Decizie nr.9 din 23.01.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.2g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală (citirea declaraţiilor inculpatului depuse la etapa urmăririi penale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de  inadmisibilitate  a sesizării  nr.2g/2026 privind

excepţia de  neconstituţionalitate a articolului 368

alin. (1) punctul 3) din Codul de procedură penală

(citirea declaraţiilor inculpatului depuse

 la etapa urmăririi penale)

nr. 9  din  23.01.2026

 (în vigoare 23.01.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 69-71 art.17 din 05.02.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 14 ianuarie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 23 ianuarie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de dl Nicanor Ciochină, în dosarul nr.1-1348/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Lilia Lupaşco de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele cauzei penale

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, se află cauza penală de învinuire a dlui Nicanor Ciochină de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 264 alin.(3) lit.b) (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport) şi 266 (părăsirea locului accidentului rutier) din Codul penal şi de învinuire a dlui Ion Andronache de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 323 alin.(1) (favorizarea infracţiunii) din Codul penal.

4. Potrivit extrasului din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 9 decembrie 2025, anexat la materialele sesizării, dl Ion Andronache a refuzat să facă declaraţii în legătură cu circumstanţele cauzei penale. În acest sens, pe baza articolului 368 din Codul de procedură penală, procurorul i-a solicitat instanţei să dea citire declaraţiilor dlui Ion Andronache formulate la etapa urmăririi penale. Deliberând atunci, instanţa de judecată a admis demersul procurorului şi dispus citirea declaraţiilor dlui Ion Andronache formulate la etapa urmăririi penale.

5. La 9 ianuarie 2026, dl Nicanor Ciochină a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală.

6. Printr-o încheiere din 12 ianuarie 2026, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 368

Citirea declaraţiilor inculpatului

"(1) Citirea declaraţiilor inculpatului depuse în cursul urmăririi penale, precum şi reproducerea înregistrărilor audio şi video ale acestora, pot avea loc, la cererea părţilor, în cazurile:

1) când există contradicţii esenţiale între declaraţiile depuse în şedinţa de judecată şi cele depuse în cursul urmăririi penale;

2) când cauza se judecă în lipsa inculpatului;

3) când inculpatul refuză să dea declaraţii în instanţa de judecată.

(2) Aceeaşi regulă se aplică şi în cazurile în care se dă citire declaraţiilor inculpatului depuse anterior în instanţă sau în faţa judecătorului de instrucţie, dacă acesta din urmă l-a informat despre posibilitatea citirii lor în instanţă.

(3) Nu se admite reproducerea înregistrării audio sau video fără a se da citire, în prealabil, declaraţiilor consemnate în procesul-verbal respectiv."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei menţionează că articolul 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală permite citirea în şedinţa de judecată a declaraţiilor inculpatului date în cursul urmăririi penale în cazul în care acesta refuză să dea declaraţii în instanţă. Pe de o parte, autorul excepţiei susţine că dispoziţia contestată permite utilizarea declaraţiilor date de inculpat în faza urmăririi penale ca mijloc de probă împotriva acestuia la etapa judecăţii, inclusiv în situaţia în care inculpatul îşi exercită dreptul de a refuza să dea declaraţii în faţa instanţei. În acest sens, autorul susţine că norma contestată contravine dreptului de a nu se autoincrimina, garantat de articolul 21 din Constituţie.

10. Pe de altă parte, autorul pretinde că norma contestată îl împiedică să solicite audierea coinculpatului ale cărui declaraţii formulate la etapa urmăririi penale au fost citite în cadrul şedinţei de judecată. În acest sens, autorul invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul inculpatului de a audia martorii acuzării în faţa instanţei judecătoreşti. Autorul susţine că norma contestată contravine dreptului la apărare, garantat de articolul 26 din Constituţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului de a audia martorii, garantate de articolul 6 §§ 1 şi 3 lit.d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de o parte într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

14. Obiectul excepţiei îl constituie articolul 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală. Norma contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

15. Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa, ca o condiţie de admisibilitate a sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, şi faptul că prevederile contestate trebuie să fie aplicabile la soluţionarea cauzei (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, punctul 1 din dispozitiv). Aşa cum rezultă din materialele anexate la sesizare, în cadrul şedinţei instanţa a admis demersul procurorului şi a dispus citirea declaraţiei formulate de inculpat la etapa urmăririi penale. Prin urmare, Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

16. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă textul contestat reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.167 din 13 noiembrie 2025, § 18).

