecătoreşti se judecă fără prezenţa părţilor, alineatul (2) din acelaşi articol prevede că instanţa de recurs fixează data examinării şi comunică părţilor la proces despre aceasta şi despre posibilitatea de a formula referinţă, iar alineatul (3) din acelaşi articol prevede, inter alia, posibilitatea desfăşurării şedinţei cu participarea părţilor în instanţa de recurs în cazurile în care instanţa consideră că o cauză are un interes deosebit pentru jurisprudenţă sau la cererea motivată a părţilor.

36. Prin urmare, Curtea nu vede în ce măsură articolul 471 alin.(3) din Codul contravenţional reprezintă o problemă de constituţionalitate din perspectiva dreptului la apărare, de vreme ce alineatul (2) al acestui articol îi acordă părţii interesate dreptul de a formula o referinţă, iar alineatul (3) îi oferă instanţei de recurs competenţa de a dispune, prin încheiere motivată, desfăşurarea şedinţei cu participarea părţilor, dacă consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudenţă, precum şi la cererea motivată a părţilor.

37. Aşadar, având în vedere particularităţile judecării recursului formulat împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea notează că legislatorul a instituit garanţii pentru judecarea recursurilor în termene rezonabile, în cauzele în care circumstanţele şi problemele ridicate în faţa instanţei de recurs nu reclamă necesitatea de a desfăşura şedinţe cu participarea părţilor.

38. Referitor la criticile autoarei sesizării că normele contestate contravin prevederilor articolului 321 din Codul de procedură penală, Curtea reiterează că o pretinsă incompatibilitate sau neconcordanţă între două sau mai multe norme infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii. În acest sens, Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la situaţii concrete depăşeşte sfera de control constituţional şi reprezintă o competenţă a instanţelor judecătoreşti (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.126 din 5 august 2021, § 38).

39. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 1, 4, 7, 16, 23, 54 din Constituţie nu sunt incidente.

40. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.d) şi (4) lit.d), 37, 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 394 alin.(1¹), 455 alin.(3) şi 471 alin.(3) din Codul contravenţional, ridicată de dna avocat Angela Procopciuc, în interesele dnei Valentina Nadulişneac, în dosarul nr.4r-797/2024, pendinte la Curtea de Apel Nord.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.