BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.86 din 20.07.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.210g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 253 alin.(8) din Codul fiscal

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
20.07.2023

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.210g/2022

privind excepţia de neconstituţionalitate a

articolului 253 alin.(8) din Codul fiscal

nr. 86  din  20.07.2023

 (în vigoare 20.07.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 314-317 art. 121 din 15.08.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Nicolae ROŞCA, Preşedinte,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 8 decembrie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 20 iulie 2023, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 253 alin.(8) din Codul fiscal, ridicată de dl Constantin Bălan, reprezentant al SRL "Real Agro", în dosarul nr.3-2840/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Igor Barbacaru de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 20 octombrie 2021, SRL "Real Agro" a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat, prin care a solicitat anularea Deciziei nr.665/2380 din 14 iulie 2021 privind cazul de încălcare fiscală comisă de SRL "Real Agro".

4. Dl Constantin Bălan, care reprezintă SRL "Real Agro", a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 253 alin.(8) din Codul fiscal, care stabileşte fapta de neprezentare a informaţiei referitoare la împrumuturile contractate/rambursate pe parcursul anului fiscal ce depăşesc în mod cumulativ suma de 200 mii de lei.

5. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2022, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

[…]."

7. Prevederile relevante ale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997, sunt următoarele:

Articolul 22611

Surse indirecte de informaţii

"[…]

(2) În vederea executării prezentului capitol, persoanele fizice şi/sau juridice enumerate mai jos vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat următoarele informaţii:

[…]

12) persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia deţinătorilor de patente de întreprinzător şi a persoanelor fizice care practică activitate independentă – informaţia privind împrumuturile contractate de la persoane fizice în perioada anului fiscal şi cele rambursate persoanelor fizice;

[…]

(5) Informaţiile vor conţine date despre:

[…]

i) contractarea/rambursarea împrumuturilor pe parcursul unui an fiscal, reflectate în contabilitatea întreprinderii, ce depăşesc cumulativ suma de 200 mii de lei;

[…]."

Articolul 253

Împiedicarea activităţii Serviciului Fiscal de Stat

"[…]

(8) Neprezentarea informaţiei prevăzute la art.22611 alin.(5) de către persoanele indicate la art.22611 alin.(2) se sancţionează cu amendă de la 10% la 20% din suma care urma să fie indicată în informaţie, dar nu mai mult de 150 mii de lei.

[…]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul excepţiei precizează că articolul 22611 alin.(2) pct.12) din Codul fiscal obligă persoanele care practică activitatea de întreprinzător să-i prezinte Serviciului Fiscal de Stat informaţia privind împrumuturile contractate şi rambursate persoanelor fizice pe perioada anului fiscal. Totodată, articolul 22611 alin.(5) lit.i) din Codul fiscal stabileşte că această informaţie trebuie prezentată de către contribuabil doar dacă valoarea împrumuturilor de la persoanele fizice pe parcursul anului fiscal este mai mare de 200 000 lei.

9. În opinia autorului excepţiei, aceste norme trebuie interpretate în sensul în care obligaţia de a prezenta informaţia relevantă este valabilă doar dacă valoarea totală a împrumuturilor este mai mare de 200 000 lei, în acest caz fiind necesară prezentarea informaţiei referitoare la împrumuturile care depăşesc această sumă şi nu suma totală a împrumuturilor. Totuşi, Serviciul Fiscal a interpretat aceste norme în sensul în care se declară întreaga sumă a împrumuturilor, nu împrumuturile care depăşesc 200 000 lei.

10. În acest context, autorul excepţiei afirmă că articolul 253 alin.(8) din Codul fiscal nu prevede care faptă de neprezentare a informaţiei este pedepsită, i.e. a sumei totale a împrumuturilor sau doar a sumei împrumuturilor care depăşeşte 200 000 lei. În opinia sa, această deficienţă permite aplicarea arbitrară a normei şi sancţionarea persoanei pentru fapte care nu constituie încălcări ale Codului fiscal.

11. Aşadar, autorul excepţiei susţine că prevederile contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 4, 21, 23, 26, 46 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul fiscal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de o parte în proces este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 253 alin.(8) din Codul fiscal, care stabileşte că fapta de neprezentare a informaţiei referitoare la împrumuturile contractate/rambursate pe parcursul anului fiscal şi care depăşesc în mod cumulativ suma de 200 mii de lei constituie o încălcare. Având în vedere că obiectul litigiului din faţa instanţei de judecată vizează controlul legalităţii unei decizii a Serviciului Fiscal de Stat prin care s-a stabilit încălcarea normei menţionate, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

16. Curtea menţionează că prevederile contestate sub aspectul invocat de autorul sesizării nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

17. O altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental garantat de Constituţie (DCC nr.95 din 17 iunie 2021, § 28; DCC nr.125 din 13 septembrie 2022, § 22).

18. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate nu corespund calităţii legii şi contravin articolelor 1 alin.(3) (statul de drept), 4 (drepturile şi libertăţile omului), 21 (prezumţia de nevinovăţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi) din Constituţie.

19. Curtea observă că argumentul principal al autorului excepţiei se referă la o pretinsă imprevizibilitate a articolului 253 alin.(8) din Codul fiscal (a se vedea §§ 8-10 supra).

20. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că articolul 23 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a putea fi aplicabil, autorul excepţiei trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile substanţiale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (DCC nr.37 din 24 martie 2022, § 23; DCC nr.90 din 5 iulie 2022, § 22). Aşadar, pentru că autorul excepţiei nu a demonstrat incidenţa vreunui drept fundamental, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

21. Totodată, Curtea observă că autorul excepţiei nu pune în discuţie o problemă de constituţionalitate. Sub aparenţa neclarităţii normei contestate, acesta îi solicită Curţii să stabilească câmpul de aplicare al articolului 253 alin.(8) din Codul fiscal. Curtea reiterează că aspectele legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (DCC nr.20 din 17 februarie 2022, § 31). Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată.

22. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 253 alin.(8) din Codul fiscal, ridicată de dl Constantin Bălan, reprezentant al SRL "Real Agro", în dosarul nr.3-2840/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.