17. Autorul excepţiei susţine că norma contestată contravine articolelor 21 (prezumţia nevinovăţiei) şi 26 (dreptul la apărare) din Constituţie. Totodată, având în vedere că în sesizare autorul pretinde încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la audierea martorilor, garantate de articolul 6 §§ 1 şi 3 lit.d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea va examina sesizarea inclusiv din perspectiva articolului 20 din Constituţie.

18. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie, Curtea constată că în acest capăt al sesizării autorul nu critică norma contestată din perspectiva încălcării dreptului personal de a nu se autoincrimina, ci din perspectiva afectării drepturilor coinculpatului (i.e. ale dlui Ion Andronache). În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că poate exercita controlul constituţionalităţii unei legi dacă soluţia i-ar fi favorabilă situaţiei autorului excepţiei. Excepţia de neconstituţionalitate nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar, acest instrument devine o actio popularis, pierzându-se în aceste condiţii, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (a se vedea DCC nr.115 din 26 septembrie 2023, § 24). De asemenea, autorul excepţiei poate ridica o excepţie de neconstituţionalitate doar pentru apărarea drepturilor sale (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.118 din 21 august 2025, § 20). Din aceste motive, Curtea declară inadmisibil acest capăt al sesizării.

19. Cu privire la incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie, autorul excepţiei pretinde că dispoziţiile articolului 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală ar permite citirea în şedinţa de judecată a declaraţiilor date de un coinculpat la etapa urmăririi penale, fără ca autorul să-l poată interoga în faţa instanţei, deoarece coinculpatul îşi exercită dreptul de a refuza să dea declaraţii. În opinia sa, această situaţie îi afectează dreptul la apărare.

20. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că administrarea probelor constituie principalul instrument de apărare al inculpatului împotriva învinuirii formulate de procuror (a se vedea HCC nr.11 din 23 septembrie 2025, § 68). Dreptul inculpatului de a solicita audierea martorilor în cadrul şedinţei de judecată reprezintă un aspect esenţial al dreptului la un proces echitabil, garantat de articolele 20 şi 26 din Constituţie.

21. În acest sens, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, articolul 6 § 3 lit.d) din Convenţie stabileşte principiul conform căruia, înainte ca un acuzat să poată fi condamnat, toate probele împotriva sa trebuie să fie prezentate, în mod normal, în prezenţa sa, în cadrul unei şedinţe publice, în vederea unei dezbateri adversariale. Excepţiile de la acest principiu sunt posibile, dar nu trebuie să încalce dreptul la apărare, care, de regulă, impune ca acuzatului să i se ofere o posibilitate adecvată şi corespunzătoare de a contesta şi de a interoga un martor care face o declaraţie împotriva sa, fie în momentul în care acesta îşi face declaraţia, fie într-o etapă ulterioară a procedurii (a se vedea Al-Khawaja şi Tahery v. Regatul Unit [MC], 15 decembrie 2011, § 118).

22. Termenul "martor" are un sens "autonom" în sistemul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Astfel, când o declaraţie poate servi într-o măsură semnificativă drept bază pentru o condamnare, atunci, indiferent dacă a fost făcută de un martor în sens strict sau de un coacuzat, aceasta constituie o probă pentru acuzare, căreia i se aplică garanţiile prevăzute de articolul 6 §§ 1 şi 3 lit.d) din Convenţie (a se vedea Strassenmeyer v. Germania, 2 mai 2023, § 72).

23. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, examinarea compatibilităţii cu articolul 6 §§ 1 şi 3 lit.d) din Convenţie a procedurilor în care declaraţiile unui martor care nu a compărut şi nu a fost interogat în timpul procesului sunt utilizate ca probe implică trei etape în care trebuie să se stabilească: (i) dacă a existat un motiv serios care să justifice neprezentarea martorului şi, în consecinţă, admiterea declaraţiei sale ca probă; (ii) dacă declaraţia martorului absent a constituit unicul motiv sau motivul determinant al condamnării şi (iii) dacă existau elemente compensatorii, în special garanţii procedurale solide şi suficiente pentru a contrabalansa dificultăţile provocate apărării ca urmare a admiterii unor astfel de probe şi pentru a asigura echitatea procedurii în ansamblu (Kuchta v. Polonia, 23 ianuarie 2018, § 48). Aceste criterii se aplică şi în cazul utilizării declaraţiilor formulate la etapa urmăririi penale de coinculpaţii care invocă dreptul la tăcere în faţa instanţei de judecată (Romaniuk v. Polonia, 26 octombrie 2023, § 26; Kuchta v. Polonia, 23 ianuarie 2018, § 48).

24. Curtea reţine că testul din trei etape dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este destinat aprecierii caracterului echitabil al procedurii în ansamblu într-o cauză concretă, apreciere care trebuie făcută de instanţele de drept comun în cadrul examinării probelor şi al motivării hotărârilor judecătoreşti. În schimb, Curtea Constituţională verifică la modul abstract constituţionalitatea legilor, fapt care nu presupune o analiză a modului de administrare şi de apreciere a probelor într-o cauză precisă, ci existenţa în cadrul normativ al Republicii Moldova a unor garanţii procedurale suficiente din perspectiva dreptului inculpatului de a audia martorii, garantat de articolele 20 şi 26 din Constituţie.

25. Astfel, Curtea constată că articolul 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală le permite părţilor să solicite citirea în şedinţa de judecată a declaraţiilor inculpatului date în cursul urmăririi penale în cazul în care acesta refuză să dea declaraţii în faţa instanţei. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că admiterea ca probă a declaraţiei unui martor care a lipsit de la proces şi a cărui declaraţie prealabilă a fost singura probă sau proba decisivă împotriva inculpatului nu reprezintă, în mod automat, o încălcare a articolului 6 § 1 (Schatschaschwili v. Germania [MC], 15 decembrie 2015, § 109). Acest considerent este valabil şi în cazul admiterii ca probă a declaraţiei unui coinculpat care invocă dreptul la tăcere (Strassenmeyer v. Germania, 2 mai 2023, §§ 73-74).

26. Curtea reţine că norma contestată stabileşte cazuri limitative în care pot fi citite declaraţiile inculpatului şi reflectă preocuparea legislatorului de a-i permite acuzării să valorifice declaraţiile formulate de coinculpaţi la etapa urmăririi penale, pe de o parte, şi asigură respectarea dreptului coinculpatului de a refuza să dea declaraţii în faţa instanţei, pe de altă parte. Astfel, dreptul la apărare al autorului excepţiei nu poate fi interpretat în mod izolat, ci trebuie optimizat cu alte drepturi fundamentale, inclusiv cu dreptul coinculpatului de a nu se autoincrimina şi de a refuza să dea declaraţii, drept care beneficiază de o protecţie constituţională echivalentă.

27. Curtea constată că lipsa posibilităţii autorului excepţiei de a-l interoga pe coinculpat în faţa instanţei este compensată, la nivel normativ, prin garanţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

28. Astfel, în ipoteza citirii declaraţiilor coinculpatului formulate la etapa urmăririi penale, Curtea constată că norma contestată nu stabileşte caracterul unic sau decisiv al acestor declaraţii. Dimpotrivă, evaluarea forţei probante a declaraţiei în discuţie ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.

29. În acest sens, la articolul 101 din Codul de procedură penală legislatorul a instituit principiul aprecierii coroborate a probelor. Potrivit acestui articol, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenţei, concludenţii, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor. Judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării acestora în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită pentru organul de urmărire penală sau instanţa de judecată (articolul 101 alineatele (1)-(3) din Codul de procedură penală). Prin aceste prevederi legislatorul a exclus riscul ca declaraţiile unui coinculpat, citite în condiţiile articolului 368, să dobândească o forţă probantă disproporţionată în raport cu dreptul la apărare al autorului excepţiei.

30. De asemenea, la articolul 101 alin.(4) din Codul de procedură penală, legislatorul a stabilit că instanţa de judecată este obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părţile în egală măsură şi să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Această prevedere îi permite autorului excepţiei să conteste credibilitatea şi relevanţa declaraţiilor citite şi să-şi prezinte propria versiune asupra circumstanţelor cauzei penale.

31. Curtea mai are în vedere faptul că la articolul 389 alineatele (1) şi (2) din Codul de procedură penală legislatorul a stabilit limitări explicite în privinţa utilizării acestor declaraţii la pronunţarea unei sentinţe de condamnare. Potrivit acestor dispoziţii, condamnarea poate fi dispusă numai în măsura în care vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată şi nu se poate baza pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declaraţiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale şi citite în instanţa de judecată în absenţa lor.

32. Totodată, Curtea reţine că articolele 101 alin.(4), 384 alin.(3) şi 394 din Codul de procedură penală mai stabilesc obligaţia instanţei de judecată de a examina în mod riguros declaraţia citită şi de a motiva ponderea acesteia în raport cu ansamblul probelor prezentate.

33. Privite în ansamblu, Curtea reţine că legislatorul a instituit suficiente garanţii care permit utilizarea declaraţiilor coinculpaţilor formulate la etapa urmăririi penale, fără a aduce atingere substanţei dreptului la apărare al autorului excepţiei, garantat de articolul 26 din Constituţie.

34. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (3) lit.f), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 368 alin.(1) punctul 3) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de dl Nicanor Ciochină, în dosarul nr.1-1348/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.